Fotbalistul Trent Alexander-Arnold a afirmat că încă speră la 'o oarecare înțelegere' din partea fanilor lui Liverpool, după ce a dezvăluit că este în continuare ținta insultelor la 14 luni de la plecarea de pe Anfield la Real Madrid, informează BBC.
După un prim sezon marcat de probleme în Spania și după ce nu a fost convocat în lotul Angliei pentru Cupa Mondială, jucătorul în vârstă de 27 de ani a declarat pentru Mirror că reacția stârnită de plecarea sa de la clubul pe care îl susține 'doare'.
El spune că urmărește fiecare meci al lui Liverpool și a precizat că echipa copilăriei sale va avea întotdeauna un 'loc în inima' sa.
'Pot să suport pe deplin huiduielile și dezamăgirea suporterilor lui Liverpool. Le pot înțelege, în felul meu. Dar sper că, într-o zi, va exista un oarecare grad de înțelegere față de deciziile pe care am vrut să le iau cu privire la propria mea viață. Doare din cauza a tot ceea ce am investit în club de-a lungul a 20 de ani și a sacrificiilor pe care le-am făcut pentru club în acea perioadă', a spus el.
Deși a fost huiduit la revenirea pe Anfield, în timpul înfrângerii cu 1-0 suferite de Real în Liga Campionilor în luna noiembrie, Alexander-Arnold afirmă că poate 'separa' insulte primite în acea seară și în mediul online de interacțiunile cu fanii din momentele în care revine în Merseyside pentru a-și vizita familia.
'Nicio interacțiune pe care am avut-o față în față nu reflectă genul de lucruri de care ai parte online sau pe rețelele de socializare', a spus el.
Alexander-Arnold, care a evoluat în 35 dintre cele 62 de meciuri disputate de Real Madrid în toate competițiile în sezonul trecut, a declarat că abuzurile online reprezintă o 'parte tristă a vieții' în 2026 și că unele mesaje au 'depășit limita'.
'Aleg să țin acele lucruri departe de mine, pentru că nu par reale. Pot raționaliza acest lucru știind că nu este reprezentativ pentru clubul de fotbal pe care îl iubesc, LFC, și nici pentru orașul meu natal. Nu spun că toată lumea din Liverpool este de acord cu plecarea mea de la club - bineînțeles că nu sunt. Dar asta e cu totul altceva față de lucrurile care depășesc sfera fotbalului', a spus fundașul.
Alexander-Arnold a urmărit parcursul Angliei la Cupa Mondială și a declarat că hotărârea sa de a reveni la echipa națională nu a scăzut.
'Până mă retrag, rămân un jucător al Angliei, indiferent dacă sunt convocat sau nu. Sunt mereu disponibil dacă și atunci când antrenorul are nevoie de mine. Nu există o onoare mai mare', a spus el.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Andreea Preda)
Fotbal: Trent Alexander-Arnold continuă să fie insultat de fani ai lui Liverpool

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: Rusoaica Mirra Andreeva, prima finalistă la Beijing (WTA)
Jucătoarea rusă de tenis Mirra Andreeva (5 WTA), favorită nr. 4, s-a calificat sâmbătă în finala turneului WTA 1.000 de la Beijing, dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, după ce a trecut, în prima semifinală, în două seturi simetrice, 6-2, 6-2, de cehoaica Nikola Bartunkova (34 WTA), cap de serie nr. 26. Rusoaica s-a impus după
MotoGP: Marc Marquez (Ducati) a câștigat cursa de sprint la Marele Premiu al Indoneziei și este lider la general
Spaniolul Marc Marquez (Ducati) a câștigat sâmbătă cursa de sprint din cadrul Marelui Premiu al Indoneziei, pe circuitul Mandalika, preluând astfel conducerea în clasamentul mondial al MotoGP de la compatriotul său, Jorge Martin (Aprilia), scrie AFP. înaintea cursei principale de duminică, el are acum un avans de
Fotbal: Cristiano Ronaldo, la doar 20 de goluri de pragul legendar de 1.000 pe care și l-a stabilit
Cristiano Ronaldo și-a recăpătat zâmbetul după tot tumultul declanșat odată cu plecarea sa bruscă din cantonamentul naționalei Portugaliei, marcând primul dintre cele trei goluri (3-0) în victoria obținută vineri seara de Al Nassr în campionatul saudit, în fața echipei Diriyah, scrie EFE. Această reușită a dus bil
MotoGP: Pilotul spaniol Raul Fernandez (Aprilia), la primul pole position al carierei, la Marele Premiu al Indoneziei
Pilotul spaniol Raul Fernandez (Aprilia-Trackhouse) a obținut sâmbătă primul pole position din cariera sa la MotoGP, clasa-regină a motociclismului viteză, la Marele Premiu al Indoneziei, 'furând' prim-planul celor doi principali pretendenți la titlu: compatrioții săi Jorge Martin și Marc Marquez, scrie AFP. El va pleca de pe prima poziție at&acir
Fotbal: Malaga, 1-1 cu Espanyol Barcelona, în La Liga
Nou promovata Malaga a ajuns la a patra remiză în La Liga, după ce a încheiat 1-1, vineri seara, pe teren propriu, cu Espanyol Barcelona, în meciul din prologul etapei a 8-a a campionatul spaniol de fotbal. Pe 'La Rosaleda', oaspeții au deschis scorul în minutul 13, prin Bryan Zaragoza, gazdele reușind egalarea
Fotbal: Borussia Dortmund, doar o remiză cu Werder Bremen, în Bundesliga
Echipa germană de fotbal Borussia Dortmund, lider la zi în Bundesliga, a făcut, vineri seara, un prim pas greșit în campionat, nereușind decât o remiză, 2-2, acasă, cu Werder Bremen, în etapa a 5-a. Pe Signal Iduna Park, toate golurile s-au marcat în ultimele zece minute ale confruntării, gazdele punctând pr
Box: Patru români vor lupta pentru aur la Europenele Under-17
Patru pugiliști români vor lupta pentru medaliile de aur la Campionatele Europene de box Under-17 de la Budva (Muntenegru), după victoriile reușite, vineri, în semifinale: Cristi Cașu, Alexandru Butan, Alessia Onofraș și Andreea Soare. Cristi Cașu l-a învins în semifinalele cat. 46 kg pe englezul Noah Worth, la puncte (
Judo: Maidelines Gorguet-Veranes s-a oprit în optimi la Mondiale
Sportiva română de origine cubaneză Maidelines Gorguet-Veranes s-a oprit în optimile de finală ale cat. 78 kg, vineri, la Campionatele Mondiale de judo de la Baku (Azerbaidjan). Gorguet-Veranes a intrat direct în turul secund, în care a învins-o pe australianca Maria Swan, dar a fost învinsă în optimi









