Parlamentarii USR au depus un nou proiect privind integritatea, fără 'amendamentul anti-Fritz', a anunțat, marți, liderul senatorilor partidului, Sorin Șipoș.
'Uniunea Salvați România își dorește să salveze banii, 770 de milioane, pe jalonul PNRR aferent legii ANI, drept pentru care astăzi am depus o nouă lege curată, fără amendamentul anti-Fritz. Așa cum anticipam, Uniunea Europeană consideră că acest jalon care a fost votat în Camera Deputaților în forma cu amendamentul anti-Fritz nu este îndeplinit. Și, în acest moment, am văzut că există acest apel al liderilor PPE și Renew către președinta Comisiei Europene pentru a nu premia un abuz împotriva statului de drept', a declarat Șipoș, la Parlament.
El a făcut un apel, în numele USR, pentru votarea legii 'într-o formă curată', pentru a nu se ajunge la situația de a pierde atât banii din PNRR, cât și fondurile europene, 'așa cum s-a întâmplat în Ungaria lui Orban'.
'Din acest motiv, am depus această nouă lege, astfel încât să îndeplinească aceste cerințe ale Uniunii Europene și pentru a putea să salvăm banii din PNRR. (...) Noi sperăm că în al 12-lea ceas să existe această responsabilitate și să nu pierdem acești bani, pentru că apelul liderilor PPE și Renew a fost foarte clar: legea încalcă normele europene, este o lege care este împotriva statului de drept și din acest motiv vom pierde banii din jalonul PNRR. (...) Sunt convins că în urma acestui apel vom avea și o poziționare oficială la Comisia Europeană. Tocmai pentru a preîntâmpina acest lucru, am depus încă o dată această lege, ca o plasă de siguranță, pentru că, deși este o cursă contra cronometru foarte strânsă, avem această posibilitate ca până luni, 31 august, să trecem o lege care să îndeplinească normele europene', a explicat parlamentarul USR.
Potrivit acestuia, situația este una excepțională, iar dacă va exista o sesizare la CCR aceasta se poate exprima 'foarte rapid' pe această lege.
'Este o șansă pe care noi vrem să o dăm parlamentarilor pentru a trece o lege curată și pentru a absorbi acești bani de care avem foarte mare nevoie. Îngrijorarea noastră este că această încălcare, acest abuz împotriva statului de drept va fi sancționat cu acești bani și cred că în ultimul ceas responsabilitatea parlamentarilor s-ar putea vedea în acest moment dând un vot pe o lege curată. (...) Cu siguranță că o să vedem ce se va întâmpla și în Comisia juridică de mâine. Noi sperăm totuși, repet, că având această plasă de siguranță, vom fi puși în situația de a nu pierde acești bani și de a putea îndeplini și jalonul', a transmis senatorul USR. AGERPRES/(A - redactor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Liderul senatorilor USR anunță că parlamentarii formațiunii au depus un nou proiect privind integritatea

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL









