Echipele feminine de tenis ale Italiei, câștigătoarea ultimelor două ediții, și Ucrainei se vor înfrunta, vineri, în semifinalele Cupei Billie Jean King, după victoriile cu 2-1 obținute în sferturile cu China, respectiv Belgia, joi, la turneul final de la Shenzhen (China), transmite AFP.
În cealaltă semifinală, care va avea loc tot vineri, Spania va întâlni Cehia, finala fiind programată duminică.
Anhelina Kalinina a adus primul punct al Ucrainei prin victoria reușită în meciul cu Jana Otzipka, 6-7 (6/8), 6-1, 6-1. Greet Minnen a restabilit egalitatea după ce a câștigat neașteptat duelul cu Elina Svitolina, scor 6-7 (5/7), 6-4, 6-4. Meciul de dublu a fost decisiv, iar perechea Anhelina Kalinina/Liudmila Kicenok a dominat cuplul Magali Kempen/Lara Salden, cu 6-3, 6-3.
Italia, care vizează o triplă în această competiție, a avut de furcă împotriva Chinei, pe care a învins-o mai clar în semifinalele din 2025 (2-0).
Joi, în fața propriului public, Shuai Zhang (37 ani) s-a impus în primul meci de simplu contra Elisabettei Cocciaretto, cu un sec 6-0, 6-2. Apoi, prima rachetă a Italiei, Jasmine Paolini (20 WTA), a restabilit egalitatea prin victoria în fața campioanei olimpice en titre, Qinweng Zheng (52 WTA), cu 6-3, 7-6 (7/4).
Sara Errani și Jasmine Paolini, campioanele olimpice de la Paris, au adus calificarea în semifinale, după o luptă de mai bine de două ore (2 h 15 min) cu perechea Hanyu Guo/Xinyu Jiang, 6-3, 5-7, 6-3.
AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)
Tenis: Italia și Ucraina, adversare în semifinalele Cupei Billie Jean King

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Manchester City, în vizorul fiscului britanic încă din 2018
Autoritățile fiscale britanice au deschis o anchetă asupra lui Manchester City în 2018 pentru a stabili dacă clubul de fotbal, recent găsit vinovat de încălcarea regulilor financiare ale Premier League, a folosit scheme complexe pentru a-și reduce impozitele, a relatat miercuri Financial Times, citat de AFP. Ancheta ar fi fost lans
Fotbal: Spania și-a consolidat poziția de lider în clasamentul FIFA; România a coborât pe locul 58
Selecționata Spaniei, campioana europeană și mondială, și-a consolidat poziția de lider al clasamentului Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), după fereastra internațională din septembrie-octombrie, în timp ce România a coborât pe locul 58. ''La Roja'' a obținut patru victorii în acest interval, 3-
Auto: Formula 1 va reveni în Africa în 2030 (presă)
Formula 1 ar urma să revină în Africa în 2030, cu o cursă în Rwanda, a relatat, marți, portalul RacingNews365, citat de Field Level Media. Un acord a fost realizat și un anunț oficial ar putea fi făcut în cursul acestui an, conform materialului. în ciuda unor încercări din partea unor organiza
Fotbal: Arabia Saudită a câștigat Cupa Golfului după o pauză de 22 de ani
Selecționata de fotbal a Arabiei Saudite a câștigat cea de-a 27-a ediție a Cupei Golfului, după ce a învins formația Emiratelor Arabe Unite cu scorul de 2-0, marți, la Jeddah. Hammam Al Hammami (11) și Feras Al Brikan (13) au marcat golurile echipei antrenate de grecul Georgios Donis, care a pus capăt astfel unei așteptări de 22 de
Fotbal: Lionel Scaloni - Messi este un jucător inimitabil
Antrenorul echipei naționale a Argentinei, Lionel Scaloni, a fost extrem de emoționat și nu a contenit cu laudele, marți seară, după ultima prestație triumfătoare a ''inimitabilului'' Lionel Messi, pe care îl consideră cel mai mare fotbalist din toate timpurile, scrie AFP. ''Este un fotbalist inimitabil și cred că
Fotbal: Lionel Messi - A fost o mare onoare să port acest tricou al Argentinei
Starul Lionel Messi a declarat că ''a fost o mare onoare să poarte acest tricou'' și că ''a juca pentru echipa națională de fotbal a Argentinei este cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla'', după victoria de marți în amicalul cu Beninul (3-0), în ultimul său meci pentru selecționata Albiceleste, jucat pe St
Fotbal: Victorie categorică pentru Uruguay, în meci amical; Un nou eșec pentru Mexic
Selecționata de fotbal a Uruguayului a surclasat India cu 6-1, marți, într-un meci amical disputat în deplasare. Darwin Nunez (11 - penalty), Maximiliano Araujo (28, 59), Rodrigo Zalazar (53), Juan Sanabria (71) și Rodrigo Aguirre (86) au marcat golurile sud-americanilor, în timp ce pentru gazde a punctat Anirudh Thapa (22).
Box: Trei români s-au calificat în sferturi la Europenele Under-17
Trei pugiliști români au obținut, marți, calificarea în sferturile de finală ale Campionatelor Europene de box Under-17 de la Budva (Muntenegru): Cristi Cașu, Alexandru Butan și Sebastian Varan. La cat. 46 kg, Cristi Cașu l-a învins la puncte pe turcul Berkay Sergin Demir (5-0), iar în sferturi va boxa cu belarusul Arti









