logologo

Agerpres – Agen\u021bia Na\u021bional\u0103 de Pres\u0103: \u0218tiri de actualitate cu informa\u021bii de \u00eencredere pentru o societate bine informat\u0103.

Bucure\u0219ti

Pia\u021ba Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Social

Fii informat, rămâi conectat cu realitatea din România

Sector 2: Recitaluri, teatru și pictură live - în weekend, în Piața Italiană
Social 19.09. 05:30

Sector 2: Recitaluri, teatru și pictură live - în weekend, în Piața Italiană

Recitaluri, balet, dans, teatru și pictură live se regăsesc în programul evenimentului 'The Good - Dolce Far Festa', care are loc sâmbătă și duminică în Piața Italiană. Primăria Sectorului 2 a anunțat că sâmbătă, de la ora 11:00, va avea loc deschiderea oficială, brunch italian și pictură live cu Vali Ciobanu. în programul de sâmbătă se mai regăsesc: moment de mim cu Vlad Benescu, soliștii Șușu Marian Cristian și Amyra Badro (Opera Națională București), într-un moment de balet și tango neoclasic, un recital de muzică italiană cu Maria Andrieș, Ingrid Tănase și Vasile Coverca și festa italiană cu DJ Christian Thomson. Duminică sunt programate: zumba și mișcare alături de VIU Festival, muzică italiană cu Alex G, tango și vals vienez cu Contessina Dance Studio, commedia dell'arte cu Trupa Sirius Actors, recitalul 'O sole mio', cu tenorul Ștefan von Korch și pianistul Alexandru Burcă, precum și petrecere cu Bianca Purcărea și un Italian Music Mix. Intrarea la eveniment - organizat de The Good, Primăria Sectorului 2 și Centrul Cultural 'Mihai Eminescu' - este liberă. AGERPRES/(AS - editor: Florin Marin, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: The GOOD/facebook

Ambasadorul Bratislavei: Comunitatea slovacă din România - un 'pod viu' între cele două țări
Social 18.09. 21:50

Ambasadorul Bratislavei: Comunitatea slovacă din România - un 'pod viu' între cele două țări

Comunitatea slovacă din România reprezintă un 'pod viu' între cele două țări și beneficiază de sprijin pentru proiecte culturale, educaționale și religioase, a declarat, vineri, la Oradea, ambasadorul Republicii Slovace în România, Peter Hatiar. Diplomatul a participat, în Cetatea Oradea, la o recepție pri

Giurgiu: Incendiu puternic la o gospodărie din localitatea Cetățuia
Social 18.09. 19:32

Giurgiu: Incendiu puternic la o gospodărie din localitatea Cetățuia

Un incendiu violent a izbucnit într-o gospodărie din localitatea Cetățuia, care a distrus magazia și adăpostul cu animale, a informat, vineri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Giurgiu. 'Proprietarii, în vârstă de 69 și 70 de ani, au fost monitorizați de paramedici, însă au refuzat transportul la spital. Pompierii au constatat că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați. Din nefericire, în incendiu au murit 16 porci și purcei, precum și 20 de bibilici. Alte 60 de păsări au fost salvate, alături de un purcel', a precizat ISU Giurgiu. De asemenea, au ars circa 40 de baloți de paie și s-au deteriorat mai multe bunuri depozitate în magazie. Potrivit aceleiași surse, intervenția pompierilor a împiedicat extinderea incendiului și la casa din gospodărie. La eveniment au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu cu două autospeciale de stingere, o cisternă și o ambulanță SMURD. AGERPRES / (AS - redactor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)

Maramureș: Iubitorii grădinăritului - întâmpinați la Expo Flora Baia Mare cu oferte generoase (GALERIE FOTO)
Social 18.09. 19:08

Maramureș: Iubitorii grădinăritului - întâmpinați la Expo Flora Baia Mare cu oferte generoase (GALERIE FOTO)

Pasionații de grădinărit din mediul urban și rural au căutat, vineri, plantele, arborii și arbuștii care s-ar putea planta din această toamnă și au cerut sfaturi din partea specialiștilor prezenți la cea de-a 41- ediție 'Expo Flora', care are loc în Piața Centrală a municipiului Baia Mare.

Prahova: Pierderi de peste 53%, înregistrate de operatorul regional de apă în ultimii ani (raport)
Social 18.09. 17:33

Prahova: Pierderi de peste 53%, înregistrate de operatorul regional de apă în ultimii ani (raport)

Operatorul regional de apă și canalizare Hidro Prahova, societate cu capital integral de stat care asigură servicii în 73 din cele 104 localități ale județului Prahova, a înregistrat în ultimii ani pierderi de apă de peste 53% și deține autorizații sanitare de funcționare pentru sistemele publice de alimentare cu apă potabilă doar pentru două locali

Bacău: Ultimul veteran de război din municipiul Bacău s-a stins din viață la 104 ani
Social 18.09. 17:31

Bacău: Ultimul veteran de război din municipiul Bacău s-a stins din viață la 104 ani

Ultimul veteran de război din municipiul Bacău, locotenent-colonel (rtr.) Ion Rusu, s-a stins din viață la vârsta de 104 ani, au informat vineri, într-o postare pe Facebook, reprezentanții Bazei 95 Aeriană 'Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu' Bacău.

Eficientizarea nu poate însemna subfinanțarea transportului feroviar (sindicat)
Social 18.09. 16:14

Eficientizarea nu poate însemna subfinanțarea transportului feroviar (sindicat)

Eficientizarea sistemului feroviar nu poate însemna subfinanțarea transportului pe calea ferată, iar dacă statul comandă un serviciu public trebuie să asigure și finanțarea necesară realizării acestuia, susține Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, într-o scrisoare deschisă adresată ministrului interimar al Transporturilor, Radu Miruță.

Sector 1: Piața volantă revine, în weekend, în Piața Amzei
Social 18.09. 14:32

Sector 1: Piața volantă revine, în weekend, în Piața Amzei

Piața volantă revine, în acest weekend, în Piața Amzei cu produse de sezon, direct de la producători, la tarabe putând fi găsite bunătățile specifice începutului de toamnă. Primăria Sectorului 1 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că producătorii îi așteaptă pe cei interesați în zona Teatrului

Eveniment dedicat aniversării a 30 de ani de la căsătoria MS Margareta cu Principele Radu - sâmbătă, la Palatul Elisabeta
Social 18.09. 14:11

Eveniment dedicat aniversării a 30 de ani de la căsătoria MS Margareta cu Principele Radu - sâmbătă, la Palatul Elisabeta

Palatul Elisabeta va găzdui, sâmbătă, sărbătoarea dedicată aniversării a 30 de ani de la căsătoria Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, și cu Alteța Sa Regală Principele Radu. Evenimentul va avea loc începând cu ora 12:00, în grădina palatului, în prezența MS Margareta, a ASR Principele Radu și a ASR Principesa Sofia și Principesa Maria și a unor personalități din România și străinătate, cu participarea Corului Regal și a Orchestrei de copii. *** în ziua de 21 septembrie 1996, la Lausanne, în Elveția, avea loc nunta Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, cu ASR Principele Radu. Slujba a fost oficiată la Biserica Sfântul Gherasim de Mitropolitul Damaskinos al Elveției, secondat de părintele Alexandru Iossifidis, parohul bisericii, și de părintele Adrian Diaconu, protopop al Elveției. Serviciul divin a fost rostit în limbile română, latină, greacă și engleză. Au luat parte membri ai Familiilor Regale ale Spaniei, Franței, Greciei, Luxemburgului, Iugoslaviei, Italiei și Portugaliei, ai Familiilor Imperiale ale Austriei și Iranului, precum și zeci de români care au făcut drumul din țară până în Elveția pentru a fi alături de Familia Regală a României. Au participat colegi de facultate și prieteni ai mirelui și miresei. După tradiția ortodoxă regală, nașii de cununie au fost Regele Mihai I al României și Regele Constantin al II-lea al elenilor. Nunta nu a putut avea loc în România, fiindcă la acea dată Regelui Mihai nu-i era permisă venirea în țară. în ziua de 21 septembrie 2026, Majestatea Sa și Alteța Sa Regală sărbătoresc 30 de ani de la căsătorie. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)

'Rezervații ale Biosferei' - emisiune comună România-Kazahstan, în magazinele Romfilatelia
Social 18.09. 13:36

'Rezervații ale Biosferei' - emisiune comună România-Kazahstan, în magazinele Romfilatelia

Romfilatelia și Poșta Română anunță introducerea în circulație, vineri, a emisiunii comune de mărci poștale România - Kazahstan, având drept subiect 'Rezervații ale Biosferei'. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, emisiunea, alcătuită din patru mărci poștale, un bloc filatelic de patru timbre dantelate, un plic 'prima zi' și o mapă filatelică cu produs special în tiraj limitat, prezintă specii reprezentative din Rezervația Biosferei Munții Rodnei și din Rezervația Biosferei Altaiul de Vest. Emisiunea este disponibilă, de vineri, în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și online. *** Parcul Național Munții Rodnei este desemnat Rezervația Biosferei Munții Rodnei. Este al doilea parc național din țară, având o suprafață de 47.202 ha, localizat în grupul nordic al Carpaților Orientali. Importanța acestei arii protejate se datorează atât geologiei și geomorfologiei munților, cât și prezenței a numeroase specii de faună și floră, endemite și relicte glaciare. Din punct de vedere administrativ, parcul se întinde în județele Maramureș și Bistrița-Năsăud. Rezervația Biosferei Altaiul de Vest este situată în Kazahstanul de Est și face parte din comunitatea rezervației biosferei UNESCO. Teritoriul său acoperă ecosisteme montane unice, bogate în floră și faună, servind drept un centru important pentru conservarea biodiversității. *** România a recunoscut independența de stat a Republicii Kazahstan la 17 decembrie 1991, la o zi după proclamarea acesteia. La 15 iulie 1992, România și Republica Kazahstan au stabilit relații diplomatice. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)

Alba: Cele trei persoane electrocutate într-un sat din Apuseni, declarate decedate
Social 18.09. 13:20

Alba: Cele trei persoane electrocutate într-un sat din Apuseni, declarate decedate

Niciuna din cele trei persoane electrocutate vineri, într-un sat din Munții Apuseni, în timp ce efectuau lucrări de întreținere la o cabană, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarate decedate. 'Din nefericire, niciuna dintre persoanele electrocutate nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestora de către medicul de pe elicopterul SMURD prezent la locul producerii evenimentului', a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan. Cele trei victime s-au electrocutat în Valea Verde, comuna Sohodol, în timpul ce efectuau lucrări de întreținere la o cabană și au atins cu o schelă firele de înaltă tensiune. Ele au intrat în stop cardio-respirator, fiind efectuate manevre de resuscitare de un echipaj de prim ajutor și personalul de pe două ambulanțe ale SAJ Alba. Ulterior, în zonă s-a deplasat și un elicopter SMURD. AGERPRES/(AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Irina Poenaru)

Sector 6: Insula Lacul Morii se redeschide, în weekend, când are loc 'West Side Sunset Fest'
Social 18.09. 13:13

Sector 6: Insula Lacul Morii se redeschide, în weekend, când are loc 'West Side Sunset Fest'

Insula Lacul Morii se redeschide, în weekend, când are loc 'West Side Sunset Fest', în program regăsindu-se concerte, activități sportive și pentru copii, precum și o zonă de mâncare. Festivalul are loc de vineri până duminică, în intervalul orar 10:00 - 22:00. Accesul auto în zona insulei va fi restricționat pe durata evenimentului, fiind permis doar riveranilor. Nu există o parcare dedicată festivalului, a precizat Primăria Sectorului 6, vineri, printr-o postare pe Facebook. Pe jos se poate ajunge dinspre Parcul Crângași sau Calea Giulești. De asemenea, se poate veni pe promenada lacului. La insulă sunt amenajate rasteluri, dar în interior bicicleta trebuie dusă la pas, la fel și trotinetele. Transportul public rămâne o variantă prin liniile din zona Căii Giulești. Vineri, vor fi organizate ateliere creative pentru copii, precum și activități pe apă, alături de Federația Română de Yachting. Seara va continua cu un recital al Orchestrei Simfonice București. AGERPRES/(AS - redactor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)

Harghita: 370 de elevi, la activitățile de educație ecologică de la Lacul Roșu; eliberarea păsărilor inelate-momentul preferat al copiilor
Social 18.09. 11:28

Harghita: 370 de elevi, la activitățile de educație ecologică de la Lacul Roșu; eliberarea păsărilor inelate-momentul preferat al copiilor

Un număr de 370 de elevi au participat, în această săptămână, la cea de-a opta ediție a taberei de inelare și de biologie acvatică de la Lacul Roșu, după ce alți aproximativ 170 au participat, în luna iunie, la Joseni, la activitățile de inelare a berzelor. Activitățile sunt organizate de administrația Parcului Național Cheile Bicazului- Hășmaș, în parteneriat cu Asociația Gyilkostó Adventure din Gheorgheni și Parcul Național Duna-Ipoly, din Ungaria, cu sprijinul financiar al Fundației pentru Parteneriat din Miercurea-Ciuc și o companie petrolieră, în cadrul programului 'Spații Verzi'. Directorul Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș, Hegyi Barna, a declarat, pentru AGERPRES, că entuziasmul elevilor a fost foarte mare, mai ales că ei participă activ la activitățile coordonate de specialiști. în cadrul taberei din acest an au fost identificate aproximativ 20 de specii de păsări, fiind capturate și inelate câteva sute de exemplare. Printre acestea s-a numărat ciocănitoarea de trei degete, despre care Hegyi Barna spune că este o specie periclitată, habitatul său fiind în păduri virgine sau nealterate, cu mult lemn mort, de unde își procură hrană. Au fost inelate și exemplare de mierlă de apă, pasăre care a dispărut din Ungaria și care are nevoie de pârâuri cu debit mare și relativ nepoluate, pentru a-și găsi hrana. Potrivit lui Hegyi Barna, inelarea este foarte importantă pentru informațiile științifice pe care le oferă, cum ar fi deplasarea păsărilor și revenirea lor în parc. Inelele permit identificarea exemplarelor atunci când acestea sunt capturate ulterior în alte locuri. De asemenea, în timpul acestei activități, copiii află informații prețioase despre habitatul păsărilor, modul în care se hrănesc și migrația acestora. 'Pentru copii este important să învețe despre etologia păsărilor, cum se desfășoare procesul de migrație, cum se hrănesc păsările ca să supraviețuiască acestui drum lung', a arătat directorul Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș. Activitatea de capturare, inelare și eliberare a păsărilor este realizată de ornitologi cu experiență de la Parcul Național Duna-Ipoly, din Ungaria. Plasele de capturare sunt verificate la intervale de aproximativ jumătate de oră, iar păsările sunt scoase, inelate și eliberate rapid, în acest caz de către copii. De altfel, spune Hegyi Barna, momentul eliberării păsării este unul dintre cele mai așteptate ale taberei. 'Punem păsărea pe spate în palmă și păsările au reflexul să stea câteva secunde nemișcate. Și după aceea, își dă seama că e liberă și zboară. Și e o încântare pentru copii. Fiecare ar vrea să elibereze câtă una', a povestit directorul parcului. Pe lângă activitățile de inelare, la Lacul Roșu, participanții au putut afla mai multe despre viețuitoarele din pârâurile din zonă, cu ajutorul unui laborator mobil de biologie acvatică, adus de specialiștii din Ungaria. Copiii s-au echipat cu cizme de cauciuc, au intrat în apă și au colectat diverse nevertebrate, pe care au putut apoi să le observe la microscop și să afle informații despre cum acestea pot fi indicatori ai calității apei. 'Copiii determină animalele sub microscop, învață despre rolul lor, ce fel de nevertebrate sunt în apele limpezi și curate și cum aceste nevertebrate sunt indicatori de calitatea apelor. Sunt o mie și o sută de informații interesante pe care le pot obține și sunt foarte interesați, pentru că ei prind aceste animale. (...) Activitățile de protecția naturii și de educație ecologică nu se pot face decât pe teren. în sala de clasă sau în fața televizorului nu poți avea aceleași experiențe ca cele pe care le trăiești în natură', a subliniat Hegyi Barna. De altfel, administrația Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș intenționează să transforme o rulotă într-un punct mobil de educație ecologică și să inițieze un laborator de biologie acvatică inspirat de modelul folosit de colegii din Ungaria. Hegyi Barna spune că activitățile de monitorizare a speciilor și habitatelor și cele de educație ecologică sunt cele mai importante pentru administrația parcului și și-a exprimat speranța că experiența copiilor din tabără să aibă efect și asupra alegerilor lor viitoare, dar și asupra comportamentului de zi cu zi . 'Sper ca măcar unul în fiecare an să aleagă (...) un drum în viitor care include biologie, ecologie, protecția naturii, orice activitate sau meserie legată de natură', a conchis directorul parcului. AGERPRES/(A - redactor: Gina Ștefan, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea) Sursa fotografiilor: Parcul Național Cheile Bicazului -Hășmaș

UPDATE Alba: Trei persoane electrocutate, într-un sat izolat din Apuseni
Social 18.09. 11:15

UPDATE Alba: Trei persoane electrocutate, într-un sat izolat din Apuseni

Trei persoane au fost electrocutate vineri în Valea Verde, un sat din Munții Apuseni, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba. 'Este vorba despre trei persoane care efectuau lucrări de întreținere la o cabană și au atins cu schela firele de înaltă tensiune', a transmis ISU Alba. Cele trei victime sunt în stop cardio-respirator, fiind efectuate manevre de resuscitare. La fața locului au fost trimise un echipaj de prim ajutor, două ambulanțe ale SAJ Alba și o autospecială de stingere cu apă și spumă de la Secția de pompieri Câmpeni. Evenimentul a avut loc în satul Valea Verde, comuna Sohodol, din Munții Apuseni. AGERPRES/ (AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)

Iași: Echipajul CRBN al ISU, solicitat să intervină la Școala 'Mihai Codreanu'
Social 18.09. 10:19

Iași: Echipajul CRBN al ISU, solicitat să intervină la Școala 'Mihai Codreanu'

Echipajul specializat riscuri chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN) a fost mobilizat în curtea Școlii Gimnaziale 'Mihai Codreanu', unde a fost identificat un recipient inscripționat/etichetat 'SO2', în apropierea acestuia fiind găsite și două pisici decedate, transmite, vineri dimineața, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași. Potrivit sursei citate, la fața locului, specialiștii CBRN efectuează măsurători și verificări specifice pentru identificarea eventualei prezențe a unor substanțe periculoase și stabilirea concentrațiilor din mediul ambiental. 'Preventiv, zona a fost securizată, iar un echipaj de stingere asigură măsurile specifice de prevenire și intervenție în cazul producerii altor situații de urgență. Până la finalizarea măsurătorilor și verificărilor de specialitate, nu poate fi confirmat conținutul recipientului și nici existența unei legături între acesta și decesul celor două animale. Intervenția se desfășoară cu respectarea măsurilor specifice de protecție pentru astfel de situații', au precizat reprezentanții ISU Iași. AGERPRES/(AS - redactor: Daniela Malache, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)

Festival gastronomic național al avocaților - sâmbătă, în Grădina Senatului
Social 18.09. 10:14

Festival gastronomic național al avocaților - sâmbătă, în Grădina Senatului

Grădina Senatului va găzdui sâmbătă Festivalul gastronomic național al avocaților, la care avocați din barourile din întreaga țară vor lăsa pentru o zi sălile de judecată pentru o competiție la ceaun, în care fiecare echipă își va pregăti propria rețetă. Potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) transmis vineri, începând de la ora 12:00, cei interesați se pot bucura de atmosfera competiției și de programul acestei prime ediții a festivalului cu tema 'Pledoarie pentru gust, Ceaunul avocatului'. Preparatele pregătite la festival vor fi evaluate de un juriu alcătuit din profesioniști ai gastronomiei și ai dreptului. Din juriu vor face parte Cristina van der Schaaf, Luminița Ioana, fost decan al Baroului Argeș și membru al conducerii centrale a profesiei, chef Mehrzad Moghazehi, chef Sebastian Soltan, Mihai Baco, vicepreședinte UNBR, și Cezar Călin Obârșie, avocat, organizator al celor cinci ediții ale competiției gastronomice desfășurate la Timișoara. Evenimentul este programat între orele 8:00 și 18:00. în prima parte a zilei, echipele vor pregăti preparatele după propriile rețete, iar de la ora 13:00 va începe jurizarea. După încheierea acesteia, preparatele vor fi oferite spre degustare invitaților și participanților. Oferta gastronomică va fi completată de food truck-urile prezente la eveniment, iar programul va continua cu muzică, premiere, tombolă, concursuri de șah și table și alte surprize pregătite de organizatori. Andreea Marinescu și Gabriel Fătu vor prezenta evenimentul și vor fi alături de participanți pe parcursul întregii zile. Festivalul va reuni avocați, jurnaliști, reprezentanți ai profesiilor juridice și ai instituțiilor partenere, precum și invitați din alte domenii într-o întâlnire informală, diferită de manifestările profesionale obișnuite, se subliniază în comunicat. AGERPRES/(AS - redactor: Iulia Carciog, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea) Sursa foto: juridice.ro

Cutremur cu magnitudinea 3,1 în județul Suceava, vineri dimineața
Social 18.09. 06:08

Cutremur cu magnitudinea 3,1 în județul Suceava, vineri dimineața

Un cutremur slab cu magnitudinea de 3,1 s-a produs vineri dimineața, la ora locală 4:09, în zona Moldovei, județul Suceava, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 21,4 kilometri și s-a produs în apropierea următoarelor orașe: 34 km sud de Suceava, 58 km sud de Piatra Neamț, 65 km sud de Botoșani și 87 km sud de Roman. De la începutul lunii septembrie, în România s-au produs 12 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 și 4,1 pe Richter. Cel mai puternic seism din acest an, cu magnitudinea 4,5, a avut loc în data de 26 februarie, în județul Vrancea.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)

Motociclist fără permis, decedat după ce s-a izbit de un gard pe strada Moroeni
Social 17.09. 21:59

Motociclist fără permis, decedat după ce s-a izbit de un gard pe strada Moroeni

Un motociclist în vârstă de 56 de ani, care nu poseda permis de conducere corespunzător, a decedat, joi seara, după ce a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a izbit de un gard, în zona străzii Moroeni, informează Brigada Rutieră din Poliția Capitalei. în urma accidentului de circulație, echipajele de prim-ajut

Participanți între 8 și 68 de ani - la ediția a V-a a 'Kangoo Jumps Summer Challenge - Mureș Fit Day'
Social 17.09. 20:40

Participanți între 8 și 68 de ani - la ediția a V-a a 'Kangoo Jumps Summer Challenge - Mureș Fit Day'

Un instructor de Kangoo Jumps din Sovata, Edith Biro, în vârstă de 68 de ani, a fost cea mai în vârstă participantă la cea de-a V-a ediție a 'Kangoo Jumps Summer Challenge - Mureș Fit Day', desfășurată joi la Târgu Mureș.

Peste 50 de producători, artizani și branduri creative românești, între 25 și 27 septembrie, la Lavanda Fest
Social 17.09. 20:34

Peste 50 de producători, artizani și branduri creative românești, între 25 și 27 septembrie, la Lavanda Fest

Peste 50 de producători, artizani și branduri creative românești din întreaga țară vor aduce în Capitală produse din lavandă, delicatese artizanale, cosmetice naturale, aranjamente florale, plante aromatice, bijuterii, accesorii, haine din materiale naturale, jucării handmade și decorațiuni cu ocazia ediției de toamnă a Lavanda Fest, care va avea loc în Parcul IOR din Capitală, pe Aleea Alexandru Ioan Cuza, în perioada 25 - 27 septembrie. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, la eveniment vor participa expozanți din numeroase regiuni ale țării, de la Brașov, Vrancea, Sibiu, Timișoara, Arad și Cluj, până la Pitești, Brăila, Galați, Giurgiu, Iași, Mureș și Bacău. Alături de brandurile bucureștene, aceștia vor aduce în Parcul IOR sute de produse realizate în ateliere, ferme și mici afaceri locale. Fiecare dintre cei peste 50 de expozanți va integra în selecția sa și 'ceva cu lavandă', păstrând tradiția care a devenit semnătura festivalului. Planta va apărea în forme, texturi și combinații surprinzătoare, de la produse pentru îngrijire și parfumarea casei până la preparate dulci, băuturi și obiecte decorative. 'Ne dorim ca ediția de toamnă din București să fie mai mult decât un loc în care oamenii vin să cumpere produse. Vrem să le oferim un motiv frumos să petreacă timp în aer liber, să descopere creatori din întreaga țară și să plece acasă nu doar cu lucruri care le plac, ci și cu poveștile oamenilor care le-au realizat. Fiecare seară va fi acompaniată de momente artistice cu muzică live și acorduri de muzică ușoară și muzică clasică. Parcul IOR ne oferă cadrul potrivit pentru un eveniment relaxat, deschis tuturor, în care lavanda rămâne firul care leagă toate aceste experiențe', declară Flori Vioreanu, organizatoarea Lavanda Fest. La standuri, vizitatorii vor putea descoperi cosmetice naturale, delicatese artizanale, aranjamente florale, plante aromatice la ghiveci, bijuterii, accesorii, haine realizate din materiale naturale, jucării handmade și decorațiuni artistice. Ediția din București este gândită ca o invitație la o plimbare de toamnă în aer liber, în care cumpărăturile se împletesc cu descoperirea unor branduri noi și cu poveștile oamenilor din spatele lor. Vizitatorii vor putea discuta direct cu producătorii, vor putea afla cum sunt realizate produsele și vor avea ocazia să aleagă obiecte și preparate pe care nu le întâlnesc în mod obișnuit în magazine, precizează sursa citată. Pe parcursul celor trei zile de Lavanda Fest vor fi organizate ateliere gratuite pentru copii, în cadrul cărora cei mici vor putea participa la activități creative și vor descoperi bucuria lucrurilor realizate manual. Pentru această ediție vor fi amenajate și colțuri foto inspirate de atmosfera toamnei și de universul lavandei. Decorurile vor completa experiența festivalului și vor transforma vizita în Parcul IOR într-un prilej de plimbare, relaxare și fotografii alături de familie sau prieteni. în plus, în fiecare zi, de la ora 17:30, vizitatorii se vor putea bucura de recitaluri susținute de interpreți de muzică ușoară, pop, jazz și muzică clasică. Evenimentul va fi deschis zilnic între orele 10:00 și 21:00, astfel încât publicul să poată vizita standurile atât în timpul zilei, cât și spre seară. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Zilele Bucureștiului, celebrate pe Calea Victoriei: activități culturale și sportive, muzică, spectacole și tururi ghidate
Social 17.09. 17:15

Zilele Bucureștiului, celebrate pe Calea Victoriei: activități culturale și sportive, muzică, spectacole și tururi ghidate

Evenimentul 'Străzi deschise' va fi dedicat în acest sfârșit de săptămână celebrării a 567 de ani de la prima atestare documentară a orașului. Calea Victoriei va găzdui: activități culturale și sportive, muzică live, spectacole, catwalk-performance, dialoguri despre oraș, tururi ghidate și experiențe urbane speciale, conform unui comunicat de presă transmis, joi, de ARCUB. Pe segmentul Căii Victoriei din zona Palatului CEC, în ambele zile, în intervalul 10:00-22:00, vor avea loc activități sportive: de la tenis de masă, baschet și badminton, până la fotbal și hochei de masă. La intersecția Căii Victoriei cu Calea Griviței, publicul va fi invitat să descopere un preambul al expoziției 'Cred în România' - Catalizator III, care reunește lucrările celor 50 de artiști participanți la Competiția de artă vizuală, ediția a III-a. în zona Hotelului Novotel, București FM își mută studioul în stradă și îi invită pe ascultători să se alăture unei ediții live, cu invitați speciali și dialoguri interactive cu publicul, în intervalul 15:00 - 19:00. Pasionații de istorie pot participa la turul ghidat 'Calea Victoriei - Poarta dinspre Orient și Occident', susținut de Laurențiu Enache, istoric și ghid turistic, în ambele zile ale weekendului, de la ora 16:00 la ora 18:00. Turul pornește din Calea Victoriei nr. 1 și va parcurge traseul către Cercul Militar Național, Ateneul Român și bulevardul Dacia. Participarea este gratuită, pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile: - https://shorturl.at/VeFDZ - înscrieri pentru 19 septembrie; - https://shorturl.at/i6CZp - înscrieri pentru 20 septembrie. în Piața Revoluției, de la 16:00 la 17:00, copiii cu vârste între 3 și 6 ani sunt invitați la 'Magia Ghicitorilor', un spectacol interactiv și dinamic creat de Teatrul Ion Creangă. Sâmbătă, între orele 17:00 - 18:00, la Statuia Iuliu Maniu, va avea loc dezbaterea 'Bucureștiul Scriitorilor', moderată de jurnalista și scriitoarea Emilia Stere. La întâlnire vor participa Cristina Foarfă, jurnalistă și manager de proiect al Hărții literare, precum și scriitorii Florin Iaru, Călin Andrei Mihăilescu și Simona Preda. Dezbaterea va fi urmată de un spectacol-lectură dedicat celor mici, susținut de actrița Diana Cavallioti. în zona Palatului CEC, artiștii Circului Metropolitan București vor susține în intervalul 18:00-19:00 un mini-show de circ în aer liber. Seara continuă cu 'Battle of the Beats', în ambele zile ale weekendului, între 19:00 și 21:30, pe trotuarul din dreptul Muzeului Național de Artă al României. Este primul concert live la care publicul contribuie atât în calitate de autor al muzicii, cât și ca parte din juriu. între 19:00 și 19:30, în zona Teatrului Odeon, copiii corurilor Cantus Mundi vor susține concerte live în ambele zile ale weekendului. Duminică, de la 18:00 la 19:00, în Piața Revoluției, publicul este invitat la dezbaterea 'Parcul Natural Văcărești - Trecut, prezent și viitor'. De la 20:00 la 22:00, la Cercul Militar Național, programul dedicat Zilelor Bucureștiului se încheie cu 'It's not goodbye, it's turn heads later', un catwalk-performance în cadrul căruia haine și materiale 'care și-au încheiat aparent parcursul sunt recuperate și reinterpretate ca elemente ale unui nou univers scenic', transmite ARCUB. 'Conceptul artistic este semnat de regizorul și coregraful Ștefan Lupu, împreună cu scenograful Adrian Damian, într-o echipă care reunește artiști și creatori din domenii diferite. Costumele, creații selectate și coordonate de Andreea Stoian și Antoaneta Tica, vor fi prezentate pe muzica lui Mihai Dobre (Șuie Paparude), componenta video fiind realizată de Ioana Bodale. (...) O parte dintre creații sunt realizate de studenții UNArte, iar altele fac parte din colecția comună de upcycling fashion realizată de Promenada x Electric Castle x Velements', menționează sursa citată. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dãdârlat)

TPBI: Trei linii de transport public vor avea trasee deviate cu ocazia 'iMapp Bucharest și iCelebrateMyCity'
Social 17.09. 16:47

TPBI: Trei linii de transport public vor avea trasee deviate cu ocazia 'iMapp Bucharest și iCelebrateMyCity'

Trei linii de transport public din București vor fi deviate, de vineri după-amiaza până luni dimineața, ca urmare a desfășurării evenimentului 'iMapp Bucharest și iCelebrateMyCity', se arată într-un comunicat de presă al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI), transmis joi AGERPRES. Astfel, în intervalul 18 septembrie, ora 16:00 - 21 septembrie, ora 7:00), cât timp traficul rutier va fi restricționat pe Bd. Unirii (segmentul cuprins între Piața Unirii și Piața Constituției) și pe Bd. Libertății (segmentul cuprins între Calea 13 Septembrie și Bd. Națiunile Unite), linia 63 de troleibuz va funcționa pe traseul de bază între terminalul 'Master' și intersecția Calea 13 Septembrie/Bd. Libertății, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Libertății, cu întoarcere în rondul Piața Regina Maria. în același timp, autobuzele liniei 385 vor circula, pe sensul spre terminalul 'Piața Sf. Vineri', pe traseul actual între capătul de linie 'Valea Oltului' și intersecția Bd. Națiunile Unite/Bd. Libertății, iar ulterior pe un traseu modificat pe Bd. Libertății, Splaiul Independenței, rond Piața Unirii, Bd. Corneliu Coposu, Str. Sf. Vineri, stația 'Piața Sf. Vineri'. Pe sensul opus, traseul nu va fi modificat. Nu în ultimul rând, linia de noapte N101 va avea ca traseu de bază, în nopțile de 18 spre 19 septembrie, 19 spre 20 septembrie și 20 spre 21 septembrie, între capătul de linie 'Valea Oltului' și intersecția Calea 13 Septembrie/Șos. Panduri/Bd. Tudor Vladimirescu, după care pe o rută modificată în ambele sensuri pe Calea 13 Septembrie, Bd. Libertății, Bd. Regina Maria, Piața Unirii, stația 'Piața Unirii 2'. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)

Traseele autobuzelor 100, 203 și 205, modificate în weekend pentru desfășurarea a două evenimente
Social 17.09. 16:10

Traseele autobuzelor 100, 203 și 205, modificate în weekend pentru desfășurarea a două evenimente

Evenimentele 'Cupa Toamnei 2026' și 'Triunghiul Muzeelor', ce vor avea loc în zona centrală a Capitalei, în weekend, vor devia traseele liniilor de autobuz 100, 203 și 205, informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public (TPBI),într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES Potrivit sursei citate, în perioada 18 septembrie, ora 23:00 - .20 septembrie, ora 23:30, ca urmare a restricționării traficului rutier pe Șoseaua Kiseleff (între Piața Arcul de Triumf și Piața Victoriei), pentru derularea celor două evenimente, linia 100 va funcționa (inclusiv pe timpul nopții) pe traseul de bază între terminalul 'Aeroportul Henri Coandă' și Piața Arcul de Triumf, apoi, pe sensul spre Piața Unirii, pe un traseu modificat pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I. C. Brătianu, Piața Unirii. Pe sensul opus, traseul nu va fi modificat. în același interval, autobuzul 203 va circula pe traseul de bază, între terminalul 'Cartier Greenfield' și Piața Arcul de Triumf, după are, pe sensul spre Piața Victoriei, pe un traseu modificat pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei. Ruta nu va suferi modificări pe sensul opus. De asemenea, linia 205 va avea traseul de bază între terminalul 'M Străulești' și Piața Arcul de Triumf, iar ulterior, pe sensul spre Piața Unirii, pe un traseu modificat pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, Calea Victoriei, Bd. Dacia, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Vasile Pârvan, Pod B.P. Hasdeu, Splaiul Independenței, Piața Unirii, terminal 'Piața Unirii 2'. Pe sensul se întoarcere, traseul nu va fi modificat. TPBI recomandă călătorilor utilizarea platformei maps.mo-bi.ro, a aplicației gratuite InfoTB sau consultarea site-ului stb.ro pentru informații actualizate privind traseele și programele de circulație. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)

Brigada Rutieră: O șoferiță care încerca să parcheze pe Calea Griviței a rănit 2 persoane și a avariat 3 mașini
Social 17.09. 15:19

Brigada Rutieră: O șoferiță care încerca să parcheze pe Calea Griviței a rănit 2 persoane și a avariat 3 mașini

Un pieton și un biciclist au fost răniți de o șoferiță care efectua manevra de mers înapoi pentru intra cu autoturismul într-un loc de parcare, pe Calea Griviței din Capitală, a informat, joi, Brigada Rutieră. Incidentul s-a întâmplat marți, când Brigada Rutieră a fost sesizată prin 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe Calea Griviței. 'Din primele verificări, conducătoarea unui autovehicul, în vârstă de 56 de ani, în timp ce ar fi efectuat manevra de mers înapoi pentru a parca, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a surprins și lovit un pieton aflat pe partea carosabilă. în continuare, autovehiculul a lovit un biciclist ce se deplasa pe partea carosabilă și a avariat alte trei autovehicule staționate', se precizează într-un comunicat al Brigăzii Rutiere a Capitalei transmis AGERPRES. în accident au fost răniți un pieton, un tânăr de 23 de ani, și un biciclist, un bărbat de 67 de ani, ambii fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatele Alcooltest și DrugTest, rezultatele fiind negative, informează polițiștii. Cercetările sunt continuate de polițiștii Brigăzii Rutiere în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

Constanța: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală
Social 17.09. 15:18

Constanța: Tribunalul a dispus încetarea grevei de la Oil Terminal, considerată ilegală

Tribunalul Constanța a dispus, joi, încetarea grevei angajaților de la Oil Terminal, acțiunea de protest fiind considerată ilegală de către judecători. Sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare. 'Admite excepția rămânerii fără interes a capătului de cerere având ca obiect încetarea grevei de avertisment din data de 16.09.2026, invocată de pârât. Respinge cererea reclamantei având ca obiect încetarea grevei de avertisment din data de 16.09.2026, ca fiind rămasă fără interes. Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta OIL TERMINAL SA în contradictoriu cu pârâtul SINDICATUL OIL TERMINAL. Dispune încetarea grevei propriu-zise, declanșate la nivelul OIL TERMINAL SA, conform notificării nr. 190/14.09.2026, ca fiind ilegală. Respinge, ca fiind rămas fără obiect, capătul de cerere având ca obiect suspendarea efectelor notificării Sindicatului Oil Terminal nr. 190/14.09.2026 și a notificării adresate ITM Constanța privind declanșarea grevei', reiese din soluția pe scurt formulată de Tribunalul Constanța. Pe 10 septembrie, angajații companiei Oil Terminal au fost în grevă de avertisment timp de două ore, fără încetarea activității, acțiune de protest derulată și pe 16 septembrie, intenționând să declanșeze, pe 28 septembrie, după ce inițial stabiliseră data de 17 septembrie, greva generală pe termen nelimitat, din cauza neindexării salariilor cu 6,5%. Cu o zi înainte, pe 9 septembrie, Tribunalul Constanța a respins, ca fiind inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de conducerea Oil Terminal S.A., în contradictoriu cu pârâtul sindicatul Oil Terminal, cerere prin care se solicita constatarea nelegalității unei greve generale. Ulterior, conducerea Oil Terminal a deschis noi acțiuni în instanță împotriva sindicatului din cadrul companiei. Conform reprezentanților sindicatului Oil Terminal, în cadrul negocierilor privind noul Contract Colectiv de Muncă, sindicaliștii au cerut o indexare cu 6,5% a salariilor, începând cu 1 august 2026, mărire salarială ce nu a fost acordată, ca urmare a nesemnării unui memorandum la Ministerul Energiei, necesar aprobării majorării salariale - prevedere a noilor reglementări legislative, Oil Terminal fiind o companie cu capital majoritar de stat. Oil Terminal este cel mai mare terminal pentru import/export țiței, produse petroliere și petrochimice la nivel național. Compania este listată la Bursa de Valori București, iar acționarul majoritar este statul român, prin Ministerul Energiei. AGERPRES / (AS - redactor: Nona Jalbă, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)

Linii speciale cu vehicule istorice, plimbări de agrement, concursuri și fanfară, în weekendul Mobilității
Social 17.09. 14:59

Linii speciale cu vehicule istorice, plimbări de agrement, concursuri și fanfară, în weekendul Mobilității

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (TPBI) și Societatea de Transport București (STB), împreună cu partenerii lor, organizează o serie de activități pentru copii și adulți, de la plimbări cu vehicule istorice și expoziții, la concursuri și vizite tematice în unități ale STB și Metrorex, în cadrul Săptăm&ac

Hunedoara: Turistă germană, salvată cu elicopterul după un incident în Retezat
Social 17.09. 14:33

Hunedoara: Turistă germană, salvată cu elicopterul după un incident în Retezat

O tânără de 28 de ani, din Germania, care a suferit un traumatism la glezna piciorului drept în timpul unei drumeții în masivul Retezat, a fost transportată la spital cu elicopterul în urma unei acțiuni de salvare desfășurată de salvamontiștii din județul Hunedoara. 'Turista se afla împreună cu un prieten în zona v&acirc

Tulcea: Instrumente digitale pentru dezvoltarea turismului în zone rurale defavorizate
Social 17.09. 11:15

Tulcea: Instrumente digitale pentru dezvoltarea turismului în zone rurale defavorizate

Unitățile de cazare cu specific local din Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD) vor beneficia de promovare prin instrumente digitale dezvoltate în cadrul proiectului 'Toural', o inițiativă derulată în baza unei finanțări europene care vizează analiza a trei regiuni din Marea Neagră, respectiv Marea Adriatică-Ionică. Proiectul 'Toural', demarat în 2024 se va încheia la finele anului în curs, este dezvoltat de un consorțiu care include 20 de parteneri din opt state europene, este finanțat prin programul Horizon și are ca obiectiv sprijinirea dezvoltării turismului prin promovarea potențialului de creștere economică în zonele rurale izolate. 'Proiectul este extrem de interesant din punctul de vedere al analizei pe care o face în șase zone pilot, Delta Dunării fiind una dintre ele, la nivel de studiu privitor la dezvoltarea turismului. Pe de o parte, avem statusul curent al acțiunilor ce se referă la turismul în Deltă, iar pe de altă parte am dezvoltat câteva instrumente digitale care ne pot arăta care va fi viitorul acestei activități pe care o numim în continuare 'motorul dezvoltării regiunilor noastre'. Toate aceste instrumente digitale pe care dorim să le dezvoltăm până la 31 decembrie vor putea să arate predicții asupra numărului de vizitatori sau de utilizatori sau exemple privitoare la amprenta de carbon a unor servicii, mai ales într-o zonă foarte importantă din punct de vedere al biodiversității și specificității', a declarat pentru AGERPRES expertul extern al Grupului de acțiune locală (GAL) Delta Dunării, Roxana Iacob. Reprezentanți ai entităților implicate în proiect s-au întâlnit zilele acestea la Tulcea, în cadrul celei de-a V-a Adunări Generale a partenerilor, și au discutat inclusiv despre posibilitatea ca instrumentele dezvoltate să poată fi folosite de proprietarii unităților de cazare din RBDD. 'Ne concentrăm să realizăm împreună cu partenerii noștri căi, posibilități, inițiative care să permită stakeholderilor din cele șase regiuni să utilizeze cu adevărat aceste instrumente. Deocamdată, e o fază pilot pe care o facem cunoscută la nivel de regiune și macro-regiune, după care vom încerca extinderea unor astfel de instrumente împreună cu stakeholderii locali de data aceasta, împreună cu Administrația RBDD, Institutul Național de Cercetare Delta Dunării. Aceste chestiuni vor fi discutate în alte proiecte', a menționat Roxana Iacob. Potrivit sursei, printre instrumentele dezvoltate în cadrul proiectului este și un simulator de sustenabilitate pentru decizii de business care le permite operatorilor din turism și din transportul naval să-și ajusteze prețurile, perioadele de activitate și stocurile în funcție de prognozele de trafic, evitând astfel risipa și supraaglomerarea, dar și crearea unor produse turistice integrate, ca de exemplu, un traseu cultural. La întâlnirea de la Tulcea din cadrul proiectului participă și reprezentantului Conferinței Regiunilor Periferice Maritime ale Europei, Stavros Kalognomos, secretar executiv al Comisiei Balcanice și a Mării Negre. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)

Diana Buzoianu: 33 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată
Social 17.09. 10:40

Diana Buzoianu: 33 de hectare de pe faleza Tuzla revin domeniului public al statului după 11 ani de judecată

Peste 30 de hectare de pe faleza Tuzla au fost recuperate și rămân în proprietatea publică a statului printr-o sentință definitivă, după 11 ani de judecată, a anunțat, joi, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu. 'Au fost recuperate definitiv în instanță 33 de hectare de pe faleza Tuzla! Faleza litoralului românesc de pe raza comunei Tuzla revine în domeniul public al Statului Român! 11 ani de judecată!', a postat Buzoianu pe pagina de Facebook. Potrivit ministrului Mediului, ilegalitățile săvârșite la Tuzla reprezintă o realitate pe întreg litoralul românesc. 'Pe scurt, la Tuzla s-a întâmplat ce am scos la iveală de la Ministerul Mediului ca fiind o realitate pe tot litoralul românesc. Primăriile au inventariat și au dat hotărâri de consiliu local prin care au trecut ilegal, în ultimii ani, terenuri întregi de pe litoralul românesc. Terenuri care, conform Constituției, sunt proprietatea publică a Statului Român. Apoi primăriile s-au apucat să vândă terenurile, să concesioneze falezele, să construiască direct pe ele. în unele cazuri e atât de pe față totul încât terenurile au ajuns chiar la apropiați sau familiile primarului. Ei bine, și la Tuzla au fost luate, prin hotărârea Consiliului Local, 33 de hectare de faleză', a afirmat Diana Buzoianu. Ea a spus spus că înalta Curte de Casație și Justiție a decis, printr-o sentință definitivă, că cele 33 de hectare de pe faleza Tuzla sunt proprietatea publică a statului român. 'Este momentul ca toate aceste situații să fie clarificate, iar patrimoniul public al Statului Român să fie protejat și administrat cu respectarea legii', susține Buzoianu, felicitând totodată juriștii de la Administrația Bazinală Dobrogea-Litoral 'care au luptat 11 ani pentru ca statul să recupereze resurse tratate ca și cum ar fi pe persoană fizică ale unor primari'. AGERPRES/(AS - redactor: Nona Jalbă, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)

Buzău: Sesiune de plogging, alergare combinată cu strângerea deșeurilor - la Nehoiu
Social 17.09. 08:30

Buzău: Sesiune de plogging, alergare combinată cu strângerea deșeurilor - la Nehoiu

Asociația CLOSER va organiza, în premieră, la Nehoiu o sesiune de plogging, alergare combinată cu strângerea deșeurilor, pentru protejarea mediului înconjurător, cu o săptămână înaintea Semimaratonului Buzău 21K. Potrivit organizatorilor, primul eveniment de plogging organizat în zona Nehoiu va avea loc în data de 20 septembrie, după seria acțiunilor de igienizare derulate de-a lungul timpului în perimetrul Lacului Siriu. Zona Nehoiu, de o frumusețe naturală remarcabilă, se confruntă periodic cu problema deșeurilor lăsate în urmă pe marginea drumurilor și pe malurile apelor, necesitând o implicare activă a comunității. 'Ploggingul, un concept originar din Suedia care câștigă tot mai mult teren la nivel global, combină acțiunea de alergare sau mers alert (plocka upp - a aduna, în suedeză, combinat cu jogging) cu strângerea deșeurilor întâlnite pe traseu. Este o modalitate dinamică prin care participanții fac mișcare în aer liber, în timp ce au grijă directă de curățenia de pe traseu', a transmis, prin intermediul unui comunicat, Asociația CLOSER. Evenimentul este organizat ca o etapă de pregătire simbolică înaintea Semimaratonului Buzău 21K, organizat sub umbrela cauzei 'Valuri pentru Viitor'. 'Prin acest eveniment ne dorim să unim două concepte esențiale pentru un viitor sănătos: sportul și responsabilitatea ecologică. Faptul că dăm startul acestui prim plogging în zona Nehoiu exact cu o săptămână înainte de Semimaratonul Buzău 21K prin cauza 'Valuri pentru Viitor' nu este întâmplător: ne dorim ca mișcarea în aer liber să meargă mână în mână cu respectul pentru natură. Fiecare kilometru parcurs astăzi înseamnă o natură mai curată pentru viitorul nostru', au transmis reprezentanții Asociației CLOSER. Aproximativ 2.000 de alergători sunt așteptați, în data de 27 septembrie, la semimaratonul Buzău 21K, eveniment sportiv care își propune să susțină financiar opt cauze caritabile. Asociația CLOSER este o organizație din Nehoiu, Buzău, dedicată promovării turismului, protejării mediului, educației ecologice și reducerii poluării, derulând constant campanii de igienizare și conștientizare civică în regiune. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)

Cele mai noi știri

Cele mai citite

Flux Agerpres