Comisia pentru învățământ a Senatului a dat raport favorabil marți proiectului PSD care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
'Am dorit să introducem obligativitatea uniformelor școlare în învățământul preuniversitar, pentru că am constatat că școala nu trebuie să fie despre modă și nici despre modalități de bullying împotriva celor care nu-și permit o ținută în concordanță cu ce este astăzi în rândul tinerilor. Școala trebuie să fie despre ce poate elevul, despre valoarea lui în școală, nu despre posibilitățile materiale de părinților', a declarat senatorul social-democrat Daniel Zamfir, după ședința comisiei.
Potrivit acestuia, uniforma școlară trebuie să reprezinte 'o mândrie, o apartenență, în niciun caz o constrângere'.
Zamfir a precizat că proiectul ar urma să intre în vigoare de anul școlar viitor.
'Se va lăsa la latitudinea unităților de învățământ cum să arate tipul de uniformă pe care să și-l aleagă, asta în colaborare cu părinții, cu elevii, cu Consiliul profesoral de acolo. Nu va fi o uniformă identică pentru toate unitățile de învățământ, dar, da, trebuie să existe acest mijloc prin care elevii să înțeleagă că aparțin unei unități de învățământ care, până la urmă, este și un sentiment de mândrie', a adăugat social-democratul.
Conform senatorului USR Ștefan Pălărie, proiectul este 'mai degrabă un gest politic'. Majoritatea politică a forțat adoptarea acestui proiect indiferent de aspectele ridicate și 'cu sacrificarea vocii sau opiniei elevilor, a părinților și a profesorilor', a susținut el.
Pălărie a ridicat problema impactului financiar al proiectului, menționând că există dilema dacă banii din Educație trebuie dați pe uniforme sau pe Programul masă caldă sau masă sănătoasă.
'Dacă astăzi am avea 100 lei, bani pe care să-i investim în Educație, nu mai mult, nu mai puțin, unde ar fi cel mai bine să investim această sută de lei? Să hotărâm dacă acei 100 lei fac mai bine cumpărând o uniformă sau mai bine, de exemplu, ajutându-i pe cei mai vulnerabili care astăzi se culcă flămânzi seara? Asta este realitatea dată de statistici', a explicat senatorul USR.
Proiectul inițiat de PSD urmează să intre în dezbaterea plenului Senatului, în calitate de prim for legislativ sesizat. Camera Deputaților este decizională. AGERPRES/(A - redactor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Senat/Comisia de învățământ - raport favorabil pentru proiectul PSD privind introducerea obligativității uniformelor în școală

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Deputatul PSD Lucian Morar a inițiat un demers pentru suspendarea președintelui; el susține că există un curent în partid
Deputatul PSD Lucian-Ioan-Titus Morar a anunțat, marți, că a inițiat un demers privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, susținând că există un curent în partid în acest sens. El a argumentat că PSD are cel mai mare grup parlamentar și, după desemnările succesive de premieri făcute de Nicușor Dan, doar din eșichierul politic de d
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Consultări la Cotroceni/ Chiriță: Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus pe Victor Ponta ca premier
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Ziua Educației/Ghigiu: De prea mult timp le cerem profesorilor să facă multe lucruri, dar le oferim puțin
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația POT
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Consultări la Cotroceni/ Dominic Fritz: Nu există premier independent; USR nu va vota un Guvern care include PSD
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Consultări la Cotroceni/UPDATE Kelemen Hunor: Nu vom face parte din următorul Guvern aproape 100%
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Camera Deputaților/ Ganț: Germania - principalul investitor în economia românească și principalul partener comercial
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL
Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu delegația PNL









