Știri internaționale
Fereastra ta către lumea întreagă, află ce se întâmplă dincolo de granițe
Reuters: Nivelul scăzut al Dunării expune riscurile climatice pntru energia nucleară din România și Ungaria
Nivelul record scăzut al apelor Dunării a pus probleme serioase Ungariei în menținerea în funcțiune a centralei sale nucleare de la Paks, în timp ce România a fost nevoită să își închidă ultimul reactor funcțional, punând sub semnul întrebării modul în care se poate adapta energia nucleară la o climă din ce în ce mai extremă, scrie Reuters. Dependența de apa râurilor pentru răcirea reactoarelor nucleare a fost mult timp o problemă și în mod repetat a dus la reducerea producției în lunile de vară, în special în Franța, care este mai dependentă de energia nucleară decât orice altă țară. Pe fondul secetei severe și al unui val de căldură prelungit, anul acesta în Europa, care se încălzește mai rapid decât orice alt continent, adaugă un plus de urgență dezbaterii despre adaptare. Ungaria fost forțată să reducă producția centralei sale nucleare de la Paks de doi GW la doar circa 10% mai devreme în această lună, abia scăpând de o închidere completă, pentru prima dată în ultimii 44 de ani. Acum operează la 25% din capacitatea sa. Compania de stat Nuclearelectrica din România a oprit joi ultimul reactor funcțional, după ce eforturile de a devia apa de răcire către centrală nu au fost suficiente. Centralele nucleare au avantajul de a genera energie de bază fără emisii de carbon, ceea ce înseamnă că au un rol în evitarea arderii combustibililor fosili și combaterea schimbărilor climatice. Atât România cât și Ungaria s-au angajat să-și extindă producția de energie nucleară ca sursă de energie internă abundentă, dar aceasta înseamnă găsirea unei modalități de răcire a reactoarelor care să depindă mai puțin de nivelul apei fluviului. Diana Asrge-Vorsatz, profesor la Universitatea Central - Europeană din Viena, a spus că modelarea științifică a evidențiat tendința ca Europa Centrală și de Est să devină mai uscată. 'Aceasta nu doar din cauza reducerii ploilor, ci pentru că umiditatea solului și nivelul apei subterane au scăzut în ultimii ani, iar mai puține precipitații și mai multe valuri de căldură exacerbează uscarea solului', a explicat ea. Anul trecut, la o conferință la Societatea Hidrologică din Ungaria, inginerii în domeniul apei avertizaseră deja că 'tipurile de curgere pot deveni mai extreme și mai volatile' pe Dunăre, unul dintre cele mai lungi fluvii din Europa. Acum guvernele, sub presiune, caută soluții deoarece reducerea de urgență a producției la centralele nucleare din România și Ungaria le-a forțat să ceară companiilor și gospodăriilor să reducă consumul de electricitate. Printre măsurile propuse, premierul ungar Peter Magyar a anunțat miercuri că vor fi construite 'o structură submersă de tip baraj' pentru a majora nivelul apelor. De asemenea, două barje ar putea fi scufundate vineri, pentru a majora nivelul apelor, în încercarea de a evita închiderea centralei, nivelul apelor Dunării urmând să scadă în următoarele zile. în plus, Ungaria revizuiește proiectele pentru planificata extindere a centralei sale nucleare de la Paks, care depinde de Dunăre pentru răcire. Fostul Guvern al lui Viktor Orban a selectat firma rusă Rosatom pentru acest proiect, fără licitați, în 2014. Compania de stat Nuclearelectrica din România operează două reactoare de 706 MW, responsabile pentru o cincime din producția țării de energie electrică. Este utilizată tehnologia canadiană CANDU care se bazează pe apa grea. Cele patru reactoare ale centralei nucleare de la Paks, responsabile pentru aproximativ jumătate din producția țării de energie electrică, sunt reactoare produse în Rusia. Ambele tehnologii pompează apă din Dunăre pentru răcire și apoi eliberează apa înapoi în fluviu. în contrast, reactoarele nucleare din Cehia și Slovacia folosesc turnuri de răcire umede, care au nevoi de mai puțină apă, aburul fiind evaporat în procesul de emisie în atmosferă. Oamenii de știință au avansat ideea unei răciri hibride care ar suplimenta răcirea râurilor cu turnuri. Attila Aszodi, profesor și expert în energie nucleară la Universitatea de Tehnologie și Economie din Budapesta a spus că, totuși, este puțin probabil un avantaj economic retehnologizarea unui turn de răcire la reactoarele originale de la Paks. în vecina România, singura centrală nucleară a țării este pe o ramificație a fluviului, numită Dunărea Veche, care se intersectează cu o altă ramificație, numită Bala. în 2024, Guvernul a aprobat un proiect de 1,02 miliarde lei (225 milioane dolari), pentru a ridica albia ramificației Bala, pentru a controla debitul de apei. Soluția propusă include mutarea intersecției ramificației mai în amonte. Dar proiectul a fost întârziat și Guvernul nu a oferit informații când va fi finalizat. întrebați despre impactul nivelului scăzut al apelor Dunării asupra planurilor de a adăuga încă două reactoare, reprezentanții Nuclearelectrica au declarat pentru Reuters că studiile au arătat că proiectul Bala ar garanta că patru reactoare ar putea funcționa la întreaga lor capacitate. Eugenia Gusilov, directorul think tank-ului Romania Energy Center, a fost de acord că proiectul este fezabil, adăugând că metode alternative de răcire ar putea fi luate în considerare înainte de începerea lucrărilor. 'Construirea unităților 3 și 4 încă are logică dacă lucrările hidrotehnice necesare sunt efectuate', a spus ea. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Adrian Dădârlat)
Iulie, luna cu cel mai ridicat bilanț al morților și răniților în Ucraina din martie 2022 (ONU)
Forțele ruse au ucis sau rănit în luna iulie în Ucraina 3.047 de civili, cel mai ridicat bilanț din martie 2022, imediat după începutul invaziei, potrivit raportului Misiunii de Observare a Drepturilor Omului a ONU în Ucraina (HRMMU), dat publicității joi, transmite EFE. în luna iulie, cel puțin 437 de civili au murit pe teritoriu
Libanul nu a fost de acord cu o listă restrânsă de țări care ar putea verifica dezarmarea Hezbollah (oficial)
Un oficial libanez a negat joi o informație publicată de Reuters conform căreia Beirutul ar fi convenit cu Israelul asupra unei liste restrânse de țări care ar putea trimite trupe în Liban pentru a verifica dezarmarea grupării șiite Hezbollah. Această listă restrânsă a rezultat în urma discuțiilor mediate de SUA, care s-au desfășurat la Roma săptămâna trecută, în cea mai recentă rundă de negocieri dintre Israel și Liban privind punerea în aplicare a unui acord din iunie care leagă retragerea treptată a Israelului din Liban de dezarmarea grupării islamiste Hezbollah. Hezbollah, care nu face parte din acord, a respins dezarmarea. Reuters a relatat săptămâna trecută că Libanul și Israelul au convenit asupra unei liste restrânse de țări și a relatat miercuri, citând trei surse, că lista include Marea Britanie, Italia, Elveția și Indonezia ca potențiali contribuitori la mecanismul de verificare. Un oficial libanez a declarat însă joi că nu există un astfel de acord și că Beirutul se află încă în discuții cu Statele Unite pe această temă. Un oficial al Departamentului de Stat american a declarat marți că în cadrul unei runde de negocieri mediate de SUA între Liban și Israel, desfășurată săptămâna trecută la Roma, a fost discutată 'verificarea de către terți' a 'operațiunilor de curățare' ale armatei libaneze, dar nu a fost menționată o listă restrânsă sau țările implicate.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Anda Badea)
Finlanda acordă Ucrainei 28,5 milioane de euro pentru construirea de centrale electrice
Guvernul finlandez a anunțat joi că va oferi Ucrainei un ajutor în valoare de 28,5 milioane de euro pentru a contribui la reconstruirea sectorului energetic al țării, foarte slăbit de atacurile rusești asupra infrastructurilor electrice, informează EFE. Executivul finlandez a precizat într-un comunicat că acest ajutor, care provine din fondurile de cooperare pentru dezvoltare, va servi pentru a finanța parțial construirea mai multor centrale electrice de către compania finlandeză Wartsila, iar costul lor total se ridică la 46,5 milioane de euro. Restul der 18 milioane de euro vor fi furnizați de compania națională de energie a Ucrainei, Ukrnafta, care urmărește să asigure producția energetică a țării cu ajutorul noilor centrale. Potrivit comunicatului guvernului finlandez, o aprovizionare energetică fiabilă este vitală pentru Ucraina, mai ales în lunile de iarnă, când atacurile rusești asupra infrastructurii energetice complică viața de zi cu zi a ucrainenilor. 'Finlanda deține cunoștințe de primă clasă în sectorul energetic care pot contribui la eforturile de reconstrucție ale Ucrainei. Mă bucur că tehnologia și lucrătorii finlandezi contribuie la consolidarea securității aprovizionării cu energie în Ucraina', a declarat ministrul finlandez al comerțului exterior și dezvoltării, Ville Tavio. Finanțarea va fi acordată prin Fondul de Investiții Finlanda-Ucraina (FUIF), care are ca obiectiv sprijinirea investițiilor publice în Ucraina folosind tehnologia, cunoștințele tehnice și serviciile oferite de țara nordică. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Anda Badea)
Înaintea COP17 pentru Biodiversitate, omenirea ''nu se află pe drumul cel bun''
Cu câteva săptămâni înaintea COP17 pentru Biodiversitate, care va avea loc în orașul Erevan în perioada 19-30 octombrie, omenirea ''nu se află pe drumul cel bun'' în ceea ce privește respectarea angajamentelor privind protecția naturii, a avertizat joi organizatoarea acestei ample reuniuni sub egida Organizației Națiunilor Unite (ONU), informează AFP. ''Părțile recunosc că omenirea nu se află pe drumul cel bun pentru atingerea obiectivelor legate de biodiversitate'', a rezumat Convenția pentru Diversitate Biologică (CBD) într-un comunicat. ''Sarcina care ne așteaptă la Erevan peste nouă săptămâni va necesita toată rezistența și determinarea de care părțile pot da dovadă'', a declarat Astrid Schomaker, secretara executivă a CBD, la finalul celor trei săptămâni de ședințe pregătitoare de la Nairobi. COP17 pentru Biodiversitate (19-30 octombrie) va reuni cvasi totalitatea țărilor lumii în Armenia, pentru a face un bilanț al promisiunilor enunțate în urmă cu patru ani la COP15 de la Montreal. Statele au convenit atunci să protejeze 30% din planetă până în 2030 și să majoreze la 30 de miliarde de dolari ajutorul anual pentru biodiversitate în țările în curs de dezvoltare. ''Este adevărat că s-au realizat progrese în privința majorității obiectivelor. însă punerea în aplicare nu se realizată încă în ritmul și la scara necesare'', a subliniat Astrid Schomaker, citată într-un comunicat. Convenția, care organizează COP pentru a reuni țările membre odată la doi ani, a prezentat, într-un raport, o evaluare a angajamentelor statelor în scopul atingerii obiectivelor până în 2030. ''Deși elementele incluse în raportul mondial arată eforturi promițătoare în legătură cu obiectivele de conservare, altele, legate de mijloacele de punere în aplicare, au progresat lent, cum ar fi mobilizarea resurselor, reorientarea subvențiilor dăunătoare sau guvernanța incluzivă'', a rezumat CBD. Convenția recunoaște existența unor ''divergențe'' între țări în ceea ce privește maniera de accelerare a eforturilor pentru atingerea obiectivelor până în 2030 și, mai ales, a unor discuții ''intense'' legate de ''Fondul Cali''. Aceste mecanism, creat cu prilejul celei mai recente COP16 din Columbia, are ca scop distribuirea unei mici părți din imensele beneficii realizate de companiile din țările bogate grație plantelor sau animalelor prelevate din țările în curs de dezvoltare. Convenția pentru Diversitate Biologică (CBD) include 196 de țări, inclusiv Uniunea Europeană, dar nu și Statele Unite. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea) Sursa foto: Noyan Tour- Armenian Tour Agency/Facebook
Japonia l-a convocat pe ambasadorul Rusiei în semn de protest față de vizita lui Putin în insulele disputate
Japonia l-a convocat joi pe ambasadorul Rusiei la Tokyo, Nikolai Nozdriev, pentru a protesta față de prima vizită a președintelui rus Vladimir Putin în Insulele Kurile, administrate de Moscova și revendicate de Tokyo, ceea ce a redeschis o rană istorică, relatează EFE. Ministrul japonez de externe Toshimitsu Motegi a prezentat un 'protest energic' diplomatului rus, cerându-i ca acest protest să fie transmis de urgență Kremlinului, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe nipon. Motegi a transmis că această primă vizită a lui Putin de la preluarea puterii în 2000 este 'extrem de regretabilă' și că 'nu numai că are un impact extrem de negativ asupra relațiilor bilaterale', ci și 'rănește sentimentele poporului japonez'. De asemenea, ministrul japonez a reafirmat că teritoriile numite de Japonia 'Teritoriile de Nord' (cele patru insule Kunashiri, Etorofu, Shikotan și Habomai, din arhipelagul Kurile) 'constituie o parte integrantă a teritoriului japonez', motiv pentru care această vizită 'este incompatibilă' cu poziția Tokyo cu privire la acest arhipelag. Cu câteva ore înainte, șefa guvernului nipon, Sanae Takaichi, calificase vizita lui Putin în insula Iturup (Etorofu, conform denumirii japoneze) drept 'absolut inacceptabilă' și afirmase că această decizie 'accentuează și mai mult sentimentele antirusești în țară și îngreunează restabilirea' relațiilor bilaterale. 'Sperăm că partea rusă va lua foarte în serios gravitatea acestei probleme', a declarat premierul, menționând că relațiile dintre cele două țări se află deja într-o 'situație dificilă' încă de la invazia declanșată de Rusia în Ucraina în februarie 2022. Liderul rus s-a deplasat în insula principală a arhipelagului Kurile în cadrul turneului său în Siberia și Extremul Orient rus, după ce a asistat la exerciții militare ale Marinei ruse din Pacific. în Iturup, Putin a vizitat o fabrică de prelucrare a peștelui, un spital și o școală, dar nu a transmis niciun mesaj politic. Președintele rus a vorbit despre Japonia cu o zi înainte, când a afirmat că 'sub pretextul evenimentelor din Ucraina, fără a analiza în profunzime motivele acestui conflict, a impus sancțiuni nejustificate' Rusiei. Referitor la Insulele Kurile, el a spus că suveranitatea acestora este stabilită în documente internaționale adoptate după capitularea Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial. Deși descoperite de navigatorii ruși, Insulele Kurile au devenit parte a Japoniei în 1875 în baza Tratatului de la Sankt Petersburg. Aceste teritorii au fost încorporate în Uniunea Sovietică după al Doilea Război Mondial în baza Tratatului de la San Francisco. în 1956, cele două țări au semnat o declarație prin care își restabileau relațiile diplomatice, deschizând astfel calea pentru o reglementare a situației legate de Kurile, situate între insula japoneză Hokkaido și peninsula rusă Kamceatka și bogate în resurse piscicole. Noua Constituție rusă, aprobată printr-un referendum controversat în 2020, îi interzice șefului statului să cedeze teritorii unei țări străine, ceea ce afectează atât Insulele Kurile, cât și cele cinci regiuni ucrainene anexate în 2014 și 2022 (Crimeea, Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie), notează EFE. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Anda Badea) Sursa foto: tokyo.mid.ru
Fotbal: Șase șefi de federații naționale arabe îl susțin pe Gianni Infantino în scandalul recent de la FIFA
Șase șefi de federații naționale arabe de fotbal, inclusiv Qatar și gazda Cupei Mondiale din 2030, Maroc, au transmis public joi că îl susțin pe președintele FIFA, Gianni Infantino, pe fondul crizei care a cuprins organismul de conducere al forului mondial al fotbalului după eșecul privind planul de investiții private, transmite Reuters. Infantino, care încearcă să obțină realegerea în funcție anul viitor, s-a confruntat cu o revoltă deschisă în cadrul forului pe care îl conduce după ce trei confederații - UEFA, AFC și CONCACAF, au atacat comportamentul său și i-au cerut să demisioneze după propunerea anulată de a aduce investiții private în competițiile FIFA, inclusiv în ceea ce privește Cupa Mondială. Oficialul elvețian din fruntea FIFA a propus tăierea drepturilor comerciale pentru Cupa Mondială și vânzarea unei participații de 20% către investitorii privați pentru a strânge aproximativ 4,2 miliarde de dolari, înainte de o întoarcere de 180 de grade în urma scandalului. ''Recunoscând rolul important al fotbalului arab de a aduce oamenii laolaltă și de consolidare a cooperării în rândul federațiilor de fotbal din întreaga lume arabă, ne exprimăm întregul nostru sprijin pentru Gianni Infantino, președintele FIFA, și ne reafirmăm încrederea noastră în conducerea sa și în angajamentul său continuu la dezvoltarea fotbalului mondial'', au transmis șefii a șase federații într-o declarație comună. Declarația a fost semnată de șeful Federației naționale din Qatar, șeicul Hamad bin Khalifa Al Thani, precum și de Hany Abo Rida, șeful Federației egiptene de fotbal, dar și de șefii federațiilor similare din Liban, Maroc, Sudan, și Mauritania. Patru din cei șase semnatari, Al Thani, Abo Rida, Fouzi Lekjaa (Maroc) și Ahmed Yahya (Mauritania), sunt membri ai Consiliului FIFA. ''Apreciem profund eforturile susținute ale lui Infantino pentru promovarea fotbalului la nivel global, pentru extinderea oportunităților în toate regiunile și pentru consolidarea rolului fotbalului în aducerea oamenilor și a comunităților împreună'', au mai transmis șefii federațiilor. ''Vom sprijini în continuare cooperarea noastră strânsă cu el spre un viitor mai prosper și mai solid pentru fotbalul mondial, pentru extinderea oportunităților și pentru consolidarea suplimentară a fotbalului arab la contribuția jocului de fotbal mondial'', au mai transmis oficialii federațiilor arabe în declarația amintită. Unele dintre aceste federații sunt membre ale Confederației asiatice de fotbal (AFC), care și-a exprimat dezamăgirea atunci când Gianni Infantino a prezentat planul respectiv și a fost considerată ca o potențială asociată a UEFA în condamnarea demersului președintelui FIFA. Irlanda s-a alăturat joi unei liste lungi de state care și-au retras sprijinul pentru Gianni Infantino. ''După reuniunea consiliului de conducere al FAI (Federația irlandeză de fotbal - n.r.), a fost luată decizia de anulare a sprijinului pe care federația l-a oferit anterior în acest an. De atunci, s-a comunicat către FIFA pentru explicarea deciziei sale'', a transmis într-o declarație Federația irlandeză de fotbal. ''Federația este recunoscătoare pentru sprijinul pe care FIFA îl oferă fotbalului irlandez, dar evenimentele recente au ridicat îngrijorări serioase privind conducerea, transparența și lipsa unei consultări semnificative'', a mai comunicat federația irlandeză. După reuniunea din Maroc de săptămâna trecută, FIFA și-a cerut scuze către cele 211 de federații membre pentru greșelile făcute în ceea ce privește gestionarea propunerii respective și a întărit faptul că cei din conducere au sprijinul total pentru Infantino. în ciuda opoziției celor trei confederații, care laolaltă reprezintă 136 din cei 211 membri care vor vota la alegerile pentru stabilirea președintelui FIFA din martie anul viitor, Gianni Infantino încă are suficienți aliați. Susținerea deplină a celor șase federații naționale arabe, multe dintre acestea membre ale AFC, arată faptul că blocarea sistemului de vot este puțin probabil, chiar dacă confederațiile și-au exprimat clar poziția, fiecare federație națională își va exprima votul său. Confederația africană de fotbal (CAF) îl susține de asemenea pe Gianni Infantino. Elvețianul are nevoie de o majoritate simplă de 106 voturi dacă va avea de înfruntat un singur rival în cadrul alegerilor. în cazul în care vor exista mai mulți competitori, Infantino va avea nevoie de o majoritate de două treimi sau de 141 de voturi în primul tur. AGERPRES/(AS-redactor: Liviu Tatu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Andreea Lăzăroiu)
România sprijină extinderea listei limbilor oficiale ale UE cu catalana, basca și galiciana
România se numără printre țările membre ale UE care susțin eforturile Spaniei de a fi recunoscute ca limbi oficiale ale UE catalana, basca și galiciana, în timp ce Belgia, Irlanda, Portugalia și Slovenia și-au exprimat în grade diferite sprijinul pentru această propunere, iar Croația a declarat că nu se va opune acestei măsuri, cu condiția ca serviciile competente ale Consiliului UE să considere solicitarea Spaniei justificată, relatează joi agenția Hina. 'Croația susține principiul multilingvismului și al diversității culturale în cadrul UE', a transmis Ministerul de Externe croat, după ce ziarul catalan El Periodico a scris joi mai devreme că Croația se numără printre statele membre care se opun recunoașterii catalanei, bascei și galicianei ca limbi oficiale ale UE Pentru ca respectivele limbi regionale să fie recunoscute drept limbi oficiale ale UE, este nevoie de unanimitatea celor 27 de state membre ale blocului comunitar. înainte de acest acord, serviciul juridic al Consiliului UE realizează o evaluare care examinează inclusiv dacă regulamentul în vigoare ce reglementează limbile oficiale în UE poate fi revizuit conform propunerii. Propunerea are șanse reduse de a fi adoptată. Germania, Finlanda, Suedia, Franța și Austria se numără printre țările care au exprimat opoziția sau rezerve serioase, notează El Periodico. Această chestiune a fost ultima dată pe agendă în mai 2025, dar nu a avut loc niciun vot, întrucât nu mai puțin de 10 țări au manifestat rezerve. UE are în prezent 24 de limbi oficiale. Guvernul de stânga al Spaniei a solicitat oficial în august 2023 ca limbilor catalană, bască și galiciană să li se acorde statutul de limbi oficiale în UE. Aproximativ 10 milioane de oameni vorbesc catalana, 2,4 milioane galiciana și 800.000 basca. Toate aceste trei limbi regionale au deja statut oficial sau semi-oficial în anumite părți ale Spaniei. Serviciul juridic al Consiliului UE consideră că validarea propunerii ar putea necesita modificări ale tratatelor UE, în timp ce Comisia Europeană estimează că realizarea traducerilor necesare în catalană, bască și galiciană ar putea costa circa 132 de milioane de euro pe an. Spania s-a angajat să acopere costurile, dar unele țări se tem că un astfel de angajament politic ar putea să nu fie suficient de solid în cazul unei schimbări de guvern la Madrid, mai ales că opoziția de dreapta din Spania se opune propunerii înaintate de guvernul socialist al premierului Pedro Sanchez.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)
Colonia Ganim din Cisiordania, desființată în urmă cu peste 20 de ani, a fost redeschisă de Israel
La mai bine de 20 de ani de la retragerea sa din colonia Ganim, în Cisiordania ocupată, Israelul a redeschis-o oficial joi, potrivit jurnaliștilor AFP la fața locului, o nouă ilustrare a politicii guvernului premierului Benjamin Netanyahu de intensificare a activității de colonizare. 'Ne-am întors la Ganim și ne-am întors pentru a rămâne', a declarat ministrul israelian al apărării, Israel Katz, prezent la ceremonie. Pe singura stradă nou construită, mirosul de asfalt proaspăt turnat plutește în aer. Noii locuitori și rudele lor, care au venit să-i ajute să se instaleze, zâmbesc la vederea rulotelor lor. Ganim este una dintre cele patru colonii israeliene din Cisiordania, alături de Homesh, Sa-Nour și Kadim, evacuate de Israel ca parte a planului de retragere decis de fostul prim-ministru Ariel Sharon în 2005. Amplasarea lor izolată în nordul Cisiordaniei, în apropierea orașului palestinian Jenin, a fost unul dintre motivele desființării lor. Trei dintre ele au fost reconstruite sub actualul guvern al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, pe fondul unei accelerări accentuate a creării de noi colonii și a legalizării avanposturilor (adesea constând din câteva rulote sau clădiri din prefabricate ridicate fără aprobarea guvernului israelian). în Ganim, au fost deja instalate aproximativ 20 de locuințe din prefabricate. Circa o sută de persoane au participat la ceremonia de inaugurare de la Ganim, venite din Israel și din alte colonii din Cisiordania, inclusiv membri ai parlamentului și doi miniștri ai guvernului. Yossi Dagan, șeful Consiliului Regional, responsabil pentru coloniile din această zonă, a vorbit despre un 'moment istoric'. El a reamintit că a fost lansat un plan de construire a 19 noi colonii în zonă, cu sprijin guvernamental. 'Astăzi, ne întoarcem la Ganim și îl reconstruim. Nu numai că ne-am întors la cele patru localități care au fost evacuate; dublăm și triplăm prezența evreiască în nordul Samariei', a spus el, folosind denumirea israeliană pentru Cisiordania ocupată.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Anda Badea)
Fotbal: Fluminense l-a demis pe antrenorul Luis Zubeldia
Fuminense a anunțat joi rezilierea contractului antrenorului argentinian Luis Zubeldia, după remiza înregistrată în partida cu Independiente Rivadavia (scor 0-0), disputată marți pe stadionul Maracana, un rezultat care pune în pericol calificarea echipei braziliene în sferturile de finală ale competiției Copa Libertadores, informează EFE. Clubul din Rio de Janeiro a anunțat pe rețelele sale de socializare că Zubeldía, împreună cu secunzii săi Maxi Cuberas, Carlos Gruezo și Alejandro Escobar, precum și cu preparatorul fizic Lucas Vivas, nu mai sunt la comanda echipei. Fluminense a adăugat că antrenorul secund permanent al clubului, Marcao, va prelua funcția de antrenor interimar începând cu meciul de sâmbătă, când echipa carioca va primi vizita liderului Palmeiras, în campionatul Braziliei. Deși a fost apărat de cei mai experimentați jucători ai echipei, Thiago Silva și Hulk, Zubeldía a fost sub presiune din cauza rezultatelor inconsistente ale echipei timp de câteva săptămâni, mai ales după eliminarea din Cupa Braziliei de către formația Vasco da Gama, la începutul lunii iulie. Fluminense s-a aflat chiar în lupta pentru fotoliul de lider al campionatului Braziliei anul acesta, când Zubeldía era la apogeul său, dar în prezent se află la jumătatea clasamentului, la 13 puncte distanță de Palmeiras. După opt meciuri fără victorie, egalul Independiente Rivadavia s-a dovedit a fi picătura care a umplut paharul. După incapacitatea de a învinge echipa argentiniană pe Maracana, Fluminense va avea nevoie de o victorie în deplasare, la Mendoza, pentru a avansa în sferturile de finală ale cele mai importante competiții intercluburi din America de Sud. Luis Zubeldía pleacă cu un palmares de 30 de victorii, 18 remize și 13 înfrângeri în cele 61 de meciuri în care a condus-o pe Fluminense, cu care s-a clasat pe locul secund în ediția trecută a campionatului Braziliei, asigurându-i un loc în Copa Libertadores. AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Germania/Un obiect suspect 'non-exploziv', găsit într-o gară, perturbă traficul feroviar în Bavaria
Un obiect suspect 'non-exploziv', descoperit joi într-o gară din orașul Treuchtlingen (în sudul Germaniei), a condus la întreruperea traficului feroviar în regiune, a declarat poliția din Franconia Mijlocie (landul Bavaria), relatează AFP. Poliția estimează că 'obiectul a fost plasat deliberat pentru a perturba traficul', potrivit unui mesaj publicat pe WhatsApp. Autoritățile se temeau inițial că acesta ar putea conține explozibili. Această gară este un nod feroviar important pentru traficul feroviar regional și de lungă distanță, cu linii care fac legătura cu Munchen, Würzburg, Nürnberg și alte orașe bavareze. 'Poliția este la fața locului și colectează probe. Prin urmare, traficul feroviar rămâne suspendat', au adăugat autoritățile. Unități specializate ale poliției au fost trimise la gara din Treuchtlingen, unde acestea au utilizat un robot pentru a muta obiectul suspect. Treuchtlingen este un oraș cu aproximativ 13.000 de locuitori, fiind situat la aproximativ 150 de kilometri nord de Munchen.AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Anda Badea)
Fotbal: Galatasaray a făcut o ofertă de 45 milioane euro pentru Gabriel Martinelli (Arsenal)
Echipa turcă Galatasaray Instanbul a înaintat o ofertă de 45 de milioane de euro pentru transferul internaționalului brazilian Gabriel Martinelli de la Arsenal Londra, campioana en titre a Angliei, informează ESPN. 'Tunarii' vor să-și întărească flancul stâng al atacului și sunt dispuși să asculte propuneri pentru jucătorul sud-american, în vârstă de 25 de ani. Arsenal a analizat posibilitatea de a-l transfera pe brazilianul Vinícius Junior, înainte ca acesta să semneze un nou contract cu Real Madrid, în timp ce francezul Bradley Barcola de la Paris Saint-Germain și portughezul Pedro Neto de la Chelsea se numără printre alternativele luate în considerare. Clubul londonez a transferat deja o altă extremă stânga în această vară, grecul Christos Tzolis, pentru 40 de milioane de euro, de la FC Brugge, pentru a-l înlocui pe Leandro Trossard, care s-a alăturat echipei Beșiktaș Istanbul pentru 20 de milioane de euro, luna trecută, iar acum trebuie să decidă dacă va accepta oferta pentru Martinelli, adaugă sursa citată. Gabriel Martinelli mai are un an de contract cu Arsenal, unde încasează aproximativ 180.000 de lire sterline (210.000 euro) pe săptămână, însă londonezii au opțiunea de a-i prelungi înțelegerea cu un an. Fotbalistul brazilian, care a participat la Cupa Mondială 2026 cu selecționata țării sale, a disputat 191 de meciuri și a marcat 41 de goluri pentru Arsenal, de la sosirea sa pe Emirates Stadium, în 2019. AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Ofițer rus, ucis într-un presupus asasinat în Crimeea; ar fi vorba de ex-comandantul unui...
Un ofițer rus a fost ucis joi în ceea ce autoritățile au descris ca un asasinat comis la Sevastopol, cel mai mare oraș din Crimeea și bază a Flotei Rusiei din Marea Neagră, relatează Reuters, citându-l pe guvernatorul regional, Mihail Razvojaev. Unele media de la Kiev relatează că în atentat a fost ucis fostul comandant al unui submarin ucrainean, care trecuse de partea Rusiei în timpul anexării Crimeei în 2014. Guvernatorul a declarat că o femeie a fost arestată sub suspiciunea de a fi comis atacul în numele serviciilor speciale ucrainene. Kievul nu a făcut niciun comentariu deocamdată. Razvojaev nu a dezvăluit nici identitatea victimei și nici pe cea a suspectei. Agenția oficială rusă de presă TASS a citat Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) afirmând că femeia este cetățeană rusă. Rusia a acuzat anterior Ucraina de o serie de asasinate vizând oficiali militari de rang înalt și persoane implicate în efortul de război al Moscovei. Separat, Razvojaev a indicat că cinci persoane și-au pierdut viața la Sevastopol în cursul nopții trecute în timpul unei operațiuni de neutralizare a unui dispozitiv exploziv. Presa ucraineană, între care portalul Dialog.ua, relatează că la Sevastopol a fost eliminat fostul comandant al submarinului ucrainean Zaporojie, Robert Șagheev, care a trecut de partea rușilor după anexarea Crimeei în 2014. La vremea aceea, flota militară ucraineană staționa în peninsulă. Media ucrainene îl numesc pe Șagheev 'trădător de țară', întrucât a predat submarinul ucrainean ocupanților ruși fără luptă, trădându-și jurământul și trecând de partea inamicului. Biroului de stat de investigații al Ucrainei l-a acuzat, în contumacie, de 'trădare' în 2022. Șagheev a ajuns la gradul de căpitan de rangul I în armata de ocupație rusă. El era comandant adjunct al Brigăzii 4 separate de submarine din cadrul Flotei Rusiei din Marea Neagră, care efectuează atacuri asupra orașelor și așezărilor din Ucraina și infrastructurii ucrainene. Deocamdată nu există informații oficiale despre asasinarea lui Robert Șagheev. în prezent se știe că, într-un parc din apropierea bulevardului Stoletovski din Sevastopol, o femeie a detonat un rucsac care conținea un dispozitiv exploziv, ce se afla într-un coș de gunoi sau sub o bancă. Un căpitan de rangul I a murit pe loc. Forțele de securitate ruse au izolat locul unde a avut loc explozia, iar multe ambulanțe au fost mobilizate. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Anda Badea)
Comisia Europeană a actualizat măsurile de control al variolei ovine și caprine în Bulgaria și România
Comisia Europeană a actualizat măsurile de urgență privind variola ovină și caprină în Bulgaria și România, unde au fost identificate recent o serie de focare, relatează agenția EFE. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a publicat joi două decizii ale Comisiei, cu actualizarea măsurilor, în care se reamintește că variola este o boală virală infecțioasă care afectează ovinele și caprinele și care poate avea consecințe grave asupra efectivelor de animale afectate și a rentabilității fermelor. De altfel, în cazul apariției unui focar al acestei boli la caprine și ovine, 'există un risc ridicat de a se propaga și la alte exploatații unde sunt crescute aceste animale', a detaliat CE. Potrivit Comisiei, Bulgaria a notificat încă șase focare în exploatații unde sunt crescute ovine, în regiunile Haskovo, Plovdiv, Blagoevgrad și Stara Zagora, în perioada cuprinsă între 22 iulie și 5 august 2026. România, la rândul său, a notificat un focar la o fermă de ovine și caprine din județul Iași. Joi, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) din România a anunțat că două focare de variolă ovină și caprină au fost confirmate în două localități din județul Constanța, în urma analizelor de laborator emise de IDSA București. AGERPRES/(AS-redactor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Marea Britanie prelungește licența pentru activitățile entităților deținute de Lukoil în Bulgaria
Marea Britanie a decis să extindă, pentru a patra oară, validitatea licenței speciale care permite companiilor să continue să lucreze cu subsidiarele bulgare ale producătorului rus de petrol Lukoil, afectat de sancțiuni, a anunțat Ministerul Energiei din Bulgaria, informează Novinite. Decizia vine după ce în octombrie 2025 Statele Unite și Marea Britanie au impus sancțiuni asupra celor mai mari companii petroliere rusești - Lukoil și Rosneft - în urma invadării Ucrainei. Licența generală permite firmelor și băncilor să efectueze tranzacții cu: Lukoil Bulgaria, Lukoil Neftochim Burgas, Lukoil Aviation Bulgaria și Lukoil Bulgaria Bunker până în 29 octombrie 2026, și este menită să asigure continuarea operațiunilor rafinăriei și securitatea aprovizionării cu combustibili. Inițial, licența urma să expire în 13 august 2026. Licența a fost acordată de Oficiul pentru Punerea în Aplicare a Sancțiunilor Financiare (OFSI) al Trezoreriei Regatului Unit și permite plățile și alte tranzacții financiare necesare pentru operațiunile zilnice ale companiilor, dând posibilitatea băncilor și altor parteneri de afaceri să continue să lucreze fără a încălca sancțiunile. Guvernul de la Sofia a informat că va continua să monitorizeze situația și să lucreze cu partenerii internaționali pentru a asigura continuarea operațiunilor rafinăriei în Bulgaria. în 24 iulie, Trezoreria SUA a informat că Statele Unite vor permite ca anumite tranzacții care implică Lukoil International GmBH să continue până în 22 august. Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), din cadrul Trezoreriei SUA, a informat anul trecut că banii proveniți din orice vânzare a activelor Lukoil vor trebui plasați într-un cont aflat sub jurisdicția SUA, fondurile urmând să fie înghețate până la ridicarea sancțiunilor împotriva Lukoil. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Fotbal: Soarta lui Infantino trebuie să fie decisă la urne, consideră președintele CAF
Soarta președintelui FIFA, Gianni Infantino, care se confruntă cu o opoziție acerbă din partea unui segment al lumii fotbalului, trebuie rezolvată conform procedurilor democratice în vigoare în cadrul organizației, a insistat joi președintele Confederației Africane de Fotbal (CAF), Patrice Motsepe, citat de AFP. 'Dacă cineva are o problemă cu cineva, fie că este vorba de Gianni sau de oricine altcineva, ar trebui să urmeze procedura, ar trebui să urmeze procedura FIFA, este atât de simplu'', a declarat Motsepe pentru Sky News. 'Dacă doriți să-l înlăturați, treceți prin alegeri. Lăsați cele 211 asociații membre (ale FIFA - n.red) să decidă', a continuat oficialul sud-african, care s-a aflat miercuri seara la Salzburg, unde s-a întâlnit cu omologul său UEFA, Aleksander Ceferin, cu ocazia Supercupei UEFA dintre Paris Saint-Germain și Aston Villa (2-1). UEFA (Europa), CONCACAF (America Centrală și de Nord) și AFC (Asia) i-au declarat război lui Gianni Infantino, solicitând înlăturarea acestuia de la președinția forului de conducere mondial. CAF, pe de altă parte, l-a susținut oficial pe italo-elvețianul în vârstă de 56 de ani, al cărui plan de a deschide FIFA pentru investitori privați, la mijlocul verii, a stârnit o furtună în lumea fotbalului. 'Trebuie să fim foarte atenți. Alegerile vor avea loc anul viitor. Nu ar trebui să lăsăm acest proces să-și urmeze cursul?', s-a întrebat Motsepe, în timp ce Infantino se confruntă cu o luptă grea pentru a asigura o majoritate în rândul celor 211 federații cu drept de vot în alegerile programate pentru luna martie a anului viitor la Rabat (Maroc). Joi, Federația irlandeză de fotbal a devenit cea mai recentă asociație națională care și-a retras oficial sprijinul. Federațiile din Anglia și Țara Galilor și-au anunțat, de asemenea, sprijinul pentru poziția UEFA, care amenință să boicoteze competițiile FIFA atâta timp cât Infantino rămâne în funcție. AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Columbia a autorizat operațiuni antidrog comune cu Statele Unite, anunță Pentagonul
Columbia a fost de acord să desfășoare operațiuni militare comune cu Statele Unite pentru combaterea traficului de droguri, a anunțat miercuri secretarul american al apărării, Pete Hegseth, permițând Washingtonului să facă un nou pas în lupta sa antidrog în America Latină, relatează joi AFP și dpa. Bogota 'a cerut Pentagonului să se alăture Columbiei în lupta sa împotriva narcoterorismului prin autorizarea operațiunilor militare comune', a declarat Hegseth la o reuniune a țărilor partenere în Panama. 'Măsuri proactive și concrete precum acestea ilustrează perfect tipul de participare pe care îl așteptăm din partea partenerilor noștri', a adăugat șeful Pentagonului. Anunțul acestei cooperări a marcat intrarea oficială a noului guvern al președintelui de extremă-dreapta Abelardo de la Espriella în 'Scutul Americilor', o coaliție de luptă împotriva drogurilor formată din circa 20 de țări din America Latină și Caraibe, condusă de președintele american Donald Trump. Acordul de aderare la 'Scutul Americilor' a fost oficializat miercuri, la un eveniment organizat în Panama, de către secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și omologul său columbian, Jorge Mora, care au semnat un memorandum de înțelegere pentru aderarea Columbiei. Decizia 'reafirmă angajamentul Columbiei față de un răspuns emisferic coordonat în fața terorismului, traficului de droguri, crimei organizate transnaționale și alte amenințări care afectează securitatea, stabilitatea și prosperitatea' regiunii, a declarat Ministerul columbian al Apărării într-un comunicat. Acordul reprezintă un punct de cotitură în relațiile diplomatice dintre Bogota și Washington, în urma confruntărilor repetate dintre fostul președinte de stânga Gustavo Petro și Donald Trump. Columbia, cel mai mare producător mondial de cocaină, a fost mult timp cel mai important partener al Statelor Unite în America de Sud. Relațiile s-au răcit semnificativ în timpul conducerii predecesorului lui Abelardo de la Espriella, Gustavo Petro. Trump și-a dezvăluit noua strategie de combatere a cartelurilor de droguri în martie și a cerut țărilor din America Latină să se alăture inițiativei 'Scutul Americilor'. Statele Unite au sprijinit Ecuadorul în operațiuni militare împotriva traficului de droguri în martie.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Anda Badea)
Un afacerist italian a mărturisit că a aranjat un atac împotriva unui jurnalist pentru a-l lansa în politică
Un om de afaceri italian, Valter Lavitola, fost director al ziarului L'Avanti și condamnat în trecut pentru mai multe delicte, a mărturisit că a fost instigatorul unui atac cu bombă asupra casei cunoscutului jurnalist de investigații și prieten al său Sigfrido Ranucci, urmărind astfel să-i crească acestuia popularitatea și să-l lanseze în politică, relatează joi agenția EFE. Lavitola a recunoscut după arestare că a aranjat atentatul împotriva lui Ranucci, prezentatorul programului de succes Report de la televiziunea publică RAI 3, a declarat avocatul său, Sergio Cola, care a susținut că clientul său ar fi urmărit consolidarea securității lui Ranucci pentru a-l proteja de potențiale atacuri reale. Faptele s-au petrecut în noaptea de 16 octombrie 2025 în fața casei lui Ranucci din Pomezia, un oraș din apropiere de Roma. Două dintre mașinile lui Ranucci au fost distruse, dar nu s-au înregistrat victime. La sfârșitul lunii iunie, patru persoane au fost arestate și acuzate de comiterea atacului, iar câteva zile mai târziu a început investigarea lui Lavitola pentru presupusa implicare. Potrivit Parchetului din Roma, Lavitola a instructat un angajat camerunez al restaurantului său, Clesio Tavares Gomes, să găsească pe cineva care putea face rost de niște explozibili pe care să-i detoneze în fața casei lui Ranucci, după care acel angajat a plecat în Camerun. Cazul a fost puternic mediatizat în ultimele luni și membri ai guvernului au cerut demiterea lui Ranucci de la postul RAI. Direcția Antimafia bănuia deja că Lavitola a pus la cale atacul 'cu scopul de a-i crește notorietatea publică și de a da un imbold imaginii sale pentru un posibil viitor în politică'. Nu este clar dacă planul a fost orchestrat în colaborare cu jurnalistul. Avocatul acestuia și alți jurnaliști susțin că el nu ar fi știut. O versiune 'șocantă' care 'confirmă teatrul delirant al nebuniei', a declarat presei avocatul jurnalistului, Roberto De Vita, care a mai spus că Ranucci are permanent gărzi de corp și că popularitatea sa este de mult timp 'extrem de mare'. Valter Lavitola are un cazier judiciar bogat și a fost închis la Napoli între 2012 și 2016. în iulie 2014 el a fost condamnat la 16 luni de închisoare pentru tentativă de extorcare a fostului premier Silvio Berlusconi, pe care l-a amenințat că va dezvălui informații despre petrecerile sale controversate cu femei. Lavitola și Berlusconi au fost însă și urmăriți penal împreună pentru că ar fi mituit mai mulți senatori pentru a dărâma guvernul lui Romano Prodi în 2008.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea) Sursa foto: Sigfrido Ranucci/x.com
Un nou dispozitiv de stocare, construit de China, păstrează un bit pe un suport constituit de un singur electron
Cercetători din China au creat un nou cip care folosește un singur electron pentru a stoca un bit de date, conform unui studiu publicat pe 16 iulie în revista Science, transmite joi Live Science. De fiecare dată când este folosit smartphone-ul pentru a trimite un mesaj text, a face o fotografie sau a posta pe rețelele de socializare, nenumărați electroni fac munca grea în culise, gestionând intrările și stocând acele informații. Dar, în noul studiu, oamenii de știință chinezi prezintă un cip de memorie flash bidimensional (2D) care poate capta un electron solitar la temperatura camerei, reducând energia necesară pentru procesarea datelor. Dispozitivul a fost numit 'Guiyi', un concept din budismul chinez care înseamnă 'întoarcere la unu'. Aceasta este o aluzie la faptul că un singur electron este minimul teoretic necesar pentru a transfera un singur bit, publicația South China Morning Post comparându-l cu 'Sfântul Graal al industriei semiconductorilor'. Motivul pentru care această tehnologie ar putea fi o mare descoperire, cred oamenii de știință, este că promite să rezolve provocările asociate cu eficiența energetică, viteza și stabilitatea, toate într-un singur dispozitiv. 'Cerințele noastre privind viteza de stocare, capacitatea, eficiența energetică și stabilitatea au atins un nou nivel în era inteligenței artificiale', a declarat co-autorul studiului, Chunsen Liu, inginer la Universitatea Fudan, pentru publicația de stat China Daily. 'Posibilitatea de a stoca un singur bit de informație prin schimbarea stării unui singur electron va reduce semnificativ consumul de energie și va deschide calea pentru o capacitate de stocare mult mai mare'. Conform studiului, oamenii de știință au încercat să stocheze date folosind un singur electron la sfârșitul anilor 1990, dar semnalul, sau impulsul electric, generat de captarea electronului era prea slab pentru a fi citit clar. Au comparat-o cu încercarea de a detecta undele produse de o singură picături de ploaie care cade într-un rezervor. Pentru a rezolva această problemă, echipa a structurat cipul de memorie flash 2D Guiyi pentru a prezenta un strat de grafen înainte de poarta plutitoare - o capcană care poate reține electroni și un loc unde datele pot fi stocate chiar și după oprirea alimentării. Electronii se pot deplasa prin rețeaua hexagonală a unui singur atom a grafenului cu o rezistență foarte scăzută și la viteză mare, cu pierderi minime de energie. Acest strat de grafen permite electronilor să accelereze înainte de a trece prin poarta plutitoare, unde sunt apoi prinși. Rezultatul a fost un impuls electric mai puternic de la un singur electron prins, care a produs un semnal de 0,5 volți - de 10 ori mai puternic decât încercările anterioare cu un singur electron, au spus cercetătorii. Liu a declarat pentru China Daily că Guiyi ar putea ajuta datele să se deplaseze mai rapid între unitățile de calcul și cele de stocare. 'Acest lucru ar reduce semnificativ întârzierile în transferul de date, ar îmbunătăți eficiența calculului și ar ajuta la extinderea aplicațiilor AI în toate industriile', a spus el. Guiyi este un alt exemplu de 'cercetători care explorează noi arhitecturi de dispozitive pentru a depăși blocajele de memorie actuale' cauzate de inteligența artificială (AI), a declarat pentru Live Science într-un e-mail Andrew Humphris, profesor de nanoimagistică la Universitatea din Bristol și fondator al companiei de metrologie a semiconductorilor Infinitesima. Cererea de sarcini de lucru AI și modele lingvistice mari a creat un decalaj de performanță între viteza procesorului și cea a memoriei, încetinind astfel transferul de date. în același timp, cei trei producători de cipuri care domină piața memoriei flash NAND - Samsung, SK Hynix și Micron - renunță la prioritățile acestei forme de memorie nevolatilă care păstrează datele stocate atunci când alimentarea este oprită. în schimb, aceștia își măresc capacitatea pentru memoria cu lățime de bandă mare. Acest lucru a cauzat o penurie de memorii NAND și a crescut prețurile. Tehnologii precum Guiyi, care promit să accelereze transferul de date, ar putea umple golul. Deși Guiyi este o dovadă puternică a conceptului, utilizarea comercială va fi o poveste diferită. Humphris a avertizat că adevărata provocare va fi extinderea, spunând: 'o descoperire științifică poate transforma o industrie doar atunci când poate fi produsă în mod fiabil, repetat și economic'. El a citat exemplul producătorului de componente ASML, a cărui tehnologie ultravioletă extremă (EUV) a devenit omniprezentă în industria semiconductorilor. Această tehnologie este utilizată de companii precum Intel și Samsung pentru producerea de noduri de procesare de 3 și 5 nanometri. ASML a avut nevoie de mai mult de două decenii pentru a duce tehnologia EUV din laboratorul de cercetare în stadiul de producție comercială - ceea ce este mult mai mult decât anticipase compania. 'Companiile care vor modela următoarea generație de cipuri AI nu vor fi doar cele cu cele mai bune tehnologii', a adăugat Humphris, 'ci și cele care pot produce la scară largă și la costul corect'. Cu toate acestea, echipa condusă de primul autor al studiului, Zhou Peng, profesor de microelectronică la Universitatea Fudan, are planuri îndrăznețe. După cum a relatat South China Morning Post, acesta a declarat pentru Jiefang Daily (ziarul oficial al Comitetului Municipal din Shanghai al Partidului Comunist Chinez) în iunie că intenționează să înființeze o companie la sfârșitul acestui an pentru a comercializa tehnologia în termen de trei până la cinci ani. Dacă vor avea succes, a spus el, acest lucru ar putea 'zgudui' piața memoriilor flash.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Anda Badea) Sursa foto: phys.org
Fotbal: Supercupa Spaniei se va disputa la Istanbul
Viitoarea ediție a Supercupei Spaniei se va disputa la Istanbul, între 2 și 7 februarie 2027, a anunțat joi Federația spaniolă de fotbal (RFEF), citată de EFE. Competiția se va desfășura sub forma unui turneu Final Four, la care vor participa echipele FC Barcelona, Real Madrid, Real Sociedad și Atletico Madrid, a precizat RFEF într-un comunicat. în semifinale vor avea loc partidele FC Barcelona - Atletico Madrid și Real Sociedad - Real Madrid. Supercupa Spaniei s-a disputat în Arabia Saudită începând din 2022, iar anul viitor se va derula în premieră în Turcia, pe Stadionul Olimpic Ataturk din Istanbul. Potrivit RFEF, turneul va reveni în Arabia Saudită în 2028. Ediția din 2027 a trebuit să fie mutată deoarece se suprapunea cu Cupa Asiei, pe care regatul din Orientul Mijlociu o va găzdui în perioada respectivă. FC Barcelona lui Hansi Flick își va apăra titlul în Turcia după ce a câștigat ultima ediție învingând-o pe Real Madrid cu scorul de 3-2 la Jeddah (Arabia Saudită). AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Eurostat: Pondere scăzută a cărbunelui în producția de energie electrică în Uniunea Europeană
Huila a reprezentat anul trecut 3,7% (105.601 GWh) din producția totală brută de energie electrică în Uniunea Europeană, iar lignitul a reprezentat 5,5% (154.186 GWh), arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat). în 2024, ponderea totală a cărbunelui în producția de energie electrică a fost pentru prima dată sub 10%, iar în 2025 s-a redus și mai mult, ajungând la nivelul cel mai de jos, de 9,2%. în 1990, cărbunele reprezenta mai mult de o treime din producția totală de energie electrică în Uniunea Europeană. în 2000, ponderea totală a cărbunelui a scăzut la 30,4%, o tendință care a continuat, cu ușoare reveniri, în 2011-2012 și 2021-2022, până când a ajuns la ca mai redusă pondere, în 2025. în 1990, huila și lignitul erau a doua și a treia cea mai mare sursă a producției de energie electrică, cu 19,8% și, respectiv, 15,3% din producția brută. în contrast, în 2025, huila și lignitul erau a șaptea și a șasea cea mai mare sursă a producției de energie electrică, în urma energiei termice nucleare, gazelor naturale și combustibililor regenerabili. Ambele tipuri de cărbune au fost depășite de energia termică nucleară în 1994, de gazele naturale în 2019, de energia hidro și eoliană în 2023 și de de energia solară în 2024. Reducerea utilizării cărbunelui pentru producerea de energie electrică este cuplată cu nivelul scăzut record al producției și consumului de cărbune. Consumul de huilă și lignit în UE a atins anul trecut un minim istoric, de 107 milioane de tone și, respectiv, 184 milioane de tone. Unele state membre UE au renunțat la cărbune în ultimii ani. în 2021, Portugalia a oprit folosirea huilei în producerea de energie electrică, iar în 2024, Slovacia a renunțat la producția de lignit, astfel încât doar opt state membre rămân producători de lignit. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
China/ Peste 65.000 de locuitori evacuați din cauza ploilor aduse de taifunul Dolphin
Taifunul Dolphin, care a slăbit din intensitate, a continuat să afecteze joi centrul Chinei, unde ploile torențiale din ultimele zile au dus la evacuarea a peste 65.000 de locuitori din provincia Henan, după ce sistemul meteorologic determinase anterior relocarea a cel puțin 1,6 milioane de persoane din estul țării, transmit agențiile de presă EFE și Xinhua. Centrul Național de Meteorologie a încetat marți să monitorizeze oficial taifunul Dolphin, transformat în depresiune tropicală, după ce circulația sa centrală a devenit dificil de determinat, deși joi a menținut activă avertizarea cod galben din cauza precipitațiilor abundente. Autoritățile din Henan au anunțat miercuri evacuarea a peste 65.000 de locuitori și intensificarea măsurile de intervenție în situații de urgență, în contextul ploilor torențiale care au continuat să afecteze regiuni extinse. Provincia ridicase gradul de alertă pentru ploi torențiale la nivelul maxim, valabil până joi dimineață (ora locală), în condițiile în care erau așteptate ploi intense și generalizate, însoțite de averse de scurtă durată și de furtuni cu vânturi având intensitatea unui uragan. Un număr de 2.000 de persoane din orașul Pingdingshan au fost, de asemenea, evacuate după ce un dig de pe râul Beiru a cedat în noaptea de miercuri din cauza ploilor intense și a debitului mare de apă din barajele situate în amonte. Potrivit Xinhua, nu au fost raportate victime. Nivelul apei era deja în scădere joi dimineață. De asemenea, 4.500 de locuitori din orașul Luohe au fost evacuați din cauza riscului de inundații, precipitațiile atingând 434,2 milimetri între după-amiaza zilei de luni și cea a zilei de miercuri. Provincia vecină Hubei a evacuat miercuri 25.478 de persoane pentru a le proteja de efectele taifunului Dolphin, un sistem care, deși slăbit, a continuat să afecteze nordul și centrul Chinei. Dolphin, al treisprezecelea taifun care a afectat China în acest sezon, a atins zona de uscat duminică în provincia Zhejiang din estul țării și a adus precipitații record în Shanghai. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Anda Badea)
#Ucraina a scos din funcțiune o rafinărie de petrol din Rusia printr-un atac cu drone
Un atac ucrainean cu drone a scos din funcțiune în urmă cu două zile o rafinărie de petrol din Orsk, a anunțat joi guvernatorul regiunii Orenburg din sudul Rusiei, citat de Reuters. Evgheni Solnțev a comunicat în media sociale că schijele au produs distrugeri la infrastructură, iar reparațiile ar putea dura chiar șase luni deoarece echipamentele necesare sunt din import, iar sancțiunile impuse Rusiei îngreunează obținerea lor. 'Instalația s-a oprit complet', a afirmat guvernatorul. 'Ne pregătim pentru cel mai grav scenariu și va trebui să ne bazăm pe aprovizionarea cu combustibili din afara regiunii'. Solnțev a precizat că 80% din cele 287 de benzinării din regiune sunt în funcțiune și acordă prioritate vehiculelor de urgență și speciale. Poliția rutieră și voluntarii dirijează traficul în timp ce șoferii circulă în căutare de carburanți. 'Deși situația nu e simplă peste tot, poate fi gestionată. Aș vrea să fac apel la fiecare conducător de vehicul de aici: vă rog să aveți răbdare', a transmis el. Militarii ucraineni anunțaseră încă de marți că au atacat rafinăria de la Orsk, situată în apropiere de granița cu Kazahstanul, la aproape 1500 de km la sud de Moscova. Capacitatea de procesare a instalației este de șase milioane de tone de petrol anual; rafinăria produce benzină, motorină, carburant pentru aviație, păcură, bitum și alte derivate petroliere. Ucraina și-a intensificat anul acesta atacurile asupra rafinăriilor rusești, provocând penurii de carburanți pe scară mare în cadrul unei campanii menite să facă mai costisitor pentru ruși războiul declanșat de Moscova în 2022. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Anda Badea)
Cenușa provenită de la vulcanul Etna menține aeroportul din Catania închis până vineri
Zborurile de pe aeroportul din Catania, Sicilia, vor rămâne suspendate până vineri dimineață, din cauza cenușii provenite de la erupția vulcanului Etna, care a condus în ultima săptămână la anularea sau redirecționarea a sute de curse aeriene, transmite joi Reuters. Toate sosirile și plecările de la acest nod aerian insular, al cincilea cel mai aglomerat aeroport din Italia, vor fi suspendate până la 14 august, ora locală 02:00, a anunțat operatorul aeroportului, SAC, într-un comunicat emis miercuri seara. Pasagerii au fost sfătuiți să verifice starea zborurilor lor la companiile aeriene înainte de a se deplasa la aeroport. Restricțiile prelungite, care survin în plin sezon turistic estival, au afectat mii de pasageri și au exercitat o presiune suplimentară asupra celorlalte aeroporturi din Sicilia. Etna, cel mai înalt și mai activ vulcan din Europa, perturbă frecvent operațiunile de pe aeroportul din Catania, al cărui operator a lansat în luna mai vânzarea unei participații de cel puțin 51%. Marco Viccaro, președintele Asociației Italiene de Vulcanologie, a declarat că activitatea vulcanului Etna, care a început la 6 august, este mai intensă comparativ cu episoadele anterioare și continuă într-un mod susținut. 'Acest lucru sugerează că magma de la o adâncime mai mare, bogată în gaze, joacă un rol mai activ, ceea ce face ca procesul de fragmentare să fie mai eficient și duce la o producție crescută de cenușă, perturbând grav traficul aerian către și dinspre aeroportul din Catania', a adăugat el. Ministrul Protecției Civile, Nello Musumeci, a declarat miercuri că aeroportul din Catania este amplasat într-un loc nepotrivit, afirmând că a încercat, fără succes, să obțină mutarea aeroportului pe vremea când era președinte al provinciei Catania, între 1994 și 2003. 'Ceea ce se întâmplă... cu anulări, întârzieri și perturbări grave pentru mii de cetățeni și turiști în plin sezon estival, scoate în evidență o problemă cu care Sicilia este familiarizată de mult timp', a spus oficialul citat de agenția de presă ANSA. 'Nu vulcanul se află într-un loc nepotrivit, ci aeroportul. încă din 1999, am subliniat limitările aeroportului Fontanarossa (din Catania) și vulnerabilitatea sa deosebită datorată apropierii de Muntele Etna. Am inclus o propunere de relocare a aeroportului în planul teritorial provincial. De asemenea, am comandat un studiu preliminar pentru un nou aeroport în câmpia dintre Catania și Enna, conceput să deservească șapte dintre cele nouă provincii siciliene. Ideea mea nu a primit sprijin', a explicat Musumeci, care a fost, de asemenea, guvernator al Siciliei între anii 2017 și 2022. 'Au trecut aproape 30 de ani de atunci, traficul aerian și turismul au crescut enorm, în timp ce consecințele erupțiilor vulcanului Etna continuă să afecteze periodic operațiunile aeroporturilor din estul (Siciliei) și să le facă neatractive din punct de vedere al reputației, mobilității și accesibilității. Am revenit asupra acestei chestiuni în calitate de președinte regional, întâmpinând ostilitate din partea companiei de administrare și indiferență din partea autorităților locale implicate', a precizat el adăugând: 'Cred că problema există și merită o analiză serioasă și cu viziune de viitor în planificarea infrastructurii majore'. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Irina Giurgiu)
Atletism: Norvegia a refuzat medalia de aur de la ștafeta mixtă 4x400 m din cauza unei erori
Norvegia a refuzat să accepte medaliile de aur de la Campionatele Europene de atletism de la Birmingham (Anglia), deoarece pe ele era gravat greșit timpul cu care a câștigat proba de ștafetă mixtă 4x400 m, scrie Reuters. Norvegienii, conduși de starul lor de la 400 m garduri, Karsten Warholm, au finalizat cursa de luni în 3 min 09 sec 62/100. Cu toate acestea, timpul gravat pe medalii a fost de 3 min 10 sec 47/100, acesta fiind de fapt timpul stabilit de ștafeta Marii Britanii, medaliată cu argint. ''Am refuzat să acceptăm'', a declarat Warholm pentru postul de televiziune norvegian NRK. El a subliniat că situația este ''absurdă''. ''Ne-am luptat din greu pentru acest timp, așa că ar trebui să fie pe medalie'', a spus coechipiera lui Warholm, Henriette Jaeger. Când câștigi aurul, este foarte fain să ai timpul corect pe el''. Se pare că echipa scandinavă a primit noile medalii încă de marți, iar organizatorii evenimentului de la Birmingham și-au cerut, de asemenea, scuze. ''Când ne-am dat seama că ceva nu este în regulă, am corectat-o cât mai repede posibil. A fost foarte regretabil că medaliile nu au fost corecte de la început'', a declarat Ken Burkett, unul dintre oficialii competiției. AGERPRES/(AS-redactor: Teodor Ciobanu, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Gabriela Badea)
Polo masculin: România va juca pentru locurile 13-14 la Campionatul European U20
Selecționata României va juca pentru locurile 13-14 la Campionatul European de polo pe apă masculin Under-20 de la Varna (Bulgaria), după ce a învins Slovenia cu scorul de 17-10 (3-2, 3-2, 3-2, 8-3), joi, într-o partidă pentru pozițiile 13-16. Golurile tricolorilor au fost reușite de Șerban-Iulian Burda (4), Robert-Andrei Cimpoeru (4), Andrei Marinescu (3), Cristian Roșan (2), Cosmin-Mihai Stancu (2), Cosmin Popa (1), Vlad-Andrei Ristea (1). Pentru sloveni au punctat Nace Stromajer (5 goluri), Miha Santak (2), Marcel Lipnik (2), Bine Stromajer (1). Vineri, în meciul pentru locurile 13-14, România va înfrunta Bulgaria (10:45, ora României). Europeanul Under-20 înlocuiește începând de anul acesta campionatul continental Under-19. La ediția din 2024, desfășurată tot în Bulgaria, dar la Burgas, România s-a clasat pe locul 11. AGERPRES/ (AS - redactor: Mihai Țenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Gabriela Badea)
Caniculă în Europa/ Temperaturi de peste 35°C pentru peste 135 de milioane de persoane (analiză AFP)
Unele zone din Europa, în care locuiesc peste 135 de milioane de persoane, în special în Franța, Italia, Spania și Regatul Unit, ar urma să înregistreze joi, conform calculelor AFP, temperaturi de peste 35 de grade Celsius, o cifră în creștere comparativ cu ziua de miercuri. Temperaturile maxime ar urma să depășească joi 30 de grade Celsius pentru aproape trei din cinci locuitori din Europa (cu excepția Turciei), adică aproximativ 340 de milioane de persoane. Această analiză AFP, bazată pe prognozele serviciului german de meteorologie și pe proiecțiile demografice pentru 2025 ale Centrului Comun de Cercetare din cadrul Comisiei Europene, corespunde cifrelor furnizate de ONG-ul austriac Klimadashboard. Europa, regiunea cu cea mai rapidă încălzire la nivel global, se confruntă în această lună de august cu un nou val de caniculă. Miercuri au fost prognozate temperaturi de peste 35 de grade Celsius pentru cel puțin 92 de milioane de persoane. Pentru joi au fost prognozate temperaturi ridicate în vestul și sudul Europei, cu valori care ar urma să depășească 35 de grade Celsius în regiuni din Franța în care locuiesc 50 de milioane de persoane. în Italia, aceste temperaturi ridicate ar urma să afecteze 29 de milioane de locuitori, în special pe coasta de vest, în Câmpia Padului, în 'călcâiul cizmei' și pe insule. Acest fenomen ar urma să fie resimțit, totodată, pe zone întinse din Peninsula Iberică, cu 25 de milioane de locuitori afectați în Spania. Termometrul ar urma să depășească, de asemenea, 35 de grade Celsius pentru 23 de milioane de locuitori din Regatul Unit, în zona centrală dens populată a Angliei și, în special, la Londra. Țara este pe cale să înregistreze cea mai caldă vară din istorie, a indicat marți agenția de meteorologie națională, Met Office. Pentru a stabili aceste cifre, AFP a utilizat o metodă similară cu cea a Klimadashboard, corelând modelul de prognoză meteorologică al Deutscher Wetterdienst (DWD), serviciul meteorologic german, calculat la ora 03:00 GMT, cu densitatea populației. Locuitorii unei zone sunt luați în calcul dacă modelul prevede, la un moment dat al zilei de joi, temperaturi de peste 30 de grade Celsius sau 35 de grade Celsius în acea locație. Deoarece modelul are o precizie de aproximativ 6,5 kilometri, acesta nu poate reflecta în totalitate insulele de căldură urbane, a declarat pentru AFP David Jablonski de la Klimadashboard. Astfel, analiza 'subestimează probabil numărul persoanelor afectate din zonele urbane dens populate', a precizat ONG-ul pe site-ul său European Heat Tracker (heat-tracker.eu). AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Irina Giurgiu)
#Ucraina: Doi membri ai echipajului unui tren de călători, uciși într-un atac cu dronă rusesc
Un mecanic de locomotivă și asistentul său au fost uciși într-un atac cu dronă comis de forțele ruse contra unui tren de călători în regiunea Odesa, din sudul Ucrainei, a anunțat joi directorul companiei naționale de căi ferate ucrainene, Oleksandr Perțovschi, relatează AFP și dpa. ''Conform informațiilor preliminare disponibile, această lovitură nu a lăsat nicio șansă echipajului locomotivei noastre - conductorul și asistentul său. Este vorba despre un act terorist cotidian îngrozitor și de un atac țintit contra civililor'', a declarat Perțovski pe social media. Potrivit acestuia, trenul transporta peste 300 de pasageri și urma să intre în gară pentru a permite evacuarea acestora, ca urmare a unei amenințări cu dronă. ''Cei 340 de pasageri și personalul de bord au fost evacuați către un loc sigur. Niciunul dintre ei nu a fost rănit'', a dat el asigurări. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a reacționat la acest atac, spunând că ''cel care controla drona nu putea ignora faptul că ținta era exclusiv civilă''. Zelenski și-a exprimat regretul că atacurile Rusiei împotriva unor ''oameni obișnuiți'' nu generează întotdeauna ''un răspuns puternic'' din partea comunității internaționale. Lovitura a fost efectuată cu o dronă 'Shahed' echipată cu un motor cu reacție. în ultimele luni Rusia și-a intensificat utilizarea acestei versiuni de dronă de atac de producție iraniană, mai dificil de interceptat decât modelele cu piston folosite masiv contra Ucrainei începând din 2022. La finalul lunii ianuarie, un atac al forțelor ruse contra unui tren de pasageri în regiunea Harkov (nord-estul Ucrainei) s-a soldat cu cel puțin cinci morți. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)
Înot: David Popovici, calificat în semifinalele probei de 200 m liber, la Europene, cu al patrulea timp din serii
înotătorul român David Popovici, campion olimpic, mondial și european, s-a calificat în semifinalele probei de 200 metri liber, joi, la Campionatele Europene de natație de la Paris, cu al patrulea timp din serii, 1 min 46 sec 06/100. Popovici, care miercuri seara a cucerit aurul la 100 m liber, a fost devansat în seriile de la 200 de austriacul Christian Giefing (1:44.96), de britanicul James Guy (1:45.40) și de francezul Sauveur Cristofini (1:45.93). Un alt român, Eric-Ștefan Andrieș, a fost al 49-lea în serii (1:49.27). Semifinalele de la 200 m liber masculin sunt programate joi seara, de la 19:41 (ora României), respectiv 19:45. în serii la 50 m spate, Denis-Laurean Popescu a fost al 29-lea (25.19), Tudor-Andrei Iordache a fost înregistrat cu al 58-lea timp ( 25.87), iar Alexandru Constantinescu a fost cronometrat cu al 61-lea timp (25.98). România participă cu 11 sportivi la Europenele de înot: David Popovici (100 m și 200 m liber), Eric Andrieș (100 m, 200 m și 400 m liber), Robert Badea (200 m fluture, 200 m și 400 m mixt), Darius Coman (100 m și 200 m bras, 200 m mixt), Alexandru Constantinescu (50 m, 100 m și 200 m spate), Patrick Sebastian Dinu (50 m și 100 m liber), Tudor Andrei Iordache (50 m, 100 m și 200 m spate), Vlad Mihalache (50 m și 100 m fluture), Denis Popescu (50 m și 100 m spate, 50 m și 100 m fluture), Andrei Proca (800 m și 1.500 m liber), Matei-Cristian State (200 m bras, 200 m și 400 m mixt). Antrenori sunt Adrian Rădulescu, Bogdan Stroe, Iulia Becheru, Viorel Ciobanu, Mircea Purcaru, Gabriel Cojocaru, kinetoterapeuți Valentin Grigoraș și Dragoș Luscan, delegația condusă de președinta FRNPM, Camelia Potec, cuprinzându-i și pe antrenorul federal Silviu Anastase și pe secretarul general Matei Giurcăneanu. AGERPRES/ (AS - redactor: Mihai Țenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Gabriela Badea)
Fotbal: Atletico Madrid a ajuns la un acord pentru transferul lui Romero (Tottenham)
Tottenham Hotspur a ajuns la un acord cu Atletico Madrid pentru transferul căpitanului său, Cristian Romero, scrie Press Association. Romero a primit undă verde de la club și de la antrenorul Roberto De Zerbi pentru a pleca de la Spurs în această vară, după o campanie turbulentă 2025-26 în care a ispășit patru suspendări separate. Inter Milano a condus inițial cursa pentru fundașul central argentinian, dar după ce discuțiile cu Spurs au stagnat, Atletico Madrid a intrat pe fir cu o ofertă totală de 40 de milioane de euro. Acest transfer ar putea pune capăt unei perioade agitate de cinci ani în nordul Londrei pentru Romero, care s-a alăturat echipei în 2021 și s-a bucurat de succese mixte sub conducerea lui Antonio Conte, înainte de a se forma o legătură puternică cu Ange Postecoglou. Romero a purtat banderola de căpitan când Tottenham a pus capăt unei secete de 17 ani fără trofee, cu victoria asupra lui Manchester United în finala Europa League din 2025, îndeplinind promisiunea lui Postecoglou de a câștiga un trofeu în al doilea său sezon. Cu toate acestea, demiterea lui Postecoglou, câteva săptămâni mai târziu, a fost întâmpinată cu o postare pe rețelele de socializare, la adresa ierarhiei lui Spurs, de către Romero, înaintea unui sezon trecut haotic, în care doar o victorie în ultima etapă împotriva lui Everton a asigurat evitarea retrogradării. Romero, care a fost numit căpitan de Thomas Frank înainte de campania 2025-26, se afla în Argentina cu câteva zile înainte de victoria lui Tottenham cu 1-0 asupra lui Everton, pentru a-și trata o accidentare la genunchi, înainte de a se întoarce pentru a fi prezent în tribune. Câștigătorul Cupei Mondiale, Romero, va părăsi Spurs după 156 de apariții și se va alătura compatriotului său Diego Simeone, care a lăudat în repetate rânduri calitatea argentinianului în ultimele sezoane și va putea în fine să lucrez cu el în această vară. Tottenham a introdus o clauză de vânzare de 15% dintr-o viitoare tranzacție, iar această plecare a continuat o vară de schimbări majore, De Zerbi supraveghind o restructurare uriașă a unui lot care a terminat pe locul 17 în ultimele două sezoane. AGERPRES/(AS-redactor: Teodor Ciobanu, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Gabriela Badea)































