Știri internaționale
Fereastra ta către lumea întreagă, află ce se întâmplă dincolo de granițe
Ciclism: Remco Evenepoel, regele contratimpului pentru al patrulea an consecutiv la Mondiale
Ciclistul belgian Remco Evenepoel rămâne regele contratimpului pentru al patrulea an consecutiv, după ce a cucerit medalia de aur, duminică, în cadrul Campionatelor Mondiale de șosea de la Montreal (Canada), scrie AFP. La 26 de ani, Evenepoel îi egalează pe elvețianul Fabian Cancellara și pe germanul Tony Martin, de asemenea
Fotbal: Manchester United a evitat în ultimul moment înfrângerea cu Fulham (1-1), în Premier League
Manchester United a reușit să evite în ultimul moment înfrângerea pe Old Trafford în meciul cu Fulham, încheiat cu scorul de 1-1, duminică seara, în etapa a cincea a primei ligi engleze de fotbal, transmite AFP. Matheus Cunha a egalat în min. 89, după ce londonezii au deschis scorul prin autogolul lui
Fotbal: Antrenorul Ruben Amorim (AC Milan) este determinat să învețe din greșelile de la Manchester United
Antrenorul echipei de fotbal AC Milan, Ruben Amorim, a declarat că a permis formației rossonera să joace cu mai multă libertate în victoria repurtată cu 3-0 în Serie A împotriva formației Lecce și că nu va mai face aceleași erori care au marcat mandatul său la Manchester United, relatează Reuters. Antrenorul de 41 de ani a in
Filmul 'La Bola Negra', marele câștigător la Festivalul de Film de la Toronto 2026
Drama spaniolă 'La Bola Negra' ('The Black Ball') a câștigat duminică marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Toronto din acest an, o primă recunoaștere importantă pentru acest lungmetraj care va reprezenta Spania la Oscaruri, transmit luni agențiile AFP și DPA. Regizat de duoul spaniol Javier Ambrossi ș
Haiti a extrădat către SUA 18 persoane acuzate în legătură cu asasinarea președintelui haitian Jovenel Moise în 2021
Un grup de 18 persoane confruntate cu acuzații în legătură cu asasinarea președintelui haitian Jovenel Moise în 2021 au fost extrădate duminică în Statele Unite, au anunțat autoritățile americane, transmit luni dpa și AFP. Cei 18 urmează să fie judecați în statul american Florida pentru presupusa lor implicare în
Fotbal: Victorii pentru Juventus și AC Milan în Serie A
Juventus Torino și AC Milan au obținut victorii, duminică, în etapa a cincea a primei ligi italiene de fotbal. Juventus, care venea după un egal și un eșec în Serie A, s-a impus pe propriul stadion în duelul cu Atalanta Bergamo, cu 2-0. Golurile ''Bătrânei Doamne'' au fost înscrise de Francisco Con
Vânzările mondiale de roboți umanoizi au ajuns la 7.000 de unități anul trecut
Aproximativ 7.000 de roboți umanoizi au fost vânduți anul trecut în întreaga lume, pentru a fi utilizați în sectorul industrial și în domeniul serviciilor profesionale, potrivit datelor centralizate de Federația Internațională de Robotică (IFR), informează Reuters. Acest număr relativ mic contrastează cu previziunile privind o expansiune rapidă a vânzărilor în anii următori, în special în China, cea mai mare piață pentru roboți industriali, țară care, luna trecută, a prezentat roboți umanoizi alergând și boxând în cadrul unei olimpiade dedicate roboților. Pentru a fi clasificat drept 'umanoid' conform criteriilor IFR, un robot trebuie să aibă un aspect asemănător omului și să opereze autonom într-un mediu conceput pentru oameni. Prezența picioarelor nu este o condiție obligatorie. Datele IFR, consultate de Reuters, oferă una dintre primele evaluări la nivelul întregii industrii pentru o tehnologie care atrage investiții de miliarde de dolari și oferă demonstrații impresionante. Totuși, numărul roboților umanoizi reprezintă doar 'un procent' din populația totală de roboți la nivel global, a declarat pentru Reuters Susanne Bieller, secretar general al IFR, organizație cu sediul la Frankfurt. Comparativ, în 2024 au fost instalați aproximativ 542.000 de roboți industriali convenționali și s-au vândut alți 199.000 de roboți de serviciu pentru utilizare în transporturi, industria ospitalității și curățenie. Datele aferente anului 2025 privind roboții industriali și cei de serviciu vor fi publicate pe 24 septembrie. Bieller a precizat că, dintre roboții umanoizi vânduți în 2025, mulți nu au fost utilizați pentru activități productive, ci au fost achiziționați de instituții de cercetare sau de companii care îi folosesc pentru a genera date necesare îmbunătățirii modelelor de inteligență artificială (AI). Producătorii auto, care se numără printre primii adoptatori ai tehnologiei roboților, derulează proiecte-pilot folosind 'un număr de roboți de ordinul unităților sau, uneori, al zecilor, în fabricile lor', a spus Bieller. IFR colectează date statistice din domeniul roboticii de trei decenii și a început, în premieră, să centralizeze date despre roboții umanoizi, pe lângă cifrele mult mai mari privind roboții industriali și cei de serviciu. Separat, Bank of America Global Research estimează că, în acest an, vor fi livrați 90.000 de roboți umanoizi, iar până în 2030 numărul acestora va ajunge la 1,2 milioane. Statisticile IFR se bazează pe date furnizate de producători și de asociațiile naționale din industrie; acestea exclud roboții umanoizi destinați consumatorilor individuali și aplicațiilor militare, în timp ce roboții medicali sunt clasificați separat. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Președintele Donald Trump încearcă să își întărească controlul asupra cercetării biomedicale (media)
Președintele american Donald Trump încearcă să își consolideze controlul asupra cercetării biomedicale, Casa Albă pledând pentru crearea unei comisii capabile să respingă proiectele pe care le consideră neconforme cu ideile liderului republican, conform informațiilor apărute în mai multe media americane în weekend, transmite luni AFP.
Fotbal: PSG a câștigat 'Le Classique', 2-1 cu Olympique Marseille, chiar pe Velodrome
Paris Saint-Germain, campioana Franței și a Europei, a câștigat derby-ul de tradiție al fotbalului francez, ''Le Classique'', cu Olympique Marseille, cu scorul de 2-1, duminică, pe Stade Velodrome, în etapa a cincea din Ligue 1. Ferran Torres (66) a deschis scorul pentru parizieni, dar OM a egalat la scurt timp prin
SUA: Un bărbat a fost grav rănit de agenți ICE în Austin, capitala statului Texas
Un bărbat a fost grav rănit la piept de un glonț tras de un agent al Autorității americane pentru imigrație și vămi (ICE), în timpul unei urmăriri în Austin, capitala statului Texas, transmit luni Reuters și AFP. Rănitul a fost identificat de avocata sa drept Wilber Garces Perez, un cetățean venezuelean în vârstă de 28
Fotbal: Real Madrid, învinsă de Atletico Madrid, în La Liga
Real Madrid a fost învinsă de Atletico Madrid cu scorul de 2-1, duminică, într-un derby desfășurat pe Estadio Metropolitano, în etapa a șaptea a primei ligi spaniole de fotbal. Echipa antrenată de Diego Simeone a marcat de două ori imediat după pauză, prin Alejandro Grimaldo (53 - penalty) și Jonathan David (59), după ce fund
Administrația Trump se pregătește să sancționeze Curtea Penală Internațională
Administrația președintelui Donald Trump a pregătit sancțiuni împotriva întregii Curți Penale Internaționale (CPI) și intenționează să le anunțe în curând, au declarat două surse familiare cu acest dosar, o mișcare care ar intensifica atacurile sale la adresa tribunalului global ce urmărește penal crimele de război și genocidul la nivel mondia
Statele Unite au discutat cu China despre un 'mecanism' de dialog privind IA
Statele Unite au sugerat duminică Chinei crearea unui 'mecanism' de dialog între cele două puteri pe tema inteligenței artificiale (IA), a raportat ministrul american al finanțelor, Scott Bessent, la finalul unei întrevederi cu omologul său chinez, Lan Fo'an, scrie AFP. 'Statele Unite au propus implementarea unui me
Venezuela confirmă participarea președintei sale la Adunarea Generală a ONU
Președinta interimară a Venezuelei se va deplasa într-adevăr la Adunarea Generală a ONU, a confirmat duminică Ministerul Comunicării, la două zile după anunțul Washingtonului privind o întâlnire între președintele american Donald Trump și Delcy Rodriguez la New York, notează AFP. Delcy Rodriguez, care guvernează sub pre
Volei masculin: Franța, adversara României în sferturile Campionatului European
Naționala masculină de volei a României va înfrunta Franța, campioana olimpică en titre, în sferturile de finală ale Campionatului European, după ce ''Les Bleus'' au dispus de Portugalia cu scorul de 3-0 (25-21, 25-22, 25-21), duminică, la Sofia (Bulgaria), transmite AFP. Tot în optimi, și tot la Sofia, România a învins duminică formația Ucrainei, cu scorul de 3-0 (25-22, 25-21, 30-28). România și Franța s-au întâlnit și în faza grupelor, marți, la Cluj-Napoca, iar echipa antrenată de Sergiu Stancu s-a impus, într-un meci fără miză pentru cele două formații, cu scorul de 3-2, după ce echipa pregătită de Andrea Giani a avut 2-0 la seturi. în meciul cu Portugalia, de la francezi s-au remarcat Theo Faure (10 puncte), Trevor Clevenot (12 puncte) și Mathis Henno (12 puncte). AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Preda) Sursa foto: Federatia Romana de Volei/Facebook
Alegeri în Germania: CDU, partidul cancelarului Merz, ratează intrarea în Parlamentul unui land (estimări)
Formațiunea CDU a cancelarului Friedrich Merz a eșuat duminică să intre în Parlamentul landului Mecklenburg-Pomerania Inferioară, deoarece nu a atins pragul electoral eliminatoriu de 5%, conform estimărilor televiziunii publice germane, citată de AFP. Este pentru prima dată în istoria Germaniei postbelice când partidul conser
Hochei: ACSH Gheorgheni a izbutit prima sa victorie în Erste Liga
ACSH Gheorgheni, deținătoarea trofeului, a reușit prima sa victorie în acest sezon al competiției regionale de hochei pe gheață Erste Liga, 5-2 (0-0, 4-0, 1-2) cu FEHA19, duminică, la Szekesfehervar. Golurile harghitenilor au fost reușite de Zsolt Adam, Christopher Bodo (3) și Gergo Ambrus. în alt meci, UTE a surclas
Fotbal: Iustin Doicaru, la primul gol în tricoul echipei Rizespor
Tânărul atacant român Iustin Doicaru a înscris primul său gol pentru Rizespor, care a remizat cu Goztepe, 2-2, duminică seara, la Izmir, în etapa a șasea a campionatului de fotbal al Turciei. Gazdele au deschis scorul prin Arda Kurtulan (2), dar nigerianul Ibrahim Olawoyin (70) a restabilit egalitatea, iar Doicaru, intr
Fotbal: Florin Tănase a marcat primul său gol pentru Omonia Nicosia
Internaționalul român Florin Tănase a marcat primul său gol pentru Omonia Nicosia, care a învins-o pe Krasava cu scorul de 4-1, duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a patra a campionatului de fotbal al Ciprului. Tănase a fost titular, a primit un cartonaș galben (45+3), a marcat golul al doilea al campioan
Trump se întâlnește luni la New York cu primarul orașului, Mamdani
Donald Trump se va întâlni luni, la New York, cu primarul orașului, Zohran Mamdani, un tânăr ales provenit din tabăra de stânga a Partidului Democrat și un opozant ferm al președintelui american, a anunțat duminică primăria, potrivit AFP. Cei doi se vor vedea la Gracie Mansion, reședința oficială a primarului din New Yo
Nicușor Dan: România este pregătită să participe la noul grup de lucru al ONU pentru combaterea antisemitismului
România este pregătită să participe activ la noul grup de lucru al ONU dedicat combaterii antisemitismului, a transmis președintele Nicușor Dan, într-o postare pe X, după întâlnirea pe care a avut-o, duminică, la New York, cu Ronald S. Lauder, președintele Congresului Mondial Evreiesc. Președintele României se afl
Zelenski spune că a convenit cu Trump să se întâlnească la New York
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că el și omologul său american Donald Trump au convenit să se întâlnească la New York, în urma unei convorbiri telefonice de duminică, relatează France Presse. 'Tocmai am vorbit cu președintele Donald J. Trump (...) Am convenit să ne întâlnim la New York, iar
VIDEO Franța și Canada sunt 'două mari națiuni independente care vor să rămână așa' (Macron)
SUA și Canada sunt 'două mari națiuni independente care vor să rămână așa', a declarat duminică președintele francez Emmanuel Macron, în timpul primirii, la Saint-Pierre-et-Miquelon, a prim-ministrului canadian Mark Carney, care și-a exprimat dorința de a 'consolida legăturile' dintre cele două țări și cu Uniunea Europeană, relatează AFP.
UPDATE / Alegeri legislative în Rusia: Partidul lui Putin, învingător într-un scrutin marcat de atacurile Ucrainei
Partidul Rusia Unită al președintelui Vladimir Putin este așteptat să câștige, fără nicio surpriză, alegerile parlamentare de duminică din Rusia, un scrutin marcat de atacuri cu drone ucrainene și acte de piraterie cibernetică, relatează AFP. Conform unui sondaj la ieșirea din urne realizat de Centrul de Cercetare a Opiniei Publice de Stat din Rusia (VCI
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au depus flori la Memorialul 9/11 din New York
Președintele României, Nicușor Dan, și Mirabela Grădinaru au depus flori, duminică, la Memorialul 9/11 din New York, în memoria victimelor atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001. Nicușor Dan a transmis, într-o postare pe platforma X, că i-a omagiat pe toți cei care și-au pierdut viața în acea zi, inclusiv pe cetățenii români care nu s-au mai întors acasă. 'Ne amintim viețile lor. Le onorăm memoria. Nu îi vom uita niciodată', a scris președintele. în mesajul său, Nicușor Dan a subliniat și solidaritatea dintre România și Statele Unite, afirmând că România a fost alături de aliatul american după atentatele din 11 septembrie și va continua să sprijine SUA în lupta împotriva terorismului. Președintele Nicușor Dan se află la New York pentru a participa la Săptămâna la Nivel înalt a celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, eveniment la care participă lideri și reprezentanți ai statelor membre pentru dezbateri privind principalele probleme internaționale. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Ionescu) Sursa fotografiilor: Nicușor Dan/X
Alegeri în Germania:Weidel îi cere lui Merz să 'tragă concluzii' după cea mai recentă înfrângere a CDU
Copreședinta partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, i-a cerut cancelarului Friedrich Merz să 'tragă concluzii' în urma celui mai recent eșec electoral suferit duminică, relatează dpa. Weidel a făcut aceste declarații pentru postul de televiziune ZDF la scurt timp după ce estimările indicau
Baschet masculin: CSM CSU Oradea a ratat dramatic calificarea în Liga Campionilor
Echipa de baschet masculin CSM CSU Raiffeisen Oradea a ratat dramatic accederea în grupele Ligii Campionilor, după ce a fost învinsă de formația finlandeză Salon Vilpas cu scorul de 98-96 (26-23, 29-22, 20-22, 23-29), duminică, în finala turneului de calificare de la Samokov (Bulgaria). Vicecampioana României a fost con
Alegeri în Germania / AfD sărbătorește în landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară: 'O seară minunată'
Partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a sărbătorit cu entuziasm duminică seara, după ce estimările au indicat că a ieșit pe primul loc în alegerile regionale din Mecklenburg-Pomerania Inferioară, o victorie care ar marca al doilea succes al formațiunii în alegeri la nivel de land în decurs de doar două săptămâni, relate
Alegeri în Germania: Merz califică drept un 'dezastru' rezultatul CDU în scrutinul regional din Mecklenburg-Pomerania Inferioară
Cancelarul german Friedrich Merz a calificat drept un 'dezastru' rezultatul partidul său, CDU, în alegerile regionale desfășurate duminică în landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară, relatează Reuters, dpa și AFP. în același timp, el a promis accelereze reformele - în calitate de lider al CDU și de cancelar - pe
Alegeri în Germania: Extrema stângă, în frunte la scrutinul regional din Berlin (exit-poll)
Partidul de extremă-stânga Die Linke era creditat cu cele mai multe voturi la alegerile regionale desfășurate duminică în Berlin, conform sondajelor la ieșirea de la urne, relatează Reuters, care precizează că formațiunea ar avea nevoie, totuși, de parteneri pentru a prelua conducerea primăriei capitalei Germaniei, în premieră de la reunificarea din































