logologo

Agerpres – Agen\u021bia Na\u021bional\u0103 de Pres\u0103: \u0218tiri de actualitate cu informa\u021bii de \u00eencredere pentru o societate bine informat\u0103.

Bucure\u0219ti

Pia\u021ba Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Social

Fii informat, rămâi conectat cu realitatea din România

Iași: Bărbat găsit împușcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital
Social 15.09. 15:27

Iași: Bărbat găsit împușcat în cap într-o pădure din Holboca, adus în stare gravă la spital

Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost adus în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgență 'Prof.Dr.Nicolae Oblu' Iași, după ce a fost găsit împușcat în cap într-o pădure din comuna Holboca. 'Pacientul împușcat a fost adus în UPU, în stare foarte gravă, el fiind în comă de gradul IV', a declarat, pentru AGERPRES, managerul unității medicale, prof. univ. dr. Lucian Eva. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Iași, în cursul acestei zile a fost făcută o sesizare prin apel 112, cu privire la faptul că, în pădurea din comuna Holboca, se află un bărbat care prezintă o rană la nivelul capului. 'în urma deplasării la fața locului, cele sesizate s-au confirmat, fiind identificat un bărbat, de 51 de ani, care a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. în proximitatea bărbatului a fost identificat un obiect ce prezintă caracteristicile unei arme, acesta fiind ridicat în vederea efectuării verificărilor și stabilirii naturii, provenienței și eventualei utilizări a acestuia', a transmis IPJ Iași. Polițiștii efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru stabilirea întregii situații de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs incidentul, se mai menționează în informarea IPJ Iași. AGERPRES / (AS - redactor: Daniela Malache, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)

Satu Mare: Mesaj RO-ALERT după un incendiu la o hală; o persoană a suferit arsuri
Social 15.09. 15:15

Satu Mare: Mesaj RO-ALERT după un incendiu la o hală; o persoană a suferit arsuri

Un incendiu a izbucnit, marți, la o hală de depozitare a materiilor prime și produselor finite din municipiul Satu Mare, în urma acestuia o persoană fiind transportată la spital, cu arsuri la nivelul mâinilor și picioarelor. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Satu Mare, flăcările au afectat aproximativ 100 de metri pătrați din hala în care erau depozitate, printre altele, piele sub formă de vrac, adezivi, lacuri și solvenți organici, materiale care au crescut riscul de propagare a incendiului. Pentru stingerea focului au fost mobilizate cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de primă intervenție și comandă, o autoscară și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Satu Mare. 'Din primele cercetări efectuate, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric', precizează ISU Satu Mare. Incendiul prezenta pericol de propagare către atelierul operatorului economic, magazinul de desfacere, o casă de locuit și alte locuințe aflate în imediata vecinătate. Pompierii au acționat atât pentru localizarea și lichidarea focului, cât și pentru protejarea construcțiilor din proximitate. Degajările masive de fum au determinat pompierii să emită un mesaj RO-ALERT pentru populația din zonă, prin care aceasta a fost avertizată și îndemnată să respecte recomandările autorităților. 'Din păcate, evenimentul s-a soldat și cu o victimă. O persoană a suferit arsuri pe aproximativ 30% din suprafața corpului, de gradele I și II, la nivelul membrelor superioare și inferioare. Aceasta a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului Serviciului de Ambulanță Județean, fiind transportată ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare', precizează ISU Satu Mare. Incendiul a fost lichidat, iar în continuare sunt evaluate pagubele produse. AGERPRES / (AS - autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)

Protest în Piața Victoriei/ Jandarmerie: Amenzi de 11.000 de lei pentru protestatarii recalcitranți
Social 15.09. 15:10

Protest în Piața Victoriei/ Jandarmerie: Amenzi de 11.000 de lei pentru protestatarii recalcitranți

Jandarmeria Capitalei a anunțat marți că a sancționat trei bărbați care ar fi provocat incidente la protestul din Piața Victoriei al fermierilor, amenzile fiind în valoare totală de 11.000 de lei. 'în urma incidentelor produse în timpul manifestației din Piața Victoriei, trei dintre cei patru bărbați, cu vârste cupr

Cluj: Simulatoare de răsturnare, impact frontal și derapaj - la evenimentul Cars Experience dedicat siguranței rutiere
Social 15.09. 15:03

Cluj: Simulatoare de răsturnare, impact frontal și derapaj - la evenimentul Cars Experience dedicat siguranței rutiere

Clujenii și nu numai sunt invitați, în perioada 19-20 septembrie, la evenimentul Cars Experience, în cadrul căruia vor avea loc activități interactive și demonstrații menite să transforme educația rutieră într-o experiență concretă. Printre altele, vor fi prezentate simulatoare de răsturnare, impact frontal, derapaj și conducere sub influența alcoolului. 'Pe parcursul celor două zile, în zona Monumentului Memorandiștilor, de pe Bulevardul Eroilor, publicul va putea participa la activități interactive și demonstrații menite să transforme educația rutieră într-o experiență concretă. Vor fi prezentate: simulatorul de răsturnare, care evidențiază importanța centurii de siguranță și efectele unei răsturnări; simulatorul de impact frontal, care permite participanților să înțeleagă forțele generate într-o coliziune; simulatorul de derapaj, prin care este demonstrat cât de rapid poate fi pierdut controlul asupra unui autovehicul; simulatorul de conducere sub influența alcoolului și drogurilor, pus la dispoziție de I.P.J. Cluj, pentru a evidenția efectele substanțelor asupra percepției, coordonării și capacității de a conduce', se arată într-un comunicat transmis, marți, de organizatori. Evenimentul se desfășoară sub egida Campaniei CARS - Condu Atent, Responsabil și în Siguranță, o campanie națională de educație și siguranță rutieră inițiată și fondată de Clubul Sportiv Savu Racing, căruia i s-a alăturat Asociația CARS Academy. Cele două organizații derulează împreună campania la nivel național. Campania CARS - Condu Atent, Responsabil și în Siguranță se desfășoară în parteneriat cu Instituția Prefectului - Județul Cluj, Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Avram Iancu' al județului Cluj și Inspectoratul Școlar Județean. 'Vino să experimentezi, în condiții de siguranță, ceea ce nu ai vrea să experimentezi niciodată în viața de zi cu zi. Descoperă cum te poți proteja în cazul unui accident rutier și cum poți contribui la reducerea la minimum a consecințelor acestuia. Pentru că unele lecții este mai bine să le înveți într-un simulator decât pe șosea', a declarat fondatorul Campaniei CARS Experience, Horațiu Savu, citat în comunicatul menționat. Potrivit organizatorilor, unul dintre momentele centrale ale evenimentului va fi demonstrația de descarcerare live, realizată de echipajele ISU Cluj. De asemenea, publicul va putea urmări o intervenție demonstrativă în care salvatorii vor prezenta modul în care se intervine în cazul unui accident rutier grav, atunci când victima este blocată în interiorul unui autovehicul. Demonstrația are un puternic caracter educativ și urmărește să arate publicului ce se întâmplă după producerea unui accident și cât de complexă este intervenția echipajelor de salvare. La CARS Experience va fi prezentă și Crucea Roșie Română, care va susține cursuri de prim ajutor și activități practice pentru participanți. AGERPRES / (AS - redactor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu) Sursa foto: CARS - Condu Atent, Responsabil şi în Siguranṭă/Facebook.com

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Social 15.09. 15:00

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului. Aceștia aruncă cu diverse obiecte în jandarmi care, la rândul lor, intervin cu tunuri cu apă și gaze lacrimogene pentru dispersarea protestatarilor. Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO Primele incidente au fost înregistrate în jurul orei 11:30, când, potrivit Jandarmeriei Capitalei, participanții la protest au forțat dispozitivul de jandarmi și au blocat traficul rutier pe șoseaua Pavel D. Kiseleff. Jandarmii fac apel către participanți la calm și cooperare cu forțele de ordine, pentru desfășurarea în condiții de siguranță a adunării publice. Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO Totodată, Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat că a dispus restricționarea traficului rutier pe șoseaua Pavel Kiseleff, dinspre Str. Arh. Ion Mincu către Piața Victoriei, Str. Monetăriei, dinspre Bd. Ion Mihalache către șoseaua Pavel Kiseleff și pe Bd. Aviatorilor, dinspre Statuia Aviatorilor către Piața Victoriei. Ciobanii s-au adunat în jurul orei 8:00 în zona Muzeului Antipa, iar mobilizarea pentru protestul de marți a fost făcută prin intermediul rețelelor sociale, unul dintre inițiatori fiind Ionică Sterp (Ciobanul Ionică). Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO Reprezentanți ai ciobanilor au depus, marți, o listă de revendicări la Palatul Victoria. Nemulțumirea oierilor este determinată, în principal, de decizia din iunie a Comisiei Europene de a extinde interdicția privind exportul de ovine și caprine din România către țările terțe până la 31 decembrie 2026, menținând totodată interdicția pentru livrările către statele-membre ale Uniunii Europene. AGERPRES/(AS - redactori: George Bănciulea, Andreea Marinescu editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Adrian Dădârlat) Citeşte şi: LIVE UPDATE FOTO Oierii protestează în Piața Victoriei

Mureș: Serialul de promovare a reședinței de județ ca destinație turistică ideală pentru familii - peste un milion de vizualizări
Social 15.09. 14:49

Mureș: Serialul de promovare a reședinței de județ ca destinație turistică ideală pentru familii - peste un milion de vizualizări

Asociația Visit Mureș a anunțat, marți, că serialul video special prin care prezintă potențialul turistic și de agrement al municipiului Târgu Mureș din perspectiva unei familii cu copii, aflată în căutarea unor experiențe inedite de petrecere a timpului liber, a întrunit peste un milion de vizualizări în numai o lună de la lansare. 'Peste 1 milion de vizualizări pentru seria video în nouă episoade realizată de Visit Mureș, în care am prezentat locuri din Târgu Mureș potrivite pentru copii și familii. Dar cum a început totul? Mai întâi a fost o idee. Apoi a urmat castingul, după care au început filmările. Iar rezultatul a fost o serie de nouă episoade, în care am descoperit, prin ochii copiilor, locuri din oraș unde atât cei mici, cât și cei mari pot petrece momente de neuitat. Mulțumim tuturor celor care au contribuit la acest succes', a arătat Asociația Visit Mureș, pe Facebook. Proiectul lansat de Visit Mureș în luna august este structurat în nouă episoade prin care se dorește să se demonstreze că Târgu Mureș nu se rezumă doar la un patrimoniu cultural și istoric valoros, ci reprezintă și o destinație excelentă pentru excursii de o zi sau de weekend, cu activități captivante pentru toate vârstele. Potrivit Visit Mureș, cele nouă episoade ghidează spectatorii prin locuri emblematice și îndrăgite de comunitatea locală, precum Grădina Zoologică, Cetatea Medievală, parcurile orașului, un muzeu interactiv dotat cu tehnologie VR, spectacole de teatru de păpuși, clădiri de patrimoniu cultural, festivalurile de vară, precum și activități outdoor pline de adrenalină. Materialele video au fost publicate integral în fiecare zi de luni și joi, pe platformele de socializare ale asociației (Facebook, Instagram, YouTube și TikTok), primul episod fiind lansat în data de 10 august. Campania a fost completată în restul zilelor cu conținut dinamic de tip Reel, Story și postări tematice menite să mențină interacțiunea cu publicul. Pentru acest an, strategia de promovare vizează în principal familiile din județele învecinate care caută destinații pentru un weekend prelungit sau o escapadă de o zi, iar începând de anul viitor, Visit Mureș plănuiește să extindă campania la nivel național și internațional. 'Ne dorim ca aceste idei să ajungă la cât mai multe familii și să descopere câte lucruri are Târgu Mureș de oferit, deopotrivă copiilor și părinților, fie că vorbim despre o după-amiază la grădina zoologică, o plimbare prin cetate sau o seară de festival în centrul orașului', a precizat echipa Visit Mureș. AGERPRES/(AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu) Sursa foto: Visit Mures/Facebook.com

Protest în Piața Victoriei/ Un bărbat de 72 de ani, transportat la spital; în total cinci persoane au primit îngrijiri
Social 15.09. 14:30

Protest în Piața Victoriei/ Un bărbat de 72 de ani, transportat la spital; în total cinci persoane au primit îngrijiri

Un bărbat în vârstă de 72 de ani a fost transportat marți la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare, în urma incidentelor de la protestul din Piața Victoriei. Până în acest moment, în urma incidentelor din Piața Victoriei, cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, anunță Jandarm

Harghita: Doi bărbați au fost răniți într-o explozie produsă la o fabrică de mezeluri din Misentea
Social 15.09. 14:12

Harghita: Doi bărbați au fost răniți într-o explozie produsă la o fabrică de mezeluri din Misentea

Doi bărbați au fost răniți marți, în urma unei explozii produse într-o afumătoare aparținând unei fabrici de mezeluri din satul Misentea, comuna Leliceni, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. La locul evenimentului au intervenit două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea-Ciuc, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). în urma deflagrației, un bărbat în vârstă de 63 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 40% din suprafața corpului, la nivelul membrelor superioare, toracelui, feței și spatelui. Acesta a fost preluat de echipajul SAJ cu medic. Cea de-a doua victimă, un bărbat de 36 de ani, prezenta arsuri pe aproximativ 10% din suprafața corpului, la nivelul membrelor superioare și feței. El a fost preluat de echipajul SMURD. Ambele victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Miercurea-Ciuc, pentru îngrijiri medicale de specialitate. Potrivit sursei citate, explozia s-a produs în urma acumulării de gaze de la o butelie folosită în afumătoare și nu a fost urmată de incendiu. AGERPRES/(AS - redactor: Gina Ștefan, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)

Protest în Piața Victoriei/Jandarmeria Capitalei: Alte două persoane au primit îngrijiri medicale
Social 15.09. 13:54

Protest în Piața Victoriei/Jandarmeria Capitalei: Alte două persoane au primit îngrijiri medicale

Doi bărbați, în vârstă de 62 și , respectiv, 72 de ani, care erau în zona protestului din Piața Victoriei au acuzat stări de rău și au primit îngrijiri medicale la fața locului, 'fără acuze legate de utilizarea gazelor iritant-lacrimogene', a informat, marți, Jandarmeria Capitalei. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în continuare, unii dintre participanții la protestul din Piața Victoriei exercită presiuni asupra dispozitivului de jandarmi. Jandarmeria subliniază că nu tolerează 'comportamentele violente, instigarea la violență sau orice acțiuni care împiedică forțele de ordine să își îndeplinească atribuțiile'. De asemenea, se indică în comunicat, se intervine pentru protejarea atât a manifestanților, cât și a persoanelor aflate în zona pasajului Victoriei, unde traficul rutier este blocat pe ambele sensuri de mers. Jandarmeria a informat, totodată, că în zona podului Grant nu au fost oprite autocare care aparțin manifestanților, iar accesul spre Piața Victoriei nu este îngreunat de către forțele de ordine, circulația desfășurându-se în condițiile actuale de trafic. 'Precizăm că persoanele care instigă, provoacă sau încalcă prevederile legale vor fi identificate și verificate, urmând să fie dispuse măsurile legale care se impun, în funcție de situația constatată', se subliniază în comunicat. Anterior, doi bărbați și o femeie au primit îngrijiri medicale ca urmare a expunerii la gaze lacrimogene. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea) *** Mai multe fotografii pe AGERPRES FOTO Citeşte şi: LIVE UPDATE Oierii protestează în Piața Victoriei

Ciobanul Ionică Sterp, despre protestul din Piața Victoriei: Azi, am venit aici să salvăm miorița
Social 15.09. 13:49

Ciobanul Ionică Sterp, despre protestul din Piața Victoriei: Azi, am venit aici să salvăm miorița

Suntem bătaia de joc a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și am venit aici, azi, ca să salvăm miorița, a declarat, marți, Ionică Sterp (Ciobanul Ionică), unul dintre inițiatorii protestului ciobanilor din Piața Victoriei. 'Mesajul nostru pentru autoritățile statului român: să lase oamenii să vină Piața Victoriei, că sunt oprite în București autocare și microbuze întregi de oameni. Au pornit oamenii pe jos pentru că îi oprește, îi dispersează. Dacă încearcă să-și bată joc și să oprească fermierii, să știți că mai rău fac. Să lași oamenii, să fie fermierii pașnici, poporul român să fie pașnic. Să nu mai vină să gazeze oamenii pentru că au fost infiltrați doi și nu știu ce-au făcut pe acolo. Cine face scandal, cine face rău, să fie dat la o parte. Noi, azi, am venit aici să salvăm miorița. Trebuie să deschidem exportul de animale vii în Europa, cel puțin. Adică noi suntem bătaia de joc a Autorității Sanitare-Veterinare și a actualei guvernări (...) Noi am venit și am zis că stăm trei, patru zile, o săptămână, cât e nevoie. Avem femeie aici la care au murit, de două zile, 900 de oi. Nu erau bolnave, erau sănătoase', a spus Sterp, la Digi 24. Acesta a reclamat faptul că ciobanii nu au fost lăsați să aducă contra-probe de la animale, după rezultatele testelor efectuate de către autorități. 'Dacă avem o oaie și o ducem aici în București, să fim lăsați, să ducem și noi în altă parte la laborator, adică să avem o contra-probă. S-au luat teste de la 46.000 de oi și toate au fost bolnave. Hai să fim serioși. Dacă au luat probe pentru 15 și la două a ieșit că sunt bolnave și la alea 13 din vârful muntelui nu a ieșit că sunt bolnave, cum să mai avem încredere în ce spune ANSVSA România? De ce domnul Bociu (Alexandru Bociu, președintele ANSVSA, n.r.) are directive să își bată joc de tot ce înseamnă zootehnie în România?', a transmis Ionică Sterp. El a vorbit și despre posibilitatea ca, în zilele următoare, să fie blocate autostrăzi. 'Am venit ca să fim lăsați să muncim în țara noastră, să ne creștem copiii și să producem hrană pentru poporul român, sănătoasă, de la noi de acasă. Noi nu vrem să facem rău țării. Noi vrem să facem bine poporului român, nu vrem altceva. Noi nu suntem cu partidele. Noi am votat ca să ne reprezinte, nu să ne omoare și ne distrugă cu taxe și cu impozite, cum face domnul Bolojan', a mai spus Sterp. Mai multe persoane care participă, marți, la protestul ciobanilor din Piața Victoriei s-au îmbrâncit cu jandarmii și au aruncat obiecte către aceștia. Circulația în zonă a fost oprită, iar pentru îndepărtarea persoanelor care au recurs la violențe jandarmii au folosit gaze lacrimogene. Ulterior, grupuri de protestatari au blocat străzile adiacente și pasajul Victoria. Ciobanii s-au adunat marți dimineața în jurul orei 8:00 în zona Muzeului Antipa din Capitală, mobilizarea pentru protest fiind făcută prin intermediul rețelelor sociale, iar unul dintre inițiatori este Ionică Sterp (Ciobanul Ionică). Reprezentanți ai ciobanilor au depus o listă de revendicări la Palatul Victoria. Nemulțumirea oierilor este determinată, în principal, de decizia din iunie a Comisiei Europene de a extinde interdicția privind exportul de ovine și caprine din România către țările terțe până la 31 decembrie 2026, menținând totodată, interdicția pentru livrările către statele-membre ale Uniunii Europene. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi: LIVE UPDATE FOTO Oierii protestează în Piața Victoriei

Oierii vor să rămână în Piața Victoriei până la soluționarea cererilor; reluarea exporturilor, o prioritate
Social 15.09. 13:38

Oierii vor să rămână în Piața Victoriei până la soluționarea cererilor; reluarea exporturilor, o prioritate

Oierii vor să rămână în Piața Victoriei până la soluționarea cererilor și afirmă că reluarea exporturilor de ovine reprezintă o prioritate. 'în loc să ne apere ca și crescători, ca și producători de hrană, ne înjosesc. La noi în vestul țării este o secetă cumplită. După ce că e secetă mai ținem și animalele pe stabulație că nu au ce mânca. Exportul ovinelor l-au oprit. Când să facem un ban să cumpărăm furaje, să cumpărăm ce trebuie, nu putem vinde. Exportul a fost oprit pentru așa-zisa variolă, pesta la micile rumegătoare, și așa mai departe. Este inventată. în sudul țării s-ar putea să fie, dar în Ardeal nu am auzit să moară. Bine, acum moare o oaie, două, că mor oameni, nu o oaie două, dar nu s-o întâmplat. Să coborâm de la munte nu putem, că suntem blocați', a declarat un cioban care s-a prezentat drept Liviu din Bratca, județul Bihor. El a menționat că reluarea exportului reprezintă primă măsură care ar trebui luată de autorități. 'Să putem să ne vindem animalele, să putem face bani, să facem rost de furaje. Toată iarna furajele le-am consumat cu mieii pe stabulație', a afirmat acesta. Fermierul a precizat că oierii au intenția să rămână în Piața Victoriei până li se vor soluționa revendicările. 'Avem mâncare și nu plecăm de aici până se rezolvă treaba', a spus oierul. Intenția de a rămâne în Piața Victoriei până la soluționarea cererilor a fost confirmată și de către alți ciobani. Oierii s-au adunat marți dimineața, în jurul orei 8:00, în zona Muzeului Antipa din Capitală, în urma unei mobilizări la protest care a fost făcută prin intermediul rețelelor sociale, unul dintre inițiatori fiind Ionică Sterp (Ciobanul Ionică). Reprezentanți ai ciobanilor au depus o listă de revendicări la Palatul Victoria. Nemulțumirea oierilor este determinată, în principal, de decizia din iunie a Comisiei Europene de a extinde interdicția privind exportul de ovine și caprine din România către țările terțe până la 31 decembrie 2026, menținând totodată, interdicția pentru livrările către statele-membre ale Uniunii Europene. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi: LIVE UPDATE FOTO Oierii protestează în Piața Victoriei

Grupuri de protestatari din Piața Victoriei încearcă să blocheze străzile adiacente
Social 15.09. 13:18

Grupuri de protestatari din Piața Victoriei încearcă să blocheze străzile adiacente

Noi incidente se înregistrează marți în contextul protestului din Piața Victoriei, mai multe persoane încercând să blocheze circulația mașinilor pe Șoseaua Nicolae Titulescu și în zona Pasajului Victoriei. De altfel, numărul participanților la protestul din Piața Victoriei s-a redus marți la prânz, în condițiile în care grupuri de oameni s-au îndreptat spre străzile adiacente. Primele incidente au fost înregistrate în jurul orei 11:30 când, potrivit Jandarmeriei Capitalei, participanții la protest au forțat dispozitivul de jandarmi și au blocat traficul rutier pe șoseaua Pavel D. Kiseleff. Jandarmii fac apel către participanți la calm și cooperare cu forțele de ordine, pentru desfășurarea în condiții de siguranță a adunării publice. Totodată, Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat că a dispus restricționarea traficului rutier pe șoseaua Pavel Kiseleff, dinspre Str. Arh. Ion Mincu către Piața Victoriei, Str. Monetăriei, dinspre Bd. Ion Mihalache către șoseaua Pavel Kiseleff și pe Bd. Aviatorilor, dinspre Statuia Aviatorilor către Piața Victoriei. Ciobanii s-au adunat în jurul orei 8:00 în zona Muzeului Antipa iar mobilizarea pentru protestul de marți a fost făcută prin intermediul rețelelor sociale, unul dintre inițiatori fiind Ionică Sterp (Ciobanul Ionică). Reprezentanți ai ciobanilor au depus, marți, o listă de revendicări la Palatul Victoria. Nemulțumirea oierilor este determinată, în principal, de decizia din iunie a Comisiei Europene de a extinde interdicția privind exportul de ovine și caprine din România către țările terțe până la 31 decembrie 2026, menținând totodată, interdicția pentru livrările către statele-membre ale Uniunii Europene. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi: LIVE UPDATE FOTO Oierii protestează în Piața Victoriei

Protest în Piața Victoriei/Jandarmii au folosit gaze lacrimogene; pasajul Victoriei - blocat
Social 15.09. 13:18

Protest în Piața Victoriei/Jandarmii au folosit gaze lacrimogene; pasajul Victoriei - blocat

Jandarmeria Capitalei a anunțat, marți, că au fost folosite, punctual, gaze lacrimogene, după ce unii dintre participanții la protestul din Piața Victoriei au exercitat presiuni asupra cordonului de ordine. 'Pentru prevenirea escaladării situației și protejarea tuturor persoanelor aflate în zonă, forțele de ordine acționează pentru menținerea unui climat de siguranță. în acest context, au fost utilizate punctual substanțe iritant-lacrimogene, în mod gradual și proporțional cu situația creată', a informat un comunicat al Jandarmeriei Capitalei transmis AGERPRES. Jandarmeria recomandă participanților la protest să respecte indicațiile forțelor de ordine și să evite orice comportament care poate conduce la incidente. Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat că a dispus restricționarea traficului rutier pe Șoseaua Pavel Kiseleff, dinspre Str. Arh. Ion Mincu către Piața Victoriei, Str. Monetăriei, dinspre Bd. Ion Mihalache către Șoseaua Pavel Kiseleff și pe Bd. Aviatorilor, dinspre Statuia Aviatorilor către Piața Victoriei. De asemenea, restricții au fost aplicate restricții de circulație pe Strada Berzei. Totodată, în acest moment, circulația rutieră în zona Pasajului Victoriei este blocată pe ambele sensuri de mers, iar circulația tramvaielor este întreruptă, ca urmare a prezenței participanților la manifestație pe partea carosabilă. Polițiștii rutieri sunt prezenți în zonă și acționează pentru gestionarea situației din trafic și pentru reluarea circulației în condiții de siguranță, imediat ce situația din teren va permite. ''Facem apel la participanții la manifestație să respecte indicațiile forțelor de ordine, să nu blocheze căile de circulație și să manifeste responsabil, astfel încât dreptul la protest să poată fi exercitat fără a afecta siguranța celorlalți participanți la trafic și a cetățenilor'', a transmis Brigada Rutieră. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea) *** Mai multe fotografii pe AGERPRES FOTO Citeşte şi: LIVE UPDATE Oierii protestează în Piața Victoriei

LIVE UPDATE FOTO Oierii protestează în Piața Victoriei
Social 15.09. 12:09

LIVE UPDATE FOTO Oierii protestează în Piața Victoriei

Oierii protestează în Piața Victoriei, principalele nemulțumiri fiind legate de gestionarea focarelor pestă sau variolă ovină și măsurile care duc la sacrificarea animalelor, dar și de interzicerea exporturilor la oi și capre din cauza pestei micilor rumegătoare. Mai multe persoane care participă la protest s-au îmbrâncit cu jandarmii și au aruncat obiecte către aceștia. Circulația în zonă a fost oprită iar pentru îndepărtarea persoanelor care au recurs la violențe jandarmii au folosit gaze lacrimogene. Brigada Rutieră a Capitalei a dispus restricţionarea traficului rutier pe Şoseaua Pavel Kiseleff, dinspre Str. Arh. Ion Mincu către Piaţa Victoriei, Str. Monetăriei, dinspre Bd. Ion Mihalache către Şoseaua Pavel Kiseleff şi pe Bd. Aviatorilor, dinspre Statuia Aviatorilor către Piaţa Victoriei. Au fost aplicate restricţii de circulaţie pe Strada Berzei. Oierii vor să rămână în Piaţa Victoriei până la soluţionarea cererilor şi afirmă că reluarea exporturilor de ovine reprezintă o prioritate. UPDATE ORA 22:45 Protest în Piața Victoriei/ Bărbat reținut după ce a fost prins având un cuțit asupra sa Un bărbat de 34 de ani a fost reținut, marți, după ce a fost prins de jandarmi la protestul din Piața Victoriei având asupra sa un cuțit de 20 de centimetri. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliția Capitalei, acesta este cercetat într-un dosar penal deschis pentru infracțiunea de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. UPDATE ORA 22:41 Protest în Piața Victoriei/Jandarmeria: 47 de persoane care au săvârșit fapte antisociale, conduse la secțiile de poliție Un număr de 47 de persoane, participante la protestul din Piața Victoriei, care au săvârșit fapte antisociale, au fost conduse la secțiile de poliție, a informat marți seara Jandarmeria Capitalei. Foto (c) : GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO Sursa citată precizează că, în același timp, în baza filmărilor operative și a celor din spațiul public urmează să fie identificate și probate persoanele care au comis fapte antisociale. UPDATE ORA 22:16 Protest în Piața Victoriei/Predoiu: Ordinea publică a fost restabilită; violența, agresarea forțelor de ordine nu pot fi acceptate Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, anunță că ordinea publică a fost restabilită după protestele din Piața Victoriei și subliniază că violența, agresarea forțelor de ordine și transformarea unui protest într-o confruntare de stradă nu pot fi acceptate. Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO 'Piața Victoriei și bulevardele din jur au fost redate circulației, iar ordinea publică a fost restabilită. Mulțumesc jandarmilor și celorlalte structuri și forțe ale MAI care au acționat integrat astăzi, cu calm, reținere și profesionalism. MAI respectă drepturile și libertățile fundamentale, inclusiv dreptul la protest pașnic și libertatea de exprimare, exercitate în cadrul și în limitele legii în vigoare. Reiterez apelul la calm și la manifestarea pașnică în cadrul protestelor autorizate legal, apel făcut încă de ieri și pe tot parcursul zilei de astăzi de către purtătorii de cuvânt și reprezentanții Jandarmeriei Române și Poliției Române', a scris Predoiu, marți, pe Facebook. UPDATE ORA 21:46 Protest în Piata Victoriei/ Trafic rutier reluat în toate direcțiile Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat marți seara că circulația rutieră a fost reluată în toate direcțiile, după ce aceasta fusese restricționată pe mai multe artere, în urma protestului din Piața Victoriei. Anterior, traficul rutier fusese reluat pe strada Iancu de Hunedoara și în Pasajul Victoria, pe ambele sensuri de deplasare, și pe bulevardul Lascăr Catargiu - dinspre Piața Romană către bulevardul Aviatorilor. UPDATE ORA 20:26 Protest în Piața Victoriei/ Poliția Capitalei: 30 de manifestanți violenți - duși la secții; doi jurnaliști au fost agresați Un număr de 30 de persoane care au avut un comportament violent la protestul de marți din Piața Victoriei au fost ridicate de jandarmi și duse la mai multe secții de poliție, a informat, marți, Poliția Capitalei. Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO Totodată, sursa citată precizează că, în urma imaginilor apărute în spațiul public, care surprind cum doi jurnaliști ar fi fost agresați fizic, Polițiștii Capitalei s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări pentru stabilirea situației de fapt și pentru luarea măsurilor legale care se impun față de persoanele bănuite de comiterea acestui fapt. UPDATE ORA 19:59 Protest în Piața Victoriei/ Trafic rutier reluat pe strada Iancu de Hunedoara și în Pasajul Victoria Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat marți seara că a fost reluată circulația rutieră pe strada Iancu de Hunedoara și în Pasajul Victoria, pe ambele sensuri de deplasare. Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO Anterior, traficul rutier a fost deschis pe bulevardul Lascăr Catargiu - dinspre Piața Romană către bulevardul Aviatorilor. Toate arterele rutiere care converg către Piața Victoriei au fost restricționate marți, pentru a facilita intervenția jandarmilor împotriva protestatarilor violenți. UPDATE ORA 19:37 Protest în Piața Victoriei/ Trafic rutier reluat dinspre Piața Romană către bulevardul Aviatorilor Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat marți că a fost reluat traficul rutier pe bulevardul Lascăr Catargiu - dinspre Piața Romană către bulevardul Aviatorilor. Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO Toate arterele rutiere care converg către Piața Victoriei au fost restricționate marți, pentru a facilita intervenția jandarmilor împotriva protestatarilor violenți. UPDATE ORA 18:44 Protest în Piața Victoriei/ Două mașini ale Jandarmeriei au fost vandalizate de manifestanți violenți Două mașini ale Jandarmeriei au fost vandalizate de manifestanți violenți în timpul protestului de marți din Piața Victoriei, a anunțat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Alex Iacob. Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO 'Se aruncă cu obiecte asupra jandarmilor, cu borduri sparte, cu pietre, cu bâte, cu tot ce găsesc la îndemână. Din informațiile pe care le dețin, au fost afectate și persoane terțe, care nu au legătură cu adunarea publică, ale căror proprietăți au fost vandalizate. încercăm să izolăm grupurile de manifestanți violenți, dar nu putem face asta decât cu ajutorul protestatarilor pașnici, care trebuie să se dezică de aceste grupuri violente (...) Au fost două autospeciale de Jandarmerie vandalizate. Avem 24 de persoane care au necesitat îngrijiri medicale', a spus purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei într-o intervenție la Antena 3. UPDATE ORA 18:29 Protest în Piața Victoriei/ Cordon al jandarmilor, atacat cu pietre de un grup de manifestanți Jandarmeria Capitalei a transmis marți că mai multe persoane aruncă în mod repetat cu pietre și obiecte contondente asupra cordonului de jandarmi constituit pe strada Buzești. Foto: RADU TUTA / AGERPRES FOTO Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, forțele de ordine au intervenit punctual, din nou, pentru extragerea mai multor persoane care au tulburat ordinea și liniștea publică, pe trotuarul din zona unui supermarket din Piața Victoriei. UPDATE ORA 18:04 Protest în Piața Victoriei/ AUR: Fermierii trebuie ascultați, nu întâmpinați cu gaze lacrimogene Partidul Alianța pentru Unirea Românilor a transmis că imaginile de marți din Piața Victoriei trezesc amintirea evenimentelor din 10 august 2018, subliniind că fermierii trebuie ascultați, nu întâmpinați cu gaze lacrimogene. Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO 'Ceea ce s-a întâmplat astăzi în Piața Victoriei este inacceptabil. Au existat persoane care au forțat cordoanele și au recurs la violență, iar acestea trebuie identificate și sancționate individual. Nimic nu justifică însă o reacție care ajunge să afecteze o mulțime întreagă. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene în centrul Capitalei, iar relatările de la fața locului indică faptul că efectele acestora s-au resimțit inclusiv în Pasajul Victoria și în zona accesurilor subterane. Jandarmeria trebuie să explice cine a dispus intervenția, în ce condiții și de ce nu au fost izolați strict cei care provocau incidente. Pentru foarte mulți români, imaginile de astăzi au trezit inevitabil amintirea zilei de 10 august 2018. Atunci am văzut cum o manifestație împotriva Guvernului s-a transformat într-o confruntare dominată de scuturi, bastoane și gaze lacrimogene. Opt ani mai târziu, statul român ar fi trebuit să fi învățat că ordinea publică nu se apără pedepsind colectiv o piață întreagă pentru faptele câtorva oameni', se arată în comunicatul AUR. UPDATE ORA 17:47 Trei persoane rănite la protestul din Piața Victoriei, aduse la Spitalul Floreasca; au suferit politraumatisme Trei persoane rănite la protestul care a avut loc marți în Piața Victoriei au fost aduse la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență București, după ce au suferit politraumatisme. Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO Potrivit unei informări a unității medicale, o persoană care prezintă politraumatisme este investigată, iar o alta care a suferit contuzii la nivelul membrului superior drept a părăsit spitalul cu imobilizare în atelă gipsată. UPDATE ORA 17:44 Protest în Piața Victoriei/ CNA transmite radiodifuzorilor să facă distincția clară între fapte și opinii Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a făcut un apel, marți, către furnizorii de servicii media audiovizuale să relateze evenimentele 'cu rigoare, acuratețe și echilibru, cu distincția clară între fapte și opinii și cu verificarea informațiilor înainte de difuzare', în contextul protestului din Piața Victoriei. Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO Potrivit unui comunicat al CNA transmis marți AGERPRES, Consiliul solicită radiodifuzorilor să relateze cu rigoare, acuratețe și echilibru, cu distincția clară între fapte și opinii și cu verificarea informațiilor înainte de difuzare, așa cum prevede Codul de reglementare a conținutului audiovizual. UPDATE ORA 16:42 Protest în Piața Victoriei/ Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă Președintele Nicușor Dan condamnă violențele 'extrem de grave' din Piața Victoriei, după ce în timpul protestului fermierilor au avut loc agresiuni. Foto: RADU TUTA / AGERPRES FOTO 'Violențele pe care le vedem astăzi în Piața Victoriei sunt extrem de grave. Condamn cu toată fermitatea astfel de acțiuni și orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă. Atacurile și agresiunile, actele de vandalism, sunt inacceptabile și trebuie sancționate drastic, conform legii. Nicio nemulțumire nu poate justifica un astfel de comportament și punerea în pericol a celorlalți cetățeni aflați în stradă', a transmis șeful statului, marți, pe Facebook. UPDATE ORA 16:35 Protest în Piața Victoriei/Jandarmeria: 26 de manifestanți violenți - ridicați de jandarmi și dus la secții de poliție Un număr de 26 de persoane care au avut un comportament violent la protestul de marți din Piața Victoriei au fost ridicate de jandarmi și duse la mai multe secții de poliție din Capitală. Foto: RADU TUTA / AGERPRES FOTO Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei remis AGERPRES, în urma incidentelor produse pe parcursul manifestației din Piața Victoriei, 26 de persoane au fost extrase din rândul participanților și conduse la sediile de poliție, în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerii măsurilor legale care se impun. Totodată, se precizează în comunicat, până la acest moment, 24 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, printre acestea aflându-se și opt jandarmi care au fost răniți în timp ce își exercitau atribuțiile de serviciu pentru menținerea ordinii și siguranței publice. UPDATE ORA 16:17 Protest în Piața Victoriei/ Guvernul face apel 'la calm și la încetarea violențelor' Guvernul a transmis marți că respectă dreptul legal la protestul pașnic al tuturor cetățenilor, dar atrage atenția că 'protestul din Piața Victoriei a depășit acest cadru și a degenerat în regretabile acte de violență' și face apel 'la calm și la încetarea violențelor'. Foto: RADU TUTA / AGERPRES FOTO 'Este de remarcat faptul că la protestul de astăzi, din Piața Victoriei, nu a participat nicio asociație reprezentativă a fermierilor din sectorul de creștere a ovinelor. Guvernul României respectă dreptul legal la protestul pașnic al tuturor cetățenilor, dar protestul din Piața Victoriei a depășit acest cadru și a degenerat în regretabile acte de violență. Guvernul face apel la calm și la încetarea violențelor', se arată într-un comunicat de presă transmis de Executiv. Premierul interimar Ilie Bolojan a luat act de revendicările depuse la Guvern de 'Asociația Profesională a Ciobanilor - APC' și a discutat cu ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, vicepremierul Tanczos Barna, despre soluțiile de răspuns la problemele semnalate, se arată în comunicat. Foto: RADU TUTA / AGERPRES FOTO Potrivit unui comunicat al Executivului, o parte dintre revendicările înregistrate marți au fost formulate și în cadrul celor șase întâlniri anterioare ale reprezentanților sectorului ovine cu cei ai Guvernului. UPDATE ORA 15:52 Brigada Rutieră: Toate arterele rutiere care converg către Piața Victoriei sunt restricționate Brigada Rutieră a Capitalei anunță că toate arterele rutiere care converg către Piața Victoriei sunt restricționate în acest moment pentru a facilita intervenția jandarmilor împotriva protestatarilor violenți. 'Având în vedere faptul că participanții la protest se află în deplasare în perimetrul Pieței Victoria, Brigada Rutieră a dispus măsurile din competență pentru a facilita intervenția forțelor de ordine. Toate arterele rutiere care converg către Piața Victoriei sunt restricționate', informează Brigada Rutieră într-un comunicat de presă. Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO UPDATE ORA 15:10 Protest în Piața Victoriei/ Jandarmerie: Amenzi de 11.000 de lei pentru protestatarii recalcitranți Jandarmeria Capitalei a anunțat marți că a sancționat trei bărbați care ar fi provocat incidente la protestul din Piața Victoriei al fermierilor, amenzile fiind în valoare totală de 11.000 de lei. 'în urma incidentelor produse în timpul manifestației din Piața Victoriei, trei dintre cei patru bărbați, cu vârste cuprinse între 39 și 57 de ani, care au fost conduși de echipajele de jandarmi la sediul unor secții de poliție, au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 11.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 și Legii nr. 60/1991', se precizează într-un comunicat al Jandarmeriei Capitalei transmis AGERPRES. Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO UPDATE ORA 15:00 Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului. Aceștia aruncă cu diverse obiecte în jandarmi care, la rândul lor, intervin cu tunuri cu apă și gaze lacrimogene pentru dispersarea protestatarilor. Primele incidente au fost înregistrate în jurul orei 11:30, când, potrivit Jandarmeriei Capitalei, participanții la protest au forțat dispozitivul de jandarmi și au blocat traficul rutier pe șoseaua Pavel D. Kiseleff. Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO UPDATE ORA 14:30 Protest în Piața Victoriei/ Un bărbat de 72 de ani, transportat la spital; în total cinci persoane au primit îngrijiri Un bărbat în vârstă de 72 de ani a fost transportat marți la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare, în urma incidentelor de la protestul din Piața Victoriei. Până în acest moment, în urma incidentelor din Piața Victoriei, cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, anunță Jandarmeria Capitalei. Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO UPDATE ORA 13:54 Protest în Piața Victoriei/Jandarmeria Capitalei: Alte două persoane au primit îngrijiri medicale Doi bărbați, în vârstă de 62 și , respectiv, 72 de ani, care erau în zona protestului din Piața Victoriei au acuzat stări de rău și au primit îngrijiri medicale la fața locului, 'fără acuze legate de utilizarea gazelor iritant-lacrimogene', a informat, marți, Jandarmeria Capitalei. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în continuare, unii dintre participanții la protestul din Piața Victoriei exercită presiuni asupra dispozitivului de jandarmi. Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO UPDATE ORA 13:49 Ciobanul Ionică Sterp, despre protestul din Piața Victoriei: Azi, am venit aici să salvăm miorița Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO Suntem bătaia de joc a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și am venit aici, azi, ca să salvăm miorița, a declarat, marți, Ionică Sterp (Ciobanul Ionică), unul dintre inițiatorii protestului ciobanilor din Piața Victoriei. Acesta a reclamat faptul că ciobanii nu au fost lăsați să aducă contra-probe de la animale, după rezultatele testelor efectuate de către autorități. UPDATE ORA 13:38 Oierii vor să rămână în Piața Victoriei până la soluționarea cererilor; reluarea exporturilor, o prioritate Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO Oierii vor să rămână în Piața Victoriei până la soluționarea cererilor și afirmă că reluarea exporturilor de ovine reprezintă o prioritate. Reprezentanți ai ciobanilor au depus o listă de revendicări la Palatul Victoria. UPDATE ORA 13:18 Protest în Piața Victoriei/Jandarmii au folosit gaze lacrimogene; pasajul Victoriei - blocat Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO Jandarmeria Capitalei a anunţat, marţi, că au fost folosite, punctual, gaze lacrimogene, după ce unii dintre participanţii la protestul din Piaţa Victoriei au exercitat presiuni asupra cordonului de ordine. Jandarmeria recomandă participanţilor la protest să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite orice comportament care poate conduce la incidente. Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că a dispus restricţionarea traficului rutier pe Şoseaua Pavel Kiseleff, dinspre Str. Arh. Ion Mincu către Piaţa Victoriei, Str. Monetăriei, dinspre Bd. Ion Mihalache către Şoseaua Pavel Kiseleff şi pe Bd. Aviatorilor, dinspre Statuia Aviatorilor către Piaţa Victoriei. UPDATE ORA 12:43 Protest în Piața Victoriei/Jandarmerie: Patru protestatari, duși la poliție; trei persoane au primit îngrijiri medicale Patru persoane participante la protestul de marţi din Piaţa Victoriei au fost conduse la sediul Secţiei 4 Poliţie, în urma violenţelor înregistrate între forţele de ordine şi protestatari, iar doi bărbaţi şi o femeie au primit îngrijiri medicale de la ambulanţele SMURD ca urmare a expunerii la gaze lacrimogene. Unii dintre participanţi au refuzat să respecte recomandările forţelor de ordine şi au exercitat presiuni asupra dispozitivului de jandarmi, motiv pentru care a fost folosit pulverizatorul individual cu substanţă iritant-lacrimogenă, punctual. Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO Foto: (C) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO UPDATE ORA 12:17 Protest în Piața Victoriei/Simion: Le cer fermierilor să manifesteze pașnic; fac apel și la forțele de ordine să acționeze cu profesionalism Foto: GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO Preşedintele AUR, George Simion, a făcut marţi un apel către cei care protestează în Piaţa Victoriei, îndemnând la calm şi responsabilitate. Totodată, acesta a cerut forţelor de ordine să acţioneze ''cu reţinere şi profesionalism''. Foto: (C) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO UPDATE ORA 11:40 Protest în Piața Victoriei/Manifestanții au rupt cordonul jandarmilor și au blocat traficul Participanții la protestul de marți din Piața Victoriei au forțat dispozitivul de jandarmi și au blocat traficul rutier pe șoseaua Pavel D. Kiseleff, a anunțat Jandarmeria Capitalei. Foto: (C) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO UPDATE ORA 11:39 Violențe la protestul ciobanilor din Piața Victoriei Mai multe persoane care participă marți la protestul ciobanilor din Piața Victoriei s-au îmbrâncit cu jandarmii și au aruncat obiecte către aceștia. Circulația în zonă a fost oprită iar pentru îndepărtarea persoanelor care au recurs la violențe jandarmii au folosit gaze lacrimogene. Foto: RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO UPDATE ORA 11:24 Brigada Rutieră infirmă informațiile potrivit cărora 'autocarele cu protestatari sunt oprite la intrarea în București' Brigada Rutieră a transmis, marți, că nu se confirmă informațiile vehiculate în spațiul public cu privire la faptul că 'autocarele cu protestatari sunt oprite la intrarea în București', subliniind că polițiștii nu interzic accesul autocarelor în Capitală. Foto: (C) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO UPDATE ORA 11:12 Oierii au blocat Piața Victoriei în zona Muzeului Antipa Oierii care protestează marți în Piața Victoriei au traversat din fața Muzeului Antipa către alveola centrala din fața Guvernului, iar circulația în zonă este blocată. Ciobanii s-au adunat în jurul orei opt în zona Muzeului Antipa. Foto: (C) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO UPDATE ORA 08:58 Câteva sute de oieri s-au adunat pe trotuarul din fața Muzeului Antipa Câteva sute de oieri se află, marți dimineața, la protestul pentru care mobilizarea s-a făcut pe rețelele sociale, ciobanii mutându-se din parcarea auto din Piața Victoriei, unde s-au adunat inițial, pe trotuarul din fața Muzeului Antipa. Participanții la protest contactați de AGERPRES nu au dorit să facă declarații. Foto: RADU TUTA / AGERPRES FOTO ORA 08:45 Oierii protestează marți în Piața Victoriei Mobilizarea pentru protest a fost făcută prin intermediul rețelelor sociale, unul dintre inițiatori fiind Ionică Sterp (Ciobanul Ionică). *** Mai multe fotografii pe AGERPRES FOTO * UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.

Protest în Piața Victoriei/Manifestanții au rupt cordonul jandarmilor și au blocat traficul
Social 15.09. 11:40

Protest în Piața Victoriei/Manifestanții au rupt cordonul jandarmilor și au blocat traficul

Participanții la protestul de marți din Piața Victoriei au forțat dispozitivul de jandarmi și au blocat traficul rutier pe șoseaua Pavel D. Kiseleff, a anunțat Jandarmeria Capitalei. 'Subliniem faptul că acest comportament este de natură să îi pună pe participanții la adunarea publică înșiși în pericol și să afecteze drepturile celorlalți cetățeni ai Capitalei și climatul de ordine publică, afectând, deopotrivă, și rutele de deplasare ale autospecialelor cu regim prioritar (ambulanța, pompierii), precum și mijloacele de transport în comun', a transmis Jandarmeria Capitalei într-un comunicat remis AGERPRES. Jandarmii fac apel către participanți la calm și cooperare cu forțele de ordine, pentru desfășurarea în condiții de siguranță a adunării publice. Totodată, Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat că a dispus restricționarea traficului rutier pe șoseaua Pavel Kiseleff, dinspre Str. Arh. Ion Mincu către Piața Victoriei, Str. Monetăriei, dinspre Bd. Ion Mihalache către șoseaua Pavel Kiseleff și pe Bd. Aviatorilor, dinspre Statuia Aviatorilor către Piața Victoriei. Pentru evitarea zonelor afectate de restricțiile de circulație, Brigada Rutieră recomandă conducătorilor auto să utilizeze rute alternative, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în teren și să manifeste prudență sporită în deplasare. De asemenea, le recomandă șoferilor să evite, pe cât posibil, deplasarea către zona Piața Victoriei și să își planifice din timp traseul, având în vedere posibilitatea instituirii unor restricții suplimentare, în funcție de evoluția situației. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)

Violențe la protestul ciobanilor din Piața Victoriei
Social 15.09. 11:39

Violențe la protestul ciobanilor din Piața Victoriei

Mai multe persoane care participă marți la protestul ciobanilor din Piața Victoriei s-au îmbrâncit cu jandarmii și au aruncat obiecte către aceștia. Circulația în zonă a fost oprită iar pentru îndepărtarea persoanelor care au recurs la violențe jandarmii au folosit gaze lacrimogene. Ciobanii s-au adunat în jurul orei opt în zona Muzeului Antipa iar mobilizarea pentru protestul de marți a fost făcută prin intermediul rețelelor sociale, unul dintre inițiatori fiind Ionică Sterp (Ciobanul Ionică). Reprezentanți ai ciobanilor au depus, marți, o listă de revendicări la Palatul Victoria. Nemulțumirea oierilor este determinată, în principal, de decizia din iunie a Comisiei Europene de a extinde interdicția privind exportul de ovine și caprine din România către țările terțe până la 31 decembrie 2026, menținând totodată, interdicția pentru livrările către statele-membre ale Uniunii Europene. Jandarmeria a menționat, într-un comunicat, că, în funcție de numărul participanților, traficul rutier în Piața Victoriei poate fi restricționat, motiv pentru care Brigada Rutieră recomandă conducătorilor de autovehicule evitarea zonei și preciza că manifestația 'nu a urmat procedura prevăzută de Legea 60/1991 (republicată) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru declararea prealabilă a adunării publice'. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi: Oierii protestează marți în Piața Victoriei

Brigada Rutieră infirmă informațiile potrivit cărora 'autocarele cu protestatari sunt oprite la intrarea în București'
Social 15.09. 11:24

Brigada Rutieră infirmă informațiile potrivit cărora 'autocarele cu protestatari sunt oprite la intrarea în București'

Brigada Rutieră a transmis, marți, că nu se confirmă informațiile vehiculate în spațiul public cu privire la faptul că 'autocarele cu protestatari sunt oprite la intrarea în București', subliniind că polițiștii nu interzic accesul autocarelor în Capitală. Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere a Capitalei remis AGERPRES, la acest moment, pe bulevardul Iuliu Maniu, circulația se desfășoară în condiții specifice intervalului orar, iar polițiștii rutieri sunt prezenți în zonă pentru fluidizarea traficului și pentru asigurarea desfășurării acestuia în condiții de siguranță. 'Polițiștii rutieri derulează permanent activități pentru siguranța și fluența traficului rutier. în acest context, sunt efectuate verificări în trafic, în vederea asigurării respectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice, precum și pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente negative', precizează sursa citată. Polițiștii rutieri acționează în mod similar și pe celelalte artere de intrare în Capitală, în funcție de valorile de trafic și de situația existentă în teren, se menționează în comunicat. Totodată, Poliția Capitalei este prezentă în teren pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică, precum și pentru desfășurarea în condiții de siguranță a manifestației. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)

Oierii au blocat Piața Victoriei în zona Muzeului Antipa
Social 15.09. 11:12

Oierii au blocat Piața Victoriei în zona Muzeului Antipa

Oierii care protestează marți în Piața Victoriei au traversat din fața Muzeului Antipa către alveola centrala din fața Guvernului, iar circulația în zonă este blocată. Ciobanii s-au adunat în jurul orei opt în zona Muzeului Antipa. Mobilizarea pentru protestul de marți a fost făcută prin intermediul rețelelor sociale, unul dintre inițiatori fiind Ionică Sterp (Ciobanul Ionică). 'Ne-a ajuns cuțitul la os de mult. Am tăcut, am răbdat, am făcut documente de ne-am săturat către autoritățile statului român. Producătorul de hrană, crescătorul de animale a ajuns batjocora actualei conduceri, și a fostei. în noi au dat cu biciul continuu. (...) O să fiu lângă Guvernul României. Am înțeles că cineva o scos o autorizație, nu știu sub ce formă, dar sunt șoselele alea mari pe lângă Guvern, încăpem noi toți. (...) Mesajul nostru e unul clar: să nu mai omoare animalele oamenilor. Omoară animalele oamenilor și nu îi despăgubește. (...) Avem o listă foarte scurtă de revendicări pe care o să o depunem', a transmis acesta printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook. Mai mulți reprezentanți ai ciobanilor au depus, marți, o listă de revendicări la Palatul Victoria. Nemulțumirea oierilor este determinată, în principal, de decizia din iunie a Comisiei Europene de a extinde interdicția privind exportul de ovine și caprine din România către țările terțe până la 31 decembrie 2026, menținând totodată, interdicția pentru livrările către statele-membre ale Uniunii Europene. Jandarmeria a menționat, într-un comunicat, că, în funcție de numărul participanților, traficul rutier în Piața Victoriei poate fi restricționat, motiv pentru care Brigada Rutieră recomandă conducătorilor de autovehicule evitarea zonei și preciza că manifestația 'nu a urmat procedura prevăzută de Legea 60/1991 (republicată) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru declararea prealabilă a adunării publice'. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi: Oierii protestează marți în Piața Victoriei

Mai mulți reprezentați ai ciobanilor au depus la Guvern o listă de revendicări
Social 15.09. 10:27

Mai mulți reprezentați ai ciobanilor au depus la Guvern o listă de revendicări

Mai mulți reprezentați ai ciobanilor care protestează marți în Piața Victoriei din Capitală au depus la Guvern o listă de revendicări. Nemulțumirea oierilor este determinată, în principal, de decizia din iunie a Comisiei Europene de a extinde interdicția privind exportul de ovine și caprine din România către țările terțe până la 31 decembrie 2026, menținând totodată, interdicția pentru livrările către statele-membre ale Uniunii Europene (UE). în context, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a anunțat, la începutul săptămânii trecute, că, în urma unor discuții avute la Bruxelles, au fost identificate perspective concrete pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine. Pe de altă parte, ciobanii contestă și modul de gestionare a focarelor pestă sau variolă ovină dar și măsurile care duc la sacrificarea animalelor. Mobilizarea pentru protestul de marți a fost făcută prin intermediul rețelelor sociale, unul dintre inițiatori fiind Ionică Sterp (Ciobanul Ionică). 'Ne-a ajuns cuțitul la os de mult. Am tăcut, am răbdat, am făcut documente de ne-am săturat către autoritățile statului român. Producătorul de hrană, crescătorul de animale a ajuns batjocora actualei conduceri, și a fostei. în noi au dat cu biciul continuu. (...) O să fiu lângă Guvernul României. Am înțeles că cineva o scos o autorizație, nu știu sub ce formă, dar sunt șoselele alea mari pe lângă Guvern, încăpem noi toți. (...) Mesajul nostru e unul clar: să nu mai omoare animalele oamenilor. Omoară animalele oamenilor și nu îi despăgubește. (...) Avem o listă foarte scurtă de revendicări pe care o să o depunem', a transmis acesta printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook. Jandarmeria a menționat, într-un comunicat, că, în funcție de numărul participanților, traficul rutier în Piața Victoriei poate fi restricționat, motiv pentru care Brigada Rutieră recomandă conducătorilor de autovehicule evitarea zonei și preciza că manifestația 'nu a urmat procedura prevăzută de Legea 60/1991 (republicată) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru declararea prealabilă a adunării publice'. AGERPRES/(AS - redactor: george Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi: Oierii protestează marți în Piața Victoriei

Protest în Piața Victoriei/Jandarmeria: Accesul în zona securizată - deschis oricărei persoane care dorește să protesteze pașnic
Social 15.09. 10:17

Protest în Piața Victoriei/Jandarmeria: Accesul în zona securizată - deschis oricărei persoane care dorește să protesteze pașnic

Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București dezminte marți informațiile lansate în spațiul public potrivit cărora forțele de ordine ar restricționa sau ar bloca accesul protestatarilor în zona delimitată cu panouri metalice din Piața Victoriei - alveola centrală. Un protest al oierilor se desfășoară marți în fața Guvernului, principalele nemulțumiri ale acestora fiind legate de gestionarea focarelor de pestă sau variolă ovină și de măsurile care duc la sacrificarea animalelor, dar și de interzicerea exporturilor de oi și capre din cauza pestei micilor rumegătoare. ''în acest moment, grupul de manifestanți se află pe trotuarul din fața Muzeului Național de Istorie Naturală 'Grigore Antipa' din proprie inițiativă. Pentru siguranța tuturor participanților și pentru asigurarea bunei desfășurări a traficului rutier din zonă, a fost amenajat un spațiu special delimitat în alveola centrală a Pieței Victoriei, care să permită separarea zonelor și menținerea unor spații de siguranță'', informează Jandarmeria Capitalei. Potrivit sursei citate, accesul în această zonă securizată este deschis oricărei persoane care dorește să protesteze pașnic, iar măsurile luate de dispozitivele de jandarmi au exclusiv un caracter preventiv și de protecție. ''Astfel, le recomandăm participanților să coopereze cu forțele de ordine și să se deplaseze în spațiul delimitat în alveola centrală, configurat special pentru a le garanta dreptul la liberă exprimare în condiții de siguranță'', transmite Jandarmeria. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)

Câteva sute de oieri s-au adunat pe trotuarul din fața Muzeului Antipa
Social 15.09. 08:58

Câteva sute de oieri s-au adunat pe trotuarul din fața Muzeului Antipa

Câteva sute de oieri se află, marți dimineața, la protestul pentru care mobilizarea s-a făcut pe rețelele sociale, ciobanii mutându-se din parcarea auto din Piața Victoriei, unde s-au adunat inițial, pe trotuarul din fața Muzeului Antipa. Participanții la protest contactați de AGERPRES nu au dorit să facă declarații. Principalele nemulțumiri ale ciobanilor sunt legate de gestionarea focarelor pestă sau variolă ovină și măsurile care duc la sacrificarea animalelor, dar și de interzicerea exporturilor la oi și capre din cauza pestei micilor rumegătoare. Ei au început să se adune în parcarea din Piața Victoriei de la ora 8:00. Mobilizarea pentru protest a fost făcută prin intermediul rețelelor sociale, unul dintre inițiatori fiind Ionică Sterp (Ciobanul Ionică). 'Ne-a ajuns cuțitul la os de mult. Am tăcut, am răbdat, am făcut documente de ne-am săturat către autoritățile statului român. Producătorul de hrană, crescătorul de animale a ajuns batjocora actualei conduceri, și a fostei. în noi au dat cu biciul continuu. (...) O să fiu lângă Guvernul României. Am înțeles că cineva o scos o autorizație, nu știu sub ce formă, dar sunt șoselele alea mari pe lângă Guvern, încăpem noi toți. (...) Mesajul nostru e unul clar: să nu mai omoare animalele oamenilor. Omoară animalele oamenilor și nu îi despăgubește. (...) Avem o listă foarte scurtă de revendicări pe care o să o depunem', a transmis acesta printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook. Pe de altă parte, Federația Națională a Crescătorilor de Ovine și Caprine din România (ROMOVIS) a transmis, la începutul acestei luni, printr-un comunicat, că sectorul ovin și caprin traversează o perioadă extrem de dificilă.Crescătorii au suportat pierderi importante ca urmare a restricțiilor care au afectat comerțul intracomunitar și exportul, iar problemele semnalate de fermieri sunt reale și necesită răspunsuri concrete din partea autorităților. ROMOVIS preciza, însă, la vremea respectivă, că nu este organizatorul manifestației anunțate pentru marți, 15 septembrie, și nu a participat la modul de organizare și desfășurare a acesteia, participarea fermierilor la protest reprezentând o decizie individuală. Separat, Jandarmeria Capitalei a anunțat că, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru asigurarea ordinii publice și protecția participanților la adunarea publică ce se va desfășura marți în Piața Victoriei din București, printre care instituirea de filtre pentru controlul corporal și al bagajelor. Jandarmeria menționa, într-un comunicat, că, în funcție de numărul participanților, traficul rutier în Piața Victoriei poate fi restricționat, motiv pentru care Brigada Rutieră recomandă conducătorilor de autovehicule evitarea zonei și preciza că manifestația 'nu a urmat procedura prevăzută de Legea 60/1991 (republicată) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru declararea prealabilă a adunării publice'. Nemulțumirea oierilor este determinată în principal de decizia din iunie a Comisiei Europene de a extinde interdicția privind exportul de ovine și caprine din România către țările terțe până la 31 decembrie 2026, menținând totodată, interdicția pentru livrările către statele-membre ale Uniunii Europene (UE). Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a anunțat, la începutul săptămânii trecute că, în urma unor discuții avute la Bruxelles, au fost identificate perspective concrete pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine. Potrivit Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Planul de Acțiune transmis Comisiei Europene pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine prevede, printre altele, administrarea diferențiată a 1,3 milioane de vaccinuri obținute cu titlu gratuit de la forul european. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi: Oierii protestează marți în Piața Victoriei

Oierii protestează marți în Piața Victoriei
Social 15.09. 08:45

Oierii protestează marți în Piața Victoriei

Oierii protestează marți în Piața Victoriei, principalele nemulțumiri fiind legate de gestionarea focarelor pestă sau variolă ovină și măsurile care duc la sacrificarea animalelor, dar și de interzicerea exporturilor la oi și capre din cauza pestei micilor rumegătoare. Ciobanii au început să se adune în parcarea din Piața Victoriei de la ora 8:00. Mobilizarea pentru protest a fost făcută prin intermediul rețelelor sociale, unul dintre inițiatori fiind Ionică Sterp (Ciobanul Ionică). 'Ne-a ajuns cuțitul la os de mult. Am tăcut, am răbdat, am făcut documente de ne-am săturat către autoritățile statului român. Producătorul de hrană, crescătorul de animale a ajuns batjocora actualei conduceri, și a fostei. în noi au dat cu biciul continuu. (...) O să fiu lângă Guvernul României. Am înțeles că cineva o scos o autorizație, nu știu sub ce formă, dar sunt șoselele alea mari pe lângă Guvern, încăpem noi toți. (...) Mesajul nostru e unul clar: să nu mai omoare animalele oamenilor. Omoară animalele oamenilor și nu îi despăgubeste. (...) Avem o listă foarte scurtă de revendicări pe care o să o depunem', a transmis acesta printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook. Pe de altă parte, Federația Națională a Crescătorilor de Ovine și Caprine din România (ROMOVIS) a transmis, la începutul acestei luni, printr-un comunicat, că sectorul ovin și caprin traversează o perioadă extrem de dificilă.Crescătorii au suportat pierderi importante ca urmare a restricțiilor care au afectat comerțul intracomunitar și exportul, iar problemele semnalate de fermieri sunt reale și necesită răspunsuri concrete din partea autorităților. ROMOVIS preciza atunci că nu este organizatorul manifestației anunțate pentru marți, 15 septembrie, și nu a participat la modul de organizare și desfășurare a acesteia, participarea fermierilor la protest reprezentând o decizie individuală. 'ROMOVIS rămâne alături de fermieri, susținând problemele și revendicările lor legitime și continuând să le reprezinte interesele și vocea în fața autorităților. Federația va apăra aceste interese prin toate demersurile instituționale și formele legale de manifestare. ROMOVIS este și rămâne o organizație apolitică', se preciza în comunicat. Jandarmeria Capitalei a anunțat că, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru asigurarea ordinii publice și protecția participanților la adunarea publică ce se va desfășura marți în Piața Victoriei din București, printre care instituirea de filtre pentru controlul corporal și al bagajelor. Jandarmeria menționa, într-un comunicat, că, în funcție de numărul participanților, traficul rutier în Piața Victoriei poate fi restricționat, motiv pentru care Brigada Rutieră recomandă conducătorilor de autovehicule evitarea zonei și preciza că manifestația 'nu a urmat procedura prevăzută de Legea 60/1991 (republicată) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru declararea prealabilă a adunării publice'. Nemulțumirea oierilor este determinată în principal de decizia din iunie a Comisiei Europene de a extinde interdicția privind exportul de ovine și caprine din România către țările terțe până la 31 decembrie 2026, menținând totodată, interdicția pentru livrările către statele-membre ale Uniunii Europene (UE). Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a anunțat, la începutul săptămânii trecute că, în urma unor discuții avute la Bruxelles, au fost identificate perspective concrete pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine. 'Au fost identificate perspective concrete pentru deblocarea exporturilor. S-a discutat planul de acțiune pe termen scurt și mediu prezentat de ANSVSA și au fost stabilite ultimele detalii înainte de susținerea oficială a acestuia în vederea aprobării. Este un pas important în demersurile pe care le facem pentru reluarea exporturilor de ovine și caprine. Am participat personal și la aceste discuții tehnice pentru a sprijini definitivarea planului și punerea în aplicare a celor mai bune soluții, în interesul fermierilor din România', declara oficialul, citat într-un comunicat al ministerului de resort. Potrivit Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Planul de Acțiune transmis Comisiei Europene pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine prevede, printre altele, administrarea diferențiată a 1,3 milioane de vaccinuri obținute cu titlu gratuit de la forul european. Administrarea vaccinurilor gratuite se va face în schemă completă în zonele de risc și exclusiv pentru Variola Ovină și Caprină în restul țării, astfel încât exportul de carcase și produse din lapte nu va fi afectat. Planul de Acțiune, inclusiv strategia de vaccinare, a fost elaborat inclusiv cu sprijinul medicilor epidemiologi experți în domeniu și cu consultarea structurilor asociative de crescători. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi: Câteva sute de oieri s-au adunat pe trotuarul din fața Muzeului Antipa Mai mulți reprezentați ai ciobanilor au depus la Guvern o listă de revendicări

MApN: Mai multe drone - detectate în apropierea graniței cu România
Social 15.09. 07:07

MApN: Mai multe drone - detectate în apropierea graniței cu România

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat marți dimineață mai multe ținte aeriene în Ucraina, în apropierea graniței cu România, a informat Ministerul Apărării Naționale. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în jurul orei 03:10, a fost detectată o țintă aeriană la aproximativ 35 de kilometri nord de Chilia, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană în Baza 86 Aeriană Borcea, decolând pentru monitorizarea situației. 'Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, iar la ora 03:18 a fost transmis un mesaj RO-ALERT', precizează sursa citată. Alte două ținte au fost detectate în jurul orei 04:20, la 30 de kilometri nord de Periprava, un nou mesaj RO-ALERT fiind trimis populației din nordul județului Tulcea la ora 04:51, transmite MApN. Nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian național, iar alerta aeriană a încetat la ora 05:18, se precizează în comunicat. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Alba: Contract semnat de UM Cugir pentru achiziția de utilaje speciale destinate fabricației muniției de tip NATO
Social 14.09. 21:10

Alba: Contract semnat de UM Cugir pentru achiziția de utilaje speciale destinate fabricației muniției de tip NATO

Reprezentanții Uzinei Mecanice (UM) Cugir au anunțat luni că a fost semnat un contract în valoare de 54 de milioane de euro, care vizează modernizarea infrastructurii industriale, creșterea capacității de producție și diversificarea gamei de fabricație a muniției de tip NATO. 'Programul strategic de modernizare în vederea creșterii capacității de producție și diversificării gamei de fabricație a muniției de tip NATO, calibru 5,56 x 45 mm și calibru 12,7 x 99 mm, a Uzinei Mecanice Cugir, cu o valoare estimată de 552,9 milioane de lei, a mai parcurs o etapă. Uzina Mecanică Cugir a semnat, la data de 11 septembrie 2026, contractul în valoare de 54 de milioane de euro pentru furnizarea unor utilaje speciale, executate la temă, destinate producției de elemente de muniție NATO, calibrul 12,7 x 99 mm', se menționează într-un anunț postat pe contul de Facebook al fabricii. Contractul vizează modernizarea infrastructurii industriale, creșterea capacității de producție și diversificarea gamei de fabricație a muniției de tip NATO și urmărește îmbunătățirea condițiilor de muncă, precum și creșterea eficienței și a responsabilității față de mediu. Nu a fost anunțat partenerul comercial, însă, la licitație, au fost depuse trei oferte, una din Belgia și două din Turcia. Criteriul de atribuire a fost cel mai bun raport calitate-preț. Utilajele speciale executate la temă vor fi capabile să producă elemente de muniție cal. 12.7x99 mm tip NATO (degetar tub, degetar glonț, tub, cămașă glonț, montaj glonț, montaj cartuș). Ele trebuie să producă trei tipuri de cartuș calibru 12,7x99 mm tip NATO M8/M20/M33 și să asigure o capacitate a liniei de producție de minim 80 cartușe pe minut la o eficiență de minim 85%. La sfârșitul lunii trecute, UM Cugir anunța că derulează un proiect strategic în valoare de peste o jumătate de miliard de lei pentru modernizarea și dezvoltarea producției de muniție la standarde NATO, reprezentând cel mai mare proiect de investiții implementat la Cugir în ultimii 30 de ani. Proiectul a fost structurat în patru etape, dintre care una a presupus realizarea studiului de fezabilitate și alte trei prevăd modernizarea halei industriale, respectiv modernizarea și dezvoltarea capacităților de producție. Astfel, etapa de modernizare a halei industriale presupune investiții de 74,5 milioane de lei din fonduri proprii, având ca termen de finalizare luna decembrie 2026. Etapa de modernizare și dezvoltare a capacităților de producție pentru muniția cal. 5,56 x 45 mm are o valoare de aproape 68 de milioane de lei și termen de finalizare în noiembrie 2026, iar cele mai mari investiții se realizează în cadrul etapei de modernizare și dezvoltare a capacității de producție pentru muniția cal. 12,7 x 99 mm, aflată în derulare, respectiv peste 409 milioane lei. Finanțarea acestor investiții strategice în cadrul UM Cugir se realizează prin intermediul unui sprijin financiar pe care Guvernul României l-a acordat în urmă cu doi ani și din bugetul propriu al companiei. Uzina din Cugir a fost înființată în 1799, în timpul Imperiului Habsburgic, sub denumirea de Fabrica de Fier și Oțel. în 2004, societatea s-a împărțit în Uzina Mecanică și Fabrica de Arme. AGERPRES / (AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu) Sursa foto: Uzina Mecanică Cugir/Facebook.com

Bihor: Focar de toxiinfecție alimentară la elevi din Oradea, cazați la o pensiune din Vadu Crișului
Social 14.09. 20:07

Bihor: Focar de toxiinfecție alimentară la elevi din Oradea, cazați la o pensiune din Vadu Crișului

Un număr de 13 copii cu vârste între 10 și 14 ani s-au îmbolnăvit după ce au fost cazați, în perioada 9-11 septembrie, la o pensiune din Vadu Crișului, doi dintre elevi fiind internați, iar ceilalți 11 în izolare la domiciliu, a informat luni, într-un comunicat, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bihor Potrivit sursei, DSP a suspendat activitatea de preparare și servire a mâncărurilor gătite la pensiune și a aplicat o amendă de 25.000 de lei. Focarul colectiv de toxiinfecție alimentară a fost identificat la un grup de elevi ai unei școli gimnaziale din Oradea, cazați la o pensiune din localitatea Vadu Crișului. Primele simptome au apărut în seara zilei de 10 septembrie, la aproximativ una-două ore după servirea mesei de seară. în unitatea de cazare se aflau 26 de persoane, dintre care 24 de copii și două cadre didactice însoțitoare. Până la data de 14 septembrie, 13 copii au prezentat simptome de îmbolnăvire, respectiv greață, vărsături și scaune diareice. într-unul dintre cazurile apărute ulterior a fost semnalată și febra. Primele 11 cazuri au fost evaluate de echipajele SMURD și SAJ Bihor și transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor. Elevii au fost diagnosticați cu toxiinfecție alimentară, însă nu au necesitat internare. Ulterior, alte două eleve s-au prezentat la spital, una fiind internată pentru tratament, iar cealaltă izolată la domiciliu. Un al doilea caz a fost internat în 13 septembrie, după ce simptomele nu s-au remis. Ancheta epidemiologică derulată de DSP Bihor a identificat și un element suplimentar: o parte dintre copiii simptomatici au declarat că au consumat apă de la un izvor din vecinătatea Peșterii Vadu Crișului. Ipoteza este în curs de verificare, însă sursa și modul de transmitere a toxiinfecției alimentare nu au fost stabilite definitiv. în urma controlului igienico-sanitar efectuat la pensiune în 11 septembrie, inspectorii DSP Bihor au constatat deficiențe și au dispus amendarea unității cu 25.000 de lei, precum și suspendarea activității de pregătire, preparare și servire a mâncărurilor gătite, începând cu aceeași dată. Totodată, au fost prelevate probe pentru identificarea sursei focarului - o probă de apă din bucătărie, una din piscina exterioară și cinci teste de sanitație -, aflate în analiză în laboratorul DSP Bihor. Măsurile includ și monitorizarea stării de sănătate a tuturor persoanelor expuse, cu actualizarea permanentă a situației cazurilor. DSP Bihor a informat Ministerul Sănătății și Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile București. Specialiștii DSP recomandă populației să respecte regulile de igienă alimentară, să se spele riguros pe mâini, să evite consumul de apă din surse nemonitorizate și să păstreze alimentele la temperaturi corespunzătoare. Persoanele care prezintă greață, vărsături, diaree sau febră după consumul unor alimente ori al apei din surse nesigure sunt sfătuite să se adreseze medicului. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)

Constanța: Mamaia Rally Show și Seaside Speed Race - motorsport în același weekend, la malul mării
Social 14.09. 16:39

Constanța: Mamaia Rally Show și Seaside Speed Race - motorsport în același weekend, la malul mării

Cele mai 'tari' spectacole de motorsport din România - Mamaia Rally Show și Seaside Speed Race - se vor desfășura la sfârșitul acestei săptămâni, în stațiunea Mamaia, anunță Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia - Constanța. Potrivit sursei citate, în weekendul 19-20 septembrie, motorsportul revine la Constanța, Mamaia devenind din nou locul în care se întâlnesc generații, tehnologii și pasiunea pentru automobilism. 'Pentru al patrulea an consecutiv, GT Auto Club Sportiv revine la Constanța, iar pentru al doilea an competiția ajunge la Rex Mamaia, într-un eveniment organizat împreună cu Clubul de Karting Electric Constanța, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța și sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv', reiese din comunicatul transmis, luni, de OMD Mamaia - Constanța. Seaside Speed Race aduce împreună trei campionate naționale - Super Slalom, Slalom Juniori și Vehicule Electrice - și una dintre cele mai interesante combinații din motorsportul românesc: copii care învață să concureze de la numai 8 ani, piloți experimentați și duelul dintre două lumi - electric și benzină. în același weekend, între 18 și 20 septembrie, va avea loc și a doua ediție a Mamaia Rally Show, în nordul stațiunii Mamaia, o suprafață de aproximativ 55.000 de metri pătrați fiind transformată într-o adevărată arenă a motorsportului și a divertismentului pentru întreaga familie. 'Ne dorim ca Mamaia Rally Show să devină o tradiție de toamnă în stațiunea Mamaia. Nu este doar un spectacol, ci este o competiție unică în România. Ne dorim ca destinația integrată Mamaia Constanța să fie deschisă 365 de zile pe an, iar acest eveniment face parte din extinderea sezonului estival', a declarat președintele OMD Mamaia - Constanța, George Măndilă. La start se vor alinia 28 de piloți de top din România, Bulgaria, Spania, Italia, Austria, Finlanda și Suedia, cu o experiență amplă în competiții europene și naționale. în centrul atenției se află 16 automobile Rally2, a căror valoare totală depășește 5 milioane de euro - unele dintre cele mai performante și spectaculoase mașini din raliurile internaționale. Formatul competiției rămâne unul inedit: dueluri 1 la 1, pe un circuit amenajat special, care îmbină asfaltul cu macadamul și virajele strânse. în cadrul evenimentului se desfășoară și Mamaia Rally Challenge, rezervat piloților români înscriși în Campionatul Național de Raliuri. Pe 18 septembrie, aceștia vor disputa un turneu, iar șase dintre cei mai buni vor avansa în calificările de sâmbătă, alături de alți piloți români de top și de concurenții străini. Mamaia Rally Show 2026 nu se limitează doar la competiție. Organizatorii au pregătit: Hot Lap Car Expo - expoziție mașini de tuning, drift, drag; Car Audio Expo - etapă națională de car audio; food court deschis pe parcursul celor trei zile; zonă de activități pentru copii; acces liber în parcul de service, unde publicul poate interacționa cu piloții și mecanicii. Vineri, 18 septembrie, între orele 18:00 - 18.30, piloții și mașinile se încolonează și pleacă în paradă din Mamaia Rally Show Village, până în Portul Turistic Tomis din Constanța, unde publicul este invitat să cunoască concurenții, să ceară autografe și să fotografieze mașinile de raliu. Intrarea este liberă pe toată durata evenimentului. Organizatorii vor asigura transport gratuit din Constanța către Mamaia Rally Show Village. AGERPRES / (AS - redactor: Nona Jalbă, editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dădârlat) Sursa foto: Mamaia Rally Show / Facebook

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni
Social 14.09. 15:03

ANM: Vremea devine normală pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni

Regimul termic va deveni normal pentru perioada din calendar la nivelul întregii țări, cu oscilații de temperatură de la o zi la alta, dar în general cu valori maxime în jurul a 28-29 de grade, în timp ce pe parcursul nopților mercurul din termometre va coborî și până la 5 grade Celsius, în zona montană, iar ploile vor fi mai prezente după data de 18 septembrie, relevă prognoza de specialitate, publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru intervalul 14 - 27 septembrie. în zona Banat, prima săptămână din interval va fi caracterizată de alternanțe termice. La început, vremea se va încălzi treptat, media maximelor va crește de la 25 de grade, până la 30 de grade (în data de 17 septembrie), iar a minimelor de la 10 grade, spre 14 grade (la finalul săptămânii). în a doua jumătate a intervalului, valorile termice vor fi în scădere treptată, astfel că media regională a maximelor va ajunge la 25 de grade, iar a minimelor la 10 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în intervalul 18-22 septembrie când izolat vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate (izolat peste 15 - 20 l/mp). în Crișana, la începutul intervalului, vremea se va încălzi treptat, iar media valorilor diurne va crește de la 24 de grade, până spre 29 de grade (în data de 17 septembrie). Ulterior, până la sfârșitul intervalului, valorile termice maxime vor fi în scădere, iar media acestora va ajunge din nou în jurul a 24 de grade. Valorile termice nocturne vor crește treptat până în jurul datei de 19 septembrie, iar media acestora va ajunge de la 10 grade, spre 13 grade. După această dată, până la sfârșitul intervalului, temperaturile minime vor fi în scădere treptată până la medii în jurul a 10 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în intervalul 18-25 septembrie, când izolat vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate, pe alocuri peste 15 - 20 l/mp. în Transilvania, până în data de 17 septembrie, vremea se va încălzi treptat, iar media valorilor diurne va crește de la 22 de grade, până la 27 de grade și se va menține în jurul acestei valori până spre finalul primei săptămâni. în același interval și valorile nocturne vor crește treptat, iar media regională a acestora va ajunge de la 9 grade, la 11 grade. în a doua jumătate a intervalului, valorile termice vor fi în scădere treptată, astfel că media regională a maximelor va ajunge la 22 de grade, iar a minimelor la 7 grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în a doua jumătate a intervalului când izolat vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate și pe arii restrânse de peste 15 - 20 l/mp. în Maramureș, la începutul intervalului, vremea se va încălzi treptat, iar media valorilor diurne va crește de la 23 - 24 de grade, până spre 28 de grade, în data de 17 septembrie. Până la sfârșitul perioadei de referință, valorile termice maxime vor fi în scădere, iar media acestora va ajunge în jurul a 22 de grade. Valorile termice minime vor crește treptat până spre finalul primei săptămâni, iar media acestora va ajunge de la 8 - 9 grade, spre 13 grade. Ulterior, până la sfârșitul intervalului, temperaturile minime vor fi în scădere treptată până la medii în jurul a opt grade. Probabilitatea de ploaie va fi în creștere după data de 19 septembrie, când izolat vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate, pe alocuri de peste 15 - 20 l/mp. în Moldova, până în data de 17 septembrie, media valorilor diurne va fi în creștere de la 21 - 22 de grade, spre 26 de grade, valoare ce se va menține până la finalul primei săptămâni. Apoi, până la sfârșitul intervalului, valorile termice maxime vor fi în scădere, iar media acestora va coborî spre 20 - 21 de grade. Valorile termice nocturne vor crește treptat până în jurul datei de 20 septembrie, iar media acestora va ajunge de la 10 - 11 grade, spre 13 grade. în a doua săptămână, temperaturile minime vor fi în scădere treptată, iar media acestora va ajunge până la nouă grade. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în a doua jumătate a intervalului când izolat vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate, în unele zone de peste 15 - 20 l/mp. în Dobrogea, în prima jumătate a intervalului, vremea se va încălzi treptat, iar media valorilor diurne va crește de la 23 de grade, până spre 26 de grade. După această perioadă și până la sfârșitul intervalului de prognoză, valorile termice maxime vor fi în scădere, iar media acestora va ajunge în jurul a 22 de grade. Temperaturile nocturne vor crește treptat până în jurul datei de 20 septembrie, iar media acestora va ajunge de la 11 - 12 grade, spre 16 grade. După această dată, până la sfârșitul intervalului, temperaturile minime vor fi în scădere treptată până la medii în jurul a 13 grade. Vor fi posibile ploi mai ales în a doua săptămână din interval, dar probabilitatea mai mare va fi în jurul datei de 22 septembrie. în Muntenia, până în data de 17 septembrie, media valorilor diurne va fi în creștere de la 24 - 25 de grade, spre 28 de grade, valoare ce se va menține până la finalul primei săptămâni, după care, până la sfârșitul intervalului, valorile termice maxime vor fi în scădere, iar media acestora va coborî spre 23 - 24 de grade. Minimele vor crește treptat până în jurul datei de 20 septembrie, iar media acestora va ajunge de la 11 grade, spre 14 grade. în a doua săptămână, temperaturile minime vor fi în scădere treptată, iar media acestora va ajunge până la 10 - 11 grade. Ploi vor fi posibile mai ales în a doua săptămână din interval, dar probabilitatea mai mare va fi în jurul datei de 22 septembrie când și cantitățile de apă estimate vor fi mai însemnate, în jurul a 15 - 20 l/mp. în Oltenia, în prima jumătate a intervalului, vremea se va încălzi treptat, media valorilor diurne fiind în creștere de la 26 de grade, până spre 29 de grade. Până la sfârșitul intervalului, valorile termice maxime vor fi în scădere, iar media acestora va ajunge în jurul a 24 de grade. Valorile termice minime vor crește treptat până în jurul datei de 20 septembrie, media acestora urcând de la 11 - 12 grade până la 14 grade. După această dată, până la sfârșitul intervalului, temperaturile nocturne vor fi în scădere treptată până la medii în jurul a 10 grade. Vor fi posibile ploi mai ales în a doua săptămână din interval, dar probabilitatea mai mare va fi în jurul datei de 22 septembrie când și cantitățile de apă estimate vor fi mai mari (15 - 20 l/mp). La munte, la începutul intervalului, vremea se va încălzi treptat, iar media valorilor diurne va crește de la 13 - 14 grade, până spre 18 de grade (în data de 17 septembrie). Ulterior, până la sfârșitul intervalului, valorile termice maxime vor fi în scădere, iar media acestora va ajunge în jurul a 13 grade. Valorile termice minime vor crește treptat până spre finalul primei săptămâni, iar media acestora va ajunge de la 4 - 5 grade, spre 8 - 9 grade. Până la sfârșitul intervalului analizat, temperaturile minime vor fi în scădere treptată până la medii în jurul a cinci grade. Probabilitatea de ploaie se va menține pe tot parcursul intervalului, dar va fi în creștere după data de 20 septembrie, când izolat vor fi posibile și cantități de apă mai însemnate, izolat de peste 20 - 25 l/mp. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)

Jandarmeria Capitalei anunță măsuri de ordine publică pentru protestul neautorizat de marți din Piața Victoriei
Social 14.09. 14:25

Jandarmeria Capitalei anunță măsuri de ordine publică pentru protestul neautorizat de marți din Piața Victoriei

Jandarmeria Capitalei a anunțat că, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru asigurarea ordinii publice și protecția participanților la adunarea publică ce se va desfășura marți în Piața Victoriei din București, printre care instituirea de filtre pentru controlul corporal și al bagajelor. 'în vederea desfășurării fără riscuri în planul ordinii și siguranței publice a manifestației, subliniem importanța existenței unui dialog și a unei bune colaborări între participanți și forțele de ordine', se arată într-un comunicat transmis luni AGERPRES de Jandarmeria Capitalei. Sursa citată precizează că va avea la fața locului echipe de dialog cu veste inscripționate, de culoare albastră, care au rolul de asigura dialogul permanent cu participanții la această adunare publică. în funcție de numărul participanților, traficul rutier în Piața Victoriei poate fi restricționat, motiv pentru care Brigada Rutieră recomandă conducătorilor de autovehicule evitarea zonei. Jandarmeria Capitalei reamintește că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, este interzisă și constituie infracțiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel (inclusiv cuțite, bricege ș.a.), materiale explozive sau incendiare, substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru șocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acțiuni violente sau de tulburare a desfășurării normale a acestora. Totodată, subliniază că, din rațiuni de siguranță publică, forțele de ordine nu vor permite la adunarea publică accesul persoanelor care au asupra lor obiecte contondente folosite de anumite categorii socio-profesionale care și-au anunțat participarea la protest. 'Din rațiuni de siguranță publică, recomandăm participanților să nu vină cu bagaje sau genți voluminoase. Pentru prevenirea unor situații de risc, pe traseele care converg către locul de desfășurare a adunării publice vor fi instituite dispozitive de prefiltrare, iar jandarmii vor efectua controlul corporal și al bagajelor. Această măsură are un caracter preventiv și este adoptată pentru protecția și siguranța tuturor participanților și a celorlalți cetățeni', transmite Jandarmeria. De asemenea, în comunicat se precizează că manifestația 'nu a urmat procedura prevăzută de Legea 60/1991 (*republicată*) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare, pentru declararea prealabilă a adunării publice'. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)

Mureș: La vârsta de 104 ani, Sofia Folberth rămâne sufletul comunităților din Saschiz și Criț
Social 14.09. 13:31

Mureș: La vârsta de 104 ani, Sofia Folberth rămâne sufletul comunităților din Saschiz și Criț

La vârsta de 104 ani, Sofia Folberth, născută în satul Criț, județul Brașov, continuă să uimească turiștii prin luciditatea și acuratețea informațiilor pe care le furnizează, iar din acest motiv a devenit simbolul absolut al Transilvania Bike Trails (TBT) Race, care de derulează anual la Saschiz. Foto: FUNDAŢIA ADEPT TRANSILVANIA Managerul responsabil de comunitățile de fermieri și produse locale din cadrul Fundației ADEPT Transilvania, Ben Mehedin, a declarat luni, pentru AGERPRES, că și după încheierea Transilvania Bike Trails (TBT) Race, derulat la sfârșitul lunii august, ecourile evenimentului cultural-sportiv de la Saschiz continuă să vibreze prin poveștile comunității, datorită Sofiei Folberth. 'Deși competiția de mountain bike s-a încheiat, impactul cultural lăsat de doamna Sofia - care în prezent locuiește într-o casă de seniori din Fișer, dar revine neobosită la tururile culturale - rămâne un punct de referință. La 104 ani, Sofia Folberth continuă să fie una dintre prezențele care dau suflet Transilvania Bike Trails Race (o competiție transformată într-un adevărat festival). O întâlnești la tururile culturale, la evenimente, la premiere și în momentele în care comunitatea se adună. Pentru noi, prezența dumneaei înseamnă mai mult decât o simplă participare. Este o legătură vie cu locul, cu oamenii și cu poveștile care fac din Saschiz și din satele săsești din jur un spațiu atât de special. La 104 ani, doamna Sofia ne amintește că nu există vârstă pentru a fi parte dintr-o comunitate, pentru a descoperi, pentru a asculta și pentru a te bucura împreună cu ceilalți', a declarat Ben Mehedin. Reprezentantul Fundației ADEPT, care a însoțit-o în acest tur cultural, a arătat că mesajele despre vivacitatea și umorul centenarei nu contenesc să vină, mai ales că ea a împărtășit și de această dată o amintire savuroasă din copilărie. 'Deși vorbitoare nativă de săsească și germană, Sofia Folberth le-a povestit cum a stârnit uimirea unui profesor român la un test de istorie din școala primară. Ne-a spus că a scris atunci o lucrare despre domnitorul Petru Rareș, descriindu-l ca fiind voievodul 'care i-a învățat pe supuși să mănânce pește', făcând trimitere la perioada exilului său din 1538 de la Cetatea Ciceului și Cetatea de Baltă, unde a ajuns deghizat în pescar și le-ar fi dezvăluit localnicilor taine ale pescuitului. Dar, dincolo de anecdote, prezența sa la ediția recent încheiată a TBT Race a culminat cu un moment solemn, devenit deja tradiție: ea a fost cea care a urcat pe scenă pentru a le înmâna personal trofeele marilor câștigători', a arătat Ben Mehedin. Născută la 29 iunie 1922, chiar de Sfântul Petru și Pavel, Sofia Folberth a traversat peste un secol de istorie zbuciumată. 'Amintirile sale de o luciditate rară - de la prima mașină care a trecut prin satul Criț până la detaliile cortegiului funerar al Reginei Maria - stau la baza volumului de monografii 'Viața cu celălalt. Poveste despre multiculturalitate', realizat în colaborare cu publicista Ruxandra Hurezean și editat cu sprijinul Fundației 'Michael Schmidt'. Fragmentul biografic ne reamintește spiritul ei încăpățânat încă de la naștere, când mama sa, apucată de durerile facerii în timpul unei piese de teatru din sat, i-ar fi spus cu umor: 'Nu mai puteai să stai și tu un pic, să mă lași să văd cum se termină?'. Deși s-a stabilit pentru o perioadă în Germania, Sofia Folberth a ales să se întoarcă definitiv în România, devenind timp de decenii ghidul permanent al Bisericii Evanghelice Fortificate din Criț. Astăzi, prin vocea organizatorilor TBT Race, comunitatea își exprimă recunoștința pentru o personalitate unică, capabilă să transforme un eveniment sportiv într-o veritabilă lecție de istorie și reziliență', a subliniat Ben Mehedin. Transilvania Bike Trails Race este un concurs de ciclism off-road cu startul și finișul la Saschiz, care urmărește promovarea satelor săsești și a rețelei de trasee de bicicletă ce leagă comunitățile din zona Târnava Mare cu Sighișoara. în acest an, TBT Race s-a desfășurat în perioada 19-23 august, a avut startul la Saschiz și s-a derulat pe un traseu cuprins între Saschiz, Cloașterf, Bunești, Meșendorf și Viscri. Medalia ediției din acest an a Transilvania Bike Trails Race (TBT Race 2026), organizat de Clubul Sportiv NoMad Multisport și Fundația ADEPT Transilvania, a constituit-o reinterpretarea unui însemn de comunicare al sașilor din anul 1891. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)

Cele mai noi știri

Cele mai citite

Flux Agerpres