Știri internaționale
Fereastra ta către lumea întreagă, află ce se întâmplă dincolo de granițe
Germania: Guvernul aprobă proiectul 'pensiei timpurii' cu 10 euro pe lună pentru copii
Guvernului german a aprobat miercuri un proiect de lege privind 'pensia timpurie', conform căruia toți copiii din Germania vor primi de la stat, începând de la vârsta de șase ani, un capital inițial de zece euro pe lună pentru pensia privată până împlinesc vârsta de 18 ani, transmite EFE. Această măsură, care a fost prezentată pentru prima dată în decembrie anul trecut în cadrul unui proiect de lege mai amplu ce vizează consolidarea pilonului privat al sistemului de pensii german, poate fi completată cu veniturile părinților într-un cont individual pe care îl pot crea pentru copiii lor. Vicecancelarul și ministrul finanțelor Lars Klingbeil, care a prezidat miercuri Consiliul de Miniștri, a subliniat că 'în acest fel, tinerii vor acumula de-a lungul anilor un patrimoniu propriu și vor învăța de la o vârstă fragedă cum funcționează planificarea financiară pe piețele de capital'. 'Astăzi, acest lucru depinde prea des de situația economică a familiei. Această inegalitate tinde să dureze până la bătrânețe. Vrem să schimbăm' această situație, a declarat Klingbeil. Părinții vor putea deschide un cont de investiții pe care să îl completeze cu contribuții voluntare. Copiii pentru care nu se va deschide un cont individual vor beneficia de ajutor, care încă trebuie să treacă prin Parlament, printr-o investiție colectivă pe piețele de capital, sub administrarea Băncii Centrale. La majorat, contul va trece la sistemul de pensii private cu avantaje fiscale. Randamentul banilor depuși va fi scutit de taxe până la începerea fazei de retragere. în general, capitalul subvenționat nu va putea fi retras înainte de împlinirea vârstei de 65 de ani. Totodată, se pot face contribuții suplimentare de până la 6.840 de euro pe an. Ministerul Finanțelor estimează că, doar prin contribuțiile făcute de stat, contul ar ajunge la aproximativ 2.200 de euro când copilul va împlini 18 ani. Fără nicio contribuție suplimentară, această sumă ar putea ajunge la aproximativ 53.000 de euro până la pensionare. Dacă părinții mai contribuie lunar cu zece euro, contul ar putea crește până la aproximativ 107.000 de euro până la pensionare. 'Pensia timpurie' va începe retroactiv de la 1 ianuarie 2026 pentru copiii născuți în 2020. începând cu 2027, în fiecare an va fi inclusă generația care împlinește șase ani în acel moment. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Ady Ivaşcu)
#Ucraina estimează la peste 1,051 miliarde de euro pagubele provocate de atacurile sale companiei ruse Wildberries
Ucraina estimează la peste 100 miliarde de ruble (aproximativ 1,051 miliarde de euro sau 1, 214 miliarde dolari) prejudiciile provocate gigantului de comerț online Wildberries, Amazonul rusesc, prin atacurile sale cu drone împotriva depozitelor și centrelor logistice ale companiei, relatează EFE. Campania de atacuri împotriva Wildberries, care a provocat incendii și distrugerea a cel puțin 14 centre logistice ale companiei, 'a distrus modelul de afaceri al celei mai mari platforme de comerț electronic din Rusia, care vindea în fiecare an produse în valoare echivalentă cu 3 % din PIB-ul național', afirmă Serviciul de Informații Externe al Ucrainei într-un mesaj postat pe Telegram. Conform acestui serviciu, 'pierderile directe ale companiei, care în câteva săptămâni a rămas fără cel puțin 20% din capacitatea de stocare, ar putea depăși 100 de miliarde de ruble, iar într-un scenariu pesimist (pentru companie) ar putea ajunge la 200 de miliarde de ruble (2,101 miliarde de euro sau 2,428 miliarde de dolari)'. Nevoile totale de finanțare ale companiei Wildberries sunt deja estimate la 1,3 trilioane de ruble (13,66 miliarde de euro sau 15,78 miliarde de dolari), potrivit autorităților ucrainene. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, justifică atacurile ucrainene asupra Wildberries, care au început la jumătatea lunii iulie, prin faptul că această companie stochează mărfuri cu destinație militară și componente de drone. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Ady Ivaşcu)
Fondul suveran de investiții al Norvegiei a anunțat un profit record de 184,3 miliarde dolari, în primul semestru
Fondul suveran de investiții al Norvegiei, cel mai mare din lume în condițiile în care deține active de 2.300 miliarde de dolari, a raportat miercuri un profit record, de 1.750 miliarde de coroane norvegiene (184,30 miliarde de dolari), în primul semestru din 2026, pe fondul avansului acțiunilor companiilor tehnologice, transmite Reuters. 'Rezultatele sunt determinate de randamente bune pe piața bursieră, în special a acțiunilor companiilor tehnologice din Asia', a afirmat directorul general Nicolai Tangen. Rezultatele din primul semestru din 2026 depășesc precedentul record de 1.500 miliarde de coroane norvegiene înregistrat în primele șase luni din 2023, și corespund, aproximativ, nivelului produsului intern brut nominal anual al unei țări ca Uzbekistanul, care are aproximativ 39 milioane de locuitori, arată o comparație realizată de Reuters. Totuși, conducerea Fondului a avertizat în mod repetat că viitoarele războaie și scăderea activității economice ar putea șterge mare parte din valoarea deținerilor sale. Tangen a afirmat miercuri că primele zece 10 companii din portofoliu reprezintă acum 20% din valoarea Fondului, cea mai mare parte a acestor firme fiind în industria tehnologică, sporind riscul de concentrare asociat strategiei sale de investiții bazate pe indici. 'Sunt cipuri, cipuri, cipuri ... înainte nu am văzut niciodată o astfel de concentrare', a indicat Tangen. Marți, Fondul suveran de investiții al Norvegiei a anunțat că are o participație de 0,5% în SpaceX, evaluată la 1,22 miliarde de dolari, în 30 iunie. Participația Fondului în SpaceX este modestă comparativ cu alte dețineri în companii tehnologice. Conform unei actualizări publicate marți, Fondul deține o participație de 1,28% în Nvidia (evaluată la 62 miliarde de dolari), de 1,24% în Apple (evaluată la 52 miliarde de dolari), de 1,17% în Alphabet (evaluată la 50 miliarde de dolari), de 1,27% în Microsoft (evaluată la 35 miliarde de dolari) și de 1,7% în Taiwan Semiconductor Manufacturing (evaluată la 34 miliarde de dolari). înființat în 1996, Fondul suveran de investiții al Norvegiei deține aproximativ 1,5% din totalul acțiunilor listate la nivel global, în aproximativ 7.200 de companii, ceea ce îl face cel mai mare investitor suveran din lume. Alimentat de veniturile din petrol și gaze ale statului norvegian, pe care le investește în diferite categorii de active la nivel mondial, valoarea fondului a atins suma colosală de 21.268 miliarde de coroane (1.858 miliarde de euro) la finele anului trecut. Pe plan global, Fondul investește și în în acțiuni, active imobiliare și proiecte de energie regenerabilă. AGERPRES/(AS-redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
#Ucraina a atacat la Novorossiisk baza navală rusă și terminale pentru exportul cerealelor
Ucraina a lovit orașul-port rusesc Novorossiisk de la Marea Neagră, într-un atac masiv cu drone în noaptea de marți spre miercuri, atac care, potrivit președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a țintit acolo baza navală rusă, în timp ce surse rusești vorbesc de asemenea despre avarierea a două terminale pentru exportul de cereale, relatează miercuri agențiile Reuters și EFE. într-un mesaj pe rețelele de socializare, președintele ucrainean a descris operațiunea drept 'unică', întrucât a lovit 'ultima fortăreață principală a Flotei Ruse de la Marea Neagră'. Drone reactive Palianiția, rachete Neptun și drone maritime 'au lovit cu precizie țintele desemnate', respectiv poziții de apărare antiaeriană, docuri și infrastructuri portuare, a susținut Zelenski. De partea rusă, guvernatorul regiunii Krasnodar, Veniamin Kondratiev, regiune unde se află orașul Novorossiisk, a declarat că un val masiv de atacuri ucrainene a vizat zona și a ucis cel puțin două persoane, inclusiv un copil de 8 ani. La rândul său, primarul orașului Novorossiisk, Andrei Kravcenko, a vorbit despre avarierea a mai mult de 20 de clădiri rezidențiale, a patru întreprinderi pe care nu le-a precizat și a patru unități de învățământ. El a anunțat stare de urgență în oraș și întreruperea furnizării apei către populație în urma avariilor provocate de atacul ucrainean. Și Rusia a continuat atacurile cu drone și rachete asupra infrastructurilor portuare ucrainene, lovind din nou portul Odesa, cel mai mare port al Ucrainei, a confirmat șeful administrației militare a orașului, Serhii Lisak, fără a oferi detalii. Rusia și-a intensificat atacurile asupra infrastructurilor logistice și de depozitare ale Ucrainei, încercând să-i perturbe acesteia în special exporturile de cereale, ca răspuns față de atacurile ucrainene asupra infrastructurilor energetice, portuare și logistice rusești.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Polonia protestează față de excluderea sa de către Starlink din zona de roaming SpaceX Europe
Polonia a protestat pe lângă grupul deținut de Elon Musk pentru că a fost exclusă din zona de roaming SpaceX Europe a Starlink, a anunțat miercuri ministrul polonez pentru dezvoltare digitală, transmite AFP. în noile reglementări ce urmează să intre în vigoare luni, Starlink menționează că 'Polonia nu este inclusă în zona Europa'. Astfel, de acum înainte, utilizatorii polonezi vor trebui să notifice Starlink pentru orice deplasare în afara granițelor țării, inclusiv în Europa, și să plătească un abonament mai scump dacă depășesc 30 de zile de călătorie. Cetățenii europeni vor fi supuși acestor reguli doar atunci când părăsesc zona Europa. Potrivit Starlink, zona Europa include 36 de țări și teritorii. 'Refuz ca o mare companie tehnologică mondială să îi trateze pe poloneze și pe polonezi mai puțin bine decât pe ceilalți europeni', a declarat pe X ministrul Krzysztof Gawkowski. Ministrul a condamnat obligația impusă de Starlink clienților polonezi de a adresa grupului o 'declarație de călătorie' care să includă copia pașaportului sau a unui alt act de identitate cu fotografie de fiecare dată când călătoresc. 'Am cerut SpaceX să restabilească de urgență condiții de concurență echitabile pentru clienții polonezi ai companiei', a declarat ministrul Gawkowski, adăugând că refuză răspunsuri de genul 'așa trebuie să fie'. Polonia, o țară cu 37 de milioane de locuitori vecină cu Ucraina, căreia îi este un aliat loial, finanțează accesul acestei țări la Starlink, Kievul folosind acest sistem pentru a se apăra împotriva invaziei ruse. Anul trecut, Varșovia a anunțat că a alocat 77 de milioane de euro pentru achiziționarea a 24.560 de terminale și pentru costuri ale abonamentelor lunare în Ucraina pentru serviciile pe aceste terminale și pe alte 5.150 de terminale furnizate de alte entități. Miercuri nu era clar dacă noile reglementări Starlink vor afecta abonamentele destinate Ucrainei. în trecut, ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski s-a opus de mai multe ori șefului SpaceX, Elon Musk, cu privire la utilizarea Starlink în Ucraina, cerându-i să mențină serviciul în această țară și apoi somându-l să întrerupă accesul la rețea pentru Rusia, care o folosea în războiul său împotriva Kievului. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Ady Ivaşcu)
Cercetători australieni au obținut țesuturi valvulare cardiace din celule stem
Cercetători australieni au reușit să obțină țesuturi valvulare cardiace din celule stem, deschizând o nouă platformă pentru tratamente avansate în cazul unor boli cardiace congenitale, transmite miercuri Xinhua. în cadrul studiului, coordonat de Murdoch Children's Research Institute (MCRI) din Australia, a produs țesuturi valvulare cardiace cultivate în laborator, care seamănă foarte mult cu cele din corpul uman, potrivit unui comunicat MCRI publicat miercuri. Publicate în revista Cell Stem Cell, descoperirile oferă noi perspective asupra modului în care valvele cardiace umane se dezvoltă, se maturizează și se deteriorează. Holly Voges, lider de echipă în cadrul grupului MCRI Heart Regeneration, a declarat că descoperirea ar putea ajuta la accelerarea abordărilor regenerative pentru repararea valvelor cardiace deteriorate la copii și adulți. Bolile valvulare cardiace afectează aproximativ 28 de milioane de oameni din întreaga lume și pot fi cauzate de anomalii de dezvoltare, infecții sau degenerare legată de vârstă. în prezent, nu există tratamente care să poată inversa deteriorarea valvelor, mulți pacienți bazându-se pe intervenții chirurgicale de înlocuire a valvelor, care au limitări semnificative. Cercetătorii au arătat, de asemenea, că platforma ar putea modela bolile inflamatorii valvulare, un precursor fundamental al cardiopatiei reumatice (RHD), care este în mare măsură prevenibilă și afectează în mod disproporționat populațiile indigene din Australia. 'Atunci când au fost expuse la proteine inflamatorii legate de RHD descoperite în studii anterioare, am constatat că țesuturile celulare stem modificate au devenit mai rigide și au prezentat biomarkeri compatibili cu valvele umane bolnave', a mai spus Voges. Profesorul Enzo Porrello de la MCRI a declarat că tehnologia ar putea sprijini în cele din urmă dezvoltarea de valve de înlocuire derivate din celule stem care cresc și se adaptează odată cu pacienții.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)
Fotbal: La Liga va introduce un senzor în mingile de joc pentru a sprijini echipa de arbitri în campionatul spaniol
Liga spaniolă de fotbal (La Liga) a prezentat, luni, 'mingea conectată', o nouă inițiativă ce implică un senzor încorporat, care va fi introdusă în acest sezon în prima ligă, transformând competiția din Spania în primul campionat național din lume care implementează această tehnologie, dezvoltată de compania Kinexon, informează EFE. Noul instrument, conceput pentru a sprijini arbitrajul, va necesita o desfășurare logistică și tehnologică amplă pe stadioane, precum și o coordonare riguroasă între La Liga, Federația spaniolă de fotbal și cluburi, pentru a asigura sincronizarea perfectă a sistemului și funcționarea corespunzătoare a tehnologiei, a anunțat La Liga în cadrul unei conferințe de presă. Mingea care va fi utilizată în primul eșalon începând de vinerea viitoare și în Divizia secundă, începând cu sezonul următor, va fi dotată cu un senzor încorporat de 25 de grame, prevăzut cu accelerometru și giroscop, pentru a măsura atât forța, cât și viteza care acționează asupra mingii. Datele colectate de aceste instrumente de măsurare vor fi transmise către douăsprezece antene instalate pe cele douăzeci de stadioane din La Liga, câte trei în spatele fiecărei porți și câte trei de-a lungul fiecărei linii de margine, asigurând astfel acoperirea și permițând triangularea permanentă a poziției mingii pe teren. Mingea transmite continuu semnale către diversele antene, cu o frecvență de 560 de semnale pe secundă, în timp ce datele privind poziția sunt transmise cu o frecvență de 100 de semnale pe secundă, potrivit lui Luis Mosquera, expert în date și tehnologie fotbalistică la Kinexon. Antenele sincronizate se vor conecta la servere instalate pe stadioane și vor furniza date care pot fi utilizate, de exemplu, pentru a sprijini arbitrajul, facilitând astfel activitatea arbitrului VAR, care va primi semnalul referitor la impact și triangulație. 'Toate aceste date și fluxul de imagini de la camerele video sunt sincronizate folosind protocoale de sincronizare temporală de înaltă precizie, alături de datele provenite de la minge, informațiile ajung apoi în camera VAR, permițând luarea deciziilor adecvate', a precizat Mosquera. Eduardo Prieto, responsabilul VAR în cadrul Federației spaniole de fotbal, a explicat că arbitrii VAR au urmat un program de instruire privind verificarea semnalelor sistemului, iar acest lucru le permite să înțeleagă semnalele primite și să gestioneze două provocări majore: asigurarea recepției continue a semnalului și verificarea sincronizării corecte a sistemului, interpretând totodată datele primite pentru a corela semnalele cu evenimentele din timpul meciului. Astfel, fiecare minge va trebui încărcată și va fi însoțită de o stație de încărcare wireless. încărcarea completă durează 90 de minute și asigură o autonomie de cinci ore. în acest scop, vor fi instalate unități de stocare prevăzute cu 20 de stații de încărcare, iar acestea vor servi și drept spații de depozitare, permițând totodată efectuarea verificărilor necesare, conform protocoalelor de utilizare, pentru a garanta menținerea mingilor în stare optimă. AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Adrian Dădârlat) Sursa foto: laliga.com
Fotbal: Argentinianul Nahuel Molina (Atletico Madrid) a semnat cu Roma
Atletico Madrid și AS Roma au ajuns la un acord pentru transferul fundașului argentinian Nahuel Molina, care a semnat un contract pe patru ani cu clubul din Serie A, a anunțat gruparea spaniolă, citată de EFE. Transferul lui Molina, în vârstă de 28 de ani, a fost confirmat și de clubul italian printr-un mesaj ''Bun venit la Roma, Nahuel'' pe site-ul său, alături de o fotografie cu internaționalul argentinian purtând tricoul Romei cu numărul ales, 20. Fundașul argentinian s-a alăturat lui Atletico în vara anului 2022 de la Udinese și a jucat în total 181 de meciuri pentru club, marcând nouă goluri și oferind 17 pase decisive. Cu echipa sa națională, pentru care a jucat 65 de meciuri, a câștigat mai multe titluri: Cupa Mondială din Qatar 2022, Finalissima din 2022 și Copa America în 2021 și 2024. La Cupa Mondială de fotbal din 2026, desfășurată în Statele Unite, Mexic și Canada, Molina a făcut parte din echipa Argentinei care a ajuns în finală, unde a terminat pe locul doi, pierzând în fața Spaniei cu 1-0. Atletico Madrid i-a mulțumit jucătorului pentru timpul petrecut la club și i-a urat mult succes în viitoarele sale demersuri profesionale și personale. El și coechipierul său de la Albiceleste, Leandro Paredes, sunt anchetați de FIFA pentru implicarea lor în încăierarea care a urmat înfrângerii cu 1-0 în fața Spaniei în finala Cupei Mondiale din 19 iulie. AGERPRES/(AS-redactor: Teodor Ciobanu, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Cutremur în Columbia/ Papa trimite un prim ajutor în valoare de 100.000 de euro
Papa Leon al XIV-lea a trimis un prim ajutor în valoare de 100.000 de euro pentru victimele cutremurului din Columbia, sumă direcționată către Conferința Episcopilor, care se va ocupa de distribuirea banilor, transmite miercuri agenția de presă EFE. Suma de 100.000 de euro este destinată direct Secretariatului național pentru afaceri pastorale și sociale din cadrul Conferinței Episcopilor din Columbia, care funcționează ca centru de coordonare pentru strângerea și distribuirea ajutoarelor, cu scopul de a oferi asistență diecezelor afectate, potrivit media vaticane. Suma a fost convenită cu beneficiarii și constituie o donație inițială destinată urgențelor. Papa Leon al XIV-lea s-a rugat miercuri pentru familiile victimelor cutremurului din Columbia 'și pentru toți cei care au fost afectați de această tragedie' și și-a exprimat recunoștința față de cei implicați în operațiunile de căutare și salvare. 'Doresc să-mi exprim solidaritatea cu frații și surorile noastre columbiene care au suferit consecințele recentului cutremur, care a provocat numeroase victime și răniți, pe lângă pagube materiale imense', a afirmat papa în cadrul audienței generale, în timpul salutului adresat credincioșilor în limba spaniolă. Seismul cu magnitudinea 7,4, produs luni dimineață, ar fi provocat 254 de morți, potrivit unui bilanț neoficial citat de Reuters. Papa Leon al XIV-lea s-a arătat marți 'profund afectat' de seismul devastator. O telegramă trimisă în numele papei de cardinalul Pietro Parolin, secretarul de stat al Vaticanului, către Francisco Javier Munera Correa, arhiepiscop de Cartagena și președinte al Conferinței episcopale columbiene, preciza că papa se roagă pentru toate victimele cutremurului. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * Luptă contracronometru pentru găsirea supraviețuitorilor cutremurului din Columbia; bilanțul ar depăși 250 de morți
Nivelul scăzut record al apei fluviului Rin perturbă industria germană
Scăderea istorică a nivelului apei fluviului Rin din Germania afectează activitatea industriei țării, de la producătorii de substanțe chimice, la companiile de utilități, producătorii de oțel și comercianții agricoli, care avertizează asupra majorării costurilor, perturbărilor din transport și reducerii producției, transmite Reuters. Germania, la fel ca mare parte a Europei, s-a confruntat în această vară cu valuri succesive de căldură și precipitații insuficiente, ceea ce a dus la scăderea nivelului apelor pe căi navigabile precum Rinul - o rută importantă de transport pentru cereale, minerale, cărbune și produse petroliere rafinate. Deși Germania nu s-a confruntat încă cu întreruperile pe scară largă a producției experimentate în timpul precedentei crize fluviului Rin, traderii spun că nu mai este posibilă rezervarea expedierii de mărfuri pe cale fluvială după săptămânile de secetă, iar companiile se confruntă din ce în ce mai mult cu probleme operaționale. Producătorul de substanțe chimice Covestro a declarat forță majoră pentru poliolii polieterici fabricați la uzina Dormagen și utilizați la izolația frigiderului. Lipsa capacității de transport pe Rin ar putea să nu fie compensată complet de transportul cu camioane și trenuri, oriunde este posibil, a avertizat Covestro. 'Clopotele de alarmă sună tare: scăderea istorică a nivelului apei fluviului Rin împinge din ce în ce mai mult logistica și lanțurile de aprovizionare la limitele lor', a declarat pentru Reuters Wolfgang Grosse Entrup, șeful VCI (asociația germană a industriei chimice). Producția la rival Evonik este afectată de reducerea transportului fluvial, a anunțat compania, fără a da detalii suplimentare. Și compania de utilități Uniper a tras atenția asupra producției mai scăzute la hidrocentralele sale din Germania, după declarații similare ale rivalei locale EnBW, săptămâna trecută. Salzgitter, al doilea mare producător german de oțel, a anunțat că problemele fluviale au forța compania să apeleze la transportul cărbunelui pe calea ferată, de la Rotterdam la divizia sa HKM. 'Actuala situație arată că trebuie să acordă o mai mare atenție căilor navigabile, ca parte a infrastructurii noastre critice de transport', a afirmat Tim-Oliver Mueller, șeful Federației industriei de construcții din Germania. Acesta a explicat că anumite materiale de construcții nu pot fi transportate cu ușurință pe șosele sau pe calea ferată, pentru înlocuirea unei singure barje fiind necesare până la 150 camioane. Katharina Stelzer, șeful traderului agricol german RWZ, a descris perspectiva continuării scăderii nivelului apei fluviului Rin ca fiind 'o catastrofă'. în anii obișnuiți, a apreciat Stelzer, compania expedia în iulie și august 50.000 tone metrice din terminalele sale din orașele germane Worms și Andernach. Acum RWZ nu a expediat nici măcar 10% și apelează la transportul cu camioane, mai scump. în absența unor măsuri, deficitul de apă ar putea costa Germania 625 de miliarde de euro până în 2050, adică aproximativ 25 de miliarde de euro anual, a avertizat recent ministrul Mediului, Carsten Schneider, citând diverse studii. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Înot: Denis Popescu și Vlad Mihalache, calificați în semifinalele probei de 100 m fluture la Europene
înotătorii români Denis Popescu și Vlad Mihalache s-au calificat, miercuri, în semifinalele probei de 100 m fluture, la Campionatele Europene de natație de la Paris. Denis Popescu a fost înregistrat cu al șaptelea timp din serii, 51 sec 44/100, ceea ce reprezintă un nou record național de seniori, potrivit paginii de Facebook a Federației Române de Natație și Pentatlon Modern. Vlad Mihalache a reușit al 18-lea timp, 52 sec 07/100, prinzând ultimul loc în semifinale, programate miercuri seara, de la 20:33, respectiv 20:37 (ora României). în serii la 200 m bras, Matei-Cristian State a fost cronometrat cu al 21-lea timp (2 min 12 sec 04/100), iar Darius-Ștefan Coman a fost al 25-lea (2:12.61). România participă cu 11 sportivi la Europenele de înot: David Popovici (100 m și 200 m liber), Eric Andrieș (100 m, 200 m și 400 m liber), Robert Badea (200 m fluture, 200 m și 400 m mixt), Darius Coman (100 m și 200 m bras, 200 m mixt), Alexandru Constantinescu (50 m, 100 m și 200 m spate), Patrick Sebastian Dinu (50 m și 100 m liber), Tudor Andrei Iordache (50 m, 100 m și 200 m spate), Vlad Mihalache (50 m și 100 m fluture), Denis Popescu (50 m și 100 m spate, 50 m și 100 m fluture), Andrei Proca (800 m și 1.500 m liber), Matei-Cristian State (200 m bras, 200 m și 400 m mixt). Antrenori sunt Adrian Rădulescu, Bogdan Stroe, Iulia Becheru, Viorel Ciobanu, Mircea Purcaru, Gabriel Cojocaru, kinetoterapeuți Valentin Grigoraș și Dragoș Luscan, delegația condusă de președinta FRNPM, Camelia Potec, cuprinzându-i și pe antrenorul federal Silviu Anastase și pe secretarul general Matei Giurcăneanu. AGERPRES/ (AS - redactor: Mihai Țenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Acoperișurile din Budapesta ar putea genera de 2,5 ori mai multă energie decât centrala de la Paks (primar)
Acoperișurile clădirilor din Budapesta ar putea genera, în principiu, un volum de energie echivalent cu de două ori și jumătate producția centralei nucleare de la Paks, prin instalarea de panouri solare și utilizarea de sisteme de stocare, a afirmat miercuri primarul capitalei ungare, Gergely Karacsony, relatează MTI. Niciun oraș nu poate aborda singur provocările schimbărilor climatice, a menționat Karacsony, solicitând guvernului să creeze cadrele de reglementare și financiar pe care orașul trebuie apoi să le transpună în practica de zi cu zi. Sectorul privat trebuie să aplice aceste cadre în investiții și tehnologii, iar cetățenii trebuie să fie participanți activi la schimbări, a adăugat el. Noul plan de dezvoltare energetică anunțat recent de guvern, care implică încorporarea energiei solare în producția de energie, se încadrează în această abordare, iar parteneriatul dintre Budapesta și guvern oferă o multitudine de oportunități în acest domeniu, a notat Karacsony. Primarul capitalei ungare a amintit că Budapesta a întocmit în urmă cu câțiva ani o 'hartă solară' a orașului și a lansat programul cunoscut ca 'Alimentat de Soare', cu toate că guvernul anterior 'interzisese introducerea în rețea a energiei generate de noile sisteme de panouri solare, făcând astfel practic imposibilă instalarea de noi panouri solare'. Scopul programului capitalei este de a avea 10 milioane de metri pătrați de panouri solare în oraș, împreună cu instalații de stocare a energiei, a precizat Karacsony. Acest lucru ar opri aproape 500.000 de tone de emisii de dioxid de carbon, echivalentul consumului total anual de energie electrică al tuturor locuitorilor din Budapesta, a spus el. 'Acum, că provocarea este clară pentru toată lumea, iar prim-ministrul ungar (Peter Magyar) vorbește în sfârșit cu responsabilitate despre criza climatică, planurile noastre - care păreau simple vise cu doar câțiva ani în urmă - ar putea deveni rapid realitate. Dar numai dacă există un parteneriat', a subliniat primarul ungar. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)
Grecia/incendii: Cel puțin 280 de persoane au fost arestate de la începutul acestui an
Cel puțin 280 de persoane au fost arestate de la începutul anului în Grecia în ancheta penală privind declanșarea incendiilor de vegetație, a indicat miercuri un Yannis Artopios, purtător de cuvânt al Serviciului de pompieri grec, informează AFP. în total, ''au fost efectuate 281 de arestări, dintre care 252 (89,68%) pentru incendiu declanșat prin neglijență și 29 (10,32%) pentru declanșarea cu intenție a focului'', a declarat Artopios la postul național de televiziune ERT. Miercuri dimineață, un bărbat în vârstă de 59 de ani a fost arestat la Salonic (nordul Greciei) pentru implicarea sa în cel puțin cinci incendii în două săptămâni. El urmează să compară în fața procurorilor în cursul după-amiezii. Un alt bărbat, în vârstă de 33 de ani, a fost reținut marți în regiunea capitalei Atena, pentru că ar fi aprins un barbecue portabil într-o zonă împădurită. El a fost nevoit să achite o amendă de 3.000 de euro, potrivit media locale. Guvernul conservator de la Atena a decis din 2024 să înăsprească sancțiunile contra autorilor de incendieri. Astfel, aceștia pot primi o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare și o amendă ce poate atinge 200.000 de euro. Grecia rămâne în alertă maximă miercuri și în mai multe regiuni riscul de incendiu a rămas ridicat (4 pe o scară până la 5). în urmă cu zece zile, la nord-vest de Atena, un incendiu a distrus peste 11.000 de hectare de pini și teren agricol. Experții au avertizat cu privire la gravitatea incendiilor ce au afectat în ultimul deceniu regiunea Attica, unde se află Atena: 42% din suprafața forestieră totală a acestei regiuni a ars între anii 2017 și 2026 din cauza a 15 incendii de amploare. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)
Bilanțul focarului de Ebola din RD Congo crește la 2.061 de morți și peste 4.400 de cazuri confirmate
Guvernul Republicii Democratice Congo (RDC) a anunțat miercuri că bilanțul focarului de Ebola declarat în estul țării la 15 mai a crescut la 2.061 de decese, cu 4.449 de cazuri de infectare confirmate, transmite agenția de presă EFE. Conform celui mai recent buletin informativ publicat de Ministerul Comunicațiilor din RDC, pe baza datelor colectate până la data de 10 august, rata de mortalitate se situează la 46,3%. Un număr de 716 pacienți se află în 'izolare sau sunt internați în spital', iar 886 de persoane s-au vindecat, în timp ce rata de monitorizare a contactelor este de 82,7 %. Transmiterea rămâne activă în provinciile Ituri (epicentrul focarului), Kivu de Nord, Haut-Uele (est) și Tshopo (centru-nord), în timp ce în Kivu de Sud au trecut 75 de zile fără confirmarea unui nou caz. Potrivit informațiilor făcute publice luni de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), virusul a început să circule în estul RDC în februarie, deși o cercetare publicată în revista Science la sfârșitul lunii iulie sugera că primele cazuri de infectare ar fi apărut mai devreme, cel puțin în ianuarie. Epidemia actuală este al doilea focar cu cel mai mare număr de cazuri înregistrate din istorie și cel mai mare din punct de vedere al numărului de cazuri de infectare din RDC, depășind focarul care a avut loc în aceeași regiune între 2018 și 2020, soldat cu 2.299 de decese și 3.481 de cazuri de infectare. Aceasta este a șaptesprezecea epidemie care afectează RDC și are cea mai rapidă creștere a numărului de cazuri de infectare, potrivit OMS. Cu toate acestea, este încă departe de cea mai gravă epidemie de Ebola din istorie, care a avut loc în Africa de Vest între 2014 și 2016 și care a condus la aproximativ 11.000 de decese și 28.000 de cazuri de infectare. După declararea epidemiei în Ituri, virusul s-a răspândit în țara vecină, Uganda, care s-a declarat 'liberă de Ebola' la 28 iulie, după ce a înregistrat 20 de cazuri confirmate, inclusiv 15 considerate importate din RDC, dintre care două fatale. Epidemia este cauzată de tulpina Bundibugyo, a cărei rată de mortalitate variază între 30% și 50% și pentru care nu există un vaccin autorizat sau un tratament specific, potrivit OMS. Virusul Ebola se transmite prin contact direct cu fluidele corporale ale persoanelor sau animalelor infectate și provoacă febră hemoragică severă, vărsături, diaree și hemoragii interne. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)
Fostul premier chinez Zhu Rongji a decedat la 98 de ani
Fostul premier chinez Zhu Rongji a decedat miercuri, la Beijing, la vârsta de 98 de ani, în urma unei boli, informează Xinhua. Zhu a fost membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic al celui de-al 14-lea și al celui de-al 15-lea Comitet Central al Partidului Comunist Chinez (PCC). Un necrolog emis în comun de Comitetul Central al PCC, Comitetul Permanent al Congresului Național al Poporului, Consiliul de Stat și Comitetul Național al Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez îl descrie pe Zhu drept un membru remarcabil al partidului, un comunist loial și încercat și un remarcabil revoluționar, om de stat și lider al partidului și al statului. Reformele pe care le-a promovat în calitate de prim-ministru, între 1998 și 2003, în timpul președinției lui Jiang Zemin, au contribuit la dezvoltarea economică a Chinei, scrie AFP. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Liban: Parlamentul a adoptat legea privind amnistia generală
Parlamentul libanez a votat miercuri o lege privind amnistia generală de care ar urma să beneficieze mii de deținuți și persoane urmărite în justiție, o premieră după finalul războiului civil în 1991, informează France Presse. Președinția Adunării Naționale a anunțat ''adoptarea propunerii de lege ce acordă o amnistie generală și reduce, cu titlu excepțional, durata anumitor pedepse''. Măsura, sprijinită de mai multe grupuri din legislativul libanez, a polarizat dezbaterea politică din Liban în ultimii ani. Propusă pe motive de supraaglomerare a închisorilor, amnistia nu este susținută unanim într-o țară cu echilibre politice și sectare fragile și unde nu există unanimitate în ceea ce privește beneficiarii unei astfel de măsuri. Această lege a fost cerută vehement de familiile deținuților islamiști din Tripoli, un oraș important din nord, cu populație majoritar sunită, dintre care unii sunt acuzați de comiterea de atacuri împotriva armatei. După încheierea războiului civil din Liban (1975-1990) a fost adoptată o lege de amnistie pentru crimele politice comise în timpul conflictului, însă fără niciun proces de reconciliere sau justiție pentru victime. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)
Italia/Aeroportul din Catania rămâne închis din cauza erupției vulcanului Etna, în plin sezon turistic
Aeroportul din Catania, situat pe insula italiană mediteraneană Sicilia, a rămas închis miercuri, în plin sezon turistic, din cauza celei mai recente erupții a vulcanului Etna, mii de călători fiind afectați, transmite agenția de presă DPA. Spațiul aerian al aeroportului a fost închis miercuri, până cel puțin la ora locală 18:00 (16:00 GMT). Printre cei afectați se numără turiști străini. Cel mai activ vulcan din Europa expulzează încă de vineri cantități însemnate de cenușă și roci incandescente. Potrivit Institutului național de geofizică și vulcanologie (INGV) din Italia, fluxuri dense de lavă s-au revărsat inițial din două deschideri, situate la altitudini de 2.360 de metri, respectiv 2.750 de metri. De atunci, au apărut alte două deschideri prin care s-a revărsat lavă. Operațiunile aeriene au fost perturbate încă de vineri, iar spațiul aerian a fost închis complet în ultimele zile, în plin sezon turistic, când pe insulă se află un număr mare de vizitatori străini. Mulți călători încearcă să folosească aeroportul din capitala insulei, Palermo, sau trenul, ca alternativă. Un nor de cenușă provenit de la vulcanul Etna a ajuns marți deasupra Maltei, potrivit Reuters. Companiile aeriene au fost nevoite să anuleze mai multe zboruri pe aeroportul din Malta în plin sezon turistic estival. Aeroportul din Malta este situat la circa 220 de kilometri sud de vulcanul Etna. Vulcanul Etna, cu o altitudine de peste 3.300 de metri, erupe regulat și este monitorizat constant. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)
SUA interzic tratamentele de afirmare a genului pentru minorii cu venituri reduse
Două fonduri federale importante din SUA nu vor mai putea finanța medicamentele de blocare a pubertății, terapia hormonală și intervențiile chirurgicale pentru tratarea problemelor legate de identitatea sexuală a minorilor, ceea ce va îngreuna accesul la astfel de tratamente la nivel național, informează marți agenția Reuters. Administrația din subordinea președintelui Donald Trump a finalizat o reglementare în acest sens care urmează să fie publicată joi și să intre în vigoare în octombrie; sunt vizate programul de asistență socială de sănătate Medicaid și CHIP (Children's Health Insurance Program), programul de asigurare medicală pentru copii, care acoperă împreună problemele de sănătate pentru 35,5 milioane de copii americani. Tratamentele pediatrice de gen sunt disponibile în clinici de specialitate din SUA de circa un deceniu, dar guvernul de la Washington nu mai este dispus să contribuie la finanțare pentru minorii sub 18 ani prin Medicaid, respectiv sub 19 ani prin CHIP. Motivul oficial al deciziei este că beneficiile și riscurile de afecțiuni ireversibile sunt insuficient dovedite. Procedurile nu sunt interzise, ci doar nu mai sunt subvenționate, de aceea impactul este în primul rând pentru copiii cu venituri reduse. Este una din cele mai ample măsuri guvernamentale care restricționează până acum asistența medicală pentru transsexuali, în cadrul unor reduceri mai ample ale drepturilor transsexualilor prin eliminarea protecției legale în forțele armate, în domeniul medical, în educație și la locul de muncă. 'Prin tăierea fondurilor federale pentru aceste proceduri de respingere a sexului, urmăm știința, economisim banii contribuabililor și - cel mai important - protejăm copiii de posibile afecțiuni ireversibile', a declarat într-un comunicat administratorul Centrelor pentru Servicii Medicare (programul federal de asigurări de sănătate - n. red) și Medicaid (CMS), medicul Mehmet Oz. CMS estimează economii de circa 235 de milioane de dolari în următorii zece ani, din care 138 de milioane din fonduri federale și 97 de milioane din bugetele statelor. Statele care refuză să elimine acoperirea cheltuielilor trebuie să suporte integral costurile. Președintele Trump și-a arogat meritul pentru noile măsuri într-un mesaj în rețeaua sa Truth Social, afirmând că i-a cerut lui Oz să sisteze finanțarea pentru 'operații și practici barbare' asupra minorilor și cerându-le alegătorilor 'să țină minte' acest lucru la alegerile parlamentare parțiale din noiembrie, de la jumătatea mandatului prezidențial. Două asociații profesionale medicale importante, Academia Americană de Pediatrie și Asociația Medicală Americană, sunt de părere că astfel de decizii ar trebui să fie luate de copii, părinți și profesioniștii din domeniul medical. Date medicale din SUA analizate pentru Reuters de compania informatică Komomod Health arată că din 2017 până în 2021 au fost diagnosticați cu probleme de identitate sexuală peste 121.000 de copii și adolescenți cu vârste între 6 și 18 ani, iar 17.683 din aceștia au început tratamente de blocare a pubertății, terapii hormonale sau ambele proceduri. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Simona Aruştei)
UE urmărește reducerea deșeurilor provenite din ambalaje prin reguli mai stricte
Noi reglementări vor fi implementate gradual în Uniunea Europeană începând de miercuri, cu scopul de a reduce impactul deșeurilor provenite din ambalaje asupra mediului înconjurător și sănătății, relatează dpa. Potrivit datelor UE, în 2023 au fost generate 177,8 kilograme de deșeuri de ambalaje pe persoană în blocul comunitar. în ultimii ani, volumul deșeurilor a crescut mai repede decât ratele de reciclare. Potrivit noilor reglementări, ambalajele introduse pe piață vor trebui să poată fi reciclate în viitor, cu scopul de a reduce cu 15% volumul deșeurilor de ambalaje până în 2040. în plus, recipientele de plastic de unică folosință pentru băuturi vor trebui să conțină un procent minim de plastic reciclat. începând din 2030, producătorii și importatorii vor trebui, de asemenea, să se asigure că ambalajele folosite pentru produsele lor sunt reduse la minimum. Limite mai stricte se vor aplica începând de miercuri așa-numitelor 'substanțe chimice veșnice', sau PFAS (substanțe per- și polifluoroalchilice), din ambalajele pentru alimente. Substanțele PFAS sunt folosite pentru a face hârtia sau cartonul rezistente la apă și grăsimi, însă pot fi dăunătoare deoarece aproape că nu se descompun deloc în organism și în mediul înconjurător. De asemenea, noile reglementări își propun să promoveze ambalajele reutilizabile. Din februarie 2029, ambalajele reutilizabile vor trebui să fie etichetate clar și să poată fi diferențiate de ambalajele de vânzare de unică folosință. Sistemele de garanție-returnare pentru sticlele de plastic și dozele de suc urmează să fie introduse în următorii ani, iar ambalajele din plastic de unică folosință pentru produsele proaspete vor fi interzise începând din 2030.AGERPRES/(AS - redactor: luca, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Alegeri primare în șase state ale SUA
Alegerile primare desfășurate marți în șase state ale SUA - Wisconsin, Carolina de Sud, Minnesota, Connecticut, Alabama și Vermont - au stabilit candidații nominalizați de Partidul Democrat și de Partidul Republican în alegerile pentru Camera Reprezentanților, Senat și pentru funcțiile de guvernator, prefigurând alegerile parțiale din noiembrie, relatează Anadolu care prezintă o sinteză a rezultatelor. Wisconsin în Wisconsin, președintele executiv al comitatului Milwaukee, David Crowley, a învins-o pe Francesca Hong în alegerile primare democrate, cu 59% la 39,4% din voturi, după numărarea voturilor din 96% din secțiile de votare. Crowley se va confrunta în alegerile din noiembrie cu republicanul Tom Tiffany, membru al Camerei Reprezentanților a SUA, pentru funcția de guvernator al statului Wisconsin. Candidatura lui Tiffany pentru funcția de guvernator a lăsat vacant locul său în Camera Reprezentanților federală, în circumscripția electorală cu numărul 7 din Wisconsin, declanșând o cursă pentru ocuparea acestuia. Michael Alfonso a câștigat detașat alegerile primare republicane pentru ocuparea acestui loc, în fața celor patru oponenți ai săi, obținând 48,8% din voturi după raportarea rezultatelor din 97% din secțiile de votare. Alfonso a beneficiat și de susținerea declarată a președintelui Donald Trump și urmează să se confrunte în alegerile din noiembrie cu Fred Clark, care a învins-o pe Ginger Murray în alegerile primare democrate pentru același loc, cu 37,3% la 31,8%, după numărarea a 95% din voturi. în circumscripția electorală cu numărul 3 din Wisconsin, Rebeca Cooke a câștigat nominalizarea democrată cu 60% din voturi, după numărarea a 94% din voturi. Cooke îl va înfrunta în alegerile din noiembrie pe republicanul Derrick Van Orden, membru al Camerei Reprezentanților a SUA, care a câștigat circumscripția în 2022, transformând-o dintr-una democrată într-una republicană, și care nu a avut niciun contracandidat în alegerile primare republicane. Foto: Tork Mason/USA Today Network via REUTERS Carolina de Sud Carolina de Sud a găzduit alegeri primare republicane speciale în vederea ocupării locului senatorului defunct Lindsey Graham pentru alegerile parțiale din noiembrie. Sora lui Graham, senatoarea Darline Graham, care a fost desemnată pentru a duce mandatul fratelui său la capăt, se va confrunta într-o a doua rundă de scrutin cu Ralph Norman, cei doi aflându-se în topul celor 10 candidați de pe buletinele de vot. Graham, care a fost susținută public de Trump, a obținut 32,7% din voturi, față de 24,6% obținute de Norman, după numărarea voturilor din 99% din secțiile de votare. Foto: Tork Mason/USA Today Network via REUTERS Minnesota Viceguvernatoarea statului Minnesota, Peggy Flanagan, și-a asigurat nominalizarea democrată pentru Senatul SUA, după ce senatoarea democrată Tina Smith s-a pensionat. Flanagan a învins-o pe Angie Craig, membră a Camerei Reprezentanților a SUA, cu 59% la 39,4%, după numărarea a 97% din voturi. Flanagan se va confrunta în alegerile din noiembrie cu fosta prezentatoare de televiziune specializată în sport Michel Tafoya, care a câștigat nominalizarea republicană cu 52,1% din voturi, după numărarea voturilor din 95% din secțiile de votare. Foto: Brian Snyder / REUTERS Connecticut în Connecticut, John Larson, membru al Camerei Reprezentanților a SUA, nu va mai putea candida pentru un al 15-lea mandat în Congres, întrucât a fost învins surprinzător în alegerile primare democrate de fostul primar al orașului Hartford, Luke Bronin, care a obținut 54,4% din voturi, față de 32,7% obținute de Larson. Bronin o va înfrunta în alegerile din noiembrie pe Amy Chai, care a candidat singură pentru nominalizarea republicană. Guvernatorul statului Connecticut, Ned Lamont, candidează pentru un al treilea mandat, după ce l-a învins în alegerile primare pe Josh Elliott, membru al Camerei Reprezentanților a statului, cu 67,9% la 32,1%, după numărarea voturilor din 94% dintre secțiile de votare. Lamont îl va înfrunta în alegerile din noiembrie pe Ryan Fazio, care a fost unicul candidat pentru nominalizarea republicană. Foto: Tim Evans / REUTERS Alabama în Alabama, Jerry Carl a câștigat cu 74,7% din voturi alegerile primare speciale ale Partidului Republican pentru circumscripția electorală cu numărul 1 a statului. Carl îl va înfrunta în alegerile din noiembrie pe democratul Clyde Jones, care a candidat singur pentru nominalizarea Partidului Democrat. în circumscripția electorală cu numărul 2 a statului Alabama, candidatul susținut de Donald Trump, Rhett Marques, membru al Camerei Reprezentanților a statului Alabama, și-a învins cei cinci contracandidați, obținând 50% din voturile pentru nominalizarea republicană. Marques îl va înfrunta în alegerile din noiembrie pe actualul membru democrat al Camerei Reprezentanților a SUA, Shomari Figures, care nu a avut contracandidat în alegerile primare democrate. în alegerile primare ale Partidului Republican pentru circumscripția electorală cu numărul 7 din Alabama, Ammie Akin l-a învins pe David Perry cu 73,4% la 26,6%. Akin o va înfrunta în alegerile din noiembrie pe democrata Terri Sewell, membră a Camerei Reprezentanților a SUA, care a fost singurul candidat pentru nominalizarea democraților și candidează pentru un al nouălea mandat. Foto: Brian Snyder / REUTERS Vermont în circumscripția electorală cu numărul 1 a statului Vermont, Gerald Malloy a câștigat nominalizarea republicană cu 76,3% din voturi. Malloy se va confrunta în alegerile din noiembrie cu actuala membră a Camerei Reprezentanților a SUA, Becca Balint, care a candidat singură pentru nominalizarea democrată. în alegerile primare ale Partidului Democrat pentru funcția de guvernator al Vermontului, Amanda Janoo a învins-o la limită pe Aly Richards, cu 49,1% la 46,5%, după numărarea voturilor din 98% din secțiile de votare. Janoo îl va înfrunta în alegerile din noiembrie pe actualul guvernator al statului, Phil Scott, care ocupă această funcție din 2017 și a fost unicul candidat pentru nominalizarea republicană..AGERPRES/(AS - redactor: luca, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Un furnizor de electricitate britanic îi îndeamnă pe clienți să scadă consumul de curent în timpul eclipsei
Principalul furnizor de energie pentru consumatorii casnici din Marea Britanie, Octopus, le-a cerut clienților să consume mai puțină electricitate în timpul eclipsei de miercuri, în condițiile în care fenomenul va provoca o scădere temporară a producției de energie solară și ar putea intensifica recurgerea la centralele pe gaz din țară, relatează AFP. 'în timp ce Luna va acoperi până la 95% din discul solar în anumite zone din Marea Britanie, Octopus Energy solicită gospodăriilor să își limiteze consumul de electricitate în intervalul orar 18:00 - 20:00', a anunțat compania într-un comunicat, promițând în schimb 'electricitate gratis în weekendul următor' clienților care participă la inițiativă. Marea Britanie se numără printre liderii europeni în dezvoltarea energiei din surse regenerabile, însă rămâne puternic dependentă de gazul natural pentru producția de electricitate. 'în luna iulie, energia solară a generat o cotă record de 14,4% din electricitatea țării', a precizat Octopus. 'Dacă un număr suficient de gospodării își amână consumul de electricitate pentru o scurtă perioadă, se poate reduce necesitatea de a pune în funcțiune centrale suplimentare pe gaz', susține compania. Aceasta îi sfătuiește pe consumatori 'pur și simplu să își decaleze activitățile zilnice' în afara intervalului orar al evenimentului: 'Folosiți mașina de spălat mai devreme sau așteptați până mai târziu pentru a porni mașina de spălat vase ori consola de jocuri'. Dacă eclipsa de miercuri va oferi publicului un spectacol rar, aceasta reprezintă o provocare tehnică pentru operatorii de rețea din întreaga Europă, care trebuie să echilibreze constant oferta și cererea de electricitate pentru a asigura o alimentare stabilă și sigură. Vineri, ENTSO-E, asociația care reprezintă operatorii europeni de rețele electrice, a declarat că furnizorii de energie de pe continent au luat măsuri pentru a asigura o alimentare constantă cu energie în timpul eclipsei. Operatorii sunt 'pregătiți să garanteze funcționarea sigură și stabilă a sistemului electroenergetic pe durata evenimentului', a dat asigurări asociația. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)
Președintele rus Vladimir Putin acuză NATO de crearea unor tensiuni în regiunea arctică
NATO se infiltrează în regiunea Asia-Pacific și creează tensiuni în Arctica, a declarat miercuri președintele rus Vladimir Putin, transmit AFP și Reuters. Aflat în insula Sahalin, din Extremul Orient rus, unde asistă la exerciții ale forțelor navale ruse, liderul de la Kremlin a amenințat cu măsuri similare după ce unele țări occidentale au recurs la inspectarea unor nave bănuite că aparțin așa-numitei ''flote fantomă'' a Rusiei. Suedia și Franța au inspectat nave acuzate că fac parte din această flotă utilizată de Moscova pentru a ocoli sancțiunile occidentale puse în practică de la începerea agresiunii militare ruse de amploare contra Ucrainei, în februarie 2022. Noile sancțiuni, aprobate de Uniunea Europeană la finalul lunii iulie pentru a slăbi această sursă importantă de venituri pentru Rusia, deschid calea către vânzarea petrolului și a mărfurilor confiscate de pe navele respective. ''Constatăm că autoritățile din unele țări au avut recent în vedere posibilitatea de a ne confisca navele și de a vinde bunurile de care am fost spoliați'', a afirmat Vladimir Putin, care a estimat că este vorba despre ''piraterie și banditism''. ''Dacă acest lucru s-ar concretiza, ar trebui să răspundem într-o manieră simetrică'', a spus Putin, adăugând că Moscova va acționa ''acolo unde consideră necesar și potrivit''. Suedia a decis să predea Ucrainei o navă-cargo din ''flota fantomă'' rusă, inspectată la începutul lunii martie și care transporta, potrivit Kievului, cereale ucrainene furate din teritoriile ocupate de armata rusă. Presa americană a relatat sâmbătă că Putin ar putea pune la încercare NATO printr-un atac limitat asupra unui stat membru în următorii câțiva ani. între altele, Wall Street Journal și CNN au citat rapoarte ale serviciilor de informații americane care sugerează posibile scenarii, variind de la un atac cibernetic rusesc până la o incursiune de mică amploare într-o țară NATO. Potrivit Wall Street Journal, dacă Statele Unite considerau anterior că Putin nu ar vrea să provoace un membru NATO în timp ce se află în război împotriva Ucrainei, oficiali americani susțin că această evaluare s-a schimbat în cursul acestui an. Scopul unui posibil atac al lui Putin asupra unei țări NATO ar fi divizarea alianței. Conform postului de televiziune CNN, este probabil ca orice atac, indiferent de natura sa, să vizeze statele baltice sau Polonia. Guvernul Lituaniei a anunțat recent că serviciile de informații militare dețin informații ce sugerează că Moscova ar putea lua în considerare atacuri asupra infrastructurii esențiale din statele baltice folosind drone ucrainene. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)
Înot: Maghiarul Hubert Kos a stabilit un nou record european la 200 m spate la Europene
înotătorul maghiar Hubert Kos a stabilit un nou record european în semifinalele probei de 200 m spate, din cadrul Campionatelor Europene de natație de la Paris, marți, cu timpul de 1 min 52 sec 30/100, scrie EFE. Campionul olimpic en titre la 100 m spate a amenințat serios legendarul record mondial al probei deținut de americanul Aaron Peirsol din 2009. Acesta este unul dintre cele cinci recorduri mondiale încă valabile din epoca ''costumelor de baie magice'', fabricate din poliuretan, interzise acum de World Aquatics. După jumătatea cursei, Hubert Kos, 23 ani, campionul olimpic și mondial en-titre la această probă, înota cu 1,26 secunde mai repede decât recordul stabilit de Peirsol la Campionatele Mondiale de la Roma. Diferența a scăzut la 98/100 la începutul ultimul tur de bazin, dar înotătorul maghiar, neavând rivali care să-l preseze, nu a mai putut menține ritmul și, în cele din urmă, a rămas la 38 de sutimi de secundă în urma râvnitului record mondial. A stabilit în schimb un nou record european cu 1 min 52 sec 30/100, cu 89/100 mai bun decât precedenta performanță, stabilită tot de Kos la Mondialele din Singapore în 2025. Cu toate acestea, înotătorul maghiar va avea o altă ocazie miercurea aceasta de a doborî recordul mondial (1:51.92), deținut de americanul Peirsol, în finala probei de 200 spate, unde, având în vedere superioritatea sa față de toți rivalii săi, Kos se va lupta din nou cu propriile limite. AGERPRES/(AS-redactor: Teodor Ciobanu, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Armata germană raportează sute de survolări suspecte ale obiectivelor militare de către drone în ultimii ani
în ultimii ani, forțele armate germane, Bundeswehr, au raportat o creștere semnificativă a numărului de drone observate, cu câteva sute de survolări suspecte raportate deasupra obiectivelor militare, relatează dpa. Un purtător de cuvânt al Comandamentului Operațional al Forțelor Armate a declarat pentru grupul media RND, în comentarii publicate miercuri, că rapoartele privind observarea dronelor au crescut brusc după ce Rusia a declanșat invazia pe scară largă a Ucrainei, în februarie 2022, și au rămas la un nivel ridicat. Acesta a mai transmis că, în ultimii ani, au fost raportate câteva sute de survolări suspecte cu drone deasupra obiectivelor militare germane. Majoritatea implicau drone individuale, însă au fost raportate ocazional și roiuri de drone. Purtătorul de cuvânt a mai adăugat că mediul de securitate din Germania și Europa s-a schimbat fundamental în ultimii ani. Germania se confruntă acum, zi de zi, cu amenințări hibride, inclusiv dezinformare, atacuri cibernetice, spionaj și sabotaj, a declarat acesta. Săptămâna trecută, Bundeswehr a transmis că două drone au fost observate deasupra unei baze militare din Mechernich, în landul Renania de Nord-Westfalia, din vestul Germaniei. Cazul a fost preluat de poliție. Tot săptămâna trecută, o dronă echipată cu explozibili și un detonator a declanșat o alertă de securitate pe Aeroportul Leipzig/Halle, unde a fost găsită lângă o aeronavă de transport ucraineană. Parchetul Federal al Germaniei a preluat ancheta în acest caz. AGERPRES/(AS - redactor: luca, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Luptă contracronometru pentru găsirea supraviețuitorilor cutremurului din Columbia; bilanțul ar depăși 250 de morți
Echipele de salvatori au continuat să sape marți prin munți de moloz, în vestul Columbiei, cerând persoanelor din jur să facă liniște pentru a putea auzi eventualii supraviețuitori aflați încă sub clădirile prăbușite în urma unui puternic seism care ar fi provocat moartea a cel puțin 250 de persoane, transmite miercuri Reuters. Cutremurul cu magnitudinea 7,4, cel mai devastator care a lovit Columbia în acest secol, a zguduit luni dimineață regiunea centrală a țării, renumită pentru cultivarea cafelei, lăsând în urmă blocuri de apartamente, case, școli și centre medicale crăpate, înclinate sau dărâmate. Rapoarte separate din orașele afectate indicau marți un bilanț de 254 de morți, dintre care 101 în Pereira, situată în centrul regiunii producătoare de cafea, și 95 în Cali, al treilea oraș ca mărime din țară. Multe comunități indigene din regiunea împădurită Choco, situată pe malul Pacificului, în apropierea epicentrului cutremurului, sunt încă private de curent electric sau de servicii de bază, ceea ce complică eforturile de salvare. Cutremurul s-a produs la doar câteva zile după ce Abelardo De La Espriella a preluat mandatul de președinte. El s-a deplasat în regiunile afectate și a promis sprijin economic persoanelor rămase fără locuințe. Guvernul, care a anunțat măsuri de austeritate imediate odată cu preluarea puterii, se pregătește în prezent să revizuiască un buget de peste 180 de miliarde de dolari elaborat de predecesorii săi de stânga. Echipele de salvatori au continuat să intervină marți, cu macarale, excavatoare, dar și cu mâinile goale, formând lanțuri umane și dând mai departe găleți pline cu moloz, în timp ce căutau persoanele aflate încă sub dărâmături. Scene de coșmar Rosa Gonzalez a descris modul în care a reușit să scape din pensiunea pe care o conducea în Pereira împreună cu soțul ei și bebelușul lor de 10 luni. 'Clădirea a început să scârțâie și, chiar în clipa în care am fugit afară, s-a prăbușit', a declarat ea pentru Reuters în timp ce își mângâia pisica, salvată în cursul nopții de luni spre marți. Deși opt persoane au reușit să scape cu viață, un bărbat în vârstă a rămas blocat pe o terasă, iar ea și-a exprimat îngrijorarea că acesta s-ar putea număra printre cei care și-au pierdut viața. Influencerul Jose Gallego tocmai aterizase pe aeroportul din Pereira când a avut loc cutremurul. El a transmis în direct imagini cu zgâlțâiturile, în timp ce stătea ghemuit sub o masă, iar în jur cădeau bucăți din tavan. 'Erau oameni răniți, sângerând, țipând și încercând să-și găsească familiile', a declarat el. Gallego a spus că a stat afară, în spații deschise, de teama replicilor. Până marți după-amiază au fost înregistrate peste 100 de replici. 'Am traversat orașul pe jos; mi-a luat două ore, iar scenele erau devastatoare', a declarat Gallego pentru Reuters. 'A fost ca un coșmar devenit realitate', a adăugat el. Mii de persoane au rămas fără adăpost după ce cutremurul a dărâmat complexe de apartamente și a produs fisuri adânci în structura locuințelor, obligând familiile să aștepte sub cerul liber încheierea inspecțiilor de siguranță. Alberto Machado, în vârstă de 34 de ani, a declarat pentru Reuters că seismul s-a produs după ce și-a dus fiul la școală. Casa lor din Cali a fost distrusă, iar soția sa, soacra și cei doi copii mici au fost nevoiți să-și petreacă noaptea la un vecin. El a oferit aceste informații marți seară (ora locală) în fața unui centru sportiv care se pregătea să găzduiască 60 de persoane peste noapte, inclusiv 30 de vârstnici dintr-un azil avariat. Adăposturile pentru câini și pisici au lansat, de asemenea, apeluri pentru hrană, medicamente și voluntari. Aplauze pentru salvatori în Cali, locuitorii găteau pe străzi și încercau să recupereze ce puteau de sub dărâmături. Echipele de intervenție, voluntarii civili și oficialii locali s-au adunat în fața complexului de apartamente distrus Torres del Limonar, care odinioară era format din două turnuri cu mai multe etaje, într-un cartier elegant, mărginit de copaci. Mulțimea a aplaudat când salvatorii au scos în viață o femeie de sub dărâmături, aceasta fiind transportată pe o targă. Alții au fost mai puțin norocoși. Responsabilul pentru sănătate publică din Cali, German Escobar, a declarat că morga orașului era plină și că autoritățile adunau tot mai multe cadavre de pe străzi. Primarul din Cali, Alejandro Eder, unul dintre cei care au impus starea de urgență militarizată pe timp de noapte pentru a preveni jafurile, a fost alungat dintr-un cartier grav afectat, potrivit imaginilor postate pe rețelele sociale. în Choco, localitățile situate în apropierea epicentrului au declarat media locale că încă nu primiseră niciun ajutor din partea guvernului. Andres Caicedo, un lider din Sipi, o comunitate restrânsă situată într-o zonă împădurită, la 11 ore distanță cu mașina și barca de capitala regiunii Choco, a declarat pentru Caracol TV că locuitorii se confruntă cu dificultăți, într-o zonă deja devastată de atacurile grupurilor armate. 'Ne urcăm în copaci ca să prindem semnal de internet', a spus Caicedo. 'Avem copii și persoane în vârstă care încă nu și-au revenit din șoc... Nu avem un centru medical sau provizii medicale, am făcut ce-am putut cu propriile mâini', a spus el. Marți după-amiază (ora locală), trei aeroporturi continuau să fie închise, iar numeroase zone - în special Choco - încă nu aveau acces la gaz, apă și electricitate. De asemenea, mai multe autostrăzi importante erau blocate. De La Espriella a oferit un bilanț național al victimelor luni, în jurul prânzului, iar instituțiile guvernamentale au declarat că li s-a ordonat să nu-și facă publice propriile cifre. Guvernul național nu a furnizat un alt bilanț oficial, ceea ce a atras critici și a creat confuzie cu privire la numărul morților. Având în vedere că în unele dintre cele mai afectate zone comunicațiile sunt încă afectate, autoritățile au declarat că stabilirea amplorii totale a pagubelor și a bilanțului final al victimelor ar putea să dureze câteva zile. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)
Un copil ucis, clădiri avariate într-un atac ucrainean cu drone la Novorossiisk (guvernator)
Ucraina a lansat în cursul nopții un atac masiv cu drone asupra coastei ruse a Mării Negre, soldat cu moartea a cel puțin două persoane, între care un copil, a anunțat miercuri dimineață guvernatorul regiunii Krasnodar; a fost lovit și orașul-port Novorossiisk, informează dpa și Reuters. Guvernatorul Veniamin Kondratiev a precizat pe Telegram că 21 de clădiri rezidențiale și patru unități comerciale din Novorossiisk au fost avariate. De asemenea, un copil în vârstă de 8 ani a fost ucis în oraș, a spus el, iar opt persoane au fost rănite. Un bărbat a fost ucis în orașul de coastă Temriuk și au fost raportate pagube și în Anapa și Ghelendjik. Informații provenite de pe canale rusești și ucrainene de Telegram indică faptul că au fost lovite portul militar, portul comercial și terminalul de încărcare a petrolului din Novorossiisk. Sistemul FIRMS de detectare a incendiilor aparținând agenției spațiale americane NASA a indicat de asemenea izbucnirea de incendii în respectivele locații. De la Moscova, Ministerul Apărării rus a anunțat că 502 drone de luptă ucrainene au fost interceptate în cursul nopții, un număr relativ ridicat. Atacuri intense au fost raportate și în orașul-port Sevastopol, din peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014. în același timp, atacuri aeriene rusești au vizat în cursul nopții orașul Zaporojie din sudul Ucrainei, printre alte localități. Autoritățile regionale au anunțat izbucnirea unui incendiu puternic la un magazin de bricolaj din oraș și au raportat întreruperi ale alimentării cu energie electrică. Ucraina se apără de aproape patru ani și jumătate împotriva unei invazii ruse de amploare, amintește dpa.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)
Coreea de Nord a lansat încă o rachetă înaintea unor manevre americano-sud-coreene
Coreea de Nord a lansat miercuri o rachetă balistică spre Marea Japoniei - a doua lansare de acest gen înaintea unor exerciții militare comune ale Coreei de Sud și Statelor Unite și a 11-a de anul acesta, transmite Yonhap. Statul-major sud-coreean (JCS) a comunicat că a detectat racheta lansată din regiunea Wonsan de pe coastă în jurul orei locale 6 a.m. (marți ora 21.00 GMT - n. red.). O analiză comună detaliată efectuată alături de americani era încă în curs, dar se știa deja că racheta a parcurs peste 700 de km. Deși JCS nu a precizat deocamdată tipul rachetei sau raza de acțiune, distanța sugerează că a fost o rachetă cu rază scurtă, de obicei între 300 și 1000 de km. Coreea de Nord deține rachete KN-23, considerate versiunea proprie a rachetelor rusești Iskander, care pot lovi la 700-800 de km. Joia trecută, nord-coreenii lansaseră tot spre Marea Japoniei o rachetă despre care militarii sud-coreeni au afirmat că era de tipul cu rază scurtă de acțiune. Potrivit Yonhap, lansările sunt o modalitate de protest a Phenianului față de manevrele anuale americano-sud-coreene Ulchi Freedom Shield, care vor avea loc săptămâna viitoare. Coreea de Nord consideră că este vorba de pregătiri pentru război. Săptămâna trecută, presa nord-coreeană nu a anunțat lansările după circa o zi, ca de obicei, ceea ce a permis speculații conform cărora testul nu a reușit sau a fost folosită o rachetă de tip nou, lansată la o distanță redusă. Profesorul Yang Moo-jin de la Universitatea de Studii Nord-Coreene din Seul, consideră că lansarea de miercuri a fost fie o reluare a testului anterior, fie - 'având în vedere intensificarea războiului din Ucraina' - un test pentru ameliorarea rachetelor Hwasong-11 proiectate pentru lovituri nucleare tactice. Informațiile despre rachete sunt comunicate de SUA și Coreea de Sud și Japoniei. Comandamentul forțelor americane din Pacific a apreciat, într-un comunicat de presă, că nu consideră lansarea rachetei o amenințare imediată pentru teritoriul SUA sau a aliaților. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Simona Aruştei)
Oamenii de știință au prezentat cea mai mare hartă 2D a Universului, conținând aproape 4 miliarde de obiecte cosmice
Astronomii au prezentat cea mai mare hartă 2D a Universului ce a fost realizată până în prezent, oferind o nouă imagine de ansamblu asupra a aproape 4 miliarde de obiecte cerești, pe aproximativ trei sferturi din cerul vizibil, cuprinzând 5,6 trilioane de pixeli, transmite marți Space.com. Noua hartă, creată de echipa Legacy Imaging Surveys din cadrul Dark Energy Spectroscopic Instrument (DESI), combină peste 263.000 de expuneri de telescop colectate pe parcursul a peste un deceniu. Observațiile se întind pe lungimi de undă vizibile și în infraroșu apropiat, localizând stele, galaxii și alte obiecte cosmice de pe cer, potrivit unui comunicat al NOIRLab al Fundației Naționale pentru Știință (NSF). 'Face parte din structura cercetării astronomice acum', a declarat David Schlegel, co-director al Legacy Surveys și om de știință la Laboratorul Național Lawrence Berkeley al Departamentului de Energie al SUA. 'Când lucrezi cu obiecte astronomice astăzi, începi adesea prin a deschide Legacy Imaging Viewer pentru a găsi ce privești'. Cea mai recentă hartă cosmică 2D reprezintă punctul culminant a 13 ani de observații și procesare a datelor. Studiile de imagistică Legacy au fost inițial concepute pentru a ajuta DESI să determine unde să îndrepte miile sale de fibre optice robotizate, creând în esență fundația 2D pentru efortul mult mai amplu al DESI de a cartografia Universul în trei dimensiuni. Instalat pe telescopul Nicholas U. Mayall de 4 metri de la Observatorul Național Kitt Peak din Arizona, DESI măsoară spectrele galaxiilor și quasarilor. Prin determinarea deplasărilor lor spre roșu - cât de mult a fost extinsă lumina lor pe măsură ce Universul se extinde - astronomii pot calcula distanțele lor și pot transforma o vedere plană a cerului într-o hartă 3D a cosmosului. DESI și-a început studiul principal în 2021 cu scopul de a urmări modul în care Universul s-a extins de-a lungul a miliarde de ani și, la rândul său, de a ajuta oamenii de știință să înțeleagă mai bine energia întunecată, fenomenul misterios despre care se crede că determină această expansiune. De atunci, proiectul și-a depășit cu mult obiectivele inițiale. Până în aprilie 2026, DESI cartografiase peste 47 de milioane de galaxii și quasari, creând cea mai mare hartă 3D de înaltă rezoluție a Universului de până acum. Rezultatele anterioare ale DESI au furnizat, de asemenea, dovezi interesante că energia întunecată poate evolua în timp, în loc să rămână constantă, așa cum prezice modelul standard al cosmologiei. DESI nu este singurul proiect care găsește noi modalități de a cartografia cosmosul. La începutul acestui an, astronomii din cadrul Experimentului de Energie întunecată al Telescopului Hobby-Eberly (Hobby-Eberly Telescope Dark Energy Experiment - HETDEX) au creat un alt tip de hartă 3D folosind o emisie Lyman-alfa slabă a hidrogenului din spațiul extragalactic. Acest efort a iluminat structuri anterior ascunse, datând între 9 și 11 miliarde de ani în urmă, când Universul trecea printr-o perioadă de vârf a aprinderii de noi stele. între timp, noua hartă Legacy Imaging Surveys va avea utilizări mult dincolo de DESI. Versiunile anterioare ale setului de date au fost deja menționate în peste 1.800 de lucrări științifice, în timp ce cea mai recentă versiune ar putea ajuta astronomii să caute obiecte și fenomene rare, să studieze evoluția galaxiilor și să antreneze sisteme de inteligență artificială pentru a analiza volumele enorme de date așteptate de la observatoarele de generație următoare. 'Explorările Universului nostru încep întotdeauna cu imagini ale cerului nocturn. Studiile DESI Imaging Legacy Surveys sunt doar un pas în această venerabilă tradiție umană', a declarat Arjun Dey, co-director al Legacy Imaging Surveys și astronom la NSF NOIRLab. 'Pentru echipa noastră, aceste date sunt fundamentale pentru investigarea istoriei expansiunii Universului și a formării galaxiei noastre. Dar cerul aparține tuturor, iar acest studiu oferă tuturor șansa de a se minuna de el'. AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Simona Aruştei)
Natație: Italianca Simona Quadarella, medaliată cu aur la 800 m liber la Europenele de la Paris
înotătoarea italiană Simona Quadarella a cucerit, marți, medalia de aur în proba de 800 m liber la Campionatele Europene de natație din Paris, adjudecându-și astfel al patrulea titlu continental în această probă, relatează AFP. Quadarella a fost cronometrată în 8 min. 15 sec. 55/100, devansându-le pe sportivele germane Isabel Gose - 8 min. 18 sec. 44/100 și Maya Werner - 8: min. 22 sec 55/100, medaliate cu argint și, respectiv bronz. Olandeza Marritt Steenbergen, anunțată marea favorită, a survolat finala probei de 100 m liber, adjudecându-și al doilea titlu continental în cursa regină. Fiind deja campioană europeană a probei (Roma 2022) și dublă campioană mondială en-titre, Steenbergen s-a impus categoric, cu timpul de 51 sec. 90/100, la doar 22/100 de propriul său record mondial (51 sec. 68/100). Ea încheiat cursa cu un avans de peste 80/100 față de compatrioata sa Milou Van Wijk - 52 sec. 71/100, medaliată cu argint, în timp ce italianca Sara Curtis a cucerit medalia de bronz - 52 sec. 72/100. în întrecerea masculină, după ce a fost la un pas de a doborî recordul mondial în semifinale, rusul Egor Kornev a câștigat marți finala probei de 50 m fluture. Kornev a cucerit medalia de aur cu timpul de 22 sec. 52/100, cu 16 sutimi de secundă mai lent decât timpul său din semifinale. înotătorul rus, care a concurat sub drapel neutru, și-a asigurat astfel prima medalie internațională individuală din carieră, după ce obținuse anterior două medalii la nivel mondial în probele de ștafetă. El a terminat cursa în fața campionului mondial en-titre, francezul Maxime Grousset - 22 sec. 54/100, în timp ce medalia de bronz a revenit sportivului din Belarus Grigori Pakarski - 22 sec. 68/100. Rezultate consemnate în finalele de marți de la Campionatele Europene de natație de la Paris: FEMININ 100 m liber: 1. Marrit Steenbergen (Olanda) 51.90 2. Milou van Wijk (Olanda) 52.71 3. Sara Curtis (Italia) 52.72 200 m spate: 1. Katie Shanahan (Marea Britanie) 2:06.13 2. Camila Rebelo (Portugalia) 2:07.62 3. Pauline Mahieu (Franța) 2:08.63 800 m liber: 1. Simona Quadarella (Italia) 8:15.55 2. Isabel Gose (Germania) 8:18.44 3. Maya Werner (Germania) 8:22.55 MASCULIN 50 m fluture: 1. Egor Kornev (Rusia, statut neutru) 22.52 2. Maxime Grousset (Franța) 22.54 3. Grigoiy Pekarski (Belarus/statut neutru) 22.68 100 m bras: 1. Nicolo Martinenghi (Italia) 58.58 2. Ivan Kozakin (Rusia/statut neutru) 58.68 3. Simone Cerasuolo (Italia) 58.90 Ștafetă mixt 4x100 m: 1. Franța 3:39.64 2. Olanda 3:40.92 3. Rusia (statut neutru) 3:41.52 AGERPRES (AS/redactor: Vlad Constantinescu, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Irina Giurgiu)
Ucraina a suspendat atacurile cu drone asupra petrolierelor care utilizează portul rusesc Novorossiisk, la cererea SUA
Ucraina a suspendat atacurile cu drone asupra petrolierelor care utilizează portul rusesc Novorossiisk de la Marea Neagră, în urma unei solicitări în acest sens din partea vicepreședintelui SUA, JD Vance, a relatat miercuri Financial Times, citând oficiali ucraineni, transmite Reuters. Potrivit publicației, solicitarea de luna trecută a survenit pe fondul preocupării SUA că Ucraina destabilizează piețele petroliere și afectează companiile americane prin atacarea petrolierelor care transportă țiței din Kazahstan către un terminal al Caspian Pipeline Consortium (CPC) din respectivul port. Ucraina a acceptat să nu atace infrastructura CPC sau navele non-rusești, cu condiția ca acestea din urmă să nu fie vizate de sancțiuni ucrainene și să nu transporte petrol sau mărfuri rusești, a adăugat ziarul. Casa Albă, Departamentul de Stat și biroul lui Vance nu au răspuns imediat solicitărilor Reuters de a comenta, iar Reuters notează că nu a putut verifica imediat informația. Forțele ucrainene și-au intensificat recent atacurile asupra infrastructurii energetice rusești și a altor obiective, într-un efort despre care Kievul afirmă că vizează să priveze Rusia de resursele necesare finanțării armatei sale. Atacurile cu drone din Marea Neagră au dus la reducerea cu până la o cincime a volumului de petrol încărcat prin terminalul CPC în luna iulie, potrivit a patru surse informate, în contextul în care războiul dintre Rusia și Ucraina afectează vânzările Kazahstanului și ale marilor companii petroliere occidentale. Kazahstanul, care depinde de ruta CPC pentru exporturile de țiței, a înregistrat o scădere de 14% a producției de petrol în iulie față de iunie, au precizat sursele. Chevron și Exxon Mobil se numără printre marile companii petroliere occidentale care își desfășoară activitatea în această țară. Un oficial american a confirmat pentru publicație că administrația a avertizat Ucraina să înceteze atacurile asupra navelor non-rusești din Marea Neagră. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)































