reportaj
103 articole
REPORTAJ/ Mureș: Cum a salvat un constructor privat noul Institut al Inimii, sfidând falimentul și blocajele statului (GALERIE FOTO)
Noul Centru Chirurgical Cardiovascular din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș este o realitate palpabilă, un proiect de succes la nivel național, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES Măreția clădirii cu regim de înălțime 2S+P+5E - dotată cu un Bloc Operator ultramodern, secții de ATI, Cardiologie Pediatrică și laboratoare de explorări de ultimă generație - a fost celebrată la inaugurarea oficială. Nu s-au tăiat panglici, însă s-au rostit discursuri și s-au aplaudat jaloanele atinse prin Planul Național de Redresare și Reziliență. însă, dincolo de sticla lucioasă și de ecranele aparatelor medicale abia scoase din cutie, se ascunde o poveste dramatică de culise. Este cronica unei înfruntări directe între performanța sectorului privat și monstrul birocratic al statului român. Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES Spitalul - primul de acest profil construit de la zero în Târgu Mureș după o jumătate de secol - nu ar fi existat dacă un grup românesc de construcții nu ar fi ales să-și joace la ruleta rusească propriul destin financiar. Constructorul privat a mers până la marginea prăpastiei, asumându-și riscul intrării în incapacitate de plată doar pentru ca proiectul să nu fie îngropat de indolență. în timp ce marile șantiere publice din România au nevoie de decenii pentru a muta câțiva metri de pământ, noul Centru Cardiovascular a fost finalizat într-un ritm aproape ireal pentru infrastructura autohtonă: în 8 aprilie 2025 se emite ordinul de începere a lucrărilor, iar pe atunci terenul din curtea IUBCvT era complet gol. în august 2026, clădirea este predată la cheie, complet funcțională și utilată. Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES în mai puțin de 17 luni (aproximativ 500 de zile de execuție efectivă), constructorul a ridicat un gigant medical, implementând soluții tehnologice inovatoare și un know-how dezvoltat intern, completat de integrarea structurilor din fabricile proprii ale grupului. Dintre cele 25 de spitale promise inițial la nivel național prin PNRR, o mare parte s-au rătăcit în hățișul administrativ, însă Târgu Mureș a învins statisticile nefaste pentru că șantierul a funcționat după legile eficienței private, nu după ceasul funcționarilor din Capitală sau al birocraților din instituțiile publice. Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES Adevăratul test de rezistență nu a fost însă cel al betonului, ci cel al nervilor și al responsabilității economice, după cum a afirmat directorul general al grupului CON-A, Sorin Cristea, la festivitatea de inaugurare. în luna aprilie 2025 a început șantierul propriu-zis, după luni de tergiversări ale instituțiilor statului, care au decis să acorde, în sfârșit, avizele, după ce au fost aduse la aceeași masă de Instituția Prefectului - Județul Mureș și puse față în față. Din acel moment, compania investește masiv din fonduri proprii. în august 2025, structura ajunge la etajul al treilea, iar statul român nu plătise nimic, deși unii miniștri și politicieni deja se lăudau cu modul în care noul spital din Târgu Mureș creștea, spune constructorul. Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES La data de 31 august 2025, șantierul zumzăia de activitate, structura de rezistență din fier și beton a clădirii ajunsese deja la etajul al treilea, însă în spatele cortinei, situația financiară era de o gravitate extremă: compania achitase deja avansuri de milioane de euro din resurse proprii către furnizori internaționali pentru a securiza echipamentele medicale grele și materialele esențiale. în schimb, de la beneficiarul de stat, antreprenorul și proiectantul nu încasaseră niciun leu, iar primele fonduri aveau să fie deblocate abia în septembrie 2025, după luni de secetă financiară forțată. Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES însă, mai toxică decât lipsa lichidităților, afirmă Cristea, a fost impredictibilitatea totală generată de aparatul de stat, iar întrebările care măcinau conducerea companiei nu erau tehnice, ci birocratice: ''Va rămâne sau nu acest proiect în PNRR? Va fi tăiată finanțarea de la centru? Cine va deconta milioanele deja investite în structură?''. Pentru un minister, întârzierea unei semnături înseamnă doar un dosar amânat, pentru un grup privat cu peste 1.000 de angajați, înseamnă riscul de a nu mai putea plăti salariile familiilor care depind de el și intrarea directă în colaps financiar. ''Pentru cine privește de afară, acestea pot părea niște întrebări administrative. Pentru mine nu erau. Eu conduc un grup de firme în care lucrează în jur de 1.000 de angajați. în spatele lor sunt familii, salarii, fabrici, furnizori, investiții și responsabilități pe care nu le poți pune pe pauză când se clarifică o hârtie. Dacă proiectul s-ar fi blocat atunci și finanțarea s-ar fi oprit, cu milioanele de euro consumate și antrenate, grupul de firme pe care îl conduc ar fi intrat într-un blocaj financiar major. Mi-am asumat atunci un risc foarte mare. pentru companie, pentru grup și pentru oameni'', a arătat constructorul. Contractual și juridic, constructorul avea acoperire deplină să oprească utilajele, să stingă lumina pe șantier și să aștepte ca politicul să își achite obligațiile, așa cum s-a întâmplat și în alte proiecte mari finanțate prin PNRR. Sorin Cristea crede că aceasta ar fi fost decizia sigură pentru business, însă oprirea lucrărilor ar fi însemnat ratarea iremediabilă a termenelor strânse din PNRR, pierderea definitivă a fondurilor europene și anularea șansei la viață pentru mii de pacienți cardiaci din întreaga țară. Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES Dar grupul românesc a ales să riște totul și a finanțat mai departe lucrările din buzunarul propriu. Pe lângă blocajele financiare de la București, a arătat Sorin Cristea, realitatea din teren a lovit și prin ''metehnele'' subcontractorilor care excelează în simularea muncii. în primăvara acestui an, proiectul a intrat din nou în ''cod roșu'': pe componentele critice de medicalizare și instalații specifice spitalicești, execuția fizică era blocată la un îngrijorător 20%. Managementul companiei și conducerea institutului au fost obligate să aplice măsuri ''chirurgicale'' de urgență: eliminarea partenerilor ineficienți care ''se urcau în căruța care trebuia trasă la deal''. ''Un alt aspect important, pentru că eram la acest capitol de lucruri care nu au funcționat și ar trebui să le știți, este că atunci când pleci la luptă cu anumiți parteneri, colaboratori, furnizori, te aștepți de la ei să performeze. Din păcate, asta este societatea în care trăim. Unii sunt buni povestitori, teoreticieni, sfătuitori. Numai că la noi, în construcții, nu merge așa. Trebuie să generezi un produs, trebuie să performezi, iar cei care eșuează trebuie eliminați și lăsați deoparte. Nu este suficient să explici de ce nu se poate, trebuie să găsești soluția și să o faci. Iar mie îmi plac anumite zicale pe care le aud. Când căruța este încărcată și trebuie trasă la deal, fiecare trebuie să pună umărul. Din păcate, uneori, tocmai cei care ar trebui să tragă căruța la deal se urcă în ea și de cele mai multe ori mai pun și piedici. Atunci trebuie să faci concesii în calitate de conducător, trebuie să identifici căile legale, să treci prin proceduri, să prezinți argumente, explicații și justificări și, cum spunem noi mai simplu, să scoți pălămida din cultura bună ca să poți merge înainte'', a afirmat constructorul. Dat fiind timpul foarte scurt, s-a decis reorganizarea fluxurilor în regim de militărie și injectarea instantă de echipe, resurse și fonduri suplimentare în șantier. Cristea a arătat că s-a muncit într-un ritm inuman: 24 de ore din 24, sâmbăta și duminica, prin praf, noroi, ger, zăpadă și caniculă. în timp ce o singură foaie de hârtie oficială ''putea zăcea săptămâni în șir, neatinsă, pe biroul unui funcționar public'', pe schelele din Târgu Mureș timpul curgea necruțător. S-a demonstrat astfel un paradox dureros, afirmă constructorul: în România, completarea unui tabel în Excel și avizarea unei semnături par sarcini mai grele și mai consumatoare de energie decât ridicarea fizică, de la fundație la acoperiș, a unui spital modern în 500 de zile. Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES Discursul rostit la inaugurare de către inginerul Sorin Cristea, care a fost aplaudat la scenă deschisă de către toți participanții, rămâne probabil cel mai sincer și tulburător rechizitoriu adus sistemului administrativ, dar și o dovadă de asumare totală a profesiei de constructor. ''Cele 500 de zile de efort care au meritat. Ne bucură și în același timp ne creează mari emoții faptul că suntem împreună la marcarea acestui moment important pentru țară și mai ales pentru oameni. Sunt inginer constructor de profesie și sunt directorul general al grupului CON-A de peste 20 de ani. Am făcut această prezentare dintr-un singur motiv. în urmă cu doi ani, eu, din partea CON-A și doamna manager, dr. Mariana Ciorbă, din partea beneficiarului, am fost cei care, prin semnăturile noastre și numele instituțiilor pe care le reprezentăm, ne-am asumat realizarea acestui edificiu important. în urma unui lung proces de licitație, contestații și proceduri legale, am semnat un contract și, odată cu el, un angajament: că acest spital va fi construit la standardele de calitate cerute și într-un termen extrem de riguros. Dar după semnarea acestui contract, cel puțin pentru mine, a mai apărut ceva: o presiune morală față de oameni, față de cadrele medicale. Pentru că această construcție nu este de fapt despre beton, oțel, instalații sau echipamente. Este despre oameni. Iar oamenii care vor veni aici vor fi în cea mai mare parte oameni aflați în suferință'', a arătat Sorin Cristea. Constructorul a spus că această companie românească este implicată în proiecte mari în România de aproape 30 de ani, iar managementul este obișnuit cu metehnele, cu lucrurile mai puțin bune, cu inadvertențele birocratice, chiar cu lucrurile rele care apar la ridicarea unui edificiu, însă această experiență pare a le fi depășit pe toate. ''Dar recunosc că de data asta am fost poate naiv. Am crezut că la acest proiect toți cei implicați vor avea același interes comun. M-am înșelat. Au fost însă și mulți oameni de bună credință care au înțeles importanța obiectivului și și-au prioritizat munca pentru atingerea acestei ținte și a acestui jalon. Lor le mulțumesc. Dar au existat și oameni care n-au înțeles și de prea multe ori senzația a fost că, în loc să fim ajutați și să susținem acest proiect important, trebuia să consumăm energia ca să putem pur și simplu să mergem înainte'', a conchis Cristea. Noul Centru Chirurgical Cardiovascular din Târgu Mureș este gata pentru a începe procesul de acreditare și să apoi să preia fluxul de pacienți, oferind o șansă reală la supraviețuire celor care suferă de boli cardiace. Din punct de vedere administrativ, proiectul este bifat ca un succes absolut al PNRR, însă adevărata lecție a acestui șantier rămâne una de o asprime rară pentru mediul de afaceri românesc. Premierul interimar, Ilie Bolojan, a admis culisele greoaie ale acestui șantier, amintind că, în prima fază, investiția a fost grav încetinită ''atât ca efect al neluării unor decizii privitoare la lista de proiecte, dar și a contestațiilor și întârzierilor generate de procedurile de achiziție''. El a ținut să puncteze public acest efort colectiv, declarându-se bucuros că, în ciuda sincopelor, ''ca efect al mobilizării tuturor autorităților, a unui constructor puternic care a putut să finanțeze lucrările, ca efect al implicării Prefecturii, autorităților locale, Ministerului Sănătății și tuturor partenerilor care au susținut acest proiect, îl vedem gata''. Șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș, doctorul Horațiu Suciu, a spus că deși practică chirurgia cardiovasculară de peste 30 de ani, inaugurarea noii clădiri ''este cea mai importantă zi a carierei mele''. ''Prezența noastră aici se datorează a două miracole: primul este faptul că în urmă cu 50 de ani, în acest mic oraș din Transilvania, s-au pus bazele chirurgiei cardiovasculare moderne din România, transformând Târgu Mureșul într-un reper internațional de excelență prin transplanturi de cord și intervenții complexe la nou-născuți (...). Tradiția românească a mers mai departe, pentru că au fost medici care au dorit, au visat și și-au urmat visul. O mare parte din această realizare îi aparține domnului profesor Radu Deac, mentorul nostru, pentru că, dincolo de betonul, oțelul și sticla din această clădire, cea mai importantă rămâne echipa. Al doilea miracol este faptul că acest spital a fost ridicat în mai puțin de 18 luni, printr-un ritm intens, cu mult sacrificiu și multă transpirație. Am avut șansa unui constructor de excepție care, pe lângă o mobilizare exemplară, a mai avut ceva ce foarte puțini antreprenori au astăzi în România: suflet. Dacă nu puneau suflet, acest spital nu era gata'', a spus dr. Horațiu Suciu. Dacă pentru constructor miza a fost supraviețuirea economică, pentru conducerea spitalului miza se măsoară în secunde și bătăi de inimă. Managerul institutului, dr. Mariana Ciorbă, întărește ideea că efortul titanic de pe șantier are o finalitate sfântă, fiind singurul centru din țară care efectuează transplant de cord la copii. ''Astăzi nu inaugurăm doar o clădire din sticlă și beton, ci deschidem un nou capitol pentru medicina românească. Fiind singurul pilon național care efectuează transplant de cord la copii și unicul furnizor pentru jumătate din urgențele neonatale din țară, acest spital finanțat cu 770 de milioane de lei prin PNRR aparține, de fapt, întregii Românii (...). în spatele acestei realizări record de doar un an și șase luni de muncă intensă stă o mobilizare totală. Mulțumesc asocierii CON-A și domnului inginer Sorin Cristea pentru rigoarea și ambiția titanică de care au dat dovadă, continuând și finalizând execuția lucrărilor în ciuda tuturor blocajelor tehnice și financiare'', a spus dr. Mariana Ciorbă, în cadrul inaugurării obiectivului. Spectacolul de marketing a început imediat după plecarea inginerilor. Brusc, conturile de social media au explodat de autogratulări, transformând birocrații responsabili cu blocajele financiare în ''eroi salvatori'' ai unui proiect pe care sistemul a fost la un pas să-l bage în faliment. Faptul că la Târgu Mureș nu s-a înregistrat un eșec răsunător se datorează exclusiv curajului nebun al unei firme private și al unei conduceri medicale locale dispuse să dea ''multe explicații'' de acum încolo în fața comisiilor, doar pentru a-și vedea visul ridicat din temelii. Pentru pacienții care se vor întoarce sănătoși acasă la familiile lor, nopțile albe pe schele și milioanele de euro puse la bătaie de constructor au meritat pe deplin, crede Sorin Cristea. însă în rândul majorității celor care au participat la inaugurarea celei mai mari investiții prin PNRR în domeniul sănătății din România a rămas o întrebare: ''Câte spitale va mai trebui ca România să le ridice pe bază de eroisme și sacrificii private, înainte ca sistemul public să învețe să își respecte, la timp, propriile promisiuni?''. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: George Onea, editor online: Gabriela Badea)
BIBLIOTECA AZI/ Dâmbovița: Ocnița și puterea unei biblioteci - cum o bibliotecară schimbă viața comunității (FOTO/VIDEO)
Biblioteca din comuna dâmbovițeană Ocnița a devenit mult mai mult decât locul unde se împrumută cărți, copiii vin la ateliere, adulții participă la cursuri, localnicii aduc semințe și obiecte lucrate de ei, iar tradițiile din comună sunt căutate, filmate și puse la loc de cinste. în mijlocul tuturor acestor activități se află bibliotecara Violeta Dumitrescu, care spune simplu despre munca sa: ''sunt pasionată de meserie''. în această vară, biblioteca a lucrat împreună cu biserica din comună. Copiii au participat la activități de pictură și meșteșuguri, au venit la bibliotecă și au avut mici lecții de istorie, iar unele întâlniri au fost organizate în jurul locurilor din Ocnița. Foto: Violeta Dumitrescu / Facebook.com ''Mergem la Malul cu Sare'', povestește bibliotecara, unul dintre locurile pe care încearcă să le arate copiilor. Acolo, sarea se găsește în pământ, iar apa sărată este cunoscută de localnici. Copiii au avut astfel ocazia să afle lucruri despre locurile din comuna lor nu doar din cărți, ci direct de pe teren. Biblioteca încearcă să îi ducă pe copii la activități și în afara clădirii bibliotecii. Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES ''Avem în comună o fermă de struți și un apicultor și în 'Săptămâna verde' sau de câte ori avem ocazia mergem acolo. Apicultorul e pasionat de meseria sa, a investit și a luat un stup cu geamuri. Și e fascinant pentru oricine, nu numai pentru copii, cum se descurcă albinuțele în stup. De exemplu, anul acesta, am făcut 90 de ani de la înființarea bibliotecii și pentru că mă apropii de pensionare, mi-am invitat colegele din tot județul, au răspuns 45. Au venit, am stat și în bibliotecă, dar le-am dus și la fermă și la albine și la fel cu toți care vin în vizită. Am avut ambasadorul Indiei în vizită la bibliotecă. A venit o delegație din Africa. Suntem gazde primitoare'', a declarat, pentru AGERPRES, bibliotecara Violeta Dumitrescu. Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES Un alt proiect derulat la bibliotecă este ''Școala de bani'', unde cu ajutorul unei fundații și a unei bănci s-au făcut cursuri de educație financiară. Biblioteca a mai adunat oameni din localitate pentru un curs de ajutor de bucătar derulat de un ONG și s-a implicat în cursuri de competențe digitale. în mai multe biblioteci din județ s-a derulat cursul de digitalizare cu fonduri PNRR, iar la Ocnița au participat aproximativ 130-140 de persoane. ''Cei mai mulți de la cursurile de digitalizare sunt oameni din comună, dar au participat și studenți. A fost gratuit. Cursurile au fost făcute pentru începători, dar și pentru cei care voiau să învețe lucruri noi'', spune Violeta Dumitrescu. La bibliotecă, tehnologia a intrat treptat în activitatea de zi cu zi. Oamenii vin să scoată documente la imprimantă, să trimită facturi pe e-mail sau să rezolve diferite lucruri pe care înainte nu știau să le facă singuri. Unii nici acum nu știu și cer ajutorul bibliotecarei. Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES Bibliotecara a participat și la un curs despre inteligența artificială, organizat prin Erasmus, la Istanbul. Spune că încearcă să folosească ceea ce a învățat și în activitatea de la Ocnița, dar și să îi ajute pe utilizatori să folosească tehnologia cu măsură. ''Pot face mai ușor recomandări de carte, mă documentez și eu (...). Folosim AI și îi învățăm și pe utilizatori să încerce, totuși, în limita, sau să găsim echilibru, că așa zic mereu, cu tehnologia'', spune ea. Un exemplu a fost cazul unei femei care avea nevoie de informații despre ieșirea la pensie. Pentru că nu își permitea să ajungă la un avocat, bibliotecara a încercat să caute informații și cu ajutorul inteligenței artificiale. ''Hai că uite, încercăm și ne documentăm așa. Să întrebăm și inteligența ce spune'', își amintește Violeta Dumitrescu. Foto: Violeta Dumitrescu / Facebook.com Pentru bibliotecara din Ocnița, însă, calculatorul nu poate înlocui ceea ce se întâmplă în jurul unei cărți. Biblioteca rămâne un loc în care oamenii vin să vorbească, să lucreze împreună și să descopere lucruri. Unul dintre proiectele de care este cel mai atașată este cel legat de tradițiile din comună. Așa a ajuns să organizeze ''claca'', un obicei pe care vrea să îl păstreze și să îl arate și copiilor. ''Mie mi-a plăcut foarte mult și consider că tradiția trebuie totuși păstrată'', spune bibliotecara. Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES în cadrul acestor activități, oamenii se strâng și merg la localnici pentru a lucra împreună, așa cum se făcea odinioară. în 2019, claca a fost filmată și a fost difuzată și la televiziuni, a fost organizată la una dintre cele mai vechi case din localitate, o casă conservată foarte bine, cu cazanul de țuică, fânar, magazie, unelte vechi și o prispă plină de flori. Un alt obicei local, de Moșii de Vară, este pregătirea păsatului, făcut din boabe de porumb măcinate mare, cu lapte, untură și zahăr. Bibliotecara spune că este un produs specific zonei și că a trimis rețeta și pentru un proiect de promovare a rețetelor tradiționale. ''E un produs local, nici în comunele învecinate nu se face'', spune ea. Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES Anul trecut, o femeie de aproximativ 80 de ani i-a primit pe cei care au venit să facă această activitate. ''Și anul acesta pune porumb, sapă, numai să ne ducem la ea, din nou la clacă'', spune bibliotecara Violeta Dumitrescu. Foto: Violeta Dumitrescu / Facebook.com La Ocnița, biblioteca a devenit și un loc pentru scriitori, artiști și oameni care au ceva de arătat. O activitate importantă a fost 'Caravana cu povești', când două scriitoare au stat o săptămână la Ocnița. ''Am cazat pe doamnele scriitoare la mine acasă și au stat o săptămână. Și în fiecare zi au fost câte 50 de copii care au participat la ateliere. E fantastic! Eu singură nu pot face așa ceva. Am voluntari care mă sprijină, elevi, studenți și adulți'', precizează bibliotecara. Printre proiectele care îi aduc pe oameni împreună se află și ''Biblioteca de semințe''. Localnicii aduc semințe, fac schimb între ei și plantează flori și legume. ''Am multe proiecte. Unul a fost 'Fetele Neînfricate', un grup de fete și am avut multe activități. Am mers prin comună, am făcut și voluntariat. Avem o zonă frumoasă, îi spune 'La copăiță' și am curățat traseul până acolo. Un alt proiect 'îndrăznește să îți pese', e un proiect mai vechi, am făcut și al doilea grup și al treilea, dar nu l-am mai dus până la capăt. Proiectul e pe mai multe teme, de orice, de comunicare, educație sexuală și așa mai departe. Primul grup l-am făcut din cei mai rebeli tineri, se strângeau într-un parc și toată lumea zicea că se și droghează, stau la țigări și am reușit să-i aduc în bibliotecă și a ieșit extraordinar'', spune bibliotecara Violeta Dumitrescu. Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES Am întrebat-o cum i-a convins pe acești tineri să vină la bibliotecă. ''Am vorbit, așa, deschis cu ei: haideți să schimbăm ceva, uite ce zice lumea despre voi! Vreți să le demonstrăm că puteți fi și altfel? Am pornit cu 13 și 11 au rămas. După aceea, au fost ei voluntari la următorul grup. Am primit și o sponsorizare și i-am dus într-o tabără de fotografie și astronomie, la Runcu'', explică bibliotecara. Ea spune cum a stat de vorbă cu copiii, au făcut activități de educație non-formală și au făcut voluntariat. ''Am mai avut noroc, în perioada aceea, peste drum, aici, o doamnă învățătoare care a terminat Psihologia. Și era în creșterea copilului și participa. De asta ne-a ieșit bine proiectul. Singur e obositor, eu mă implic, îmi place, fac cât pot'', ne spune bibliotecara din Ocnița, Violeta Dumitrescu. Vorbește cu multă încântare despre tot ce face și încearcă să nu uite nimic, mai ales că se implică în activități tot mai variate. ''Ne legăm de orice'', spune ea și vorbește cum îi aduce pe copii și mai aproape de natură organizând ieșiri pentru a cunoaște plantele medicinale din zonă, de la mușețel și sunătoare până la alte plante pe care copiii le pot vedea direct în natură. Și asta pentru că s-au interesat mulți la bibliotecă de cărți de sănătate. ''Le arăt și cartea și mergem și pe teren. Că este comuna frumoasă, înconjurată de pădure, pe la noi trece și Via Muntenia cu bicicletele, am strâns și fotografii și le-am și expus la sărbătoarea satului'', a adăugat bibliotecara. Ea încearcă să păstreze poveștile și obiceiurile localității. A strâns fotografii vechi, a făcut filmări și a adunat informații despre tradiții. Printre acestea se află și obiceiul ''suratelor'', prin care două fete își aleg să fie mai apropiate, ca niște surori. Bibliotecara a filmat un astfel de moment în care două fete din localitate au respectat obiceiul. ''Erau chiar prietene din copilărie, de la 2 ani și prin clasa VIII-a s-au dat de surate. Aici la bibliotecă și le-am filmat. Au făcut schimb de puicuțe, așa se dădeau. Fac schimb de un vas cu ceva. Și-au pus ele ce au vrut acolo și au vrut un ibric. Și cu puicuțele schimb și cu câte un tricou pe care era imprimat numele lor și scria 'surate'. E ca și cum e o soră pe care și-o aleg. Se dau fetele surate. Eu m-am dat de surată cu colega de la Titu și ne-am făcut și tricouri'', spune bibliotecara. Activitățile nu se opresc la cărți și tradiții. La bibliotecă se croșetează, se pictează, se lucrează obiecte din răchită și se fac goblenuri. Violeta Dumitrescu spune că au venit și băieți la atelierele de croșetat, inclusiv un elev de clasa a VI-a care a aflat despre activități și a vrut și el să învețe. ''Lângă mine acasă avem un părculeț și am făcut 'Biblioteca din parc'. Cu foișor, cu căsuță cu cărți, cu jucării, cu de toate, inclusiv voluntarii, când se strângeau mai mulți copii, citeau. La un moment dat, s-a găsit cineva să strice și atât de dezamăgită am fost că am renunțat'', spune cu tristețe bibliotecara. Foto: Violeta Dumitrescu / Facebook.com La biblioteca din Ocnița sunt organizate și seri cu muzică, miniconcerte și întâlniri cu oameni din localitate care cântă. în bibliotecă există și un colț dedicat scriitorilor locali. Biblioteca organizează și lansări de carte și încearcă să îi aducă în fața localnicilor pe oamenii care au ceva de spus. Ne spune bibliotecara că vin elevi, adulți și pensionari pentru a împrumuta cărți. Cei mai în vârstă caută de multe ori cărți mai ușor de citit, în timp ce în ultima perioadă au crescut cererile pentru cărți despre sănătate, plante și dezvoltare personală. Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES ''Recunosc că m-au sprijinit extraordinar de mult de la primărie. Deci, cu toată criza, am 4.000 de lei, suficient. Trebuie să iau ce nu găsesc în bibliotecă, că vin oamenii cu liste. Avem dosare întregi cu recomandări. Luni fac lista și o să cumpărăm și anul acesta. Și am prins și anul trecut, pe 1 octombrie, pe 2 octombrie factura și pe 3 au dat ordonanță că nu mai avem voie'', spune bibliotecara din Ocnița. Violeta Dumitrescu spune că a trecut de 60 de ani, dar continuă să se implice cu multă energie în toate activitățile. Povestește cum a avut și perioade grele, în 2008 a fost concediată, iar biblioteca a rămas închisă timp de cinci ani. A urmat un proces pe care spune că l-a câștigat, inclusiv la CEDO. ''Mi-au tăiat atunci aripile binișor'', își amintește ea. Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES După acea perioadă, s-a întors la bibliotecă și a continuat să lucreze cu oamenii din comună. Astăzi, spune că nu are o bibliotecă mare, dar încearcă să facă lucruri cu ceea ce are la îndemână. ''Fă ce poți, cu ce ai, acolo unde te afli'', este principiul după care spune că s-a ghidat. Foto: Violeta Dumitrescu / Facebook.com Iar la Ocnița, biblioteca nu mai este doar locul în care oamenii vin să împrumute o carte. Este locul unde un copil poate învăța să citească, să croșeteze sau să recunoască o plantă, unde un adult poate învăța să folosească internetul, unde localnicii pot păstra o rețetă veche și unde un obicei despre care aproape nimeni nu mai vorbește poate fi readus în atenție. ''Trebuie să te ridici. Nu contează de câte ori cazi, să te ridici'', spune bibliotecara. Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES Iar după atâția ani în care biblioteca a trecut prin perioade bune și mai puțin bune, Violeta Dumitrescu spune că încă mai are lucruri de făcut. Chiar dacă acum, când este criză de personal, se ocupă și de căminul cultural și munca a devenit mai grea, încheie simplu: ''ne descurcăm''. AGERPRES/(AS-redactor: Cornelia Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
REPORTAJ/Tulcea: Artiști din toată țara transformă piatra în povești la Delta Art Camp
Sculptori din diferite zone ale țării participă, începând din această săptămână, la proiectul cultural Delta Art Camp, inițiat de Primăria municipiului Tulcea, eveniment care se va încheia la finele săptămânii viitoare și care include și ateliere de pictură pentru copii și tineri. La tabăra de sculptură din cadrul proiectului participă artiștii Andrei Coptil din Drobeta-Turnu Severin, Marius-Viorel Ivanovici din Pitești, Gheorghe Munteanu de la Tulcea, Mugurel Aurelian Vrînceanu din Galați și Cosmin-Alin Vâlceanu din Timișoara, artiștii având ocazia să-și exprime gândurile în piatră din una dintre cele mai vechi cariere din județ. 'Știu piatra asta de multă vreme și ca pe o franzelă o țin la piept, pentru că este moale, maleabilă, e frumoasă, nu e rece, e utilizată în foarte multe scopuri, dar cel mai mult îmi place să o folosesc pentru sculptură', a declarat pentru AGERPRES artistul Gheorghe Munteanu din Tulcea. în prima zi a taberei, artiștii și-au ales materialul pe care îl vor prelucra. 'Pur și simplu, piatra te cheamă, când treci pe lângă ea. Am foarte multe gânduri în minte acum despre ce o să fac, dar mă bucur că au găsit piatra. Vreau să fie, la final, singularitate, pentru că toți suntem o singularitate', a menționat Andrei Coptil, care a selectat două fragmente de rocă. Una dintre pietrele cele mai mari a fost aleasă de Cosmin-Alin Vâlceanu, care vine de la Timișoara. 'Sunt pentru prima dată în Tulcea și, de când am ajuns, din tot ce am văzut, sunt foarte încântat de Tulcea, în primul rând, de organizarea taberei, de locul ales. Orașul e foarte frumos și eu deja văd lucrarea. O să fie un personaj figurativ inspirat din mitologia zonei', a menționat Cosmin-Alin Vâlceanu. După ce au vizitat orașul, unii artiști participanți la Delta Art Camp și-au formulat păreri referitoare la zonele de promenadă. 'în vremea copilăriei mele, acum peste 40 de ani, pe faleza din Galați nu era vegetație, lucrările de artă erau puse în valoare, acum se dorește să se ajungă la un aspect absolut senzațional. în Galați, au fost patru ediții de tabere de sculptură cu nume grele, gen Napoleon Tiron, Dan Covătaru, Gheorghe Apostu, Silviu Catargiu, ale căror lucrări sunt pe malul Dunării. Faleza din Tulcea este un loc de promenadă foarte frumos', a afirmat Mugurel-Aurelian Vrînceanu, din Galați. Participanții la Delta Art Camp vor lăsa lucrări în patrimoniul autorității locale și, cu toate acestea, artiștii nu sunt nemulțumiți, susținând că piața de artă din domeniu merge bine în comparație cu situația din alte state europene. 'Din punct de vedere financiar, sculptura este apreciată în România și cu contraste, ori o dai pe degeaba, ori o dai pe bani serioși. Prefer să-mi cunosc valoarea muncii mele și, dacă stabilesc ceva, așa rămâne, nu ca la piață. Sau, altfel, o fac cadou. Piața de artă din domeniu în diferite țări fluctuează. în fiecare an, am discuții pe tema asta cu prieteni artiști din alte state. Vreau să vă spun că la noi merge mai bine decât în multe alte țări din spațiul european. De ce? Pentru că sculptorul de la noi a învățat să fie și manager', a apreciat Marius-Viorel Ivanovici, artist din Pitești. Delta Art Camp presupune și o tabără de pictură care va avea loc săptămâna viitoare și care va fi coordonată de artiștii Oriana-Veronica Luchian și Emil-Lucian Fronescu. Acest segment de activitate va include și ateliere gratuite de pictură dedicate copiilor și tinerilor. Potrivit Primăriei municipiului Tulcea, la finalul atelierelor vor fi acordate premii pentru patru categorii de vârstă - preșcolari, gimnaziu, liceu și studenți -, valoarea totală a premiilor fiind de peste 4.000 de lei. 'DeltArt Camp este mai mult decât o tabără de creație. De la prima ediție, proiectul contribuie la dezvoltarea patrimoniului cultural al municipiului. Sculpturile și picturile realizate în cadrul edițiilor precedente au intrat în patrimoniul Muzeului Satului Pescăresc Tradițional, îmbogățind colecția acestuia și transformând spațiul muzeal într-o galerie de artă în aer liber. Prin DeltArt Camp, Primăria Municipiului Tulcea își propune să susțină creația artistică, să încurajeze dialogul dintre artiști și comunitate și să ofere copiilor și tinerilor oportunitatea de a descoperi arta în mod direct, alături de profesioniști', se arată într-un comunicat de presă al Primăriei municipiului Tulcea. Tabăra sculptorilor este deschisă publicului care dorește să dialogheze cu artiștii și să urmărească evoluția lucrărilor. Muzeul Satului Pescăresc se află pe malul minideltei Zaghen sau Zagăn, de la marginea orașului Tulcea, și a fost o zonă inundabilă în urmă cu aproape un veac. Zona a fost desecată la finalul anilor 1960-1970 pentru amenajarea unui aeroport care a funcționat în perioada regimului comunist pentru o scurtă perioadă. După inaugurare, Satul Pescăresc a fost în atenția opiniei publice din cauza deficiențelor constatate la unele construcții în urma amenajării. Obiectivul muzeal găzduiește case cu specific din diferite zone ale Deltei Dunării, dar și o moară, iar în imediata apropiere se află un restaurant și un atelier de bărci din lemn, zona transformându-se uneori, pentru scurte perioade de timp, în scena unor tabere sau a unor evenimente muzicale. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Dana Lepădatu, editor online: Anda Badea) Foto: (C) Luisiana BIGEA/AGERPRES
REPORTAJ/ Voluntarii Crucii Roșii - oameni care aleg să dăruiască timp și speranță celorlalți (GALERIE FOTO)
într-o lume în care gesturile de solidaritate par tot mai greu de găsit, iar voluntariatul este adesea confundat cu o activitate care dă bine în fotografii sau pe rețelele sociale, există oameni care își dedică ani din viață fără să aștepte nimic în schimb. îi întâlnești în mijlocul comunităților afectate de inundații, lângă un bătrân care nu poate ajunge la medic, într-o caravană medicală sau într-un centru pentru copii. Sunt voluntarii Crucii Roșii, iar pentru mulți dintre ei această alegere a început cu un bine primit la momentul potrivit. Un astfel de exemplu este Andreea Nițu, liderul de tineret al Crucii Roșii Vrancea. înainte de a deveni voluntar, a fost beneficiar al organizației. Astăzi încearcă să întoarcă sprijinul primit altor oameni aflați în nevoie. ''Crucea Roșie înseamnă pentru mine o misiune, o datorie și o parte din sufletul meu. îmi doresc să duc această misiune mai departe atât timp cât voi putea și să las în urmă ceva care să-i inspire și pe alții să continue ceea ce am început noi. Și eu am fost, la rândul meu, beneficiar al Crucii Roșii, iar apoi am devenit voluntar. Am simțit nevoia să întorc binele pe care l-am primit atunci de la voluntarii Crucii Roșii Vrancea. De aceea spun că este o datorie, o misiune și o chestiune de suflet pe care vreau să o duc mai departe, cu speranța că îi voi inspira și pe alții să păstreze vie această flacără a umanității'', a declarat, pentru AGERPRES, Andreea Nițu. Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES Experiența sa i-a oferit și o perspectivă asupra felului în care tinerii privesc astăzi voluntariatul. Spune că interes există, însă adevărata provocare rămâne transformarea acestuia într-o implicare autentică. ''Din ceea ce am observat, voluntariatul atrage în continuare tinerii, însă de multe ori interesul este legat mai degrabă de imagine sau de apartenența la o anumită organizație. Mai rar întâlnesc acea dăruire și acea vocație pe care le presupune cu adevărat voluntariatul. Voluntariatul nu înseamnă să bifezi o activitate, ci să faci lucrurile din suflet. Abia atunci când te dăruiești cu adevărat poți ajunge la inimile oamenilor aflați în nevoie. în spatele fiecărei acțiuni pe care o desfășurăm stă, înainte de toate, emoția'', spune Andreea Nițu. Lidia Boc activează în cadrul Crucii Roșii de mai bine de 60 de ani, de când organizația este prezentă în județ, ''Dacă facem totul din inimă, lucrurile merg bine, dacă le facem de fală, ele nu vor fi apreciate de oameni'', a fost sloganul după care aceasta s-a ghidat de-a lungul timpului. De-a lungul timpului, voluntarii Crucii Roșii Vrancea au fost prezenți în comunități în timpul dezastrelor naturale, al incendiilor, al crizelor sociale sau medicale, dar și prin proiecte dedicate persoanelor vulnerabile. Pentru multe administrații locale, colaborarea cu organizația a însemnat accesul unor oameni la servicii pe care altfel nu și le-ar fi permis. Primarul comunei Soveja, Ionuț Filimon, spune că parteneriatul cu Crucea Roșie s-a consolidat în ultimii ani, iar rezultatele sunt vizibile inclusiv prin proiectele aflate în pregătire. ''Filiala Vrancea a Crucii Roșii este una foarte activă și, încă de la preluarea primului meu mandat de primar, am avut o colaborare continuă și un parteneriat solid cu această organizație. Crucea Roșie a fost alături de comunitatea din Soveja de fiecare dată când a fost nevoie, prin numeroase acțiuni și proiecte dedicate oamenilor. Un moment important pentru noi este faptul că, în premieră, la Soveja va fi înființat primul centru de recuperare pentru persoanele vârstnice, un proiect pe care îl vom realiza tot împreună cu Crucea Roșie. Consider că este un partener de încredere și vreau să subliniez că am beneficiat de un sprijin constant din partea acestei organizații. Pentru tot ceea ce a făcut și continuă să facă pentru comunitatea noastră, vreau să le mulțumesc din suflet'', a susținut Ionuț Filimon. La Păulești, o caravană medicală organizată de Crucea Roșie de curând a schimbat percepția administrației locale asupra rolului voluntarilor și asupra impactului pe care îl pot avea în viața oamenilor. ''Sincer, până acum nu avusesem o experiență de acest fel în ceea ce privește ajutorul umanitar oferit comunităților rurale și am rămas profund impresionat de munca unor oameni care nu așteaptă nimic în schimb, ci vin să-i ajute pe cei care nu au posibilitatea să ajungă la servicii medicale sau să-și rezolve probleme esențiale de sănătate. Totul a pornit de la o discuție și, recunosc, nu am crezut că această caravană va ajunge vreodată la Păulești. Când am văzut însă amploarea acțiunii și implicarea voluntarilor, am înțeles cât de importantă este această misiune. Oamenii din comună au primit caravana cu multă bucurie și chiar își doresc să revină, pentru că le-a oferit acces la servicii de care altfel ar fi beneficiat cu mare dificultate sau cu costuri pe care mulți nu și le permit. Vorbim despre persoane vârstnice, familii cu venituri reduse și copii, inclusiv copii cu dizabilități, pentru care aceste consultații și investigații au însemnat foarte mult. Am cunoscut oameni minunați și cred că întreaga comunitate le datorează recunoștință pentru ceea ce au făcut aici'', a afirmat primarul comunei Păulești, Dănuț Soare. Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES Poveștile acestor voluntari și ale beneficiarilor lor au fost aduse în prim-plan în cadrul unui eveniment organizat de Crucea Roșie Vrancea cu prilejul Zilei Mondiale a Asistenței Umanitare, marcată în anul în care Crucea Roșie Română împlinește 150 de ani de existență. Președintele Crucii Roșii Vrancea, Jenică Lazăr, a subliniat că momentul a fost dedicat tuturor celor care au susținut de-a lungul timpului misiunea umanitară a organizației. ''Această zi aduce un omagiu celor care își riscă viața pentru a ajuta oamenii în caz de război sau dezastre și comemorează actorii umanitari care și-au pierdut viața sau au fost răniți în timpul misiunilor de asistență. Totodată, aduce un omagiu personalului umanitar care continuă să ofere sprijin vital persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate. (...) 'Suntem aici!' este un moment simbolic de recunoștință și aducere aminte dedicat tuturor celor care au făcut parte din Crucea Roșie Română de-a lungul celor 150 de ani - voluntari, angajați, medici și lucrători umanitari - care au contribuit la misiunea umanitară a organizației. Toți acești voluntari și-au dăruit timpul misiunii fundamentale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii pentru prevenirea și alinarea suferinței umane, fără niciun fel de discriminare'', a spus Jenică Lazăr. La rândul său, directorul Crucii Roșii Vrancea, Rodica Davidean, consideră că astfel de momente sunt, înainte de toate, prilejuri de recunoștință. ''Este o zi pe care o petrecem împreună, în tăcere, cumva în memoria celor care au slujit această Mișcare Internațională de Cruce Roșie și, bineînțeles, Societatea Națională de Cruce Roșie din România'', a declarat Rodica Davidean. Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES La finalul ceremoniei, voluntarii au păstrat un moment de reculegere pentru cei care nu mai sunt, iar apoi au pornit din nou spre comunitățile în care este nevoie de ei. Pentru că, dincolo de aniversări și de zile internaționale, adevărata măsură a voluntariatului rămâne aceeași: să fii prezent acolo unde cineva are nevoie de ajutor, chiar și atunci când nimeni nu vede. AGERPRES/(A - redactor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
REPORTAJ/Mureș: Cum a renăscut memoria sculptorului Obeliscului din Costinești în inima copiilor din Zau de Câmpie
Memoria lui Wilhelm Demeter (1936-2016), unul dintre cei mai importanți sculptori și mozaicari români contemporani, recunoscut la nivel național pentru realizarea monumentului-simbol al litoralului românesc, Obeliscul din Costinești, a renăscut în comuna sa natală, Zau de Câmpie, grație unei nepoate, Rozalia Farkas, care și-a descoperit gena artistică la peste 50 de ani și, ulterior, a înființat un club de pictură pentru copiii din localitate. Rozalia Farkas, o logopedă respectată de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 2 din Târgu Mureș, cu studii în psihologie și psihopedagogie, ne-a spus că a avut o viziune clară: și-a văzut propriile picturi și s-a văzut pe sine creând artă. 'Eu sunt de loc din Zau de Câmpie, m-am născut aici și m-am întors fiindcă, în urmă cu doi ani, mi-am dat seama că am o misiune. într-un moment mai special, am avut o viziune în care mi-am văzut picturile și, pentru că de mult timp mă gândeam că aș putea avea o legătură cu domeniul artei - unchiul meu, fratele tatălui meu, fiind renumitul sculptor Wilhelm Demeter -, am simțit că trebuie să acționez. (...) în acel vis m-am văzut făcând ceva în acest domeniu, așa că am căutat un specialist care să mă îndrume și să vadă dacă am talent la pictat. Astfel, am început să pictez în urmă cu nici doi ani', a declarat, pentru AGERPRES, Rozalia Farkas. Artista, a cărei carieră a început la vârsta de 51 de ani, a vorbit și despre influența pe care unchiul ei, Wilhelm Demeter, a avut-o asupra sa în copilărie. 'Am început să pictez la 51 de ani. Am zis: de ce nu? Unchiul meu a avut o influență enormă asupra mea în copilărie. îi plăcea să ne adune și să ne arate operele sale, deși era un om modest, care fugea de lumina reflectoarelor. Când am înțeles că este misiunea mea să nu las această moștenire culturală să dispară, am știut că nu mai trebuie să aștept ca altcineva din familie să facă primul pas', ne-a povestit Rozalia. Ghidată la început de arhitectul Radu Iațcu, Rozalia a deschis pânza către lume, o primă expoziție personală dându-i curaj, iar pașii au purtat-o rapid înapoi spre rădăcini, în satul natal. Nici nu se putea altfel, deoarece Radu Iațcu este un artist plastic complex - grafician satiric, caricaturist, pictor și arhitect -, cunoscut în mediul cultural românesc și internațional pentru polivalența sa. 'Ideea de a face ceva la Zau de Câmpie a venit un pic mai târziu, fiind încurajată de domnul Radu Iațcu, un arhitect cu care am făcut primii pași în pictură. Am avut și o expoziție personală în urmă cu un an și ceva. Dumnealui mi-a spus că nu se poate să nu fac ceva, că nu putem lăsa o asemenea moștenire culturală fără să fie cunoscută. Sculptorul Wilhelm Demeter a copilărit în comuna Zau de Câmpie, dar, după terminarea studiilor, s-a stabilit în Constanța. A absolvit la București, la Institutul de Arte Plastice 'Nicolae Grigorescu', secția Sculptură, iar la Constanța a devenit unul dintre reprezentanții importanți ai sculpturii românești contemporane. De-a lungul carierei, a expus atât în țară, cât și în străinătate, a câștigat premii importante, iar în anul 2002 a fost distins cu Ordinul Național 'Serviciul Credincios' în grad de Cavaler, pentru contribuția activă la dezvoltarea vieții artistice din România', a menționat Rozalia Farkas. Unchiul ei s-a stins din viață în anul 2016, la 80 de ani, dar distincția primită rămâne dovada recunoașterii aportului adus culturii românești. 'El a fost condus pe ultimul drum cu onoruri militare. Mult timp m-am gândit că ar trebui să facem ceva ca el să fie cunoscut și aici, în Zau de Câmpie, însă, fiind o familie numeroasă, de multe ori aștepți să facă celălalt primul pas. în momentul în care am avut acea viziune, în timpul unei meditații, mi-am dat seama că nu trebuie să mai aștept de la altcineva. Este misiunea mea să încep. Am avut însă ajutor, fiindu-mi alături rudele și surorile, și așa am pornit această asociație', a afirmat Rozalia. Prin înființarea Asociației Culturale 'Wilhelm Demeter' și cu sprijinul primăriei locale, care i-a oferit un spațiu generos în căminul cultural, ea a deschis un club de pictură gratuit pentru copiii din comună, iar astfel viața culturală din Zau de Câmpie a prins culoare. Copii cu vârste între 5 și 16 ani vin la club nu pentru a fi notați ca la școală, ci pentru a experimenta libertatea pură a exprimării. 'Cred că misiunea mea aici, în Zau de Câmpie, este tocmai să le arăt copiilor că orice om care provine dintr-un sat mic sau de oriunde din lume, indiferent din ce familie face parte și oricât de mare, de frumoasă sau de completă ar fi ea, poate avea șanse egale. își poate crește aripile prin muncă și prin perseverență și poate să ajungă exact acolo unde își dorește, exact așa cum a făcut unchiul meu în urmă cu 90 de ani. Născut aici, un copil de la țară a ajuns un om deosebit, un sculptor de mare valoare, ale cărui lucrări sunt admirate de mii și mii de oameni din țară și din străinătate', ne-a explicat artista. De la 'Sărbătoarea Mărțișorului - Dunărea Albastră' de la Târgu Mureș, până la expozițiile locale de Ziua Mamei sau Ziua Copilului, micul club a strâns deja patru expoziții de succes. Cel mai important test a fost, însă, la 'Festivalul Bujorului la Castel', unde micii artiști și-au pictat propriul univers sub tema 'Satul meu drag'. Ei și-au vândut lucrările cu bujori de stepă și peisaje locale pentru a-și finanța singuri tabăra visurilor lor. 'în tabăra de trei zile de la 'Paulownia - Colț de Rai', copiii au îmbinat tehnicile de șevalet cu exerciții de dezvoltare personală și jocuri de mișcare. Activitățile au fost adaptate din mers, chiar și pentru picii de aproape 5 ani care au vrut neapărat să participe', a subliniat Rozalia Farkas. Membră a Asociației Artiștilor Plastici din București, proaspăt întoarsă dintr-o tabără de creație la Cheia și cu dosarul depus la Școala Populară de Artă, Rozalia Farkas continuă să picteze flori, peisaje și compoziții abstracte, pentru a le putea dărui mai departe elevilor săi. Wilhelm Demeter (1936-2016) a fost unul dintre cei mai importanți sculptori și mozaicari români contemporani, recunoscut la nivel național drept 'sculptorul de la Marea Neagră'. Creația sa, Obeliscul din Costinești, este cel mai important simbol vizual al stațiunii tineretului de pe litoralul românesc, fiind concepută în perioada 1969-1972. Monumentul inițial a fost inaugurat sub denumirea oficială de 'Semnal de Tabără' și avea o înălțime de 12 metri. Era realizat din beton deschis la culoare și a definit rapid identitatea plajei centrale. în noaptea de 23 septembrie 2005, o viitură puternică a lovit stațiunea Costinești. Inundațiile masive au rupt plaja, iar forța apelor a răsturnat, a spart și a îngropat vechiul obelisc sub mormane de nisip și pământ, monumentul fiind imposibil de salvat. La insistențele autorităților locale, sculptorul Wilhelm Demeter, aflat atunci la o vârstă înaintată, a reproiectat structura într-o formă îmbunătățită. Noul obelisc a fost inaugurat în 3 iunie 2006. Noul monument este compus din șase piese masive din beton armat, care sugerează forma dinamică a unui catarg de navă cu pânzele purtate de vânt. Varianta actuală este mult mai robustă pentru a rezista intemperiilor, măsoară 18,5 metri înălțime (cu 6,5 metri mai mult decât originalul) și cântărește aproximativ 200 de tone. AGERPRES/(A, AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Tina Dumitrescu, editor online: Ady Ivaşcu) Foto: ROZALIA FARKAS
BIBLIOTECA AZI/ Covasna: Biblioteca actuală - între foșnetul paginii și ritmul alert al lumii digitale
într-o bibliotecă, timpul pare să curgă altfel. Când treci printre rafturile cu cărți, ai impresia că lumea își încetinește ritmul, deși, dincolo de ferestre, telefoanele sună, mesajele se succed, iar informația se schimbă de la o oră la alta. Cartea pare să fi rămas aceeași, dar lumea în care este citită s-a schimbat, iar bibliotecile încearcă să găsească un echilibru între foșnetul paginii și ritmul alert al lumii digitale. Foto: Biblioteca Judeţeană Bod Peter Biblioteca Județeană 'Bod Peter' din Sfântu Gheorghe nu se mai bazează doar pe bogăția și prestigiul colecțiilor sale, ci caută modalități prin care să rămână relevantă într-o lume în care distanța dintre o întrebare și un răspuns se măsoară în câteva secunde. Iar miza e să facă față acestei schimbări fără să renunțe la ceea ce o definește, prin urmare în jurul cărții au apărut festivaluri, ateliere, programe pentru copii, tehnologie și întâlniri între oameni care, altfel, poate nu s-ar fi întâlnit niciodată. Foto: Biblioteca Judeţeană Bod Peter Răspunsul la întrebarea: cum mai aduci cititorul la carte într-o epocă în care aproape totul se întâmplă pe ecran, nu a fost o luptă cu telefonul sau tableta, ci transformarea 'concurenței' într-un instrument. 'Ne-am dat seama că poate nu noi suntem cei care trebuie să scoată telefonul din mâna copilului, dar trebuie să punem cartea lângă sau trebuie să combinăm cele două lucruri', a declarat pentru AGERPRES, directorul bibliotecii, Szonda Szabolcs. Foto: Biblioteca Judeţeană Bod Peter Iar filosofia sa s-a văzut cel mai bine la Târgul de Carte și Festivalul de Literatură Contemporană Sepsi Book de la Sfântu Gheorghe, pe care Biblioteca Județeană l-a organizat pentru a cincea oară în acest an. Foto: Biblioteca Judeţeană Bod Peter Strategia Bibliotecii Județene din Sfântu Gheorghe a mers, însă, și mai departe, prin lansarea programului 'La drum cu lectura', care încearcă să așeze cartea în viața copiilor de la vârste foarte fragede. Prin acest program, inițiat în 2010 și susținut de Primăria Sfântu Gheorghe, nou-născuții primesc un fel de 'trusou de lectură', cu abonament la bibliotecă și volume potrivite primilor ani de viață, însoțite de recomandări pentru părinți. 'Ne-am gândit că și comunitatea și noi avem nevoie de acest program. Ne-am gândit că, poate e un cuvânt mare, să formăm utilizatori încă de la cea mai fragedă vârstă, să formăm oameni iubitori de carte. Asta înseamnă că ne-am gândit la nou-născuții din Sfântu Gheorghe, care primesc un fel de trusou de lectură, cum ar veni, și pornesc la drum deja cu lectura. E vorba despre câteva cărți care pot fi utilizate, pentru că nu pot să spun citite, până la vârsta de 3 ani, deci până intră în grădiniță. Și, bineînțeles, nu e vorba doar despre nou-născuți, ci și despre familiile lor, pentru că familiile sunt un pilon foarte important în acest program. Familiile primesc și un fel de îndreptar de lectură, deci un mic ghid, nu cu sfaturi, ci cu recomandări (...) despre cum poate fi apropiat copilul de carte (...) Programul a fost extins și la nivel liceal, bineînțeles cu cărți specifice vârstei elevilor (...) Eu zic că dacă un om iubește cartea, îi place să se informeze, înseamnă că este un membru mai valoros al comunității și este un câștig și pentru el și pentru comunitate', a mai spus Szonda Szabolcs. Foto: Biblioteca Judeţeană Bod Peter Consiliul local Sfântu Gheorghe a aprobat atât prelungirea până în 2031 a contractului de asociere între partenerii programului, cât și bugetul aferent derulării acestuia pentru anul 2026, în valoare totală de 44.000 de lei. Relația statornică dintre Biblioteca Județeană și comunitate s-a văzut și atunci când instituția a avut, la rândul ei, nevoie de sprijin, neputând, din cauza restricțiilor bugetare, să achiziționeze o parte dintre titlurile dorite. 'Problemele financiare nu au fost locale, ci au fost restricțiile centrale de la Guvern 'citire'. De fapt, asta a însemnat că noi am avut de la Consiliul Județean fondurile necesare pentru a cumpăra carte în ultima parte a anului trecut, doar că n-am avut voie să le cheltuim. Și atunci ne-am gândit să apelăm la publicul nostru drag, la cititorii fideli și la prietenii bibliotecii (...) A fost o rugăminte prietenească și noi ne-am mirat și am fost foarte plăcut surprinși cât de operativ și de repede au reacționat cititorii noștri (...) La începutul acestui an am avut toate cărțile dorite și suntem foarte bucuroși că am fost sprijiniți în așa măsură și cu atâta amabilitate și empatie', a adăugat Szonda Szabolcs. Foto: Biblioteca Judeţeană Bod Peter Biblioteca Județeană Covasna a fost înființată în 1974 și poartă din 2006 numele cărturarului transilvănean Bod Peter (1712-1769), fiind este una dintre principalele instituții culturale ale județului. Aflată în subordinea Consiliului Județean Covasna, instituția gestionează un fond de carte de peste 250.000 de cărți și alte documente în limbile română, maghiară, dar și alte limbi și funcționează și ca centru metodologic pentru celelalte biblioteci publice din județul Covasna, oferind îndrumare profesională, programe de formare și asistență pentru bibliotecari. Dar dacă în marile orașe biblioteca poate încerca să se reinventeze prin evenimente, festivaluri și alte proiecte culturale, în comunitățile mici supraviețuirea bibliotecilor este uneori mai dificilă, mai ales atunci când resursele financiare sunt puține. Foto: Biblioteca Comunală Sita Buzăului Un exemplu pozitiv vine din comuna Sita Buzăului, unde biblioteca comunală continuă să-și păstrează rolul tradițional, dar și să se adapteze lumii contemporane, fiind nu doar un spațiu destinat împrumutului de cărți, ci și un loc de întâlnire, de socializare și educație pentru copii și familiile lor. Foto: Biblioteca Comunală Sita Buzăului Primarul comunei, Nicolae Stoica, aflat la al patrulea mandat, consideră că e obligatoriu ca investițiile în infrastructură să fie completate de investiții în educație și cultură. Foto: Biblioteca Comunală Sita Buzăului în ultimii ani, administrația locală a investit constant în unitățile de învățământ din comună, construind două grădinițe noi și modernizând celelalte clădiri școlare. în paralel, a încercat să mențină vie și activitatea culturală, inclusiv prin susținerea bibliotecii. Foto: Biblioteca Comunală Sita Buzăului 'Din primul mandat am constatat că într-o comunitate nu este suficient să faci doar infrastructură mare - apă, canalizare, asfalt sau iluminat. Sunt importante, dar nu mi-am dorit să pierd din vedere educația (...) Dacă vrei să dezvolți comunitatea și să ceri ceva comunității, mai întâi trebuie să o educi (...) în fiecare an am alocat cât am putut pentru fondul de carte, am cumpărat noutăți editoriale și am încercat să ținem fruntea sus. Degeaba faci educație în școală dacă nu continui acest lanț. îl închidem prin activități culturale și prin bibliotecă', a declarat. pentru AGERPRES, primarul Nicolae Stoica. Foto: Biblioteca Comunală Sita Buzăului Biblioteca funcționează în cadrul Căminului cultural și a fost modernizată în ultimii ani. Bibliotecara Maria Magdalena Lazăr, care coordonează activitatea instituției de trei ani, povestește că atunci când a preluat postul, biblioteca era puțin frecventată de copii. Schimbarea a venit prin parteneriatul cu școala și prin organizarea constantă de activități adaptate intereselor celor mici.
REPORTAJ Sălaj: Scoicile ca mărturie - acumularea Vârșolț, la cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani (GALERIE FOTO)
Lacul de acumulare Vârșolț, una dintre sursele de apă potabilă pentru mai multe localități din județul Sălaj, inclusiv municipiul Zalău și orașul Șimleu Silvaniei, a ajuns la cel mai scăzut volum de apă din ultimii zece ani, pe fondul secetei hidrologice prelungite și al temperaturilor ridicate din această vară. Peisajul de la Vârșolț este unul neobișnuit pentru această perioadă. De pe drumul care leagă Zalăul de Crasna, în jurul lacului poate fi observată o bandă lată de teren uscat, albicios și puternic crăpat, care până anul trecut era acoperită de apă. Foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES Pe suprafețele rămase fără apă se găsesc numeroase scoici, unele de dimensiuni considerabile, singurele indicii vizibile că locul a făcut parte, nu cu mult timp în urmă, din luciul lacului. într-o zonă cu puțină umbră, câțiva pescari continuă să vină la lac, deși spun că nivelul apei a scăzut atât de mult, încât au fost nevoiți să-și mute în repetate rânduri undițele către luciul de apă rămas. ''A scăzut foarte mult apa. Deja am mutat bețele de pescuit de trei ori mai spre lac. Nici peștii nu mai trag în această perioadă secetoasă'', spune unul dintre pescari. Foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES Un alt pescar, care afirmă că vine la Vârșolț de aproximativ 40 de ani, spune că nu își amintește de o perioadă similară de secetă. ''Eu vin aici la pescuit de peste 40 de ani, dar de mult nu a mai fost așa secetă. Cred că adâncimea apei a scăzut cu trei metri'', afirmă acesta. Potrivit directorului Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Sălaj, Cristian Crișan, scăderea volumului de apă este una importantă. ''Este o scădere semnificativă a cantității de apă din acumularea Vârșolț. Dacă în mod normal avem circa 14 milioane de metri cubi, acum am ajuns la cinci milioane de metri cubi. A fost o perioadă fără precipitații, dar și cu temperaturi ridicate, care produc evaporarea apei. Avem o medie zilnică de evaporație de opt litri pe metru pătrat'', a declarat Crișan, pentru AGERPRES. Foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES Potrivit acestuia, seceta a dus și la diminuarea severă a aportului de apă în lac, până la secarea celor trei cursuri de apă care alimentează acumularea, respectiv Mortăuța, Crasna și Colițca. în aceste condiții, autoritățile au decis reducerea temporară a cantității de apă furnizate operatorului regional. Debitul destinat Companiei de Apă Someș a fost redus de la 170 de litri pe secundă la cel mult 145 de litri pe secundă, diferența urmând să fie asigurată din aducțiunea de la Tarnița, din județul Cluj. Foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES Datele prezentate de ABA Someș-Tisa pentru începutul lunii august arată amploarea secetei hidrologice din acest spațiu hidrografic. în bazinul hidrografic Crasna și în bazinele afluenților Someșului Inferior și Someșului Mic, scurgerea reprezenta sub 10% din norma multianuală. în alte bazine hidrografice, debitele se situau, de asemenea, mult sub valorile normale ale perioadei. La 12 stații hidrometrice era înregistrat debit zero, fiind semnalate fenomenele de ''sec'' sau ''băltire'', iar la 15 stații se înregistra debitul minim istoric absolut. La alte 34 de stații, respectiv aproximativ o treime din totalul punctelor de monitorizare hidrometrică, fusese atins sau depășit recordul minim de debit pentru data de 5 august. Foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES în același context, ABA Someș-Tisa preciza că gradul de umplere al principalelor acumulări care constituie surse de apă brută era cuprins între 33% și 93%, iar singura acumulare care prezenta risc din perspectiva rezervelor disponibile era Vârșolț. Stocul de apă din această acumulare reprezenta cel mai redus volum înregistrat în ultimii zece ani. Potrivit Companiei de Apă Someș, sistemul zonal Vârșolț deservește, în județul Sălaj, o parte din municipiul Zalău, orașul Șimleu Silvaniei și mai multe localități rurale. în prezent, aducțiunea din Tarnița reprezintă principala sursă de alimentare pentru sistemul regional, reducând dependența de acumularea Vârșolț. Directorul sucursalei Sălaj a Companiei de Apă Someș, Marcel Zaharie, a declarat pentru AGERPRES că operatorul folosește din lacul Vârșolț, încă din primăvară, doar cantitatea minimă necesară. ''Noi încă din aprilie-mai luăm din lacul Vârșolț doar minimul necesar, pentru alimentarea cu apă a unei părți din Zalău, Șimleu Silvaniei și alte câteva localități. Principala sursă de alimentare cu apă este, în prezent, aducțiunea de la Tarnița. Nu am dorit să sistăm alimentarea cu apă de la Vârșolț, pentru că asta ar pune probleme în cazul în care, la un moment dat, am dori repornirea instalațiilor. Menținem furnizarea apei de la Vârșolț la minimul necesar'', a precizat Marcel Zaharie. El a adăugat că, în prezent, nu sunt probleme în alimentarea cu apă a populației. ''Dacă apa mai scade mult în lacul Vârșolț, poate se va ajunge și la decizia sistării furnizării de apă din această sursă. în acest caz, vom găsi soluții pentru furnizarea apei doar de la Tarnița'', a spus directorul sucursalei Sălaj a Companiei de Apă Someș. Foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES Acumularea Vârșolț, amplasată pe râul Crasna, a fost realizată în perioada 1976-1979. Inițial, proiectul prevedea o acumulare nepermanentă, destinată atenuării undelor de viitură și apărării împotriva inundațiilor, însă ulterior aceasta a fost pusă în exploatare ca acumulare permanentă, având și rolul de sursă de apă pentru localitățile din zonă. Datele Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa indică o suprafață a acumulării de aproximativ 456 de hectare, o lungime de aproape 3,8 kilometri și o adâncime medie de 8,7 metri în zona centrală. Lacul are atât rol de alimentare cu apă potabilă, cât și de atenuare a undelor de viitură, agrement și pescuit. Foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES Alexandru Brumar, care a lucrat o mare parte din viață la acumularea Vârșolț, spune că un nivel atât de scăzut al apei nu a mai întâlnit din anii '90. El își amintește că, la începutul anilor '90, în lac se efectuau lucrări de dragare pentru îndepărtarea nămolului depus pe fundul acumulării. ''La începutul anilor '90, mai făceam dragarea fundului lacului pentru îndepărtarea nămolului. Știu că aveam un utilaj de dragare adus din Timiș, cu un motor diesel de la un tanc rusesc, care consuma 50 de litri de motorină pe oră. Utilajul mai avea șase motoare electrice, alimentate de la același motor de tanc. Ulterior, am vrut să modernizăm utilajul, să-i punem un motor electric, dar s-a renunțat la idee și a ajuns la fier vechi'', povestește Alexandru Brumar. Acesta a fost implicat și în lucrările de punere în siguranță realizate în 2012, în cadrul unui proiect destinat diminuării riscurilor în cazul producerii calamităților naturale și pregătirii pentru situații de urgență, cu o valoare totală de peste 53 de milioane de lei, finanțat de Ministerul Mediului printr-un împrumut de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Lucrările au urmărit îmbunătățirea siguranței barajului în exploatare și au inclus realizarea ecranului de etanșare din corpul barajului, reprofilarea canalului de evacuare în aval și reparații la deversorul de ape mari. Au fost, de asemenea, plantați arbori pe conturul lacului pentru stabilizarea malurilor și protecția sanitară, iar pentru reducerea transportului aluvionar în acumulare au fost executate lucrări de apărare a malurilor, reprofilări ale albiilor și praguri de fund. în prezent, însă, principala problemă nu este siguranța construcției, ci cantitatea de apă disponibilă. Foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES De pe malul Vârșolțului, diferența față de anii cu precipitații normale este vizibilă cu ochiul liber: suprafețe întinse de fund al lacului au rămas descoperite, iar pământul, uscat și brăzdat de crăpături, contrastează cu zonele în care apa mai rezistă. Pentru moment, alimentarea populației nu este pusă în pericol, datorită aportului asigurat prin aducțiunea de la Tarnița. însă evoluția situației depinde de cantitatea de precipitații care va ajunge în bazinul hidrografic al Crasnei și de cât timp va continua perioada cu temperaturi ridicate și debite reduse. Reprezentanții administrației apelor fac apel la toți utilizatorii să folosească responsabil resursele disponibile, în condițiile în care seceta hidrologică afectează o mare parte din spațiul hidrografic Someș-Tisa. AGERPRES/(AS - redactor: Sebastian Olaru, editor: Tina Dumitrescu, editor online: Gabriela Badea)
REPORTAJ Tulcea: Prima dronă căzută în interiorul Parcului național Munții Măcinului
Exploziile dronelor folosite de Rusia în războiul împotriva Ucrainei care ajung pe teritoriul României nu-i mai sperie pe tulcenii aflați în comunitățile de pe malul Dunării, însă zborul la joasă înălțime al aparatelor îi alertează și sună autoritățile locale, așa cum s-a întâmplat vineri, în comuna Luncavița. în centrul satului reședință de comună, un om pe o bancă așteaptă o mașină și spune că nici măcar nu a fost trezit de explozia dronei din Munții Măcinului, arie naturală protejată care include mai multe așezări umane. El afirmă că poate să facă diferența dintre o explozie provocată într-o carieră de piatră și cea dintr-un război, pentru că este 'carierist'. 'Eu sunt schimbul doi și am ieșit din tură la ora 3:00 noaptea. Și am dormit. Am primit mesajul RO-ALER. Și săptămâna trecută au mai fost bufneli pe malul ucrainean. Diferă exploziile de carieră de cele dintr-un război. Cea dintr-o carieră e mai lungă, pentru că dislocă o cantitate mare de piatră, iar cea dintr-un război e mai scurtă', a declarat Costel Florea, din satul Luncavița. Nici alți tulceni din localitate care stau pe băncile din centrul satului reședință de comună spun că nu s-au speriat de cele întâmplate. 'Nu știu nimic decât că a ajuns undeva în zona noastră pe vârful Țuțuiatu. Ca explozie, nu am auzit nimic, dar acum vreo două sau trei seri, am auzit multe explozii, au fost în partea astalaltă (pe malul ucrainean al Dunării, n.red.). Eu nu mă mai sperii de nimic. Știu că trebuie să mor, de ce să mă mai sperii?', întreabă retoric Gheorghe Antohi. Mulți dintre cei întrebați spun că nu știu unde ar putea să se ascundă în contextul în care o dronă încărcată cu explozibil ar ajunge în apropierea locului în care muncesc, iar în aceeași situație este și primarul comunei Luncavița, Aurel Iorga, care spune că tulcenii din satul vecin, Rachelu, l-au sunat și l-au anunțat că o dronă zboară la joasă înălțime în localitate, după ce autoritățile au emis mesajul RO-ALERT prin care îndemnau populația să fie calmă și să se protejeze în adăposturi civile sau în interiorul locuințelor. 'A apărut și acea dronă deasupra satului Rachelu. Imediat am fost sunat de către cetățenii din zona Rachelu, spunându-mi că a apărut un aparat de genul ăsta, la o distanță foarte mică de sol. Este prima oară când oamenii au văzut ceva care i-a speriat, drept pentru care am fost sunat de 10, 15 oameni imediat. A trecut la o înălțime în care se observau și literele trecute pe această dronă. Erau litere rusești. A trecut prin centrul Rachelului, a ajuns deasupra extravilanului și în zona Cetățuia, unde am înțeles că acolo a căzut, între localitățile Greci și Luncavița. Am fost la fața locului, am văzut un elicopter survolând zona și, după o oră și jumătate, s-a găsit drona într-o zonă stâncoasă. Acum două luni, la Rachelu s-a mai găsit o dronă de către un fermier care recolta rapiță. Era un aparat care a căzut odată cu evenimentul din Galați, cel mai probabil. Deocamdată, în sat, nu există niciun adăpost de protecție civilă și nici nu avem fonduri pentru așa ceva', a afirmat primarul comunei Luncavița, Aurel Iorga. La rândul lui, primarul comunei Greci, Nicolae Mocanu, spune că în teritoriul administrativ al comunei nu a căzut nicio dronă. 'E ca la Radio Erevan. A căzut, dar nu la Greci. Din comuna noastră, de la culme în spate, nu este la noi (în teritoriul administrativ, n.red.). Deci, pe partea noastră, nu a căzut. La noi în sat, nu există adăposturi în măsură să satisfacă nevoile unui război. Nu există așa ceva în România. Primarul face administrație publică, asta e obligația lui. Partea de apărare și de politică externă este apanajul președintelui țării', a afirmat primarul Nicolae Mocanu. Vineri, în jurul orei 11:45, populația din nordul județului Tulcea și cea din estul municipiului Galați au primit un mesaj RO-ALER, pe fondul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, iar ulterior Inspectoratul pentru Situații de Urgență Delta din județul Tulcea a anunțat că în zona unei cariere de piatră din comuna Luncavița s-ar fi produs o explozie, urmată de un incendiu, după ce o dronă s-a prăbușit. Ulterior, căutările au fost extinse și s-au desfășurat la sol, în cooperare cu rangeri ai Ocolului silvic din zonă și ai Administrației Parcului Național Munții Măcinului, dar și în aer, cu un elicopter al Ministerului Apărării Naționale (MApN), alerta aeriană încetând la ora 12:30. Datele făcute publice de MApN arată că în urma exploziei nu s-au înregistrat victime și pagube majore. Vineri, în jurul orei 19:00, MApN a anunțat că a fost informat despre o dronă descoperită în zona localității Plauru, județul Tulcea. 'O echipă de specialiști din cadrul MApN s-a deplasat la fața locului, a identificat obiectul și a securizat zona. Vom reveni cu informații în funcție de evoluția situației', se specifică în anunțul instituției publice de pe o rețea socială. De la începutul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, România a înregistrat peste 110 de atacuri pe teritoriul ucrainean în proximitatea frontierei româno-ucrainene, iar în 38 de cazuri au fost semnalate pătrunderi ale unor drone rusești în spațiul aerian național. 'în circa 50 de situații au fost identificate fragmente de drone sau drone pe teritoriul României. în trei situații, drone care au pătruns neautorizat în spațiul național au fost doborâte de aeronave ale Forțelor Aeriene Române', se specifică într-un răspuns remis, vineri, de MApN, la solicitarea AGERPRES. Tulcea este unul din județele în care se înregistrează cele mai multe cazuri de pătrunderi neautorizate ale dronelor rusești în spațiul aerian NATO, din cauza graniței româno-ucrainene care nu este liniară, dar și județul care a înregistrat cele mai multe cazuri de drone sau fragmente de drone descoperite, majoritatea fiind identificate în Delta Dunării, rezervație a biosferei care include suprafețe din România și Ucraina. în niciunul dintre aceste cazuri nu s-au înregistrat victime. De asemenea, Tulcea este unul dintre județele care, de la începutul războiului declanșat de Rusia, a primit cele mai multe mesaje RO-ALERT, singura măsură de prevenție pe care o pot oferi autoritățile române populației în cazul unui dezastru. AGERPRES / (A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dădârlat)
REPORTAJ/Mureș: Balul de pe ulițele din Iernuțeni va reînvia spiritul satului transilvanean pe asfaltul din Reghin
în era în care marile magazine au devenit principalele spații de socializare, iar goana zilnică ne izolează în spatele ecranelor, o comunitate de la marginea Reghinului refuză să își uite rădăcinile și a decis să redeschisă porțile timpului, astfel încât vecinii să trăiască, din nou, unii pentru ceilalți. Cartierul Iernuțeni, un fost sat cu un stil aparte, alipit orașului în urmă cu șapte decenii, se pregătește să își redescopere farmecul de altădată prin organizarea unui inedit bal de stradă, în luna septembrie. Inițiativa s-a născut dintr-o conversație simplă între două localnice, Ibolya Mester și preoteasa Annamaria Szekely. Ibolya Mester, născută și crescută pe strada Oltului, își amintește cu nostalgie de Iernuțeniul copilăriei sale, pe care îl descrie ca o comunitate extrem de vie. 'Știam că dacă am nevoie de oală mergeam la tanti Mărioara, dacă am nevoie de roșii, știam că cele mai bune roșii sunt la doamna Demeter și dacă aveam nevoie de ceapă, ceapă știam că aveam în grădină', a arătat Ibolya Mester. îngrijorate de faptul că oamenii nu mai au timp unii de alții și că locul vechi de întâlnire, râul Mureș, nu mai servește acestui scop, Ibolya Mester și preoteasa Annamaria Szekely au preluat modelul unui festival stradal din Budapesta. Obiectivul este clar, să îi readucă acasă pe cei plecați, să petreacă o după-amiază împreună și să șteargă granițele culturale prin joc, fiind un cartier multiconfesional și multietnic. Pe terenul de fotbal se va organiza o competiție imensă între străzi, în timp ce femeile se vor relaxa la cursuri de yoga și Zumba, iar ziua se va încheia simbolic, în jurul unui ceaun. 'Totul se încheie cu un gulaș pe care îl pregătim împreună și îl consumăm împreună, cu dansuri populare. Pe stradă locuiesc și maghiari, și români. Vrem să învățăm dansurile fiecăruia', afirmă organizatoarea. Aceeași atmosferă caldă, așezată și lipsită de stresul agitației moderne este evocată și de părintele Claudiu Chiorian, preotul bisericii ortodoxe din Iernuțeni. Crescut în această comunitate formată în timp și prin industrializare, el își amintește că diferențele de etnie sau religie nu existau în viața de zi cu zi, când oamenii se bucurau în primul rând unii de ceilalți, nu se izolau și căutau să se ajute unii pe ceilalți. 'Eu nu mi-am aduc aminte să fi făcut diferență și din punct de vedere al etniilor, religiilor și așa mai departe și dansam împreună, se învățau jocuri', a precizat părintele Claudiu Chiorian. O dovadă pură a acestui ecumenism natural este amintirea lui Popa Sandu, un mare iconar din trecutul locului. Deși părintele Chiorian a aflat abia târziu că renumitul creator era, de fapt, greco-catolic, valoarea sa culturală a rămas neatinsă. 'Pentru mine a fost Popa Sandu și noi, aplicând ceea ce am preluat de la dânsul, cu copiii din comunitatea noastră facem pictura pe sticlă, sigur, expresie naivă, populară', a spus preotul, care precizează că icoanele de la Iernuțeni sunt ușor de recunoscut în toată țara, fiind piese mari, aurite, pe care stă imprimat portul popular de pe Mureș. Profesorul de istorie Nagy Ferenc Attila aduce în prim-plan trecutul documentat al așezării, fost domeniu regal inclus în regiunea Gurghiului. Astfel, Iernuțeniul a fost în trecut gazda unor partide de vânătoare memorabile pentru capete încoronate, cum ar fi principele Rudolf sau regele Ferdinand. Structura veche, cu străzile numite după râurile României (Oltului, Siretului, Argeșului) care pornesc din dreptul căminului cultural, a reprezentat mereu un nucleu de conviețuire transilvăneană între români, maghiari, sași, evrei și armeni. Cercetările istorice scot la iveală personalități marcante care au definit locul. Printre ele se numără biologul Kiss Zoltan, Grama Janos, care a avut de suferit în urma revoluției din 1956, sau preotul reformat Gergely Lajos, ctitorul bisericii reformate locale. Tot de acest spațiu se leagă și numele faimosului fotograf Georg Heiter (1871-1947), devenit fotograful Curții Regale a României, dar și istoria familiei de origine română Macskasi, care deținea aici un impunător castel, vândut și parțial dărâmat în anul 1921. Pentru a celebra acest trecut, profesorul Nagy anunță că la festival va fi amenajat un cort special, o expoziție istorică a cartierului. 'Vrem să adunăm și câteva obiecte vechi și fotografii. Am găsit și hărți din 1700, deci va fi un cort aici unde vom aduna aceste imagini din vechiul Iernuțeni', ne precizează profesorul. Trecutul nu va rămâne însă blocat în arhive, iar cu ocazia balului, comunitatea va lansa o aplicație interactivă pentru telefoanele mobile, concepută ca un joc de căutare de comori pentru întreaga familie. 'Locuințele vechi. Sunt parte din istoria noastră, pe care trebuie să te duci și să le cauți pe baza unei hărți. Va fi o hartă interactivă. Te duci, cauți, scanezi, faci o poză, după care afli o grămadă de informații', ne explică Ibolya Mester mecanismul menit să pună Iernuțeniul pe harta turistică a Reghinului. Participanții vor fi premiați la final, iar organizatorii speră să extindă platforma la nivelul întregului oraș, oferindu-le turiștilor o metodă modernă și ludică de a descoperi secretele Reghinului. în data de 5 septembrie, la Iernuțeni, nostalgia nu va fi un motiv de tristețe, ci ingredientul principal al unei sărbători care demonstrează că, atunci când oamenii își dau mâna, spiritul de vecinătate poate învinge izolarea secolului XXI. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea) Foto: (C) DORINA MATIŞ/AGERPRES
VIDEO REPORTAJ Iași: În turnul din Palatul Culturii trecutul vorbește cu prezentul prin info-holograme
în podul Palatului Culturii din Iași timpul are, începând de joi, o altă dimensiune. Nu este doar o noțiune care se măsoară cu acele unui ceasornic, ci se aude în mecanismul carillonului din Turnul cu Ceas, care la fiecare oră exactă cântă 'Hora Unirii', iar din această ză se și vede cu ajutorul tehnologiei și Inteligenței Artificiale care aduce trecutul în fața vizitatorilor. Printre roțile dințate, grinzile vechi și sunetul mecanismului care a măsurat timpul de mai bine de un secol, într-un mod neașteptat o lume de ieri întâlnește viitorul. Inginerul german Johann Friedrich Weule jr., proprietarul fabricii care a construit carllionul Palatului Culturii, stă într-un colț sub forma unei info-holograme care îi întâmpină pe vizitatori și le vorbește celor care sunt dispuși să-i descopere povestea. Până acum era o imagine aproape imposibil de imaginat pentru mulți dintre noi. Cu o simplă apăsare de buton info-holograma începe să vorbească, folosind un limbaj natural, despre Palatul Culturii, despre istoria Turnului cu Ceas, despre mecanismul ceasului din turn. Info-holograma răspunde în română, engleză și franceză doar dacă sunt întrebări referitoare la Palatul Culturii și Turnul cu Ceas. 'încercăm din ce în ce mai mult să aducem tehnologia în viața muzeistică, să aducem elemente care să îi atragă pe cei mici, dar mai ales să fie la disponibilitatea turiștilor noștri, indiferent de naționalitatea lor. Am găsit în arhivele din Berlin numele proprietarului fabricii care a construit ceasul din turnul Palatului, i-am scanat toate fotografiile și împreună cu partenerii din Iași să construim o hologramă care să îi întâmpine pe vizitatori', a declarat presei managerul Palatului Culturii Iași, Andrei Apreotesei. în timp ce holograma unui personaj dintr-o altă epocă îi privește pe vizitatorii de astăzi și le răspunde prin intermediul Inteligenței Artificiale, în jurul ei roțile dințate, clopotele și vechile mecanisme ale carllionului sunt adevărați martori care de un secol redau la fiecare oră exactă melodia 'Hora Unirii', compusă de Alexandru Fechtenmacher, pe versurile lui Vasile Alecsandri, pentru a marca în mod simbolic Unirea Principatelor de la 1859. Contrastul este cu atât mai puternic cu cât în afară cadranele orologiului sunt străjuite de câte o frescă reprezentând doi plăieși. 'Am dezvoltat această hologramă care folosește Inteligența Artificială pentru a face un program, un dispozitiv conversațional în care utilizatorii pot afla informații direct de la cel care a proiectat mecanismul din Turnul cu Ceas. Totul e foarte simplu, foarte intuitiv. Cred că așa ar trebui să arate tehnologia', a declarat, pentru AGERPRES, promotorul proiectului, Andrei Gheorghiță. în opinia acestuia, oamenii nu trebuie să simtă o presiune sau disconfort atunci când vorbim de noile tehnologii, care ar trebui întâlnite tot mai des mai ales în instituțiile publice. 'Tehnologia nu trebuie să pună presiune pe oameni, ci să vină în ajutorul lor, indiferent de cunoștințele tehnice. Ne dorim ca astfel de tehnologii să ajungă în toate instituțiile din țară, astfel încât utilizatorii să poată afla informații rapide, punctuale și în timp util despre muzeele și evenimentele culturale din zona respectivă', a declarat Andrei Gheorghiță, care în viața de zi cu zi este și șef lucrări la Facultatea de Bioinginerie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie 'Grigore T.Popa' Iași. Acesta este al doilea proiect derulat de tânărul ieșean în parteneriat cu Palatul Culturii din Iași. De la începutul lunii mai 2025, vizitatorii Palatului Culturii sunt întâmpinați chiar la intrare de info-holograma celebrului arhitect Ion D. Berindei, proiectantul clădirii. 'Noile tehnologii ne ajută foarte mult. Indiferent de perioadă, indiferent de temperatură, această hologramă este mereu prezentă și activă. Holograma vorbește și răspunde în trei limbi - română, engleză și franceză. Trebuie să menționăm că întrebările sunt filmate și înregistrate pentru a ne ajuta să aflăm care sunt curiozitățile lor și ce îi interesează mai mult, ce trebuie îmbunătățit. Este un proces continuu, ceea ce trebuie să fie și educația noastră, nu doar a roboților, pentru un update', a declarat managerul Andrei Apreotesei. Contrastul dintre holograma care reprezintă o prezență luminoasă și fragilă trecută de multă vreme în altă dimensiune a timpului și mecanismul vechi de peste o sută de ani îl face pe vizitator să privească mult mai atent în jurul său. Tehnologia aduce în prezent nu doar omul din spatele mecanismului și determină, totodată, ca mecanismul să păstreze încă vie povestea timpului în care a fost construit. 'Ceasul cu carillon este un sistem de clopote de dimensiuni diferite care dau seria notelor muzicale dintr-o gamă completă. Ele sunt acționate de mecanismul ceasului printr-un tambur cu știfturi care acționează niște ciocănele metalice. Ceasul a fost instalat în Turnul Central în 1925, special pentru a conferi o încărcătură istorică Palatului Administrativ și de Justiție, aceasta fiind destinația inițială a clădirii, precum și pentru a atribui o conotație romantică edificiului nou construit. Mecanismul orologiului se află la etajul al treilea din turnul central al Palatului. Este un ceas cu trei cadrane, fiecare cu diametrul de 3,24 metri. Cadranele erau inițial împodobite cu vitralii, reprezentând cele 12 zodii', a mai explicat Andrei Apreotesei. Din 1955, clădirea de peste 34.000 metri pătrați poartă numele de Palatul Culturii. în prezent, în Palatul Culturii funcționează una dintre cele mai importante și mai prestigioase instituții de cultură din țară: Complexul Muzeal Național Moldova. Clădirea adăpostește patru muzee de talie națională, fiecare cu o îndelungată tradiție: Muzeul de Artă, înființat în 1860, Muzeul de Istorie a Moldovei, ale cărui începuturi coboară până la 1916, Muzeul Etnografic al Moldovei, ale cărui baze au fost puse în 1943 și Muzeul Științei și Tehnicii 'Ștefan Procopiu', al cărui prim nucleu a fost creat în 1955 și al cărui nume este un omagiu adus omului de știință ieșean. Tot în Palatul Culturii își are sediul și Centrul de Cercetare și Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural, care are o prestigioasă activitate de peste patruzeci de ani. AGERPRES / (A - autor: Daniela Malache, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu) Foto: ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
REPORTAJ Timiș: Țăranul a fost creatorul lumii civilizate - mesajul expoziției 'Uneltele pământului din Banat', la MSB
Cei care vor să retrăiască clipe din minunata copilărie petrecută în lumea satului, la bunici, pot găsi un colț de poveste la Muzeul Satului Bănățean (MSB) din Timișoara, unde îi așteaptă cea mai recentă expoziție permanentă, 'Uneltele pământului. Agricultură și meșteșug în Banatul multietnic', care transmite un puternic mesaj: țăranul a fost creatorul lumii civilizate. Sunt prezentate aici aspecte ale agriculturii bănățene și uneltele care au însoțit munca pământului de-a lungul secolelor, într-o regiune în care condițiile naturale și conviețuirea mai multor etnii au contribuit la dezvoltarea unei puternice tradiții agricole. Vorbim despre unelte care au modelat, generație după generație, viața satului tradițional. De la plug, grapă, seceră și coasă până la batoză, semănătoare, cositoare mecanică sau presa de struguri, vizitatorii vor descoperi obiecte care ilustrează evoluția agriculturii și explică rolul pe care fiecare dintre acestea l-a avut în viața satului bănățean. La intrarea în expoziție, vizitatorul este întâmpinat de o piesă monumentală, o oloiniță din zona Aradului, pe care este înscris anul producerii: 1877. Asemeni unui clopot gata să anunțe ceasurile rugăciunii, oloinița din lemn a fost cândva fala familiei care a deținut-o, păstrând pentru ea taina milioanelor de semințe de dovleac pe care le-a preschimbat în uleiul fin folosit de gospodine în toate împrejurările: de la prânzul servit la vreme de seară, când se ajungea acasă de la muncile câmpului, până la sarmalele de post ori cele îmbelșugate în carne, de pe la nunți, Crăciun ori Paști. Andrei Milin, muzeograf al Muzeului Satului Bănățean, spune că fiecare obiect are o poveste, dar deoarece majoritatea au fost primite prin donații de la terți, nu se mai cunoaște exact cel dintâi proprietar și nici istoria pe care unealta o poartă cu ea. 'Sunt 56 de obiecte expuse, dar numărul lor va crește, pentru că intenționăm să o păstrăm o perioadă îndelungată și să expunem cât mai multe piese din patrimoniul muzeului, pe unele să le înlocuim, pentru ca vizitatorii să aibă ocazia să reviziteze și să descopere de fiecare dată ceva nou. (...) Ce ne descoperă această expoziție? Faptul că țăranul a fost creatorul lumii civilizate. El a inventat tot ce contează; din satul țăranului s-au înființat orașele, pentru că ei au avut surplus de produse, acum 12.000 de ani și oamenii au început să le vândă în târguri de cereale, s-au alăturat și meșteșugarii și astfel au apărut orașele. Dar țăranii au fost și primi geneticieni, pentru că au experimentat plantele, au împărțit timpul agricol, au realizat foarte multe inovații și au aplicat foarte repede toate inovațiile tehnologice. Țăranul bănățean nu a pregetat să-și pună la bătaie mica lui agoniseală pentru a aduce tot felul de utilaje din Statele Unite ale Americii, așa cum avem un plug foarte smart, iar după 10 ani, acestea brăzdau ogoarele bănățene. De asemenea, avem batozele și instrumente de treierat. Practic, lumea modernă a perfecționat și a diversificat ce a avut acel țăran', a detaliat, pentru AGERPRES, Andrei Milin. El a adăugat că majoritatea pieselor expuse sunt moștenite din Colecția de Etnografie a Muzeului Banatului, de la înființarea muzeului, când nu existau secții diferite. 'Pe lângă cele moștenite, au fost achiziționate unele. Toate uneltele și-au avut importanța lor, la vremea respectivă, pentru că erau o verigă importantă în munca ogorului', a mai spus muzeograful. Expoziția este amenajată într-un fost depozit al Muzeului Satului Bănățean, foarte spațios, care are capacitatea de a mai primi și alte piese ce vor fi scoase la iveală. Investiția a fost de doar câteva mii de lei, reprezentanții muzeului renovând spațiul și integrându-l în circuitul de vizitare. 'Nu ne oprim aici. Ne lipsește din lumea satului o moară de vânt, pe care MSB a avut-o, dar în perioada când muzeul a fost închis (1987 - 1994), pentru așa-zisa conservare, s-au distrus multe, pentru că în case și gospodării vizitatorii intrau nestingheriți. Tot atunci s-au deteriorat complet gospodăria de la Slatina Nera, care s-a casat în 2001, și moara de vânt de care nimeni nu mai știe nici când a fost casată, pentru că nu mai există documente. în acest spațiu expozițional vrem să aducem și o altă îndeletnicire din lumea satului bănățean: pescuitul. Vom aduce vârșe (coșuri alungite folosite la pescuit) și vom crea spații noi pentru alte meșteșuguri', a detaliat managerul general al MSB, Radu Trifan. Nu putem părăsi expoziția până nu mai trecem o dată, la pas, prin istoria fiecărui colțișor, un crâmpei din lumea satului bănățean. în Banat, principala unealtă tradițională de arat a fost, timp îndelungat, plugul de lemn cu brăzar lat și cuțit din fier forjat. Anul 1850 aduce o schimbare esențială, fierarul Schultz din Comloșu Mare confecționează primele pluguri cu brăzar din fier. în ultimele decenii ale secolului XIX au apărut și plugurile prășitoare. Spre deosebire de altele regiuni românești, Banatul a cunoscut încă din secolul al 18-lea o înzestrare tehnică timpurie a agriculturii, favorizată de stăpânirea habsburgică, de reglementările urbanistice, de dezvoltarea zonelor miniere din apropiere și de legăturile comerciale cu piața europeană. Patentul imperial de colonizare din 1782 obliga fiecare gospodărie nou-întemeiată să dețină un set de unelte de bază: plug, sapă, hârleț, furcă, grapă, coasă, secere. 'Recoltatul cerealelor a fost una dintre cele mai grele etape ale anului agricol în gospodăria bănățeană. Secerișul manual însemna aproape patru săptămâni de muncă încordată, secerătorii sculându-se înainte de ora trei dimineața și culcându-se după ora zece, seara. Multă vreme după colonizarea germanilor în Banat, la seceriș s-a folosit și secera, pentru a nu se pierde niciunul din spicele valoroase. Existau unelte de măcinat, care sfărâmau boabele prin frecarea între două suprafețe dure, pentru prelucrarea fructelor, tradiția adusă de colonizarea germană se făcea cu unelte manuale folosite până la mecanizarea fermelor viticole din secolul XX, alături de prelucrarea artizanală a fructelor pentru rachiu, păstrate până astăzi. Avem și unelte pentru dogărit, la confecționarea butoaielor, pentru că în Banatul de Munte s-a dezvoltat, alături de pomicultură, și producerea răchiei de prune. Alegerea lemnului era hotărâtoare pentru calitatea unui butoi. Pentru vasele de răchie și de vin se foloseau mai ales salcâmul și gorunul, mai rar dudul sau prunul', a explicat Andrei Milin. Puține teme ilustrează mai bine varietatea tehnică a Banatului tradițional decât morăritul, cu aproape toate tipurile de mori cunoscute în spațiul central european, de la râșniță de mână până la moara industrială cu motor electric. O mașină de spălat din lemn și un uscător de rufe din lemn ne arată inventivitatea gospodarilor din lumea satului, care, neavând multe haine, erau obligați să spele foarte des ce aveau pe ei. în fața ceramicii, folosită pentru confecționarea de vase în care se păstrau apa, cerealele sau alte produse, muzeograful ne descoperă o taină a olarilor: ei țineau post înainte de a se apuca de lucru, pentru că alimentele trebuiau ținute în vase curate spiritual. 'Olarii lucrau cu lutul, dar dumnezeiesc. (...) Nu veți găsi olar fără artroză, pentru că lutul este foarte rece, indiferent de canicula de afară. Spre deosebire de ei, fierarii lucrau cu focul, care este și element purificator, dar face trimitere și la lumea iadului', a punctat Andrei Milin. în Banat, producția de unelte și mașini agricole s-a dezvoltat din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în perioada interbelică. Un exemplu notabil este fabrica de la Bocșa, unde funcționa încă din 1898 o fabrică de mașini și unelte agricole, devenită ulterior întreprinderea de Construcții Metalice Bocșa. Aici se construiau peste 20.000 de pluguri pe an, în perioada interbelică. Această fabrică este menționată în lucrările de istorie a tehnicii românești. Până după Primul Război Mondial, cerealele din Banat (grâu, porumb, orz, lucernă, trifoi), datorită calității superioare, au devenit 'marcă' pe piața europeană, iar făina produsă din grâul de aici era cunoscută drept 'făina ungară' și concura cu produsele de panificație de peste Ocean. AGERPRES/(A - redactor: Otilia Halunga, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)
BIBLIOTECA AZI/ Dâmbovița: Inteligența artificială și reinventarea bibliotecilor din localitățile rurale
Bibliotecile rurale din județul Dâmbovița își redefinesc rolul în comunitate prin integrarea inteligenței artificiale (AI) și a noilor tehnologii, transformându-se din simple spații de împrumut de carte în centre moderne de educație, incluziune și acces digital pentru toate categoriile de public. Bibliotecile integrează tot mai frecvent inteligența artificială în activitățile cu publicul, în special în lucrul cu copiii, unde instrumentele digitale sunt folosite pentru a stimula creativitatea și interesul pentru învățare. Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES FOTO ''Folosim inteligența artificială, de exemplu să învățăm să spunem povești pe orice temă. Ne folosim foarte mult de aceste instrumente digitale, pentru că dacă nu ținem pasul cu copiii, care sunt familiarizați cu ele, riscăm să pierdem legătura cu ei'', a declarat, pentru AGERPRES, bibliotecara din Perșinari, Ionela Petrișor. Potrivit acesteia, aplicațiile bazate pe AI sunt utilizate în mod practic în cadrul atelierelor, de la generarea de texte și poezii până la realizarea de afișe sau materiale audio. ''Le dăm o idee, iar inteligența artificială ne ajută să creăm o poveste sau o poezie. De asemenea, folosim programe care transformă textele în audio, ceea ce face informația mai atractivă pentru copii'', a explicat bibliotecara. în același timp, copiii sunt învățați să folosească aceste instrumente în mod responsabil. ''Știu să utilizeze AI, inclusiv pentru teme, dar le explicăm că nu trebuie să se bazeze sută la sută pe informațiile oferite, pentru că pot exista erori. Este un instrument util pentru idei și creativitate, dar nu întotdeauna pentru informații sigure'', a mai spus aceasta. Bibliotecara Ionela Petrișor explică și modul în care folosirea AI-ului i-a ajutat pe cei mici să fie mai atenți. ''Vă dau un exemplu: ca instrument, Natural Reader AI. Decât să citesc eu, dacă avem un documentar, să zicem, de pe Wikipedia, dacă eu l-aș citi sau l-aș prezenta, ar putea fi puțin plictisitor. în momentul în care folosesc instrumentul digital, e mai captivant. Sau le spun: 'intrați voi, căutați o sursă de pe internet și puneți-l în această aplicație' și îl aude toată lumea, nu e nevoie să butoneze toți. Apoi, creăm povești și poezii, dăm o idee și cu inteligența artificială ne ajutăm să creăm. îi învăț cum să facă un afiș de promovare și folosim, de exemplu, Canva (editor de imagini, n.r.). Sunt foarte multe instrumente pe care noi le folosim aici. Am avut și noi un CODE Kids și intrăm pur și simplu pe aceste instrumente și învățăm să facem roboței care se mișcă, un desen animat... Copilul desenează și când își vede pe ecran proiectat propriul desen, parcă-i altceva. Folosim lucruri mici, la nivelul de pregătire al copiilor'', a detaliat bibliotecara Ionela Petrișor. Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES FOTO Ea este bibliotecară din 2008 și spune că prima parte a activității sale a fost de împrumut carte. în 2010, explică ea, odată cu introducerea programului Biblionet ''s-a întâmplat un boom, o transformare'', au fost făcute dotări cu calculatoare, imprimantă, videoproiector. Un proiect cu care se mândrește este o bibliotecă pentru copii romi, realizată cu ajutorul Fundației Comunitățile Viitorului. ''Chiar dacă nu sunt romi declarați în localitate, știm că există, au stradă a lor. Am fost selectate cinci biblioteci din țară, în 2022. Nu presupune să lucrăm doar cu romi, ci cu oricine, și să le punem la dispoziție cărți despre cultura romă (...). Proiectul continuă, eu m-am întors acum din Valencia unde am fost în cadrul acestui proiect, pe tema storytelling, arta de a spune povești, de orice fel, având ca temă incluziunea și folosim cumva inteligența artificială să învățăm să spunem povești pe orice temă'', a mai spus Ionela Petrișor. La mai multe biblioteci din Dâmbovița, printre care și cea din Perșinari, s-a derulat un proiect finanțat cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prin care s-au ținut cursuri gratuite de competențe digitale de bază pentru cetățeni. ''Am avut și persoane mai în vârstă și am început cu bunica mea, care a venit de dragul meu. Are 87 de ani, a fost cel mai în vârstă cursant. Și am vrut să văd ce părere are. Inițial mi-a spus: 'ce, nu știu eu d-astea!' De la un telefon cu butoane pe care îl avea ea, să ajungă în fața unui laptop, i s-a părut extraordinar. în momentul în care deschideam să vorbim prin video cu cineva care nu locuiește la noi în țară, era mirată cum se poate să o vadă pe ea de acolo. Păi da, zic, uite așa ne vedem, așa e tehnologia'', a povestit bibliotecara din Perșinari. Experiența utilizării tehnologiei, a inteligenței artificiale în bibliotecă a fost consolidată și prin participarea la proiecte Erasmus, desfășurate în mai multe țări europene, unde au fost explorate metode moderne de integrare a AI în educația nonformală. Foto: (c) CORNELIA DUMITRU / AGERPRES FOTO ''Pentru mine, inteligența artificială mi se pare că este un super asistent pentru că mă ajută foarte mult în munca pe care o fac. Bine, trebuie să știi ce să-i introduci. Am fost la un proiect Erasmus cu Biblioteca Județeană, cu mai multe colege. Eram curioase cum poate fi aplicat AI-ul în activitatea zilnică'', a precizat, pentru AGERPRES, bibliotecara din comuna dâmbovițeană Raciu, Cateluța Barbu.
REPORTAJ Nuntă săsească tradițională cu 'Dor de Transilvania' - 'iubirea trece, hectarele rămân'
O nuntă săsească tradițională a fost unul dintre punctele de atracție ale Festivalului 'Săptămâna Haferland', care a avut loc în perioada 6 - 9 august în Țara Ovăzului, sub motto-ul 'Dor de Transilvania', unde zece mici localități răspândite printre dealuri au prins colorit de sărbătoare - sașii și-au revăzut casa de altădată. Foto: Săptămâna Haferland / Facebook Numărul participanților - turiști și invitați din țară și străinătate - este greu de estimat până la numărătoarea finală, dat fiind tot acel du-te-vino pe ulițele și șoselele dintre pajiști, de la Archita, Saschiz, Homorod și Rupea până la Criț, Roadeș, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri. Fiecare ca un ghem de comunitate rurală de-a lungul drumurilor sau cu secrete în vârfurile dealurilor, după ziduri de cetate. Foto: Săptămâna Haferland / Facebook A fost a XIV-a ediție de festival, cea mai mare manifestare a culturii sașilor, organizată de Fundația Schmidt și partenerii. Evenimentele au umplut programul zilnic, judicios răspândite prin sate. Astfel că vizitatorii nu au pierdut nimic - fanfara săsească Original Karpaten-Express, dansuri tradiționale, concerte de jazz, prezentări de îndeletniciri și unelte străvechi, ateliere diverse pentru copii, invitați surpriză. Toate acestea printre casele cu ochi la drum, unele în culori șterse, altele reaprinse tradițional, cu var și piatră, sau cu termopane. Foto: Săptămâna Haferland / Facebook Căldură mare, meine Damen und Herren! începutul de august a fost toropitor în Țara Ovăzului, cu o atmosferă grea, de vacanță în țări prea calde. Oamenii locului vorbesc scurt, lent, dar apăsător. Au o intonație care ar merita cel puțin un semn de punctuație special. Se dă frumos 'bună ziua', neapărat ochi în ochi. Un magazin din satul Bunești, din comuna cu același nume, este și un loc unde o vorbă se întâlnește cu alta. Se află aproape de un pod frumos lucrat, modern, pe sub care apa nu curge. Și aici a secat tot. Oamenii își vor înapoi pârâul și se roagă de ploaie. Nu îi interesează buruienile, odată cu ele înverzesc și dealurile și au animalele ce să mănânce. Magazinul, mic ca o garsonieră, protejat la intrare de o perdea de muște, are marfă cam cât e nevoia de mare. Merge și cardul. La o masă pe terasă - Raul și Adi. Primul e în clasa a VI-a, dar o repetă, îl dă de gol Adi, râzând răutăcios, care e cu un an mai mic. Ce nu a mers din prima? 'Citirea!' - mărturisește Raul scurt. Probleme la matematică? 'Nu. Citirea!' Care a fost problema cu citirea? 'M-a prostit ăsta!' - arătând spre telefon. Cum? 'La cap!'. Băieții râd, cum altfel. Trebuie să ducă o pungă cu cipsuri unui prieten. 'Stai să terminăm', spune Adi calm, timpul chiar are răbdare cu ei. Savurează și ei o pungă și beau suc la doză, o marcă preferată a copiilor. Telefonul prostește, cipsurile nu sunt bune, nici sucul cu gaz - tablou complet al noii generații de la oraș și sat. Foto: Florin Marin / AGERPRES Cum e la Haferland? E frumos. Băieții au fost la Târgu Mureș, dar la Viscri e deja sat de poveste, așa li s-a spus la școală. 'Părerea mea - zice Adi cu aer important - e că Viscri este sat de poveste, cum s-a zis, dar e sat turistic mai ales'. Un actor dintr-un serial românesc cică și-ar fi făcut casă acolo. Cei doi băieți sunt vegheați, pe terasă, de o hartă mare a Asiei, combinată cu un petic de Oltenia - se văd Băileștiul și Caracalul -, de harta Brașovului. Mai este o informare de pay point și un anunț parcă scris de maestrul Yoda: 'De vânzare purcei'. Butelia cu guler este 125 de lei. La magazin, oamenii stau la o bere sau o cafea, se fumează. 'E muuult de muncă', îi spune un domn, care suflă greu, unui muncitor cu praf de tencuială din păr până în teniși. Era o aluzie la faptul că cine are haine curate sigur muncește la birou. Dovadă că sătenii chiar știu ce are fiecare de-al lor în șifonier. 'Noi cărăm greutăți tătă zâua'. 'Nu mai pot ghe spate, da'. Dar și lucrul la birou e greu - sedentarism, dureri de spate, slăbește vederea. Sunt de acord amândoi, până la urmă, că orice pâine câștigată trage, într-un fel sau altul, la șale. Se aud cântece de petrecere, lăutari, dedicații, chiar și pentru vecini. Foto: Săptămâna Haferland / Facebook Cum era odată... Două cupluri de tineri din Germania, împreună și în viața reală, au fost actorii principali ai piesei 'Nuntă săsească tradițională'. La Criț a venit alaiul în pași măsurați, cu nuntași în costume tradiționale, ținându-se de mână sau de braț, în bună dispoziție și chiuieli. Werner Kloos, vicepreședintele sașilor din Germania, explică evenimentul. 'Noi am reușit acum cinci ani să construim un grup, Proiectul Haferland, care este susținut în mare parte de domnul Schmidt (Michael Schmidt, președintele fundației - n.r.) și de statul Bavaria. Suntem un grup de dansatori și de oameni care fac muzică. Majoritatea suntem născuți aici, în România, în Transilvania. Eu am ieșit la 17 ani din țară, în 1983. Vrem să arătăm că și în Germania, și în Ardeal s-a vorbit nemțește, s-a trăit nemțește, s-a simțit nemțește și obiceiul ăsta l-am dus în Germania', spune Werner Kloos. Foto: Săptămâna Haferland / Facebook în Bavaria sunt 34 de grupuri de sași, în fiecare oraș mai mare există un sediu al sașilor, cu fanfară, grup de dans sau de teatru. Nunta este demonstrativă, dar domnul Kloos se miră: 'Ar fi fost interesant dacă cineva ar fi spus 'da, eu vreau să fac nuntă', că perechile amândouă sunt de mai mult timp împreună, dar în momentul de față încă nu au zis'. Teatrul-nuntă a început cu prezentarea obiceiurilor vechi. Cum ar fi tocmeala. înainte, tinerii nu prea aveau dreptul de a vorbi mult, ci părinții spuneau: 'Băi, ăsta are ceva, câmp cu câmp, vie cu vie și fermă cu fermă', cam așa se căsătoreau. Pe nemțește merge un proverb: 'Liebe vergeht, Hektar besteht'. în română ar fi 'Iubirea trece, hectarele rămân'. Se avea grijă să nu se căsătorească tinerii sub nivelul lor. Și neapărat fata să fie logodită înainte de a împlini 1.000 de săptămâni. Când părinții băteau palma, chiar se folosea termenul de cumpărare - 'kaufen'. Iar nunta se făcea în toamnă sau iarnă, că în restul anului era de treabă la câmp, la fermă. Oricum, vinul și mâncarea stau mai bine la rece. Foto: Florin Marin / AGERPRES După multe urări festive din partea corului de nuntași, tinerii miri au intrat în Biserica evanghelică fortificată din Criț, înconjurată de un zid de piatră. Scenariul nunții a fost un obicei din Slimnic, Sibiu, fiind menționate și asemănări relevante cu ceremonia care era odată la Criț. Foto: Săptămâna Haferland / Facebook începe o nouă viață 'Dansul miresei' sau 'Dansul fecioarei' simbolizează predarea responsabilității și a fericirii de la mireasă la mire, spune domnul Kloos în biserică. Tradiția este văzută ca fiind ceva viu. Prin nuntă, fiecare își pierde un loc în lume, dar câștigă un altul. Mirele avea cămașă cu mâneci largi, cu model floral brodat și cu primele litere ale numelui și anul nunții. Cămașa trebuie făcută de mireasă, după confirmare. Pe partea stângă a vestei de blană se atașează o panglică de satin roșu, în bucle. Tânărul bărbat are un buchet mic de flori pe pălărie. Foto: Săptămâna Haferland / Facebook Mireasa apare cu o panglică pe cap din catifea neagră, cu altele laterale legate în fundă sub bărbie, fustă de catifea verde și roșie, șorț de dantelă. La fel, cu numele și anul nunții pe broderie. Femeile fac cerc și iau în primire tânăra spre a o purta spre statutul de soție. Urmează un cânt al bucuriei, însoțit de deposedarea miresei de toca înaltă, cilindrică, numită Borten, ritual ce simbolizează renunțarea la virginitate. Se cântă 'Adio iubiți părinți, cu bucurie vă mulțumesc...'. Spre final, mireasa dansează cu rudele de sex masculin, apoi cu nuntașii, ca să fie primită în comunitate. Se fac donații în bani pentru ca tinerii să înceapă cu bine noua viață. După dansul nupțial, vin sarmalele, friptura și nuntașii primesc hencleș (prăjitură) de casă și vin. Foto: Săptămâna Haferland / Facebook Oaspeți de seamă Ediția din 2026 a festivalului a primit patronajul președintelui Senatului, Mircea Abrudean, și al marii gimnaste Nadia Comăneci, prezentă la activități alături de copii și de cei mari, cu ocazia proiecției teaser-ului pentru documentarul 'Nadia. The Perfect Ten'. Kira Hagi a adus expoziția 'Agapi - O jumătate de secol de iubire', profund intimă, familială, în linii apăsate, dezordonate ca niște bastonașe pe caiet ale unui copil adult, care se joacă în forme mici reconstruind o întreagă lume.
Peste o sută de case izolate, electrificate în șase ani prin programul 'Energie pentru Viață'
Asociația Energia Inteligentă (AEI) a electrificat în șase ani în jur de 97 de case în 38 de cătune și probabil într-o lună, după ce va mai obține niște bani, va electrifica încă zece case în Munții Cernei, în comuna Padeș, a declarat președintele AEI, Dumitru Chisăliță, cu prilejul unei astfel de acțiuni. 'Noi suntem la a 11-a ediție a 'Energie pentru Viață'. Suntem în munți Cernei, județul Gorj, comuna Padeș. în această săptămână, am reușit să electrificăm zece case în trei cătune pe care le are această comună. Suntem în situația de a fi astăzi într-o casă unde găsim șapte copilași care n-au văzut până astăzi ce înseamnă un bec, n-au știut ce înseamnă să apeși un întrerupător, cu atât mai puțin putem să vorbim de a vedea un desen animat, de a vedea ceva cu care copiii pe care îi știm noi sunt foarte obișnuiți și există o chestiune pe care nici nu o mai bagă în seamă: să iei telecomanda, să aprinzi televizorul e o chestie de normalitate. Oamenii ăștia nu înțeleg, nu știu, pentru ei totul este o noutate, pentru ei este o renaștere, așa cum și pentru noi a fost o idee foarte importantă să venim în Padeș, pentru că încercăm în fiecare an să găsim un laitmotiv pentru care să convingem autoritățile din România că ceea ce se întâmplă cu aceste case neelectrificate nu este o situație individuală, nu este doar o excepție. Reprezintă un flagel. Este absurd ca în secolul 21 să nu poți să garantezi accesul, pe care inclusiv Constituția îl garantează, la energie', a transmis Chisăliță, după finalizarea montării unui sistem de panouri electrice pe o casă. Președintele AEI a lansat, totodată, la Padeș, Proclamația pentru Electrificarea Ultimelor Case din România, pe care speră să o audă și autoritățile decidente, în condițiile în care mai sunt 5.600 de case în România care nu au curent electric. 'Am venit la Padeș lansând Proclamația de Electrificare a Caselor, pentru că în 1821 ceea ce înseamnă modernizarea României a plecat de aici, de la Padeș, a plecat de la proclamația de la Padeș, a plecat de la prima idee care a existat vreodată pe aceste teritorii că norodul este cel care trebuie să dicteze, iar conducătorii trebuie să-și asume responsabilitățile de lideri și a face ca acest norod să beneficieze de un minim necesar. Credem că proclamația pe care o lăsăm astăzi de la Padeș, de electrificare, ar trebui să fie - noi sperăm să fie - auzită de autorități pentru că a electrifica cele 5.600 de case care mai sunt în România înseamnă o sumă foarte mică la nivelul autorităților. E adevărat că este o sumă foarte mare dacă ne gândim la ceea ce facem noi, dar credem că se poate și credem că semnalul de alarmă pe care îl tragem trebuie să fie unul de așa natură încât chiar să miște lucrurile', a explicat Dumitru Chisăliță. Șeful AEI a subliniat că asociația a lansat în urmă cu șase ani acest proiect de electrificare a caselor izolate, iar anul acesta probabil că se va depăși suta de case care au acum curent electric. 'Proiectul a plecat de la o serie de întâmplări pe care le-am avut la nivel personal în România, în munți, vizavi de această lipsă a energiei electrice din foarte multe imobile. Până la momentul de față, inclusiv cu ce am făcut aici, avem 38 de cătune pe care le-am electrificat. Avem undeva la 97 de case. Ne vom întoarce după ce vom mai obține niște bani, probabil într-o lună, să mai electrificăm încă zece case în această zonă. Deci, anul acesta vom depăși suta de case electrificate de asociație în șase ani, o acțiune prin care, repet, nu avem pretenția de rezolvare a problemei României. Avem în schimb pretenția de a trage un semnal, un semnal foarte puternic, că și oamenii aceștia sunt până la urmă români și fac și ei parte din norodul României și trebuie și ei ajutați, și nu abandonați', a arătat specialistul în energie. Costurile asociate proiectului pentru electrificarea unei case sunt în jur de 5.000 de euro. 'Aceasta este proclamația de la Padeș, de a înțelege că această problemă nu este o problemă a unei asociații, este o problemă a unei Românii, este problema tuturor românilor și nu trebuie să întoarcem capul, nu trebuie să închidem ochii, nu trebuie să ne facem că nu știm. Trebuie să recunoaștem că, da, este o mare problemă, că suntem unici în Europa și din acest punct de vedere. Suntem unici din nou într-un mod al ultimului loc pe care îl ocupăm, iar a merge mai departe, a fi într-adevăr într-o Românie care ține capul sus, aceasta trebuie să fie realizată ținând seama și de aceste greutăți care există: mii de case, mii de copii, mii de oameni care stau în întuneric, la lumina lumânării sau a lămpii cu petrol', a spus reprezentantul asociației. în ceea ce privește durata procesului de electrificare a unei case, aceasta poate fi de câteva luni, chiar jumătate de an. 'Luni, luni, în situația în care reușim să obținem bani, pentru că sunt și situații în care ajungem, facem proiectul, ne întoarcem cu devizul și nu reușim să obținem bani. Unul dintre cele mai tragice situații a fost acum patru ani, eram în Munții Vrancei, când am mers și am făcut proiectele undeva în luna martie. Ne-am străduit să obținem bani, i-am obținut și ne-am putut întoarce să punem panourile abia undeva în luna octombrie, adică au fost cam șase luni. într-una dintre case stăteau două persoane - mama și fiica. Bunica avea 87 de ani, fiica avea 62 - 63 de ani. Bunica a murit până ne-am întors noi cu panourile și ne povestea fiica ei, care a rămas singură, că pe patul de moarte ultimele cuvinte ale mamei ei au fost: 'N-au mai venit băieții ăia să ne pună lumină'', a relatat Chisăliță. El a atras atenția că în cazul acestui proiect de electrificare a caselor este o problemă în a apela la fonduri europene. 'Nu că nu putem să le atragem. Există, practic, o problemă reală. Situația aceasta a caselor fără energie electrică este cvasinecunoscută, atât la nivelul autorităților române, cât și la nivelul Bruxelles-ului. Ca atare, toate proiectele care au fost făcute pentru finanțare au plecat de la ideea fie a consumatorului vulnerabil, din perspectiva banilor - nu poate să își plătească factura -, fie și din perspectiva reducerii emisiilor de dioxid de carbon. Ok, nu poate să-și plătească factura, dar să-l ajutăm cu un sistem care practic îl scoate din sărăcie, dar în același timp reduce și amprenta de carbon. în cazul acesta, culmea, noi ajungem în situația în care dacă electrificăm, creștem amprenta de carbon, nu o scădem. Și atunci pur și simplu aceste case nu se încadrează pe tipul de fonduri care există în momentul de față pentru că nu îndeplinește acest indicator de performanță, de a reduce emisiile de carbon. Momentul în care vii cu aceste echipamente care se fac cu emisii de carbon: că topim aluminiul, că îl prelucrăm, că îl tăiem, că facem sticlă, toate sunt procese care generează emisii de carbon. Punându-le, creștem amprenta de dioxid de carbon, n-o scădem, și atunci, din această perspectivă, nu se încadrează în obținerea de fonduri europene', a precizat acesta. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Cristian Anghelache, editor online: Ady Ivaşcu) Foto: Oana TILICĂ / AGERPRES
REPORTAJ/Tulcea: Campionatul european U18, printre mesaje RO-ALERT, o infrastructură specială și o moștenire (FOTO/VIDEO)
Campionatul european de baschet feminin U18, care a deschis publicului 'Danubius Arena', o investiție realizată în ultimii ani de Consiliul Județean (CJ) Tulcea, este o oportunitate pentru organizatori de a descoperi noi talente, un prilej de creat amintiri pentru jucătoare și spectatori, dar și un semn că 'ceva bun se întâmplă', în ciuda războiului declanșat de Rusia în Ucraina. Directorul executiv al FIBA Europe, Kamil Novak, a declarat, pentru AGERPRES, că entitatea pe care o reprezintă organizează, în fiecare vară, turnee dedicate diferitelor categorii de vârste, pentru fete și băieți, oferind astfel șansa tinerilor să-și reprezinte țara, să-și atingă potențialul maxim și, prin urmare, să devină modele. 'Este un meci pentru viața lor. Pentru noi, este în același timp important să descoperim tinere talente, iar acestea vor deveni modele pentru alte generații. Acest turneu este deosebit pentru că are loc într-o sală deosebită, iar pentru cele mai multe jucătoare este cea mai bună arenă în care au fost vreodată', a menționat directorul executiv Kamil Novak. El a amintit că în turneul din Tulcea sunt implicate 20 de echipe din divizia B și a subliniat importanța unei infrastructuri de calitate pentru o comunitate. 'în câteva zile, turneul de aici se va încheia, dar această infrastructură va rezista deceniilor, va putea fi folosită nu doar pentru baschet. Cei peste 4.000 de spectatori care au fost astăzi (miercuri, n.red.) la meci vor avea concerte aici, congrese și tot ce vor dori ei. Această bază este o moștenire a campionatului nostru, dar și pentru regiunea aceasta. Nu vreau să spun că este unică, dar este specială. Sunt foarte fericit că ceva mare rămâne aici, pentru țară, regiune și oraș, iar despre acest lucru putem spune că are cu adevărat sens', a mai spus directorul executiv al FIBA Europe. Acesta s-a referit și la mesajele RO-ALERT care au fost transmise inclusiv în timpul partidelor de baschet. 'Suntem într-o perioadă foarte provocatoare și cred că în ciuda acesteia, nu fac politică, sunt în funcții executive, aceste mesaje sunt un fel de semn că, în pofida apropierii de o regiune care se confruntă cu probleme teribile, ceva bun se întâmplă', a conchis Kamil Novak. Cele 20 de echipe participante la turneul FIBA au jucat în cele două săli de baschet din Danubius Arena, o infrastructură modernă care oferă condiții de nivel european pentru practicarea sporturilor cu mingea, toate meciurile în care România a învins adunând peste 4.000 de spectatori, spre deosebire de celelalte care au fost la fel de pasionante pentru iubitorii de spectacole. 'Lituania are o echipă foarte puternică și a fost un meci dificil pentru noi. Antrenorii ne-au spus însă că ne-am descurcat foarte bine și a fost minunat', a declarat reprezentanta Austriei, Maria Brunner, în vârstă de 17 ani, la finele partidei. Echipa din care face parte a vizitat inclusiv Delta Dunării, însă pe lângă amintirile plăcute pe care le au acum, unele colege ale ei au avut și unele experiențe dureroase. 'Am primit mesaje RO-ALERT. Oamenii din hotel ne-au spus ce să facem și ne-au asigurat că nu avem motive de îngrijorare, pentru că războiul este în Ucraina și nu afectează România. Dar prima oară când am primit mesajul, a fost dur și de speriat. Sunt sigură însă că suntem în siguranță aici și nu avem motive să ne îngrijorăm. (...) Vreau ca prietenele mele să aibă o voce, pentru că am observat că unii dintre oamenii de aici sunt foarte prietenoși. Am avut parte însă și de multă discriminare și rasism, iar mulți, în special băieți, vorbesc foarte urât și rasist și vreau să se discute despre rasism și să se conștientizeze problema rasială. Mergeam pe stradă, iar trei băieți au spus 'uite-o și pe neagra asta!'. Nu a fost pentru prima dată când s-a întâmplat. Dacă se întâmplă însă asta de mai multe ori, în diferite zone ale lumii, ăsta nu este un motiv să nu discutăm pe acest subiect. Ar trebui să facem ceva, dacă putem, și apoi putem să ne concentrăm în alte locuri, pe aceeași problemă', a mai spus Maria Brunner. Turneul FIBA de la Tulcea a fost important și pentru generația de aur a baschetului din județ, jucătoarele care au devenit între timp antrenoare ori care s-au despărțit de prima dragoste fiind omagiate cu mingi de aur de către federația română de profil și fiind prezentate publicului inclusiv în imaginile din vitrinele cu trofee din holul sălii Danubius Arena. Video: Luisiana Bîgea/AGERPRES FOTO 'Este echipa CSS Tulcea cu care am jucat la domnii profesori Mioara și Mircea Koșa. Flori Nichitov, numărul 10, Doina Tocală, numărul 13', prezintă echipa de aur care a început baschetul la CSS Tulcea în anii 1980, Mihaela Grecu, antrenoare la CSS Tulcea și director tehnic al Sucursalei regionale nr 9 a FRB. Ea a amintit că Tulcea a mai găzduit de-a lungul timpului, în 1989, 1991 și în 1999 turnee amicale internaționale și chiar o finală a Campionatului european de baschet, cadete, noua infrastructură sportivă având deja un istoric. Video: Luisiana Bîgea/AGERPRES FOTO 'Sunt 36 de ani ai mei, plus antrenorii mei, Mircea și Mioara Koșa, care au început activitatea în anii 1970-1980. Și ei au foarte multe finale naționale și noi suntem primele sportive din generația de aur, cum se spune acum, și din acest motiv am primit mingi de aur. Mai avem aici, pentru că respectăm echipa națională de acum și pentru că am fost cu ele la Muzeul Ivan Patzaichin, le avem și pe ele în poze, și pe d-na președinte a FRB, cu băieții noștri care sunt în lotul național, Dan Teodor Constantin și David Tudorache. Sunt trofeele și munca noastră de ani de zile', a conchis antrenoarea Mihaela Grecu. Potrivit lucrării 'Pagini din istoria sportului tulcean', semnată de Gheorghe Stan, promotorul baschetului în județ a fost profesorul Dumitru Andreev, fost elev al Colegiului dobrogean 'Spiru Haret', fost jucător de baschet în divizia A la ICF București și Politehnica Galați, care odată întors acasă, la Tulcea, a înființat în 1968 echipa de seniori pe lângă asociația sportivă 'Voința', o echipă care avea să promoveze trei ani mai târziu în Divizia B pentru prima dată. Cu ocazia turneului FIBA, Dumitru Andreev a avut un moment special, sala de sport în care și-a instruit primii elevi a fost botezată cu numele său, în timpul unei eveniment dedicat. 'Am început baschetul la 15 ani, dar nu mă gândeam că voi deveni antrenor. Ca performanță în baschet, realizarea mea este că fosta jucătoare a ajuns președinta FRB. Pentru Tulcea, este enorm. Am fost surprins enorm de o asemenea inițiativă. A fost copleșitor. Nu oricine poate ajunge să aibă numele pe sala de sport a unei unități școlare', a declarat profesorul Dumitru Andreev. Niciunul din foștii baschetbaliști ai Tulcei nu și-a imaginat vreodată că orașul va avea o asemenea sală, iar unii dintre ei au susținut la inaugurare că atunci când au intrat în arenă prima dată a fost de parcă au ajuns într-o altă lume. Pentru sportivii de performanță însă condițiile oferite de Danubius Arena sunt similare cu cele din competițiile oficiale din străinătate, ceea ce înseamnă că sala din Tulcea mai are multe de văzut, iar spectatorii, de admirat. Dar nu doar spectatorii au ce vedea în județ. 'La Tulcea, urmează meciul seniorilor din data de 30, meci de calificare pentru Campionatul european din 2029. Ei vin din Danemarca. (...) Sunt convinsă că atât administrația locală, cât și oamenii apropiați nouă vor fi alături de noi în continuare. (...) Vom merge și în Delta Dunării, pentru că obiectivul este să ne promovăm țara. Noi am venit aici pentru minunata Deltă pe care o avem, pentru minunatul tărâm pe care-l are această țară și dacă noi, cetățenii, nu facem nimic, cine să-l mai facă?', a declarat președinta FRB, Carmen Tocală. în acest context, mesajele RO-ALERT transmise de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina devin parcă neimportante. 'Să știți că (participantele la turneu, n.red.) nu s-au speriat foarte tare. Suntem în zonă de conflict. Mă bucur că, existând aceste mesaje, au realizat că nu sunt într-o zonă de război. Pe de altă parte, am creat amintiri. Peste 50 de ani, vor povesti copiilor și nepoților cum au fost ele în zonă de conflict, cum sunau mesajele și cât de aproape era războiul, așa încât am reușit să creăm și altfel de amintiri care sunt povești pe care le spui copiilor', a conchis Carmen Tocală. Potrivit CJ, Danubius Arena, fosta Sală polivalentă din orașul Tulcea, are o suprafață construită desfășurată de peste 15.000 metri pătrați și o capacitate de peste 4.000 de locuri, dispune de facilități moderne, precum parcare subterană cu 78 de locuri, vestiare pentru echipe și oficiali, împreună cu toate spațiile necesare desfășurării competițiilor și activităților curente, precum și spații dedicate reprezentanților mass-media, oficialilor. Noua infrastructură sportivă realizată de CJ a costat circa 25 de milioane de euro și poate găzdui atât meciuri de baschet, cât și de volei și de handbal. Reprezentativa României a câștigat toate meciurile jucate și se va prezenta din nou în fața publicului vineri, începând cu ora 18:00, când va juca cu echipa Bulgariei. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
REPORTAJ/Retrospectiva Brâncuși de la Berlin - când forma devine esență; Vizitatoare: Cred că ne simțim toți un pic de Brâncuși
Ampla retrospectivă Constantin Brâncuși, organizată la 150 de ani de la nașterea sculptorului și găzduită de Noua Galerie Națională (Neue Nationalgalerie) din Berlin, oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi opera și universul creator al unuia dintre cei mai mari artiști ai lumii, care a revoluționat sculptura modernă. Potrivit informațiilor disponibile pe site-ul Neue Nationalgalerie din Berlin, expoziția, realizată în colaborare cu Centre Pompidou din Paris, reunește peste 150 de sculpturi, desene, fotografii, filme și documente de arhivă rare și reprezintă prima retrospectivă de asemenea amploare consacrată lui Constantin Brâncuși organizată în Germania în peste 50 de ani. Exponatele provin de la Centre Pompidou din Paris și din alte colecții publice și private internaționale. Expoziția include și o reconstituire parțială a legendarului atelier a lui Brâncuși, prezentată pentru prima dată în afara Parisului. Am ajuns la superba sală în care este organizată expoziția dedicată marelui sculptor român într-o dimineață senină, în care lumina blândă a soarelui îmbrățișa spațiul cu generozitate. Așteptam întâlnirea cu Brâncuși de ani de zile, cu emoție și nerăbdare, și cu un nod în gât care avea să se risipească doar în fața 'Păsării în văzduh'. Când intri în pavilionul de sticlă al Neue Nationalgalerie, primul lucru care te impresionează este că nu te afli într-un muzeu obișnuit, cu coridoare și camere succesive, unele întunecate. Ai în față un spațiu generos, nefragmentat, și lumina Berlinului care intră din toate părțile. Expoziția, care mai poate fi vizitată doar în această săptămână, se deschide cu 'Muza adormită', cu formele sale pure și liniștite, și poartă vizitatorul prin universal creației lui Brâncuși. Foto: (C) GINA ŞTEFAN/AGERPRES Sunt reunite aici lucrări emblematice, precum 'începutul lumii' ('Oul'), 'Prințesa X', cu povestea sa controversată, magnetica 'Domnișoara Pogany', seria 'Sărutul', expresie a esenței iubirii, 'Măiastra' și 'Pasărea în spațiu', evocări ale libertății, zborului și năzuinței către înalt sau 'Coloana fără sfârșit', simbol al aspirației spre infinit. Nu lipsesc nici alte capodopere inspirate din lumea animală, precum 'Foca', 'Țestoasa' sau 'Cocoșul', iar într-un spațiu dedicat poate fi admirată minunata 'Leda', așezată pe un disc metalic care se rotește periodic și care te duce cu gândul la o lebădă care plutește pe apă. în sală sunt zeci de persoane și pare că emoția ne leagă pe toți cu un fir invizibil. Cei mai mulți dintre vizitatori zăbovesc minute în șir în fața operelor marelui artist, privindu-le din mai multe unghiuri, ascultând ghidajul audio și încercând să înțeleagă care este 'esența' pe care a surprins-o Brâncuși. Un tată își poartă în brațe copilul și se oprește în fața unei lucrări din seria 'Torsuri', oferindu-i explicații pe înțelesul său, o tânără privește zâmbind 'Domnișoara Pogany', doi bărbați admiră o variantă din lemn a sculpturii 'Coloana fără sfârșit', mai multe persoane privesc fascinate 'Sărutul', iar un artist încearcă să creioneze pe hârtie lucrarea 'Somnul'. Unii dintre vizitatori se reîntorc și admiră sculpturile de mai multe ori, conștienți că se află în fața unei expoziții istorice pe care poate ai șansa să o vezi doar o dată în viață. 'Pasărea în spațiu' este una dintre capodoperele care atrage privirile ca un magnet. Privind-o, o stare de bucurie profundă îmi cuprinde sufletul. Mă gândesc că o asemenea emoție este, poate, unul dintre cele mai prețioase daruri pe care Brâncuși a vrut să le lase privitorului. O altă parte specială a expoziție o reprezintă zona dedicată atelierului parizian al sculptorului. Dincolo de ușa de lemn de inspirație oltenească, vizitatorii pot descoperi nu doar uneltele cu care artistul lucra, ci un spațiu în care acesta își organiza sculpturile, dând impresia că acestea dialogau între ele. Pe un ecran, într-o înregistrare video, îl vedem pe Brâncuși, în cunoscutele haine simple, în plin proces de creație. în aceeași zonă sunt expuse fotografii realizate chiar de acesta, alături de schițe, filme și documente de arhivă, care îi ajută pe vizitatori să pătrundă în universul creației sale. în sală se vorbesc mai multe limbi: germană, engleză, franceză, spaniolă și...română. Stau de vorbă cu două românce stabilite de mulți ani în Germania, care mărturisesc că au vizitat expozițiile Brâncuși organizate în întreaga lume și că își amintesc chiar și de vizitele făcute, în copilărie, la Ansamblul Monumental 'Calea Eroilor' de la Târgu Jiu. 'Brâncuși este un geniu universal dat de România. Și format, evident, în Franța. (...) Cred că ne simțim toți un pic de Brâncuși', spune Nancy Nemes. Aceasta remarcă faptul că expoziția 'este extraordinar de bine curatoriată' și se declară impresionată de faptul că au fost aduse împreună opere de o valoare excepțională din mai multe muzee ale lumii, dar și de efortul curatorilor de a oferi o nouă perspectivă asupra unor capodopere. în opinia sa, această capacitate de a inova poate deveni o sursă de inspirație inclusiv în viața profesională. Nancy Nemes subliniază faptul că expoziția este organizată într-o clădire monument, ridicată într-o zonă cu încărcătură istorică majoră, nu departe de Zidului Berlinului. întrebată ce reprezintă pentru ea Brâncuși, aceasta răspunde zâmbind: 'Ar fi putut să-mi fie un iubit'. Apoi continuă: 'Adevărul este că te inspiră la iubire, te inspiră să iubești nu numai frumosul din arta lui, dar te inspiră să gândești creativ și propria ta iubire să iasă în afară, în exprimare'. Discuția o purtăm în apropierea lucrărilor din seria 'Păsările', în care este surprinsă ideea de mișcare, de ascensiune. Béa Beste, prietena doamnei Nancy Nemes, subliniază că, în lucrările sale, Brâncuși reduce forma la esență. Ea mărturisește că a aflat despre marele artist de la tatăl său, care l-a cunoscut personal, și consideră că estetica acestuia este una foarte curajoasă. 'Tatăl meu l-a cunoscut pe Brâncuși. Tatăl meu era profesor de istoria artei și de arhitectură la București, Richard Bordenache, și se pare că l-a cunoscut. Adică, nu erau prieteni sau ceva, (...) dar știu că s-au cunoscut, cel puțin, așa, să fie undeva împreună. Și el mi-a povestit foarte mult. Și tatăl meu era și fascinat de modernismul acesta, de reducție (la esență - n.r.), el a lucrat și cu Le Corbusier. Și atunci pentru mine este o estetică specială pentru că e foarte curajoasă. (...) Și pentru mine cred că e curaj, curajul să lăsăm lucrurile care sunt superfluu și să rămână esența', a declarat Béa Beste, pentru AGERPRES. Cele două interlocutoare sunt de părere că sculpturile lui Brâncuși vorbesc și despre libertatea de a gândi altfel, de a inova și de a ieși din tiparele obișnuite. Printre vizitatori am întâlnit-o și pe Anca Liana Dunică, venită la Berlin pentru a-i oferi fiului posibilitatea să descopere operele marelui sculptor român. 'Expoziția e frumoasă, e interesantă și e păcat că e aici și nu e în România', spune aceasta cu amărăciune. Ea consideră că tinerii trebuie să redescopere adevăratele valori și că în țară este nevoie să se pună accent pe educație. Special pentru expoziția Brâncuși a venit din România și Maria, din Oradea, care mărturisește că s-a îndrăgostit de marele sculptor atunci când a văzut holograma acestuia proiectată pe clădirea Palatului Regal din București. 'Am auzit prima dată de Brâncuși la școală. După aceea am citit despre Brâncuși, dar când l-am văzut pe Brâncuși ca hologramă la Muzeul Național de Artă, atunci m-am îndrăgostit de Brâncuși. Pentru că mi-am dat seama că, înainte de toate, Brâncuși a fost bărbat. Și tot ceea ce a creat, a creat din mâinile lui de bărbat, din masculinitatea lui, practic. Și după aceea am început să văd cu alți ochi operele lui Brâncuși. Am început să citesc despre viața lui, să o ascult pe Doina Lemny, ca să înțeleg omul Brâncuși. Și, de fapt, Brâncuși a fost un țăran și a rămas un țăran. E țăranul român care creează, același care a creat și Miorița, de fapt. Și care a dus în lume povestea Măiastrei', a spus tânăra. în opinia sa, 'când vezi operele lui Brâncuși te conectezi la ființa ta, la rădăcinile tale, la cine ești tu', și abia atunci înțelegi de ce ești român și trebuie să fii mândru de acest lucru, 'pentru că Dumnezeu te-a dus într-un anumit loc pentru un anumit rost'. Numeroase impresii ale vizitatorilor români și străini se regăsesc și în Cartea de Onoare, de la finalul expoziției. 'Dragă Constantin, mulțumim mult! Un oltean', a scris un bărbat din România. Tot mulțumiri a transmis și o altă vizitatoare din țara noastră, 'pentru grația de a putea vedea și percepe, de a mă reîntoarce în suflet, la esență', în vreme ce o alta, din Germania, remarcă faptul că 'Brâncuși este unul dintre cei mai mari artiști din istoria lumii'. Foto: (C) GINA ŞTEFAN/AGERPRES După trei ore, cu sufletul plin și cu sentimentul că am fost martora unei întâlniri excepționale, părăsesc Noua Galerie Națională din Berlin nutrind speranța că România va găzdui, într-o bună zi, un eveniment de o asemenea anvergură. Trebuie menționat faptul că cea mai amplă expoziție dedicată marelui Constantin Brâncuși organizată în Germania în ultimele decenii s-a bucurat de un succes remarcabil. în luna mai, muzeul anunța pe site-ul oficial depășirea pragului de 100.000 de vizitatori, iar până la închiderea expoziției, pe 9 august, este estimat un total de peste 300.000 de vizitatori. Dacă această estimare se va confirma, retrospectiva va deveni cea mai vizitată expoziție organizată de instituție după 2012. Evenimentul s-a desfășurat sub înaltul Patronaj al președintelui Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, al președintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron, și al președintelui României, Nicușor Dan. AGERPRES/ (A, AS - redactor: Gina Ștefan, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
REPORTAJ/Harghita: Sute de copii și tineri au participat la Miercurea-Ciuc la un eveniment dedicat promovării sportului (GALERIE FOTO)
Sute de copii și tineri au participat duminică, la Miercurea-Ciuc, la evenimentul intitulat 'Degustare de sport', dedicat promovării mișcării și creșterii interesului pentru sport, organizat în cadrul Zilelor Municipiului Miercurea-Ciuc. Desfășurat în trei locuri din oraș, evenimentul le-a oferit participanților posibilitatea de a încerca 33 de discipline, de la sporturi consacrate până la unele mai puțin cunoscute. Arena principală a fost Parcul Central din Miercurea-Ciuc, unde antrenorii de la diverse cluburi sportive au organizat ateliere de inițiere, iar copiii au avut ocazia să testeze sporturile care i-au atras. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES FOTO Participanții au putut încerca de la fotbal, ciclism, hochei sau escaladă, până la șah, kendo sau Jiu Jitsu Brazilian. De asemenea, în cursul după-amiezii, doritorii sunt așteptați la bazinul de înot din oraș, pentru a încerca polo pe apă, înot sau caiac, precum și la baza Transylvanian Tennis & Squash, unde pot testa tenis, padel sau squash. Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Municipal (CSM) Miercurea-Ciuc, cu scopul de a oferi copiilor și părinților posibilitatea de a descoperi într-un singur loc diversitatea sportului din Miercurea-Ciuc, precum și de sprijini întreaga comunitate sportivă locală 'Ne dorim ca un număr cât mai mare de cluburi și ramuri sportive să beneficieze de vizibilitate, să intre în contact direct cu copiii și părinții și să își prezinte activitatea. Credem că întâlnirea directă dintre antrenori și viitorii sportivi este cea mai bună modalitate de a-i motiva pe copii să înceapă practicarea sportului odată cu noul an școlar', a transmis CSM Miercurea-Ciuc. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES FOTO Președintele CSM Miercurea-Ciuc, Abraham Elod, a declarat pentru AGERPRES că, prin această inițiativă, se dorește ca cei mici să descopere sporturile direct, prin participare, și să poată alege ce li se potrivește cel mai bine. 'Miercurea-Ciuc este un oraș sportiv și încercăm întotdeauna să aducem toate sporturile în același loc, astfel încât copiii să nu doar să audă despre ele, ci să le și încerce', a declarat Abraham Elod. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES FOTO La ediția din acest an erau deja înscriși peste 230 de participanți încă din primele ore și se estimează că numărul acestora va crește până la finalul zilei. Organizatorii spun că, de la o ediție la alta, evenimentul contribuie la creșterea interesului pentru sport și a vizibilității diferitelor discipline sportive și îi ajută pe părinți să ia legătura direct cu antrenorii și cluburile sportive. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES FOTO Totodată, Abraham Elod a vorbit și despre 'efectul de educare prin sport', subliniind că acesta îi încurajează pe copii să devină mai buni. 'E foarte important ca să facă mișcare, ca să vadă, ca să aibă posibilitatea de a se autodepăși. Și e foarte important în lumea modernă ca să fie o activitate în comun, în grup comun, să vadă, să aibă acest prilej de a întâlni unul cu celălalt într-un loc foarte prietenos pentru ei', a declarat acesta. La eveniment a luat parte și Asociația Sportivă For X Sports, care a amenajat în parc un mini traseu de via ferrata, una dintre atracțiile evenimentului. în a doua parte a zilei, reprezentanții asociației i-au invitat pe cei interesați la bazin, unde au putut încerca caiacul. Președintele Asociației For X Sports, Octavian Condrat, este de părere că astfel de inițiative sunt foarte importante, într-o perioadă în care copiii petrec foarte mult timp în fața ecranelor. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES FOTO 'Demersurile, nu numai ale noastre cât și ale celorlalți participanți sunt de a-i scoate din fața calculatoarelor, device-urilor, de a-i duce în natură, pe cât posibil. în ceea ce ne privește, dacă nu în natură, atunci în săli specializate pentru diversele sporturi pe care le practică. Este foarte important pentru dezvoltarea copilului', a declarat Octavian Condrat pentru AGERPRES. Și părinții au salutat inițiativa, care îi ajută pe copii să descopere diverse sporturi în aceeași zi. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES FOTO 'Eu, ca părinte și fost sportiv de performanță, consider că e un lucru extraordinar pentru că, mai demult, noi nu am avut atâtea șanse. Ei, acum, au toate posibilitățile din lume ca să facă și sport de performanță, dar să facă și sport pentru sănătate. Este foarte important ca să facem diferența dintre acestea două și noi, ca părinți. Și de asta îmi plac zilele de acest gen, pentru că aici copiii și părinții pot vedea care este diferența dintre sportul de performanță și sportul pe care îl faci ca hobby, de sănătate. Și copiii au posibilitatea ca să încerce o gamă mai mare de sporturi în aceeași zi', a declarat Robert Kallo pentru AGERPRES. Potrivit informațiilor transmise de CSM Miercurea-Ciuc, evenimentul a fost organizat și în anii precedenți, sub diferite denumiri și în formate diferite, iar cea mai de succes ediție a reunit aproximativ 360 de copii, 'confirmând interesul ridicat al comunității pentru această inițiativă'. AGERPRES/ (A, AS, redactor: Gina Ștefan, editor: Cătălina Matei)
REPORTAJ/Mureș: Viața romană, reînviată prin arheologie experimentală la Limesparc Călugăreni
Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei mașini a timpului, la Castrul Roman de la Călugăreni, transformând situl arheologic într-un laborator viu al antichității prin arheologie experimentală. Ediția din acest an a Zilei Porților Deschise - 14R a a fost un eveniment ce a preluat ștafeta tradiționalului Festival Roman de la Călugăreni și a adus în prim-plan o disciplină pe cât de riguroasă, pe atât de fascinantă: arheologia experimentală. într-o lume în care trecutul este adesea învăluit în mister din cauza lipsei surselor scrise, arheologia experimentală intervine ca o punte palpabilă, ne explică acest concept șeful Secției de Cercetare a Limesului Roma, Szilamér Pánczél. 'Scopul este de a promova cercetările arheologice de la Călugăreni. Avem artefactele pe care le descoperim în cursul săpăturilor și, prin această metodă, încercăm să reconstituim și să testăm tehnici folosite în perioada romană. La Limesparc ne-am propus ca, pe lângă expoziții, să completăm experiența cu experimentele prin care aceste piese au luat naștere. Și anul acesta tematica este arheologia experimentală, care este mai mult o temă metodologică, în multe cazuri nu avem destule surse scrise sau reprezentări privind anumite aspecte ale vieții cotidiene sau hai să spunem ale epocii romane. în schimb avem piesele, avem artefactele pe care le descoperim în cursul săpăturilor și prin metoda arheologiei experimentale încercăm să reconstituim, să testăm anumite metode, tehnici folosite în perioada romană pe baza pieselor descoperite, pe baza acelor puține surse pe care le avem de obicei pentru preistorie sau pentru perioada migrațiilor, ca și pentru Evul Mediu. Este deja o metodă tehnică bine implementată. în schimb, în perioada romană, datorită bogăției surselor pe care le avem, este ușor neglijată. Dar la Limesparc, chiar de la înființarea acestuia, ne-am propus ca pe lângă acele expoziții unde prezentăm și piesele descoperite, să încercăm să completăm cu acele experimente prin care aceste piese ar fi putut să fie produse sau au luat naștere', a declarat, pentru AGERPRES, Szilamér Pánczél. Cum reușeau inginerii romani să ridice blocuri uriașe de piatră fără motoare moderne? Cum trasau linii perfect drepte sau cum găureau lemnul și piatra? Răspunsurile nu au venit de pe paginile unor manuale, ci direct din demonstrațiile practice coordonate de specialiști, chiar la Limesparc Călugăreni. Sub privirile curioase ale vizitatorilor, reconstrucții fidele ale unor macarale și burghie romane au fost puse în funcțiune, demonstrând precizia incredibilă a ingineriei antice. Dincolo de inginerie, mirosul de pâine proaspătă a atras publicul spre zona gastronomică, unde curioșii au putut înțelege, prin analize și reconstituiri, alimentația de zi cu zi a unui soldat sau cetățean roman, având chiar ocazia să guste o pâine caldă, coaptă după o rețetă autentică, inspirată din epocă. 'Ziua Porților Deschise înseamnă însă mai mult decât demonstrații. Publicul a fost invitat să participe la o serie de ateliere interactive care transformă vizita într-o experiență practică', a afirmat Iulia Vizi, reprezentantul pe comunicare al Muzeului Județean Mureș. într-unul dintre corturile amenajate în parcul arheologic, agitația telefoanelor mobile a fost înlocuită de liniștea concentrării. Raluca-Marilena Dumitrescu, expert în restaurarea bunurilor de patrimoniu pe suport din lemn, ghidează mâinile vizitatorilor care strâng pentru prima dată un stilus din metal sau lemn. 'Le oferim vizitatorilor câteva ateliere unde reconstituim niște tehnici antice și nu doar doar tehnici, ci și materialele care se foloseau în trecut în lumea romană. Avem un prim atelier de scriere pe tăblițe de ceară cu instrumente numite stilus, din metal sau chiar și din lemn, se imprima, se inciza practic scrisul pe aceste tăblițe din ceară, ceara fiind moale și permițând scrijelire. Cu aceste instrumente se scria aproape orice era necesar în acea vreme, iar ele sunt refolosibile, acesta este avantajul, se poate netezi ceara și scriem din nou. Deci se poate scrie de nenumărate ori pe ele și cred o ocazie faină ca oamenii să mai apuce să facă ceva manual. în era digitală, când aproape că nici nu mai scriem de mână totul, un buton și gata, cred că e o experiență interesantă pentru public să mai apuce să facă ceva manual', a spus expertul în restaurarea bunurilor de patrimoniu pe suport din lemn, din cadrul Laboratorului de Conservare-Restaurare al Muzeului Județean Mureș, Raluca-Marilena Dumitrescu. Lângă tăblițe, istoria capătă textura papirusului original, adus chiar din Egipt. Vizitatorii au învățat cum planta numită Cyperus papyrus era transformată în suport de scris prin suprapunerea fâșiilor (strife-uri) pe orizontală și verticală, urmată de presare și uscare. Folosind o mică presă de atelier și o tehnică de imprimare inspirată din Evul Mediu, oaspeții și-au putut crea propriile semne de carte pe papirus autentic, modelele folosite redând imagini de plante esențiale în epoca romană - smochinul, măslinul sau scorțișoara (sinamon) - însoțite de denumirile lor latine. Un alt punct de atracție a fost atelierul dedicat mozaicului, o activitate complexă care a adunat la aceeași masă toate generațiile. Vizitatorii au descoperit că aceste opere de artă puteau fi pavimentare (pentru pardoseli) sau murale (pentru pereți) și au avut ocazia unică de a experimenta cele două tehnici de lucru folosite de maeștrii de acum două milenii. Prima a fost tehnica directă, în care piesele decorative din piatră, numite tesserae, erau aplicate una câte una pe un desen pregătit în prealabil, direct într-un mortar din var și nisip, fiind apoi netezite cu spatule. Adevărata magie inginerească a fost însă dezvăluită prin tehnica indirectă, o metodă ce funcționează ca un puzzle asamblat invers. Vizitatorii au aflat cum bucățelele de piatră se lipesc mai întâi cu fața în jos pe un suport temporar din hârtie, folosind un adeziv complet reversibil din făină. Imaginea creată astfel în oglindă este acoperită cu un strat gros de mortar, iar apoi întregul ansamblu este întors și fixat definitiv pe perete sau pe podea. După ce mortarul se întărește, hârtia se înmoaie simplu cu apă, se cojește ușor și lasă în urmă mozaicul finit, perfect neted și curat. Inspirația pentru aceste exerciții practice a venit direct din marile descoperiri ale arheologiei mondiale. Cei mici și cei mari au reprodus faimosul model 'Cave Canem' (Ferește-te de câine) din Pompei, dar și modele complexe inspirate de mozaicul de la Halicarnas. Mesajele acestuia din urmă - despre sănătate, viață, bucurie, pace și speranță - au rezonat puternic cu cei prezenți, amintindu-le că, în ciuda celor două milenii care ne separă, emoțiile și valorile umane au rămas neschimbate. La finalul zilei, plecând de la Limesparc Călugăreni cu un semn de carte din papirus, cu o mică tăbliță de ceară în mână sau cu secretul mozaicului perfect în minte, vizitatorii nu au luat cu ei doar niște suveniruri, ci o fărâmă din praful, efortul și geniul unei lumi care refuză să fie uitată. Ziua Porților Deschise - 14R de la sfârșitul acestei săptămâni din Parcul Arheologic de la Călugăreni a fost organizată în cadrul proiectului 'Dezvoltarea Parcului Arheologic de la Călugăreni, comuna Eremitu, județul Mureș' - finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C11- Turism și cultură, Investiția I1 - Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, Ruta traseul castrelor romane. Proiectul a fost implementat de Consiliul Județean Mureș, împreună cu Muzeul Județean Mureș, valoarea totală a proiectului fiind peste 18 milioane de lei, din care 12,5 milioane de lei a fost valoarea eligibilă, iar 5,7 milioane de lei a fost contribuția Consiliului JudețeanMureș. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: Cătălina Matei, editor online: Ada Vîlceanu) Sursa fotografiilor: Muzeul Județean Mureș
REPORTAJ Cartoful - sărbătorit de peste două decenii la Zilele Municipiului Miercurea-Ciuc (GALERIE FOTO)
De peste două decenii, cartoful este sărbătorit ca o adevărată 'vedetă' la Zilele Municipiului Miercurea-Ciuc, în cadrul unui festival foarte iubit în zonă și care vorbește despre comunitate și identitatea gastronomică locală. Parcul Central din Miercurea-Ciuc a fost, sâmbătă, 'scena' Festivalului Cartofului, pe care 'au urcat' 30 de echipe de bucătari amatori, reprezentând instituții locale, firme private, asociații și grupuri de prieteni. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES Pentru că procesul pregătirii unui gulaș delicios durează câteva ore, ceaunele au început să sfârâie încă de dimineață, iar în jurul lor s-au reîntâlnit prieteni, s-au spus povești, s-au împărtășit rețete și s-a râs mult. Una dintre echipele veterane înscrise în concurs este 'Phoenix', formată din mai mulți prieteni care se reunesc an de an pentru a se bucura de momentele petrecute împreună și pentru a-și dovedi măiestria în pregătirea gulașului. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES 'Anul acesta venim cu o rețetă mai nouă decât în anii trecuți, ținând cont de evenimentul mondial care s-a încheiat recent - Campionatul Mondial de Fotbal. Gulașul nostru deja a fost validat de VAR (Video Assistant Referee, arbitru asistent video - n.r.). Este o rețetă clasică, cu legumele din zonă, din județul Harghita, carnea este și ea achiziționată de la fermele din zonă, iar secretul bucătarului îl vom dezvălui doar juriului', a spus liderul echipei 'Phoenix', Adrian Pănescu. La Festivalul Cartofului a participat și echipa Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita, intitulată 'Cartoful bleu jandarm' și condusă chiar de șeful unității, col. Dan Iamandi. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES Acesta a declarat că instituția se află de 35 de ani în slujba comunității și participă cu plăcere la Festivalul Cartofului. Despre gulașul gătit nu a putut dezvălui prea multe, întrucât rețeta este secretă, dar a dat asigurări că toți cei care vor gusta din preparat se vor simți în siguranță. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES 'Am pregătit o mapă secretă, nu avem cum să vă dezvăluim ce am trecut în ea, astfel încât ingredientele pe care le punem astăzi, în acest ceaun, să fie cele mai bune, cele mai gustoase, iar toți cetățenii orașului Miercurea-Ciuc să se simtă în siguranță când gustă din acest minunat preparat pe care îl facem astăzi', a spus șeful IJJ Harghita. Printre participanți s-a numărat și echipa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Harghita, care a pregătit un gulaș cu... de toate. 'Pregătim un gulaș clasic. Glumind acum, e un fel de 'shaorma cu de toate', mai puțin cartofi prăjiți și mai puțin carne de pui. Adică, de la carne de porc, tot felul de legume și vreo două ingrediente secrete, dar pe care nici măcar eu nu le cunosc, deoarece suntem mulți și toată lumea și-a adus aportul', a afirmat șeful AJOFM Harghita, Tiberiu Pănescu. Acesta a apreciat faptul că Festivalul Cartofului facilitează întâlnirea dintre membrii comunității, români și maghiari. 'Cel mai important lucru este că ne simțim atât români cât și maghiari, membri ai aceleiași comunități, împărtășind taine ale rețetelor de gulaș atât din partea românilor cât și din partea maghiarilor. Deci, e o zi foarte fericită pentru noi. (...) Scopul final este a ne simți bine și, de ce nu, de a returna ceva comunității din care facem parte, deoarece oricine este binevenit la cortul nostru și va primi, evident, așa cum este și regulamentul, în mod gratis, o porție de gulaș proaspăt făcut', a arătat Tiberiu Pănescu. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES Apicultorul Zöldi István, cunoscut în Miercurea-Ciuc, a pregătit la festival, alături de colegii săi, un gulaș cu 'mai multă carne și mai puțini cartofi' și a vorbit, la rândul său, despre importanța unui astfel de eveniment pentru întărirea spiritului comunitar. 'După părerea mea, ar trebui să se întâmple mai des, pentru că în ziua de astăzi se cam pierde spiritul de comunitate. Deci, fiecare cu problemele lui se închide în apartament, nu se duc vecinii unul la altul. Ar trebui să fie mai multe manifestări de genul acesta, cu gătit sau fără gătit, dar măcar să se adune, să se întâlnească oamenii', a spus Zöldi István. în vreme ce majoritatea echipelor au pregătit gulaș clasic de cartofi, cu diverse combinații de ingrediente, au existat și bucătari amatori care au ales să inoveze. Echipa unei platforme locale de livrare a mâncării a pregătit o rețetă specială, intitulată 'Liniștea pădurii', din carne de cerb, gălbiori prăjiți în unt și ardei copți, servită alături de un piure de cartofi, țelină și pătrunjel, aromat cu trufe. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES 'Facem ceva mai special. Noi nu suntem aici pentru concurs. Suntem aici pentru a arăta diversitatea culturii și diversitatea a tot ceea ce se găsește în pădurile noastre. De aceea și preparatul nostru se numește 'Liniștea pădurii'', a declarat reprezentantul echipei, Zoltan Vizoli. Atât el, cât și alți participanți la festival au subliniat că identitatea gastronomică locală este strâns legată de cartof, considerat 'pâinea locului', care 'se mănâncă cu orice', în sute de variante. Viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc, Bors Béla, a fost bucătarul-șef al echipei Municipalității, care nu a concurat la Festivalul Cartofului, ci a pregătit aproape o mie de porții de gulaș pentru toți doritorii. Din echipa Primăriei au făcut parte și reprezentanți ai unor orașe înfrățite din Ungaria, care au adus cu ei diverse ingrediente secrete. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES 'De 24 de ani organizăm acest festival. Și pentru că astăzi este și ziua de naștere a orașului, eu zic că este unul dintre cele mai frumoase momente din tot anul. Este momentul în care, în afară de faptul că suntem organizatori, la Festivalul Cartofului venim cu toții. Venim nu numai colegii, ci venim cu toată familia. Ne simțim bine și, bineînțeles, gătim. (...) Scopul evenimentului este să scoatem oamenii afară, în stradă, în parc, să ne simțim bine, să putem vorbi între noi, să punem la o parte grijile de zi cu zi, să punem la o parte și telefonul', a subliniat Bors Béla. Acesta a punctat că municipiul se pregătește, în acest fel, și pentru anul 2027, când județul Harghita deține titlul de Regiune Gastronomică a Europei. 'Anul 2027 cred că va fi doar despre gastronomie în tot județul și, bineînțeles, dat fiind faptul că Miercurea-Ciuc este reședința de județ, noi o să fim unii dintre actorii principali ai acestui an, așa că ne pregătim în fiecare zi', a afirmat viceprimarul. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES Localnicii sau turiștii prezenți în Parcul Central s-au declarat încântați de eveniment, dar și de preparatele delicioase degustate. 'Venim din Bacău, special pentru eveniment. Gulașul este delicios. (...) Dacă venim aici și nu mâncăm gulaș, am venit degeaba. E o mâncare tradițională și chiar este foarte bună', a spus doamna Ana. Aceasta a mărturisit că, dacă ar fi să aleagă un oraș unde să se stabilească, acesta ar fi Miercurea-Ciuc, pentru frumusețea locului și amabilitatea oamenilor. La rândul său, doamna Luminița, din Miercurea-Ciuc, a remarcat atmosfera extraordinară de la festival, unde oamenii se simt bine, 'ca într-o familie'. 'Este o atmosferă extraordinară. Oamenii sunt foarte relaxați. Nu este o atmosferă de concurs, este pur și simplu o atmosferă de prietenie. Oamenii sunt împreună, sunt echipele împreună, gătesc împreună, se vizitează, totul e ca într-o familie mare', a afirmat aceasta. Festivalul Cartofului de la Miercurea-Ciuc a adunat mii de oameni și a fost, ca de fiecare dată, un prilej de celebrare a identității locale, de întâlnire între prieteni și de întărire a spiritului comunitar. AGERPRES/(A, AS - redactor: Gina Ștefan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)
REPORTAJ/Mureș: Cel mai frumos castel baroc din România și-a redeschis porțile după restaurare (GALERIE FOTO)
După aproape trei ani în care ecoul uneltelor de șantier a dominat saloanele aristocratice, Castelul Teleki din Gornești, considerat cel mai frumos monument baroc din România, și-a redeschis, sâmbătă, porțile, în cadru festiv. Perla arhitecturală transilvăneană, ridicată între anii 1772 și 1803, a fost salvată printr-o restaurare capitală de 4,6 milioane de euro, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în cadrul programului 'România Atractivă'. Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES Șantierul a fost o cursă contracronometru pentru specialiști, care, într-un efort uriaș de echipă, ingineri și restauratori de picturi murale, tâmplărie și piatră au readus strălucirea ansamblului istoric, în ciuda unor momente de cumpănă care au testat rezistența structurii. Inginerul constructor Zsolt Nagy, care cunoaște fiecare piatră a edificiului, a descris presiunea tehnică a acestui proiect monumental. Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES 'Provocări au fost. Realizarea acestui turn cu schele ca să ajungi acolo sus să pui paratrăsnetul, după aceea să montezi niște bazine care erau așa de mari încât chiar și transportul era o provocare să le aduci aici. După aceea am avut o porțiune de zid care a căzut, bine că nu a fost nimeni acolo în cursul execuției, și așa mai departe. E o fericire pentru mine că am terminat și că a ieșit așa de frumos. E cel mai frumos castel baroc din România', a spus Zsolt Nagy. Una dintre cele mai spectaculoase realizări ale proiectului o reprezintă restaurarea decorațiunilor interioare. în timpul lucrărilor, experții au descoperit și scos la lumină picturi murale excepționale, care recreează atmosfera curților nobiliare europene. Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES Restauratorul Denes Molnar, cel care a coordonat echipa la fața locului, sub îndrumarea specialistului Lorant Kiss, a dezvăluit secretele din vechiul birou al contelui. 'Este o decorație tipică acelei perioade, deci vorbim despre un baroc târziu, care la noi practic se întrepătrunde cu rococo, cu clasicismul. Castelele au fost decorate cu tapeturi în general și, acestea fiind foarte scumpe, s-a făcut pictură în acel stil. S-a făcut acea decorație care aparent este de piatră de marmură, dar de fapt este pictată cu ulei. Trebuie să știți că aproximativ 30% s-a păstrat din pictură, dar s-a putut reconstrui și practic vedem acel ambient tipic perioadei', a arătat Denes Molnar. Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES Proprietarul castelului, contele Kálmán Teleki, s-a declarat extrem de mulțumit de calitatea lucrărilor efectuate de echipa de restauratori și a ghidat primul grup de turiști chiar la redeschiderea porților. 'Sunt foarte mulțumit de ce s-a făcut. Evident, sunt unele probleme, fiecare construcție are problemele ei, dar, în general, trebuie să recunosc că societatea care a lucrat aici a fost foarte, foarte bine organizată. Castelul va fi deschis și vor putea veni cât mai mulți să vadă ce s-a realizat. Vor constata că Europa nu este un lucru atât de negru pe cât gândesc unii că ar fi, pentru că aceste castele au fost realizate din banii contribuabililor europeni', a declarat Kálmán Teleki. Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES Cu ocazia restaurării s-a intervenit la acoperiș, care este nou, la fel și sistemul de încălzire, sistemul electric, de apă și canalizare, iar pentru partea de structură s-a optat strict pentru tehnici tradiționale de restaurare, nu pe materiale moderne invazive. 'Unde am putut să păstrăm - de exemplu noi avem uși foarte frumoase din stejar, avem părți din parchet care au rămas - am păstrat toate elementele originale, nu am pus beton înăuntru, am restaurat și am păstrat. Mă gândesc că toate astea sunt un pas foarte mare înainte și eu mă gândesc că încă 50 de ani o să trăiască acest castel', a arătat proprietarul monumentului. Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES Contele le-a spus turiștilor că pentru amenajările interioare în sprijinul său au venit o serie de familii din Belgia și Franța, care au donat piese de mobilier de epocă, care vor constitui colecția muzeului ce urmează să fie amenajat aici. 'Pe partea de dotări, de mobilier, de piese la interior nu avem fonduri. Noi aveam deja o colecție de mobilier, dar o să facem un pic mai mare partea muzeală. Am reușit să primim cadou mai multă mobilă, destul de interesantă, de la prietenii mei din Belgia, din Franța. Așa că, parțial, sunt deja aici, parțial sunt încă în Belgia și toate astea o să vină și o să amenajăm acele piese de muzeu. Va fi un muzeu și, în plus, mai avem un parteneriat cu o asociație care o să facă un muzeu special la noi, care o să vorbească în mare parte de evoluția clasei noastre sociale, a aristocrației în perioada istorică', a subliniat Kálmán Teleki. Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES El a explicat că stilul arhitectural specific al Castelului Teleki din Gornești se numește Grassalkovich sau barocul de tip Grassalkovich, o variație regională unică a barocului târziu central-european, numit astfel după arhitectul și nobilul Anton Grassalkovich. El a impus acest model arhitectural în secolul al XVIII-lea, inițial prin construcția palatului său de la Gödöllő (Ungaria), care are anumite caracteristici: forma de 'U' sau 'E'. Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES 'Clădirile au o simetrie perfectă, cu un corp central proeminent și aripi laterale care delimitează o curte de onoare. în plus, au pavilionul central masiv, fiind de rezistență a fațadei, fiind adesea decorat cu o cupolă elegantă, cum este cea în formă de bulb sau de clopot, care adăpostește marea sală de recepție la etaj. Stilul combină elemente decorative dinamice de baroc târziu, detalii florale de rococo și linii exterioare geometrice preluate din clasicism. Datorită succesului acestui proiect, aristocrația a copiat masiv modelul, iar în Ungaria - cel mai faimos exemplu este Palatul Regal din Gödöllő și Castelul Nagytétény din Budapesta. în Serbia, cel mai reprezentativ este Castelul Kapetanovo sau Palatul de la Hatas, care păstrează elemente simetrice și proporții specifice acestui tip de baroc rezidențial', a precizat Teleki. Sala mare sau salonul de recepție de la etaj, povestește contele, este cea mai reprezentativă și spectaculoasă încăpere a castelului, fiind situată exact sub cupola centrală a pavilionului principal. Deși interiorul a fost grav afectat de jafurile de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, această sală festivă și-a păstrat câteva elemente originale, de o valoare inestimabilă, cum ar fi tencuiala și pictura originală, două sobe din porțelan, șemineul alb și cele trei candelabre de sticlă. în plus, s-a păstrat și blazonul familiei Teleki, un element heraldic de mari dimensiuni, încrustat deasupra ușilor de la intrare și în zona balconului, care oferă deschidere către curtea de onoare. Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES în momentul naționalizării formale din anul 1949, le-a spus contele turiștilor, în castelul de la Gornești locuia contele Mihály Teleki, tatăl său, împreună cu familia lui. Acesta făcea parte din ramura Szék a familiei nobiliare Teleki, descendentă direct din cel mai mic fiu al cancelarului Mihály Teleki - Sándor. Actualul proprietar, Kálmán Teleki, este fiul cel mai mic al contelui Mihály Teleki. 'în septembrie 1944, familia s-a refugiat temporar în Ungaria din cauza apropierii trupelor sovietice, dar a revenit la Gornești în primăvara anului 1945, găsind castelul complet jefuit de mobilier și cărți. Aici au stat trupe germane, iar apoi sovietice, aceștia din urmă ținând caii la parter. (...) Apoi, când regimul comunist a confiscat castelul, împreună cu familia mea ne-am mutat și am locuit aproape două decenii într-un subsol insalubru, cu doar două camere, din Târgu Mureș', a precizat Kálmán Teleki. Contele a condus grupul și în parcul dendrologic al castelului, care a fost amenajat inițial la începutul secolului al XIX-lea ca o grădină peisagistică în stil englezesc, unde se găsesc mai multe exemplare de arbori rari și seculari de o valoare botanică deosebită. Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES 'Piesa de rezistență a parcului, a arătat Teleki, este un exemplar magnific de Ginkgo Biloba, care are o vârstă estimată la peste 250 de ani. Acesta a fost plantat în jurul anului 1800 de contele József Teleki al II-lea, după o călătorie de documentare prin marile grădini din Anglia. I se spune 'The Gold Tree', fiindcă toamna oferă un spectacol vizual unic, acoperind solul cu un covor dens de frunze aurii', a arătat contele. în total, parcul găzduiește în jur de 24 de exemplare din această specie rară, precum și cedri de mlaștină, platani seculari, stejari bătrâni, castani, frasini, salcâmi, mesteceni și nuci, parcul fiind faimos și pentru cele 11 statui alegorice din piatră. Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES Pe lângă arhitectura impresionantă, castelul devine și un adăpost al memoriei afective a comunității. Patru camere ale edificiului au fost puse la dispoziție de proprietar pentru a găzdui o colecție impresionantă de costume populare, broderii și obiecte artizanale, adunate de o viață întreagă de o fostă profesoară din zonă. Mária Erzsébet Matei, profesoară de canto, reprezentantă a cercului de broderie din Gornești, și-a prezentat comorile, pe care le-a achiziționat mulți ani la rând. Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES 'Sunt sute de piese, numai din port popular avem vreo 25 din toate regiunile, avem și românesc, și brâu, și țigănești, avem din Bucovina, Suceava. Majoritatea sunt vechi, dar de exemplu din Gornești portul popular l-am refăcut după o fotografie ce a fost făcută în 1906. Să vă uitați cât de frumoase și cât de migălos și frumos au lucrat bunicii noștri fără lampă, fără electricitate, fără lupă, că noi de exemplu brodăm cu lupă că nu vedem, vezi Doamne, în schimb bunica a făcut niște broderii, dantele fără lupă. Expoziția va sta aici cât timp contele ne dă voie', a arătat Mária Erzsébet Matei. Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES Ziua redeschiderii transformă domeniul Teleki într-un hub cultural viu. Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES Publicul a fost invitat la tururi ghidate gratuite în limbile română și maghiară, ateliere de creație pentru cei mici și un spectacol nonverbal de teatru de păpuși susținut de artiștii Bonczidai Dezső și Szabó Dániel. Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES După-amiază, specialiști precum Csilla Hegedűs, Fundația Transylvania Trust, și arheologul Bulcsú Ötvös Koppány, secretar de stat în Ministerul Culturii, vor dezbate viitorul turismului cultural în cadrul mesei rotunde 'Patrimoniu viu - castele, turism și comunitate'. Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES Ziua se va încheia pe acordurile pianistului Tibor Cári, acompaniat de momente coregrafice de excepție, marcând simbolic renașterea unui monument care refuză să devină trecut. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Jared Leto neagă acuzațiile de agresiune sexuală după un reportaj difuzat de BBC
Actorul american Jared Leto, câștigător al premiului Oscar, a negat miercuri acuzațiile de comportament sexual inadecvat formulate de patru femei, care au declarat pentru BBC că starul de la Hollywood le-a agresat în perioada în care ele erau adolescente, informează Reuters. 'Nu am agresat sexual pe nimeni niciodată în viața mea. Aceste acuzații sunt absolut și categoric false', a declarat Jared Leto într-un comunicat. într-un documentar intitulat 'Jared Leto: Hollywood's Dark Secret' ('Jared Leto: Secretul întunecat al Hollywoodului'), patru femei au descris incidente petrecute între anii 2002 și 2016, perioadă în care actorul avea între 30 și 44 de ani. în prezent, el are vârsta de 54 de ani. în acel documentar, una dintre femei a declarat că a fost agresată sexual în baia unui motel pe când avea 17 ani. O alta a afirmat că vedeta de la Hollywood a amenințat-o cu agresiunea sexuală atunci când avea 19 ani. A treia femeie a spus că a întreținut relații sexuale cu starul american în California pe când era minoră (avea 17 ani), fapt care ar fi clasificat drept viol asupra unui minor. Cea de-a patra a relatat că Jared Leto a inițiat apeluri telefonice cu conținut sexual explicit atunci când ea avea vârsta de 16 ani. Alte patru femei au descris 'apeluri telefonice ciudate și adeseori cu un puternic caracter sexual din partea lui Leto', a precizat BBC. BBC a precizat că a coroborat relatările mai multor femei cu mărturiile prietenilor și membrilor de familie cărora acuzatoarele le-au povestit despre întâlnirile lor cu Jared Leto la momentele respective. 'în unele cazuri, am văzut și fotografii sau mesaje care susțin relatările femeilor', a transmis BBC. în 2025, nouă femei l-au acuzat pe Jared Leto de comportament sexual inadecvat, într-un articol publicat de revista săptămânală americană Air Mail. Jared Leto a câștigat premiul Oscar la categoria 'cel mai bun actor în rol secundar' pentru interpretarea unei femei transgen seropozitive în filmul din 2013 'Dallas Buyers Club'. De asemenea, a jucat în filmele 'House of Gucci', 'Suicide Squad' și 'Morbius'. Pe lângă cariera sa de actor, Jared Leto este totodată solistul trupei de rock alternativ Thirty Seconds to Mars. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Anda Badea)
BIBLIOTECA AZI/Olt: Biblioteca din Osica de Jos, mistuită de un incendiu, reconstruită cu donații din toată țara
Biblioteca din comuna Osica de Jos, distrusă complet de un incendiu în decembrie 2018, care a mistuit Căminul Cultural în care funcționa și cele aproximativ 7.000 de volume pe care le adăpostea, și-a redeschis porțile într-un spațiu nou, cu peste 11.400 de cărți, mobilier nou și activități care atrag copiii și adulții din localitate. Reclădirea bibliotecii a fost posibilă prin mobilizarea comunității, donații venite din întreaga țară și implicarea autorităților locale. Bibliotecara Liliana Ghimiș spune că își amintește și acum ziua incendiului, petrecut chiar înainte de serbarea de Crăciun a copiilor din comună, dar și determinarea din zilele care au urmat și felul în care întreaga comunitate s-a mobilizat. 'La momentul acela se pregătea sărbătoarea de Crăciun, Primăria ca în fiecare an cumpărase cadouri pentru copii. Și nu știu de la ce a pornit, a luat foc oricum, foarte repede s-a încheiat tot. Din momentul acela eram un om pierdut, nu mai aveam, profesional vorbind, simțeam că nu mai am niciun rost. Dar, după o zi de plâns așa într-una, în primul rând cu ajutorul familiei mele, după care familiei de la serviciu și al școlii, ne-am mobilizat. Mi s-a dat o clasă în scoală și din momentul acela ne-am mobilizat cu toții. Deci o zi. N-a durat mai mult', a relatat bibliotecara, pentru AGERPRES. Liliana Ghimiș, de 28 de ani bibliotecară la Osica de Jos, a vorbit despre faptul că locul de muncă a devenit în timp 'a doua casă' iar după incendiul din decembrie 2018 din toate lucrurile mai rămăseseră doar ștampila și programul. 'Nu vedeam nicio ieșire, pentru mine biblioteca a fost a doua casă. Eu mi-am crescut și copiii mei aici, am două fete, acum au peste 30 de ani și când erau mici pentru că nu aveam cu cine să le las veneau la bibliotecă și citeau, scriau, le supravegheam la teme. Am niște amintiri de neuitat în biblioteca asta și cu copiii mei și cu ceilalți copii. Iar când a ars totul m-am simțit ca și cum aș fi pierdut pe cineva din familie. Știți ce a rămas din tot scrumul acela aici? A fost un semn că biblioteca va merge mai departe: ștampila și programul bibliotecii, era pus într-o ramă cu sticlă și cred că de asta a fost protejat. Au fost singurele lucruri care au rămas aici din bibliotecă', a spus Liliana Ghimiș. Primele ore după incendiu au fost cele mai grele, a afirmat Liliana Ghimiș, care a spus că de a doua zi, cu ajutorul comunității și autorităților, a început mobilizarea pentru reconstituirea bibliotecii. Pentru bibliotecă a fost alocat temporar spațiu într-o sală de clasă din școală, un calculator tot de la școală, iar Biblioteca Județeană a adus tipizate. 'Profesional vorbind, simțeam că nu mai am niciun rost. După o zi de plâns, cu ajutorul familiei, al colegilor și al școlii, ne-am mobilizat. Mi s-a dat o clasă în școală și de acolo am început din nou Deci o zi. N-a durat mai mult. Doar o zi. Cineva m-a ajutat să creez pagina de Facebook. Am făcut promovarea bibliotecii. Bine, prima dată am arătat fotografii cu tot ce s-a întâmplat, cu activitățile pe care le aveam înainte în bibliotecă. Și din acel moment am început, cu telefoane, cunoștințe prin intermediul Facebook-ului. Și vreau să vă spun că ne-au venit donații din toată țara. Deci uitați-vă că există oameni de bine. Oameni care totuși apreciază cultura și cartea, în primul rând', a mai relatat Liliana Ghimiș. Ea a fost cea a început concret refacerea fondului de carte, pentru că primele volume au fost cele din biblioteca personală. 'Noua bibliotecă a început să-și facă fondul de carte cu cele 300 de volume ale mele de acasă. Și din momentul acela, au început să curgă pachetele. Și de aici, din comună, și de la școală, și licee, și din Slatina, Caracal, toate zonele de aici, de la colege de-ale mele bibliotecare. Mi-au sărit în ajutor Biblioteca Balș, 3.000 de volume mi-a donat în momentul acela. Și funcționam, o să vedeți acolo în fotografii un morman de cărți primite, iar copiii erau pe lângă ele, stăteau pe jos, peste tot, cu cărți în mâna și citeau.Așa am funcționat patru ani de zile în școală, cât a durat refacerea Căminul Cultural, unde avem biblioteca', a relatat Liliana Ghimiș. De la cele 300 de cărți ale Lilianei Ghimiș, câte avea în ianuarie 2019, biblioteca din Osica de Jos are acum peste 11.400 de volume. 'Am primit, am panouri cu oamenii care au donat, instituții, oameni care au donat cărți, vă au fost persoane fizice, că au fost, eu știu, persoane juridice, am primit cărți de peste tot. Bineînțeles că le-am triat și noi, că nu puteam să producem în bibliotecă orice carte, încă mai am de prelucrat și am ajuns la cifra de 11.420 de cărți la momentul acesta, e ultima carte pe care am înregistrat-o astăzi.', a povestit bibliotecara. Și copii de la școala din localitate și-au donat cărțile primite la festivitățile de premiere. 'S-a întâmplat după incendiu să primim donații de la copii școlii noastre cărțile primite premiu, după ce le-au citit. Aproape fiecare carte din bibliotecă asta are o poveste. Și mă emoționează foarte tare. Că oamenii s-au rupt din povestea lor, după ce le-au citit, le-au adus să le citească și alții și îmi place de copii că au înțeles și au grijă de ele. Le-am făcut și niște semne de carte, chiar dacă unele sunt mai vechi, să nu le rupem, să nu le îndoim, să avem grijă de ele, să-i respectăm pe oamenii care ne-au ajutat atunci când nouă ne-a fost greu', a evidențiat bibliotecara. Biblioteca deservește o comună cu aproximativ 1.500 de locuitori și are în prezent 233 de cititori înscriși, care își reînnoiesc anual permisul. Pe lângă împrumutul de cărți, aici se organizează ore de lectură, activități pentru copii, sprijin la teme, la documentarea unor proiecte și de recreere prin jocuri pe calculator. 'Avem 233 de cititori care-și reînnoiesc an de an permisul. Avem 100 și ceva de copii la școală, ceilalți sunt adulți din comună, sunt și adolescenți, sunt și mame casnice, sunt și pensionari care vin nu numai pentru cărți, dar vin și la calculatoare, la laptop-uri. Unii utilizatori ai făcut proiecte, au de făcut CV-uri. Până acum vreo doi ani, oricine venea la bibliotecă și-și căuta informația pe laptop-uri. De când avem internetul în toată comuna, mai puțin caută persoanele adulte, dar copiii vin pentru recreere, pentru ce au ei de făcut la școală, pentru că îi mai și ajut, nu-și caută singuri, avem imprimantă color, îi ajut să le scoatem și la imprimanta color, deci facem mai multe. Mai facem și lecții, vin și se recreeze', a menționat bibliotecara. Ea a arătat că-i ajută pe copii să îndrăgească lectura, citindu-le inițial celor cărora nu le place să citească și discutând despre personajele și întâmplările din cărți. 'Avem și ore de lectură, citim, celor care nu le place să citească îi chem, le citesc eu și încercăm să povestim împreună. Și în momentul acela realizează, de fapt vezi bucuria pe fața lor că descoperă ceva, descoperă bucuria de-a citi. Când nu le place să citească singuri, vin și citim împreună, interacțiunea asta umană contează foarte mult în apropierea de lectură. La un moment dat am zis că biblioteca nu este numai un instrument dar conserva, expune, găzdui cartea. în același timp, cartea ne dăruiește și cultură și știință și emoție, curaj, putere, ne modelează ca oameni, ne modelează caracterele. Eu asta le spun totdeauna copiilor mei când vin aici. Pentru că ei sunt copii, eu sunt prietena lor, a spus ea. Biblioteca înseamnă însă mai mult decât împrumut de carte, mai susține Liliana Ghimiș, care punctează că este și spațiul în care persoanele din comunitate petrec timp împreună, află lucruri noi, se relaxează. Copiii vin și pentru teme, pentru proiecte școlare. 'Eu mai am și de partea mea faptul că mulți copii, de fapt părinții copiilor, au venit la rândul lor la bibliotecă. Fetele citesc mai mult, băieții vin, într-adevăr, iau și ei numai ceea ce solicită la școală, dar vin mai mult pentru jocurile și recrearea în biblionet. Au acasă tablete, laptopuri, telefoane, dar și limite stabilite de părinți. Și aici am stabilit limite, avem doar o jumătate de oră când sunt mai mulți și o oră când sunt mai puțini, se programează înainte pentru calculatoare', a explicat bibliotecara. Adulții caută în principal literatură beletristică, cărți de dezvoltare personală sau volume religioase. 'Mămicile citesc literatură beletristică, literatură ușoară, care se citește foarte repede și le deconectează, că au destule probleme acasă, ele vor să se relaxeze. Bunicile au rămas la povești. Și îmi cer multe cărți de religie pentru că profesorul de religie din școală mi-a donat foarte multe cărți de religie, printre care și Biblia. Și chiar vin și citesc. Cuvântul scris nu va pieri. Niciodată. Indiferent ce se spune că nu se mai citește. Nu e adevărat. Dacă un singur om trece placul bibliotecii înseamnă că se citește', este convinsă bibliotecara din Osica de Jos. Directorul Bibliotecii Județene Olt 'Ion Minulescu', Mihaela Stana, consideră că exemplul bibliotecii din Osica de Jos se înscrie într-o tendință de revigorare a bibliotecilor comunale din județ. Potrivit acesteia, în ultimii ani multe biblioteci din mediul rural au avut activitate redusă sau au devenit inactive după pensionarea bibliotecarilor ori după preluarea acestora în aparatul primăriilor, situație în care activitatea s-a limitat la simplul împrumut de carte. 'începând din anul 2026, această problemă a fost reglată, bibliotecile au început să se repună pe făgașul normal, au început deja să se angajeze în biblioteci persoane tinere, așa cum era nevoie, persoane care își cunosc rolul și nu privesc biblioteca ca și ocupație ci postul de bibliotecar este o profesie, au înțeles misiunea și rolul educativ pe care îl are biblioteca în comunitate, nu ca gestionari și depozitari de cărți și de informație ci cât mai mult acela de a cultiva și a răspândi cultura, de a forma tânăra generație', a afirmat Mihaela Stana. Ea a arătat că anul acesta au fost reactivate peste 10-15 biblioteci din județ care aveau activitate limitată sau erau închise din lipsă de personal. 'Bibliotecile nu au fost desființate niciodată. Au fost reactivate și foarte multe beneficiază acum de bibliotecari tineri, implicați, care ne cer idei de proiecte și soluții. Există biblioteci foarte bune în județ', a afirmat directorul Bibliotecii Județene. Schimbarea a fost posibilă după ce bibliotecile au fost exceptate de la restricțiile privind ocuparea posturilor, ceea ce a permis reangajarea bibliotecarilor sau revenirea acestora pe funcțiile dedicate. Mihaela Stana a subliniat că Biblioteca Județeană continuă să ofere sprijin metodologic bibliotecilor din mediul rural și să le susțină în organizarea de proiecte culturale. AGERPRES/(A - redactor: Cristina Matei, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
REPORTAJ/Alba: Proiect de salvare și valorizare a șurilor cu acoperiș de paie din Apuseni, parte din patrimoniul vernacular
Cea mai mare densitate de șuri și case cu acoperiș de paie se află în Apuseni, unele fiind încă folosite de către proprietari, altele fiind tot mai degradate. Odată cu finalizarea lucrărilor la 'Transapuseana', cea mai mare investiție, la vremea respectivă, într-un drum județean din România, gospodăriile tradiționale localizate de-a lungul acestei șosele pot fi admirate acum și de cei care străbat una dintre cele mai frumoase zone din Alba. Foto: Museikon/facebook.com însă, într-o zonă aflată în plină dezvoltare, în care se construiește tot mai mult, a apărut și riscul ca patrimoniul tradițional să dispară. Așa s-a dezvoltat, anul trecut, proiectul 'Alba Vernaculară', inițiat instituțional de Consiliul Județean (CJ) Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, având ca obiective identificarea, inventarierea, documentarea, cartarea, promovarea și valorificarea elementelor de arhitectură vernaculară din Munții Apuseni, și anume a șurilor cu acoperiș de paie localizate de-a lungul drumului 'Transapuseana', printr-o abordare transdisciplinară și holistică integrată. 'De ce sunt aceste șuri importante? Ele asigură unicitatea peisajului cultural și sunt parte a patrimoniului tangibil moștenit care asigură identitatea locală. Ele sunt un adevărat 'landmark' al zonei, putând contribui la dezvoltarea sustenabilă a comunităților rurale', au punctat, atunci, inițiatorii proiectului. Foto: Museikon/facebook.com Tot în 2025 a avut loc și o școală de vară, în care s-a avut în vedere cercetarea și documentarea șurilor cu acoperiș de paie localizate pe 'Transapuseana', în Râmeț, Ponor și Mogoș, iar în aceste zile are loc cea de-a doua ediție, în care se studiază șurile și casele cu acoperiș de paie din comuna întregalde. Participă specialiști în domeniile arhitectură și urbanism, restaurare, inginerie structurală, design interior, istorie, antropologie vizuală, etnologie și arta fotografică, studenți în domeniile arhitectură și urbanism și construcții civile. 'Ediția din anul acesta se focalizează pe cercetarea șurilor și a caselor cu acoperiș de paie din comuna întregalde. Este o continuare a ceea ce am gândit inițial în proiectul 'Alba Vernaculară'. Am început cu 'Transapuseana' - DJ 107I, pe urmă am zis că ne ducem spre DJ 107K, drumul județean care face legătura între 'Transapuseana' și drumul național, la Teiuș, și pe urmă să revenim, să închidem această buclă, pe 'Drumul Mănăstirilor și al Sihaștrilor'. Această continuare a ceea ce am început anul trecut a fost cumva firească, pentru că și autoritățile locale din întregalde au venit în întâmpinarea noastră și ne-au invitat înainte de a ne exprima noi gândul să mergem în comunitatea lor și să cercetăm șurile și casele cu acoperiș cu paie', a spus, la deschiderea Școlii de vară, coordonatorul proiectului 'Alba Vernaculară', Dumitrița Daniela Filip, expert restaurator la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia - Secția Museikon. Foto: Museikon/facebook.com Aceasta a punctat că, deși aceste șuri și case cu acoperiș de paie nu sunt monumente istorice, ele au o valoare extraordinară, fiind moșteniri ale comunităților, care trebuie transmise mai departe. Dumitrița Daniela Filip a precizat că la ediția din acest an a Școlii de vară o să fie studiate câteva grupuri de șuri situate în Dealul Geoagiului, Iliești, sate din comuna întregalde. 'Le vom documenta din punct de vedere arhitectural. Avem arhitecți, specialiști atestați de Ministerul Culturii în domeniul restaurării monumentelor istorice și studenți la arhitectură. îl avem, de la Facultatea de Construcții Cluj-Napoca, pe domnul profesor Gelu Zaharia, care a venit cu un grup de studenți și vor analiza din punct de vedere structural construcțiile pe care arhitecții le relevează. Avem, de asemenea, etnologi, istorici, restauratori - ca să le studiem și să le analizăm din cât mai multe puncte de vedere, din cât mai multe perspective, dar și membri ai comunității locale - administrație, oameni din comunitate care ne însoțesc. Anul acesta, localnicii pot interacționa cu specialiștii - să avem un schimb cultural practic, un schimb de cunoștințe, dinspre specialiști înspre locuitorii comunei și dinspre locuitorii comunei spre specialiști și împreună să înțelegem cum funcționau aceste construcții în economia gospodăriei tradiționale, pe de o parte, și în lumea satului, de pe altă parte', a explicat Dumitrița Daniela Filip. în plus față de prima ediție, în acest an au fost incluși în echipa interdisciplinară și ingineri de structură. 'Anul trecut, am făcut împreună cu colegul Paul Scrobotă, de la Muzeul de Istorie Aiud, un acoperiș de paie și am calculat efectiv greutatea paielor puse pe acoperiș. Am ajuns undeva la 9,5-10 tone de paie. (...). Deci este o greutate extraordinară, care presează pe pereții structurilor, și tocmai de aceea doar un specialist în domeniul structurilor de rezistență ne poate spune ce putem face pe viitor: dacă schimbăm doar acoperișul sau la unele construcții avem nevoie de intervenții mult mai complexe', a explicat Dumitrița Daniela Filip. Foto: Museikon/facebook.com Aceasta s-a referit și la faptul că unii localnici sau reprezentanți ai autorităților locale au invocat faptul că aceste șuri și case cu acoperiș cu paie se distrug și pentru că nu mai au materia primă necesară, respective paiele. 'într-adevăr, în zonă este o lipsă totală de paie, pentru că nu se mai cultivă cereale în zonă. Am auzit că grâul de primăvară ar fi dispărut, cel ce dă paiul cel mai bun și mai rezistent pentru acest tip de acoperișuri. Am căutat grâu de primăvară arhaic, am găsit la Stațiunea de Cercetare Agricolă din Turda și acasă, personal, pe un lot de o jumătate de hectar, am semănat experimental grâu de primăvară, să vedem cum arată în lan grâul, spicul și care este diferența față de tipurile de cereale pe care le avem astăzi. De la câțiva locuitori din întregalde am și aflat care este diferența și de ce era preferat acel grâu de primăvară: pentru că el are paiul mai subțire și mai lung, rezistent, forma sa cilindrică este extrem de rezistentă, are un conținut bogat de siliciu, care-i dă rezistență. Deci, cumva, lucrurile nu sunt total pierdute, se pot recupera. Dacă reușim și anul acesta să refacem un acoperiș, să vedem experimental și comparativ cum va rezista acest grâu pe care l-am cultivat, cred că am găsit soluția care să poată fi implementată ulterior și să avem și materia primă locală, nu importată, pentru a continua demersul nostru', a arătat Dumitrița Daniela Filip. Ea a precizat că la ediția de anul trecut au fost cartate 34 de astfel de construcții, localizate de-a lungul drumului județean 'Transpuseana', care pot fi observate de către turiști din mașină sau sunt la o mică distanță de șosea, iar dintre acestea au fost studiate prin relevee de către arhitecți cinci șuri, o casă și un găbănaș (grajd). Majoritatea șurilor studiate anul trecut au fost construite, după cum reiese din cercetarea inscripțiilor incizate pe pereți și din mărturiile proprietarilor, la sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea. Din cele 34 de șuri, 18 sunt tricamerale, 14 sunt bicamerale, iar două au patru încăperi. Foto: Museikon/facebook.com Tipul de șuri era în concordanță cu numărul de animale deținute de proprietar. Paiele au fost folosite la învelitoare, între acestea fiind intercalate straturi de crengi de arbori tineri, înfrunziți. Șurile au primit și nume, pentru a fi diferențiate: Șura cu lespezi de piatră, Șura catedrală, Șura tânărului fermier, Șura apicultorului cu pisici, Șurile Gemene de lângă releu, Șura de sub drum, Șura ascunsă, Șura cu belvedere, Șura cu faguri, Șura cu cruci ș.a. în toamna anului trecut, s-a desfășurat o intervenție de urgență la 'Casa dintre șuri', aflată într-o stare precară de conservare. Potrivit Dumitriței Daniela Filip, șurile cu acoperiș de paie întâmpină în prezent două tipuri de pericole. Primul ar fi ruinarea, cauzată de starea precară de conservare, de pierderea funcțiunii originale și de lipsa intervențiilor de întreținere. Al doilea pericol este dat de construirea noilor edificii, care alterează specificul local. Aceasta a subliniat că sunt necesare acțiuni ample de sensibilizare a comunităților și de stopare a importului de tipare arhitecturale nespecifice zonei. Foto: Museikon/facebook.com 'Prin această cercetare, Muzeul Național al Unirii s-a pliat practic pe cea mai mare investiție a CJ Alba în infrastuctura rutieră - 'Transapuseana'. Am pornit acest demers tocmai din dorința de a salva arhitectura vernaculară din zonă și peisajul cultural, pe de o parte, iar, pe de altă parte, de a trage un semnal de alarmă și de a transforma aceste șuri cu acoperiș cu paie într-un 'landmark' al zonei, în repere și atracție turistică, pentrtu că au un potențial extraordinar de a genera dezvoltare durabilă și economie sustenabilă în zonă', a afirmat Dumitrița Daniela Filip. Prezent la deschiderea Școlii de vară, președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, a afirmat că județul Alba are privilegiul de a păstra o moștenire culturală profund legată de comunitățile locale, de tradițiile și obiceiurile oamenilor simpli, iar casele și șurile cu acoperiș de paie reprezintă una dintre cele mai vizibile, mai autentice și mai spectaculoase expresii ale identității locului. De altfel, în urmă cu un deceniu, în cadrul unui studiu inițiat de CJ Alba, au fost identificate în Mocănimea Trascăului și Mocănimea Văii Arieșului câteva zeci de gospodării tradiționale, unele vechi de secole, specialiștii propunând atunci conservarea acestora 'in situ' și integrarea în circuite turistice, deoarece mutarea lor în cadrul unui muzeu în aer liber ar fi foarte costisitoare și greu de realizat. Foto: Museikon/facebook.com Cu prilejul deschiderii Școlii de vară, a fost vernisată expoziția de relevee realizate în cadrul primei ediții și a fost lansat volumul 'Alba Vernaculară: I. Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana'. Volumul a fost gândit ca o primă etapă a demersului de diseminare a rezultatelor cercetării și documentării realizate în cadrul proiectului, care să poată deveni suport tehnic și informațional atât pentru viitoare intervenții de salvare a șurilor, cât și pentru documentații de urbanism. Foto: (c) Marinela Brumar/AGERPRES Alături de Paul Scrobotă, de la Muzeul de Istorie Aiud, Dumitrița Daniela Filip prezintă în acest volum particularitățile tehnice ale șurilor cu acoperiș de paie de pe 'Transapuseana'. Astfel, șurile învelite cu paie au acoperiș de tip șarpantă, cu pante abrupte, realizat în patru ape. Tipologia de realizare a învelitorii este de 'paie scuturate'. 'Paiele se așază nu doar pe streașină, ci și în exteriorul acesteia, privind în plan orizontal. Astfel, se creează senzația că o parte dintre paie atârnă fără a avea o bază de susținere. în realitate, doar o mică parte dintre ele nu au punct de sprijin. Păstrând înclinația șarpantei și grosimea stratului de paie, practic se ajunge ca paiele să se sprijine parțial pe streașină și parțial pe lețurile acoperișului. La început, paiele se dau de jos cu furca, atât cât permit înălțimea persoanei și lungimea cozii furcii, apoi sunt urcate pe scară. (...). în zona studiată, între straturile de paie se așază rânduri succesive de crengi, denumite 'pădure' sau 'heac', cu rolul de 'armătură'. (...). Crengile se așază pe orizontală, cât mai aproape de lețuri, uneori fiind chiar legate de acestea. Alternanța ramurilor se face ținând cont de capetele groase și subțiri', explică cei doi. Din mărturiile localnicilor, a reieșit că erau necesare 15-20 de care de paie pentru un acoperiș de șură cu două grajduri. Foto: Museikon/facebook.com 'Dacă ne gândim că, în perioada în care aceste șuri au fost construite, agricultura în zonă nu era practicată pe suprafețe întinse, iar, ca nivel tehnologic, vorbim de aratul cu boii, de semănatul/recoltatul păioaselor cu mâna, putem întrevedea că o asemenea cantitate de paie era greu de obținut, astfel că paiele necesare realizării învelitorii erau adunate pe parcursul mai multor ani', se arată în volum. De asemenea, din cercetările în teren și din interviurile cu localnicii din zona studiată, s-a putut constata transmiterea cunoștințelor teoretice despre meșteșug, dar în cadru restrâns. Foto: Museikon/facebook.com în prezent, sunt foarte puțini cei care ar putea face sau repara un astfel de acoperiș. De exemplu, primarul orașului Teiuș, Mirel Hălălai, care a schimbat învelitoarea de paie a șurii familiei, situată în Valea Ghioghești, comuna Mogoș, unde cei implicați în proiectul 'Alba Vernaculară' au putut observa anul trecut cum se realizează efectiv acest lucru, a dezvăluit că a durat peste cinci ani pentru a găsi oamenii și materialele necesare pentru a putea restaura șura. 'Astfel, considerăm că sunt necesare acțiuni de recuperare și de revitalizare a meșteșugului, întrucât asistăm în prezent la un fenomen de deculturație îmbinat cu unul de transculturație și difuziune culturală, în detrimentul păstrării și al transmiterii tehnice locale de învelit cu paie, dar și de realizare a construcțiilor tradiționale. (...). Pentru păstrarea specificului local construit și a peisajului cultural nealterat sunt necesare, în primul rând, acțiuni de conștientizare a importanței patrimoniului vernacular și de creștere a atașamentului față de această moștenire, prin evidențierea potențialului acestor construcții de a genera dezvoltare durabilă și economie sustenabilă în zonă, toate dublate de regulamente locale de urbanism, menite să protejeze patrimoniul construit și să dezvolte urbanistic comunitățile fără alterarea identității zonei', au conchis Dumitrița Daniela Filip și Paul Scrobotă. Foto: (c) Marinela Brumar/AGERPRES Cea de-a doua ediție a Școlii de vară este organizată de CJ Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, în colaborare cu Primăria comunei întregalde, Consilul Local întregalde, Muzeul de Istorie Aiud, Asociația R.O.S.T. (Reabilitare Organică a Satului Tradițional), Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Construcții, Departamentul de Măsurători Terestre și Cadastru, Asociația Drag de întregalde, Direcția Județeană pentru Cultură Alba, Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș, Asociația Artografica și Daniel Pop Films. AGERPRES/(A, AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Tina Dumitrescu, editor online: Irina Giurgiu)
REPORTAJ/ Expoziția permanentă de Preistorie a Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, reorganizată după cinci decenii
La peste o jumătate de secol de la organizarea expoziției de bază a Muzeului Național al Unirii (MNU) Alba Iulia, din acest an cei care trec pragul uneia dintre cele mai importante instituții muzeale din țară descoperă un nou mod de valorificare a artefactelor din Preistorie, mult mai atractiv. Muzeul a fost organizat într-o formă asemănătoare celei de astăzi în 1975, exponatele fiind prezentate cronologic pe parcursul a 64 de săli ale clădirii 'Babilon' și în Sala Unirii. 'Noi ne-am dorit de mulți ani să reorganizăm expoziția de bază. Și nu se poate decât treptat, din cauza lipsei fondurilor pentru o reorganizare generală a muzeului', a declarat, pentru AGERPRES, arheologul Anca Timofan, implicată, alături de alți arheologi, conservatori, restauratori, graficieni și personal tehnic, în 'reinventarea' expoziției permanente de Preistorie, situată la parterul clădirii. 'S-a lucrat pe etape, pentru că muzeul trebuia să rămână deschis', a adăugat colegul său, Cristian Florescu. Anca Timofan a menționat că s-a lucrat dimineața și lunea, zi când muzeul nu are vizitatori. 'în general, noi, arheologii, suntem pe șantiere. Doar în iarnă, noiembrie- martie, cam așa am putut lucra la expoziție. Fiind public, nu am putut lucra zilnic. Bineînțeles că ne-am dori să fie o reorganizare integrală a clădirii, în primul rând, dar deocamdată nu mai puteam rămâne cu expoziția din anii 70. Era păcat de patrimoniu', a declarat aceasta. Pe lângă fotografiile realizate din săpături, pozele din reconstituiri, s-au folosit și unele imagini realizate cu Inteligența Artificială. 'Le considerăm didactice. Ne-au ajutat foarte mult ca să exprime exact ceea ce am vrut să redăm legat de viața comunităților preistorice', a explicat Anca Timofan. Potrivit acesteia, în vechea expoziție exista doar o etichetă și nicio explicație. 'Acum vin oamenii și deja înțeleg cum funcționa, de exemplu, un cuptor, care era arhitectura lui, dintr-o simplă grafică și din aceste imagini arheologice. (...). Am vrut decoruri frumoase, care să-i atragă pe oameni, și obiectele să aibă niște povești, nu doar să fie cum era înainte. în modul de expunere în anii 70, 80, chiar 90 erau doar piesele cu explicații. Trebuie să fie un pic vizual', a mai spus Anca Timofan. Ea a declarat că sunt vizitatori care poate citesc doar titlurile sau care își iau datele din imagini și, de aceea, acestea trebuie să fie cât mai relevante 'Fiecare să aibă de unde alege, în funcție de profilul vizitatorului. Dar și să-i captiveze ca prezentare', a adăugat Anca Timofan. Cristian Florescu a explicat că s-a schimbat și modul de expunere. 'Numărul de piese l-am restrâns un pic. Dacă îngrămădeam foarte, foarte multe materiale, vizitatorul de multe ori rămânea cu multe semne de întrebare și atunci am simplificat un pic numărul de piese. Am venit cu elementele de panotaj, cu explicații mai clare. (...). Este destul de multă informație și am încercat cât de mult am putut să o compactăm, să intrăm numai pe generalități și vizitatorul să își facă o idee generală despre perioadă. (...). Am încercat să-l facem pe vizitator ca atunci când iese din muzeu să rămână cu o poveste legată și continuă', a spus arheologul. Există rezumate și în limba engleză. La intrarea în spațiul expozițional, vizitatorul află mai întâi povestea muzeului, care își are începuturile în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Expoziția de Preistorie debutează cu un panotaj referitor la procesul de antropogeneză și evoluția omului, proces început în Estul Africii acum 6-7 milioane de ani. 'Toată expoziția de Preistorie este cronologică. Pornim cu Epoca pietrei, cu primele cele mai veche descoperiri și de pe teritoriul României de acum aproximativ 1.800.000 - 2.000.000 de ani. Un punct central al acestei etape, al Paleoliticului, sunt câteva mostre de la Mamut. Acesta a fost principalul animal vânat de om în paleolitic', a explicat Cristian Florescu. Sunt expuse unelte de piatră cioplită din Paleoliticul superior, descoperite la Peștera Mare, Cioclovina, județul Hunedoara, și la Peștera Muierilor, Baia de Fier, județul Gorj, dar majoritatea pieselor din expoziție provin din situri arheologice din județul Alba. Vizitatorii pot afla informații interesante despre mamutul lânos, gigantul Epocii Glaciare, care putea ajunge la peste 3,5 metri și greutate de 6-8 tone. Mamuții au dispărut din arealul continental în urmă cu aproximativ 10.000 de ani din cauza schimbărilor climatice și a vânătorii, însă populații izolate au reușit să supraviețuiască, doar pe insule, până acum 4.000 de ani. Descoperirile locale demonstrează că văile râurilor din județul Alba au reprezentat culoare de tranzit pentru mamuți. în 2009, un molar masiv a fost identificat în timpul lucrărilor la Cetatea Alba Carolina, o descoperire similară fiind înregistrată ulterior la Cugir. Acestea se adaugă exemplarului extras în 1953 la Tău, comuna Roșia de Secaș, în timpul săpării unei fântâni. în vitrină sunt expuse aceste piese, respectiv fragmentul de molar provenit de la mamutul lânos, o scapula dreaptă, de la același tip de mamut lânos, precum și mandibula dreaptă cu fragment de molar, existând un panotaj din care vizitatorul descoperă amplasarea anatomică a molarului. Se trece apoi la etapa Paleolitică din România, cu descoperirile din județul Alba. Cea mai veche unealtă paleolitică descoperită aici, care poate fi văzută în vitrină, a fost identificată în anul 2009, în situl de la Pianu de Jos. Piesa este realizată din silex și este datată 50.000 - 35.000 BP. De menționat că de pe teritoriul mai multor localități ale județului Alba - Alba Iulia, Aiud, Ciumbrud, Presaca Ampoiului, Sebeș, Vălișoara, au fost recuperate resturi faunistice preistorice: oase de mamut, urs de peșteră, bizon, elefant și rinocer lânos. Este expus un craniu al unui urs de peșteră, iar din fotografiile și informațiile expuse, vizitatorii pot afla că cea mai veche amprentă de picior uman cunoscută în România aparține unui om de Neanderthal și are o vechime de aproximativ 62.000 de ani. Ea a fost descoperită în Peștera Ghețarul Vârtop, comuna Gârda de Sus, din Munții Apuseni. Cercetări recente efectuate în zona localității întregalde, în Peștera lui Peștereanu din Valea Pravului, au identificat urme de locuire precum vetre, materiale faunistice și artefacte litice, datând din Paleoliticul mijlociu. 'Am încercat toate elementele explicative, tot panotajul pe care l-am făcut, să lucrăm pe lucruri generale, pentru a pune vizitatorul în imaginea generală, să înțeleagă procesul general istoric al perioadei. Nu am intrat în amănunte detaliate pentru că ar fi însemnat pierderea firului poveștii', a explicat arheologul. Cristian Florescu a adăugat că pentru toate epocile, inclusiv pentru Neolitic, Epoca bronzului, Epoca fierului, sunt prezentate câteva informații generale, un panou reprezentativ și general cu situația care se întâmpla în acea perioadă istorică, după care s-a încercat să se meargă unitar cu ceea ce se întâmpla cu viața omului din perioada respectivă, de la așezări, locuințe, fortificații, viață spirituală, meșteșuguri, cultivarea plantelor, olărit. De exemplu, a fost reconstituit un război de țesut neolitic și sunt expuse vase neolitice pictate, din Cultura Petrești, descoperite la Ghirbom și Ampoița, un sceptru neolitic, unelte neolitice din os, brățări neolitice din scoică, topoare din piatră perforate, dăltițe și topoare din piatră. 'Pe alocuri am încercat să scoatem în evidență, așa, ca niște vedete ale fiecărei epoci, am pus pe panouri mari piesele cele mai interesante de la fiecare epocă', a precizat Anca Timofan. De exemplu, sunt imagini cu două statuete antropomorfe legate de cultul neolitic al zeiței mame, piese care provin din arhicunoscutul sit de la Tărtăria. Nu lipsesc nici replicile tăblițelor de la Tărtăria, plăcuțe de lut cu semne pictografice, originalele fiind în inventarul muzeului din Cluj. Descoperite, potrivit relatărilor cercetătorului N. Vlassa, în campania anului 1961 și publicate succint în 1962, apoi mai detaliat în 1963, cele trei 'tablete de lut ars' au suscitat un interes deosebit atât în mediul științific, cât și în rândul publicului larg. 'Conform datelor cunoscute, după încheierea săpăturilor din 1961, materialele arheologice au fost împachetate și depozitate la muzeul din Cluj Napoca. Se pare că, în momentul ambalării pe șantier, cele trei table nu au fost observate. în anul următor, în timpul studierii materialelor, N. Vlassa le-a identificat într-unul dintre pachete, realizând importanța descoperirii. Starea lor fragilă, aflată în curs de degradare, l-a determinat să recurgă la un proces de consolidare prin reardere în laborator. Această situație a generat, de-a lungul timpului, numeroase dezbateri și o vastă bibliografie, atât în rândul cercetătorilor români, cât și al celor străini, privind autenticitatea pieselor, contextul descoperirii, datarea și semnificația lor', aflăm din prezentarea făcută de specialiștii muzeului pentru Tăblițele de la Tărtăria - 'Mit al Mitului'. Cert este că descoperirile făcute de-a lungul timpului la Tărtăria, mai ales după reluarea cercetărilor sistematice în sit de către Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, începând cu 2010, indică faptul că acesta este unul dintre cele mai relevante situri arheologice neolitice din Sud-Estul Europei. 'Este o vitrină dedicată Tărtăriei, pentru că este un sit atât de controversat și atât de important în același timp. Piesele provin din descoperiri recente, după 2014-2015, din campaniile sistematice și preventive realizate atunci când s-a lucrat la reabilitarea căii ferate', a spus Cristian Florescu. Nu lipsesc nici descoperirile făcute în cadrul cercetărilor din așezarea de la Teleac, care au scos la iveală numeroase practice cu semnificație rituală, fie că vorbim de figurine antropomorfe, figurine zoomorfe, vase de ofrandă. Este expus, provenind tot din fortificația de la Teleac, și un cuptor destinat cel mai probabil producției de ceramică fină. O secțiune aparte este destinată în cadrul expoziției depozitelor de bronzuri de pe teritoriul județului Alba, fie că este vorba despre cele din zona saliniferă, fie de cel cu piese din bronz și aur de la Cugir. Vizitatorii pot afla astfel că la Uioara de Sus, în 1909, și Șpălnaca, în 1887, au fost descoperite unele dintre cele mai mari depozite de bronzuri din Europa, fiecare având peste 1.000 de kilograme de metal, fiind datate în secolele XIII-X î.Hr. Din secolele XIII-XII î.Hr. datează depozitul scos la iveală, în timpul unor lucrări edilitare, la Cugir, care conținea piese de bronz și aur. Nu lipsesc nici informațiile despre prezența sciților în Transilvania, la Sâncrai fiind descoperită cea mai mare necropolă din Transilvania. Aici, au fost găsite și două morminte care au aparținut unor femei-războinic, echipate asemenea bărbaților, un aspect deosebit al societății scitice fiind faptul că femeile luptau alături de bărbați. în antichitate ele erau descrie ca 'amazoane'. Tot la Sâncrai a fost descoperit și mormântul unui cal, un alt element important al culturii războinice scitice fiind legătura profundă dintre călăreț și calul său, fiind expuse zăbala din fier cu muștiuc și două psalii în formă de S și un buton din fier cu agățătoare. Vizitatorii pot afla, de asemenea, informații interesante despre povestea craniului trepanat de la Livezile, cea mai amplă operație pe creier din Epoca bronzului în Europa. Craniul, care este expus, a fost descoperit în 1972, pe culmea pietroasă din dreapta Văii Aiudului. Alături de câteva fragmente ceramice atipice, craniul a fost recuperat dintr-un tumul în timpul amenajării unui drum. El a aparținut unei femei de aproximativ 35-40 de ani. Intervenția chirurgicală a constat în practicarea unui orificiu în cutia craniană, având dimensiunea de 12,2X7,3 centimetri, cu ajutorul unei lame de obsidian sau silex. Anestezia pacientei s-a realizat probabil cu ajutorul unei substanțe halucinogene. Osul prezintă pe marginile operației urme de refacere postoperatorii, ceea ce denotă faptul că femeia a mai supraviețuit intervenției cel puțin un an. Ținând cont de lipsa unor traumatisme și de aspectul suturilor, operația a fost realizată pe o persoană sănătoasă, indicând fie un scop magico-religios, fie o problemă de sănătate gen migrenă, epilepsie, care să nu fie aparentă la nivelul scheletului. Inițial s-a crezut că acest craniu ar data din Cultura Coțofeni, dar actuala opinie științifică este că datează între 2700-2500 î.Hr., din Epoca bronzului timpuriu. 'Avem în plan să continuăm cu expozițiile dedicate celților, civilizației dacice, epocii romane, după care va urma etapa medievală timpurie până în secolul XI. Dar când vrei să faci un lucru de genul acesta, nu merge de azi pe mâine', a conchis Cristian Florescu. Etajul al II-lea este dedicat expozițiilor privind perioada modernă și perioada contemporană. Muzeul din Alba Iulia a apărut într-un context favorabil dezvoltării interesului pentru istorie și cercetare științifică în Transilvania. înființat în 1887 din inițiativa Societății de Istorie, Arheologie și Științe Naturale a comitatului Alba, muzeul se află în actualul sediu, clădirea Babilon, din 1967. Din 1901 până în 1920 a funcționat într-o fostă grădiniță, de unde, cu sprijinul societății ASTRA, a fost mutat în aripa nord-estică a complexului Catedralei Ortodoxe și inaugurat, la 20 mai 1929, ca Muzeu al Unirii, cu ocazia împlinirii a zece ani de la Marea Unire. Patrimoniul inițial, constituit din donațiile membrilor societății, în special ale unui pasionat colecționar, avocatul Sigismund Reiner, era alcătuit din 622 piese arheologice, o mie de monede, o mie de volume de carte și 125 de florini, bani lichizi. Primul său custode și apoi director a fost Adalbert Cserni, care a reușit să îmbogățească colecția muzeului prin ample cercetări arheologice efectuate în diverse puncte ale orașului. O bună parte din obiectele muzeului au fost trimise în timpul Primului Război Mondial la Budapesta, de unde au fost readuse parțial la Alba Iulia în septembrie 1922. Pentru a preveni eventualele înstrăinări de obiecte, la 22 ianuarie 1919, primăria orașului a dispus închiderea muzeului, el fiind redeschis la 8 august 1920, în baza unei decizii a Inspectoratului General al Muzeelor din Transilvania. Treptat, colecția a fost completată cu numeroase documente referitoare la Revoluția de la 1848 din Transilvania și la pregătirea și înfăptuirea Unirii, transferate de la Muzeul Central al ASTREI din Sibiu și de la Casa Memorială Avram Iancu. Nu au lipsit nici donațiile particulare. Au ajuns astfel în patrimoniul muzeului diverse obiecte personale și scrisori autografe ale lui Avram Iancu, cele șase volume ale Documentelor Unirii, legate în piele în culorile tricolorului, manuscrisul original al cuvântării lui Vasile Goldiș, diverse drapele și eșarfe tricolore purtate la 1 Decembrie 1918. în 1938 începe o nouă etapă în evoluția muzeului, atunci când Nicolae Iorga, care era președinte al Comisiei Monumentelor Istorice din România, îl numește director pe Ion Berciu, de numele căruia se leagă creșterea prestigiului instituției pe plan național, dar și internațional. Totodată, muzeul va primi o nouă denumire - Muzeul Regional Alba Iulia. O altă etapă însemnată în existența muzeului a început odată cu inaugurarea, la 28 noiembrie 1968, cu ocazia Semicentenarului Unirii, a complexului muzeal denumit Muzeul de Istorie Alba Iulia. Aniversarea în 1975 a 375 de ani de la prima unire politică a țărilor române și a două mii de ani de existență a orașului Alba Iulia a constituit un bun prilej pentru reorganizarea expoziției de bază a muzeului. De asemenea, s-a revenit la denumirea de Muzeul Unirii. în 1992, muzeul a intrat în subordinea directă a Ministerului Culturii, devenind Muzeul Național al Unirii. în ianuarie 2002, muzeul a trecut în subordinea Consiliului Județean Alba, păstrându-și titulatura de muzeu național. Muzeul dispune în prezent de un patrimoniu de aproximativ 200.000 de obiecte, inclusiv zeci de bunuri cultural mobile, unele unicat, care sunt considerate, prin lege, de valoare excepțională pentru umanitate. Prin semnificația sa istorică și prin colecțiile pe care le deține, muzeul din Alba Iulia este una dintre instituțiile de prim rang ale României. AGERPRES/ (A, AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea) Foto: (C) MARINELA BRUMAR/AGERPRES
REPORTAJ/Mureș: Sighișoara își rescrie identitatea culinară, de la iarmaroacele medievale în meniurile de astăzi
Cetatea Medievală a Sighișoarei a devenit, sâmbătă, scena unei premiere gastronomice locale, unde trei preparate vechi, uitate prin manuscrise, au fost aduse la viață și prezentate publicului, nu ca simple demonstrații muzeale, ci ca rețete vii, reinterpretate modern. Astfel, tocănița de berbecuț, supa cremă de usturoi și lichiul tradițional medieval au ajuns în farfurii pentru degustare, în cadrul celei de-a XXXI-a ediții a Festivalului 'Sighișoara Medievală', urmând ca acestea să devină marcă înregistrată la OSIM și să intre definitiv în meniurile restaurantelor din oraș. Adevărata călătorie a acestor gusturi a început în arhive, rețetele fiind scoase la lumină de către directorul Muzeului de Istorie din Sighișoara, Nicolae Teșculă, în urma unei ample cercetări istorice. Acesta descrie o realitate culinară aspră, dar autentică, dictată de ritmul târgurilor de altădată și de ingredientele native ale solului transilvănean. 'Nu era atât de sofisticat ca și astăzi, erau gusturi bune, dar preparatele se făceau la comună și practic, cel puțin la nivelul orașului Sighișoara, era un centru meșteșugăresc și comercial', a explicat Nicolae Teșculă. Pe atunci, orașul trăia prin cele trei mari iarmaroace anuale - primăvara, vara și toamna - care adunau o lume pestriță de comercianți și meșteșugari ce aveau nevoie de masă și cazare. Mâncarea reflecta fidel resursele epocii, cu mult înainte ca ingredientele considerate astăzi de bază să traverseze Oceanul Atlantic. 'Nu existau atunci anumite ingrediente folosite astăzi în bucătărie, cum ar fi tomatele, ardeiul sau cartoful care a fost adus ulterior din America, după descoperirea Americii, dar erau produse bazate pe carne, în special carne de miel', a adăugat istoricul, care ne reamintește că diferențele sociale se vedeau direct în farfurie. 'Meniul în acea perioadă depindea de starea financiară a fiecăruia, bineînțeles, trebuie să ne gândim că erau așa-numitele restricții de ordin religios, ceea ce însemna practic că populația mai săracă mânca mai mult terciuri și elemente considerate vegetariene și numai la anumite sărbători se consuma carne', a mai arătat Teșculă. Provocarea de a transforma aceste date istorice în preparate atractive pentru turistul modern a revenit unei echipe de bucătari locali, reuniți sub conceptul 'Sezonal'. Bucătarul Nicolae Lihor, alături de colegul său, Robert Britalan, a preluat aceste rețete bazate pe rădăcinoase și tehnici vechi pentru a le transpune în tehnici moderne. Vedeta prezentării a fost supa cremă de usturoi, o reinterpretare fină a unei hrane ce se baza strict pe ce oferea pământul. 'în acea perioadă în România încă nu erau introduse multe din preparatele moderne și ingrediente moderne ce le folosim în ziua de astăzi. Cumva se axează pe rădăcinoase, chestii ce tot timpul erau native, să zic așa, solului românesc. Și atunci am decis să păstrăm această linie și să ne folosim de usturoi și să creăm o supă cremă, o variantă mai modernă dar ancorată în tradiția trecutului', spune Nicolae Lihor. Modificarea adusă de bucătarii contemporani ține strict de rafinarea texturii prin tehnologie actuală, introducând ouă confiate și un ulei vibrant de verdețuri, dar păstrând gustul curat. 'Prin gătirea usturoiului reușim cumva să-i aducem calitățile, să scoatem aciditatea și acea putere și cumva să îl ducem într-o zonă caramelizată, dulceagă dar și sărată în același timp, ceea ce și oferă gustul acela de umami', dezvăluie bucătarul, subliniind că nu folosesc potențiatori externi de gust, ci doar ingrediente simple, sare și piper. Aceeași filosofie a respectului față de origini a fost aplicată și lichiului, desertul regional cu brânză de vaci și prune (silvoiz), pregătit cât mai fraged. 'Strict vorbind despre bucătărie, noi nu încercăm să reinventăm nimic, ci doar să redăm valoarea acelui preparat prin ce putem noi face', a mai subliniat bucătarul. Cel de-al treilea preparat, o tocăniță de berbecuț, a fost gândit ca o formă de redescoperire a unei cărni tradiționale care a pierdut teren în bucătăriile moderne. Bucătarul Robert Birtalan a explicat legătura profundă a acestei rețete cu spațiul mioritic și felul în care fructele completau gustul cărnii în perioada medievală. 'Ne-am gândit să venim cu un preparat de miel, mielul fiind mioriticul nostru și a fost prezent și este încă prezent în subconștientul și în cultura noastră. Dar în ultima perioadă e destul de marginalizat și atunci vrem să aducem înapoi mielul printr-o rețetă care e foarte asemănătoare stufatului', a afirmat Robert Birtalan. Rețeta a fost îmbogățită conceptual și gustativ exact așa cum se făcea în urmă cu sute de ani în Transilvania. 'Ce încercăm noi să facem cu ea să o aducem înapoi în Evul Mediu, dar totuși în prezent, e să combinăm gustul de miel cu vinul care a fost din abundență și întotdeauna a fost acrișor de pe dealurile Transilvaniei - mielul cu vinul acrișor - dar să-l îmbogățim, cum se foloseau fructele foarte mult în perioada medievală, și atunci noi îl îmbogățim cu mere și cu prune. Am încercat să-l readucem un pic la viață în felul medieval, dar și conceptual. Am respectat niște rețete vechi, nu trebuie să le inventăm noi de la zero', ne mai precizează bucătarul. Această inițiativă a venit ca un răspuns direct la cerințele venite din partea celor care vizitează Cetatea Sighișoarei, dornici să experimenteze mai mult decât peisaje și arhitectură. Primarul municipiului Sighișoara, Ioan Iulian Sârbu, a subliniat că municipalitatea își dorește ca aceste preparate să devină un brand oficial al orașului. 'Pe lângă bucătăria internațională, care în toate restaurantele din Sighișoara este la un nivel foarte ridicat, ne bucurăm că începând de astăzi să completăm meniul cu produse locale, produse reinterpretate după rețete medievale, de către bucătari sighișoreni. Ne dorim ca aceste produse să fie omologate și în următoarea perioadă să fie incluse în toate meniurile din restaurantele din Sighișoara, astfel încât turiștii și locuitorii municipiului să se poată bucura de noi produse', a declarat primarul Ioan Iulian Sârbu. Noile mâncăruri nu vor veni singure pe mesele oaspeților, ci vor fi însoțite de băuturi specifice zonei. 'Iată de astăzi vom avea trei produse gastronomice noi, bineînțeles, însoțite și de bere locală tradițională din Sighișoara și, bineînțeles, palinka de la noi din zonă. Ne dorim să devină marcă înregistrată și ulterior să transmitem rețetele către toate locațiile din oraș', a menționat Ioan Iulian Sîrbu. Pentru bucătarii locali, evenimentul a însemnat recunoașterea unei munci de echipă și o oportunitate rară de a ridica profilul cultural al orașului prin gastronomie. 'Tot acest eveniment ne dă prilejul de a ne pune cumva la expoziție tot ce am reușit să învățăm de-a lungul anilor (...), ne oferă privilegiul să facem cunoscută munca asta - meseria de șef bucătar, care are și foarte multe sacrificii, iar noi ne dorim cumva să aducem cultura gastronomică locală și să o punem în valoare fiindcă are foarte multe de oferit', a concluzionat bucătarul Nicolae Lihor. Din acest weekend, Sighișoara nu se mai vizitează doar la pas, printre turnuri și bresle, ci se gustă la farfurie, exact așa cum se făcea la vechile iarmaroace, dar cu rafinamentul secolului XXI. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Preda)
REPORTAJ/Mureș: Locuitorii Sighișoarei au îmbrăcat straiele medievale și animă voluntar cetatea, depășind prejudecățile
Ediția a XXXI-a a Festivalului 'Sighișoara Medievală', cel mai vechi eveniment de profil din România, a însemnat un reviriment pentru locuitorii Cetății Medievale, care au ales să lase deoparte rutina zilnică, să îmbrace straiele medievale și să contribuie voluntar la animația stradală, urmând modelul marilor festivaluri istorice din Europa. Unul dintre exemplele vii de implicare comunitară este Virgil Marcu, un localnic care și-a învins reținerile de la început pentru a da viață unui grup dinamic de percuționiști amatori, format din peste 35 de adulți și copii. 'Povestea a început cu toboșarul, bineînțeles și cu soția mea. Firește, eu nu eram de acord, era clar, îmi era și rușine să ies. Dar văzând paradele mari în Spania mi-a venit o idee, zic eu: nu mai mergeți cu fără tobe, fără îmbrăcăminte adecvată. Hai să facem cumva să începem cu niște tobe. Până la urmă am luat o mică tamburină, după care am luat a doua tamburină, după care au pornit cu o tobă un pic mai mare și mai mare și mai mare. Și, uite, am ajuns un grup de toboșari, un grup mare de peste 35 de persoane care participă la paradă, adică un fel de voluntariat. Sâmbăta, când fiecare are liber, ne adunăm', a declarat Virgil Marcu pentru AGERPRES. Astăzi, el a devenit sufletul acestui ansamblu de voluntari, activând alături de soția sa, Mariana Pățan, ghid turistic de profesie. Grupul își propune strict animarea cetății și nu neapărat o reconstrucție istorică riguroasă, care ar presupune costuri logistice uriașe. 'Dacă am dori să facem reconstrucție istorică, ne trebuie multe zeci de mii de euro pentru niște costume speciale, zale și așa mai departe. Deci n-ai cum să faci istorie și chiar dacă vrei să faci e destul de complicat, fiindcă cetatea este construită din 1298 și n-ai cum să faci atâta istorie (...). E interesant că turiștii vin după noi, ne filmează, le place, adică cumva animăm cetatea, se întâmplă ceva. în fiecare sâmbătă se întâmplă lucrul ăsta. Ne dorim ca anul viitor să fim și mai mulți. Locuitorii din tot orașul ar fi bine să vină voluntari, să dăm viață la orașul ăsta, să fim mai uniți, să iubim orașul fiindcă este unic, este în patrimoniul mondial UNESCO. Merită să îl promovăm împreună!', a subliniat Virgil Marcu. Primul care a început să se îmbrace în straie medievale și să anime fortăreața a fost Toboșarul Cetății Sighișoara, Dorin Stanciu, devenit un simbol și cel mai cunoscut personaj medieval al singurei cetăți locuite din sud-estul Europei. Angajat inițial de Primărie la 3 ianuarie 2006 pentru a readuce la viață această funcție istorică, după ce a propus un proiect personal în acest sens, el a devenit ulterior liber profesionist și și-a înregistrat brandul oficial la OSIM. Purtând haine create fidel după modele din secolul al XVII-lea și o bonetă vișinie cu ciucure, Stanciu salută turiștii în zeci de limbi străine și anunță știrile locale prin bătăi ritmice de tobă și formule umoristice. Toboșarul Cetății ne-a spus că este foarte fericit de inițiativa localnicilor și că susține puternic valul de voluntariat care cuprinde orașul. 'Este extraordinar ce a făcut familia Marcu. Sunt alături de mine și pun foarte mult suflet. Au adunat la ei, acasă, costumele medievale, totul prin voluntariat. Fac totul din suflet și este extraordinar că fac asta pentru orașul natal, toți facem așa și mă bucur că se mișcă ceva. Ne înțelegem foarte bine și mă bucur că facem asta pentru comunitate, pentru că doar așa cetatea prinde viață, cu oamenii locului, fiindcă asta e ideea. De fapt ajutăm la promovarea turismului doar prin prezența acestor personaje foarte pitorești', a precizat Dorin Stanciu. în afara rolului său istoric, Dorin Stanciu are o carieră didactică solidă, fiind profesor titular de educație vizuală (arte plastice) cu gradul didactic I, deținând o licență în Pedagogia Artei și un Master în Pictură la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. Toboșarul Cetății predă la Liceul Teoretic 'Timotei Cipariu' din Dumbrăveni și colaborează cu Colegiul Național 'Mircea Eliade' din Sighișoara, iar elevii săi subliniază că profesorul își folosește carisma și studiile de actorie pentru a transforma cursurile în lecții interactive și captivante. Totodată, el promovează turismul cultural ca membru fondator al Asociației Artiștilor Plastici 'Alma Mater Castrum Sex', coordonează expoziții în Galeria de Artă din Turnul Fierarilor și organizează ateliere de pictură la festival, cum este și expoziția 'Medieval' de pe Culoarul Bătrânelor Doamne, deschisă la ediția XXXI. Printre voluntari, la Sighișoara regăsim constant Garda Bocterului, Breslele Unite și Domnițele Sigiliului, grupuri care participă activ la buna desfășurare a ediției a XXXI-a a Festivalului 'Sighișoara Medievală'. Atmosfera de epocă din interiorul zidurilor este completată de grupul de reconstituire istorică 'Silentium - Bocterul Cetății și Garda sa', termenul 'bocter' provenind din regionalismul transilvănean de origine germană 'Wächter', adică paznic de noapte. în cadrul festivalului, grupul pune în scenă o ceremonie nocturnă simbolică: însoțit de o gardă cu costume militare de epocă, halebarde, torțe și felinare, bocterul parcurge traseul dintre Piața Muzeului și Turnul Cizmarilor pentru a suna stingerea și a cere simbolic liniște (silentium) peste cetate. Tot din acest grup extins fac parte și 'Breslele Unite', o altă trupă de bază dedicată readucerii la viață a meșteșugarilor și apărătorilor sași care au clădit și protejat Sighișoara de-a lungul secolelor, fiind parteneri constanți de scenă ai Toboșarului și ai Gărzii. în suita medievală din Sighișoara se regăsesc în acest an și 'Domnițele Sigiliului XXXI', un ansamblu format din Domnițele Cetății Sighișoara care, alături de Toboșar și de personajul numit 'Austriacul' sau halebardierul, alcătuiesc suita oficială de protocol a municipalității, responsabilă cu deschiderea oficială a programului zilnic din Cetatea Medievală. AGERPRES/(A, AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Cătălina Matei, editor online: Anda Badea) Foto: (C) DORINA MATIŞ/AGERPRES Citeşte şi: Mureș: Pictura 'Visare', expusă la New York înaintea finalei Campionatului Mondial de Fotbal, la 'Sighișoara Medievală'
REPORTAJ Dolj: Unde se înfundă drumul lubenițelor de Dăbuleni
în fiecare vară, mii de tone de lubenițe pleacă din sudul Doljului spre piețele din România, dar și spre Polonia și Ucraina. Dăbuleniul a devenit cel mai cunoscut brand românesc asociat acestui fruct, lubenița de Dăbuleni fiind astăzi cel mai cunoscut brand de pepene verde din țară datorită calităților sale organoleptice deosebite date de sol și de soarele care arde nisipurile din această zonă. Dar dincolo de imaginea unui bazin legumicol prosper, agricultorii spun că au rămas cu cea mai mare parte a riscurilor și cu o putere redusă de negociere în fața cumpărătorilor. în comuna Călărași, aflată la câțiva kilometri de Dăbuleni, autoritățile locale încă așteaptă construirea unui depozit destinat colectării și valorificării legumelor și fructelor. Investiția, finanțată prin Compania Națională de Investiții (CNI) și licitată, nu a mai primit ordinul de începere a lucrărilor. 'Depozitul a fost finanțat, licitat, trebuia să dăm doar ordinul de începere a lucrărilor. Din păcate, fiind finanțare de la Compania Națională de Investiții, așa cum au fost sistate toate investițiile, s-a considerat că nu este o prioritate un depozit de legume, fructe și așteptăm vremurile mai bune', a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Călărași, Sorin Sandu. Absența investiției nu a blocat însă comerțul, iar în ultimii ani piața s-a reorganizat în jurul unor depozite private prin care o mare parte din producția de lubenițe pleacă spre Polonia și Ucraina. Potrivit edilului, cea mai mare parte a recoltei ia drumul exportului, în timp ce doar o mică parte ajunge de la producătorii din zonă în piețele din România. 'Căldurile au obligat la o campanie de recoltare destul de scurtă. Mare parte din producție a plecat, ca de obicei, către Polonia și către Ucraina, circa 20-30 % a plecat către piețele mari din Pucheni și Târgu Jiu și sub 2%-3% direct de la producători pe piețele din România', mai spune primarul Sandu. Spre deosebire de imaginea unei agriculturi organizate prin contracte și lanțuri comerciale stabile, exportul funcționează după reguli mult mai simple. Deși o mare parte din producția de lubenițe ajunge anual în Polonia și Ucraina, exporturile nu se bazează pe contracte directe încheiate între fermieri și cumpărători. Potrivit primarului Sorin Sandu, în sudul Doljului s-a format, în timp, o piață spontană, alimentată de notorietatea bazinului legumicol de la Dăbuleni. Comercianții vin în fiecare sezon, și-au creat rețele locale de colaboratori și colectează marfa prin cele două depozite deschise în comună, de unde aceasta este expediată către piețele externe. 'S-a creat o piață spontană. Oamenii știu că este un bazin de timpurietate pentru cartofi și pentru lubenițe și vin la fix pentru că și-au creat niște puncte de sprijin, niște oameni din zona de aici care le organizează activitatea asta de strângere de produse', explică primarul. în comună funcționează două depozite private unde este colectată marfa înainte de a fi încărcată pentru export. Administratorii activității de colectare sunt localnici, însă investitorii provin din afara zonei. Sistemul nu se bazează pe contracte directe cu fermierii, ci pe relații comerciale construite în timp și pe prezența anuală a cumpărătorilor. Potrivit primarului, existența a peste o mie de producători numai în comuna Călărași face aproape imposibilă încheierea unor contracte individuale, iar agricultura rămâne dependentă de un factor pe care niciun document nu îl poate controla: vremea. Grindina, canicula sau seceta pot modifica radical producția de la un sezon la altul și fac dificilă asumarea unor cantități fixe pentru livrare. Foto: (c) NICOLAE BADEA (C) / AGERPRES FOTO Piața funcționează, așadar, prin întâlnirea dintre cererea venită din exterior și o multitudine de mici producători care recoltează aproape în același timp. Pentru agricultori, avantajul este că marfa se vinde repede. Dezavantajul este că prețul nu se negociază de pe poziții egale. Anul acesta, după o producție considerată bună, prețul de achiziție a coborât rapid la 40-50 de bani pe kilogram. Primarul pune această evoluție pe seama concurenței dintre numeroșii producători, dar și a schimbărilor demografice din zonă. Tot mai puține familii își permit să plece cu marfa în piețe, iar locurile de vânzare sunt ocupate de comercianți specializați, astfel că agricultorii preferă să vândă direct din câmp. 'Noi nu vindem când vrem noi, vindem când vine cumpărătorul. Dacă astăzi prețul este 50 de bani și nu accepți, mâine poate nu mai vine nimeni. Lubenița nu poate aștepta după piață', spune un producător din zonă. Un alt producător spune că adevărata negociere se încheie înainte să înceapă. 'Prețul nu-l facem noi. Noi spunem cât am cheltuit, dar cumpărătorul spune cât plătește. Dacă accepți, bine. Dacă nu, pleacă la altul. Sunt sute de producători și marfă este destulă'. Lipsa unor spații proprii de depozitare accentuează această dependență, după cum spune un alt cultivator de lubenițe: 'Dacă aveam unde să ținem marfa câteva zile, poate puteam negocia altfel. Dar când lubenița este coaptă, nu poți să o lași în câmp. Atunci accepți prețul pe care îl găsești'. Această frază explică poate cel mai bine paradoxul bazinului legumicol din sudul Doljului. Zona a reușit să construiască unul dintre cele mai puternice branduri agricole românești, însă nu și mecanisme prin care producătorii să controleze valorificarea propriei producții. Deși cerere există, inclusiv la export, puterea de negociere este suspendată în punctul unde oferta fragmentată întâlnește cererea organizată. Pentru administrația locală, depozitul rămas pe hârtie nu ar fi însemnat doar un spațiu în care agricultorii să-și lase marfa peste noapte. în viziunea primarului, investiția ar fi schimbat raportul de forțe dintre producători și cumpărători. 'Angrosiștii, cei care cumpără, sunt puțini și se pot înțelege oricând sau pot controla. Cei mai interesați să păstreze un preț corect și să nu creeze o prăpastie între prețul de plecare de aici și cel de vânzare de pe piață ar fi fost producătorii. Ori depozitul localității era unul al producătorilor', afirmă Sorin Sandu. în lipsa unei alternative, agricultorii sunt obligați să accepte regulile unei piețe în care timpul lucrează împotriva lor. Lubenița trebuie recoltată și vândută repede, iar fiecare zi de întârziere înseamnă pierderi. 'Dacă vine cumpărătorul și îți oferă un preț, trebuie să te hotărăști pe loc. Dacă nu vinzi, riști să rămâi cu marfa în câmp', spune unul dintre cultivatorii din Dăbuleni. Foto: (c) NICOLAE BADEA (C) / AGERPRES FOTO Primarul susține că un depozit aflat la dispoziția producătorilor ar fi schimbat această relație de dependență. 'Dacă ar exista un asemenea depozit ar fi moneda de schimb. Dacă ar fi amenințați cu faptul că nu mai luăm de la voi, mergem și luăm din altă parte, existența acelui depozit ar duce la excluderea unei asemenea posibilități. Spunem simplu: 'Da, mergeți și luați din altă parte, pentru că oricum avem soluțiile noastre', noi știind că de fapt și dacă se duc în altă localitate, cei mai mulți producători sunt tot aici. Nu ar face decât să care producătorii după ei acolo și să-și mute locul în care se face achiziția', spune edilul. în realitate, însă, piața a generat propria soluție. De zeci de ani cumpărătorii vin în fiecare vară în sudul Doljului, iar în ultimii ani activitatea de colectare s-a mutat din spații improvizate în două depozite private. Comerțul s-a organizat, însă organizarea a aparținut intermediarilor, nu producătorilor. Acesta este unul dintre paradoxurile agriculturii din zonă. Dăbuleniul este un nume cunoscut în aproape toate piețele din România, iar lubenițele produse aici ajung inclusiv peste graniță. Totuși, notorietatea produsului nu s-a transformat și într-o putere economică mai mare pentru cei care îl cultivă. Un fost producător de cireșe din Dolj descrie aceeași vulnerabilitate, deși vorbește despre o altă cultură. 'Am avut o livadă de cireși, dar de doi ani am renunțat, fiindcă am fost numai pe pierdere. Tot ce câștigam dintr-un alt domeniu investeam în această fermă, iar când trebuia să valorificăm producția era pur și simplu bătaie de joc', povestește acesta. într-un sezon, după ce stabilise cu un comerciant din Craiova prețul pentru întreaga cantitate, a recoltat fructele și le-a transportat la punctul de livrare. 'Nu a mai vrut să le cumpere pe motiv că a cumpărat de la bulgari. Știa că sunt perisabile cireșele. Cred că stabilisem să le cumpere la un preț de 6-7 lei kilogramul și ne-a spus că ni le poate lua la jumătate de preț. Ne-am enervat și le-am aruncat la gunoi', spune fermierul. Livada există și astăzi, dar este abandonată. 'Am renunțat fiindcă am pierdut și timp și foarte mulți bani. Este haos total în agricultura românească. Nu știu ce fermier câștigă, fiindcă este o mare lipsă de predictibilitate. Acum ai cultură frumoasă, ai investit bani și te aștepți la un câștig. Vine o calamitate și pierzi tot. Poți să faci infarct', spune acesta. Dincolo de experiențele individuale, concluzia sa trimite către aceeași problemă invocată și de cultivatorii de lubenițe din Dăbuleni. 'Nu există depozite, nu există centre de prelucrare, deci lanțurile valorice sunt rupte. Tot circuitul economic se desfășoară la voia întâmplării, la noroc'. în sudul Doljului nu lipsește producția și nici piața de desfacere. Ceea ce lipsește este veriga prin care producătorii ar putea controla nu doar cultivarea, ci și valorificarea recoltei. în lipsa acesteia, agricultura funcționează, dar cea mai mare parte a riscului rămâne în câmp, la producător, iar cea mai mare parte a puterii de negociere începe în momentul în care marfa părăsește gospodăria. Peste toate aceste vulnerabilități se suprapune un alt risc despre care agricultorii vorbesc tot mai des în ultima perioadă: accesul la apă. în sudul Doljului, unde verile devin tot mai lungi și mai secetoase, puțurile forate au înlocuit, în mare măsură, vechile sisteme de irigații. Mii de mici producători își udă culturile din apa subterană, folosind instalații improvizate de-a lungul anilor, pe măsură ce infrastructura publică de irigații s-a degradat. De aceea, proiectul de modificare a legislației privind captarea apei din subteran a stârnit îngrijorare în rândul fermierilor. Primarul comunei Călărași spune că problema nu este monitorizarea consumului, pe care o consideră necesară, ci costurile și birocrația pe care le-ar presupune autorizarea fiecărui puț. 'Nu se dă nimeni înapoi de la contorizare, dar într-un stat unde avizele și proiectele costă sute de milioane de lei, iar timpii în care se rezolvă asemenea dosare sunt de peste un an de zile, avem o mare problemă', afirmă Sorin Sandu. în opinia acestuia, realitatea din teren este mult diferită de imaginea unei ferme compacte. 'Fărâmițarea terenului a dus la o altă realitate. Un proprietar are terenuri în cinci, șapte sau opt locuri. în condițiile astea, are și cinci, șase sau șapte fântâni. Niciodată nu va reuși să obțină autorizații pentru toate', spune edilul. Din perspectiva administrației locale, o perioadă de tranziție și sprijin financiar pentru autorizarea captărilor ar fi fost necesare înainte de introducerea unor obligații noi. 'Avem nevoie de un control asupra apei. Dar să vii atât de abrupt doar pe producătorul român și fără niciun fel de sprijin din partea statului să-i pui asemenea condiții, asta înseamnă desființarea agriculturii în România. Fântânile au apărut tocmai din cauza dispariției sistemelor de irigații', afirmă primarul. Problema apei se adaugă astfel unei liste mai lungi de dificultăți pe care micii producători spun că le întâmpină: terenuri fragmentate, lipsa depozitelor, imposibilitatea negocierii prețurilor și dependența de intermediari. Pentru Sorin Sandu, toate aceste probleme au un numitor comun: incapacitatea fermelor mici de a acționa împreună. 'Singura soluție ar fi aceea a formelor asociative', spune acesta, arătând însă că fărâmițarea proprietății și succesiunile nerezolvate fac dificilă apariția unor astfel de structuri. Situația descrisă în sudul Doljului amintește de observațiile formulate în perioada interbelică de economistul și sociologul Virgil Madgearu, care considera că principala vulnerabilitate a gospodăriei țărănești nu era capacitatea de a produce, ci poziția ei pe piață. Ferma mică putea fi eficientă în cultivarea pământului, însă fără cooperative de valorificare, depozitare și credit, rămânea dependentă de negustor și de fluctuațiile pieței. La aproape un secol distanță, imaginea pare să se repete. în fiecare vară, sudul Doljului produce unele dintre cele mai căutate lubenițe din România. Camioanele pleacă încărcate spre piețele interne și externe, iar marfa își găsește cumpărători. Totuși, între câmp și tarabă, cea mai mare parte a valorii adăugate continuă să fie negociată de alții. Foto: (c) NICOLAE BADEA (C) / AGERPRES FOTO în doar șapte cuvinte, un cultivator de lubenițe a rezumat ceea ce statistica, proiectele de investiții și strategiile agricole încearcă de ani întregi să explice: 'Noi știm să producem. De vândut, vând alții'. AGERPRES / (AS - redactor: Maria Mitrică, editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dădârlat)
VIDEO BIBLIOTECA AZI/Vrancea: Proiectul 'Carte în sate' încearcă să readucă lectura în satele fără biblioteci
în multe sate din Vrancea, lacătele bibliotecilor nu s-au mai deschis de ani de zile, în altele cărțile au fost mutate dintr-o clădire în alta, au rămas încuiate în dulapuri sau au dispărut treptat din viața comunității. Pentru mulți copii din mediul rural, întâlnirea cu o carte de povești nu începe într-o bibliotecă, ci atunci când cineva vine special să le citească o poveste. De opt ani, programul 'Carte în sate', inițiat de Asociația 'Eu, Tu și Ei' Focșani, încearcă să aducă lectura acolo unde accesul la cărți este limitat sau inexistent. în spatele proiectului se află fosta jurnalistă Silvia Vrînceanu Nichita, care a umplut o valiză cu cărți și a pornit la drum cu gândul de a petrece o vară alături de copiii de la munte. Astăzi, proiectul a ajuns în peste 100 de sate din Vrancea, Galați, Brăila și Buzău, dar și în zona transnistreană a Republicii Moldova sau în comunități românești din afara granițelor naționale. 'Ideea noastră a fost să mergem cu cărți de povești în comunități rurale îndepărtate, izolate, în sate în care poate mai sunt doar câțiva copii. Ne-am dorit nu doar să ducem cărți, ci să petrecem timp cu copiii, să implicăm în povestea noastră voluntari pe care i-am numit povestași, care să ofere din timpul și știința lor copiilor din sate, pentru a-i motiva să citească, să învețe, să creadă în ei și în puterea educației. Inițial am crezut că va fi o poveste de o vară. M-am uitat pe hartă și am ales cinci dintre cele mai îndepărtate sate, cum ar fi Piscul Radului. Am vrut să fac ceva pentru copiii uitați, copii cu potențial dar care se pierd, dar și să îmi ofer mie puțină bucurie și să întorc ceva locului din care provin. Opt ani mai târziu încă mergem cu cărți și voluntari în sate, iar copiii ne așteaptă cu mare nerăbdare. Carte în sate aduce acum împreună voluntari, cărți și copii într-o poveste despre 'Da, se poate!'. Transformăm cartea instrument de dialog, dăm glas și încredere copiilor uitați de autorități și chiar de părinți, le dăruim din timpul nostru pentru a-i motiva spre învățătură. Vrem astfel să oferim un remediu alternativ la problemele societății. Ce mici nu primesc de la povestași doar cărți - pentru unii prima carte -, ci văd cu ochii lor modele de urmat, văd că există o lume alternativă la ecrane, manele, jocuri de noroc, false modele și 'cultură' de tip TikTok', a declarat, pentru AGERPRES, Silvia Vrînceanu. în multe dintre localitățile în care a ajuns caravana 'Carte în sate', problema nu a fost lipsa copiilor interesați de lectură, ci accesului la carte nouă, relevantă pentru copii. Unele biblioteci comunale funcționau doar pe hârtie, altele aveau colecții învechite, iar în anumite comunități ușa bibliotecii era încuiată de ani întregi. Un astfel de exemplu este satul Mărăști, unde închiderea școlii a însemnat și dispariția bibliotecii. Pentru copiii rămași în sat nu mai exista niciun loc din care să poată împrumuta o carte. Luminița Apostol, voluntară în programul carte în sate, își amintește că, înainte de apariția povestașilor în satul-erou al Primului Război Mondial, lectura de plăcere le era necunoscută copiilor. Aici sunt organizate tabere de lectură iar povestașii vin de mai multe ori pe an pentru a-i întâlni pe copii. 'înainte să ajungă Silvia și povestașii ei la Mărăști, cu atelierele lor de povești, nu exista o bibliotecă la care copiii să aibă acces. Când s-a închis Școala 'Regina Maria', care este o clădire istorică, a dispărut și biblioteca. Copiii merg să învețe acum la Răcoasa, iar eu aveam de mult un vis: să existe din nou o bibliotecă pentru copiii de aici. Reîntâlnirea mea cu Silvia a făcut ca acest vis să devină realitate, chiar dacă la o scară mai mică decât mi-o imaginasem. Mi-a plăcut când se reuneau la biserică și citeam împreună câte o poveste cu voce tare. Cred că cei mici nu au avut decât de câștigat din asta', povestește voluntara. Ideea s-a concretizat în 2023, când în pridvorul bisericii a fost amplasat unul dintre primele 'Cărțindare', mobilierul de lectură devenit simbolul proiectului. 'Silvia a venit cu ideea acestui Cărțindar, o micuță căsuță în care încap cam 150 de cărți, iar eu m-am ocupat de tot ce a însemnat execuția. Am găsit oameni care au donat materiale, un meșter care a construit căsuța, iar Gabriela, de la Garsoniera Culturală, de asemenea voluntară în proiect, a pictat-o. Mi-a plăcut foarte mult faptul că putea fi amplasată în aer liber, astfel încât copiii să aibă acces la cărți oricând, fără program și fără cheie. Am ales pridvorul bisericii tocmai pentru că este un loc sacru, în care toată comunitatea ajunge', spune Luminița Apostol. Silvia Vrînceanu Nichita afirmă că una dintre cele mai mari provocări întâlnite în teren a fost tocmai dispariția treptată a bibliotecii ca spațiu viu al comunității. 'Odată ce o bibliotecă se închide, este foarte greu să o redeschizi. Sunt sate în care cărțile zac în camere încuiate, umede, sau în spații în care copiii nu au acces în vacanțe sau la sfârșit de săptămână. în unele locuri, bibliotecile există doar pe hârtie. Problema nu este doar lipsa cărților, ci faptul că lipsește omul acela special numit bibliotecar care să pună cartea potrivită în mâinile copiilor, care să citească împreună cu ei, pentru ei', a explicat aceasta. Din experiența acumulată în sute de activități, coordonatoarea programului este convinsă că rolul bibliotecarului s-a schimbat radical. El nu poate fi doar administratorul unor rafturi cu volume, ci trebuie să devină un mediator cultural și un om care își caută cititorii. 'Bibliotecarul este precum un misionar, el trebuie să-și pună rucsacul cu cărți în spate și să bată la porțile familiilor cu copii, să le citească povești, să le recomande cartea potrivită, la timpul potrivit. Nu cred că bibliotecarul trebuie să stea și să mai aștepte oamenii să vină la bibliotecă în timpul unui program de tip 8-16. El trebuie să meargă spre comunitate, să ducă povești, să citească, să creeze întâlniri, să devină un activator al comunității. Bibliotecarul poate fi acel influencer rural care deschide o ușă într-un sat în care copii sunt uitați în lumea de dincolo de ecranele telefoanelor', a afirmat Silvia Nichita. Din experiența acumulată în sute de activități, coordonatoarea proiectului este convinsă că rolul bibliotecarului s-a schimbat radical. Bibliotecarul nu mai poate fi doar administratorul unor rafturi cu volume, ci trebuie să devină un mediator cultural și un om care își caută cititorii. Din această viziune s-a născut și 'Cărțindarul', unul dintre simbolurile proiectului, care s-a inspirat din povestea merindarului, o tradiție superbă a ospitalității românești. O căsuță mică, din lemn, cu o cruce deasupra, în care oamenii din vechime puneau apă proaspătă și merinde pentru trecătorii care parcurgeau distanțe mari pe pe jos sau cu carele, într-o epocă în care nu existau magazine prin sate. Regula nescrisă a muntelui spunea că oricine trece pe acolo poate mânca din ce găsește, cu condiția să lase curat și, dacă are posibilitatea, să lase ceva și pentru următorul drumeț. Cărțindar-ul a fost inclus în poveste cu ajutorul copiilor și a devenit un mobilier de lectură, amplasat în comunități și gândit ca un punct de întâlnire în jurul cărții. Povestea a început odată cu o finanțare obținută de la Administrația Fondului Cultural Național și cu dorința de a transforma lectura într-o aventură. La ora actuală au fost deschise în jur de zece astfel de minibiblioteci. 'Alături de Cărțindar, l-am creat pe Cărțilă, spiritul protector al cărților de povești, inamicul lui Telefonilă, care vrea să-i țină pe copii cât mai mult în lumea poveștilor. Am vrut să construim un personaj care să îi cheme pe copii spre lectură și să îi ajute să descopere bucuria poveștilor. Apoi, împreună cu un arhitectul Teodor Tiberiu Stanciu, am pus pe hârtie această idee pentru a o transforma într-un obiect real, într-un spațiu de lectură care să rămână în comunitate și după ce noi plecăm. Pentru că un proiect nu poate fi durabil dacă oamenii din comunitate nu devin parte din el', a povestit inițiatoarea proiectului. în Mărăști, experimentul a fost privit, la început, cu neîncredere. Mulți localnici erau convinși că volumele lăsate la îndemâna copiilor vor fi distruse. La fel și în satul Răiuți sau la Andreiașu de Sus. Realitatea a fost însă cu totul alta, spune Luminița Apostol. 'Când au auzit că vrem să punem cărțile într-o căsuță afară, multă lume mi-a spus că o să le găsesc rupte și împrăștiate pe drum. Vreau să spun că nu s-a întâmplat deloc așa. Faptul că eu am crezut în copii și în dorința lor de a citi, la fel ca Silvia, a fost de bun augur. Nimeni nu a rupt cărți. Toată lumea le-a răsfoit, le-a citit și le-a înapoiat. Copiii chiar le schimbă între ei. Dacă este o carte pe care și-o doresc mai mulți, își fac un fel de listă de așteptare. Știu cine o citește acum și la cine va ajunge după aceea. Silvia ne aduce mereu alte cărți, copiii le împrumută și le aduc înapoi. Totul funcționează foarte frumos', spune voluntara. Ea povestește că una dintre cele mai mari satisfacții este să îi întâlnească pe copii pe ulițele satului cu câte o carte în mână. 'De multe ori i-am întâlnit pe stradă venind cu cărți de acolo sau i-am găsit chiar în pridvorul bisericii răsfoindu-le. Le-am făcut fotografii și i le-am trimis Silviei. Eu nu sunt zilnic la școală ca să văd cât de mult au evoluat, dar schimbarea este vizibilă. înainte nu aveau acces la astfel de cărți, iar acum, fiind la doi pași de fiecare dintre ei, merg să le împrumute firesc. De fiecare dată când vin activitățile cu Silvia și îi întreb ce au mai citit, îmi povestesc despre cărțile pe care le-au descoperit. Pentru mine este dovada că s-a schimbat ceva', spune Luminița Apostol. Voluntara crede că nu doar existența cărților contează, ci și felul în care acestea sunt alese și prezentate copiilor. 'Silvia încearcă să aducă niște cărți mai apropiate de preocupările lor, mai colorate, mai atractive. Contează foarte mult. Când vine și citește împreună cu ei, îi pune pe fiecare să deschidă cartea, să citească un fragment, îi implică în poveste și îi face să se distreze. Le plac foarte mult aceste cărți și mai ales atelierele povestașilor. Dar, în același timp, sunt și copii care ajung să iubească literatura clasică. Avem o fată care a primit de la Silvia 'La Medeleni', în trei volume, și este îndrăgostită de lectură. Scrie foarte frumos și chiar a câștigat unul dintre concursurile organizate de proiect. Asta înseamnă că, dacă le pui cartea potrivită în mână, copiii merg mai departe singuri', afirmă ea. în jurul acestor spații au apărut și 'povestașii', voluntarii care citesc copiilor cu voce tare. Mulți dintre ei sunt elevi, studenți sau foști beneficiari ai programului. între timp, unii au ajuns chiar învățători sau profesori. 'Avem tineri care au crescut odată cu proiectul și care acum sunt cadre didactice sau se pregătesc să intre în învățământ. Sunt copii pe care i-am întâlnit acum opt ani și care au devenit voluntari, apoi studenți și acum profesori. Pentru mine, acesta este unul dintre cele mai importante rezultate ale proiectului. Nu faptul că am dus cărți într-un sat, ci faptul că un copil a descoperit lectura și a ales mai târziu să lucreze, la rândul lui, cu alți copii. să se joace de-a profesorul. Iar dacă ești adolescent, voluntariatul este cea mai bună oportunitate pentru a descoperi ceea ce îți place să faci', a spus Silvia Vrînceanu. în opinia Silviei Vrînceanu, viitorul bibliotecilor depinde tocmai de această transformare a spațiului tradițional. Biblioteca trebuie să devină un centru comunitar, un spațiu în care copiii, părinții și bunicii să se întâlnească. 'Dacă îi spun unui copil să lase telefonul din mână, trebuie să-i ofer ceva drăguț în schimb, o experiență interactivă, creativă. Trebuie să existe un loc în care să se întâlnească cu alți copii, să citească, să vorbească, să participe la activități. Biblioteca poate și trebuie să devină acel loc. Poate găzdui ateliere, întâlniri între generații, seri de lectură. în multe sate, oamenii au nevoie doar de cineva care să facă primul pas pentru a deschide acest cerc virtuos să să adune comunitatea laolaltă', a subliniat aceasta. Rezultatele unei astfel de abordări se văd deja în școlile în care proiectul a reușit să creeze mici biblioteci sau să le revitalizeze pe cele existente. în unele școli, efectele pot fi măsurate inclusiv în rezultatele elevilor la concursurile de literatură. Profesoara de limba și literatura română Mihaela Ivan, de la Școala Gimnazială Corbița, spune că apropierea copiilor de lectură s-a schimbat radical odată cu apariția bibliotecii în sala de clasă. 'Existența bibliotecii în viața copiilor noștri a produs o multitudine de schimbări. în primul rând, numărul elevilor-cititori a crescut pe zi ce trece. Având șansa de a împrumuta cărți noi și atractive, elevii au descoperit frumusețea lecturii, fiind din ce în ce mai interesați de lumea literară. Mulți dintre copii s-au descoperit. în esență, și-au descoperit pasiunea pentru lectură, pe care au fructificat-o nu doar la orele de literatură, ci și în alte contexte. Având biblioteca în sala de clasă, elevii împrumută cărți, citesc în pauze, discută cu interes despre cărți. Mi-am dat seama că reușim să îi apropiem de literatură doar dacă aceasta se află printre ei. O altă schimbare majoră constă în participarea la concursuri literare și la olimpiade. De când avem cărțile printre noi, rezultatele sunt din ce în ce mai frumoase. De exemplu, anul acesta, eleva Chiriță Teodora a obținut la etapa națională a Concursului național pentru elevii din mediul rural 'Universul cunoașterii prin lectură' premiul al II-lea. Timpul a trecut, iar acum peretele este plin cu biblioteci doldora de cărți', spune profesoara. Pentru Ionelia Burghelea, profesoară de limba și literatura română și unul dintre voluntarii de la 'Carte în sate', lectura nu înseamnă doar contactul cu literatura, ci și formarea unei comunități în jurul copiilor. 'Proiectul 'Carte în sate' organizează activități de lectură și literație, promovează literatura de calitate, înființează mici biblioteci și susține dotarea celor deja existente cu volume care vin în ajutorul cadrelor didactice din spațiul rural, aflat la distanță de orașele ce dispun de un fond de carte bogat. Dacă ai ceva de oferit din preaplinul sufletesc, nici nu-ți spui că e vreun fel de muncă, ci împlinirea unei chemări pe care o ai. Știu că e din ce în ce mai greu să ne creăm timp pentru noi, cu atât mai puțin să găsim vreme pentru comunitățile în care trăim, dar fiecare moment petrecut alături de o echipă ca a Silviei te încarcă sufletește mai mult decât un concediu. Sunt cadru didactic și știu câtă nevoie este de noi acolo unde sunt ființe micuțe, în formare, pentru care un început bun ca educație contează enorm. Aducem cu noi acea briză caldă care să sufle în pânzele corăbioarelor ce sunt acești copii, care vor naviga pe mările mai calme sau mai tumultuoase ale vieții. Este o mare nevoie de ore de lectură cu copiii, de întâlniri în care să se discute semnificațiile operelor literare citite. Cei mici au nevoie de modele umane și din lumea din afara școlii. De aceea, voluntarii din acest proiect sunt atât de iubiți de ei, sunt invitați în diferite localități prin scrisori trimise pe adresa asociației, devenind prietenii mai mari, mentori ai celor mici care învață să descopere lumea cu ajutorul cărților', afirmă profesoara. Experiențele acumulate în teren au convins-o pe Silvia Vrînceanu că lectura este, de multe ori, doar pretextul unei întâlniri mai importante. 'La un moment dat am înțeles că, de fapt, proiectul nu este doar despre cărți. Cartea, povestea este pretextul pentru ceva mai important. Este despre conectarea cu copilul, despre încredere și despre speranță. De multe ori, noi am dus în sate mai mult decât cărți. Am dus ideea că cineva se gândește la copil, că cineva îl vede ca pe o ființă prețioasă, îl privește în ochi cu bucurie, că satul lor contează și că și ei au dreptul să viseze la ceva mai bun. Iar când vezi că un copil începe să creadă în el sau că o comunitate începe să facă lucruri și fără tine, atunci înțelegi că efortul a meritat', mărturisește aceasta. După opt ani de drumuri, mii de kilometri parcurși, valize pline cu cărți și sute de activități organizate în școli, biserici, prin poieni, cămine culturale sau curți de gospodării, proiectul 'Carte în sate' continuă să crească și să ducă bucurie prin lectură. Nu prin sedii noi sau investiții spectaculoase, ci prin comunități în care lectura a reușit să redeschidă dialogul dintre copii, părinți și profesori. Voluntarii strâng în această perioadă fonduri pentru a crea 'Școala pe roți', un centru educațional mobil 3 în 1, bibliotecă mobilă, ludotecă și centru de activități de educație nonformală operat de voluntari în beneficiul copiilor și adolescenților din zonele rurale dezavantajate, categorii de public marginalizate, unde nu există biblioteci publice și nici alte servicii publice de natură educativă iar copiii studiază adesea în clase simultane sau fac naveta în școli aflate în localități învecinate. în paralel, voluntarii derulează un proiect de implicare a tinerilor în comunitate, finanțat de programul Erasmus+, care și-a propus să creeze o mișcare de susținere a voluntariatului. Pentru multe dintre satele în care a ajuns caravana de lectură, cea mai importantă realizare nu este numărul de volume donate, ci faptul că, acolo unde ușa bibliotecii rămăsese ani la rând închisă, copiii au început să lase ecranele și să caute din nou povești tipărite pe file de carte, oameni care să creadă în ei și să îi susțină. Iar uneori, așa cum s-a întâmplat la Mărăști sau Corbița, o simplă căsuță cu cărți ori un raft de lectură așezat într-o sală de clasă, alături de omul special numit povestaș, au devenit începutul unei comunități care citește din nou. AGERPRES/(A - redactor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea) Sursa foto: Silvia Vrinceanu Nechita, arhiva personală
REPORTAJ Vrancea: Claudio Fusi, profesorul italian care îi învață pe tineri că șahul e o lecție despre viață
într-o sală luminoasă din Centrul de Tineret Focșani, tabla cu cele 64 de pătrate a devenit mai mult decât un spațiu de confruntare între piese albe și negre. Pentru câteva ore, copiii și adolescenții veniți aici învață nu doar deschideri, tactici sau finaluri de partidă, ci răbdarea, respectul față de adversar și asumarea propriilor decizii. Iar omul care încearcă să le transmită toate acestea este italianul Claudio Fusi, fost instructor național de șah în Italia, stabilit acum în România. Proiectul 'Fă prima mutare', derulat de Asociația Ochi Curioși în parteneriat cu Centrul de Tineret Focșani - Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vrancea, și-a propus să transforme șahul într-un instrument de educație și dezvoltare personală. După prima întâlnire, organizatorii au decis continuarea activităților, pe fondul interesului manifestat de participanți. Iar activitățile nu ar fi posibile fără Claudio, care vorbește despre șah cu aceeași pasiune cu care vorbește despre educație. Deși este cunoscut pentru activitatea sa în domeniul șahului, Fusi spune că primul sport care i-a marcat tinerețea a fost ciclismul. Drumul către șah a venit mai târziu, dar avea să îl definească cumva. 'Inițial am practicat ciclism. Dar ciclismul e un sport pentru care nu poți merge la sală seara, te antrenezi în aer liber, cât e lumină afară. Mi-a plăcut întotdeauna șahul, încă de tânăr. Deși am ajuns târziu la acest sport, am jucat până la un anumit nivel, am participat la multe competiții naționale și am avut numeroase succese, dar le-aș numi mai degrabă satisfacții. Dincolo de jocul în sine, am insistat foarte mult pe partea de instrucție în acest sport. în Italia am reușit performanța de a introduce șahul într-o școală ca materie obligatorie, o oră pe săptămână, conform directivelor Comisiei Europene. înțeleg că școala a păstrat această materie în curricula sa până astăzi. De altfel, intenționez, împreună cu asociația cu care colaborez, să facem demersuri asemănătoare și pentru România. Ne-am propus, de asemenea, să facem și schimburi de experiență între copii din Como, zona de unde provin, și copii din Vrancea, care vor avea posibilitatea să vadă astfel și o altă filosofie de joc', a declarat, pentru AGERPRES, Claudio Fusi. Experiența acumulată în Italia l-a convins că beneficiile șahului depășesc cu mult performanța sportivă. Spune că a văzut cu ochii lui cum jocul influențează felul în care copiii înțeleg disciplinele exacte. 'Chiar și profesorii spuneau că se văd diferențele la clasă atunci când explicau anumite noțiuni, mai ales de matematică, geometrie, pe care elevii care practicau șah le înțelegeau mai bine', adaugă el. Pentru Claudio Fusi, valoarea șahului nu stă însă doar în dezvoltarea capacităților intelectuale, ci și în lecțiile de viață pe care le oferă. Fiecare partidă devine un exercițiu de responsabilitate, respect și autocontrol. 'îmi place foarte mult cultura șahului. Există acest respect între adversari, care își strâng mâna înainte să înceapă, își strâng mâna la final. Dacă trebuie să fac o derogare, solicit derogarea, dar trebuie să o acord și eu. Și apoi e și chestiunea de responsabilizare. Eu, dacă fac o mutare, sunt responsabil pentru acea mutare și trebuie să accept consecințele, spre deosebire de modul în care se întâmplă lucrurile în vremurile acestea, când mereu vina pentru tot ce ni se întâmplă e a celorlalți. Până și modul în care accepți înfrângerea se studiază. Totul ține de educație. Acest sport îți dezvoltă foarte mult personalitatea. Te învață cum să înfrunți anumite realități ale vieții, dincolo de simpla partidă de șah, cum să îți asumi responsabilitatea pentru fiecare mutare pe care o faci. Șahul îți dă siguranță pe termen lung. Te poate învăța chiar și să îți cunoști adversarul, din punct de vedere psihologic. Până și mutarea cu care începe jocul de șah poate spune ceva despre adversarul tău, modul în care acesta riscă sau nu. Există multe persoane care sunt foarte bune în a juca șah, dar nu reușesc să facă performanță', explică instructorul italian. Stabilit în România după retragerea din activitate, profesorul spune că a găsit aici un ritm de viață diferit de cel al sportului de performanță occidental, unul care îi permite să își cultive în continuare cele trei mari pasiuni. 'Acum sunt pensionar și m-am retras, împreună cu soția mea, care e româncă, în Vrancea. Dar cultiv încă și cele trei pasiuni ale mele, ciclismul, șahul și caligrafia. Merg foarte mult cu bicicleta. Există acest mod de a practica ciclismul mult mai liniștit aici. în sportul de performanță italian contează cel mai mult să câștigi. Cred că sunt astăzi anumite sporturi care au depășit un anumit concept sportiv și au devenit o afacere. Eu sunt pentru un sport adevărat, de bază. De aceea îmi place România, unde nu există această competiție acerbă. Și văd acest lucru mai ales când merg cu bicicleta. Facem anumite trasee, ne oprim să vizităm un loc sau altul, să bem o cafea, astfel adevărata provocare este să vezi un mausoleu, o mănăstire, să admiri peisaje și mai puțin competiția în sine. La final, îți dai seama că ai parcurs zeci de kilometri fără să realizezi acest lucru', spune Claudio Fusi. La Centrul de Tineret, organizatorii spun că tocmai această abordare îi atrage pe copii. Accentul nu cade exclusiv pe competiție, ci pe dezvoltarea personală și pe relațiile create în jurul tablei de șah. 'Prin acest proiect ne-am propus ca tinerii să descopere că șahul este mai mult decât un sport. îi ajută foarte mult să își dezvolte răbdarea, concentrarea, gândirea strategică. Aici, la Centrul pentru Tineret ne-am gândit să creăm un spațiu sigur, liniștit, în care ei să se simtă confortabil și să facă ceea ce le place. Pe copii îi atrage acest lucru, dar cred că și metodele lui Claudio de a le explica sunt foarte interesante. Ei se simt bine aici. Pentru că, în afară de faptul că jucăm șah, noi creăm aici prietenii, socializăm unii cu ceilalți, venim și cu alte idei, promovăm și voluntariatul', a declarat Orania Zdrincu, consilier în cadrul Centrului de Tineret din cadrul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vrancea. Același lucru îl remarcă și Simona Stanciu, reprezentanta Asociației Ochi Curioși, care spune că proiectul a pornit din dorința de a crea o comunitate în jurul șahului. 'Am început să ne întâlnim de drag. Știam că șahul nu e un simplu joc, în spatele lui este o întreagă psihologie. Se pot crea relații de respect, prietenie și colaborare. Nu sunt o jucătoare de șah, dar știu care este emoția din spatele jocului și asta mi-am dorit să ne unească și să ne aducă aici, împreună. Participanții sunt de la opt până la 18 ani în acest moment. Vin atât din Focșani, cât și din apropierea Focșaniului și din alte localități, în medie aproximativ 15 persoane la fiecare întâlnire. Suntem la început de drum, dar vedem mereu oameni noi care vin, nu neapărat copii înscriși în clubul de șah. Sunt amatori, copii care participă la turnee, de diferite niveluri, iar ceea ce mie îmi place, personal, este faptul că învățăm mereu unii de la alții', a relatat Simona Stanciu. La mesele de joc, fiecare participant are propria poveste. Pentru Maria Cristina Bouroș, în vârstă de 18 ani, șahul este legătura cu copilăria și cu timpul petrecut alături de familie. 'Am început să joc șah de mică, de când aveam opt ani, în familie, cu fratele și bunicul meu. Astăzi am 18 ani, iar șahul îmi amintește de copilărie. Practic șahul doar de plăcere. La centru petrec cam trei-patru ore pe săptămână jucând șah. Mă simt foarte bine, îmi place atmosfera, liniștea, faptul că am învățat foarte multe lucruri noi', spune tânăra. Pentru Tudor Ioan, în vârstă de 17 ani, ambiția de a-și învinge tatăl la șah s-a transformat într-o pasiune. 'Pe la 6-7 ani jucam șah cu tata și mereu mă bătea. Mai târziu, când am crescut, mi-am spus că nu are cum să mă bată tata mereu la șah. Și chiar dacă au trecut vreo zece ani, am început să învăț șah. Practic șahul de puțin timp, dar pot spune că a devenit o pasiune. Am învățat deja lucrurile de bază și încerc să îmi consolidez cunoștințele. Și am reușit deja să îl bat pe tata de două ori la șah', spune, zâmbind, adolescentul. Cel mai tânăr dintre participanții intervievați, Mihai Oțelea Antonesi, în vârstă de 11 ani, practică deja șahul de performanță. 'Practic șahul de circa trei ani, ca sport de performanță. Tatăl meu a fost primul care m-a îndrumat către acest sport, după ce am jucat împreună o partidă. A considerat că am talent. îmi place șahul pentru că este sportul minții, chiar dacă foarte puțini dintre prietenii mei practică acest sport', spune băiatul. La finalul fiecărei întâlniri, piesele sunt așezate din nou în cutii, iar mesele rămân goale până la următoarea reuniune. Pentru Claudio Fusi, însă, adevărata partidă nu se joacă pe tablă, ci în felul în care fiecare copil pleacă acasă după câteva ore petrecute în jurul șahului: cu mai multă răbdare, cu mai mult respect pentru cel din față și, poate, cu mai multă încredere în propriile decizii. AGERPRES / (A - redactor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Lăzăroiu) Foto: Dana Lepădatu/AGERPRES
BIBLIOTECA AZI/ Cluj: Bibliotecile comunale, între abandon și vitalitate (GALERIE FOTO)
Județul Cluj găzduiește an de an evenimente culturale de anvergură internațională, precum Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), dar la firul ierbii, în comunele din jurul Clujului, fenomenul cultural rămâne departe de a fi uniform. Un exemplu concret îl reprezintă bibliotecile comunale - unele funcționale doar formal, altele transformate în veritabile centre de comunitate. Comuna Gilău, aflată la doar 10-15 kilometri de Cluj-Napoca și cu o populație de aproximaiv 1.000 de locuitori, este una dintre localitățile cele mai căutate de clujeni pentru relocare. Biblioteca sa comunală, deși deține un fond de 10.000 de volume, funcționează însă doar la solicitare, fără prezență fizică zilnică. Foto: (c) Marius Avram/AGERPRES 'Mă ocup de bibliotecă, dar ea nu este funcțională, în sensul că nu stăm acolo zi de zi. Sunt coordonator cultură, lucrez cu atribuții pe stare civilă, coordonator la cultură și, atunci când avem solicitări, mă duc și dincolo și dau o carte. Dar, în general, de când e cu internetul, nu prea sunt solicitări. Fac asta de 3-4 ani, până atunci a fost o doamnă care era pe postul de bibliotecar, dar s-a pensionat. însă, tot așa, nu stătea acolo degeaba, că nu venea nimeni, avea atribuții și în primărie și mergea acolo la solicitări. Sunt luni în care nimeni nu vine la bibliotecă. De regulă sunt copii, școlari, dar și școala are bibliotecă și ce nu găsesc acolo, vin la noi. Avem 10.000 de volume în bibliotecă. Carte nouă, eu de când sunt aici, nu s-a primit', a declarat, pentru AGERPRES, Marcela Cîmpan, coordonator cultură în cadrul Primăriei Gilău, responsabilă și de administrarea bibliotecii. Primarul comunei, Gelu Topan, a explicat situația prin prisma restricțiilor de personal impuse administrațiilor locale în ultimii ani, dar și prin schimbarea comportamentului cetățenilor în privința informării. 'Foarte bine știți restricțiile de personal peste care am trecut în ultima perioadă, abia reușim să ne acoperim aparatul de specialitate, să putem funcționa în condiții cât de cât normale. Dacă nu greșesc, în ultima perioadă am înjumătățit aproape numărul de angajați din primărie, datorită legislației care ne-a impus aceste lucruri. Dar noi nu am lăsat deoparte biblioteca, colega mea, când are solicitări de la cetățeni, merge în bibliotecă, o deschide, dacă este cazul stă acolo cu ei, și cetățenii din Gilău pot folosi biblioteca. Mai mult, avem liceul în vecinătatea noastră, care are, la rândul lui, o bibliotecă bine pusă la punct și dotată, iar elevii, studenții sau cetățenii din comună care doresc să o folosească au la îndemână și biblioteca școlii.Din păcate, cetățenii, și în special tinerii, preferă să-și ia informațiile mult mai ușor de pe internet în ziua de astăzi. Cred că acesta este motivul pentru care nu apelează la biblioteca noastră. Așa funcționează de 3-4 ani', a explicat edilul. Foto: (c) Marius Avram/AGERPRES El a adăugat că, din motive financiare și din cauza restricțiilor pe care le impune legea asupra personalului, în prezent nu pot fi făcute angajări. 'Doamna care a fost angajată bibliotecară nu era justificat să stea doar la bibliotecă pentru că poate vizitau biblioteca doi, trei cetățeni pe lună. Or, să plătești un om pentru două persoane pe lună, nu cred că este bine. Din motive financiare și din restricțiile pe care le impune legea asupra personalului, nu putem să angajăm în momentul de față oameni suplimentari. Dar, cu siguranță, dacă vor fi doritori, ne putem descurca cu colegii pe care îi avem momentan în aparatul de specialitate', a precizat, pentru AGERPRES, Gelu Topan. Reacțiile localnicilor confirmă, la rândul lor, gradul redus de vizibilitate al instituției. Rodica Șalanță își amintește cu nostalgie de perioada în care biblioteca din Gilău, condusă atunci de doamna Cozma, reprezenta pentru ea principala sursă de cărți. 'Pentru mine a fost o binecuvântare biblioteca din Gilău. Era bibliotecară pe atunci, doamna Cozma! Pentru că iubeam cărțile și devoram, la propriu, tot ce împrumutam de la bibliotecă, deoarece nu îmi permiteam să le cumpăr, aveam o fișă de împrumut impresionantă! Mi-am încheiat studiile în 1980. Ulterior, am investit în cărți! Acum vremurile sunt altele, tehnologia a 'omorât' cititul de carte. Este o diferență colosală între cititul de pe un ecran și senzația de a simți filele cărții... cel puțin asta este percepția mea, poate puțin învechită', a spus aceasta. Alți localnici afirmă, în schimb, că nici nu știau că instituția mai funcționează. 'Ce aprecieri să vă dăm, eu nici nu am știut că există, am crezut că s-a desființat. Nu o face nimeni cunoscută', a spus Aneta Cadiș, în timp ce Raluca Irimie a precizat că 'ea știa că e închisă de câțiva ani buni'. La polul opus se află biblioteca din comuna Săndulești, prezentată de autoritățile locale drept un model de bună practică, susținut prin implicarea directă a unei bibliotecare dedicate și prin activități continue derulate împreună cu comunitatea. Foto: (c) Marius Avram/AGERPRES 'La reorganizare am ținut cont și postul de bibliotecar nu a fost unul dintre posturile vizate, deși comunele de gradul 3 nu au o organigramă foarte stufoasă. Biblioteca oricum n-ar fi fost vizată, în primul rând pentru că avem acolo o persoană foarte dedicată, Adriana Pătăcean, care face multe activități, iar una dintre cele mai faine este o școală de vară, pe care o facem în fiecare an, în luna august. O facem aplicat, cu grupe, au o competiție la urmă, premii, iar copiii sunt tare implicați. Biblioteca noastră e foarte activă și face foarte multe activități cu comunitatea. în fiecare an prindem sume de bani pentru a cumpăra cărți. Am primit și din donații, cred că avem una dintre cele mai consistente biblioteci. în mod frecvent sunt peste 100 de persoane care încă împrumută cărți la Săndulești și nu toți sunt copii de la școală, avem și cititori între 25 și 80 de ani. Acesta este un lucru bun, dar aici contează și bibliotecarii, care au ținut legătura cu comunitatea', a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Săndulești, Călin Fărgaciu. Edilul a subliniat și dotările moderne cu care s-a înzestrat instituția, precum și rolul esențial pe care bibliotecara comunei l-a avut în transformarea acesteia. Foto: (c) Marius Avram/AGERPRES 'La bibliotecă avem imprimantă 3D, niște calculatoare foarte performante, cerc de robotică, aer condiționat. Satul nu mai seamănă cu ce era și, până la urmă, omul sfințește locul. O parte ni se datorează nouă, administrației, dar Adriana Pătăcean a fost cea care a ținut flacăra vie acolo și datorită ei există biblioteca la Săndulești. I-am acordat titlul de cetățean de onoare al comunei Săndulești. A fost și pentru întreaga ei activitate, dar și pentru că, împreună, am reușit să facem un muzeu al satului și ea a fost cea care s-a implicat foarte tare. A mers din casă în casă și a adus obiecte vechi și lucruri pe care nu le mai găsești în gospodăriile actuale. Sunt sume care pot să rămână în zona de cultură și de bibliotecă și nu se întâmplă nimic. E o bibliotecă vie și tot timpul s-a adaptat, avem și cerc de robotică și asta înseamnă că știe ce presupune biblioteca din 2026. Dar nu vreau să dispară nici cartea, mirosul de carte', a mai spus Călin Fărgaciu. Foto: (c) Marius Avram/AGERPRES Adriana Pătăcean, cea căreia autoritățile locale îi atribuie în bună măsură revitalizarea instituției, a oferit AGERPRES un bilanț detaliat al activității bibliotecii din Săndulești. 'Aproximativ 20% din populația comunei citește. Momentan sunt 340 de cititori, undeva la 15% din populația comunei. Până la sfârșitul anului, cam 20% din populație va avea fișă la bibliotecă. Deci, vom avea cam 400 de cititori până la sfârșitul anului, care frecventează biblioteca. Avem 14.440 de volume în bibliotecă, avem 20.000 de lei pentru achiziții de carte nouă. Organizăm un concurs împreună cu școala, unde avem o bibliografie stabilită, copiii trebuie să citească zece cărți într-un an ca să intre în bătălia finală. Li se pun întrebări, își prezintă fiecare cartea preferată și cel care are cea mai frumoasă dezbatere va fi cititorul anului. Câștigătorii obțin și niște premii în bani. Am găsit și sponsori și-i premiem. Nu sunt sume mari, dar pe ei îi motivează. Avem și cititori vârstnici, și adolescenți. Cel mai vârstnic abonat al bibliotecii are aproximativ 76 de ani. Oamenii împrumută cărțile acasă, dar citesc și la bibliotecă. Avem și alte activități, șezători, unde, de la femeile mai în vârstă, învățăm să țesem, să coasem. Avem în fiecare vineri șezători', a declarat, pentru AGERPRES, Adriana Pătăcean. Foto: (c) Marius Avram/AGERPRES Diferența dintre cele două comune, aflate la distanțe comparabile de Cluj-Napoca, arată că soarta unei biblioteci comunale depinde mai puțin de mărimea localității și mai mult de resursa umană dedicată acesteia. La Săndulești, prezența constantă a unei bibliotecare implicate a transformat instituția într-un spațiu care combină, deopotrivă, cartea tradițională cu dotări moderne - imprimantă 3D, calculatoare performante, cerc de robotică - și activități de comunitate, de la concursuri de lectură cu premii pentru elevi, la șezători săptămânale și un muzeu al satului realizat chiar de bibliotecară. Foto: (c) Marius Avram/AGERPRES La Gilău, în schimb, transformarea postului de bibliotecar într-o atribuție secundară, alături de alte responsabilități administrative, pare să fi contribuit la izolarea treptată a bibliotecii de publicul căruia ar trebui să i se adreseze - până la punctul în care unii localnici cred că instituția s-a desființat sau e închisă de ani buni. AGERPRES/(A - redactor: Marius Septimiu Avram, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)