Viață parlamentară
303 articole
Camera Deputaților/ Propunerea legislativă privind decarbonizarea sectorului de încălzire și răcire - aprobată de plen
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, propunerea legislativă privind decarbonizarea sectorului de încălzire și răcire în România. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare instituirea cadrului legislativ necesar pentru decarbonizarea sectorului încălzirii și răcirii, prin promovarea utilizării surselor regenerabile de energie, creșterea eficienței energetice, reducerea utilizării biomasei forestiere a combustibililor fosili solizi, consolidarea guvernanței sectorului, precum și alinierea legislației naționale la cerințele dreptului Uniunii Europene și la angajamentele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Diversificarea surselor de energie regenerabilă în sectorul de încălzire și răcire sunt necesare pentru atingerea următoarele ținte: * 35,9% în anul 2027 * 37,1% în anul 2028 * 38,6% în anul 2029 * 41,4% în anul 2030. 'începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, operatorii economici care introduc pe piață sau comercializează biomasă forestieră în scopuri energetice au obligația de a furniza exclusiv biomasă forestieră sustenabilă. în vederea reducerii utilizării biomasei forestiere și a combustibililor fosili solizi pentru încălzire în gospodării individuale și în sistemele de alimentare centralizată cu energie termică, autoritățile administrației publice locale, în colaborare cu autoritățile administrației publice centrale, instituie și derulează programe de sprijin pentru înlocuirea unităților de încălzire', se arată în actul normativ. în imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică este obligatorie montarea contoarelor până la data de 31 decembrie 2030 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/ răcire și apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spațiu cu altă destinație. 'în cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor, este obligatorie montarea repartitoarelor individuale de costuri. Repartizarea costurilor pentru încălzire este realizată cu repartitoare individuale de costuri care se montează pe toate corpurile de încălzire din fiecare unitate imobiliară în parte sau cu sisteme care utilizează temperatura camerelor din fiecare unitate imobiliară', mai prevede proiectul. Actul normativ urmează să fie aprobat și de Senat, care este for decizional în acest caz. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Camera Deputaților/Codul urbanismului - raport de adoptare cu amendamente în Comisia pentru administrație
Codul urbanismului a primit, marți, cu majoritate de voturi, raport de adoptare cu amendamente în Comisia pentru administrație a Camerei Deputaților. Potrivit acului normativ, trecerea atribuției de eliberare a documentațiilor de urbanism de la primăriile de sector către Primăria Capitalei va avea loc de la 1 noiembrie 2028. Ministrul interimar al Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat că pentru prima dată după 1989 România va avea un Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor. 'Cred că suntem foarte aproape de acest pas și acest cod va aduce ordine, rigoare, responsabilitate și corectitudine în tot ceea ce înseamnă acest domeniu al urbanismului, va introduce digitalizare, va introduce proceduri simplificate pentru cetățeni, va face ordine în regularizarea construcțiilor, va simplifica documentațiile tehnico-economice ale investițiilor, astfel încât să nu dublăm studiul de fezabilitate cu proiectul tehnic și va simplifica construcțiile pe anumite paliere și domenii, care erau de mult așteptate în societate. Suntem la finalul unei proceduri și unei pregătiri profesionale de 4-5 ani de zile', a spus acesta la Comisia de administrație a Camerei Deputaților. El a adăugat că în Codul urbanismului sunt clarificate reglementări legate de elaborarea și aprobarea Planului Urbanistic General și a Planurilor Urbanistice Zonale. 'De asemenea, certificatul de urbanism va fi un act administrativ care va putea fi atacat în instanța de judecată', a afirmat ministrul interimar. Codul urbanismului urmează să intre miercuri la vot în plenul Camerei Deputaților. AGERPRES/(A - redactor: Dana Piciu, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)
Camera Deputaților/Dimitriu (USR) acuză PSD de un atac politic la legea ANI și spune că Fritz nu va fi afectat
Deputatul USR Alexandru Dimitriu a afirmat marți că legea privind integritatea nu se aplică retroactiv în cazul liderului Uniunii, Dominic Fritz, acuzând PSD de 'un atac politic care e coordonat de ceva vreme'. 'Avem o lege, anume Constituția, care spune foarte clar că în momentul în care afectezi drepturile fundamentale, și dreptul de a fi ales este un drept fundamental, trebuie să existe o proporționalitate. Proporționalitatea este și trebuie să fie privită în ansamblu. Nu poți să spui că o sancțiune nu ne interesează proporționalitatea, dar ne gândim la alte sancțiuni și acolo analizăm proporționalitatea. Cel mai grav lucru care i se poate întâmpla unui ales este să-i înceteze mandatul. Dacă ție îți încetează mandatul, indiferent de cât de gravă este sancțiunea care ți se dă și doi la mână, nici nu ai cum să reiei mandatul respectiv decât în momentul în care vine un nou ciclu electoral și îți expiră interdicția, atunci nu vorbim de o proporționalitate. Deci avem o viciere a întregii legi, pentru că, de fapt, ca urmare a unei declarări ca fiind neconstituțională a legii pe acest punct (un amendament PSD - n.r.), va fi deschisă calea pentru a scăpa toți cei care sunt în conflict de interese. Or, noi nu ne dorim acest lucru', a declarat Dimitriu la Parlament. întrebat dacă propunerea PSD este una 'cu dedicație', el a răspuns că este 'un atac politic'. 'Eu știu de ce a venit PSD cu această propunere. Gândiți-vă în felul următor. De când a venit decizia, hotărârea prin care s-a constatat că există un conflict de interese în ceea ce îl privește pe Dominic Fritz, au tot spus că îi încetează mandatul. Deci, din punctul dumnealor de vedere, avem o încetare a mandatului pe legislație actuală. Acum înțeleg că s-au răzgândit. Uite că nu e așa, venim cu o reglementare. Reglementarea aceasta are ca scop, cel mai probabil peste o lună, două, când va veni motivarea hotărârii de la Curtea de Apel, să spună: 'Uite, ai legea asta în vigoare, atunci pierzi mandatul'. Ceea ce nu se va întâmpla. Am discutat, legea nu retroactivează, domnul Grindeanu, probabil, care evident este șeful domnului Marinescu, are reflexele acelea de la Ordonanța 13, când îl salva pe Dragnea și se gândește că se aplică retroactiv și legea civilă. Nu e cazul. Deci e clar un atac politic care e coordonat de ceva vreme. (...) Este păcat că un om ca domnul Marinescu, care este un specialist al dreptului, are problema aceasta, că e PSD și trebuie să răspundă la comenzi. E degradant pentru tine ca jurist și ca doctor în drept, dar fără teză publicată, asta e partea a doua, să răspunzi la astfel de comenzi', a argumentat el. în concluzie, deputatul USR a spus că legea nu este perfectă nici din perspectiva a ceea ce, din punctul USR de vedere, avem nevoie în România. 'Noi am făcut progrese în ceea ce privește combaterea corupției, datorită legislației privind integritatea care permitea o verificare in extenso. Erai obligat să îți pui sufletul pe tavă și e normal să fie așa, din punctul meu de vedere. Ești politician, îți asumi, trebuie să știe toată lumea ce ai și ce vei avea, pentru că altfel sunt probleme de integritate. A venit Curtea Constituțională, care, din punctul meu de vedere, a făcut o mare, mare greșeală și un mare deserviciu luptei anticorupție, și avem această situație din care a fost foarte greu să ieșim. USR, dacă mai țineți minte, a depus imediat după decizia Curții Constituționale un proiect care era mult mai larg. încercam să deschidem mai mult. Celelalte partide au spus că ar fi neconstituțională viziunea noastră. Și atunci am încercat să venim la numitorul comun. Nu este ceea ce ne dorim, dar credem că este un compromis acceptabil, ca să spun așa', a transmis el. Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, marți, proiectul legii privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității publice. Proiectul a fost dezbătut luni, când deputații au adoptat mai multe amendamente și au respins în bloc o serie de amendamente ale parlamentarilor USR. Marți, discuțiile au continuat mai bine de o oră pe o prevedere care a fost eliminată printr-un amendament propus de deputatul PSD Radu Marinescu, potrivit căruia: 'în cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică sau eligibilă, la data constatării stării de incompatibilitate sau a conflictului de interes, interdicția de până la 3 ani operează de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare respective a hotărârii judecătorești. în situația în care persoana ocupă o altă funcție sau demnitate publică sau eligibilă, aceasta încetează de drept de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare respective a hotărârii judecătorești, iar interdicția de până la 3 ani operează de la această dată'. AGERPRES/(A-redactor: Cătălina Matei, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)
Camera Deputaților/Marinescu: Proiectul de consolidare a legilor integrității - foarte important pentru societate
Proiectul de consolidare a legilor integrității este unul foarte important pentru societate și pentru îndeplinirea unui jalon din PNRR, a subliniat, marți, deputatul PSD Radu Marinescu, fost ministru al Justiției, după ce Comisia juridică a adoptat actul normativ. 'Suntem astăzi la capătul unei ședințe extrem de ample și de intense a Comisiei juridice din Camera Deputaților. Am dezbătut câteva ore și ieri și astăzi, pentru că proiectul de consolidare a legilor integrității este un proiect foarte important pentru societatea noastră, pentru îndeplinirea unui jalon din PNRR', a declarat Marinescu. El și-a exprimat satisfacția că amendamentele PSD au trecut, amintind că acestea vizau asigurarea unei forme de publicitate a declarațiilor de avere și de interese, eliminarea oricărei forme de a nu se aplica interdicția de neocupare a funcției în cazul conflictului de interese, precum și eliminarea oricărui prag în ceea ce privește posibilitatea de a reduce această interdicție sau de a nu aplica conflictul de interese. 'Un lucru foarte important care se adaugă acum - am propus ca pentru absolut toate funcțiile, atât cele de numire, cât și cele eligibile, să existe același tratament juridic. Adică în momentul în care se pronunță o hotărâre judecătorească definitivă sau raportul de evaluare devine definitiv prin neatacarea în instanța de judecată, persoana își pierde funcția respectivă. Până în momentul de față, în lege exista o diferență - cei care ocupau funcții eligibile puteau să continue mandatul chiar dacă exista o hotărâre definitivă în conflict de interese sau în incompatibilitate. Am considerat că este moral, am considerat că este un progres, am considerat că este o condiție de consolidare a legilor integrității să propunem eliminarea oricărei diferențe, astfel încât, așa cum a trecut raportul în momentul de față, modificările legii sunt în sensul că la data când cineva este constatat definitiv pierde funcția indiferent de natura acesteia, iar apoi se aplică acea interdicție', a explicat fostul ministru al Justiției. El a susținut că PNL și USR 'se luptă' să păstreze niște privilegii pentru o categorie de persoane care ocupă funcții eligibile. 'Noi ne luptăm să înlăturăm aceste privilegii. în momentul în care s-a pronunțat o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene, ea a avut în vedere problematica unei posibile proporționalizări a sancțiunilor care se aplică pe integritate. La momentul la care s-a pronunțat acea decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene, deja exista în lege, inclusiv cu acordul colegii noștri la PNL și USR, posibilitatea ca la funcțiile publice de numire să înceteze imediat mandatul. Nu și-a pus nimeni problema de neconstituționalitate atunci, nu-i așa? Mai mult decât atât, CJUE n-a ridicat această problemă. CJUE, ale cărei decizii sunt obligatorii, a spus doar că la interdicția de trei ani trebuie să există o nuanțare care poate să fie până la trei ani dacă fapta este mai puțin redusă. Dacă CJUE pe care, nu e așa, toate forțele politice au indicat-o ca fiind o expresie a adevărului judiciar, a spus că nu e o problemă cu încetarea funcției publice, cum?', a adăugat Marinescu. Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, marți, proiectul legii privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității publice. Dezbaterile privind acest proiect au început luni, când deputații din comisie au adoptat mai multe amendamente. Totodată, au fost respinse în bloc o serie de amendamente ale parlamentarilor USR. Marți, discuțiile au continuat pe o prevedere care a fost eliminată printr-un amendament. Articolul eliminat din lege prevedea că: 'Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa o funcție eligibilă ce face obiectul prevederilor prezentei legi pe o perioadă de până la 3 ani de la încetarea mandatului'. Potrivit amendamentului PSD, 'în cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică sau eligibilă, la data constatării stării de incompatibilitate sau a conflictului de interes, interdicția de până la 3 ani operează de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare respective a hotărârii judecătorești. în situația în care persoana ocupă o altă funcție sau demnitate publică sau eligibilă, aceasta încetează de drept de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare respective a hotărârii judecătorești, iar interdicția de până la 3 ani operează de la această dată'. AGERPRES/(A, AS - redactor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Camera Deputaților - Comisia de buget/Raport favorabil privind prelungirea termenului de finalizare a cumpărării locuințelor cu TVA 9%
Comisia de buget a Camerei Deputaților a acordat, marți, raport favorabil propunerii legislative potrivit căreia cei care au încheiat precontracte de cumpărare a locuințelor până la 31 iulie 2025 pot să încheie procedura fără TVA majorat până pe 30 septembrie anul curent, astfel încât să nu fie afectați de atacul cibernetic de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. 'în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei legi și data de 30 septembrie 2026 inclusiv, persoana fizică în mod individual sau în comun cu altă persoană fizică/alte persoane fizice poate achiziționa o singură locuință cu cota redusă de TVA de 9% dacă (...) locuința are o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești și o valoare inclusiv a terenului pe care este construită care nu depășește suma de 600.000 lei, exclusiv TVA', prevede proiectul. Locuința, în momentul livrării, care nu poate depăși data de 30 septembrie 2026, trebuie să poată fi locuită ca atare conform condițiilor legale în vigoare la data încheierii actelor juridice ce au avut obiect plata în avans pentru achiziționarea unei astfel de locuințe. Până la data de 1 octombrie 2026 se aplică o cotă redusă de TVA de 9% pentru livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către Primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenționată unor persoane sau familii a căror situație economică nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței dacă au fost încheiate până la data de 1 august 2025 acte juridice care au ca obiect plata în avans pentru achiziționarea acestora. Propunerea legislativă va intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaților, aflată în sesiune extraordinară, în perioada 27 - 31 iulie. Camera Deputaților este for legislativ decizional în acest caz. AGERPRES/(AS - redactor: Livia Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Camera Deputaților/Proiectul privind ANI - votat de Comisia juridică
Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, marți, proiectul legii privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității publice. Dezbaterile privind acest proiect au început luni, când deputații din comisie au adoptat mai multe amendamente. Totodată, au fost respinse în bloc o serie de amendamente ale parlamentarilor USR. Marți, discuțiile au continuat pe o prevedere care a fost eliminată printr-un amendament. Articolul eliminat din lege prevedea că: 'Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa o funcție eligibilă ce face obiectul prevederilor prezentei legi pe o perioadă de până la 3 ani de la încetarea mandatului'. Potrivit amendamentului PSD, 'în cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică sau eligibilă, la data constatării stării de incompatibilitate sau a conflictului de interese, interdicția de până la 3 ani operează de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare respective a hotărârii judecătorești. în situația în care persoana ocupă o altă funcție sau demnitate publică sau eligibilă, aceasta încetează de drept de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare respective a hotărârii judecătorești, iar interdicția de până la 3 ani operează de la această dată'. Conform unui amendament al PSD adoptat luni, agreat de grupurile parlamentare ale PNL, USR, UDMR și cel al minorităților naționale, Agenția Națională de Integritate asigură publicarea declarațiilor de interese financiare pe pagina sa de internet, în termen de cel mult 60 de zile de la generare, pentru 43 de categorii de persoane. Un alt amendament adoptat, inițiat tot de social-democrați, prevede că nu se află în situație de conflict de interese alesul local care emite sau participă la emiterea sau adoptarea unui act administrativ cu caracter normativ. Deputații au mai adoptat, între altele, un amendament al PSD care elimină prevederea conform căreia inspectorul de integritate dispune prin raport individualizarea interdicției de până la 3 ani și aplicarea acesteia în mod proporțional prin diminuarea cu 20% dacă impactul financiar rezultat urmare a conflictului de interese este mai mic de două salarii minime brute pe economie. Conform proiectului, Agenția Națională de Integritate este autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, ce funcționează la nivel național, ca structură unică, cu sediul în municipiul București. Obiectivele principale ale agenției vizează promovarea integrității și prevenirea corupției instituționale, prin exercitarea competențelor legale în materia evaluării averilor, incompatibilităților și conflictelor de interese, prevenirea conflictelor de interese în procedurile de achiziții publice prin mecanisme de verificare ex-ante, gestionarea raportărilor privind încălcări ale legii și protecția avertizorilor în interes public, precum și asigurarea unui climat de imparțialitate și transparență în relația dintre autoritățile și instituțiile publice și persoanele juridice de drept privat potrivit restricțiilor pre- și postangajare. Proiectul va fi supus votului final al plenului Camerei Deputaților. AGERPRES/(A - redactor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Camera Deputaților/Comisia de buget: Acordul de împrumut SAFE - raport favorabil, fără amendamente
Comisia de buget a Camerei Deputaților a dat raport favorabil, marți, proiectului de aprobare a Acordului de împrumut (SAFE) între Uniunea Europeană și România, în valoare de 16.680.055.394 euro. Au fost înregistrate 25 voturi pentru, 7 împotrivă și o abținere. Acordul a fost semnat la București, la 12 mai 2026 și la Bruxelles, la 20 mai 2026 și la 21 mai 2026. Deputații din comisie nu au acceptat niciun amendament la proiect, fiind respinse toate modificările propuse de S.O.S. România. Proiectul urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaților, primul for sesizat, iar apoi să fie trimis la Senat, care este for decizional. Potrivit proiectului, plata serviciului datoriei publice aferent împrumutului, respectiv rambursarea capitalului, achitarea costurilor de finanțare, a costurilor de administrare a lichidității, a costurilor serviciilor pentru cheltuielile de regie și a altor costuri aferente împrumutului vor fi asigurate de Ministerul Finanțelor, conform legislației în vigoare privind datoria publică, prin mecanismul aferent finanțărilor rambursabile contactate de Guvernul României, în vederea finanțării deficitului bugetului de stat, refinanțării și rambursării anticipate a datoriei publice guvernamentale. Costul de finanțare, cuprinzând dobânda și alte taxe conform Deciziei de punere în aplicare (EU, EURATOM) 2024/1974 a Comisiei din 12 iulie 2024 de stabilire a cadrului pentru alocarea costurilor legate de operațiunile de împrumut și de gestionare a datoriei în cadrul strategiei de finanțare diversificate, se va asigura de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale, din capitolul 55.01 'Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi' titlul 30 'Dobânzi'. Costul de administrare a lichidității, costul serviciilor pentru cheltuielile de regie și alte costuri se vor asigura de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale, din capitolul 55.01 'Tranzacții privind datoria publică și împrumuturi' titlul 20 'Bunuri și servicii'. De asemenea, Guvernul României va fi autorizat ca, prin Ministerul Finanțelor, să convină cu Comisia Europeană amendamente la Acordul de împrumut care nu sunt de natură să majoreze obligațiile financiare asumate de România față de Uniunea Europeană, acestea fiind aprobate prin HG. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niță, editor online: Adrian Dădârlat)
Grindeanu: Indiferența Guvernului demis a dus la cea mai mare grevă a personalului medical în ultimii 15 ani
Indiferența Guvernului demis a dus la cea mai mare grevă a personalului medical din ultimii 15 ani, susține președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, liderul PSD. 'Indiferența Guvernului demis a dus la cea mai mare grevă a personalului medical din ultimii 15 ani. Greva generală este un instrument democratic atunci când nu ești ascultat. Greva înseamnă eșecul unor negocieri, iar premierul demis Bolojan împreună cu ministrul demis Pîslaru au reușit doar să jignească o întreagă categorie profesională. în loc să caute soluții, acești oameni i-au catalogat zilele trecute drept ridicoli pe toți medicii și asistentele și amenință cu tot felul de liste negre, așa cum am văzut că au spus cei de la Sanitas. Practic, s-a trecut în decurs de câțiva ani, de la eroii în halate albe din pandemie, la ceea ce consideră acum Ilie Bolojan și Pîslaru - îi consideră pe medici ca fiind niște îmbuibați care consumă resurse și cerșesc drepturi. Acestea sunt lucruri, din punctul nostru de vedere, inacceptabile, iar PSD este alături de salariații din sistemul medical și le susține revendicările', a declarat Grindeanu într-o conferință de presă susținută la Parlament. El i-a solicitat 'premierului demis' Ilie Bolojan și ministrului Sănătății, conducerilor unităților sanitare și reprezentanților angajaților să reia imediat dialogul social și să stabilească un calendar clar pentru rezolvarea revendicărilor. 'Deblocarea posturilor din sănătate, decisă ieri printr-o inițiativă a PSD, reprezintă un prim răspuns concret la această criză din sistemul medical. (...) Mai departe, rămân problemele din legea salarizării. De asemenea, i-aș spune ministrului interimar Pîslaru să lase deplasările pe bani publici în weekend, la Bruxelles, la familie, să nu mai ironizeze protestele, pentru că asta a făcut, și să reia discuțiile cu sindicatele. PSD nu va vota o lege care să taie din drepturile medicilor, asistentelor, profesorilor, militarilor și celorlalte categorii. Din păcate, domnul Bolojan a înțeles doar că reducerea deficitului se poate face doar prin metode ceaușiste. Și anume, creștem taxele și tăiem doar de la oamenii simpli. Mai bine, premierul demis Bolojan ar trebui să înțeleagă că într-un stat de drept respectarea legii nu este facultativă, este obligatorie', a transmis liderul PSD. AGERPRES/(A - redactor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Senat: Recompense și stimulente financiare pentru personalul ANAF și AVR pentru îndeplinirea indicatorilor și încasarea creanțelor
Senatul a adoptat, luni, în sesiune extraordinară, proiectul care prevede instituirea unui mecanism anual de recompensare financiară a personalului Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al Autorității Vamale Române, în funcție de gradul de îndeplinire a indicatorilor-cheie de performanță specifici activității fiecăreia. S-au înregistrat 73 voturi pentru, 11 contra și 27 de abțineri. Proiectul prevede că indicatorii-cheie se vor aproba prin ordin al ministrului finanțelor. Valoarea totală a sumelor acordate cu titlu de recompensă financiară acordată într-un an calendaristic la nivelul ANAF, respectiv al Autorității Vamale Române, nu va putea depăși 12% din sumele prevăzute pentru cheltuielile cu salariile de bază în bugetul aprobat al Agenției, respectiv al Autorității, pentru anul respectiv și se plătesc din bugetele acestor instituții. Actul normativ mai stabilește acordarea unor stimulente financiare personalului care contribuie la constatarea și încasarea unor creanțe rezultate din activitatea de control fiscal și vamal. Acordarea acestor stimulente se realizează de la bugetul de stat, prin bugetele celor două instituții, în limita a 3% din cuantumul creanțelor stabilite prin titluri rămase definitive prin necontestare sau din cele confirmate de instanță prin hotărâri judecătorești definitive efectiv încasate. Procedura se aprobă prin ordin al președinților ANAF și AVR. Senatul este primul for sesizat și Camera Deputaților este decizională. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Senat: Proiectul privind reducerea temporară graduală a accizei la motorină - adoptat
Senatul a adoptat, luni, în sesiune extraordinară, proiectul care prevede instituirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, fiind stabilit un mecanism prin care acciza la motorină va scădea gradual între 5% și 25%, în funcție de evoluția prețurilor la pompă. S-au înregistrat 116 voturi pentru și opt abțineri. Propunerea reglementează declararea situației de criză și instituirea unor măsuri de protejare a economiei și populației pe durata situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere cauzată de conflictul din Orientul Mijlociu, care a generat o creștere semnificativă a prețurilor internaționale la țiței și produse petroliere, resimțită pe piața internă. 'Se instituie situația de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere, respectiv benzină și motorină de la data apariției prezentei legi până la data de 31 octombrie inclusiv. Durata acesteia poate fi prelungită, succesiv, prin hotărâre a Guvernului pentru perioade de câte cel multe 3 luni, cât timp persistă împrejurările care au determinat instituirea situației de criză', stabilește actul normativ. 'Situația de criză poate fi declarată în cazul apariției sau iminenței unor perturbări majore pe piața țițeiului sau a produselor petroliere, determinate de conflicte armate, sancțiuni internaționale, întreruperi ale lanțurilor de aprovizionare ori alte evenimente excepționale cum ar fi: a) creșterea cu cel puțin 20% a cotațiilor țițeiului Brent, calculată pe o perioadă de 30 de zile calendaristice consecutive, față de media acelorași cotații aferentă ultimelor 12 luni; b) creșterea cu cel puțin 20% a prețului mediu la pompă al benzinei standard sau al motorinei standard, calculată pe o perioadă de 30 de zile calendaristice consecutive, față de media ultimelor 12 luni; c) riscul întreruperii sau întreruperea aprovizionării cu țiței și alte produse petroliere a pieței interne, constatată pe baza datelor oficiale comunicare de Consiliul Concurenței, Ministerul Energiei sau de autoritățile competente ale Uniunii Europene', se precizează în proiect. De asemenea, pe durata situației de criză, încheierea sau executarea contractelor de export sau de livrare intercomunitară de motorină și țiței se vor realiza de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil al Ministerului Energiei și Ministerului Economiei. Potrivit proiectului, pe durata situației de criză se va institui un mecanism temporar de diminuare a nivelului accizei aplicabil motorinei standard comercializate pe piața internă. Nivelul diminuării accizei se stabilește gradual între 5% și 25% din nivelul accizei în vigoare, în funcție de pragul inferior comun rezultat din analiza cumulativă a indicatorilor: variația procentuală a situației cotațiilor Platts pentru motorină și a prețului mediu la pompă a motorinei standard. în cazul în care, potrivit analizei, condițiile de activare nu mai sunt îndeplinite, nivelul diminuării accizei aplicabil segmentului bilunar următor este de zero la sută. Ministerul Finanțelor analizează de două ori pe lună evoluția indicatorilor pe baza datelor oficiale transmise de Consiliul Concurenței și pentru fiecare segment bilunar și va determina nivelul diminuării accizei aplicabil segmentului bilunar următor, mai stabilește proiectul. După îndeplinirea duratei situației de criză, mecanismul încetează de drept. Senatul este primul for sesizat și Camera Deputaților este decizională. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Senat: Durata mandatului viceprimarului va constitui vechime în muncă și în specialitatea studiilor absolvite
Senatul a adoptat, luni, un proiect de modificare a Codului administrativ, stabilind că durata mandatului viceprimarului va constitui vechime în muncă și în specialitatea studiilor absolvite. Proiectul modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, fiind determinat de necesitatea îndeplinirii Jalonului 418 din Planul National de Redresare și Reziliență (PNRR). Actul normativ urmărește sprijinirea dezvoltării carierei funcționarilor publici pe bază de merit și gestiunea personalului contractual din administrația publică, se arată expunerea de motive. în acest sens, se prevede structurarea carierei pentru funcționarii publici de execuție în funcție de responsabilitățile funcționale și competențele necesare, începând cu anul 2027, și uniformizarea funcțiilor publice, simplificarea cadrului legal, creșterea eficientei administrației publice, protejarea drepturilor personalului și adaptarea competențelor acestora la nevoile reale, precum și o mai bună gestionare a resurselor umane din administrația publică. Proiectul stabilește, în privința funcției publice de execuție, introducerea unui parcurs de carieră mai lung de până la 16 ani, în loc de 7 ani cât este în prezent, asigurarea unei tranziții spre noul parcurs de carieră, diversificarea acestui parcurs posibil pentru funcționarii publici care doresc să facă performanță prin deschiderea a două posibilități după accederea la gradul profesional maxim actual (gradul profesional superior), respectiv: posibilitatea dezvoltării carierei prin promovarea într-o funcție publică de conducere și dezvoltarea competențelor de management și leadership sau posibilitatea dezvoltării carierei prin promovarea într-un grad profesional nou introdus și dezvoltarea competențelor tehnice specifice activității la nivel de excelență. Actul normativ mai stipulează introducerea a trei niveluri la gradul profesional superior - 2, 3 și 4, suplimentar față de gradul profesional superior, cum există în prezent, considerat nivel 1 pentru funcțiile publice de execuție corespunzătoare clasei I. Se va ajunge astfel la un total de 4 grade profesionale și 3 niveluri suplimentare aferente gradului profesional superior, posibile pentru funcțiile publice de execuție din clasa I. Numărul de posturi la nivelurile 2 - 4 vor fi limitate la 20% în cadrul fiecărei autorități sau instituții publice, iar accederea la ele e va face doar prin promovare, nu prin recrutare sau o altă formă de modificare a raporturilor de serviciu. Senatorii au admis un amendament introdus în comisiile de specialitate care prevede că 'durata mandatului viceprimarului va constitui vechime în muncă și în specialitatea studiilor absolvite'. Prin acest amendament se urmărește corectarea unei erori, având în vedere că în prezent în codul administrativ se recunoaște această vechime pentru primari, nu și pentru viceprimari, se explică în motivarea amendamentului. Senatul este primul for legislativ sesizat cu acest proiect, Camera Deputaților fiind decizională. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Marinescu: PSD nu va vota un proiect privind integritatea decât în forma în care a fost trimis și Comisiei Europene
Parlamentarii PSD nu vor vota propunerea legislativă privind consolidarea unor acte normative în domeniul integrității decât dacă se restaurează proiectul așa cum a fost trimis Comisiei Europene, a informat, luni, deputatul Radu Marinescu, fost ministru al Justiției. 'PSD nu va vota acest proiect decât dacă se restaurează proiectul așa cum a fost trimis și Comisiei Europene. (...) Ce face PSD-ul? Un lucru normal din punctul meu de vedere, restaurează proiectul respectiv pe coordonatele sale esențiale, care să asigure atât posibilitatea publicului de a lua cunoștință de aceste declarații, cât și faptul că nu vor exista ipoteze de impunitate, ca să folosesc termenul ăsta, pentru conflict de interese. Am remarcat că au apărut acum amendamente și de la partidele care au amputat, să zic așa, legea. Sigur, niciodată nu e prea târziu, dar lumina a aprins-o PSD asupra a ceea ce făceau acolo', a declarat Marinescu, la Parlament. El a amintit că în ceea ce privește dezincriminarea conflictului de interese există o decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene care a stabilit ca principiu că, dacă fapta este mai puțin gravă în raport de anumite elemente definite legal, sancțiunea trebuie să fie corespunzătoare, adică un principiu al proporționalității, care se aplică și în alte ramuri de dreptului, precum dreptul penal. 'Pornind de la această idee, proiectul prezintă câteva ipoteze de individualizare a sancțiunilor, care constituie o abordare în acord cu Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dar proiectul nostru nu prevede sub nicio formă exonerarea de răspundere. Cu asta nu putem să fim de acord. Nu putem să fim de acord să existe ipoteze în care conflictul de interese, deși constatat ca atare, să fie lăsat nesancționat pe cea mai importantă coordonată care este aceea a neocupării funcției, a interdicției de a ocupa funcția', a explicat fostul ministru al Justiției. Marinescu a susținut că social-democrații vor 'să consolideze' legislația existentă, prin introducerea unor elemente care să o pună în acord și cu deciziile naționale și cu cele europene. 'Curtea Constituțională a stabilit că anumite componente ale declarațiilor nu mai pot să mai fie publice. Am făcut un efort deosebit în colaborare cu ANI să găsim acele formule care să permită, totuși, publicului să ia cunoștință de aceste declarații de avere și interese. Cu atât mai mult a venit pentru noi neplăcerea și insatisfacția să vedem că alții le elimină din lege și acum vin și spun, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat: 'Da, dar am venit și noi cu amendamente'. Nu, noi am atras atenția asupra acestor amputări ale legii', a afirmat Radu Marinescu. Deputatul PSD a precizat că în cazul acestui proiect este vorba despre două componente: una care ține de publicitate, care derivă din zona de decizie a CCR, iar cealaltă ține din jalonul PNRR. 'Noi ne dorim să îndeplinim jalonul PNRR. Proiectul pe care l-am lăsat în minister - (...) aveam o componentă de OUG, care trebuia să realizeze rapid jalonul, și o componentă de proiect de lege pentru aspectele care nu puteau fi trecute prin OUG. După plecarea mea, pentru că Guvernul a devenit unul fără capacitate constituțională de a mai emite OUG-uri, de altfel și fără capacitate constituțională de a mai elabora și întocmi și trimite proiecte de lege - o vulnerabilitate majoră din punct de vedere al arhitecturii instituționale în România, cele două acte normative au fost contopite într-unul singur, care prevedea publicitate, care nu prevedea concesiile astea la conflictul de interese și care a fost înaintat la Comisia Europeană. Deci, sunt cunoscute inclusiv la nivel european aceste standarde', a mai explicat Radu Marinescu. AGERPRES/(A - redactor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Ivan: Am căzut de acord asupra unui mecanism prin care vom scădea progresiv acciza la carburanți
Deputatul PSD Bogdan Ivan a afirmat luni că parlamentarii au căzut de acord asupra unui mecanism prin care acciza la carburanți va scădea progresiv, prin adoptarea unui proiect inițiat de el. 'Tocmai a trecut de comisiile parlamentare din Senat readoptarea situației de criză în domeniul carburanților, cu o majoritate covârșitoare de voturi, prin care vom merge pe un mecanism nou, care va fi valabil timp de trei luni de zile și care poate să fie prelungit cu încă trei luni zile, de câte ori este cazul, dată fiind situația internațională. Am căzut de acord asupra unui mecanism prin care vom scădea progresiv acciza la carburanți, cuprinsă între 5% și 25%, în funcție de modul în care va crește prețul cotațiilor internaționale atât la petrolul brut, cât și la tona de motorină. Acest cuantum poate să aibă, de exemplu, în acest moment va avea un impact de 34 de bani la cotațiile actuale și poate să crească până la 64 de bani, respectiv 84 de bani dacă va avea o creștere cu peste 20% a prețului raportat la perioada anterioară începerii conflictului militar în Orientul Mijlociu', a declarat Ivan la Parlament. El a adăugat că este vorba, de asemenea, despre limitarea exporturilor de motorină în statele vecine României, precum și despre și o limitare a adaosului comercial la operatorii din piață, cu actualizarea cotei de aproximativ 10% - și anume a cotei de inflație. 'Sper ca până la finalul acestei sesiuni parlamentare extraordinare să avem instituită starea de criză în domeniul carburanților, care ar duce la o stabilizare a pieței și la o reducere a prețului final. Evident, acest lucru nu vine ca să suplinească rolul Guvernului și al ministrului interimar al Energiei și al primului ministru, care trebuie (...) să asigure rute comerciale diferite pentru România, în contextul în care, din data de 19 iulie, cel mai important furnizor pentru țara noastră de petrol brut, și anume KazMunaiGaz, prin compania Rompetrol, în care statul român este acționar împreună cu această companie din Kazahstan, a anunțat sistarea livrării de petrol brut către terminalul Novorossiysk din Marea Neagră, automat către România, lucru care va pune într-o dificultate alimentarea cu petrol brut și cu produse petroliere a pieței din țara noastră. Este datoria actualului ministru interimar al energiei să se asigure prin contracte bilaterale cu aceste state că va face rost de suficient produs în piață pentru ca România să nu intre în situația de penurie', a explicat Ivan. Potrivit fostului ministru al energiei, 'vorbim de aproximativ două luni de zile în care se pot folosi aceste produse petroliere'. 'Dar, cât timp am fost ministru, n-am ajuns în situația în care să apelăm la aceste rezerve strategice, care, în momentul de față, aproximativ jumătate dintre ele sunt pe teritoriul România, iar jumătate sunt în alte state din rațiuni de securitate pe care le avem la nivel național astăzi', a precizat el. întrebat cât ar putea scădea prețul la pompă, Bogdan Ivan a răspuns: 'în estimarea mea, în condițiile în care vorbim despre o perioadă în care prețul a tot crescut în ultimul timp, referitor la cât este astăzi cuantumul, ar trebui să vedem cu toții o scădere de ce puțin 50-60 de bani la litrul de motorină standard, în condițiile în care nu va exista o altă creștere pe cotațiile internaționale, care să fie absorbită automat de acest mecanism'. în ceea ce privește o posibilă penurie, el a vorbit despre o altă rută comercială care ar putea costa mai mult, fiind însă atributul Ministerului Energiei să se asigure că acest produs este în piață: 'Nu pot să confirm aceste date (despre penurie - n.r.). Sunt date publice pe care le-am discutat cu operatorii din industrie, pe care le vedem cu toții, și anume faptul că în momentul de față există o modificarea a planului de livrări din partea KazMunaiGaz și a Kazahstanului la terminalul anului Novorossiysk, de unde noi ne aprovizionăm. Este evident că pentru a suplini această rută comercială extrem de importantă, în condițiile în care astăzi Rompetrol rafinează 46% din totalul produselor petroliere din țara noastră, ei au nevoie de o altă rută comercială. Cei de acolo m-au asigurat informal că au reușit să găsească o altă ruta comercială, dar care costă mai mult, durează mai mult. Așa că este atributul direct al Ministerului Energiei să se asigure că este produs în piață'. Comisia pentru buget a Senatului a dat raport favorabil, luni, în sesiunea extraordinară, unui proiect care prevede reducerea temporară a accizei la motorină, declararea situației de criză pe piața țițeiului, iar cadrul general din acest domeniu să fie actualizat prin hotărâri de guvern. Proiectul urmează să intre luni în dezbaterea plenului Senatului. Proiectul, inițiat de deputatul PSD Bogdan Ivan, prevedea inițial și o reducere a cotei de TVA de la 21% la 19% în acest domeniu, dar în discuțiile din comisie s-a renunțat la această prevedere. AGERPRES/(A-redactor: Cătălina Matei, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Nazare propune fonduri de funcționare pentru ROMATSA prin credit-punte de la Exim Bank
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a informat, luni, că a propus un credit-punte de la Exim Bank pentru finanțarea funcționării ROMATSA până la finalizarea diferendului cu compania Pfizer. 'într-un pachet de 11 măsuri care a fost depus astăzi există și o soluție în privința ROMATSA. Acolo am venit cu o propunere de credit-punte de la Exim Bank, prin care să acoperim nivelul de finanțare de care ROMATSA are nevoie să fie finanțată. Deci, până când va fi închis subiectul cu Pfizer, va trebui să putem să direcționăm sume de funcționare pentru ROMATSA până la momentul în care se închide renegocierea. Acest lucru se poate face în două moduri: prin credit-punte sau prin fondul de rezervă bugetară. Le-am propus pe amândouă și e un mecanism permanent. Nu este doar pentru acest caz, ci este pentru orice alt caz de litigiu care va apărea în viitor', a declarat Nazare, luni, la Senat. întrebat dacă aceste măsuri vor accentua deficitul bugetar, Nazare a răspuns: 'în condițiile în care reușim să facem creditul-punte, nu se va reflecta pe deficitul cash. De aceea și insistăm pe creditul-punte, ca să nu avem impact pe deficit'. AGERPRES/(AS - redactor: Livia Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Senat/Comisia de buget: Proiectul privind reducerea temporară a nivelului accizei la motorină - raport favorabil
Comisia pentru buget a Senatului a dat raport favorabil, luni, în sesiunea extraordinară, unui proiect care prevede reducerea temporară a accizei la motorină, declararea situației de criză pe piața țițeiului, iar cadrul general din acest domeniu să fie actualizat prin hotărâri de guvern. Propunerea legislativă privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere, reducerea temporară a nivelului accizei la motorină, instituirea contribuției de solidaritate, precum și pentru stabilirea unor măsuri de protecție a economiei, populației și de funcționare a pieței energiei urmează să intre luni în dezbaterea plenului Senatului. Proiectul, inițiat de deputatul PSD Bogdan Ivan, prevedea inițial și o reducere a cotei de TVA de la 21% la 19% în acest domeniu, dar în discuțiile din comisie s-a renunțat la această prevedere. 'Acest proiect de lege pe care l-am depus săptămâna trecută în numele meu și al Partidului Social Democrat a trecut cu mai multe amendamente de Comisia de buget din Senat. Urmează să fie trecut și de comisiile de specialitate din Senat și de votul Senatului astăzi. E un proiect care prevede o reducere a prețului final al motorinei prin instalarea situației de criză în domeniul carburanților din țara noastră, crearea unui cadru general pentru acest lucru, ca el să poată să fie actualizat de câte este nevoie prin hotărâre de guvern, pe de o parte. Pe de altă parte, prevede o reducere progresivă a accizei la carburanți, cu un cuantum mult mai mare decât este astăzi. Vorbim la nivelul actual al prețului motorinei la pompă de o reducere cu 34 de bani pe litrul de motorină. în situația în care vom avea o creștere a cotațiilor internaționale a prețului motorinei și a petrolului, vorbim de o reducere care va putea să crească și până la 68 de bani, în funcție de prețul final, tocmai cu un scop foarte clar, și anume să se păstreze prețul final al motorinei standard în jurul cifrei de 10 lei maxim', a explicat Ivan. Deputatul a adăugat că este vorba și despre limitarea exporturilor produselor petroliere, a motorinei standard și validarea sa doar cu acordul Ministerului Economiei și a Ministerului Energiei și reducerea cantității de biocombustibil din carburanți. 'Toate aceste măsuri ar trebui să ducă la păstrarea unui preț mai redus în țara noastră cu aproximativ 60 de bani pe fiecare litru de motorină, comparativ cu prețul real din piață, acest lucru aducând un plus atât pentru consumatorul final, persoană fizică, cât și pentru companii. în situația în care avem un preț ridicat al carburanților, automat vorbim despre costuri care se regăsesc și în produsele de bază și în tot ceea ce înseamnă produse economice pentru populația României', a precizat Ivan. Potrivit lui Ivan, aceste măsuri se aplică pe o perioadă de trei luni, cu posibilitatea de prelungire cu încă trei luni de fiecare dată când este cazul, prin hotărâre de guvern. 'De asemenea, se abilitează Ministerul de Finanțe ca odată la două săptămâni, în funcție de cotațiile internaționale ale prețului motorinei și ale prețului Brent și Platts, să poată să actualizeze aceste prețuri, tocmai pentru a publica din timp, pentru că operatorii economici să fie cei care știu foarte clar unde se află cotațiile, pentru a putea să-și pregătească un cuantum diferit în cazul accizei la motorină', a detaliat el. Ministrul interimar de Finanțe, Alexandru Nazare, a declarat că această formă a inițiativei este mult adaptată realităților de astăzi. 'Este pentru prima oară când introducem o formă de acciză dinamică. Forma de acciză dinamică înseamnă că, în funcție de creșterea prețului, aceasta poate să scadă între 5 și 25%, deci este o variantă mult mai flexibilă, care ne dă posibilitatea să acționăm în intervalul viitoarelor trei luni de la promulgare, prin hotărâre de guvern și la fiecare două săptămâni Ministerul de Finanțe va analiza cuantumul accizei și va acționa. Le mulțumesc, de asemenea, că au renunțat la propunerea cu reducerea TVA, în compensație cu creșterea accizei, pentru că nu era compatibilă cu dreptul european și suntem astăzi într-o situație deosebită, așteptăm raportul agenției Fitch în această săptămână, așteptăm raportul agenției de rating Moody's săptămâna viitoare, iar astfel de anunțuri legate de reducerea TVA nu ne-ar fi ajutat deloc în privința menținerii ratingului în rapoartele pe care le așteptăm', a susținut Nazare. El a mai spus că trebuie luat în calcul și faptul că orice fel de plafonare are un grad de risc și încearcă să limiteze cât mai mult. 'Acest grad de risc în privința penuriei există, de aceea suntem într-un contact foarte strâns cu toți operatorii. Azi dimineață la 9:30 au fost toți prezenți la Ministerul de Finanțe, am discutat această formă a amendamentelor, am discutat și forma inițiativei legislative inițiale și, și din punctul dumnealor de vedere, propunerile pe care le-am făcut noi astăzi sunt de bun augur', a menționat Nazare. Potrivit acestuia, reducerea accizei va avea un impact în jur de 100 milioane lei pe lună. 'Această evaluare o vom face lunar. Probabil că discutăm de un impact de în jur de 100 de milioane pe lună. Dar acest impact depinde foarte mult de condițiile de piață și de cât de mult vor crește prețurile. în orice caz, noi trebuie să putem demonstra în orice moment că impactul pe care îl avem pe această propunere e un impact pe care reușim să-l mitigăm până la finalul anului, astfel încât ținta de deficit și cash și ESA să fie îndeplinită la finalul anului', a subliniat Nazare. Taxa de solidaritate pentru benzinari se va menține și va fi 'ajustată într-un mod în care să fie funcțională', a adăugat el. 'A fost ajustată pe parametrii suplimentari prin amendamentele depuse. Nu este un procent, este ajustată nu doar la prețul Brent, ci și la cotația Platts', a afirmat Nazare. Proiectul urmează să intre luni în dezbaterea plenului Senatului, Camera Deputaților este for decizional. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Senat - comisii/Finalizarea cumpărării locuințelor cu antecontracte încheiate cu TVA 9%, prelungită până la 30 septembrie (raport adoptat)
Comisia de buget a Senatului a acordat, luni, raport favorabil propunerii legislative prin care cei care au încheiat precontracte de cumpărare a locuințelor până la 31 iulie 2025 să poată să încheie procedura fără TVA majorat până pe 30 septembrie anul curent, astfel încât să nu fie afectați de atacul cibernetic de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). 'Am inițiat acest proiect de lege prin care am decis ca termenul pentru persoane cu antecontracte de vânzare-cumpărare, cu TVA redus de 9%, să fie prelungit. Spuneam, evident, că nu e vina oamenilor că sistemul a fost atacat și am decis să prelungim termenul până la 30 septembrie, termen până la care acești cumpărători să își poată încheia actele atât la cartea funciară, cât și la notariat. Au existat niște amendamente care stabilesc dispoziții tranzitorii, pentru că legea, așa cum știți, pe parcursul legislativ, nu poate fi adoptată până la 1 august, care era data-limită de încheiere a contractelor', a explicat liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, inițiator al propunerii legislative. El a precizat că toate partidele au fost de acord cu prelungirea acestui termen. 'Nu este vorba de vreun impact bugetar, ci doar de o formalitate a încheierii actelor', a precizat senatorul social-democrat. Propunerea legislativă va intra, luni după-amiază, în plenul Senatului, ca prim for legislativ sesizat. Senatul se află în sesiune extraordinară până la 31 iulie. AGERPRES/(AS - redactor: Livia Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Parlamentarii PNL și USR: Amendament ca toți demnitarii să fie obligați să depună declarații de interese financiare
Parlamentarii PNL au depus, alături USR, un amendament la proiectul legii integrității, prin care se introduce obligația depunerii unei declarații de interese financiare pentru toți demnitarii și pentru persoanele care exercită funcții publice de autoritate, a anunțat luni Partidul Național Liberal. 'PNL susține transparența și integritatea publică. Parlamentarii PNL au depus, alături de parlamentarii USR, un amendament la legea integrității, prin care se introduce obligația depunerii unei declarații de interese financiare pentru toți demnitarii și pentru persoanele care exercită funcții publice de autoritate, inclusiv Președintele României, Prim-ministrul, parlamentarii și persoanele aflate în conducerea unor instituții publice importante, printre care ASF, Avocatul Poporului, BNR, Consiliul Concurenței sau CSM', precizează liberalii într-un comunicat. Conform amendamentului, aceste declarații vor deveni publice în termen de maximum 60 de zile de la generarea lor de către Agenția Națională de Integritate, prin platforma e-DAI. 'Considerăm că România are nevoie de standarde solide de integritate și de un control eficient al conflictelor de interese. Prin urmare, PNL solicită tuturor parlamentarilor să susțină, în această sesiune extraordinară, noua lege a integrității și amendamentul privind declarațiile de interese financiare', a transmis PNL. Parlamentul are în dezbatere în sesiunea extraordinară și propunerea legislativă privind consolidarea unor acte normative în domeniul integrității, inițiată de Cătălin Predoiu. Proiectul se află pe ordinea de zi a Comisiei juridice a Camerei Deputaților, urmând să fie adoptat în plenul Camerei și apoi să meargă la Senat, care este for decizional. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Camera Deputaților/ Comisia de sănătate dă undă verde angajărilor din sistem
Angajările din sănătate vor fi deblocate, potrivit unui amendament aprobat luni de Comisia de sănătate a Camerei Deputaților la proiectul de lege pentru modificarea art. 652 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, aprobat la rândul său de comisie cu majoritate de voturi. Potrivit amendamentului, inițiat de grupul parlamentar al PSD, începând cu data intrării în vigoare a legii, fac excepție de la prevederile alin. 1 al art. 22 din Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial, unitățile și instituțiile din subordinea Ministerului Sănătății, unitățile sanitare din subordinea ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, precum și unitățile sanitare din subordinea autorităților locale, posturile putând fi ocupate cu încadrarea în bugetul aprobat. Amendamentul a trecut cu 17 voturi ''pentru'' și trei abțineri. Deputatul Alexandru Rafila, unul dintre inițiatori, a subliniat că este vorba despre o soluție de urgență, un exemplu fiind situația de la Spitalul ''Marie Curie''. ''Efectul este că, începând cu promulgarea acestei legi către președintele României, unitățile sanitare publice - atât cele din subordinea Ministerului Sănătății, a ministerelor sau instituțiilor cu rețele proprii, sau autorităților locale, mă refer aici în special la spitale județene sau orășenești, municipale - pot face angajări în sistemul de sănătate, în limita bugetului aprobat pentru fiecare dintre aceste unități sanitare. Este o soluție, dacă vreți, de urgență pe care am propus-o împreună cu colegii mei, pentru că, știți bine, zilele trecute a fost o tragedie la 'Marie Curie'. Guvernul, în ghilimele, în generozitatea lui, a aprobat ocuparea a 22 de posturi la 'Marie Curie', dar sunt zeci, sute, poate, de alte unități sanitare care nu pot să angajeze personal. Acest lucru, pe de-o parte, pune în pericol viața multor pacienți, iar pe de altă parte, performanța la care toată ziua face referire domnul Bolojan nu poate fi exercitată pentru faptul că, dacă nu poți angaja persoane de specialitate, în mod evident nu poți avea niciun grad de ocupare a paturilor corespunzător și nu poți oferi servicii de sănătate'', a explicat fostul ministrul al Sănătății. El a amintit că Ministerul Sănătății a propus un memorandum pentru deblocarea a peste 7.000 de posturi, dar ''Guvernul nu a făcut absolut nimic''. ''A fost o soluție pe care am discutat-o cu colegii și până la urmă și votul din comisie reflectă că marea majoritate a colegilor din comisia de specialitate își dau seama că, fără angajarea de personal, sistemul de sănătate nu poate funcționa. Să lăsăm totuși managerilor această oportunitate de a decide ce fel de oameni au nevoie pentru ca să facă servicii medicale - asta este, de fapt, important. Și sper că, odată cu promulgarea acestei legi, aceste probleme din sistemul de sănătate să dispară. Sigur, discutăm de criterii de performanță, dar, cum spuneam, performanța e legată și de oamenii pe care pot să-i angajez ca să fac acest lucru'', a punctat Rafila. Fiecare minister sau unitate administrativ-teritorială care are în subordine un spital, a adăugat el, va face propuneri pentru scoaterea posturilor la concurs. ''Dar în momentul de față, legea va permite ocuparea acestor posturi. Sigur că nu poți, și este o dovadă de iresponsabilitate, de exemplu, să ai cheltuieli salariale de 90% și să mai vrei să angajezi personal. Important este să faci o strategie - și asta înseamnă, până la urmă, management spitalicesc -, încât să dezvolți acele zone unde există cerere de servicii medicale, unde există nevoia populației, sau de la nivel național, dacă discutăm de institute sau de spitalele mari din București sau din alte centre universitare'', a mai spus deputatul social-democrat. Proiectul de lege pentru modificarea art. 652 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăți a fost adoptat de Senat, fiind pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Camerei Deputaților. AGERPRES/(A - redactor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Camera Deputaților/ Plenul a aprobat ordinea de zi a sesiunii extraordinare din această săptămână
Plenul Camerei Deputaților a aprobat ordinea de zi a sesiunii extraordinare din această săptămână, pe ordinea de zi fiind proiectele privind îndeplinirea unor jaloane din PNRR. Sesiunea extraordinară se desfășoară în perioada 27-31 iulie, în format hibrid. Camera Deputaților are programată o ședință de plen luni, pentru aprobarea ordinii de zi, iar apoi activitate în comisii, marți tot în comisii, iar miercuri o nouă ședință de plen, unde vor fi adoptate cel mai probabil și proiecte venite de la Senat. Proiectele care urmează să fie adoptate în sesiunea extraordinară în cele două Camere vizează mai multe domenii privind îndeplinirea jaloanelor din PNRR. Pe ordinea de zi a Camerei Deputaților se află trei proiecte adoptate de Senat: proiectul de lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, proiectul de lege pentru modificarea art. 652 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 39/2026 pentru modificarea și completarea OUG nr.58/2023 privind unele măsuri pentru acordarea unei prime de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, precum și unei prime de carieră profesională pentru personalul administrativ din învățământul de stat, suportate din fonduri externe nerambursabile, precum și pentru instituirea unor reglementări în vederea gestionării Programului Educație și Ocupare. încă trei proiecte aflate pe ordinea de zi se află la Camera Deputaților ca primă cameră sesizată: propunerea legislativă pentru aprobarea Acordului de împrumut (SAFE) între Uniunea Europeană și România, semnat la București, la 12 mai 2026 și la Bruxelles, la 20 mai 2026 și la 21 mai 2026, propunerea legislativă privind consolidarea unor acte normative în domeniul integrității, precum și propunerea legislativă privind decarbonizarea sectorului de încălzire și răcire, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Pe ordinea de zi se mai află ''inițiative legislative adoptate de Senat în calitate de primă Cameră sesizată''. AGERPRES/(AS-redactor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) * Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO ** Citeşte şi: Parlament/ Sesiune extraordinară pentru proiectele necesare PNRR
Parlament/ România marchează 70 de ani de la aderarea la UNESCO
România marchează luni 70 de ani de la aderarea la UNESCO, a transmis Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu această organizație internațională. ''Astăzi marcăm 70 de ani de la aderarea României la UNESCO - șapte decenii în care țara noastră a promovat educația, știința, cultura și patrimoniul, contribuind la misiunea uneia dintre cele mai importante organizații internaționale. în această perioadă, România a obținut recunoaștere internațională prin înscrierea unor situri și elemente de patrimoniu care reflectă bogăția istoriei, creativitatea și identitatea poporului român'', arată comisia parlamentară într-o postare pe Facebook. Potrivit sursei citate, fiecare înscriere în patrimoniul UNESCO este rezultatul muncii și dedicării celor care cercetează, protejează și duc mai departe patrimoniul nostru: instituții, specialiști, oameni de cultură, meșteșugari și comunități locale. ''La aniversarea celor 70 de ani ai României în UNESCO, privim cu încredere spre viitor și ne reafirmăm angajamentul de a proteja și promova valorile care ne definesc. La mulți ani, România în UNESCO! La mulți ani tuturor celor care au contribuit și contribuie la această frumoasă poveste'', a adăugat sursa citată. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) * Sursa foto: Comisia parlamentara UNESCO / Facebook.com
Grindeanu: PSD nu va vota proiectul de lege privind integritatea; USR vrea să-și apere penalii
Parlamentarii PSD nu vor vota proiectul de lege privind integritatea, depus marți la Camera Deputaților de PNL, care conține o serie de amendamente ale USR 'pentru a-și apăra penalii condamnați definitiv' și 'care amputează controlul ANI asupra averilor demnitarilor', a anunțat președintele Camerei, Sorin Grindeanu, lider al PSD. 'Ceea ce avertizam încă de săptămâna trecută s-a întâmplat. Au introdus mai multe amendamente ca să-l scape pe Dominic Fritz și pe alți membri de partid, precum viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, condamnați pentru conflict de interese. PSD nu va accepta vreodată ca sub pretextul PNRR, USR să aducă atingere standardelor privind integritatea pentru a-și apăra penalii condamnați definitiv. Am avut azi o întâlnire cu conducerea Agenției Naționale de Integritate și avem o listă lungă de amendamente depuse de USR care știrbesc din atribuțiile ANI. Și așa ceva noi nu vom accepta', a declarat Grindeanu miercuri într-o conferință de presă susținută la Parlament. Potrivit acestuia, 'USR vrea praguri cumulative prin care să se ajungă la reducerea interdicțiilor privind integritatea'. 'Un exemplu clar este că se modifică Codul administrativ pentru ca aleșii locali să nu mai fie în conflict de interese când emit sau votează acte administrative. Pe noile reglementări, domnul Fritz n-ar mai fi în conflict de interes. Așa ceva este de neimaginat. Au introdus de asemenea condiții cumulative, astfel încât inspectorul de integritate să nu poată aplica, prin raportul pe care îl face, interdicția de până la trei ani, așa cum era și până acum. Mai mult, au introdus praguri privind integritatea de două salarii minime brute pe economie. Să vă amintesc de reacțiile publice ale liderilor USR și PNL când era vorba de introducerea pragului la abuzul în serviciu?', a spus liderul PSD. El a susținut că, practic, 'campionii transparenței ne arată din nou adevărata lor față'. 'S-au cocoțat pe un val de moralitate și se băteau cu cărămida în piept pentru integritate. Acum au introdus amendamente care amputează controlul Agenției Naționale de Integritate asupra averilor demnitarilor. Vor ca verificările din oficiu, de exemplu, să fie limitate la maxim cinci ani, iar dosarele să fie clasate dacă evaluarea durează prea mult. Adică un fel de 'scapă cine poate și cine trage de timp'. Vor să nu mai fie, de asemenea, conflict de interese nici când dau bani publici către ONG-urile din care fac parte. Și aici este de notoritate un dosar civil în care este implicat domnul Coliban de la Brașov, fost primar, fix pe această speță. Aceștia sunt oamenii care strigau 'Fără penali pe străzi', dar care acum în Parlament votează ca totul să fie la secret, să blocheze accesul public la informații, să ascundă, dacă vreți, date și, de asemenea, să-și ascundă averile. Este o ipocrizie revoltătoare. Pentru ei, integritatea, până la urmă, așa cum arată acest proiect, reprezintă doar un slogan de campanie, nu o regulă pe care să o aplice și propriilor buzunare', a afirmat Sorin Grindeanu. Președintele PSD a menționat că se așteaptă 'la o reacție de revoltă a societății civile'. 'Și anunț public că Partidul Social Democrat va vota împotriva tuturor acestor prevederi din proiectul de lege transmis la Parlament ieri', a precizat el. AGERPRES/(A-redactor: Cătălina Matei, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Abrudean: Am convocat Senatul în sesiune extraordinară pentru săptămâna viitoare; legile PNRR, pe agendă
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat miercuri că a convocat Camera superioară a Parlamentului în sesiune extraordinară pentru perioada 27-31 iulie în vederea adoptării proiectelor de lege privind PNRR și alte două inițiative pornind de la situația creată la ANCPI, care afectează aplicarea cotei reduse de TVA pentru locuințe. 'Așa cum am anunțat zilele trecute, am avut astăzi ședința Biroului permanent al Senatului și am convocat Senatul în sesiune extraordinară pentru săptămâna viitoare, în perioada 27-31 iulie. Vom dezbate și vota proiectele legislative necesare pentru îndeplinirea jaloanelor asumate prin PNRR și pentru a ne asigura că România nu pierde banii europeni pe care îi are la dispoziție', a scris Mircea Abrudean într-o postare pe facebook. El a precizat că pe agenda sesiunii extraordinare vor figura și două proiecte de lege referitoare la situația creată la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care afectează aplicarea cotei reduse de TVA pentru locuințe. 'Am propus ca toate forțele politice să se alinieze în jurul unei singure soluții, astfel încât să fie adoptată cea mai bună variantă. Soluția este prelungirea cu un termen rezonabil, cel mai probabil până la 31 august, astfel încât oamenii care au semnat contracte și și-au făcut planuri în baza legislației în vigoare să nu suporte consecințele unui blocaj administrativ care nu le este imputabil. Există soluții pentru fiecare dintre aceste proiecte, iar Parlamentul are toate instrumentele necesare pentru a le adopta. Acum este nevoie de voință politică și responsabilitate', a subliniat Abrudean. AGERPRES/ (AS - redactor: Daniel Florea, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea) Citeşte şi: Camera Deputaților - convocată în sesiune extraordinară în perioada 27 - 31 iulie
Deputatul AUR Dan Tanasă, audiat de procurori în legătură cu postările în care instiga la boicotarea imigranților (surse)
Deputatul AUR Dan Tanasă a fost audiat vineri, la Parchetul General, în legătură cu postări ale sale pe Facebook în care instiga românii să boicoteze muncitorii imigranți, au declarat surse judiciare, pentru AGERPRES. Conform surselor citate, în acest dosar se fac cercetări pentru incitare la violență, ură sau discriminare împotriva unor persoane sau grupuri. La câteva ore după audiere, președintele AUR, George Simion, a reacționat într-un mesaj pe Facebook: 'Atenție! Au început atacurile la AUR - Dan Tanasă tocmai a ieșit de la procurorul Rareș Stan, același care ne-a furat telefoanele înainte de alegerile europarlamentare'. Pe 19 august 2025, Dan Tanasă a publicat pe o rețea de socializare un mesaj în care îndemna românii să respingă comenzile livrate de imigranți. 'Refuzați comanda dacă nu e livrată de un român. Nu mai încurajați importul de muncitori necalificați din Asia și Africa. Treziți-vă!', scria Tanasă pe Facebook. La puțin timp, polițistul Marian Godină anunța că a depus o plângere penală împotriva lui Dan Tanasă. 'Ca să nu las pe alții ceea ce pot face și eu, am formulat o plângere penală împotriva deputatului aur Dan Tanasă pentru săvârșirea infracțiunii de 'Incitarea la violență, ură sau discriminare' prevăzute de art. 369 din Codul Penal', preciza Godină. Peste o săptămână, Dan Tanasă declara că nu va 'tăcea' atunci când 'românii sunt batjocoriți în propria lor țară'. 'Nu voi înceta să denunț planurile guvernanților de a transforma România într-o colonie de forță de muncă ieftină, fără reguli și fără respect pentru cetățenii săi. Și, dacă acest lucru deranjează, înseamnă că ating exact punctele nevralgice pe care unii încearcă cu disperare să le ascundă. Am fost, sunt și voi rămâne un apărător al dreptului românilor de a trăi în siguranță, în demnitate și cu respect în propria lor țară. Restul e zgomot de fond', susținea Tanasă. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Senatorul Dehelean (USR): Modificarea HG pentru locuințele comunitare ar fi o minimă reparație morală în cazul Pașca
Senatorul USR Bihor, Silviu Dehelean, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că modificarea unei hotărâri de guvern pentru locuințele comunitare ar putea acoperi un vid legislativ și ar oferi sprijin inițiativelor sociale private, inclusiv celor destinate persoanelor vulnerabile din Bihor, dar ar reprezenta și 'o minimă reparație morală' a statului față de cazul azilelor lui Viorel Pașca. 'Mi se pare că, în sfârșit, există o inițiativă care ar permite statului să suplinească un gol legislativ, să vină în întâmpinarea inițiativelor private și să intervină exact în zonele în care statul nu reușește să-și facă treaba', a afirmat senatorul Dehelean. Silviu Dehelean consideră că inițiativa de modificare a hotărârii de guvern referitoare la locuințele comunitare reprezintă o soluție pentru completarea cadrului legislativ în domeniul asistenței sociale. Acesta a subliniat că demersul nu presupune modificarea unei legi, ci a unei hotărâri de guvern aflate în responsabilitatea Ministerului Muncii, ceea ce, în opinia sa, îi oferă șanse mai mari de a fi adoptată. De asemenea, Dehelean a arătat că modelul locuințelor comunitare funcționează deja în alte state și ar putea constitui o soluție pentru centrele sociale dezvoltate de Viorel Pașca. 'Deci nu e o inițiativă legislativă, ci e o modificare la o hotărâre de guvern care ține de Ministerul Muncii și de Guvern până la urmă. Deci s-ar putea ca demersul ăsta să aibă și rezultat. înțeleg că locuințele astea comunitare nu sunt ceva invenție de a noastră acuma, ci efectiv funcționează în alte state. Dacă vine în sprijinul centrelor lui Pașca, mie mi se pare o super inițiativă, adică e o minimă reparație morală pe care o parte a statului o poate avea față de toată istoria asta, care mie mi se pare cel puțin profund nedreaptă. Să folosești un om 20 de ani și după aia să-l ridici cu mascații, exact pentru ceea ce i-ai dat tu de făcut, e revoltător', a declarat, pentru AGERPRES, senatorul USR Bihor. USR a transmis joi un comunicat de presă cu privire la un pachet de măsuri pentru reformarea sistemului de asistență socială, pe fondul situației celor aproximativ 400 de persoane vulnerabile afectate de cazul din Bihor. Formațiunea propune introducerea în legislație a conceptului de 'locuințe comunitare de ocrotire și sprijin', precum și modificarea legii astfel încât pasarea responsabilității între instituții să fie sancționată penal. 'USR propune - și, în acest sens, va transmite Ministerului Muncii propuneri concrete de modificare a HG 268/2026 - introducerea oficială a 'locuințelor comunitare de ocrotire și sprijin' în lista serviciilor sociale din România', a precizat, în comunicat, deputatul USR Emanuel Ungureanu. Potrivit acestuia, asemenea așezăminte, existente în Suedia, Franța, Germania, Marea Britanie, Italia, oferă un serviciu social cu cazare, într-o casă sau într-un grup restrâns de case integrate într-o comunitate rurală sau urbană, destinat adulților vulnerabili care nu dispun de locuință, familie sau sprijin suficient și care nu necesită îngrijire medicală continuă, asistență medicală complexă sau îngrijiri paliative specializate. Alte condiții de funcționare pentru locuințele comunitare de ocrotire și sprijin se referă la: calificare de bază pentru îngrijitorii comunitari, colaborare obligatorie cu medicul de familie, asistentul social și serviciile comunitare, precum și evaluarea periodică a fiecărui beneficiar, se mai arată în comunicatul USR transmis joi. AGERPRES / (A, AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)
Oprea (PSD): Este foarte necesar ca toate legile privitoare la reforme să ajungă în Parlament
Senatorul PSD Radu Oprea a afirmat, miercuri, că este 'foarte necesar' ca toate legile privitoare la reforme să ajungă în Parlament. La finalul unei întâlniri avute la Parlament cu reprezentanții confederațiilor patronale, Oprea a precizat că dialogul va continua, urmând să fie axat pe o serie de priorități legislative pe care mediul de afaceri le are. 'Am stabilit împreună că acest dialog va continua. Prima etapă mai consistentă, va fi probabil în ultima săptămână din luna august, când ne vom întâlni cu toate prioritățile legislative pe care mediul de afaceri le are, din perspectiva inițiativelor legislative care se află astăzi în Parlament și care vor fi subiect al dezbaterilor în sesiunea care va urma. (...) Al doilea lucru pe care l-am stabilit astăzi este acela de a veni într-un grup de lucru, în Parlamentul României, pentru a discuta despre competitivitatea României, a găsi și identifica împreună soluții. (...) Să începem structurat să vorbim despre o strategie pentru competitivitatea României. însă, lucrul acesta a venit urmare a discuțiilor pe care le-am avut împreună și a vitezei cu care vedem că se degradează, din păcate, situația economică de astăzi', a declarat el. Potrivit senatorului, inflația este de peste două cifre, iar creșterea prețurilor este resimțită de toată lumea, inclusiv de reprezentanții mediului de afaceri, în timp ce peste 60.000 de locuri de muncă sunt pierdute în acest an în economie, 83% dintre ele fiind din activitatea productivă. 'Numărul de companii care intră în insolvență sau și încetează activitatea, faliment este din ce în ce mai mare. Suntem în al treilea trimestru consecutiv de scădere. Datele pe care le publică INS arată dezastrul economic pe care, din păcate, măsurile anunțate de către premierul Bolojan cu atâta încrâncenare și austeritate au dus la scăderea consumului - 11 luni consecutive. Scade consumul, ceilalți care ar trebui să încaseze din ceea ce românii cumpără ajung în faliment, pentru că orice cheltuială pe care dumneavoastră nu o faceți înseamnă falimentul unei firme românești de astăzi. (...) Din păcate, degradarea aceasta continuă și va continua atâta timp cât nu va fi un Guvern cu puteri depline în această perioadă, pentru a putea să discutăm despre toți banii care mai sunt de tras din Planul Național de Redresare și Reziliență, care trebuie să ajungă cât mai urgent în conturile firmelor din România', a susținut parlamentarul social-democrat. Potrivit acestuia, este 'foarte necesar' ca toate legile privitoare la reforme să ajungă în Parlament, iar niciuna dintre acestea nu se află în pachetul legislativ care ar trebui aprobat, deci nu a avut ce discuta cu patronatele. 'Din câte știu eu, acești bani sunt luați și în construcția bugetară pentru anul acesta. Din această perspectivă este foarte necesar ca toate legile privitoare la reforme să ajungă în Parlament. Astăzi, când vorbim, și am avut acest subiect pe masa discuțiilor cu colegii noștri din reprezentanții mediului de afaceri, nu există niciun document din cele șase care ar trebui să ajungă din pachetul legislativ care privește reformele care mai trebuie aprobate în Parlament. Nu există nicio astfel de inițiativă legislativă depusă în Parlament. Și, atunci, din această perspectivă, din păcate, nu am avut ce să discutăm, ce să comentăm, pentru că nici ei, nici noi, nu am reușit să citim și să vedem aceste documente', a transmis Radu Oprea. Lideri și parlamentari social-democrați au avut, miercuri, o întâlnire cu patronatele. AGERPRES/(A - redactor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Camera Deputaților/Tușa (PSD): Cea mai amplă reformă a Codului de procedură penală merge mai departe
Cea mai amplă reformă a Codului de procedură penală din ultimii ani merge mai departe, a declarat miercuri deputata PSD Diana Tușa, președinta Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru combaterea traficului de persoane. Social-democrata s-a referit la decizia Curții Constituționale care a admis parțial obiecția de neconstituționalitate formulată cu privire la proiectul de lege pentru modificarea Codului de procedură penală. 'în raport cu amploarea reformei, acest control este binevenit, întrucât permite corectarea unor aspecte punctuale și reduce riscul unor contestări ulterioare ale procedurilor de către inculpați. Din cele 64 de modificări cuprinse în această amplă reformă a Codului de procedură penală, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale doar patru aspecte punctuale, toate referitoare la procedura camerei preliminare (eficientizarea acestei proceduri prin termene mai scurte și reguli mai clare, recunoașterea autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în camera preliminară, precum și reunirea și disjungerea cauzelor în această etapă procesuală). Așteptăm motivarea Curții pentru a analiza cu exactitate observațiile formulate și pentru a pune rapid textele vizate în acord cu exigențele constituționale, astfel încât legea să poată intra cât mai curând în vigoare', a transmis Diana Tușa într-un comunicat de presă. Ea a adăugat că 'aceasta este cea mai amplă reformă a Codului de procedură penală din ultimii ani', pentru că 'modernizează procesul penal, elimină blocajele procedurale, reduce întârzierile și schimbă în mod real felul în care victimele sunt informate, ascultate și protejate'. Diana Tușa a subliniat că legea aduce schimbări majore în mai multe direcții, între acestea fiind consolidarea drepturilor victimelor, informare reală, acces la dosar, comunicarea unei copii a rechizitoriului și a celorlalte acte esențiale, asistență juridică gratuită, traducerea actelor, acces la compensații și informarea victimei în cazul eliberării sau evadării agresorului. Alte schimbări se referă la protejarea copiilor și a victimelor vulnerabile - audieri audio-video obligatorii, posibilitatea participării psihologului sau a specialistului, protejarea domiciliului și a datelor personale, circuite separate în instanțe și măsuri care reduc riscul de intimidare și revictimizare, precum și la procese mai rapide și mai eficiente - termene clare pentru soluționarea cererilor de administrare a probelor, limitarea cererilor repetitive, simplificarea procedurilor în cauzele cu un număr mare de victime și mecanisme mai eficiente pentru accelerarea proceselor care depășesc o durată rezonabilă. Potrivit deputatei, alte modificări vizează: o justiție mai specializată - transferul competenței privind infracțiunile sexuale comise asupra copiilor de la judecătorii la tribunale și continuitatea asistenței juridice în etapele succesive ale procesului; modernizarea și digitalizarea procedurilor - posibilitatea depunerii unor plângeri penale prin e-mail sau alte mijloace de comunicare electronică, comunicarea electronică a citațiilor și a actelor de procedură, actualizarea permanentă a datelor de contact și transmiterea electronică a rechizitoriului; protecție efectivă pe întreaga durată a cauzei - posibilitatea dispunerii sau menținerii măsurilor de protecție inclusiv după rămânerea definitivă a hotărârii ori după pronunțarea unei soluții de netrimitere în judecată, atunci când victima, martorul sau membrii familiei acestora continuă să se afle în pericol; reguli mai clare și garanții procedurale consolidate - clarificarea regimului nulităților, a competenței, a perchezițiilor informatice și a dreptului participanților de a fi informați, asistați și de a participa efectiv la procedură. 'Aceste modificări înseamnă mai puțină birocrație, mai puține amânări, mai multă siguranță pentru victime și un proces penal adaptat realităților actuale. România are nevoie de o justiție penală mai rapidă, mai modernă și mai apropiată de oameni. Victimele au nevoie ca această reformă să devină realitate', a precizat președinta Comisiei pentru combaterea traficului de persoane. Curtea Constituțională a admis miercuri o sesizare a înaltei Curți de Casație și Justiție privind neconstituționalitatea unor articole din Codul de procedură penală care se referă, printre altele, la competența judecătorului de cameră preliminară de a dispune reunirea și disjungerea dosarelor, dar și soluția legislativă prin care încheierile întocmite de acesta sunt asociate cu principiul autorității de lucru judecat. Decizia este definitivă și general obligatorie. AGERPRES/(AS-redactor: Cătălina Matei, editor: Antonia Niță, editor online: Ada Vîlceanu)
Bolojan spune că liberalii au rezerve privind o succesiune de guverne minoritare în care PSD să aibă întâietate
Premierul interimar Ilie Bolojan, lider al PNL, a declarat, luni, că liberalii au o 'rezervă majoră de încredere' în a susține o succesiune de guverne minoritare în care social democrații să se afle primii la guvernare. Bolojan a pledat pentru o rotație a guvernelor minoritare în care un Cabinet de centru-dreapt
Grindeanu: Ne vom bate pe tot terenul cu hashtagii ăștia; pare că e o pestă care a cuprins România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că social-democrații se vor 'bate pe tot terenul' cu PNL și USR, acuzând că singura politică publică a celor două partide după moțiunea de cenzură este 'înjurătura la adresa PSD'. 'Dacă vă uitați de, hai să spunem, de la moțiune încoace, singura politică
Bolojan: Fără o înțelegere între partide, de luat în calcul anticipatele la toamnă sau în primăvara anului viitor
Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a declarat că în cazul în care nu se ajunge la o înțelegere între partidele parlamentare pentru depășirea crizei politice, în sensul învestirii unui nou guvern, alegerile anticipate pot fi luate în calcul în toamna acestui an sau în primăvara anului viitor.
Dimitriu (USR): Grindeanu inventează un scenariu imposibil, ca să aibă scuze să nu voteze legea ANI
Deputatul USR Alexandru Dimitriu, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, a contrazis luni afirmațiile făcute de liderul PSD, Sorin Grindeanu, privind modificarea legii ANI și a subliniat că prevederile acesteia nu ar avea o putere retroactivă în cazul președintelui USR, Dominic Frtiz. ''Grindeanu a scos una nouă: USR ar vrea să modifice legea integrității ca să îl scape pe Fritz. Doar că art. 6 din Codul Civil spune clar: legea nu are putere retroactivă. O eventuală modificare se aplică de acum înainte, nu poate șterge nimic din trecut. Așa că orice ar face USR la legea ANI, nu are cum să 'scape' pe nimeni de nimic. Practic Grindeanu a inventat o problemă care nu există juridic, ca să evite una care există real: legea ANI e un jalon asumat prin PNRR, Jalonul 431, iar nerespectarea lui înseamnă o penalizare de aproape 771 milioane de euro din fonduri europene'', a scris Alexandru Dimitriu, luni, pe pagina sa de Facebook. Potrivit acestuia, în cazul legii ANI nu este vorba despre ''o discuție de partid'', ci despre un termen ''cu bani reali în joc''. El a adăugat că USR a stat la masă cu PNL și UDMR, la Ministerul Justiției, și a propus ''modificări serioase'' pe text, însă PSD a lipsit de la aceste discuții. ''Acum, în loc să vină cu argumente pe conținutul legii, Grindeanu inventează un scenariu imposibil din punct de vedere legal, ca să aibă o scuză să nu o voteze. E mai ușor să arunci acuzații pe surse decât să vii și să discuți pe text, mai ales când miza sunt 771 de milioane de euro pe care România riscă să îi piardă'', a mai scris Dimitriu. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că social-democrații nu acceptă ca Dominic Fritz ''să își rezolve problemele de integritate'' prin modificarea legii. ''Le-am spus că PSD nu poate fi de acord cu folosirea PNRR drept paravan mediatic pentru interesele obscure ale unor lideri de dreapta. De exemplu, suntem total împotrivă ca domnul Fritz să își rezolve problemele de integritate prin modificarea legii. Concret, nu vom accepta ca în grupul de lucru pe subiectul privind jalonul care face referire la integritatea în funcția publică USR să introducă tot felul de texte care să rezolve problemele personale ale lui Fritz, Clotilde Armand și ale altor USR-iști condamnați definitiv de înalta Curte'', a precizat liderul PSD, în cadrul unei conferințe de presă susținute după consultările politice de la Palatul Cotroceni. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)





























