România este pregătită să protejeze Neptun Deep împotriva unor atacuri cu drone, în condițiile în care s-a dovedit că aceasta a răspuns bine până acum la instigările și incidentele care i-au testat capacitatea de reacție, consideră secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi.

Întrebat la un eveniment de specialitate dacă România este pregătită instituțional, militar și juridic să protejeze Neptun Deep împotriva unor atacuri cu drone maritime și aeriene, acesta a precizat că există o colaborare strânsă între Ministerul Apărării, Ministerul Energiei, cele două companii care dezvoltă Neptun Deep, structurile speciale de informații ale României pentru a pregăti orice scenariu care ar putea să amenințe proiectul.

'Sigur că e o întrebare extrem de importantă și în contextul actual trebuie să ne pregătim pentru orice. Evident că nu noi, cei de aici, putem da răspunsul cel mai potrivit, ci reprezentanții Ministerului Apărării. Ceea ce vă pot spune este că există un dialog și o colaborare strânsă între Ministerul Apărării, Ministerul Energiei, cele două companii care dezvoltă Neptun Deep, structurile speciale de informații ale României pentru a pregăti și a fi gata de orice scenariu care ar putea să amenințe Neptun Deep', a subliniat Bușoi.

El a menționat, în context, că România a răspuns bine până acum la instigările, amenințările și incidentele care au testat capacitatea de reacție a țării.

'Și, încă o dată, nefiind eu persoana care să dea un răspuns categoric, vă pot spune că eu cred că suntem pregătiți, așa cum s-a dovedit că România a răspuns până acum bine la instigările și amenințările și incidentele care au testat capacitatea de reacție a României, acele drone care unele au fost doborâte, altele au fost monitorizate și atunci, când a fost foarte clar că nu este un pericol pentru populația civilă sau pentru vreo infrastructură critică, s-a luat decizia, în opinia mea, cea mai bună. Sigur că sunt dezbateri publice, sigur că se pot discuta mult aceste cazuri. Cred că și în cazul Neptun Deep Armata Română și structurile din România pot face față cu brio oricărei amenințări', a transmis el.

Secretarul de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi a participat, luni, la cea de-a VIII-a ediție a Forumului Gazelor Naturale: Rolul Gazelor Naturale în reindustrializarea României, eveniment organizat de Financial Intelligence în parteneriat cu Asociația Energia Inteligentă.

Agenția Națională de Presă AGERPRES este unul dintre partenerii media ai evenimentului. AGERPRES/(A - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)