Viață parlamentară
303 articole
Abrudean: Profesia contabilă - pilon de echilibru al economiei românești
Profesia contabilă a fost și rămâne un pilon de echilibru al economiei românești, a evidențiat, marți, președintele Senatului, Mircea Abrudean, care a menționat că țara noastră având nevoie de acești specialiști deoarece este nevoie de corectitudine fiscală. El a transmis un mesaj în deschiderea celei de a XV-a ediții a Congresului Profesiei Contabile din România. 'în spatele fiecărei decizii financiare corecte, în spatele fiecărei companii solide, se află munca riguroasă și responsabilitatea unui expert contabil. Fiecare dintre dumneavoastră asigură acel flux vital de corectitudine și transparență de care orice stat are nevoie. Sunt mândru că am putut iniția și au fost aprobate în Senat recent trei proiecte de lege care marchează un pas major înainte pentru profesia dumneavoastră. Ele actualizează legislația și recunosc, în mod echitabil, drepturile profesioniștilor din contabilitate, consultanță fiscală, evaluare și audit fiscal pentru a avea parte de aceeași protecție juridică de care beneficiază deja alte profesii liberale, precum avocații', a afirmat Abrudean. Conform acestuia, modificările legislative aduse de Senat permit experților contabili ca, în contractele încheiate cu clienții, acestea să devină executorii, ceea ce în practică înseamnă 'respect reciproc, claritate și eficiență'. 'Sunt probleme de discutat și e nevoie de soluții pe care să le identificăm împreună. Un exemplu ar fi recalibrarea asigurării profesionale, pentru că dacă întâmpinați o situație în care clientul dumneavoastră să fie sancționat și pentru că, să zicem, nu a fost depusă la timp o declarație, nu dumneavoastră ar trebui să plătiți despăgubirea, ci asiguratorul. Aici ar fi nevoie de o discuție, în acest sens, între autoritățile competente și ASF. (...) Polițele pe care dumneavoastră le plătiți trebuie să acopere situațiile reale din activitatea de zi cu zi. (...) Soluțiile vin tot din practică și aici aveți un rol extrem de important. România are nevoie de dumneavoastră pentru că e nevoie de corectitudine fiscală. Rigurozitatea, disciplina fiscală, bunul simț, transparența în cheltuirea banului public, toate acestea sunt măsuri pe care le ia acum și Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan', a adăugat Mircea Abrudean. Președintele Senatului a punctat că un expert contabil informat poate fi un partener strategic pentru antreprenor, dar și un sprijin real pentru administrația publică. 'România are nevoie de specialiști care îmbină precizia cifrelor cu deschiderea către inovație. într-o lume în care deciziile financiare se bazează tot mai mult pe date, expertul contabil devine gardianul adevărului economic. Prin formare continuă, prin etică profesională, prin deschiderea către noile tehnologii, CECCAR (Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România) oferă profesiei contabile nu doar stabilitate ci și viitor. Recunoașterea oficială a acestei profesii și actualizarea legislației nu reprezintă doar o reformă juridică. Este o investiție în sănătatea fiscală a statului. Când profesioniștii contabili sunt respectați și protejați, firmele respectă mai bine termenele, declarațiile sunt depuse corect, iar încasările la buget devin tot mai predictibile. Sunt convins că această ediție aniversară a Congresului Profesiei Contabile va genera idei noi și soluții aplicabile. România are nevoie de experți contabili moderni, de organizații puternice și de o viziune comună, o economie corectă, digitală și transparentă', a transmis Abrudean. AGERPRES/(A - redactor: Livia Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Comisia 'România fără violență'/Președintele ANES: Aproape 40.000 de victime au apelat la numărul de urgență în 2020-2025
Numărul apelurilor efectuate la linia telefonică națională destinată victimelor violenței domestice este de aproape 40.000 în perioada 2020 - 2025 și pe parcursul acestui an au fost înregistrate în jur de 6.500 de apeluri, a declarat marți președintele Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), Luminița Popescu. Prezentă la Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului în domeniul legislației privind prevenirea, combaterea și sancționarea violenței domestice - 'România fără violență domestică', Luminița Popescu a amintit că instituția pe care o conduce, printre serviciile dezvoltate, gestionează linia telefonică națională destinată victimelor violenței domestice, discriminării de sex și traficului de persoane - 0800 500 333, care în luna noiembrie împlinește 10 ani de la operaționalizare. 'La început, ca în orice serviciu nou, erau mai puține apeluri. Dacă în 2018 - 2019 erau până în 2.000 de apeluri, 1.900 și un pic, am ajuns în prezent, în anul 2024, să avem aproape 10.000 de apeluri efectuate. Și ca număr total, în perioada mandatului meu, aproape 40.000 de apeluri au fost efectuate la linia telefonică națională, în perioada 2020 - 2025. Astăzi, pe parcursul anului 2025, până astăzi, erau în jur de 6.500 de apeluri. Creșterea numărului de apeluri a fost generată ca rezultat al promovării liniei telefonice naționale. (...) Aceste eforturi trebuie să continue și aici avem nevoie de sprijinul dumneavoastră, este foarte important ca informațiile să circule, să fie diseminate și să ajungă la femeile care au nevoie de suportul nostru', a precizat ea. Președinta ANES a menționat că, în realizarea mandatului, instituția exercită cinci funcții importante: de strategie, de armonizare, de reglementare, de reprezentare și de autoritate de stat. 'Noi, deși nu am avut obligația de a dezvolta servicii pentru victimele violenței domestice în România, obligație pe care dumneavoastră cunoașteți foarte bine că o au autoritățile publice locale, ne-am asumat rolul de promotor, de coordonator al mai multor proiecte, astfel că până în prezent am absorbit peste 55 de milioane de euro fonduri europene, cu care în ultimii cinci ani am reușit să triplăm rețeaua de infrastructură de servicii pentru victimele violenței domestice. Știm cât de important este primul contact al victimei cu autoritățile', a spus Luminița Popescu. Ea a atras atenția, în context, că una dintre problemele importante este subraportarea. 'Am realizat că una dintre problemele importante astăzi este subraportarea. Deși cifrele și de la IGPR, și de la Linia Telefonică Națională, pe care ANES o gestionează de 10 ani, și de la DGASPC-uri sunt alarmante. în România, fenomenul este în continuare subraportat și este foarte important să ne intensificăm demersurile de promovare a serviciilor, a prevederilor legislative. (...) Și importantă este și educația în ceea ce privește prevenția', a subliniat Luminița Popescu. AGERPRES/(A-redactor: Cătălina Matei, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Fenechiu: PNL nu va susține proiectele PSD privind eliminarea plății CASS pentru mame, clerici, veterani
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a anunțat marți că PNL nu va susține proiectele PSD privind eliminarea plății CASS pentru mame, personal monahal, veterani de război, menționând că nu sunt bani la buget. Fenechiu a spus că această temă a fost discutată la grupul parlamentar al PNL cu premierul Ilie Bolojan. '&




