Bursa de Valori București (BVB) a câștigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare, în creștere cu 0,12% față de săptămâna anterioară, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 197,8 de milioane de lei, potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES.
Capitalizarea bursieră a ajuns la 695,3 miliarde de lei în perioada 6 - 10 iulie 2026, în creștere de la 694,5 miliarde de lei în săptămâna precedentă. Tranzacțiile cu acțiuni au generat săptămâna aceasta un rulaj de 805 milioane de lei, mai mare decât cel înregistrat în săptămâna anterioară, respectiv de 607 milioane de lei.
Indicele principal BET a închis săptămâna la 34.509,34 puncte.
Cea mai bună zi de tranzacționare la BVB a fost miercuri, 8 iulie, când s-au consemnat schimburi de 463,6 milioane de lei, iar cea mai slabă zi a fost joi, 9 iulie, cu tranzacții de 68,3 milioane de lei.
Acțiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacții de 508,864 milioane de lei, iar prețul acestora s-a apreciat cu 6,12%, urmate de titlurile OMV Petrom, cu schimburi de 49,566 milioane de lei (+10%), și cele ale Hidroelectrica, cu 47,180 milioane de lei (-6,82%).
Cele mai importante creșteri ale cotațiilor au fost înregistrate de acțiunile Șantierului Naval Orșova (+22,28%), Aeta (+17,65%) și Mecanica Ceahlău (+13,57%).
La polul opus se află acțiunile Rompetrol Well Services, cu o scădere de -16,25%, urmate de cele ale Chimcomplex (-8,60%) și Bucur (-8,06%). AGERPRES/(AS - editor: Nicoleta Bănciulea, editor online: Adrian Dădârlat)
Bursa de la București a câștigat în această săptămână 857,4 milioane de lei la capitalizare

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Reliberalizarea pieței de gaze, programul ''gas release'' și gazele din Marea Neagră, șansa României de a fi hub energetic
Reliberalizarea pieței de gaze, reluarea programului de tipul ''gas release'' și extragerea gazelor din Marea Neagră ar putea fi șansa Românie de a deveni o piață reprezentativă, acel hub energetic despre care se tot vorbește, a afirmat, luni, președintele Adunării Generale a Acționarilor Bursei Române de Mărfuri, Septimiu Stoica, la Forum
INS: Prețurile de consum au fost de 1,8 ori mai mari în august 2026 față de media anului 2017
Prețurile de consum din România au fost, în august 2026, de 1,8 ori mai mari decât media anului 2017, cele mai importante scumpiri fiind înregistrate la energia electrică, asigurările RCA și unele produse alimentare, potrivit unei analize realizate de președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei.
Stoica (BRM): Suntem în șantier pentru alte produse ingenioase; anunțăm în premieră că pregătim contractele de tip spread
Bursa Română de Mărfuri pregătește contractele spread, care înseamnă să cumperi de pe o piață și să vinzi pe altă piață, și vom fructifica o dezvoltare teritorială, după ce am achiziționat o bursă de gaze naturale din Bulgaria, a declarat, luni, președintele Adunării Generale a Acționarilor Bursei Române de Mărfuri, Septimiu Stoica, la Forumul Gazel
Telefoane noi cu sistem de operare Android, vândute cu amenințări informatice preinstalate, avertizează experții
O nouă cercetare Bitdefender arată că unele telefoane noi ieftine cu sistem de operare Android sunt puse pe piață cu amenințări informatice preinstalate, ceea ce le permite atacatorilor să desfășoare fraude publicitare și să controleze terminalele de la distanță. Potrivit unei cercetări date publicității luni, este vorba despre campania de ame
Ministerul Finanțelor a împrumutat luni 695 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 695 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 81 luni, la un randament mediu de 7,14% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 milioane de lei, iar
George Niculescu: Discuția referitoare la introducerea tarifului binom și la gaze este încă în analiză la nivelul ANRE
Discuția referitoare la introducerea tarifului binom și pe piața de gaze este încă în analiză la nivelul autorității de reglementare din perspectiva costurilor pe care acest tarif îl poate avea asupra unei anumite categorii de consumatori, a declarat, luni, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George
Vânzările de locuințe au scăzut cu peste o treime în București-Ilfov și cu 17% la nivel național, în trimestrul III (analiză)
Numărul caselor și apartamentelor vândute în regiunea București-Ilfov a scăzut cu peste o treime în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce la nivel național declinul a fost de 17%, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară SVN Romania. Conf
Un nou ETF, care urmărește evoluția a 30 de companii poloneze, a intrat la tranzacționare la BVB
Un nou fond tranzacționat la bursă (ETF), care urmărește evoluția a 30 dintre cele mai mari și mai lichide companii listate pe Bursa de Valori din Varșovia, a intrat luni la tranzacționare pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București (BVB), potrivit unui comunicat al operatorului pieței de capital. InterCapital POLAND WIG30TR UCITS ETF,









