reportaj
103 articole
REPORTAJ Iași: 'Cufărul de Haine', povestea unei comunități care dă o nouă șansă vestimentației (GALERIE FOTO)
într-o lume în care moda se schimbă mai repede decât anotimpurile, iar dulapurile devin tot mai neîncăpătoare, în Piața Unirii din Iași există un loc unde hainele nu sunt aruncate, ci primesc o nouă șansă. Aici, la cea de-a 27-a ediție a evenimentului 'IaȘi Cufărul de Haine', sute de oameni au venit duminică nu doar să cumpere sau să vândă articole vestimentare, ci să participe la o comunitate construită în jurul ideii de consum responsabil. încă de la primele ore, terasa din Piața Unirii s-a umplut de culoare. Standurile, atent amenajate, păreau mici garderobe deschise către trecătorii curioși. Rochii vintage, cămăși din in, jachete din piele, genți, pantofi și accesorii își așteptau cuminți noii proprietari, fiecare având propria poveste. Atmosfera amintea mai degrabă de o întâlnire între prieteni decât de un târg. Vizitatorii răsfoiau umerașele fără grabă, cereau sfaturi, probau haine și schimbau impresii cu expozanții. Dincolo de tranzacțiile propriu-zise, evenimentul a devenit un spațiu al socializării, unde pasiunea pentru modă se întâlnește cu preocuparea pentru protejarea mediului. Conceptul 'IaȘi Cufărul de Haine' a luat naștere în 2019 și a crescut de la o inițiativă locală la unul dintre cele mai cunoscute evenimente de resale din România. De la o ediție la alta, numărul participanților a crescut constant, iar comunitatea formată în jurul proiectului promovează reutilizarea hainelor și reducerea risipei textile. 'Și la ediția a 27-a, 'Cufărul de Haine' ne arată că succesul unui astfel de eveniment nu se măsoară doar în numărul de participanți sau al articolelor vândute, ci mai ales în comunitatea care s-a format în jurul lui, în oameni care aleg să dea o nouă poveste lucrurilor pe care le poartă. Ne bucurăm să vedem că tot mai mulți oameni aleg un consum responsabil și demonstrează că schimbarea poate începe prin gesturi simple făcute împreună', a declarat inițiatoarea proiectului, Teona Gherasim. Aici, fiecare haină care își găsește un nou proprietar înseamnă o resursă valorificată, mai puțină risipă și o nouă poveste. 'Este o ediție mixtă. Sunt expozante cu haine din garderoba proprie, dar și designeri locali care își expun creațiile. Este cel mai mare târg de resale din țară. Mă refer la numărul de participanți și ediții. Ne dorim să dăm un exemplu și să încurajăm consumul mai responsabil și, totodată, să susținem designerii locali', a declarat organizatorul evenimentului, Ștefania Mititicăi. Zeci de expozanți și-au adus hainele pe care nu le mai poartă, transformându-le în oportunități pentru alți iubitori de modă. Pentru unii este o modalitate de a-și elibera garderoba, pentru alții, șansa de a descoperi piese unice la prețuri accesibile. 'O haină nu își pierde valoarea doar pentru că și-a schimbat proprietarul', a spus una dintre participante, în timp ce împăturea cu grijă o rochie din mătase. în jurul ei, alte expozante povesteau despre proveniența pieselor, despre materiale și despre felul în care moda sustenabilă începe să câștige tot mai mulți adepți. Vizitatorii au fost de toate vârstele. Studenți aflați în căutarea unor articole originale, familii cu copii, colecționari de piese vintage și oameni care au descoperit că stilul nu trebuie să fie sinonim cu risipa. Mulți au spus că vin la fiecare ediție, convinși că de fiecare dată găsesc ceva diferit. 'Nu ne dorim să încurajăm comercializarea, de aceea avem un preț maxim și un număr de articole cu care un expozant poate participa la fiecare ediție. Avem și bărbați, și doamne, și copii care participă la târgurile noastre', a afirmat Ștefania Mititicăi. Dincolo de haine, evenimentul transmite un mesaj simplu: fiecare obiect poate avea o viață mai lungă atunci când este folosit responsabil. 'într-o industrie a modei considerată una dintre cele mai poluante la nivel mondial, gesturi aparent mici, precum reutilizarea sau revânzarea unei haine, contribuie la reducerea consumului și a deșeurilor textile. De ce să păstrăm în garderobă haine sau accesorii pe care nu le mai purtăm, dacă ele pot fi iubite și purtate de altcineva?', a spus, la rândul său, Alice Antipa, social media manager. Spre amiază, mesele au început să se golească. Unele haine și-au găsit deja un nou proprietar, iar altele vor aștepta următoarea ediție. Unii participanți au plecat acasă cu sacoșe pline, dar și cu sentimentul că au făcut parte dintr-o comunitate în care moda înseamnă mai mult decât tendințe. 'Primim foarte multe mesaje pe rețelele de socializare să organizăm tot mai des astfel de târguri sau ne întreabă cum pot să se înscrie pentru a participa la următoarea ediție. Oricine are hăinuțe, accesorii și încălțăminte care nu le mai poartă, sunt în stare bună poate participa la târgurile noastre. Pentru că este o cerere foarte mare, pe 26 iulie vom organiza la Iași o nouă ediție. Am primit solicitări și din afara Iașiului pentru a organiza astfel de evenimente. Așa că în curând vom merge și la Botoșani', a mai declarat Ștefania Mititicăi. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Irina Poenaru, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: Daniela Malache/AGERPRES
REPORTAJ/Iași: De la 126 de rulmenți și motoare de ștergătoare de parbriz, la un prototip de robot realizat de un student
Din materiale pe care alții le-ar fi trecut cu vederea, Octavian Ancuța, student la Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași, a construit în doar patru luni un robot mobil care nu doar i-a impresionat pe profesorii săi, dar ar putea deschide drumul unor viitoare aplicații medicale și industriale. La prima vedere pare doar un robot construit din lemn. în realitate, în spatele lui stau 126 rulmenți, două motoare recuperate de la ștergătoarele unui autoturism găsit la dezmembrări, foarte multă feronerie cumpărată de la magazinele de bricolaj. Robotul pornește încet. Nu are roți, nu scoate sunete spectaculoase și nici nu face demonstrații demne de un film SF. înaintează cu pași mici, egali, aproape fără să-și clatine corpul. La câțiva metri distanță, Octavian Ancuța, student al Universității Tehnice 'Gheorghe Asachi' Iași îl urmărește atent. Nu are în mână o telecomandă sofisticată, ci un telefon mobil. De acolo îi spune să înainteze, să vireze, să se oprească. De fapt, robotul este controlat prin Bluetooth, direct de pe telefonul mobil, și poate executa deplasări înainte, înapoi sau viraje, folosind două motoare și un sistem cinematic asemănător celui întâlnit la tancuri. Prin ceea ce trebuie să fie o lucrare de licență, tânărul ieșean a demonstrat că inovația nu are nevoie întotdeauna de bugete uriașe ci de ingeniozitate. în doar patru luni, studentul a construit un robot mobil capabil să se deplaseze lin, fără șocuri și fără a dezechilibra încărcătura transportată, caracteristici care i-ar putea deschide în viitor aplicații în domeniul medical, industrial, al aeronauticii sau logisticii. Ideea din spatele proiectului depășește însă simpla demonstrație tehnică. Profesorii văd în acest mecanism baza unui robot autonom care, într-o versiune perfecționată, ar putea transporta medicamente prin spitale, echipamente în fabrici, piese grele în service-uri sau chiar pacienți, ca o targă mobilă inteligentă. 'Avantajul este mișcarea foarte lină. Tocmai de aceea poate fi folosit în domeniul medical, pentru transportul medicamentelor sau, la o scară mai mare, chiar al pacienților. Același principiu poate fi utilizat în logistică, în mentenanță, în service-uri să transporte piesele mai grele, sau chiar în restaurante, unde robotul ar putea aduce comenzile la masă', a explicat, pentru AGERPRES, Florin Chifan, șef de lucrări la Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial. Profesorul spune că ceea ce l-a impresionat cel mai mult nu a fost robotul în sine, ci curajul studentului de a aborda un proiect atât de dificil. 'M-a uimit curajul lui. Este o lucrare foarte grea, atât din punct de vedere al proiectării 3D, cât și al realizării fizice. Noi l-am îndrumat, dar voința lui de a duce proiectul până la capăt a fost determinantă. E lucrarea lui 90 la sută', afirmă cadrul universitar. Actualul prototip este construit din lemn și componente accesibile, însă acesta reprezintă doar primul pas. Studentul își va continua cercetarea la master, unde robotul va fi refăcut din materiale mult mai rezistente și echipat cu tehnologii performante. 'Am demonstrat că principiul cinematic funcționează. Următorul pas este să folosim materiale și echipamente mai bune pentru a obține un robot care să poată fi utilizat în aplicații reale', spune Florin Chifan. în spatele proiectului stau patru luni de muncă și o atenție impresionantă pentru detalii. 'Robotul are nu mai puțin de 126 de rulmenți, sute de elemente de prindere și componente realizate atât prin frezare CNC, cât și prin imprimare 3D. Motoarele provin de la ștergătoarele unui autoturism Volkswagen Golf dezmembrat, iar întregul sistem electric a fost proiectat astfel încât robotul să fie comandat prin Bluetooth. Am vrut să fac ceva care să impresioneze comisia. Prototipul nu a fost construit pentru o aplicație anume, ci pentru a demonstra mobilitatea și funcționarea sistemului cinematic. Domeniile în care ar putea fi folosit sunt foarte multe, cu mici adaptări pentru fiecare în parte', a declarat, pentru AGERPRES, Octavian Ancuța, studentul care a creat robotul prototip. Studentul recunoaște că proiectul nu ar fi fost posibil fără laboratorul Departamentului de Sisteme de Producții Digitale, unde a avut acces la utilaje CNC și imprimante 3D. 'Acolo am putut proiecta, simula și fabrica piesele. Am învățat foarte multe pe parcursul acestui proiect', spune tânărul. Deși costul total al robotului a fost de numai 1.500 de lei, profesorii cred că adevărata valoare a proiectului este demonstrația că într-un laborator universitar și cu multă pasiune poate lua naștere un concept care, în viitor, să ajungă în spitale, fabrici sau centre logistice. Ceea ce astăzi este un robot din lemn construit pentru o lucrare de licență ar putea deveni, peste câțiva ani, baza unei noi generații de roboți mobili proiectați și dezvoltați la Iași. Totodată, poate fi cea mai bună carte de vizită pentru tinerii ingineri. Foto: (c) Octavian Ancuţa 'Ne bucurăm și suntem încântați să avem studenți care abordează astfel de lucrări care pot deveni un CV. Cu un astfel de CV nu mai ai nevoie prezentări, de dat prea multe explicații. Te poți duce la un interviu și poți spune 'uite, aceasta este lucrarea mea de licență', iar lucrarea respectivă poate să spună foarte multe lucruri despre tine', a conchis Florin Chifan. AGERPRES/(A, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
REPORTAJ/Covasna: Drumul Mătăsii, Nilul și moștenirea unui călător - Karda Zoltan
în urmă cu aproape un deceniu și jumătate, geograful Karda Zoltan pleca din Sfântu Gheorghe cu un rucsac în spate și cu dorința de a cunoaște lumea dincolo de hărți, enciclopedii și albume cu fotografii. Fascinat încă din copilărie de istoria marilor civilizații și de aventurile exploratorilor, a ales să descopere pe cont propriu locurile despre care citise. în 2010 a ajuns în India, mergând pe urmele orientalistului Korosi Csoma Sandor, considerat autorul primului dicționar englez-tibetan, născut în județul Covasna. în bagaj avea și un pumn de pământ luat din satul natal al savantului, pe care l-a presărat pe mormântul său din Darjeeling, unind, printr-un gest simbolic, două lumi despărțite de mii de kilometri. Sursa foto: Karda Zoltan / Facebook Doi ani mai târziu a străbătut Drumul Mătăsii, vizitând vechile centre comerciale care au legat cândva Europa de Asia, din dorința de a aduce și în acest fel un omagiu strămoșilor săi, comercianți armeni, care au parcurs pe vremuri aceeași rută. în 2013 a pornit într-o expediție de-a lungul Nilului, urmând traseul exploratorului Samuel Baker și al soției sale, Flora Sass, născută într-o familie de secui din Sfântu Gheorghe. Au urmat apoi și alte călătorii pe mai multe continente, pe urmele unor personaje și civilizații care l-au fascinat, printre care hanul mongol Timur Lenk, stră-strănepotul lui Genghis Han, unul dintre cele mai terifiante personaje istorice. Sursa foto: Karda Zoltan / Facebook Din fiecare călătorie s-a întors cu sute de fotografii, cu povești, cu amintiri, dar și cu imagini care l-au marcat pentru întreaga viață. în Africa și în Orientul Mijlociu a văzut orașe sfâșiate de războaie, monumente istorice transformate în ruine și comunități lipsite de apă și hrană, realități care l-au făcut să privească altfel lumea, locurile natale și responsabilitatea față de viitor. Sursa foto: Karda Zoltan / Facebook 'Parcurgând în jur de 70 de țări de pe mapamond, țări africane și asiatice, am realizat faptul că cea mai frumoasă țară, cel mai frumos loc de pe mapamond este România și Ardealul. N-aș pleca de aici niciodată. (...) Deși am avut două hobby-uri foarte interesante, fotografierea iconografiei ortodoxe vechi din Orient și din Africa și culturile și civilizații străvechi, eu în toate țările m-am uitat și la mediul înconjurător și la calitatea vieții pe care o au oamenii acolo. Și pot să vă spun cu mâna pe inimă că noi trăim bine și frumos. Din păcate, nici nu știm cât de bine trăim. (...) De exemplu, în aproximativ 50 de țări din Asia și în Africa, lipsa apei este e o problemă extraordinar de mare, iar noi nu avem grijă de pâraie, nu avem grijă de acele habitate acvatice pe care le avem, nu avem grijă de mediul înconjurător. Risipim. (...) Avem de toate, nici nu știm cât de bogați suntem și cât de împliniți ar trebui să fim', a declarat, pentru AGERPRES, Karda Zoltan. Apa, pădurile, peisajele, liniștea, toate ar putea dispărea într-o zi, dacă nu avem grijă de ele, spune el. Tocmai de aceea, după ani petrecuți pe drumurile lumii, a decis să investească, acasă, într-un proiect despre care speră că va dăinui, convins fiind că cea mai valoroasă moștenire nu sunt bunurile materiale, ci natura și educația. Sursa foto: Karda Zoltan / Facebook Astfel a pus bazele unei grădini botanice la marginea municipiului Sfântu Gheorghe, care se va întinde pe o suprafață de aproximativ 6.000 de metri pătrați. Proiectul își propune să conserve specii de plante specifice zonei Curburii Carpaților, dar și să le ofere copiilor posibilitatea de a învăța despre natură direct în mijlocul acesteia. Să planteze, să exploreze, să își petreacă timpul în libertate, departe de gadgeturi. 'Zona aceasta, Simeria de Vest, este una foarte bogată în plante și animale strict protejate la nivel național, la nivel european. Avem două cuiburi de barză neagră la o distanță de aproximativ 500 de metri de periferia orașului. Avem aproximativ 20 de familii de vipera berus, avem trei cuiburi de bufniță Ural', a spus Karda Zoltan. Foto: Karda Zoltan / Arhiva personală Inițial, aici a fost o mlaștină pe care a desecat-o și a înființat și un lac de circa 1.000 de metri pătrați. 'Apariția lacului a atras o serie de animale a căror viață este strâns legată de mediul acvatic, inclusiv arici, inclusiv salamandre. Cum am început în decurs de 10 ani să plantăm copaci, să plantăm anumite plante foarte interesante, au apărut păsările. Acum, în zona Simeria și în pădurile din împrejurimi sunt aproximativ 50 de păsări protejate la nivel național sau strict protejate la nivel european. Deci, este o bogăție a faunei și a florei extraordinară. (...) Și anul acesta vom planta. Am trimis scrisori la mai multe grădini botanice din lume și am primit răspunsuri de la patru grădini botanice din Ungaria, două din California și una din România că ne vor trimite semințe și rădăcini. Deja am făcut o listă cu plantele pe care vrem să le plantăm și sper că anul acesta o parte din aceste plantări să se rezolve, iar anul viitor, în primăvară, să putem deschide această grădină botanică', a adăugat Karda Zoltan. Foto: Karda Zoltan / Arhiva personală Proiectul este legat de Greenwood After School, o școală ecologică pe care a fondat-o în 2019, unde copiii învață să respecte și să protejeze mediul înconjurător. 'România bunului-simț începe cu educație. Educație nu numai în școală, ci și educația de tip after-school este foarte importantă. (...) Această școală ecologică Greenwood After School am înființat-o în 2019. Am obținut o finanțare start-up și am organizat tabere multiculturale bilingve, de educație ecologică și de supraviețuire în mediul forestier. Taberele noastre au atras copiii din toată țara, inclusiv din Dobrogea, inclusiv din Timișoara, Iași, din Oltenia. (...) Vara asta ne-am gândit la niște activități specifice organizării de teren pentru grădină botanică și încercăm să adunăm cât mai mulți copii în august și la începutul lunii septembrie, atât copii din zonă, cât și din alte orașe ale țării, inclusiv din București, din Constanța sau din alte părți, din Moldova. (...) Eu consider că aceste parcuri sau grădini botanice în apropierea orașelor sunt exact ca un plămân pentru orașul respectiv. Am văzut în câteva țări de pe mapamond ce importante sunt grădinile botanice (...) și consider că este foarte important ca fiecare copil, când pleacă de la noi, să fie conștient de faptul că a plantat ceva și a făcut un pas pentru păstrarea mediului înconjurător din România', a adăugat geograful covăsnean. Foto: Karda Zoltan / Arhiva personală îl privesc plimbându-se prin oaza de verdeață ce prinde rădăcini la marginea municipiului Sfântu Gheorghe, imaginându-și ce va fi aici și peste o sută de ani. Nu-mi vorbește despre bani, despre politică, tehnologie sau afaceri, ci despre cea mai simplă, dar temeinică lecție pe care a învățat-o în peregrinările sale: civilizații întregi au dispărut, orașe înfloritoare au devenit ruine, monumente considerate indestructibile au fost făcute una cu pământul, nimic nu e veșnic, dar, într-un fel sau altul, viața merge înainte. Foto: Karda Zoltan / Arhiva personală 'Dacă reușim să păstrăm natura, vom avea viitor. Plantați un copac! Va continua să crească mult timp după ce noi nu vom mai fi aici', îndeamnă Karda Zoltan. AGERPRES/(A - redactor: Oana Mălina Negrea, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)
REPORTAJ/Cum să eviți cele mai frecvente capcane atunci când cumperi o mașină second-hand; sfaturi de la specialiști (FOTO/VIDEO)
în fiecare an, sute de mii de autoturisme second-hand ajung pe șoselele din România, cele mai multe importate din state vest-europene și cumpărate de persoane care speră să găsească o mașină fiabilă, la un preț accesibil. Pentru mulți români, achiziționarea unui autoturism rulat reprezintă cea mai accesibilă soluție pentru a deveni proprietarii unei mașini, însă în spatele unei oferte aparent avantajoase se pot ascunde kilometri modificați, accidente grave, defecțiuni costisitoare sau probleme legate de documentele mașinii, care pot transforma o achiziție convenabilă într-o investiție păguboasă. Inspectorul tehnic Adrian Decu, cu peste 15 ani de experiență în domeniu, șeful reprezentanței Registrului Auto Român (RAR) Brăila, Dorin Mircescu, și comisarul-șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Brăila, Daniela Gorgan, explică, pentru AGERPRES, care sunt verificările esențiale care trebuie făcute înainte de cumpărarea unei mașini second-hand și cum pot fi evitate cele mai frecvente capcane de pe piața auto. *** Adrian Decu, administratorul stației Rapid ITP din Brăila, îi sfătuiește pe cei care intenționează să cumpere o mașină second-hand să nu se lase influențați de aspectul exterior al autoturismului sau de entuziasmul momentului, ci să solicite întotdeauna o verificare tehnică într-un service autorizat ori la reprezentanța mărcii înainte de a lua decizia de achiziție. 'Recomandarea mea ar fi ca întotdeauna când achiziționezi o mașină, indiferent că este de la persoană fizică sau dealer - pe lângă faptul că ne lăsăm conduși de emoții, că e frumoasă și exact ce ne-am dorit - să mergem într-un service autorizat sau la reprezentanță, să cerem o părere. Pentru că, de obicei, cei care vând mașini second-hand sunt atenți la detaliile astea, știu să ascundă anumite defecte și să convingă cumpărătorul că mașina este într-o stare foarte bună. O verificare înainte de cumpărare costă foarte puțin în comparație cu reparațiile pe care le poți avea ulterior', a declarat Adrian Decu, pentru AGERPRES. Inspectorul tehnic atrage atenția că o simplă probă de drum nu este suficientă pentru a evalua starea reală a unei mașini second-hand, întrucât multe dintre defecțiunile importante pot fi depistate doar în urma unei verificări efectuate de specialiști într-un service autorizat. 'O mașină poate merge foarte bine zece kilometri și să aibă probleme majore pe care nu le observi fără elevator, fără diagnoză și fără aparatură specializată. Sunt lucruri pe care doar un specialist le poate vedea', afirmă acesta. Experiența acumulată în stația de inspecție tehnică i-a arătat că cele mai frecvente și, totodată, cele mai grave defecțiuni descoperite la autoturismele rulate sunt la sistemul de frânare, esențial pentru siguranța în trafic. 'Cele mai frecvente și cele mai grave probleme sunt la sistemul de frânare, în special dezechilibrele și lipsa eficienței frânei de parcare. Mulți șoferi nu iau în calcul acest lucru, însă, la inspecția tehnică, nu verificăm doar frâna de serviciu, acționată din pedală, ci și frâna de parcare, care trebuie să îndeplinească anumite valori de eficiență. Frâna de parcare este la fel de importantă ca și frâna de serviciu, pentru siguranța mașinii', explică Adrian Decu. El spune că puțini cumpărători știu că un autoturism este proiectat să îi protejeze prin două sisteme diferite de siguranță: unul activ, frâna de serviciu, care ajută la evitarea accidentului, și unul pasiv, frâna de parcare, care limitează efectele impactului atunci când coliziunea nu mai poate fi evitată. 'Autovehiculul are două tipuri de siguranță: activă și pasivă. Siguranța activă este sistemul de frânare, pe care îl știm cu toții - calci frâna și mașina se oprește. Din siguranța pasivă fac parte elementele de caroserie și structura de rezistență a mașinii, care sunt proiectate să îi protejeze pe ocupanții mașinii în cazul unui impact', subliniază Adrian Decu. Inspectorul tehnic precizează că structura de rezistență a autoturismului este proiectată astfel încât să preia și să absoarbă energia unui impact pentru a proteja ocupanții mașinii, însă coroziunea sau reparațiile executate necorespunzător îi pot reduce eficiența. 'Din siguranța pasivă fac parte elementele de caroserie. în momentul în care ai o coliziune, șasiul este gândit să preia energia impactului și să se deformeze el, nu tu. De multe ori vedem mașini foarte deformate și spunem că sunt proaste. Nu, înseamnă că sunt mașini bune. Au preluat toată forța impactului și și-au făcut treaba, pentru că important este ca șoferul și pasagerii să fie în siguranță, nu ca mașina să rămână întreagă. Dacă structura de rezistență este afectată de coroziune sau este reparată necorespunzător, ea nu mai funcționează așa cum a fost proiectată și nu mai poate absorbi energia impactului în același mod', mai spune Adrian Decu. Decu afirmă că multe dintre mașinile second-hand aduse din străinătate prezintă probleme de coroziune, cauzate de perioada îndelungată în care au fost depozitate în parcuri auto din zone cu umiditate sau salinitate ridicată. 'Una dintre cele mai frecvente probleme pe care le întâlnim este coroziunea. De regulă, mașinile aduse din străinătate au stat mult timp în parcuri auto, iar dacă au fost depozitate în zone cu umiditate sau salinitate ridicată pot apărea coroziuni la șasiu. Mulți privesc rugina ca pe o problemă estetică, însă ea afectează elemente esențiale pentru siguranța pasivă a autoturismului. Reparațiile sunt costisitoare, iar unii dealeri aleg soluții improvizate pentru a reduce cheltuielile și a putea vinde mașina. Dacă o zonă afectată de rugină este reparată necorespunzător sau ranforsată, structura de rezistență nu mai funcționează așa cum a fost proiectată. în cazul unui impact, caroseria nu mai poate absorbi și dispersa energia în mod controlat. Toate aceste elemente sunt concepute de producător pentru a proteja ocupanții mașinii. Important este să fie salvat omul, nu mașina', avertizează Adrian Decu. Specialistul atrage atenția că, dincolo de verificarea plăcuțelor și a discurilor de frână, cumpărătorii ar trebui să se asigure și că lichidul de frână a fost înlocuit la intervalele recomandate, întrucât degradarea acestuia poate afecta eficiența sistemului de frânare și, implicit, siguranța în trafic. 'De cele mai multe ori, oamenii verifică plăcuțele și discurile de frână, dar uită de lichidul de frână. Este una dintre cele mai frecvente probleme pe care le întâlnim. Ca orice lichid, își pierde proprietățile în timp și trebuie înlocuit. Nimic nu durează la nesfârșit, însă mulți șoferi nu acordă importanță acestui aspect. Lichidul de frână aproape că nu este schimbat niciodată, iar apoi lumea se miră că apar probleme și dezechilibre la sistemul de frânare', declară Adrian Decu. Cumpărătorii unei mașini second-hand ar trebui să acorde o atenție deosebită diferențelor de nuanță dintre elementele caroseriei, care pot indica faptul că autoturismul a fost implicat într-un accident și revopsit, menționează inspectorul tehnic. 'Nu poți să vopsești o portieră astăzi și să ai pretenția să arate la fel ca restul mașinii, pentru că vântul, apa și soarele uzează diferit vopseaua în timp. în momentul în care vezi că ai două sau trei panouri într-o nuanță diferită - este un semn de întrebare. Acum se practică vopsirea întregii părți a mașinii, tocmai ca diferențele să fie mai greu de observat. De aceea trebuie să te uiți atent la elementele de caroserie și să vezi dacă există diferențe de culoare, chiar și foarte mici. De la caroserie pleacă toate problemele. Dacă mașina a fost lovită, există riscul ca reparația să nu fie conformă', precizează Adrian Decu. Un alt indiciu care poate semnala intervenții asupra caroseriei este anul de fabricație înscris pe geamurile mașinii, iar inspectorul îi sfătuiește pe viitorii cumpărători să verifice dacă toate geamurile au același an de fabricație și, în cazul în care observă diferențe, să ceară explicații vânzătorului. 'Pe fiecare geam este trecut anul de fabricație. Dacă toate geamurile au același an, iar parbrizul are alt an de fabricație, nu înseamnă neapărat că există o problemă, dar este un motiv să pui întrebări și să verifici mai atent caroseria. în multe țări din vestul Europei, parbrizele nu se schimbă atât de des din cauza pietrelor sărite de pe carosabil, ca în România, afară nu prea au pietricele pe drumuri. De aceea, dacă observi că parbrizul este mai nou decât restul geamurilor, merită să întrebi vânzătorul de ce a fost înlocuit și dacă știe ce s-a întâmplat cu mașina', este sfatul lui Adrian Decu. Acesta spune că și compartimentul motor poate ascunde, la rândul său, indicii importante despre eventuale reparații făcute în urma unui accident, iar cumpărătorii ar trebui să fie atenți la șuruburile care prezintă urme de intervenție și la etichetele originale ale producătorului. 'în momentul în care ridici capota, sunt câteva elemente fixe la care trebuie să fii atent. Verifică dacă există șuruburi care prezintă urme că au fost desfăcute, deși acolo nu ar trebui să se intervină decât în cazul unui impact frontal. De asemenea, producătorii aplică în partea din față a mașinii diverse etichete originale. Dacă autoturismul a fost lovit și au fost înlocuite anumite elemente, acele etichete nu mai pot fi păstrate, iar dacă ele nu mai există și acesta poate fi un semn de întrebare', informează Adrian Decu. Un alt aspect care trebuie verificat cu atenție înainte de achiziție este kilometrajul, a cărui credibilitate poate fi evaluată în funcție de gradul de uzură al unor componente precum volanul, schimbătorul de viteze, pedalele și scaunul șoferului, raportat la vechimea autoturismului. 'Este foarte puțin probabil ca o mașină fabricată în 2010 să aibă doar 110.000 km. în Occident, un autoturism parcurge, în medie, cel puțin 30.000 de km pe an, iar acesta este primul calcul pe care ar trebui să-l facă orice potențial cumpărător. în același timp, trebuie analizate și semnele de uzură, volanul, pedalele, schimbătorul de viteze și scaunul șoferului spun multe despre cât a fost folosită mașina. Volanul poate fi înlocuit, scaunele pot fi retapițate, însă pedalele nu le schimbă aproape nimeni, iar urmele normale de uzură de pe acestea sunt greu de ascuns. Tocmai de aceea este important să fie verificate cu atenție toate aceste elemente, deoarece ele pot arăta dacă kilometrajul afișat este cel real', explică Adrian Decu. Potrivit acestuia, modificarea kilometrajului nu înseamnă doar inducerea în eroare a cumpărătorului, ci poate afecta și întreținerea corectă a autoturismului, deoarece proprietarul nu mai știe când trebuie înlocuite componentele prevăzute în planul de service. 'în momentul în care dai kilometrii înapoi, eu nu mai știu cum să întrețin mașina. Dacă o cumpăr cu 100.000 de km în bord, am impresia că este aproape nouă, când, în realitate, poate avea 300.000 de km și ar fi trebuit deja schimbate anumite componente. Producătorul stabilește intervalele de întreținere în funcție de kilometraj, iar când acesta este falsificat, proprietarul nu mai poate respecta planul de mentenanță. De aceea multe mașini second-hand ajung să se defecteze, nu pentru că ar fi proaste, ci pentru că nu sunt întreținute la momentul potrivit', arată Adrian Decu. Pe baza experienței acumulate în verificarea autovehiculelor și a diagnozelor efectuate în stația ITP, Adrian Decu estimează că aproximativ 60% dintre mașinile aduse din străinătate au kilometrajul modificat și recomandă verificarea acestuia prin compararea valorilor afișate în bord cu cele stocate în calculatoarele sistemului ABS, ale cutiei de viteze automate sau ale filtrului de particule. 'Din experiența dobândită în acești ani, vă pot spune că aproximativ 60% dintre mașinile aduse din străinătate au kilometrajul modificat. De aproape doi ani, efectuăm obligatoriu diagnoza electronică la autovehiculele Euro 6, iar verificările ne-au arătat că, în multe cazuri, sunt modificați doar kilometrii afișați în bord. în calculatorul sistemului ABS, în cel al cutiei de viteze automate sau în cel al filtrului de particule rămân însă înregistrați kilometrii reali. Aceste valori pot fi comparate, iar dacă, de exemplu, odometrul indică 100.000 de km, în timp ce în calculatorul sistemului ABS sau în cel al cutiei de viteze sunt înregistrați 174.000 de km, există motive serioase de suspiciune. De aceea recomand ca orice mașină să fie verificată într-un service autorizat, unde toate aceste informații pot fi analizate și comparate', recomandă el. Inspectorul tehnic susține că majoritatea mașinilor second-hand aduse din străinătate au fost implicate în accidente înainte de a fi importate în România, motiv pentru care recomandă o verificare atentă a caroseriei înainte de achiziție. 'Cele mai multe dintre mașinile aduse din străinătate vin după accidente, pentru că sunt mai ușor de transportat și documentația este mai simplă. Ajung pe platformă în România, sunt reparate sumar și apoi scoase la vânzare. De aceea trebuie să te uiți atent la elementele de caroserie. Dacă vezi urme de revopsire în compartimentul motor sau pe partea de caroserie unde nu ar trebui să existe, este un semn de întrebare. Primele lucruri care trebuie să te pună pe gânduri sunt urmele de revopsire, de acolo îți poți da seama dacă mașina ascunde probleme', mai spune Adrian Decu. De asemenea, un motor perfect curat la o mașină second-hand cu mulți kilometri la bord nu este întotdeauna un semn că autoturismul este bine întreținut, ci poate ascunde urmele unor scurgeri sau ale unor intervenții recente, avertizează inspectorul tehnic. 'O mașină cu 250.000 de km nu are cum să aibă motorul perfect curat. Dacă ridici capota și totul arată impecabil, este clar că motorul a fost spălat și, cel mai probabil, s-a încercat ascunderea unor urme. La fel este și în interior. Când o mașină second-hand pare ca nouă, trebuie să te întrebi dacă nu încearcă să ascundă ceva. Știu că este o mașină rulată și nu am pretenția să arate ca una nouă, dar nici nu trebuie să încerci să mi-o prezinți ca și cum ar fi nouă', precizează Adrian Decu. El mai transmite că anvelopele nu trebuie evaluate doar după aspectul exterior sau adâncimea profilului, ci și în funcție de vechimea lor, deoarece după patru ani nu mai oferă performanțele garantate de producător. 'Mulți cumpărători se uită doar la grosimea profilului anvelopelor și ignoră vechimea acestora. Ca orice componentă din cauciuc, și anvelopele își pierd proprietățile în timp. După aproximativ patru ani, producătorii nu mai garantează aceleași performanțe și aceeași elasticitate, chiar dacă profilul pare încă în stare bună. De multe ori, oamenii cumpără mașina și păstrează anvelopele pentru că arată bine, însă, la o frânare puternică, pot constata că acestea nu mai oferă aderența necesară sau chiar pot ceda. De aceea, înainte de achiziție, trebuie verificat nu doar gradul de uzură, ci și anul de fabricație al anvelopelor, care este inscripționat pe flancul fiecărei anvelope sub forma codului DOT', explică Adrian Decu. De asemenea, o evaluare corectă a unei mașini second-hand ar trebui să includă și verificarea sistemului de direcție, precum și a pieselor din cauciuc, care își pierd proprietățile odată cu trecerea timpului, chiar dacă aparent sunt în stare bună. 'După sistemul de frânare, următorul aspect important este sistemul de direcție. Dacă o mașină este întreținută conform manualului de service, producătorul recomandă înlocuirea unor componente înainte ca acestea să cedeze. Vorbim despre piese precum curelele, bucșele, capetele de bară sau distribuția. Chiar dacă par în stare bună și încă funcționează, ele își pierd proprietățile în timp. De exemplu, distribuția are un interval clar de înlocuire, stabilit fie în funcție de numărul de kilometri parcurși, fie de vechimea ei. Toate componentele din cauciuc îmbătrânesc, chiar dacă mașina circulă puțin', spune inspectorul tehnic. Verificarea filtrului de particule este, de asemenea, un alt pas important înainte de cumpărarea unei mașini second-hand, întrucât poate dezvălui atât intervenții neconforme, cât și eventuale costuri importante pe care viitorul proprietar va trebui să le suporte. 'Sunt multe mașini care vin cu filtrul de particule anulat. Primul lucru la care trebuie să te uiți este evacuarea, dacă mașina are filtru de particule, țeava de eșapament trebuie să fie curată. Dacă vezi funingine, este un semn că ceva nu este în regulă, pentru că rolul filtrului este tocmai să oprească aceste depuneri. Filtrul de particule este o componentă care se înlocuiește la un anumit număr de kilometri, iar dacă nu cunoști rulajul real al mașinii, există riscul să cumperi un autoturism cu filtrul aproape colmatat și tu să fii primul care suportă costul înlocuirii lui', atrage atenția Adrian Decu. Costul ridicat al înlocuirii filtrului de particule îi determină pe unii proprietari să apeleze la anularea acestuia, iar în viitor autoturismele cu această componentă anulată ar putea să nu mai treacă inspecția tehnică, avertizează acesta. 'Din experiența noastră, cred că aproximativ 20% dintre mașinile second-hand au probleme cu filtrul de particule. Un filtru nou costă peste 1.000 de euro, iar mulți aleg să îl anuleze, pentru că această intervenție costă doar 10-15% din prețul unui filtru nou. Este posibil ca, în viitor, și în România să fie introdus echipamentul folosit deja în Germania, care măsoară eficiența filtrului de particule direct la evacuare. în acel moment, mașinile cu filtrul anulat nu vor mai putea trece inspecția tehnică, indiferent dacă alte sisteme au fost păcălite', consideră Adrian Decu. * Sfaturi de la specialist pentru o persoană care intenționează să cumpere o mașină second-hand - verificarea autoturismului într-un service autorizat, analiza atentă a kilometrajului și evitarea deciziilor luate sub presiunea vânzătorului 'Primul sfat este să mergi cu mașina într-un service autorizat sau la reprezentanță, pentru că acolo se văd toate problemele. Apoi, întreabă-te dacă kilometrii afișați sunt credibili pentru vechimea mașinii. Și, foarte important, să nu crezi în replica: 'Mai am încă doi clienți'. Este o presiune pusă pe cumpărător, iar, de cele mai multe ori, sub presiune, oamenii clachează și iau decizii greșite. Cel mai bine este să te întâlnești de cel puțin două ori cu vânzătorul. Ai timp să mergi acasă, să te sfătuiești cu cineva, să vezi și alte mașini și să faci comparații. Unde observi diferențe, trebuie să ai curajul să întrebi. Când cumperi o mașină, nu ar trebui să fii sentimental, nu trebuie să o iei doar pentru că ai căutat-o mult timp sau pentru că cineva îți spune că 'mai are încă doi clienți'. Trebuie să te asiguri că este mașina potrivită și că ceea ce apare în anunț este și real', ne recomandă Adrian Decu. *** Pe lângă verificările tehnice recomandate de inspectorul ITP, reprezentanții Registrului Auto Român atrag atenția că, în cazul mașinilor importate, cumpărătorii trebuie să acorde o atenție deosebită documentelor de proveniență și elementelor de identificare ale autoturismului. Primul lucru care trebuie verificat la o mașină second-hand, în special dacă este importată, este concordanța dintre elementele de identificare ale autoturismului și documentele acestuia, subliniază șeful reprezentanței Registrului Auto Român (RAR) Brăila, Dorin Mircescu. 'în cazul mașinilor importate, primul lucru care trebuie verificat este dacă seria de caroserie, plăcuța constructorului și celelalte elemente de identificare corespund cu actele mașinii. Practic, actele trebuie să bată cu mașina, pe românește. Aceasta este prima verificare pe care o recomandăm. Apoi, indiferent că vorbim despre o mașină din import sau una deja înmatriculată în România, recomandarea este ca autoturismul să fie verificat într-un service autorizat. în cazul mașinilor deja înmatriculate în România sunt mai rare situațiile în care există neconcordanțe între acte și mașină, însă la cele aduse din străinătate astfel de cazuri apar mai des', a declarat Dorin Mircescu, pentru AGERPRES. Refuzul vânzătorului de a comunica seria de caroserie a autoturismului ar trebui să reprezinte un prim semnal de alarmă pentru orice cumpărător, precizează reprezentantul RAR. 'Faptul că nu primești seria de caroserie ar trebui deja să îți ridice un semn de întrebare. în momentul în care vânzătorul nu îți oferă seria de caroserie - este un prim motiv de suspiciune', spune Dorin Mircescu. Cumpărătorii de mașini second-hand importate ar trebui să evite să semneze contractul de vânzare-cumpărare direct cu fostul proprietar din străinătate, la solicitarea celui care intermediază vânzarea, deoarece această practică îi poate lipsi de posibilitatea de a reclama ulterior dacă apar probleme, avertizează șeful reprezentanței RAR Brăila. 'O greșeală pe care o fac unii cumpărători este să accepte ca vânzătorul să le facă direct contractul cu proprietarul din străinătate, ca și cum ei ar fi adus mașina. Din acel moment, se pierde orice posibilitate de a te mai întoarce împotriva celui care ți-a vândut autoturismul, dacă descoperi ulterior că are defecte. El poate spune: 'Nu ai cumpărat-o de la mine, tu ai adus-o'. Procedura corectă este ca importatorul să înmatriculeze mașina pe numele său, să obțină documentele din România, iar apoi să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu noul proprietar. Astfel, cumpărătorul are o bază legală dacă apar probleme', menționează Mircescu. înainte de cumpărarea unei mașini second-hand, cumpărătorii au posibilitatea de a verifica istoricul autoturismului cu ajutorul serviciilor RAR eXpert și RAR Auto-Pass, care oferă informații despre kilometraj, eventuale daune, campaniile de rechemare și alte date relevante privind istoricul vehiculului. De asemenea, cumpărătorii unei mașini deja înmatriculate în România pot verifica, prin intermediul aplicațiilor RAR, dacă există neconcordanțe în istoricul kilometrajului. 'în momentul în care verifici RAR eXpert sau RAR Auto-Pass, vezi și istoricul kilometrilor înregistrați la stațiile ITP și îți poți da seama dacă kilometrajul a fost manipulat sau nu', precizează Dorin Mircescu. Șeful reprezentanței RAR Brăila îi încurajează pe cei care intenționează să cumpere o mașină second-hand să solicite informații direct de la Registrul Auto Român înainte de a lua o decizie. 'îi sfătuiesc pe toți cei care vor să cumpere o mașină să vină la Registrul Auto Român și să întrebe. Nu este o rușine, de asta suntem aici. Pot veni cu vânzătorul, cu mașina sau doar pentru a cere informații înainte de achiziție. Dacă vor o verificare a elementelor de identificare, se poate face o programare. De șase ani de când sunt aici, nu a venit nici măcar o persoană să întrebe ce are de făcut înainte de a cumpăra o mașină. în schimb, mulți preferă să apeleze la intermediari, la birouri de acte, unde li se spun tot felul de lucruri, de genul 'Lasă că te ajut eu, merg eu la RAR, dar te costă atât, că așa mi-a cerut acolo'. îi încurajez să vină personal la Registrul Auto Român, să întrebe și să discute direct cu noi. îi aștept cu mare drag și vom încerca să îi ajutăm cu orice informație au nevoie', transmite Dorin Mircescu. *** Importanța verificării tehnice înainte de cumpărarea unui autoturism second-hand este susținută și de datele Registrului Auto Român (RAR). Potrivit instituției, în 2025 au fost verificate în trafic, la nivel național, 92.219 vehicule, iar 38,5% dintre acestea prezentau deficiențe tehnice majore sau periculoase. în județul Brăila, anul trecut au fost verificate în trafic 2.512 vehicule, dintre care 154 (6,1%) prezentau un pericol iminent de accident. De asemenea, 18% aveau neconformități tehnice sau legate de documente, 3,2% înregistrau deficiențe privind nivelul emisiilor poluante, iar 1,3% circulau cu inspecția tehnică periodică falsă, expirată sau anulată. *** Pe lângă verificarea stării tehnice a mașinii și a documentelor, cumpărătorii ar trebui să își cunoască și drepturile pe care le au în relația cu dealerii auto, motiv pentru care Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a elaborat un ghid practic dedicat achiziției de mașini second-hand. Potrivit ghidului ANPC, pus la dispoziția AGERPRES de șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Brăila, Daniela Gorgan, primul pas înainte de cumpărarea unei mașini second-hand este compararea ofertei cu anunțuri similare, astfel încât prețul, anul de fabricație și numărul de kilometri să poată fi raportate la valoarea de piață a modelului respectiv. Totodată, cumpărătorii sunt sfătuiți să se asigure că prețul afișat este cel final și include toate costurile, precum TVA, transportul sau taxele pentru eliberarea numerelor provizorii. O atenție deosebită trebuie acordată și garanției. Potrivit ghidului, aceasta ar trebui să fie de minimum 12 luni și să acopere întregul autoturism, nu doar anumite componente, precum motorul sau cutia de viteze. înainte de semnarea contractului, cumpărătorii sunt sfătuiți să afle unde poate fi utilizată garanția, care este procedura în cazul unei defecțiuni, ce consumabile sunt excluse din acoperire și dacă dealerul indică un service autorizat RAR, precum și datele de contact, telefon de contact și adresă de e-mail, la care poate fi solicitată asistență pe perioada garanției. Ghidul recomandă verificarea atentă și a documentelor autoturismului. în cazul mașinilor importate, cumpărătorul ar trebui să primească documentele originale de înmatriculare din țara de proveniență, Cartea de Identitate a Vehiculului emisă în România, certificatul de garanție și certificatul fiscal necesar înmatriculării. Totodată, seria de șasiu înscrisă pe autoturism trebuie să coincidă cu cea din toate documentele, iar orice neconcordanță trebuie clarificată înainte de cumpărare. De asemenea, înainte de încheierea tranzacției este recomandată și verificarea istoricului autoturismului cu ajutorul unui raport specializat, precum RAR Auto-Pass, CarVertical sau AutoDNA, recomandă ANPC. Acest raport poate oferi informații despre kilometrajul real, accidentele în care a fost implicată mașina, eventualele furturi și valoarea daunelor. în cazul în care raportul lipsește sau ridică semne de întrebare, cumpărătorii sunt sfătuiți să solicite unul dintr-o sursă independentă și să compare informațiile înainte de a lua decizia finală. *** Specialiștii consultați de AGERPRES susțin că timpul alocat verificării unei mașini second-hand înainte de cumpărare este cea mai bună investiție pe care o poate face viitorul proprietar al unui autoturism rulat. Câteva ore dedicate verificării stării tehnice, a documentelor și a istoricului autoturismului pot însemna evitarea unor reparații costisitoare și a multor probleme care pot apărea după cumpărarea mașinii. AGERPRES/(A - redactor: Ecaterina Ignat, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu) Sursa foto: Ecaterina Ignat/AGERPRES
REPORTAJ/Harghita: Ziua celor o mie de fete secuience - tradiția transmisă din generație în generație (GALERIE FOTO/VIDEO)
în fiecare vară, în prima sâmbătă a lunii iulie, mii de oameni din județul Harghita, cei mai mulți îmbrăcați în costume populare, pornesc spre Șumuleu-Ciuc pentru a participa la 'Ziua celor o mie de fete secuience', una dintre cele mai importante manifestări dedicate păstrării tradițiilor secuiești. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES Bunicii vin alături de nepoți, părinții își îmbracă copiii în haine moștenite sau cusute special pentru această zi și împreună celebrează portul popular, credința și tradițiile locale. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES La fel ca în fiecare an, evenimentul a debutat sâmbătă în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, unde ansambluri folclorice din întreg județul și sute de spectatori s-au adunat pe platoul din fața Palatului Administrativ. Video: (c) GINA STEFAN / AGERPRES Participanții au trăit bucuria revederii cu prieteni sau cunoștințe, au dansat împreună, și-au prezentat costumele cu mândrie și și-au exprimat convingerea că tradiția trebuie transmisă din generație în generație. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES Directorul Teatrului Coregrafic Secuiesc Harghita, András Mihály, este implicat în organizarea evenimentului de aproape trei decenii și consideră că tradiția începută în 1931 continuă pentru că reușește să atragă și noile generații. 'întâlnirea aceasta a fetelor secuience a pornit în 1931 și eu mă mir cum de ține și astăzi. Și sunt aici tinerii (...) este o generație nouă care vine la această întâlnire și se simt bine. Cred că avem nevoie de (...) sărbătorile în care putem să mergem împreună la biserică, să dansăm împreună, să cântăm împreună. Este important pentru noi ca, tot timpul sau din când în când, să ne punem întrebarea: 'cine suntem?'. Și, în așa fel, ne putem afirma și ne simțim bine în situația asta', a spus András Mihály. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES Primarul comunei Frumoasa și gazda onorifică a ediției din acest an a evenimentului, Fekete Örs, a arătat că întâlnirea este una dintre cele mai importante manifestări ale comunității și o sărbătoare foarte iubită în familia sa. 'Este o manifestare tradițională foarte frumoasă și foarte importantă pentru noi, secuii. Suntem mândri de portul nostru popular, suntem mândri de copiii noștri care poartă acest port și eu cred că dacă putem să ținem tradiția noastră, atunci înseamnă că avem un viitor. Și dacă avem un viitor și putem să-l dăm copiilor noștri, atunci înseamnă că avem un viitor în țara asta, în Secuime. Și eu cred că ăsta e cel mai important, să ținem la tradiții, să ținem la origini și să ducem mai înainte', a afirmat Fekete Örs. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES El a transmis și un mesaj celor care ajung pentru prima dată la acest eveniment, pledând pentru buna conviețuire și respectul reciproc dintre români și maghiari. 'Eu cred că mesajul cel mai important este să știe că aici, în inima României, există o mică etnie care ține la obiceiuri, la portul, la rădăcinile sale. Este foarte important să putem arăta acest lucru. Noi, aici, în România, trăim foarte bine cu prietenii noștri români. (...) Dacă avem grijă unii de ceilalți, eu cred că putem să conviețuim foarte bine și putem să fim unii lângă ceilalți în bine și în pace. Eu cred că asta e cel mai important. Și să avem grijă de tradițiile noastre toată lumea', a arătat primarul comunei Frumoasa. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES La eveniment am întâlnit-o și pe doamna Katalin, în vârstă de 80 ani, care a mărturisit că îmbracă în fiecare an costumul popular din Tomești și vine să se revadă cu persoane din Covasna, județul său de origine. Video: (c) GINA STEFAN / AGERPRES Despre costumul pe care îl poartă a spus că îl va lăsa moștenire uneia dintre nepoatele sale, în speranța că tradiția va continua și în familie. Lakatos Lehel, din Miercurea-Ciuc, a recunoscut că a început să poarte costumul tradițional 'mai la bătrânețe', pentru a se conecta cu tradiția familiei, și încearcă să transmită acest obicei și copiilor. Acesta a subliniat că portul popular secuiesc este purtat frecvent la biserică sau la sărbători, atât de adulți cât și de copii. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES Pentru Gizella, din localitatea Sândominic, participarea la 'Ziua celor o mie de fete secuience' este o tradiție de familie. Vine la eveniment încă din copilărie, iar acum continuă obiceiul împreună cu propriii copii. Și Melinda, din comuna Cârța, a venit la sărbătoare alături de fiicele sale, în speranța că acestea vor duce mai departe această tradiție. 'Pentru noi e important să păstrăm tradițiile și să ducem mai departe pentru copiii noștri și să crească în același fel cum am crescut noi. Să înceapă să trăiască ei și să știe ce înseamnă să fii maghiar, în primul rând. (...) Când eram copil am participat la această manifestare și am dansat, timp de zece ani de zile, dansuri folclorice maghiare și am fost foarte, foarte mândră. Și mi-ar plăcea ca și fetele mele să fie parte din aceste evenimente și să danseze la fel cum am dansat și eu', a spus Melinda. Manifestarea atrage în fiecare an numeroși spectatori, atât din Harghita cât și din alte județe ale țării. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES Unul dintre medicii participanți la Zilele Spitalului Miercurea-Ciuc, eveniment aflat în derulare, a spus că de câte ori are ocazia vine la acest eveniment deosebit. 'Este un eveniment la care particip de câte ori pot, fiindcă este foarte înălțător să vezi atâția tineri care încă păstrează tradiția', a arătat dr. Zaharia-Kezdi Iringo Erzsébet. După ce organizatorii manifestării și reprezentanții autorităților au transmis mesaje participanților, grupul folcloric din comuna Frumoasa a deschis evenimentul cu o suită de dansuri tradiționale, la care i-au invitat să participe și pe spectatorii prezenți în centrul orașului. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES Participanții au pornit apoi într-o procesiune spre Biserica Franciscană din Șumuleu-Ciuc, unde a fost oficiată o slujbă religioasă. Unii dintre membrii grupurilor de păstrare a tradițiilor au mers spre Șumuleu-Ciuc cu căruțele sau călare, așa cum făceau odinioară și strămoșii lor. După slujbă, procesiunea a continuat spre altarul din Șaua Șumuleului, unde, pe parcursul întregii zile, vor avea loc spectacole susținute de aproape 30 de grupuri folclorice. Cei prezenți sunt invitați și la programe conexe, precum o expoziție de costume populare, un târg meșteșugăresc, demonstrații de meșteșuguri tradiționale, ateliere de creație și jocuri de îndemânare. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES De asemenea, doritorii pot proba costume populare secuiești și se pot fotografia îmbrăcați în portul tradițional. Organizatorii evenimentului sunt Teatrul Coregrafic Secuiesc Harghita, în colaborare cu Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc, Centrul Cultural Județean Harghita, Fundația ''Ziua celor o mie de fete secuience'' și Școala Populară de Arte și Meserii din Sfântu Gheorghe. De asemenea, manifestarea este susținută și de alte organizații, instituții și firme locale. Foto: (c) GINA STEFAN / AGERPRES 'Ziua celor o mie de fete secuience'' a avut loc pentru prima dată în anul 1931, fiind inițiată de profesorul și etnograful maghiar Domokos Pál Péter, din dorința de a păstra tradițiile secuilor. Interzis în perioada comunistă și reluat după 1990, evenimentul este un prilej de reafirmare a identității comunității și de întărire a legăturilor dintre generații. AGERPRES/(A, AS - redactor: Gina Ștefan, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ada Vîlceanu)
REPORTAJ/O paradă la care au participat peste 400 de persoane a deschis a patra ediție a Festivalului 'Vasluiul Medieval' (GALERIE FOTO/VIDEO)
O paradă impresionantă la care au participat peste 400 de persoane a deschis, vineri seara, ediția a patra a Festivalului 'Vasluiul Medieval', eveniment care care va transforma, până duminică, municipiul Vaslui și Ansamblul Monumental 'Podul înalt' de la Băcăoani în locuri dedicate istoriei, culturii și spectacolului. Cavaleri și domnițe au mărșăluit pe traseul Crucea Gării - Piața Centrului Civic, sub privirile curioase ale trecătorilor. Foto: (c) LOREDANA CIOBANU/AGERPRES 'La parada care a deschis ediția din acest an a festivalului au participat mai bine de 400 de persoane. Vrem să scoatem la lumină tot ce înseamnă perioada medievală, costume, muzică, obiceiuri, dansuri. încercăm să aducem în fața publicului imaginea acelor vremuri apuse. De la an la an, acest festival a crescut și asta ne bucură foarte mult fiindcă că pentru noi așa se 'contabilizează' munca depusă, în prezența cât mai multor vasluieni la acest festival pe care ni-l dorim unul de referință printre activitățile de gen din țară', a declarat, pentru AGERPRES, directoarea Muzeului Județean 'Ștefan cel Mare' Vaslui, Ramona Mocanu. în Piața Centrului Civic din Vaslui, la statuia voievodului Moldovei a avut loc ceremonia omagială 'Soli la Curtea lui Ștefan cel Mare'. Foto: (c) LOREDANA CIOBANU/AGERPRES Vasluieni de toate vârstele s-au bucurat de momentele artistice și s-au fotografiat cu actorii îmbrăcați în costume medievale. Printre participanții la ceremonie s-a numărat și doamna Florica Decuseară. La cei 89 de ani ai săi se bucură de fiecare eveniment cultural organizat la Vaslui. Consideră un lucru bun că memoria domnitorului Ștefan cel Mare este păstrată printre oamenii acestor locuri încărcate de istorie și legate de personalitatea ilustrului voievod. Foto: (c) LOREDANA CIOBANU/AGERPRES 'Noi, moldovenii, suntem oameni vrednici și muncitori. Când jucăm, jucăm, când luptăm, luptăm, când iubim, iubim, când muncim, muncim. Asta s-a văzut de-a lungul timpului și mă bucur foarte mult că în fiecare an există astfel de activități și Vasluiul nu mai este prezentat ca un oraș șters, fără evenimente, un loc în care nu se întâmplă nimic. Mă bucur și pentru că sunt prezenți foarte mulți copii care pot vedea o parte de istorie. Mulți dintre ei poate nici nu știu despre ce este vorba, nici nu are răbdare nimeni să le explice, dar cine este curios are ocazia să afle. Observ că se implică foarte multă lume, foarte mult tineret', spune femeia. Foto: (c) LOREDANA CIOBANU/AGERPRES Seara a continuat la Ansamblul Monumental 'Podul înalt' de la Băcăoani, unde publicul a urmărit spectacolul 'Visul lui Ștefan cel Mare', adaptare după Cristina Tamaș, ce îi are în distribuție pe Maia Morgenstern și Marius Bodochi, alături de Mihai Barangă, Marcel Anghel, Teona Perju, Cătălina Rusu, Dumitru Florescu, Florin Gorgos, Lucian Arghire, Sorin Ghiorghe și copiii Lelia Șerban, Ștefania Mocanu, Albert Gabriel Hurdubae și Călin Obreja. Foto: (c) LOREDANA CIOBANU/AGERPRES Sâmbătă, scena festivalului va găzdui concertul Moldavia Symphony Orchestra, urmat de concertul IRIS Simfonic, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale acestei ediții. 'întâlnirea dintre sonoritățile rock și cele simfonice promite un spectacol memorabil pentru publicul prezent la Podul înalt', se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor. Festivalul 'Vasluiul Medieval' va aduce în fața vizitatorilor reconstituiri de lupte istorice, demonstrații de tehnici militare și viață medievală, susținute de Ignis Vultus, Boierii Curții Domnești a Moldovei, Străjerii Cetății Neamțu, Străjerii Cetății Bistrița, ACT Tomis, Terra Ultrasilvana, Ordinul de Cavaleri Paladinii de Terra Medies și Trupa Nosa. Foto: (c) LOREDANA CIOBANU/AGERPRES Programul va fi completat de spectacole de dansuri tradiționale etnice, concerte de muzică medievală, folk și folk-rock, ateliere creative pentru copii și demonstrații meșteșugărești. Foto: (c) LOREDANA CIOBANU/AGERPRES Tabăra Medievală, Popasul Artizanilor și Târgul de Bunătățuri vor fi deschise pe întreaga durată a festivalului, oferind publicului ocazia de a descoperi atmosfera Evului Mediu și prin gastronomie, meșteșuguri și experiențe interactive. Foto: (c) LOREDANA CIOBANU/AGERPRES Festivalul 'Vasluiul Medieval' este organizat de Muzeul Județean 'Ștefan cel Mare' Vaslui, cu finanțarea Consiliului Județean Vaslui și a Ministerului Culturii. Costurile pentru organizarea evenimentului se ridică la peste 750.000 de lei. AGERPRES /(AS, A - redactor: Loredana Ciobanu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
REPORTAJ/Mureș: Tezaurul Uman Viu, Petruț Chirteș, singurul din Transilvania care mai sculptează troițe
în satul Dulcea din comuna mureșeană Ibănești, timpul pare că se măsoară în așchii de stejar și bătăi de daltă, fiind singurul loc din Transilvania în care se mai sculptează troițe. La Dulcea trăiește și creează Petruț Chirteș, un bărbat de 78 de ani născut la 11 octombrie 1947, pe care localnicii îl strigă simplu, 'Mlaștină'. Iar dincolo de porecla din bătrâni, el poartă din anul 2023 un titlu de o noblețe, acordat de Ministerul Culturii: Tezaur Uman Viu. în vitrina sa plină de recunoaștere strălucesc medalii, trofee și diplome, inclusiv de la Academia Română, dar și 'Fibula de la Suseni', cea mai înaltă distincție a Instituției Prefectului Județului Mureș. însă cea mai mare mândrie a meșterului nu stă în hârtii, în medalii și trofee, ci în bătăturile din palme și în faptul că a rămas printre ultimii străjeri ai unui meșteșug pe cale de dispariție, construirea de troițe din lemn. Troițele românești, pe care 'Mlaștină' le consideră 'punți sculptate între pământ și cer, între oameni și Dumnezeu', nu se mai nasc astăzi la tot pasul, ca odinioară. 'în Ardeal mai era cineva care făcea pentru cimitirul de la Săpânța, tot cu numele de Petre. A murit în ziua când i s-a dat diploma de tezaur uman viu și nu mai este altul în zona Ardealului. Nu zic ca să mă laud, dar nu mai este nimeni în Ardeal care să mai facă troițe. Vin din Cluj, din Alba, Hunedoara ca să fac troițe. Dispar oamenii ăștia care mai știu meserie, dar eu mă străduiesc să-mi las un urmaș', ne-a mărturisit meșterul. întrebat dacă reușește cu adevărat să transmită taina meșteșugului mai departe, Petruț Chirteș ne-a spus că viitorul poartă un nume drag, Dana, fiica sa, care s-a specializat în sculptură în lemn. 'Da, fata mea, Dana, care mă depășește la sculptură, de multe ori fac troițe, cu tot ce trebuie pe partea de tâmplărie, după care ea face partea de sculptură, e mai tânără și vede mai bine ca mine. Adevărul este că cele mai bune scule de sculptat i le-am dat ei fiindcă e foarte talentată și mă depășește. Sunt foarte, foarte mândru că elevul își depășește profesorul, dar profesorul e mândru și pentru că a învățat pe cineva dispus să învețe și să ducă mai departe această muncă extraordinară. Dana a trecut de 50 de ani, a studiat și știe să facă de toate', povestește cu mândrie Petruț Chirteș. Atelierul din Dulcea-Ibănești e plin de miros de lemn și unelte șlefuite de vreme, iar în momentul vizitei noastre, o bucurie proaspătă se citea pe chipul bătrânului, care tocmai livrase o lucrare monumentală la Alba Iulia, o ramă de icoană de dimensiuni impresionante, înaltă de 2,78 metri și lată de 1,16 metri. 'Era o ramă groasă de 10 cm, cu stâlpișor cu tot ce a trebuit, fiind nevoie de patru bărbați vânjoși să o urce în camionul care a transportat-o. Două luni am lucrat la ea. Am mai trimis una la Hunedoara, la Petroșani, Aninoasa. E un lucru tare migălos!', ne-a explicat meșterul popular. Polivalent și neobosit, din mâinile lui Petruț Chirteș ies nu doar troițe sau detalii de iconostase ce împodobesc bisericile de pe Valea Gurghiului. El este și printre ultimii români care mai încheie manual lăzi de zestre tradiționale, încrustate cu motive ancestrale, dar și vestitele crinte - mesele înclinate folosite la stâne pentru scurgerea zerului și obținerea cașului. în colțul atelierului său există o astfel de crintă, care are o formă neobișnuită, conturul României Mari. 'Asta e numai de demonstrații, ca să o port cu mine la festivaluri. Dar am făcut multe pe care le-au cumpărat oamenii. E în forma hărții României Mari. Crinta este folosită pentru a se pune brânza', adaugă el zâmbind. Pe lângă troițe, am constatat că atelierul găzduiește o altă raritate tehnică, ferestrele speciale destinate turnului Bisericii Ortodoxe din Dileu Vechi, piese masive din lemn de stejar, proiectate după legi nescrise ale acusticii și arhitecturii rurale, pe care nimeni altcineva în Transilvania nu le mai execută. 'Mă bucur că au ieșit atât de bine, fiindcă sunt greu de făcut. Trebuie să fie făcute din stejar și să fac ca și cum ar fi un oblon, cu clapete cu o înclinație de circa 35 de grade în jos, cu distanță de patru centimetri între clapete, astfel încât acestea să propage către sat sunetul clopotelor din turnul bisericii. înainte aceste geamuri erau făcute astfel încât clapetele să poată fi deschise de către clopotar, înainte de a trage clopotele, iar apoi să le închidă. Dar acum, cum nu mai sunt prea mulți clopotari, nimeni nu mai merge să tragă clapetele, așa că a trebuit să gândesc ca aceste clapete să rămână în poziția în care sunetul să iasă spre sat, fără interferențe', a arătat Petruț Chitrteș. Meșterul spune că unii au pus geamuri de sticlă la turnul cu clopot, dar atunci sunetul se oprește, nu se mai propagă spre sat, iar efectul vindecător al sunetului clopotelor nu se mai simte. 'Prin această poziție înclinată înspre pământ, nici nu plouă în turnul bisericii. Ferestrele de biserică trebuie făcute din lemn de rezistență, eu le fac din stejar, astfel încât să reziste și 100 de ani. Acum, la Dileu Vechi se schimbă acea ramă după 100 de ani. Așa că nu poți să o faci din brad, pentru că nu ține mai mult de 10-15 ani maximum. Nu e ușor să dai înclinația aceasta la clapete, fiindcă, fiind fixe, trebuie să îți formezi un unghi în care să le fixezi, astfel încât să nu blocheze sunetul clopotelor. Sunetul pe care îl scoate clopotul depinde foarte mult de numărul de clapete pe care le are fereastra de turn, dar și de distanța dintre cele. Am făcut pentru mai multe biserici. Firește că nimeni nu este în Ardeal care să mai facă așa ceva. Așa că am primit, de la fostul președinte al Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, diploma 'Sigiliul de Aur al Transilvaniei' ', a spus cu mândrie Petruț Chirteș. în timp ce analizăm ferestrele de turn, pe ușa atelierului a intrat chiar preotul Dan Căciulă, paroh de doi ani și jumătate la Dileu Vechi și Vaideu (comuna Ogra), venit special să ridice lucrările. 'Ferestrele bisericii din Dileu Vechi erau șubrede și putrezite și am hotărât, împreună cu Consiliul Parohial, că ar fi bine să le schimbăm, împreună cu ușa de la intrare. O ușă pe care a lucrat-o tot domnul meșter Chirteș Petruț cu atâta râvnă și ardoare, aș putea spune. Și pe lângă ușa respectivă, pe care a montat-o de aproape o lună, azi m-a anunțat că sunt gata și ferestrele de la turnul bisericii din Dileu Vechi. Trei dintre ferestre sunt fixe și una cu deschidere. Inițial, ferestrele care erau la turn erau cu deschidere dublă și erau prevăzute și cu sticlă. Asta însemna că în momentul în care clopotele bat, sunetul nu are ieșire în exterior și trebuiau deschise toate ferestrele pentru ca sunetul clopotului să ajungă în tot satul. Așa că am hotărât că nu avem nevoie de geamuri de sticlă la nivelul turnului, ci mai mult de aceste zăbrele cu o anumită înclinație, astfel ca sunetul să se propage în tot satul', a declarat preotul Dan Căciulă. Biserica din Dileu Vechi, pentru care erau cele patru ferestre de turn, a fost ridicată în 1985 pe structura și din elementele salvate de la o biserică mai veche ce fusese afectată de un incendiu. Dincolo de munca istovitoare din atelier, Petruț Chirteș este și un pasionat colecționar de frumos. A salvat de la degradare o colecție impresionantă de cămăși și costume populare vechi de pe Valea Gurghiului și, alături de grupul folcloric local, a înființat un mic muzeu al satului. Generos cu darul său, el își petrece timpul liber fie ca voluntar la biblioteca din Ibănești, fie la șezătorile de la Muzeul Etnografic 'Anton Badea' din Reghin, învățându-i pe copii cum să cioplească lemnul sau cum să făurească mărțișoare tradiționale pe monedă găurită. Ca o curiozitate, comuna Ibănești se poate mândri cu o situație unică în România: are două Tezaure Umane Vii. în aceeași comunitate trăiește și Dumitru Suceava, cunoscut de toată lumea ca 'Mitică de la Moară', care a restaurat complet o moară acționată de apă și o vâltoare tradițională în propria curte. Instalațiile tehnice țărănești au devenit o veritabilă atracție turistică, iar efortul său a fost răsplătit, la rândul lui, de Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din cadrul Ministerului Culturii, cu titlul de Tezaur Uman Viu. Oamenii din Ibănești sunt foarte mândri de recunoașterea primită de cei doi consăteni de-ai lor, arătând că aici trecutul nu se uită, ci 'se cioplește în stejar, se spală la vâltoare și se propagă liber, prin ferestrele de turn, odată cu sunetul curat al clopotelor'. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: Dana Lepădatu, editor online: Simona Aruştei)
BIBLIOTECA AZI/Neamț: Bibliotecile refuză să se 'predea' în fața inteligenței artificiale și folosesc tehnologia pentru dezvoltarea serviciilor (GALERIE FOTO)
Bibliotecile din județul Neamț refuză să se 'predea' în fața inteligenței artificiale, dar pentru a ține pasul cu vremurile, acestea au integrat tehnologia în lista de servicii pe care le oferă publicului. De altfel, județul Neamț este singurul din țară care a reușit să acceseze două proiecte pentru modernizarea și digitalizarea bibliotecilor, prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Foto: (c) Gabriel Apetrii/AGERPRES Directoarea Bibliotecii Județene 'G. T. Kirileanu' Neamț, Mihaela Mereuță, a declarat, pentru AGERPRES, că cele două proiecte proiecte însumează circa 6,2 milioane de lei și au fost implementate în biblioteci din 45 de localități, ceea ce înseamnă mai bine de jumătate din unitățile administrativ-teritoriale din județ. Biblioteca Județeană 'G. T. Kirileanu' este o instituție cu profil enciclopedic ce acoperă o gamă largă de servicii: lectură publică, informare, referințe și informații bibliografice, dar și digitizarea documentelor, în special cele din colecțiile speciale. Pe lângă serviciile de lectură, biblioteca județeană funcționează ca un hub cultural, informațional și educațional, desfășurând activități de formare și dezvoltare personală dar are și un rol de coordonare a bibliotecilor teritoriale. Foto: (c) Gabriel Apetrii/AGERPRES Pe de altă parte, în județul Neamț există circa 70 de biblioteci publice, deși sunt 83 de UAT-uri, iar legea prevede expres că în fiecare trebuie să existe o astfel de instituție. Foto: (c) Gabriel Apetrii/AGERPRES 'Clădirile și colecțiile de carte există, dar principala problemă este că anumite UAT-uri nu vor să angajeze bibliotecari. O parte din personal s-a pensionat sau s-a retras pe caz de boală, iar posturile au rămas blocate sau nu se dorește ocuparea lor', spune Virgil Cojocaru, cel care coordonează activitatea bibliotecilor din județ și deține un master-trainer obținut prin Banca Mondială. Astfel, unii dintre primari, puțini la număr, ce-i drept, spun că au alte priorități în localitățile respective decât bibliotecile. Totuși, cei mai mulți dintre edili s-au implicat pentru a dezvolta bibliotecile locale. Foto: (c) Gabriel Apetrii/AGERPRES 'Unii primari au prins curaj și au văzut că se poate, ba chiar au început să sprijine inițiativele, dezvoltând proiecte din ce în ce mai mari. (...) Totul depinde de managementul local și de percepția autorităților față de necesitatea bibliotecii', explică Virgil Cojocaru. în ceea ce privește adresabilitatea bibliotecilor, în special a celor din mediul rural unde apare o depopulare și o îmbătrânire a locuitorilor, reinventarea serviciilor a făcut ca acestea să renască la rândul lor. 'Totuși, situația din județul Neamț este una fericită, datorită efortului bibliotecii județene și a colegilor bibliotecari din rural, care sunt extrem de dedicați. Bibliotecile s-au reinventat. Nu ne mai putem baza doar pe împrumutul de carte tradițional. Am diversificat serviciile și am implementat proiecte care acoperă o sferă largă de nevoi, de la educație non-formală și ecologică la competențe digitale și IT, dezvoltare personală și antreprenoriat precum și alte proiecte cu finanțare externă', precizează directoarea Bibliotecii Județene 'G. T. Kirileanu' Neamț, Mihaela Mereuță. *** Foto: (c) Gabriel Apetrii/AGERPRES Și pentru că am dorit să vedem cum stau lucrurile în realitate, mai ales în mediul rural, am ajuns în localitatea Tazlău, aflată undeva la granița cu județul Bacău. Aici am găsit-o pe bibliotecara Adriana Boboc, alături de opt copii, pregătindu-se să plece la un concurs de șah programat la Iași. Copiii au învățat 'sportul minții' chiar la biblioteca locală, unde se desfășoară și alte activități pentru toate vârstele. Foto: (c) Gabriel Apetrii/AGERPRES De altfel, Biblioteca 'I. I. Mironescu' Tazlău este mai degrabă un hub cultural și asta datorită dedicării bibliotecarei Adriana Boboc sprijinită necondiționat de primarul Ion Nechita. 'Viața este 'la infinit' într-o bibliotecă. Pentru că, la sate, este singurul loc unde copiii se adună pentru a face activități extrașcolare. Școala are activitățile ei în timpul anului școlar, dar după ce se termină orele de curs, copiii nu mai au unde merge să participe la alte activități. Deci biblioteca nu mai este doar un raft cu cărți, deși copiii citesc. Și chiar citesc foarte mult. Avem în fiecare an un buget pentru achiziția de carte. Copiii, în timpul anului, își scriu pe o listă cărțile pe care și le doresc, și așa facem achiziția. Adică nu cumpărăm cărți care să rămână prăfuite pe un raft, ci cumpărăm cărți pe care ei și le doresc să le citească', declară bibliotecara Adriana Boboc. Foto: (c) Gabriel Apetrii/AGERPRES La biblioteca din Tazlău sunt organizate și cursuri de programare iar copiii de aici au reușit în urmă cu doi ani să se claseze pe primul loc în finala națională a concursului 'CODE Kids'. De asemenea, sunt organizate cursuri de educație financiară, șah sau de chitară. Instituția a beneficiat și de un proiect de digitalizare prin PNRR. Foto: (c) Gabriel Apetrii/AGERPRES 'Chiar acum am încheiat un proiect prin PNRR, prin care biblioteca a fost dotată cu imprimantă 3D - și să vezi într-o bibliotecă la o comună o imprimantă 3D este un lucru extraordinar - tablete, calculatoare, tablă inteligentă, aparat foto inteligent, imprimantă multifuncțională color. Iar în cadrul acestui proiect, 120 de cetățeni din comuna Tazlău, cu vârsta peste 16 ani, au beneficiat de acest curs de competențe digitale de bază. Asta în ideea de deschidere spre platformele online și logare la diverse site-uri și aplicații guvernamentale de care trebuie să beneficieze fiecare cetățean. Este foarte important acest pas', spune Adriana Boboc. Foto: (c) Gabriel Apetrii/AGERPRES Și, totuși, ce viitor are o bibliotecă rurală, în contextul dezvoltării inteligenței artificiale și accesului tot mai facil la astfel de mijloace? Foto: (c) Gabriel Apetrii/AGERPRES 'Biblioteca este viitorul! Pe perioada verii, câți copii din rural pleacă într-o tabără sau concediu cu părinții? Spre zero, sau merg o săptămână și se întorc. Păi ce fac copiii aceia pe perioada verii? Biblioteca vine în sprijinul lor. Spre exemplu, acum am câștigat un alt proiect, se numește 'Biblioteca din Parc', unde vom face un picnic pe perioada verii, pe pături, citind o carte sau lucrând manual. Avem activități pentru copii începând cu vârsta de la doi ani și până la cei mai vârstnici', susține cu tărie Adriana Boboc. Și primarul comunei Tazlău, Ion Nechita, crede în viitorul bibliotecilor rurale, dar cu o condiție esențială. Foto: (c) Gabriel Apetrii/AGERPRES 'Bineînțeles că are viitor, dacă ne adaptăm la provocările timpurilor și ne modernizăm, transformăm, deschizându-ne și spre alte domenii, nu doar rămânând un simplu loc în care lecturăm. Facem raport și la tradiții, avem și o șezătoare, aici se învață și se discută și despre obiceiuri și datinile noastre, implicându-ne în sărbătorile comunei, de iarnă și ale portului popular, dar deschizându-ne spre tehnologie și inteligența artificială. Aici e cheia: să devenim un mediu deschis și prietenos în care fiecare copil, pentru fiecare om, poate să găsească atât informații și mediu de socializare și de lectură, cât și deschiderea spre cunoaștere și dezvoltare personală', subliniază primarul Ion Nechita. *** La doar câțiva kilometri distanță de Tazlău, în comuna Rediu, găsim un exemplu la polul opus, unul dintre puținele din județul Neamț. Aici, biblioteca din comună este închisă de mai bine de 15 ani. Primarul Vasile Motfolea nu are prea multe explicații și pune situația doar pe lipsa banilor. 'Motivul? Finanțarea lipsă', spune, sec, primarul Vasile Motfolea. întrebat cum, totuși, de zeci de primari nemțeni au găsit fonduri atât pentru a angaja bibliotecari dar și pentru fondul de carte, edilul vine cu o explicație: 'Păi dacă n-am bani, de unde să pui fond de carte? Depinde de fiecare comună care are bani, care au interesul să le pună acolo personal. Eu am interesul, dar dacă n-am bani? Sunt nevoit să asigur la elevi transport, profesori, abonamente, deplasări, să le faci condiții, să le asiguri motorină, șoferi, bani'. Cât despre fondul de carte, sau ce a mai rămas în bibiloteca închisă de mai bine de 15 ani, primarul Vasile Motfolea spune: 'Cărțile alea îs vechi de atâția ani, nu pun mâna copiii pe ele. Au infecții'. *** Analizând la modul general, directoarea Bibliotecii Județene 'G. T. Kirileanu' este totuși optimistă în privința viitorului bibliotecilor din localități. 'Viitorul bibliotecilor este direct legat de viitorul comunităților. O comunitate se dezvoltă prin educație și cultură. Suntem mândri că biblioteca atrage un public divers. De la preșcolari, pe care îi învățăm de la vârste fragede să citească și să participe la ateliere, până la tineri și adulți. Copiii participă la ateliere de desen unde asimilează texte prin artă, de scriere creativă, înțelegere de text și jocuri de rol. Sălile noastre de lectură sunt pline. Chiar și în timpul restricțiilor pandemice, publicul adult a venit să împrumute cărți în condiții de siguranță. Toate aceste activități moderne - ateliere, hub-uri digitale - au mereu în spate un suport documentar: recomandări de lectură și acces la cartea tipărită. Fără acest parteneriat între bibliotecă, școală, administrație și familie, nu ne-am putea dezvolta', a conchis directoarea Bibliotecii Județene 'G. T. Kirileanu' Neamț, Mihaela Mereuță. AGERPRES/(A - redactor: Gabriel Apetrii, editor: George Onea, editor online: Ada Vîlceanu)
REPORTAJ/Tulcea: Prima lună plină a verii, la Gura Portiței (GALERIE FOTO)
Stațiunea Gura Portiței s-a redeschis publicului, iar plajele sălbatice și cea amenajată pe malul Mării Negre oferă frecvent turiștilor spectacole artistice și naturale, unul dintre ele fiind așteptat să aibă loc în următoarele două seri - Luna căpșună sau prima lună plină a verii. Anul acesta, cea mai veche plajă amenajată de pe litoralul tulcean al Mării Negre, care întrunește și condițiile legale privind autorizarea din punct de vedere sanitar, s-a deschis luna trecută, cu un nou ponton de acostare pentru bărcile localnicilor care, în timpul sezonului estival, fac curse regulate de călători pe lacul Golovița, între satul Jurilovca și stațiunea Gura Portiței. Foto: (c) LUISIANA BIGEA / AGERPRES FOTO 'Am fost nevoiți să calificăm salvamari. Este nevoie de ei, pentru că asta este o condiție impusă de lege, chiar dacă plaja este domeniu public. Nefiind altcineva care să se ocupe și să o autorizeze, că nu doar existența unui salvamar este o condiție de autorizare, am fost obligați să-i calificăm ca salvamari. Pentru autorizație e nevoie de grupuri sanitare, dușuri, cernem nisipul, ducem probe de apă din mare, piscină, din nisip la analize. Sunt multe condiții pe care trebuie să le îndeplinești pentru o plajă autorizată', a declarat, pentru AGERPRES, managerul stațiunii Gura Portiței, Gabriel Dițu. Toate condițiile presupun cheltuieli, iar clienții - localnici și turiști - sunt singurii responsabili, de fapt, de modul în care se prezintă domeniul public. 'Eu am mai fost aici acum zece ani. Mi-a plăcut și am revenit. îmi place că este liniște și nu atât de multă aglomerație ca pe litoral. E un loc intim. Mai sunt lucruri de îmbunătățit. De exemplu, prin acoperișurile din stuf te poți bronza, deși uneori ai vrea doar umbră. Cazarea este însă OK, prețurile sunt un pic mai mari, dar sunt în regulă', a menționat unul dintre turiștii aflați, duminică, pe plaja de la Gura Portiței, George Dan, din București. Foto: (c) LUISIANA BIGEA / AGERPRES FOTO Debutul sezonului estival nu a fost aglomerat, iar rezervările, la fel ca și în alte zone din țară, se lasă așteptate. 'Sezonul turistic a început mai greu, dar a luat elan. Weekendul acesta am avut resortul ocupat în proporție de 100%. Rezervările merg de la săptămână la săptămână mai degrabă decât de la o lună la alta, așa cum se întâmpla pe vremuri. Probabil contextul economic îi obligă pe oameni să-și facă proiecte pe termen scurt și foarte scurt', a afirmat managerul stațiunii Gura Portiței. Spre deosebire de anii trecuți, stațiunea le oferă anul acesta oaspeților de o zi produse de tip street food vândute dintr-o căruță de cai cumpărată din Anglia. Foto: (c) LUISIANA BIGEA / AGERPRES FOTO 'Este o fostă căruță pe care noi am transformat-o în bucătărie mobilă. Am adus-o din Anglia. A fost o căruță pentru doi cai. Am cumpărat-o de la niște englezi care se ocupă de creșterea cabalinelor. Acum, facem street food în ea de mai bine de zece ani. Am ajuns cu ea și la Cluj, în 2019. Ne simțim super pe plaja de la Gura Portiței. Este o plajă foarte frumoasă care cumva ne aduce aminte de copilărie. Și da, pe plajă mai vin cai din când în când', a povestit managerul unității fast-food, Gabriela Brânzan. Plaja de la Gura Portiței este potrivită oricărei vârste. 'Am 68 de ani, sunt din Constanța și niciodată nu am ajuns aici până acum. Locul e frumos. îmi plac oamenii. Ieri (sâmbătă, n.r.) am fost în port și am luat masa acolo. Am legat prietenii', a spus spus Dan Ionescu. Foto: (c) LUISIANA BIGEA / AGERPRES FOTO Unele lucrări de modernizare a complexului, ca de exemplu cele care vizau noul restaurant, s-au încheiat, dar altele continuă. 'în curând, va fi gata și al cincilea corp de cazare. Credem noi că în maximum trei săptămâni se va încheia. Mai avem de realizat o zonă de mini-spa, o zonă cu saună, jocuri de societate care să le ofere turiștilor alternative pentru zilele în care vremea nu este prietenoasă', a precizat managerul complexului Gura Portiței, Gabriel Dițu. în noul restaurant, clienții au parte de preparate tradiționale specifice zonei, dar nu numai. Foto: (c) LUISIANA BIGEA / AGERPRES FOTO 'Tortul Medovik cu foi din miere și cacao și cu o cremă fină de ciocolată este foarte căutat. Mai avem alte două tipuri de Medovik, unul cu mango și fructul pasiunii și unul clasic cu inserție de vișine', a explicat cofetarul resortului, Florica Petcu. Plajele sălbatice din imediata apropiere a zonei amenajate rămân printre cele mai căutate de cei care stau cu corturile sau turiștii care vor doar să se bucure de mare fără să o 'mobileze' în vreun fel, iar pentru cei preferă natura, resortul oferă evenimente 'aperitive de vacanță'. Foto: (c) LUISIANA BIGEA / AGERPRES FOTO 'în această seară și mâine seară (luni și marți seara, n.r.), avem un fenomen astronomic aparte, respectiv un răsărit de lună, Luna căpșună. Este o lună plină care răsare direct din mare, la ora 21:02, respectiv 21:42, motiv pentru care pe plajă avem un eveniment, Strowberry Moon & Summer Wine, unde oamenii pot veni să vadă acest răsărit de lună direct din Marea Neagră. încercăm să transmitem și online cele două evenimente', a menționat reprezentanta Departamentului Public Relations din cadrul resortului, Oana Costea. De altfel, frecvent, resortul de pe malul mării găzduiește evenimente care-i aduc pe artiști în centrul atenției, Berti Barbera și Mircea Baniciu fiind invitații de onoare ai următoarelor weekenduri. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Anamaria Constantin, editor online: Ada Vîlceanu)
REPORTAJ Alba: 'Sărbătoarea Rozelor' pe 'Tărâmul Trandafirilor', la Ciumbrud
Mii de oameni, mulți veniți special de la sute de kilometri distanță, au fost prezenți, sâmbătă și duminică, la 'Sărbătoarea Rozelor', desfășurată în Ciumbrud, localitate în care se produc anual peste un milion de trandafiri din sute de soiuri. Chiar dacă s-a desfășurat pe Cod Galben, sâmbătă, respectiv pe Cod Roșu de caniculă, duminică, 'Sărbătoarea Rozelor' a atras, după numerele de înmatriculare ale autoturismelor sau autocarelor parcate în zonă, persoane venite nu doar din Alba și județele învecinate, ci și din Botoșani, Constanța și București sau chiar din Ungaria. Căldura nu i-a împiedicat pe mulți dintre ei să viziteze vastele câmpuri de trandafiri, care au găzduit cu acest prilej adevărate ședințe foto. Un pic mai răcoare a fost în Parcul Dendrologic din Ciumbrud, locul central de desfășurare a 'Sărbătorii Rozelor'. 'Venim de vreo cinci ani, în fiecare an, când este evenimentul. Ne întâlnim cu colaboratori, cu amici. (...). Ne bucurăm să fim împreună. Vedem o multitudine de soiuri noi sau soiuri vechi de trandafiri pe care le includem în lista noastră de plăceri', a declarat, pentru AGERPRES, unul dintre vizitatori, Lorincz Istvan, inginer horticol la Baia Mare, unde se ocupă de colecția de cactuși 'Vida Gheza' din Parcul Central. Ceva de mai aproape au venit special pentru 'mirosul trandafirilor' două doamne din Cluj-Napoca, una pentru a treia oară, iar cealaltă pentru prima dată. 'E mai multă lume decât data trecută. Sunt și mai multe flori, mai multe aranjamente, mai multe tonete', a spus doamna care a mai fost la 'Sărbătoarea Rozelor'. Evenimentul, ajuns la ediția cu numărul 23, a debutat sâmbătă, în centrul municipiului Aiud, de care aparține Ciumbrud, Aiud fiind declarat de anul trecut 'Oraș al Trandafirilor', printr-o hotărâre a Consiliului Local. Aici, a fost încoronată Prima 'Regină a Rozelor' și ambasadoarea 'Tărâmului Trandafirilor' pentru anul acesta, Imola Bakk, o tânără care provine din una dintre familiile din Ciumbrud care se ocupă cu creșterea trandafirilor. Apoi, potrivit tradiției, participanții la 'Parada Rozelor' s-au deplasat, pe jos sau cu bicicletele și carele alegorice, în fapt utilaje împodobite cu trandafiri încă de vineri seara, pe un traseu de câțiva kilometri, din centrul municipiului Aiud până în Parcul Dendrologic din Ciumbrud. Cei mici au avut posibilitatea, în ambele zile, să se plimbe pe acest traseu cu 'Trenulețul Rozelor'. Pentru sofisticatele aranjamente florale, fie că imitau un păun, un fluture sau o carafă din care curge vin într-un pahar, toate din trandafiri, s-a lucrat cam două zile și au fost folosite, în unele cazuri, chiar și 5.000 de fire de trandafiri. Anul 2026 fiind 'Anul Constantin Brâncuși', unul dintre aranjamentele florale a fost dedicat 'Porții Sărutului'. Chiar dacă din programul manifestărilor nu au lipsit momentele artistice, principala atracție au fost aceste aranjamente de trandafiri, cu care s-au fotografiat vizitatorii. A fost ales și 'Trandafirul anului 2026', în fapt un trandafir creat în 1970 de către cel supranumit 'părintele trandafirilor' din România, Ștefan Wagner, în memoria căruia a fost dezvelit, sâmbătă, și un bust. Este vorba de 'Foc de tabără', un trandafir care poate fi admirat cam în toate parcurile din România. 'E un trandafir de nota 10. Unul dintre cele mai frumoase soiuri create de Ștefan Wagner, în 1970, la Stațiunea de Cercetări Pomicole din Cluj-Napoca. Este un soi parfumat, culoarea este un roșu superb. Are o capacitate de înflorire pe tot parcursul anului - face parte din categoria Floribunda. Are și o recunoaștere internațională: în 1973 a fost premiat la Roma, iar în 1975 în Cehia', a explicat Mirela Cordea, profesor la Facultatea de Horticultură din Cluj-Napoca. Născut în Unirea, în județul Alba, la 1 februarie 1932, Ștefan Wagner a fost 'un inginer horticol de excepție, un vizionar care a dat viață la peste 50 de soiuri de trandafiri', după cum a afirmat, la ceremonia de dezvelire a bustului, directorul Centrului Multicultural 'Liviu Rebreanu' Aiud, Ioan Hădărig. Acesta a adăugat, referindu-se la Wagner, că 'întreaga sa existență a fost ghidată de pasiunea pentru flori, însă inima și-a dedicat-o iremediabil trandafirilor. După 1990, Ștefan Wagner a devenit 'un partener loial și un mentor' pentru producătorii de trandafiri din Ciumbrud și Aiud, iar 'prin cunoștințele sale vaste, prin experiența sa academică și prin sprijinul său necondiționat, a contribuit fundamental la transformarea acestei zone în ceea ce numim astăzi cu mândrie 'Tărâmul rozelor'', a mai spus Ioan Hădărig. Printre cele mai cunoscute soiuri create de Ștefan Wagner se numără 'Petrina' (2004), primul trandafir românesc fără spini, 'Rosadora' (1995), 'Judit' (1996), 'Nobilia'' (1999), Perla Transilvaniei' (2004) și, bineînțeles, 'Foc de tabără'. Dacă în urmă cu un deceniu la Ciumbrud se cultivau anual cam peste 400.000 de trandafiri, din 70 de soiuri, acum numărul depășește un milion și sunt mult mai multe soiuri, cu o multitudine de culori. 'Anual se cultivă cam în jur de șapte - opt hectare, asta însemnând un milion de plante de trandafir. Soiuri sunt în jur de 200-300', a precizat, pentru AGERPRES, președintele filialei Alba a Asociației Amicii Rozelor, Molnar Andrei. Potrivit acestuia, cam 10-15% din producția de butași merge la export, în Polonia, Italia, firma sa, Molnar Mol-Exim, exportând și în Franța. 'Noi suntem mai mult axați pe vânzarea plantelor. (...) Marii clienți ai noștri sunt retailerii. în spatele fiecărui producător este câte un retailer mare. în general putem vinde producția. (...). E mult de lucru, dar avem și beneficii', a spus Molnar. în localitate sunt mai multe firme, pornite ca afaceri de familie, unele având acum printre angajați și cetățeni din Nepal. Tot ca o afacere de familie a pornit și Pepiniera Ciumbrud. 'Bunicii de la Gâmbaș aveau o pepinieră. Apoi, am preluat noi, nepoții. Ne-am axat pe pomi fructiferi și, pe lângă pomi, ne-am apucat și de trandafiri de vreo 17 ani. Avem o pepinieră de 70.000 de trandafiri. Producem butași înrădăcinați. Avem contracte cu firme de la noi din țară și din Ungaria, unde comercializăm la sigur', a declarat, pentru AGERPRES, Megyesi Ștefan. Cei prezenți la 'Sărbătoarea Rozelor' au putut să-și cumpere și sirop de trandafiri. Pentru cei dornici să afle mai multe despre cultivarea trandafirilor și tradiția locală, au fost organizate duminică tururi ghidate, alături de producătorii locali. Printre cei prezenți, alături de oficialități județene și locale, s-a aflat și directorul general al APIA, Adrian Pintea, absolvent al Liceului din Ciumbrud, care i-a felicitat pe producătorii locali. Cultivatorilor de trandafiri din Ciumbrud le-a mulțumit și președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel. 'Datorită lor suntem aici. Datorită lor cu ei ne lăudăm că suntem cei mai mari producători de trandafiri din România. (...). Acest eveniment a început, în urmă cu peste 20 de ani, ca un moment de promovare a producătorilor de trandafiri, pentru că piața era cum era și, iată, datorită dânșilor, eforturilor care s-au făcut, suntem cei mai mari producători din România', a spus Ion Dumitrel. La rândul său, primarul municipiului Aiud, Dragoș Crișan, a declarat că acest eveniment are două componente foarte importante. 'Una este cea a producătorilor și cealaltă cea a vizitatorilor sau pasionaților de frumos, de culoare, de miros, de trandafiri. (...). Acest eveniment promovează producătorul local din Ciumbrud', a subliniat edilul. Denumit 'capitala trandafirilor' din România, Ciumbrud produce cam 80% din materialul săditor din țară. AGERPRES/(A, AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lãzãroiu) Foto: Marinela Brumar/AGERPRES
REPORTAJ Mihnea Mihalache - călătoria unui tânăr în universul istoriei și al obiectelor vechi
în peisajul colecționarilor de obiecte vechi din Vaslui a apărut de curând un nume nou. Este vorba despre Mihnea Mihalache, proaspăt absolvent al Liceului Teoretic 'Mihail Kogălniceanu', un tânăr pasionat de istorie, de lucruri valoroase din trecut, de obiecte care păstrează amintiri și merită scoase la lumină. A crescut ascultând poveștile străbunicului său care a luptat la Odesa și la Cotul Donului și care s-a întors acasă supraviețuitor, dar păstrând în suflet deopotrivă cicatricile războiului și mândria că și-a apărat țara. Astfel, în el s-a născut dorința de a afla mai multe lucruri despre trecutul neamului său și chiar de a strânge obiecte care ascund povești. în colecția sa, la loc de cinste sunt fotografii ale străbunicului său, decorații primite de acesta după ce a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, pitite cu grijă în timpul regimului comunist, când toate ar fi putut fi confiscate sau ar fi putut crea probleme familiei dacă erau lăsate la vedere, dar și o sabie cu care înaintașul său a luptat pe front. De asemenea, a preluat o colecție de bancnote și monede strânse în timp de bunicul său, pasionat de numismatică. Vorbește entuziasmat despre fiecare obiect din colecția sa, care numără peste 100 de piese diverse, de la uniforme militare, la ziare vechi, fotografii, medalii sau steaguri. 'Am colecția de bancnote și monede care a aparținut bunicului meu. O prietenă de familie care l-a cunoscut pe străbunicul meu avea sabia lui din război pe care o ținea acasă și nu știa ce să facă cu ea. Când a aflat că eu colecționez obiecte vechi, mi-a dat mie sabia având convingerea că voi avea mare grijă de ea. Am medaliile din război ale străbunicului, poze, sabia și toate au pentru mine o însemnătate aparte. Străbunicul a luptat pe front și avea păstrate toate medaliile. în perioada comunismului știu că le-a ascuns. îmi spunea cum a câștigat acele medalii, dar îmi amintesc că îmi povestea mereu în șoaptă, cu teama să nu fie ascultat. O mătușă a mea de la Bârlad mi-a spus că are cunoștințe care dețin obiecte vechi pe care nu știu cui să le dea și când au aflat de pasiunea mea au fost fericite să mi le ofere mie. O altă piesă importantă din colecția mea este o uniformă de ofițer de miliție, foarte rară, am dat ceva bani pe ea, nu a fost ieftină', a povestit, pentru AGERPRES, Mihnea Mihalache. Pentru că spațiul este o problemă pentru orice colecționar, Mihnea resimte la rândul său lipsa unui loc special amenajat în care să-și adăpostească toate obiectele colecționate, un colțișor creat pentru sufletul său. 'Acum îmi țin multe dintre obiecte în cutii la bunica pe balcon pentru că acolo este mai mult spațiu, dar îmi doresc foarte mult să am un loc al meu, pe care să-l amenajez cum doresc, o cameră care să fie ca un mic muzeu. Mi-ar plăcea să am uniformele puse pe manechine, standuri speciale', mărturisește Mihnea. A cochetat cu ideea de a urma o carieră militară, dar s-a decis apoi să urmeze Facultatea de Istorie, putând astfel să-și facă profesie din ceea ce acum e pentru el doar pasiune. Ar putea urma o carieră didactică în domeniul istoriei, dar se vede lucrând și într-un muzeu. Știe asta pentru că avut contact cu Muzeul Județean 'Ștefan cel Mare' în calitate de expozant în cadrul acestei instituții. Mihnea este, de altfel, cel mai tânăr colecționar care a ajuns să aibă o expoziție la cea mai importantă unitate muzeală din județ. Timp de o lună, o bună parte dintre obiectele colecționate de Mihnea sunt prezentate în cadrul expoziției 'Din cazarmă pe șosea în comunism'. Directoarea muzeului vasluian, Ramona Mocanu, susține că a îmbrățișat cu mare bucurie ideea ca Mihnea să aibă prima sa expoziție, acest lucru fiind o încununare a muncii sale de colecționar și recunoaștere a faptului că pasiunea lui, pe care unii ar putea-o considera desuetă, este de fapt dovada că respectul pe care cineva îl are pentru trecut nu ține cont de vârstă, iar acest lucru este de neprețuit. 'Mihnea este cel mai tânăr expozant al nostru și chiar are în colecție obiecte valoroase, care merită să fie văzute, să fie descoperite, pentru că poartă amprenta unui trecut încărcat de glorie sau pur și simplu trezesc amintiri pe care noi suntem datori să le ducem mai departe. Expoziția poate fi vizitată la Sala Multimedia a muzeului nostru până pe data de 10 iulie și chiar mi-aș dori să fie văzută de cât mai mulți vasluieni și, de ce nu, de cât mai mulți tineri, pentru care Mihnea ar putea fi un exemplu', a declarat, pentru AGERPRES, Ramona Mocanu. Pe lângă colecția de obiecte a tânărului, expoziția 'Din cazarmă pe șosea în comunism' cuprinde și o serie de obiecte de preț ale unui colecționar cu state vechi, profesorul Narcis Aprodu, pasionat de automobile de epocă și de tot ce are legătură cu mașinile și industria auto. în cadrul expoziției, el prezintă plăcuțe de înmatriculare vechi, hărți auto sau machete ale autoturismelor emblematice din perioada comunismului. Pasionat încă din adolescență de astfel de lucruri și dorind chiar să aibă o carieră de inginer auto, Narcis Aprodu a ajuns să fie profesor de engleză, dar nu a renunțat la hobby-ul său. întâlnindu-l în calitate de profesor pe Mihnea, a văzut în acest copil zelul cu care și el, atunci când era tânăr, se preocupa să strângă 'vechituri' abandonate de alții, dar care erau în esență adevărate comori. A ajuns să-l sfătuiască pe băiat, să-l îndrume și chiar a convins-o pe mama lui să-i acorde tot sprijinul chiar dacă uneori a avut senzația că toate obiectele strânse de copilul său nu-și găsesc loc în casă sau pot reprezenta 'o povară'. A aflat despre pasiunea băiatului când, cu ocazia unei excursii școlare, Mihnea i-a arătat câteva fotografii cu obiectele pe care le colecționa. Când s-au întors i-a prezentat, la rândul său, parte dintre plăcuțele din colecție sau machete ale unor mașini și așa profesorul și elevul au început o frumoasă colaborare. 'Mihnea are o pasiune frumoasă și rară, iar eu, știind ce înseamnă să fii colecționar în adevăratul sens al cuvântului, m-am bucurat să văd că un tânăr are o asemenea înclinație. Chiar am vorbit cu mama lui și i-am explicat că toate aceste obiecte sunt niște valori, nu atât pentru suflet, cât și valori materiale. El a luat uniforma cu un preț, dar pe măsură ce trec anii ea va fi și mai valoroasă. Eu sunt bucuros când un tânăr cu vârsta mai mică de 20 de ani este pasionat de a colecționa ceva. Cu mici excepții, tinerii din ziua de astăzi nu au un hobby, acesta este adevărul. Unii spun că ascultatul muzicii este hobby, dar nu e așa. Este hobby când ai o formație preferată și știi totul despre ea. Am avut un elev care a terminat în 2000 și acum este doctor în istorie. El era fan al echipei Dinamo și l-am întrebat lucruri despre formație, știa inclusiv cine făcea parte din echipă în anul 1960. Aceea era pasiune adevărată. Și la Mihnea văd același interes, chiar este un tânăr pasionat, este la început de drum în activitatea de colecționar, dar poate avea un viitor frumos', consideră Narcis Aprodu. în colecția profesorului se regăsesc obiecte speciale, peste 400 de piese. Pe lângă cele cinci mașini de epocă, o Dacia, un ARO, două mașini Ford și un Mercedes, Narcis Aprodu deține o colecție impresionantă de plăcuțe de înmatriculare, unele dintre ele foarte vechi. Prima plăcuță a găsit-o din întâmplare în timpul unui joc de-a v-ați ascunselea, un număr de pe o cisternă de la IAS-ul din comuna Laza, care fusese cel mai probabil aruncat. 31-VS-734 a fost numărul care a reprezentat începutul de drum pentru un adevărat iubitor al obiectelor de colecție. 'Inițial, am strâns plăcuțe aruncate pe la IAS, numere din vremea regimului comunist. în perioada facultății și chiar în clasa a XII-a, când deja aveam alte preocupări, mă axam pe învățat, nu prea am mai colecționat numere de înmatriculare, nu am mai fost activ în această privință, dar după ce m-am înscris în Retromobil în 2015, am reluat această pasiune. Eu aveam deja vreo 40 de plăcuțe, multe din agricultură, dar și plăcuțele proprii de la mașinile noastre de familie. Am început să mă documentez despre istoricul lor și am aflat că erau plăcuțe de regiuni, mult mai rare. Acum caut plăcuțe interbelice, dar se găsesc foarte greu și costă și foarte mult. Trebuie să găsim un echilibru între prețul exponatelor și prețul vieții, să zic așa, să nu ne acapareze total. Dar o mare parte din veniturile mele se duc pe achiziționarea acestor plăcuțe', a precizat, pentru AGERPRES, Narcis Aprodu. Ca orice colecționar care se respectă, știe povestea fiecărui obiect din colecția sa. Deși le consideră pe toate speciale, Narcis Aprodu recunoaște că are, la fel ca și Mihnea, câteva lucruri pe care le simte mai aproape de suflet. Pe primul loc e Egreta - o Dacie 1300, care seamănă perfect cu Dacia familiei, pe care profesorul a dat și examenul de conducere. Apoi în top sunt prima plăcuță găsită în urmă cu zeci de ani la IAS-ul din Laza, o plăcuță provizorie din carton pentru tractor și o plăcuță de regiune din zona Banatului. Expoziția de la Muzeul 'Ștefan cel Mare' poate fi un pas spre viitoare colaborări pe care cei doi colecționari ar putea să le aibă. Au primit deja propuneri de a-și prezenta colecții la muzee din Câmpulung Moldovenesc și Buzău și sunt convinși că, odată intrați în circuitul acestor evenimente, vor mai fi solicitați și de reprezentanți din alte județe pentru organizarea de expoziții. Prin astfel de acțiuni, într-o lume în care mulți preferă să-și uite trecutul, ajung să conteze și să reprezinte adevărate repere persoanele care încă mai cred că nu tot ce poartă amprenta timpului se aruncă la gunoi. AGERPRES/(A, AS - redactor: Loredana Ciobanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lãzãroiu) Foto: Muzeul Judeţean "Ştefan cel Mare" Vaslui
REPORTAJ O călătorie printre insigne - la Congresul Național de Insignografie de la Timișoara
Cine nu își poate imagina cum arată istoria lumii gravată pe o mică plachetă de metal poate veni la cea de-a XVII-a ediție a Congresului Național de Insignografie și care, împreună cu Expoziția Colectivă de Insigne este deschisă publicului între 27-28 iunie, la Cantina Studenților din Timișoara. Organizate de Asociația Colecționarilor de Insigne din România (ACIR), cele două evenimente reunesc 70 de participanți, confirmând statutul Timișoarei de important centru al colecționismului și cercetării insignografice din România. Astfel, sute de insigne de colecție poposesc din nou la Timișoara, într-o astfel de expoziție, după 50 de ani. Ștefan Dina, președintele ACIR, spune că acest eveniment anual vorbește despre un patrimoniu istoric, aceste mici bijuterii fiind mesageri ai istoriei unei societăți, a unor personalități. 'Insignele sunt niște piese mici, dar cu o istorie mare în spate. Sunt păstrătoarele patrimoniului nostru național, dar avem expuse și insigne specifice Banatului, ale formațiilor corale populare din zonă, cele săsești, insigne militare, cu tematică de sănătate medicală, sportivă, de artă. în 1976, în Timișoara, un nucleu de colecționari au considerat că este cazul să organizeze reuniunea colecționarilor de insigne și astăzi, după 50 de ani, aniversăm acest moment deosebit. La momentul respectiv, s-a pus accentul pe insignele cu tematică muzicală și medicală, pentru că unul dintre organizatori lucra chiar în domeniul respectiv. Printre cei peste 70 de colecționari de insigne care participă la acest eveniment sunt atât din toate colțurile României, cât și din Germania, Polonia, Bulgaria și Serbia', a declarat, pentru AGERPRES, Ștefan Dina. Covoarele de insigne aranjate pe mese par să formeze o țesătură proaspăt scoasă dintr-un război cu fire multicolore, împletind povești, fapte, momente cruciale din viața neamului nostru, încrustate în aceste bucăți de metal strălucitor. 'Nu putem cataloga aceste insigne ca valori pecuniare. Ele reprezintă pentru sufletul nostru cel mai valoros obiect din casă, din patrimoniu personal sau național. Există totuși schimburi de piese, iar insignele muzicale, cele ale corurilor săsești, cu tematică militară pot varia de la 500 de euro până la 6.000 de euro', punctează Ștefan Dina. Momentul apariției insignelor se pierde în istorie, în urmă cu peste două veacuri. La început, ele s-au confundat cu broșele care se prindeau pe reverul vestoanelor. 'într-o primă fază, ele erau realizate în ateliere de bijuterii. După anul 1948, în România au fost două nuclee de realizare a insignelor, la fabrica Arădeanca din Arad și la Monetăria Statului din București, erau întreprinderi specializate și care realizau aceste piese cu o tehnologie specifică, după niște standarde foarte ridicate, erau confecționate din email, o vopsea tratată termic și care rezistă foarte mult în timp; este specifică și bijuteriilor. (...) Noi (ACIR, n.r.) am trecut prin perioade dificile, dar am rezistat și în anii de după Revoluție, când tentațiile erau foarte mari și rezistăm și azi, când tehnologia vine cu presiune foarte mare asupra colecționarilor și îi deturnează către online. Dar nimic nu poate înlocui o întâlnire directă între colecționari, o strângere de mână, discuțiile pe care le poți avea în fața unui panou sau în fața unei mese cu insigne', a detaliat Ștefan Dina. Printre colecționarii care au sosit la Timișoara se numără și Mihai Tudora din București, care a adunat insigne de circa 35 de ani, moștenind această pasiune din familie. 'Am ajuns la peste 60.000 de insigne de toate felurile. Le-am adunat. Au fost foarte multe unități militare desființate după 1990, iar noi, colecționarii, am adunat insignele. Am dat și peste insigne de străjeri (din timpul domniei lui Carol al II-lea n.red). Cele mai valoroase sunt insignele de grăniceri, marcate Republica Populară România. Unii colecționari s-au axat tematic pe insigne sanitare, alții pe aviație. în colecția mea am o mică insignă marcată Universitatea București - 1923. Ele sunt cu atât mai valoroase cu cât sunt mai rare și mai vechi, din timpul lui Carol al II-lea', a mărturisit Mihai Tudora. El arată că unele dintre aceste insigne erau substitut pentru decorații, putând fi purtate la costumele civile, spre deosebire de uniformele militare. 'Așa cum doamnele purtau podoabe și bijuterii, bărbații purtau în principal decorația pe care o primeau, care era mare, dar ca să poată fi purtată la costum, se făcea una în miniatură. Și acea insignuță se punea la reverul hainei. Costumele bărbătești aveau o tăietură în rever tocmai pentru a putea fi fixată acolo insigna. Erau și insigne scoase în ediție limitată, iar multe dintre ele s-au dat cu brevete. Așa este o decorație Meritul Muncii Clasa I, II și III. Pentru Clasa III au fost vreo 80 de bucăți (80 de lei bucata), clasa II sunt în argint, până la 1000 de lei, iar clasa I nu au fost decât două, care s-au vândut cu 30.000 de euro, la o licitație în Franța și li s-au conferit doar lui Nicolae Ceaușescu și Elenei Ceaușescu. Și-au acordat cele două decorații între ei. Insigna purtată de mareșal (Ion Antonescu n.red.) există doar la Muzeul Militar, dar numai din perioada de dinainte de a fi numit mareșal. Avem aici și o decorație despre care nu vorbește nimeni. E din 1913, când am câștigat Cadrilaterul', a mai menționat colecționarul Mihai Tudora. Secretarul ACIR, Dumitru Pușcașu, consideră că insigna este un blazon în miniatură, iar cele care fac parte din anumite ordine și decorații se poartă doar cu brevet. 'Nu toate insignele pot fi purtate de oricine. Sunt cele militare sau decorațiile, care au un regim special, se poartă doar cu brevet. Așa cum insigna arată lumii cine sunt, tot așa trebuie să respect și eu insigna în lume. Sunt cele militare, religioase. în alte vremuri, cel care purta un astfel de însemn beneficia de anumite avantaje. Erau purtate de nobili. Erau confecționate cu multă migală și dragoste. Insignele de până în anul 1940 erau confecționate după o tehnică specială. După 1940, s-a dezvoltat tehnologia și a apărut o avalanșă de insigne dedicate celor din fabrici și uzine, chiar pionierilor, iar astăzi au insigne (proprii n.red.) aproape fiecare liceu. Vorbeați despre insignele pionierilor, dar știți unde au apărut prima dată? în anul 1890, în Statele Unite ale Americii, în scop publicitar. Noi le numim capace de bere. Pentru un colecționar adevărat, acele insigne nu prezintă interes, pentru că nu au nicio valoare', afirmă Dumitru Pușcașu. Nada Ilin, președinta Filialei Timiș a ACIR, este fiica unui împătimit colecționar de insigne, care a adunat nenumărate astfel de însemne heraldice, iar acum este organizatorul expoziției pe care o dedică memoriei tatălui său. 'Nu pot spune că Banatul a avut insigne definitorii, dar a avut colecționari care au adunat insigne din toate colțurile. Tata a făcut nenumărate studii pe acest subiect, prin care s-a putut face o reconstituire a istoriei sârbilor din Banat. Fiind izvoare istorice, evenimentul de astăzi comportă și o sesiune de comunicări științifice. Fiecare insignă are o poveste și ne ajută să reconstituim istoria', a punctat Nada Ilin. *** Insignele, sub diverse forme, există încă din antichitate, dar insigna modernă, așa cum o știm astăzi (cu ac și protecție din celuloid) a fost patentată în 1896, în Statele Unite. în antichitate și evul mediu, oamenii foloseau amulete, sigilii, blazoane sau pandantive din metal și pânză pentru a-și arăta rangul, credința sau apartenența la un lord (precum insignele pelerinilor). Insignele moderne, apărute în 1896, în SUA, erau de tip 'button', cu un design tipărit pe hârtie, acoperit cu o peliculă subțire de celuloid pentru protecție și au fost create ca instrumente ieftine de propagandă politică și publicitate, devenind rapid extrem de populare. în anii 1960-1970, insignele au explodat ca obiecte de colecție și de exprimare a opiniilor personale, fiind adoptate de mișcările pacifiste, dar și de trupe rock celebre precum The Beatles. Trecând dincolo de obiectul din metal, insignele sunt mai mult decât simple accesorii, sunt simboluri ale realizărilor, crezurilor și identității noastre. Insignele nu înseamnă nimic în sine, ci marchează o anumită realizare și reprezintă o legătură între oameni. AGERPRES / (A - redactor: Otilia Halunga, editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Lãzãroiu) Foto: Otilia Halunga/AGERPRES
REPORTAJ Pe acoperișul Bihorului, un om și-a sărbătorit ziua vopsind crucea eroilor și legând un tricolor în bătaia vântului
în dimineața de joi, 25 iunie, cu doar o zi înainte de Ziua Drapelului Național, doi oameni, soț și soție, au pornit din Poiana de Vașcău spre cel mai înalt vârf al Munților Apuseni. Nu pentru o excursie și nici pentru o aniversare obișnuită. în rucsac aveau o cutie de vopsea, pensule, tămâie, panglici tricolore și un mic steag românesc. După cinci ore și jumătate de urcuș, Dan și Mariana Poinar au ajuns pe Vârful Bihorul, la 1.849 de metri altitudine, acolo unde, încă din 2007, veghează o cruce metalică ridicată de militarii Batalionului 26 Vânători de Munte 'Avram Iancu' din Brad, în memoria eroilor români, cunoscuți și necunoscuți, căzuți la datorie. Foto: (c) Dan Poinar Crucea purta urmele anilor petrecuți în bătaia vântului, a zăpezilor și a ploilor de pe crestele Apusenilor. Fusese vopsită ultima dată în urmă cu aproape două decenii. 'Am considerat că ar trebui vopsită', spune simplu Dan Poinar. Foto: (c) Dan Poinar Cu ajutorul unei scări împrumutate de oamenii de la releul aflat pe vârf, acesta a urcat treaptă cu treaptă și a acoperit metalul cu o vopsea specială, care este în același timp grund, protecție anticorozivă și strat final argintiu metalizat. Alături, soția sa, Mariana, l-a ajutat la pregătiri și la împodobirea crucii cu panglici tricolore. La final, cei doi au legat de cruce un mic steag al României, lăsat să fluture în vântul puternic al muntelui. Foto: (c) Dan Poinar Au încercat să aprindă și lumânări pentru eroi, însă vântul potrivnic nu le-a permis. Au reușit însă să aprindă tămâia și au rostit împreună o rugăciune. 'Am spus un 'Tatăl nostru' și ne-am rugat pentru toți cei care s-au jertfit pentru neam și pentru țară', povestește el. Foto: (c) Dan Poinar Gestul are însă o poveste mai adâncă decât simpla întreținere a unui monument. Cu doar două zile înainte, pe 23 iunie, Dan Poinar împlinise 65 de ani. 'Puteam să adun prietenii la o masă festivă, să sărbătorim. Dar mi-am dorit să fac ceva pentru mine, ceva care să mă reprezinte. Și am zis: mă duc să vopsesc crucea de pe Bihorul'. Foto: (c) Dan Poinar Munții aceștia îi sunt familiari încă din copilărie. Mama lui s-a născut în Poiana de Vașcău, iar locurile acestea au rămas pentru el 'ograda copilăriei', așa cum spune zâmbind. 'Aici ne jucam când eram mici. Pentru mine a fost și un fel de întoarcere acasă.' Momentul a purtat și alte semnificații. Urcarea a avut loc în preajma aniversării nașterii lui Avram Iancu, al cărui nume îl purta batalionul care a ridicat crucea, dar și în ajunul Zilei Drapelului Național. Foto: (c) Dan Poinar 'După ce am terminat de vopsit, am pus steagul și panglica tricoloră pe cruce. Sigur că gestul este legat și de Ziua Drapelului. Are legătură cu eroii, cu neamul și cu țara'. Pentru Dan Poinar, însă, astfel de gesturi nu sunt excepții, ci continuitatea unei misiuni asumate de zeci de ani. Colonel în rezervă al Armatei Române, cu liceu militar, școală militară, studii superioare, el conduce de un sfert de secol Filiala Județeană Bihor a Asociației Naționale Cultul Eroilor 'Regina Maria', fiind și membru al Biroului Executiv Central al organizației. Foto: (c) Dan Poinar 'Tot ce am făcut pentru eroii neamului am făcut pentru că așa am simțit. Nu pentru imagine și nu pentru a impresiona pe cineva', spune el. Poate tocmai de aceea gesturile sale reușesc să emoționeze. Foto: (c) Dan Poinar La sfârșitul lunii mai, la ceremonia dedicată veteranilor de război desfășurată la cimitirul militar românesc din Zvolen, în Slovacia, Dan Poinar a dus un săculeț confecționat din panglică tricoloră și umplut cu pământ românesc, care a fost vărsat în mormântul unui soldat necunoscut. 'A plâns până și garda de onoare', își amintește el. După coborârea de pe Bihorul, drumul i-a purtat spre Arieșeni, unde un grup de 70 de copii aflați într-o tabără au ascultat povestea zilei petrecute pe munte. Le-a vorbit despre cruce, despre steag și despre eroi. Copiii au rămas în jurul lui și au ascultat în liniște. Foto: (c) Dan Poinar Poate că acesta este, până la urmă, rostul unor asemenea gesturi simple: să lase mai departe o poveste, o amintire și o lecție despre recunoștință. Iar undeva, la 1.849 de metri altitudine, pe acoperișul Bihorului, o cruce strălucește din nou în soare, iar un mic tricolor continuă să fluture în bătaia vântului. AGERPRES / (A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dãdârlat)
REPORTAJ/Ziua Iei/Cămăși vechi, readuse la viață în cadrul unui proiect al Muzeului 'Ștefan cel Mare' Vaslui
Zece ii cusute după după modelul unor cămăși tradiționale vechi, existente în patrimoniul Muzeului Județean 'Ștefan cel Mare' Vaslui, au fost prezentate, miercuri, în cadrul unei expoziții organizate cu prilejul Zilei Universale a Iei. Iile au fost lucrate de câteva femei care, din dragoste pentru portul popular, au participat la proiectul cultural 'Șezătoare vasluiană - Cămăși noi, cusute după modelul cămășilor vechi' derulat de muzeul vasluian. 'Ia românească a devenit un adevărat brand de țară. Suntem bucuroși că am reușit în cadrul acestui proiect să aducem împreună câteva dintre reprezentantele comunității noastre, care au pus în operă semne vechi de pe cămăși și le-au interpretat într-un stil nou. Le mulțumesc colegilor care au avut această idee, celor care au coordonat proiectul și doamnelor care au făcut parte din șezătoarea noastră. Ele au fost sufletul această activități', a transmis directorul Muzeului Județean 'Ștefan cel Mare' Vaslui, Ramona Mocanu. Ideea demarării acestui proiect s-a născut cu câțiva ani în urmă, când la muzeu a fost organizată o expoziție de straie tradiționale românești. 'Ne-am dorit ca proiectul 'Șezătoarea vasluiană' să creeze o punte invizibilă între patrimoniu și comunitate și m-am bucurat să văd că doamnele au răspuns pozitiv și mai mult decât atât, au dus la bun sfârșit un număr de zece cămăși noi, cusute după modelul cămășilor vechi din patrimoniul muzeului. în această perioadă am muncit la cercetare, documentare, alături de colegi. Sunt sigură că fiecare ie deja a transmis o parte din povestea ascunsă din spatele ei', a spus muzeografa Paula Nițoi. Cea care a pus bazele acestui proiect este Elena Botez, restaurator textile în cadrul muzeului vasluian. Ea a scos din depozitele muzeului ii vechi, multe dintre ele piese vestimentare care nu mai puteau face parte dintr-o expoziție, având în vedere că erau degradate, dar care au putut servi drept inspirație pentru cămășile noi. Printre iile folosite ca model se numără cămăși adunate din satele vasluiene, cele mai vechi datând din perioada interbelică. 'în jurul nostru sunt aceste doamne care au muncit, dar care au pus și suflet. Este un proiect prin care noi am dorit să scoatem la lumină cămăși vechi, care transmit din generație în generație tot ce avem în sufletul nostru venit de la străbuni. Am găsit ii care nu mai pot fi expuse pentru că au un grad avansat de deteriorare și prin acest proiect, putem să le facem vizibile. Avem de exemplu o ie pe care am expus-o în vitrină, o ie deteriorată, dar care are un model foarte frumos. Le mulțumesc doamnelor care au participat la proiect, am reușit să realizăm un grup, o adevărată comunitate și m-am bucurat să le aud că au venit la sezătoare pentru a se relaxa, pentru a se întâlni, pentru a schimba experiențe, impresii, pentru a cere sfatul una de la cealaltă, dar și pentru a se încuraja că pot să reușească împreună. Noi am fost cu teoria, cu cunoștințele, doamnelor au fost cu sufletul alături de noi', a menționat Elena Botez. Printre doamnele care au participat la realizarea celor zece ii sunt femei din diferite domenii de activitate, salariate, pensionare sau casnice, unele dintre ele aflate de ceva timp în rândul meșterilor populari din Vaslui, altele cochetând pentru prima dată cu această îndeletnicire a cusutului, pe care au văzut-o poate la mamele ori bunicile lor. 'Mă bucur să am fost cooptată și am putut ajuta la reușita acestui proiect foarte frumos. îmi doresc să fie cât mai multe evenimente, cât mai multe proiecte de acest fel, iar lumea să îmbrace portul popular românesc. Să nu ne fie rușine sau să ne jenăm dacă purtăm ie crezând că nu suntem 'cool', fiindcă putem fi 'cool' și într-o ie. Fiecare persoană care-și coase o ie își pune amprenta și se identifică cu ea. Spre exemplu, la cămașa mea, am luat din cămașa veche ceea ce a fost, spun eu, corect și bine pus în ea, doar că anumite elemente nu mi s-au părut că fac parte din structură și am intervenit cu elemente noi în cămașă. Chiar este amprenta mea', a spus Viorica Tănasă, meșter popular din zona Bârladului. începătoare în privința cusutului cămășilor, Liliana Scutaru este cunoscută pentru catrințele deosebite pe care le realizează și le prezintă la târguri și expoziții. A venit cu drag să facă parte din proiectul inițiat de muzeul vasluian și are credința că micile 'comori' ieșite din mâinile iscusite ale tuturor participantelor trebuie să fie promovate și transmise mai departe generațiilor care vin. 'Eu sunt începătoare. Asta e prima mea ie cusută corect, cu respectarea tehnicilor, după reguli clare, învățate aici în muzeu. într-adevăr a fost greu, dar a fost și frumos. A fost ca un pansament pentru suflet și sper că acesta a fost doar începutul și voi reuși să cos mai multe ii', a mărturisit Liliana Scutaru. Reprezentanții muzeului au lansat și un album care cuprinde toate iile realizate în proiect, însoțite de explicații concrete ale modelelor și tehnicilor utilizate, astfel încât oricine este interesat, să poată coase o cămașă tradițională cu elemente din zona Moldovei. 'Cămașa femeiască din Moldova, cunoscută generic sub denumirea de ie, constituie piesa fundamentală a costumului popular tradițional. Realizată din pânză țesută în casă și împodobită prin tehnici decorative variate, aceasta reflectă atât măiestria tehnică a femeilor cât și universul simbolic al comunităților rurale. Pânza utilizată pentru realizarea cămășilor provenea în mod tradițional din gospodăria țărănească. Se foloseau cânepa, inul și mai târziu bumbacul. Firele erau filate manual și țesute la război, iar calitatea pânzei varia în funcție de destinația piesei. Cămășile de sărbătoare erau realizate din pânză mai fină și decorate cu motive elaborate. Croiul cămășii moldovenești este unul tradițional, bazat pe foi dreptunghiulare din pânză, adaptate pentru a limita risipa de material. în cele mai multe cazuri, cămașa este alcătuită din stan, mâneci și pavă. în spațiul moldovenesc predomină cămașa cu altiță, structurată decorativ în trei registre principale: altița, încrețul și râurile. Altița reprezintă câmpul ornamental amplasat pe umăr, încrețul marchează trecerea spre mânecă, iar râurile se dezvoltă vertical pe lungimea acesteia. Ornamentica este realizată prin tehnici diverse: punct în cruce, punct bătrânesc, tighel, punct înaintea acului sau broderie pe fire numărate. Motivele decorative includ romburi, cruci, stele, spirale, flori stilizate și reprezentări vegetale. Aceste motive nu au doar rol estetic, ci și o puternică valoare simbolică', se arată în albumul editat de Muzeul Județean Vaslui. AGERPRES/(A, AS - redactor: Loredana Ciobanu, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei)
Ziua Iei/Dâmbovița: Povestea iei dâmbovițene, între tradiție și influențe muscelene
De Ziua Universală a Iei, costumul popular românesc revine în prim-plan ca simbol al identității și al continuității culturale, iar în județul Dâmbovița acesta reflectă o moștenire etnografică complexă, influențată puternic de zona Muscelului. 'Costumul popular din zona noastră nu reprezintă un tot unitar. El face parte din aria etnografică a Munteniei, cu influențe foarte puternice din zona Argeșului, în special a Muscelului. Portul muscelean este considerat unul dintre cele mai valoroase ansambluri de costum popular din România, remarcându-se prin bogăția și rafinamentul motivelor decorative', a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Cristina Stana, muzeograf în cadrul Complexului Muzeal 'Curtea Domnească' din Târgoviște. Structura costumului tradițional din Dâmbovița urmează tiparul general întâlnit la nivel național, fiind alcătuit din ie, poale și fotă. Ia, piesa centrală, este cunoscută și sub denumirile de cămașă sau cămașă bătrânească și impresionează prin varietatea decorului, a motivelor ornamentale și simbolurilor cusute pe pânză, diferit de la o regiune la alta. 'Decorul iilor este foarte diferit, de exemplu, între Moldova și Muntenia. în zona Argeș-Muscel, costumul popular s-a impus ca un adevărat brand de țară, fiind promovat inclusiv la curtea regală de Regina Elisabeta, care a încurajat purtarea acestuia la evenimente oficiale', a explicat muzeograful Cristina Stana. Materialele utilizate în realizarea costumelor erau produse în gospodărie, în special din pânză de bumbac țesută la război, dar și din cânepă. Cromatica și motivele decorative reflectau statutul și vârsta purtătorului. 'Albul simboliza puritatea și era purtat mai ales la nunți, roșul era asociat femeilor căsătorite, albastrul tinerelor mame, iar verdele copiilor și fetelor tinere. Culorile închise, precum negru sau violet, erau rezervate femeilor în vârstă. Deci, toate aveau o anumită reprezentare în cultura populară, adică nu purta oricine orice. Materialele, pânza de bumbac era țesută în casă, la război', spune Cristina Stana. Motivele decorative ale iilor sunt bogate în simboluri tradiționale, de la motive solare și elemente protectoare, până la simboluri ale belșugului. 'Avem motive solare, motive care protejau tinerele mame. Cârligul ciobanului, de exemplu, era considerat protector și se regăsește nu doar în textile, ci și în arhitectură. De asemenea, întâlnim spicul de grâu, trifoiul sau vița-de-vie, toate simboluri ale prosperității. în ceea ce privește ornamentația, mânecile iilor sunt elementul central, decorate cu 'râuri' - linii simbolice care reprezintă drumul vieții. Spre deosebire de alte regiuni, în Dâmbovița altița nu este întotdeauna bine delimitată, decorul fiind adesea continuu pe întreaga mânecă', a precizat Cristina Stana. Un loc aparte îl ocupă costumul de nuntă, realizat chiar de tânăra care urma să se căsătorească. Muzeografa Cristian Stana spune că, de multe ori, viitoarea mireasă cosea și cămașa de nuntă a mirelui. Costumul miresei era predominant alb, în timp ce cel al mirelui includea elemente precum pantalonii negri și motive decorative specifice, între care 'coarnele de berbec', simbol al întemeierii unei familii. Iile ornate cu paiete, elemente de decor care se procurau mai greu, erau purtate la evenimente speciale - nuntă, botez - de către femeile cu rol important în eveniment - nașe, soacre. Deși de-a lungul timpului costumul popular a cunoscut unele transformări, structura sa de bază s-a păstrat, fiind transmisă din generație în generație. Ziua Iei devine astfel nu doar un prilej de celebrare a unei piese vestimentare, ci și o ocazie de a redescoperi sensurile profunde ale costumului popular, de la identitate și apartenență, până la simbolurile care au însoțit viața comunităților românești de-a lungul secolelor. Ii cu specific dâmbovițean pot fi văzute la Muzeul Tradițiilor Militare Dâmbovițene - Școala de Cavalerie din Târgoviște la expoziția 'Tradiții cusute în timp - portul popular din Dâmbovița', ce este deschisă până pe 11 septembrie. Expoziția și își propune să aducă în atenția publicului valorile autentice ale costumului tradițional românesc. Piesele expuse: costume populare, ii, fote, elemente specifice țesutului tradițional ilustrează măiestria meșteșugului tradițional și identitatea culturală a comunităților locale. Iile expuse au peste 100 de ani vechime și sunt cumpărate de către muzeu sau primite donație. Expoziția este completată cu poze vechi cu ii din zona Munteniei și de lucrările artistei plastice Barbara Brigita Popa, inspirate din universul etnografic, care oferă o perspectivă contemporană asupra tradiției și valorifică simbolistica portului popular. AGERPRES/(AS - redactor: Cornelia Dumitru, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei)
Ziua Iei/Buzău: Cămașa îngropată, o ie cât un simbol istoric expusă la Muzeul ,,Timpul Omului' din Mânzălești
La Muzeul 'Timpul Omului' din comuna buzoiană Mânzălești este expusă o cămașă îngropată, o ie salvată din calea trupelor cotropitoare în jurul anului 1945, o piesă unică prin simbolistica 'Pomului vieții' și istoria sa care amintește de modul în care zestrea era salvată prin îngropare la rădăcina unui copac, departe de casă. Cămașa îngropată a fost cusută în anul 1928 de către o tânără în vârstă de 24 de ani pentru a merge la nunta fratelui ei. Piesa de o frumusețe deosebită avea să țeasă la rândul ei o istorie, după ce în jurul anului 1945 a fost îngropată lângă un prun mai departe de casă, într-o ladă de zestre, timp de patru luni de zile, de frica trupelor armate invadatoare. 'în zona Mânzălești, dintotdeauna femeile au căutat să-și înfrumusețeze ținuta. în urmă cu mult timp, erau foarte greu de găsit materiale pentru a-și confecționa îmbrăcăminte. Cea mai la îndemână era pânza de in, bumbac sau cânepă. Femeile făceau din bucățile de pânză pe care le țeseau la război adevărate bijuterii. Erau croite niște dreptunghiuri finisate pe care le strângeau la gât, așa numita cămașă carpatică. în zona noastră ia se numește cămașă. La Muzeul 'Timpului Omului' am multe cămăși donate. Fiecare obiect de acolo are o poveste pe care eu am aflat-o mergând pe teren. Una dintre cămăși, mi-a povestit cea care a donat-o, a fost îngropată împreună cu toată zestrea care se afla în ladă, ce aparținea unei femei. Cămăși, pânză de lăsat în groapă, zestrea fetelor, absolut tot ce era de pânză. Le îngropau de frica rușilor care treceau pe Valea Slănicului, prin 1945-1946 se întâmpla asta. Dacă nu aflau cu puțin timp înainte, soldații luau tot ce găseau ca să șteargă cai, să șteargă cizmele și femeile au încercat să găsească o metodă să le salveze', a declarat, pentru AGERPRES, custodele Muzeului 'Timpul Omului' din Mânzălești, Cecilia Petrescu. Gropile în care cămășile erau ascunse nu erau făcute la întâmplare. De cele mai multe ori lăzile de zestre erau îngropate departe de casă, iar gropile erau bine acoperite și camuflate. Pentru Muzeul 'Timpul Omului', piesa vestimentară este una prețioasă, care stârnește de fiecare dată curiozitatea vizitatorilor. 'Făceau niște gropi mai departe de casă pe care le căptușeau bine cu fân, băgau acolo lada cu tot ce aveau și acopereau foarte bine cu pământ. Deasupra puneau niște paie cărora le dădeau foc să pară că nu-i nimic acolo. Cămașa aceasta face parte dintr-un lot din ăsta. Era o metodă de a păstra lucrurile pe care le aveau. Cămășile toate de la muzeu sunt donate din comuna Mânzălești și este o cămașă cu o lucrătură specială, foarte frumos lucrată cu roșu și negru. Are 98 de ani în momentul acesta cămașa, s-a păstrat destul de bine, pentru că femeile știau cum să le spele și cum să le păstreze peste timp. O cămașă foarte admirată, este unică în felul ei. La noi nu există două cămăși identice, pentru că femeile erau destul de orgolioase să nu iasă la horă cu o cămașă pe care o mai are și vecina. E un model unic în zona noastră și eu mă bucur că există la muzeu și că i-am aflat povestea. Ea poate fi văzută la Muzeul 'Timpul Omului' din Mânzălești', a precizat Cecilia Petrescu. Dincolo de povestea țesută în jurul ei, cămașa îngropată se remarcă printr-un simbol deosebit, 'Pomul vieții', armonia dintre divin și lumesc, dintre cer și pământ. Avându-și rădăcinile înfipte în pământ și crengile înălțate spre cer, arborele este un simbol al raporturilor ce se stabilesc între pământ și cer, având caracterul unui centru de armonizare și echilibru, a explicat Cecilia Petrescu. Potrivit acesteia, 'Pomul vieții' reprezintă unul dintre miturile străvechi ale omenirii, care simbolizează ideea de 'tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte'. 'Pentru noi, cei de la țară, ia întotdeauna a fost privită cu mare admirație. Fiecare cămașă are o simbolistică și o coloristică. Una era pentru fetele care ieșeau la horă, în general cu motive florale și culori vesele, alta era pentru femeile căsătorite și femeile în vârstă. Nici măcar nu trebuia să vezi femeia, fata, pentru că știai de la început cine a purtat-o, pentru cine a fost făcută. Cunoșteai o femeie văduvă care nu dorea să se mărite prin simbolistica ei. Cele mai valoroase sunt cele cu motive geometrice, cum e și cămașa îngropată despre care v-am spus, cele mai vechi cu simbolurile venite dinspre civilizația Cucuteni. Cămașa de Mânzălești este cămașa mocănească cusută cu roșu, o cusătură plină, cusătura mocănească, mâneca foarte ornamentată. Aceasta este cămașa reprezentativă a comunei noastre, cămașa mocănească. Se spune că pe mâneca unei cămăși autentice, tradiționale se află tot rostul lumii. Pe cămașa îngropată am găsit simbolul 'Pomul vieții', simbolul acesta ancestral, într-o formă stilizată, ce semnifică viața trăită în curățenie sufletească, în credința lui Dumnezeu, pentru că pomul vieții are rădăcinile în pământ, trunchiul și partea cerului. Legătura noastră cu cele două lumi, lumea care a trecut, strămoșii noștri, venim noi și, mai departe, nădejdea noastră spre mai bine, nădejdea noastră spre cer', a explicat Cecilia Petrescu. AGERPRES/(A - redactor: Florin Zafiu, editor: Anamaria Constantin, editor online: Ady Ivaşcu) Foto: Cecilia Petrescu Citeşte şi: 24 iunie - Ziua Universală a Iei
REPORTAJ/Tulcea: Delta Dunării și-a deschis porțile turiștilor și îi așteaptă cu evenimente de prestigiu (GALERIE FOTO)
Sulina îi așteaptă pe turiști cu coduri QR prin care le este pus la dispoziție un ghid audio cu istoria unor clădiri de patrimoniu din oraș și informații despre păsările Deltei Dunării, narate de liceeni, iar multe din localitățile județului Tulcea, inclusiv cele situate în perimetrul Parcului Național Munții Măcinului, le pregătesc evenimente și invitați de prestigiu. Ghidurile audio au fost realizate în cadrul proiectului 'Voice Your Place' și prezintă atât clădiri și obiective din orașul Sulina, cât și monumente de interes turistic din Curtea de Argeș și Slatina, iar persoanele care nu pot ajunge în zonă pot accesa site-ul cu același nume al proiectului pentru a afla istoria obiectivelor documentate de adolescenți. 'Cred că este foarte important să înțelegem ce înseamnă arhitectura, descoperim cum a evoluat orașul, de ce este necesară conservarea clădirilor de patrimoniu și cum ne raportăm practic la istoria noastră. A fost un program educațional dedicat adolescenților din Sulina, care au devenit naratori și povestitori ai orașului', a declarat pentru AGERPRES coordonatoarea proiectului, Iarina Tavă. Odată cu începerea vacanței pentru copii, societatea Navrom Delta SA a trecut la programul de vară pentru transportul în localitățile înconjurate de ape din rezervație, așa încât pe ruta Tulcea - Sulina circulă zilnic două nave, care pleacă din Tulcea la 10:00 și 13:30. Turiștii care vor ajunge sâmbătă, 27 iunie, în cel mai estic oraș al Uniunii Europene, îi vor putea aplauda pe copiii care vor participa la o paradă eco, menită să marcheze Ziua Dunării și Ziua Iei. 'Parada va avea loc sâmbătă, la ora 17:00, pe faleza Dunării, și vom marca astfel Ziua Iei și Ziua Dunării, în cadrul proiectului 'Sulina - oraș în rezervație'. Pregătim pentru luna august o Școală de vară la Sulina și festivalul Farul cu filme, ultimul menționat urmând să aibă loc în perioada 20-24 august', a precizat fondatoarea asociației 'Cu drag din Sulina', Roxana Saraev-Strede. Comunitățile din Deltă se prezintă turiștilor cu tradiții locale, așa cum a fost la finele săptămânii trecute Bibaniada, singurul concurs feminin de pescuit biban în echipă din România, eveniment organizat de Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23. La concurs au participat zece echipaje, fiecare format dintr-o localnică și o turistă. Foto: LUISIANA BIGEA / AGERPRES FOTO 'Concursul a fost destul de dificil, pentru că a trebuit să găsim peștele și a fost tare greu. Secretul nostru? La pescuit, trebuie să fii întotdeauna calm, să nu te enervezi și peștele sigur vine la cârlig', au afirmat câștigătoarele ediției din acest an a concursului, Adina Mihai și Liliana Ifrim Ivanov, membre ale echipei 'Broscuțele'. în total, cele zece echipe au capturat aproape opt kilograme de biban, iar, pentru unele participante la concurs, evenimentul a fost aparte datorită atmosferei create de localnice. 'Este pentru prima oară când particip. Mi-au rămas în minte cântecele doamnelor din satul Mila 23. Toate ne-au încurajat pe noi, nelocalnicele, cântând lipovenește, și a fost un moment foarte frumos', a afirmat Oana Ganea, din București, participantă la eveniment. Chiar dacă bibanii prinși nu au fost mulți, fiecare captură a fost aplaudată de participante. Foto: LUISIANA BIGEA / AGERPRES FOTO 'Dacă am fi mers în altă zonă, poate că ar fi fost mai mult. Până la urmă, ideea acestui concurs nu ține de cantitatea de pește capturată, ci de bucuria de a fi împreună, de a socializa', a punctat gazda concursului, Lucica Buhaev, în curtea căreia s-a organizat și festivitatea de premiere. Câștigătoarele Bibaniadei au fost recompensate și cu bani. Foto: LUISIANA BIGEA / AGERPRES FOTO 'Este un concurs lansat în anul 2019 de tata și dorim să-l păstrăm, pentru că el întotdeauna și-a dorit ca și femeile din Deltă să fie promovate cumva. La vremea aceea, aveam și un concurs cu canotcile pentru pescari în cadrul festivalului Rowmania și această idee, de a face un concurs pentru femei, i s-a părut fabuloasă. Ne bucurăm că am reușit să păstrăm tradiția și să ne mobilizăm cu toate forțele, alături de 'Tu și Tulcea', să facem acest concurs cel puțin la cotele de anul trecut', a declarat președinta Asociației Ivan Patzaichin - Mila 23, Ivona Patzaichin-Rusu. Festivitatea de premiere a fost completată cu recitaluri ale ansamblurilor din Deltă, proiecții de filme și un târg cu diverse produse specifice zonei, iar turiștii au continuat să deschidă ușa Centrului Ivan Patzaichin, să vadă medaliile câștigate de-a lungul timpului de cel mai titrat canoist din lume și să admire Delta Dunării de la ultimul etaj al muzeului. 'Mi-a plăcut acest mic sat din Deltă, avem de asemenea sate mici în Grecia și în Statele Unite, și mi-a plăcut cultura locului, pentru că este o combinație de ruși, ucraineni, români și pur și simplu îi ador. Mi-au plăcut mâncarea, peisajele, apa, mi-a plăcut totul', a afirmat una din spectatoarele recitalului ansamblurilor folclorice din Deltă în cadrul Bibaniadei, Francine Papadimitrakis. Foto: LUISIANA BIGEA / AGERPRES FOTO De altfel, tradiția locală a fost în prim-plan la finele săptămânii trecute și în satul Greci, situat în zona de uscat a județului Tulcea, acolo unde a avut loc Festivalul Pastasciutta - un preparat sărbătorit în comunitatea cioplitorilor în piatră din Italia, care au ajuns după anul 1878 în Dobrogea. Potrivit viceprimarului comunei Greci, Constantin Titi, evenimentul a fost cu atât mai deosebit, cu cât a fost onorat de ambasadoarea Italiei în România, Laura Aghilarre, care duminică a participat la serviciul religios oficiat în biserica Sfânta Lucia. La spectacolul de sâmbătă seara din cadrul acestui festival, au participat atât ansambluri locale, cât și Monica Anghel, iar în aceeași seară, la o unitate de cazare din comuna Enisala, aflată pe malul complexului lagunar Razim-Sinoe, a concertat Nicu Alifantis. Printre evenimentele devenite tradiționale unde sunt așteptați turiștii în acest sezon estival se numără Săptămână interetnică, Festivalul internațional de film independent 'Anonimul' și Ivan Patzaichin Fest. La final de iulie, Tulcea va găzdui și Campionatul european de baschet feminin - Under 18, Divizia B. Pentru desfășurarea acestei competiții sportive, consilierii județeni urmează să adopte, la finele acestei săptămâni, o hotărâre privind Acordul de cooperare instituțională între Federația Română de Baschet și Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Tulcea, în vederea organizării competiției FIBA U18 Women's EuroBasket 2026 - Division B, Tulcea, România, 31 iulie - 9 august 2026, și a cheltuielilor necesare desfășurării evenimentului. AGERPRES /(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Tina Dumitrescu, editor online: Ada Vîlceanu)
BIBLIOTECA AZI/Dolj: Biblioteca viitorului - de la împrumutul de carte la hub digital și bibliotecă de obiecte
într-o perioadă în care accesul la informație se mută tot mai mult în mediul digital, bibliotecile încearcă să își regăsească locul în comunitate dincolo de funcția tradițională de împrumut al cărților. în contextul actual, bibliotecile se extind și îmbracă forma bibliotecilor digitale, ceea ce întregește funcția lor ca instituții și le lărgește spațiul de accesibilitate. Consiliului Județean (CJ) Dolj a inițat proiectul 'Biblioteca - hub activ de învățare digitală pentru comunitatea județului Dolj', care vizează transformarea a 30 de biblioteci tradiționale în hub-uri digitale multifuncționale, menite să sprijine dezvoltarea competențelor digitale ale comunităților marginalizate sau dezavantajate. în Județul Dolj există o bibliotecă județeană, 69 de biblioteci comunale, patru biblioteci orășenești (Bechet, Dăbuleni, Filiași și Segarcea) și două municipale (Băilești și Calafat). Din datele furnizate AGERPRES de CJ Dolj reiese că în anul 2024 bibliotecile județului dețineau un fond de carte total de 1.238.350 exemplare, distribuite astfel: Biblioteca Județeană 'Alexandru și Aristia Aman' - 510.000 volume, biblioteci comunale și orășenești - 728.350 volume. Prin prisma celorlalți indicatori, rețeaua de biblioteci din Dolj arată astfel: Biblioteca Județeană 'Alexandru și Aristia Aman' deține un total de 606.868 documente (cărți + periodice + materiale audio-video + documente digitale etc), a avut în 2024 un număr de 5.145 utilizatori activi, cu un total de vizite de 468.419, iar numărul de tranzacții a fost de 197.095. Biblioteci municipale și orășenești se prezentau astfel: total documente - 244.172, utilizatori activi - 4.427, total vizite - 48.592, tranzacții: 87.590. în ceea ce privește bibliotecile comunale, situația era următoarea: total documente - 486.844, utilizatori activi - 21.864, total vizite - 100.158,tranzacții - 67.436. Potrivit președintelui CJ Dolj, Cosmin Vasile, accesul la informație este completat prin colecții digitale și abonamente la baze de date online, iar prin proiectul administrației județene, acestea vor fi integrate într-un sistem digital modern, interactiv și accesibil tuturor. Foto: RADU TUTA / AGERPRES FOTO 'Proiectul presupune renovarea și dotarea a 30 de biblioteci, astfel: Biblioteca Județeană 'Alexandru și Aristia Aman' - sediul central va fi transformat într-un hub digital cu trei clădiri renovate, inclusiv Casa Memorială 'Elena Farago'. Spațiile vor fi dotate cu scanner automat cărți, laptopuri, display-uri interactive, imprimantă 3D, robot umanoid, soluții pentru incluziune digitală și sisteme de returnare automată a cărților. Trei biblioteci rurale - Vela, Ciupercenii Noi și Cernătești - vor fi reamenajate și dotate cu echipamente IT și multimedia, precum laptopuri, imprimantă 3D, table interactive, routere, dar și echipamente pentru ateliere creative: mașini de brodat, pirogravură pe lemn, sticlă, ceramică și plastic. Alte 26 de biblioteci din mediul rural și mic urban vor fi echipate cu laptopuri, table interactive, imprimante 3D, software educațional și antivirus, mobilier modular ergonomic, pentru a deveni hub-uri active de învățare digitală', a declarat, pentru AGERPRES, președintele CJ Dolj. Peste 2.500 de persoane din comunități defavorizate vor beneficia de cursuri de alfabetizare digitală, comunicare, educație în domeniul mass-media, crearea de conținut digital, securitate digitală și educație antreprenorială. Formatorii vor fi bibliotecari instruiți special, sprijiniți prin metode de asistență continuă. 'Scopul nu este doar modernizarea infrastructurii, ci și dezvoltarea socială și economică a comunităților, prin reducerea decalajului digital, pregătirea tinerilor pentru piața muncii și diversificarea ocupațiilor, mai ales pentru femeile din mediul rural', mai spune Cosmin Vasile. Pe lângă cărți și cursuri digitale, bibliotecile vor introduce Colțul Bibliotecii de Obiecte, unde membrii comunității pot împrumuta sau dona diverse obiecte: bormașini, electronice, echipamente de grădină, trotinete, semințe, instrumente muzicale și jucării. Conceptul promovează un stil de viață durabil și colaborativ, completând tradiționalul împrumut de carte. în lumina viziunii fondatorului Școlii Sociologice Românești, Dimitrie Gusti, prin asemenea hub-uri, biblioteca devine sediul noilor școli comunitare digitale, continuând funcțiile interbelice descrise de același mare sociolog și ilustrând rolul strategic al bibliotecii în coeziunea socială. Grupurile de sprijin local, formate din lideri comunitari, cadre didactice și bibliotecari, vor disemina experiențele dobândite, astfel încât beneficiile proiectului să se extindă și după finalizarea sa oficială în 2026. Foto: Maria Mitrică / AGERPRES 'în perioada interbelică, Dimitrie Gusti atrage atenția asupra înțelesului complet al culturii comunitare care este compusă din patru sfere: cultura minții în care regăsim funcția școlii și a bibliotecilor, inclusiv a celor sătești, ca instituții cheie pentru îmbogățirea acestei sfere a culturii comunitare; cultura sufletului în care se integrează în principal familia cu funcția de creștere a copiilor și biserica; cultura muncii în care se regăsește funcția gospodăriei țărănești ca tip de exploatație, ferma agricolă cu tot ceea ce ține de echipamentul muncii; cultura sănătății în care regăsim funcția dispensarului sătesc, a cabinetelor medicale', a declarat, pentru AGERPRES, sociologul Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei Române și directorul Institutului de Sociologie (INSOC) al Academiei Române. Toate acestea, în viziunea lui Gusti, trebuiau integrate într-un sistem instituțional în cadrul căruia să se poată desfășura activități pe toate cele patru direcții și în care de asemenea să se regăsească și școlile țărănești. Bibliotecile au funcție cheie în ceea ce privește cultura minții și erau integrate în aceeași unitate a căminelor culturale (sătești, orășenești, de cartier etc.). 'în contextul actual, bibliotecile se extind, îmbrăcând și forma bibliotecilor digitale, ceea ce întregește funcția acestora ca instituții, lărgindu-le spațiul de accesibilitate, încât cartea poate fi difuzată și online, în formula accesării digitale. Aceasta arată cât de importantă este funcția bibliotecii pentru întărirea culturii comunitare într-o societatea de tip postmodern care folosește tehnologiile informatice în toate sferele', a subliniat Ilie Bădescu. Potrivit directorului Institutului de Sociologie al Academiei Române, biblioteca este o instituție cheie pentru păstrarea unității comunitare și pentru sănătatea spirituală a unei comunități, iar în acest sens funcția bibliotecilor și căminelor culturale locale trebuie extinsă pentru a cuprinde și activități de suport. 'Biblioteca readuce în actualitate ideea de politică a culturii, ceea ce transformă statul administrativ într-un stat de cultură. Fără de această funcțiune memoria culturală, apartenența se relativizează și sensul unificator se dizolvă. Deci biblioteca are o funcție strategică în comunitate și prin extensie la scara statului național', menționează directorul INSOC. în contextul schimbărilor în tehnologiilor comunicării, bibliotecile trebuie să rămână părți ale unei comunități, servind-o și adaptându-se pe de o parte unor exigențe de difuzare a cărților fundamentale ale culturii naționale și universale și pe de altă parte formelor pe care le capătă educația continuă a tuturor categoriilor de vârstă, profesionale etc. Una dintre formele educației continue este inițierea populației vârstnice în utilizarea noilor tehnologii de comunicare în vederea accesului la serviciile digitalizate (achitarea de impozite, taxe, comunicarea online cu instituțiile, accesarea unor servicii specializare - juridice, sanitare, de informare). 'în felul acesta, biblioteca devine sediul noului format al școlilor comunitare de tipul școlilor țărănești interbelice și a universității țărănești creată de regretatul scriitor Dinu Săraru la Slătioara, pentru comunitățile din județul Vâlcea. în contextul frecvenței fenomenelor deviante în cadrul comunităților (violența în școli, bullying, consum de droguri, delincvența juvenilă, chiar tentativele de sinucidere și automutilare), funcția bibliotecilor și căminelor culturale locale trebuie extinsă pentru a cuprinde și activități de suport, de îndrumare și de prevenire a unor asemenea situații', mai spune Ilie Bădescu. AGERPRES/(A, AS - autor: Maria Mitrică, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei)
REPORTAJ Alba: Ceramica habană și 'misterul' unei comunități închise, stabilită la Vințu de Jos între 1621-1765
Povestea unei comunități care a marcat profund istoria și cultura Transilvaniei, cea habană, stabilită în 1621 la Vințu de Jos, de unde a plecat în 1765, urmașii acesteia locuind, în prezent, în Canada și Statele Unite ale Americii, este readusă în atenția publicului printr-o expoziție care poate fi văzută la Muzeul Palatului Principilor Transilvaniei din Alba Iulia. Prin vizitarea expoziției 'Artă și mister. Ceramica habană și principii Transilvaniei', publicul poate descoperi nu doar povestea 'frumoaselor vase de porțelan din orășelul Vinț', așa cum le menționa în 1666 Johannes Troster, dar și ceramica post-habană și cea din breslele sibiene, produsă sub influența meșterilor habani. Prin acest demers, organizatorii invită, totodată, publicul să descopere 'misterul' unei comunități închise, cu practici artistice și religioase distincte, rafinata moștenire culturală pe care au lăsat-o în urmă și să înțeleagă modul în care diversitatea confesională și culturală au contribuit la configurarea identității regionale. Expoziția, care poate fi vizitată până în 17 ianuarie 2027, reunește piese, dar și câteva documente, provenite din colecții muzeale, instituții ecleziastice și colecții private din țară, fiind astfel rezultatul unei ample colaborări la nivel național. Printre piesele expuse la Alba Iulia se află un rezervor de apă din 1645, cahle de sobă din secolele XVII-XVIII, căni din 1658, 1717, 1718, un canceu cu capac de cositor, din 1701, o farfurie din 1706, o halbă cu capac de cositor din 1651, un ulcior de păcăleală, de la începutul secolului al XVIII-lea, și multe alte artefacte deosebite. 'Piesele sunt adevărate opere de artă, sunt piese pe care nu o să le mai întâlniți în nicio colecție din țară. Sunt 62 de piese, dintre care 54 sunt din categoriile Tezaur și Fond. Sunt piese excepționale', a afirmat. la deschiderea expoziției, șefa Secției Expoziții din cadrul Complexului Național Muzeal ASTRA Sibiu, Karla Roșca. Ea a precizat că instituțiile care au colaborat la organizarea acestei expoziții sunt Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Național Brukenthal, Muzeul ASTRA Sibiu, Muzeul de Etnografie Brașov, Muzeul Țării Făgărașului 'Valer Literat', Biserica Unitariană Maghiară - Parohia Unitariană Roua, Parohia Unitariană Vârghiș, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia, Arhiva Arhidiecezană Romano-Catolică de Alba Iulia, Universitatea 'Babeș-Bolyai' și, nu în ultimul rând, Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia. 'Noi am colaborat și cu foarte mulți specialiști, pentru că informațiile în România sunt foarte puține, iar în străinătate, în Ungaria, Slovacia, Canada sau SUA, acolo ele încă există', a mai spus Karla Roșca, responsabilul științific al acestei expoziții. Directorul general adjunct al Complexului Național Muzeal ASTRA, Mirela Iancu, a punctat că această expoziție vine să arate că, în ciuda vicisitudinilor, în foarte multe muzee din România există oameni care încă mai cred în valoarea colecțiilor și în valoarea educațională și comunitară. Despre 'puterea colaborării' a vorbit și directorul Centrului Cultural Palatul Principilor, Robert Roman, care a apreciat că, poate, nicio instituție nu ar fi putut realiza singură un asemenea proiect, însă, împreună, prin 'generozitate, încredere și profesionalism', s-a reușit reunirea unui patrimoniu excepțional și readucerea sa în spațiul istoric căruia îi aparține. 'Mulțumesc în primul rând colegilor mei care au dezvoltat acest proiect împreună cu specialiștii Complexului Național Muzal ASTRA, co-organizatorul expoziției, tuturor muzeelor, instituțiilor ecleziastice, universităților, fundațiilor și colecționarilor care s-au alăturat proiectului. Numărul și diversitatea partenerilor confirmă direcția pe care ne-am asumat-o: Palatul Principilor trebuie să fie nu doar un muzeu, ci un spațiu de întâlnire, un factor de coagulare și un pol al colaborării culturale în Transilvania', a afirmat Robert Roman. La rândul său, Mirela Crețu, director Managementul colecțiilor Muzeul ASTRA, a spus că ideea acestei expoziții, găzduită de un 'muzeu de poveste', a apărut în urmă cu doi ani, pornind de la două plăci de ceramică smălțuită, din 1666-1670, realizate la Vințu de Jos și aflate în colecția Muzeului Palatului Principilor Transilvaniei din Alba Iulia. Acestea au fost realizate pentru a redecora Sala princiară de audiență distrusă în urma atacurilor turcilor și tătarilor. 'Sperăm că tot ceea ce noi am vrut să spunem va fi descoperit (de către public - n.r.). (...). O puteți vedea până în ianuarie 2027. (...). Suntem într-un moment foarte important prin organizarea acestei expoziții. Pentru prima dată, acest tip de patrimoniu a fost studiat și poate fi expus. Veți vedea în expoziție doar o mică parte din piesele pe care colegii mei le-au identificat în muzee și le-au fotografiat, le-au documentat - sper să avem până în toamnă și un catalog al acestei expoziții', a afirmat Mirela Crețu. Autoarea conceptului design expozițional, prelucrare și montare on site, Iulia Teodorescu, de la Muzeul ASTRA, a spus că a descoperit o ceramică deosebită prin formă, prin metoda de construcție și mai ales prin decorul extraordinar. Prezentă la vernisaj, Claudia Urduzia, de la Muzeul Național Brukenthal, a menționat că expoziția aduce în atenție exponate care au stat mult timp în depozit. 'Dacă aveți curiozitatea să căutați despre habani, o să pară ceva foarte îndepărtat și fără legătură cu noi. Numai că mereu se întâmplă așa și se aliniază lucrurile și apar niște coincidențe absolut interesante. Exact în ziua în care piesele acestea de la Brukenthal au venit spre Palatul Principilor din Alba Iulia pentru a pregăti această expoziție, în Muzeul de Istorie de la Sibiu se afla la ghidaj un grup care erau moștenitorii acestei habani din Transilvania. Acum ei locuiesc în America și Canada', a spus Claudia Urduzia, care a adăugat că aceștia au fost 'absoluți încântați' să afle că o să fie organizată o astfel de expoziție dedicată ceramicii habane. Printre vorbitori s-a aflat și etnolog Ligia Fulga, care a militat pentru o mai bună cunoaștere a ceramicii habane și a comunității care a creat-o. 'Suntem prea puțini care cunoaștem despre habani și ceramica habană. (...). Fenomenul haban ne arată excelență în arta ceramicii. Nu există ceva mai special, mai competitiv decât această ceramică. De ce această ceramică? Pentru că 300 de ani, ea a dăinuit această ceramică și ea a dăinuit pentru că comunitatea de habani păstra secretul tehnologic. Nu s-a știut și nici astăzi specialiștii nu sunt clarificați cum anume elemente decorative sunt așezate pe suprafața vaselor de ceramică', a spus Ligia Fulga. Istoria habanilor își are originea în mișcarea anabaptistă apărută în 1525 la Zurich, în contextual Reformei protestante. Fiind un grup distinct, organizat pe principiul comunității de bunuri, habanii s-au constituit între anii 1528-1533, sub influența lui Jakob Hutter. Inițial, erau cunoscuți drept hutteriți, termenul haban fiind atestat documentar din 1718. Persecutați din motive religioase și politice, habanii au migrat din Elveția și Italia spre Slovacia, Moravia și Transilvania și, ulterior, în Rusia și America de Nord. în prezent, comunități hutterite există în Canada și Statele Unite ale Americii. La Vințu de Jos, lângă Alba Iulia, habanii s-au stabilit în secolul al XVII-lea. Educator muzeal la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei, Simona Bogdan, a explicat că principele Gabriel Bethlen (1613-1629) a încercat să îi aducă pe habani în Transilvania, inițial aceștia refuzând, dar deznodământul Războiului de 30 de ani i-a forțat accepte, în 1621, invitația acestuia. 'Principele le oferă libertate religioasă, pământuri, scutiri de taxe. în schimb, ei erau obligați să plătească zeciuiala în vin și cereale, să îi vândă principelui produsele la jumătate de preț și să presteze muncă pentru acesta ori de câte ori era nevoie. (...) Succesorii lui Gabriel Bethlen au continuat politica de protecție a habanilor. (...) în 1653, Gheorghe Rakoczi al II-lea include drepturile habanilor în constituțiile aprobate ale Transilvaniei. (...) Cucerirea Transilvaniei de către monarhia habsburgică duce la intensificarea recatolicizării habanilor, care sunt siliți astfel să plece din Transilvania', a spus Simona Bogdan. Ei au ales, astfel, calea pribegiei, refuzând să renunțe la confesiunea lor, majoritatea părăsind Vințu de Jos în 1765. La Vințu de Jos, habanii au creat unul dintre cele mai importante centre de olărit din regiune. Aici, bazându-se pe rețete și tehnici secrete, rămase neștiute până în prezent, au realizat piese ceramice remarcabile, prin calitatea execuției, eleganța formelor și rafinamentul decorului. Inspirată de marile centre europene de faianță, ceramica habană a devenit în epocă un simbol al prestigiului și al rafinamentului, fiind prezentă la curțile nobiliare din Europa Centrală și de Est. în atelierele de la Vințu de Jos s-a realizat o ceramică fină, cu smalț alb de cositor și ornamentată cu elemente specifice Renașterii italiene: raze, șiruri de benzi formate din linii verticale, motive fitomorfe, motive 'în panglică'. Decorul combina în desene asimetrice doar patru culori - verde, albastru, galben și negru. Uneori, pe piese apar anul de producție și inițialele comanditarului. Olarii lucrau în branșe, în ateliere comune, unde aveau la dispoziție mijloacele de muncă și materiile prime. Procesul de producție a vaselor habane a fost bine organizat, până în cea mai mica fază. Anumiți olari se ocupau cu prepararea pastei, alții cu prepararea smalțurilor de bază, cu modelarea, cu arderea sau cu decorarea produselor. Unii dintre ei erau specializați în confecționarea vaselor, alții lucrau doar sobe. Astfel organizați, capacitatea de producție a atelierelor era însemnată, după cum a arătat cercetătoarea clujeană Magdalena Bunta, care s-a ocupat de ceramica habană. Prin obiectele expuse, documentele istorice și perspectiva interdisciplinară propusă, expoziția 'Artă și mister. Ceramica habană și principii Transilvaniei' oferă o incursiune captivantă în istoria unei comunități care a transformat meșteșugul în artă și a lăsat o moștenire culturală de valoare excepțională pentru Transilvania și Europa. AGERPRES/(A, AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
REPORTAJ Vrancea: Terapia Intensivă a SJU - secția care nu doarme niciodată și poartă lupta pentru viață
Pentru cei mai mulți oameni, secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) rămâne unul dintre cele mai puțin cunoscute locuri dintr-un spital, asociat doar cu perioada de după o operație sau cu cele mai grave urgențe medicale. în realitate, ATI reprezintă unul dintre cele mai importante puncte de sprijin ale unui spital, locul unde sunt luate decizii care pot înclina balanța dintre viață și moarte. La Spitalul Județean de Urgență (SJU) 'Sf. Pantelimon' Focșani, secția ATI deservește întregul județ Vrancea și, în numeroase situații, preia cazuri complexe din zonele limitrofe. Aici ajung victime ale accidentelor rutiere grave, pacienți cu infarct, accidente vasculare cerebrale, septicemii, insuficiențe respiratorii severe sau complicații postoperatorii. Practic, atunci când starea unui pacient devine critică, indiferent de secția în care a fost internat inițial, ATI devine centrul întregului efort medical. 'Spitalul nostru județean este, practic, o casetă de amortizare a tuturor urgențelor. Suntem singurul spital județean care primește urgențe de pe o rază foarte mare. Vin pacienți din tot județul Vrancea, din zona Podu Turcului, din Tecuci, din Galați, atunci când acolo sunt probleme, dar și din zona Râmnicu Sărat. Este o avalanșă de urgențe, iar gravitatea cazurilor a crescut extraordinar de mult în ultimii ani. Vin pacienți care nu au fost investigați, care ajung pentru prima dată la medic în stadii foarte avansate ale bolii. De multe ori suntem în fața unor cazuri extrem de grave, iar asta înseamnă un efort continuu pentru întreg personalul medical. Cu toate acestea, am ajuns să facem terapie intensivă la nivelul unui spital universitar. Avem ventilație de ultimă generație, dializă în terapie intensivă și monitorizare de înalt nivel. Facem aici tot ceea ce se face într-un mare centru universitar', a declarat, pentru AGERPRES, medicul primar ATI Daniela Ciobanu, șefa Secției Anestezie și Terapie Intensivă. Spre deosebire de alte județe, unde funcționează spitale separate pentru copii sau maternități cu linii proprii de gardă, la Focșani majoritatea urgențelor ajung în aceeași structură spitalicească din Focșani. 'Totul vine la noi. De la copilul de câteva săptămâni până la pacientul de peste 100 de ani. Dacă un copil este victima unui accident grav, aici este stabilizat, aici este operat dacă este nevoie și tot de aici este transferat către un centru universitar. Prima intervenție se face la Focșani', a explicat medicul. Puțini dintre pacienți știu că, în urmă cu doar câțiva ani, secția ATI de la Focșani a fost la un pas de a nu mai putea asigura continuitatea gărzilor din cauza deficitului de personal. 'Acum doi ani eram doar doi medici ATI care făceam gărzi. S-a pus problema dacă putem închide garda de Anestezie și Terapie Intensivă. Răspunsul a fost clar: nu. Acesta este orașul meu, aici locuiesc părinții mei, prietenii mei, colegii mei. Nu poți lăsa un spital de urgență fără gardă ATI. Eu și colega mea, doctorița Mariana Huzuneanu, am făcut gardă o zi da, una nu, luni întregi. Eu făceam 17 gărzi pe lună, colega mea la fel, iar un medic venit din Adjud ne mai ajuta cu câteva gărzi pe lună. Practic, trei oameni au ținut în picioare întreaga linie de gardă și, odată cu ea, spitalul', și-a amintit medicul Daniela Ciobanu. Au urmat luni de căutări prin centrele universitare din țară pentru atragerea unor noi specialiști. în cele din urmă, cinci medici tineri au ales să vină de la Iași la Focșani, într-un moment în care puțini erau dispuși să facă un astfel de pas profesional. 'Au fost aduși cu foarte mare dificultate. Am mers personal la catedrele de anestezie, am discutat cu rezidenți și tineri specialiști și le-am prezentat realitatea de la Focșani. Nu le-am promis avantaje spectaculoase, pentru că suntem singurul spital județean de urgență care a rămas în subordinea Ministerului Sănătății, deci e foarte greu să fim competitivi din punct de vedere financiar, să acordăm prime sau bonusuri. Le-am spus însă că au posibilitatea de a construi ceva și de a face medicină adevărată. Au venit de la Iași, și-au lăsat familiile și viața de acolo și au ales să ni se alăture. Pentru secția noastră a fost una dintre cele mai importante realizări din ultimii ani', a detaliat medicul. Astăzi, ATI Focșani funcționează cu două linii de gardă, o realizare considerată esențială pentru siguranța pacienților. 'Eram singurul spital județean din țară care funcționa cu o singură linie de gardă ATI. Urgențele vin simultan. Ai pacient în sala de operație, ai pacient critic în terapie intensivă, ai stop cardio-respirator pe secție și, în același timp, o urgență majoră în UPU. Nu poți fi în patru locuri deodată. De aceea am luptat atât de mult pentru a avea două linii de gardă', a explicat Daniela Ciobanu. Rolul ATI depășește însă granițele unei singure secții. Practic, funcționarea întregului spital depinde de existența unei structuri capabile să preia pacienții care dezvoltă complicații severe sau care necesită monitorizare permanentă. 'ATI este, în esență, plasa de siguranță a întregului spital. Aproape fiecare specialitate medicală se bazează, la un moment dat, pe existența unei secții de terapie intensivă capabile să preia pacienții care dezvoltă complicații grave. Fără terapie intensivă, multe intervenții chirurgicale complexe nu ar putea fi realizate în siguranță, iar numeroase urgențe medicale nu ar avea unde să fie tratate. Este locul în care se întâlnesc toate specialitățile atunci când un pacient ajunge într-o situație critică. Fie că vorbim despre chirurgie, cardiologie, neurologie, obstetrică sau medicina de urgență, există situații în care viața pacientului depinde de monitorizare continuă, ventilație mecanică sau tratamente complexe care pot fi administrate doar în ATI. De aceea spunem că nu este doar o secție a spitalului, ci o structură care susține funcționarea întregului sistem medical', a afirmat medicul. Iar succesul tratamentului nu aparține niciodată unui singur specialist, a subliniat aceasta. 'Câtă vreme avem un pacient comun, suntem o echipă trup și suflet. Toate specialitățile vin în Terapie Intensivă. Discutăm împreună fiecare caz și alegem cea mai bună variantă pentru pacient. Acesta este unul dintre marile avantaje ale unui spital județean: colaborarea foarte apropiată dintre medici', a spus Daniela Ciobanu. în Terapie Intensivă nu există program previzibil și nici gărzi cu adevărat liniștite. 'în ATI nu există cu adevărat noțiunea de gardă liniștită. Chiar și atunci când secția pare stabilă, un pacient se poate decompensa brusc, poate apărea o urgență majoră în spital sau un caz grav adus de ambulanță. Suntem implicați în îngrijirea celor mai critici pacienți și colaborăm permanent cu UPU și blocul operator. Este o muncă solicitantă fizic și emoțional, dar și una dintre cele mai importante responsabilități dintr-un spital, pentru că fiecare decizie poate influența direct șansa unui pacient de a supraviețui', a explicat medicul-șef al secției ATI. Pentru mulți pacienți și aparținători, ATI este percepută drept locul în care sunt aduși bolnavii fără speranță. Medicul spune însă că această imagine este departe de realitate. Numeroși pacienți care ajung în stare critică reușesc să se recupereze și să revină la o viață normală datorită tratamentelor complexe administrate în Terapie Intensivă. 'Mulți oameni asociază ATI doar cu aparatele, cu situațiile dramatice și cu prognosticele rezervate. Aparatele sunt importante, dar ele nu vindecă singure. Terapia intensivă înseamnă mult mai mult decât atât. înseamnă muncă de echipă, monitorizare permanentă și decizii luate clipă de clipă. înseamnă să fii alături de pacient atunci când este cel mai vulnerabil și să încerci să îi oferi șansa de a se întoarce la viața pe care o avea înainte de boală sau accident. De multe ori, publicul vede doar partea dramatică. Noi vedem și recuperările extraordinare, pacienții care pleacă acasă după ce, la un moment dat, șansele păreau minime. Pentru că, în realitate, mulți dintre pacienții care trec prin terapie intensivă reușesc să se recupereze și să revină la o viață normală', a afirmat Daniela Ciobanu. Iar în ultimii ani, specialiștii ATI au observat și o schimbare îngrijorătoare în profilul pacienților. 'Se vede foarte clar sărăcia populației. Oamenii nu mai ajung la medic la timp. Vin cu tumori perforate, cu ocluzii intestinale, cu septicemii, cu insuficiențe multiple de organ. Cazuri care, dacă ar fi fost investigate mai devreme, ar fi avut o evoluție mult mai bună. Ajung la noi foarte târziu și atunci lupta pentru viața lor devine mult mai dificilă', a concluzionat Daniela Ciobanu. în mai bine de 25 de ani de activitate, medicul Daniela Ciobanu a întâlnit sute de cazuri grave. Unele au rămas definitiv în memorie. 'în ATI înveți că între viață și moarte pot exista uneori doar câteva minute și câteva decizii corecte. Sunt cazuri pe care nu le uiți niciodată, mai ales când este vorba despre copii, tineri sau pacienți care au luptat mult pentru fiecare zi câștigată. Dar tocmai aceste povești, în special cele cu final fericit, sunt cele care ne dau puterea să mergem mai departe. Nimic nu se compară cu momentul în care un pacient pe care l-ai crezut pierdut pleacă pe propriile picioare acasă', a mărturisit medicul. Medicul și-a amintit și de pacienți care au sfidat toate prognosticurile și care s-au întors, după luni sau ani, pentru a mulțumi echipei medicale. 'Există situații care te însoțesc mult timp după ce s-au încheiat. De regulă, nu sunt neapărat cele mai spectaculoase cazuri, ci cele cu o încărcătură umană puternică. Pot fi pacienți foarte tineri, accidente cu victime multiple, cazuri în care echipa a luptat zile sau săptămâni pentru un pacient care, în final, nu a supraviețuit sau situații în care deciziile au fost deosebit de dificile. Sunt momente care te fac să reflectezi mult timp asupra profesiei și asupra responsabilității pe care o ai. Fiecare medic ATI are câteva cazuri pe care nu le uită niciodată', a afirmat aceasta. Dincolo de relația cu pacienții, medicii ATI sunt cei care comunică zilnic cu familiile aflate în așteptarea unor vești care pot schimba destine. Pentru rude, fiecare informație transmisă de medici are o încărcătură emoțională uriașă. 'Relația cu familia pacientului este una dintre cele mai importante și, în același timp, una dintre cele mai delicate componente ale activității din Terapie Intensivă. în ATI nu îngrijim doar pacientul, ci, într-un anumit sens, și familia acestuia. Oamenii care așteaptă vești trec prin momente extrem de dificile și au nevoie să înțeleagă ce se întâmplă. în timp ce noi monitorizăm și tratăm pacientul, familia trăiește o perioadă de incertitudine și anxietate, în care fiecare informație contează. Uneori trebuie să transmitem vești bune, alteori informații foarte grele. în toate situațiile, cred că respectul, empatia și sinceritatea sunt esențiale', a explicat Daniela Ciobanu. Iar uneori, cele mai dificile momente nu sunt cele petrecute lângă patul bolnavului, ci discuțiile cu aparținătorii. 'Printre cele mai dificile responsabilități ale unui medic ATI se numără comunicarea agravării stării unui pacient, explicarea unui prognostic rezervat sau, uneori, anunțarea unui deces. Sunt conversații care nu devin niciodată ușoare, indiferent de experiența profesională. în astfel de momente, încercăm să oferim informații corecte și să fim alături de familie cu cât mai multă empatie și decență', a spus medicul. Și în ciuda presiunii constante, specialiștii ATI învață să își gestioneze emoțiile fără să își piardă empatia, a subliniat ea. 'încărcătura emoțională este una dintre realitățile profesiei de medic ATI. Lucrăm zilnic cu pacienți aflați în situații critice, luăm decizii dificile și suntem martorii unor momente care pot schimba vieți. în timp, înveți să îți păstrezi luciditatea și să te concentrezi pe ceea ce ai de făcut pentru pacient, chiar și în cele mai tensionate situații. Nu cred că există medic ATI care să nu fie afectat de anumite cazuri. Diferența este că înveți să gestionezi aceste emoții astfel încât ele să nu interfereze cu actul medical', a susținut aceasta. întrebată care este cea mai mare problemă a sistemului medical, Daniela Ciobanu a răspuns fără ezitare: resursa umană. 'Cea mai importantă resursă este resursa umană. Aparatura o poți cumpăra. Un medic bun, un asistent bun, o infirmieră dedicată se formează în ani de muncă. în ATI, fetele nu apucă să bea o gură de apă până după-amiaza. Pleacă după 12 ore de muncă fără să mai vadă bine în fața ochilor. Dar se întorc a doua zi și o iau de la capăt. Pentru că știu cât de important este ceea ce fac', a mai afirmat șefa Secției ATI a SJU Focșani. într-o perioadă în care sistemul medical este adesea privit prin prisma problemelor sale, povestea secției ATI de la Spitalul Județean de Urgență 'Sf. Pantelimon' Focșani vorbește și despre altceva: despre medici care au refuzat să renunțe la o linie de gardă esențială, despre specialiști care au ales să vină într-un oraș de provincie pentru a construi o echipă și despre oameni care lucrează, departe de ochii publicului, pentru ca pacienții aflați în cele mai dificile momente ale vieții să aibă o șansă în plus. AGERPRES / (A - redactor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruştei)
Echipa ISU Mureș aleargă spre aurul mondial la World Rescue Challenge din Brazilia
După ce au îngenuncheat concurența pe plan intern la Râmnicu Vâlcea și au uimit Europa în Germania, adjudecându-și titlul de 'Cea mai bună echipă tehnică' la Holmatro Rescue Challenge, salvatorii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) 'Horea' al județului Mureș privesc spre următoarea destinație: Rio de Janeiro. Acolo, în perioada 18-23 noiembrie 2026, sub egida Organizației Mondiale de Salvare (WRO), va avea loc World Rescue Challenge (WRC), testul suprem de viteză, precizie și rezistență psihică. Echipa ISU Mureș, formată din opt specialiști de top - plt. adj. șef Claudiu Miheșan, plt. adj. șef Horea Oarga, plt. adj. șef Vlad Toma, plt. adj. Cosmin Dolha, plt. maj. Alexandru Ghidiu, plt. maj. Marius Lepșa, plt. Gabriel Maier și plt. Tihamer Imreh - a intrat deja în linie dreaptă cu pregătirile. Succesul recent de la Hanovra, din cadrul competiției INTERSCHUTZ 2026, nu a fost doar o confirmare a valorii, ci și un laborator de învățare. Pe lângă locul al doilea în clasamentul general, mureșenii s-au întors cu trofeul 'Best Technical Team' și un premiu constând într-un voucher de 15.000 de euro pentru echipamente de ultimă generație. 'A fost o experiență extraordinară, am avut ocazia să testăm tehnică nouă și să vedem cum se comportă materialele de ultimă generație. Competiția nu a fost ușoară, dar am reușit să aducem acasă premiul cel mare pe partea tehnică', a declarat plt. maj. Alexandru Ghidiu, într-o conferință de presă. Trecerea de la rablele folosite de obicei la antrenamente la mașinile noi, cu structuri de rezistență complexe, a fost una dintre marile provocări. Plt. Gabriel Maier a explicat că noile tehnologii auto impun o finețe aparte: 'Este vorba de tablă, de balamale, de lucruri de finețe la care trebuie să lucrăm. încercăm să ne adaptăm noilor standarde, pentru că tehnologia avansează rapid'. în scenariile de descarcerare, fiecare secundă pierdută poate însemna o șansă în minus pentru victimă. 'Fiecare trebuie să-și facă treaba la milimetru. Avem grile stricte, iar orice pas omis înseamnă penalizare. Cine respectă pașii sistematic urcă pe podium', a spus plt. adj. șef Horea Oarga. Această mecanică a echipei a fost descrisă mai plastic de plt. maj. Marius Lepșa, care a participat în Germania la un scenariu complex: un accident între un vehicul convențional și unul electric, cu o victimă încarcerată având suspiciuni de fractură de coloană și bazin. 'Este o provocare, te lupți cu cronometrul. Dacă o singură rotiță din mecanism nu funcționează, îi tragi și pe ceilalți în jos. Trebuie să ai o viziune de ansamblu în doar câteva secunde', spune Lepșa. Polivalența este și ea esențială, susține Cosmin Dolha, paramedic și 'omul bun la toate' care ajută și echipa tehnică, de la neutralizarea circuitelor electrice ale mașinilor SUV, până la tăierea tetierelor pentru a crea acces medicilor. 'Trebuie să te mulezi după caz. Pericolele sunt reale: de la riscul ca o mașină electrică să pornească singură peste noi, până la incendiu sau electrocutare', explică Cosmin Dolha. Deși se pregătesc pentru Brazilia, salvatorii mureșeni subliniază că marea victorie se obține zilnic, pe șoselele din România. 'Participarea la competiții se reflectă direct în munca noastră de zi cu zi. Tot ce învățăm nou aplicăm la accidentele rutiere reale. Beneficiari sunt, între ghilimele, cei care au ghinionul să fie implicați în astfel de evenimente', a punctat antrenorul echipei, Claudiu Miheșan. El spune că performanța nu este o coincidență, ci o tradiție de fier la ISU Mureș, care participă la competiții internaționale din anul 2012. Iar veteranii echipei, precum Claudiu Miheșan și Vlad Toma, sunt piloni ai lotului care încă din 2016 primea recunoașterea internațională drept 'Echipa cu cea mai rapidă dezvoltare din lume'. Cei doi spun că sunt pregătiți să conducă noul val de salvatori spre cea mai înaltă treaptă a podiumului Mondial, așa cum au făcut și la Holmatro Rescue Challenge. 'Sunt paramedic, împreună cu colegul meu, în echipa de descarcerare. Noi suntem cei care lucrăm efectiv cu victima, care intrăm în contact cu cu ea. A fost o experiență foarte plăcută în Germania, am învățat lucruri noi, tehnici noi de la colegii de acolo, din celelalte țări. Vreau să le mulțumesc colegilor, pentru că fără un spirit de echipă nu putem să ajungem la așa departe. Ne-am pregătit foarte mult, de aici și rezultatele. Mulțumim antrenorului nostru care este tot timpul alături de noi, își sacrifică timpul și să sperăm că pe mai departe o să obținem rezultate la fel de bune', a declarat Vlad Toma. Deși încă duc lipsa mașinilor electrice pentru antrenamente constante, salvatorii compensează prin pasiune și studiu teoretic. Tihamer Imreh, care a servit drept translator și șef de lot la competiția din Germania, privește cu încredere spre Rio. 'Ne pregătim tură de tură. Obiectivul nostru a fost locul unu la naționale și l-am obținut. Acum, continuăm pentru Mondiale', a precizat Tihamer Imreh. Cu un palmares care îi plasează în elita mondială încă din 2012, echipa ISU Mureș nu pleacă în Brazilia doar pentru experiență, ci pentru a demonstra că salvatorii români au viteza, tehnica și, mai ales, inima necesară pentru a fi cei mai buni din lume. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: George Onea, editor online: Ady Ivaşcu) Foto: Dorina MATIŞ / AGERPRES
BIBLIOTECA AZI/ Argeș: Biblioteca-muzeu de la Domnești, înființată în 1878, reperul cultural al unei comunități mândre de trecutul ei
Biblioteca publică din comuna argeșeană Domnești, înființată în urmă cu aproape un secol și jumătate, a rămas reperul cultural al unei comunități mândre de trecutul ei. Instituția are și o secție muzeistică în care se găsesc, printre altele, o colecție de carte veche, icoane pe lemn, dar și o importantă colecție etnografică. Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES Prima atestare documentară a localității de pe valea Râului Doamnei este din 4 aprilie 1523, când a fost menționată într-un act al domnitorului Radu de la Afumați. în anul 1936, localitatea a primit statutul de stațiune climaterică, iar din 1961 aici funcționează și un liceu. în prezent, comuna cu un singur sat are o populație de peste 3.000 de locuitori. Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES Biblioteca rurală datează din anul 1878, ceea ce o face, potrivit unui studiu publicat în 2003, la împlinirea a 125 de ani de la înființare, cea mai veche instituție de acest tip atestată în România acelor vremuri. Abia în 1898, deci cu două decenii mai târziu, se lua decizia înființării unui număr de 320 de biblioteci populare pe lângă școlile rurale, printr-o hotărâre a ministrului Instrucțiunii Publice și Cultelor, Spiru Haret. Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES ''A fost înființată de domnul învățător Luca Paul (...) la 25 noiembrie 1878. Această dată este specificată într-un raport al unui revizor școlar care a vizitat biblioteca în 1902. Practic a specificat în raport (...) că această bibliotecă a fost înființată cu 20 de ani înainte ca ministrul Instrucțiunii Publice și Cultelor să decidă înființarea unor biblioteci pe lângă școlile rurale'', explică bibliotecara Georgeta Bucurel, cea care răspunde în prezent de funcționarea instituției de cultură. Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES în raportul revizorului școlar din 1902 se menționează că, la aproape două decenii și jumătate de la înființare, biblioteca era ''în stare bună'', iar sătenii citeau ''mai cu drag povestiri ușoare istorice și alte scrieri pe înțelesul tuturor''. Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES Cel care a înființat biblioteca, învățătorul Luca Paul, care a fost câțiva ani și director al școlii, și-a pus amprenta și asupra altor aspecte ale vieții localnicilor din Domnești. Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES ''Luca Paul a fost un om foarte important pentru comuna noastră pe toate planurile - cultural, social, politic, economic. Tot dumnealui a înființat și prima bancă cooperatistă numită 'înfrățirea', în 1902 a înființat, împreună cu localnicii, primul cămin cultural (...), la inaugurarea căruia a participat chiar ministrul Instrucțiunii Publice și Cultelor de la acel moment, domnul Spiru Haret'', povestește Georgeta Bucurel. Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES După inaugurare, căminul cultural a găzduit și biblioteca până la finalul anilor '70 ai secolului trecut, când a fost dată în folosință, în centrul comunei, clădirea unei noi case de cultură, în care au fost mutate cărțile și sala de lectură. în prezent, Biblioteca Publică ''Luca Paul'' din Domnești are peste 11.000 de volume și un număr de 570 de utilizatori activi, precum și o sală de lectură spațioasă și modernă. Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES însă împrumutul de carte nu este singurul serviciu oferit comunității. Copiii de la instituțiile de învățământ din localitate, de la preșcolari până la elevii de liceu, participă în mod constant la evenimente cultural-educative organizate cu diverse ocazii, precum Ziua Națională, Crăciunul sau 8 Martie. Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES Un important punct de atracție îl reprezintă Secția muzeistică, înființată la începutul acestui mileniu, la inițiativa Societății Culturale Domnești. Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES ''Societatea Culturală Domnești a pus bazele Secției muzeistice. (...) Secția deține o expoziție modernă de metaloplastie lucrată de către domnul inginer arhitect Constantin Samoilă (...), care și-a dorit ca lucrările de suflet să fie aici, la noi, la bibliotecă și le-a donat cu cel mai mare drag. Mai este expoziția de numismatică, monede și medalii, parte din colecția domnului doctor colonel Ion Donoiu, care a fost vicepreședintele Societății Numismatice (...). Și tot dumnealui ne-a dat expoziția de flori de piatră și fosile. (...) Avem o expoziție de cărți vechi din secolele XVII-XIX, expoziție de icoane pe lemn din secolele XVI-XIX, cea mai veche este icoana din 1518-1519. (...) Aceasta este data picturii, este unicat, se pare că a fost comandată cu ocazia unui eveniment din familia lui Neagoe Basarab'', detaliază bibliotecara Georgeta Bucurel. Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES în plus, în colecția etnografică se află obiecte de port popular specifice zonei, precum și unelte legate de ocupațiile tradiționale - păstoritul, pomicultura și prelucrarea lemnului. Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES Existența unei astfel de instituții de cultură este apreciată de principalii beneficiari, tinerii din comuna Domnești. Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES ''Pentru mine, biblioteca reprezintă un spațiu unde pot să mă recreez, un spațiu de unde pot să mă inspir, atât la școală cât și în lucrările mele personale, pentru că înainte îmi plăcea foarte mult să scriu. Reprezintă un loc unde pot să mă cultiv, pentru că sunt foarte multe cărți foarte bune și care îmi plac foarte mult. Reprezintă un spațiu unde poți să te dezvolți din punct de vedere cultural, unde sunt foarte multe activități, se întâmplă foarte multe lucruri frumoase (...). Avem muzeu, avem spațiu de metaloplastie, avem biblioteca și chiar cred că tinerii se pot inspira din acel loc și ar trebui să-l viziteze cât mai des, pentru că așa se pot dezvolta'', a mărturisit Bianca Enaru, elevă în clasa a XII-a la liceul din localitate. Foto: (c) GEORGE ONEA / AGERPRES Și pentru colega ei, Isabela Badea, biblioteca reprezintă un spațiu al învățării, dar și al relaxării spirituale. Foto: Georgeta Bucurel ''Mă simt foarte liniștită în bibliotecă, mai ales dacă mă duc cu prietenii. Este un loc magic, pot spune (...). Sunt multe cărți pe care la biblioteca liceului nu le poți găsi, sunt foarte multe tablouri, sunt foarte multe lucruri frumoase, istorice (...). Tot acolo am organizat de multe ori spectacole, am organizat evenimente și este un sentiment foarte plăcut când știi că ai făcut ceva și se uită lumea la munca ta'', a spus Isabela Badea.
REPORTAJ/Vâlcea: Casa 'Anton Pann' - 'băbuța dintre blocurile comuniste' ce spune povestea compozitorului imnului național
O casă mică, albă, cu pridvor, ascunsă printre blocurile din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, reprezintă unul dintre cele mai importante repere culturale ale urbei de la poalele Dealului Capela, ea amintind că în aceste locuri, în urmă cu aproape două secole, Anton Pann, considerat de mulți părintele melodiei imnului național 'Deșteaptă-te, române!', a trăit momente esențiale ale vieții sale. Printre numeroasele locuri de poveste din capitala județului Vâlcea, Casa Memorială 'Anton Pann' este un obiectiv turistic de neratat, nu doar pentru că păstrează vie amintirea celui rămas în memoria colectivă drept 'finul Pepelei, cel isteț ca un proverb', așa cum i-a spus Eminescu în poemul Epigonii, ci și pentru autenticitatea spațiului, care reconstituie atmosfera unei locuințe boierești de târg din secolele trecute. Clădirea, ridicată la mijlocul secolului al XVIII-lea, cu patru camere, hol, foișor și beci, a supraviețuit perioadei comuniste, când aproape întreaga zonă centrală a orașului a fost demolată și remodelată după standardele arhitecturale ale conducătorilor de la acea vreme. Ar fi fost și ea năruită dacă nu intervenea scriitorul Dinu Săraru. A contat mult faptul că Anton Pann a locuit aici o perioadă, astfel că a rămas în picioare, chiar dacă în anul 1982 a fost translatată peste 37 de metri de pe amplasamentul inițial, sub coordonarea celebrului inginer Eugeniu Iordăchescu, care a salvat în acest fel și alte multe clădiri de patrimoniu din țară de la demolare. 'La vremea respectivă se luase decizia de sistematizare a orașului, adică de dărâmare a tot ceea ce însemna vechi și util și de reconstruire a orașului prin aceste blocuri de locuințe. Ea a fost adusă pe locația actuală pe șine de cale ferată, săltată cu pompe hidraulice, cu macaraua. Știu că am citit undeva în arhivă că ar fi avut undeva la 180 de tone monumentul în sine când a fost strămutat. După anul 1977 s-a luat această decizie, pentru că ceea ce a făcut cel mai mult rău în privința aceasta a fost fuga lui Pacepa din România. El era directorul Serviciului de Informații Externe și dezertarea lui la inamic, cum se considera la vremea aceea, a însemnat pedepsirea celui care îl avea în subordine și anume celebrul general Coman, care a fost adus prim-secretar la Vâlcea. El, ca să reintre în grațiile dictatorului Nicolae Ceaușescu, a luat decizia să dărâme centrul istoric. Istoricul Sorin Oane avansează chiar și un procent de aproximativ 70 -80% din centrul vechi al Râmnicului care ar fi fost pus la vremea respectivă la pământ', a precizat, pentru AGERPRES, directorul Muzeului Județean Vâlcea, Claudiu Tulugea. Clădirea salvată din calea buldozerelor a fost transformată apoi în muzeu, cu o grămadă de obiecte vechi și valoroase, adunate și expuse pentru a recrea atmosfera unei locuințe de târg din vremea lui Anton Pann. Astfel, chiar dacă nu impresionează prin dimensiune, imobilul are foarte mult farmec, fiind descris de cea care care cunoaște cel mai bine istoria acestui loc de poveste drept 'o băbuță între blocurile comuniste'. 'Expoziția permanentă încearcă să puncteze peregrinările artistului pe meleagurile vâlcene între anii 1826-1828 și 1835-1837. Practic, artistul a locuit în această casă patru ani în două etape. Nu a fost proprietate personală, singura lui proprietate fiind în București, unde de curând a fost deschisă o a doua casă memorială 'Anton Pann', care aparține Muzeului Național de Literatură al României. Mă întrebați de ce a fost păstrată această casă? Datorită scriitorului Dinu Săraru, a vechimii ei - se apropie de 300 de ani - și a faptului că Anton Pann a locuit o perioadă în ea', ne explică muzeografa Daniela Șerbănescu. în prezent, clădirea păstrează aproximativ 80% din elementele originale, deși a trecut prin mai multe restaurări. Ultima intervenție majoră a fost în urmă cu aproximativ un deceniu, pentru refacerea tencuielii și înlocuirea unei părți din acoperișul cu șiță al imobilului. Și interiorul a fost reamenajat astfel încât să reflecte o parte din personalitatea și munca lui Anton Pann, iar vizitatorul să poată să-l descopere în fiecare dintre încăperile casei care îi poartă acum numele. 'Din păcate, lucruri personale de la Anton Pann nu prea sunt, pentru că a stat aici cu chirie. Există un singur document rămas de la el, un document cu notițe personale pentru muzica psaltică. Avem însă expuse aici piese de mobilier, obiecte decorative din cositor, alamă, alpaca, portrete ale unor personalități care au avut legături cu viața și opera lui. Avem, de asemenea, lucrări muzicale, culegeri de folclor, poezii și povestiri ale lui Anton Pann, instrumente muzicale - ceteră, cobză - și multe alte obiecte din aceeași perioadă, achiziționate sau donate, prin care noi încercăm să îi aducem pe vizitatori în povestea noastră, în timpurile lui Anton Pann', adaugă muzeografa. Anton Pann s-a născut Antonie Pantoleon Petroveanu, pe final de secol XVIII, în estul Bulgariei. El a ajuns pentru perioade mai lungi sau mai scurte în Râmnicu Vâlcea în repetate rânduri, unde a fost dascăl de muzică psaltică, tipograf și cântăreț la biserică. Tot aici a trăit o intensă poveste de dragoste cu Anica, nepoata stareței de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, dar a cules și definitivat și linia melodică pentru actualul imn de stat al României. Ar fi fost prezent, spun istoricii, și pe 29 iulie 1848, în Zăvoiul Vâlcii, atunci când acest cântec patriotic pe versurile lui Andrei Mureșanu a răsunat cu prilejul 'sfințirii stindardelor libertății naționale după noua constituție'. De asemenea, ultima parte a vieții lui este legată oarecum tot de această zonă. Se spune că, în toamna anului 1854, în timp ce călătorea prin Oltenia, s-ar fi oprit la vestitul Târg de la Râureni, unde s-ar fi îmbolnăvit de tifos și se stinge din viață pe 3 noiembrie același an, la București, după o scurtă suferință. Astăzi, casa-muzeu în memoria lui Anton Pann, situată în apropierea Parcului Zăvoi, atrage anual peste 10.000 de vizitatori, majoritatea interesați de viața și opera celui care a marcat profund identitatea culturală a orașului, însă și clădirea în sine rămâne un reper istoric important, fiind considerată cea mai veche casă care se mai păstrează intactă din Râmnicu Vâlcea. A fost construită în jurul anului 1750 de o familie de negustori venită din sudul Dunării, pe structură de lemn și din cărămidă, în stilul tradițional al caselor oltenești. în exteriorul muzeului se află și un bust în piatră al lui Anton Pann, realizat în 1968 de sculptorul Mircea Ștefănescu, în prezent monument istoric de importanță județeană, ce completează acest spațiu dedicat memoriei sale. AGERPRES/(AS - redactor: Ramona Dincă, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
REPORTAJ/Româncă în Uganda, mama unui copil găsit la gunoi; nu se moare atât de ebola, cât de foame și sărăcie (FOTO/VIDEO)
Rozalia Ancuța Mureșan, o româncă misionară în Uganda, mama unui copil pe care l-a adoptat după ce l-ar fi găsit la gunoi, spune că oamenii nu mor, în țara africană, atât de ebola, cât de 'foame, sărăcie sau HIV', efortul umanitar pe care îl depune fiind susținut de prietena sa Adriana Popa, croitoreasă pentru copiii ugandezi. Video: (c) Rozalia Ancuța Mureșan Ancuța Mureșan are 42 de ani și s-a născut în Borșa, Maramureș. La 19 ani a părăsit România și s-a stabilit în Spania unde a lucrat ca infirmieră. în anul 2016 a ajuns pentru prima dată în Uganda. în ultimii ani s-a bucurat de o relație strânsă de prietenie cu Adriana Popa. Foto: (c) Rozalia Ancuța Mureșan îmbolnăvirile cu ebola nu au deteminat-o să plece din țara africană, în care, spune ea, se moare cel mai mult de foame și de sărăcie. Foto: (c) Rozalia Ancuța Mureșan 'în ultima vreme se vorbește despre ebola, toată lumea mă sună și mă întreabă dacă sunt bine, să părăsesc țara, dar să vă spun drept: nu suntem speriați. Este adevărat că la noi în Uganda sunt câteva cazuri, dar nimic deosebit. Zilele trecute președintele Ugandei a ținut discurs și a zis doar să ne protejăm. Noi am mai trecut prin ebola acum câțiva ani, dar virusul este adus la noi prin alte persoane din Congo, șoferi de tir, oameni care au venit să caute tratament la spitalele din Uganda. Au zis să păstrăm distanța, să nu dăm mâna cu nimeni, au cerut ca în localurile publice să se pună apă și săpun la intrare sau dezinfectant. Să evităm locurile unde putem avea contact cu cineva bolnav. Zilele trecute am fost în capitala Kampala și nu era nimic ieșit din comun, toate magazinele și restaurantele erau deschise, nimeni nu vorbea despre ebola. Ne desfășurăm activitatea normal, ne rugăm la Dumnezeu să ne păzească de orice boală și mergem înainte. în fiecare zi ne luptăm cu boli și pierdem persoane dragi și nu este ebola, boala se numește 'foame', 'sărăcie' sau HIV', a spus, pentru AGERPRES, Rozalia Ancuța Mureșan. Foto: (c) Rozalia Ancuța Mureșan La doi ani după ce a ajuns în Uganda, românca a devenit misionară pe termen lung. Sprijină familiile nevoiașe, le dă copiilor posibilitatea de a merge la școală și oferă asistență medicală bolnavilor. Foto: (c) Rozalia Ancuța Mureșan 'Am ajuns în Uganda pentru prima dată în anul 2016, undeva la poalele junglei, într-un sat uitat de lume și de atunci locuiesc aici și, din anul 2018, sunt misionară pe termen lung. Sunt directorul organizației Favored Anac Missions, o organizație creștină non-guvernamentală. Locuim în județul Kiboga, sat Kigatanzi. în primul rând mergem prin sate, sponsorizăm copiii să poată merge la școală, avem peste 150 de copii sponsorizați de români. Taxa la o școală privată este de 250 euro pe an. Forăm fântâni. O mare problemă în Uganda este lipsa apei potabile, majoritatea satelor duc lipsă de apă potabilă. Unii dintre ei nu au băut niciodată o cană cu apă potabilă, în unele sate am văzut că oamenii beau apa împreună cu animalele, alții din mlaștină. Prețul unei fântâni este de 6.000 euro. Oferim familiilor foarte sărace un animal, îi învățăm să se gospodărească singuri, oferim ajutor medical. Majoritatea oamenilor de aici nu își permit să își cumpere un simplu paracetamol. Mă ocup în special la spitalul din comună de secția de pediatrie și de copii malnutriți. Am cumpărat mașini de cusut și învățăm oamenii să coasă. Prietena mea, Adriana Popa, care a venit aici de mai multe ori, este cea care se ocupa de partea aceasta', a precizat Ancuța Mureșan. Pe lângă activitățile umanitare pe care le desfășoară, misionara se îngrijește de un copil părăsit cu o poveste dramatică. Foto: (c) Rozalia Ancuța Mureșan 'Sunt mama unui băiețel ugandez de 5 ani, pe nume Simon. Nu știm exact data când a fost născut, a fost aruncat la groapa de gunoi de la noi din comună', subliniază Anca. într-un videoclip postat pe TikTok, povestește alături de Adriana Popa cum a reușit să salveze copilul, care, după ce a fost descoperit de poliție, în prag de moarte, urma să ajungă la o groapă comună. 'Acum trei ani, în data de 30 septembrie, am primit un telefon de la poliția locală din comuna unde locuiam eu înainte și mi-a spus să mă duc repede, că au un caz foarte special cu un copil care e pe moarte. (...) Am văzut că sărăcuțul că nu mai respira aproape deloc, era cu ochii dați peste cap (...) La doi ani avea doar patru kilograme și doamna polițistă de acolo, de la Protecția copilului, a zis - eu am întrebat-o: 'Ce să fac cu el?' Și a zis: 'Ia-l acasă la tine, să nu moară aici la noi în birou'. Și eu am spus: 'Cum să moară aici la noi în birou? Să moară la mine acasă?'. Că eu nu sunt cetățean ugandez, nu dețin o bucată de pământ și nu pot să îngrop pe nimeni aici la mine. Și a spus: 'Lasă că facem noi actele. Dacă moare, moare, îl aducem înapoi, îl aruncăm la groapa comună'. (...) Am sunat un medic pediatru și a zis: 'Ce căută copilul ăla acasă la tine?' Și am zis: 'Mi l-a dat poliția'. 'Adu-l repede la spital!'. Când am ajuns acolo, când l-a consultat, doctorul ăsta pediatru a zis: 'Lasă-l aici că în câteva ore moare, nu mai are șanse'. (...) M-am dus înapoi la spital și când l-am văzut, era cu ochii deschiși, așa mari, i se vedeau ochii mari. Și în momentul când am stat acolo cu el, l-am îmbrăcat iarăși, am încercat să văd dacă reacționează, l-am pus pe pat și, în momentul ăla, când l-am pus pe pat, i-am zis că plec acasă. Și el, cum era cu capul într-o parte, era pe burtă pus, a întins mâna când m-a văzut că plec și a strigat: 'Mama!'. Și în momentul ăla, când eu am auzit că el mă strigă mama, am zis: 'ãsta-i copilul meu!', relatează în clip maramureșeanca. Foto: (c) Rozalia Ancuța Mureșan Ancuța Mureșan afirmă că Uganda este o țară a contrastelor, pe cât de săracă, pe atât de ofertantă din punct de vedere turistic, cu oameni primitori, gata să ofere din puținul lor celor care le calcă pragul. 'Uganda este o țară frumoasă, este numita perla Africii, totul este verde. în schimb majoritatea persoanelor aici trăiesc din agricultură. Nu prea avem fabrici, nu se găsesc locuri de muncă. O zi de săpat, de dimineața până seara, este doi euro și dacă nu are bani să te plătească îți oferă ceva, o cană de fasole sau niște rădăcini/kasava, cartofi dulci, să ai ce pune pe masa familiei. Am ajuns într-o zi la o bătrânică ce locuia singură și a rămas fără mâncare. Când am intrat în casă, am văzut că a mâncat buretele de la salteaua pe care dormea. Sunt imagini groaznice pe care le văd în fiecare zi. Uneori îmi vine să îmi iau lucrurile și să las totul, să merg înapoi în Europa, așa de mare este durerea, dar îmi trece și mă bucur că sunt aici și că pot să ajut. Pentru mine Uganda este casa mea. Trăim într-o lume unde sărăcia este la ordinea zilei, dar oamenilor nu le lipsește zâmbetul, sunt prietenoși. Când mergi în vizită la cineva sărac, nu pleci cu mâna goala, îți dau un avocado, câteva boabe de fasole, iar dacă le lași acolo se supăra foarte tare. Dincolo de toate aceste neajunsuri, cei care doresc să viziteze Uganda au ce vedea, de la parcuri, safari până la jungla Bwindi, unde pot fi observate gorilele cu spatele argintiu. Ugandezii vă așteaptă cu brațele deschise, o să auziți peste tot că vă strigă 'mzungu', om alb, așa ne spun', conchide românca. Foto: (c) Rozalia Ancuța Mureșan Adriana Popa, prietena Ancuței Mureșan, este o croitoreasă din Buzău. Ea se află acum în România, dar a efectuat mai multe misiuni umanitare în Uganda pentru a sprijini comunitatea locală prin activități voluntare care au inclus cursuri de croitorie pentru femei. Din cauza costurilor ridicate care implică o astfel de deplasare, buzoianca spune că o nouă călătorie nu va fi posibilă prea curând. Foto: (c) Rozalia Ancuța Mureșan 'Am văzut că e o problemă cu ebola, am vorbit cu colega mea, nu există nicio restricție în afara faptului că au pus la intrarea în restaurante dozatoare de dezinfectant, cum erau pe timpul COVID-ului. Deocamdată nu voi merge în Uganda, dar nu din pricina ebola, ci din lipsă de bani. Cu Anca m-am întâlnit de nouă ori, m-am dus eu la ea, a venit și ea în România, ne-am atașat, pentru că suntem aceleași firi. Ținem legătura, vorbesc în fiecare săptămână, cel puțin de două ori cu ea, prin mesaje. Au fost vreo două zile fără curent în Uganda, mi-a trimis apoi un video în care îmi spunea cum stă fără curent. A cumpărat un generator ca să țină frigiderul. Ne interesăm una de cealaltă, de sănătate, când și când mai intru cu ea în live pe TikTok. Am reușit să strângem bani pentru Anca, pentru ce i-a trebuit, o masă la copii, trei fetițe gemene, triplete, care aveau nevoie de lapte praf, pentru un băiețel care a murit, din păcate, pentru că mama lui în loc să-l ducă la medic, l-a dus la vrăjitoare și nu l-a lăsat să mănânce', a declarat, pentru AGERPRES, Adriana Popa. Epidemia de Ebola este ''sub control'' în Uganda, a declarat joi directorul general al agenției sanitare a Uniunii Africane (Africa CDC), care a salutat succesul procedurilor de monitorizare a cazurilor de contact în această țară în care 19 infectări, inclusiv două decese, au fost înregistrate într-un interval de aproape o lună. AGERPRES/(A, AS - redactor: Florin Zafiu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)
REPORTAJ/Vrancea: Echipa de Robotică AI Citizens de la Colegiul Cuza din Focșani a transformat istoria în limbaj Braille
în sălile Muzeului de Istorie și Arheologie din Focșani, printre documente, obiecte istorice și exponate care spun povestea trecutului, au apărut, începând de miercuri, câteva plăcuțe discrete, dar cu o semnificație aparte. Plăcuțele sunt inscripționate în alfabetul Braille și permit persoanelor cu deficiențe de vedere să se orienteze mai ușor în spațiul muzeal și să înțeleagă contextul exponatelor. în spatele lor nu se află o companie specializată sau un proiect finanțat de mari organizații, ci o echipă de liceeni pasionați de robotică de la Colegiul Național 'Alexandru Ioan Cuza' din Focșani. Pentru membrii echipei AI Citizens, proiectul a început din dorința de a face ceva util pentru comunitate, pornind de la tema sezonului competițional First Tech Challenge. 'Proiectul nostru a început la începutul sezonului competițional First Tech Challenge și s-a numit Decode. Inspirându-ne de la tema sezonului, 'decode', ne-am dorit să ajutăm persoanele cu dificultăți de vedere să decodeze artefactele din muzeul de istorie. Ne-am orientat către comunitate pentru că în fiecare sezon avem proiecte în comunitate și pentru comunitate. Colaborarea a fost una foarte bună și cred că vorbesc în numele tuturor colegilor mei când spun că ne-a ajutat să luăm contact cu o astfel de comunitate, să înțelegem dificultățile prin care trec și a însemnat foarte mult pentru noi să ne implicăm și să facem un proiect pentru o astfel de comunitate. Am făcut mai multe vizite la sediul asociației, am discutat cu persoane care se confruntă cu astfel de dificultăți și chiar am dus prototipurile plăcuțelor pentru a fi verificate. Aveam câteva litere greșite, câteva diacritice lipsă și ne-am dorit să avem un produs de calitate, care să fie folosit în muzeu, nu doar pentru concurs. Cei de la Asociația nevăzătorilor ne-au ajutat foarte mult, ne-au pus la dispoziție inclusiv dicționare cu cuvinte în Braille și a fost pentru prima dată când am luat contact cu astfel de materiale', a declarat, pentru AGERPRES, liderul PR al echipei de robotică, Irina Curcă. în spatele fiecărei plăcuțe s-au aflat însă ore întregi de muncă și numeroase variante de lucru. Pentru elevi, provocarea nu a fost doar să traducă informația, ci să o transforme într-un format perfect lizibil pentru utilizatorii alfabetului Braille. 'A fost multă muncă de cercetare. Am ținut legătura în numeroase rânduri cu Asociația Nevăzătorilor pentru a corecta orice variantă care nu era în regulă. Dificultatea principală a fost că plăcuțele au trebuit realizate manual, punct cu punct, în programul de proiectare. A trebuit să eliminăm și să repoziționăm elemente pentru ca textul să fie lizibil și să poată fi citit corect. Am trecut prin foarte multe prototipuri până să ajungem la varianta finală. Ne-am încăpățânat să nu renunțăm până când produsul nu a fost unul cu adevărat util pentru cei care îl vor folosi', a explicat Mario Atanasiu, voluntar în cadrul echipei și unul dintre coordonatorii tehnici ai proiectului. Tânărul spune că procesul a însemnat mai mult decât un simplu exercițiu tehnic. 'Am mers la muzeu, am preluat textele existente pe plăcuțele informative și am început traducerea lor în Braille. A fost un proiect dificil, pentru că totul a trebuit realizat manual în programele de proiectare 3D. Au fost multe încercări eșuate, probleme de spațiere și de imprimare. Cred că am avut cel puțin șapte serii de prototipuri. Prima dată am avut probleme cu aderența materialului, apoi cu distanțele dintre puncte. Fiecare eroare însemna să reluăm procesul. Dar faptul că acum plăcuțele sunt instalate și pot fi folosite de vizitatori este cea mai mare satisfacție. Cel mai important câștig este că putem da ceva înapoi comunității și că putem contribui la crearea unui spațiu mai accesibil pentru toată lumea', a spus Mario Atanasiu. Pentru reprezentanții Asociației Nevăzătorilor din Vrancea, inițiativa elevilor răspunde unei nevoi reale. Chiar dacă persoanele cu deficiențe de vedere pot vizita muzeele însoțite de ghizi, orientarea în spațiu și înțelegerea contextului istoric devin mult mai ușoare atunci când există repere tactile. 'Nu este neapărat dificil să mergi într-un muzeu, însă problema este că nu poți vedea exponatele și nu îți dai seama întotdeauna ce perioadă istorică este prezentată sau în ce secțiune te afli. Ghizii te pot ajuta, dar astfel de plăcuțe oferă un plus de autonomie. Nevăzătorul poate afla imediat dacă se află într-un spațiu dedicat unei anumite perioade istorice sau unui anumit tip de exponat. își poate construi o reprezentare mentală a locului și poate înțelege mai bine ceea ce i se prezintă. Sunt lucruri care par mici pentru cei care văd, dar care ajută foarte mult la orientare și la accesibilizare', a declarat Forin Pâsu, reprezentant al Asociației Nevăzătorilor din Focșani. Muzeologii s-au declarat foarte încântați de accesibilizarea muzeului și speră ca această colaborare să meargă mai departe. 'Le mulțumesc copiilor că ne-au ales pe noi, secția de Istorie și Arheologie de la Muzeul Vrancei, să fim și noi mai vizibili pentru cei care nu reușesc să ne vadă. Noi, ca și ghizi, oferim foarte multe explicații dar, din păcate, nu suntem mereu aici. Copiii au venit cu această idee genială cu aceste plăcuțe și sper să continuăm colaborarea și să reușim să facem și niște replici 3D ale unor obiecte, ca dumnealor să înțeleagă exact ce înseamnă obiectele vechi, pe care noi reușim să le scoatem din pământ, că e ceramică, metal, monede', a declarat arheologul Mădălina Stănescu. Proiectul muzeului este doar una dintre inițiativele prin care AI Citizens încearcă să aducă tehnologia mai aproape de comunitate. Echipa focșăneană este una dintre cele mai performante din România și s-a întors recent de la Campionatul Mondial de Robotică din Houston, unde a ocupat locul al patrulea la nivel mondial și a obținut premiul Inspire Award, una dintre cele mai prestigioase distincții ale competiției. Pentru membrii echipei, succesul internațional și proiectele sociale fac parte din aceeași filozofie. 'Premiul Inspire este acordat echipelor care excelează pe toate criteriile competiției. Suntem convinși că proiectul realizat împreună cu muzeul și toate activitățile desfășurate în comunitate au contat foarte mult. Ne place să spunem că suntem o echipă mult mai mare decât cei care se văd la competiții. Din echipa noastră fac parte și cei care ne-au sprijinit, cei care au lucrat cu noi la muzeu, cei de la Asociația Nevăzătorilor, profesorii, autoritățile și oamenii care ne-au susținut. Performanțele noastre sunt rezultatul acestei colaborări', au transmis reprezentanții AI Citizens. De la muzeu nu a lipsit nici robotul construit de echipă pentru Campionatul Mondial de la Huston, care a necesitat circa șapte luni de muncă, toate piesele negre și roz din componența acestuia fiind printate cu imprimanta 3D de membrii echipei. într-o perioadă în care tehnologia este asociată cel mai adesea cu inteligența artificială, algoritmii sau competițiile internaționale, elevii din Focșani au demonstrat că ea poate însemna și altceva: o punte discretă între istorie și accesibilitate, între performanță și solidaritate. Iar pentru vizitatorii nevăzători ai Muzeului Unirii, câteva rânduri scrise în Braille pot face diferența dintre o simplă vizită și o experiență în care trecutul devine, în sfârșit, accesibil. AGERPRES/(A - redactor: Dana Lepădatu, editor: George Onea, editor online: Anda Badea) FOTO: (C) DANA LEPADATU / AGERPRES
BIBLIOTECA AZI/ Mureș: Biblioteca de la Albești, bastionul care a supraviețuit nu doar timpului, ci și deciziilor administrative dureroase (GALERIE FOTO)
în martie 1991, o tânără care lucra la finisat cămăși în Fabrica 'Târnava' din Sighișoara decidea să schimbe zgomotul mașinilor de cusut pe liniștea, pe atunci prăfuită, a unei biblioteci de sat. Ana Ciotloș nu știa atunci că va deveni 'cea mai performantă bibliotecară rurală din județ' și că, 35 de ani mai târziu, va fi la un pas de a fi victima unei restructurări administrative, salvată fiind de propria pasiune și de o decizie guvernamentală de ultim moment. Povestea Anei la Biblioteca Albești a început cu o inventariere care a durat șase luni. 'Dacă deschideai o carte, mai zăboveai lângă ea câteva minute', își amintește ea. Prima carte din inventar, cu numărul 1, este o ediție din 1952 a poeziilor lui George Topârceanu, apărută în Colecția Biblioteca Școlarului, Editura Tineretului, înscrisă în primul registru al bibliotecii din 1953. Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FOTO Succesul Anei nu se măsoară doar în cifre, ci în generații, fiindcă astăzi la bibliotecă vin copiii celor care, acum 30 de ani, erau primii ei cititori. 'Atunci se împrumutau și câte 40 de cărți pe zi, acum e cu mult mai puțin, fiindcă au apărut cărțile online, așa că cei mai mulți, în special tinerii, apelează mai mult la tehnologie. Dar totuși, ieri, spre exemplu, am avut 12 cititori. Sunt copiii celor care erau cititorii noștri activi de acum câțiva ani. Merge roata asta, bulgărele ăsta merge, pentru că înseamnă că mi-am făcut datoria. Vin părinții care au fost copii cu copiii lor', spune ea cu mândrie. Astăzi, Ana Ciotloș gestionează peste 22.300 de volume, dar biblioteca ei nu mai seamănă cu cea din 1991. Deși clădirea este o reminiscență a fostului Castel Haller, în interior se petrec lucruri desprinse din viitor: în fiecare miercuri, mansarda răsună de entuziasmul copiilor de la Clubul de Robotică, proiect derulat împreună cu Fundația Progres. Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FOTO Aici, copiii din sat, care nu au acces la cursurile scumpe de la oraș, învață limbaje de programare, cum funcționează senzorii de viteză sau semafoarele, sub îndrumarea Anei, care a învățat cot la cot cu ei să folosească Google Classroom. Poate cel mai emoționant gest de 'gherilă culturală' al Anei a fost momentul în care a decis să scoată lectura din bibliotecă și să o ducă acolo unde sunt oamenii: la magazinul din sat. 'Am citit 'Micul Prinț' în magazin. Timp de o săptămână, la ora 10 dimineața, mergeam acolo și citeam câte jumătate de oră. Oamenii au prins ideea și veneau special să asculte', povestește Ana Ciotloș. Inspirată de colegii de la Biblioteca Națională care citeau la metrou, Ana a demonstrat că 'Micul Prinț' poate opri timpul în loc chiar și într-o zi obișnuită de cumpărături la Albești, în ciuda cârcotelilor unora. Mulți spun despre Ana Ciotloș că a creat și menținut la Albești un adevărat 'ecosistem social': Clubul 'Carte pentru minte și inimă', unde 25 de adulți și copii se întâlnesc pentru a discuta lecturi care contează; 'Fetele Neînfricate' - un grup de adolescente unde se discută despre feminitate, încredere și valori, departe de mirajul 'buzelor umflate' și al modei de pe rețelele sociale; 'Sfoara Virtuală', o rețea de prietenie cu bibliotecari din toată țara și din Republica Moldova, formată în pandemie la inițiativa unei colege din Brașov, unde bibliotecarii își citesc povești pe WhatsApp pentru a alunga singurătatea. Recunoașterea performanței a venit și sub formă de finanțare europeană, Biblioteca Albești fiind inclusă oficial în proiectul de transformare în hub de dezvoltare a competențelor digitale, finanțat prin PNRR. Cu un buget generos la nivel de consorțiu (437.000 euro), biblioteca va fi dotată cu echipamente informatice de ultimă generație. Aici, bibliotecara va deveni formator pentru cetățeni, de la tineri la vârstnici, locuitorii vor învăța să navigheze în lumea digitală, transformând vechiul bastion al grofului Haller într-un far al modernității. Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FOTO Prin acest exemplu de la Albești, în zona sud-est a județului Mureș cultura nu se mai află pe lista de 'pierderi acceptabile', întrucât biblioteca rurală de aici a reușit să supraviețuiască în mod miraculos nu doar timpului, ci și deciziilor administrative dureroase. într-o epocă în care satele românești își închid porțile bibliotecilor sub presiunea digitalizării și a lipsei de fonduri, la Albești acest ultim bastion al unui fost castel nobiliar a devenit centrul unei rezistențe neașteptate. în ciuda performanțelor sale remarcabile, bibliotecara din comuna Albești, Anca Ciotloș, a scăpat în ultima clipă de la ghilotina tăierilor de personal. Primarul comunei Albești, Nicolae Șovrea, a recunoscut cu onestitate momentul de cumpănă în care a fost pus în fața reducerilor de personal din aparatul administrativ: 'Primul impuls a fost să desființăm postul de bibliotecar. Deși ne-am gândit că am comite o 'crimă', spre rușinea mea'. în urma numeroaselor frământări, de a alege pe cine să dea afară, cumpănind între faptul că biblioteca nu aduce venituri materiale, spre deosebire de custodele Muzeului Petofi Sandor, care are încasări consistente, Șovrea a decis, în cele din urmă, că dacă vor exista tăieri de personal, acestea se vor face din aparatul administrativ. Salvarea simbolică a venit mai ales din performanța individuală a bibliotecarei, dar și în urma deciziei guvernamentale providențiale, așa cum o numește primarul. în februarie 2026, Guvernul a decis ca posturile din cultură să fie exceptate de la calculul de reducere a schemelor de personal pentru primării și consiliile județene. Această modificare legislativă a acționat ca un scut pentru instituțiile culturale, inclusiv pentru Biblioteca din Albești, asigurându-se că procentele de reducere aplicate aparatului administrativ nu vor duce la închiderea bibliotecilor sau muzeelor rurale care încă mai funcționează. Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FOTO Astfel, bibliotecara din Albești nu a rămas în funcție doar ca un act de bunăvoință locală, ci ca o confirmare a faptului că statul a înțeles, în ultimul ceas, că nu poți face economie sacrificând educația unei comunități. Clădirea din Albești, care adăpostește astăzi mii de volume, este încărcată de istorie. Aici era, odinioară, intrarea pe domeniul castelului deținut de groful Haller. Locul în care astăzi copiii răsfoiesc cărți, pe vremuri era poarta de intrare pe domeniul nobiliar, în spatele căreia se întindeau parcuri și un lac, amintite acum doar de o gravură veche dintr-o carte de istorie. Din 2009, administrația publică locală a înțeles că această ruină simbolică trebuie să rămână în picioare, astfel, printr-o renovare masivă, acoperișul a fost refăcut, iar mansarda a fost transformată într-un spațiu modern care îi lasă impresionați pe cei care îi trec pragul. însă pereții, oricât de frumoși, ar fi rămas reci fără sufletul care îi anima, bibliotecara Anca Ciotloș, care a demonstrat că nu este doar un custode de cărți, ci un manager cultural de elită. Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FOTO Evaluată drept cea mai performantă din județ în mediul rural, și distinsă cu Premiul 'Monica Andriesei' - 2025, ea a demonstrat că un om dedicat poate schimba destinul unei întregi comunități. 'Bibliotecara noastră are niște proiecte proprii și a fost receptivă la tot ceea ce a ieșit pe piața cititului, inclusiv aplicarea proiectului BiblioNet, dotarea cu calculatoare. Iar copiii au început să o caute mult mai des, mai ales că-i ajută și la pregătirea lecțiilor și a avut niște generații chiar studioase, care fac sau au făcut mândria școlii și mândria comunei. Deci suntem pe un făgaș cât de cât normal și ceea ce face doamna bibilotecară e de apreciat. Apreciem atât noi, cât și părinții copiilor și nu ascund, că nu e o noutate, dar încă are abonați și din rândul persoanelor vârstnice', a subliniat Nicolae Șovrea. Edilul a precizat că bibliotecara Ana Ciotloș este foarte atentă și la evenimentele culturale naționale, cum ar fi Ziua Culturii Naționale, când organizează fel de fel de întâlniri, atât cu copiii, cât și cu adulții. 'A avut loc o activitate mare în anii trecuți, când organiza un festival internațional, 'Concurs de poezie Mihai Eminescu', la care participau sau au participat grupuri de la școli din județ, dar și din județele vecine și chiar din Republica Moldova. Am avut vreo trei ediții foarte reușite, dar spre regretul meu și poate și din vina mea, am renunțat la festival, deși a fost o emulație fantastică. Am primit aprecieri din partea județului, a celor implicați în cultură din județ, că noi, o comună, reușim să facem asemenea lucruri pe care nu le fac orașele sau municipiile din județ. Suntem mulțumiți și apreciem ceea ce face. Poate folosesc des cuvântul apreciere, dar cererea este încă pozitivă din partea Bibliotecii Județene, din partea școlilor generale din Albești și din Sighișoara, căci sunt mulți copii care studiază în Albești și la școli din municipiul Sighișoara, care este foarte aproape de noi', a afirmat primarul Nicolae Șovrea. Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FOTO Secretul succesului de la Albești stă în adaptare. Bibliotecara a înțeles rapid că pentru a atrage copiii într-o lume a ecranelor, biblioteca trebuie să devină partenerul lor. Prin proiectul BiblioNet, instituția a fost dotată cu calculatoare, devenind locul unde elevii își pregătesc lecțiile sub îndrumare. Așa cum recunoștea și primarul, activitățile bibliotecarei au depășit demult granițele comunei, de la Festivalul Internațional de Poezie 'Mihai Eminescu', care aducea grupuri de elevi chiar și din Republica Moldova, până la lansări de carte unde sala devenea neîncăpătoare pentru părinți, copii și critici literari veniți din județele vecine. Astfel, biblioteca a pus Albeștiul pe harta culturii vii. 'S-a mirat autoarea când a văzut că erau așa de mulți că nu încăpeau în bibliotecă. Sala s-a umplut de copii și de părinți', povestește primarul, amintind de o lansare de carte recentă. Ana Ciotloș crede că succesul unei biblioteci rurale depinde de Primărie și de Consiliul local, dar mai ales de bibliotecar. Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FOTO 'Ca bibliotecar trebuie să fii implicat cu dăruire, să pui tot sufletul și cunoașterea ta. Pentru că pui suflet, dar trebuie să știi și să comunici cu lumea, să comunici, să fii aproape, să empatizezi cu oamenii. Deci nu numai să aștepți să vină cineva să îți dea. Trebuie să te implici', consideră Ana Ciotloș. Prin acest exemplu, la Albești, s-a demonstrat un adevăr simplu, dar rar: când omul sfințește locul, nici măcar crizele economice nu pot stinge lumina dintr-o bibliotecă. AGERPRES / (A - redactor: Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)
REPORTAJ Tulcea: Început de sezon turistic promițător în Delta Dunării
începutul de sezon turistic în Delta Dunării este unul 'promițător' pentru unii proprietari de pensiuni turistice, în ciuda vremii nefavorabile și a războiului declanșat de Rusia în Ucraina, oaspeții arătându-se interesați atât de evenimentele organizate în aer liber, cât și de dezbateri pe teme de actualitate. Proprietarul unei pensiuni din satul Jurilovca, Vasilică Bold, a declarat, pentru AGERPRES, că principala problemă pentru unii oaspeți este vremea nefavorabilă și că, în ciuda acesteia, înregistrează un număr similar de turiști în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. 'începutul de sezon este promițător. Avem același volum de turiști care se concentrează îndeosebi în weekend, dar, odată cu vacanța copiilor, se va reveni. Rezervările pentru vară sunt la fel ca în anii trecuți. Vremea nu ne ajută încă, dar suntem optimiști. în ultima perioadă, oamenii se ghidează după vreme. Dacă plouă, își anulează rezervarea și revin în alte zile', a afirmat Vasilică Bold. El le oferă oaspeților atât preparate tradiționale românești, cât și specifice unei bucătării de lux și, alături de alți operatori din localitate, pledează pentru simplificarea birocrației. 'E nevoie de o simplificare reală a birocrației, iar Guvernul să se gândească la niște reforme reale, inclusiv pentru cei care vor să se întoarcă din străinătate. Este nevoie de un program pentru a stimula natalitatea pentru că, peste 20 de ani vei întâlni copiii de astăzi în câmpul muncii, iar tu, ca stat, vei avea de câștigat, dacă vrei să te dezvolți', mai spune proprietarul pensiunii de pe malul lacului Golovița. Anul trecut, în contextul restricțiilor bugetare, comuna Jurilovca a suspendat organizarea Festivalului borșului de pește, dar a intrat în rândul stațiunilor turistice de interes local, în baza unei Hotărâri de Guvern. Nu același lucru se poate spune însă despre satul Somova. Aflat pe malul complexului Somova-Parcheș, la granița româno-ucraineană, satul de pe drumul european 87 a găzduit, la finalul săptămânii trecute, festivalul Dichis'n'Blues, care a presupus atât concerte la asfințit, cât și dezbateri în miezul zilei pe teme legate de actualitate. 'Festivalul de aici este inedit. Mereu se organizează evenimente între betoane, între blocuri, dar aici e rustic, e frumos. întotdeauna, este o plăcere pentru mine când am de-a face cu o trupă care cântă dozat, iar membrii se respectă între ei ca nivel, ca intonație, dinamică. Din păcate, în zilele noastre, multe trupe merg pe ideea că fiecare vrea să se audă cel mai tare și se ajunge la un concurs care nu e benefic nici măcar pentru public', a afirmat unul dintre participanții la festival, Adrian Motoc. Spune clar că nu îi este teamă de războiul la limita căruia se află. 'în general, astea sunt probleme mult prea mari și, orice aș face, nu s-ar schimba nimic. Nu am teamă de război, de boli, iar asta depinde de cum ești intern, ca om', a mai spus Motoc. Dezbaterea 'KGB blues: Nostalgia lui Putin și războiul din Ucraina', susținută de Armand Goșu, Cosmin Popa, Daniel Citirigă și Cătălin Gomboș a atras peste 100 de persoane, a explicat nostalgiile prin 'impas intelectual', a prezentat regimul din Rusia drept un totalitarism bazat pe un mix între rețele de servicii secrete, rețele criminale, control al spațiului public și interese de clan, finalul războiului din Ucraina previzionând căderea lui Putin. 'Eu nu văd că Putin escaladează. Contraofensiva pe care a încercat-o pe 18 martie a eșuat într-o săptămână, pierderile sunt uriașe și în acest moment eu văd că Zelenski escaladează și e la un pas să izoleze militar Crimeea și acesta, cu adevărat, poate fi un moment cu valoare strategică. (...) Suntem în preziua unui moment cu valoare strategică', a declarat analistul politic Armand Goșu, în timpul dezbaterii. Cei prezenți s-au arătat interesați de cât de multă 'rusie' există în România, iar răspunsurile au fost date și după încheierea sesiunii de întrebări și răspunsuri. 'Am făcut o călătorie în Delta Dunării din România, Ucraina și în Republica Moldova și există diferențe foarte mari. în România, delta pare abandonată de stat, poate pentru că sunt și foarte puțini locuitori, iar ca atare, din punct de vedere electoral, nu 'merită' aceste investiții ale politicului în Deltă. Am văzut sate cu trei, patru locuitori, nu sunt dispensare, asistente nici măcar în sate importante, nu sunt farmacii. Pare un spațiu abandonat la marginea unui război în timpul căruia inamicul se uită poate cu interes la acest loc, pesemne nu foarte asigurat nici din punct de vedere militar, dar în orice caz uman nu este asigurat. în Ucraina, Delta e mult mai urbanizată și mult mai avansată. Unde noi avem sate, ei au orașe. Am întâlnit o poveste a unei femei din Periprava care era pe cale să nască și, pentru că nu putea să ajungă la Tulcea, fiindcă nu avea cu ce, au vorbit Gărzile de Coastă și au dus-o la Vîlkovo. Sunt cazuri în care noi nu suntem în stare să ne protejăm pur și simplu acest areal', a declarat, pentru AGERPRES, jurnalista Sabina Fati, care a susținut la rândul ei conferința 'Marea Neagră și Delta Dunării. Povești de pe drumuri', în timpul festivalului din satul Somova. în opinia ei, evenimentul din satul de la granița româno-ucraineană a fost unul 'intelectual', iar dezbaterile nu au făcut decât să însuflețească festivalul. 'Delta, cu prelungirile ei în Ucraina și Republica Moldova, este un areal comun, dar noi avem acum o problemă cu Bîstroe pe care am abandonat-o, fiindcă Ucraina este în război și nu vrem să acutizăm și să complicăm o relație. Dar este o problemă pe care cele două state trebuie să o rezolve. Și da, dezvoltarea acestei regiuni ține foarte mult cont de ce va reuși România să facă pentru că, după ce se termină războiul, se va investi foarte mult în Ucraina și în regiunile de graniță, iar aici depinde foarte mult dacă România reușește să depășească handicapul pe care l-a avut până acum în extragerea banilor europeni și internaționali. Dacă reușește să dovedească eficiență și să prezinte proiecte, Constanța și Tulcea pot deveni hub-uri ale dezvoltării. Totul depinde de viziunea pe care o au politicienii și dacă reușesc să depășească riscul pe care-l vedem acum în programul SAFE, unde vedem că toate structurile se bat între ele pe dedesubt și au fost în stare să dărâme un Guvern doar pentru un program pe care vor să și-l împartă între ele. Dezbaterile nu au făcut decât să însuflețească acest festival extraordinar făcut la granița cu Ucraina. Mi se pare minunat', a afirmat Sabina Fati. Pentru comunitatea din Somova, cele trei zile de festival au fost binevenite, în ciuda mesajului RO-ALERT privind posibilitatea căderii unor drone primit în timpul acestora. 'Toate pensiunile din comună au fost pline, iar evenimentul a promovat de fapt localitatea, ceea ce este extraordinar', a declarat proprietara unei pensiuni din comună, Sanda Cojocaru. *** Evenimentele organizate în această vară în Deltă îi invită pe oaspeți să încerce rezervația indiferent de vreme și să meargă cu bicicleta, caiacul sau la pas prin zone mai puțin cunoscute, să vadă asfințitul de pe Dunăre sau să participe la cafenele comunitare, dar și la concursuri de pescuit dedicate femeilor. Astfel, Asociația'Cu drag din Sulina' va organiza pe 18 iunie o întâlnire deschisă dedicată celor care vor să contribuie la viitorul zonei. 'Vom împărtăși idei, experiențe și perspective despre comunitatea noastră și despre ceea ce face Sulina un loc atât de special. întâlnirea face parte din proiectul 'Sulina, oraș în rezervație', prin care ne propunem să aducem oamenii împreună și să încurajăm dialogul despre relația dintre comunitate, apă și mediul înconjurător. Fie că ești localnic, antreprenor, pescar, profesor, tânăr sau vizitator îndrăgostit de Sulina, te așteptăm cu drag. Evenimentul 'Cafeneaua Comunitară', derulat în parteneriat cu Fundația PACT face parte din programul Cu Apele Curate, lansat în 2019 de Asociația Mai Mult Verde și Lidl România cu scopul reducerii poluării cu plastic a apelor', se arată într-o postare făcută publică pe o rețea socială de asociația din orașul Sulina. Satul Mila 23 va găzdui sâmbătă, Bibaniada, singurul concurs feminin de pescuit la biban în echipă, din România, organizat de Asociația Ivan Patzaichin-Mila 23. 'Concursul este inspirat de tradiția din satul Mila 23, când, după perioada de prohibiție, femeile din sat ies pe baltă să pescuiască biban. Sâmbăta este împărțită în trei, în prima manșă avem concurs de pescuit, în manșa a doua festival gastronomic cu saramuri de biban și alte delicatese pescărești, iar în manșa a treia - program artistic, dar și multe alte surprize', se arată pe pagina evenimentului promovat pe Facebook. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
REPORTAJ Festivalul 'Ion Chiriac' - povestea unui eveniment care adună oameni cu aceeași pasiune, folkul
Folkul adună pentru două zile, în Vaslui, în cadrul Festivalului 'Ion Chiriac', iubitori ai acestui gen muzical, reuniți pentru a-i aduce un omagiu cantautorului trecut în urmă cu cinci ani la cele veșnice, un artist remarcabil, un om pentru care muzica a fost totul. Sâmbătă și duminică, la Ansamblul Monumental 'Podul înalt' și mai apoi la Ghermănești, în comuna Drânceni, cuvântul de ordine este folkul. în public se regăsesc oameni tineri sau trecuți de prima tinerețe, părinți ori bunici ajunși să-și vadă pe scenă copiii și nepoții, dar și spectatori din mai multe colțuri ale județului veniți pentru o clipă de răgaz pentru sine. Pe scenă sunt copii, adolescenți aflați la început de drum în folk, dar și artiști consacrați, pe care muzica îi conectează într-o emoție deplină. De câțiva ani buni, la Bârlad, sub îndrumarea profesorului Constantin Pleșu, copii și adolescenți încearcă să ducă mai departe povestea muzicii folk. Participă la festivaluri, la concursuri, sunt nedespărțiți de muzică. Nenăscuți pe când Cenaclul Flacăra reușea să strângă laolaltă oamenii și devenea un fenomen național, acești copii reușesc, la fel ca mulți alții din țară, să făurească un arc peste timp și să contribuie la întoarcerea către simplitate. 'Folkul, pe lângă muzicalitatea sa, are și acest dar de a pune în valoare versul. A apărut ca o muzică revoluționară, dar între timp s-a poziționat în toate segmentele de activitate ale omului, avem muzică folk de dragoste, muzică socială. Ce este foarte important este că în ultima vreme, tinerii au început să prindă din nou drag de a cânta și de a cânta la instrument, pentru că nu poți să fii folkist dacă ai doar o interpretare vocală. în anii de la Revoluție încoace, a fost un curent puternic de promovare a muzicii cu negativ și cu microfon, adică cel care cânta la microfon nu era și instrumentist, or muzica folk are o imagine: omul și chitara. în ultima vreme e un val de copii care își doresc să învețe să cânte la instrument, la chitară, la blockflote - instrument care duce muzica folk spre acel aspect medieval, foarte interesant. Noi am pornit cu generațiile pe care le-am avut în școală, fără o pregătire specială, iar acum suntem prezenți la evenimente peste tot în țară. A apărut și un curent național, pentru că, în ultima vreme, în toată țara, festivalurile de muzică folk chiar au luat amploare. Numai în județul Vaslui avem trei festivaluri mari de folk și nu doar că le avem, important este că lumea participă. La Bârlad au fost anul trecut aproape 2.000 de spectatori, a fost ceva extraordinar. Generația care a prins Cenaclul Flacăra se regăsește automat în muzica folk. Provocarea e să-i convingem pe tineri că muzica folk aduce liniște, aduce puterea cuvântului, puterea versului și că în cadrul muzicii folk își pot exprima părerile despre societate, despre prieteni, despre iubire și tot ceea ce îi înconjoară. Muzica folk este despre libertate, iar tinerii trebuie să se simtă liberi', a mărturisit, pentru AGERPRES, profesorul Constantin Pleșu. Printre copiii pe care i-a îndrumat se numără și Nicolae Călin, acum elev în clasa X-a. Cântă alături de frații și sora sa, alături de colegi și prieteni și e convins că muzica este cel mai bun liant între oameni. Merge la spectacole, e prins în mirajul muzicii și crede că nu va renunța niciodată la această pasiune. 'Am observat că tot mai mulți copii se îndreaptă spre acest gen muzical. Sora mea a fost în generația care l-a avut diriginte pe domnul profesor și apoi am urmat noi. Sora mea a fost în grupul Ecou, am urmat eu și frații mei, în timp am ajuns mai mulți colegi din clasă și de atunci am continuat, am rămas uniți, mergem la toate festivalurile și concursurile la care suntem invitați și încercăm să aducem cât mai multă bucurie celor care ascultă acest gen de muzică. Stând așa mult timp împreună și mergând în toate turneele, s-a format între noi o legătură specială care sperăm să țină cât mai mulți ani. Mă văd făcând muzică, e un lucru frumos care aduce bucurie atât mie, cât și publicului și cred că acesta este printre cele mai frumoase lucruri', a subliniat Nicolae Călin. Descoperit pe când era aproape un copil de poetul Adrian Păunescu, artistul vasluian Ion Chiriac a evoluat în cadrul Cenaclului Flacăra alături de fratele său Gelu Chiriac. Deși în timpul vieții s-a dedicat complet muzicii, nu a reușit să găsească drumul unui succes care să fie pe măsura talentului său, reușește însă după ce a părăsit această lume să mențină viu spiritul folkului la Vaslui. 'Avem un festival atât de frumos construit și gândit pentru cel care a fost Ion Chiriac. Unii l-au cunoscut, cei care nu l-au cunoscut îl vor cunoaște din cântecele lui. E greu să duci memoria unui om înainte. Atâta vreme cât se vorbește despre un om el este viu și vrem să credem că Ion este aici cu noi și e cel care ne ajută să fim mai frumoși, mai prieteni, mai iubitori de poezie, mai iubitori de muzică folk', este mesajul transmis publicului de poetul Sorin Poclitaru. Organizator al festivalului, la rândul său compozitor și interpret de muzică folk, directorul Centrului Cultural 'Podul înalt' Muntenii de Jos, Romică Brunchi, și-a promis în urmă cu cinci ani, când și-a pierdut prietenul, că nu va permite nicicând ca numele acestuia să fie uitat de public. 'Ion a fost unul dintre ultimii boemi ai Vasluiului și un artist de o sinceritate fantastică. El în muzica lui nu se ascundea după trucuri, efecte, muzica lui este simplă. Ce a înregistrat el ajunge direct la sufletul oamenilor. A fost un om care a crescut copii pentru muzica folk, sunt artiști mulți care îi datorează cariera lui Ion Chriac și iată că nu-și încheie misiunea nici acum, pentru că acești copii care vin la festival își croiesc un drum în folkul românesc. Pentru mine el a reprezentat mai mult decât un prieten, a fost un mentor și sunt recunoscător că l-am cunoscut, că am făcut parte din lumea lui. O promisiune pe care au am făcut-o atunci când m-am despărțit de el a fost acest festival. Cred că oamenii au nevoie și de liniște în lumea aceasta nebună, în tot ceea ce se întâmplă în piața muzicală prea comercială, invadată și de AI. E o întreagă nebunie, iar muzica folk aduce oamenilor acea liniște pe care ți-o aduce un foc de tabără, un popas într-o pădure și îți dă timp să meditezi, să te gândești la tine, la probleme tale, te duce într-o lume curată, sinceră, în care poți să te regăsești mai ușor dacă ai sufletul construit așa', a evidențiat Romică Brunchi. La fiecare ediție a Festivalului de Muzică Folk 'Ion Chiriac' este prezentă și fiica artistului, Ioana, cea care prin muzica sa știe că își face părintele fericit acolo unde este. A primit de la tatăl său lecții prețioase și spune cu lacrimi în ochi că revine mereu cu drag la Vaslui, acolo unde simte că este acasă. Drumul său e muzica și spune că și-a găsit jumătatea pe scenă în persoana unei tinere chitariste cu care vrea să pună bazele unui proiect muzical care să amintească de frații Chiriac. 'Tatăl meu a fost și continuă să fie figura reprezentativă și călăuza vieții mele. Este prima dată când vin la Vaslui zâmbind, după cinci ani de zile în care am venit plângând. Dacă până acum plângeam de dor, acum am lacrimi de bucurie. Pentru mine Vasluiul este în continuare acasă, am fost prin Copou, am fost prin oraș, m-am plimbat și m-am bucurat de orașul acesta minunat care îmi amintește de tata. Cea mai importantă lecție primită de la el e iubirea pentru orice, de la muzică, până la adevăr, până la viață. Tata a fost un om care spus mereu adevărul și poate uneori a avut de pierdut cu asta, dar pe termen lung a fost un câștigător și acest lucru se vede astăzi, când atâția oameni arată că nu l-au uitat și că spiritul său este viu', a mărturisit Ioana Sîia Chiriac. Alături de tinerii veniți la festival au cântat și artiști care au un nume important în muzica folk din România. Aceștia remarcă de la an la an o revigorare a folkului și se declară bucuroși că au un public din ce în ce mai numeros. 'E a treia prezență a mea la acest festival și mă bucur foarte mult că fac parte din povestea asta. A început să-mi fie familiară prezența aici și e o bucurie de câte ori vin, chiar dacă e foarte departe de locul în care stau. Mă bucur să reîntâlnesc oameni și artiști din zona aceasta. Mi se pare că în ultima vreme muzica folk și-a găsit cumva locul, în sensul în care lumea începe să vină, avem public, avem public tânăr, ceea ce este foarte important. Sunt copii care cântă și care vor să meargă pe drumul acesta. E un semnal al faptului că trebuie să continuăm. Atât timp cât pui suflet și îți place ceea ce faci, la un moment dat toate eforturile dau rezultat. Avem nevoie de o întoarcere la simplitate, dar eu cred că nu a fost o rupere totală față de emoție, de simplitate, de rădăcini și de orice alt lucru care ține de suflet și de conștiința noastră. E greu să ne regăsim acum când suntem bombardați de informație din toate direcțiile în fiecare zi în viața noastră, dar muzica aceasta și-a găsit locul tocmai prin faptul că oamenii sunt diferiți și fiecare are nevoia lui și de a fi sălbatic și de a fi sentimental și de a fi cuminte și de a fi rău uneori', a menționat, pentru AGERPRES, Cătălin Stepa. Cu amintirea începuturilor sale în muzica folk, atunci când a câștigat marele premiu la un festival, deși avea în plan să urmeze o carieră în domeniul militar și a ajuns cu sprijinul lui Adrian Păunescu să-și lege destinul de muzică, Gheorghe Gheorghiu a observat, la rândul său, cum folkul renaște. Artistul consideră că, într-o lume invadată de inteligența artificială, este esențială întoarcerea omului pe drumul simplității. 'Mă bucur că se ocupă cineva să aducă aminte de numele lui Ion Chiriac, un artist reprezentativ pentru această zonă și nu numai. Vin de la alt festivalz, de la Curtea de Argeș. Eu n-am mai fost la festivaluri de folk multă vreme, dar mă bucur că, iată, folkul se revigorează. E atât de frumos să cânți cu o chitară. Ce bine ar fi să ne întoarcem la simplitate, e atât de complicat cu AI-ul, se scot cântece pe bandă rulantă, dar emoția pe care o transmite un om cu o chitară nu poate fi egalată de nimeni și de nimic. Eu sunt entuziasmat să-i văd pe acești copii care vin să asculte cântece cântate de o voce și o chitară și mă bucur că folkul a redevenit ce a fost pe vremuri', a subliniat Gheorghe Gheorghiu. Festivalul de Muzică Folk 'Ion Chiriac' continuă duminică, la Ghermănești, în localitatea natală a artistului. AGERPRES/(AS, A - redactor: Loredana Ciobanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu) Foto: Loredana Ciobanu / AGERPRES
REPORTAJ/Vaslui: Întâlnire cu parfum de copilărie în Copou, la cea de-a XI-a ediție a Târgului de Jucării
Târgul de Jucării a devenit o tradiție la Vaslui, o activitate care la început de iunie adună în Parcul Copou copii, părinți, bunici și cadre didactice într-o manifestare care celebrează copilăria. Pentru că anul acesta de 1 Iunie vremea a fost ploioasă, organizatorii au amânat a XI-a ediție a evenimentului, iar duminică, parcul s-a umplut de zumzet și veselie, semn că vârsta inocenței nu are nevoie de o zi anume ca să fie sărbătorită. Ideea acestui târg a pornit în urmă cu 11 ani, când directorul Centrului Cultural Județean Vaslui, Lucian Onciu, s-a gândit să implice copiii într-o activitate care să le dezvolte acestora abilitățile de comunicare, empatia, dorința de a dărui și, de ce nu, spiritul antreprenorial. Astfel cei mici au fost chemați să-și vândă, să schimbe sau să doneze jucăriile, cărțile și jocurile pe care nu le mai foloseau, iar de la an la an pe lângă aceste activități au început să apară altele noi: spectacole, ateliere de teatru sau dans, întâlniri cu personaje din povești, show-uri de baloane, concursuri de tot felul. Anul acesta, târgul a debutat cu un concurs de desene pe asfalt, după care copiii, așezați la standuri amenajate sau chiar direct pe iarba din parc, și-au prezentat produsele și au început 'negocierile'. Antonia este elevă în clasa întâi la Școala 'Constantin Motaș' Vaslui. îndrumată de doamna învățătoare, își prezintă produsele cu care a venit la târg. învățătoarea Alina Raizu de la Școala 'Ștefan cel Mare' Vaslui a venit cu copiii an de an încă de la prima ediție a Târgului de Jucării. A schimbat de atunci generații de elevi, dar dorința de a-i învăța pe copii lecții valoroase și în afara școlii a rămas aceeași. 'Participarea la Târgul de Jucării a devenit o tradiție pentru noi. Iubim atmosfera, energia copiilor și bucuria pe care o aduce acest eveniment. Este un moment în care ne bucurăm de lucrurile simple și de compania celorlalți. în fiecare an descoperim ceva nou, dar cel mai frumos lucru rămâne entuziasmul copiilor când vând sau schimbă jucării. E un eveniment ce merită să fie păstrat, atmosfera este plină de bucurii și energie pozitivă. De-a lungul anilor evenimentul s-a dezvoltat, sunt mai multe activități și atracții pentru copii, este o sărbătoare a copilăriei la care revenim cu drag', a spus, pentru AGERPRES, Alina Raizu. La târg au fost prezenți copii de la toate școlile din municipiul Vaslui. Unii au reușit să strângă câțiva bănuți cu care să-și cumpere jucării noi, iar alții au spus că vor păstra banii câștigați pentru a-i cheltui la mare sau pentru a-și plăti singuri viitoarele lecții de balet. 'A fost distractiv să participăm la acest târg, e o experiență frumoasă. Am făcut cam 70 de lei, bani pe care îi păstrăm pentru când vom merge în vacanță', a mărturisit unul dintre copii. De fapt, fără să-și dea seama, stabilind prețuri, socotind profituri sau calculând ce produse le-au rămas, copiii nu au făcut altceva decât să participe la o lecție de matematică puțin diferită. 'Copiilor le place foarte mult să participe la acest târg și au vrut în mod deosebit să vină. Și-au ales cu grijă jucăriile, își fac calcule, își numără banii obținuți. Aceasta este matematică aplicată. Pentru ei este distractiv. Noi îi supraveghem alături de părinți, dar ei iau deciziile cu privire la ce și cât vând, iar acest lucru îi face atenți și responsabili', spune învățătoarea Tasia Axinte de la Școala 'Constantin Parfene' Vaslui. Totul nu este decât o activitate care aduce aminte de un joc pe care actualii părinți sau chiar bunici îl jucau în copilărie - 'De-a magazinul'. 'Am pornit și de la gândul că e momentul potrivit să găsim soluția de a-i scoate din casă pe copii și ne-am dorit să retrăim jocurile pe care noi, părinții, bunicii, le-am practicat în propria copilărie. 'De-a magazinul' este un titlu pe care cred eu că toți îl avem în suflet. Copiii pot să și vândă, pot să schimbe, pot să și doneze, o parte dintre jucării urmând să ajungă la elevi din mediul rural. Am observat că sunt extrem de bine pregătiți, vorbim despre cea de-a XI-a ediție totuși, și ce am observat este că sunt copii care atunci când a pornit acest târg erau în clasele I-IV și acum revin ca liceeni, cu nostalgia momentelor de atunci. Pe mine asta mă bucură, înseamnă că ne-am atins un obiectiv important cu acest târg. Dar una peste alta, indiferent de ceea ce le-am propus noi și învățătorii sunt implicați, e o joacă de antreprenoriat. Am văzut părinți încântați de felul în care își negociază copiii lor vânzarea produselor. Educația financiară despre care se vorbește și care cred că este inclusă în programa școlară se poate face cu practică în acest context. E interesant și îți dai seama că un eveniment este reușit atunci când vezi că participanții au zâmbete pe față', a declarat, pentru AGERPRES, Lucian Onciu. Printre sesiunile de promovare și vânzare a jucăriilor, copiii și-au găsit timp pentru ateliere de olărit și de confecționat păpuși, picturi pe față, jocuri cu baloane de săpun sau graffiti. 'Dacă în anii din urmă făceam pictură pe o temă prestabilită, care să aibă legătură cu instituția noastră, anul acesta pictăm graffiti. E o formă de artă neconvențională pe care încercăm să o promovăm, pentru că trebuie să îi lăsăm pe tineri să se exprime într-un mediu controlat. Această artă are la bază nevoia de independență, foarte prezentă la această vârstă și ne putem trezi cu lucrări în locuri nedorite', mai spune directorul Centrului Cultural Județean Vaslui. Și pentru că mulți dintre copiii din ziua de astăzi nu sunt familiarizați cu 'Șotronul', un joc simplu pe care părinții lor îl adorau când erau mici, organizatorii s-au gândit să deseneze unul imens, astfel încât cei mici să poată sări nestingheriți. Iar secretul 'Șotronului' nu se poate afla decât de la persoane cu experiență. Un alt moment savurat de copiii prezenți la Târgul de Jucării a fost atelierul de dans popular organizat în colaborare cu Școala de dans 'Mădălina și Virginel Solomon'. Copiii s-au prins în horă alături de dansatori și au învățat câțiva pași de dans reprezentativi pentru zona Vasluiului. Reprezentanții Centrului Cultural Vaslui le pregătesc copiilor surprize și pe viitor. După perioada vacanței, se va lucra la montarea unui spectacol la care vor fi prezenți 50 de dansatori dintr-o trupă locală de dans, care va fi inclus în cadrul unui Festivalului pentru copii 'Prichindel' din luna decembrie. Se au în vedere și activități cu ocazia cărora copiii să fie puși în situații noi, în afara scenei clasice, în așa fel încât ei să descopere latura comunicării nonverbale prin artă. 'Sunt foarte atașat în ultima perioadă de formă de artă stradală, nonverbală, fiindcă poți să ai suficient de multă expresivitate și să le creezi o stare de spirit trecătorilor. în urmă cu aproximativ o lună am avut un astfel de spectacol în premieră folosind instrumentiști, de asemenea tineri din județul Vaslui, care s-au exprimat în fața publicului. Dacă în condiții normale publicul este cel care vine la o sală clasică, de data aceasta actorii cumva s-au mulat pe ceea ce își doreau spectatorii noștri. Simt că este o nișă încă neexplorată, mai ales în Vaslui, dar eu cred că tot ceea ce este nou și pleacă de la o idee sănătoasă în ceea ce privește conceptul artistic unitar, are adresabilitate. Centrul Cultural Județean Vaslui a trecut de la statutul de simplu așezământ cultural la creator de repere artistice și în domeniul artelor spectacolului', afirmă Lucian Onciu. AGERPRES/(A, AS - redactor: Loredana Ciobanu, editor: George Onea, editor online: Andreea Preda) Foto: (c) Loredana Ciobanu/AGERPRES
REPORTAJ Tulcea: Institutul Național al Patrimoniului invită publicul la Zilele europene ale arheologiei
Zeci de elevi și profesori au vizitat în aceste zile cetatea Noviodunum din apropierea orașului Isaccea, care a găzduit, la fel ca alte 22 de situri din România, Zilele europene ale arheologiei, un eveniment organizat în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului. Reprezentantul INP, Marius Streinu, a declarat pentru AGERPRES că publicul român știe ce vrea și consumă cultură, în ciuda faptului că toate statisticile arată contrariul, el apreciind deschiderea specialiștilor în arheologie, cât timp aceștia reușesc să explice activitățile pe care le desfășoară și importanța lor. Foto: Luisiana BIGEA / AGERPRES 'Mesajul meu pentru public este să caute inclusiv pe site-ul INP Zilele europene ale arheologiei, să vadă un obiectiv care este în apropiere, chiar și un muzeu, dacă nu există un sit, și să meargă să îl viziteze, să vorbească cu specialiștii, pentru că fiecare dintre noi este dornic să spună ce face. E o bucurie să vorbești despre ce te preocupă. E o oportunitate de a cunoaște și de a lega prietenii, colaborări sau parteneriate. Poate vin ca voluntari sau își trimit copiii să fie voluntari, pentru că satisfacția de a găsi ceva cu mâinile tale este extraordinară', a afirmat Marius Streinu, prezent sâmbătă la cetatea din apropierea orașului Isaccea. Foto: Luisiana BIGEA / AGERPRES La Noviodunum, Zilele europene ale arheologiei încep la ora 10:00, iar activitățile sunt dedicate tuturor grupelor de vârstă. 'Copiii au fost foarte încântați pentru că au participat la ateliere de restaurare a vaselor, de realizare a mozaicului. Au fost două ore care au trecut ca vântul', a spus Liliana Sava, învățătoare la Liceul 'Constantin Brătescu' din Isaccea, care a participat vineri la activitățile din situl arheologic. Foto: Aurel Stănică / ICEM Și adolescenții au fost încântați de activitățile oferite, deși unii ar fi vrut să participe și la săpăturile arheologice. 'Am spălat vase, am lipit mozaic, dar cel mai mult mi-au plăcut săpăturile care se fac în sit. Aș fi vrut să particip, dar nu ne permite vremea', a afirmat Marian S., elev la aceeași unitate de învățământ. Liceenii și-au făcut fotografii și au promis că se vor întoarce. 'Pentru Liceul teoretic din Isaccea, pentru copiii de la noi, este deja o tradiție să venim la sit, pentru că vorbim de o zonă de mare interes arheologic și istoric și ar fi păcat pentru copii să nu afle despre importanța sitului', a subliniat profesorul de istorie George Dumitru, din cadrul unității de învățământ preuniversitar din orașul tulcean. A doua zi a evenimentului le propune oaspeților vizite ghidate 'La pas prin cetate' la principalele obiective investigate în cadrul sitului, ateliere pentru copii și tineri, inclusiv participarea la săpături arheologice, în funcție de condițiile meteorologice, dar și conferința 'Noviodunum 73 - Prezent și perspective', în care se prezintă stadiul cercetărilor arheologice și direcțiile viitoare de dezvoltare ale programului derulat de specialiști. 'Fiind unul dintre siturile cele mai importante pentru istoria antichității, pentru perioada medio-bizantină și medievală, este poarta de intrare în Dobrogea, având în vedere că acest sit se plasează la trecătoarea sau la vadul de traversare a Dunării cel mai cunoscut de pe cursul său inferior, iar plasarea aici, care era una strategică, și cercetările ne arată conexiunile în care era implicată așezarea de la Noviodunum și pentru epoca romană, dar și pentru perioadă medio-bizantină', a punctat reprezentantul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale 'Gavrilă Simion' Tulcea, Aurel Stănică. Foto: Aurel Stănică / ICEM Zilele europene ale arheologiei, eveniment organizat de ICEM, Primăria orașului Isaccea și asociația Pro-Noviodunum, se vor încheia sâmbătă, la ora 18:00, iar tema ediției din acest an este 'Noviodunum: Arheologie, Istorie, Comunitate'. Colectivul șantierului arheologic de la Isaccea a desfășurat, în ultimii ani, mai multe activități educaționale și proiecte culturale alternative, ca de exemplu 'Picnic la cetate', menite să atragă un public nou și divers, aceste inițiative având ca scop conștientizarea valorii patrimoniului cultural, protejarea acestuia și evidențierea beneficiilor pe care le poate aduce dezvoltării comunității locale. Noviodunum este una dintre cele mai importante cetăți de la Dunăre din Antichitate, fiind ultimul vad al fluviului până la Marea Neagră. Cetatea a fost principala stație a flotei romane Classis Flavia Moesica, flotă care controla cursul inferior al Dunării și malurile de nord și de vest ale Mării Negre, iar în secolul al VI-lea era sediu episcopal. Situat la circa 40 de kilometri distanță de Tulcea, pe malul drept al Dunării, orașul Isaccea a fost menționat pentru prima dată de geograful arab Abulfeda, în anul 1321, într-o mențiune documentară în care apare cu denumirea 'Isakdji' și cu descrierea de 'oraș în țara vlahilor', potrivit Primăriei orașului Isaccea. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu) Citeşte şi: Zilele europene ale arheologiei 2026, ediția a XVII-a (12-14 iunie)































