Știri naționale
Fii informat, rămâi conectat cu realitatea din România
Piața asigurărilor din România a crescut cu 15% în primul semestru, la 14,2 miliarde de lei
Piața asigurărilor din România a ajuns la un volum total al activității de subscriere de aproximativ 14,2 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, în creștere cu 15% față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Conform sursei citate, aproximativ 78% din volumul total al
Bistrița-Năsăud: Proiectul 'Astăzi mergem la librărie' continuă să aducă bucuria cărții pentru copiii din mediul rural
Un grup de 16 elevi de clasa a șasea de la Școala gimnazială din comuna Livezile s-au bucurat, vineri, de o vizită la o librărie din Bistrița, în urma căreia au putut să își aleagă, gratuit, câte o carte, fiind astfel încurajați să citească și să împrumute ulterior acele cărți altor colegi. Acțiunea a făcut parte
Ministerul Sănătății recomandă începerea vaccinării antigripale, în special în cazul persoanelor cu risc crescut
Ministerul Sănătății recomandă începerea vaccinării antigripale pentru sezonul rece, în special în cazul persoanelor care prezintă un risc mai mare de a dezvolta forme severe și complicații ale gripei. Potrivit Ministerului Sănătății, vaccinarea este una dintre cele mai sigure și eficiente metode
VIDEO Mirabela Grădinaru: Relațiile construite cu răbdare și empatie - cel mai puternic factor de protecție pentru copii
Relațiile bazate pe răbdare, încredere și empatie construite în cadrul familiilor, al școlii și al comunităților reprezintă cel mai puternic factor de protecție împotriva pericolelor cu care se pot confrunta copiii și adolescenții, a declarat vineri partenera de viață a președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, cu ocazia lansării campaniei de prevenire a adicțiilor 'Prevenția începe în relație'. Potrivit acesteia, copiii au nevoie de iubire necondiționată, de acceptare și de siguranță, să știe că există un adult care să îi asculte, fără să îi judece. 'Prevenția nu începe cu o statistică, nu începe cu o interdicție, nu începe într-un raport. Prevenția începe atunci când un copil se simte ascultat, atunci când un adolescent simte că este înțeles. (...) Prevenția începe în relația dintre copil și părinte, în relația dintre elev și profesor, profesorul care observă, care ascultă și care este prezent atunci când apare o dificultate și în comunitățile care nu întorc privirea atunci când un copil are nevoie de ajutor, ci aleg să fie parte din soluție', a subliniat Mirabela Grădinaru, în cadrul evenimentului desfășurat la Palatul Cotroceni. Ea a menționat că, la începutul acestui an, au avut primele discuții între reprezentanți ai Asociației Zi de bine, ai Ministerului Sănătății, ai Organizației Mondiale a Sănătății și ai Administrației Prezidențiale privind necesitatea unei abordări coordonate în prevenirea adicțiilor. 'Astăzi, aceste demersuri capătă o formă concretă prin lansarea primei campanii de prevenție a adicțiilor realizată de Asociația Zi de bine, cu susținerea Organizația Mondiale a Sănătății din România și a Ministerului Sănătății, la inițiativa Administrației Prezidențiale, prin proiectul 'România în lumină'. La baza acestei campanii stă un mesaj simplu, dar foarte puternic: prevenția începe în relație', a transmis Grădinaru. Mirabela Grădinaru a menționat că, la fel ca orice părinte, își dorește tot ce este mai bun pentru cei doi copii ai ei. 'îmi doresc să fie sănătoși, să fie în siguranță, să aibă încredere în ei și să își găsească locul în lume. Dar, la fel ca mulți părinți din această țară, am și foarte multe temeri și nu mă tem doar de pericolele vizibile, mă tem ca ai mei copii să nu se simtă singuri, să nu se simtă neînțeleși, să nu creadă într-un moment greu că nu au pe cineva căruia să îi poată spune ce simt. De foarte multe ori, vulnerabilitatea începe exact acolo, în lipsa unei relații în care copilul se simte văzut, ascultat și înțeles', a explicat ea. Conform acesteia, adolescenții sunt expuși zilnic unor provocări care apar cu o viteză pe care nicio altă generație nu a experimentat-o până acum, iar părinții, la rândul lor, au nevoie de sprijin și de validare. 'Părinții au nevoie să fie ascultați, nu doar judecați. Oricine este părinte cunoaște întrebările care apar uneori, chiar și în cele mai liniștite zile pe care le avem: Oare procedez bine? Oare am greșit? Oare am făcut tot ce puteam face? Sunt un părinte bun? Nimeni nu poate răspunde la toate aceste întrebări, dar specialiștii ne pot oferi repere, ne pot ajuta să înțelegem mai bine ce trăiesc copiii noștri și să ne regăsim încrederea atunci când ne simțim pierduți. Relația dintre părinte și copil nu vine cu instrucțiuni perfecte sau nu avem o rețetă pe care să o putem da de la unul la celălalt. Este un proces continuu de învățare', a evidențiat Mirabela Grădinaru. Evenimentul de la Palatul Cotroceni a reunit adolescenți, părinți, profesori, psihologi și specialiști în adicții, alături de reprezentanți ai instituțiilor publice și ai societății civile. Campania lansată de Asociația Zi de BINE face parte din proiectul 'România în Lumină' desfășurat de Administrația Prezidențială. Campania 'Prevenția începe în relație' este construită în jurul relațiilor din viața adolescenților, pornind de la o concluzie susținută de cercetare și de ghidurile internaționale: cel mai puternic factor de protecție împotriva consumului și a dependențelor comportamentale nu este frica, ci relația. AGERPRES/(A, AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu) Foto: Mihai POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
Muraru (PNL Iași), despre citarea lui Ilie Bolojan la DNA: Este teatru ieftin
Președintele PNL Iași, deputatul Alexandru Muraru, a catalogat drept 'teatru ieftin' citarea la DNA a premierului interimar Ilie Bolojan, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. El a precizat într-o postare pe pagina sa de Facebook că audierea premierului într-un moment în care în România se caută o formulă de guvernare nu este întâmplătoare. 'Două lucruri sunt de spus despre teatrul ieftin de astăzi dimineață de a-l chema pe premierul Ilie Bolojan în calitate de martor la DNA Iași. Nu pot sa nu remarc valul de ipocrizie la PSD Iași, care a pierdut un consilier județean - vicepreședinte al filialei - și unul din cei mai longevivi primari din cauza incompetenței lui Cojocaru și a lipsei de convingere în fața șefilor de la centru, pe amendamentul Fritz. încă aștept chemarea la DNA a lui Sorin Grindeanu în cazul țepelor Nordis, a cutiilor de pantofi pline cu sute de mii de euro dar mai ales pentru probabilul act de trădare cu privire la ingerințe străine în dărâmarea guvernului Bolojan. Există o succesiune de evenimente care ridică semne de întrebare în acest caz și care trebuie clarificate public. Prezența premierului Ilie Bolojan ca MARTOR la DNA Iași vine după săptămâni întregi în care anumite televiziuni au anunțat insistent acest lucru și după apariția în presă a unor informații atribuite cazului Bogos. Este imposibil de ignorat momentul. Audierea liderului PNL are loc exact când România se află în plin proces pentru găsirea unei noi formule de guvernare. Credeți că ne forțați mâna să votăm un guvern de impostori și trădători? în niciun caz', a transmis Alexandru Muraru. Șeful PNL Iași cerut să i se răspundă care este urgența procedurală în ceea ce privește citarea lui Bolojan. 'De ce o audiere de acest tip trebuia să aibă loc tocmai acum și dacă exista o urgență procedurală care făcea imposibilă programarea ei într-un moment care să nu alimenteze speculații politice? De ce prezența fizică a premierului la Iași era indispensabilă și de ce audierea nu putea avea loc la București? Fără răspunsuri clare, toate aceste lucruri contribuie la scăderea încrederii publicului în justiție și la crearea unei imagini negative a justiției. Coincidențele, neclaritățile, scurgerile din dosare, propaganda mediatică alimentează suspiciunile și decredibilizează actul de justiție', a mai spus parlamentarul. Premierul interimar Ilie Bolojan a ajuns vineri dimineața la sediul DNA Iași unde a fost chemat la audieri în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, administratorul unei societăți comerciale din județul Vaslui. Bogos este acuzat de fapte de corupție pentru că ar fi apelat la persoane din cercuri de influență, inclusiv de la nivelul administrației centrale, pentru a-l schimba din funcție pe șeful DSVSA Vaslui, Mihai Ponea. în același dosar, alte trei persoane au fost reținute pentru trafic de influență, dare de mită și șantaj, iar două persoane au fost plasate sub control judiciar pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și șantaj, respectiv complicitate la trafic de influență. Printre acestea se află și fostul președinte al PNL Vaslui, Mihai Barbu, care este acuzat că i-ar fi intermediat afaceristului întâlniri cu persoane din administrația centrală. De asemenea, fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, este cercetată pentru trafic de influență. AGERPRES /(AS - redactor: Loredana Ciobanu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi: Premierul interimar Ilie Bolojan - la DNA Iași Avocatul omului de afaceri Fănel Bogos: Se fac acuzații nefondate
Sighiartău despre audierea lui Bolojan la DNA: Justiția să stabilească adevărul, nu să fie invocată ca armă politică
Deputatul PNL Robert Sighiartău a declarat, vineri, în legătură cu audierea ca martor a lui Ilie Bolojan la DNA Iași, că 'această calitate nu este o acuzație', susținând că 'transformarea ei într-un verdict public servește celor care vor să compromită orice încercare de reformă'. Potrivit lui Sighiartău, 'ostilitatea politică' împotriva lui Ilie Bolojan are ca explicație simplă faptul că acesta 'a tulburat confortul celor obișnuiți să trăiască din funcții, relații și privilegii'. 'Sistemul are nevoie de un PNL docil. România are nevoie de un PNL curajos. Când încerci să schimbi România, afli cât de bine sunt apărate privilegiile. Când atingi pensiile speciale, deranjezi. Când răscolești mușuroaiele de interese din energie și din companiile de stat, deranjezi. Când ceri performanță în locul numirilor politice și respect pentru banul public, deranjezi și mai mult. Ilie Bolojan și-a asumat această confruntare. Iar eu cred că ostilitatea politică împotriva lui are o explicație simplă: a tulburat confortul celor obișnuiți să trăiască din funcții, relații și privilegii', a scris Sighiartău pe Facebook. El a subliniat că Justiția trebuie să stabilească adevărul, independent, și nu să fie invocată ca armă în lupta politică. 'Astăzi este audiat ca martor la DNA. Această calitate nu este o acuzație. Transformarea ei într-un verdict public servește însă celor care vor să compromită orice încercare de reformă. Justiția trebuie să stabilească adevărul, independent. Nu să fie invocată și amestecată ca armă în lupta politică. Miza depășește un singur om. Când un reformator este ținta unei campanii de discreditare, mesajul ajunge la toți cei care ar îndrăzni să-i urmeze exemplul: 'Nu vă atingeți de ceea ce ne aparține!' Dar România nu le aparține. Nici bugetul, nici companiile de stat, nici viitorul acestei țări', a transmis Robert Sighiartău. în opinia sa, cei care trăiesc din privilegiile statului își doresc un PNL docil: să accepte, să negocieze funcții și să lase lucrurile așa cum sunt. 'Eu cred într-un PNL care are curajul să schimbe lucrurile și puterea să rămână drept când este sub asediu. Curajul reformei are un preț. Lașitatea de a renunța la ea îl pune pe nota de plată a fiecărui român și mai ales a viitoarelor generații!', a mai scris liberalul. Premierul interimar Ilie Bolojan a fost audiat vineri în calitate de martor la DNA Iași în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, la solicitarea presei acreditate la Palatul Victoria. 'Audierea s-a referit la circumstanțele audienței acordate de premierul Ilie Bolojan omului de afaceri Fănel Bogos. Premierul a făcut toate precizările solicitate, pe care, de altfel, le-a comunicat și public de fiecare dată când a fost întrebat despre acest subiect', a afirmat Dogioiu. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi: Premierul interimar Ilie Bolojan - la DNA Iași Avocatul omului de afaceri Fănel Bogos: Se fac acuzații nefondate
Gorj: Amplă acțiune de control a inspectorilor de muncă pe un șantier din Târgu Jiu
O amplă acțiune de control se desfășoară, vineri, pe șantierul din cartierul Narciselor din municipiul Târgu Jiu, unde inspectorii de muncă verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, Bianca Văcaru, l
Ioana Dogioiu: Premierul Bolojan a fost audiat la DNA Iași în calitate de martor
Premierul interimar Ilie Bolojan a fost audiat vineri în calitate de martor la DNA Iași în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, la solicitarea presei acreditate la Palatul Victoria. 'Audierea s-a referit la circumstanțele audienței acordate de premierul Ilie Bolojan omului de afaceri Fănel Bogos. Premierul a făcut toate precizările solicitate, pe care, de altfel, le-a comunicat și public de fiecare dată când a fost întrebat despre acest subiect', a afirmat Dogioiu. Fănel Bogos este acuzat de fapte de corupție după ce ar fi apelat la persoane din cercuri de influență, inclusiv de la nivelul administrației centrale, pentru a-l schimba din funcție pe șeful DSVSA Vaslui, Mihai Ponea. Bogos este administratorul unei societăți din județul Vaslui din domeniul creșterii păsărilor. El a fost reținut în luna noiembrie 2025 de procurorii DNA - Serviciul Teritorial Iași, iar ulterior arestat preventiv. Din luna martie, omul de afaceri este plasat sub control judiciar. în același dosar, alte trei persoane au fost reținute pentru trafic de influență, dare de mită și șantaj, iar două au fost plasate sub control judiciar pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și șantaj, respectiv complicitate la trafic de influență. Printre acestea se află și fostul președinte al PNL Vaslui Mihai Barbu, care este acuzat că i-ar fi intermediat afaceristului întâlniri cu persoane din administrația centrală. De asemenea, Cristina Trăilă, fost secretar general adjunct al Guvernului, este cercetată pentru trafic de influență în acest dosar. AGERPRES/ (AS - redactor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi: Premierul interimar Ilie Bolojan - la DNA Iași Avocatul omului de afaceri Fănel Bogos: Se fac acuzații nefondate
Piața de fuziuni și achiziții din România a crescut de 2,2 ori în T3, la 2,3 miliarde euro
Piața de fuziuni și achiziții (M&A) din România a ajuns la o valoare estimată de 2,3 miliarde de euro în trimestrul al treilea din 2026, de 2,2 ori mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile în care numărul tranzacțiilor anunțate a crescut cu 52%, la 93, potrivit unui raport PwC România. Creșterea valorii pieței a fost influențată semnificativ de preluarea Electronic Arts de către consorțiul format din Public Investment Fund (PIF), Silver Lake și Affinity Partners, valoarea aferentă operațiunilor din România fiind estimată la peste 650 de milioane de euro. Fără această tranzacție, valoarea medie a unei tranzacții a fost de aproximativ 16 milioane de euro, nivel comparabil cu cel din trimestrul al treilea din 2025. Tot fără tranzacția Electronic Arts, sectorul Produselor Industriale și Serviciilor a avut cea mai mare contribuție la valoarea pieței, cu aproximativ 463 milioane de euro, respectiv circa 32% din valoarea tranzacțiilor anunțate în trimestrul al treilea. Pe locul următor s-a situat sectorul Energiei, cu aproximativ 232 milioane de euro, reprezentând circa 16%. 'Piața de tranzacții din trimestrul al treilea al anului 2026, atât din perspectiva valorii, cât și a numărului de tranzacții, indică menținerea unui interes susținut al investitorilor pentru business-urile românești, indiferent dacă acestea au fost tranzacții de sine stătătoare, sau parte din tranzacții ce includ operațiuni în mai multe teritorii. Primele rezultate pozitive ale pachetului de consolidare fiscală, comunicate în acest trimestru, menținerea ratingului de țară la nivel 'investment grade' de către agențiile de rating și perspectivele de aderare la OECD au creat premisele continuării unei activități intense în piața tranzacțiilor, unde oportunitățile de consolidare sunt valorificate în principal de investitori strategici, prezenți deja în piața locală', a declarat George Ureche, partener Tranzacții PwC România, citat în comunicat. Printre cele mai importante tranzacții anunțate în trimestrul al treilea, cu valori estimate de peste 90 de milioane de euro, s-au numărat achiziția proiectului eolian Urleasca, cu o capacitate de 77 MW, de către Scatec ASA, achiziția diviziei FORVIA Interiors de către Apollo Global Management și achiziția Zabka Group, inclusiv a operațiunilor Froo din România, de către Alimentation Couche-Tard. Alte tranzacții relevante au fost achiziția International Personal Finance (IPF), ale cărei operațiuni locale sunt reprezentate de Provident Financial România, de către BasePoint Capital, precum și achiziția ContiTech, divizia de produse industriale din cauciuc și mase plastice a grupului Continental, de către o filială a Lone Star Funds. Doar 11 dintre cele 93 de tranzacții au depășit pragul de 40 de milioane de euro, piața locală rămânând astfel dominată numeric de tranzacții de dimensiuni mici. Din perspectiva companiilor-țintă, 1,6 miliarde de euro din valoarea totală a pieței a fost generată de tranzacții la nivelul unor grupuri europene sau internaționale cu operațiuni în România, și nu de achiziții directe ale unor companii locale independente. 'Stabilitatea politică, continuarea scăderii deficitului bugetar și confirmarea stabilizării/scăderii inflației, sunt în continuare factori determinanți pentru interesul investitorilor și pentru evaluările business-urilor locale, în condițiile în care mare parte din riscurile identificate și capturate într-o tranzacție sunt riscuri extrinseci, provenite din zona macroeconomică sau de piață/sector', a spus Marina Pavel, director M&A, PwC România. Investitorii strategici au continuat să domine segmentul cumpărătorilor, cu 65 de tranzacții, în timp ce investitorii financiari au fost implicați în 28 de tranzacții. Numărul tranzacțiilor realizate de investitori financiari a fost cu aproximativ 14% mai ridicat față de aceeași perioadă a anului precedent. în funcție de proveniența investitorilor, 35 de tranzacții au fost realizate de investitori locali, reprezentând aproximativ 38% din numărul total, comparativ cu o pondere de circa 41% în trimestrul al treilea din 2025. Raportul arată, totodată, că la finalul trimestrului s-a înregistrat o pondere mai ridicată a tranzacțiilor aflate încă în etapa de semnare, comparativ cu cele deja închise. Potrivit PwC, situația indică atât o durată mai mare pentru obținerea aprobărilor din partea autorităților și îndeplinirea condițiilor precedente, cât și o activitate investițională mai intensă la final de trimestru. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Bolojan: O Europă mai competitivă și mai sigură are nevoie de regiuni puternice și conectate
O Europă mai competitivă și mai sigură are nevoie de regiuni puternice și conectate, a declarat vineri prim-ministrul interimar Ilie Bolojan. Bolojan a transmis un mesaj video în cadrul dezbaterii privind viitorul Politicii de coeziune, organizată de Grupul de lucru pentru bugete al PPE din Parlamentul European, cu participarea vicepreședintelui acestui Grup, europarlamentarul Siegfried Mureșan. 'Tema întâlnirii este una importantă pentru Europa și pentru fiecare dintre statele și regiunile noastre: cum putem folosi mai bine resursele europene pentru a reduce diferențele dintre regiuni și pentru a crește competitivitatea Europei. Spun acest lucru ca fost primar al municipiului Oradea timp de 12 ani și președinte al Consiliului Județean Bihor timp de patru ani. în această perioadă am văzut cât de important este ca diferitele niveluri ale administrației să lucreze împreună. La nivel local vezi cel mai bine problemele oamenilor și nevoile comunității, poți coordona proiectele care depășesc limitele unei singure localități, iar la nivel național trebuie asigurat cadrul național, trebuie prioritizate investițiile și trebuie mobilizate resursele. De aceea cred că o politică de coeziune eficientă trebuie să valorifice toate aceste perspective. Parteneriatul dintre nivelul european, național, regional și local trebuie să însemne ca fiecare nivel să-și facă partea și să lucrăm în aceeași direcție', a afirmat el. în opinia sa, experiența municipiului Oradea este relevantă. 'în ultimii ani, fondurile europene au contribuit decisiv la transformarea orașului și a zonei metropolitane. Unele dintre aceste ar fi fost mult mai greu de realizat doar din resurse locale sau naționale. Experiența ne arată că fondurile europene produc rezultate atunci când există o viziune de dezvoltare, proiecte bine gândite, decizii luate la timp și capacitatea de a le duce până la capăt', a spus Bolojan. Acesta a subliniat că pentru cetățeni succesul unui proiect european nu este rata de absorbție, ci un drum care se construiește, un transport public mai bun, un spital modern, o școală mai bună, o zonă industrială mai bine conectată sau o companie care poate investi și crea locuri de muncă. El a transmis că prioritățile Europei de astăzi - mai multă competitivitate, securitate, energie sigură și accesibilă, infrastructură, competențe și investiții productive - nu trebuie puse în opoziție cu politica de coeziune. 'Dimpotrivă, ele trebuie să se susțină reciproc, pentru că o Europă mai competitivă și mai sigură are nevoie de regiuni puternice și conectate. Pentru România această legătură este foarte importantă. O regiune mai bine conectată, cu acces la energie și cu oameni bine pregătiți, poate atrage investiții și poate crește competitivitatea întregii economii. Conectarea regiunilor prin infrastructură modernă poate reduce costurile pentru companii, poate facilita accesul la piețe și poate atrage investiții private care înseamnă locuri de muncă și venituri mai bune pentru oameni. De aceea, modernizarea politicii de coeziune trebuie să păstreze foarte clar obiectivul reducerii decalajelor economice, sociale și teritoriale, dar, în același timp, să fie mai bine conectată la noile priorități ale Europei', a adăugat Bolojan. în același context, el a menționat și importanța reformei administrației publice. 'Asta înseamnă și o administrație mai simplă și mai eficientă. Trebuie să avem reguli mai clare, proceduri mai simple, avize obținute mai repede. Digitalizarea trebuie să reducă timpul pierdut, nu doar să mute birocrația dintr-un sistem în altul, iar simplificarea este esențială. Avem nevoie de reguli mai clare și de un control care să verifice lucrurile importante fără să blocheze proiectele. Administrația trebuie să-și folosească timpul pentru a rezolva probleme și pentru a duce investițiile la capăt', a evidențiat Bolojan. Premierul interimar a subliniat și faptul că viitoarele planuri regionale și naționale trebuie să implice regiunile de la început în stabilirea priorităților și în pregătirea investițiilor, având în vedere că administrațiile locale cunosc nevoile comunităților. 'Iar acest rol trebuie să vină și cu responsabilități clare și cu asumarea rezultatelor', a precizat Bolojan. Printre participanții la eveniment se numără și europarlamentari ai Grupului PPE, Daniel Buda, Iuliu Winkler, reprezentanți ai Comitetului European al Regiunilor, aleși locali și reprezentanți ai autorităților din România, primarul municipiului București, Ciprian Ciucu, președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, și reprezentanți ai societății civile. AGERPRES/ (A,AS - redactor: Daniel Florea, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
TAROM respinge acuzațiile de faliment și susține că își continuă activitatea în condiții de siguranță și eficiență
Compania națională TAROM consideră iresponsabile declarațiile senatorului USR, Cristian Ghinea, potrivit cărora operatorul aerian va intra în faliment și transmite că își va continua activitatea în condiții de siguranță și eficiență, menținând o politică comercială competitivă. 'Compania Națională de Transport Aerian TAROM avertizea
ROBOR la trei luni a crescut, vineri, la 6,11%
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la 6,11% pe an, de la 6,06% pe an cât a fost în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Indicele la șase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, s-a majorat la 6,16% pe an, de la 6,12% pe an, iar ROBOR la 12 luni a crescut la 6,22%, de la 6,18%, în ședința anterioară. în ceea ce privește indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,57% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din trimestrul II 2026. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Noaptea Albă a Galeriilor: Picturi ale membrilor familiei Liciu - prezentate în premieră, vineri, la Galeria Madrigal
O expoziție dedicată artiștilor Lucian Liciu și Nicoleta Gribincea și celor trei copii ai lor, Henry, Natașa și Elena, va fi prezentată în premieră, vineri, la Galeria Madrigal, în cadrul evenimentului național Noaptea Albă a Galeriilor. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, vineri, AGERPRES, cu această
Nova Power & Gas: Memorandumul pentru GNL a expirat fără să se ajungă la un acord
Memorandumul de înțelegere pentru gaze naturale lichefiate GNL, semnat la Atena în noiembrie 2025, a expirat la 5 februarie 2026 fără să se ajungă la vreun acord sau măcar la un draft de contract, precizează Nova Power & Gas într-un comunicat transmis vineri AGERPRES. Potrivit sursei citate, compania nu a participat la discuțiile privind
Badea (BNR): Dezvoltarea tehnologiei și implementarea modelelor AI nu mai sunt opționale pentru economiile emergente
Dezvoltarea tehnologiei și implementarea modelelor de inteligență artificială nu mai sunt opționale pentru economiile emergente, ci reprezintă elemente fundamentale ale noului model de dezvoltare, în condițiile în care acestea trebuie să evite capcana venitului mediu, susține Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR).
Neamț: Incendiu provocat intenționat la Mănăstirea Bisericani; în iulie, lăcașul de cult a fost afectat de un alt incendiu
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de joi spre vineri, la mai multe dependințe ale Mănăstirii Bisericani, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. La fața locului intervin mai multe echipaje de pompieri de la Detașamentul de Pompieri Piatra-Neamț și voluntarii SVSU Alexandru cel Bun. 'Incendiul
Maramureș: Prin joacă, în căutarea răspunsurilor din lumea științei - proiect educativ al Muzeului de Istorie și Arheologie
Copiii din județul Maramureș sunt așteptați să descopere, prin jocuri, posibile răspunsuri la întrebări cu caracter științific și să viziteze exponatele Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, a declarat vineri, pentru AGERPRES, directorul instituției, Viorel Rusu. 'Invitația noastră e una
Marius Budăi (PSD): Sunt momente în politică în care adversitatea trebuie să înceteze
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat, vineri, că sunt momente în politică în care adversitatea trebuie să înceteze, iar PSD este deschis dialogului cu toate forțele politice și cu toți parlamentarii care înțeleg că România are nevoie urgentă de o schimbare de direcție. 'Sunt momente în politică în care adversitatea trebuie să înceteze. Acum trebuie să vorbim puțin și să facem mult. România trece printr-o perioadă grea. Căderea Guvernului Mureșan ne arată, încă o dată în plus - dacă mai era nevoie, un lucru foarte clar: direcția trebuie schimbată și România trebuie să meargă mai departe. în acest moment, cred că trebuie să coborâm tonul confruntării și să ridicăm nivelul responsabilității', a scris Budăi pe Facebook. El a adăugat că PSD este, ca și până acum, deschis dialogului cu toate forțele politice și cu toți parlamentarii care înțeleg că România are nevoie urgentă de o schimbare de direcție. 'Nu trebuie să fim de acord asupra tuturor lucrurilor. Dar putem să ne punem de acord asupra lucrurilor esențiale: că economia trebuie repornită, că oamenii nu mai pot suporta la nesfârșit austeritate și incertitudine, că politica fără excepții nu mai poate continua și că România are nevoie de un guvern cu puteri depline, capabil să ia decizii, să redea oamenilor încrederea, să pună din nou speranța în locul fricii și să construiască, nu doar să gestioneze criza de la o zi la alta. Aceasta este miza momentului: să găsim ceea ce ne unește, nu ceea ce ne dezbină. PSD este pregătit să discute cu oricine își dorește cu adevărat această schimbare', a precizat Budăi. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Ambasadoarea Germaniei: Companiile germane sunt interesate de investiții în energia solară și eoliană din România
Companiile germane manifestă un interes în creștere pentru sectorul energetic din România, în special pentru energia solară și eoliană, a declarat ambasadoarea Germaniei în România, Angela Ganninger, la conferința de lansare a celei de-a treia ediții a Codului de Bune Practici pentru Energia Regenerabilă din România. 'în schimburile noastre regulate cu AHK România, vedem un interes în creștere și susținut din partea companiilor germane pentru sectorul energetic din România. în special, energia solară și eoliană s-au dovedit domenii foarte atractive pentru investiții și cooperare', a afirmat Angela Ganninger. Ea a subliniat că România oferă condiții naturale favorabile, obiective ambițioase în domeniul energiei regenerabile, o încredere în creștere din partea investitorilor și oportunități semnificative pentru inovare și dezvoltare tehnologică. Potrivit ambasadoarei, România este considerată o piață cu un potențial ridicat și de importanță strategică în cadrul programelor internaționale de promovare a afacerilor derulate de Ministerul Federal al Economiei și Energiei din Germania, inclusiv datorită rolului său în configurarea viitorului energetic al Europei de Sud-Est. 'Companiile germane sunt interesate să fie parteneri-cheie în transformarea României', a spus ambasadoarea. Angela Ganninger a amintit, totodată, că la începutul acestui an a fost semnată o Declarație germano-română privind energia, de către ministrul german al Economiei și Energiei, Katharina Reiche, și fostul ministru român al Energiei, Bogdan Ivan. Documentul vizează consolidarea cooperării dintre Germania și România în domenii precum securitatea energetică, eficiența energetică și energia regenerabilă. Obiectivul declarației este identificarea unor interese și proiecte comune, schimbul de expertiză și dezvoltarea unei cooperări cât mai eficiente, a precizat ambasadoarea. Ea a evidențiat și rolul Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România), unul dintre partenerii instituționali ai evenimentului, în facilitarea cooperării dintre companiile germane și cele românești. 'AHK România sprijină companiile germane care intră pe piața românească și creează, în același timp, oportunități pentru companiile românești interesate de cooperarea cu parteneri germani', a explicat Angela Ganninger. Ambasadoarea a arătat că relațiile economice dintre Germania și România au o bază solidă, companiile germane fiind principalii investitori străini în România începând din 2006, iar volumul schimburilor comerciale dintre cele două țări ajungând la 42,6 miliarde de euro în 2025. în opinia sa, cooperarea dintre Germania și România în domeniul energiei regenerabile, al infrastructurii energetice, inovării și sustenabilității se va aprofunda în perioada următoare. 'Prin combinarea tehnologiei și expertizei germane cu potențialul și ambițiile considerabile ale României, putem crea valoare economică durabilă, consolida reziliența energetică a Europei și contribui la un viitor mai verde și mai prosper pentru ambele țări și pentru Europa în ansamblu', a afirmat Angela Ganninger. Asociația Industriei Fotovoltaice și a Stocării din România (RPIA) și Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA) au lansat, joi, 1 octombrie, cea de-a treia ediție a Codului de Bune Practici pentru Energia Regenerabilă din România. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
S&P publică vineri raportul privind ratingul suveran al României
Agenția internațională de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) publică vineri raportul privind ratingul suveran al României, într-un context marcat de incertitudine politică și de eforturile de consolidare fiscală, raportul urmând să ofere o nouă perspectivă asupra situației finanțelor publice și a capacității țării de a-și menține rating
Avocatul omului de afaceri Fănel Bogos: Se fac acuzații nefondate
Bogdan Gheorghiță, avocatul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos, a declarat vineri, la intrarea în sediul Direcției Naționale Anticorupție Iași, că acuzațiile formulate împotriva clientului său sunt nefondate, menționând că informațiile din dosar se bazează, în principal, pe discuțiile purtate cu alte persoane. 'Se aduc acuzații nefondate. Tot ce este în acest dosar este bazat pe discuția altor persoane din dosar. (A reclamat - n.r) Abuzurile domnului Ponea la ANSVSA, iar domnul Bociu (președintele ANSAVSA - n.r) trimitea aceeași echipă care făcea abuzurile. Asta explică domnul Bogos. Ori, tu să trimiți aceeași echipă care sancționa să verifice greșelile...părerea mea e că nu erau compatibili', a răspuns întrebărilor jurnaliștilor avocatul Bogdan Gheorghiță. Potrivit acestuia, Fănel Bogos ar fi reclamat presupuse abuzuri comise de angajații Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Animalelor (ANSVSA), susținând că aceleași echipe de control ar fi fost trimise ulterior să verifice situațiile reclamate. Avocatul a răspuns jurnaliștilor că este foarte importantă audierea premierului Ilie Bolojan. El a precizat că, din informațiile pe care le are de la clientul său, acesta nu ar fi avut o discuție directă despre oferirea unor bani sau avantaje. 'Domnul Bolojan nu a avut niciodată discuție cu domnul Bogos. I s-a prezentat doar de domnul Bogos un abuz. Atât, din câte știu de la domnul Bogos', a declarat presei Bogdan Gheorghiță. El a respins acuzațiile potrivit cărora Fănel Bogos ar fi intenționat să ofere mită sau să facă trafic de influență, făcând referire și la fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă. 'Am mai auzit ceva despre discuțiile despre doamna Trăilă și domnul Bogos. Ce relevanță are o discuție dintre domnul Bogos și doamna Trăilă atât timp cât nu a fost niciodată vorba de bani sau această mită? A fost o discuție între alte două persoane care au presupus că ar putea domnul Bogos, din disperare, să ajungă la acest pas. Dar nu a fost vorba niciodată despre așa ceva. Și nu a dat niciodată mită, și nu a făcut niciodată trafic de influență', a ținut să precizeze avocatul. Atunci când a fost întrebat de jurnaliști dacă, în timpul discuțiilor cu Ilie Bolojan, clientul său i-a promis ceva, avocatul a replicat 'nimic'. 'Procedural, singurul care are competență să controleze președintele ANSVSA, care este propus de Guvern, este premierul sau Corpul de Control al Premierului. Unde putea să se ducă mai sus? Că doar a încercat domnul Bogos de jos să elimine abuzurile. Nu s-a putut', a ținut să precizeze avocatul omului de afaceri vasluian. Gheorghiță a mai afirmat că, după sesizările făcute de clientul său, ANSVSA ar fi efectuat un nou control, în urma căruia ar fi concluzionat că situația era în regulă. 'Se fac niște abuzuri fantastice, dar le veți afla', a mai precizat avocatul. Omul de afaceri Fănel Bogos este administratorul unei societăți din județul Vaslui din domeniul creșterii păsărilor. El a fost reținut în luna noiembrie 2025 de procurorii DNA - Serviciul Teritorial Iași, iar ulterior arestat. Din luna martie, Bogos este plasat sub control judiciar. Acesta este acuzat de fapte de corupție pentru că ar fi apelat la persoane din cercuri de influență, inclusiv la nivelul administrației centrale, pentru a-l schimba din funcție de șeful DSVSA Vaslui, Mihai Ponea, instituție care amendase în repetate rânduri societatea sa. în același dosar, alte trei persoane au fost reținute pentru trafic de influență, dare de mită și șantaj, iar două persoane au fost plasate sub control judiciar pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și șantaj, respectiv complicitate la trafic de influență. Printre acestea se află și fostul președinte al PNL Vaslui, Mihai Barbu. El este acuzat că i-ar fi intermediat afaceristului întâlniri cu persoane din administrația centrală. în prezent, acesta se află sub control judiciar. De asemenea, pe 25 august, procurorii din cadrul DNA Iași au dispus urmărirea penală față de Cristina Trăilă, fost deputat PNL și fost secretar general adjunct al Guvernului, pentru complicitate la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Conform unui comunicat al DNA transmis presei în noiembrie 2025, Fănel Bogos ar fi încercat să obțină despăgubiri de aproximativ 13 milioane de lei, după ce, în anul 2024, la una dintre fermele sale din județul Vaslui ar fi fost confirmat un focar de salmoneloză. întrucât DSVSA Vaslui ar fi dispus neutralizarea a 230.000 de păsări și i-a refuzat plata despăgubirilor, omul de afaceri ar fi apelat la mai multe persoane pentru a-l schimba din funcție pe directorul instituției și pentru a determina conducerea ANSVSA să îi favorizeze firma. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu) Foto: ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
Premierul interimar Ilie Bolojan - la DNA Iași
Premierul interimar Ilie Bolojan a ajuns vineri dimineața la sediul DNA Iași unde a fost chemat la audieri în dosarul în care este vizat omul de afaceri vasluian Fănel Bogos, administratorul unei societăți comerciale din județul Vaslui. Bogos este acuzat de fapte de corupție pentru că ar fi apelat la persoane din cercuri de influență, inclusiv de la nivelul administrației centrale, pentru a-l schimba din funcție pe șeful DSVSA Vaslui, Mihai Ponea. în același dosar, alte trei persoane au fost reținute pentru trafic de influență, dare de mită și șantaj, iar două persoane au fost plasate sub control judiciar pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și șantaj, respectiv complicitate la trafic de influență. Printre acestea se află și fostul președinte al PNL Vaslui, Mihai Barbu, care este acuzat că i-ar fi intermediat afaceristului întâlniri cu persoane din administrația centrală. De asemenea, fostul secretar general adjunct al Guvernului, Cristina Trăilă, este cercetată pentru trafic de influență. AGERPRES/(AS - redactor: Daniela Malache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu) Foto: ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
Elevii nu vor merge luni la cursuri, de Ziua mondială a Educației
Elevii și profesorii nu vor merge la cursuri luni, 5 octombrie, când se marchează Ziua mondială a Educației. Această zi este recunoscută ca zi liberă nelucrătoare pentru sistemul de învățământ, conform Contractului colectiv de muncă. Ziua mondială a Educației este marcată înc
Prahova: O deținută a decedat la Penitenciarul de Femei Târgșor; se fac verificări cu privire la acest eveniment
O deținută în vârstă de 60 de ani, înregistrată cu multiple probleme de sănătate, a decedat joi la Penitenciarul de Femei Ploiești Târgșorul Nou, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) dispunând verificări la nivelul unității de detenție cu privire la acest eveniment. 'în data de 01
Bistrița-Năsăud: Tânărul de 19 ani din Runcu Salvei, dat dispărut, a revenit nevătămat acasă
Tânărul de 19 ani din comuna bistrițeană Runcu Salvei, dat dispărut și căutat timp de două zile de zeci de persoane, a revenit acasă și este nevătămat, a anunțat primarul din localitate, Daniel Pop. 'Alin Ionuț Constantin a fost găsit, s-a întors acasă, teafăr și nevătămat! Vă mulțumesc tuturor - voluntari, echipe de intervenție - pentru implicare și sprijin', a scris edilul vineri dimineața, pe pagina sa de socializare. Informația a fost confirmată și de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. 'Tânărul căutat a fost găsit. Mulțumim pentru sprjinul acordat', a transmis IPJ. Tânărul de 19 ani din comuna Runcu Salvei a plecat cu animalele la pășune în dimineața zilei de 29 septembrie și nu a mai revenit la domiciliu, fiind căutat de zeci de polițiști, jandarmi, pompieri, salvamontiști și voluntari. Căutările au avut loc în zilele de miercuri și joi, fiind folosite inclusiv drone și echipaje canine. AGERPRES/(AS - redactor: Tina Dumitrescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi: Bistrița-Năsăud: Tânăr de 19 ani, dispărut fără urmă de două zile; zeci de persoane implicate în căutarea lui
Dronă căzută în zona localității Plauru; echipele MApN fac cercetări la fața locului
Ministerul Apărării Naționale a anunțat, vineri dimineața, că o dronă a căzut în zona localității Plauru din județul Tulcea. 'în noaptea de 1 spre 2 octombrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat noi atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în
Vrancea: Bărbat de 60 de ani din Vaslui, decedat după ce a fost accidentat de un tren în Gara Focșani
Un bărbat de 60 de ani, din județul Vaslui, a murit joi seara după ce s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut în Gara Focșani, fiind accidentat de un tren, informează Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea. 'în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că un bărbat, de 60 de ani, din județul Vaslui, s-ar fi dezechilibrat ș
Debitul Dunării la intrarea în țară va scădea până la 1.250 mc/s în zilele următoare
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi staționar în următoarele trei zile, la valoarea de 1.350 mc/s, apoi în scădere ușoară până în data de 8 octombrie, la valoarea de 1.250 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii octombrie (3.900 mc/s), potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gos
Ordinul Arhitecților din România sărbătorește 25 de ani de existență; evenimente organizate în mai multe orașe
Ordinul Arhitecților din România (OAR) marchează 25 de ani de existență 'în slujba profesiei, a culturii mediului construit și a principiilor de calitate esențiale pentru un trai bun', organizând o serie de evenimente menite a aduce în prim plan rolul arhitecturii în societate. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în preajma Zilei Mondiale a Arhitecturii (5 octombrie), arhitecții din întreaga țară, prin filialele teritoriale OAR, deschid porți și dialoguri despre cum se poate construi mai bine în următorii ani în comunități. Astfel, în perioada 2-10 octombrie, toți cei care sunt interesați de arhitectură și mediul construit sunt așteptați la dezbateri, evenimente de tip porți deschise, expoziții și proiecții de filme, în compania arhitecților din orașul lor. Evenimentele pot fi consultate pe site-ul OAR. Evenimentele vor aduce în prim plan rolul arhitecturii în societate, contribuția OAR în viața publică și la modelarea mediului construit. Plecând de la nevoi și contexte locale, arhitecții vor iniția un dialog mai amplu atât despre activitatea lor în regiune în ultimii 25 de ani, cât și despre viitorul profesiei și al orașelor. 'Acești 25 de ani înseamnă pentru generația noastră o dublă responsabilitate: față de arhitecții cu viziune care au construit Ordinul, comunitatea profesională actuală, mecanismele, infrastructura și standardele la care vrem să profesăm, dar mai ales față de potențialul arhitecturii de a produce bine în societate, beneficiarul final al misiunii noastre într-o lume în schimbare accelerată. Specializarea, experiența și mecanismele conturate în acești 25 de ani deloc ușori, prin efortul arhitecților, urbaniștilor și partenerilor noștri instituționali sau din domenii conexe fac din OAR și membrii săi o resursă valoroasă ce poate și trebuie valorificată. Fie că vorbim de legislație, îndrumare de specialitate sau bune practici în arhitectură, urbanism și dezvoltare, le reamintim tuturor celor de care depinde calitatea mediului nostru de viață - factori de decizie, clienți publici sau privați - că suntem aici, pregătiți, ca de fiecare dată, să contribuim', a declarat Ștefan Bâlici, președintele Ordinului Arhitecților din România, citat în comunicat. în 2001, prin Legea 184 de reglementare a profesiei de arhitect, se năștea și OAR, organizația profesională a arhitecților mandatată de statul român să vegheze la calitatea produsului de arhitectură și la standardele unei profesii cu impact profund asupra vieții oamenilor. Dreptul de semnătură - acordat prin lege de OAR practicienilor - nu protejează un privilegiu al arhitecților, ci garantează, pentru fiecare cetățean, că cel care concepe spațiile în care oamenii locuiesc, muncesc, învață și se vindecă răspunde profesional, deontologic și legal pentru actul său, precizează sursa citată. Ordinul Arhitecților din România este organizația de interes public care reglementează profesia, protejează titlul de arhitect și promovează calitatea practicii și a produsului de arhitectură conform Legii 184 / 2001. Pentru OAR, arhitectura reprezintă un act de cultură de interes public, cu implicații urbanistice, economice, sociale și ecologice fundamentale pentru calitatea vieții. AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin, editor online: Andreea Preda) Sursa foto: Ordinul Arhitecților din România/Facebook
Romanian Creative Week X Bucharest - între 2 și 8 octombrie, în Capitală; Mirabela Grădinaru participă la trei evenimente
Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, va participa la trei dintre evenimentele celei de-a doua ediții Romanian Creative Week X Bucharest, eveniment care va avea loc de vineri și până pe 8 octombrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, Mirabela Grădinaru va p































