Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în primele cinci luni din acest an a fost de 13,506 miliarde de euro, mai mic cu 889,8 milioane de euro (-6,2%) decât cel înregistrat în perioada similară din 2025, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, publicate vineri.
Numai în luna mai 2026 a fost înregistrat un deficit comercial de 2,616 miliarde de euro.
Datele statistice arată că, în perioada 1 ianuarie - 31 mai 2026, exporturile FOB au însumat 40,337 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 53,843 miliarde de euro. Față de perioada similară a anului trecut, exporturile au crescut cu 2,4%, iar importurile cu 0,1%.
În primele cinci luni din 2026, ponderi importante în structura exporturilor și importurilor sunt deținute de grupele de produse: mașini și echipamente de transport (46,6% la export și 36,4% la import) și alte produse manufacturate (27,1% atât la export, cât și la import).
Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în perioada menționată a fost de 29,214 miliarde de euro la expedieri și de 39,566 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 72,4% din totalul exporturilor și 73,5% din totalul importurilor.
Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în perioada 1 ianuarie - 31 mai 2026 a fost de 11,123 miliarde de euro la exporturi și de 14,276 miliarde de euro la importuri, reprezentând 27,6% din totalul exporturilor și 26,5% din totalul importurilor.
În luna mai 2026, exporturile FOB au însumat 8,325 miliarde de euro, iar importurile CIF au totalizat 10,941 miliarde de euro, rezultând un deficit de 2,616 miliarde de euro. Față de luna mai 2025, exporturile au crescut cu 4,5%, iar importurile cu 1,9%.
Conform INS, soldul balanței comerciale FOB/CIF se calculează pe baza valorii exportului FOB și a importului CIF, ca diferență între acestea.
Prețul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă prețul la frontiera țării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum și toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord.
Prețul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă prețul la frontiera țării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale prețului FOB, cât și costul asigurării și transportului internațional. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Deficitul comercial a scăzut cu 6,2%, la 13,5 miliarde de euro, în primele cinci luni din 2026

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Reliberalizarea pieței de gaze, programul ''gas release'' și gazele din Marea Neagră, șansa României de a fi hub energetic
Reliberalizarea pieței de gaze, reluarea programului de tipul ''gas release'' și extragerea gazelor din Marea Neagră ar putea fi șansa Românie de a deveni o piață reprezentativă, acel hub energetic despre care se tot vorbește, a afirmat, luni, președintele Adunării Generale a Acționarilor Bursei Române de Mărfuri, Septimiu Stoica, la Forum
INS: Prețurile de consum au fost de 1,8 ori mai mari în august 2026 față de media anului 2017
Prețurile de consum din România au fost, în august 2026, de 1,8 ori mai mari decât media anului 2017, cele mai importante scumpiri fiind înregistrate la energia electrică, asigurările RCA și unele produse alimentare, potrivit unei analize realizate de președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei.
Stoica (BRM): Suntem în șantier pentru alte produse ingenioase; anunțăm în premieră că pregătim contractele de tip spread
Bursa Română de Mărfuri pregătește contractele spread, care înseamnă să cumperi de pe o piață și să vinzi pe altă piață, și vom fructifica o dezvoltare teritorială, după ce am achiziționat o bursă de gaze naturale din Bulgaria, a declarat, luni, președintele Adunării Generale a Acționarilor Bursei Române de Mărfuri, Septimiu Stoica, la Forumul Gazel
Telefoane noi cu sistem de operare Android, vândute cu amenințări informatice preinstalate, avertizează experții
O nouă cercetare Bitdefender arată că unele telefoane noi ieftine cu sistem de operare Android sunt puse pe piață cu amenințări informatice preinstalate, ceea ce le permite atacatorilor să desfășoare fraude publicitare și să controleze terminalele de la distanță. Potrivit unei cercetări date publicității luni, este vorba despre campania de ame
Ministerul Finanțelor a împrumutat luni 695 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 695 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 81 luni, la un randament mediu de 7,14% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 milioane de lei, iar
George Niculescu: Discuția referitoare la introducerea tarifului binom și la gaze este încă în analiză la nivelul ANRE
Discuția referitoare la introducerea tarifului binom și pe piața de gaze este încă în analiză la nivelul autorității de reglementare din perspectiva costurilor pe care acest tarif îl poate avea asupra unei anumite categorii de consumatori, a declarat, luni, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George
Vânzările de locuințe au scăzut cu peste o treime în București-Ilfov și cu 17% la nivel național, în trimestrul III (analiză)
Numărul caselor și apartamentelor vândute în regiunea București-Ilfov a scăzut cu peste o treime în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce la nivel național declinul a fost de 17%, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară SVN Romania. Conf
Un nou ETF, care urmărește evoluția a 30 de companii poloneze, a intrat la tranzacționare la BVB
Un nou fond tranzacționat la bursă (ETF), care urmărește evoluția a 30 dintre cele mai mari și mai lichide companii listate pe Bursa de Valori din Varșovia, a intrat luni la tranzacționare pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București (BVB), potrivit unui comunicat al operatorului pieței de capital. InterCapital POLAND WIG30TR UCITS ETF,









