Președintele Nicușor Dan a cerut Parlamentului încuviințarea participării Armatei României, cu până la 20 de militari, în cadrul Comandamentului operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei și în structurile de comandă și control subordonate acestuia.
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au stabilit, marți, să trimită Comisiilor de apărare solicitarea, urmând ca aceasta să intre pe ordinea de zi a plenului comun.
'Agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei a condus, în plan regional, la deteriorarea semnificativă a mediului de securitate european, determinând plasarea statelor din regiunea Mării Negre, inclusiv a României, într-o zonă de insecuritate persistentă. În acest context, s-a constituit 'Coalition of the Willing - Coaliția de Voință pentru Ucraina', cu scopul de a asigura, după încheierea unui acord de încetare a focului, un sistem de garanții politice și juridice pentru Ucraina. În vederea implementării deciziilor de nivel politic, în domeniul militar, în anul 2025, a fost activat Comandamentul operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei, structură cu caracter rotațional, dislocată, prin alternanță, în Franța și Marea Britanie', se arată în scrisoarea transmisă în acest sens Parlamentului pe 30 martie.
Potrivit documentului, 'planificarea în cadrul Comandamentului se desfășoară la nivel strategic, este direcționată către îndeplinirea obiectivelor strategice ale Coaliției de Voință și urmărește realizarea acțiunilor, cu utilizarea cât mai eficientă a resurselor la dispoziție'.
'Armata României poate contribui cu personal de stat major la Comandament și structurile de comandă și control subordonate acestuia, în domenii critice precum planificarea strategică, operații curente, securitate și apărare cibernetică. Participarea Armatei României la acest demers ar contribui la creșterea vizibilității, la proiectarea intereselor noastre naționale și ar demonstra o atitudine proactivă, precum și continuitate în raporturile cu partenerii strategici', a arătat șeful statului.
De asemenea, președintele menționează că 'această contribuție s-ar alinia cu angajamentele naționale care vizează promovarea stabilității și a securității în vecinătatea României, precum și promovarea profilului României ca actor strategic'.
În scrisoarea președintelui se mai arată că 'națiunile cadru au subliniat că participarea, la acest moment, în procesul de planificare nu implică și obligația de a disloca capabilități pe teritoriul Ucrainei și că viitoarele potențiale contribuții vor fi supuse restricțiilor și aprobărilor naționale'.
'Drept urmare, în acord cu poziția constantă a României față de conflictul din Ucraina, statutul României în cadrul UE, poziția geografică a țării noastre și în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 291/2007 privind intrarea, staționarea, desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armatelor străine pe teritoriul României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, vă adresez rugămintea de a încuviința participarea Armatei României, începând cu trimestrul II/2026, cu până la 20 de militari, personal de stat major, în cadrul Comandamentului operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei și în structurile de comandă și control subordonate acestuia', se precizează în document.
Totodată, șeful statului a solicitat încuviințarea pentru ca reconfigurarea contribuției naționale la Comandamentul operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei și în structurile de comandă și control subordonate acestuia să se poată efectua cu aprobarea ministrului Apărării Naționale, în limitele efectivelor maxime prevăzute și aprobate. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Parlament/ Solicitarea președintelui de încuviințare a participării României cu 20 militari la Comandamentul operațional pentru Ucraina - pe ordinea de zi a plenului

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL









