Economic
Fii informat, rămâi conectat cu realitatea din România
Bursa de la București a pierdut, în această săptămână, peste două miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 2,37 miliarde de lei la capitalizare (-0,35%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 286,95 milioane de lei (-39,09%), potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 678,61 miliarde de lei, &
ANSVSA a suspendat activitatea unității de la Palatul Brukenthal din Avrig, în urma suspiciunii de toxiinfecție alimentară colectivă
Inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au suspendat activitatea unității din cadrul Palatului Brukenthal din Avrig și au aplicat o sancțiune contravențională de 30.000 de lei, în urma unei suspiciuni de toxiinfecție alimentară colectivă. 'Ca urmare a evenimentului înregist
Chisăliță (AEI): Dacă America închide robinetul motorinei, România va plăti mai mult la pompă
O eventuală interdicție a exporturilor americane de motorină ar însemna, pentru România, o creștere a prețului de aproximativ 0,51-1,20 lei/litru, potrivit calculelor realizate de Asociația Energia Inteligentă, care precizează, însă, că sunt ipoteze și rezultate de scenariu, nu o prognoză oficială și nici o scumpire deja produsă.
Program de guvernare/Un singur centru de decizie pentru transformarea digitală; digitalizarea, declarată prioritate națională apolitică
Programul de Guvernare depus sâmbătă la Parlament de premierul desemnat, Siegfried Mureșan, propune un singur centru de decizie pentru transformarea digitală a statului, prin reorganizarea Autorității pentru Digitalizarea României (ADR) și a altor instituții cu responsabilități specifice, în subordinea șefului Guvernului, excepțiile fiind apărarea ș
Program de guvernare/Accent pe eficientizarea diplomației economice pentru stimularea exporturilor și atragerea capitalului străin
Eficientizarea diplomației economice și a Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE) pentru stimularea exporturilor și atragerea capitalului străin reprezintă una dintre măsurile propuse în Programul de Guvernare al premierului desemnat, Siegfried Mureșan. Propunerea concretă se referă la corelarea activității ARI
Program de guvernare/Privatizarea competitivă a TAROM și listarea la bursă a unor pachete din Aeroportul Otopeni și Portul Constanța
Statul a folosit ultimul ajutor de restructurare permis de dreptul european pentru următorii 10 ani în cazul TAROM, potrivit Programului de Guvernare depus sâmbătă, la Parlament, de premierul desemnat Siegfried Mureșan, care propune privatizarea competitivă a operatorului aerian național. 'TAROM: statul a folosit ultimul ajutor
Program de guvernare/Ponderea industriei de apărare în PIB ar putea crește de la 0,28% la minimum 1% până în 2030
Creșterea ponderii în PIB a industriei de apărare de la circa 0,28% la minimum 1% până în anul 2030 reprezintă un obiectiv pentru eficientizarea și reformarea ROMARM și a industriei de apărare, se menționează în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. G
Program de guvernare/ România ar putea avea un ghișeu unic pentru emiterea avizelor și autorizațiilor necesare investițiilor
Implementarea unui ghișeu unic și impunerea de termene maxime pentru emiterea avizelor și autorizațiilor necesare investițiilor reprezintă principala măsură propusă pentru debirocratizarea investițiilor, în Programul de guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. Cu privire la ajutoarele
Program de guvernare/Guvernul va analiza comasarea APIA și AFIR
Guvernul intenționează să analizeze comasarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), prin lansarea unui studiu de fezabilitate, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028, pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament. în
Program de guvernare/Operaționalizarea OMD la nivel național și stimularea atragerii de turiști străini, propuse pentru revitalizarea HoReCa
Operaționalizarea Organizației de Management al Destinației (OMD) la nivel național ca o structură de coordonare a promovării turistice și de integrare a rețelei de OMD-uri locale, județene și regionale, este una dintre măsurile propuse în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament.
Program de guvernare/Mecanism de compensare a pierderilor fermierilor din cauza secetei, operațional din primăvara anului 2027
Un mecanism de compensare a pierderilor provocate de secetă, pregătit împreună cu Banca Mondială, ar urma să devină operațional din primăvara anului 2027, fiecare beneficiar de plăți directe pe hectar urmând să își poată recupera cheltuielile de înființare a culturilor, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028, depus sâmbătă la Parlam
Program de guvernare/Aplicarea TVA de 9% la apartamentele contractate până la finalul lui 2025, prelungită până la 31 iulie 2027
Termenul pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 9% la apartamentele contractate prin acte autentificate până la 31 decembrie 2025 va fi prelungit cu 12 luni, până la 31 iulie 2027, fără alte prelungiri ulterioare, potrivit Programului de Guvernare 2026-2028 pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament.
Program de guvernare/ Noua lege a salarizării unitare s-ar putea adopta până la 31 octombrie 2026
Noua lege a salarizării unitare se adoptă până la 31 octombrie 2026, fără inechități salariale, fără diminuări de venituri, fără noi procese în instanțe și cu atractivitate pentru tinerii profesioniști, se arată în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. Alte
Program de guvernare/Proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni va fi implementat numai în condiții de viabilitate economică demonstrată
Proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni va fi implementat numai în condiții de viabilitate economică demonstrată, în paralel cu explorarea altor tehnologii de reactoare modulare, se arată în Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a depus sâmbătă la Parlament. Potrivit sursei c
Program de guvernare/Companiile cu pierderi 3 ani consecutivi, fără contract de serviciu public, ar putea ieși din portofoliul statului
Companiile de stat care înregistrează pierderi în doi ani consecutivi, începând cu anul 2025, vor primi un rating public pe o scală de la A la E, iar la trei ani consecutivi de pierderi, în absența unui contract de serviciu public care să justifice continuarea activității, se poate declanșa ieșirea din portofoliul statului, prevede Progr
Program de guvernare/ ANAF și Autoritatea Vamală vor fi reunificate într-un singur organ fiscal și de control
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Autoritatea Vamală Română vor fi reunificate într-un singur organ fiscal și de control, prevede Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament. Documentul include, totodată, reorganizarea administrației fiscale și trecer
Program de guvernare/Eliminarea pensionării anticipate, interzicerea cumulului pensiei cu salariul și reforma ajutoarelor sociale, printre măsurile propuse
Eliminarea pensionării anticipate în sistemele cu pensionări prea rapide, interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat, adoptarea unor criterii unitare de evaluare pentru beneficiarii de ajutor de handicap, precum și revizuirea Legii dialogului social și a contractelor colective de muncă care prevăd drepturi exagerate, sunt câteva dintre prevederile
Program de guvernare/Rectificare bugetară în 30 de zile de la investirea Guvernului; bugetul pentru 2027 se publică până la 30 noiembrie
Rectificarea bugetară va fi realizată în 30 de zile de la investirea Guvernului, fără creșterea deficitului peste ținta de 6,2% din PIB în termeni cash, iar bugetul pentru anul următor va fi publicat până la 30 noiembrie, prevede Programul de Guvernare pe care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, l-a trimis sâmbătă la Parlament.
Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar s-a redus, în termeni nominali, cu 31% în primele 8...
Deficitul bugetar s-a redus, în termeni nominali, cu 31% după primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, coborând la 2,89% din PIB, a anunțat sâmbătă Ministerul Finanțelor. 'Execuția bugetului general consolidat în primele opt luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 59,42 miliarde de lei, cu 26,94 miliarde de lei mai mic față de deficitul de 86,36 miliarde de lei înregistrat în aceeași perioadă a anului 2025. în termeni nominali, deficitul bugetar s-a redus cu aproximativ 31%. Ca pondere în PIB, deficitul a coborât de la 4,51% în primele opt luni ale anului 2025 la 2,89% în perioada similară din 2026, ceea ce reprezintă o îmbunătățire de aproximativ 1,62 puncte procentuale', precizează instituția, într-un comunicat. Potrivit sursei citate, evoluția reflectă menținerea procesului de consolidare fiscal-bugetară, în condițiile în care veniturile bugetului general consolidat au crescut cu 11,4% ( aproape 48 miliarde de lei), față de primele opt luni din 2025, într-un ritm semnificativ superior celui al cheltuielilor totale, care au avansat cu 4,2% (aproximativ 21,06 miliarde de lei). Execuția bugetului general consolidat arată că veniturile totale au însumat 468,10 miliarde de lei în primele opt luni ale anului 2026 iar ca pondere în PIB acestea au crescut de la 21,9% la 22,8%, cu aproximativ 0,85 puncte procentuale. Veniturile fiscale au ajuns la 242,69 miliarde de lei, în creștere cu 14,3% față de primele opt luni ale anului precedent. Ministerul Finanțelor precizează că un aport important a provenit din încasările din TVA, care au totalizat 103,35 miliarde de lei, cu aproximativ 20,80 miliarde de lei, respectiv 25,2%, peste nivelul înregistrat în perioada ianuarie-august 2025. încasările din impozitul pe salarii și venit au însumat 42,86 miliarde de lei, în creștere cu 8,1%, în timp ce veniturile din impozitul pe profit au ajuns la 29,55 miliarde de lei, marcând un avans de 9,1%. Contribuțiile de asigurări au totalizat 147,53 miliarde de lei, cu aproximativ 9,80 miliarde de lei, respectiv 7,1%, mai mult decât în aceeași perioadă din 2025. în același timp, impozitele și taxele pe proprietate au înregistrat o creștere de peste 30%, până la aproximativ 11,02 miliarde de lei. Sumele primite de la Uniunea Europeană și alți donatori în contul plăților efectuate și prefinanțărilor au însumat 43,38 miliarde de lei, în creștere cu aproximativ 37,7% față de primele opt luni ale anului precedent. în ceea ce privește cheltuielile bugetului general consolidat, acestea au totalizat 527,53 miliarde de lei în primele opt luni ale anului 2026. Raportate la PIB, cheltuielile totale s-au redus de la 26,4% în 2025 la 25,7% în 2026, o diminuare de aproximativ 0,7 puncte procentuale. Cheltuielile de personal au însumat 109,04 miliarde de lei, în scădere cu 4,26 miliarde de lei față de aceeași perioadă a anului precedent, pe fondul reducerilor unor sporuri pentru unele categorii de personal bugetar, precum și al măsurilor de limitare a cheltuielilor salariale în perioada 2025-2026. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 5,3% din PIB, cu 0,6 puncte procentuale mai mici față de aceeași perioadă a anului precedent. Cheltuielile cu bunuri și servicii au ajuns la 67,83 miliarde de lei, în creștere cu 7,1% față de perioada similară din anul precedent. Cheltuielile cu dobânzile au totalizat 42,05 miliarde de lei, în creștere cu aproximativ 8,86 miliarde de lei, respectiv 26,7%, față de primele opt luni din 2025. Ponderea acestora în PIB a ajuns la aproximativ 2%. 'Evoluția cheltuielilor cu dobânzile continuă să reprezinte o presiune importantă asupra bugetului, consolidarea fiscală și reducerea necesarului de finanțare fiind esențiale pentru limitarea, pe termen mediu, a costurilor asociate datoriei publice', subliniază sursa citată. Cheltuielile cu asistența socială au fost de 166,87 miliarde de lei, în scădere cu 0,3% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, ținând cont de măsurile luate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare. Cheltuielile cu asistența socială au fost influențate și de plățile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică și gaze naturale, respectiv pe cele șapte luni ale anului 2026, în sumă de 236,64 milioane de lei. în ceea ce privește finanțarea proiectelor de dezvoltare, cheltuielile aferente proiectelor susținute din fonduri externe nerambursabile au totalizat 52,24 miliarde de lei în primele opt luni ale anului. Suma include finanțările europene din perioadele de programare 2014-2020 și 2021-2027, subvențiile europene pentru agricultură, Fondul pentru Modernizare și componenta de granturi a PNRR. Investițiile susținute din fonduri europene au înregistrat o creștere semnificativă. Plățile pentru proiectele finanțate prin cadrul financiar 2021-2027 și prin PNRR, atât din granturi, cât și din împrumuturi, au crescut cu 27 de miliarde de lei (+67,3%) față de aceeași perioadă a anului trecut, evoluție care a compensat scăderea investițiilor finanțate din fonduri naționale, influențată de nivelul excepțional al plăților efectuate la începutul anului 2025 pentru achitarea unor obligații restante, capitalizarea Carpatica Feroviar România și cheltuieli în domeniul apărării, se mai preizează în documentul publicat de Finanțe. Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în creștere cu 25,1 miliarde de lei față de aceeași perioadă a anului trecut, respectiv de la 71,95 miliarde de lei la 97,05 miliarde de lei, din care 69,2% reprezintă valoarea plăților pentru proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului 2021-2027. 'Execuția bugetară la opt luni confirmă continuarea procesului de consolidare fiscală și faptul că măsurile adoptate produc efecte. Este important că această ajustare are loc într-un context în care veniturile cresc într-un ritm semnificativ mai rapid decât cheltuielile, iar finanțarea din fonduri europene și PNRR continuă să susțină economia și proiectele de dezvoltare ale României. Trebuie să păstrăm însă, obligatoriu, o abordare prudentă în perioada următoare. Fiecare decizie de cheltuire a banului public trebuie cântărită cu responsabilitate, în contextul presiunilor ridicate asupra bugetului și al unui spațiu fiscal limitat, dar și al factorilor externi care pot influența evoluția economiei României. De aceea, disciplina cheltuielilor, prioritizarea strictă și menținerea investițiilor esențiale sunt condiții obligatorii pentru continuarea consolidării fiscale', a declarat Alexandru Nazare, ministrul interimar al Finanțelor, în comunicat. După primele șapte luni ale anului, deficitul bugetar s-a situat la 2,34% din PIB, în condițiile în care ținta pentru întregul an este de 6,2% din PIB. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Miruță: Pe Valea Oltului, traficul este oprit haotic, pentru perioade prea lungi
Traficul pe Valea Oltului este oprit haotic pentru lucrări, pentru perioade prea lungi, fără o organizare care să minimizeze impactul asupra circulației, afirmă ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță. După o oră în care a stat blocat în trafic pe Valea Oltului, ministrul de resort a constatat că la punctul care genera blocajul lucrau p
S-a constituit grupul de sprijin pentru IMM-uri din Parlamentul României
Membri ai Confederației Patronale IMM România și parlamentari din toate grupurile parlamentare ale Senatului și Camerei Deputaților au constituit grupul de sprijin pentru IMM-uri din Parlament, o platformă informală, voluntară și transpartinică ce are ca scop realizarea unui dialog constant pentru politici publice adaptate nevoilor reale ale antreprenorilor. 'Prin acoperirea națională și prezența în toate județele, IMM România este un partener direct al Parlamentului pentru o economie predictibilă. Activitatea în cadrul grupului de sprijin va fi axată pe rezolvarea urgențelor din mediul de afaceri, dezvoltarea de noi măsuri economice de sprijinire a antreprenoriatului autohton și filtrarea riguroasă a proiectelor de lege prin Testul IMM', a declarat președintele IMM România, Florin Jianu, într-un comunicat al organizației. în cadrul primei reuniuni de lucru, organizată pe data de 24 septembrie la Senat, discuțiile s-au concentrat pe identificarea de soluții concrete pentru probleme de actualitate ale antreprenorilor români precum limitarea adaosului comercial la carburanți pe întregul lanț de preț, legiferarea mecanismului permanent de 'motorină profesională' și pentru agricultură, prelungirea termenului de actualizare a codurilor CAEN Rev. 3, eficientizarea legislației privind transportul naval și administrarea porturilor, cadrul legal pentru firmele de exercițiu, optimizarea programului Rabla, decontarea restanțelor la concediile medicale și eficientizarea colectării drepturilor de autor. IMM România a fost înființată în anul 1992 și reprezintă peste 12% din numărul total al firmelor din România, cu peste 500.000 de angajați la nivel național. Organizația face parte din Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social (CNTDS), coordonat de către prim-ministrul României, Consiliul Economic și Social, organismul consultativ al Parlamentului și Guvernului României și din Comisiile de Dialog Social la nivel central și la nivel teritorial. La nivel internațional, IMM România este parte din Organizația Europeană a IMM-urilor și are un reprezentant în cadrul grupului angajatorilor al Comitetului Economic și Social European. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
CONAF organizează la Madrid cea de-a treia ediție internațională a Galei Women in Economy
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează, pe 29 septembrie 2026, la Madrid, cea de-a treia ediție internațională a Galei 'Women in Economy', eveniment dedicat promovării antreprenoriatului feminin și dezvoltării relațiilor economice dintre România și Spania. Gala 'Women in Economy - Spanish Edition' este co-organizată de CONAF și Ambasada României în Regatul Spaniei, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, în contextul aniversării a 145 de ani de relații diplomatice între România și Spania. Potrivit unui comunicat de presă al CONAF, evenimentul urmărește să pună în discuție oportunitățile de investiții, accesul la noi piețe, dezvoltarea de parteneriate și rolul comunității românești în apropierea celor două economii. în cadrul galei vor fi premiate zece personalități feminine, cinci românce care și-au construit parcursuri profesionale în Spania și cinci femei spaniole cu rezultate relevante în România. La eveniment sunt așteptați reprezentanți ai mediului de afaceri din România și Spania, antreprenori, profesioniști, lideri ai comunității românești și reprezentanți ai mediului instituțional. 'în contextul în care România și Spania marchează, în acest an, 145 de ani de relații diplomatice, Gala Women in Economy Madrid va aduce în prim-plan excelența feminină și contribuția remarcabilă a femeilor la dezvoltarea comunităților din care fac parte și la consolidarea legăturilor economice bilaterale, prin împărtășirea unor experiențe și parcursuri de succes care inspiră și apropie societățile noastre. Ne bucurăm, totodată, de spațiul pe care acest eveniment îl va dedica rolului tot mai important al comunității românești în consolidarea relațiilor economice dintre cele două țări, inclusiv prin dezvoltarea unei comunități de afaceri dinamice, formate din antreprenori și companii care investesc, creează locuri de muncă și contribuie direct la economia spaniolă', a declarat Raluca Mihăilă, însărcinat cu afaceri a.i. al Ambasadei României în Regatul Spaniei, citată în comunicat. în august 2026, peste 336.000 de cetățeni români erau afiliați la sistemul de securitate socială din Spania, iar femeile de cetățenie română reprezentau cel mai numeros grup de femei străine cu documentație de rezidență în vigoare în această țară, potrivit datelor oficiale spaniole citate de CONAF. 'Vorbim mult despre competitivitatea României. Cred că a venit timpul să o măsurăm și prin capacitatea companiilor românești de a crește în afara granițelor. Un produs bun și capitalul nu mai sunt suficiente. Intrarea pe o piață nouă înseamnă informație, acces, relații și, mai ales, încredere. România are deja o asemenea infrastructură în Europa. în Spania, românii cunosc piața din interior, au creat relații, au acumulat experiență și înțeleg mecanismele unei economii în care multe companii românești abia încep să intre. Acesta este un capital economic pe care România îl valorifică încă prea puțin. Prin Women in Economy, Viena, Paris și acum Madrid devin mai mult decât simple destinații: devin nodurile unei rețele europene bazate pe încredere, relații și oportunități economice. La Madrid, colaborarea cu Ambasada României în Regatul Spaniei ne permite să reunim mediul diplomatic, comunitatea românească și mediul de afaceri în jurul unui obiectiv comun: transformarea relațiilor existente în parteneriate, investiții și oportunități concrete. Succesul acestei rețele nu se măsoară în numărul de întâlniri, ci în ceea ce rămâne după ele: relații care devin parteneriate, companii care intră pe piețe noi, informație care reduce riscul și încredere care se transformă în valoare economică. Prezența în Europa este geografie. Capacitatea de a produce valoare în Europa este competitivitate', a declarat Cristina Chiriac, președinte fondator CONAF. Cu prilejul galei de la Madrid va fi lansat și numărul 5 al revistei 'Women in Economy', dedicat analizei economice, leadershipului și transformărilor care influențează mediul de afaceri. Pe copertă se află Nadia Calvino, președinta Grupului Băncii Europene de Investiții, iar publicația include un interviu în exclusivitate cu aceasta. Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) militează pentru eficientizarea dialogului cu autoritățile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creștere economică sustenabilă și sprijină antreprenorii. Organizația are în componența sa 33 de sucursale, 3 federații, 18 patronate, 55 asociații și 15.000 de companii, cu peste 245.000 de angajați. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Majoritatea românilor întreabă AI când nu știu ceva; România, pe ultimul loc în UE la utilizarea AI în companii (raport)
Majoritatea românilor (83%) apelează la Inteligența Artificială (AI), însă doar 15,4% o utilizează la locul de muncă, reiese dintr-o analiză prezentată, vineri, la o conferință de specialitate, de CES Institute. Conform datelor centralizate, cu toate acestea, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană (UE) la utilizarea AI î
Volatilitatea de pe piața petrolului, mai periculoasă pentru economia României decât un preț mare, dar previzibil (analist)
Anul 2026 va rămâne în manualele de economie ca anul în care piața petrolului și-a pierdut linia, iar pentru economia românească, deja fragilă, această volatilitate este mai periculoasă decât un preț mare, dar previzibil, arată o analiză, publicată vineri. Datele centralizate de think-tank-ul economic Frames relevă faptul că, înainte de izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, la finalul lui februarie, prețul Brent al petrolului se tranzacționa în jurul a 72 de dolari pe baril. Ulterior, după anunțarea închiderii Strâmtorii Ormuz pentru navele aliate SUA și Israelului, pe 2 martie, cotațiile au urcat spre 118 dolari, o creștere de circa 64%, în timp ce cargourile fizice de North Sea Dated au atins aproape 130 de dolari, iar unele tranzacții au ajuns până la 150 de dolari. La finalul lui martie, Brentul depășea 111 dolari, cel mai ridicat nivel din iunie 2022. 'Un armistițiu mediat de Pakistan pe 8 aprilie a permis o redeschidere parțială, iar Iranul a restricționat din nou traficul pe 19 aprilie, ceea ce a produs un rebound de 7% într-o singură ședință. Al doilea trimestru a fost o horă a prețurilor: Brentul a urcat până la 118 dolari pe 29 aprilie și a coborât până la 72 de dolari pe 26 iunie, iar variația medie zilnică a fost de 4 dolari pe baril, față de 1 dolar în aceleași luni din 2025. Spre finalul lui iunie, Brentul ajunsese la 73,76 dolari, cel mai scăzut nivel de dinaintea războiului, după ce au apărut informații despre reluarea tranzitului prin Hormuz. Apoi, situația s-a schimbat din nou. Cotațiile au coborât sub 70 de dolari la începutul lui iulie, când părea că se instalează un cadru de pace, pentru ca acesta să se rupă pe 8 iulie; în august, traficul prin strâmtoare se prăbușise la 6 tranzite pe zi, față de 85 în mod normal, iar Brentul a ajuns să se tranzacționeze în jur de 105 dolari, în loc să coboare spre 78, cât estima EIA', explică analistul economic Adrian Negrescu, în analiza citată. Potrivit informațiilor la zi, Brent se tranzacționa, vineri, la 105,65 dolari, în creștere față de aproximativ 102 dolari la începutul săptămânii, în timp ce WTI cobora la 93,11 dolari, de la circa 98 dolari luni. în acest sens, Negrescu avertizează că, fără o soluție clară, deficitul global de stocuri se adâncește, iar prețurile vor rămâne la peste 100 de dolari. Referitor la România, aceasta 'nu este doar expusă la prețul internațional, ci are și o vulnerabilitate proprie, apărută în acest an'. Conform Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), deficitul comercial cumulat la țiței și produse petroliere rafinate a ajuns, în primele șase luni din 2026, la circa 2,524 miliarde de euro, față de 1,783 miliarde de euro în perioada similară din 2025, echivalentul unei deteriorări de peste 40% într-un singur an. 'Cauza nu este doar prețul. Producția internă de țiței a scăzut cu 8,3% în primul trimestru, iar problema nouă este că România a început să importe tot mai mult produs finit, cu valoare adăugată mai mare: în loc să importe țiței, să-l rafineze în țară și să exporte surplusul regional, cumpără benzină și motorină rafinate în Turcia, Arabia Saudită sau alte state. Diferența față de crizele anterioare este de timing. Dependența comercială s-a manifestat exact într-un moment de prețuri ridicate, transport scump și risc geopolitic extrem. Practic, România importă la vârful dintelui de fierăstrău', subliniază Adrian Negrescu. Estimările Frames arată că șoferii din România plătesc, zilnic, 71 de milioane de lei în plus față de septembrie anul trecut pentru carburanți, iar circa jumătate din acești bani ajung la stat sub formă de taxe și accize. 'Nu benzinarii, producătorii, distribuitorii sunt de vină pentru această situație. Marjele lor sunt reduse, Consiliul Concurenței le monitorizează activitatea, practic sunt cu mâinile legate. Prețurile din România au legătură directă cu evoluția cotațiilor internaționale și cu taxele percepute de statul român. Ideea de speculații financiare este cel puțin puerilă dacă te uiți cu adevărat în costuri, dacă înțelegi cum funcționează piața. Pentru politicieni, bineînțeles, este cel mai ușor să își găsească un vinovat de serviciu, încercând să acopere astfel lipsa de soluții. Guvernul a încercat să atenueze șocul scumpirilor de la pompă. în iulie, Parlamentul a adoptat Legea 162/2026, care a introdus un mecanism de ajustare bilunară a accizei la motorina standard, în funcție de cotațiile Platts și de prețul mediu la pompă; pe 16 august acciza a fost redusă cu 20%, de la 1 septembrie reducerea a urcat la 25%, iar apoi a fost prelungită până la 30 septembrie. Reducerea de 25% înseamnă o diminuare cu 701,07 lei la 1.000 de litri și a venit după ce cotația Platts crescuse cu 45,65%, iar prețul mediu standard cu 25,45%. în paralel, schema de compensare pentru transportatori a fost modificată, restituirea fiind de 71, 57 sau 43 de bani pe litru, în funcție de treapta de diminuare a accizei', a menționat analistul. în opinia acestuia, mecanismul de ajustare bilunară a accizei este util, dar are o limită clară: statul nu poate compensa la infinit un șoc extern, iar problema de fond este că România a intrat în această criză mai vulnerabilă decât ar fi trebuit. 'Avem rafinării, port, conducte și tradiție industrială, dar importăm produse finite rafinate în Turcia sau în Arabia Saudită și plătim marja industrială altcuiva. Când prețul barilului sare de la 70 la 118 dolari în câteva săptămâni, această dependență se transformă în sute de milioane de euro pierdute din balanța comercială. Soluția este să susții producătorii locali, să îi ajuți să producă mai ieftin, să fie mai rezilienți în fața provocărilor economice', a afirmat reprezentantul Frames. în aceste condiții, analiștii susțin că, până la o dovadă clară de dezescaladare durabilă, riscul rămâne orientat în sus. 'Pentru România, asta înseamnă trei lucruri concrete. Primul: presiune suplimentară pe inflație și, implicit, pe dobânzi, într-un an în care inflația este oricum de peste două ori peste ținta BNR. Al doilea: un deficit comercial energetic care ar putea depăși cinci miliarde de euro pe întregul an, dacă ritmul din primul semestru se menține. Al treilea: o decizie fiscală care nu mai poate fi amânată, pentru că reducerea temporară a accizei nu e de ajuns', apreciază sursa citată. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
TollRo devine operațional de la 1 octombrie; rovinieta și tariful de drum, achitate prin noul sistem
Platforma TollRo va deveni operațională de la 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar rovinieta, tichetul de rută și tariful TollRo vor putea fi achitate exclusiv prin noul Sistem de Tarifare Rutieră Electronică, potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Etapa de testare a platformei, începută la 15 septembrie, se va încheia pe 29 septembrie. în perioada de testare, aplicația mobilă și portalul au fost utilizate în condiții reale, iar funcționalitățile și fluxurile de plată au fost monitorizate și optimizate pe baza sugestiilor utilizatorilor, susțin reprezentanții CNAIR. TollRo se aplică vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, concepute pentru transportul de marfă, precum și vehiculelor de transport mixt asimilate acestora, care circulă pe rețeaua de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din România. Tariful se calculează în funcție de distanța parcursă, masa vehiculului, clasa EURO și tipul de drum. Utilizatorii vor putea achita tariful TollRo fie printr-un tichet de rută, plătit în avans pentru un traseu stabilit înaintea călătoriei, fie prin tarifare în funcție de distanța parcursă. în acest ultim caz, traseul este înregistrat prin aplicația mobilă TollRo, iar plata se face din portofelul electronic. De la 1 octombrie, plata și gestionarea serviciilor se vor putea face prin portalul www.etoll.ro și aplicația mobilă TollRo, disponibilă gratuit pentru iOS și Android. Rovinieta va putea fi cumpărată și de la distribuitorii autorizați, punctele de vânzare CNAIR și punctele de trecere a frontierei, precum și prin SMS. Rovinietele cumpărate până la 30 septembrie prin sistemul actual își păstrează valabilitatea până la data înscrisă pe acestea. Nu este necesară achiziția unei noi roviniete, iar verificarea în trafic se va face automat. Vânzarea prin sistemul actual va fi oprită la 30 septembrie, ora 23:59, iar începând cu 1 octombrie, ora 00:00, toate rovinietele și tichetele de rută noi vor fi emise exclusiv prin platforma TollRo. Plata TollRo prin furnizorii de servicii de taxare electronică (SETRE), interoperabilă cu sistemele de taxare din Uniunea Europeană, va fi disponibilă începând cu 15 ianuarie 2027. Informații despre TollRo, tarife, rețeaua de drumuri și modalitățile de plată sunt disponibile pe portalul oficial etoll.ro. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
ANPC a amendat cu peste 4,2 milioane de lei agenți economici din diverse sectoare de activitate
Comisarii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au aplicat, în perioada 21-25 septembrie, amenzi totale de peste 4,2 milioane de lei, în urma controalelor efectuate la nivel național, în sectorul alimentar și nealimentar, alimentație publică și la unitățile de învățământ preșcolar cu program prelungit. Astfel, ca urmare a verificărilor, au fost acordate 820 de avertismente (valoarea totală a produselor verificate a depășit 5,3 milioane de lei), s-a dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme (în cuantum de peste 110.000 de lei), oprirea temporară de la comercializare a unor produse de peste 330.000 de lei, precum și oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 27 de operatori economici. în total, au fost aplicate 965 de amenzi contravenționale, ce au depășit valoarea de 4,2 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al ANPC, transmis vineri AGERPRES, principalele neconformități constatate în timpul controalelor au fost: produse de origine animală (carne și produse din carne) cu data-limită de consum depășită; produse oferite spre comercializare, depreciate calitativ ca urmare a arsurilor produse în timpul preparării; carne și organe cu acumulări de lichid sangvinolent în ambalaje; carne, produse din carne și pește cu depuneri considerabile de gheață, fenomen asociat cu deteriorarea caracteristicilor de calitate; lipsa autorizațiilor necesare; - prize electrice desprinse din perete, prezentând un risc pentru siguranța utilizatorilor; elemente decorative tip perete vegetal, realizate din material plastic, care nu permit igienizarea corespunzătoare a suprafețelor; elemente decorative care prezentau risc de desprindere. în plus, s-au mai observat lipsa afișării și avizării meniului oferit, precum și lipsa menționării substanțelor cu potențial alergen și a declarației nutriționale, dar și întreținerea necorespunzătoare a blocului alimentar, cu acumulări grosiere de impurități, depuneri de grăsime și reziduuri alimentare. De asemenea, la unii operatori economici erau probleme cu depozitarea apelor minerale în condiții de expunere directă la razele solare și la temperatura mediului ambiant, cu utilizarea echipamentelor/ustensilelor cu grad ridicat de uzură, prezentând acumulări de rugină, resturi alimentare și depuneri grosiere de arsură, precum și cu produse de origine vegetală depreciate calitativ, prezentând depuneri de mucegai, urme de lovire și strivire. în același timp, au fost descoperite: produse alimentare fără elemente de identificare și caracterizare, necesare asigurării trasabilității; deficiențe de informare, precum absența traducerilor în limba română a informațiilor existente pe eticheta textilelor; întreținerea necorespunzătoare a spațiilor de agrement, constatată prin lipsa unor părți componente, existența unor elemente de siguranță insuficiente sau deteriorate, degradarea zonelor de alunecare și prezența unor elemente metalice, care pot prezenta risc de accidentare pentru utilizatori. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Vișan (CCIR): Deficitul de specialiști calificați rămâne o problemă majoră în România
Costurile salariale au crescut mai repede decât productivitatea muncii, iar deficitul de specialiști calificați rămâne o problemă majoră, a susținut secretarul general adjunct al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Bogdan Vișan, în cadrul unui eveniment referitor la economia românească. Potrivit unui comunicat de pre
AMOFM București: Peste 8.100 de persoane au fost angajate în primele opt luni ale acestui an
Un număr de 8.124 de persoane, din care 3.960 de sex feminin, au fost încadrate în primele opt luni ale anului prin intermediul Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București, a anunțat vineri instituția. Din totalul persoanelor ocupate în această perioadă, 3.238 au fost peste 45 de ani (peste 55 ani, 1
APIA: Producătorii vitivinicoli mai pot depune cereri pentru investiții până la 19 octombrie
Producătorii vitivinicoli mai pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanțare pentru investiții, prin două intervenții pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,044 milioane de euro, a anunțat vineri Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). ''APIA reamintește producătorilor vitivinicoli că sesiu
Vevera (ICI București): AI este prietenul nostru, dar în același timp și inamicul nostru
Inteligența Artificială (AI) este prietenul nostru, dar în același timp și inamicul nostru, a declarat, vineri, într-o conferință de specialitate, directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București), Adrian-Victor Vevera. ''în fiecare zi apar dezbateri despre AI, de































