România face un nou pas în dezvoltarea inteligenței artificiale, în contextul în care marți, 1 septembrie, începe oficial implementarea proiectului RO AI Factory, găzduit de ICI București, a cărui operaționalizare este estimată până la sfârșitul anului 2027.
'Începerea oficială a proiectului RO AI Factory vine după o perioadă în care am început deja să construim în jurul acestei inițiative o comunitate de organizații interesate de dezvoltarea și utilizarea inteligenței artificiale. Ne dorim ca RO AI Factory să devină un punct de întâlnire între cercetare, mediul academic, companii și sectorul public și, mai ales, un cadru în care infrastructura, expertiza și colaborarea să ducă la proiecte și soluții concrete', a declarat directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București, Adrian-Victor Vevera.
Conform unui comunicat al institutului, transmis marți AGERPRES, implementarea proiectului 'Romanian EuroHPC AI Factory at ICI Bucharest' - RO AI Factory este finanțat de European High Performance Computing Joint Undertaking (EuroHPC JU) prin apelul Horizon-Ju-Eurohpc-2025-AI.
Prin acest proiect, România va avea la dispoziție o infrastructură proprie pentru dezvoltarea, antrenarea, testarea și validarea unor modele și aplicații de inteligență artificială, disponibilă pentru cercetare, mediul economic și sectorul public.
Potrivit sursei citate, un rol important în punerea în aplicare a inițiativei îl are ICI București, care funcționează ca Hosting Entity pentru RO AI Factory.
'ICI București va găzdui infrastructura de calcul de mare performanță pentru inteligența artificială și va oferi suportul tehnic și operațional necesar pentru instalarea, integrarea și funcționarea acesteia. Implementarea și dezvoltarea portofoliului de servicii RO AI Factory vor fi realizate în strânsă colaborare cu co-coordonatorul proiectului, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, și cu ceilalți membri ai consorțiului, valorificând expertiza complementară a partenerilor pentru furnizarea de servicii avansate de inteligență artificială', se arată în comunicat.
Statutul de Hosting Entity consolidează poziția ICI București în cadrul ecosistemului european EuroHPC, subliniind atribuțiile institutului în promovarea infrastructurilor digitale avansate.
Prin demararea proiectului, România intră într-o nouă etapă a dezvoltării infrastructurilor avansate de inteligență artificială, conectând capacitățile naționale de cercetare, inovare și transfer tehnologic la ecosistemul european EuroHPC, susțin reprezentanții ICI București în comunicat.
RO AI Factory va oferi infrastructură de calcul de înaltă performanță, alături de un ecosistem integrat de resurse, servicii, expertiză și competențe în domeniul inteligenței artificiale, conceput pentru a sprijini cercetarea, inovarea și adoptarea AI la scară largă.
Proiectul prevede dezvoltarea unui portofoliu extins de servicii care va include acces la resurse HPC, sprijin pentru dezvoltarea și antrenarea modelelor AI, infrastructuri și servicii pentru date, biblioteci de algoritmi și instrumente dedicate dezvoltării unei inteligențe artificiale responsabile și de încredere.
Potrivit ICI București, un obiectiv central al RO AI Factory este democratizarea accesului la resurse avansate de inteligență artificială și supercomputing. Serviciile dezvoltate vor fi adresate unei comunități extinse de utilizatori, de la universități și organizații de cercetare până la start-up-uri, IMM-uri, companii de tehnologie, industrie și instituții publice.
'O atenție deosebită va fi acordată start-up-urilor și IMM-urilor, RO AI Factory urmărind să le sprijine în trecerea de la statutul de simpli utilizatori ai tehnologiei la cel de dezvoltatori și inovatori activi în domeniul AI. Accesul la infrastructură va fi completat de expertiză tehnică, programe de formare, mentorat și sprijin pentru dezvoltarea, testarea și validarea unor produse și servicii noi bazate pe inteligență artificială', au transmis reprezentanții institutului.
Prin această abordare, proiectul urmărește reducerea barierelor tehnologice și de competențe care limitează în prezent accesul la infrastructurile AI de mare capacitate și crearea unor condiții favorabile pentru transformarea rezultatelor cercetării în soluții cu aplicabilitate economică și societală.
Alături de ICI București și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, consorțiul RO AI Factory reunește Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Științe Biologice (INCDSB), Asociația Transilvania IT (ATIT), Institutul de Cercetări pentru Inteligență Artificială 'Mihai Drăgănescu' (ICIA), Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) și Asociația Romanian Digital Innovation Hubs (RoDIH).
Complementaritatea partenerilor permite conectarea infrastructurii HPC și AI cu expertiza academică și de cercetare, formarea de competențe, dezvoltarea de aplicații și relația directă cu start-up-urile, IMM-urile și ecosistemele regionale de inovare.
RO AI Factory va funcționa ca parte a rețelei europene de AI Factories dezvoltată sub coordonarea EuroHPC JU, contribuind la obiectivul Uniunii Europene de a construi un ecosistem competitiv, sigur și sustenabil pentru dezvoltarea inteligenței artificiale.
De asemenea, integrarea în această rețea va permite României să participe direct la schimbul european de resurse, date, expertiză și bune practici și va crea noi oportunități pentru colaborări transfrontaliere între cercetători, universități, companii și administrații publice.
Conform calendarului de implementare pentru infrastructură, primele etape vor viza pregătirea capacităților de găzduire și instalarea sistemelor hardware, urmate de integrarea serviciilor și conectarea la infrastructurile naționale și europene.
Operaționalizarea RO AI Factory este estimată până la sfârșitul anului 2027, serviciile și ecosistemul urmând să fie dezvoltate și extinse progresiv. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Începe implementarea proiectului RO AI Factory, găzduit la ICI București

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027
Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. în intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &
Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați
Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi
CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro
Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.









