Știri naționale
Fii informat, rămâi conectat cu realitatea din România
CITR: Noua procedură de valorificare a Șantierului Naval Mangalia permite accelerarea procesului de vânzare
CITR va continua, ca urmare a sentinței pronunțate luni, demersurile pentru valorificarea Șantierului Naval Mangalia prin organizarea de licitații în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Civilă. Conform unui comunicat al CITR, noul cadru de valorificare permite accelerarea procesului și organizarea succesivă a licitațiilor, în cazul în care la etapele anterioare nu există participanți. Astfel, prima licitație va porni de la 100% din valoarea de piață a activului, respectiv 184 de milioane de euro, iar, în absența participanților, prevederile legale permit continuarea procedurii cu diferite valori procentuale. 'Obiectivul nostru rămâne valorificarea Șantierului Naval Mangalia în condiții care să îi ofere o perspectivă reală de reinserție în circuitul economic. Aplicarea mecanismului prevăzut de Codul de Procedură Civilă ne permite să avem un proces mai dinamic și să creștem șansele de atragere a unui investitor. Dincolo de valorificarea activului, miza este crearea premiselor pentru reluarea activității economice și pentru efectele pozitive pe care un șantier funcțional le poate genera pentru angajați, parteneri și economia locală', a declarat Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR. CITR va organiza etapele de valorificare cu respectarea prevederilor legale aplicabile și va comunica public calendarul și condițiile de participare la licitații, se subliniază în comunicat. Șantierul Naval din Mangalia a intrat, în aprilie 2026, în procedură de faliment, după ce adunarea creditorilor a respins planul de reorganizare propus, iar activitatea curentă a fost oprită treptat, fiind inițiate procedurile de lichidare, a anunțat la momentul respectiv, printr-un comunicat, CITR. 'Adunarea creditorilor a respins planul de reorganizare propus pentru companie. Decizia marchează trecerea șantierului în etapa de faliment, etapă în care activitatea curentă va fi oprită treptat și vor fi inițiate procedurile de lichidare, în conformitate cu legislația aplicabilă. Planul de reorganizare supus la vot a avut ca obiectiv identificarea unui investitor strategic care să preia activitatea șantierului și să asigure resursele financiare necesare relansării acestuia', se menționa în comunicat. AGERPRES/(AS - editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
UPDATE Circulația trenurilor între Ovidiu-Ramificația Borcea- Fetești, reluată
Circulația feroviară între Ovidiu - Ramificația Borcea și Fetești a fost reluată pe ambele fire, începând cu ora 18:34, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA, printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, la ora 18:18, cu avizul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, circulația trenurilor a fost reluată pe firul I, pe distanța Ovidiu - Ramificația Borcea - Fetești. Ulterior, la ora 18:34, au fost finalizate intervențiile și verificările necesare și pe firul II Fetești - Ramificația Borcea, fiind reluată circulația feroviară și pe acest fir. Circulația feroviară fusese oprită temporar în urma unui incident produs în jurul orei 17:00 la locomotiva unui tren de marfă operat de DBCR. AGERPRES/(AAS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Fotbal: Victorie la limită pentru FC Voluntari în Superligă, 1-0 cu FC Argeș
FC Voluntari a învins-o la limită pe FC Argeș, cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a opta a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost reușit de Remus Guțea (22). Oaspeții au avut o bară, prin Vadim Rață (15). FC Voluntari și FC Argeș s-au întâlnit în principala competiție internă de 11 ori, de trei ori au câștigat ilfovenii (ambele victorii în deplasare), de cinci ori s-au impus piteștenii, iar alte trei partide s-au terminat la egalitate. FC Argeș a ajuns la patru înfrângeri consecutive în acest sezon, fără gol marcat, 0-1 cu Oțelul, 0-1 cu Sepsi OSK, 0-1 cu FC Voluntari, toate în campionat, și 0-5 cu FCSB, în Cupa României. FC Voluntari - FC Argeș 1-0 (1-0), Stadion ''Anghel Iordănescu'' - Voluntari A marcat: Remus Guțea (22). Arbitru: Szabolcs Kovacs (Satu Mare); arbitri asistenți: Adrian Vornicu (Iași), Cosmin Bojan (Târgu Mureș); al patrulea oficial: Vlad Mircea Baban (Iași) Arbitru video: Rareș George Vidican (Satu Mare); arbitru asistent video: Bogdan Dumitrache (București) Observatori: Victor Daniel Berbecaru (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Paul Mincu (București) - LPF AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu) Foto: IONUT ANGHEL (C) / AGERPRES FOTO
Sector 3: Noua clădire a Școlii 'Neagoe Basarab' - dată în folosință din acest an școlar
Noua clădire a Școlii 'Neagoe Basarab' din Sectorul 3 a fost dată în folosință elevilor din acest an școlar, aceasta fiind construită de la zero, în locul fostului corp al unității de învățământ ce era cu risc seismic și fusese evacuat pe vremea când era administrat de Municipalitate. Primăria Sectorului 3 a transmis, luni, printr-o postare pe Facebook, că noua clădire construită de autoritatea locală pune la dispoziție 24 de săli de clasă și laboratoare, bibliotecă, sală de sport, curte și teren de sport în aer liber. Tot ca o noutate, și vechiul sediu al Primăriei Sectorului 3 din Calea Dudești 191 este pus la dispoziția unităților de învățământ. Interiorul a fost reconfigurat astfel încât clădirea găzduiește în prezent săli de clasă pentru Școala Gimnazială 80, situată alături și care are un mare deficit de spații, precum și pentru Grădinița 239, al cărei sediu din șoseaua Mihai Bravu intră în reabilitare complexă. AGERPRES/(AS - redactor: Iulia Carciog, editor: Antonia Niță , editor online: Anda Badea)
CSAT: Consolidarea posturii SUA în țara noastră reprezintă o investiție strategică în securitatea României
Consolidarea posturii militare a SUA în țara noastră reprezintă o investiție strategică în securitatea României, informează Administrația Prezidențială, după ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). 'în contextul în care Statele Unite ale Americii se află în plin proces de revizuire a posturii sale militare în Europa, Consiliul a evaluat stadiul actual și etapele următoare ale dialogului bilateral dedicat prezenței trupelor și capabilități americane în țara noastră. Membrii Consiliului consideră că măsurile vizând consolidarea posturii SUA în țara noastră reprezintă o investiție strategică în securitatea României și un factor esențial pentru descurajarea și apărarea Flancului Estic al NATO și a întregului spațiu euroatlantic', se arată în comunicatul transmis luni după ședința CSAT. Astfel, membrii Consiliului au stabilit că elementele specifice ale sprijinului națiunii gazdă (Host Nation Support) oferit de România, adaptat cerințelor operaționale și logistice ale forțelor americane, 'sunt analizate în prezent în cadrul unui efort interinstituțional care va fundamenta, în perioada imediat următoare, adoptarea unor decizii concrete'. Pe ordinea de zi a Consiliului s-au aflat, de asemenea, teme privind consolidarea capabilităților operaționale ale Armatei României și adaptarea planificării strategice la noile realități geopolitice. în cadrul ședinței, membrii CSAT au definit direcții de acțiune pentru modernizarea sistemului național de apărare în concordanță cu standardele și exigențele specifice arhitecturii euroatlantice, în contextul evoluțiilor actuale din mediul de securitate regional și global. în acest sens, Consiliul a aprobat Planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2027-2036. 'Acest document programatic asigură corelarea optimă între necesitățile operaționale de echipamente militare și resursele financiare multianuale alocate apărării. Totodată, Planul facilitează consolidarea capabilităților existente și introducerea altora noi, sustenabile, flexibile și mobile, în măsură să răspundă riscurilor și amenințărilor curente', precizează Administrația Prezidențială. Sursa citată amintește că România s-a angajat, alături de aliați, la Summitul NATO de la Haga din 2025 ca, până în anul 2035, să majoreze alocarea bugetară până la 5% din PIB: 3,5% pentru cheltuieli pentru apărare și 1,5% pentru cheltuieli asociate acestui domeniu. 'Creșterea alocațiilor bugetare pentru apărare reprezintă o oportunitate pentru industria de profil din România, care se poate astfel moderniza prin atragerea de tehnologii performante și know-how, inclusiv prin colaborarea cu companii consacrate în domeniu', subliniază Administrația Prezidențială. Totodată, a fost aprobat Programul privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României până în anul 2044, care transpune în măsuri concrete recomandările cuprinse în Analiza Strategică a Apărării, aprobată de CSAT în anul 2025. 'Nivelul de ambiție al Armatei României este definit de necesitatea descurajării, combaterii și contracarării amenințărilor și provocărilor la adresa integrității teritoriale, a suveranității naționale, a stabilității și a progresului economic, precum și de gestionarea optimă a responsabilităților privind apărarea colectivă. Se menține necesitatea creșterii capacității de luptă a structurii de forțe, ceea ce impune o alocare suficientă a fondurilor pentru toate categoriile de costuri, cu accent pe înzestrare, operare și pregătire pentru luptă', se menționează în comunicat. în privința dezvoltării industriei naționale de apărare, prin modernizare și capacitatea de a produce sisteme de înaltă performanță, CSAT a aprobat Documentul de analiză privind implementarea programului SAFE, elaborat de Grupul de lucru interinstituțional constituit la nivelul Executivului și dedicat unor achiziții specifice de capabilități. 'Toate aceste decizii politice, militare și industriale răspund angajamentelor României pentru protejarea suveranității naționale și consolidarea securității spațiului aliat', transmite Administrația Prezidențială. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea) Sursa foto: presidency.ro
Fotbal: FC Rapid a reziliat de comun acord contractul cu fundașul Cristian Ignat
Clubul de fotbal FC Rapid a anunțat, luni, pe un site de socializare, rezilierea de comun acord a contractului cu fundașul Cristian Ignat, cel mai vechi component din lotul formației giuleștene. 'Mulțumim, Cristian Ignat! După aproape șapte ani în Giulești, Cristian Ignat și FC Rapid se despart pe cale amiabilă, prin rezilierea de comun acord a contractului. Cristi a crescut cu Rapidul, a debutat în prima echipă și a purtat tricoul vișiniu în 37 de meciuri oficiale. îți mulțumim pentru anii în care ai fost unul dintre noi, Cristi! Mult succes în tot ce urmează! Giuleștiul va rămâne mereu acasă', se arată pe pagina oficială a FC Rapid. în vârstă de 23 de ani, Ignat a ajuns la Rapid în 2019, fiind împrumutat în această perioadă la echipe precum Unirea Constanța, CS Mioveni și Petrolul Ploiești. în actualul sezon competițional, fundașul nu a evoluat niciun minut pentru gruparea giuleșteană. El mai avea contract cu FC Rapid până în vara anului 2028. Conform informațiilor vehiculate de presa sportivă, Cristian Ignat se va transfera la CFR Cluj. FC Rapid s-a despărțit de la finalul sezonului precedent și până în prezent de 14 jucători: atacantul Daniel Paraschiv, fundașul central Leo Bolgado, atacantul Elvir Koljic, mijlocașul Diogo Mendes, mijlocașul Tobias Christensen, mijlocașul ivorian Kader Keita, mijlocașul slovac Jakub Hromada, fundașul Andrei Borza, mijlocașul kosovar Drilon Hazrollaj, portarul nord-macedonean Dejan Iliev, mijlocașul Omar El Sawy, mijlocașul Gabriel Gheorghe, fundașul Robert Bădescu și fundașul Cristian Ignat. AGERPRES (AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Vâlcea: Peste 120 de copii cu cerințe educaționale speciale, lăsați fără spațiu pentru desfășurarea cursurilor
Părinți ai 126 de copii cu cerințe educaționale speciale de la Centrul 'Andreea' din Râmnicu Vâlcea acuză că noul an școlar a debutat pentru aceștia în condiții 'inumane', deoarece autoritățile județului nu le-au asigurat un spațiu adecvat în oraș pentru desfășurarea cursurilor pe timpul lucrărilor de reab
PNL: PSD să explice 'deplasarea de lux' la Mykonos a lui Florin Manole, cu Victor Ponta și Cristian Deliorga
PNL cere PSD să explice public 'deplasarea de lux' la Mykonos a fostului ministru al Muncii Petre-Florin Manole, alături de judecătorul Curții Constituționale a României Cristian Deliorga, Victor Ponta, alți foști miniștri și oameni de afaceri, se arată într-un comunicat al formațiunii. 'PSD și participanții trebuie să explice scopul re
Corendea (AUR): Zborul București-Beijing face parte dintr-un cadru mai larg al unor colaborări pe care le-am intensificat cu China
Zborul direct București-Beijing, inaugurat vineri, face parte dintr-un cadru mai larg al unor colaborări cu China care au fost intensificate de cel puțin 2 ani și pe care dorim să le realizăm cu succes în diverse domenii, a declarat deputatul Cosmin Corendea, președintele grupului parlamentar de prietenie cu Republica Populară Chineză. 'Vineri a avut loc zborul inaugural București-Beijing și a fost o reală bucurie ca acest proiect să se îndeplinească, după ceva ani de muncă la care a contribuit și grupul de prietenie din Parlamentul României, împreună cu Ambasada Chinei și, evident, compania Air China, care a acceptat să lanseze acest proiect, sperăm cu toții, de foarte lungă durată. El face parte dintr-un cadru mai larg al unor colaborări pe care le-am intensificat cu China, cel puțin de 2 ani de zile, colaborări pe care le dorim a se realiza cu succes în diverse domenii, cum ar fi agricultura, unde deja am reușit să avem toate autorizațiile și toate toată legislația necesară pentru ca orice companie românească care are produse lactate să poată exporta în China', a afirmat Corendea. El și-a exprimat speranța ca, prin inițierea acestui zbor, să fie create și premisele unei cooperări solide cu TAROM, astfel încât Bucureștiul să devină un punct de conexiune între China, România și restul Europei. 'TAROM poate juca un rol esențial în preluarea pasagerilor care sosesc din Beijing și în asigurarea unor legături rapide către cât mai multe destinații europene și regionale. O asemenea colaborare ar însemna nu doar o valorificare mai bună a acestei rute, ci și o consolidare a poziției companiei românești pe piața internațională (...) o poziționare mai eficientă și un rol mai important pe care Bucureștiul poate să-l aibă ca poartă de intrare în Europa pentru călătorii și mărfurile din China', a declarat deputatul pentru AGERPRES. Pe de altă parte, acesta a subliniat că zborul ajută la dezvoltarea turismului, cu 'un mic amendament', și anume ca autoritățile din România să înțeleagă că sistemul de vize ar trebui să fie mult mai bine pus la punct, în prezent acesta fiind 'oarecum întârziat', afectându-i pe cei care vor să vină să aibă un sejur în România sau agențiile de turism. 'în același timp, turismul are și reversul zborului Beijing-București, și anume București-Beijing, și îmi doresc ca tot mai mulți români să descopere China nu din relatări, nu din stereotipuri, ci direct, prin contactul cu una dintre cele mai vechi și impresionante civilizații ale lumii și, de ce nu, cu una dintre cele mai dinamice societăți ale prezentului, astfel încât fiecare cetățean chinez sau român care hotărăște să devină un turist în țara pe care dorește să o viziteze să devină, la rându-i, un ambasador al țării, pentru că turistul este primul ambasador al țării, înaintea diplomaților și altor factori politici', a mai afirmat Corendea. Totodată, acesta a menționat și sectorul transporturilor, unde se încearcă o oarecare poziționare pe o variantă a Drumului Mătăsii, care să includă cumva și portul Constanța, ceea ce ar ajuta la echilibrarea deficitului comercial uriaș pe care îl are România cu China. Un alt domeniu de interes ar fi, în opinia sa, cel a energiei, în contextul în care foarte multe companii chineze doresc să investească în proiecte de energie în România, iar tehnologia chineză ne poate ajuta, mai ales în segmentul de stocare. 'Toate acestea, nu arată decât că România se află într-o relație puțin accelerată cu China și lucrul acesta nu ne poate decât bucura. (...) Stabilitatea sau instabilitatea politică de la București, cât și anumite poziționări politice nu au fost foarte bine percepute și ne-au îndepărtat de acea relație de peste 76 de ani de prietenie pe care o avem cu China și pe care nu înțeleg de ce nu încercăm să o fructificăm cât mai mult din punct de vedere economic, având în vedere potențialul enorm pe care această țară deja l-a demonstrat în lume din acest punct de vedere. (...) Una peste alta, zborul inaugural sperăm să fie de lungă durată. Sperăm ca toate micile opreliști pe care le avem astăzi în operaționalizarea eficientă a zborului ușor-ușor să dispară, iar această rută București-Beijing să devină doar prima din cele multe rute pe care România poate să le aibă și să le valorifice', a punctat Corendea. Românii pot călători din 4 septembrie direct către Republica Populară Chineză, odată cu inaugurarea oficială a rutei aeriene dintre Beijing și București, operată de compania Air China, cu o frecvență de trei zboruri săptămânale. Cursele vor fi operate săptămânal, luni-miercuri-vineri, asigurând o conexiune rapidă și eficientă, care va contribui la optimizarea fluxurilor de transport prin eliminarea escalelor și reducerea timpilor de călătorie. AGERPRES/(AS -editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Ședința CSAT s-a încheiat
Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) care a avut loc la Palatul Cotroceni, luni, s-a încheiat, după peste trei ore de discuții. Pe ordinea de zi a ședinței au fost incluse subiecte referitoare la Planul de înzestrare a Armatei României 2027 - 203
Olt: Polițiștii locali poartă, de luni, camere video de tip bodycam; înregistrările, probe în instanță
Polițiștii locali din municipiul Slatina poartă, începând de luni, camere video de tip bodycam la acțiuni și intervenții, iar imaginile înregistrate pot constitui probe în instanță, a precizat, pentru AGERPRES, șeful Poliției Locale Slatina, Cristinel Rădoi. Potrivit acestuia, introducerea camerelor video portabile a devenit posibilă după modificarea, în acest an, a legislației privind Poliția Locală, iar noile echipamente vor fi folosite pentru documentarea intervențiilor, protejarea polițiștilor și prevenirea faptelor de corupție. Șeful Poliției Locale Slatina consideră că dispozitivele pot descuraja tentativele de corupție și sunt de un sprijin real, comparativ cu cel al armamentului, putând să-i protejeze pe agenți de ultraj. 'Aceste camere portabile ajută foarte mult, dacă pot spune, sunt echivalentul portului armamentului din dotare. Așa cum și Poliția Română este dotată de ceva ani cu aceste bodycamere, preîntâmpină faptele de corupție, adică persoana cu care interacționează se gândește de 10 ori până să-i propună ceva polițistului local ca să-l ierte, să nu-i mai aplice sancțiune. Deci, în primul rând, scopul este de a diminua cât mai mult faptele de corupție. în al doilea rând, de a-i proteja pe ei împotriva săvârșirii infracțiunilor de ultraj', a declarat Cristinel Rădoi. Camerele vor fi pornite în situații în care polițiștii locali legitimează persoane, constată contravenții sau infracțiuni și în timpul intervențiilor în care este necesară documentarea interacțiunii. 'în cazul legitimărilor persoanelor, în cazul în care depistează o contravenție sau depistează o infracțiune și automat sunt obligați să pornească bodycam-ul', a precizat șeful Poliției Locale Slatina. în momentul activării camerei, polițistul local trebuie să informeze persoana cu care interacționează că este înregistrată audio-video, însă înregistrarea nu este condiționată de acordul persoanei vizate, iar imaginile pot fi puse ca probe la dispoziția parchetelor și instanțelor atunci când sunt solicitate. 'Vă aduc la cunoștință că sunteți înregistrat audio-video cu mijloacele din dotare', este informarea pe care polițistul local trebuie să o facă, potrivit lui Rădoi. Pentru dotarea Poliției Locale Slatina cu bodycam-uri, Primăria a făcut o investiție de aproximativ 300.000 de lei. Suma include, pe lângă camere, echipamentele necesare pentru descărcarea și stocarea imaginilor, dispozitivele de prindere și licențele. Polițiștii locali au fost instruiți în ultimele trei săptămâni pentru utilizarea dispozitivelor, iar pregătirea continuă și în această perioadă. Rădoi a menționat că noile echipamente nu permit ștergerea înregistrărilor de către polițiștii care le folosesc. 'Dispozitivele nu au funcție de ștergere, la aceste bodycamuri nu au posibilitatea de a șterge înregistrările ei (polițiștii care le poartă n.r.). Polițistul merge în dispecerat, preia camera, semnează în registru, pleacă cu ea în teren, după acele 8 ore de program revine și depune acest bodycam la dispecerat și semnează că a predat camera respectivă. Imaginile se descarcă automat în momentul în care introduci bodycam-ul la încărcat', a explicat Cristinel Rădoi. Introducerea camerelor face parte, potrivit lui Cristinel Rădoi, dintr-un demers mai amplu de creștere a profesionalismului și de recâștigare a încrederii cetățenilor, astfel încât Poliția Locală Slatina să fie percepută ca o instituție aflată în sprijinul cetățenilor, nu ca una preocupată în primul rând de aplicarea sancțiunilor. 'Vreau să scot tot ce e mai bun din fiecare polițist local, profesional vorbind, și să redăm încrederea cetățenilor în Poliția Locală Slatina prin activități preventive, cât și prin măsuri sancționatorii. Să înțeleagă că polițiștii locali sunt în sprijinul slătinenilor și nu sunt vânători de sancțiuni, sau, eu știu, cum spuneau unii cetățenii, să aducem bani la bugetul Primăriei', a declarat șeful Poliției Locale Slatina. Cristinel Rădoi a susținut că activitatea polițiștilor locali trebuie să pună accent pe prevenție și nu există presiuni asupra polițiștilor locali pentru aplicarea de sancțiuni, menționând că până la schimbarea administrației de după alegerile locale din 2024, ar fi fost 'întreceri' pentru aplicarea cât mai multor sancțiuni și chiar ar fi fost scrise unele fictive. 'Cum erau înainte, că mi-au spus și lucrul acesta, până în 2024 era întrecere cine aplica mai multe sancțiuni contravenționale. Motiv pentru care unul dintre polițiști este suspendat din cauza faptului că a aplicat sancțiuni, este cercetat pentru fals și uz de fals, din cauza faptului că a aplicat sancțiuni contravenționale (fictive n.r.), să vină cu cât mai multe sancțiuni contravenționale, să apară bine în fața șefilor. îmi povesteau că la un moment dat începuse un fel de întrecere între polițiștii locali, care să aplice mai multe sancțiuni contravenționale. Oricum, lucrul acesta s-a interzis complet. Așa ceva nu se întâmplă și nu a existat de când am venit eu. Da, dacă ai greșit, ai săvârșit o abatere gravă, plătești amenda. Dar în primul rând mergem pe prevenție', a susținut Cristinel Rădoi. Șeful Poliției Locale Slatina a menționat că se urmărește folosirea întregului potențial profesional al instituției. 'Polițiștii locali nu au fost folosiți, până în 2024, la toată capacitatea atribuțiilor legale pe care le au. Discut cu fiecare polițist local în parte câte 10-15 minute o dată la două săptămâni. (...) De când am venit la conducerea Poliției Locale, nu am avut cazuri de sesizări de corupție', a mai precizat Cristinel Rădoi. AGERPRES / (A - redactor: Cristina Matei, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)
Fotbal: Antrenorul Florin Maxim continuă la Corvinul Hunedoara, anunță conducerea clubului
Conducerea clubului de fotbal Corvinul Hunedoara a anunțat, luni, că antrenorul Florin Maxim continuă la conducerea nou-promovatei în Superliga, dezmințind astfel speculațiile apărute în presa sportivă potrivit cărora tehnicianul ar urma să fie instalat la FCSB. 'Florin Maxim rămâne la Corvinul! în contextul speculațiilor apărute, astăzi, în presa centrală privind o posibilă plecare a antrenorului nostru, conducerea clubului transmite un mesaj clar: proiectul început la Hunedoara merge mai departe alături de omul care l-a construit, pas cu pas, în ultimii ani', informează gruparea pe pagina oficială de Facebook. Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, care este totodată și membru fondator al clubului Corvinul, a declarat că proiectul început în 2021 trebuie să meargă mai departe cu Florin Maxim. 'Trebuie spus, din capul locului, că am discutat, în urmă cu câteva luni, cu Florin Maxim și mi-a spus, în repetate rânduri, că nu are de gând să plece la alt club, ba mai mult, m-a asigurat de faptul că va merge mai departe cu proiectul nostru, atâta vreme cât are susținerea noastră. Iar el știe că are toată încrederea noastră, pentru că face parte dintr-o poveste, care trebuie să meargă mai departe cu el', a afirmat primarul. 'Indiferent de banii care se oferă unui om, consider că un cuvânt dat este mai presus de orice, tocmai de aceea, conducerea clubului știe că nu își poate pune semnătura pe nici o înțelegere care să însemne despărțirea de Florin Maxim. Să nu uităm, el este și Cetățean de Onoare al orașului, dar și al județului și are, repet, toată încrederea tuturor celor implicați în acest proiect. La Corvinul, cuvântul de ordine, încă din 2021, este continuitatea. în aceste condiții, Florin Maxim va continua povestea pe care a început-o la Hunedoara, indiferent de speculațiile apărute în presa națională', a adăugat Dan Bobouțanu. După înfrângerea din derby-ul cu Dinamo de sâmbătă, patronul FCSB, Gigi Becali a afirmat că antrenorul Marius Baciu intenționează să renunțe la funcție. Ulterior, în presa națională au fost vehiculate câteva nume de antrenori care l-ar putea înlocui pe Marius Baciu, precum Ianis Zicu sau Florin Maxim. AGERPRES (AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)
Caraș-Severin: Două elicoptere intervin pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată la Herculane și Delinești
Două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație (IGAv) intervin, luni, pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată și fond forestier care se manifestă în zonele Băile Herculane și Delinești, din județul Caraș-Severin, focul fiind semnalat în locuri greu accesibile pentru pompierii militari. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), incendiul din zona Delinești s-a extins la o suprafață de aproximativ 30 de hectare și a afectat vegetație uscată, mărăciniș și litieră. 'La fața locului intervin 16 militari din cadrul Detașamentului Caransebeș, opt militari de la Detașamentul Reșița, nouă lucrători silvici de la Ocolul Silvic Păltiniș și doi voluntari. De asemenea, pentru localizarea si stingerea acestui incendiu acționează un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviație (IGAv)', precizează sursa citată. în ceea ce privește incendiul din zona Băile Herculane - Domogled, acesta se manifestă la nivelul litierei și fondului forestier pe o suprafață de aproximativ 2,5 hectare, într-un perimetru greu accesibil. La fața locului acționează patru militari din cadrul Detașamentului Caransebeș cu o autospecială de primă intervenție și comandă, patru lucrători de la Ocolul Silvic Băile Herculane și un ranger al Parcului Național Domogled - Valea Cernei. în sprijinul echipajelor terestre a fost alocat un elicopter din IGAv. Forțele de intervenție acționează susținut pentru localizarea și lichidarea focarelor, împiedicând propagarea flăcărilor, mai arată ISU Caraș-Severin. AGERPRES / (AS - redactor: Sorin Blada, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)
Sector 1: Lista școlilor care au cerut participarea la programul 'Educație pentru viață', în atenția Consiliului Local
Consiliul Local Sector 1 va dezbate și va supune la vot în ședința de miercuri lista unităților de învățământ care au solicitat participarea la programul de after-school 'Educație pentru viață', prin cereri transmise autorității locale. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis luni, programul se adresează elevilor din ciclul primar și le oferă, după orele de curs, masă, sprijin pentru realizarea temelor și activități educaționale și interactive. în anul școlar 2026-2027, cei 4.196 de elevi vor fi organizați în 200 de clase. După terminarea orelor, elevii vor avea un program organizat în cadrul școlii. Vor beneficia de masă și de sprijin pentru realizarea temelor, dar și de activități educaționale și de petrecere a timpului liber, adaptate vârstei lor. Pentru părinți, programul înseamnă că elevii pot rămâne la școală și după încheierea cursurilor, într-un spațiu familiar, cu un program clar. înscrierea elevilor în program se realizează direct la unitatea de învățământ. Părinții care vor să afle detalii despre înscriere, program și modul de organizare trebuie să se adreseze școlii la care învață copilul. Cele 24 de unități de învățământ care și-au exprimat acordul pentru participarea la program sunt: Liceul Greco-Catolic 'Timotei Cipariu', Liceul Teoretic 'Alexandru Vlahuță', Liceul Teoretic Bulgar 'Hristo Botev', școlile gimnaziale 'Sfinții Voievozi', 'Nicolae Titulescu', nr. 5, nr. 6, 'Herăstrău', nr. 13, 'Pia Brătianu', 'Titu Maiorescu', 'V. Alecsandri', 'Uruguay', nr. 162, 'Geo Bogza', 'Petre Ispirescu', 'Eugen Barbu', 'Sf. Nicolae', nr. 178, nr. 181, 'Alexandru Costescu', nr. 183, 'Elena Văcărescu' și nr. 192. AGERPRES/(AS - redactor: Iulia Carciog, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Bucharest International Film Festival - BIFF: Opt producții în competiția internațională, șapte - în premieră în România
Cea de-a XXII-a ediție a Bucharest International Film Festival - BIFF, care va avea loc între 18 și 27 septembrie, aduce în fața publicului opt filme în competiția Internațională, șapte dintre ele urmând a fi văzute pentru prima dată în România, singura excepție fiind producția româno-moldovenească '
A XVII-a ediție a Programului de Tabere ARC, la final; 8.430 de copii și tineri din 21 de țări au redescoperit România
Peste 8.400 de copii și tineri români din afara granițelor țării, din 21 de țări, au participat la cea de-a XVII-a ediție a Programului de Tabere ARC. Desfășurată în perioada 30 iunie - 1 septembrie, pe parcursul a nouă serii consecutive, ediția din acest an a reunit 8.430 de participanți din 21 de țări, care au avut ocazia să descopere România, să se apropie de valorile și tradițiile românești și să creeze legături cu alți tineri care împărtășesc aceeași identitate, precizează Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), într-un comunicat transmis luni AGERPRES. 'Programul ARC este o ancoră identitară. Zilele petrecute de acești copii în România sunt mai mult decât zile de vacanță, sunt experiențe care îi apropie de țară, de rădăcinile lor și de valorile românești. Prin tot ceea ce trăiesc aici, prin oamenii pe care îi întâlnesc și prin legăturile pe care le creează, contribuim la formarea unor noi generații conectate la România, care își cunosc rădăcinile și sunt pregătite să ducă mai departe spiritul românesc, cu mândrie și responsabilitate. Ne bucurăm că putem să le oferim nu doar experiențe frumoase, ci și sentimentul că România este și rămâne acasă', a declarat Cristina-Lavinia Arnăutu, director cu atribuții de secretar de stat al DRP. Amploarea Programului ARC se reflectă și în efortul logistic din spatele celor nouă serii: peste 400.000 de kilometri au fost parcurși pentru transportul și deplasarea participanților și pentru desfășurarea activităților în cele opt centre de agrement și locații partenere din țară, se menționează în comunicat. Ediția din acest an a mobilizat, alături de echipa DRP, peste 200 de voluntari, profesori și însoțitori, care au contribuit la buna desfășurare a programului și la experiența celor 8.430 de participanți. Activitățile s-au desfășurat în: Centrul Sportiv Național 'Arcul de Triumf', București; Centrul de Agrement Gălăciuc, județul Vrancea; Centrul de Agrement Oglinzi, județul Neamț; Centrul de Agrement Codrii de Aramă, județul Botoșani; Mănăstirea Caraiman, Bușteni, județul Prahova; Liceul Tehnologic 'Liviu Rebreanu', Bălan, județul Harghita; Tabăra Straja, județul Hunedoara; Satul de vacanță IC Ponor Padiș, județul Cluj. Pe parcursul fiecărei serii, participanții au luat parte la ateliere interactive de limba română, istorie și geografie, activități dedicate meșteșugurilor și muzicii tradiționale, competiții și activități sportive, excursii ghidate la obiective culturale și sesiuni de educație preventivă. Un moment aparte al ediției din acest an l-a reprezentat ultima serie a Programului ARC, care a inclus și copii cu sindrom Down, într-un demers care a pus în prim-plan incluziunea, prietenia și șansa fiecărui copil de a se bucura de aceleași experiențe. Pentru acești copii, dar și pentru ceilalți participanți, tabăra a însemnat mai mult decât activități și excursii: a fost un spațiu în care diferențele au devenit mai puțin importante decât bucuria de a fi împreună, de a lega prietenii și de a descoperi România, mai arată sursa citată. Ediția 2026 s-a desfășurat cu sprijinul instituțional al Agenției Naționale pentru Sport, Patriarhiei Române și Liceului Tehnologic 'Liviu Rebreanu' din Bălan. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Mureș: Un bărbat de 36 de ani a murit pe acoperișul unei firme din Ungheni
Un bărbat în vârstă de 36 de ani a decedat, luni, după ce a rămas inconștient pe acoperișul unei clădiri aparținând unui operator economic din orașul Ungheni, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș. 'Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au fost solicitați să intervină pe strada Principală din Ungheni pentru deblocarea și salvarea persoanei respective. La fața locului au fost mobilizate o autospecială de intervenție clasică, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, precum și un echipaj cu medic al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Mureș. în ciuda eforturilor depuse de salvatori, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Echipajul medical a fost nevoit să declare decesul bărbatului', a arătat ISU Mureș. Autoritățile urmează să stabilească cu exactitate cauzele și circumstanțele în care s-a produs tragicul eveniment. AGERPRES/(AS - redactor: Dorina Matiș, editor: George Onea, editor online: Anda Badea)
Expoziția 'Arta băimăreană 130 (1896-2026) - Artiști contemporani' - de marți, la Centrul Cultural Maghiar București
Expoziția 'Arta băimăreană 130 (1896-2026) - Artiști contemporani', dedicată celei de-a 130-a aniversări a coloniei de pictori din Baia Mare, se va deschide, marți seară, la Institutului Liszt - Centrul Cultural Maghiar București. Alături de directorul Institutului Liszt, Kosa András László, la evenime
Argeș: Un bucureștean de 97 de ani, prins la volan sub influența alcoolului și cu dreptul de a conduce suspendat
Un bucureștean în vârstă de 97 de ani este cercetat penal după ce a fost prins la volan deși avea dreptul de a conduce suspendat, a anunțat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Bărbatul a fost depistat de polițiști în weekend, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 659, în zona comunei Slobozia. în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că el figurează cu dreptul de a conduce suspendat. 'în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără drept, sub modalitatea conducerii cu dreptul de a conduce suspendat. Totodată, cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare ce atrage răspunderea de natură contravențională', se precizează într-un comunicat al IPJ Argeș. Pentru contravenția constatată, bărbatul a fost sancționat cu o amendă de 1.946,25 de lei (nouă puncte amendă). 'Pentru siguranța tuturor participanților la trafic, respectarea regulilor este obligatorie, indiferent de vârstă. Iar atunci când există îndoieli cu privire la capacitatea de a conduce, evaluarea medicală de specialitate este cea care stabilește aptitudinea pentru conducerea autovehiculelor. Pentru șoferii vârstnici, dar și pentru familiile acestora: nu ignorați semnalele care pot indica faptul că șofatul a devenit riscant', a transmis IPJ Argeș, într-o postare pe Facebook. AGERPRES / (AS - redactor: George Onea, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)
Mureș: Un nou accelerator liniar de ultimă generație, pus în funcțiune la Secția de Radioterapie a SCJ
Spitalul Clinic Județean (SCJ) Mureș a anunțat, luni punerea în funcțiune, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană în valoare totală de peste 10,8 milioane de lei, a celui de-al doilea accelerator linear, după obținerea avizului din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN).
USR Sector 4 sesizează ANI pentru verificarea averii și a posibilelor conflicte de interese în cazul primarului Băluță
USR Sector 4 a depus, luni, o sesizare către Agenția Națională de Integritate (ANI) prin care solicită verificarea averii primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, precum și a unor posibile situații de conflict de interese și incompatibilitate. Potrivit unui comunicat al USR sector 4, sesizarea are la bază o serie de informații și investigații apărute în spațiul public care ridică întrebări cu privire la proveniența unor bunuri și beneficii de care ar fi beneficiat primarul sau familia acestuia, precum și la eventualele legături dintre interesele familiei și persoane sau companii care desfășoară activități în Sectorul 4. în sesizare se solicită ca ANI să verifice, în principal, mai multe aspecte, printre care zborurile private și sursa finanțării acestora. USR Sector 4 este de părere că ANI trebuie să verifice cine a suportat costurile unui zbor efectuat cu un avion privat în august 2024, pentru Daniel Băluță și membrii familiei sale, zbor asociat companiei Toyo Aviation. De asemenea, USR Sector 4 a solicitat verificarea modului în care astfel de cheltuieli se raportează la veniturile și bunurile declarate de primarul Sectorului 4 și dacă au existat beneficii primite de la persoane sau companii ce ar putea avea interese în relația cu administrația Sectorului 4. Totodată, semnatarii sesizării cer ANI să controleze relațiile dintre grupul Toyo și operatorul de salubrizare din Sectorul 4. Conform sursei citate, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora grupul Toyo ar fi avut relații comerciale și litigioase cu operatorul de salubrizare din Sectorul 4, inclusiv în contextul unor proceduri de executare silită. USR Sector 4 solicită ANI să clarifice dacă există vreo legătură între aceste relații comerciale și eventuale beneficii acordate primarului Daniel Băluță sau membrilor familiei sale, inclusiv prin plata unor vacanțe sau a altor cheltuieli. Totodată, solicită verificarea oricăror situații ce ar putea genera un conflict de interese sau o stare de incompatibilitate. 'Un alt aspect care necesită clarificări este legat de data de 19 august 2024. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, în aceeași zi în care fratele primarului Daniel Băluță ar fi cumpărat un teren de la un dezvoltator imobiliar, primarul ar fi inițiat hotărârea de Consiliu Local referitoare la Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru un proiect al aceluiași dezvoltator, Cria General Construct. Aici ANI trebuie să verifice dacă între tranzacția familiei primarului, dezvoltatorul imobiliar și demersurile administrative privind PUD-ul au existat legături de natură să genereze un conflict de interese sau alte încălcări ale legislației privind integritatea', a transmis sursa citată. De asemenea, se solicită ca ANI să verifice și situația patrimoniului familiei extinse a primarului Daniel Băluță. Potrivit informațiilor documentate și prezentate în spațiul public, părinții primarului ar fi achiziționat opt apartamente într-o singură zi, la o valoare totală estimată la aproximativ 480.000 de euro. în același timp, primarul locuiește într-o vilă care figurează în acte pe numele fratelui său. ANI trebuie să verifice sursa fondurilor utilizate pentru aceste achiziții, eventualele transferuri de bani între membrii familiei și existența unor drepturi de folosință sau a altor beneficii patrimoniale care ar fi trebuit declarate, sunt de părere semnatarii sesizării. 'Am cerut ANI să verifice cum este posibil ca, din salariul de primar, să duci o viață de miliardar. Ceasuri și haine de zeci de mii de euro, zboruri cu avioane private și părinți pensionari care își permit să cumpere opt apartamente într-o singură zi. ANI are acum ocazia să demonstreze că nu este doar o instituție care execută ordinele PSD și să verifice, pe bune, cum este posibil să ajungi multimilionar în mai puțin de trei mandate de primar', a declarat Paul Ene, liderul consilierilor USR Sector 4. AGERPRES/(AS - redactor: Iulia Carciog, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Descinderi la interlopul Robert Chira/ Procurorii au pus sechestru pe case și terenuri de o jumătate de milion de euro
Procurorii DIICOT au pus sechestru pe locuințe și terenuri din Năvodari, Brăila, Cernica și orașul Amara, în valoare de peste o jumătate de milion de euro, după descinderile efectuate săptămâna trecută la o grupare care ar fi înșelat un om de afaceri, grupare din care face parte și interlopul Robert Chira. Conform DIICOT și Poliției Române, în urma perchezițiilor efectuate joi, au fost descoperiți și ridicați 71.500 de lei și 9.100 de euro, înscrisuri, dispozitive de stocare a datelor, un pistol airsoft, precum și alte mijloace de probă. De asemenea, a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra a patru imobile, situate în orașul Năvodari, municipiul Brăila, comuna Cernica și orașul Amara, în valoare de aproximativ 460.000 de euro, și a 3 terenuri, din județul Brăila, de aproximativ 90.000 de euro. Potrivit unor surse judiciare, în acest caz au fost arestați trei bărbați, printre care și Robert Chira, iar o femeie a fost arestată la domiciliu. Alte patru persoane au fost plasate sub control judiciar. Procurorii DIICOT și polițiștii au efectuat săptămâna trecută percheziții la o grupare infracțională, care ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 600.000 de euro, după ce i-ar fi propus o 'afacere' prin care acesta să îi ajute cu bani, astfel încât ei să deconteze o presupusă filă cec, emisă de Statele Unite ale Americii, în valoare de 50.000.000 de dolari. Potrivit polițiștilor, din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în perioada septembrie 2023 - septembrie 2026, cinci persoane, patru bărbați și o femeie, ar fi acționat în cadrul unui grup infracțional organizat, având ca scop obținerea unor mari sume de bani, prin inducerea în eroare a unei persoane. 'Membrii grupării de criminalitate organizată i-ar fi propus persoanei vătămate 'o afacere', în care victima să îi ajute cu bani, astfel încât ei să deconteze o presupusă filă cec, emisă de Statele Unite ale Americii, în valoare de 50.000.000 de USD, motivând că ar fi nevoie de plata unor taxe prealabile decontării. în schimbul sumelor necesare decontării, suspecții ar fi solicitat participarea într-o societate a persoanei vătămate, prin înlocuirea unor asociați, urmând să plătească contravaloarea acțiunilor celor pe care îi scotea din firmă, astfel încât, după decontarea filei cec, persoanei vătămate să îi rămână suma de 1.500.000 de dolari, iar o altă sumă, de 1.000.000 de dolari, să intre în firma deținută de victimă, ca și contravaloare a acțiunilor pe care ei le preluau', spune DIICOT. Folosindu-se de înscrisuri și instrumente falsificate, gruparea ar fi indus și menținut în eroare persoana vătămată, formulând în mod repetat solicitări de predare a unor sume de bani și determinând-o să remită suma de aproximativ 605.000 de euro, din care aproximativ 2.800.000 de lei prin transferuri bancare și 120.000 de euro în numerar, cauzându-i un prejudiciu patrimonial corespunzător. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Maramureș: Incendiu de vegetație în Munții Igniș, la peste 1.200 m altitudine; pompierii intervin de două zile
Pompierii militari intervin de aproape 48 de ore pentru stingerea unui incendiu de vegetație în zona Vârfului Țiganu, la peste 1.200 metri altitudine, în Munții Igniș, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Maramureș, Adriana Șanta. 'La sosirea primelor echipaje la fața locului, flăcările afectaseră deja o suprafață de aproximativ 25 de hectare. Incendiul se manifesta mocnit, iar misiunea principală a pompierilor a fost izolarea focului pentru a proteja fondul forestier aflat în imediata apropiere. Datorită promptitudinii salvatorilor, pădurea a fost salvată, însă terenul deosebit de accidentat și stâncos a îngreunat considerabil operațiunile de stingere. Echipajele au acționat neîntrerupt până la lăsarea întunericului, intervenția fiind reluată în această dimineață', a spus oficialul ISU Maramureș. Conform aceleiași surse, începând de luni dimineață, 15 cadre militare au revenit la locul incendiului, încadrând două autospeciale de stingere, un UTV și două autospeciale de primă intervenție și comandă. 'în prezent, incendiul se manifestă la nivelul vegetației uscate și al litierei pădurii, de-a lungul unui perete stâncos. Focul este fragmentat în 5-6 focare izolate, pe un front total de aproximativ 1.500 de metri. Pompierii au realizat dispozitivul de stingere direct din autospecialele de intervenție și au reușit să lichideze o parte din focare. Din cauza reliefului inaccesibil de pe versant, asupra unora dintre focarele izolate nu se poate acționa direct cu apă de la sol. în consecință, a fost solicitat sprijinul Inspectoratului General de Aviație pentru alocarea unei resurse aeriene care să faciliteze stingerea definitivă a incendiului', a mai precizat reprezentantul ISU Maramureș. La locul incendiului acționează pompierii din cadrul Detașamentului din municipiul Sighetu Marmației. AGERPRES / (AS- redactor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)
AAC consideră inacceptabil plafonul de 100 lei/hectar acordat fermierilor din sectorului vegetal afectați de secetă
Plafonul de 100 de lei/hectar acordat fermierilor din sectorul vegetal afectați de secetă nu poate fi acceptat în condițiile în care proiectul de act normativ aflat în consultare prevede suma de maximă de 523 de lei/hectar, atrage atenția Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), într-o scrisoare deschisă transmisă, luni, autorităților. 'Alianța pentru Agricultură și Cooperare, în numele fermierilor și cooperativelor agricole membre, privește cu îngrijorare declarațiile publice recente ale ministrului interimar al agriculturii, a cărui activitate am apreciat-o și continuăm să o apreciem. Tocmai de aceea, considerăm necesară o clarificare publică: fermierii din sectorul vegetal, afectați de secetă, de instabilitatea geopolitică și de presiunile comerciale care le fragilizează activitatea, trebuie să primească informații corecte, coerente și transparente cu privire la sprijinul care li se cuvine. De altfel, ne exprimăm public susținerea pentru sectoarele bovin și suin și înțelegem nevoia unor măsuri dedicate. Nu putem însă accepta ca fermierilor din sectorul vegetal să li se anunțe, prin declarații televizate, că vor primi maximum 100 lei/ha, în condițiile în care proiectul de act normativ aflat în consultare prevede negru pe alb maximum 523 lei/ha, echivalentul a maximum 100 euro/ha. între textul normativ și comunicarea publică există o contradicție pe care cerem să fie lămurită', se arată în document. Organizația menționează că plafonul de 100 de lei/hectar nu este susținut de cifrele oficiale. Astfel, pe baza datelor din Nota de fundamentare a proiectului, numai alocarea europeană, de aproximativ 14,8 milioane euro (77.680.760 de lei), împărțită la suprafața de 553.961 de hectare calamitată la porumb și floarea-soarelui, înseamnă aproximativ 140 lei/hectar. 'Cu alte cuvinte, fără niciun leu contribuție națională, cuantumul european singur depășește suma comunicată public. Schema totală prevăzută în proiect, de 233.042.280 lei (alocare europeană plus contribuție națională), raportată la aceeași suprafață, înseamnă aproximativ 421 lei/ha în medie, iar cuantumul maxim prevăzut în act este de 523 lei/ha. Așadar, plafonul de 100 lei/ha comunicat public se situează sub nivelul rezultat exclusiv din fondurile europene și la o cincime din cuantumul înscris în propriul proiect al Guvernului. O asemenea sumă nu poate fi prezentată drept sprijin. Pentru ferme lovite de secetă, cu costuri crescute, pierderi comerciale și incertitudine administrativă, 100 lei/ha nu reprezintă realitatea (cheltuieli, costuri exacerbate la combustibil și îngrășăminte) cu atât mai mult cu cât aceeași notă de fundamentare recunoaște cheltuieli de 6.319,6 lei/ha la porumb și 6.802,3 lei/ha la floarea-soarelui', explică semnatarii scrisorii. în acest context, AAC, prin fermierii pe care îi reprezintă, solicită calculul complet și oficial: suprafața eligibilă, numărul beneficiarilor, gradul de afectare pe intervale, contribuția națională efectivă și destinația integrală a fondurilor, inclusiv a oricărei sume redirecționate către alte măsuri. 'Dacă Ministerul Finanțelor nu identifică resurse naționale pentru o despăgubire corectă, cerem să spună acest lucru deschis și să își asume public și politic decizia. Alocarea europeană pentru fermierii afectați de secetă provine din rezerva agricolă a PAC, același cadru din care sunt finanțate și plățile directe, care vin însoțite de constrângeri de producție. Aceste resurse nu trebuie transformate într-o plată nesemnificativă, prezentată drept soluție. Fermierii și-au planificat activitatea pe baza angajamentelor publice: au negociat scadențe, au reeșalonat plăți, au contractat inputuri și au continuat să înființeze culturi. Schimbarea repetată a cuantumului anunțat, de la 100 euro/ha, la 333 lei/ha, la maximum 100 lei/ha, subminează predictibilitatea unui sector deja vulnerabil și, mai grav, vulnerabilizat prin decizii politice', avertizează sursa citată. în plus, fermierii vor instituirea unui mecanism permanent de dialog între Administrația Prezidențială, Guvern, ministerele implicate în negocierile europene și organizațiile reprezentative din agricultură. 'Fermierii nu cer privilegii și nu cer ca un sector să fie sprijinit în detrimentul altuia. Cer respect, transparență, predictibilitate și consultare reală înainte de adoptarea deciziilor care le afectează major activitatea, astfel încât punctele lor de vedere să fie luate în considerare, nu ignorate și înlocuite de simple comunicări ca fapt împlinit', se precizează în scrisoarea oficială.AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Harghita: Peste 24.000 de copii vor beneficia de lapte, produse de panificație și fructe la școală
Peste 24.000 de copii din județul Harghita vor beneficia, și în acest an școlar, de produsele distribuite prin Programul pentru școli al României, a informat, luni, Consiliul Județean (CJ) Harghita. Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituție, în anul școlar 2026-2027 programul se adresează unui număr de aproximativ 2.878 de preșcolari, 12.162 de elevi din ciclul primar și 9.254 de elevi din ciclul gimnazial. Consiliul Județean a semnat vineri, 4 septembrie, contractele pentru distribuirea produselor lactate, de panificație și a fructelor, care vor asigura derularea programului până la sfârșitul anului școlar 2026-2027. Pentru lapte și produse lactate, valoarea contractelor este de 6,47 milioane de lei, cu TVA, produsele urmând să fie livrate de o firmă din Harghita în toate cele trei zone ale județului - Ciuc, Odorhei și Gheorgheni. în cazul fructelor, respectiv al merelor, valoarea contractelor este de 1,069 milioane de lei, cu TVA. Acestea vor fi distribuite în zonele Odorhei și Gheorgheni de o firmă din județul Alba. în zona Ciuc, nu a existat nici în acest an niciun ofertant pentru furnizarea fructelor, a mai informat sursa citată. Pentru produsele de panificație au fost încheiate contracte în valoare totală de 3,98 milioane de lei, cu TVA. Acestea vor fi furnizate în zonele Ciuc și Odorhei, de o asociere de firme din județele Harghita și Prahova, iar în zona Gheorgheni de o firmă din județul Alba. Distribuirea produselor alimentare către școlile din județul Harghita va începe în această săptămână. în anul precedent, de acest program au beneficiat 2.935 de preșcolari, 12.247 de elevi din ciclul primar și 9.286 de elevi din ciclul gimnazial. AGERPRES / (AS - redactor: Gina Ștefan, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)
Sindicatele cer parlamentarilor respingerea propunerii de extindere a posturilor de asistent al judecătorului
Cinci confederații sindicale au trimis parlamentarilor o solicitare prin care cer respingerea propunerii de extindere a posturilor de asistent al judecătorului și redirecționarea resurselor bugetare către ocuparea posturilor deficitare de judecători, grefieri și asistenți judiciari. 'Cele cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național, Confederația Național Sindicală 'Cartel ALFA', Blocul Național Sindical (BNS), Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România 'Frăția, Confederația Sindicatelor Democratice din România și Confederația Națională Sindicală 'Meridian' susțin un sistem public eficient, responsabil și orientat către interesul cetățeanului. în acest sens, vă solicităm respingerea propunerii Consiliului Superior al Magistraturii privind suplimentarea schemelor de personal cu noi posturi de asistent al judecătorului, precum și inițierea demersurilor necesare pentru redirecționarea resurselor financiare către ocuparea posturilor vacante de judecători, grefieri și asistenți judiciari, categorii profesionale esențiale pentru funcționarea actului de justiție', se precizează în solicitarea transmisă de cele cinci confederații sindicale. Potrivit documentului, solicitarea are la bază analiza documentelor publice și a rezultatelor proiectului pilot prin care funcția de asistent al judecătorului a fost introdusă în sistemul judiciar, precum și necesitatea unei utilizări responsabile a fondurilor publice. 'Proiectul finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă - SIPOCA 751, cu o valoare de peste 72 milioane lei, a avut ca obiectiv reducerea duratei proceselor și degrevarea judecătorilor de activități administrative. în cadrul acestuia au fost angajați 165 de asistenți ai judecătorului, funcție care ulterior a fost permanentizată prin acte normative succesive. Cu toate acestea, datele statistice disponibile și rapoartele de activitate ale instanțelor pilot nu demonstrează că obiectivele asumate în cadrul proiectului au fost atinse într-o măsură care să justifice extinderea acestui model la nivel național. Nu există dovezi convingătoare privind reducerea semnificativă a duratei proceselor, diminuarea întârzierilor la redactarea hotărârilor, scăderea consistentă a stocurilor de dosare sau creșterea eficienței instanțelor proporțional cu resursele financiare investite', arată sindicatele. Funcția de asistent al judecătorului nu este construită în jurul unor atribuții proprii și exclusive, ci desfășoară activități de sprijin, multe se pot face prin program Ecris 5, activități care se suprapun în mod semnificativ peste atribuțiile exercitate deja de personalul auxiliar de specialitate, în special de grefieri, se subliniază în document. Conform sindicatelor, sistemul judiciar dispune de un corp profesional bine reglementat, format și evaluat permanent, care poate prelua și dezvolta aceste activități prin consolidarea schemelor existente, fără crearea unor structuri administrative paralele. 'Instanțele din România se confruntă cu un deficit real de personal în ceea ce privește judecătorii, grefierii și asistenții judiciari. Aceste categorii profesionale sunt direct implicate în desfășurarea actului de justiție și reprezintă veritabilele resurse care pot contribui la reducerea duratei proceselor, la diminuarea încărcăturii de dosare și la îmbunătățirea accesului cetățenilor la justiție. Considerăm că fondurile publice trebuie orientate cu prioritate către ocuparea acestor posturi deficitare și către consolidarea structurilor deja existente, nu către dezvoltarea unei categorii profesionale suplimentare', punctează sindicaliștii. în acest context, confederațiile sindicale semnatare solicită respingerea propunerii privind suplimentarea posturilor de asistent al judecătorului, evaluarea independentă și transparentă a rezultatelor proiectului pilot finanțat din fonduri europene înaintea oricărei decizii privind extinderea acestuia și redirecționarea resurselor financiare către ocuparea posturilor vacante de judecători, grefieri și asistenți judiciari, acolo unde deficitul de personal afectează în mod direct funcționarea instanțelor. 'în acest spirit, vă solicităm să respingeți această propunere și în cadrul execuției bugetului actual, cât și în construcția bugetului pentru 2027 să direcționați resursele financiare către consolidarea reală a sistemului judiciar', se mai arată în document. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Sibiu: Tânăr arestat într-un dosar de trafic de droguri de mare risc
Un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost arestat preventiv într-un dosar penal în care este cercetat de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității pentru Organizate și de procurorii DIICOT Sibiu pentru infracțiunile de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. 'Din cercetările efectuate a rezultat că în perioada iulie - septembrie 2026, bărbatul ar fi procurat, deținut și vândut diferite tipuri de substanțe interzise (MDMB-4en-PINACA, MDMB-BUTINACA și 5F-ADB și 4F-ADMB-BINACA), cu 400 de lei la o tranzacție', a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu. Suspectul a fost prins în flagrant delict, în municipiul Sibiu, pe 4 septembrie, imediat după ce ar fi comercializat o cantitate de substanță pulverulentă, cu 1.000 de lei. în acest context, asupra sa au fost descoperite un cântar de precizie, două pungi și o țiplă conținând substanțe vegetale și pulverulente, o țigaretă confecționată artizanal și mai multe punguțe autosigilante, arată sursa citată. Pe parcursul urmăririi penale, anchetatorii au indisponibilizat drogurile de mare risc și produsele psihoactive vândute de bărbat. Totodată, pe 4 septembrie, în legătură cu acest caz, în urma unei percheziții efectuate în orașul Brezoi, au fost descoperite și ridicate patru cântare de precizie, mai multe pungi și plicuri, toate purtând urme de substanță, două dispozitive de tip GPS, precum și alte mijloace de probă. în aceeași zi, procurorii DIICOT Sibiu au dispus reținerea bărbatului. Ulterior, pe 5 septembrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu a dispus arestarea preventivă a suspectului, pentru 30 de zile. AGERPRES / (AS - redactor: Sorin Blada, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)
Vrancea: Tinerii din sistemul de protecție, invitați de DGASPC să spună ce probleme și nevoi au
Tinerii cu vârsta de peste 14 ani din sistemul de protecție al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea sunt invitați, pe 11 septembrie, la o întâlnire în cadrul căreia vor putea vorbi deschis despre problemele, nevoile și preocupările lor și vor putea propune schimbări privind serviciile de care beneficiază. întâlnirea, intitulată 'Vocea ta contează. Vrem să te ascultăm!', va avea loc, începând cu ora 10:00, în sala multifuncțională a Centrului Comunitar de Servicii pentru Copiii cu Dizabilități Petrești și este concepută ca un spațiu de dialog în care tinerii să își poată exprima liber opiniile și propunerile. 'De această dată, vrem să vorbim mai puțin noi, adulții, și să vă ascultăm mai mult pe voi. Cum este viața voastră de zi cu zi? Ce vă place? Ce vă deranjează? De ce aveți nevoie? Ce ați schimba dacă ați putea? Ce putem face mai bine? Sunt întrebări simple, dar răspunsurile voastre sunt importante', se arată în comunicatul DGASPC Vrancea. Reprezentanții instituției precizează că întâlnirea nu va avea formatul unei ședințe în care adulții vorbesc, iar copiii ascultă, ci va permite fiecărui participant să pună întrebări, să facă propuneri, să vorbească despre problemele sale sau să își exprime dezacordul. Printre temele propuse se numără condițiile de zi cu zi din sistemul de protecție precum hrană, îmbrăcăminte, produse de igienă și cazare, relația tinerilor cu educatorii și ceilalți angajați, modul în care aceștia pot semnala o problemă, precum și comunicarea cu reprezentanții DGASPC. Un capitol distinct va fi dedicat educației financiare, de la administrarea banilor și diferența dintre dorințe și nevoi până la economisire și pregătirea pentru momentul în care tinerii vor avea propriile venituri. Discuțiile vor aborda și școala, alegerea unei meserii, găsirea unui loc de muncă, independența, drepturile și responsabilitățile, relațiile, siguranța și, în mod special, pregătirea pentru viața de adult și pentru momentul ieșirii din sistemul de protecție. Tinerii vor putea însă propune și alte subiecte pe care le consideră importante. 'Copiii și tinerii au dreptul să fie ascultați atunci când sunt luate decizii care îi privesc. Iar participarea înseamnă mai mult decât completarea unui chestionar sau răspunsul la câteva întrebări. înseamnă să existe un dialog adevărat și posibilitatea de a veni cu idei și soluții', subliniază reprezentanții DGASPC Vrancea. Instituția își propune ca opiniile exprimate în cadrul întâlnirii să contribuie la îmbunătățirea serviciilor destinate copiilor și tinerilor aflați în sistemul de protecție. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Lepădatu, editor: George Onea, editor online: Anda Badea)
Harghita: Număr record de participanți la Running Festival Miercurea-Ciuc - aproape 1.600 de alergători la start
Un număr record de 1.579 de alergători sunt așteptați la cea de-a șasea ediție a Running Festival din Miercurea-Ciuc, care va avea loc în zilele de 11 și 12 septembrie. Potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de Primăria Miercurea-Ciuc, alergătorii vin din 21 de județe ale țării și din București, dar și din Ungaria și Elveția. Programul festivalului cuprinde probe pentru diferite categorii de participanți și niveluri de pregătire. Cea mai numeroasă participare se înregistrează la cursa destinată familiilor, la care sunt înscrise 114 familii, reprezentând 398 de persoane. La cursa de 10 kilometri vor lua startul 291 de alergători, în timp ce semimaratonul, pe distanța de 21 de kilometri, reunește 256 de participanți, iar la cursa de 5 kilometri s-au înscris 213 participanți. De asemenea, maratonul de 42 de kilometri are 61 de concurenți, iar la ștafeta de maraton sunt înscrise 39 de echipe, cu un total de 156 de participanți. Programul include și o cursă de 10 kilometri pe traseu de tip trail, cu 107 alergători, precum și o cursă pentru copii, pe distanța de 3 kilometri, la care s-au înscris 97 de participanți. Cel mai vârstnic concurent înscris în acest an este un bărbat în vârstă de 87 de ani, din Miercurea-Ciuc. Organizatorul principal al evenimentului, Miklós Edit, a declarat pentru AGERPRES că numărul record de participanți arată că interesul pentru alergare și mișcare este în creștere. 'Mă bucur foarte mult că anul acesta putem organiza Running Festival cu un număr record de participanți. Văd că, de la an la an, tot mai mulți oameni aleg să alerge și să facă mișcare, iar pentru mine este o bucurie deosebită să văd că festivalul de alergare de la Miercurea-Ciuc devine tot mai cunoscut și mai apreciat, nu doar la nivel local, ci și la nivel național', a declarat Miklós Edit. Aceasta a adăugat că perioada de dinaintea competiției este una specială, când pe străzile orașului pot fi văzuți tot mai mulți oameni care se antrenează pentru curse. în opinia sa, evenimentul depășește însă dimensiunea unei competiții sportive și a devenit un eveniment important pentru comunitatea locală. 'Pentru mine, Running Festival nu înseamnă doar o competiție sportivă, ci și un eveniment important pentru întreaga comunitate. De aceea, îi invit pe toți ca în acest weekend să iasă pe străzi, să fie alături de sportivi, să îi încurajeze și să îi susțină! O simplă încurajare, aplauzele sau faptul că suntem acolo pe marginea traseului înseamnă foarte mult pentru cei care aleargă. îmi doresc să creăm împreună acea atmosferă care face ca alergarea la Miercurea-Ciuc să fie o experiență specială', a mai transmis Miklós Edit. La rândul său, primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, consideră că Running Festival a devenit deja parte din viața comunității și are, în același timp, un rol important în promovarea turistică a orașului. Edilul a declarat pentru AGERPRES că un astfel de eveniment îi aduce în oraș nu doar pe sportivi, ci și pe familiile și prietenii acestora. 'Turismul sportiv, iar în cadrul acestuia turismul legat de alergare, devine un domeniu tot mai important. De multe ori, un alergător nu vine singur la o competiție. Vine împreună cu familia sau cu prietenii, rezervă cazare, merge la restaurante, vizitează orașul și împrejurimile. Cu alte cuvinte, un eveniment sportiv creează și oportunitatea ca Miercurea-Ciuc și zona înconjurătoare să fie descoperite de oameni care, altfel, poate nu ar fi ales orașul nostru ca destinație', a afirmat Korodi. Primarul a subliniat că participarea alergătorilor din numeroase zone ale țării, precum și din străinătate, arată că evenimentul și-a depășit caracterul local și contribuie la creșterea vizibilității municipiului Miercurea-Ciuc. 'Ne dorim ca Miercurea-Ciuc să fie un oraș în care oamenii să vină nu doar pentru anumite obiective turistice, ci și pentru că este plăcut să fii aici, să faci sport aici și să faci parte dintr-o comunitate. Iar Running Festival este un instrument foarte bun pentru acest lucru', a mai a arătat primarul. Acesta i-a încurajat pe locuitorii orașului să iasă pe străzi în cele două zile ale festivalului care 'aduce sărbătoarea alergării la Miercurea-Ciuc', pentru a încuraja alergători și a contribui la atmosfera evenimentului. 'Să le arătăm celor care vin la noi ce fel de oraș este Miercurea-Ciuc și ce fel de comunitate îi întâmpină', a conchis Korodi Attila. Evenimentul este organizat de Primăria Miercurea-Ciuc, Clubul Sportiv Municipal și Asociația Sportivă Anyvent Move. AGERPRES/(AS - redactor: Gina Ștefan, editor: George Onea, editor online: Anda Badea)
Botoșani: Un șofer de 72 de ani, prins conducând cu o alcoolemie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat
Un șofer în vârstă de 72 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști conducând cu o alcoolemie ridicată, au transmis, luni, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani. Potrivit acestora, bărbatul a fost oprit în trafic de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani și, pentru că prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu etilotestul. Aparatul de măsurare a concentrației alcoolice a indicat o valoare de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. 'Șoferul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe', au precizat oficialii IPJ Botoșani. AGERPRES/(A - redactor: Cristian Lupașcu, editor: George Onea, editor online: Anda Badea)































