Știri naționale
Fii informat, rămâi conectat cu realitatea din România
Jakubowicz (AAFBR): Nu este cazul să discutăm despre o prăbușire a leului, mai degrabă despre o depreciere graduală și controlată
Moneda națională s-a depreciat în raport cu euro, dar recordul de miercuri, care depășește cu un singur ban nivelul maximum din 6 mai, nu indică o prăbușire a leului, ci mai degrabă o depreciere graduală și controlată, consideră președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Flavius Valentin Jakubowicz. 'Din perspectiva economică, trebuie spus foarte clar ce este și ce nu este recordul de astăzi, care depășește cu un singur ban maximumul din 6 mai. Variația zilnică este de 0,27%, iar deprecierea cumulată față de nivelul din aprilie este de aproximativ 3,7%. Nu este cazul să discutăm despre o prăbușire a leului, mai degrabă despre o depreciere graduală și controlată. BNR a tolerat-o de fiecare dată când șocul a fost intern și mai ales de natură politică. Diagnosticul corect îl dă comparația regională, în condițiile în care, în aceeași zi, randamentul titlurilor românești pe 10 ani a urcat la 7,2%, în timp ce randamentele din Polonia, Cehia și Ungaria au scăzut. Riscul este, prin urmare, idiosincratic, specific României, și nu unul regional sau global. Investitorii evaluează credibilitatea guvernării, nu stocul de ajustare deja realizat. Aici apare paradoxul pe care trebuie să-l explicăm publicului, și anume că deficitul cash este în scădere semnificativă față de anul trecut, iar inflația a coborât la 6,2%. Cu toate acestea, leul se depreciază. Explicația ține de priorități: piața nu mai cumpără rezultatele trecute, acum cumpără predictibilitate. Pentru piață contează trei lucruri: un guvern cu puteri depline, rectificarea bugetară și, mai ales, un buget pe 2027 care să continue consolidarea', a explicat miercuri, pentru AGERPRES, Jakubowicz. El a afirmat că efectele nu trebuie nici minimizate, nici dramatizate. 'O depreciere persistentă se transmite parțial în prețuri, deci reduce spațiul BNR pentru relaxarea dobânzii de politică monetară. Vulnerabilitatea este reală, pentru că economia se află deja în zona de risc stagflaționist semnalată chiar de conducerea BNR. Recomandarea mea pentru companii este gestiunea riscului, nu speculația. Firmele cu costuri sau datorii în euro și venituri în lei ar trebui să își revizuiască clauzele de preț și să ia în calcul instrumente de acoperire a riscului valutar. Persoanelor fizice le recomand să nu cumpere euro în panică', a mai spus Flavius Valentin Jakubowicz. Moneda națională s-a depreciat miercuri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,2788 lei, în urcare cu 1,41 de bani (+0,27%) față de cotația precedentă, de 5,2647 lei. Este cea mai slabă cotație a leului în raport cu euro din acest an. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Pîslaru, despre cererea lui Grindeanu ca Mureșan să demisioneze din PE: Aberantă, un dublu standard
Liberalul Dragoș Pîslaru a criticat, miercuri, solicitarea liderului PSD, Sorin Grindeanu, ca premierul desemnat Siegfried Mureșan să demisioneze din Parlamentul European, susținând că acesta nu a formulat aceeași cerere în cazul desemnării pentru această funcție a europarlamentarului Eugen Tomac, arătând că este 'un dublu standard lipsit de sens și o solicitare aberantă'. 'Președintele PSD, Sorin Grindeanu, îi cere astăzi lui Siegfried Mureșan demisia din Parlamentul European. Zice dumnealui că doar așa ar dovedi Siegfried Mureșan că este 'serios' în intenția de a obține mandatul de prim-ministru al României. în schimb, în luna iulie, atunci când președintele României l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru un cabinet din care PSD făcea parte, domnul Grindeanu nu a șoptit nici măcar un cuvințel despre necesitatea demisiei domnului Tomac din Parlamentul European', a scris Pîslaru pe Facebook. El a adăugat că această cerere este 'un dublu standard lipsit de sens și o solicitare aberantă, care doar amplifică această criză politică în care PSD și AUR au aruncat România cu mai bine de 5 luni în urmă'. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, că premierul desemnat Siegfried Mureșan ar trebui să demisioneze din Parlamentul European pentru a demonstra că își dorește să devină prim-ministru și că își asumă responsabilitatea pentru România. Grindeanu a afirmat că, prin atitudinea avută în ultimele zile, Mureșan a transmis mesajul că nu își dorește această funcție. 'Domnul Mureșan ar trebui, cel puțin din perspectiva noastră, să facă un gest care să arate că intenția sa de a deveni premier este una reală, pentru că imaginea pe care a reușit să o proiecteze în aceste zile este că nu își dorește să fie premier, face tot ceea ce este posibil să nu ajungă în această funcție. Și atunci, cred că ar trebui să ne arate nouă, românilor, că își dorește cu adevărat această funcție, că își dorește să fie premier și ca să dovedească acest lucru cred că ar trebui să își anunțe demisia din Parlamentul European. Trebuie să demonstreze că își asumă total responsabilitatea pentru România. Acesta este momentul adevărului pentru domnul Mureșan. Având un caz particular și domnul Mureșan fiind ales pe listele comune PSD-PNL în urmă cu un an și jumătate, are girul nostru total să se retragă din poziția de europarlamentar. Altfel, dă impresia că face doar un joc politic ieftin, în timp ce România este în criză profundă', a spus Grindeanu. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Abrudean: Programul și lista miniștrilor - depuse în Parlament la sfârșitul săptămânii; trebuie să înceapă lucrul la bugetul pe 2027
Președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a declarat, miercuri, că programul de guvernare și lista miniștrilor din Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan vor fi depuse până la sfârșitul acestei săptămâni la Parlament, menționând că mai sunt câteva etape până la votul de învestitură și trebuie să poată î
Iași: Patronatul Concordia vrea ca mediul de afaceri să fie la masa deciziilor pentru perioada 2028-2034
Confederația Patronală Concordia face apel la mediul de afaceri să conștientizeze importanța dialogului cu autoritățile și partenerii sociali, într-un moment în care România se află în fața unor decizii care vor influența evoluția economică a țării pentru următoarea decadă. Apelul a fost lansat, miercuri, în cadrul celei de-a doua
O dezbatere despre modul în care pot fi recunoscute știrile false - în deschiderea Festivalului...
O dezbatere despre recunoașterea știrilor false, alfabetizarea digitală și combaterea dezinformării a deschis, miercuri, la Aula Bibliotecii Centrale Universitare 'Carol I', cea de-a XV-a ediție a Festivalului 'Strada de C'Arte'. La eveniment au participat numeroși elevi și profesori de la colegii bucureștene. Directorul general al Bibliotecii Centrale Universitare 'Carol I', Mireille Rădoi, amfitrionul evenimentului interactiv, a subliniat importanța festivalului și a întâlnirilor pe care acesta le propune publicului. 'Bine ați venit în această instituție, în prima manifestare a unui maraton cultural de cinci zile. 'Strada de C'Arte' se numește acest festival pe care l-am inițiat în urmă cu 15 ani, (...) când am avut această idee, care părea cam năucitoare la momentul acela, destul de îndrăzneață, de a deschide porțile, de a aprinde luminile, de a arăta că o bibliotecă nu este neapărat și exclusiv un loc de studiu, unde seriozitatea și somptuozitatea clădirii te apasă. Am vrut să demonstrăm că a veni la bibliotecă poate să fie și ceva care să îți dăruiască o experiență clăditoare, fondatoare. o întâlnire cu un autor, o întâlnire cu un analist politic, o întâlnire cu un profesor, un spațiu unde putem să dezbatem, să fim atenți și să ne lustruim sufletul și mintea', a spus Mireille Rădoi. Foto:(c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO Directorul BCU a arătat că tema întâlnirii este una 'de mare interes': 'Cum recunoaștem o știre falsă, cât este rațional, cât este emoțional într-o știre, cine, de unde știi, cine ți-a zis? Toate întrebările astea voi ar trebui să vi le puneți înainte să decideți dacă ceea ce ați citit sau ce a venit la voi este un conținut adevărat sau fals, dacă merită să-l repostați, să-l repromovați', a transmis Rădoi. Decanul Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, Alina Bârgăoanu, a pledat pentru o abordare mai largă a alfabetizării digitale, care să depășească verificarea știrilor. Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO 'Ar trebui să avem competențe de a naviga spațiul informațional în integralitatea sa. Adică, de exemplu, să știm cum să ne ferim de publicitatea înșelătoare, de înșelătoriile financiare, cum să ne protejăm intimitatea, spațiul personal, în mediul online. Vorbim despre o competență de a parcurge, de a naviga spațiul informațional în general, pentru a ne proteja de a fi în siguranță, în general: cum să nu cumpărăm bilete de la un furnizor de bilete care nu este autentic, cum să nu cumpărăm medicamente care să ne pună în pericol sănătatea etc', a declarat Alina Bârgăoanu pentru AGERPRES. Ea a prezentat felul în care 'actorii care ne doresc răul în spațiul informațional se joacă foarte mult cu emoțiile noastre, cu vulnerabilitățile noastre cognitive', insistând asupra unor erori de judecată, precum eroarea de confirmare, efectul IKEA și efectul de HALO, care pot influența modul în care utilizatorii evaluează informațiile. Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO 'Deci, din păcate, domeniul depășește zona știrilor și eu cred că aceste competențe sunt deja competențe de viață și a fost foarte inspirată ideea de a avea un public atât de tânăr, pentru că eu nu cred că aceste competențe ar trebui cultivate doar la nivelul tinerilor, ci ar trebui cultivate la nivelul întregii societăți. Dar, evident, publicul tânăr este o prioritate și de acolo probabil că ar trebui să începem. Repet, aceste competențe ar trebui să fie transgeneraționale. Dacă ne fixăm doar pe tineri, cred că ratăm tabloul social în ansamblu', a subliniat Alina Bârgăoanu. Sarmiza Andronic, doctor în Științe Politice și cadru didactic asociat al Facultății de Științe Politice, Filosofie și Științele Comunicării, Universitatea de Vest din Timișoara, a recomandat tinerilor prezenți 'să meargă la sursă'. Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO 'Este foarte important, dacă putem, să mergem la sursă. Dacă, de exemplu, aveți un eveniment la școală și apare o postare de la cineva că evenimentul nu mai are loc, ce faceți? Pe cine întrebați? Pe ChatGPT? Adică, primul lucru pe care îl faceți nu este să-i trimiteți doamnei diriginte mesajul și să întrebați dacă se mai ține acest eveniment. Nu. O să-l share-uiți imediat cu toți colegii nu? Și o să mi spuneți că nu se mai ține sau, dimpotrivă, 'Ia uite mă, ne-au păcălit, nu se mai ține'. Sursa este importantă, din nou subliniez acest lucru. (...) Sigur, citiți titluri peste tot în presă. Și unele ne zguduie și rămânem cu titlul, fără să ne mai uităm care este conținutul articolului', a spus Sarmiza Andronic. Fondatoarea Festivalului Boovie, Carmen Ion, a remarcat, la rândul său, că problema combaterii dezinformării trebuie abordată și în rândul adulților. 'Nu știu însă cum ar trebui abordată problema în ceea ce îi privește pe adulți. Inevitabil cunosc o mulțime de părinți, inevitabil cunosc o mulțime de profesori. Făcând acest festival, avem o bază de date de aproape 10.000 de profesori, plus părinți, plus comunități cu care intrau în legătură și constat foarte des că în cadrul adulților este un număr destul de mic de oameni care este cu adevărat interesat cum anume să facă față dezinformării, manipulării, decriptării știrilor false. Deci acolo, de la o vârstă încolo nu există interes și nici măcar nu există o conștientizare reală asupra pericolelor pe care le presupun toate acestea', a spus Carmen Ion. Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO Directorul general adjunct al AGERPRES, Cristina Tatu, a vorbit despre responsabilitatea jurnaliștilor de a prezenta informații adevărate, provenite din surse credibile și verificate. 'AGERPRES este cea mai importantă sursă de știri în momentul acesta. Ce aș putea să vă spun despre jurnaliștii AGERPRES este că întotdeauna caută adevărul, întotdeauna au sursele cele mai bune și întotdeauna lucrăm după informații verificate. (...) Avem fluxuri de știri economice, sportive, externe, interne, locale, foarte multe, foarte variate. Cred că aproximativ 70% dintre știri sunt 'la liber', pentru că acesta este rolul nostru, de a informa. Informațiile noastre vin de la instituțiile statului, vin de la oamenii care sunt prezenți la conferințe de presă, la dezbateri. Deci, niciodată nu avem informația 'Am auzit de la'. Informația noastră este o informație sigură, care răspunde la niște întrebări, o informație asumată și care nu poate fi pusă sub semnul întrebării', a punctat Cristina Tatu. Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO *** Un adevărat 'maraton', cu aproape 30 de evenimente organizate în perioada 23-27 septembrie, Festivalul 'Strada de C'Arte', ajuns la cea de-a XV-a ediție, include în acest an lansări de carte, întâlniri cu scriitori, dezbateri, expoziții, concerte, spectacole de teatru și film, lecturi publice, ateliere și tururi ghidate. Evenimentul marchează 15 ani de cultură urbană, în care spațiile BCU 'Carol I' și zonele din jurul acesteia au devenit un loc de întâlnire pentru cititori, scriitori, artiști, cercetători și publicul de toate vârstele. Programul festivalului, care poate fi consultat pe pagina https://stradadecarte.ro/, păstrează spiritul edițiilor anterioare, fiind construit în jurul întâlnirii dintre public, carte și celelalte forme ale culturii. AGERPRES/(A, AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat) Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Crește numărul aleșilor locali care își pierd mandatul după intrarea în vigoare a 'amendamentului Fritz'
Numărul aleșilor locali care își pierd mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a modificărilor la Legea integrității, printre care și 'amendamentul Fritz', a crescut la 67, dintre care 11 sunt primari. Agenția Națională de Integritate a anunțat miercuri, într-un comunicat de presă, o actualizare a listei cu aleșii locali al căror mandat trebuie să înceteze ca urmare a intrării în vigoare a modificărilor la Legea nr. 180/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității. La sfârșitul lunii august, ANI comunicase că a identificat 55 de persoane în cazul cărora, până la data intrării în vigoare a legii, s-a constatat definitiv starea de incompatibilitate, conflictul de interese sau averea nejustificată și termenul de trei ani al interdicției nu s-a împlinit, iar acestea continuau să ocupe funcții, demnități publice sau mandate. Ca urmare a verificărilor ulterioare efectuate de ANI, situația actualizată la data curentă este următoarea: * 67 de persoane se află sub incidența dispozițiilor privind încetarea de drept a funcției, demnității publice sau mandatului; * aceste persoane ocupă, în total, 71 de funcții sau mandate, unele persoane dețin mai mult de o funcție. Structura pe categorii de funcții este următoarea: * 11 primari, dintre care unul de municipiu, cinci de orașe și cinci de comune; * 21 consilieri locali; * 10 viceprimari, administratori publici și secretari ai unităților administrativ-teritoriale; * 24 funcționari publici și persoane cu funcții de conducere (șase funcții de manager/director) și de execuție (18 funcții); * cinci persoane care dețin alte funcții. ANI spune că diferența față de cifra comunicată la data de 31 august reprezintă rezultatul a două evoluții concomitente, ambele prevăzute în logica verificărilor anunțate: I. Evoluții care au determinat diminuarea numărului de persoane identificate: * persoane identificate inițial care și-au depus demisia și se aflau în perioada de 30 de zile în care aveau obligația de a completa declarațiile de avere și de interese 'de încetare'; * persoane cărora le-a încetat funcția, demnitatea publică sau mandatul dar pentru care agenția nu a fost informată și nu au fost completate declarațiile de avere și de interese în termen de 30 de zile de la încetare; * persoane care au continuat să depună declarații de avere și de interese, deși nu mai ocupau funcții, demnități publice sau mandate pentru care exista obligația de declarare, în contextul menținerii unui standard de transparență și integritate. II. Evoluții care au determinat creșterea numărului de persoane identificate, fiind identificate mai multe tipare: * persoane care ocupau funcții, demnități publice sau exercitau mandate pentru care aveau obligația legală de a completa declarații de avere și de interese, dar care nu și-au îndeplinit această obligație, situație care a avut ca efect sustragerea acestora de la mecanismele automate de monitorizare realizate ale agenției - de exemplu, persoane care ocupă funcția de primar sau funcții de director în cadrul companiilor publice; * persoane care au completat declarații de avere și de interese 'de încetare', deși, în fapt, continuă să ocupe funcțiile, demnitățile publice sau să exercite mandatele respective - de exemplu, au fost identificate situații privind consilieri locali în cazul cărora inspectorii de integritate au constatat, pe baza informațiilor publice disponibile, că aceștia continuau să își exercite mandatele; * persoane care ocupau funcții ce nu se regăseau anterior în categoriile pentru care exista obligația depunerii declarațiilor de avere și de interese, dar care, ca urmare a adoptării Legii nr. 180/2026 și extinderii acestor categorii, nu mai au dreptul să ocupe respectivele funcții - de exemplu, au fost identificate situații în care persoane care exercitaseră anterior funcții publice ocupau, ulterior, alte funcții în cadrul aceleiași autorități sau administrații publice locale pentru care anterior nu exista obligația depunerii declarațiilor; * persoane pentru care raportul de evaluare a rămas definitiv ulterior datei de 31 august, fie prin necontestarea acestuia în instanță, fie prin nerecurarea hotărârii Curții de Apel, fie ca urmare a pronunțării unei decizii de către înalta Curte de Casație și Justiție; * persoane care completau în mod eronat declarațiile de avere și de interese, cu scopul de a induce în eroare mecanismele automate de monitorizare ale ANI. Pentru identificarea acestor situații de eludare a cadrului legal de integritate și a regimului interdicțiilor, inspectorii de integritate au corelat informațiile cuprinse în declarațiile de avere și de interese cu cele aferente conturilor active în sistemul e-DAI, cu informațiile rezultate din sesizările și petițiile înregistrate la nivelul ANI, precum și cu informațiile disponibile din surse media sau publicate pe site-urile instituțiilor. Potrivit prevederilor Legii nr. 180/2026, persoanelor aflate în situația descrisă 'le încetează de drept funcția, demnitatea publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii'. ANI a anunțat că va continua să verifice existența altor situații de eludare a cadrului de integritate și de sustragere de la aplicarea interdicțiilor; dacă încetarea funcției sau a mandatului s-a produs efectiv, nu doar la nivel formal; dacă interdicția este respectată, inclusiv în situațiile în care, ulterior încetării funcției, demnității publice sau mandatului și pe durata perioadei de interdicție, persoana vizată urmărește ocuparea unei alte funcții, demnități publice sau exercitarea unui alt mandat; dacă autoritățile și instituțiile competente și-au îndeplinit obligațiile legale privind constatarea încetării funcției, demnității publice sau mandatului; dacă, în cazul identificării unor neconcordanțe, se impune utilizarea instrumentelor legale de verificare și, după caz, dispunerea măsurilor prevăzute de lege. Inspectorii de integritate vor comunica, în mod individual, situațiile identificate privind încetarea funcțiilor, demnităților publice sau mandatelor către persoanele, autoritățile și instituțiile competente să dispună ori să constate, după caz, măsurile legale necesare. *** ANI anunță amenzi pentru cei care nu aplică legea. Agenția subliniază că legislația în domeniul integrității a fost actualizată și consolidată, inclusiv prin întărirea regimului sancționator. în acest sens, art. 29 din Legea nr. 176/2010, astfel cum a fost modificat, prevede, între altele: - alin. (4) - Neaplicarea sancțiunii disciplinare sau neconstatarea încetării funcției publice, de către persoanele care au atributul numirii sau, după caz, al sancționării, atunci când actul de constatare a rămas definitiv, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, dacă fapta nu constituie infracțiune. - alin. (5) - Nerespectarea perioadei de interdicție de până la 3 ani în conformitate cu prevederile art. 25 din lege, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 50.000 lei. - alin. (6) - în situația prevăzută la alin. (5), toate actele juridice sau administrative încheiate direct de către persoana căreia i se aplică interdicția sau prin persoane interpuse, cu încălcarea dispozițiilor legale privind perioada de interdicție de până la 3 ani, sunt lovite de nulitate absolută, prevederile art. 23 din lege, aplicându-se în mod corespunzător. ANI subliniază că o interdicție stabilită definitiv trebuie respectată și trebuie să producă efecte reale. Acesta este standardul pe care noul cadru legislativ îl consolidează și pe care ANI îl va urmări în mod constant în procesul de aplicare, se arată în comunicatul citat. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Grindeanu: Atunci când se va simți pregătit pentru o discuție serioasă, îl aștept pe domnul Mureșan la sediul PSD
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că îl așteaptă pe premierul desemnat, Siegfried Mureșan, la sediul partidului, când acesta se va simți pregătit pentru o discuție serioasă despre programul de guvernare. 'Așa cum v-am anunțat de dimineață, am avut o discuție cu Siegfried Vasile Mureșan, în care domnia sa s-a angajat că îmi va trimite programul de guvernare. Am avut această discuție în urmă cu mai multe ore. Acest lucru nu s-a întâmplat până acum. Probabil, așa cum ne-a obișnuit, că domnul Mureșan încă are nevoie de timp de gândire. Este însă îngrijorător că PNL și USR au o propunere de un premier care ezită la orice pas și care pare că cere aprobare șefilor săi. Cu toate că nu a trimis până la această oră programul de guvernare sau măcar o schiță, în mare, cu toate acestea, îl anunț pe domnul Mureșan că, atunci când se va simți pregătit pentru o discuție serioasă, pe argumente, pe programul de guvernare, îl aștept la sediul Partidului Social Democrat', a spus Grindeanu la Palatul Parlamentului. Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a anunțat că miercuri va avea o întâlnire cu grupul minorităților naționale și se află 'în dialog' cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, cu obiectivul de a discuta despre programul de guvernare pe care îl propune și de a vedea așteptările social-democraților. El a adăugat că va trata PSD 'în mod instituțional și corect': 'Domnul Grindeanu și cu mine vom discuta ca doi parlamentari ce suntem'. AGERPRES/(A - redactor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat) Citeşte şi: Grindeanu consideră că Mureșan ar trebui să demisioneze din Parlamentul European pentru a demonstra că vrea să fie premier
ANSVSA: Un nou transport ilegal de ovine, oprit de Poliție în județul Alba
Echipajele Poliției Române au interceptat, în noaptea de marți spre miercuri (22/23 septembrie), în orașul Alba Iulia, un camion care transporta clandestin aproximativ 200 de ovine, dintre care 50 de capete reprezentau tineret ovin, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), într-un comunicat transmis AGERPRES. 'La fața locului au fost chemați de urgență inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba, care au preluat imediat cazul pentru evaluarea riscurilor și aplicarea primelor măsuri legale. în urma verificărilor amănunțite, s-a descoperit că transportul se efectua cu încălcarea flagrantă a normelor sanitare veterinare, cea mai gravă abatere fiind lipsa elementelor de identificare (crotalii) în cazul tineretului ovin, fapt ce reprezintă o abatere gravă de la normele de trasabilitate', se precizează în comunicat. Potrivit instituției, principalele abateri de la legislație constatate de către inspectori sunt: lipsa elementelor de identificare (crotalii) pentru cele 50 de capete de tineret ovin; absența certificatelor de sănătate care să ateste starea efectivului; lipsa formularului de mișcare, document obligatoriu pentru orice deplasare de animale. Autoritățile au identificat exploatația de proveniență a animalelor, în localitatea Zlatna, și au dispus returnarea de urgență a întregului transport la punctul de plecare. De asemenea, întrucât statusul de sănătate al ovinelor este complet necunoscut, acestea vor fi izolate și vor fi menținute separat, în condiții stricte de carantină. în acest moment, inspectorii DSVSA Alba, însoțiți de către reprezentanți ai Poliției, se află la exploatația de origine, unde realizează o inspecție tehnică detaliată a întregului efectiv și au demarat o anchetă extinsă. 'Transportul ilegal de animale, fără documente justificative, reprezintă un atac direct la adresa întregului sector zootehnic românesc și pune în pericol siguranța veterinară a țării, mai ales în contextul eforturilor pe care le depunem în prezent, atât la nivel național, cât și european. Un singur transport clandestin poate genera riscuri epidemiologice majore, capabile să declanșeze focare devastatoare de Pesta Micilor Rumegătoare sau Variolă Ovină și Caprină. Nu vom tolera nicio abatere de la lege, motiv pentru care controalele în trafic vor continua cu o intensitate maximă în perioada următoare', a declarat, în comunicat, președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu. Autoritatea avertizează că toleranța este zero în fața unor astfel de fapte care pun în pericol siguranța întregului sector zootehnic național, iar persoanele care vor fi găsite vinovate vor fi sancționate dur la finalizarea anchetei aflate în desfășurare, riscând amenzi extrem de mari. Astfel, pe lângă sancțiunile contravenționale severe, legislația prevede măsuri complementare: vehiculele folosite pentru transportul ilegal pot fi confiscate și animalele provenite din circuite clandestine și fără trasabilitate nu vor beneficia de niciun fel de despăgubiri din partea statului în cazul în care se va impune eutanasierea lor. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Bărbat trimis în judecată după ce a îndemnat publicul pe Facebook la violențe împotriva magistraților
Un bărbat din Capitală a fost trimis în judecată de Parchetul General, fiind acuzat că a îndemnat oamenii, în mesaje postate pe Facebook, la acțiuni violente împotriva magistraților. 'în luna august 2025, inculpatul a îndemnat publicul pe platforma online Facebook să săvârșească infracțiuni (de violare de domiciliu, de viol și de ultraj judiciar) împotriva magistraților români (judecători și procurori) și a membrilor de familie/apropiaților acestora, prin intermediul publicării unui comentariu scris (text) cu următorul conținut: 'Magistrații, dacă n-au frică de Dumnezeu, poate n-ar fi rău să le fie insuflată o teamă oarecare, inclusiv cea propusă de către (...), în ultim instanță. Cred că respectiva persoană a fost victimă a sistemului judiciar, dacă a ajuns să propună așa ceva. Cumva, magistrații vor fi retribuiți și pentru perioada de suspendare a activității? Dacă, similar, vor proceda și alte categorii socio-profesionale, îndeosebi militarii, cei cu aceleași rigori și interdicții?'', se arată într-un comunicat al Parchetului. Inculpatul se referea în comentariul său la postarea unui alt utilizator al platformei menționate, cu următorul mesaj text: 'Stimați violatori, interlopi și traficanți de orice fel, vă rugăm, dați-ne o mână de ajutor în legătură cu cei ce împart dreptatea și faceți incursiuni pe domeniile lor personale, poate așa vor înțelege ce mult înseamnă să fii 'balanță'! Fiți îngăduitori și violați-le doar fiicele, mamele și apropiatele, săvârșiți chiar și fapte de pedofilie dacă e nevoie, deoarece cei în cauză (judecătorii) sunt de acord cu astfel de îndeletniciri din moment ce dau sentințe gen 'arest la domiciliu', ori 'suspendare', 'prescripție', etc. Vă rugăm, fiți măcar odată unanimi cu noi ceilalți și ajutați-ne!'. Rechizitoriul a fost transmis Judecătoriei Sectorului 6 București, instanță competentă să judece cauza în fond. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Florin Jianu: IMM-urile au înregistrat pentru prima dată în acest an un spor negativ al angajărilor
întreprinderile mici și mijlocii (IMM) au înregistrat pentru prima dată în acest an un spor negativ al angajărilor, numărul persoanelor care au plecat din companii fiind mai mare decât cel al angajărilor, a declarat, miercuri, președintele Consiliului Național al IMM-urilor din România, Florin Jianu, la conferința NewMoney Talks 'Indexul Sentimentului Economic NewMoney - INSCOP', ediția a doua. 'Avem pentru prima oară în acest an un spor negativ în ceea ce înseamnă angajările. Adică mai mulți oameni care au plecat din companie decât angajările făcute și asta, cu siguranță, contribuie la sentimentul prezentat astăzi. Dacă anii anteriori aveam un spor pozitiv în ceea ce înseamnă angajările, în acest an, foarte multe dintre ele s-au stopat. Oameni care pleacă din companie, am văzut și rata șomajului care e în creștere, deja cu un punct procentual. Foarte multe contracte de muncă închise sau puse pe hold. Cam aceasta este situația în ceea ce înseamnă întreprinderile mici și mijlocii', a declarat Florin Jianu. El a făcut o paralelă între evoluția angajărilor din rândul IMM-urilor și sentimentul economic al populației, subliniind că situația de pe piața muncii contribuie la percepția privind evoluția economiei. De asemenea, el a declarat că este nevoie de un guvern valid. 'Aș încheia și eu, sigur, adresând, pentru că avem și mass media aici, adresând public același mesaj pe care-l repetăm de câteva luni de zile, anume necesitatea unui guvern valid, pentru că, dacă vorbim de percepție, de certitudini sau de incertitudini, e cu siguranță nevoie de un guvern cu puteri depline de negociere, care să ia decizii în ceea ce înseamnă mediul economic, în ceea ce înseamnă mediul social care să transmită încredere și fac încă o dată apel să decidem o dată să avem un guvern și să putem să măsurăm în continuare și să vedem că indexul acesta va fi în creștere în perioada următoare', a spus Florin Jianu. Potrivit ediției a doua a Indicelui Sentimentului Economic NewMoney - INSCOP (ISE), un procent de 86,1% dintre români se așteaptă ca prețurile să se majoreze în următoarele șase luni, procent în ușoară creștere față de nivelul de 84,5% înregistrat în iunie. 'între iunie și septembrie, Indexul Sentimentului Economic al populației (ISE) se modifică foarte puțin. Nu asistăm la o schimbare de climat, ci la stabilizarea unei stări de neîncredere economică deja instalate. Datele din septembrie și comparația cu cele din iunie 2026 ne arată că intrăm într-o etapă de 'normalizare a incertitudinii economice'. Nu în sensul că oamenii consideră situația normală sau acceptabilă, ci că încep să își adapteze deciziile la ipoteza că dificultățile vor persista, exprimând astfel o formă de reziliență', a explicat Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research, într-un comunicat. ISE urmărește periodic percepțiile, așteptările și comportamentele economice ale populației, inclusiv evoluția veniturilor, așteptările privind veniturile familiei, evoluția prețurilor, percepția asupra propriei situații economice și disponibilitatea de a realiza anumite achiziții sau investiții. Cercetarea a fost realizată în perioada 1-7 septembrie 2026, prin interviuri telefonice (CATI), pe un eșantion de 1.100 de persoane, reprezentativ pentru populația neinstituționalizată a României cu vârsta de cel puțin 18 ani. Eroarea maximă admisă este de ±2,95%, la un grad de încredere de 95%. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
UPDATE Grindeanu consideră că Mureșan ar trebui să demisioneze din Parlamentul European pentru a demonstra că vrea să fie premier
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, este de părere că premierul desemnat Siegfried Mureșan ar trebui să demisioneze din Parlamentul European pentru a demonstra că își dorește să devină prim-ministru și că își asumă responsabilitatea pentru România. Grindeanu a afirmat că, prin atitudinea avută în ultimele zile, Mureșan a transmis mesajul că nu îș
ANOFM: Operatorii economici oferă 34.352 de locuri de muncă la nivel național
Angajatorii pun la dispoziție, în această săptămână, 34.352 de locuri de muncă vacante la nivel național, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Potrivit sursei citate, cele mai multe posturi sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.848); manipulant mărfuri (1.900); curier (1.866); muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (1.641); muncitor necalificat la spargerea și tăierea materialelor de construcții (1.285); agent de securitate (1.275); lucrător comercial (1.213); muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor (693); montator subansamble (675); fierar betonist (541). Totodată, dintre cele 34.352 locuri de muncă vacante, 2.036 sunt destinate persoanelor cu studii superioare, 6.630 pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale, 7.148 pentru persoanele cu studii profesionale, iar restul de 18.538 pentru persoanele fără studii sau cu studii primare/gimnaziale. ANOFM precizează baza de date cu posturile vacante la nivel național este dinamică și se actualizează în timp real în funcție informațiile declarate de către angajatori, de valabilitatea ofertelor, precum și de numărul repartițiilor emise în vederea ocupării. Oferta detaliată poate fi accesată pe site-ul www.anofm.ro, la secțiunea Locuri de Muncă Vacante. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
România și Bavaria vor să dezvolte proiecte comune în industria securității și apărării
România și Bavaria urmăresc dezvoltarea cooperării în industria securității și apărării, prin proiecte comune de dezvoltare și producție, transfer tehnologic, investiții și integrarea companiilor în lanțurile europene de aprovizionare, susțin reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România). Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, AHK România, împreună cu Camera de Comerț și Industrie pentru Munchen și Bavaria Superioară (IHK Munchen) și Ministerul Economiei, Dezvoltării Regionale și Energiei din Bavaria, au organizat la Munchen o conferință dedicată cooperării dintre România și Bavaria în industria securității și apărării. 'Evenimentul a confirmat faptul că România poate avea un rol mai amplu decât cel de piață de desfacere, și anume poate fi partener de producție, cercetare, mentenanță și inovare pe flancul estic al NATO. Baza industrială, competențele în software, inteligență artificială, inginerie și securitate cibernetică, precum și poziția strategică a țării completează ecosistemul bavarez de universități, companii industriale, IMM-uri specializate și startup-uri tehnologice. 'România nu este doar o simplă piață. Este și un hub de producție competitiv. Avem aici o combinație foarte bună și un potențial excelent pentru dezvoltarea relațiilor economice bilaterale', a declarat Sebastian Metz, director general al AHK România, citat în comunicat. Conform sursei citate, volumul schimburilor comerciale dintre Bavaria și România a crescut de peste cinci ori în ultimele două decenii, ajungând la aproape 8 miliarde de euro în 2025. 'Peste 1.000 de companii bavareze au relații de afaceri cu România, care se numără astfel printre cei mai importanți 15 parteneri comerciali ai Bavariei la nivel mondial. în Bavaria activează aproximativ 200 de companii din industria securității și apărării, cu circa 50.000 de angajați și o cifră de afaceri anuală de aproximativ 9,5 miliarde de euro. în România, peste 100 de companii sunt deja active în acest sector. Un exemplu concret este livrarea către România, de către compania bavareză Quantum Systems, a 56 de drone de recunoaștere Vector AI, în valoare de aproape 46 de milioane de euro, achiziție finanțată prin programul european SAFE', se menționează în comunicat. Ministrul bavarez al economiei, dezvoltării regionale și energiei, Hubert Aiwanger, a subliniat importanța cooperării cu România în actualul context. 'Bavaria și România sunt legate deja de o poveste economică de succes. Industria securității și apărării capătă în prezent tot mai multă importanță la nivel mondial. Sperăm la instaurarea cât mai curând a păcii în Ucraina; cu toate acestea, trebuie să ne îmbunătățim capacitatea de apărare, inclusiv prin cooperarea cu România', a declarat Hubert Aiwanger. Oficialul bavarez a arătat că cele două părți urmăresc și conectarea lanțurilor valorice. 'Trebuie să fim capabili să ne apărăm, pentru a nu fi nevoiți să ne apărăm. Bavaria și România urmăresc nu doar schimbul de produse, ci și conectarea lanțurilor valorice, prin integrarea mai puternică a companiilor românești în lanțurile de aprovizionare bavareze și valorificarea oportunităților oferite de piața românească pentru dezvoltarea unor parteneriate industriale pe termen lung', a adăugat ministrul bavarez. La rândul său, ministrul român al economiei, Irineu Darău, a arătat că parteneriatul trebuie să conducă la investiții și rezultate concrete. 'Semnarea protocolului de cooperare dintre România și Bavaria marchează o nouă etapă în consolidarea parteneriatului economic bilateral, cu accent pe investiții, producție locală, transfer tehnologic, digitalizare și integrarea companiilor românești în lanțurile valorice europene. Cooperarea în domeniul apărării este privită nu doar prin prisma achizițiilor, ci și ca motor pentru dezvoltarea capacităților industriale din România, crearea de locuri de muncă specializate și modernizarea bazei tehnologice. Ne dorim mai multă producție în România, mai multă tehnologie transferată în România și un rol mai puternic pentru companiile românești în lanțurile valorice europene', a subliniat reprezentantul român, evidențiind obiectivul unor rezultate economice concrete și durabile. în contextul nevoii Europei de a construi lanțuri de aprovizionare mai reziliente și de a intensifica parteneriatele între state de încredere, România își propune să devină o platformă regională pentru investiții, producție și proiecte comune, inclusiv în perspectiva reconstrucției Ucrainei, se mai precizează în comunicat. în cadrul conferinței au fost analizate și domeniile în care cooperarea industrială ar putea fi aprofundată. 'Participanții în panel au evidențiat necesitatea localizării producției și mentenanței, a integrării furnizorilor români în proiectele marilor companii europene și a accelerării inovării în domenii precum apărarea aeriană, dronele și sistemele anti-dronă, senzoristica, comunicațiile securizate, inteligența artificială, securitatea cibernetică și tehnologiile spațiale. Totodată, aceștia au atras atenția că viteza de dezvoltare trebuie corelată cu standarde stricte de calitate și siguranță, cu proceduri de autorizare mai eficiente și cu soluții de finanțare adaptate ciclurilor lungi de producție', se mai precizează în comunicat. Evenimentul a făcut parte din programul delegației de afaceri la nivel înalt dedicate dezvoltării cooperării industriale în domeniul apărării și securității. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Știrbu (PNL Olt): Primesc mesaje de la membri PSD că să mă convingă că nu ar fi bine ca Mureșan să ceară votul Parlamentului
Președintele PNL Olt, deputatul Gigel Știrbu, susține că premierul desemnat Siegfried Mureșan 'trebuie să meargă până la capăt' și să ceară votul Parlamentului pentru guvernul pe care îl propune, menționând că a primit 'semnale, mesaje și telefoane' de la cunoscuți din PSD care ar fi încercat să-l convingă ' că nu ar fi bine' c
Siegfried Mureșan, despre varianta rotativei: Preferința mea este să avem un singur Guvern până în 2028
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a declarat miercuri că preferința sa este, 'pe baza a ceea ce e bun pentru România', să fie un singur Guvern de acum până în anul 2028. 'Nu am discutat despre acest lucru. într-adevăr, în primăvara acestui an am spus următorul lucru. Noi, Partidul Național Liberal, cu PSD împreună în același Guvern nu vom mai fi, fiindcă am văzut că nu funcționează. Nu poate exista o guvernare a Partidului Național Liberal și a PSD împreună, dar putem guverna unii după ceilalți. De atunci a trecut timpul, au trecut patru luni de zile, mai este mai puțin timp până la viitoarele alegeri parlamentare, mai sunt aproximativ doi ani de zile. ,Ca atare, cu cât timpul se scurge, cu atât mandatul se scurtează și, dacă l-am mai și împărți, am contribui la creșterea instabilității politice', a afirmat Mureșan, întrebat dacă va propune PSD varianta rotativei la guvernare. El a arătat că, în ultimii 20 de ani, România a avut 13 prim-miniștri, dintre care nouă doar în ultimii 10 ani. 'Instabilitatea guvernamentală în România s-a accentuat în ultimii 10 ani și eu cred că România ar avea de câștigat de pe urma stabilității, de pe urma stabilității politice. Un premier care la momentul la care își începe mandatul spune societății civile, investitorilor, sectorului privat, ONG-urilor, partenerilor noștri, investitorilor, partenerilor europeni, transatlantici 'Știți, mi-am început mandatul, dar trebuie să plec peste câteva luni de zile' nu este un premier care poate obține maxim pentru România. Cutuma este ca la momentul la care ești învestit să conduci până la finalul legislaturii. Eu sunt pregătit să fac acest lucru', a menționat premierul desemnat. A adăugat că, dacă în discuțiile cu celelalte partide, cu PSD, va apărea o astfel de variantă, ea va fi discutată. 'Dar e evident că pentru România mai sunt doar 2 ani până la alegerile la termen, este de dorit ca după ce am avut deja două guverne în această legislatură să mai avem unul singur până în 2028. (...) Preferința mea este, pe baza a ceea ce e bun pentru România, să avem un singur Guvern de acum până în anul 2028, dar evident putem discuta cu celelalte partide. Ce excludem este ca PNL și PSD să guverneze împreună, dar ce nu excludem este ca partidele să guverneze unul după altul. Ce va fi esențial, însă, pentru noi, PNL, este agenda pe care România este condusă și acesta este un criteriu acum și pentru totdeauna al partidului nostru. De aceea, nici nu am dat votul în Parlamentul României unui candidat care a venit în vara acestui an, care nu a avut o agendă serioasă și responsabilă', a explicat premierul desemnat. întrebat dacă vede o deschidere din partea social-democraților în urma discuțiilor dintre liderii PNL și PSD, Mureșan a spus că se află 'în grafic' cu discuțiile cu PSD. 'Este exact planul pe care l-am avut de la început. Deci am spus de la început că voi discuta cu PSD după ce am discutat cu PNL, cu USR, cu UDMR și cu minoritățile. întâi partenerii, întâi partidele care te-au susținut în mod oficial, după aceea ceilalți actori politici. Din punctul meu de vedere, suntem exact în graficul pe care ni l-am propus. Sunt recunoscător pentru convorbirea telefonică pe care am avut-o cu domnul Grindeanu și aștept să ne întâlnim să avem o discuție concretă, serioasă', a mai spus premierul desemnat. El a afirmat că blocajul din acest moment în Parlament este dat de faptul că PSD a candidat la ultimele alegeri parlamentare susținând că este un partid proeuropean, a format un Guvern proeuropean alături de PNL, USR și UDMR, după care a început să colaboreze cu AUR, menționând că social-democrații pot corecta aceste greșeli. 'PSD pretinde că este un partid proeuropean, dar nu-mi cereți acum să susțin că OUG 13 ar fi fost un demers proeuropean, de pildă. Caracterul proeuropean al unui om politic și al unui partid se dovedește mereu prin acțiune, nu prin declarații și acesta este testul după care vom ști dacă putem numi PSD un partid proeuropean sau dacă vom putea numi PSD doar partenerul junior al partidului antieuropean numit AUR. Parte a situației de blocaj pe care o avem în momentul de față în Parlamentul României este dată tocmai de faptul că PSD a candidat la ultimele alegeri parlamentare susținând că este un partid proeuropean, a format un Guvern proeuropean alături de noi, USR și UDMR, după care a început să colaboreze cu AUR', a explicat Siegfried Mureșan. în opinia sa, 'modul în care PSD a acționat în ultimele luni a creat o discrepanță între ceea ce oamenii vor'. 'Oamenii în România vor modernizare, reformare, oamenii în România sunt proeuropeni, de aceea au votat mereu președinți proeuropeni care au vrut modernizarea, reformarea statului în ultimii 20 de ani, în ciuda dezamăgirilor care au existat privind președinții, dar oamenii mereu au vrut caracter proeuropean. Ca atare, acum avem această discrepanță între ceea ce vor oamenii și ceea ce PSD și AUR au făcut în Parlamentul României. PSD poate corecta aceste greșeli și PSD se află în momentul de față într-o situație mult mai fragilă decât s-a aflat în urmă cu șase luni de zile, când a decis să răstoarne Guvernul condus de Ilie Bolojan. Vedem că PSD a scăzut în sondaje, vedem că încercarea PSD de a controla România prin impunerea unui nou Guvern nu a funcționat', a mai afirmat Mureșan. El a arătat că le poate promite social-democraților 'un tratament corect, un program de guvernare care să fie bun pentru România, bun pentru oameni și ei vor avea de ales'. AGERPRES/(A - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat) Citeşte şi: Mureșan: Decalogul PSD nu intră în contradicție cu planul nostru de guvernare; oferă baza pentru o discuție serioasă Mureșan: Vom avea în vedere o creștere a salariilor în sectorul public și o indexare a pensiilor; vom evalua ce ne permitem Mureșan: Voi propune un guvern cu o agendă ambițioasă și proeuropeană; va fi momentul adevărului pentru PSD Siegfried Mureșan: Guvernul pe care îl propun va avea trei vicepremieri din partea PNL, USR și UDMR Siegfried Mureșan: Candidatura mea - susținută oficial de PNL, USR și UDMR; ne aflăm în dialog cu președintele PSD
Ștefureac (INSCOP Research): Populația internalizează și încearcă, cumva, să se adapteze la situația creată
Populația pare să fi internalizat și încearcă să se adapteze la incertitudinea și criza politică prelungită, iar datele agregate indică mai degrabă o formă de reziliență decât o îmbunătățire semnificativă sau o prăbușire a sentimentului economic, a declarat, miercuri, directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, la conferința NewMoney Talks 'Indexul Sentimentului Economic NewMoney - INSCOP', ediția a doua. 'Datele agregate nu ne arată o îmbunătățire semnificativă, nu ne arată nicio prăbușire, ci mai degrabă o formă de reziliență în care, cumva, incertitudinea e parcă normalizată. Ca să o spun în termeni foarte neaoși începem să ne obișnuim cu această stare și să fim, cumva, rezilienți. Cel puțin asta ne transmit datele pe o multitudine de indicatori și datele agregate. Adică pare că populația, cumva, dincolo de toate veștile nu grozave din mediul politic, dincolo de această stare prelungită de criză politică, internalizează și încearcă, cumva, să se adapteze la situația creată. De aceea nu vedem nicio prăbușire', a explicat Remus Ștefureac. El a menționat că orice măsurătoare sociologică la nivelul populației generale culege diverse tipuri de influență. 'Când măsurăm sentimentul, în acest caz sentimentul economic al populației, nu al managerilor, nu al antreprenorilor, nu al specialiștilor, probabil în cei 1.100 de respondenți am avut poate și 2-3-5 oameni specializați, statistic reprezentați în acest eșantion. Această percepție este influențată de un cumul de factori, inclusiv criză politică, inclusiv, eu știu, alte informații cu care cetățenii interacționează și, evident, elementele foarte concrete care au legătură cu propriul lor comportament, cu interacțiunea, să spunem, cu prețurile, cu așteptările generice. Criza politică, evident, influențează acest tip de percepții', a precizat el. La rândul său, președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, a subliniat faptul că populația se adaptează chiar și în vremuri de război, pentru că trebuie să supraviețuiască. Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României, a menționat, în context, că există un ecart între statistici și percepții, iar diferența nu trebuie ignorată, ci analizată. Potrivit ediției a doua a Indicelui Sentimentului Economic NewMoney - INSCOP (ISE), un procent de 86,1% dintre români se așteaptă ca prețurile să se majoreze în următoarele șase luni, procent în ușoară creștere față de nivelul de 84,5% înregistrat în iunie. Conform cercetării, 7,9% dintre cei chestionați consideră că prețurile vor stagna, față de 8,5% în iunie, iar 4,3% estimează o scădere a acestora, comparativ cu 3,8% în iunie. Ponderea non-răspunsurilor a fost de 1,8%, față de 3,1% în iunie. ISE urmărește periodic percepțiile, așteptările și comportamentele economice ale populației, inclusiv evoluția veniturilor, așteptările privind veniturile familiei, evoluția prețurilor, percepția asupra propriei situații economice și disponibilitatea de a realiza anumite achiziții sau investiții. Cercetarea a fost realizată în perioada 1-7 septembrie 2026, prin interviuri telefonice (CATI), pe un eșantion de 1.100 de persoane, reprezentativ pentru populația neinstituționalizată a României cu vârsta de cel puțin 18 ani. Eroarea maximă admisă este de ±2,95%, la un grad de încredere de 95%. Rezultatele integrale ale celei de-a doua ediții a ISE au fost prezentate miercuri, 23 septembrie, la Academia de Studii Economice din București. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Tulcea: Campania 'Moș Canotcă din Sulina', deschisă de un maraton de înot pe lacul Razelm
Asociația 'Cu drag, din Sulina' a început campania 'Moș Canotcă', dedicată copiilor din zonele defavorizate din Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD), cu un maraton de înot pe cel mai mare lac din România, lacul Razelm, realizat de Cameliu Costache, un sportiv cunoscut la nivel național în rândul înotătorilor în a
Mureșan: Decalogul PSD nu intră în contradicție cu planul nostru de guvernare; oferă baza pentru o discuție serioasă
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat, miercuri, la Parlament, că cele zece propuneri prezentate de PSD privind guvernarea sunt, în parte, afirmații cu caracter general, iar unele dintre acestea se regăsesc deja în programul de guvernare al PNL. El a spus că propunerile social-democraților reprezintă o bază pentru 'o discuție serioasă' în cadrul negocierilor cu PSD. Mureșan a fost întrebat dacă este dispus să includă în programul de guvernare pe care îl va depune la Parlament cele zece măsuri avansate de PSD, după ce liderul social-democraților, Sorin Grindeanu, i-a cerut să țină cont de acestea în perspectiva susținerii Guvernului pe care îl va propune spre învestire. 'Cele 10 puncte nu sunt măsuri, sunt în parte afirmații cu caracter general, sunt în parte lucruri care sunt în programul de guvernare al Partidului Național Liberal. îi voi prezenta programul de guvernare al Partidului Național Liberal, inclusiv măsurile concrete pe care le propunem. Unele dintre propunerile, solicitările domnului Grindeanu sunt în programul nostru de guvernare și vă voi detalia după discuția pe care o am, dar, repet, acelea sunt solicitări generale, nu sunt concrete. Mi-aș dori să avem un program de guvernare concret, să știm exact ce avem de făcut în perioada imediat următoare, dar cu certitudine între un guvern format din trei partide responsabile pro-europeane, de centru, centru-dreapta și un partid social-democrat pro-european, putem găsi și elemente comune. Sunt multe lucruri care ne despart, dar putem încerca să găsim și elemente comune, repet, dacă PSD-ul se va purta în spirit pro-european. Să vedem cum merg discuțiile', a declarat Siegfried Mureșan. Premierul desemnat a precizat că decalogul PSD nu intră în contradicție cu planul de guvernare pe care urmează să îl prezinte Parlamentului. 'Decalogul prezentat de Partidul Social Democrat nu intră în contradicție cu planul de guvernare pe care îl vom prezenta în unele domenii și putem să comparăm cele două în cadrul discuțiilor pe care le vom avea în aceste zile. Acele măsuri sunt într-adevăr cu caracter general și tocmai de aceea cred că acele măsuri ne dau posibilitatea și ne dau o bază, domnului Grindeanu și mie, să avem o discuție serioasă. îi voi prezenta măsurile concrete care sunt în programul de guvernare și unele dintre acestea corespund celor zece măsuri, celor zece preferințe ale Partidului Social Democrat', a declarat Mureșan. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că este dispus să aibă discuții cu premierul desemnat, Siegfried Mureșan, dacă acesta ia în calcul, pentru programul de guvernare, cele 10 recomandări adoptate de social-democrați la reuniunea avută recent la Sinaia. AGERPRES/ (A,AS - redactor: Daniel Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat) Citeşte şi: Mureșan: Vom avea în vedere o creștere a salariilor în sectorul public și o indexare a pensiilor; vom evalua ce ne permitem Mureșan: Voi propune un guvern cu o agendă ambițioasă și proeuropeană; va fi momentul adevărului pentru PSD Siegfried Mureșan: Guvernul pe care îl propun va avea trei vicepremieri din partea PNL, USR și UDMR Siegfried Mureșan: Candidatura mea - susținută oficial de PNL, USR și UDMR; ne aflăm în dialog cu președintele PSD
Pistol: Peste 1.477 km de drumuri de mare viteză sunt în exploatare; trebuie să dovedim că putem administra ceea ce am construit
Peste 1.477 de kilometri de drumuri de mare viteză sunt în prezent în exploatare în România, iar următoarea etapă nu va mai fi definită doar de extinderea rețelei, ci și de modul în care aceasta este întreținută, monitorizată și adaptată noilor cerințe, a declarat miercuri directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrast
AUR: Cine a comis violențele din 15 septembrie din Piața Victoriei să răspundă individual în fața legii
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită încetarea oricărei tentative de asociere a partidului cu violențele de la protestul din 15 septembrie din Piața Victoriei și susține că răspunderea trebuie să fie individuală. 'Asistăm la o succesiune de informații prin care se încearcă asocierea AUR cu violențele produse la protestul din Piața Victoriei din 15 septembrie. Persoane care nu mai sunt de ani buni în AUR sunt prezentate public drept 'membri AUR', pentru a construi artificial o legătură între partid, președintele AUR, George Simion, și violențele de la protest. Negăm categoric că acele două persoane arestate preventiv după protestul de săptămâna trecută sunt membri AUR, că au fost aduse de AUR la manifestație sau că au acționat la îndemnul partidului. AUR nu a instigat la violență, iar mesajul nostru a fost unul clar: protest pașnic', se arată într-un comunicat al formațiunii transmis, miercuri, AGERPRES. AUR consideră că 'procurorii pare că au o agendă foarte clară cu privire la aceste audieri, în cadrul audierilor desfășurate participanții fiind întrebați despre eventuale legături cu George Simion și AUR și dacă ar fi fost instigați de acesta la violențe'. 'Cerem procurorilor și instituțiilor de forță ale statului să înceteze acest plan orchestrat și orice tentativă de a construi artificial o culpă politică pentru AUR și George Simion. Cine a comis violențe trebuie să răspundă individual în fața legii, dar ancheta nu poate fi transformată într-un instrument pentru fabricarea unei legături cu principalul partid de opoziție', transmite AUR. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au decis, marți, să solicite judecătorilor arestarea preventivă a zece persoane care ar fi participat la incidentele violente de la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei din Capitală. în total, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de 20 persoane și dispusă reținerea acestora pentru 24 de ore, acestea fiind cercetate, după caz, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere, menționează Parchetul. AGERPRES/(AS - redactor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Ambasada SUA: Colaborare americano-română privind combaterea contrabandei
O echipă de angajați ai Autorității Vamale Române a fost instruită timp de cinci zile în Portul Miami de specialiști americani în combaterea contrabandei și a traficului de mărfuri periculoase. Cursul a fost organizat de Agenția pentru Reducerea Amenințărilor la Adresa Apărării (DTRA), în cooperare cu Vama și Protecția Frontierelor din SUA (CBP), informează Ambasada SUA la București într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES. Potrivit sursei citate, cursul a combinat instruirea în sala de clasă cu exerciții practice, acoperind tehnicile și metodele utilizate pentru identificarea, inspectarea și interceptarea articolelor și mărfurilor ilegale sau interzise în toate mediile operaționale. Instruirea Echipei de Combatere a Contrabandei (CET), condusă de CBP, este concepută pentru a ajuta la stabilirea și pregătirea unor ofițeri selectați pentru a funcționa ca o echipă dedicată de combatere a contrabandei. La finalul programului, angajații Autorității Vamale Române din Portul Constanța se întorc în țară ca prima Echipă de Combatere a Contrabandei (CET) instruită în România. Echipa va avea misiunea de a contribui la securizarea punctelor de trecere a frontierei prin verificări riguroase și țintite ale mărfurilor, pentru identificarea și interceptarea armelor de distrugere în masă, a bunurilor cu dublă utilizare și a altor mărfuri ilicite, precizează Ambasada SUA. Potrivit misiunii diplomatice, această instruire reflectă parteneriatul puternic și continuu dintre Statele Unite și România în consolidarea securității la frontieră și combaterea traficului ilicit. ''Portul Constanța servește drept punct de tranzit critic în regiunea Mării Negre, ceea ce face ca o combatere eficientă a contrabandei să fie esențială pentru securitatea regională și transatlantică. Prin combinarea expertizei DTRA în domeniul contracarării proliferării cu experiența operațională maritimă a CBP, această abordare unificată, interagenții, contribuie cu succes la consolidarea capacităților României și la menținerea securității în regiunea Mării Negre'', mai arată Ambasada SUA la București. DTRA oferă soluții intersectoriale pentru a permite Departamentului Războiului, Guvernului Statelor Unite și partenerilor internaționali să descurajeze atacurile strategice împotriva Statelor Unite și a aliaților săi, să prevină, să reducă și să contracareze armele de distrugere în masă (ADM) și amenințările emergente și să învingă adversarii înarmați cu ADM în situații de criză și conflict. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) * Sursa foto: U.S. Embassy Bucharest / Facebook.com
Consiliul Concurenței a câștigat definitiv procesul cu Albalact pentru amenda de 9,91 milioane de lei
Tribunalul București a confirmat definitiv amenda în valoare de 9,91 milioane lei (aproximativ 2 milioane euro) aplicată de Consiliul Concurenței companiei Albalact, pentru că a refuzat să colaboreze în timpul unei inspecții inopinate, prin acordarea accesului la informații, a anunțat miercuri autoritatea de concurență. Conform sursei citate, inspecția s-a derulat în cadrul investigației privind posibile înțelegeri de stabilire a prețurilor pe piața producției și comercializării untului. 'Reamintim că, în urma inspecției inopinate desfășurate la sfârșitul lunii martie 2023, autoritatea de concurență a sancționat companiile Albalact S.A., Covalact SA și Dorna Lactate SA, pentru că nu au permis inspectorilor de concurență accesul la anumite conturi de e-mail sau corespondențe utilizate de către angajații sau reprezentanții firmelor', se precizează în comunicat. Totodată, pentru a determina companiile să ofere acces la informații, s-au impus acestora amenzi în valoare totală de 130.913,27 lei pentru fiecare zi de întârziere, sumă calculată de la data comunicării sancțiunii până la data la care vor permite accesul reprezentanților instituției la informațiile și documentele solicitate, menționează autoritatea. 'Prin această hotărâre, Consiliul Concurenței a câștigat definitiv toate cele trei procese în care Albalact SA, Covalact SA și Dorna Lactate SA au contestat sancțiunile aplicate pentru obstrucționarea inspecțiilor', se mai arată în document. Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate, precizează sursa citată. Potrivit legii concurenței, inspectorii de concurență pot solicita orice fel de informații legate de obiectul investigației, iar companiile care refuză să coopereze cu instituția sau care obstrucționează activitatea acesteia în desfășurarea investigațiilor sunt sancționate cu amendă de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancțiunii. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Manda, despre Mureșan: Momentul adevărului trebuia să însemne recunoașterea eșecului guvernării Bolojan
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat miercuri că ''momentul adevărului'' pentru premierul desemnat, Siegfried Mureșan, trebuia să însemne ''recunoașterea eșecului guvernării Bolojan'' și prezentarea unei alternative la o guvernare bazată pe austeritate, fără viziune economică, care a cerut permanent sacrificii de la oameni. ''Momentul adevărului a fost astăzi, domnule Mureșan. Și a fost pentru dumneavoastră! Momentul adevărului trebuia să însemne recunoașterea eșecului guvernării Bolojan și prezentarea unei alternative la o guvernare bazată pe austeritate, fără viziune economică, care a cerut permanent sacrificii de la oameni. în schimb, românii au aflat că le propuneți să continuăm exact de unde a rămas domnul Bolojan. După patru luni și jumătate, ați venit în fața lor cu aceleași promisiuni: vom face, vom reforma, vom continua'', a scris Manda pe Facebook. El a adăugat că românii știu deja ce a însemnat această ''reformă'' - ''au plătit mai mult, și-au permis mai puțin, iar economia României a intrat în recesiune''. ''încăpățânarea de a prezenta această direcție drept o nouă soluție nu oferă României o șansă. înseamnă să condamnați românii la continuarea unei guvernări care i-a sufocat în ultimele luni. Și, înainte să vorbească despre un 'test pentru PSD', domnul Mureșan ar trebui să-și amintească un lucru simplu: PSD este cel mai mare partid din Parlament și a susținut de la început formarea unui Guvern stabil. Dar un Guvern pentru români, domnule Mureșan! PNL este partidul care a blocat orice soluție rațională pentru formarea unui Guvern și care, după luni întregi de criză politică, le cere acum românilor să o ia de la capăt, pe același drum care a aruncat țara dintr-o criză în alta. Așa că nu PSD are de trecut testul dumneavoastră, domnule Mureșan. Dumneavoastră l-ați picat deja în fața românilor! Iar PNL trebuie să explice de ce, după eșecul acestei direcții, insistă să ducă România mai departe pe același drum'', a adăugat acesta. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
BIEFF #16 începe miercuri, la București
Cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF) începe miercuri, cu un program de aproape 100 de filme de scurt și lungmetraj prezentate în premieră națională, întâlniri cu cineaști de renume și evenimente dedicate comunității și cinefililor. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, până pe 30 septembrie, BIEFF.16 își propune să exploreze, sub tema ''Viitoruri care dispar''/ ''Vanishing Futures'', modurile în care putem continua să ne imaginăm viitorul chiar și într-o lume marcată de crize ecologice, politice și tehnologice. Nu mai puțin de 44 de filme vor fi prezentate anul acesta în competițiile oficiale ale BIEFF.16. în Competiția Internațională de Lungmetraj, dedicată cineaștilor aflați la primul sau al doilea lungmetraj, cinci filme prezentate în ultimul an la festivaluri prestigioase precum Berlinale, Veneția, Locarno, Rotterdam sau Visions du Reel impresionează prin diversitatea și inventivitatea formală. Printre filmele care vor putea fi urmărite se numără ''At Night'', o explorare nocturnă a Parisului și a oamenilor care îl populează atunci când cea mai mare parte a lumii doarme, ''Chronovisor'', un thriller hipnotic care urmărește obsesia unei cercetătoare pentru un dispozitiv ocult despre care se spune că poate reproduce imagini din orice moment al istoriei, și ''Forest High'', un experiment meditativ premiat la Berlinale, în care trei femei se perindă pe rând în rolul de îngrijitoare a unei cabane alpine. Nu lipsesc nici ''Memory'', care revendică poetic experiența trăită a invaziei și anexării Republicii Cecene de către Federația Rusă pentru a chestiona, în final, cum poate fi rupt ciclul violenței care se transmite de-a lungul generațiilor, și ''Fire Flower'', sau ''Hanabi'', care pornește de la tsunamiul și dezastrul nuclear care au afectat Japonia în 2011 pentru a ne arată că sistemul în care trăim a ajuns să depindă de astfel de catastrofe pentru a se putea menține pe poziții. Competiția Internațională de Scurtmetraj reunește anul acesta 39 de filme provenite din peste 20 de țări, semnate atât de unii dintre cei mai apreciați regizori emergenți ai momentului, cât și de artiști vizuali, cercetători sau regizori prestigioși precum Elisabeth Subrin, Miranda Pennell sau Radu Jude. După proiecții, spectatorii pot lua parte la sesiunile de Q&A cu cineaștii Basile Trouillet, Daniel Duque, Eva Sajanova, Frank Sweeney, Wafa Lazhari, Alba Jaramillo, Nate Lavey, Albert Kuhn, Jani Peltonen, Giuseppe Onelia, Zuza Banasinska, Sidney Mandros & Giancarlo M. Sandoval, și Silvia Maglioni & Graeme Thomson. în dialog cu tema ediției din acest an, BIEFF.16 propune o serie de programe tematice ce investighează felul în care provocările prezentului ne modelează imaginarul despre ceea ce urmează. De la ediția din acest an a BIEFF nu lipsesc nici focusurile de autor: ''Pelechian Project'', dedicat cineastului armean Artavazd Pelechian, prezintă în deschiderea BIEFF.16, la Cinema Elvire Popesco, cinci scurtmetraje ale acestuia, recent restaurate în 4K, în timp ce ''Rosa Barba: Landscapes of Time'' aduce la București lucrările situate între cinema, instalație și arhivă ale artistei italiene care explorează în opera sa timpul, memoria și relația dintre om și peisaj. în plus, festivalul va găzdui și patru proiecții eveniment, două dintre ele semnate de legendarul cineast experimental de origine americană James Benning: ''13 Lakes'' și ''Ten Skies'' (2004), acesta din urmă prezentat în premieră într-o versiune digitizată și urmat de un masterclass susținut de teoreticiana și curatoarea Erika Balsom, autoare a unui studiu dedicat filmului. Ele se alătură celor mai noi filme semnate de Alina Manolache și Lisandro Alonso: ''O vară de nimic'', prezentat în avanpremieră la BIEFF.16, respectiv ''Double Freedom'', care ajunge la București în premieră națională. Anul acesta, BIEFF extinde experiența de festival dincolo de sala de cinema, printr-un program conex de proiecții, dezbateri și evenimente performative și comunitare, care invită publicul să reflecteze asupra unor viitoruri posibile pentru București. Programul ''Viitoruri care dispar'' continuă pe 27 septembrie, în grădina Muzeului Național al Literaturii Române, cu un eveniment special conceput de colectivul Covor Plante Poezie ca răspuns la tema centrală a proiectului. Programul de industrie BIEFF.16 completează programul festivalului cu două paneluri despre provocările construirii unor parcursuri profesionale sustenabile. Componenta de networking este completată de Meet the Industry, o serie de întâlniri individuale între cineaștii incluși în selecția BIEFF.16 și reprezentanți ai unor festivaluri internaționale de prestigiu. Evenimentele din cadrul BIEFF #16 vor avea loc la Cinema Elvire Popesco, Apollo111 Cinema, Cinema Union și alte spații din Capitală. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) * Sursa foto: Bucharest International Experimental Film Festival BIEFF / Facebook.com
Fotbal: FCSB a anunțat rezilierea contractului antrenorului Marius Baciu
Echipa de fotbal FCSB a anunțat, miercuri, prin intermediul paginii oficiale de Facebook, rezilierea contractului antrenorului Marius Baciu și a colaboratorilor acestuia Sorin Bucuroaia și Alexandru Ioniță. 'Mulțumim, Marius Baciu! FCSB anunță rezilierea contractului cu antrenorul Marius Baciu, care a pregătit echipa noastră începând cu luna mai a acestui an. Odată cu tehnicianul, vor părăsi echipa și colaboratorii săi, Sorin Bucuroaia și Alexandru Ioniță. Clubul nostru le mulțumește tuturor pentru efortul depus în această perioadă și le urează mult succes în continuare!', au anunțat reprezentanții formației bucureștene. în vârstă de 51 de ani, Marius Baciu a preluat funcția de antrenor principal al echipei de fotbal FCSB, la 19 mai, după plecarea lui Mirel Rădoi. Fost căpitan al Stelei, Baciu a câștigat trei titluri de campion, două Cupe și două Supercupe ale României și a mai pregătit ca antrenor echipe precum Pandurii Târgu Jiu, Poli Iași, Concordia Chiajna etc. Ultima oară el fusese director tehnic la echipa vâlceană FC Păușești Otăsău (liga a treia). în actuala ediție de campionat, după 10 etape, FCSB ocupă poziția a 11-a în clasamentul Superligii, cu 12 puncte, după 3 victorii, 3 egaluri și 4 înfrângeri. La finalul partidei Universitatea Craiova - FCSB, scor 5-0, în cadrul etapei a 10-a a Superligii, finanțatorul Gigi Becali a anunțat revenirea lui Laurențiu Reghecampf pentru al treilea mandat la formația bucureșteană, însă până în acest moment clubul nu comunicase oficial despărțirea de antrenorul Marius Baciu. AGERPRES/ (AS - redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)
Grindeanu le-a transmis ambasadorilor Franței, Germaniei și Regatului Unit soluțiile PSD de relansare economică
Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a avut miercuri o întâlnire cu ambasadorii Franței, Germaniei și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România cărora le-a transmis soluțiile PSD de relansare economică și de încurajare a mediului privat. ''Investițiile străine în R
Mureșan: Vom avea în vedere o creștere a salariilor în sectorul public și o indexare a pensiilor; vom evalua ce ne permitem
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a declarat miercuri că Guvernul pe care-l va propune spre validare în Parlament va avea în vedere o creștere a salariilor în sectorul public și o indexare a pensiilor, el precizând că alcătuirea bugetului de stat pe anul 2027 va fi momentul la care se va face o evaluare pentru ''exact ce ne permitem''. El a răspuns astfel, întrebat dacă programul de guvernare pe care-l va propune Parlamentului va cuprinde, la capitolul politici sociale, măsuri care vizează, de exemplu, creșterea salariului minim, indexarea pensiilor. ''Această întrebare este o întrebare foarte importantă și întotdeauna am considerat că politicile sociale trebuie să fie un domeniu asupra căruia un partid pro-european de dreapta, ca PNL, se apleacă cu seriozitate. Ca atare, vom fi atenți la politicile sociale și ceea ce voi propune este următorul lucru. Salariile în sectorul public și pensiile au stagnat în ultimii ani, este nevoie de o creștere. Vom avea în vedere o creștere a salariilor în sectorul public și o creștere, o indexare a pensiilor. Momentul alcătuirii bugetului de stat pe anul 2027 va fi momentul la care vom evalua exact ce ne permitem. Vreau să știți foarte exact: eu evident că îmi doresc ca oamenii în România să aibă pensii și salarii cât mai mari, vom avea creșteri cel mai probabil în bugetul de stat pe anul următor cât ne permitem de mult, în mod responsabil'', a afirmat Siegfried Mureșan, la Parlament. AGERPRES/(A - redactor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) Citeşte şi: * Mureșan: Voi propune un guvern cu o agendă ambițioasă și proeuropeană; va fi momentul adevărului pentru PSD * Siegfried Mureșan: Guvernul pe care îl propun va avea trei vicepremieri din partea PNL, USR și UDMR * Siegfried Mureșan: Candidatura mea - susținută oficial de PNL, USR și UDMR; ne aflăm în dialog cu președintele PSD
Neamț: Apa reprezintă prioritatea zero pentru județ, consideră președintele CJ, Daniel-Vasilică Harpa
Apa reprezintă prioritatea zero pentru județul Neamț, a declarat miercuri, președintele Consiliului Județean (CJ), Daniel-Vasilică Harpa, făcând referire în special la criza din zona Târgu-Neamț. ''Pentru zona Târgu-Neamț, soluția principală este noua aducțiune Preutești - Târgu-Neamț. Procedura de achiziție este blocată de o contestație depusă în urmă cu peste două luni, asupra căreia Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor nu s-a pronunțat până astăzi'', a precizat Daniel-Vasilică Harpa. Președintele CJ Neamț a adăugat că, în paralel cu proiectul de construire a unei noi magistrale, va fi înlocuit un tronson de peste patru kilometri din actuala magistrală are 13,7 kilometri. Cei patru kilometri de magistrală care vor fi înlocuiți ridică cele mai mari probleme, aici fiind identificate zilnic zeci de avarii. ''Am aprobat studiul de fezabilitate și am stabilit, împreună cu proiectantul, culoarul de expropriere. Acum identificăm și măsurăm terenurile afectate, pentru a putea parcurge etapele următoare'', a spus Harpa. Totodată, CJ Neamț analizează soluții pentru canalizarea din Bălțătești, dar și pentru stația de epurare care deservește Săbăoani și Cordun. ''Avem de rezolvat și situațiile de la Bicaz și Piatra Șoimului și lucrăm la asigurarea alimentării cu apă pentru noul spital județean. Sunt probleme pe care le urmărim în paralel, împreună cu operatorul de apă și administrațiile locale. Consiliul Județean Neamț face toate demersurile care îi revin, iar eu mă implic direct pentru ca fiecare proiect să înainteze'', a subliniat Daniel-Vasilică Harpa. Orașul Târgu-Neamț, dar și comunele limitrofe se confruntă de mai bine de două luni cu criză a apei potabile, din cauza avariilor care apar pe aducțiunea de la Preutești, dar și a secetei care a afectat a doua sursă de captare a apei, de la Lunca. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriel Apetrii, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea) * Sursa foto: Daniel Vasilică Harpa / Facebook.com
Nicușor Dan: România și-a îmbunătățit răspunsul la amenințarea dronelor, dar nu este complet pregătită
România încă nu este complet pregătită pentru amenințarea reprezentată de drone, deși și-a îmbunătățit capacitățile de răspuns, a declarat președintele Nicușor Dan într-un interviu acordat jurnalistului Jim Sciutto pentru CNN International, în emisiunea ''The Brief with Jim Sciutto'', difuzată marți seara.
Dăianu: Prima urgență a țării este să avem guvern; predicția mea este că S&P nu se va grăbi cu un downgrade
Prima urgență a României o reprezintă formarea unui guvern, iar agenția de rating S&P nu se va grăbi, cel mai probabil, să retrogradeze ratingul suveran al țării, consideră președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu. 'Și acum, care este urgența? Prima urgență a țării este să avem guvern. Și aș mai spune ceva: predicția mea este că S&P-ul nu se va grăbi cu un downgrade. S&P-ul este interesat de formarea unui guvern și să vadă care va fi bugetul pe 2027, de o politică economică care va continua această ajustare fiscal-bugetară. Adică de o politică care să arate că în România s-a înțeles cât de gravă era situația în 2025 și că vom continua să mergem în direcția bună', a spus Dăianu, la conferința NewMoney Talks 'Indexul Sentimentului Economic NewMoney - INSCOP', ediția a doua. în opinia sa, faptul că România a intrat în ultima decadă din septembrie și că nu are un guvern reprezintă un eșec. 'Sunt oameni, lideri din încă guvernul interimar, care vorbesc despre faptul că e mai bine să lămurim apele prin alegeri anticipate. Măi oameni, în primul rând alegerile anticipate nu se fac peste o săptămână. Da? Peste luni de zile. Și tocmai intrarea într-o zodie a alegerilor anticipate poate să conducă la un downgrade. Adică ne jucăm cu focul', a atenționat președintele Consiliului Fiscal. Acesta a făcut referire și la premierul desemnat de către președintele Nicușor Dan să formeze guvernul, menționând că acesta are nevoie de sprijinul PSD. 'Lăsați-l pe Siegfried Mureșan. El are nevoie de sprijinul PSD-ului și nu prea a avut o retorică menită să invite la un sprijin din partea PSD-ului. Deci, una este să fi politician la Bruxelles, altceva este să fi politician în România', a subliniat Daniel Dăianu. Totodată, președintele Consiliului Fiscal a afirmat că, anul acesta, este posibil ca România să înregistreze o recesiune de 1%, dar anul viitor economia să consemneze o creștere de 2%. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Daniel Badea, editor online: Ada Vîlceanu)































