Bill Gates, cofondator și fost CEO al companiei Microsoft, a lansat miercuri un apel pentru gestionarea schimbărilor generate de inteligența artificială (AI), propunând o taxă pe AI, crearea unui organism internațional și desemnarea unor locuri de muncă rezervate oamenilor, informează AFP.
'Nu-mi place să le dau vești proaste oamenilor sau să spun că inovația poate avea consecințe negative la nivel global, dar iată-ne în această situație', a declarat antreprenorul septuagenar pentru cotidianul The New York Times.
Este vorba despre o schimbare notabilă de ton pentru această personalitate marcantă a industriei noilor tehnologii, care considera încă, anul trecut, că AI ar avea o contribuție în mod clar pozitivă pentru omenire, în pofida unor aspecte negative.
'Lumea are nevoie de un plan pentru a reglementa efectele acestei tehnologii asupra societăților noastre', a avertizat el într-un lung mesaj, similar cu cele publicate recent de alte mari personalități ale industriei AI, precum Dario Amodei (Anthropic), Mark Zuckerberg (Meta) și Sam Altman (OpenAI).
Referindu-se la sugestiile formulate de acei antreprenori, Bill Gates consideră că 'nu ar trebui să ne așteptăm ca ei să preia inițiativa' în acest domeniu.
La fel ca Sam Altman, Dario Amodei și Demis Hassabis (Google), care au vorbit la summitul G7 organizat la Evian în luna iunie, cofondatorul Microsoft militează pentru instaurarea unui organism internațional de supraveghere a AI, care ar putea avea ca model Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI).
De asemenea, Bill Gates a lansat ideea rezervării unor locuri de muncă pentru oameni, cu scopul de a limita impactul AI asupra pieței muncii, precum și pentru a conserva dimensiunea relațională dintre anumite profesii.
Mulți reprezentanți ai sectorului tehnologic prevăd că AI va crea mai multe locuri de muncă decât va distruge.
Bill Gates, care își dedică în prezent cea mai mare parte a timpului fundației sale, în cadrul căreia ocupă funcția de președinte, consideră de acum că 'fără măsuri adecvate, vor exista (în cele din urmă) mult mai puține locuri de muncă decât există astăzi'.
Miliardarul american anticipează că veniturile fiscale obținute din munca salarizată vor scădea și a propus, pentru a compensa acest aspect, introducerea unei taxe pe conținuturile generate de AI, precum și pe roboți.
Dincolo de aspectul fiscal, o astfel de taxă 'ar încetini puțin goana către' automatizarea muncii și ar permite 'strângerea de fonduri pentru formarea profesională și pentru consolidarea protecției sociale', a explicat Bill Gates. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Bill Gates avertizează în privința AI, propunând o taxă și rezervarea unor locuri de muncă pentru oameni

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Telescopul Spațial James Webb investighează coliziunile dintre planete
Mai multe detalii ale ipoteticei coliziuni dintre Pământul timpuriu și o altă protoplanetă de mărimea lui Marte, numită Theia, în urma căreia s-ar fi format Luna, ar putea fi obținute prin studierea coliziunilor dintre planete prin intermediul Telescopului Spațial James Webb (JWST) al NASA, conform datelor publicate la 1 octombrie într-un nou studiu î
Nobel 2026/Premiul pentru Fizică obținut de cercetări legate de neutrini
Premiul Nobel pentru Fizică 2026 a fost câștigat de cercetări în domeniul neutrinilor, 'fantomatice particule din spațiu', realizate de cercetătorul belgian Francis Halzen, nominalizat de Comitetul Nobel 'pentru contribuția sa decisivă în construirea Observatorului de Neutrini IceCube și în descoperirea neutrinilor de înaltă
Astronomii au descoperit o exoplanetă formată din 'cenușa' unei stele muribunde
Astronomii au descoperit o planetă rară, de a doua generație, care orbitează în jurul rămășițelor unei stele moarte - o pitică albă încă fierbinte - din care s-a format, conform unui studiu publicat luni, 5 octombrie, în revista Nature Astronomy. Deși oamenii de știință au bănuit de multă vreme că planete 'renăscute'
Sectorul AI nu știe cum să împiedice inteligența artificială să își stabilească propriile obiective, atenționează un avertizor de integritate
Companiile de top din domeniul inteligenței artificiale nu știu cum să împiedice AI să își stabilească propriile obiective și să se încerce să le atingă, a atenționat luni avertizorul de integritate Jacob Coxon, în timpul unei audieri în fața Consiliului Municipal din New York, conform AFP. Cercetătorul britanic, fost angajat la O
Administratorul NASA dorește să păstreze o minte deschisă în legătură cu fenomenul OZN
Fenomenele neidentificate, de tip OZN sau de altă natură, observate pe cer, în oceane sau în spațiu, ar putea să împingă Statele Unite ale Americii spre un nou 'moment Sputnik', este opinia administratorului NASA, Jared Isaacman, care a comparat creșterea numărului de observații raportate privind fenomenele anormale neidentificate (UAP) din ultimii
Nobel 2026/ Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel, laureații Premiului Nobel pentru Medicină
Premiul Nobel pentru Medicină din 2026 a fost câștigat de Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel pentru 'descoperirile lor privind canalele ionice activate de lumină și optogenetică', potrivit anunțului făcut luni de Adunarea Nobel de la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, potrivit site-ului nobelprize.org.
Compania Blue Origin a prezentat conceptul 'Power Tower' pentru furnizarea de energie unei baze selenare
Compania aerospațială fondată de miliardarul Jeff Bezos, Blue Origin, a prezentat 'Power Tower' (Turnul de Energie), un sistem conceput pentru a furniza energie solară unei viitoare baze selenare, transmite luni Space.com. Compania Blue Origin a publicat pe 25 septembrie o animație a turnului pe platforma X, ilustrând modul &icir
Dumitru Prunariu, recompensat cu Premiul Theodore von Karman, cea mai înaltă distincție a Academiei Internaționale de Astronautică
Dumitru-Dorin Prunariu, singurul român care a zburat în spațiul cosmic, a fost recompensat cu Premiul Theodore von Karman în cadrul galei anuale a Academiei Internaționale de Astronautică (IAA), desfășurată în Antalya, Turcia, duminică, înaintea Congresului Internațional de Astronautică. Premiul Theodore von Karma








