Atacantul egiptean Mohamed Salah a devenit oficial, joi, jucătorul echipei turce de fotbal Trabzonspor, după nouă sezoane petrecute la echipa engleză FC Liverpool, informează AFP.
Jucătorul în vârstă de 34 de ani a semnat 'un contract cu o durată de doi ani', a anunțat Trabzonspor, care va disputa la finele lunii august play-off-ul Europa League.
Salah, al doilea cel mai bine plătit jucător din Premier League în sezonul trecut, va încasa 17 milioane de euro pe an, excluzând bonusurile de performanță, un record pentru campionatul Turciei, a precizat noul său club într-un comunicat.
Extrema egipteană va primi, totodată, 20% din vânzările de tricouri și produse derivate cu numele său, comercializate de echipa turcă, a anunțat clubul din Super Lig.
Căpitanul echipei naționale egiptene, întâmpinat ca un erou de mii de fani miercuri la Trabzon (nord-estul Turciei), urmează să participe la o ceremonie de semnare a contractului, joi seară, în prezența suporterilor, pe stadionul lui Trabzonspor.
'Oriunde merg, câștig sau încerc să câștig ceva. Sper să putem realiza lucruri mărețe în campionat și în competițiile europene', a declarat miercuri noul număr 10 al echipei Trabzonspor.
După perioade în Egipt, Elveția, Italia și Anglia, Mohamed Salah va experimenta al cincilea campionat în cariera sa.
Fosta vedetă de pe Anfield a marcat 257 de goluri în 442 de meciuri pentru Liverpool, cu care a câștigat două titluri în Premier League și un trofeu al Ligii Campionilor.
Ultimul său sezon în Anglia a fost însă mult sub standardele sale obișnuite, fără a-i diminua popularitatea.
Încoronat campion al Turciei pentru ultima dată în 2022, Trabzonspor este singurul club care rivalizează cu cele trei mari forțele ale fotbalului turc - Galatasaray, Fenerbahce și Beșiktaș.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Ada Vîlceanu)
Fotbal: Mohamed Salah a semnat un contract pe doi ani cu Trabzonspor (oficial)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Rusoaica Mirra Andreeva, prima finalistă la Beijing (WTA)
Jucătoarea rusă de tenis Mirra Andreeva (5 WTA), favorită nr. 4, s-a calificat sâmbătă în finala turneului WTA 1.000 de la Beijing, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, după ce a trecut, în prima semifinală, în două seturi simetrice, 6-2, 6-2, de cehoaica Nikola Bartunkova (34 WTA), cap de serie nr. 26. Rusoaica s-a impus după
MotoGP: Marc Marquez (Ducati) a câștigat cursa de sprint la Marele Premiu al Indoneziei și este lider la general
Spaniolul Marc Marquez (Ducati) a câștigat sâmbătă cursa de sprint din cadrul Marelui Premiu al Indoneziei, pe circuitul Mandalika, preluând astfel conducerea în clasamentul mondial al MotoGP de la compatriotul său, Jorge Martin (Aprilia), scrie AFP. înaintea cursei principale de duminică, el are acum un avans de
Fotbal: Cristiano Ronaldo, la doar 20 de goluri de pragul legendar de 1.000 pe care și l-a stabilit
Cristiano Ronaldo și-a recăpătat zâmbetul după tot tumultul declanșat odată cu plecarea sa bruscă din cantonamentul naționalei Portugaliei, marcând primul dintre cele trei goluri (3-0) în victoria obținută vineri seara de Al Nassr în campionatul saudit, în fața echipei Diriyah, scrie EFE. Această reușită a dus bil
MotoGP: Pilotul spaniol Raul Fernandez (Aprilia), la primul pole position al carierei, la Marele Premiu al Indoneziei
Pilotul spaniol Raul Fernandez (Aprilia-Trackhouse) a obținut sâmbătă primul pole position din cariera sa la MotoGP, clasa-regină a motociclismului viteză, la Marele Premiu al Indoneziei, 'furând' prim-planul celor doi principali pretendenți la titlu: compatrioții săi Jorge Martin și Marc Marquez, scrie AFP. El va pleca de pe prima poziție at&acir
Fotbal: Malaga, 1-1 cu Espanyol Barcelona, în La Liga
Nou promovata Malaga a ajuns la a patra remiză în La Liga, după ce a încheiat 1-1, vineri seara, pe teren propriu, cu Espanyol Barcelona, în meciul din prologul etapei a 8-a a campionatul spaniol de fotbal. Pe 'La Rosaleda', oaspeții au deschis scorul în minutul 13, prin Bryan Zaragoza, gazdele reușind egalarea
Fotbal: Borussia Dortmund, doar o remiză cu Werder Bremen, în Bundesliga
Echipa germană de fotbal Borussia Dortmund, lider la zi în Bundesliga, a făcut, vineri seara, un prim pas greșit în campionat, nereușind decât o remiză, 2-2, acasă, cu Werder Bremen, în etapa a 5-a. Pe Signal Iduna Park, toate golurile s-au marcat în ultimele zece minute ale confruntării, gazdele punctând pr
Box: Patru români vor lupta pentru aur la Europenele Under-17
Patru pugiliști români vor lupta pentru medaliile de aur la Campionatele Europene de box Under-17 de la Budva (Muntenegru), după victoriile reușite, vineri, în semifinale: Cristi Cașu, Alexandru Butan, Alessia Onofraș și Andreea Soare. Cristi Cașu l-a învins în semifinalele cat. 46 kg pe englezul Noah Worth, la puncte (
Judo: Maidelines Gorguet-Veranes s-a oprit în optimi la Mondiale
Sportiva română de origine cubaneză Maidelines Gorguet-Veranes s-a oprit în optimile de finală ale cat. 78 kg, vineri, la Campionatele Mondiale de judo de la Baku (Azerbaidjan). Gorguet-Veranes a intrat direct în turul secund, în care a învins-o pe australianca Maria Swan, dar a fost învinsă în optimi









