logologo

Agerpres – Agen\u021bia Na\u021bional\u0103 de Pres\u0103: \u0218tiri de actualitate cu informa\u021bii de \u00eencredere pentru o societate bine informat\u0103.

Bucure\u0219ti

Pia\u021ba Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Social

Fii informat, rămâi conectat cu realitatea din România

Brașov: Asociația Comitetelor Olimpice Europene se declară mulțumită de stadiul și nivelul pregătirilor pentru FOTE
Social 24.09. 17:06

Brașov: Asociația Comitetelor Olimpice Europene se declară mulțumită de stadiul și nivelul pregătirilor pentru FOTE

Șefii Comitetelor Olimpice din țările participante la Festivalul Olimpic al Tineretului European 2027 sunt mulțumiți de ritmul în care avansează pregătirile la Brașov și orașele care vor găzdui evenimentul, a declarat, joi, Damir Stajner, șeful Comisiei de Coordonare pentru organizarea evenimenului din partea Asociației Comitetelor Olimpice Europene (EOC), care a subliniat rolul colaborării dintre administrația publică și COSR în reușita organizării competiției. 'Vedem un exemplu foarte bun de colaborare între administrația publică locală și Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Această colaborare ne oferă încrederea că viitorul Festival Olimpic al Tineretului European va fi un eveniment pe care ni-l vom aminti mult timp. Suntem foarte mulțumiți de nivelul de organizare și de ritmul în care avansează pregătirile pentru festival. De asemenea, suntem extrem de mulțumiți de bazele sportive, care sunt la cele mai înalte standarde. Apreciem în mod deosebit decizia Comitetului de Organizare de a utiliza infrastructura deja existentă, inclusiv cel puțin șase baze sportive care au fost folosite și la ediția din 2013. Este un exemplu foarte bun de sustenabilitate', a declarat, în conferință de presă, Damir Stajner, șeful Comisiei de Coordonare pentru FOTE Brașov 2027 din partea Asociației Comitetelor Olimpice Europene. Conform primarului Brașovului, George Scripcaru, care este președintele Comitetului de Organizare a FOTE 2027, în perioada următoare se va lucra într-un ritm susținut pentru organizarea evenimentului din februarie. 'Este, înainte de toate, o muncă de echipă și ține foarte mult de resursa umană pe care am dorit să o construim aici, la Brașov, alături de toți partenerii noștri: Guvernul României, Agenția Națională pentru Sport, Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Comitetele Olimpice Europene. Suntem într-o legătură permanentă cu partenerii noștri și avem o foaie de parcurs foarte clară, cu etape și termene pe care trebuie să le respectăm', a precizat George Scripcaru. în perioada 23-24 septembrie, la Brașov, se desfășoară seminarul Șefilor de Misiune, reuniune la care participă reprezentanți ai 49 de Comitete Naționale Olimpice din Europa, un număr de 38 dintre aceștia în mod fizic, iar reprezentanții altor 11 comitete, online. Aceștia discută cu organizatorii despre condițiile, serviciile și facilitățile care vor fi puse la dispoziția sportivilor și delegațiilor la ediția de anul viitor, având în program și o vizită la bazele sportive unde se vor desfășura competițiile. FOTE 2027 este organizat de Primăria Brașov împreună cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Agenția Națională pentru Sport, cu sprijinul Guvernului României și în parteneriat cu Consiliul Județean Brașov, Primăria Sfântu Gheorghe, Primăria Râșnov, Primăria Predeal, Primăria Târgu Secuiesc și complexul Cheile Grădiștei. Desfășurat sub patronajul Comitetului Olimpic Internațional, Festivalul Olimpic al Tineretului European (European Youth Olympic Festival - EYOF) este de 25 de ani un eveniment al Comitetelor Olimpice Europene (EOC). La ediția din februarie 2027 sunt așteptați peste 1.000 de tineri sportivi. AGERPRES / (AS - redactor: Diana Dumitru, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Covasna: Diplomația română la Viena - de la contacte economice și AI, la diaspora și bujori
Social 24.09. 16:59

Covasna: Diplomația română la Viena - de la contacte economice și AI, la diaspora și bujori

Andrea Amza-Andras, care asigură interimar conducerea Ambasadei României în Austria și care a fost invitată la Festivalul MindFormers de la Sfântu Gheorghe, a declarat, pentru AGERPRES, că diplomația contemporană nu înseamnă doar reprezentare și transmiterea unor mesaje între state, ci și crearea unor contexte și platforme de conexiuni în diverse domenii, precum cultură, educație, economie și cercetare, care să faciliteze întâlnirile între potențiali parteneri. însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei Românei de la Viena a arătat că un buchet de bujori, un doctorand în inteligență artificială, un grup de oameni de afaceri și o comunitate de români care lucrează în Austria nu par să aibă, la prima vedere, prea multe lucruri în comun, dar pot contribui, într-un fel sau altul, la dezvoltarea relațiilor dintre România și Austria. Potrivit acesteia, un exemplu concret de conexiune între cele două țări este asociația România Connect, care facilitează accesul firmelor românești la informații, contacte și oportunități de colaborare pe piața austriacă. 'Relația economică dintre Austria și România este extrem de densă și puternică (...) Austria este al doilea cel mai mare investitor în România, însă România nu poate să spună, în mod evident, același lucru (...) Și tocmai aici avem și noi un rol: să ajutăm companiile românești, să le creăm platforme, ocazii, contexte în care să se întâlnească cu investitorii din Austria, să își arate produsele, să se prezinte în diferite contexte, în diferite formate, în diferite feluri. Și asta facem împreună cu oameni de afaceri de origine română din Austria (...) Ca să vă dau și eu un exemplu concret: anul trecut am sprijinit foarte mult înființarea unei platforme, a unei asociații care se cheamă România Connect, înființată de câțiva oameni de top de la firme internaționale și austriece, care sunt cu toții originari din România și vor să dea ceva înapoi din experiența lor', a declarat Andrea Amza-Andras. Conform acesteia, contactele dintre cele două țări se extind și în zona universitară, prin stagii, schimburi academice, programe de mentorat și școli de vară pentru studenți și doctoranzi. în acest context, a menționat că ambasada României discută inclusiv despre posibilitatea ca Bucureștiul să găzduiască o conferință internațională importantă în domeniul inteligenței artificiale. 'Avem în cadrul Universității de Științe Economice la Viena o doamnă profesoară din România, o cheamă Magda Sabău, și ea coordonează unul dintre cele mai mari departamente de data-science, de știința datelor, și este în egală măsură coordonatoarea științifică și creierul școlii de vară care se ține în fiecare an pe tema inteligenței artificiale. Anul acesta, această școală de vară a putut fi accesată de trei doctoranzi din România care se specializează pe inteligența artificială, facilitată, de fapt, prin intermediul nostru, al ambasadei (...) Deja ne gândim cum să aducem, cum să atragem la București o foarte prestigioasă conferință internațională de inteligență artificială coordonată de Universitatea de Științe Economice din Austria, a mai spus reprezentanta Ambasadei României din capitala austriacă. Andrea Amza-Andras a subliniat, de asemenea, faptul că în Austria trăiește o comunitate numeroasă de români, dinamică și relativ tânără, iar ambasada este interesată să mențină contactul cu aceasta și urmărește problemele cu care se confruntă. 'încercăm să menținem o relație cât se poate de apropiată, să menținem contactul cu comunitatea și ne îngrijim în mod special de problematica lucrătorilor români din Austria. Urmărim foarte îndeaproape și suntem foarte atenți la ce se întâmplă și în zona de îngrijire, pentru că peste 33.000 de îngrijitoare din România lucrează în Austria, ceea ce înseamnă că mai mult de jumătate dintre îngrijitoarele din Austria provin din România (...) Este un număr impresionant de îngrijitoare care se află la baza acelui sistem de îngrijire din Austria, care fără ele ar intra în colaps', a mai spus aceasta. în opinia sa, este foarte important ca românii din diaspora să-și păstreze identitatea națională și legătura cu țara natală, arătând că 'drumul spre casă' nu înseamnă neapărat întoarcerea definitivă în România, ci păstrarea legăturii cu țara prin investiții, proiecte, mentorat sau contacte profesionale prin care să fie împărtășite experiențele și competențele acumulate. Totodată, diplomatul îi încurajează pe românii din Austria să își învețe copiii limba maternă, menționând că sistemul public de învățământ din această țară le oferă, la cerere, posibilitatea de a urma cursuri de limba română, iar ambasada promovează, împreună cu partenerii săi, activități culturale și educaționale în limba română. Andrea Amza-Andras consideră că diplomația actuală nu înseamnă doar să fii prezent la masa negocierilor, ci contează și ce teme aduci la acea masă și ce relații pot construi în jurul ei. în acest context, a vorbit și despre Marea Neagră, pe care România a promovat-o constant ca temă importantă în contextul creșterii relevanței strategice a regiunii la nivel european. Printre altele a menționat și faptul că diplomația românească are o proporție importantă de femei ambasador, de peste 40%, comparativ cu media globală și europeană, de aproximativ 22,5%, respectiv 29% și a vorbit și despre gesturi simple, dar importante în diplomație. 'Bujorul este floarea națională a României și primăvara, când înfloresc bujorii, dăm săptămâni, luni în șir cadouri bujori, buchete de bujori peste tot, cu un mic mesaj, cu o mică explicație referitoare la simbolistica, semnificația bujorului în cultura românească. Și vreau să vă spun că datorită acestui gest, un gest simplu, am avut foarte multe momente frumoase, foarte multe uși care s-au deschis altfel dintr-o dată, fiindcă este totuși un gest cu un mesaj care ține de ceea ce ești tu și ce reprezinți tu', a mai spus însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei României. AGERPRES / (A - redactor: Oana Mălina Negrea, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Tulcea: Focare de variolă ovină, în exploatații din Murighiol
Social 24.09. 16:46

Tulcea: Focare de variolă ovină, în exploatații din Murighiol

Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) din Tulcea a primit, joi, din partea Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală din București confirmarea variolei ovine în două gospodării din comuna Murighiol. Directorul executiv al DSVSA, Dragoș Seucan, a declarat pentru AGERPRES că cele două exploatații în care s-a confirmat variola ovină aparțin unei persoane fizice și unei persoane fizice autorizate care dețin un efectiv total de 382 de animale. 'Până la data emiterii buletinelor de analiză, 117 ovine, 109 din efectivul persoanei fizice și opt din cel al persoanei fizice autorizate, prezintă semne clinice ale bolii. Moralități avem la nouă ovine în acest moment. Mâine (vineri, n.red.), se va proceda la eutanasierea acestor animale', a menționat directorul executiv al DSVSA, Dragoș Seucan. Potrivit sursei, în județul Tulcea, au mai fost confirmate focare de variolă ovină și caprină în alte cinci localități. 'Notificarea în prealabil o face numai proprietarul. Nu merge niciun inspector DSVSA să controleze vreun aspect legat de variola ovină și caprină. După notificarea proprietarului, medicul veterinar concesionar merge în exploatație, face un examen clinic și recoltează niște tampoane nazale care pleacă la IDSA București', a precizat directorul Seucan. După confirmarea diagnosticului de către institutul de specialitate din București, membrii Comitetului local pentru combaterea bolilor de pe lângă Prefectura județului se întrunesc și stabilesc măsurile care se pun în practică, potrivit legislației în vigoare. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)

Buzoianu: Am solicitat Prefecturilor Ilfov și București instituirea stării de alertă pentru arderile ilegale de deșeuri
Social 24.09. 16:05

Buzoianu: Am solicitat Prefecturilor Ilfov și București instituirea stării de alertă pentru arderile ilegale de deșeuri

Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a solicitat convocarea de urgență a unei ședințe comune a prefecturilor Ilfov și București pentru instituirea situației de alertă în privința arderilor ilegale de deșeuri. 'Am trimis, astăzi, o solicitare expresă către Prefectura Ilfov și către Prefectura București să fie instituită o stare de alertă. Practic, Prefecturii Ilfov îi cerem să activeze mecanismele competente pentru zona în care se produc arderile ilegale și să putem să instituim filtre, să putem să instituim 24 de ore din 24 monitorizare, să putem să avem măsuri de intervenție mult mai rapide. Prefecturii București îi cerem să se coordoneze ca răspuns alături de celelalte autorități (...) Sintești are patru zone de acces. Nu vorbim de o zonă în care să spui că sunt o sută de drumuri și nu știi cum ai putea să oprești venirea unor camioane umplute cu deșeuri, care apoi ajung pe câmp să fie arse. Cerem un control asupra transportatorilor și asupra traseului deșeurilor, asta împreună cu Poliția, cu ISCTR (Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, n.r.), cu Garda de Mediu. Vom cere în ședința care sperăm că va fi convocată de către cele două prefecturi, inclusiv monitorizare permanentă 24 din 24 pe cele patru puncte de acces în zona Sintești. Vom cere implicarea efectivă a primarilor și a Poliției Locale. Am avut întâlnire inclusiv cu primarii din zonă, iar o parte dintre ei ne-au spus că nu pot aloca nici măcar un singur om pentru această luptă, ceea ce este absolut aberant', a subliniat Diana Buzoianu, joi, într-o conferință de presă. Ministra de resort a adăugat că nu a existat nici măcar o singură perioadă în ultimii zeci de ani de zile în care cu adevărat să fie oprită această mafie. 'Pentru că avem mafia aceasta care și astăzi continuă să facă ravagii. Deci este clar că nu au lucrat de-a lungul ultimilor ani de zile toate autoritățile competente care ar fi putut să ia măsuri în acest caz. Avem, de asemenea, studii făcute de experți, academiceni, care au scos la iveală studii și ne arată cum particulele care provin din arderile de deșeuri pot avea și de până la cinci și 40 de ori mai multe emisii de PM10 decât pot avea arderile de lemn uscat. Avem în dezbatere publică și voi transmite în timp record inclusiv proiectul de Hotărâre de Guvern care să limiteze posibilitatea persoanelor fizice de a mai da mai mult de 500 kg de metal anual sau 500 kg de echipamente electronice către colectori. Astăzi nu există o astfel de limitare și ce vedem este că anumite comunități care se ocupă cu infracțiuni pot duce la același colector sau la mai mulți colectori cantități absolut fabuloase și de peste câteva sute de tone în fiecare an, nimeni nepunându-și întrebarea legitimă de unde ar putea o persoană, într-un mod legal, să aducă la operator care colectează metale 500 de tone de metale într-un singur an de zile. Cred că răspunsul este absolut evident, nu se poate, nu există o activitate umană care să genereze natural, organic, cantități de 500 de tone, de 1000 de tone care să ajungă la colector și să nu aibă de fapt în spate un întreg sistem infracțional care este bine pus la punct', a afirmat Buzoianu. Aceasta a menționat, totodată, că va solicita Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) să urmărească traseul documentelor și al banilor din această afacere care are în spate 'niște mafii care câștigă zeci de milioane de lei în fiecare an'. Ea a subliniat, în context, că nu comunitatea din Sintești se îmbogățește de pe urma acestor arderi legale. 'Aici vom cere, în cadrul ședinței care sperăm să fie convocată de către prefecturi ca să poată să fie stabilită starea de alertă, inclusiv ANAF-ului și AFM-ului să urmărească traseul tuturor documentelor, banilor care pleacă mai departe sau vin din această afacere, pentru că în spate noi avem niște mafii care câștigă zeci de milioane de lei în fiecare an', a arătat sursa citată. Ea consideră, totodată, că acțiunile punctuale nu vor rezolva problema arderilor ilegale de deșeuri și solicită intervenția tuturor autorităților și a resurselor adecvate. 'Nu cred că se va putea rezolva problema actuală cu acțiuni punctuale, am încercat acest model. Avem, anul acesta, peste 50 de acțiuni, avem unele dintre cele mai mari sancțiuni aplicate și nici măcar nu s-a terminat anul... Este clar că acțiunile pe care le-am făcut, deși într-adevăr au reprezentat poate un obstacol în calea acestei mafii organizate, nu au reprezentat și un punct de oprire și aici avem nevoie de toate autoritățile care să înțeleagă că este nevoie să alocăm resurse. Avem o problemă națională care persistă de ani de zile, pentru care niște autorități nu pot aloca 20 de persoane care să monitorizeze permanent o zonă, care să asigure filtre permanente la niște puncte de acces. Acest lucru este inacceptabil și trebuie să avem o discuție realistă, rezonabilă, la masă cu absolut toate autoritățile', a arătat Buzoianu. în context, șefa de la Mediu a subliniat ideea că, deși numărul acțiunilor de control și al amenzilor aplicate a crescut față de anii anteriori, arderile ilegale continuă. 'Este un an în care am avut mult mai multe controale, mult mai multe amenzi date, sesizări penale făcute, deci încercăm cu același număr de inspectori să creștem numărul de controale și amenzi aplicate, sancțiuni aplicate, inclusiv sesizări penale. Aceste cifre sunt legate de activitățile ilegale cu deșeuri. Această activitate ilegală cu deșeuri cuprinde, printre altele, și zona de deșeuri gestionate ilegal în urma arderilor ilegale. în ceea ce privește Sintești, ne putem uita care au fost acțiunile în ultimii ani de zile și să vedem că, în 2025, când am preluat mandatul, Sintești era practic mult mai puțin prioritizat. în ultimele luni de zile se vede o creștere a activității, o creștere a controalelor, o creștere a confiscărilor făcute, a sancțiunilor aplicate, tot ce înseamnă partea de sesizări penale făcute. Cu toate acestea, este clar că, deși avem acțiunile care au crescut ca număr față de anii anteriori, în continuare ne confruntăm cu o problemă care a rămas valabilă, pentru că primim uneori chiar și în fiecare zi, timp de o săptămână-două, imagini de la cetățenii din zonă care ne arată arderile ilegale care au loc în zona respectivă', a punctat Buzoianu. Potrivit datelor Gărzii Naționale de Mediu (GNM), la nivelul anului 2025, pe zona arderilor ilegale, au fost derulate 643 de controale, fiind aplicate sancțiuni de aproape zece milioane de lei. Totodată, s-au confiscat peste 1.500 de tone de deșeuri și au fost raportate 339 de sesizări penale. Comparativ cu perioada de referință 2021, anul trecut, activitatea de control a instituției a crescut cu până la 29,81%, valoarea sancțiunilor aplicate s-a majorat cu 31,57%, iar măsurile de sistare a activității au înregistrat un salt de 17,11%. în plus, cantitățile confiscate au crescut de la câteva zeci de tone la peste 1.500 de tone, anual. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

ANPIS: Alocația de plasament se acordă și după 18 ani dacă tânărul își continuă studiile sau la cerere
Social 24.09. 14:56

ANPIS: Alocația de plasament se acordă și după 18 ani dacă tânărul își continuă studiile sau la cerere

Alocația de plasament se va acorda și după vârsta de 18 ani dacă tânărul își continuă studiile sau la cerere, pe o perioadă de tranziție de până la doi ani. Potrivit Agenției Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), noile reglementări incluse în Procedura de stabilire și plată a alocației de plasament, a indemnizației de sprijin și a indemnizației pentru tineri, sprijină integrarea socio-profesională a tinerilor de până la 26 de ani care își continuă studiile sau au un loc de muncă, oferindu-le cadrul legal pentru a solicita drepturile bănești retroactive și un parcurs predictibil către autonomia personală. Una dintre principalele noutăți ale actului normativ se referă la prelungirea măsurilor de protecție și sprijin pentru studii. Astfel, alocația de plasament se acordă și după vârsta de 18 ani dacă tânărul își continuă studiile (o singură dată pentru fiecare formă de învățământ) sau la cerere, pe o perioadă de tranziție de până la doi ani. în situația în care tânărul începe o nouă formă de învățământ în această perioadă, sprijinul poate fi prelungit până la finalizarea studiilor, fără a depăși vârsta de 26 de ani, menționează ANPIS, într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Totodată, indemnizația pentru tineri se acordă celor sub 26 de ani care fac dovada că au un loc de muncă sau urmează o formă de învățământ, indiferent dacă părăsesc sistemul la majorat sau au ieșit deja din sistemul de protecție specială, în timp ce opțiunea de încetare a măsurii de protecție la majorat va fi precedată obligatoriu de informare și consiliere din partea DGASPC, consemnată într-un raport scris înmânat și tânărului. Conform documentului, pentru elevii și studenții care depun adeverința de școlarizare din șase în șase luni sau înainte de finalizarea anului școlar, plata alocației și a indemnizației nu se suspendă. De asemenea, tinerii ieșiți din sistemul de protecție care îndeplineau condițiile la data de 10 aprilie 2026 pot solicita indemnizația retroactiv începând cu această dată, dar să fie depusă în termen de maximum 60 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a Ordinului. Pentru cererile depuse după acest termen plata dreptului se va face începând cu luna depunerii. ANPIS precizează că solicitările și actele doveditoare pot fi depuse la ghișeele agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială (AJPIS/APISMB), dar pot fi transmise și prin mijloace electronice. Datele oficiale centralizate de instituție arată că, în luna septembrie 2026, prin agențiile teritoriale au fost efectuate plățile aferente dreptului lunii august în valoare de peste 35,5 milioane de lei pentru cei 27.205 de beneficiari ai alocației de plasament, sume care reprezintă drepturi financiare acordate copiilor aflați în îngrijire specială. în același timp, plățile aferente lunii august efectuate în septembrie, anul curent, de ANPIS, prin agențiile teritoriale, pentru drepturile prevăzute de Legea nr. 272/2004, au depășit 30,2 milioane lei pentru 9.536 de tineri proveniți din sistemul de protecție specială, care își continuă studiile sau sunt angajați la un loc de muncă. AGERPRES/(AS - redactor. Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Bihor: Oradea găzduiește, în premieră, finala națională 'Școala de Gust 2026'; 15 echipe din 7 județe
Social 24.09. 14:38

Bihor: Oradea găzduiește, în premieră, finala națională 'Școala de Gust 2026'; 15 echipe din 7 județe

Județul Bihor va găzdui, în premieră, pe 3 octombrie, finala națională a Campionatului Școlilor de Bucătari 'Școala de Gust 2026', cu 30 de elevi din șapte județe. Competiția, desfășurată sub egida Worldchefs - World Association of Chefs' Societies va avea loc la Colegiul Tehnic 'Traian Vuia' din Oradea. 'Oradea devine, pentru o zi, locul în care se întâlnesc educația, mentoratul și performanța în gastronomie. Ne bucurăm că putem primi la Finala Națională Școala de Gust elevi și profesori din întreaga țară și că le putem oferi cadrul în care să învețe, să concureze și să se inspire unii pe alții', a declarat din partea organizatorilor, chef Nicolae Pop, director zonal al Asociației Naționale a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism (ANBCT). Potrivit acestuia, 15 echipe a câte doi concurenți din șapte județe s-au calificat în finală, dintre care patru reprezintă școli de bucătari din Bihor. Acestea sunt echipele de la Colegiul Tehnic 'Ioan Ciordaș' Beiuș, Liceul Tehnologic nr. 1 Salonta, Colegiul Tehnic 'Traian Vuia' Oradea și Colegiul Tehnic 'Mihai Viteazul' Oradea. Celelalte echipe provin din județele Brașov, Prahova, Hunedoara, Covasna, Botoșani și Iași. Foto: Nicolae Pop Celelalte 11 echipe calificate în finala de la Oradea reprezintă școli de bucătari din județele Brașov (Prejmer, Brașov, Făgăraș), Prahova (Ploiești, Câmpina), Hunedoara (Geoagiu, Deva), Covasna (Sfântu Gheorghe), Botoșani (Botoșani) și Iași (Iași). Tot în premieră, juriul tehnic este format exclusiv din chefi orădeni: George Crăciun, consultant și formator în gastronomie, și Bogdan Vandici, câștigător al sezonului 5 'Chefi la cuțite' și medaliat cu argint la Olimpiada Internațională a Tinerilor Bucătari din India, în 2019. Cei doi vor evalua organizarea, tehnica de lucru, igiena, managementul timpului și respectarea regulamentului de concurs. Tema concursului este 'O Românie într-o farfurie - Sărbători de iarnă'. Echipele vor avea la dispoziție trei ore pentru a pregăti, în cinci porții individuale, un aperitiv cald sau rece pe bază de păstrăv și un fel principal cu mușchiuleț de porc, două garnituri și sos. Evenimentul este organizat de Asociația Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism (ANBCT) România, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, sub egida Worldchefs. Echipele câștigătoare vor primi premii în valoare totală de peste 1.500 de euro. 'Prin 'Școala de Gust' ne-am propus să contribuim la formarea unei noi generații de bucătari și să creăm o punte între școală și bucătăria profesionistă, prin mentorat, competiție și experiențe de învățare după standarde internaționale. Vrem să promovăm patrimoniul gastronomic românesc, dar și ce înseamnă sustenabilitatea în bucătărie. Astăzi, nu mai e suficient să fii un bucătar bun. Responsabilitatea față de ingrediente, față de resurse și natură, dar și față de oamenii cu care lucrezi vor face diferența de-acum înainte în gastronomie. Faptul că 'Școala de Gust' a primit recunoașterea oficială a Worldchefs confirmă că și în România putem dezvolta proiecte educaționale la cel mai înalt nivel. Pentru ANBCT, aceasta este o responsabilitate, dar și un pas important în misiunea noastră de a pregăti viitorii profesioniști și de a așeza gastronomia românească în rândul marilor comunități gastronomice ale lumii', a declarat președintele ANBCT, Cezar Munteanu. ANBCT organizează Finala Națională 'Școala de Gust 2026' - prima competiție dedicată elevilor din învățământul profesional gastronomic din România inclusă în programul internațional Worldchefs Endorsed Competitions. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)

Iași: Pelerinajul de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, în perioada 8-15 octombrie
Social 24.09. 14:28

Iași: Pelerinajul de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, în perioada 8-15 octombrie

Pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva se va desfășura în perioada 8 -15 octombrie, la Catedrala Mitropolitană din Iași, a declarat joi, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. Potrivit sursei citate, debutul oficial al pelerinajului prilejuit de Hramul Ocrotitoarei Moldovei va fi joi dimineața, pe 8 octombrie, de la ora 6:00, odată cu citirea Acatistului Sf. Cuv. Parascheva', a declarat preotul Lucian Apopei. Ulterior acestui moment, sfintele moaște ale Sf. Cuv. Parascheva și Sf. Cuv.Paisie de la Sihăstria, vor fi purtate în cadrul unei procesiuni în jurul Catedralei Mitropolitane, fiind depuse ulterior în baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană. 'Aici va rămâne până când rândul pelerinilor va putea fi gestionat în interiorul Catedralei Mitropolitane, moment estimat a fi la începutul zilei de joi, 15 octombrie. Un moment mult așteptat, și care a devenit parte a identității Iașilor ultimilor ani este procesiunea 'Calea Sfinților', care va avea loc duminică seara, adică pe 11 octombrie, de la ora 19:00. Evenimentul adună anual ieșeni și credincioși din toată țara, precum și ierarhi, monarhi și preoți atât din Mitropolia Moldovei și Bucovinei, cât și invitați din alte eparhii din țară și străinătate', a declarat preotul Lucian Apopei. Conform acestuia, credincioșii se pot bucura în acest an și de prezența în mijlocul lor a moaștelor Sf. Cuvios Paisie de la Sihăstria, recent canonizat de Biserica Ortodoxă Română. Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie va fi adusă de la Mănăstirea Sihăstria, județul Neamț. Ca element de noutate, anul acesta va fi organizată prima ediție a Sacrum Art Iași Festival, prin participarea instituțiilor culturale și ecleziastice ale Iașiului care își propun să ofere o lună de evenimente culturale reunind peste 50 de manifestări. 'Vorbim de expoziții, arte vizuale și proiecte curatoriale tematice, instalații multimedia și obiecte de artă digitală, concerte de muzică sacră, clasică și contemporană, spectacole de teatru, proiecții de film, workshopuri și ateliere dedicate studenților și tinerilor creatori, conferințe, dezbateri și mese rotunde susținute de invitați din țară și străinătate, proiecte legate de spiritualitate și Inteligență Artificială', a mai declarat directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. El a ținut să sublinieze că și în acest an reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei pun la dispoziția pelerinilor două numere de telefon care sunt valabile pe toată durata pelerinajului: 0757.579.100, 0757.033.466. 'De asemenea, în zilele de pelerinaj, pe portalul doxologia.ro și siteul mmb.ro, vor fi afișate în timp real, non stop, locul unde se află capătul rândului pelerinilor', a menționat preotul Lucian Apopei. Anual, în această perioadă, Iașiul devine cel mai mare centru de pelerinaj din țară și străinătate, atât pentru ortodocși cât și pentru catolici. Cuvioasa Parascheva este cunoscută îndeosebi de bisericile ortodoxe greacă, română, bulgară, rusă și sârbă. Generalizarea cultului Cuvioasei Parascheva a fost hotărâtă în 1955 de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Tot atunci a fost stabilită și data de sărbătorire a Sfintei Parascheva - 14 octombrie. Deși e sărbătorită în întreaga Biserică Ortodoxă Română, Cuvioasa Parascheva, cunoscută și ca Sfânta Vineri, este considerată în popor ca fiind ocrotitoarea Moldovei și a oamenilor sărmani. AGERPRES / (A-AS- redactor: Daniela Malache, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Neamț: A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Variantei Ocolitoare a municipiului reședință
Social 24.09. 14:18

Neamț: A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Variantei Ocolitoare a municipiului reședință

Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț și reprezentantul unei firme de proiectare au semnat, joi, contractul privind elaborarea studiului de fezabilitate al Variantei Ocolitoare a municipiului Piatra-Neamț. Contractul are o valoare de 3,9 milioane de lei fără TVA, iar finanțarea este asigurată de Guvernul României. 'Varianta Ocolitoare a municipiului Piatra-Neamț este un proiect de care avem nevoie și care privește întreaga zonă. Vorbim despre o investiție care trebuie să scoată o parte importantă din traficul de tranzit din Piatra-Neamț și să creeze legături mai bune cu drumurile naționale și cu viitorul drum expres Piatra-Neamț - Bacău', a declarat, într-o conferință de presă, președintele CJ Neamț, Daniel-Vasilică Harpa. 'Fiecare pas pe care îl facem ne duce spre o creștere a calității vieții și îmbunătățirea condițiilor de trai, iar acum a condițiilor în care ne deplasăm. Și asta pentru că valorile de trafic au crescut foarte mult. Doar în Piatra-Neamț avem 50.000 de autovehicule înscrise, la care se adaugă și celelalte din restul județului, iar infrastructura rutieră este deosebit de importantă pentru regiunea noastră, nu doar pentru Piatra-Neamț', a subliniat primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță, în aceeași conferință de presă. Termenul de elaborare a studiului de fezabilitate este de 9 luni de la data semnării contractului, urmând ca la final să fie prezentate trei variante de traseu. Varianta finală va fi aleasă de Consiliul Tehnico-Economic din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, minister care finanțează această investiție. Costurile estimate pentru construcția Variantei Ocolitoare sunt de 7-8 milioane de euro pe kilometru. AGERPRES / (A - redactor: Gabriel Apetrii, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Gorj: Salariat al Uzinei Mecanice Sadu, rănit în urma unei explozii
Social 24.09. 13:56

Gorj: Salariat al Uzinei Mecanice Sadu, rănit în urma unei explozii

Un salariat al Uzinei Mecanice Sadu a fost transportat la spital, joi, după ce a fost rănit la locul de muncă, în urma unei explozii, au informat reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj. 'în data de 24 septembrie, (...) în cadrul unei societăți de fabricare a armamentului și muniției din localitatea Bumbești-Jiu s-a produs un eveniment de muncă în care a fost implicat un salariat, având funcția de reglor. în timpul desfășurării activității, salariatul a ieșit din clădire pentru a trage un furtun către rigola clădirii, în vederea golirii vasului de precipitare cu apă, cu care acesta fusese spălat. Furtunul se afla între clădire și blindajul exterior. în momentul în care salariatul a apucat furtunul, s-a produs o explozie, în urma căreia acesta a fost rănit. Salariatul a fost transportat cu autosanitara societății la Spitalul Orășenesc Bumbești-Jiu, fiind ulterior direcționat către Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate', a transmis ITM Gorj într-un comunicat de presă. La fața locului s-au deplasat doi inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul securității și sănătății în muncă, în vederea verificării cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Evenimentul a fost comunicat Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, urmând să fie cercetat de către o comisie desemnată de angajator, conform prevederilor legale în vigoare, iar dosarul de cercetare va fi avizat de către instituție, în conformitate cu reglementările aplicabile în domeniul securității și sănătății în muncă. De asemenea, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Gorj s-au deplasat la fața locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc fapta, efectuarea cercetării și dispunerea de măsuri legale, sub supravegherea unității de parchet competente. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Popescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)

Olt: Demisia primarului Caracalului, Ion Doldurea, înregistrată oficial; atribuțiile, preluate de viceprimarul Pătran
Social 24.09. 13:54

Olt: Demisia primarului Caracalului, Ion Doldurea, înregistrată oficial; atribuțiile, preluate de viceprimarul Pătran

Demisia din funcție a primarului municipiului Caracal, Ion Doldurea, a fost înregistrată atât la Primăria Caracal, cât și la Prefectura Olt, iar atribuțiile primarului sunt îndeplinite de viceprimarul Laurențiu Pătran, a precizat, joi, subprefectul Adrian Mihai. 'Instituția Prefectului Olt a fost înștiințată pe 23 septembrie despre demisia din funcție, în aceeași zi, a primarului municipiului Caracal, Ion Doldurea. Urmează ca în ședința Consiliului Local Caracal, de la finalul lunii septembrie, consilierii locali să ia act de demisia primarului. în urma procesului verbal al ședinței de Consiliu Local și referatului secretarului general al localității, Prefectura emite ordin de prefect prin care se ia act de demisie și i se constată încetarea de drept a mandatului de primar. Prefectura va informa apoi Ministerul de Interne despre vacantarea postului. începând din momentul înregistrării demisiei primarului, atribuțiile funcției au fost preluate, conform legii, de viceprimar', a precizat joi, pentru AGERPRES, subprefectul Adrian Mihai. Viceprimarul municipiului Caracal, Laurențiu Pătran, a menționat că următoarea ședință a CL Caracal va avea loc în ziua de 30 septembrie, atunci când consilierii vor lua act de demisia primarului Doldurea. Aflat la al doilea mandat de primar al municipiului Caracal, Doldurea a anunțat în urmă cu câteva zile, într-o postare pe Facebook, că demisionează de la conducerea administrației locale din motive medicale, după o intervenție chirugicală pentru îndepărtarea unui hematom cranian. Doldurea a punctat că proiectele municipiului Caracal vor continua și și-a afirmat încrederea în viceprimarul Laurențiu Pătran. Pe de altă parte, Ion Doldurea va rămâne la conducerea organizației PSD Caracal, organizație în cadrul căreia viceprimarul Laurențiu Pătran ocupă funcția de vicepreședinte. AGERPRES / (AS - redactor: Cristina Matei, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruştei)

Vaslui: A fost lansată platforma digitală descoperavaslui.ro; prezintă informații despre județ și atracții turistice
Social 24.09. 13:38

Vaslui: A fost lansată platforma digitală descoperavaslui.ro; prezintă informații despre județ și atracții turistice

Platforma digitală descoperavaslui.ro, realizată de reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a fost lansată cu ocazia celei de-a XI-a ediții a evenimentului 'Descoperă Nord-Est'. Site-ul prezintă informații despre județul Vaslui și obiective care ar putea reprezenta o atracție în zonă. 'Am lansat descoperavaslui.ro, un proiect la care muncim de ceva timp și care este mai mult decât o platformă de turism, este un hub al județului nostru. îi invit pe toți să descopere Vasluiul, un județ surprinzător, despre care mulți nu știu cât este de frumos, un loc cu oameni gospodari, ambițioși, plini de viață, un județ care are ce arăta. Avem patru zone distincte, avem o minideltă, mănăstiri incluse într-un traseu turistic, avem o diversitate a tradițiilor meșteșugărești și culinare, avem personalități cu care ne mândrim, iar aceste lucruri chiar merită să fie descoperite și promovate', a declarat, pentru AGERPRES, președintele CJ Vaslui, Ciprian Trifan. Reprezentanți ai industriei HORECA, autorități și specialiști în promovarea turismului participă, în perioada 23 - 25 septembrie, la Vaslui la o serie de evenimente sub egida 'Descoperă Nord-Est'. Participanții au ocazia să descopere, cu ocazia unei excursii de informare, o serie de obiective din județul Vaslui, printre care Mănăstirea 'Alexandru Vlahuță', Mănăstirea Florești, Mănăstirea Bujoreni, podgoriile de la Huși și Averești și comuna Pădureni, unde va fi organizată o serbare tradițională cu obiceiuri, gastronomie locală și oameni dornici să-și împărtășească povestea. De asemenea, vor fi făcute vizite la Muzeul 'Vasile Pârvan' Bârlad, găzduit de Casa Sturdza, monument din 1818, și la Teatrul 'Victor Ion Popa' Bârlad, care spun povestea unui oraș cu o viață culturală bogată, la Ansamblul Monumental 'Podul înalt' din Băcăoani, cu Statuia Ecvestră a lui Ștefan cel Mare, care leagă istoria medievală de peisajul de azi, și un popas la Dino Parc Moldova. Activitățile sunt organizate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, prin Centrul EUROPE DIRECT Nord-Est și Centrul Regional de Studii Nord-Est, în parteneriat cu Consiliul Județean Vaslui. Agenția Națională de Presă AGERPRES este partener media al evenimentului. AGERPRES/(A - redactor: Loredana Ciobanu, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)

Bihor: Aproximativ 2.000 de plăți necuvenite, depistate de AJPIS în 2025
Social 24.09. 13:30

Bihor: Aproximativ 2.000 de plăți necuvenite, depistate de AJPIS în 2025

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bihor a identificat, anul trecut, 1.950 de debite, reprezentând beneficii sociale plătite necuvenit, a declarat joi, în ședința Colegiului prefectural, consilierul juridic Livia Popuș, din cadrul instituției. Cele mai multe situații au fost descoperite în cazul indemnizațiilor pentru creșterea copilului și al stimulentelor de inserție, în urma verificărilor lunare în bazele de date ale instituțiilor statului. Potrivit raportului de activitate prezentat, verificările urmăresc să prevină acordarea unor beneficii către persoane care nu mai îndeplinesc condițiile legale. în 2025 au fost analizate 3.158 de suspiciuni, dintre care 1.082 privind indemnizația pentru creșterea copilului, 1.634 referitoare la stimulentul de inserție, 258 privind venitul minim de incluziune și 184 în cazul persoanelor decedate. 'Noi facem verificări lunare (...) și atunci îi descoperim că nu au venituri, doar că îi descoperim după ce s-a efectuat închiderea și atunci trebuie să facem debite', a explicat Livia Popuș. Conform reprezentantei AJPIS, beneficiarii indemnizației pentru creșterea copilului au obligația de a anunța instituția atunci când își reiau activitatea. în cazul stimulentului de inserție, trebuie anunțată schimbarea situației care a stat la baza acordării dreptului. Atunci când informația nu este comunicată, verificările ulterioare pot duce la stabilirea unor sume care trebuie recuperate. Un alt tip de verificare vizează beneficiarii care au legături cu alte state europene. Prin programul RINA au fost interogate 6.426 de cazuri privind persoane care au plecat în străinătate sau au venit în România. Sunt verificate inclusiv situațiile în care aceleași prestații pentru copii ar putea fi solicitate în două state. în total, AJPIS Bihor a procesat, în 2025, un număr de 65.436 de dosare pentru alocații, indemnizații și alte beneficii sociale. Instituția a efectuat plăți de peste 1,01 miliarde de lei, iar rata de recuperare a debitelor a fost de 70,87%. Livia Popuș a mai adăugat că, în perioada menționată, inspectorii sociali au realizat 335 de misiuni de inspecție, în urma cărora au fost dispuse 277 de măsuri și aplicate 59 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, șase au fost amenzi, în valoare totală de 16.000 de lei, iar 53 au fost avertismente. AGERPRES/(A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * Bihor: în jur de 1.000 de dosare de pensii sunt încă restante în județ în privința recalculării * Directorul Casei de Pensii Bihor: Nu există un 'fenomen' al pensiilor calculate greșit; oamenii să aibă încredere

Directorul Casei de Pensii Bihor: Nu există un 'fenomen' al pensiilor calculate greșit; oamenii să aibă încredere
Social 24.09. 13:21

Directorul Casei de Pensii Bihor: Nu există un 'fenomen' al pensiilor calculate greșit; oamenii să aibă încredere

Directorul Casei Județene de Pensii Bihor, Laurențiu Țenț, a declarat, joi, în ședința Colegiului prefectural, că oamenii trebuie 'să aibă încredere în angajații instituției și să știe că pensiile lor sunt calculate corect' și că nu există un 'fenomen' al pensiilor calculate greșit. Acesta a explicat că acea cifră de 2,5 milioane de pensii despre care s-a afirmat că ar conține erori rezultă dintr-o extrapolare statistică a unui eșantion verificat de Curtea de Conturi, și nu din controlul individual al tuturor acestor dosare. 'Dacă această știre că două milioane și jumătate de pensii din România sunt greșite ar fi corectă, eu vă spun că nu. Nu se știe. E posibil, dar la fel de posibil este să nu fie. Oricum, greșelile sunt mici, adică vorbim de sume, în plus au minus, de 2 lei, 3 lei, 5 lei, la anumite dosare', a afirmat directorul Laurențiu Țenț. El a precizat că, în județul Bihor, auditorii Curții de Conturi au verificat 279 de dosare din circa 135.000, identificând diferențe în 58-59 dintre acestea, în general de câțiva lei. 'Dacă vedeți cifrele, neconcordanțele sunt de 2 lei, 3 lei, 5 lei, în plus sau în minus. După care au concluzionat statistic, deci fără o verificare în teren, că dacă sunt greșite atâtea, atunci probabil că sunt greșite mult mai multe, teoretic ar fi atâtea, dar nu știm exact cât și atunci zicem că 2,5 milioane de pensii sunt greșite. Statistic. Nici noi nu am înțeles. Dar, după câte știm, acest raport al Curții de Conturi este supus unei contestații din partea Casei Naționale de Pensii', a explicat directorul Casei de Pensii Bihor. El a afirmat că anul 2024 a fost unul cu totul aparte pentru sistemul public de pensii, deoarece atunci s-a derulat marea recalculare, într-un interval relativ scurt și în baza noului cadru legislativ. Unele dintre erorile apărute atunci au fost identificate și corectate ulterior, iar pensionarii au primit decizii de revizuire a drepturilor. 'Aceste erori, din 2024 până în 2026 o bună parte dintre ele au fost deja descoperite și au fost deja recalculate. Și foarte multe persoane au primit decizii noi', a precizat Laurențiu Tenț. Directorul Casei de Pensii Bihor a dat asigurări că dosarele sunt supuse mai multor verificări înainte de emiterea unei decizii. 'Avem patru filtre minim înainte ca o decizie să iasă de la control financiar, la control de legalitate șamd. Un dosar trece prin șase mâini minim înainte să iasă pe ușa Casei de Pensii', a subliniat el. Totodată, directorul Țenț a subliniat că important pentru toți pensionari este 'să aibă încredere în angajații Casei de Pensii', ai cărei funcționari fac 'tot ce este posibil' ca să le calculeze pensiile cât se poate de corect. 'Să nu se pună singuri pe drumuri și să-și facă sânge rău pe baza unor predicții, mai mult sau mai puțin corecte, ale unora. Nu este un fenomen, nu este un flagel al pensiilor greșite, nici la nivelul Casei de Pensii Bihor, nici la nivelul calculului pensiilor per România. Din experiența petițiilor, a contestațiilor depuse, procentul e de 98 virgulă ceva la sută că pensiile sunt calculate corect. Greșeli serioase de calcul al pensiilor nu prea au fost. Lucru ce reiese și din sumele descoperite de Curtea de Conturi, sub unu la sută', a mai evidențiat Laurențiu Țenț. Rezultatele auditului financiar efectuat de Curtea de Conturi asupra situațiilor financiare ale Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) pentru anul 2024 sunt tratate cu maximă seriozitate, iar toate situațiile semnalate vor fi verificate, astfel încât eventualele diferențe de drepturi să fie identificate și soluționate potrivit legii, a precizat CNPP, într-un comunicat de presă transmis, în 18 septembrie, AGERPRES. 'Casa Națională de Pensii Publice tratează cu maximă seriozitate constatările Curții de Conturi și va verifica toate situațiile semnalate, astfel încât eventualele diferențe de drepturi să fie identificate și soluționate potrivit legii. în ceea ce privește informațiile potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate greșit, este necesară clarificarea modului în care trebuie interpretate datele prezentate în raport. Pentru o parte dintre aspectele analizate, auditorii au pornit de la datele existente în bazele de date ale CNPP și au selectat eșantioane asupra cărora au fost efectuate verificări de detaliu, rezultatele fiind utilizate pentru realizarea unor estimări prin extrapolare statistică. O valoare estimată prin extrapolare statistică nu înseamnă că toate dosarele la care aceasta se referă au fost verificate individual și constatate ca fiind calculate greșit. în mod similar, valorile estimate prin extrapolare nu reprezintă, prin ele însele, sume stabilite individual pentru fiecare beneficiar', se arată în comunicatul menționat. Potrivit surse citate, existența și cuantumul unei eventuale diferențe pot fi stabilite numai prin verificarea individuală a dosarului și a documentelor care au stat la baza stabilirii sau recalculării pensiei. AGERPRES / (A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * Bihor: în jur de 1.000 de dosare de pensii sunt încă restante în județ în privința recalculării * Bihor: Aproximativ 2.000 de plăți necuvenite, depistate de AJPIS în 2025

MApN: Pacient cu arsuri - transportat la Bruxelles cu o aeronavă Spartan a Forțelor Aeriene Române
Social 24.09. 12:46

MApN: Pacient cu arsuri - transportat la Bruxelles cu o aeronavă Spartan a Forțelor Aeriene Române

O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat joi, în jurul orei 10:00, din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, pentru a efectua o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni - Bruxelles - Liege - Otopeni, în vederea transferului unui pacient cu arsuri la Spitalul Militar 'Regina Astrid' din

Bihor: În jur de 1.000 de dosare de pensii sunt încă restante în județ în privința recalculării
Social 24.09. 12:11

Bihor: În jur de 1.000 de dosare de pensii sunt încă restante în județ în privința recalculării

Casa Județeană de Pensii Bihor are încă peste 1.000 de dosare restante în privința recalculării, obiectivul fiind încheierea acestora până la finalul acestui an, a declarat, joi, directorul instituției, Laurențiu Țenț. Potrivit acestuia, recalcularea celor aproximativ 135.000 de pensii din județ efectuată în 2004 a însemnat o creștere în medie cu aproximativ 20% a pensiilor, iar a doua etapă, a micii recalculări începută în 2025, a vizat pensionarii care au prezentat adeverințe cu veniturile brute realizate înainte de anul 2001. în Bihor, aproximativ 25.000 de pensionari au beneficiat de această recalculare, însă operațiunea nu este încă finalizată. 'Mai avem în jur de 1.000 și ceva de dosare restante din cadrul micii recalculări. încercăm ca până la finalul anului să încheiem și această operațiune', a menționat directorul Laurențiu Țenț. Totodată, în următoarea perioadă, finalul lui 2026 și tot anul 2027, instituția va opera schimbări importante în modul de lucru și pentru digitalizarea serviciilor oferite pensionarilor și contribuabililor, realizate la nivel național, prin PNRR, printr-un proiect în valoare de 131 de milioane lei. 'Acum la nivelul Casei Naționale de Pensii se desfășoară sistemul informatic integrat, un spațiu virtual asemănător cu cel de la Finanțe, unde fiecare să își creeze un cont și să își verifice în timp real toate contribuțiile declarate. Și într-un viitor cât se poate de apropiat să se poată face o simulare a calculului pensiei, direct. Sperăm ca această facilitate să fie disponibilă cam într-un an', a declarat directorul Țenț. Printre facilitățile avute în vedere se numără talonul de pensie în format electronic, accesul online la evidența contribuțiilor, precum și posibilitatea de a obține informații privind stagiul de cotizare și de a face simulări ale pensiei. Modernizarea sistemului informatic ar urma să simplifice și activitatea internă a caselor de pensii, prin accesul mai rapid la date și prin reducerea operațiunilor realizate manual. Directorul Casei de Pensii Bihor a explicat și că activitatea instituției este în prezent dependentă și de transmiterea declarațiilor fiscale de către angajatori, ceea ce influențează timpul necesar soluționării dosarelor de pensionare. Astfel, chiar dacă termenul legal de soluționare a dosarelor de pensionare este de 45 de zile, pentru persoanele care ies din activitate este dificil ca dosarul să fie soluționat în acest interval întrucât Casa de Pensii trebuie să aștepte declarațiile fiscale aferente ultimei perioade lucrate. 'Noi suntem foarte mult legați de depunerea declarațiilor fiscale la Finanțe. Ca să recunoaștem o lună de cotizație, trebuie să o vedem în declarația depusă de angajator. Dacă o persoană vine și depune dosarul de pensionare în 10 octombrie, eu nu pot să lucrez acel dosar înainte de 25 noiembrie', a evidențiat directorul Laurențiu Țenț. în 2026, au fost înregistrate până la momentul prezentării datelor 4.095 de noi cereri de pensionare. Timpul mediu de soluționare a dosarelor este, în funcție de lună, între 37 și 41 de zile. AGERPRES / (A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * Directorul Casei de Pensii Bihor: Nu există un 'fenomen' al pensiilor calculate greșit; oamenii să aibă încredere * Bihor: Aproximativ 2.000 de plăți necuvenite, depistate de AJPIS în 2025

Arad: Aproape toate panourile de sticlă securizată de la un dig panoramic, avariate după ce au fost lovite cu pietre (FOTO-VIDEO)
Social 24.09. 11:44

Arad: Aproape toate panourile de sticlă securizată de la un dig panoramic, avariate după ce au fost lovite cu pietre (FOTO-VIDEO)

Aproape toate cele 300 de panouri din sticla securizată care formează un dig panoramic de-a lungul râului Mureș, în municipiul Arad, au fost avariate, după ce au fost lovite cu pietre sau bolovani, fiind depuse sesizări la poliție. Digul panoramic din sticlă a fost finalizat în urmă cu cinci ani, printr-un proiect cu finanțare europeană, în cartierul Faleza Sud, lângă un parc aflat pe malul Mureșului. Lucrarea a făcut parte din proiectul 'ForMureș, îmbunătățirea managementului riscului la inundații pe râul Mureș în zona transfrontalieră', care a avut parte de o finanțare totală de aproximativ 2.000.000 de euro și a beneficiat de fonduri europene. Proiectul a prevăzut întărirea digului de apărare împotriva inundațiilor pe o lungime de 2,3 kilometri, între Podul Traian și podul autostrăzii, din cartierul Faleza Sud, fiind implementat de Administrația Bazinală de Apă Mureș. O lungime de aproximativ 350 de metri din acest dig de apărare a fost amenajată cu panouri de sticlă securizată, care permit oamenilor care se plimbă pe aleea de lângă parc să privească peisajul verde și râul care traversează zona. în total sunt aproximativ 300 de panouri din sticlă securizată, însă primele au fost avariate cu pietre chiar la scurt timp după finalizarea construcției, în 2021. De atunci, au fost vandalizate aproape toate panourile, doar câteva nu sunt fisurate sau crăpate în urma loviturilor cu pietre și bolovani. Mai mulți locuitori din cartier au declarat, pentru AGERPRES, că vandalizarea digului panoramic a avut loc în ultimii ani, în unele seri în care tineri se adunau în parc și dădeau cu pietre în sticlă. 'Eu personal am ieșit la ei să îi alung, dar nu ai cum să urmărești în permanență ce fac adolescenții. Este păcat că a fost distrus ceva frumos, acum nu mai are niciun farmec să privești Mureșul prin sticla spartă', a spus administratorul unui bloc de lângă dig. într-un răspuns scris transmis la solicitarea AGERPRES, reprezentanții Administrației Bazinale de Apă (ABA) Mureș arată că au sesizat Poliția Locală Arad la scurt timp după ce primele pagube au fost constatate. 'Poliția Locală Arad și-a intensificat patrulările în zonă și a recomandat sesizarea imediată a eventualelor probleme', se arată în răspuns, fiind precizat faptul că nu au fost primite informații despre soluționarea cazului. ABA Mureș a transmis că lucrarea nici nu are recepția finală făcută, iar costurile pentru reparații încă nu au fost evaluate. O decizie privind înlocuirea panourilor din sticlă ar urma să fie luată de o comisie de recepție care va fi numită în acest scop. 'Costurile vor depinde de soluția adoptată. înlocuirea panourilor vandalizate ar presupune, pe lângă costurile de achiziție, și manopera aferentă demontării și remontării. Prejudiciul cauzat de aceste distrugeri, rezultat în urma lovirii panourilor de sticlă cu obiecte contondente masive și ascuțite, este doar de natură estetică (panourile sunt fisurate, crăpate, vandalizate, afectând calitatea vizibilității). Din punct de vedere valoric, nu a fost estimat un prejudiciu până în acest moment', a mai transmis ABA Mureș. Reprezentanții instituției au subliniat că vandalizarea digului panoramic nu reprezintă un risc în caz de inundații. Chiar dacă sticla este crăpată, aceasta ar urma să reziste presiunii apei, pentru că este formată din patru straturi și doar cel de la suprafață ar fi afectat. AGERPRES/(AS - redactor: Marian Buga, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)

Excursie cu bicicleta, duminică, la Pădurea Băneasa
Social 24.09. 11:31

Excursie cu bicicleta, duminică, la Pădurea Băneasa

Amatorii de sport și de natură sunt invitați să participe duminică la o excursie cu bicicleta la Pădurea Băneasa, eveniment organizat de Asociația HaicuBicla și Asociația Parcul Natural București (APNB), cu sprijinul Primăriei Sectorului 1. Traseul este flancat de Poliția Locală Sector 1 și Brigada Rutieră, alături de voluntari în veste

Prahova: Târgul de Toamnă de la Ploiești - zeci de producători aduc legume și fructe de sezon, produse apicole și tradiționale
Social 24.09. 11:19

Prahova: Târgul de Toamnă de la Ploiești - zeci de producători aduc legume și fructe de sezon, produse apicole și tradiționale

Cea de-a XXIV-a ediție a Târgului de Toamnă organizat la Ploiești de societatea Hale și Piețe se va deschide vineri, zeci de producători fiind prezenți cu legume și fructe de sezon, produse apicole și tradiționale. 'Târgul va reuni producători autohtoni și va oferi vizitatorilor posibilitatea de a descoperi și cumpăra o varietate de produse tradiționale și de sezon. Printre acestea se numără legume și fructe de toamnă, produse apicole, dulciuri și băuturi specifice acestui anotimp. într-o perioadă în care recoltele de toamnă ajung la maturitate, târgul este o bună ocazie pentru gurmanzi de a încerca produsele de sezon și a face alegeri gustoase pentru cămară. Vizitatorii vor putea explora și compara ofertele variate și vor avea posibilitatea de a cumpăra produse realizate și comercializate de producători autohtoni', se arată într-un comunicat transmis, joi, de societatea Hale și Piețe Ploiești. La târg vor fi prezenți circa 30 de producători, majoritatea din Prahova, dar și din alte zone ale țării, a precizat, pentru AGERPRES, directorul Hale și Piețe, Cristian Ganea. Deschiderea oficială a celei de-a XXIV-a ediții va avea loc vineri, începând cu ora 10:00, iar târgul va rămâne deschis până pe 5 octombrie. Evenimentul se va desfășura în parcarea situată pe strada Griviței din municipiul Ploiești. AGERPRES / (AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruştei)

Buzău: Bărbat accidentat mortal în timp ce se afla pe marginea drumului, în apropierea autoturismului său
Social 24.09. 11:08

Buzău: Bărbat accidentat mortal în timp ce se afla pe marginea drumului, în apropierea autoturismului său

O persoană și-a pierdut viața și o alta a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale, în urma unui accident produs pe DN2 (E85), între un autoturism staționat și o autoutilitară. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, evenimentul rutier a avut loc în afara localității Poșta Câlnău.

Arad: Zona istorică a orașului Sântana, modernizată cu 19,5 milioane de lei
Social 24.09. 10:49

Arad: Zona istorică a orașului Sântana, modernizată cu 19,5 milioane de lei

Zona istorică a orașului Sântana, care include trei parcuri, va fi modernizată în următorii doi ani printr-un proiect cu o finanțare totală de 19,5 milioane de lei, cea mai mare parte a sumei provenind de la Uniunea Europeană. Primarul orașului, Daniel Tomuța, a declarat joi, pentru AGERPRES, că șase companii s-au înscris la

Harghita: Peste 450 de apeluri privind prezența urșilor, de două ori mai multe decât în 2025
Social 24.09. 10:15

Harghita: Peste 450 de apeluri privind prezența urșilor, de două ori mai multe decât în 2025

Numărul apelurilor la 112 prin care este semnalată prezența urșilor în apropierea zonelor locuite din județul Harghita este de peste două ori mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita, transmise la solicitarea AGERPRES. Sursa citată arată că, de la începutul anului și până în 22 septembrie, la Dispeceratul instituției s-au primit 466 de apeluri care semnalau prezența urșilor, față de 226 în aceeași perioadă a anului trecut. în ceea ce privește apelurile înregistrate în această lună, datele relevă că în perioada 1-22 septembrie, jandarmii harghiteni au primit 40 de astfel de apeluri, comparativ cu 19, în perioada similară din 2025. Cele mai multe sesizări au fost înregistrate în Borsec (7), Praid (4), Băile Tușnad (3), Dealu (3), Gheorgheni (3) și Toplița (3). Alte apeluri au provenit din Bălan, Cristuru Secuiesc, Gălăuțaș, Lăzarea, Leliceni, Miercurea-Ciuc, Sântimbru, Sărmaș, Siculeni, Tulgheș, Tușnad și Zetea. Dintre cele 40 de apeluri primite în intervalul menționat, în șase cazuri a fost necesară intervenția efectivă a jandarmilor. în celelalte situații, animalele nu au mai fost găsite la locul indicat de apelanți. în cinci cazuri, urșii au fost observați în habitatul lor natural și nu au reprezentat un pericol iminent pentru populație, astfel că nu a fost necesară trimiterea unor echipaje. Jandarmii au alungat urșii către zonele împădurite în patru cazuri, folosind semnale acustice și luminoase. în alte două situații, șeful echipei de intervenție constituite la nivel local a decis extragerea animalelor, iar jandarmii au asigurat zona și condițiile de siguranță pe durata intervenției. Cele două extrageri au avut loc în Leliceni și Dealu, potrivit IJJ Harghita. Inspectoratul de Jandarmi Județean Harghita le reamintește cetățenilor să apeleze numărul 112 în mod responsabil, doar în situații reale de urgență. 'Colaborarea promptă și corectă între populație și forțele de ordine contribuie la gestionarea eficientă a acestor incidente și la menținerea unui climat de siguranță publică', a mai transmis sursa citată. AGERPRES/(AS - redactor: Gina Ștefan, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)

Buzău: DRDP amenajează un pod provizoriu la Nehoiu, etapă înaintea construirii unui pod nou pe DN10
Social 24.09. 10:09

Buzău: DRDP amenajează un pod provizoriu la Nehoiu, etapă înaintea construirii unui pod nou pe DN10

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău a anunțat demararea lucrărilor la podul de pe DN 10, în localitatea Nehoiu, proiect de investiții care va debuta cu amenajarea unui pod provizoriu ce va asigura traficul pe drumul de legătură între județele Buzău și Brașov. 'Ordinul de începere intră în vigoare începând cu data de 24 septembrie 2026, în baza contractului de proiectare și execuție lucrări și a autorizației de construire. Lucrările vor debuta cu amenajarea și construirea rutei pentru podul provizoriu, etapă necesară pentru asigurarea desfășurării traficului pe perioada intervențiilor la podul existent', a transmis prin intermediul unui comunicat, DRDP Buzău. în etapa următoare va fi demolat podul existent, aflat într-o avansată stare de degradare. 'Ulterior, se va trece la demolarea podului existent și construirea unui pod nou, în conformitate cu proiectul tehnic și prevederile contractuale. Prin emiterea ordinului de începere, antreprenorul este notificat oficial cu privire la demararea execuției și are obligația de a asigura mobilizarea personalului, echipamentelor și resurselor necesare pentru desfășurarea lucrărilor în condiții corespunzătoare. DRDP Buzău va monitoriza derularea lucrărilor, în vederea respectării termenelor și condițiilor stabilite prin contract și a realizării obiectivului în condiții de calitate și siguranță', informează sursa citată. DRDP Buzău a impus restricții de circulație pe DN 10, drumul care facilitează legătura cu județul Brașov, din cauza degradărilor majore care au apărut în zona podului de la Nehoiu. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Zafiu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)

Gorj: Se acționează cu material antiderapant pe Translapina, între Rânca și Obârșia Lotrului
Social 24.09. 08:56

Gorj: Se acționează cu material antiderapant pe Translapina, între Rânca și Obârșia Lotrului

Drumarii acționează, joi dimineață, cu material antiderapant pe DN 67C - Translapina, între Rânca și Obârșia Lotrului, informează reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova.

MApN: Dronă aeriană prăbușită în apropierea localității Solca din județul Suceava
Social 24.09. 08:28

MApN: Dronă aeriană prăbușită în apropierea localității Solca din județul Suceava

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, joi dimineața, o țintă aeriană care a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani, a evoluat timp de aproximativ patru minute în spațiul aerian național, după care s-a prăbușit în apropierea localității Solca, județul Suceava, fără a produce victime sau pagube materiale. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, echipele de intervenție ale Ministerului Afacerilor Interne au ajuns la fața locului, au securizat perimetrul și au identificat o dronă de mici dimensiuni, fără incendiu la locul prăbușirii. De asemenea, sursa citată transmite că, la ora 7:21, un elicopter IAR-330 SOCAT a decolat de pe Baza 95 Aeriană Bacău, pentru monitorizarea situației în zonă. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * MApN: Dronă detectată când a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani * Botoșani: Mesaj RO-ALERT emis de autorități privind o posibilă incursiune de drone

MApN: Dronă detectată când a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani
Social 24.09. 07:53

MApN: Dronă detectată când a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, joi dimineața, o țintă aeriană care evolua pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, în zona de nord a județului Botoșani, și care, ulterior, conform semnalelor radar, a pătruns în spațiul aerian național. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de pe Baza 86 Aeriană Borcea, pentru monitorizarea situației. Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din județele Botoșani și Suceava, iar la ora 6:26 a fost transmis un mesaj RO-ALERT, se precizează în comunicat. De asemenea, MApN informează că, în noaptea de miercuri spre joi, un grup de ținte aeriene a fost detectat în nordul localității Chilia Veche, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană întărită, decolând de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, pentru monitorizare. Totodată, la ora 4:41, a fost transmis un mesaj RO-ALERT pentru populația din nordul județului Tulcea, care a încetat la ora 5:44, mai informează Ministerul Apărării Naționale. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * MApN: Dronă aeriană prăbușită în apropierea localității Solca din județul Suceava * Botoșani: Mesaj RO-ALERT emis de autorități privind o posibilă incursiune de drone

Botoșani: Mesaj RO-ALERT emis de autorități privind o posibilă incursiune de drone
Social 24.09. 07:00

Botoșani: Mesaj RO-ALERT emis de autorități privind o posibilă incursiune de drone

Autoritățile au emis, joi dimineață, o avertizare RO-ALERT pentru populație, pe fondul unei posibile incursiuni de drone pe teritoriul județului. Alerta a fost emisă la ora 6:31. 'RO-ALERT: Alertă Extremă. Alarmă aeriană (posibilă incursiune de drone). Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. în lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și pereți exteriori', este mesajul transmis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. AGERPRES/(AS- redactor: Cristian Lupașcu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei) Citeşte şi: * MApN: Dronă detectată când a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani * MApN: Dronă aeriană prăbușită în apropierea localității Solca din județul Suceava

Primarul Salonicului, Stelios Angeloudis, vizitează Bucureștiul joi și vineri
Social 24.09. 06:00

Primarul Salonicului, Stelios Angeloudis, vizitează Bucureștiul joi și vineri

Primarul Salonicului, Stelios Angeloudis, vizitează Bucureștiul joi și vineri, pentru o serie de întâlniri cu oficiali români. Potrivit informațiilor transmise de Ambasada Greciei în România, oficialul se va întâlni joi cu Patriarhul Daniel. în aceeași zi, Stelios Angeloudis are pe agendă și vizitarea expoziției 'Muntele Athos și Meteora 1929 - Comoara ascunsă a Princetonului', deschisă în București la Galeria Fundației Bizantine până pe 1 octombrie 2026, dar și o întâlnire cu Dragoș Zisopoulos, președintele Uniunii Elene din România și membru al Parlamentului României, reprezentând minoritatea greacă. Primarul celui de-al doilea oraș ca mărime al Greciei se va întâlni și cu reprezentanți ai comunității elene de afaceri, în cadrul evenimentului 'Destination Thessaloniki'. în cursul zilei de vineri, edilul Salonicului are programată o întâlnire cu primarul Capitalei. Din delegația care reprezintă municipalitatea din Salonic face parte și viceprimarul responsabil de cooperarea în domeniul turismului și culturii. AGERPRES/(AS - redactor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Alexandru Cojocaru) Sursa foto: Stelios Angeloudi/facebook

UPDATE Iași: Dosar penal în cazul accidentului soldat cu trei persoane decedate și patru rănite
Social 23.09. 19:46

UPDATE Iași: Dosar penal în cazul accidentului soldat cu trei persoane decedate și patru rănite

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, ca urmare a producerii unui accident rutier pe DJ 208L, între Pașcani și Brătești, în care trei persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au fost duse la spital. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași, poliția a fost sesizată, miercuri, prin apel 112, cu privire la faptul că pe DJ 208L, între Pașcani și Brătești, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. 'Din primele verificări efectuate, a rezultat faptul că un bărbat, de 59 de ani, în timp ce conducea un camion dinspre zona șantierului nodului rutier A8 cu A7, ar fi pătruns pe DJ 208L, în afara localității Brătești, moment în care ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani. în urma impactului, trei persoane de 8, 21 (șoferul autoturismului) și 40 de ani au decedat, iar alte trei persoane de 2, 18 și 34 de ani au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale', transmite IPJ Iași. Conform sursei citate, șoferul camionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. 'în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier', precizează sursa citată. ORA 19.46 Iași: Trei persoane au murit, alte patru au fost transportate la spital, în urma unui accident rutier Trei persoane, între care un copil, au murit, iar alte patru au fost transportate la spital, în urma unui accident rutier produs, între un autoturism și un camion, pe DJ 208L, între Pașcani și Brătești, în comuna Stolniceni-Prăjescu, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Iași. Potrivit informațiilor preliminare transmise de echipele aflate la fața locului, în accident au fost implicate șapte persoane, în cazul a trei dintre acestea fiind constatat decesul. Cele trei persoane decedate au, conform SMURD Iași, 21 ani, 30 ani, respectiv, 8 ani. 'Trei persoane au decedat: un bărbat, conducătorul autoturismului, o minoră și o femeie. Conducătorul autoturismului a fost găsit încarcerat. Alte trei persoane - două femei și o minoră - au fost evaluate și asistate medical la fața locului de echipajele medicale și de prim ajutor calificat. Conducătorul autocamionului, un bărbat, a fost evaluat la fața locului, fără a fi identificate leziuni în urma evenimentului', a transmis ISU Iași. Celelalte patru victime sunt transportate la mai multe spitale din Pașcani și Iași. Pompierii au acționat pentru descarcerarea victimelor, acordarea primului ajutor și asigurarea măsurilor pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu. La fața locului a intervenit și echipajul de salvare aeriană, alături de echipajele de la ISU care au intervenit cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare și prim ajutor din cadrul Secției de Pompieri Pașcani, două echipaje de prim ajutor calificat de la Pașcani și Târgu Frumos, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. Intervenția a fost sprijinită de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași, dintre care unul cu medic. 'Cazul va rămâne în atenția autorităților competente pentru efectuarea cercetărilor și stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul', a transmis ISU. AGERPRES/(AS, redactor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)

IGSU: Numărul victimelor în cazul incendiilor la locuințe, în creștere în primele opt luni ale anului
Social 23.09. 16:38

IGSU: Numărul victimelor în cazul incendiilor la locuințe, în creștere în primele opt luni ale anului

Peste 4.700 de incendii la locuințe s-au înregistrat în primele opt luni ale anului, cu 22 mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut, iar numărul persoanelor decedate în urma acestora a crescut cu aproximativ 4% și al răniților cu 11%, a anunțat, miercuri, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. ''în primele o

Tulcea: Campania 'Moș Canotcă din Sulina', deschisă de un maraton de înot pe lacul Razelm
Social 23.09. 14:08

Tulcea: Campania 'Moș Canotcă din Sulina', deschisă de un maraton de înot pe lacul Razelm

Asociația 'Cu drag, din Sulina' a început campania 'Moș Canotcă', dedicată copiilor din zonele defavorizate din Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD), cu un maraton de înot pe cel mai mare lac din România, lacul Razelm, realizat de Cameliu Costache, un sportiv cunoscut la nivel național în rândul înotătorilor în ape deschise. Managerul de proiecte din cadrul asociației din singurul oraș al Deltei Dunării, Sulina, Roxana Saraev, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că maratonul de înot Razelm for Joy a fost o inițiativă a sportivului bucureștean care s-a alăturat campaniei 'Moș Canotcă' încă de anul trecut. ''M-am implicat, pentru că știam că este nevoie de ajutor. Consider zona aceasta puțin defavorizată. Prima mea implicare, cea de anul trecut, a fost pe partea de promovare și de donare. Anul acesta, am decis să ne implicăm din punct de vedere sportiv. Era singurul lac pe care nu-l aveam în portofoliu și, fiind cel mai mare lac din România și cel mai periculos, am decis să îl facem împreună cu cei de la Cu drag din Sulina', a afirmat Cameliu Costache. El a mai spus că maratonul de aproape 31,85 kilometri parcurși în circa 13 ore a fost o provocare, în contextul în care apa lacului a avut o temperatură de circa 15 grade Celsius, iar vântul a suflat cu peste 20 de kilometri la oră. 'M-au întrebat foarte mulți colegi înotători dacă pot să facă Razelm-ul. Eu nu-l recomand decât dacă ești foarte bine pregătit și fizic, și mental. Altfel, nu. Este foarte greu', a mai spus Costache. De asemenea, Roxana Saraev a menționat că acțiunea Razelm for Joy, desfășurată marți, a anunțat de altfel extinderea campaniei 'Moș Canotcă', un eveniment organizat în ultimii ani pentru copiii din comunitățile înconjurate de ape din apropierea orașului Sulina. 'Vrem ca în campania din acest an să includem și copii din satul Sfântu Gheorghe (localitate înconjurată de ape din RBDD), dar și copii din comuna Sarichioi (unitate administrativ-teritorială din RBDD în care se poate ajunge terestru - n.r..). 'Moș Canotcă' înseamnă, de fapt, această comunitate foarte mare de oameni care fac bine. Oamenii au nevoie de contexte în care să dăruiască, să fie ajutați. Inclusiv aceste provocări sportive adună oameni din domeniu care practic nu ar putea să facă asemenea lucruri pe cont propriu. Mesajul ar fi foarte simplu - căutați asociația 'Cu drag, din Sulina', urmăriți poveștile noastre și fiți alături de noi, fiți parte din drumul nostru!', a conchis Roxana Saraev. înființată în urmă cu aproape patru ani, asociația 'Cu drag din Sulina' a organizat, de-a lungul timpului, cu sprijinul autorităților și al partenerilor privați, un festival de film, dar și acțiuni de educație formală și non-formală pentru protejarea mediului, campania 'Moș Canotcă' desfășurată în apropierea sărbătorilor de iarnă avându-i ca destinatari până anul acesta pe copiii proveniți din familii cu venituri mici din localitățile din RBDD înconjurate de ape. RBDD cuprinde pe teritoriul României zone atât din județul Tulcea, cât și din județul Constanța. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)

Cele mai noi știri

Cele mai citite

Flux Agerpres