logologo

Agerpres – Agen\u021bia Na\u021bional\u0103 de Pres\u0103: \u0218tiri de actualitate cu informa\u021bii de \u00eencredere pentru o societate bine informat\u0103.

Bucure\u0219ti

Pia\u021ba Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Sport

Fii informat, rămâi conectat cu realitatea din România

Fotbal: CFR Cluj a anunțat și al optulea transfer efectuat luni
Sport 08.09. 09:17

Fotbal: CFR Cluj a anunțat și al optulea transfer efectuat luni

Echipa de fotbal CFR Cluj a anunțat la miezul nopții al optulea său transfer efectuat în decurs de câteva ore, cel al atacantului belgian Jelani Dumas, adus de la Benfica, potrivit paginii de Facebook a clubului din Gruia. în vârstă de 21 de ani, Jelani Dumas a început fotbalul în Belgia, la academiile celor de la Standard Liege și KAA Gent, înainte de a face pasul către formația portugheză Benfica, în 2021. Acesta a evoluat pentru formațiile de juniori ale clubului, dar și pentru Benfica B, în liga secundă portugheză, unde a bifat în sezonul precedent 27 de apariții și a reușit să înscrie 7 goluri. Pe plan internațional, Dumas a reprezentat Belgia la nivel de juniori. CFR Cluj a legitimat, luni, alți șapte jucători, portarul Arpad Tordai, fundașii Iva Ghelașvili, Leo Saca, mijlocașii Adi Nalic, Ervin Omic și atacanții Sergiu Buș și Billel Omrani. în vârstă de 29 de ani, Arpad Tordai a crescut la Viitorul Constanța, iar alături de formația la care și-a făcut debutul la seniori, a cucerit titlul de campion în 2017. Acesta a mai evoluat pentru formația maghiară Mezokovesd Zsory, dar și pentru cunoscuta echipă lituaniană Zalgiris Vilnius. în ultima perioadă, Tordai a jucat la UTA Arad, formație pentru care a bifat minute inclusiv în acest sezon. în vârstă de 25 de ani, Iva Ghelașvili a evoluat în sezonul precedent în Superliga Greciei, în 28 de meciuri în tricoul lui Panserraikos, unde a fost coleg cu Andrei Ivan. Fundașul a fost lansat în fotbalul mare de Sparta Praga, iar de-a lungul carierei sale acesta a mai evoluat pentru formația italiană Spezia. în țara natală, Iva a jucat pentru Sioni Bolnisi, dar și pentru Iberia Tbilisi, formație alături de care a câștigat două titluri de campion. La nivel internațional, Ghelașvili a evoluat pentru naționalele de juniori ale Georgiei, reușind să facă pasul spre naționala de seniori, pentru care a evoluat inclusiv în ultima pauză internațională. în vârstă de doar 19 ani, fundașul polivalent Leo Saca a fost format la celebra academie a celor de la FC Barcelona, La Masia, la care a evoluat până în această vară. în sezonul 2024/2025, Saca a cucerit UEFA Youth League alături de Barcelona, iar de-a lungul perioadei petrecute în tricoul blaugrana, acesta s-a antrenat și cu prima echipă a clubului catalan și a evoluat pentru formația secundă a Barcelonei. La nivel internațional, Saca a reprezentat atât România, cât și Republica Moldova la juniori, iar în această vară a bifat prima sa selecție la naționala de seniori a Moldovei. Mijlocașul Adi Nalic, în vârstă de 28 de ani, a evoluat în ultimele sezoane pentru formația bosniacă Zrinjski Mostar, alături de care a câștigat Cupa și Supercupa Bosniei-Herțegovina. De-a lungul carierei, acesta a mai îmbrăcat tricoul unor formații importante din Suedia, precum Malmo FF, alături de care a cucerit două titluri de campion și o Cupă, dar și Hammarby. Totodată, Nalic a evoluat și în prima ligă olandeză, la Almere City. Nalic a adunat 9 prezențe în echipa națională a Bosniei-Herțegovina. CFR Cluj și Wisla Cracovia au ajuns la un acord privind transferul mijlocașului Ervin Omic în Gruia. în vârstă de 23 de ani, Omic și-a început cariera fotbalistică în Austria, la SV Ried, înainte de a ajunge la academia celor de la Red Bull Salzburg. Ulterior, a făcut pasul la Juventus, unde a fost căpitanul echipei de tineret a ''Bătrânei Doamne''. în 2022, Omic s-a transferat la formația austriacă de prim eșalon Wolfsberger AC, pentru care a bifat 90 de apariții în toate competițiile, trecându-și în palmares Cupa Austriei. Trei ani mai târziu, mijlocașul s-a transferat la Wisla Cracovia, echipă alături de care a reușit promovarea în prima ligă din Polonia la finalul sezonului precedent. La nivel internațional, Omic are numeroase prezențe la selecționatele de juniori ale Austriei. Atacant format de CFR, Sergiu Buș revine în Gruia, iar în ultimele două sezoane a evoluat pentru FC Hermannstadt, marcând de 10 ori pentru formația sibiană în stagiunea trecută. Și franco-algerianul Billel Omrani revine la CFR Cluj. ''După o perioadă în care s-a pregătit alături de echipa noastră, Billel a convins stafful tehnic de calitățile sale și a semnat un nou contract cu CFR Cluj'', notează clubul. El a mai jucat în România la FCSB, Petrolul Ploiești, Poli Iași, Concordia Chiajna. AGERPRES/ (AS - redactor: Mihai Țenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Andreea Lãzãroiu) Sursa foto:Fotbal Club CFR 1907 CLUJ/Facebook.com

Volei masculin: Adin Cojocaru (FRV) - La Campionatul European e corect și realist ca naționala să își propună calificarea în sferturi
Sport 08.09. 08:00

Volei masculin: Adin Cojocaru (FRV) - La Campionatul European e corect și realist ca naționala să își propună calificarea în sferturi

Președintele Federației Române de Volei (FRV), Adin Cojocaru, a declarat, pentru AGERPRES, că este 'corect și realist' ca echipa națională masculină a României să își propună calificarea în sferturile de finală ale Campionatului European de volei organizat de țara noastră alături de Bulgaria, Finlanda și Italia în perioada 9-26 s

VIDEO Fotbal: Victorie la scor pentru Universitatea Craiova (4-0), în derby-ul cu Universitatea Cluj
Sport 07.09. 22:37

VIDEO Fotbal: Victorie la scor pentru Universitatea Craiova (4-0), în derby-ul cu Universitatea Cluj

Universitatea Craiova a învins-o fără drept de apel pe Universitatea Cluj, cu scorul de 4-0 (0-0), luni seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'', în ultimul meci din etapa a opta a Superligii de fotbal. După o repriză ''albă'', campioana s-a dezlănțuit și a marcat de trei ori în mai puțin de zece

Fotbal: CFR Cluj a legitimat șapte jucători într-o zi
Sport 07.09. 21:42

Fotbal: CFR Cluj a legitimat șapte jucători într-o zi

Echipa de fotbal CFR Cluj a legitimat, luni, nu mai puțin de șapte jucători, portarul Arpad Tordai, fundașii Iva Ghelașvili, Leo Saca, mijlocașii Adi Nalic, Ervin Omic și atacanții Sergiu Buș și Billel Omrani, potrivit paginii de Facebook a clubului. în vârstă de 29 de ani, Arpad Tordai a crescut la Viitorul Constanța, iar alături de formația la care și-a făcut debutul la seniori, a cucerit titlul de campion în 2017. Acesta a mai evoluat pentru formația maghiară Mezokovesd Zsory, dar și pentru cunoscuta echipă lituaniană Zalgiris Vilnius. în ultima perioadă, Tordai a jucat la UTA Arad, formație pentru care a bifat minute inclusiv în acest sezon. în vârstă de 25 de ani, Iva Ghelașvili a evoluat în sezonul precedent în Superliga Greciei, în 28 de meciuri în tricoul lui Panserraikos, unde a fost coleg cu Andrei Ivan. Fundașul a fost lansat în fotbalul mare de Sparta Praga, iar de-a lungul carierei sale acesta a mai evoluat pentru formația italiană Spezia. în țara natală, Iva a jucat pentru Sioni Bolnisi, dar și pentru Iberia Tbilisi, formație alături de care a câștigat două titluri de campion. La nivel internațional, Ghelașvili a evoluat pentru naționalele de juniori ale Georgiei, reușind să facă pasul spre naționala de seniori, pentru care a evoluat inclusiv în ultima pauză internațională. în vârstă de doar 19 ani, fundașul polivalent Leo Saca a fost format la celebra academie a celor de la FC Barcelona, La Masia, la care a evoluat până în această vară. în sezonul 2024/2025, Saca a cucerit UEFA Youth League alături de Barcelona, iar de-a lungul perioadei petrecute în tricoul blaugrana, acesta s-a antrenat și cu prima echipă a clubului catalan și a evoluat pentru formația secundă a Barcelonei. La nivel internațional, Saca a reprezentat atât România, cât și Republica Moldova la juniori, iar în această vară a bifat prima sa selecție la naționala de seniori a Moldovei. Mijlocașul Adi Nalic, în vârstă de 28 de ani, a evoluat în ultimele sezoane pentru formația bosniacă Zrinjski Mostar, alături de care a câștigat Cupa și Supercupa Bosniei-Herțegovina. De-a lungul carierei, acesta a mai îmbrăcat tricoul unor formații importante din Suedia, precum Malmo FF, alături de care a cucerit două titluri de campion și o Cupă, dar și Hammarby. Totodată, Nalic a evoluat și în prima ligă olandeză, la Almere City. Nalic a adunat 9 prezențe în echipa națională a Bosniei-Herțegovina. CFR Cluj și Wisla Cracovia au ajuns la un acord privind transferul mijlocașului Ervin Omic în Gruia. în vârstă de 23 de ani, Omic și-a început cariera fotbalistică în Austria, la SV Ried, înainte de a ajunge la academia celor de la Red Bull Salzburg. Ulterior, a făcut pasul la Juventus, unde a fost căpitanul echipei de tineret a ''Bătrânei Doamne''. în 2022, Omic s-a transferat la formația austriacă de prim eșalon Wolfsberger AC, pentru care a bifat 90 de apariții în toate competițiile, trecându-și în palmares Cupa Austriei. Trei ani mai târziu, mijlocașul s-a transferat la Wisla Cracovia, echipă alături de care a reușit promovarea în prima ligă din Polonia la finalul sezonului precedent. La nivel internațional, Omic are numeroase prezențe la selecționatele de juniori ale Austriei. Atacant format de CFR, Sergiu Buș revine în Gruia, iar în ultimele două sezoane a evoluat pentru FC Hermannstadt, marcând de 10 ori pentru formația sibiană în stagiunea trecută. Și franco-algerianul Billel Omrani revine la CFR Cluj. ''După o perioadă în care s-a pregătit alături de echipa noastră, Billel a convins stafful tehnic de calitățile sale și a semnat un nou contract cu CFR Cluj'', notează clubul. El a mai jucat în România la FCSB, Petrolul Ploiești, Poli Iași, Concordia Chiajna. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)

Handbal feminin: CS Rapid București a câștigat la Slatina, în Liga Națională
Sport 07.09. 20:13

Handbal feminin: CS Rapid București a câștigat la Slatina, în Liga Națională

CS Rapid București a învins-o pe CSM Slatina cu scorul de 29-23 (12-8), luni, în deplasare, într-o partidă din etapa a doua a Ligii Naționale de handbal feminin. Oana-Doina Bors a marcat 8 goluri pentru învingătoare, iar Mina Hesselberg și Orlane Anila Kanor au reușit câte 4 goluri. Portarul Laura Glauser s-a remarcat cu 13 interv

Fotbal: Victorie la limită pentru FC Voluntari în Superligă, 1-0 cu FC Argeș
Sport 07.09. 19:34

Fotbal: Victorie la limită pentru FC Voluntari în Superligă, 1-0 cu FC Argeș

FC Voluntari a învins-o la limită pe FC Argeș, cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a opta a Superligii de fotbal. Unicul gol al partidei a fost reușit de Remus Guțea (22).

Fotbal: FC Rapid a reziliat de comun acord contractul cu fundașul Cristian Ignat
Sport 07.09. 18:59

Fotbal: FC Rapid a reziliat de comun acord contractul cu fundașul Cristian Ignat

Clubul de fotbal FC Rapid a anunțat, luni, pe un site de socializare, rezilierea de comun acord a contractului cu fundașul Cristian Ignat, cel mai vechi component din lotul formației giuleștene. 'Mulțumim, Cristian Ignat! După aproape șapte ani în Giulești, Cristian Ignat și FC Rapid se despart pe cale amiabilă, prin rezilierea de comun acord a contr

Fotbal: Antrenorul Florin Maxim continuă la Corvinul Hunedoara, anunță conducerea clubului
Sport 07.09. 18:19

Fotbal: Antrenorul Florin Maxim continuă la Corvinul Hunedoara, anunță conducerea clubului

Conducerea clubului de fotbal Corvinul Hunedoara a anunțat, luni, că antrenorul Florin Maxim continuă la conducerea nou-promovatei în Superliga, dezmințind astfel speculațiile apărute în presa sportivă potrivit cărora tehnicianul ar urma să fie instalat la FCSB. 'Florin Maxim rămâne la Corvinul! în contextul speculațiilor apărute, a

Kaiac-canoe: David Bușu, dublu campion național de seniori la doar 16 ani
Sport 07.09. 15:10

Kaiac-canoe: David Bușu, dublu campion național de seniori la doar 16 ani

Sportivul David Bușu continuă să confirme statutul de unul dintre cele mai promițătoare talente ale sportului românesc, reușind la doar 16 ani să câștige două titluri naționale în probele individuale de seniori. Conform unui comunicat de presă remis, luni, AGERPRES, Bușu a obținut două medalii de aur în probele individuale de K1 500 m ș

Hochei: Corona Brașov și ACSH Gheorgheni, neînvinse în grupele Cupei României
Sport 06.09. 22:48

Hochei: Corona Brașov și ACSH Gheorgheni, neînvinse în grupele Cupei României

Corona Brașov și ACSH Gheorgheni au încheiat neînvinse grupele Cupei României la hochei pe gheață, pe Patinoarul Olimpic din Brașov. în Grupa A, CSM Corona Brașov a învins-o duminică pe CSHC Fenestela 68 cu 5-3 (1-3, 1-0, 3-0). Owen Samuel Williams, Radim Valchar (2), Balazs Gajdo și David Levin au marcat pentru Corona, iar golurile oaspeților au fost reușite de Zoltan Roth, Oliver Gecse și Laszlo Antal. în alt meci, CSM Galați a întrecut-o pe Sportul Studențesc cu 10-0 (1-0, 5-0, 4-0), golurile fiind marcate de Mihailo Krasnojon (3), Daniil Martinov (2), Artem Portnoi, Andrei Caramfil, Cezar Gheorghe, Andrei Gabriel Brandabur și Iulian Ovidiu Corneanu. CSM Corona Brasov a câștigat grupa, cu 9 puncte, urmată de ACSHC Fenestela 68, 6 puncte, CSM Galați, 3 puncte, Sportul Studențesc, 0 puncte. în Grupa B, ACSH Gheorgheni s-a impus în duelul cu CSA Steaua București, 5-2 (3-0, 1-0, 1-2), prin golurile reușite de Daniel Trancă, Răzvan Timaru, Christopher Bodo, Nandor Fejes (2), respectiv Maksim Așceulov și Mircea Constantin. Sport Club Miercurea Ciuc a trecut de ACS Sapientia U23 cu 4-1 (1-1, 2-0, 1-0), în celălalt meci al grupei. Norbert Rokaly, Csanad Fodor, Arnold Sillo și Gergo Kozma au punctat pentru ciucani, iar pentru învinși a înscris David Janos. ACSH Gheorgheni s-a clasat pe primul loc, cu 9 puncte, urmată de CSA Steaua București, 6 puncte, SC Miercurea Ciuc, 3 puncte, ACS Sapientia U23, 0 puncte. Turneul Final Four va avea loc în perioada 12-13 septembrie, în Remetea Ice Arena, meciurile din semifinale fiind Corona - Steaua și ACSH Gheorgheni - ACSHC Fenestela 68. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

VIDEO Fotbal: Succes dramatic pentru Rapid la Galați, 1-0 cu Oțelul, în Superligă
Sport 06.09. 22:31

VIDEO Fotbal: Succes dramatic pentru Rapid la Galați, 1-0 cu Oțelul, în Superligă

Rapid București a învins-o dramatic pe Oțelul Galați, cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe malul Dunării, într-un meci din etapa a opta a Superligii de fotbal. Unicul gol a fost marcat de Alexandru Pașcanu (90+4), cu capul, după un corner. Victoria echipei antrenate de Daniel Pancu a fost facilitată de faptul c

VIDEO Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea a câștigat Memorialul 'Antonio Alexe'
Sport 06.09. 21:47

VIDEO Baschet masculin: CSM CSU Raiffeisen Oradea a câștigat Memorialul 'Antonio Alexe'

CSM CSU Raiffeisen Oradea a câștigat cea de-a 13-a ediție a turneului internațional de baschet masculin Memorialul ''Antonio Alexe'', după ce a învins-o Bosna Sarajevo cu scorul de 86-64, duminică, în Oradea Arena, potrivit site-ului oficial al clubului. Josh Jefferson a reușit 23 puncte și 4 pase decisive pen

Handbal feminin: Victorii pentru Dunărea Brăila și Minaur, în Liga Națională
Sport 06.09. 21:34

Handbal feminin: Victorii pentru Dunărea Brăila și Minaur, în Liga Națională

HC Dunărea Brăila, CS Minaur Baia Mare și SCM Universitatea Craiova au obținut victorii, duminică, în etapa a doua a Ligii Naționale de handbal feminin. HC Dunărea Brăila a dispus de CSM Târgu Jiu cu 31-21, în Sala Danubius, cele mai bune marcatoare ale gazdelor fiind Valeria Kirdiașeva, cu 7 goluri, și Mihaela-Andreea Mihai,

Auto: Norbert Maior a câștigat în premieră Raliul Iașului (CNR)
Sport 06.09. 19:56

Auto: Norbert Maior a câștigat în premieră Raliul Iașului (CNR)

Fostul campion european de juniori Norbert Maior a obținut prima sa victorie la Raliul Iașului, chiar la debutul cu o nouă mașină de concurs, și s-a apropiat la 16,4 puncte de liderul campionatului, Simone Tempestini, cu o singură etapă rămasă până la finalul sezonului, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. La cea de-a 42-a ediție a Raliului Iașului, etapa a 6-a a Campionatului Național de Raliuri (CNR), Maior a concurat pentru prima dată la bordul unui model Skoda Fabia Rally2, avându-l copilot pe Vlad Colceriu. Francesca Maior, sora sa mai mică și copilotul său obișnuit, s-a aflat în acest weekend în dreapta lui Simone Tempestini, la etapa Campionatului European de Raliuri desfășurată în Țara Galilor. Echipajul Maior/Colceriu s-a impus în șase dintre cele 12 probe speciale disputate pe macadamul ieșean. 'A fost un raliu cu o mașină nouă și un copilot nou, iar într-un timp foarte scurt am avut multe de învățat. După nouă ani alături de Francesca, primul raliu cu Vlad s-a transformat în prima noastră victorie împreună și în primul lui succes la general. Rezultatul este cu atât mai special cu cât, cu puțin timp înainte, nici măcar nu eram siguri că vom putea lua startul', a declarat Norbert Maior la finalul competiției. După aproape 120 de kilometri cronometrați, echipajul Napoca Rally Academy a încheiat cursa cu timpul total de 1 h 13 min 11 sec 9/10. Pe locul al doilea s-au clasat Raul Badiu și Rareș Fetean, tot pe o Skoda Fabia Rally2, la 25 sec 2/10 de învingători. Badiu s-a impus în ultimele trei probe speciale, însă revenirea sa nu a fost suficientă pentru a-l ajunge pe Maior. Podiumul Raliului Iașului a fost completat de cel mai longeviv echipaj din raliul românesc, format din Bogdan Marișca și Sebastian Itu. Concurând tot pe o Skoda Fabia Rally2, cei doi au încheiat la 3 min 54 sec 8/10 în urma câștigătorilor. De altfel, Marișca deține recordul pentru cel mai vârstnic pilot care a câștigat o etapă din Campionatul Național de Raliuri din România. El avea 54 de ani, 3 luni și 11 zile când a reușit această performanță, chiar la Iași, în urmă cu doi ani. Este a doua victorie a sezonului pentru Norbert Maior, după succesul obținut în Harghita. Celelalte etape ale anului au fost câștigate de Andrei Gîrtofan, în Maramureș, și de Simone Tempestini, în Argeș, Cluj și Sibiu. După etapa de la Iași, Norbert Maior a ajuns la 157,4 puncte în clasamentul general, după primele șase runde ale sezonului. El se află la 16,4 puncte de liderul Simone Tempestini. Poziția a treia este ocupată de Andrei Gîrtofan, cu 146,6 puncte. Lupta decisivă pentru titlul din Campionatul Național de Raliuri se va desfășura în perioada 26-27 septembrie, tot pe macadam, la Raliul Vâlcii. Ajuns la cea de-a treia ediție, singurul raliu din Oltenia i-a avut drept câștigători pe Norbert Maior, în 2024, și pe Simone Tempestini, în 2025. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: Norbert Maior/facebook

Fotbal: Petrolul Ploiești a urcat provizoriu pe locul secund în Superligă, după 2-0 cu Corvinul
Sport 06.09. 16:57

Fotbal: Petrolul Ploiești a urcat provizoriu pe locul secund în Superligă, după 2-0 cu Corvinul

Petrolul Ploiești a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 2-0 (1-0), duminică, pe Stadionul ''Ilie Oană'', într-un meci din etapa a opta a Superligii de fotbal. Petrolul, care a urcat provizoriu pe locul secund în clasament, s-a impus prin golurile marcate de elvețianul Breston Malula (4) și de Mark Țuțu (67), aflat la p

Fotbal: Selecționerul Gheorghe Hagi a stabilit un lot preliminar de 48 de jucători pentru meciurile din Liga Națiunilor
Sport 06.09. 12:55

Fotbal: Selecționerul Gheorghe Hagi a stabilit un lot preliminar de 48 de jucători pentru meciurile din Liga Națiunilor

Selecționerul echipei naționale de fotbal a României, Gheorghe Hagi, a anunțat, duminică, lista preliminară a jucătorilor pe care îi are în vedere pentru primele meciuri din Liga Națiunilor, potrivit site-ului FRF. Convocările preliminare pentru această acțiune includ atât fotbaliști care evoluează la cluburi din străinătate, cât și jucători din competiția internă, urmând ca lotul final să fie anunțat în apropierea reunirii programate în 20 septembrie, la CNF Mogoșoaia. Printre numele noi se află portarii Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) și Valentin Cojocaru (Pogon Szczecin), fundașul Alexandru Pașcanu (Rapid), mijlocașii Andrei Mărginean (Dinamo), Marius Corbu (Ferencvaros), David Matei (Universitatea Craiova), Constantin Grameni (Rapid), atacanții Olimpiu Moruțan (Rapid), Rareș Ilie (Mantova), Ianis Stoica (Amadora) și Alexandru Musi (Dinamo). România va juca pe 25 septembrie în deplasare cu Suedia, apoi pe 28 septembrie acasă cu Bosnia-Herțegovina (fără spectatori), pe 2 octombrie cu Polonia în deplasare și pe 5 octombrie cu Suedia acasă. Cei 48 de jucători de pe lista convocărilor preliminare sunt următorii: portari: Ionuț Radu (Celta Vigo/Spania, 9 selecții/0 goluri marcate), Otto Hindrich (Legia Varșovia/Polonia, 2/0), Valentin Cojocaru (Pogon Szczecin/Polonia, debutant), Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova, debutant), Ștefan Târnovanu (FCSB, 5/0); fundași: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano/Spania, 38/2), Tony Strata (Vitoria Guimaraes/Portugalia, 1/0), Deian Sorescu (Gaziantep/Turcia, 25/0), Radu Drăgușin (Fiorentina/Italia, 30/1), Andrei Coubiș (Lincoln City/Anglia, 3/0), Bogdan Racovițan (Rakow Czestochowa/Polonia, 5/0), Alexandru Pașcanu (FC Rapid, 1/0), Virgil Ghiță (Hannover 96/Germania, 10/1), Andrei Burcă (Yunnan Yukun/China, 46/1), Matei Ilie (Kasîmpașa/Turcia, 2/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 52/2), Andrei Borza (Corum/Turcia, 2/0), Lisav Eissat (Bristol City, 4/0), Raul Opruț (Dinamo, 5/0); mijlocași: Tudor Băluță (Universitatea Craiova, 14/0), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 8/0), Marius Marin (Al Nasr/EAU, 35/0), Andrei Mărginean (Dinamo, debutant), Răzvan Marin (AEK Atena/Grecia, 75/12), Nicolae Stanciu (Dalian Yingbo/China, 87/15), Marius Corbu (Ferencvaros/Ungaria, debutant), Cătălin Cîrjan (Dinamo, 2/0), Vlad Dragomir (FC Pafos/Cipru, 8/0), David Matei (Universitatea Craiova, 2/0), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 39/4), Constantin Grameni (FC Rapid, debutant); atacanți: Dennis Man (PSV/Olanda, 45/11), Darius Olaru (Union Saint-Gilloise/Belgia, 28/0), Olimpiu Moruțan (FC Rapid, 18/1), Alexandru Dobre (FC Rapid, 7/0), David Miiculescu (FCSB, 8/0), Ianis Hagi (Alanyaspor/Turcia, 54/8), Florin Tănase (Omonia Nicosia/Cipru, 28/5), Valentin Mihăilă (Caykur Rizespor/Turcia, 36/5), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova, 6/1), Rareș Ilie (Mantova/Italia, debutant), Ianis Stoica (Estrela Amadora/Portugalia, debutant), Florinel Coman (Al-Gharafa/Qatar, 22/3), Denis Drăguș (FCSB, 28/7), Louis Munteanu (DC United/SUA, 6/3), Daniel Bîrligea (Frosinone/Italia, 9/2), Denis Alibec (Farul Constanța, 45/6), Alexandru Musi (Dinamo, debutant). AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)

Fotbal: Andre Duarte (FCSB) - Înfrângerea a fost din vina mea, dacă eram 11 la 11 pe teren, câștigam
Sport 06.09. 01:02

Fotbal: Andre Duarte (FCSB) - Înfrângerea a fost din vina mea, dacă eram 11 la 11 pe teren, câștigam

Fundașul Andre Duarte, eliminat în derby-ul pierdut de echipa de fotbal FCSB cu Dinamo, scor 1-2, și-a asumat responsabilitatea pentru cartonașul roșu primit, afirmând că regretă incidentul și consideră că formația sa ar fi câștigat partida dacă ar fi rămas în efectiv complet. 'îmi pare rău că s-a înt&ac

Hochei: Au fost stabilite semifinalistele Cupei României
Sport 06.09. 01:00

Hochei: Au fost stabilite semifinalistele Cupei României

CSM Corona Brașov, CSHC Fenestela 68, ACSH Gheorgheni și CSA Steaua București s-au calificat, sâmbătă, în semifinalele Cupei României la hochei pe gheață, după victoriile obținute în grupele competiției, pe Patinoarul Olimpic din Brașov. în Grupa A, CSHC Fenestela 68 a dispus de Sportul Studențesc cu 23-2 (7-0, 11

Fotbal: Alexandru Musi (Dinamo) - Cred că se vede că suntem echipa cea mai bună în acest moment
Sport 06.09. 00:16

Fotbal: Alexandru Musi (Dinamo) - Cred că se vede că suntem echipa cea mai bună în acest moment

Jucătorul Alexandru Musi a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută de Dinamo cu scorul de 2-1 în fața formației FCSB, că echipa sa este, în acest moment, cea mai bună din campionat, subliniind schimbările produse în jocul formației după venirea antrenorului Nuno Campos. 'Mă bucur că am luat cele trei puncte. Ne-am făcut treaba bine, au avut și acel cartonaș roșu și a fost norocos pentru noi. Mă bucur pentru aceste trei puncte. Cred că se vede că suntem echipa cea mai bună în acest moment. De când a venit domnul Campos avem un alt joc, avem alte combinații', a declarat Musi. Jucătorul dinamovist le-a mulțumit suporterilor pentru sprijinul acordat și le-a promis că echipa va încerca să le ofere cât mai multe astfel de momente. 'Este o victorie frumoasă, o victorie muncită. Le mulțumim suporterilor că au fost alături de noi și sper să le mai aducem astfel de bucurii', a afirmat Alexandru Musi. Musi consideră că este prea devreme pentru ca Dinamo să vorbească despre lupta pentru titlu, precizând că echipa trebuie să rămână concentrată asupra propriului joc. 'Abia este un început de campionat, nu putem spune dacă ne batem la campionat sau nu. Trebuie să rămânem concentrați, să ne vedem de jocul nostru și, spre finalul campionatului, va fi o luptă aprigă', a mai declarat Alexandru Musi. Dinamo București a învins-o pe FCSB cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, într-un etern derby al fotbalului românesc, desfășurat în etapa a opta a Superligii. AGERPRES/ (A, AS - redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Auto: Norbert Maior, lider în Raliul Iașului (CNR), după două zile
Sport 06.09. 00:09

Auto: Norbert Maior, lider în Raliul Iașului (CNR), după două zile

Norbert Maior este lider în cea de-a 42-a ediție a Raliului Iașului,etapa a 6-a a Campionatului Național de Raliuri (CNR), la finalul zilei de sâmbătă, a doua a cursei. Echipajul Norbert Maior/Vlad Colceriu (Skoda Fabia R5), care încheiase cu al 13-lea timp proba specială de deschidere, a fost cronometrat în 43 min 03 sec 7/10 în cele cinci probe speciale desfășurate. Vicecampionii naționali Andrei Gîrtofan/Dorin Pulpea (Skoda Fabia RS Rally) se află pe locul secund, la 14 sec 7/10, podiumul fiind completat de Raul Badiu/Rareș Fetean (Skoda Fabia Rally2 Evo), la 21 sec 2/10. Bogdan Marișca și Sebastian Itu (Skoda Fabia R5) se află pe patru, la 01 min 34 sec 5/10. Duminică se vor desfășura ultimele șase probe speciale, lungimea totală a raliului fiind de 124,76 km. Liderul clasamentul general al piloților, Simone Tempestini (174 puncte), nu s-a înscris la cursă. El este urmat în clasament de Andrei Gîrtofan, cu 125,20 puncte, și de Norbert Maior, 124,6 puncte. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto Norbert Maior/facebook

Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Nu e ușor să câștigi în fața unei echipe cum este FCSB
Sport 05.09. 23:59

Fotbal: Nuno Campos (Dinamo) - Nu e ușor să câștigi în fața unei echipe cum este FCSB

Antrenorul echipei Dinamo, Nuno Campos, a declarat, sâmbătă seara, după victoria obținută în fața formației FCSB, scor 2-1, că nu este ușor să câștigi împotriva unei echipe care are în componență fotbaliști de valoare, tehnicianul afirmând că este foarte mulțumit de modul în care elevii săi și-au creat ocazii de gol.

Fotbal: Marius Baciu (FCSB) - Jocul s-a rupt acolo când s-a luat cartonașul roșu
Sport 05.09. 23:44

Fotbal: Marius Baciu (FCSB) - Jocul s-a rupt acolo când s-a luat cartonașul roșu

Antrenorul echipei FCSB, Marius Baciu, a declarat, sâmbătă seara, după înfrângerea cu Dinamo, scor 1-2, că jocul s-a rupt în momentul în care formația sa a rămas în inferioritate numerică, după eliminarea lui Andre Duarte, tehnicianul considerând că la faza respectivă nu a existat fault. 'în prima repriză am avut un pic de teamă de a nu greși. Am cerut multă organizare, dar nu teamă, mi s-a părut un pic de teamă la începutul jocului, după care am început să o reglăm. Jocul decurgea normal, nu am dat nicio șansă, am avut niște momente foarte bune, dar jocul s-a rupt acolo când s-a luat cartonașul roșu, că nu am înțeles ce s-a întâmplat. Am înțeles că nu ar fi fost fault și a ieșit ce a ieșit. Băieții merită felicitări pentru jocul pe care l-am prestat în 10 oameni. îmi pare rău că am luat acel gol din fază fixă, dar nu am cedat nici după ce am primit golul doi. Noi am avut momentele noastre foarte bune în 10 oameni', a afirmat Baciu, la televiziunile deținătoare de drepturi. Tehnicianul a criticat decizia arbitrului și a spus că îl deranjează faptul că un asemenea meci a fost influențat de o fază de arbitraj. 'Pe mine mă deranjează că un asemenea meci se decide dintr-un cartonaș roșu, la o fază la care nu a fost fault. Tu ești arbitru FIFA, dar nu vezi că nu a fost fault. Un fault care nu a fost nimic, s-a ajuns la eliminarea pentru noi. Și rezultatul nu mai poate fi schimbat', a spus Marius Baciu. Antrenorul FCSB a apreciat că echipa sa ar fi putut reveni chiar și de la scorul de 0-2 și și-a felicitat jucătorii pentru prestația în inferioritate numerică. 'Cred că puteam să întoarcem și de la 2-0 și pentru asta merită felicitați jucătorii, dar repet, nu mi-au plăcut primele minute ale meciului. Din nou am avut câteva ocazii astăzi, dar îmi pare rău că am luat acele goluri. La fotbal sunt greșeli. Avem probleme la fundașii centrali, vom găsi soluții', a mai spus Baciu. Dinamo București a învins-o pe FCSB cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, într-un etern derby al fotbalului românesc, desfășurat în etapa a opta a Superligii. AGERPRES/ (A, AS - redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Baschet masculin: CS Vâlcea a câștigat Cupa Corona
Sport 05.09. 23:34

Baschet masculin: CS Vâlcea a câștigat Cupa Corona

CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a câștigat ediția din acest an a Cupei Corona la baschet masculin, după ce a învins-o pe Corona Brașov cu scorul de 77-76, sâmbătă, în ziua a doua a competiției, în Sala Sporturilor ''Dumitru Popescu-Colibași'' din Brașov. în celălalt meci de sâmbătă, CSM Târgu Mureș a dispus de CSM Ploiești cu 85-82. Vineri, în prima zi a competiției, Corona a învins-o pe CSM Ploiești cu 81-73, iar apoi CS Vâlcea a întrecut-o pe CSM Târgu Mureș cu 95-88. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: CS Vâlcea 1924/facebook

Fotbal: Dinamo a câștigat derby-ul cu FCSB (2-1), în Superligă (FOTO-VIDEO)
Sport 05.09. 22:44

Fotbal: Dinamo a câștigat derby-ul cu FCSB (2-1), în Superligă (FOTO-VIDEO)

Dinamo București a învins-o pe FCSB cu scorul de 2-1 (1-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, într-un etern derby al fotbalului românesc, desfășurat în etapa a opta a Superligii. Fundașul spaniol Martin Pascual a fost artizanul victoriei liderului, prin golul marcat în min. 36 și mingea expediată în min. 78 și deviată de Ofri Arad în propria poartă. FCSB, care a jucat aproape o oră în zece oameni, după eliminarea lui Andre Duarte (31), pentru o palmă dată lui Andrei Mărginean, a redus din diferență prin David Miculescu (84). Dinamo putea câștiga mai clar, dar Danny Armstrong a ratat un penalty în min. 88, scos de atacantul olandez Dean Zandbergen, la meciul său de debut, care a fost faultat de Ștefan Târnovanu. Dinamo a încheiat și ea meciul în zece, după ce Cătălin Cîrjan a primit al doilea cartonaș galben pentru simulare (90+1). Portarul Ștefan Târnovanu a fost cel mai bun jucător al roș-albaștrilor, având intervenții remarcabile la mingile trimise de Mamoudou Karamoko (7), Alexandru Musi (13, 45+7), Andrei Mărginean (43), Cătălin Cîrjan (45+9, 73), Danny Armstrong (59, 77), Zandbergen (63), Matthias Verreth (71). La FCSB a debutat kosovarul Meriton Korenica, adus săptămâna aceasta de la CFR Cluj. Dinamo București - FC FCSB 2-1 (1-0), Stadion Arcul de Triumf - București Au marcat: Martin Pascual (36), Ofri Arad (78, autogol), respectiv David Miculescu (84). Cartonașe roșii: Andre Duarte (FCSB, 31), Cătălin Cîrjan (Dinamo, 90+1). Danny Armstrong (Dinamo) a ratat un penalty în min. 88 (a apărat Ștefan Târnovanu). Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenți: Mihai Marius Marica (Bistrița), Ferencz Tunyogi (Zalău); al patrulea oficial: Gabriel Mihuleac (Iași) Arbitru video: George Cătălin Găman (Craiova); arbitru asistent video: Andrei Florin Chivulete (București) Observatori: Sebastian Colțescu (București) - CCA, Eduard Alexandru (Ploiești) - LPF AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

VIDEO Fotbal: UTA Arad a învins-o pe FK Csikszereda cu 5-1, în Superligă
Sport 05.09. 19:47

VIDEO Fotbal: UTA Arad a învins-o pe FK Csikszereda cu 5-1, în Superligă

UTA Arad a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 5-1 (1-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a opta a Superligii de fotbal. Arădenii s-au impus prin golurile marcate de Marius Coman (32), Hakim Abdallah (50), Marinos Tzionis (63), Sota Mino (81) și Andrea Padula (84).

Fotbal: FC Botoșani, victorie la scor cu Sepsi OSK (5-0), în Superliga
Sport 05.09. 17:24

Fotbal: FC Botoșani, victorie la scor cu Sepsi OSK (5-0), în Superliga

FC Botoșani a surclasat-o pe Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 5-0 (4-0), sâmbătă, în etapa a opta a Superligii de fotbal. Gazdele au avut o primă repriză de excepție, cu patru goluri marcate, Sebastian Mailat (9 - penalty, 10), Andrei Dumiter (24), Zoran Mitrov (36), și un penalty ratat (Andrei Dumiter), ultimul gol fiind marcat de Jovan Markovic (77 - penalty). Cele două echipe s-au întâlnit în principala competiție internă de 23 de ori, de opt ori s-au impus moldovenii, de opt ori au câștigat covăsnenii, iar alte șapte partide s-au terminat la egalitate. AFC Botoșani - ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 5-0 (4-0), Stadion Municipal - Botoșani Au marcat: Sebastian Mailat (9 - penalty, 10), Andrei Dumiter (24), Zoran Mitrov (36), Jovan Markovic (77 - penalty). Andrei Dumiter a ratat un penalty în min. 45+3 (a apărat David Lazar). Arbitru: Andrei Moroiță (Ploiești); arbitri asistenți: Valentin-Gabriel Avram (București), Cosmin Vatamanu (București); al patrulea oficial: Constantin Alin Olaru (Râmnicu Vâlcea) Arbitru video: Florin Andrei (Târgu Mureș); arbitru asistent video: Marius Omuț (Satu Mare) Observatori: Andrei Ioniță (București) - CCA, Cătălin Popa (Vaslui) - LPF AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)

Fotbal: Oțelul Galați l-a transferat pe portughezul Rafael Brito
Sport 05.09. 14:33

Fotbal: Oțelul Galați l-a transferat pe portughezul Rafael Brito

Echipa de fotbal Oțelul Galați l-a transferat pe mijlocașul portughez Rafael Brito (24 de ani), a anunțat clubul, sâmbătă, pe site-ul său oficial. Format la unul dintre cele mai importante centre de copii și juniori din Europa, Rafael Brito a semnat un contract valabil pe două sezoane, venind la Galați din postura de jucător liber de contract. Născut pe 19 ianuarie 2002, la Almada, Rafael Alexandre Sousa Gancho de Brito este un mijlocaș central defensiv, dreptaci, care și-a construit întreaga bază fotbalistică la Benfica Lisabona. El a ajuns la Benfica încă din copilărie, iar parcursul său în celebrul Benfica Campus a însemnat trecerea prin toate nivelurile de formare ale clubului lusitan. La doar 16 ani a semnat primul său contract profesionist cu 'vulturii', iar un an mai târziu debuta pentru echipa secundă a grupării iberice. în tricoul Benficăi B, Brito a adunat 63 de apariții, înainte de a face pasul către fotbalul de primă ligă. în sezonul 2022-23 a evoluat sub formă de împrumut la Maritimo, iar din 2023 s-a transferat definitiv la Casa Pia, formație alături de care avea să acumuleze o consistentă experiență în Primeira Liga, primul eșalon portughez. în stagiunea 2025-26, mijlocașul a bifat 25 partide în campionatul portughez, marcând 2 goluri și oferind o pasă decisivă. Fotbalistul a îmbrăcat tricoul naționalei Portugaliei la toate nivelurile de juniori la care putea fi selecționat, de la U15 până la U20, adunând 32 de selecții: una la U15, șase la U16, 15 la U17, patru la U19 și șase la U20. 'Sunt bucuros să devin jucătorul Oțelului. Este un nou pas important în cariera mea și vin la Galați cu multă dorință de muncă și de a demonstra ce pot. Am crescut la Benfica, știu că în trecut Oțelul și Benfica s-au întâlnit în grupele Champions League și cred că sunt într-un moment bun al carierei mele. Vreau să ajut noua mea echipă, sunt nerăbdător să-mi cunosc noii colegi și vreau să văd stadionul plin la toate meciurile de acasă ale Oțelului. Forca, Oțelul!', a declarat Rafael Brito, al cărui transfer vine să acopere golul lăsat de conaționalul Joao Lameira, transferat săptămâna aceasta la Universitatea Craiova. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat) Sursa foto: ascotelul.ro

Handbal feminin: Victorie fără emoții pentru SCM Râmnicu Vâlcea, în Liga Națională
Sport 05.09. 13:43

Handbal feminin: Victorie fără emoții pentru SCM Râmnicu Vâlcea, în Liga Națională

SCM Râmnicu Vâlcea a învins-o pe HC Zalău cu 33-23 (16-11), sâmbătă, în Sala Sporturilor ''Traian'', într-un meci din etapa a doua a Ligii Naționale de handbal feminin. După circa zece minute echilibrate, echipa antrenată de Florentin Pera s-a desprins pe tabelă și a controlat jocul până la final, c&aci

Auto: Bogdan Gheorghiu a câștigat superspeciala Râpa Galbenă, care a deschis Raliul Iașului (CNR)
Sport 05.09. 00:15

Auto: Bogdan Gheorghiu a câștigat superspeciala Râpa Galbenă, care a deschis Raliul Iașului (CNR)

Bogdan Gheorghiu a câștigat superspeciala Râpa Galbenă, care a deschis, vineri seara, cea de-a 42-a ediție a Raliului Iașului, etapa a 6-a a Campionatului Național de Raliuri (CNR). Echipajul Bogdan Gheorghiu/Mircea Onofrei (Skoda Fabia RS Rally 2) s-a impus cu timpul de 1 min 44 sec 2/10, fiind urmat de Andrei Gîrtofan/Dorin Pulpea (Skoda Fabia RS Rally), la 7/10, și de Bogdan Marișca/Sebastian Itu (Skoda Fabia R5), la 9/10, etc. Norbert Maior, care îl are copilot pe Vlad Colceriu (Skoda Fabia R5), a avut al 13-lea timp (01 min 52 sec 8/10). Sâmbătă vor avea loc patru probe speciale, iar duminică se vor desfășura ultimele șase probe speciale, lungimea totală a raliului fiind de 124,76 km. Liderul clasamentul general al piloților, Simone Tempestini (174 puncte), nu s-a înscris la cursă. El este urmat în clasament de Andrei Gîrtofan, cu 125,20 puncte, și de Norbert Maior, 124,6 puncte. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: Gheorghiu Bogdan/facebook

Baschet masculin: CSM CSU Oradea a câștigat primul meci din cadrul Memorialului 'Antonio Alexe'
Sport 04.09. 23:40

Baschet masculin: CSM CSU Oradea a câștigat primul meci din cadrul Memorialului 'Antonio Alexe'

CSM CSU Raiffeisen Oradea a învins formația maghiară Szolnok Olajbanyasz cu scorul de 90-85 (24-20, 27-19, 27-21, 12-25), vineri seara, în Oradea Arena, în primul meci din cadrul celei de-a 13-a ediții a turneului internațional de baschet masculin Memorialul ''Antonio Alexe''. De la vicecampioana Românie

Cele mai noi știri

Cele mai citite

Flux Agerpres