Grupurile parlamentare ale PNL și USR cer conducerii Camerei Deputaților renunțarea la votul online de la ședințele din Parlament, astfel încât să se revină la votul cu prezență exclusiv fizică, a anunțat, luni, deputatul liberal Raluca Turcan.
'Grupurile reunite ale PNL și USR au depus o solicitare oficială în Biroul de conducere al Camerei Deputaților, pentru renunțarea la votul online. După cum bine cunoașteți, votul online a fost introdus în Parlament în momentul pandemiei, ulterior prelungit, pentru a putea finaliza cu succes toate proiectele de reformă din Planul Național de Redresare și Reziliență. Pandemia s-a încheiat, PNRR s-a încheiat. Ca atare, nu mai există nicio motivație pentru votul online în Parlament', a precizat Raluca Turcan, la Palatul Parlamentului.
Ea a menționat că 'Parlamentul nu este 'work from home''.
'Parlamentarul trebuie să fie prezent, pentru că dezbaterea parlamentară în sine înseamnă proiect, prezență, argumente, înțelegere, decizie și după aceea vot. Nu este suficient ca un parlamentar să reacționeze la îndemnul de vot al liderului de grup, ci parlamentarii trebuie să fie parte la dezbatere', a adăugat liberala.
Orice om cu experiență parlamentară, a apreciat ea, poate să confirme că activitatea parlamentară s-a degradat foarte mult în România ca urmare a votului online.
'Așadar, în Biroul permanent al Camerei Deputaților solicităm renunțarea la votul online, ulterior vom solicita ca și comisiile să se desfășoare cu prezență fizică și, de asemenea, să nu mai poată avea loc simultan comisii, astfel încât parlamentarii să nu poată ajunge la dezbaterile din comisii. Este o măsură decentă și o măsură care respectă nu doar ceea ce așteaptă românii de la activitatea parlamentară, ci ceea ce se întâmplă deja și în alte state cu democrații puternice, în care votul online nu mai este acceptat în Parlament', a explicat Raluca Turcan.
Parlamentul înseamnă 'dezbatere și prezență, a susținut Turcan, 'nu ridicarea mâinii și un vot, un filmuleț pe TikTok și cu asta s-a încheiat activitatea parlamentară'.
'Sunt zeci de parlamentari care sunt cunoscuți pe TikTok, dar abia dacă au pășit instituția Parlamentului și își desfășoară întreaga activitate, confortabil, dintr-un fotoliu și un vot pe tabletă. Parlament înseamnă, pe fond, muncă', a subliniat Raluca Turcan. AGERPRES/(A - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Turcan: Grupurile PNL și USR cer renunțarea la votul online în Camera Deputaților

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL









