Observarea unui quasar variabil îndepărtat, ale cărui fluctuații de luminozitate sunt extreme, fiind echivalente cu 2 trilioane de ori mai mari decât strălucirea Soarelui, poate oferi indicii cu privire la modul de formare al găurilor negre, conform unui studiu publicat pe 8 iunie în revista Nature Astronomy, transmite Space.com.
Este prima dată când un quasar variabil a fost observat în Universul timpuriu, acesta datând de acum 12,9 miliarde de ani - la aproximativ 900 de milioane de ani după Big Bang.
Quasarii sunt găuri negre supermasive extrem de active din inima unor galaxii, care se hrănesc cu furie cu gazul din jur și cresc rapid. Pe măsură ce gazul înconjoară orizontul evenimentului găurii negre - punctul dincolo de care nimic nu poate scăpa de gaura neagră - se încălzește ca urmare a frecării, ceea ce-i conferă o strălucire intensă a gazului. În plus, câmpurile magnetice pot îndepărta unele dintre particulele încărcate din gaz, împingându-le departe de gaura neagră supermasivă sub formă de jeturi puternice și strălucitoare. Astfel quasarii sunt unele dintre cele mai strălucitoare obiecte din Univers.
Peste un milion de quasari au fost descoperiți în Univers, dar doar aproximativ 200 dintre aceștia au existat în primul miliard de ani după Big Bang. Deși majoritatea quasarilor fluctuează, de obicei aceste variații sunt relativ modeste, iar astfel de fluctuații puternice nu au fost observate la un quasar în primul miliard de ani de istorie cosmică, până acum.
'Știam că quasarii din Universul apropiat pot fluctua', a declarat Gene Leung de la Institutul Kavli pentru Astrofizică și Cercetări Spațiale din cadrul Institutului de Tehnologie din Massachusetts (MIT), într-un comunicat. 'Fluctuațiile provin din modul în care gazul cade în gaura neagră și modul în care fluctuează quasarul ne spune ceva despre structura discului de acreție al unei găuri negre și despre tipul de materie pe care o consumă gaura neagră'.
Quasarul în cauză pompează energie echivalentă cu luminozitatea a 12 trilioane de sori, iar lumina sa fluctuează cu aproximativ 20%, sau de 2 trilioane de ori mai mult decât luminozitatea Soarelui, o cantitate destul de remarcabilă care indică cât de repede crește această gaură neagră.
Chiar și așa, quasarul este atât de îndepărtat încât detectarea acestor fluctuații nu a fost ușoară. Nu numai că lumina a călătorit mult timp, dar expansiunea Universului i-a extins și mai mult lungimea de undă spre roșu, un fenomen numit 'deplasare la roșu'.
Gene Leung și colega sa de la MIT, Anna-Christina Eilers, au condus o echipă care a descoperit acest quasar variabil evaziv după ce a căutat în arhivele misiunii NEOWISE (Near-Earth Object Wide-field Infrared Survey Explorer) a NASA. NEOWISE a scanat întregul cer timp de aproximativ 14 ani, căutând asteroizi periculoși, ocazie cu care a captat și numeroase fenomene care s-au produs în fundal.
Deplasarea spre roșu a luminii quasarului a redus, de asemenea, frecvența fluctuațiilor. Variațiile care ar fi putut avea loc la intervale de timp de câteva zile când lumina a părăsit acest quasar au fost deplasate spre roșu la un interval de luni în momentul în care această lumină a fost detectată de telescoape. De aceea, datele acumulate de NEOWISE pe parcursul multor ani au fost neprețuite.
'Am văzut fluctuațiile aleatorii ale quasarului pe parcursul perioadei de 14 ani, la fel cum flacăra unei lumânări pâlpâie fără regularitate', a spus Leung.
Variațiile quasarului pe diferite lungimi de undă sunt legate de variațiile temperaturii gazului care se învârte în jurul găurii negre centrale. Cu cât gazul este mai aproape de gaura neagră, cu atât este mai fierbinte. Din aceasta, echipa lui Leung a putut deduce că gazul s-a așezat într-un disc de acreție foarte plat.
Pentru un quasar mai vechi, acest lucru nu ar fi o surpriză, dar pentru un quasar atât de tânăr, este potențial revelator pentru că găurile negre supermasive cresc dezordonat, iar norul de gaz care cade în jurul unui quasar tânăr, existent la doar 850 de milioane de ani după Big Bang, ar trebui să fie ca un tor gros și haotic în formă de gogoașă. Gazul ar trebui să se aplatizeze doar după ce quasarul s-a maturizat. Cu alte cuvinte, acest quasar pare mai bătrân decât anii săi.
'Cred că ceea ce sugerează acest lucru este că toate fazele de creștere dezordonate și foarte rapide prin care ne așteptăm să treacă toate găurile negre la un moment dat se întâmplă foarte, foarte devreme, înainte de a le vedea ca pe acești quasari luminoși foarte strălucitori', a spus Eilers. 'Aceasta este imaginea care se conturează' din analiza datelor.
Astronomii acumulează deja dovezi că găurile negre supermasive se pot forma mai repede decât era așteptat din colapsul direct al norilor de gaz, după cum o demonstrează și 'micile puncte roșii' (LRD - little red dots) descoperite de Telescopul Spațial James Webb (JWST) în Universul timpuriu. Descoperirea unui quasar matur care a existat acum 12,9 miliarde de ani întărește teoria emergentă conform căreia găurile negre supermasive s-au format devreme și s-au dezvoltat foarte rapid.
'Aceasta înseamnă că s-a întâmplat ceva chiar mai devreme, ceea ce a făcut ca aceste sisteme să pară atât de mature', a spus Leung.
În continuare, Leung și Eilers speră să găsească quasari și mai vechi (cel mai vechi observat vreodată a existat acum 13,2 miliarde de ani), probabil cu JWST, pentru a încerca să afle de ce au crescut atât de repede.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)
Un quasar variabil străvechi ar putea oferi indicii cu privire la formarea găurilor negre (studiu)

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Telescopul Spațial James Webb investighează coliziunile dintre planete
Mai multe detalii ale ipoteticei coliziuni dintre Pământul timpuriu și o altă protoplanetă de mărimea lui Marte, numită Theia, în urma căreia s-ar fi format Luna, ar putea fi obținute prin studierea coliziunilor dintre planete prin intermediul Telescopului Spațial James Webb (JWST) al NASA, conform datelor publicate la 1 octombrie într-un nou studiu î
Nobel 2026/Premiul pentru Fizică obținut de cercetări legate de neutrini
Premiul Nobel pentru Fizică 2026 a fost câștigat de cercetări în domeniul neutrinilor, 'fantomatice particule din spațiu', realizate de cercetătorul belgian Francis Halzen, nominalizat de Comitetul Nobel 'pentru contribuția sa decisivă în construirea Observatorului de Neutrini IceCube și în descoperirea neutrinilor de înaltă
Astronomii au descoperit o exoplanetă formată din 'cenușa' unei stele muribunde
Astronomii au descoperit o planetă rară, de a doua generație, care orbitează în jurul rămășițelor unei stele moarte - o pitică albă încă fierbinte - din care s-a format, conform unui studiu publicat luni, 5 octombrie, în revista Nature Astronomy. Deși oamenii de știință au bănuit de multă vreme că planete 'renăscute'
Sectorul AI nu știe cum să împiedice inteligența artificială să își stabilească propriile obiective, atenționează un avertizor de integritate
Companiile de top din domeniul inteligenței artificiale nu știu cum să împiedice AI să își stabilească propriile obiective și să se încerce să le atingă, a atenționat luni avertizorul de integritate Jacob Coxon, în timpul unei audieri în fața Consiliului Municipal din New York, conform AFP. Cercetătorul britanic, fost angajat la O
Administratorul NASA dorește să păstreze o minte deschisă în legătură cu fenomenul OZN
Fenomenele neidentificate, de tip OZN sau de altă natură, observate pe cer, în oceane sau în spațiu, ar putea să împingă Statele Unite ale Americii spre un nou 'moment Sputnik', este opinia administratorului NASA, Jared Isaacman, care a comparat creșterea numărului de observații raportate privind fenomenele anormale neidentificate (UAP) din ultimii
Nobel 2026/ Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel, laureații Premiului Nobel pentru Medicină
Premiul Nobel pentru Medicină din 2026 a fost câștigat de Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel pentru 'descoperirile lor privind canalele ionice activate de lumină și optogenetică', potrivit anunțului făcut luni de Adunarea Nobel de la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, potrivit site-ului nobelprize.org.
Compania Blue Origin a prezentat conceptul 'Power Tower' pentru furnizarea de energie unei baze selenare
Compania aerospațială fondată de miliardarul Jeff Bezos, Blue Origin, a prezentat 'Power Tower' (Turnul de Energie), un sistem conceput pentru a furniza energie solară unei viitoare baze selenare, transmite luni Space.com. Compania Blue Origin a publicat pe 25 septembrie o animație a turnului pe platforma X, ilustrând modul &icir
Dumitru Prunariu, recompensat cu Premiul Theodore von Karman, cea mai înaltă distincție a Academiei Internaționale de Astronautică
Dumitru-Dorin Prunariu, singurul român care a zburat în spațiul cosmic, a fost recompensat cu Premiul Theodore von Karman în cadrul galei anuale a Academiei Internaționale de Astronautică (IAA), desfășurată în Antalya, Turcia, duminică, înaintea Congresului Internațional de Astronautică. Premiul Theodore von Karma








