Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a făcut un apel către toți senatorii să trateze ''cu responsabilitate'' proiectele aflate în dezbatere în această sesiune extraordinară, subliniind că PNRR nu este despre un partid sau altul, ci despre ''dezvoltarea României''.
''Săptămâna trecută am reușit să salvăm peste 6,75 miliarde de euro pentru România, dintre care peste 4,25 miliarde din PNRR. A fost un pas important pentru investițiile de care România are nevoie. (...) Fac un apel către toți senatorii să trateze aceste proiecte cu responsabilitate. PNRR nu este despre un partid sau altul, ci despre investiții în infrastructură, sănătate, educație și dezvoltarea României. Dacă ratăm aceste jaloane, nota de plată nu o vor plăti partidele, ci cetățenii'', a scris Abrudean, marți, pe Facebook.
El a arătat că senatorii au în față, săptămâna aceasta, mai multe jaloane esențiale aflate în dezbatere, printre care strategia privind biodiversitatea și legea integrității'.
''Miza totală, pentru toate jaloanele care trebuie îndeplinite până la finalul lunii, este de aproximativ 3,48 miliarde de euro. Este o sumă uriașă. Ca ordin de mărime, este comparabilă cu bugetele anuale ale unor ministere importante sau cu investiții publice majore la nivel național. Cu aproximativ 3 miliarde de euro se pot construi trei spitale regionale de urgență. Această sumă este de peste două ori bugetul anual al Capitalei'', a transmis Mircea Abrudean. AGERPRES/(AS - redactor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Abrudean: PNRR nu este despre un partid sau altul, ci despre investiții în infrastructură, sănătate, educație

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL









