Justiție și Interne
Fii informat, rămâi conectat cu realitatea din România
Hunedoara: Bărbat de 75 de ani, reținut de polițiști după ce și-a amenințat soția cu un pistol
Un bărbat de 75 de ani a fost reținut după ce și-a amenințat soția de 71 de ani cu un pistol deținut ilegal, în urma neînțelegerilor familiale generate de aspecte financiare și consumul de alcool, a informat duminică Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara. Conform IPJ, polițiștii au intervenit în noaptea de 20/21 iunie, în urma unei sesizări primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat din comuna Teliucu Inferior și-ar fi amenințat soția, având asupra sa o armă. 'La fața locului au intervenit de urgență polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara, iar ulterior activitățile de cercetare la fața locului au fost continuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara', se arată în comunicatul transmis de IPJ Hunedoara. în urma verificărilor efectuate, polițiștii au găsit o armă scurtă letală, tip pistol, calibrul 9 mm, deținută ilegal, precum și cinci cartușe fără proiectil, cu percuție pe ramă, care nu corespund tipului de armă identificat. Bărbatul de 75 de ani ar fi deținut arma fără drept, aceasta fiind primită de la tatăl său, în prezent decedat, care ar fi intrat în posesia ei în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. 'Totodată, în urma unor neînțelegeri familiale generate de aspecte financiare și consumul de alcool, bărbatul și-ar fi amenințat soția de 71 de ani cu acte de violență și ar fi purtat fără drept arma respectivă', se menționează în comunicat. Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. Totodată, împotriva sa a fost un emis ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile. 'Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului competent, pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și amenințare', a precizat IPJ Hunedoara. AGERPRES/(AS - redactor: Nona Jalbă, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruştei)
Călărași: Patru persoane, reținute într-un dosar penal privind folosirea propriilor copii în scop de cerșetorie
Patru persoane au fost reținute într-un dosar penal privind folosirea propriilor copii în scop de cerșetorie, în urma unor percheziții efectuate în municipiul Călărași, minorii fiind preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru evaluare și instituirea măsurilor de protecție. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au efectuat, pe 19 iunie, trei percheziții domiciliare în municipiul Călărași, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de folosirea de minori în scop de cerșetorie. 'Din cercetări a reieșit că, în perioada septembrie 2025 - martie a.c., persoanele cercetate ar fi apelat la mila publicului, deși erau apte de muncă, solicitând ajutor material prin folosirea propriilor copii minori. în cauză au fost puse în executare patru mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, în vederea audierii. în urma activităților investigativ-operative și a probatoriului administrat, polițiștii au identificat persoanele cercetate pentru comiterea faptelor, respectiv un bărbat, de 33 de ani și trei femei, cu vârste între 19 și 34 de ani, față de care a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore', a informat Poliția Română. Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Minorii implicați au fost preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Călărași, în vederea evaluării situației acestora și a instituirii măsurilor de protecție necesare. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Călărași. AGERPRES/(AS - redactor: Ecaterina Ignat, editor: Cătălina Matei, editor online: Simona Aruştei)
Denise Rifai, audiată două ore la DNA
Moderatoarea TV Denise Rifai s-a prezentat vineri la DNA, unde a fost audiată timp de două ore de procurorii anticorupție, în dosarul în care primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, este acuzat de luare de mită. Atât la intrare, cât și la ieșire, Denise Rifai a refuzat să dea declarații în fața presei. Ciprian Ciucu este acuzat că, în timpul campaniei electorale din noiembrie - decembrie 2025, a primit de la doi oameni de afaceri foloase necuvenite constând în servicii de publicitate și consultanță electorală, în schimbul eliberării unei autorizații și a unui certificat de urbanism pentru un proiect imobiliar. Ancheta în acest dosar a pornit de la investigarea unui alt caz de corupție la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN). Potrivit unor articole din presa centrală, acest al doilea dosar o vizează și pe Denise Rifai, alături Odeta Nestor, fosta șefă a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc. Odeta Nestor a fost arestată preventiv în urmă cu două zile de Tribunalul București, informația fiind confirmată de conducerea instanței. Informații despre implicarea acesteia în cazul de corupție de la ONJN apar și în comunicatul emis joi de DNA, deși instituția i-a trecut doar inițialele. Astfel, conform comunicatului DNA, în dosar au fost arestate preventiv două persoane: cetățeanul bulgar R.D.M. - acuzat de dare de mită și N.C.O. (Nestor Cristinela Odeta, n.r.) - acuzată de complicitate la luare de mită, dare de mită și instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. Procurorii susțin că, în perioada noiembrie 2025 - martie 2026, inculpata ar fi remis unui funcționar public din cadrul ONJN, colaborator autorizat în cauză, suma totală de 1.500 euro și 2.000 lei, direct, în legătură cu urgentarea și, respectiv, întârzierea îndeplinirii unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu. De asemenea, ea l-a determinat pe funcționarul respectiv să-i permită accesul la înscrisuri comunicate instituției publice, conținând informații nedestinate publicității, prin prezentarea și înmânarea acestora la aceeași dată. în plus, ea ar fi înlesnit acceptarea de către un funcționar public din cadrul ONJN a promisiunii sumei totale de 100.000 euro făcute de cetățeanul bulgar, în numele și în interesul unui operator economic care își desfășoară activitatea în domeniul jocurilor de noroc, în scopul finalizării unor verificări inițiate de ONJR, într-o manieră care să nu permită dispunerea față de operatorul economic vreunei sancțiuni. Referitor la suma promisă de 100.000 de euro, procurorii spun că cetățeanul bulgar R.D.M. a remis 50.000 de euro în două tranșe (45.000 de euro și 5.000 de euro) pe data de 8 aprilie și restul de 50.000 de euro în data de 16 iunie, ocazie cu care a fost prins în flagrant. AGERPRES / (AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea)
Plângere penală la DNA, făcută de STP pe numele primarului din Alba Iulia
Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a anunțat, vineri, că Societatea de Transport Public (STP) Alba Iulia, ai cărei angajați au oprit lucrul de câteva zile, a depus o plângere penală la DNA pe numele său. 'Azi-dimineață am fost notificați oficial că STP a depus o plângere penală la DNA pe numele meu. (...). Voi răspunde, cu documente, oricărei instituții care îmi va cere clarificări. Dar nu pot să nu observ momentul ales: a patra zi de grevă, salarii neplătite, presiune publică maximă - și brusc, compania aflată în centrul tuturor acuzațiilor de management prost devine, peste noapte, acuzator', a scris, vineri, primarul Gabriel Pleșa, într-un mesaj adresat albaiulienilor, postat pe pagina sa de Facebook. Primarul a adăugat că primește 'cu deschidere ocazia de a clarifica, în fața DNA, toate suspiciunile și neclaritățile legate de contractul de transport public între municipalitate și companie, precum și circumstanțele exacte în care a fost semnat. Gabriel Pleșa s-a arătat convins că 'o verificare independentă va confirma exact' ceea ce el susține, respectiv că 'vina pentru situația actuală' o poartă conducerea STP și cei din AIDA-TL, care, susține primarul, aveau obligația să vegheze la implementarea corectă a contractului de transport public local și nu au făcut-o. Edilul a informat cetățenii că a pus deja bazele unei companii de transport pe care Primăria s-o controleze direct, 'cu costuri reduse și fără sume 'pierdute' în zone pe care nimeni nu le poate explica public', ca, indiferent cum se termină actualul conflict, locuitorii să nu mai depindă de 'bunul plac' al unui singur operator privat. Primarul a menționat că nu va ceda 'presiunii unei companii care preferă să lupte în instanțe decât să-și plătească șoferii'. Gabriel Pleșa a anunțat vineri și că a sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba. El a afirmat că are îndoieli că ar fi o grevă spontană. Primarul a solicitat ca cel târziu de luni să fie reluat transportul public, măcar pe cel puțin o treime din cursele prevăzute în contract. Transportul public local este blocat total de miercuri în Alba Iulia, după ce angajații firmei care prestează acest serviciu au oprit lucrul, nemulțumiți că nu și-au mai primit salariile și tichetele de masă de peste două luni. Sunt asigurate doar cursele care fac legătura între Alba Iulia și 12 localități rurale, membre în AIDA-TL (Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia - Transport Local). Potrivit STP Alba Iulia, Primăria Alba Iulia ar avea o datorie totală de peste 14 milioane de lei, din care aproape 9 milioane de lei prestații aferente anului 2025, neachitate și aflate în două procese pe rolul Tribunalului Alba, și peste 5 milioane de lei prestații aferente anului 2026. STP susține că toate sumele restante reprezintă compensația cuvenită pentru servicii efectiv prestate și recepționate și că neîncasarea acestor sume pe parcursul a doi ani consecutivi a condus la blocajul financiar actual al operatorului, fiind în imposibilitatea de a plăti la termen salariile. în replică, Primăria Municipiului Alba Iulia susține că 'este la zi cu plata facturilor care se încadrează în cuantumurile aprobate prin bugetul local pentru serviciul de transport public'. în ceea ce privește obligațiile salariale restante, reprezentanții administrației locale consideră că este o problemă care ține de relația dintre operator și personalul său. AGERPRES / (AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Marius Frățilă)
Protest în Piața Victoriei/ Jandarmeria ia măsuri pentru asigurarea ordinii și siguranței publice
Jandarmeria Capitalei anunță că va dispune toate măsurile necesare pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în Capitală, în contextul organizării, începând cu ora 19:00, a unui protest în Piața Victoriei. ''Având în vedere informațiile existente în spațiul public referitoare la organizarea unei adunări publice în Piața Victoriei, (...) Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va dispune toate măsurile necesare pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică la nivelul Capitalei'', precizează Jandarmeria. Aceste măsuri au rolul de a oferi protecție participanților, dar și celorlalți cetățeni, având în vedere și actualul context internațional, arată sursa citată. ''Subliniem importanța asumării manifestației de către un organizator, în vederea colaborării cu autoritățile pentru desfășurarea acesteia în condiții de siguranță. Totodată, reamintim obligația respectării cadrului legal în vigoare incident adunărilor publice, îndemnăm toți participanții să respecte indicațiile forțelor de ordine, să se dezică de orice persoane care ar putea încălca legea sau care ar putea îndemna la încălcări ale acesteia și să le semnaleze de îndată către forțele de ordine prezente'', transmite Jandarmeria. Mai multe organizații civice organizează un protest în Piața Victoriei, vineri, între orele 19:00 și 23:00, ca un răspuns la ultimele decizii din Justiție. Organizatorii evenimentului sunt 'Corupția ucide', 'Rezistența', 'Inițiativa România' și 'Asociația MEA'. Protestul are loc în contextul a trei decizii ale Justiției luate joi, toate fiind considerate de inițiatorii protestului împotriva celor care îl susțin pe președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Moderatoarea TV Denise Rifai, audiată la DNA în dosarul lui Ciucu
Moderatoarea TV Denise Rifai s-a prezentat vineri la DNA, unde va fi audiată de procurori în dosarul în care primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, este acuzat de luare de mită. La intrare în sediul DNA, Denise Rifai a refuzat să dea declarații în fața presei. Ciprian Ciucu este acuzat că, în timpul campaniei electorale din noiembrie - decembrie 2025, a primit de la doi oameni de afaceri foloase necuvenite constând în servicii de publicitate și consultanță electorală, în schimbul eliberării unei autorizații și a unui certificat de urbanism pentru un proiect imobiliar. Ancheta în acest caz a pornit de la investigarea unui alt caz de corupție de la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJR). Potrivit unor articole din presa centrală, acest al doilea dosar o vizează și pe Denise Rifai, alături Odeta Nestor, fosta șefă a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), considerată o apropiată a primarului Ciprian Ciucu. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Procurorul general: Justiția - instituție fundamentală a democrației; cetățenii așteaptă profesionalism, integritate, eficiență
Societatea așteaptă de la instituțiile judiciare mai mult decât aplicarea riguroasă a legii, cetățenii așteaptă profesionalism, integritate, eficiență și garanția că drepturile și libertățile lor sunt protejate, a transmis procurorul general al României, Cristina Chiriac, care a participat vineri la Congresul Avocaților. ''Trăim într-o perioadă în care societatea așteaptă de la instituțiile judiciare mai mult decât aplicarea riguroasă a legii. Cetățenii așteaptă profesionalism, integritate, eficiență și, mai presus de toate, garanția că drepturile și libertățile lor sunt protejate. Aceste așteptări legitime nu pot fi îndeplinite decât prin contribuția comună a tuturor profesiilor juridice. Procurorii și avocații se află adesea pe poziții procesuale diferite. Este firesc. Rolurile noastre sunt distincte și sunt definite de lege. Dar diferența de rol nu trebuie confundată niciodată cu opoziția de valori. Dimpotrivă, avem aceeași obligație fundamentală: respectarea legii, protejarea drepturilor omului și consolidarea încrederii publice în justiție'', a spus Cristina Chiriac. Potrivit acesteia, un proces echitabil nu poate exista fără un avocat independent și fără un procuror imparțial. ''Aceste două garanții nu se exclud, ci se completează. Ele reprezintă expresia maturității unei democrații și a unui sistem judiciar care funcționează în interesul cetățeanului'', a precizat ea. Procurorul general a arătat că, în ultimii ani, sistemul judiciar s-a confruntat cu provocări complexe. ''Criminalitatea organizată transfrontalieră, corupția, criminalitatea informatică, atacurile asupra valorilor democratice și noile forme de fraudă reclamă răspunsuri instituționale ferme și profesioniste. în același timp, transformarea digitală a societății ne obligă să regândim metodele de lucru, să investim în competențe și să adaptăm instrumentele juridice la realitățile prezentului'', a mai transmis aceasta. în fața acestor provocări, dialogul dintre instituțiile judiciare și profesiile juridice devine mai important ca oricând, consideră Chiriac. ''Nu putem construi o justiție modernă fără respect reciproc, fără comunicare și fără disponibilitatea de a identifica împreună soluții pentru problemele sistemului. Ministerul Public își reafirmă disponibilitatea de a continua și de a dezvolta acest dialog instituțional cu profesia de avocat. Există teme care ne preocupă deopotrivă: durata procedurilor judiciare, accesul efectiv la justiție, protecția victimelor, respectarea drepturilor procesuale, adaptarea legislației la exigențele europene și consolidarea încrederii cetățenilor în actul de justiție. încrederea publică nu se câștigă prin declarații. Ea se construiește zilnic prin profesionalism, competență și conduită etică. Fiecare procuror și fiecare avocat contribuie, prin activitatea sa, la imaginea justiției în societate. De aceea, responsabilitatea noastră este una comună'', a subliniat procurorul general al României. Justiția este una dintre instituțiile fundamentale ale democrației, a adăugat Cristina Chiriac, ea nu aparține nici procurorilor, nici judecătorilor, nici avocaților, ci cetățenilor și există pentru cetățeni. ''Din această perspectivă, cred că misiunea noastră comună este aceea de a apăra nu doar litera legii, ci și valorile care dau sens legii: libertatea, demnitatea umană, egalitatea în fața legii și respectul pentru drepturile fundamentale'', a transmis ea la Congresul Avocaților. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Tribunalul Ilfov: 3 iulie - termen pentru judecarea cererii de suspendare a Congresului Extraordinar al PNL
Tribunalul Ilfov a stabilit, pentru data de 3 iulie, termenul pentru judecarea cererii depuse de 16 parlamentari liberali, care fac parte din gruparea anti-Bolojan, de suspendare a deciziei de convocare pentru duminică a Congresului Extraordinar al PNL. Șaisprezece parlamentari liberali au deschis vineri o nouă acțiune la Tribunalul Ilfov, în care solicită suspendarea a două decizii luate de BPN al PNL pe 17 iunie, prin care conducerea partidului a convocat un Consiliu Național Extraordinar pe 19 iunie și un Congres Extraordinar pe 21 iunie. Reclamanții sunt aceiași care au obținut în timp record joi, tot la Tribunalul Ilfov, suspendarea deciziilor luate în Biroul Politic Național al PNL privind sancționare parlamentarilor partidului care ar vota pentru învestirea Guvernului Veștea. Este vorba de Monica Anisie, Andrei Baciu, Sorin Cîmpeanu, Mihai Culeafă, Alina Gorghiu, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Alexandru Popa, Răzvan Prișcă, George Scarlat, Ionuț Stroe, Mihail Veștea, Sebastian Mihai Rusu, Eduard Tatian Mititelu. Aceștia au introdus vineri o ordonanță președințială la Tribunalul Ilfov, pârât fiind Partidul Național Liberal. Conform unor surse politice, contestatarii solicită suspendarea de urgență a deciziilor BPN nr. 26 și nr. 27 din 17 iunie 2026, prin care conducerea partidului a convocat, 'cu nesocotirea oricăror termene statutare', un Consiliu Național Extraordinar (19 iunie 2026) și un Congres Extraordinar (21 iunie 2026), 'cu scopul evident de a modifica Statutul partidului și de a elimina membrii și aleșii cu opinie divergentă'. De asemenea, a fost introdusă o cerere de chemare în judecată împotriva Partidului Național Liberal și a președintelui partidului, prin care se solicită obligarea pârâților la plata, în solidar, de 250.000 lei daune morale de fiecare reclamant, adică 4.000.000 lei în total. 'Biroul Politic Național a convocat Congresul Extraordinar, deși această competență aparține exclusiv Consiliului Național (art. 66 din Statut). BPN a depășit flagrant atribuțiile care îi revin. A fost creat un organism care nu există în Statut: un 'Consiliu National Extraordinar' format din 800 de delegați, a cărui compunere nu corespunde Consiliului National reglementat de art. 70 din Statut. Adăugarea unui organism nou este atribuția exclusivă a Congresului. Pe ordinea de zi a Consiliului Național a fost înscrisă modificarea Statutului, deși Statutul poate fi modificat exclusiv de Congres (art. 58 alin. 2), iar Consiliul Național are interdicție expresă de a adopta un nou Statut (art. 67 alin. 1). Au fost eliminate termenele statutare minime: Statutul impune minimum 45 de zile pentru alegerile în organizații înainte de Congres și minimum 60 de zile pentru stabilirea elementelor de organizare. întreaga procedură a fost comprimată în 4 zile. A fost impus votul deschis, prin ridicarea mâinii, deși Statutul prevede obligatoriu votul secret pentru deciziile privind persoanele (art. 13 lit. c) și art. 106 din Statut). A fost sfidată o hotărâre judecătorească executorie. Premisa acestor decizii - Deciziile BPN nr. 22 și nr. 25/2026 - fusese deja suspendată de instanță. Conducerea a continuat, anunțând public că nu se va conforma, în încălcarea art. 435 din Codul de procedură civilă. Scopul real al întregului mecanism este eliminarea membrilor și a aleșilor cu opinie diferită - un delict de conștiință, interzis de Statut (art. 13 lit. a), de Constituție (art. 29, art. 30) și de Convenția europeană a drepturilor omului (art. 9-11)', se arată în acțiunea depusă în instanță, conform unor surse politice. Luni, Biroul Politic Național al PNL s-a pronunțat împotriva participării partidului la un Guvern cu PSD (39 de voturi 'pentru', 10 'împotrivă', patru abțineri), împotriva susținerii unui Guvern condus de Adrian Veștea (41 de voturi 'pentru', 13 'împotrivă', două abțineri) și pentru a-i solicita acestuia să-și depună mandatul de premier desemnat (39 de voturi 'pentru', 13 'împotrivă', trei abțineri). O altă decizie a fost ca parlamentarii PNL care vor vota Guvernul Veștea sau cei care ar putea fi propuși în acest Cabinet să își piardă calitatea de membri ai partidului. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
O nouă acțiune în instanță a taberei anti-Bolojan; se cere suspendarea deciziei BPN de convocare a Congresului PNL (surse)
Șaisprezece parlamentari liberali care fac parte din gruparea anti-Bolojan au deschis vineri o nouă acțiune la Tribunalul Ilfov, în care solicită suspendarea a două decizii luate de BPN al PNL pe 17 iunie, prin care conducerea partidului a convocat un Consiliu Național Extraordinar pe 19 iunie și un Congres Extraordinar pe 21 iunie. Reclamanții sunt aceiași care au obținut în timp record joi, tot la Tribunalul Ilfov, suspendarea deciziilor luate în Biroul Politic Național al PNL privind sancționare parlamentarilor partidului care ar vota pentru învestirea Guvernului Veștea. Este vorba de Monica Anisie, Andrei Baciu, Sorin Cîmpeanu, Mihai Culeafă, Alina Gorghiu, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Alexandru Popa, Răzvan Prișcă, George Scarlat, Ionuț Stroe, Mihail Veștea, Sebastian Mihai Rusu, Eduard Tatian Mititelu. Aceștia au introdus vineri o ordonanță președințială la Tribunalul Ilfov, pârât fiind Partidul Național Liberal, însă deocamdată nu a fost stabilit un termen de judecată. Conform unor surse politice, contestatarii solicită suspendarea de urgență a deciziilor BPN nr. 26 și nr. 27 din 17 iunie 2026, prin care conducerea partidului a convocat, 'cu nesocotirea oricăror termene statutare', un Consiliu Național Extraordinar (19 iunie 2026) și un Congres Extraordinar (21 iunie 2026), 'cu scopul evident de a modifica Statutul partidului și de a elimina membrii și aleșii cu opinie divergentă'. De asemenea, a fost introdusă o cerere de chemare în judecată împotriva Partidului Național Liberal și a președintelui partidului, prin care se solicită obligarea pârâților la plata, în solidar, de 250.000 lei daune morale de fiecare reclamant, adică 4.000.000 lei în total. 'Biroul Politic Național a convocat Congresul Extraordinar, deși această competență aparține exclusiv Consiliului Național (art. 66 din Statut). BPN a depășit flagrant atribuțiile care îi revin. A fost creat un organism care nu există în Statut: un 'Consiliu National Extraordinar' format din 800 de delegați, a cărui compunere nu corespunde Consiliului National reglementat de art. 70 din Statut. Adăugarea unui organism nou este atribuția exclusivă a Congresului. Pe ordinea de zi a Consiliului Național a fost înscrisă modificarea Statutului, deși Statutul poate fi modificat exclusiv de Congres (art. 58 alin. 2), iar Consiliul Național are interdicție expresă de a adopta un nou Statut (art. 67 alin. 1). Au fost eliminate termenele statutare minime: Statutul impune minimum 45 de zile pentru alegerile în organizații înainte de Congres și minimum 60 de zile pentru stabilirea elementelor de organizare. întreaga procedură a fost comprimată în 4 zile. A fost impus votul deschis, prin ridicarea mâinii, deși Statutul prevede obligatoriu votul secret pentru deciziile privind persoanele (art. 13 lit. c) și art. 106 din Statut). A fost sfidată o hotărâre judecătorească executorie. Premisa acestor decizii - Deciziile BPN nr. 22 și nr. 25/2026 - fusese deja suspendată de instanță. Conducerea a continuat, anunțând public că nu se va conforma, în încălcarea art. 435 din Codul de procedură civilă. Scopul real al întregului mecanism este eliminarea membrilor și a aleșilor cu opinie diferită - un delict de conștiință, interzis de Statut (art. 13 lit. a), de Constituție (art. 29, art. 30) și de Convenția europeană a drepturilor omului (art. 9-11)', se arată în acțiunea depusă în instanță, conform unor surse politice. Luni, Biroul Politic Național al PNL s-a pronunțat împotriva participării partidului la un Guvern cu PSD (39 de voturi 'pentru', 10 'împotrivă', patru abțineri), împotriva susținerii unui Guvern condus de Adrian Veștea (41 de voturi 'pentru', 13 'împotrivă', două abțineri) și pentru a-i solicita acestuia să-și depună mandatul de premier desemnat (39 de voturi 'pentru', 13 'împotrivă', trei abțineri). O altă decizie a fost ca parlamentarii PNL care vor vota Guvernul Veștea sau cei care ar putea fi propuși în acest Cabinet să își piardă calitatea de membri ai partidului. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Dosarul Georgescu - Potra, repus pe rol după ce un judecător a făcut cerere de abținere
Instanța supremă a decis vineri să repună pe rol dosarul, aflat în faza de cameră preliminară, în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra de acțiuni împotriva ordinii constituționale. Pe 2 aprilie, Curtea de Apel București a dispus începerea judecății pe fond în acest, însă Georgescu și ceilalți inculpați au contestat decizia. Ajuns la Instanța supremă, dosarul a fost repartizat unui complet format din judecătorii Paul Mihail Frățilescu și Adina Adriana Radu, dezbaterile având loc pe 14 aprilie. Ulterior, cei doi judecători au amânat de trei ori pronunțarea unei decizii, iar vineri Instanța supremă a anunțat că dosarul a fost repus pe rol, deoarece unul dintre magistrați a făcut cerere de abținere. Cum solicitarea de abținere a fost admisă, în complet va intra un alt judecător, iar dezbaterile se vor relua pe data de 29 iunie. Călin Georgescu a fost trimis în judecată de Parchetul General în acest al doilea dosar pentru complicitate la tentativă de comitere a unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false, în formă continuată (două acte materiale), alături de Horațiu Potra și 20 de mercenari din gruparea acestuia. Procurorii susțin că mercenarii lui Potra urmăreau să se infiltreze în protestele organizate imediat după anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 pentru a crea haos. Planul de acțiune ar fi fost pus la punct de Călin Georgescu și apropiații săi în cadrul întâlnirii clandestine care a avut loc la ferma din Ciolpani, imediat după anularea alegerilor prezidențiale. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Primarul Capitalei a contestat în instanță controlul judiciar
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a contestat vineri, la Tribunalul București, măsura controlului judiciar dispusă împotriva lui de DNA, în dosarul în care este cercetat penal pentru luare de mită. Tribunalul va judeca contestația pe 24 iunie. Ciprian Ciucu este acuzat că, în timpul campaniei electorale din noiembrie - decembrie 2025, a primit de la doi oameni de afaceri foloase necuvenite constând în servicii de publicitate și consultanță electorală, în schimbul eliberării unei autorizații și a unui certificat de urbanism pentru un proiect imobiliar. Joi, el a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, alături de trei oameni de afaceri, având mai multe obligații, între care: să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală, să informeze cu privire la schimbarea locuinței și să nu depășească limitele teritoriale stabilite prin ordonanțele procurorului, fără acordul prealabil al organului judiciar competent. 'Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în luna noiembrie 2025, în contextul demersurilor efectuate pentru obținerea certificatului de urbanism și a autorizației de construire privind un proiect imobiliar situat în municipiul București, inculpații M.N.K.A. și M.M. ar fi oferit foloase necuvenite reprezentate de servicii de publicitate și consultanță electorală, prestate în perioada noiembrie - decembrie 2025, destinate susținerii activității politice și electorale a inculpatului Ciucu Ciprian, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ce reveneau acestuia în cadrul procedurilor administrative desfășurate la nivelul Primăriei Sectorului 6 București. în același context, inculpatul S.I. ar fi facilitat acordarea respectivelor foloase, cunoscând scopul urmărit de participanți și contribuind la realizarea legăturii dintre persoanele care au oferit avantajele și funcționarul care urma să beneficieze de acestea, respectiv inculpatul Ciucu Ciprian. Totodată, din probatoriul administrat până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpatul Ciucu Ciprian, în calitatea sa de primar al Sectorului 6 București, la acel moment, ar fi primit foloasele menționate anterior în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau în procedurile administrative referitoare la respectivul proiect imobiliar', spun procurorii. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Tristan Tate, trimis în judecată; o tânără a fost bătută după ce a refuzat să mai producă materiale pornografice
Tristan Tate, fratele influencerului Andrew Tate, a fost trimis în judecată de DIICOT alături de o complice, Georgiana Manuela Naghel, ei fiind acuzați de acte de violență asupra unei tinere, care a refuzat să mai producă materiale cu caracter pornografic. Tristan Tate va fi judecat pentru instigare la lovire sau alte violențe și Georgiana Manuela Naghel pentru acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice și lovire sau alte violențe. Conform DIICOT, este vorba de o cauză disjunsă din alt dosar, în care frații Tate sunt cercetați alături de două complice, Alexandra-Luana Radu și Georgiana Manuela Naghel, pentru mai multe infracțiuni, printre care trafic de persoane, viol, acces ilegal la sistem informatic, lovire sau alte violențe. 'Prin rechizitoriul din data de 18.06.2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a 2 inculpați, un bărbat (cetățean britanic), în vârstă de 37 de ani și o femeie (cetățean român), în vârstă de 34 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la lovire sau alte violențe, respectiv acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice și lovire sau alte violențe', a anunțat DIICOT vineri într-un comunicat de presă. Referitor la infracțiunile de acces ilegal la sistem informatic și alterarea integrității datelor informatice s-a reținut că, în luna octombrie 2021, Georgiana Manuela Naghel a accesat fără drept sistemul informatic, prevăzut cu parolă, aparținând uneia dintre persoanele vătămate ale infracțiunii de trafic de persoane și a postat pe contul de socializare al acesteia, în scop de răzbunare, materialele pe care le-a obținut prin această modalitate, care o înfățișau pe victimă în ipostaze compromițătoare. Cu privire la infracțiunile de instigare la lovire sau alte violențe și, respectiv, lovire sau alte violențe, s-a reținut faptul că, în octombrie 2021, în scopul 'pedepsirii' aceleiași victime, care a refuzat să continue realizarea de materiale cu caracter pornografic și a solicitat să i se permită plecarea din imobilul aflat în județul Ilfov, la instigarea lui Tristan Tate, Georgiana Manuela Naghel a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate. Dosarul se va judeca la Tribunalul Ilfov. Andrew și Tristan Tate, cu dublă cetățenie, britanică și americană, au fost trimiși în judecată de DIICOT pe data de 20 iunie 2023, fiind acuzați de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, viol, acces ilegal la sistem informatic, lovire sau alte violențe. Anchetatorii susțineau că frații Tate au recrutat zeci de tinere folosind metoda loverboy și, profitând de starea acestora de vulnerabilitate, le-au transportat și adăpostit în diferite locații, unde le-au supravegheat și coordonat, obligându-le să producă materiale pornografice, pe care ulterior le-au difuzat contra cost pe platforme de profil. Ulterior, în decembrie 2024, instanțele au anulat rechizitoriul procurorilor și dosarul s-a întors la DIICOT pentru refacerea urmăririi penale. în prezent, procurorii DIICOT refac actele de la dosar și i-au adus lui Andrew Tate noi acuzații: trafic de persoane, spălare a banilor și incitare la ură sau discriminare. AGERPRES/(AS-redactor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Buzău: Bărbat reținut după ce polițiștii au găsit un pistol și muniție în mașina sa
Un bărbat de 44 de ani, din județul Prahova, a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit, în autoturismul pe care îl conducea pe o stradă prin municipiul Buzău, un pistol, încărcătoare și muniție, informează, vineri, IPJ Buzău. Potrivit sursei citate, în noaptea de 18 spre 19 iunie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Buzău au oprit pentru control în trafic un autoturism condus de bărbatul din Prahova. 'în urma controlului autovehiculului, polițiștii au descoperit în habitaclul mașinii un pistol, cu încărcătoare și muniție aferentă. Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Din primele investigații, polițiștii au stabilit că persoana nu deține calitatea de deținător legal de arme și muniții, iar pistolul descoperit pare a fi din categoria armelor letale, supuse autorizării', a transmis IPJ Buzău. Polițiștii au ridicat arma, încărcătoarele, muniția, borseta în care acestea erau transportate și alte mijloace materiale de probă, iar autoturismul utilizat a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor. Față de bărbatul în cauză a fost continuată urmărirea penală pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Polițiștii urmează să sesizeze, vineri, unitatea de parchet competentă cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor pentru stabilirea provenienței și trasabilității armei, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale. AGERPRES/(AS - redactor: Ecaterina Ignat, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)
Argeș: Grupare infracțională specializată în clonarea de carduri, destructurată în colaborare cu autoritățile bulgare
O grupare infracțională specializată în clonarea de carduri a fost destructurată de procurorii DIICOT și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Pitești, în colaborare cu autoritățile bulgare, a anunțat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș. Cercetările au fost efectuate într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, accesul ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și punerea în circulație de valori falsificate. Joi, în baza unui Ordin European de Anchetă emis de către procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Pitești, autoritățile judiciare din Bulgaria au pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară, în Yambol și Sofia. 'Din actele de urmărire penală efectuate (...) a reieșit faptul că, începând cu luna aprilie 2025, două persoane, cu vârste de 30 și 48 de ani, împreună cu alte două persoane (trimise în judecată la data de 25 mai 2026, de către procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Ploiești), de cetățenie bulgară, ar fi constituit un grup infracțional organizat, care ar fi activat pe teritoriul României, fiind specializat în producerea și montarea unor dispozitive de citire a datelor informatice înscrise pe cardurile de alimentare cu carburant, contrafacerea (clonarea) cardurilor și folosirea acestora pentru efectuarea unor operațiuni financiare frauduloase, prin alimentarea cu carburant', se arată într-un comunicat al IPJ Argeș. Conform aceleiași surse, în perioada aprilie 2025 - februarie 2026, suspectul de 48 de ani ar fi deținut dispozitive de copiere a datelor informatice înscrise pe cardurile de alimentare cu carburant (skimmer), pe care le-ar fi montat la stații de carburant, amplasate în județele Argeș, Giurgiu și Prahova pentru culegerea de date despre carduri și codurile PIN, informații care ar fi servit ulterior la falsificarea instrumentelor de plată fără numerar. Același suspect ar fi pus la dispoziția persoanelor trimise în judecată un astfel de dispozitiv, pe care l-ar fi amplasat la o stație de carburant din zona industrială a municipiului Ploiești. 'De asemenea, în perioada menționată, cele două persoane ar fi pus în circulație (ar fi folosit) carduri clonate și ar fi accesat, fără drept, prin introducerea codului PIN, sistemele informatice aferente conturilor de utilizator ale mai multor persoane vătămate, după care ar fi efectuat operațiuni de transfer de fonduri prin alimentarea cu carburant, utilizând fără drept datele de identificare aferente cardurilor de carburant', se mai menționează în comunicat. Cei doi suspecți au fost conduși miercuri la sediul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul Falsuri din Sofia, ulterior fiind reținuți. La acțiunea desfășurată pe teritoriul Bulgariei au participat atât procurorul din cadrul DIICOT, cât și polițiști din cadrul BCCO Pitești. AGERPRES/(AS - redactor: George Onea, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)
Prahova: Patru persoane, arestate preventiv în dosarul privind fraudarea sistemului de sănătate cu 2,4 milioane lei
Patru persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile în dosarul privind fraudarea cu peste 2,4 milioane de lei a sistemului de sănătate, care vizează o clinică privată din Ploiești și persoane din conducerea acesteia, dar și angajați, inclusiv medici. Conform portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova a admis propunerea procurorilor DIICOT Ploiești și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a patru persoane reținute anterior în această cauză. Este vorba despre trei femei și un bărbat, inculpații fiind acuzați de mai multe fapte, între care constituirea unui grup infracțional organizat, fals informatic (peste 200 de acte materiale), înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave, și complicitate la comiterea acestor infracțiuni. Decizia nu este definitivă, fiind deja contestată de către inculpați, arată datele de pe portalul instanțelor. Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că cei reținuți sunt managerul clinicii private vizată de ancheta DIICOT, administratorul acesteia, un director și persoana care avea în atribuții administrarea conturilor. Conform unui comunicat transmis, joi, de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Prahova, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii DIICOT Ploiești, au documentat activitatea infracțională a 17 persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat, fals informatic, complicitate la fals informatic, instigare la fals informatic, înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave și complicitate la înșelăciune care a produs consecințe deosebit de grave. 'Din actele de urmărire penală întocmite în cauză a rezultat că, începând cu luna ianuarie 2025, un medic specialist, în calitate de administrator al unei clinici medicale private, din municipiul Ploiești, ar fi inițiat și constituit împreună cu alte opt persoane, având diverse calități în cadrul aceleiași unități sanitare (manager, director, asistent medical, medici specialiști) un grup infracțional organizat în scopul obținerii unor importante sume de bani din decontarea de la Casa de Asigurări de Sănătate Prahova a unor servicii medicale fictive, cu rezultatul fraudării bugetului asigurărilor de sănătate', arată sursa citată. Conform anchetatorilor, în sistemul informatic utilizat de către clinică ar fi fost introduse date ale unor consultații și servicii fictive, semnate cu tokenul medicilor și validate cu cardurile de sănătate ale pacienților sau cu adeverințele eliberate de CAS Prahova și transferate, prin sincronizare, către sistemele informatice ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate. 'Lunar, persoana juridică, folosită de către gruparea de criminalitate organizată, ar fi generat deconturi și emis facturi fiscale pentru serviciile prestate, inclusiv cele fictive, precum și rapoarte, inducând astfel în eroare CAS Prahova care, după validarea în sistemul informatic, ar fi procedat la plata acestora. Pentru participația angajaților clinicii la aceste activități infracționale, după decontarea serviciilor, în funcție de modul în care s-a implicat fiecare, liderul grupării, direct sau prin intermediul altor membri, le-ar fi oferit sume de bani cash, reprezentând 'bonus de performanță'', explică sursa citată. Totodată, alți trei medici specialiști ar fi aderat la grupul infracțional și ar fi sprijinit activitatea fie prin implementare de date informatice fictive, fie prin punerea la dispoziție a tokenului pentru validarea consultațiilor, fie în ambele variante. 'De asemenea, gruparea de criminalitate organizată ar fi fost sprijinită de către mai mulți angajați ai clinicii, prin punerea la dispoziția membrilor acestuia a cardurilor de sănătate personale, cât și ale rudelor ori ale unor cunoscuți, în vederea introducerii de servicii medicale fictive. Pentru implementarea în sistemul informatic a serviciilor fictive, tokenurile medicilor ar fi rămas în permanență introduse în unitățile PC, toți membrii cunoscând sau având acces la parolele', mai arată IPJ Prahova. Anchetatorii spun că medicii ar fi fost pontați câte 7 ore pe zi, fiecare având o normă de minim 27 de pacienți/zi stabilită de conducerea clinicii, iar în baza acestui 'target', personalul medical (medici și asistenți) ar fi primit un procent din decontările fictive (din totalul decontat lunar de casă), în plic. 'Cercetările au reliefat și faptul că, medicii, care în anumite zile aveau program la alte puncte de lucru ale clinicii sau nu participau efectiv la activitate, ar fi figurat ca prezenți la clinica medicală din municipiul Ploiești, având programări, pentru care ar fi fost implementate și trimise spre decontare servicii fictive. Din materialul probatoriu administrat până la această dată a rezultat că persoana juridică (clinica medicală), prin membrii grupului infracțional organizat, ar fi cauzat un prejudiciu sistemului de asigurări de sănătate în valoare de aproximativ 2.415.000 de lei', se menționează în comunicat. Procurorii DIICOT Ploiești au dispus măsura controlului judiciar față 13 persoane cercetate în acest dosar alături de celelalte patru persoane arestate preventiv pentru 30 de zile. AGERPRES/(AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei)
UPDATE Dominic Fritz pierde definitiv procesul cu ANI prin care a fost declarat în conflict de interese
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a pierdut definitiv joi, la înalta Curte de Casație și Justiție, procesul cu Agenția Națională de Integritate, în care a fost declarat în conflict de interese. în iulie 2024, ANI a anunțat că Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese administrativ, deoarece edilul a luat, în noiembrie 2020, o decizie în beneficiul unei persoane, care îl împrumutase în campania electorală din acel an cu suma de 25.000 de lei. Dominic Fritz a atacat în instanță raportul de constatare întocmit de ANI, dar a pierdut procesul atât pe fond la Curtea de Apel Timișoara (februarie 2026), cât și în faza de recurs, joi, la Instanța supremă. 'înalta Curte de Casație și Justiție confirmă hotărârea Curții de Apel Timișoara prin care s-a reținut starea de conflict de interese a primarului Municipiului Timișoara, Fritz Dominic Samuel. înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a respins recursul formulat de către Fritz Dominic Samuel împotriva sentinței civile nr. 63/2026 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, validând astfel Raportul de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate prin care s-a constatat starea de conflict de interese în care acesta s-a aflat. în esență, s-a reținut că acesta a participat la emiterea unui act administrativ prin care, folosindu-și autoritatea funcției, a procurat beneficii propriului creditor de la care primise un împrumut pentru finanțarea campaniei electorale pentru alegerile locale de la Primăria Municipiului Timișoara. Decizia îCCJ reconfirmă standardul obiectiv al conflictului de interese. Potrivit jurisprudenței constante a Instanței supreme, nu este necesar să fie dovedită existența unui prejudiciu concret sau faptul că decizia publică a fost efectiv influențată de corupție. Este suficient să existe un interes personal ori patrimonial susceptibil să afecteze imparțialitatea exercitării funcției publice, iar persoana aflată în funcție să participe la emiterea actului administrativ', anunță ICCJ într-un comunicat de presă. în opinia instanței, situația de fapt în care s-a aflat Fritz corespunde elementelor pe care legislația și jurisprudența le identifică drept relevante în materia conflictului de interese: existența unei relații financiare directe, participarea la emiterea actului și posibilitatea ca interesul personal să afecteze imparțialitatea exercitării funcției publice. 'Dispozițiile legale instituie obligația de abținere atunci când alesul local se află într-o situație de conflict de interese. Această obligație există tocmai pentru a proteja încrederea publică în corectitudinea procesului decizional și pentru a împiedica transformarea autorității publice într-un instrument de favorizare a unor interese private. Același standard trebuie aplicat tuturor, indiferent de funcția ocupată sau de apartenența politică', precizează ICCJ. ANI a stabilit că, în anul 2020, după ce a fost ales primar al Timișoarei, Fritz a aprobat un referat de modificare a unui PUZ, pe care l-a înaintat Consiliului Local spre aprobare. Documentația tehnică pentru beneficiarul acestui PUZ a fost realizată de către firma unui arhitect, care era și consilier local USR și care l-a împrumutat anterior pe Dominic Fritz cu 25.000 de lei, în campania electorală. Potrivit unui articol din presa locală, de la care a pornit investigația ANI, consilierul local care l-a împrumutat pe Dominic Fritz se numește Răzvan-Gabriel Negrișanu - arhitect, director și acționar la firma SC RD Sign SRL din Timișoara. De cealaltă parte, Dominic Fritz susține că, imediat după ce și-a început primul mandat de primar, a preluat din mers și procedurile administrative demarate de predecesorul său, Nicolae Robu, în vederea emiterii/adoptării anumitor acte administrative considerate oportune pentru comunitatea locală, între care se regăsea și un proiect de PUZ - Planul Urbanistic Zonal 'Modificare PUZ aprobat prin HCL 453/21.11.2017' - inițiat de o firmă. Fritz spune că fostul primar aprobase deja proiectul în cauză și lui i s-a recomandat de către funcționarii publici cu competențe în materie să confirme (re-semneze) aprobarea dată de fostul primar (în fapt, o aprobare identică). După ce ANI l-a declarat în conflict de interese, Dominic Fritz a contestat în instanță raportul inspectorilor de integritate, invocând, în principal, prescripția răspunderii juridice (administrativă, disciplinară, materială ori de altă natură) care, în mod ipotetic, ar putea fi atrasă ca urmare a conflictului de interese ce îi este imputat, iar în subsidiar a solicitat anularea raportului ANI, ca nelegal. în motivarea deciziei prin care i-a respins acțiunea, Curtea de Apel Timișoara susține că, atunci când persoana care ocupă funcția de primar constată că se află într-o situație de conflict de interese, aceasta are obligația legală de a nu semna niciun document legat de proiectul de act normativ care a generat conflictul și de a nu participa la nicio etapă a procesului decizional. Instanța mai spune că Fritz avea ca opțiune să delege pe altcineva să semneze acel document, pentru a nu încălca legea. Mai mult, Curtea de Apel Timișoara indică și ce sancțiuni ar trebui aplicate în acest caz: încetarea mandatului de primar și interzicerea ocupării unei funcții publice pe o durată de trei ani. 'Cu referire la condiția proporționalității sancțiunilor incidente în situația rămânerii definitive a raportului de evaluare (respectiv încetarea mandatului și interdicția de a ocupa orice funcție publică aleasă pe o durată de 3 ani - art. 25 din Legea nr. 176/2010), cu titlu preliminar, Curtea reține că, așa cum s-a arătat prin Hotărârea CJUE: 'în ceea ce privește caracterul proporțional al măsurii în discuție și în special caracterul adecvat al severității sale în raport cu gravitatea încălcării, trebuie amintite importanța pe care o are combaterea corupției în sectorul public în anumite state membre și prioritatea care a fost acordată de legiuitorul român acestui obiectiv, care reprezintă o cerință reală a societății române, așa cum se arată în expunerea de motive la Legea nr. 176/2010'. Prin urmare, având în vedere gravitatea atingerii aduse interesului public care rezultă din actele de corupție și din conflictele de interese, chiar și din cele mai puțin semnificative, ale aleșilor într-un context național de risc ridicat de corupție, interdicția de a ocupa funcții publice alese pentru o durată prestabilită de trei ani, prevăzută de această legislație națională, nu este, în principiu, disproporționată în raport cu încălcarea pe care urmărește să o sancționeze', spunea Curtea de Apel Timișoara. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Ciucu - acuzat că a primit mită constând în servicii de publicitate și consultanță în campania electorală
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, este acuzat de DNA că, în timpul campaniei electorale din noiembrie - decembrie 2025, a primit de la doi oameni de afaceri foloase necuvenite constând în servicii de publicitate și consultanță electorală, în schimbul eliberării unei autorizații și a unui certificat de urbanism pentru un proiect imobiliar. Conform unui comunicat al DNA, Ciprian Ciucu a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. în același dosar, au fost plasați sub control judiciar oamenii de afaceri M.N.K.A. și M.M. - acuzați de dare de mită și S.I. (om de afaceri), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită. 'Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în luna noiembrie 2025, în contextul demersurilor efectuate pentru obținerea certificatului de urbanism și a autorizației de construire privind un proiect imobiliar situat în municipiul București, inculpații M.N.K.A. și M.M. ar fi oferit foloase necuvenite reprezentate de servicii de publicitate și consultanță electorală, prestate în perioada noiembrie - decembrie 2025, destinate susținerii activității politice și electorale a inculpatului Ciucu Ciprian, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ce reveneau acestuia în cadrul procedurilor administrative desfășurate la nivelul Primăriei Sectorului 6 București. în același context, inculpatul S.I. ar fi facilitat acordarea respectivelor foloase, cunoscând scopul urmărit de participanți și contribuind la realizarea legăturii dintre persoanele care au oferit avantajele și funcționarul care urma să beneficieze de acestea, respectiv inculpatul Ciucu Ciprian. Totodată, din probatoriul administrat până în prezent a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpatul Ciucu Ciprian, în calitatea sa de primar al Sectorului 6 București, la acel moment, ar fi primit foloasele menționate anterior în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau în procedurile administrative referitoare la respectivul proiect imobiliar', spun procurorii. Pe timpul cât se află sub control judiciar, Ciucu și cei trei oameni de afaceri trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală, să informeze cu privire la schimbarea locuinței și să nu depășească limitele teritoriale stabilite prin ordonanțele procurorului, fără acordul prealabil al organului judiciar competent. *** Investigația a pornit de la un caz de corupție pe jocuri de noroc. Dosarul în care Ciprian Ciucu a fost pus sub acuzare a pornit de la investigarea unui caz de corupție la Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJR). Conform DNA, miercuri, au fost arestate preventiv două persoane, R.D.M. (cetățean bulgar) - acuzat de dare de mită și N.C.O. (persoană fără calitate specială) - pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită, dare de mită, în formă continuată (3 acte materiale), dare de mită și instigare la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. în dosarul înregistrat în cursul lunii august 2025, procurorii au reținut că, în perioada 21.11.2025 - 17.03.2026, inculpata N.C.O. ar fi remis, prin trei acte materiale distincte, unui funcționar public din cadrul ONJR, colaborator autorizat în cauză, suma totală de 1.500 euro și 2.000 lei, direct, în legătură cu urgentarea și, respectiv, întârzierea îndeplinirii unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu. Totodată, la data de 24.03.2026, inculpata N.C.O. ar fi remis unui funcționar public din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, prin intermediul colaboratorului autorizat în cauză, suma de 500 euro în legătură cu urgentarea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu. De asemenea, în data de 03.04.2026, inculpata N.C.O. ar fi determinat pe un funcționar public din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, colaborator autorizat în cauză, să îi permită accesul la înscrisuri comunicate instituției publice, conținând informații nedestinate publicității, prin prezentarea și înmânarea acestora la aceeași dată. în perioada 02.04.2026 - 06.04.2026, inculpata N.C.O. ar fi înlesnit acceptarea, la data de 07.04.2026, de către un funcționar public din cadrul ONJR a promisiunii sumei totale de 100.000 euro făcute de inculpatul R.D.M., în numele și în interesul unui operator economic care își desfășoară activitatea în domeniul jocurilor de noroc, în scopul finalizării unor verificări inițiate de instituția menționată, într-o manieră care să nu permită, pe de o parte, dispunerea față de operatorul economic a vreuneia dintre sancțiunile complementare prevăzute de OUG nr.77/2009, iar pe de altă parte, sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la săvârșirea de către reprezentanții operatorului economic și/sau alte persoane a unei fapte prevăzute de legea penală și a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor în vederea demarării de investigații cu caracter financiar. Referitor la promisiunea, cu titlul de mită, a folosului reprezentând suma de 100.000 de euro, s-a mai reținut că, în zilele de 08.04.2026 și 17.04.2026, inculpatul R.D.M. ar fi remis suma de 45.000 de euro, respectiv 5.000 de euro, iar, în data de 16.06.2026, diferența de 50.000 de euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. DNA spune că, pe parcursul efectuării instrucției penale în dosarul de corupție de la ONJR, au rezultat indicii temeinice privind comiterea unor alte fapte de corupție, astfel că a fost constituit la nivelul aceleiași secții un dosar penal distinct (înregistrat la începutul lunii decembrie 2025), în care a fost pus sub acuzare Ciprian Ciucu. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu) Citeşte şi: Ciucu: Se pare că niște persoane s-au folosit de numele meu
Tabăra anti-Bolojan obține în instanță suspendarea deciziilor PNL de sancționare a parlamentarilor care ar vota Guvernul Veștea
PNL va ataca hotărârea instanței de a suspenda efectele deciziilor BPN; nu cedează și nu-și schimbă deciziile
Ciprian Ciucu, plasat sub control judiciar de DNA (surse)
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost plasat joi sub control judiciar de procurorii DNA, într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Ciucu a fost chemat în calitate de suspect și a stat în sediul DNA aproximativ trei ore. La ieșirea din sediul DNA, el a declarat că este nevinovat și că dorește să-și ducă mandatul de la Primăria Generală până la capăt. 'Nu am nimic de ascuns. Sunt încrezător că acest proces va scoate adevărul la iveală. Sunt nevinovat. Am văzut învinuirile care mi se aduc. Ei (procurorii DNA - n.r.) vor comunica ce se întâmplă și voi comunica și eu puțin mai târziu. Ce pot să zic este că de acum înainte o să am un an, doi, trei, nu știu cât va dura acest proces, o tinichea de coadă. Să îmi duc mandatul la capăt în condiții ca și cum acest lucru nu există. Treaba mea este să am grijă de București și să dedic următoarea perioadă Bucureștiului. în ceea ce privește această situație, voi colabora cu organele judiciare', a spus Ciucu, după întâlnirea cu procurorii. Conform unor surse judiciare, Ciucu este suspectat că ar fi primit mită pentru a elibera o autorizație pe vremea când era primar al Sectorului 6. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu) Citeşte şi: Ciucu: Se pare că niște persoane s-au folosit de numele meu Ciucu - acuzat că a primit mită constând în servicii de publicitate și consultanță în campania electorală
Ciucu: Sunt nevinovat, am văzut învinuirile care mi se aduc; o să am o tinichea de coadă
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat joi, după ce a fost audiat de procurorii DNA, că este nevinovat și că dorește să-și ducă mandatul de la Primăria Generală până la capăt. 'Nu am nimic de ascuns. Sunt încrezător că acest proces va scoate adevărul la iveală. Sunt nevinovat. Am văzut învinuirile care mi se aduc. Ei (procurorii DNA, n.r.) vor comunica ce se întâmplă și voi comunica și eu puțin mai târziu. Ce pot să zic este că de acum înainte o să am un an, doi, trei, nu știu cât va dura acest proces, o tinichea de coadă. Să îmi duc mandatul la capăt în condiții ca și cum acest lucru nu există. Treaba mea este să am grijă de București și să dedic următoarea perioadă Bucureștiului. în ceea ce privește această situație, voi colabora cu organele judiciare', a spus Ciucu, la ieșirea din sediul DNA. El a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor, care doreau să afle dacă a fost plasat sub control judiciar și dacă îi cunoaște pe oamenii de afaceri implicați în acest dosar. Conform unor surse judiciare, Ciprian Ciucu a fost chemat la DNA pentru a i se aduce la cunoștință că are calitatea de suspect într-un dosar de luare de mită. El este suspectat că ar fi primit mită pentru a elibera o autorizație pe vremea când era primar al Sectorului 6, au indicat sursele citate. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu) Citeşte şi: Ciprian Ciucu, plasat sub control judiciar de DNA (surse)
Harghita: 32 de cazuri de dispariție au fost sesizate la IPJ în primele cinci luni; toți minorii au fost găsiți
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Harghita a înregistrat, în perioada 1 ianuarie - 31 mai, un număr de 32 de sesizări privind persoane dispărute, majoritatea având la bază plecări voluntare de la domiciliu, reședință sau din alte locuri unde persoanele se aflau legal. Informațiile au fost prezentate, joi, de șeful IPJ Harghita, comisarul-șef Mircea-Ștefan Iordan, în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit acestuia, dintre cele 32 de cazuri, 11 au vizat minori - opt fete și trei băieți, doi dintre aceștia provenind din centre de plasament. în cazul a două fete și al unui băiat, au existat și în perioada 2023-2025 mai multe sesizări privind plecarea voluntară a acestora, a mai arătat sursa citată. Pentru soluționarea cazurilor au fost mobilizate resurse importante ale IPJ Harghita, cu sprijinul Jandarmeriei, ISU, Salvamont, al autorităților locale, precum și al altor instituții partenere și al cetățenilor. 'în urma activităților desfășurate, au fost depistate 28 dintre persoanele sesizate ca fiind dispărute. în prezent, dintre persoanele dispărute în perioada de referință, patru adulți se află în continuare în urmărire la nivel național și internațional, toți minorii fiind depistați', a arătat comisarul-șef Mircea-Ștefan Iordan. Referitor la cele patru cazuri de adulți care figurează încă dispăruți, șefa Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, comisar-șef Mădălina Iremia, a explicat că este vorba despre persoane aflate în străinătate, pentru care familiile au sesizat poliția după ce nu au mai reușit să ia legătura cu ele. 'Familia vine la Poliție, sesizează că nu au mai putut lua legătura cu rudele. (...) Se fac verificări prin intermediul canalelor de cooperare internațională și exploatăm orice date pe care le obținem și de pe teritoriul României și prin intermediul colegilor din țara respectivă', a declarat aceasta. Potrivit sursei citate, au existat situații în care persoanele dispărute erau în centre de reținere sau penitenciare sau pur și simplu nu mai doreau să ia legătura cu familia. întrebată despre situația minorilor dispăruți, comisar-șef Mădălina Iremia a arătat că în majoritatea cazurilor este vorba despre plecări voluntare, de regulă ca 'să se distreze', fără ca părinții să fie anunțați. Reprezentanții IPJ Harghita au subliniat că numărul disparițiilor se menține la un nivel similar cu cel din anii precedenți. Poliția continuă căutările în cazurile de dispariție rămase nesoluționate din anii precedenți. Printre acestea se numără patru minori și mai mulți adulți. AGERPRES/(AS, A - redactor: Gina Ștefan, editor: George Onea, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Ciprian Ciucu a ajuns la DNA
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a ajuns joi la sediul Direcției Naționale Anticorupție, unde a fost citat pentru audieri într-un dosar de corupție. La intrarea în sediul DNA, Ciucu nu a dorit să facă declarații presei. Conform unor surse judiciare, Cipri
CCR amână cu o lună sesizarea lui Grindeanu în legătură cu OUG privind Programul SAFE
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat joi, pentru 15 iulie, o decizie în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvernul Bolojan, declanșat prin emiterea ordonanței de urgență privind Programul SAFE de înzestrare a armatei. în esență, Grindeanu reclamă faptul că Guvernul Bolojan a adoptat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 38/2026 după ce Parlamentul i-a retras încrederea prin moțiune de cenzură. El spune că Executivul nu mai avea competențe de legiferare, ci trebuia să se ocupe doar de acte de administrare curentă a treburilor publice. 'Conflictul juridic de natură constituțională este generat de două conduite neconstituționale distincte, dar convergente prin efectele lor, ale Guvernului României: adoptarea și transmiterea spre publicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 38/2026 după retragerea încrederii Parlamentului prin moțiune de cenzură (5 mai 2026), respectiv publicarea sa în Monitorul Oficial la data de 8 mai 2026, de un Guvern care, în conformitate cu art. 110 alin. (4) din Constituție, nu mai era abilitat să exercite decât acte de administrare curentă a treburilor publice, cu excluderea categorică a oricărei competențe de legiferare delegată; reglementarea prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 38/2026 a unor soluții legislative care se aflau deja în procedură parlamentară - în curs de dezbatere sau chiar pe ordinea de zi a ședințelor plenului la Camera Deputaților și, respectiv, la Senat - transformând astfel Guvernul dintr-un legiuitor delegat, căruia i s-a retras tocmai mandatul democratic, într-o autoritate legiuitoare concurentă cu Parlamentul, cu abdicarea de la rolul său constituțional și prin nesocotirea, în același timp, a obligației de loialitate constituțională față de Parlament, ca unică autoritate legiuitoare a țării', se arată în sesizare. Grindeanu mai spune că, din analiza cronologiei procedurale și din conținutul actelor normative implicate, reiese că Guvernul a procedat la extinderea 'substanțială' a proiectului inițial al ordonanței de urgență a Guvernului în dimineața zilei de 5 mai, ziua dezbaterii și votării moțiunii de cenzură, prin adăugarea a 12 articole noi. 'Expunerea de motive a legii de aprobare recunoaște explicit că 'Completările aduse în ședința de Guvern Ordonanței de urgență au fost motivate de importanța și urgența reglementărilor, coroborate cu posibilitatea ca, în ipoteza votării moțiunii de cenzură împotriva Executivului, acesta să nu mai poată emite ordonanțe de urgență pe perioada interimatului'. Concluziv, prin conduita sa, Guvernul nu doar că intervine într-un domeniu aflat deja în dezbatere parlamentară, ci anticipează și substituie rezultatul procesului legislativ, diminuând rolul deliberativ al Parlamentului și afectând echilibrul constituțional dintre puterile statului, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție', apreciază președintele Camerei Deputaților. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Ciprian Ciucu, chemat la DNA într-un dosar de corupție (surse)
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost chemat joi la DNA, pentru a i se aduce la cunoștință că are calitatea de suspect într-un dosar de luare de mită, au declarat surse judiciare, pentru AGERPRES. Conform surselor citate, Ciucu este suspectat că ar fi primit mită pentru a elibera o autorizație pe vremea când era primar al Sectorului 6. Ciprian Ciucu este și prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Declic dă în judecată CSM pentru întocmirea de 'liste negre' cu jurnaliști și ONG-uri
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat joi, pentru 15 iulie, o decizie în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvernul Bolojan, declanșat prin emiterea ordonanței de urgență privind Programul SAFE de înzestrare a arm Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost chemat joi la DNA, pentru a i se aduce la cunoștință că are calitatea de susp
Curtea de Apel din Paris dispune predarea lui Paul de România; decizia nu e definitivă
Curtea de Apel din Paris a dispus, joi, predarea către autoritățile române a lui Paul de România, care are de executat o pedeapsă de trei ani și patru luni de închisoare cu executare, primită în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa. 'Astăzi, 18 iunie, Curtea de Apel Paris a dispus predarea imediată către autoritățile române a lui Paul de România, în cadrul procedurii judiciare desfășurate în baza cooperării dintre autoritățile competente din România și Franța. Hotărârea reprezintă un moment important în această cauză și pune capăt unei proceduri judiciare care s-a desfășurat pe parcursul ultimilor trei ani. Decizia instanței franceze constituie un succes al cooperării judiciare eficiente dintre România și Franța, confirmând angajamentul comun al celor două state pentru aplicarea principiilor statului de drept și respectarea obligațiilor asumate în cadrul mecanismelor europene de cooperare judiciară', anunță Ministerul Justiției într-un comunicat de presă. Ministerul Justiției menționează că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Paris nu este definitivă la acest moment și că, în prezent, Paul de România se află sub control judiciar. 'Autoritățile române vor continua să urmărească desfășurarea procedurilor judiciare și vor informa opinia publică cu privire la orice evoluție relevantă a cauzei', mai spune MJ. în 2020, înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv pe Paul al României la trei ani și patru luni de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa. El a fugit din România înainte de pronunțarea sentinței, stabilindu-se în Franța. în iunie 2022, el a fost prins la Paris, dar o Curte de Apel a refuzat să îl extrădeze, pe motiv că există un 'risc real' ca drepturile lui fundamentale să-i fie încălcate în țara noastră. Descendent al regelui Carol al II-lea, el este acuzat că a colaborat cu o grupare începând din 2006, pentru a recupera proprietăți pe care le revendica sub calitatea de moștenitor al Familiei Regale. Tatăl lui Paul de România, Carol Mircea Grigore, născut în 1920, a fost unul dintre fiii lui Carol al II-lea, rege al României între 1930 și 1940. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Arme albe găsite la clanurile Ștoacă și Toboșarii: cuțite, săbii, cozi de topor, sticle cu benzină
Anchetatorii au confiscat un adevărat arsenal de la membrii clanurilor Ștoacă și Toboșarii, constând în cuțite, săbii, cozi de topor, spray-uri lacrimogene, sticle cu benzină. Miercuri, polițiștii de la Serviciul Grupuri Infracționale Violente au efectuat 21 de percheziții domiciliare, într-un dosar penal având ca obiect infracțiuni de șantaj, loviri sau alte violențe tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept. Acțiunea a avut loc după ce membri ai celor două grupări au fost implicați în mai multe conflicte stradale, printre care și o încăierare în zona Metalurgiei din cartierul Berceni al Capitalei. 'în urma perchezițiilor efectuate au fost identificate și ridicate foarte multe arme albe și obiecte periculoase (cuțite, săbii, cozi de topor, spray-uri lacrimogene, sticle cu benzină), precum și diverse sume de bani, asupra cărora procurorul a instituit măsuri asigurătorii în data de 18.06.2026', anunță Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 într-un comunicat de presă. Polițiștii au reținut 11 persoane implicate în scandal, urmând ca acestea să fie duse joi în instanță cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. De asemenea, anchetatorii solicită judecătorilor arestarea în lipsă a altor doi inculpați, aceștia nefiind găsiți până în prezent pe teritoriul României. Conform Parchetului, în perioada ianuarie - iunie 2026, pe fondul unui conflict preexistent între cele două grupări, mai mulți membri ai unuia dintre clanuri au efectuat în mod repetat acte de constrângere psihică și fizică asupra rivalilor, pentru a-i determina pe aceștia din urmă să nu se mai deplaseze în zonele teritoriale pretins aflate sub influența și controlul primei grupări (cartierele Ferentari și Giurgiului). 'în perioada de referință, în mediul online au fost postate foarte multe videoclip-uri cuprinzând amenințări cu acte de violență și cu moartea. Amenințările au fost puse gradual în aplicare, reținându-se tot cu titlu exemplificativ spargerea lunetei unei mașini prin utilizarea unui obiect contondent (rangă), în timp ce persoana vătămată vizată de constrângeri se afla în mașină. De asemenea, într-o altă împrejurare, o altă persoană vătămată a fost agreată fizic într-o sală de jocuri, de față cu multe alte persoane, ulterior fiind scoasă contrar voinței sale pe stradă, lovită în mod repetat și obligată să se pună în genunchi pentru a se umili în fața agresorilor și pentru a-și cere scuze public de la aceștia, totodată fiind amenințată cu moartea dacă se va mai deplasa în zonele de influență ale acestora, întreaga agresiune fiind înregistrată de către agresori, care ulterior au distribuit înregistrarea în mediul online pentru a umili familia rivală și pentru a-și proclama autoritatea. Ulterior, conflictul dintre cele două grupări a escaladat, context în care, în data de 17.05.2026, mai mulți membri ai ambelor grupări au desfășurat un conflict fizic stradal extrem de violent la nivelul Sectorului 5, București, având asupra acestora pistoale neletale supuse autorizării, sticle incendiare de tip cocktail Molotov și multe alte obiecte contondente (macete, bâte, cozi de lemn, bare alungite etc)', susțin procurorii. în cadrul acestei agresiuni stradale au fost proferate multiple jigniri, injurii și amenințări, au fost trase 10 focuri de armă, au fost incendiate porțiuni stradale și au fost produse distrugeri la nivelul caroseriilor mai multor autoturisme parcate pe stradă, fiind grav tulburată ordinea și liniștea publică. De asemenea, în data de 09.06.2026, mai mulți membri ai uneia dintre grupări au procedat la agresarea fizică a unui membru al celeilalte grupări, persoana respectivă fiind tăiată cu o macetă în zona abdominală și fiind împușcată la nivelul spatelui cu mai multe proiectile de cauciuc provenind de la un pistol neletal supus autorizării, suferind leziuni traumatice considerabile. Altercația a avut loc pe o stradă din Sectorul 5. Un alt individ este cercetat pentru că a amenințat în mod repetat două persoane cu moartea, în vederea restituirii unor sume de bani pretins datorate de acestea. într-un alt dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, București, doi membri ai clanului Ștoacă au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, după ce au fost implicați într-o încăierare pe stradă, în zona Metalurgiei din cartierul Berceni al Capitalei, cu membri ai unui clan rival - Toboșarii. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
CCR rediscută sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie joi în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență privind Programul SAFE, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Sorin Grindeanu a cerut Curții Constituționale să constate existența acestui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern și să stabilească conduita de urmat în vederea restabilirii ordinii constituționale. 'Conflictul juridic de natură constituțională este generat de două conduite neconstituționale distincte, dar convergente prin efectele lor, ale Guvernului României: adoptarea și transmiterea spre publicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 38/2026 după retragerea încrederii Parlamentului prin moțiune de cenzură (5 mai 2026), respectiv publicarea sa în Monitorul Oficial la data de 8 mai 2026, de un Guvern care, în conformitate cu art. 110 alin. (4) din Constituție, nu mai era abilitat să exercite decât acte de administrare curentă a treburilor publice, cu excluderea categorică a oricărei competențe de legiferare delegată; reglementarea prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 38/2026 a unor soluții legislative care se aflau deja în procedură parlamentară - în curs de dezbatere sau chiar pe ordinea de zi a ședințelor plenului la Camera Deputaților și, respectiv, la Senat - transformând astfel Guvernul dintr-un legiuitor delegat, căruia i s-a retras tocmai mandatul democratic, într-o autoritate legiuitoare concurentă cu Parlamentul, cu abdicarea de la rolul său constituțional și prin nesocotirea, în același timp, a obligației de loialitate constituțională față de Parlament, ca unică autoritate legiuitoare a țării', se susține în sesizare. Conform acesteia, din analiza cronologiei procedurale și din conținutul actelor normative implicate, reiese că Guvernul a procedat la extinderea 'substanțială' a proiectului inițial al ordonanței de urgență a Guvernului în dimineața zilei de 5 mai, ziua dezbaterii și votării moțiunii de cenzură, prin adăugarea a 12 articole noi. 'Expunerea de motive a legii de aprobare recunoaște explicit că 'Completările aduse în ședința de Guvern Ordonanței de urgență au fost motivate de importanța și urgența reglementărilor, coroborate cu posibilitatea ca, în ipoteza votării moțiunii de cenzură împotriva Executivului, acesta să nu mai poată emite ordonanțe de urgență pe perioada interimatului'. Concluziv, prin conduita sa, Guvernul nu doar că intervine într-un domeniu aflat deja în dezbatere parlamentară, ci anticipează și substituie rezultatul procesului legislativ, diminuând rolul deliberativ al Parlamentului și afectând echilibrul constituțional dintre puterile statului, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție', apreciază președintele Camerei Deputaților. AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin, editor online: Alexandru Cojocaru)
Înalta Curte s-ar putea pronunța în procesul în care Dominic Fritz a fost declarat în conflict de interese
înalta Curte de Casație și Justiție s-ar putea pronunța joi în procesul în care primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, liderul USR, are o decizie în primă instanță prin care a fost declarat în conflict de interese. Procesul se află în faza de recurs, depus de Dominic Fritz împotriva unei decizii a Curții de Apel Timișoara din 10 februarie 2026, instanță care a confirmat raportul întocmit de Agenția Națională de Integritate prin care primarul a fost declarat în conflict de interese. în iulie 2024, ANI a anunțat că Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese administrativ, deoarece edilul a luat, în noiembrie 2020, o decizie în beneficiul unei persoane, care îl împrumutase în campania electorală din acel an cu suma de 25.000 de lei. Concret, inspectorii de integritate susțin că, în anul 2020, după ce a fost ales primar al Timișoarei, Fritz a aprobat un referat de modificare a unui PUZ, pe care l-a înaintat Consiliului Local spre aprobare. Documentația tehnică pentru beneficiarul acestui PUZ a fost realizată de către firma unui arhitect, care era și consilier local USR și care l-a împrumutat anterior pe Dominic Fritz cu 25.000 de lei, în campania electorală. Potrivit unui articol din presa locală, de la care a pornit investigația ANI, consilierul local care l-a împrumutat pe Dominic Fritz se numește Răzvan-Gabriel Negrișanu, acesta fiind arhitect, director și acționar la firma SC RD Sign SRL din Timișoara. De cealaltă parte, Dominic Fritz susține că, imediat după ce și-a început primul mandat de primar, a preluat din mers și procedurile administrative demarate de predecesorul său, Nicolae Robu, în vederea emiterii/adoptării anumitor acte administrative considerate oportune pentru comunitatea locală, între care se regăsea și un proiect de PUZ - Planul Urbanistic Zonal 'Modificare PUZ aprobat prin HCL 453/21.11.2017' - inițiat de o firmă. Fritz spune că fostul primar aprobase deja proiectul în cauză și lui i s-a recomandat de către funcționarii publici cu competențe în materie să confirme (re-semneze) aprobarea dată de fostul primar (în fapt, o aprobare identică). După ce ANI l-a declarat în conflict de interese, Dominic Fritz a contestat în instanță raportul inspectorilor de integritate, invocând, în principal, prescripția răspunderii juridice (administrativă, disciplinară, materială ori de altă natură) care, în mod ipotetic, ar putea fi atrasă ca urmare a conflictului de interese ce îi este imputat, iar în subsidiar a solicitat anularea raportului ANI, ca nelegal. AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin, editor online: Alexandru Cojocaru)
Patru polițiști de la Rutieră, acuzați că luau mită de la conducători auto
Patru agenți de poliție de la Brigada Rutieră a Capitalei sunt cercetați de Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru luare de mită și abuz în serviciu, fiind acuzați că au luat în mai multe rânduri bani de la șoferi, pentru a nu-i sancționa în urma unor abateri săvârșite în trafic. Conform Parchetului, în perioada iulie 2021 - decembrie 2025, polițiștii au pretins și, în majoritatea cazurilor, au primit de la conducători auto opriți în trafic sume de bani sau alte foloase, pentru a nu constata ori sancționa abaterile rutiere săvârșite de aceștia. Aceste fapte au fost reținute ca infracțiuni de luare de mită. în cele mai multe dintre situații, șoferii nu au mai primit amenzile ori sancțiunile complementare prevăzute de lege, precum suspendarea dreptului de a conduce, reținerea permisului sau aplicarea punctelor de penalizare. în acest sens, în sarcina polițiștilor a fost reținută săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Procurorii spun că au existat și situații în care, fără să rezulte pretinderea sau primirea unor sume de bani ori a altor foloase, polițiștii nu au aplicat sancțiunile legale conducătorilor auto opriți în trafic. în aceste cazuri, faptele au fost reținute distinct, ca infracțiuni de abuz în serviciu. în raport de fiecare inculpat, situația de fapt reținută este următoarea: * Un polițist în vârstă de 39 de ani este cercetat pentru șapte infracțiuni de luare de mită și cinci infracțiuni de abuz în serviciu, comise în perioada iulie 2021 - decembrie 2025. Sumele pretinse și primite de la conducătorii auto opriți în trafic au variat între 30 de lei și 3.000 de lei. în schimbul acestor foloase, agentul de poliție nu a aplicat conducătorilor auto nicio sancțiune, a aplicat sancțiunea mai blândă a avertismentului în loc de amendă ori nu a aplicat sancțiunile complementare prevăzute de lege (suspendarea dreptului de a conduce, reținerea permisului sau aplicarea punctelor de penalizare) pentru abateri precum nerespectarea culorii roșii a semaforului, încălcarea marcajului longitudinal continuu sau depășirea limitei legale de viteză. * Un agent în vârstă de 28 de ani este cercetat pentru două infracțiuni de luare de mită și două infracțiuni de abuz în serviciu, comise în luna decembrie 2025, alături de primul polițist. în cele două situații, inculpatul a primit, prin intermediul colegului de echipaj, sumele de 3.000 de lei și 200 de lei, de la conducători auto opriți în trafic pentru încălcarea marcajului longitudinal continuu și pentru depășirea limitei legale de viteză, fără ca sancțiunile contravenționale legale să fie aplicate în niciunul dintre cazuri. * Un alt agent în vârstă de 28 de ani este cercetat pentru o infracțiune de luare de mită și trei infracțiuni de abuz în serviciu, comise în perioada noiembrie-decembrie 2025. La data de 08.12.2025, el a acceptat promisiunea unor foloase de natură medicală din partea unei conducătoare auto oprite în trafic pentru o manevră interzisă de schimbare a benzii de circulație, în schimbul neaplicării sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce. De asemenea, la data de 16.11.2025, în două situații distincte, inculpatul nu a aplicat sancțiunile legale incidente unor conducători auto opriți pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului și, respectiv, pentru un comportament agresiv în trafic. * Al patrulea polițist, în vârstă de 49 de ani, este cercetat pentru două infracțiuni de abuz în serviciu, comise la data de 16.11.2025, alături de un alt coleg. în cele două situații, fără să fi pretins sau primit vreo sumă de bani ori alte foloase, inculpatul nu a aplicat sancțiunile legale incidente (amenda contravențională și suspendarea dreptului de a conduce) unor conducători auto opriți în trafic pentru un comportament agresiv în conducere, respectiv pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului. Doi dintre agenții cercetați în acest dosar au fost plasați sub control judiciar, iar alți doi nu au nicio măsură preventivă. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)




























