Deputatul Alina Gorghiu, membru al Biroului Executiv al PNL, a anunțat luni că a primit de la primarii din județul Argeș un mandat de susținere a premierului desemnat Adrian Veștea, subliniind că trebuie să existe o 'discuție pe fond' în partid dacă se merge pe linia liberal-conservatoare sau pe cea progresistă.
'Astăzi am primit, alături de colegul meu, senatorul Mihai Coteț, mandatul primarilor din Argeș de susținere a premierului desemnat, Adrian Veștea. Echipa mea este echipa primarilor din Argeș - oamenii care țin comunitățile noastre în picioare, zi de zi. În fața PNL sunt, practic, două scenarii. Primul: un premier liberal la guvernare. Adică PNL își asumă conducerea, păstrează inițiativa și rămâne acolo unde contează - la masa deciziilor. Al doilea: PSD și AUR la guvernare, iar PNL trimis în opoziție pentru ani buni de acum înainte. Nu trebuie să fii strateg ca să vezi care dintre cele două e în interesul partidului și, mai ales, al oamenilor. Eu vreau ca această comunitate argeșeană să fie ajutată de un premier liberal, nu condamnată de un Guvern PSD - AUR', a scris Gorghiu, luni, pe pagina sa de Facebook.
Ea a evidențiat că, dincolo de aceste două scenarii și indiferent de deznodământ, există un obiectiv important pentru orice președinte de PNL - 'să nu se rupă partidul'.
'Conflictul nu rezolvă criza politică, o adâncește. Dacă din această situație partidele ies mai slăbite, instituțiile mai contestate, iar cetățenii mai dezamăgiți, nimeni nu va avea de câștigat. Acest blocaj însă nu mai poate continua. Trebuie găsită o soluție. O majoritate parlamentară trebuie identificată - repede și responsabil. România nu își permite să mai aștepte. Iar un dialog Bolojan - Veștea este necesar și util. Și mai e ceva ce nu spunem cu voce tare. De luni de zile evităm o discuție de fond: ce fel de partid vrem să fim - liberal-conservator sau progresist? E elefantul din cameră pe care ne prefacem că nu îl vedem. Ne certăm pe nume de premieri și pe combinații de majorități, dar ocolim întrebarea care chiar contează: care e identitatea PNL și încotro mergem?', a mai scris Alina Gorghiu.
BPNL al PNL se reunește luni de la ora 17:00, după ce, cu o zi în urmă, președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe prim-vicepreședintele liberal Adrian Veștea candidat la funcția de prim-ministru. AGERPRES/(AS - redactor: Andreea Rotaru, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Alina Gorghiu: Conflictul nu rezolvă criza politică, o adâncește; un dialog Bolojan - Veștea este necesar și util

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL









