logologo

Agerpres – Agen\u021bia Na\u021bional\u0103 de Pres\u0103: \u0218tiri de actualitate cu informa\u021bii de \u00eencredere pentru o societate bine informat\u0103.

Bucure\u0219ti

Pia\u021ba Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Conflict Orientul Mijlociu

484 articole

Iranul așteaptă răspunsul SUA după un articol WSJ potrivit căruia Trump ar fi respins planul de pace
Conflict Orientul Mijlociu 26.09. 13:26

Iranul așteaptă răspunsul SUA după un articol WSJ potrivit căruia Trump ar fi respins planul de pace

Iranul așteaptă sâmbătă un răspuns oficial din partea Statelor Unite la propunerea sa de redeschidere a strâmtorii Ormuz și de încetare a luptelor din Orientul Mijlociu, după ce Wall Street Journal a relatat că președintele american Dona

Donald Trump respinge oferta Iranului pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz
Conflict Orientul Mijlociu 26.09. 08:50

Donald Trump respinge oferta Iranului pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz

Președintele american Donald Trump a respins vineri o propunere iraniană privind redeschiderea strâmtorii Ormuz în termen de șapte zile, potrivit Wall Street Journal, relatează France Presse. Donald Trump ar lua în calcul, de asemenea, rel

Trump i-a spus lui Xi Jinping că sprijinul Chinei pentru Iran este inacceptabil (ambasador)
Conflict Orientul Mijlociu 25.09. 16:49

Trump i-a spus lui Xi Jinping că sprijinul Chinei pentru Iran este inacceptabil (ambasador)

Președintele american Donald Trump a subliniat, în timpul întâlnirii la Casa Albă cu omologul său chinez Xi Jinping, că sprijinul Beijingului pentru Iran este inacceptabil, a declarat vineri ambasadorul Statelor Unite în China, David Perdue,

Xi Jinping îndeamnă Washingtonul și Teheranul să își rezolve diferendele și îndeamnă la 'prudență' în privința Taiwanului
Conflict Orientul Mijlociu 24.09. 20:57

Xi Jinping îndeamnă Washingtonul și Teheranul să își rezolve diferendele și îndeamnă la 'prudență' în privința Taiwanului

Președintele Chinei, Xi Jinping, a cerut joi Statelor Unite și Iranului să își rezolve diferendele 'cât mai repede posibil' prin negocieri, conform unor remarci relatate de agenția de știri de stat Xinhua în timpul vizitei liderului chinez la Washington, informează AFP și Reuters. Xi Jinping l-a îndemnat, de asemenea, pe omologul său american Donald Trump, într-o întâlnire la Casa Albă, să dea dovadă de 'prudență' în problema Taiwanului, conform aceleiași surse.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Adrian Dădârlat)

Guvernul Trump recunoaște opt tentative de suicid pe portavionul Lincoln
Conflict Orientul Mijlociu 24.09. 08:51

Guvernul Trump recunoaște opt tentative de suicid pe portavionul Lincoln

Guvernul american a recunoscut opt tentative de suicid în rândul militarilor americani în timpul desfășurării excepțional de lungi a portavionului Abraham Lincoln, mobilizat în Orientul Mijlociu pentru războiul împotriva Iranului, relatează AFP. într-o scrisoare a ministrului interimar al Marinei, Hung Cao, ca răspuns la întrebările formulate de senatoarea democrată Kirsten Gillibrand, consultată miercuri de AFP, guvernul președintelui Donald Trump scrie că 'de la începutul desfășurării Lincoln au existat în total opt tentative de suicid' în rândul echipajului portavionului, precum și printre militarii de pe avioane și navele însoțitoare. 'Nu a fost nicio sinucidere la bord în timpul acestei desfășurări', subliniază el. 'Un marinar a căzut peste bord la începutul lunii august', dar 'a fost rapid salvat și debarcat de pe navă pentru îngrijiri suplimentare', precizează ministrul. Un alt marinar 'a încercat să se arunce peste bord în martie', însă 'a fost împiedicat de camarazii săi' și 'a fost trimis la bază', a adăugat el. întrebat despre resursele puse la dispoziția personalului militar de la bord, ministrul a menționat, între altele, 'cinci capelani, un psiholog, un asistent social și un câine de sprijin emoțional'. Desfășurarea extrem de lungă a portavionului USS Abraham Lincoln a durat peste zece luni. Nava, cu un echipaj de câteva mii de marinari la bord, a părăsit San Diego la 21 noiembrie 2025 pentru o misiune în Marea Chinei de Sud, după care a fost redirecționată spre Orientul Mijlociu în sprijinul ofensivei comune a SUA și Israelului împotriva Iranului, declanșată la 28 februarie. în cele din urmă, a efectuat la începutul lunii septembrie o escală în Thaildanda după 286 de zile pe mare. în august, familii ale militarilor și congresmani au semnalat condiții alarmante pentru echipaj, dezvăluind tentative de sinucidere, alte probleme de sănătate mintală, penurii alimentare și condiții proaste de igienă. Toate acestea au fost respinse atunci de Donald Trump. Ministrul apărării, Pete Hegseth, estimase că situația fusese 'caricaturizată', amintește AFP. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Ada Vîlceanu)

Șeful diplomației franceze subliniază necesitatea organizării de alegeri palestiniene
Conflict Orientul Mijlociu 23.09. 19:49

Șeful diplomației franceze subliniază necesitatea organizării de alegeri palestiniene

Alegerile palestiniene programate pentru luna noiembrie trebuie neapărat să aibă loc, a cerut miercuri, la New York, ministrul de externe francez Jean-Noël Barrot, subliniind că acesta este un angajament luat de președintele Autorității

Președintele iranian la ONU: 'Victimă a terorismului', Iranul nu va capitula și mai crede în diplomație; reprezentantul SUA a părăsit sala
Conflict Orientul Mijlociu 23.09. 19:25

Președintele iranian la ONU: 'Victimă a terorismului', Iranul nu va capitula și mai crede în diplomație; reprezentantul SUA a părăsit sala

Reprezentantul delegației SUA prezent la Adunarea Generală a ONU a părăsit sala miercuri, după ce președintele iranian Massoud Pezeshkian a afirmat, în discursul său susținut acolo, că țara sa este o 'victimă a terorismului' - referindu-

Iranul amenință că va paraliza aeroporturile țărilor vecine ce se conformează sancțiunilor americane împotriva companiilor aeriene iraniene
Conflict Orientul Mijlociu 23.09. 17:46

Iranul amenință că va paraliza aeroporturile țărilor vecine ce se conformează sancțiunilor americane împotriva companiilor aeriene iraniene

Dacă statele vecine Iranului se conformează sancțiunilor americane împotriva companiilor aeriene iraniene și împiedică zborurile acestora, atunci Iranul se va asigura că aceste aeroporturi vor deveni neoperaționale, a declarat miercuri, într-un interviu la televiziunea de stat iraniană, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, Mohsen Rezaei, relatează Reuters. Principalele companii aeriene iraniene au fost nevoite să-și anuleze zborurile internaționale miercuri, în prima zi a sancțiunilor pe care Washingtonul le-a impus acestor companii și care sunt însoțite de amenințarea cu sancțiuni secundare americane împotriva oricărei țări permite operarea zborurilor acestora. însă nu toate avioanele operatorilor iranieni au rămas la sol. De exemplu, un avion al Mahan Air, una dintre principalele companii aeriene ale Iranului, a aterizat în China, țară care a respins sancțiunile americane 'unilaterale și ilegale' despre care a avertizat că 'sunt lipsite de bază în dreptul internațional' și 'nu au fost autorizate de Consiliul de Securitate al ONU'. Potrivit AFP, tot Mahan Air a anunțat însă și suspendarea tuturor zborurilor sale către Turcia vecină, la cererea autorităților turce, iar o importantă agenție de turism din Teheran a declarat că zborurile către Bagdad (Irak), Muscat (Oman), Qatar, Georgia și Azerbaidjan au fost suspendate și că nu se vând bilete de teama anulărilor. Iranul are în total 27 de companii aeriene, dar majoritatea operează numai zboruri interne. Cele două companii aeriene principale, compania aeriană națională Iran Air și compania privată Mahan Air, operează majoritatea zborurilor internaționale, în principal către țările vecine, dar și către Rusia și China. Iran Air a transmis într-un comunicat emis înainte de intrarea în vigoare a sancțiunilor americane că nu a primit nicio instrucțiune oficială din partea Turciei, Azerbaidjanului sau Irakului care să îi interzică să deservească aceste țări vecine Iranului. Totuși, compania aeriană națională iraniană nu pare să aibă niciun zbor programat să decoleze de pe aeroportul internațional Teheran miercuri, potrivit website-ului aeroportului. Georgia a interzis toate zborurile companiilor aeriene iraniene de pe teritoriul său începând de luni, la fel și Omanul, potrivit presei iraniene, care susține că că sunt negocieri în desfășurare cu această țară din urmă. în Irak, autoritățile nu au emis încă o declarație oficială, dar aeroportul din Bagdad este închis aeronavelor iraniene, iar mai multe surse, inclusiv un înalt oficial guvernamental, au declarat că Bagdadul se va conforma sancțiunilor SUA. Guvernul american a plasat pe 8 septembrie pe lista sa neagră cu sancțiuni întregul sector aviatic al Iranului și a amenințat în plus cu sancțiuni secundare orice entitate din țări terțe care va colabora cu companiile aeriene iraniene. Secretarul Trezoreriei americane, Scott Bessent, a declarat luni că, începând de miercuri, nicio companie aeriană iraniană nu va mai putea zbura nicăieri în lume. 'Dacă (avioanele) aterizează, nu vor fi realimentate, nu vor fi prestate servicii la sol și nu vor fi vândute bilete', a adăugat oficialul american, amenințând pe oricine nu se conformează acestor sancțiuni impuse de SUA că 'va rămâne în afara sistemului dolarului'. Aceste măsuri fac parte din operațiunea 'Paria Economică' lansată pe 24 august de SUA împotriva Iranului și care constă în noi sancțiuni, Washingtonul sperând să forțeze în acest mod Teheranul să redeschidă Strâmtoarea Ormuz și să accepte un acord de pace în termenii doriți de SUA. Washingtonul și Teheranul desfășoară discuții directe și indirecte de mai multe luni pentru a ajunge la un acord care să pună capăt războiului împotriva Iranului lansat în februarie de SUA și Israel și au semnat în iunie un acord provizoriu, între timp eșuat. Președintele american Donald Trump, confruntat cu un război tot mai nepopular în SUA, cu apropierea alegerilor intermediare și cu scăderea stocului de arme de precizie ale armatei americane după bombardamentele împotriva Iranului, prioritizează acum 'războiul economic' în detrimentul atacurilor aeriene.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Președintele Ahmed al-Sharaa afirmă la tribuna ONU că 'platoul Golan va rămâne un teritoriu sirian'
Conflict Orientul Mijlociu 23.09. 17:34

Președintele Ahmed al-Sharaa afirmă la tribuna ONU că 'platoul Golan va rămâne un teritoriu sirian'

Președintele sirian Ahmed al-Sharaa a declarat miercuri la Adunarea Generală a ONU că platoul Golan, ocupat de Israel din 1967, 'va rămâne un teritoriu sirian', relatează AFP. Noul guvern al Columbiei a recunoscut anexarea platoului Golan de către Israel, țară ce a ocupat cea mai mare parte a acestui teritoriu în 1967 în detrimentul Siriei. Statele Unite erau până acum singura țară ce recunoscuse, în 1981, anexarea de către Israel a zonelor platoului Golan aflate sub controlul acestui stat. 'Orice încercare care încalcă suveranitatea noastră și dreptul internațional va fi oprită. Orice altă încercare va fi zădărnicită în conformitate cu rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU', a adăugat oficialul sirian. Organizația Națiunilor Unite consideră platoul Golan un teritoriu sirian aflat sub ocupație militară israeliană. în iulie, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a reafirmat că platoul Golan face parte din Siria, numind ocupația israeliană 'total inacceptabilă'. Președintele Ahmed al-Sharaa a profitat de asemenea de cea de-a doua sa intervenție la Adunarea Generală a ONU pentru a denunța atacurile israeliene repetate împotriva țării sale de la căderea fostului dictator Bashar al-Assad. 'Israelul lansează atacuri împotriva Siriei. Au existat 500 de lovituri aeriene, peste 1.200 de incursiuni. Aceasta ne amintește de o perioadă pe care o credeam de mult apusă', a mai spus el.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Ady Ivaşcu)

Nicușor Dan: România promovează securitatea și libertatea de navigație neîngrădită în Strâmtoarea Ormuz și în Marea Neagră
Conflict Orientul Mijlociu 23.09. 17:18

Nicușor Dan: România promovează securitatea și libertatea de navigație neîngrădită în Strâmtoarea Ormuz și în Marea Neagră

New York - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: România va continua să promoveze securitatea maritimă și libertatea de navigație neîngrădită în Strâmtoarea Ormuz, precum și în Marea Neagră și în alte zone, care est

Macron critică la ONU acțiunile Israelului în Cisiordania și situația din Gaza; Israelul reacționează ferm
Conflict Orientul Mijlociu 23.09. 14:49

Macron critică la ONU acțiunile Israelului în Cisiordania și situația din Gaza; Israelul reacționează ferm

Președintele francez Emmanuel Macron a criticat marți, în ultimul său discurs la tribuna Adunării Generale a ONU înainte de încheierea mandatului prezidențial, acțiunile Israelului în Cisiordania și situația umanitară din Fâșia Gaza,

Economia Europei rezistă surprinzător de bine la șocul energetic provocat de războiul din Iran
Conflict Orientul Mijlociu 23.09. 13:23

Economia Europei rezistă surprinzător de bine la șocul energetic provocat de războiul din Iran

Economia Europei dă semne neașteptate de vitalitate, deși conflictele din Orientul Mijlociu și Ucraina au scumpit energia pentru companii și gospodării, arată o serie de indicatori privind activitatea economică, publicați miercuri, transmit

Alibaba vrea să își extindă centrele de date în Europa și Orientul Mijlociu
Conflict Orientul Mijlociu 23.09. 09:22

Alibaba vrea să își extindă centrele de date în Europa și Orientul Mijlociu

Gigantul chinez din domeniul tehnologiei Alibaba și-a dezvăluit miercuri intenția de a-și extinde centrele de date din străinătate, vizând piețele din Europa și Orientul Mijlociu, informează AFP. Alibaba este unul dintre pionierii chinezi în domeniul inteligenței artificiale (AI), în special cu Qwen, modelul său de AI, unul dintre cele mai descărcate din lume. Grupul chinez a informat că va pune la punct 'primele sale regiuni cloud' în Turcia, Finlanda și Țările de Jos, extinzându-și totodată 'amprenta centrelor de date din Malayezia, Germania, Emiratele Arabe Unite, Franța și Hong Kong' în următoarele 12 luni. Acest anunț vine cu doar câteva zile înainte de un summit mult așteptat între președintele chinez Xi Jinping și omologul său american, Donald Trump, la Washington, unde se așteaptă ca cei doi lideri să abordeze tensiunile comerciale dintre țările lor. Beijingul și Washingtonul se confruntă cu o rivalitate tehnologică care afectează industrii de vârf, inclusiv semiconductori, AI și robotică. Directorul general de la Alibaba, Eddie Wu, a declarați marți, la conferința anuală organizat la Hangzhou, sediul central al companiei, că intenționează să antreneze un model de AI deosebit de puternic, cu cinci până la zece trilioane de parametri. Acest lucru l-ar face de câteva ori mai mare decât cel mai mare model chinezesc actual. Alibaba își propune să ajungă la o capacitate globală a centrelor de date de peste 20 de gigawați până în 2032, a adăugat Wu. La conferința de marți, Alibaba a dezvăluit și un nou cip AI, Zhenwu V900, pe care Wu l-a descris ca fiind 'cel mai puternic din China'. Washingtonul încearcă să frâneze progresul Chinei prin impunerea unor controale la export asupra cipurilor avansate necesare pentru AI-ul de ultimă generație, blocând accesul la cei mai sofisticați semiconductori americani, cum ar fi cei de la Nvidia. De cealaltă parte, eforturile Beijingului de a atinge autosuficiența în domeniul tehnologic împing companiile chineze din acest sector să adopte cipuri produse pe plan intern ca alternative la produsele străine. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)

Iranul a comunicat Statelor Unite condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)
Conflict Orientul Mijlociu 22.09. 23:27

Iranul a comunicat Statelor Unite condițiile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz (presă iraniană)

Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, s-a întâlnit marți, la New York, cu trimisul special american Steve Witkoff, căruia i-a comunicat condițiile Teheranului pentru redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz, a raportat televiziunea de stat IRIB, citată de AFP. Potrivit IRIB, Araghchi i-a declarat lui Witkoff că printre condițiile Teheranului se află 'ridicarea imediată a blocadei navale (americane, n.red.), eliberarea rapidă a tuturor activelor iraniene înghețate, precum și încheierea războiului pe toate fronturile'. Președintele SUA, Donald Trump, menționase anterior o întâlnire între oficiali iranieni și americani în marginea Adunării Generale a ONU. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda, editor online: Andreea Preda)

China se opune sancțiunilor unilaterale americane împotriva companiilor aeriene iraniene
Conflict Orientul Mijlociu 22.09. 16:46

China se opune sancțiunilor unilaterale americane împotriva companiilor aeriene iraniene

China și-a exprimat marți opoziția față de sancțiunile 'unilaterale' și 'ilegale' impuse de SUA companiilor aeriene iraniene și însoțite de amenințarea cu sancțiuni secundare americane împotriva oricui face afaceri cu respectivele companii, relatează agenția EFE. Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Guo Jiakun, a subliniat la o conferință de presă că aceste măsuri decise de SUA 'sunt lipsite de bază în dreptul internațional' și 'nu au fost autorizate de Consiliul de Securitate al ONU'. Războiul desfășurat de SUA împotriva Iranului va fi cu siguranță unul dintre subiectele de pe agenda întâlnirii pe care o vor avea joi la Washington președintele american Donald Trump și omologul său chinez Xi Jinping. Guvernul american a plasat pe 8 septembrie pe lista sa neagră cu sancțiuni întregul sector aviatic al Iranului și a amenințat în plus cu sancțiuni secundare orice entitate din țări terțe care va colabora cu companiile aeriene iraniene. Secretarul Trezoreriei americane, Scott Bessent, a declarat luni că, începând de miercuri, nicio companie aeriană iraniană nu va mai putea zbura nicăieri în lume. 'Dacă (avioanele) aterizează, nu vor fi realimentate, nu vor fi prestate servicii la sol și nu vor fi vândute bilete', a adăugat oficialul american, amenințând pe oricine nu se conformează acestor sancțiuni impuse de SUA că 'va rămâne în afara sistemului dolarului'. Aceste măsuri fac parte din operațiunea 'Paria Economică' lansată pe 24 august de SUA împotriva Iranului și care constă în noi sancțiuni, Washingtonul sperând să forțeze în acest mod Teheranul să redeschidă Strâmtoarea Ormuz și să accepte un acord de pace în termenii doriți de SUA. Washingtonul și Teheranul desfășoară discuții directe și indirecte de mai multe luni pentru a ajunge la un acord care să pună capăt războiului împotriva Iranului lansat în februarie de SUA și Israel și au semnat în iunie un acord provizoriu, între timp eșuat, după ce Trump a acuzat Iranul că a reluat atacurile asupra navelor comerciale în Strâmtoarea Ormuz. Acel acord a permis atunci pentru o scurtă perioadă redeschiderea acestei strâmtori și relaxarea sancțiunilor împotriva Iranului, înțelegere ce ar fi trebuit urmată de negocieri suplimentare timp de 60 de zile care să conducă la un acord final pentru soluționarea chestiunilor cele mai conflictuale, în special dosarul nuclear iranian și sancțiunile impuse Iranului. Președintele Trump, confruntat cu un război tot mai nepopular în SUA, cu apropierea alegerilor intermediare și cu scăderea stocului de arme de precizie ale armatei americane după bombardamentele împotriva Iranului, prioritizează acum 'războiul economic' în detrimentul atacurilor aeriene. El și-a exprimat duminică disponibilitatea de a se întâlni cu omologul său iranian, Masoud Pezeshkian, în timpul Adunării Generale a ONU, însă amenințând simultan că va 'arunca în aer' Iranul. Acesta din urmă a formulat la rândul său noi amenințările la adresa Statelor Unite în ultimele zile, susținând că dispune de informații conform cărora Washingtonul intenționează să reia operațiunile de luptă cu sprijinul aliaților săi din Orientul Mijlociu. în același timp, Teheranul a transmis Washingtonului, prin intermediari, condițiile sale pentru încheierea războiului și redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Aceste condiții includ, printre altele, încetarea ostilităților pe toate fronturile, inclusiv în Liban, eliberarea activelor iraniene blocate în țări terțe și ridicarea blocadei navale impuse de SUA asupra porturilor și navelor iraniene.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)

Iranul, gata să redeschidă Strâmtoarea Ormuz dacă SUA reduc presiunea militară și ridică blocada
Conflict Orientul Mijlociu 22.09. 13:30

Iranul, gata să redeschidă Strâmtoarea Ormuz dacă SUA reduc presiunea militară și ridică blocada

Iran poate redeschide Strâmtoarea Ormuz în șapte zile dacă Statele Unite ale Americii reduc presiunea militară și ridică blocada instituită asupra porturilor iraniene, a declarat marți un oficial iranian pentru Reuters. Acest responsabil

Președintele iranian Masoud Pezeshkian promite să apere ferm la ONU pozițiile țării sale
Conflict Orientul Mijlociu 22.09. 09:12

Președintele iranian Masoud Pezeshkian promite să apere ferm la ONU pozițiile țării sale

Președintele iranian Masoud Pezeshkian, care a plecat marți spre New York pentru a participa la sesiunea anuală a Adunării Generale a ONU, a promis că ''va apăra ferm'' pozițiile țării sale pe fondul conflictului cu SUA, transmit AFP și Reuters. ''Am ieșit cu capul sus (din război), ceea ce constituie o sursă de demnitate și de mândrie pentru noi toți. Iată de ce ne vom apăra ferm pozițiile în instanțele internaționale'', a declarat Pezeshkian înaintea plecării din Iran, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat iraniană. El urmează să se exprime miercuri de la tribuna ONU. ''Vom folosi cât mai bine posibil această ocazie pentru a face cunoscută situația dificilă din Iran comunității internaționale. Le vom spune cu fermitate adversarilor noștri că, în pofida tuturor nedreptăților și inegalităților, poporul iranian a rezistat bine'', a adăugat președintele Iranului. Masoud Pezeshkian este cea mai înaltă oficialitate iraniană care intră pe teritoriul SUA de la începutul războiului declanșat în februarie de loviturile americano-israeliene, după ce luni a ajuns la New York și ministrul de externe iranian Abbas Araghchi. SUA au autorizat o parte a delegației iraniene să se deplaseze la ONU în pofida conflictului din Orientul Mijlociu, dar delegația este supusă unor restricții, la fel ca anul trecut, potrivit Departamentului de Stat american. în schimb, echipa de comunicare a președintelui iranian nu a primit autorizația de a-l însoți la New York. Decizia a fost calificată drept ''măsură ostilă'' de un purtător de cuvânt al președinției iraniene, Habibollah Abbassi, citat de media locale. Redeschiderea strâmtorii strategice Ormuz rămâne în centrul conflictului dintre Washington și Teheran. Traficul pe această rută maritimă parcursă de o cincime din hidrocarburile mondiale este perturbat masiv de Iran încă de la începutul conflictului. De partea lor, Statele Unite au impus o blocadă asupra porturilor iraniene și sporesc presiunea economică asupra Iranului pentru a ''asfixia'' financiar această țară, adaugă AFP. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)

Nivelul de aprobare al lui Trump scade la un minim istoric de 32%, afectat de creșterea costului vieții
Conflict Orientul Mijlociu 21.09. 22:45

Nivelul de aprobare al lui Trump scade la un minim istoric de 32%, afectat de creșterea costului vieții

Rata de aprobare a președintelui american Donald Trump a scăzut la 32% - cea mai mică din cariera sa politică - în condițiile în care simpatizanții săi republicani s-au arătat nemulțumiți de modul în care gestionează costul vieții pe fondul războiului nepopular din Iran, conform unui nou sondaj citat de Reuters. Sondajul desfășurat pe parcursul a patru zile, care s-a încheiat duminică, a arătat că 73% dintre republicani aprobă activitatea lui Trump, în scădere de la 82% cât se înregistra într-un sondaj Reuters/Ipsos cu o săptămână în urmă. în acea săptămână, rata sa generală de aprobare era de 35%. Trump a revenit la Casa Albă în ianuarie 2025, promițând că va opri inflația și va pune capăt războaielor externe. într-un sondaj Reuters/Ipsos realizat la câteva ore după învestirea sa, acesta se bucura de o rată de aprobare de 47%. Doar 17% dintre repondenții din noul sondaj au aprobat modul în care acesta gestionează costul vieții - principala problemă despre care americanii spun că le va determina votul la alegerile parlamentare parțiale din 3 noiembrie, când republicanii lui Trump își apără majoritățile strânse din Congres. Nemulțumirea în rândul republicanilor pe această temă a crescut de când Trump a declanșat războiul împotriva Iranului în februarie, fapt ce a dus la o creștere bruscă a prețurilor la benzină și motorină. Acum, pentru prima dată, republicanii care dezaprobă gestionarea costului vieții de către Trump îi depășesc numeric pe cei care îi oferă susținere - 51% față de 44%. Rata de aprobare a lui Trump este mai mică decât oricare alta înregistrată pentru predecesorul său democrat, Joe Biden, a cărui președinție a fost de asemenea marcată de o inflație în creștere și care, în cele din urmă, a renunțat la candidatura pentru realegere după o performanță slabă la dezbateri care a sporit îngrijorările legate de vârsta sa. Sondajul Reuters/Ipsos a arătat că alegătorii înregistrați i-au preferat pe democrați în detrimentul republicanilor - 43% la 35% - atunci când au fost întrebați cum vor vota la alegerile parțiale. Diferența de opt puncte reprezintă cel mai mare avans pentru democrați în sondajele Reuters/Ipsos din acest an. Pentru republicani, pierderea controlului asupra oricăreia dintre camerele Congresului ar putea complica agenda lui Trump în ultimii doi ani ai mandatului său. Rezultatele sondajului privind intențiile de vot pentru Congres oferă o imagine de ansamblu asupra partidului pe care americanii din întreaga țară vor să îl vadă la conducere, deși rezultatele nu surprind toate nuanțele competițiilor de la nivelul fiecărui stat și district în parte, care determină controlul asupra Senatului și Camerei Reprezentanților. Trump rămâne popular în rândul republicanilor în ceea ce privește problema imigrației - 79% din partidul său susținându-l -, însă doar 36% dintre americani, în general, îi sprijină abordarea în această materie, în timp ce 55% o dezaprobă. Unii aliați republicani din Congres au avertizat că campania sa agresivă de deportare a persoanelor aflate ilegal în țară riscă să îndepărteze alegătorii care au membri ai familiei imigrați recent în America, cum ar fi o parte din comunitatea hispanică. Doar 24% dintre americani îi susțin abordarea față de conflictul cu Iranul. Sondajul Reuters/Ipsos a fost realizat online și a colectat 1.277 de răspunsuri de la adulți americani din întreaga țară. Acesta a avut o marjă de eroare de trei puncte procentuale. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)

Iranul închide un centru cultural afiliat ambasadei Franței la Teheran
Conflict Orientul Mijlociu 21.09. 00:13

Iranul închide un centru cultural afiliat ambasadei Franței la Teheran

Iranul a închis Centrul de limbă franceză (CLF), legat de ambasada Franței, pentru că ar fi desfășurat 'activități ilegale', a anunțat duminică justiția iraniană, o decizie 'inacceptabilă' pentru Paris care va lua 'măsurile adecvate pentru a răspunde', relatează AFP. 'Prin decizia Parchetului din Teheran, centrul ilegal afiliat ambasadei Franței la Teheran (cunoscut sub numele de CLF), care opera de ani de zile sub paravanul predării limbilor străine, a fost închis', potrivit unui comunicat al agenției Mizan, organul puterii judiciare. 'Acest nou atac împotriva dispozitivului cultural francez din Iran, care urmează agresiunii asupra a doi agenți ai ambasadei Franței în iulie, este nejustificat și inacceptabil', a denunțat duminică seară Ministerul francez de Externe, dând asigurări că Franța 'va lua măsurile adecvate pentru a răspunde'. La solicitarea ministrului de externe, Jean-Noel Barrot, 'ambasadorul Republicii Islamice Iran va fi convocat la Quai d'Orsay' (sediul MAE francez), a adăugat ministerul. Deschis de peste 20 de ani la Teheran, conform site-ului său oficial, CLF, una dintre principalele instituții de învățământ al limbii franceze din Iran, preda cursuri de franceză, găzduia examene și dispunea de o mediatecă. închiderea survine într-un context de relații tensionate între cele două țări. în iulie, acestea s-au tensionat și mai mult după un incident în care au fost implicați doi diplomați francezi aflați la post în Teheran. Barrot a acuzat atunci Teheranul că i-a 'reținut fără motiv timp de mai multe ore', adăugând că unul dintre ei a fost 'molestat'. Iranul a criticat atunci 'etichetele înșelătoare' și a denunțat 'imixtiuni' în afacerile sale interne 'sub pretextul interacțiunii cu societatea civilă'. Autoritățile iraniene le-au interzis ulterior celor doi diplomați să își mai exercite funcția în Iran. Ca represalii, Franța a expulzat doi diplomați de la ambasada Iranului din Paris. Tot în această săptămână, Barrot și omologul său iranian, Abbas Araghchi, s-au contrat prin intermediul rețelelor sociale pe tema situației drepturilor omului în Iran și a trecutului colonial al Franței. întrebată sâmbătă de AFP cu privire la starea relațiilor dintre Paris și Teheran, o sursă diplomatică iraniană a deplâns faptul că Franța, 'țara drepturilor omului', a 'rămas tăcută' de la începutul războiului declanșat la sfârșitul lunii februarie prin lovituri israeliano-americane împotriva Iranului. 'Franța a încercat să justifice agresiunea' fără a o condamna, a adăugat acest înalt oficial sub protecția anonimatului. Nu este prima dată când Iranul ia măsuri împotriva intereselor franceze la Teheran. în ianuarie 2023, autoritățile au închis Institutul Francez de Cercetare din Iran (IFRI), prezent de decenii, după publicarea de către revista Charlie Hebdo a unor caricaturi considerate insultătoare la adresa fostului ghid suprem iranian Ali Khamenei. Instituția includea, în special, o bibliotecă bogată, utilizată de studenții de limbă franceză și de cadrele universitare iraniene. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda) Sursa foto: clf-teh.org/fr

Război în Orientul Mijlociu: Șeful diplomației iraniene, așteptat la Doha
Conflict Orientul Mijlociu 20.09. 23:13

Război în Orientul Mijlociu: Șeful diplomației iraniene, așteptat la Doha

Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, va face o escală în Qatar, mediator în conflictul dintre Teheran și Washington, înainte de a se deplasa la New York pentru Adunarea Generală a ONU, potrivit agenției de stat IRNA, citată de AFP.

Iranul afirmă că Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă doar dacă SUA îndeplinesc toate condițiile Teheranului
Conflict Orientul Mijlociu 20.09. 12:22

Iranul afirmă că Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă doar dacă SUA îndeplinesc toate condițiile Teheranului

Președintele parlamentului iranian și principalul negociator al Iranului în discuțiile cu Statele Unite, Mohammad Bagher Ghalibaf, a declarat că Strâmtoarea Ormuz va fi redeschisă doar dacă Washingtonul îndeplinește mai întâi toate condițiile Teheranului, a informat duminică agenția de știri iraniană Irna, preluată de dpa. Dacă acest lucru nu se întâmplă, nu se va reveni la stadiul anterior al negocierilor, a spus Ghalibaf, adăugând că poziția Iranului este clară și nu este negociabilă. Șeful Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, Mohsen Rezaee, a semnalat sâmbătă disponibilitatea Iranului de a pune capăt războiului cu SUA, pe baza acordului-cadru încheiat de cele două țări în iunie. Rezaee a enumerat șapte condiții în acest sens, într-un interviu acordat postului de televiziune în limba arabă Al Jazeera. Printre altele, Teheranul cere ca SUA să deblocheze activele iraniene înghețate, să pună capăt conflictului pe toate fronturile și să ridice blocada asupra porturilor și navelor iraniene. Conducerea Iranului cere totodată Washingtonului să nu se mai amestece în afacerile interne ale țării. Aceste cereri sunt în concordanță cu acordul din iunie, care urmarea să pregătească terenul pentru o înțelegere definitivă. Rezaee a mai cerut ca SUA să îndeplinească toate condițiile înainte de a avea loc noi negocieri, care ar urma să abordeze și viitorul programului nuclear al Iranului.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Anda Badea)

Iranul afirmă că a lovit un petrolier în sectorul Ormuz
Conflict Orientul Mijlociu 18.09. 03:15

Iranul afirmă că a lovit un petrolier în sectorul Ormuz

Gardienii Revoluției din Iran au anunțat vineri că au lovit un petrolier sub pavilion togolez în sectorul Strâmtorii Ormuz, potrivit unui comunicat preluat de agenția de stat IRNA, relatează AFP. 'Petrolierul +Trend+, sub pavilion togolez, a fost vizat și interceptat după ce la bord a izbucnit un incendiu', precizează textul care menționează o tentativă de 'trecere ilegală' prin strâmtoare. în cursul serii de joi, agenția britanică de siguranță maritimă UKMTO raportase un 'incident de securitate în Strâmtoarea Ormuz, la 16 mile maritime (29,5 km) nord-est de Khasab, Oman'. UKMTO nu oferise, însă, detalii despre nava implicată și nu se știe dacă este vorba despre aceeași menționată de Gardienii Revoluției. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)

Șeful diplomației chineze abordează tema Orientului Mijlociu într-o discuție telefonică cu Marco Rubio
Conflict Orientul Mijlociu 17.09. 19:16

Șeful diplomației chineze abordează tema Orientului Mijlociu într-o discuție telefonică cu Marco Rubio

Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a abordat joi problematica Orientului Mijlociu într-o discuție telefonică purtată cu secretarul de stat american Marco Rubio, cu câteva zile înaintea unei întâlniri mult așteptate între președinții c

O misiune a ONU a găsit motive să creadă că SUA au comis crime de război în Iran
Conflict Orientul Mijlociu 17.09. 12:38

O misiune a ONU a găsit motive să creadă că SUA au comis crime de război în Iran

O misiune de anchetă a ONU privind Iranul a transmis joi că există motive întemeiate să creadă că Statele Unite s-au aflat în spatele a două lovituri militare asupra unei școli și a unei baze sportive din Iran, în luna februarie, și că

China, pregătită să apere 'interesele legitime' ale Iranului, îndeamnă Teheranul și SUA la reținere
Conflict Orientul Mijlociu 16.09. 13:45

China, pregătită să apere 'interesele legitime' ale Iranului, îndeamnă Teheranul și SUA la reținere

China este pregătită să apere 'interesele legitime' ale Iranului în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, și îndeamnă Iranul și Statele Unite să dea dovadă de 'reținere' și să revină la memorandumul de înțelegere încheiat în iunie, a indicat miercuri șeful diplomației chineze, după o întrevedere cu omologul său iranian la Beijing, transmite AFP. 'China și Iranul sunt legate printr-un parteneriat strategic global. China este dispusă să întărească dialogul și cooperarea cu Iranul și să apere eficient drepturile și interesele legitime ale acestuia', a declarat Wang Yi, citat într-un comunicat al Ministerului de Externe. Șeful diplomației chineze a discutat cu omologul său iranian Abbas Araghchi cu puțin timp înaintea vizitei președintelui Xi Jinping în SUA și a summitului prevăzut cu președintele american Donald Trump. Conflictul din Orientul Mijlociu ar urma să figureze printre temele de discuție. China este unul dintre partenerii economici principali ai Iranului - de unde cumpără o mare parte a petrolului - și un important susținător diplomatic. 'încurajăm Iranul și Statele Unite să se arate raționali și să dea dovadă de reținere', precum și să revină rapid la memorandumul de înțelegere încheiat în iunie cu medierea Pakistanului, și să 'restructureze mecanismele de negociere', a mai afirmat Wang Yi. 'Nu dorim să vedem tensiunile regionale extinzându-se în Yemen și Marea Roșie', a adăugat ministrul chinez. Yemenul, vecin al Arabiei Saudite, a fost antrenat în iulie în conflictul declanșat de atacurile americano-israeliane împotriva Iranului la sfârșitul lunii februarie. La începutul lunii septembrie, rebelii houthi au lansat o ofensivă majoră și au preluat controlul asupra întregului litoral yemenit de-a lungul Mării Roșii, inclusiv asupra Strâmtorii Bab el-Mandeb.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor online: Ady Ivaşcu)

Ministrul israelian al apărării promite să 'termine treaba' în Fâșia Gaza și să o golească de locuitori
Conflict Orientul Mijlociu 16.09. 13:22

Ministrul israelian al apărării promite să 'termine treaba' în Fâșia Gaza și să o golească de locuitori

Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a afirmat miercuri că armata israeliană este pregătită să 'termine treaba' în Fâșia Gaza, pentru a putea să golească acest teritoriu palestinian de cei două milioane de locuitori ai săi, relatează AFP. Ministrul israelian, care face în mod obișnuit declarații de acest fel, a răspuns astfel unui opozant politic în timp ce în Israel se desfășoară campania electorală pentru alegerile legislative care vor avea loc la sfârșitul lunii octombrie. Respectivul opozant ironizase autoritățile după un anunț al acestora referitor la uciderea unui comandant de brigadă al grupării palestiniene Hamas la Rafah, în sudul Fâșiei Gaza. 'Trei ani de război, cinci divizii care au luptat în Fâșia Gaza, și încă există un comandant și o brigadă (a Hamas) în Rafah?', a întrebat Ofer Winter, candidat al unui nou partid de dreapta. Israelul deja a 'golit de locuitori Rafah și 70% din Gaza' de la începutul ofensivei israeliene lansate după atacul efectuat de Hamas asupra Israelului pe 7 octombrie 2023, a mai spus ministrul israelian al apărării în răspunsul dat. Potrivit aceluiași ministru, acordul de încetare a focului încheiat în urma medierii SUA în octombrie 2025 are o 'valoare prețioasă pentru toți israelienii', întrucât a permis eliberarea ultimilor ostatici deținuți de Hamas și include 'angajamentul' Washingtonului de a dezarma mișcarea islamistă palestiniană. Dar, 'noi toți am înțeles că acest lucru nu se va întâmpla, iar armata este gata, atunci când ordinul va veni, să elimine Hamas, să termine treaba, pentru a putea de asemenea să punem în practică planul de migrație', a afirmat ministru Israel Katz. El a spus și la începutul lunii că Israelul este pregătit să golească Fâșia Gaza de populația sa, dar așteaptă undă verde din partea Statelor Unite, care, potrivit acestui ministru, trebuie mai întâi să clarifice unde vor fi trimiși cei circa două milioane de locuitori din enclava palestiniană. Totuși, ambasadorul american în Israel, Mike Huckabee, a dezmințit existența vreunui plan de 'a deplasa persoane în afara Fâșiei Gaza împotriva voinței lor'. El a descris acest plan drept unul voluntar, afirmând că majoritatea palestinienilor doresc să plece de acolo. Aproape întreaga populație a Fâșiei Gaza a fost strămutată în interiorul acestui teritoriu devastat de război. în urma atacului lansat de gruparea Hamas pe 7 octombrie 2003 asupra părții de sud a Israelului, unde circa 1.200 de persoane au fost ucise și alte 250 au fost capturate de gruparea islamistă palestiniană, armata israeliană a lansat un asediu asupra Fâșiei Gaza care continuă și în prezent, în pofida armistițiului semnat în urmă cu unsprezece luni, provocând moartea a 73.670 de palestinieni - majoritatea femei și copii - potrivit Ministerului Sănătății din Fâșia Gaza.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Liban: Președintele Joseph Aoun afirmă că dorește un acord de securitate cu Israelul, un prim pas către pace
Conflict Orientul Mijlociu 16.09. 12:10

Liban: Președintele Joseph Aoun afirmă că dorește un acord de securitate cu Israelul, un prim pas către pace

Președintele libanez Joseph Aoun a declarat că dorește să încheie un acord de securitate cu Israelul, odată ce armata sa se va retrage din sudul țării, și s-a declarat hotărât să dezarmeze gruparea pro-iraniană Hezbollah, însă 'fără confruntare', relatează miercuri AFP. într-un interviu acordat marți AFP, înainte de o vizită la Paris, președintele Joseph Aoun a afirmat că Libanul dorește o nouă forță, europeană sau alta, pentru a evita un 'vid' de securitate după retragerea Căștilor Albastre ale ONU, al căror mandat expiră la sfârșitul lunii decembrie. Joseph Aoun, care sosește miercuri la Paris, va participa joi alături de președintele francez Emmanuel Macron și regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, la o reuniune menită să pregătească sprijinul internațional pentru desfășurarea armatei libaneze pe întreg teritoriul țării. 'Partenerii noștri arabi și europeni, precum și Statele Unite și prietenii noștri, trebuie să împărtășească cu noi responsabilitatea de a sprijini armata și de a consolida statul libanez', a declarat președintele libanez. Trupele libaneze urmează să fie desfășurate în sudul țării în urma unei retrageri treptate a forțelor israeliene, în conformitate cu un acord-cadru încheiat între Liban și Israel în iunie sub auspiciile SUA, care prevede dezarmarea Hezbollah. 'Nu avem altă opțiune decât negocierile, deoarece alternativa este războiul, care ar fi foarte costisitor pentru noi', a subliniat Aoun. El și-a exprimat dorința de a ajunge la un acord de securitate cu Israelul 'care să pună capăt stării de ostilitate și să permită desfășurarea armatei la frontieră'. 'Acesta ar putea constitui etapa preliminară a unui acord de pace, dar trebuie să procedam pas cu pas', începând cu o retragere israeliană, a adăugat el. Președintele a declarat, de asemenea, că Libanul dorește o nouă forță în sudul țării după retragerea Căștilor Albastre. 'Esențial este să nu existe un vid', a spus el, adăugând că această forță va fi 'temporară, până când armata va fi desfășurată'. 'Indiferent de natura acestei forțe, pentru mine nu reprezintă o problemă: europeană, non-europeană, americană, o altă forță ONU, asiatică sau chiar un amestec de forțe europene, arabe și asiatice', a adăugat el. Sub presiunea SUA, Consiliul de Securitate al ONU a decis în august 2025 ca misiunea Căștilor Albastre ale ONU pe teritoriul Libanului să se încheie în decembrie 2026. Aoun a subliniat, de asemenea, că decizia guvernului libanez de a dezarma Hezbollah 'nu este nici negociabilă, nici deschisă dezbaterii'. însă, în același timp, 'obiectivul nu este confruntarea (...) Suntem hotărâți să soluționăm această problemă pe cale pașnică', a mai spus președintele Aoun, adăugând că 'nu este vorba despre construirea unui stat cu prețul unui conflict sângeros în Liban sau al unui nou război civil'.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Ady Ivaşcu)

Ministrul de externe iranian ironizează SUA pentru pierderile militare suferite în război
Conflict Orientul Mijlociu 16.09. 10:02

Ministrul de externe iranian ironizează SUA pentru pierderile militare suferite în război

Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a ironizat marți declarațiile SUA conform cărora Iranul a fost lăsat fără apărare, făcând referire la un raport al Departamentului Apărării american care detaliază lipsa de muniție și daunele suferite de armata americană în timpul războiului din Orientul Mijlociu, relatează dpa. 'Ficțiune: Iranul este lipsit de apărare', a scris Araghchi pe X. 'Realitate: Baze militare americane făcute bucăți; zeci de avioane pârjolite'. Araghchi a făcut referire la un raport al Departamentului Apărării al SUA, înaintat Congresului și publicat luni. El a descris pierderile dezvăluite în raport ca fiind doar 'vârful aisbergului'. Raportul afirmă că atacurile iraniene au avariat sau distrus 'sute de clădiri și instalații' la bazele militare americane din Kuweit, Bahrain, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Irak, Oman și Iordania. în raport se menționează că zeci de avioane de luptă americane și alte aeronave militare au fost avariate sau distruse în timpul războiului. La scurt timp după începerea conflictului, președintele american Donald Trump a declarat că Republica Islamică nu are 'absolut nicio apărare' și a susținut că marina, conducerea și forțele aeriene iraniene au fost distruse. Un organ de control al Departamentului Apărării american a constatat, de asemenea, că utilizarea masivă de muniții în timpul operațiunii 'Epic Fury' împotriva Iranului a provocat o 'penurie de stocuri strategice' și a scos la iveală blocaje în capacitatea industriei de apărare a SUA de a reface stocurile. Un număr mare de rachete interceptoare, inclusiv rachete Patriot și THAAD, au fost folosite în timpul conflictului. THAAD, sau Terminal High Altitude Area Defense, este un sistem conceput pentru a intercepta rachete balistice cu rază scurtă și medie de acțiune. Conform raportului, Iranul a distrus, de asemenea, o stație radar THAAD în valoare de circa 500 de milioane de dolari. Pentagonul a estimat costul efortului de război până la sfârșitul lunii iunie la 33,4 miliarde de dolari, dintre care peste 22 de miliarde de dolari au fost cheltuiți pe muniție.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Ady Ivaşcu)

Gaza: Opt morți și cel puțin 60 de dispăruți în urma prăbușirii unei clădiri
Conflict Orientul Mijlociu 16.09. 08:04

Gaza: Opt morți și cel puțin 60 de dispăruți în urma prăbușirii unei clădiri

Opt persoane au murit și peste 60 sunt date dispărute după ce o clădire cu șase etaje s-a prăbușit în orașul Gaza, a transmis miercuri Apărarea Civilă a enclavei pentru AFP. 'Cadavrele a opt martiri, inclusiv copii, și 15 răniți au

Războiul SUA împotriva Iranului a costat până acum 38 de miliarde de dolari (raport)
Conflict Orientul Mijlociu 15.09. 21:55

Războiul SUA împotriva Iranului a costat până acum 38 de miliarde de dolari (raport)

Războiul de șase luni al SUA împotriva Iranului a costat până acum 38 de miliarde de dolari, sumă care se estimează că va crește cu 3 miliarde de dolari pe lună, a raportat marți Biroul de Buget al Congresului (CBO), în timp ce administr

Cele mai noi știri

Cele mai citite

Flux Agerpres