Președintele FIFA, Gianni Infantino, s-a alăturat marți exprimărilor de solidaritate ale lumii fotbalului cu Columbia, lovită de un cutremur cu magnitudinea de 7,4 în ziua precedentă și care a provocat cel puțin 234 de victime, conform cifrelor autorităților din principalele regiuni afectate, citate de EFE.
Un număr de 95 de victime au fost înregistrate în Cali, capitala departamentului Valle del Cauca (sud-vest), unde Infantino s-a aflat în weekend pentru a participa la ceremonia de inaugurare a președintelui columbian Abelardo de la Espriella.
''Acum câteva zile eram în Cali, înconjurat de copii care jucau fotbal și se distrau împreună, așa că a vedea aceleași străzi și multe altele din Columbia, zguduite de acest cutremur îmi frânge inima, a scris șeful FIFA pe contul său de Instagram. În numele FIFA și al întregii comunități fotbalistice, gândurile mele sunt alături de familiile și prietenii celor care și-au pierdut viața, de cei răniți, de cei ale căror case au fost avariate și de cei care așteaptă vești de la cei dragi. Suntem solidari cu poporul columbian în aceste vremuri dificile''.
Starul Barcelonei, Lamine Yamal, un jucător cheie în victoria Spaniei la Cupa Mondială 2026, a postat de asemenea un mesaj de solidaritate și condoleanțe.
''Multă încurajare și putere poporului columbian'', a scris jucătorul în vârstă de 19 ani, care a petrecut recent o parte din vacanță în orașele columbiene Cartagena și Medellín.
Real Madrid, Bayern Munchen și clubul brazilian Chapecoense și-au exprimat luni solidaritatea cu columbienii afectați de dezastrul natural.
Printre alte cluburi internaționale care și-au exprimat condoleanțele pentru tragedia din Columbia s-au numărat Paris Saint-Germain, Tottenham Hotspur, Chelsea, Athletic Bilbao, Vasco da Gama, Hearts și Palmeiras.
Extrema columbiană Jhon Arias, jucător al echipei Palmeiras, a anunțat marți că un avion care transportă provizii medicale și personal medical va fi trimis la Quibdo, orașul său natal și capitala departamentului Choco, regiunea în care s-a produs cutremurul devastator.
''Am aranjat, folosind resurse proprii, un avion care va ateriza la Quibdo în câteva ore, cu profesioniști din domeniul sănătății și provizii medicale, pentru a încerca să atenuăm situația sanitară din regiunea noastră'', a declarat jucătorul în vârstă de 28 de ani, o vedetă a echipei naționale a Columbiei.
AGERPRES/(AS-redactor: Teodor Ciobanu, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Fotbal: Gianni Infantino, președintele FIFA, solidar cu poporul din Columbia

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Rusoaica Mirra Andreeva, prima finalistă la Beijing (WTA)
Jucătoarea rusă de tenis Mirra Andreeva (5 WTA), favorită nr. 4, s-a calificat sâmbătă în finala turneului WTA 1.000 de la Beijing, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, după ce a trecut, în prima semifinală, în două seturi simetrice, 6-2, 6-2, de cehoaica Nikola Bartunkova (34 WTA), cap de serie nr. 26. Rusoaica s-a impus după
MotoGP: Marc Marquez (Ducati) a câștigat cursa de sprint la Marele Premiu al Indoneziei și este lider la general
Spaniolul Marc Marquez (Ducati) a câștigat sâmbătă cursa de sprint din cadrul Marelui Premiu al Indoneziei, pe circuitul Mandalika, preluând astfel conducerea în clasamentul mondial al MotoGP de la compatriotul său, Jorge Martin (Aprilia), scrie AFP. înaintea cursei principale de duminică, el are acum un avans de
Fotbal: Cristiano Ronaldo, la doar 20 de goluri de pragul legendar de 1.000 pe care și l-a stabilit
Cristiano Ronaldo și-a recăpătat zâmbetul după tot tumultul declanșat odată cu plecarea sa bruscă din cantonamentul naționalei Portugaliei, marcând primul dintre cele trei goluri (3-0) în victoria obținută vineri seara de Al Nassr în campionatul saudit, în fața echipei Diriyah, scrie EFE. Această reușită a dus bil
MotoGP: Pilotul spaniol Raul Fernandez (Aprilia), la primul pole position al carierei, la Marele Premiu al Indoneziei
Pilotul spaniol Raul Fernandez (Aprilia-Trackhouse) a obținut sâmbătă primul pole position din cariera sa la MotoGP, clasa-regină a motociclismului viteză, la Marele Premiu al Indoneziei, 'furând' prim-planul celor doi principali pretendenți la titlu: compatrioții săi Jorge Martin și Marc Marquez, scrie AFP. El va pleca de pe prima poziție at&acir
Fotbal: Malaga, 1-1 cu Espanyol Barcelona, în La Liga
Nou promovata Malaga a ajuns la a patra remiză în La Liga, după ce a încheiat 1-1, vineri seara, pe teren propriu, cu Espanyol Barcelona, în meciul din prologul etapei a 8-a a campionatul spaniol de fotbal. Pe 'La Rosaleda', oaspeții au deschis scorul în minutul 13, prin Bryan Zaragoza, gazdele reușind egalarea
Fotbal: Borussia Dortmund, doar o remiză cu Werder Bremen, în Bundesliga
Echipa germană de fotbal Borussia Dortmund, lider la zi în Bundesliga, a făcut, vineri seara, un prim pas greșit în campionat, nereușind decât o remiză, 2-2, acasă, cu Werder Bremen, în etapa a 5-a. Pe Signal Iduna Park, toate golurile s-au marcat în ultimele zece minute ale confruntării, gazdele punctând pr
Box: Patru români vor lupta pentru aur la Europenele Under-17
Patru pugiliști români vor lupta pentru medaliile de aur la Campionatele Europene de box Under-17 de la Budva (Muntenegru), după victoriile reușite, vineri, în semifinale: Cristi Cașu, Alexandru Butan, Alessia Onofraș și Andreea Soare. Cristi Cașu l-a învins în semifinalele cat. 46 kg pe englezul Noah Worth, la puncte (
Judo: Maidelines Gorguet-Veranes s-a oprit în optimi la Mondiale
Sportiva română de origine cubaneză Maidelines Gorguet-Veranes s-a oprit în optimile de finală ale cat. 78 kg, vineri, la Campionatele Mondiale de judo de la Baku (Azerbaidjan). Gorguet-Veranes a intrat direct în turul secund, în care a învins-o pe australianca Maria Swan, dar a fost învinsă în optimi









