Economic
Fii informat, rămâi conectat cu realitatea din România
Bursa de la București a închis în scădere ședința de miercuri
Bursa de Valori București a închis în scădere pe toți indicii ședința de miercuri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 101,23 milioane de lei (19,26 milioane de euro), din care 82,34 milioane lei (15,67 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 1,71%, până la 33.751,28 puncte. Indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni, a închis în scădere cu 1,68%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un regres de 1,63%. Indicele BET-FI a coborât cu 1,24%. De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, s-a depreciat cu 1,47%, iar BET-NG, care măsoară evoluția celor zece companii energetice și de utilități, a scăzut cu 1,52%. Indicele BET AeRO, care include companii reprezentative de pe piața AeRO, a coborât cu 0,56%. Pe Piața Reglementată, cele mai lichide au fost titlurile Romgaz, care au generat schimburi de 12,1 milioane de lei, urmate de acțiunile Băncii Transilvania, cu 11,96 milioane de lei, și cele ale OMV Petrom, cu 5,64 milioane de lei. Cele mai bune evoluții au fost înregistrate de acțiunile Uztel (+14,71%), ale AETA (+5,6%) și ale Electromagnetica (+3,05%). Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acțiunile Grupului Industrial Electrocontact (-14,29%), ale ROCA Industry HoldingRock1 (-6,15%) și Electro-Alfa International (-4,65%).AGERPRES/(AS - editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)
Scatec vrea să se extindă rapid în România, pe fondul creșterii cererii de baterii pentru stocare
Grupul norvegian Scatec ASA, unul dintre principalii dezvoltatori de proiecte de energie regenerabilă la nivel global, intenționează să își tripleze capacitatea globală de generare până în 2028, mutându-și atenția spre Europa, unde observă o cerere mare de baterii pentru stocare, ceea ce deschide noi posibilități pentru sectorul energiei curate, transmite Bloomberg. Scatec vrea să ajungă la o capacitate globală de producție de energie de 11 Gigawați, de la cei trei Gigawați activi sau în construcție în prezent, a declarat directorul general Terje Pilskog într-un interviu pentru Bloomberg. O parte din această creștere va proveni dintr-o 'expansiune rapidă' în România și o creștere a activelor de stocare a energiei în sens mai larg, a precizat Pilskog. La finele lunii iulie, OX2 a vândut un parc eolian de 77 MW din România, la stadiul ready-to-build, către Scatec ASA. Parcul eolian Urleasca, situat în sud-estul României, va avea 11 turbine Nordex N175/6.X MW de ultimă generație. Punerea în funcțiune este planificată pentru a doua jumătate a anului 2028. De asemenea, în luna februarie Banca Europeană de Investiții (BEI) a anunțat alocarea a 34 milioane de euro pentru sprijinirea dezvoltării a trei parcuri fotovoltaice în sud-vestul României, ce vor avea o capacitate combinată de 190 megawați (MW). Sprijinul din partea BEI a fost acordat unui număr de trei companii românești de energie solară, deținute în cotă de 65% de dezvoltatorul norvegian de energie regenerabilă Scatec ASA și 35% de Defic Globe BV. Potrivit lui Terje Pilskog, Scatec construiește în România proiecte eoliene, solare și de stocare a energiei cu o capacitate combinată de aproximativ 350 MW, iar producția este estimată să înceapă anul viitor. România a devenit o piață atractivă pentru bateriile de mari dimensiuni, pe măsură ce dezvoltarea proiectelor regenerabile pune presiune asupra rețelei electrice. Noile proiecte de energie regenerabilă trebuie să fie asociate cu facilități de stocare, ceea ce stimulează investițiile în baterii. 'Putem acum să dezvoltăm proiecte de energie regenerabilă care sunt foarte prietenoase cu rețeaua sau care, de fapt, sprijină rețeaua, iar aceasta este o situație complet nouă față de ceea ce se întâmpla în urmă cu doar câțiva ani', a spus Pilskog. Extinderea Scatec în Europa este însoțită de noi investiții pe piețele emergente. Scatec estimează că în următoarele șase luni va ajunge la etapa de închidere financiară pentru trei proiecte de mari dimensiuni în Egipt, urmând să înceapă ulterior lucrările de construcție. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă au rămas fără salarii și fără o perspectivă a zilei de mâine (sindicat)
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă au rămas fără salarii de luni de zile și fără o perspectivă clară pentru ziua de mâine, avertizează Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES 'Acești oameni au muncit zeci de ani pe calea ferată. Au familii, facturi, rate și copii de întreținut. Nu cer pomeni și nu cer privilegii. Cer să le fie respectată munca și să primească o minimă protecție din partea statului român. Situația lor a fost prezentată Parlamentului României prin memoriul transmis de Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, în care am cerut explicit găsirea unei soluții și lăsarea disputelor politice deoparte. Astăzi, 9 septembrie 2026, Camera Deputaților a avut din nou posibilitatea să ofere o soluție acestor oameni prin modificarea Legii nr. 200/2006 privind Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale. Rezultatul votului a fost însă 129 de voturi pentru, 70 împotrivă, 38 de abțineri și 54 de deputați care nu au votat, insuficient pentru adoptare. Și pentru că fiecare cetățean are dreptul să știe cum s-au poziționat cei pe care i-a trimis în Parlament, votul vorbește de la sine: PSD a dat 88 de voturi pentru. AUR a avut doar două voturi pentru, în timp ce 53 de deputați nu au votat. PNL a avut două voturi pentru, 35 împotrivă, două abțineri și un deputat care nu a votat. USR a dat 34 de voturi împotrivă. SOS România a avut 13 voturi pentru. UDMR a avut 21 de abțineri, iar reprezentanții minorităților naționale au dat 13 voturi pentru și o abținere', se menționează în comunicat. Potrivit organizației sindicale, 'acestea nu sunt acuzații și nici interpretări politice', ci 'sunt voturile aleșilor neamului'. 'Este greu de înțeles cum, atunci când în fața Parlamentului sunt 1.550 de oameni care nu și-au primit salariile de luni de zile, unii aleși pot vota împotrivă, alții se pot abține, iar alții pot fi prezenți și pot alege pur și simplu să nu voteze. Salariații CFR Marfă nu au decis privatizarea eșuată, nu au acumulat datoriile istorice ale companiei, nu au numit și schimbat conducerile și nu au luat deciziile politice și administrative care au adus societatea în situația de astăzi. Așa cum am arătat și în memoriul transmis Parlamentului, nu este acceptabil ca tocmai ei și familiile lor să plătească acum factura unui eșec pe care nu l-au provocat. De aceea, după votul de astăzi, întrebarea noastră este simplă: cât valorează munca unui om pentru aleșii neamului?', arată Federația. Reprezentanții sindicali susțin că nu îi vor abandona pe salariații CFR Marfă și că vor continua toate demersurile legale, parlamentare și guvernamentale pentru găsirea unei soluții. 'O țară care nu își respectă oamenii care muncesc nu poate pretinde că își respectă cetățenii. Iar cei 1.550 de salariați ai CFR Marfă merită mai mult decât un vot împotrivă, o abținere sau un refuz de a vota. Merită respect și o soluție', a transmis Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, entitate afiliată la Blocul Național Sindical (BNS). AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)
Costul real al unei călătorii cu metroul este spre 14 lei, fără compensația acordată Metrorex (sindicat)
Costul real al unei călătorii cu metroul este undeva spre 14 lei, iar compensația dată Metrorex duce la 5 lei prețul călătoriei, care de fapt, prin abonament, este de 2,3 lei, susține președintele Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), Marian Artimon. 'Costul real al călătoriei la metrou e undeva spre 14 lei. Atâta costă Metrorexul pentru a transporta un călător, iar compensația vine pentru delegarea transportului și se duce undeva la 5 lei prețul călătoriei, care, de fapt, fiind cumpărat prin abonament, e 2,3 lei, nu este 5 lei. Este 5 lei pentru acela care ia două călătorii', a afirmat, miercuri, liderul sindical, într-o conferință de presă. Acesta a subliniat că scumpirea unei călătorii cu metroul de la 5 lei la 7 lei, anulată prin ordin de ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță, tot nu ar fi permis majorarea salariilor pentru angajații Metrorex. 'Acea creștere de tarif trebuia să înceapă cu 1 ianuarie 2026 și, din păcate, din cauză că în decembrie nu s-a întrunit Consiliul de Administrație, nu s-a putut lua hotărârea. (...) N-am avut trei din cinci voturi pentru a crește tariful', a arătat Artimon. în consecință, sindicaliștii l-au convins pe fostul ministru al Transporturilor Ciprian Șerban că scumpirea călătoriei era necesară pentru a se asigura un flux de numerar pentru companie. 'Până la urmă l-am convins pe domnul Șerban că este foarte bun cash flow-ul. Nu era pentru oamenii din metrou (creșterea tarifului - n. r.). Statul trebuia să plătească subvenție 1,270 miliarde de lei, a dat 740 milioane de lei și din încasări mai erau 120 de milioane de lei. Creșteai prețul pentru că statul nu era în stare să dea compensația pe care era obligat să o dea. Nu are nicio treabă cu oamenii din metrou', a explicat președintele USLM. Pe 19 iunie, ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță, anula ordinul predecesorului său, Ciprian Șerban, care prevedea majorarea călătoriei cu metroul de la 5 lei la 7 lei, începând cu 1 ianuarie 2026. Pe 30 aprilie, USLM menționa că majorarea tarifelor la transportul cu metroul bucureștean a fost convenită de Guvernul Bolojan, în condițiile în care compensația alocată de Ministerul de Finanțe pentru Metrorex era la nivelul de 65% din necesar, iar restul urma să se acopere și din scumpirea călătoriilor. AGERPRES/(A - redactor: Cristian Anghelache, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)
ANPIS derulează controale privind indemnizația pentru creșterea copilului și a stimulentului de inserție
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) va derula, în perioada septembrie - noiembrie, o serie de controale privind verificarea respectării condițiilor legale de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului și a stimulentului de inserție. Vor fi verificate 15.697 dosare privind respectarea OUG nr. 111/2010 pentru acordarea concediului și indemnizației lunare pentru creșterea copiilor, cu accent pe: documentele existente în dosarele administrative în baza cărora au fost stabilite drepturile; corectitudinea stabilirii și acordării cuantumului indemnizației, prin raportare la veniturile realizate și perioadele eligibile, precum și la limitele minimă și maximă prevăzute de legislația în vigoare; îndeplinirea condițiilor de eligibilitate pentru acordarea indemnizației pentru creșterea copilului, inclusiv realizarea perioadelor de venituri supuse impozitului pe venit sau a perioadelor asimilate acestora. De asemenea, se va verifica: respectarea perioadei pentru care indemnizația pentru creșterea copilului este acordată, prin raportare la vârsta copilului și, după caz, la situațiile speciale prevăzute de legislația în vigoare; respectarea obligației titularului de a comunica orice modificare de natură să conducă la suspendarea, încetarea sau modificarea dreptului; data reluării activității și vârsta copilului la data reluării activității, în vederea stabilirii corecte a cuantumului și perioadei de acordare a stimulentului de inserție. Prin această acțiune, inspectorii sociali urmăresc atât protejarea drepturilor beneficiarilor, cât și asigurarea faptului că indemnizația pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție sunt stabilite și acordate cu respectarea prevederilor legale și a condițiilor de eligibilitate. La finalizarea campaniei, ANPIS va elabora un raport tematic național, pe baza constatărilor rezultate în urma misiunilor de control și a rapoartelor transmise de agențiile teritoriale, care va fi publicat pe site-ul oficial al instituției. Totodată, în funcție de constatări, ANPIS va formula, după caz, propuneri de modificare și completare a cadrului legislativ aplicabil, pe care le va înainta Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)
Circa un sfert dintre companiile cu nivel ridicat de pregătire în cybersecurity a raportat cel puțin un incident, în 2025 (studiu)
București, 9 sep /Agerpres/ - Aproape un sfert dintre companiile din România (22%) cu cel mai ridicat nivel de pregătire în privința securității cibernetice au raportat cel puțin un incident în anul 2025, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, dat publicității miercuri. Conform cercetării Fort, peste 80% dintre organizațiile participante folosesc antivirus și firewall, autentificare multifactor și soluții de backup. în același timp, datele arată că un nivel ridicat de protecție tehnică nu înseamnă automat și pregătire pentru un incident, astfel că 15% dintre organizații au implementat opt sau nouă dintre cele nouă măsuri tehnice analizate, dar nu și-au testat niciodată planul de răspuns pentru a vedea cum ar reacționa în cazul unui atac. Totodată, un rezultat aparent paradoxal al studiului relevă faptul că organizațiile mai bine pregătite raportează mai multe incidente de securitate: 22% dintre cele încadrate în categoria cu cel mai ridicat nivel de pregătire au raportat cel puțin un incident în 2025, față de doar 4% dintre cele din categoria cu cel mai scăzut nivel. 'Diferența nu înseamnă că organizațiile mature sunt atacate mai des. Datele sugerează că acestea au o capacitate mai bună de a identifica și raporta incidentele. Un număr redus de incidente raportate nu este neapărat un semn al unei securități mai bune', notează realizatorii cercetării. Pe acest fond, mai mult de jumătate dintre companiile cu nivel ridicat de maturitate (54%) intenționează să crească bugetele de securitate cibernetică în 2026, comparativ cu 4% dintre organizațiile vulnerabile. De asemenea, organizațiile care fac periodic training raportează incidente de phishing în proporție de 14,6%, față de 1,9% în cazul celor care nu își instruiesc periodic angajații. în context, 52% dintre respondenți menționează instruirea angajaților drept cea mai frecventă prioritate de securitate cibernetică pentru anul în curs. O altă componentă urmărită de studiu este legată de adoptarea Inteligenței Artificiale (AI) și de măsurile de securitate luate în paralel de către companii: 94% folosesc noua tehnologie într-o formă sau alta și doar 37% au politici scrise privind utilizarea acesteia, comunicate angajaților. Potrivit sursei citate, diferența este relevantă și din perspectiva riscurilor, drept pentru care circa 70% dintre cei chestionați au declarat că sunt preocupați de posibilitatea ca angajații să introducă informații sensibile ale companiei în instrumente AI. Studiul 'Radiografia Securității Cibernetice în România în 2026', realizat împreună cu Data Diggers și Promocrat, în perioada mai - iulie 2026, în rândul a 211 organizații, a analizat practicile de securitate cibernetică, capacitatea de detectare și răspuns la incidente, investițiile și prioritățile organizațiilor, utilizarea AI, precum și pregătirea pentru cerințele NIS2 și DORA. Fort S.A. este o companie românească specializată în soluții avansate de securitate cibernetică, înființată în anul 2015, și listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB). AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi)
Metroul s-ar putea opri din 16 septembrie, dacă nu se achită drepturile salariale, avertizează sindicaliștii
Metroul s-ar putea opri după data de 16 septembrie, dacă angajații Metrorex nu își primesc salariile, a declarat, miercuri, președintele USLM, Marian Artimon, într-o conferință de presă. Potrivit acestuia, în conturile Metrorex x`mai sunt doar 3.000 lei, insuficient să se plătească salariile pe 12 septembrie. Artimon a menționat că sindicatul a transmis noi adrese premierului și ministrului interimar al Transporturilor prin care a atenționat că nu vor putea fi plătite salariile, însă fără rezultat. 'Conform contractelor individuale de muncă, dacă se întârzie plata salariului cu mai mult de trei zile, oamenii sunt liberi să facă tot ce doresc: să intre în concediu, în libere sau chiar acționa conducerea în judecată, conform reglementărilor în vigoare', a explicat liderul sindical. Acesta a subliniat că încă de la începutul anului USLM a atras atenția că spre sfârșitul lunii august - început de septembrie Metrorex va rămâne fără bani de exploatare și nu numai. 'Situația de astăzi este generată de incapacitatea unora care lucrează în Ministerul Transporturilor și în cadrul Metrorex. Anumite direcții, poate chiar și la nivelul cel mai înalt, nu pot înțelege ce înseamnă Metroul. Se spune despre Metrou că este o gaură neagră a economiei. Este total fals. Anul trecut, Metroul a primit o subvenție, o compensație, dar nu întreaga sumă. A primit cu 350 milioane de lei mai puțin. Și, totuși, pierderea este doar de 319 milioane. Deci, eforturi s-au făcut. Tot Guvernul Bolojan în acest an, dintr-un necesar semnat prin contractul servicii publice de transport de 1,270 miliarde de lei, a alocat doar 740 milioane de lei, mai puțin cu 70 de milioane decât anul trecut. Din 12 luni tu primești finanțare doar pentru 7,5. E foarte clar că vom rămâne fără finanțare', a susținut șeful USLM. El a explicat că există obligația ca în 45 de zile de la aprobarea Legii bugetului de stat să se introducă pe circuitul de aprobare Bugetul de Venituri și cheltuieli al Metrorex, lucru care nu s-a întâmplat nici până în prezent. 'Din păcate, din lupte interne în cadrul ministerului - și nu vreau să jignesc pe nimeni, dar parcă prea multe funcții nu știu ce au de făcut - față de anul trecut a apărut o prevedere că, dacă în 150 de zile nu se inițiază bugetul, nu se mai dă subvenție începând cu 1 septembrie. Metrorex a omis această prevedere legală, a înaintat cu întârziere către Ministerul de Finanțe solicitarea de deschidere pentru subvenția din luna septembrie și s-a transmis că nu se poate acorda subvenția pe luna septembrie pentru că nu a fost trimis bugetul', a explicat liderul sindical. Marian Artimon a precizat că legiuitorul a prevăzut că, pentru companiile de stat care nu reușesc să se încadreze în termenele din Legea bugetului, bugetele de venituri și cheltuieli vor fi aprobate în baza unor memorandumuri speciale care vor fi aprobate de Guvern. 'Metrorexul nu a fost în stare până astăzi să înainteze un memorandum, astfel încât oamenii să își primească drepturile pentru că e nevoie de buget', a arătat sindicalistul. Președintele USLM a reiterat necesitatea ca Metrorex să primească în continuare subvenții. 'Toată lumea se uită cu ură către metrou, că are subvenție mare, dar nimeni nu se uită că Metrorex este administrator de rețea, ceea ce face la nivel național CFR Infrastructură, Metrorex este operator feroviar, ceea ce face la nivel național CFR Călători, Metrorex își asigură singur alimentarea cu energie, ceea ce face la nivel național CFR Electrificare, Metrorex își asigură singur zona de automatizări prin fibră optică și prin telecomunicații, ceea ce la nivel național face CFR Telecomunicații', a subliniat acesta. în plus, compania desfășoară și activitate de protecție civilă, pentru care 'nu a primit nici măcar un leuț'. 'Din păcate, Metrorex merge mai prost din an în an. Este din ce în ce mai puțin respectat de guvernanți, pentru că aceștia trebuie să înțeleagă că totuși se transportă peste 600.000 de călători zilnic', a adăugat Marian Artimon. în altă ordine de idei, șeful sindicaliștilor de la Metrou a vorbit și despre lipsa de personal cu care se confruntă compania, care a dus la acumularea multor ore suplimentare și zile de concediu neefectuate. 'Sunt 11.000 de zile de concediu numai la mecanicii de tren neacordate. în conformitate cu legea, ai depășit 18 luni, ești obligat să intri în concediu. Ca atare, este foarte probabil ca pe data de 16 septembrie, din cei 400 - 500 de mecanici, vreo 300 să vină să-și aducă cererea de concediu. Pe zona de circulație, secția Mișcare, numai în luna august sunt peste 10.000 ore suplimentare efectuate. De ce? Pentru că nu este personal. Metrorexul are un număr de posturi aprobate, 5.922, iar noi funcționăm astăzi cu 4.934. Aproape o mie de oameni mai puțini', a explicat acesta. Potrivit acestuia, angajații 'aproape au ajuns să doarmă la serviciu, că dacă pleacă acasă nu mai au timp să se întoarcă'. în timpul conferinței, în repetate rânduri, președintele USLM și-a arătat nemulțumirea cu privire la faptul că deciziile referitoare la Metrorex sunt luate prioritar de femei aflate în diferite funcții de conducere în Ministerul Transporturilor și în companie. 'De fapt, am înțeles lupta asta idioată dintre etajul unu al doamnei, cu etajul doi al doamnei, cu etajul trei - doamna, etajul nouă - doamna din capătul culoarului X, doamna din capătul culoarului de la poartă și tot așa. S-au plimbat hârtiile 150 de zile până a venit Ministerul de Finanțe și a spus că 'nu vă putem da subvenția pentru că nu vă încadrați în lege. Din păcate, nu vreau să jignesc pe nimeni, dar sunt cam multe femei care conduc, iau decizii pentru metrou astăzi. La Consiliul de Administrație - femei, la directori - femei. Am început să conducem economic, în loc să conducem tehnic. Trenul trebuie condus de un mecanic care trebuie să știe nu câți bani are în buget, ci să conducă trenul, pentru că are în spate 2.000 de oameni', a transmis Marian Artimon. AGERPRES/(A - redactor: Cristian Anghelache, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)
ANSVSA a oprit activitatea unui depozit din județul Ilfov și a retras peste 15 tone de legume neconforme
Peste 15 tone de legume au fost retrase de la comercializare, dintr-un depozit localizat în județul Ilfov, din cauza substituirii originii mărfii și a lipsei elementelor de identificare, informează Autoritatea Națională Sanitară-Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES. Operatorii economici verificați de către inspectorii din cadrul DSVSA Ilfov a vizat patru societăți comerciale cu profil logistic din județul Ilfov, ce desfășurau activități de recepție, depozitare și livrare către marile platforme comerciale a legumelor promovate ca fiind de origine România. Potrivit sursei citate, în urma abaterilor grave constatate, au fost aplicate două amenzi contravenționale în valoare totală de 24.000 de lei și s-a dispus interzicerea activității pentru o societate comercială care opera un depozit frigorific și o unitate de ambalare. Totodată, au fost prelevate probe de laborator pentru determinarea prezenței reziduurilor de pesticide. în același timp, pentru protejarea sănătății consumatorilor și combaterea fraudelor comerciale, ANSVSA a retras definitiv din circuitul comercial o cantitate totală de 15.364 kg de produse neconforme. Principalele deficiențe care au dus la aplicarea acestor măsuri au fost: substituirea originii produselor - identificarea unui lot de ardei Kapia roșu etichetat în mod fals ca având origine România, deși provenea în realitate din Uzbekistan; absența elementelor de identificare - restul stocurilor de legume nu dețineau niciun element de identificare, fapt ce a făcut imposibilă demonstrarea trasabilității acestora; igiena necorespunzătoare a spațiilor destinate depozitării alimentelor. Legumele retrase de pe piață și dirijate spre distrugere sau confiscare includ următoarele sortimente: ardei Kapia roșu (lotul cu origine substituită), roșii, roșii prunișoară, ardei gras, castraveți cornichon și varză albă. 'Nu tolerăm nicio formă de fraudă alimentară și nicio tentativă de inducere în eroare a consumatorilor prin falsificarea originii produselor. Retragerea acestor cantități mari de legume și oprirea activității depozitului logistic reprezintă un semnal ferm: siguranța alimentară și respectarea trasabilității sunt priorități absolute zero, iar inspectorii noștri vor rămâne intransigenți pe întreg lanțul de distribuție', a declarat, în comunicatul citat, președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu. Reprezentanții ANSVSA precizează că acțiunile stricte de monitorizare la nivel național vor continua pentru a garanta că toate produsele care ajung pe masa consumatorilor respectă integral normele legale în vigoare. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)
Remus Borza: STB are nevoie de o restructurare reală, profundă și radicală; datoriile ar putea depăși 3 miliarde de lei
Societatea de Transport București (STB) are nevoie de o restructurare reală, profundă și radicală, care va viza inclusiv tarifele, gratuitățile, subvențiile, managementul, contractele și cheltuielile, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Remus Borza, managing partner la Euro Insol SPRL, una dintre societățile care fac parte din consorțiul desemnat administrator judiciar provizoriu al STB. 'Ce se va întâmpla? Se va întâmpla ceea ce trebuie să se întâmple. O restructurare reală, profundă și radicală. O reformă practic, că tot e la modă cuvântul ăsta, deși s-a uzat prin excesul de folosire în discursul public. Aplicăm aceeași rețetă ca la Hidroelectrica. Adică vom lua acele măsuri care să conducă la o creștere a veniturilor societății și asta va implica inclusiv pe parte de tarife, de gratuități, de subvenții. Biletul trebuie să exprime costul real al unei călătorii. Vom propune măsuri pentru a diminua mersul cu nașul prin creșterea valorii amenzii care astăzi este de doar 200 lei. în ceea ce privește compania, aici va trebui să analizăm, astăzi o să ajungem la sediul societății. O să stăm de vorbă cu managementul companiei, cu toți directorii, cu liderii de sindicat', a afirmat Borza. El a subliniat importanța STB pentru Capitală și necesitatea unor servicii de transport public de calitate. 'E o companie mare, o companie strategică, o companie emblematică nu doar pentru București, pentru economia românească. Să nu uităm, București înseamnă un PIB per capita comparabil cu orice capitală din Vest, de trei ori mai mare decât media la nivel național, care e de 21.000 de euro. Pe București vorbim de peste 61.000 de euro. Deci, vorbim de un oraș, o capitală cu un mare potențial economic, cu o mobilitate urbană pe măsură. Asta înseamnă că trebuie să asigurăm servicii de calitate, la timp, în siguranță, în confort', a susținut Remus Borza. Potrivit acestuia, administratorul judiciar urmează să analizeze contractele STB și modul în care sunt realizate achizițiile, dar și structura de personal și cheltuielile companiei. 'Pe de altă parte, trebuie văzut pe unde se scurg banii, pentru că putem vorbi ca o regulă generală - dar asta sigur că în momentul în care vom realiza raportul pe cauze și va fi un rechizitoriu practic pe cauzele care au generat insolvența, inclusiv, eventual, persoane responsabile - însă, ca un patent universal în ceea ce privește companiile de stat, e aceeași regulă: prostul management, politizarea excesivă a managementului - și aici sigur că vom interveni', a dat asigurări specialistul în insolvență. Borza a amintit că, în 2013, a inițiat la Hidroelectrica cel mai amplu proces de recrutare de management, unde au fost 67 de poziții. 'Lucrul ăsta o să-l facem și la STB dacă va fi cazul, pentru că urmărim competența, integritatea și loialitatea față de companie. Nu avem nevoie de lipitori de afișe și de purtători de carnete de partid. Avem nevoie de oameni devotați, puși în slujba cetățeanului și onești față de companie. Sigur că se fură. S-a furat și se fură, iarăși, ca regulă generală, la companiile de stat. Vom identifica acele zone gri, acele contracte împovărătoare pentru companie, pentru că pun pariu că sunt zeci de astfel de contracte cu băieții deștepți care au căpușat în timp și STB-ul, cum a fost și la CFR Marfă, cum e la TAROM, cum e în general la toate companiile de stat. Și sigur că vom analiza foarte atent și riguros toate aceste contracte și le vom denunța dacă sunt păguboase, dacă sunt în detrimentul companiei. Deci, vom lua toate acele măsuri de creștere a veniturilor', a transmis acesta. Totodată, se va face o analiză a veniturilor, după care se va urmări reducerea costurilor, inclusiv prin verificarea achizițiilor și a numărului de angajați, în condițiile în care, oficial, STB raportează datorii de 1,5 - 1,6 miliarde de lei, însă acestea se pare că sunt mult mai mari, de peste 3 miliarde de lei. 'Pe costuri, pe cheltuieli, va trebui iarăși să optimizăm cheltuielile, inclusiv pe zona de achiziții (...) Știm cum se fac achizițiile în zona asta publică, semi-publică, la prețuri de 2 - 3 - 4 ori mai mari decât piața. Acum va fi o procedură transparentă, competitivă, orice achiziție se face prin licitație, licitație chiar internațională, pentru că, da, într-adevăr, parcul trebuie reînnoit - și de tramvaie - și a început lucrul ăsta, și de troleibuze. La un oraș capitală de țară trebuie să asiguri servicii de calitate, inclusiv în ceea ce privește parcul auto: mașini noi, nepoluante, cu consum redus de combustibil, ideal hibrid, ideal electrice. Și asta e o preocupare a noastră, o prioritate, dar va trebui să facem etapizat, pentru că în primul rând trebuie stabilizată compania. (...) Vom intra și pe zona asta de optimizare de costuri de cheltuieli inclusiv pe zona de personal. Vom analiza contractul colectiv de muncă, organigramă, stat de funcții', a menționat Remus Borza. Reprezentantul Euro Insol SPRL a precizat că numărul de salariați va fi analizat după evaluarea organigramei și a statului de funcții. 'Vorbim de o companie cu 10.000 de salariați. Eu nu spun astăzi dacă e mult sau e puțin. Dacă e puțin și trebuie, vom mai angaja, dar dacă e mult, sunt încărcări pe anumite paliere, în special TESA, atunci evident că vom interveni. STB nu poate să fie mama tuturor răniților. E o companie care, sigur, își onorează toți salariații, acei salariați loiali, devotați și care generează plusvaloare pentru companie', a arătat el. Borza a prezentat și calendarul primelor demersuri în procedura de insolvență. 'Astăzi ajungem la STB, mâine o să deschidem un cont unic de insolvență, în 20 de zile vom veni cu un raport dacă propunem continuarea perioadei de observație sau intrăm în procedură simplificată. Evident că raportul va fi de continuarea perioadei de observație. în 40 de zile avem obligația să întocmim raportul privind cauzele insolvenței și persoanele responsabile care au determinat această stare de insolvență, de incapacitate de plată. Săptămâna asta vom da drumul la notificări. Așteptăm azi, mâine debitoarea să ne pună la dispoziție lista completă cu toți creditorii. Vom notifica toți creditorii, care, la rândul lor, au un termen pentru a-și înscrie creanța, care e 23 octombrie. Avem un termen scurt de a analiza creanțele și a întocmi tabelul preliminar care este 12 noiembrie. Deci, o fereastră destul de scurtă de vreo două săptămâni doar pentru a analiza toate creanțele. Vom depune tabelul preliminar al creanțelor la grefa instanței și îl vom publica în BPI, după care avem și o adunare a creditorilor pe 17 noiembrie, la 3-4 zile după tabelul preliminar', a spus Remus Borza. Tribunalul București a admis, marți, cererea de intrare în insolvență a Societății de Transport București (STB), fiind desemnat ca administrator judiciar provizoriu un consorțiu format din Euro Insol SPRL, Turmac Insolvency SPRL și Ceres Insolv SPRL, cu o remunerație de 10.000 lei din averea STB. Decizia a fost luată într-un alt dosar față de cel din 18 august, când tribunalul a respins cererea STB de intrare în insolvență, pe motiv că nu au fost depuse toate documentele necesare. Instanța a desemnat administrator judiciar provizoriu la solicitarea creditorilor Ramco, Vidaj Activ Solution, Kynita și Ganzair Compressor Technic. La mijlocul lunii iulie, primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, declara că STB are datorii de peste 1,6 miliarde de lei și considera că societatea de transport se află 'într-o stare de insolvență nedeclarată'. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
(P) Steaguri personalizate portabile: cum pot atrage mai multă atenție la evenimente
La un târg expozițional, fiecare brand concurează pentru atenția vizitatorilor. Standurile sunt numeroase, mesajele sunt diverse, iar oamenii trec rapid de la un spațiu la altul. în acest context, elementele vizuale care pot fi observate de la distanță au un rol important în atragerea traficului către stand. Printre soluțiile simple și eficiente se numără steaguri personalizate portabile, care pot fi folosite pentru a crește vizibilitatea unui brand la târguri, conferințe, evenimente sportive, lansări de produse sau activări în spații comerciale. Unul dintre principalele avantaje ale acestor elemente este faptul că pot comunica identitatea brandului înainte ca vizitatorul să ajungă efectiv în dreptul standului. Logo-ul, culorile companiei sau un mesaj scurt pot fi poziționate la o înălțime vizibilă, astfel încât să fie ușor de remarcat chiar și într-un spațiu aglomerat. De ce contează vizibilitatea la un eveniment? într-un pavilion expozițional, oamenii sunt expuși permanent la informații. Standuri, bannere, ecrane, produse și materiale promoționale încearcă să le atragă atenția în același timp. De aceea, primul obiectiv al unei companii nu este întotdeauna să explice imediat ce vinde, ci să obțină suficientă atenție pentru ca vizitatorul să se oprească. Un element vizual amplasat la înălțime poate contribui la acest lucru. Steagurile pot fi văzute peste alte elemente din stand și pot ajuta oamenii să identifice mai ușor un brand într-un spațiu mare. Acest lucru este util în special atunci când compania participă la evenimente cu trafic ridicat și are nevoie să fie identificată rapid. Personalizarea transformă un element simplu într-un instrument de branding Un steag generic poate avea un rol decorativ, însă un steag personalizat poate deveni o extensie a identității vizuale a companiei. Designul poate include logo-ul, culorile brandului, un mesaj comercial sau chiar o campanie specifică. Pentru rezultate bune, este important ca informația să rămână simplă și ușor de citit. La un eveniment, vizitatorul nu va sta câteva minute să analizeze un steag. De aceea, mesajele scurte și elementele grafice puternice funcționează mai bine decât textele lungi. De exemplu, un logo vizibil și un mesaj precum „Discover Our New Collection" pot transmite mai mult decât un paragraf întreg de text. Portabilitatea este un avantaj important Un alt motiv pentru care companiile aleg steaguri personalizate portabile este flexibilitatea. Un astfel de element poate fi utilizat la mai multe tipuri de evenimente și poate fi transportat relativ ușor de la o locație la alta. Nu este necesară o structură permanentă și poate fi montat în funcție de spațiul disponibil. Pentru companiile care participă la mai multe expoziții pe an, acest aspect poate fi important. în loc să investească în materiale diferite pentru fiecare eveniment, pot utiliza aceleași elemente de branding în contexte diferite. Steagurile pot fi amplasate lângă intrarea în stand, în apropierea unei zone de prezentare sau în puncte strategice unde există trafic de vizitatori. Pot fi folosite și în afara târgurilor Un avantaj al acestor soluții este că utilizarea lor nu trebuie să se limiteze la expoziții. Steagurile personalizate pot fi folosite la evenimente corporate, inaugurări, conferințe, festivaluri, competiții sportive, showroom-uri, activări de brand sau evenimente desfășurate în aer liber. Această versatilitate crește valoarea investiției, deoarece același material poate fi utilizat în mai multe contexte. Pentru o companie care organizează sau participă frecvent la evenimente, materialele de branding reutilizabile pot reprezenta o soluție mai eficientă decât producerea unor elemente noi pentru fiecare ocazie. Cum le integrezi într-un stand expozițional? Steagurile nu trebuie privite ca elemente separate de restul standului. Ele pot fi integrate într-un concept vizual mai larg. De exemplu, o companie poate folosi un sistem expozițional modular cu grafică textilă, casete luminoase și steaguri personalizate pentru a crea mai multe niveluri de vizibilitate. Steagul poate atrage atenția de la distanță, grafica standului poate transmite mesajul principal, iar produsele și zona de discuții pot transforma vizitatorul într-un potențial client. Această combinație este importantă deoarece fiecare element are un rol diferit în parcursul vizitatorului. Steagul atrage atenția. Standul transmite informația. Echipa începe conversația. Iar procesul de vânzare și follow-up-ul transformă conversația într-o oportunitate comercială. Cum alegi un design potrivit? Atunci când comanzi steaguri personalizate portabile, designul trebuie să țină cont de distanța de la care vor fi privite. Logo-ul trebuie să fie suficient de mare, culorile trebuie să fie în acord cu identitatea vizuală a companiei, iar mesajul trebuie să poată fi înțeles rapid. De asemenea, trebuie să ții cont de locul în care va fi utilizat steagul. Un design potrivit pentru un eveniment interior poate fi diferit de unul destinat unei activări în aer liber. în final, steagurile personalizate portabile sunt o soluție simplă, dar eficientă pentru companiile care vor să își crească vizibilitatea la evenimente. Sunt ușor de transportat, pot fi reutilizate și oferă brandului un punct vizual care poate fi observat de la distanță. într-un mediu în care atenția vizitatorilor este greu de obținut, un element de branding bine poziționat poate face diferența dintre un vizitator care trece mai departe și unul care decide să se oprească. www.plummedia.ro
SNRB îndeamnă românii să predea spre colectare bateriile uzate în Săptămâna Europeană a Reciclării Bateriilor
Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) se alătură evenimentului Săptămâna Europeană a Reciclării Bateriilor și îndeamnă românii să predea spre colectare bateriile uzate. 'Cu toții avem baterii uzate uitate prin casă: într-un sertar din bucătărie, într-o telecomandă pe care nu o mai folosim sau în dispozitive vechi. însă aceste baterii conțin metale reutilizabile, precum litiul, care pot fi recuperate și folosite inclusiv pentru producerea unor baterii noi. Cu ocazia Săptămânii Europene a Reciclării Bateriilor, Eucobat și organizațiile sale membre desfășoară o campanie comună prin care atrag atenția asupra importanței colectării bateriilor uzate și asupra contribuției sistemelor europene de colectare la economia circulară. în România, SNRB se alătură inițiativei europene și continuă misiunea de a încuraja colectarea separată și reciclarea corectă a bateriilor uzate. Fiecare baterie colectată este sortată și procesată în instalații specializate din Europa, unde materiale reutilizabile precum zincul, fierul, manganul, nichelul, cobaltul și litiul sunt recuperate și reintroduse în economie, putând fi utilizate pentru realizarea unor produse diverse, de la obiecte de zi cu zi până la baterii noi', subliniază reprezentanții asociației de profil, într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Potrivit experților, regula esențială care protejează atât oamenii, cât și mediul este ca nicio baterie să nu ajungă în coșul de gunoi sau în alte fluxuri de deșeuri. 'Bateriile ajunse în deșeurile menajere se pot deteriora și pot provoca incendii în vehiculele de colectare și în instalațiile de sortare. Atunci când sunt predate prin intermediul sistemelor dedicate, acestea pot fi gestionate în siguranță și tratate corespunzător', notează sursa citată. Regulamentul UE privind bateriile, publicat în iulie 2023, a introdus noi obiective ambițioase de colectare pe care industria trebuie să le atingă până la sfârșitul anului 2030. 'Aproape fiecare gospodărie are un sertar în care s-au adunat baterii uzate. Există însă și bateriile 'ascunse', aflate în laptopuri vechi, telefoane și alte dispozitive ajunse la sfârșitul duratei de viață și rămase nefolosite pe un raft sau într-un dulap. Acolo unde este posibil, acestea ar trebui scoase din dispozitive și predate la punctele de colectare corespunzătoare (...) Fiecare baterie colectată înseamnă o șansă ca materiale valoroase să rămână în circuitul economic și, în același timp, un pas către o economie mai circulară', menționează organizația. în perioada 5 - 13 septembrie 2026, Eucobat și membrii săi marchează cea de-a 12-a ediție a Săptămânii Europene a Reciclării Bateriilor (European Battery Recycling Week) printr-o campanie comună desfășurată sub titulaturile #EveryBatteryCounts și #EBRW26. Săptămâna Europeană a Reciclării Bateriilor s-a dezvoltat pornind de la Ziua Europeană a Reciclării Bateriilor, celebrată pe 9 septembrie, pentru a marca ziua de naștere a omului de știință italian Luigi Galvani (1737), ale cărui cercetări în domeniul electricității animale au deschis calea către dezvoltarea bateriei. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Consiliul Concurenței a sancționat Philips România cu aproape un milion de euro
Consiliul Concurenței a sancționat compania Philips România cu o amendă în valoare de 5,181 milioane lei (aproximativ un milion de euro) pentru furnizarea de documente într-o formă incompletă pe parcursul inspecției inopinate desfășurate la sediul companiei, potrivit unui comunicat al instituției. 'Concret, după ce a fost informat cu privire la desfășurarea inspecției autorității de concurență, un angajat al companiei a dezinstalat aplicația WhatsApp de pe un dispozitiv mobil utilizat în scop profesional. în acest fel, a fost restricționat accesul inspectorilor de concurență la informații potențial relevante pentru obiectul investigației, conținute în aplicația respectivă. Reamintim că în perioada 28 - 30.07.2026, Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediul Philips România SRL și la sediile a 10 companii (distribuitori sau revânzători Philips) care activează pe piața echipamentelor medicale de ultrasonografie și/sau piața dispozitivelor medicale de monitorizare a pacienților destinate utilizării în spitale și clinici medicale', se arată în comunicat. Conform sursei citate, inspecțiile inopinate au fost autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilei practici anticoncurențiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor 'Potrivit Legii concurenței, inspectorii de concurență pot solicita orice fel de informații legate de obiectul investigației, iar companiile care refuză să coopereze cu instituția sau care obstrucționează activitatea acesteia în desfășurarea inspecțiilor inopinate sunt sancționate cu amendă de la 0,5% la 1% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancțiunii', explică reprezentanții autorității de concurență. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Buzoianu: Romsilva mimează că apără pădurile în instanțe, dar face pe dos în cazul drumului din Pădurea Băneasa
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva mimează că apără pădurile în instanțe, dar Direcția Silvică Ilfov modifică amenajamentul silvic al drumului din Pădurea Băneasa spre Greenfield, cu nerespectarea legii, afirmă ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, într-o postare publicată, miercuri, pe pagina sa de socializare. 'M-am întrebat ani de zile cum se pierd procese în care e clar că o ilegalitate a avut loc. Răspunsul e simplu: cu complicitatea autorităților. în cazul drumului din Băneasa: cu o Romsilva care mimează că apără pădurile în instanțe, dar face fix pe dos în procese. Am descoperit zilele acestea cum domnul Răduță (Cezar Mihail Răduță, directorul Direcției Silvice Ilfov, n.r.) a acționat în instanță împotriva intereselor Romsilva, reprezentând fix Direcția Silvică Ilfov (...) Am zis să analizez și eu Hotărârea de la Tribunalul București cu privire la drumul de acces prin pădurea Băneasa. Ca să văd ce ar fi putut invoca părțile și ce a dus la decizia Curții de Apel București de a obliga Romsilva să deschidă drumul prin pădurea Băneasa până la judecata pe fond. O să zic de la început: consider că locuitorii din Greenfield au nevoie de încă un drum. De drumul promis de dezvoltator (care nu s-ar fi apucat real niciodată de acest drum cât timp știa că poate încălca legea cu drumul prin pădure. acum e în lucru). Aceasta e soluția legală. Direcția Silvică Ilfov, prin domnul Răduță, a ales varianta ilegală. După o modificare magică a amenajamentului silvic care a trecut acel drum, cu nerespectarea legii, ca fiind drum forestier, domnul Răduță, directorul Direcției Silvice Ilfov, a semnat rapid un contract și a dat drumul la acces pe un drum unde știa că nu se poate circula legal', susține Buzoianu pe Facebook. în opinia șefei de la Mediu, directorul general al Romsilva, Jean Vișan, 'singurul care poate lua măsuri împotriva directorilor Direcțiilor silvice, nu acționează în niciun fel'. 'Drumul inițial, care era obligația lui de realizat, e blocat pentru ani de zile. în 2025 e trimis Corpul de Control al Ministerului Mediului pentru a vedea ce s-a întâmplat acolo. Scoatem la iveală ilegalități după ilegalități. Romsilva iese și spune că a reziliat contractul. Dezvoltatorul se apucă, brusc, după ani de zile, de drumul promis. Apoi ajungem în instanță. La Tribunalul București se cere suspendarea rezilierii contractului. Judecătorii decid că nu vor suspenda rezilierea contractului. în recurs, însă, Curtea de Apel setează definitiv decizia că drumul va fi redeschis până la momentul în care se judecă pe fond procesul, dar nu mai târziu de septembrie 2028 (...) Descopăr cum, în hârtii oficiale, Direcția Silvică Ilfov, cu Răduță în frunte, zice chiar că ea nu e de acord cu denunțarea contractului. Direcția Silvică Ilfov, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare. Evident, directorul general al Romsilva, singurul care poate lua măsuri împotriva directorilor direcțiilor silvice, nu acționează în niciun fel. Că doar domnul Răduță e un om de-al casei Romsilva de ani buni', a subliniat Diana Buzoianu. La jumătatea lunii iunie 2026, dezvoltatorul Impact Developer & Contractor anunța că va începe lucrările pentru noua cale de acces în cartierul Greenfield Băneasa, după emiterea autorizației de construire de către Primăria Sectorului 1. Noul drum, care conectează Aleea Teișani cu breteaua DNCB, în dreptul Podului Hobanat, traversând calea ferată 301Bb Mogoșoaia - R. Pasărea, avea termen de finalizare șase luni, după o investiție de 2,5 milioane euro. Anterior, pe 14 aprilie, ministra Mediului scria pe Facebook că instituția pe care o conduce a câștigat în primă instanță procesul privind raportul Corpului de control, referitor la drumul din Pădurea Băneasa, document contestat de Regia Națională a Pădurilor (RNP) - Romsilva Ilfov. în martie, anul curent, Asociația Parcul Natural București și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor au depus la Academia Română a Studiului de Fundamentare Științifică pentru instituirea Parcului Natural Pădurea Băneasa. Conform cercetării, în conformitate cu datele din amenajamentul silvic (U.P. II Băneasa, 2020), fondul forestier studiat este proprietate publică (36% - respectiv 439,7 hectare) și privată (64% - adică 781,8 hectare), iar administrarea, din punct de vedere silvic, este asigurată de Regia Națională a Pădurilor - RNP Romsilva, prin Ocolul Silvic București, din cadrul Direcției Silvice Ilfov. Suprafață totală a ariei naturale protejate Pădurea Băneasa este de 1.221,5 de hectare și se suprapune din punct de vedere administrativ teritorial cu Bucureștiul, sectorul 1, și cu localitățile Voluntari și Tunari din județul Ilfov. Pădurea Băneasa este cea mai întinsă zonă de natură primară din București, una dintre ultimele rămășițe ale Codrilor Vlăsiei, parte a Centurii Verzi a Capitalei. Sute de specii de animale, păsări, amfibieni și insecte își au casă aici, dintre care 46 sunt protejate sau amenințate cu dispariția - Ciocănitoarea neagră, ciuful de pădure, șarpele de alun, tritonul cu creastă, fluturele-zebră, liliacul de amurg, bursucul, veverița și căprioara. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
FBAR: În România, peste 3,45 milioane de tone de alimente ajung la gunoi în fiecare an
Peste 3,45 milioane de tone de alimente ajung la gunoi anual, în condițiile în care peste 27% din populația României se află sub riscul de sărăcie sau excluziune socială, arată datele publicate, miercuri, de Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR). 'Luna septembrie este recunoscută la nivel global ca fiind dedicată conștientizării și combaterii risipei de hrană, însă, pentru România, toamna aceasta aduce o dublă semnificație. Se împlinesc zece ani de când conceptul de bancă de alimente a fost implementat pentru prima dată în țara noastră prin înființarea Băncii pentru Alimente București. Această bornă istorică reprezintă momentul ideal pentru a analiza o realitate dureroasă, dar și pentru a prezenta singura soluție structurală, logistică și legală care funcționează neîntrerupt de un deceniu. în România, risipa alimentară continuă să fie un fenomen de proporții dramatice. Anual, peste 3,45 milioane de tone de alimente ajung la gunoi. în contrast direct cu această risipă masivă de resurse, peste 27% din populația țării noastre se află sub riscul de sărăcie sau excluziune socială, mulți români având dificultăți majore în a-și asigura hrana zilnică', susțin reprezentanții FBAR, într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Potrivit acestora, în prezent, în baza Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare (modificată prin Legea nr. 49/2024), companiile din sectorul agroalimentar care înregistrează stocuri excedentare, produse cu defecte estetice de ambalaj sau mărfuri aproape de data de expirare, dar perfect sigure pentru consum, le pot transfera cu titlu gratuit către rețeaua Băncilor pentru Alimente. Companiile beneficiază, astfel, de deductibilitate fiscală integrală și scutire de TVA. 'Odată preluate, produsele sunt transportate rapid cu ajutorul unei flote naționale de 31 de autoutilitare frigorifice, garantând păstrarea lanțului de frig pentru alimentele sensibile (lactate, carne, legume și fructe proaspete). în cele nouă depozite regionale din țară, care însumează peste 3.831 mp, echipele Băncilor pentru Alimente sortează, verifică trasabilitatea și inventariază fiecare produs conform normelor sanitar-veterinare în vigoare. Alimentele sunt predate în mod organizat și gratuit către ONG-urile partenere înscrise în rețea, care le transformă în mese calde sau pachete de sprijin pentru copii din centre de zi, vârstnici singuri sau familii aflate în momente critice', se menționează în comunicat. Conform datelor oficiale, pe parcursul anului trecut, Rețeaua a salvat de la risipă peste 10.000 de tone de alimente, care s-au transformat în 20 de milioane de porții de hrană, distribuite cu sprijinul a 183 de companii donatoare către 854 de ONG-uri partenere, ceea ce a ajutat 326.364 de persoane vulnerabile. Totodată, în primul semestru al acestui an, Băncile pentru Alimente au redistribuit, deja, 8.555 de tone de hrană, dintre care 7.589 de tone au fost alimente salvate de la risipă. Această activitate a însemnat 17,1 milioane de porții de hrană care au asigurat nutriția lunară pentru o medie de 298.030 de persoane vulnerabile (inclusiv 111.822 de copii sub 18 ani), prin intermediul a 910 ONG-uri partenere. La nivelul primului deceniu de activitate (2016 - iunie 2026), Rețeaua a colectat peste 49.000 de tone de produse (mai mult de 44.000 de tone fiind alimente salvate direct de la risipă). Toate aceste resurse s-au transformat în peste 96 de milioane de porții de hrană oferite gratuit în comunități. FBAR și cele nouă Bănci Regionale din București, Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați formează o rețea națională de solidaritate și este membră a Federației Europene a Băncilor pentru Alimente - FEBA. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
AEI: Dacia nu va închide uzina de la Mioveni, dar România ar pierde din producția unor modele, inclusiv Duster
Dacia nu este pe punctul de a închide uzina de la Mioveni, dar România poate pierde treptat volume de producție, versiuni ale unor modele și, mai ales, alocarea viitoarei generații Duster, consideră președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză dată miercuri publicității. AEI a realizat o analiză asupra eventualei plecări a Dacia din țara noastră și impactul acestei posibile decizii asupra românilor. 'Concluzia principală este echilibrată: Dacia nu este pe punctul de a închide uzina de la Mioveni, dar România poate pierde treptat volume de producție, versiuni ale unor modele și, mai ales, alocarea viitoarei generații Duster. Acesta este pericolul adevărat', spune Chisăliță. Potrivit acestuia, orice companie importantă încearcă să obțină de la statul în care activează condiții cât mai avantajoase: taxe mai mici, energie mai ieftină, infrastructură mai bună, ajutoare de stat, flexibilitate în relațiile de muncă și reguli cât mai predictibile. în acest joc de negociere, una dintre cele mai puternice formule de presiune este amenințarea cu reducerea investițiilor sau chiar cu plecarea din țară, situație care se aplică multor companii din România. 'Declarațiile reprezentanților Dacia-Renault trebuie privite și din această perspectivă. Ele nu reprezintă automat o decizie de retragere, dar nici nu pot fi ignorate. Greșeala statului ar fi fie să intre în panică și să ofere orice i se solicită, fie să considere că Dacia nu poate pleca niciodată. Răspunsul corect este o analiză proprie, independentă și pragmatică: cât este presiune mediatică, cât este nemulțumire economică reală, cât de posibilă este relocarea și care ar fi consecințele pentru România', arată specialistul. în prezent, nu există un anunț oficial privind închiderea uzinei de la Mioveni. Actuala generație Duster a fost lansată industrial la sfârșitul anului 2023, iar Bigster este produs exclusiv la Mioveni din 2025. Investițiile realizate, echipamentele existente, furnizorii locali și succesul comercial al modelelor fac improbabilă o retragere imediată, crede Chisăliță. 'Prin urmare, formula 'Dacia pleacă din România' este, pe termen scurt, mai ales un instrument de presiune. Dar această concluzie nu trebuie confundată cu inexistența riscului. O companie auto nu pleacă neapărat printr-un anunț spectaculos și prin închiderea bruscă a porților. Retragerea poate începe cu reducerea unui schimb, scăderea comenzilor către furnizori, mutarea unor versiuni în altă țară, diminuarea investițiilor, transferarea activităților de inginerie și, în final, nealocarea modelului care trebuie să înlocuiască actualul Duster', menționează președintele AEI. Astfel, întrebarea importantă nu este dacă Dacia pleacă mâine, ci dacă următorul Duster, următoarea platformă și viitoarele tehnologii vor mai fi produse în România. Analiza AEI estimează o probabilitate de aproximativ 55% pentru scenariul în care actuala generație rămâne, iar succesorul este produs cel puțin parțial în România. Scenariul negativ, cu împărțirea producției sau mutarea succesorului, are o probabilitate analitică de aproximativ 35%, iar o retragere accelerată până în 2028 - 2029 este estimată la circa 10%. Aceste valori nu sunt prognoze Renault, ci evaluări orientative ale riscului, precizează autorul analizei. în opinia sa, o parte dintre argumentele Dacia reflectă probleme economice reale și ele se aplică întregii economii. Mioveni se confruntă cu creșterea costului muncii, energie mai scumpă, fiscalitate schimbătoare, infrastructură incompletă și o percepție tot mai ridicată de risc economic. România se află și la ultima treaptă a categoriei recomandate investițiilor, ceea ce poate afecta costul finanțării și încrederea investitorilor. Comparativ cu uzina Renault de la Bursa, Turcia, Mioveni ar avea un dezavantaj brut estimat la 318 - 378 de euro pentru fiecare automobil, rezultat în principal din diferențele privind costul muncii și electricitatea. Gazele și motorina au o contribuție mult mai redusă. Pentru o mașină livrată în Germania, proximitatea României față de piața europeană reduce diferența netă la aproximativ 200 - 250 de euro pe automobil. Aceste valori sunt estimări standardizate, nu costuri confidențiale ale Renault, se specifică în analiză. Ele arată însă că problema există, fără ca ea să fie suficientă, singură, pentru a justifica plecarea. România păstrează avantaje importante: apartenența la piața unică europeană, proximitatea față de clienți, o rețea matură de furnizori, personal calificat, productivitate, capacități de inginerie și investiții deja amortizate parțial. Așadar, reprezentanții Dacia nu inventează toate problemele, dar le folosesc firesc pentru a întări poziția companiei în negocierea cu statul. Guvernul trebuie să verifice fiecare afirmație, nu să negocieze pe baza declarațiilor publice, recomandă Dumitru Chisăliță. El spune că decizia plecării sau a rămânerii ar putea fi luată în perioada critică 2027 - 2029. Atunci pot fi luate deciziile privind viitoarea platformă, furnizorii și uzina care va produce succesorul actualului Duster. închiderea fizică ar putea veni abia în 2030 - 2031, dar decizia industrială ar fi luată cu doi sau trei ani mai devreme. Semnalele care trebuie urmărite sunt clare, în viziunea AEI: reducerea investițiilor la Mioveni; scăderea volumelor și eliminarea unor schimburi; transferarea matrițelor sau versiunilor către Bursa; nominalizarea furnizorilor turci pentru viitoarea generație; reducerea activităților de cercetare și inginerie din România; absența unui nou model după Bigster; orientarea investițiilor în electrificare exclusiv către alte uzine. Dacă asemenea semnale se acumulează, amenințarea încetează să mai fie doar una de negociere și devine o strategie de retragere graduală, avertizează specialistul. într-un scenariu de retragere completă, România ar putea pierde anual aproximativ 5 - 5,5 miliarde de euro din exporturile brute, iar balanța comercială s-ar putea deteriora cu 2,5 - 3,5 miliarde de euro. Pierderea de valoare adăugată și PIB, directă și indirectă, este estimată la 2,5 - 4 miliarde de euro anual. între 55.000 și 90.000 de locuri de muncă ar deveni vulnerabile, incluzând angajații uzinei, furnizorii, transportatorii și serviciile dependente de industria auto. O retragere până în 2029 ar fi un șoc abrupt. Furnizorii ar avea puțin timp pentru diversificare, mii de salariați ar intra simultan pe piața muncii, iar Argeșul ar risca o recesiune regională severă. între 2029 și 2035, pierderea cumulată de PIB ar putea ajunge la 17 - 28 de miliarde de euro. O retragere în 2031 nu ar fi mai puțin gravă în final, dar ar oferi României doi ani suplimentari pentru atragerea altor investiții, recalificarea angajaților și reconversia furnizorilor. Această perioadă are valoare numai dacă este folosită înainte de anunțarea închiderii. Pentru o familie din Mioveni în care unul dintre membri lucrează la Dacia sau la un furnizor, plecarea companiei ar putea însemna pierderea imediată a principalului venit, estimată la 70.000 - 100.000 de lei anual, dificultăți la plata ratelor și facturilor, reducerea drastică a consumului și, posibil, nevoia de a pleca din localitate pentru găsirea unui nou loc de muncă. Valoarea locuințelor ar putea scădea, micile afaceri locale ar pierde clienți, iar serviciile publice s-ar deteriora din cauza diminuării veniturilor locale. Pentru o familie din Vaslui în care nimeni nu lucrează în industria auto, efectul nu ar fi imediat și spectaculos, dar s-ar resimți prin deprecierea leului, creșterea prețurilor și a dobânzilor, taxe mai mari, investiții publice amânate și servicii publice mai slabe. într-un scenariu economic nefavorabil, costul indirect ar putea ajunge la aproximativ 800 - 2.500 de lei pe an pentru o asemenea familie. Cu alte cuvinte, la Mioveni plecarea Dacia ar putea deveni o dramă personală și regională, în timp ce la Vaslui ar apărea ca o pierdere mai puțin vizibilă, dar plătită treptat prin scumpirea vieții și reducerea resurselor statului. Potrivit lui Chisăliță, România nu trebuie să răspundă prin subvenții nelimitate și nici printr-o atitudine ostilă față de companie. Guvernul trebuie să solicite un dialog confidențial și documentat cu Renault privind alocările industriale pentru perioada 2027-2031 și să realizeze un audit independent Mioveni - Bursa privind energia, munca, taxele, logistica și productivitatea. Problemele reale trebuie rezolvate prin: predictibilitate fiscală și perioade rezonabile de tranziție; contracte de energie competitive pe termen lung; finalizarea infrastructurii rutiere și feroviare; sprijin condiționat de investiții, volume și locuri de muncă; păstrarea centrului de inginerie în România; dezvoltarea producției de baterii, componente hibride și electronică de putere; diversificarea furnizorilor dependenți excesiv de Dacia; pregătirea unui plan de reconversie pentru Argeș. în concluzie, Dacia nu pleacă mâine, dar nici nu este condamnată să rămână pentru totdeauna. 'Amenințarea conține negociere corporativă, însă în spatele acesteia există probleme reale de competitivitate. Statul trebuie să separe presiunea mediatică de riscul industrial, să corecteze vulnerabilitățile justificate și să refuze privilegiile fără contraprestații. România nu trebuie să plătească oricât pentru păstrarea Dacia. Trebuie să creeze condițiile economice în care Renault să considere că este mai profitabil să investească în continuare la Mioveni decât să mute viitorul Duster în altă parte', conchide președintele AEI. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Deficitul comercial a scăzut cu 1,1%, la 19,28 miliarde de euro, în primele șapte luni
Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în primele șapte luni ale anului în curs a fost de 19,276 miliarde euro, mai mic cu 214,7 milioane euro (-1,1%) decât cel înregistrat în perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2025, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, publicate miercuri. în luna iulie 2026, exporturile FOB au însumat 9247,4 milioane euro, iar importurile CIF s-au ridicat la 12,069 miliarde euro, rezultând un deficit de 2,822 miliarde euro. Față de luna iulie 2025, exporturile din iulie 2026 au crescut cu 4,1%, iar importurile cu 4,2%. în perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2026, exporturile FOB au însumat 58,269 miliarde euro, iar importurile CIF au fost de 77,546 miliarde euro. Astfel, exporturile au crescut cu 3,1%, iar importurile cu 2,0%, comparativ cu perioada similară din 2025. în perioada analizată, ponderi importante în structura exporturilor și importurilor sunt deținute de grupele de produse: mașini și echipamente de transport (46,2% la export și 36,7% la import) și alte produse manufacturate (26,9% la export și 27,5% la import). Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în primele 7 luni din 2026 a fost de 41,804 miliarde euro la expedieri și de 56,723 miliarde euro la introduceri, reprezentând 71,7% din total exporturi și 73,1% din total importuri. Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în aceeași perioadă a fost de 16,464 miliarde euro la exporturi și de 20,822 miliarde euro la importuri, reprezentând 28,3% din total exporturi și 26,9% din total importuri. 'Soldul balanței comerciale FOB/CIF se calculează pe baza valorii exportului FOB și a importului CIF, ca diferență între acestea. Soldul negativ al balanței comerciale se numește deficit, iar cel pozitiv se numește excedent. Prețul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă prețul la frontiera țării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum și toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord. Prețul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă prețul la frontiera țării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale prețului FOB, cât și costul asigurării și transportului internațional', precizează INS. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
(P) Zgomotul din birou, o problemă de business, nu doar de confort
Zgomotul de fond într-o clădire de birouri goală poate ajunge până la 40 dB, iar în birourile open space ocupate nivelul crește semnificativ odată cu numărul de angajați și conversațiile simultane. Studiile arată că nivelurile ridicate de zgomot pot reduce capacitatea de concentrare cu până la 66%, afectând deopotrivă performanța individuală și colaborarea în echipă. O reducere de doar 10 decibeli este suficientă pentru a înjumătăți nivelul de zgomot perceput de angajați, cu efect direct asupra erorilor și a stresului la locul de muncă. La nivel european, cercetări în domeniul acusticii clădirilor arată că o îmbunătățire a confortului acustic la birou poate genera un plus de performanță de 2–3% per angajat, echivalent cu aproximativ 1.600 de euro pe an per persoană în companiile analizate. Alte studii de specialitate, realizate pe clădiri de birouri, indică o reducere de până la 16% a perturbărilor generale percepute și până la 21% a stresului cognitv atunci când spațiul beneficiază de soluții acustice performante. Concluzia comună a acestor analize: acustica nu mai este un detaliu estetic, ci un parametru de business care influențează direct productivitatea și sănătatea angajaților. De la pereți fixi la pereți modulari: o schimbare de paradigmă Tradițional, compartimentarea unui birou presupunea pereți din gips-carton sau zidărie, montați definitiv și dificil de modificat ulterior. Această abordare rezolvă parțial problema zgomotului, dar generează costuri mari de refacere de fiecare dată când compania își schimbă structura de organizare sau numărul de angajați. Pereții modulari pentru birou schimbă complet situatia: sunt sisteme de compartimentare demontabile, care se instalează rapid, fără intervenții asupra structurii clădirii, și care pot fi reconfigurate sau relocate de câte ori este nevoie. Practic, aceeași investiție se transformă într-un activ reutilizabil, nu într-un cost „pierdut" la fiecare reorganizare a spațiului. Trei nevoi, o singură soluție: flexibilitate, acustică, design Companiile care își amenajează sau reamenajează birourile se confruntă, de regulă, cu trei cerințe simultane, greu de reconciliat cu soluțiile clasice: Flexibilitate operațională – posibilitatea de a reconfigura spațiul rapid, pe măsură ce echipele cresc, se restructurează sau adoptă noi moduri de lucru; Performanță acustică – reducerea zgomotului dintre birouri, săli de ședință și zone de colaborare, esențială pentru concentrare și confidențialitate; Design coerent cu brandul – un aspect vizual modern, care să reflecte identitatea companiei, nu doar o funcție de separare a spațiului. Pereții modulari Wallrite, bazați pe sistemele QbiQ, sunt concepuți exact pentru a răspunde simultan acestor trei cerințe, fără compromisuri majore între ele. Gama Wallrite: soluții modulare pentru fiecare tip de birou Flexibilitate maximă – sistemul iQ Pro iQ Pro este sistemul modular care combină elemente vitrate cu panouri opace din lemn, metal sau gips-carton tapetat, permițând configurarea rapidă a birourilor și adaptarea la schimbările organizaționale, fără intervenții complexe sau costuri ridicate. Grosimea peretelui 77, 100 sau 125 mm – poate fi ajustată în funcție de performanța acustică dorită, iar posibilitatea de demontare și relocare susține direct proiectele orientate spre economie circulară. Izolație fonică superioară – sistemul iQ Structural Pentru birourile în care confidențialitatea conversațiilor este critică: săli de consiliu, departamente HR, zone de negociere, iQ Structural oferă o soluție dublu vitrată, cu panouri unite printr-o bandă transparentă dublu adezivă, pentru un aspect uniform și o performanță fonică ridicată. Sistemul este certificat Cradle to Cradle Silver, confirmând utilizarea unor materiale și procese responsabile, aliniate cerințelor de sustenabilitate din clădirile verzi. Design minimalist și lumină naturală – sistemul iQ Single Companiile care pun accent pe transparență și colaborare vizuală pot opta pentru iQ Single, un sistem complet vitrat, cu profile discrete și module „full height", care maximizează lumina naturală și creează continuitate vizuală între zonele de lucru. Este o soluție potrivită pentru recepții, zone de lucru colaborativ și săli de ședință unde impactul vizual contează la fel de mult ca funcționalitatea. Identitate vizuală distinctă – sistemul iQ Route 66 Pentru birourile care își doresc un caracter aparte, iQ Route 66 reinterpretează estetica industrială a arhitecturii anilor 1930–1940, combinând sticla cu profile de aluminiu și diviziuni geometrice bine definite. Sistemul oferă performanțe acustice ridicate, disponibile inclusiv în variante cu vitrare dublă, fără a compromite aportul de lumină naturală. Compartimentare instantă, cu montaj rapid– sistemul QQ Acolo unde nu este posibilă o compartimentare convențională, sistemul freestanding QQ permite crearea rapidă de săli de conferință, cabine pentru discuții private sau birouri individuale, direct în interiorul unui open space. Varianta QQ2, cu vitrare dublă, oferă un nivel superior de izolare fonică, recomandat pentru birouri executive sau spații care necesită un plus de confidențialitate. Uși integrate: continuitatea design-ului și a acusticii Performanța unui perete modular depinde și de ușile cu care este echipat. Gama de uși integrate Wallrite include variante glisante sau batante, cu una sau două foi, realizate din sticlă, lemn sau metal, compatibile cu toate sistemele de compartimentare din portofoliu. Opțiunile cu sticlă laminată sau vitraj dublu contribuie la creșterea confortului acustic, iar accesoriile premium precum amortizare la închidere, control al accesului, feronerie minimalistă completează o imagine unitară și profesională a spațiului. Investiție unică, beneficii repetate Datele din studiile de acustică a clădirilor arată clar că un mediu de lucru mai silențios generează câștiguri măsurabile de productivitate, de ordinul câtorva procente per angajat, echivalente cu sute sau mii de euro anual per persoană, în funcție de dimensiunea echipei. în același timp, natura demontabilă și relocabilă a pereților modulari elimină costurile repetate de demolare și reconstrucție, transformând compartimentarea biroului dintr-o cheltuială unică într-un activ reutilizabil pe termen lung. Pereții modulari Wallrite imbina aceste avantaje într-o singură soluție: flexibilitate operațională, izolație fonică superioară și un design care poate fi adaptat identității fiecărui brand, indiferent de dimensiunea sau specificul companiei. www.wallrite.ro
Site-ul DNSC a înregistrat temporar dificultăți de accesare; posibil atac DDoS
Site-ul DNSC a înregistrat temporar dificultăți de accesare, pe fondul unui volum neobișnuit de mare de solicitări provenite simultan din surse multiple, iar analiza datelor tehnice disponibile indică posibilitatea unui atac de tip DDoS, informează Directoratul Național de Securitate Cibernetică printr-un comunicat. 'Site-ul http://www.dnsc.ro a înregistrat temporar dificultăți de accesare, pe fondul unui volum neobișnuit de mare de solicitări provenite simultan din surse multiple. Analiza datelor tehnice disponibile indică posibilitatea unui atac de tip DDoS (Distributed Denial of Service), care a generat o creștere semnificativă a traficului și a afectat temporar disponibilitatea platformei', se menționează în comunicat. Potrivit sursei citate, imediat după identificarea situației au fost aplicate măsuri suplimentare de protecție și optimizare, în vederea limitării impactului și restabilirii funcționării normale a site-ului. în urma intervențiilor tehnice, funcționarea site-ului dnsc.ro s-a stabilizat, iar echipele responsabile monitorizează în continuare infrastructura și evoluția traficului pentru a preveni și gestiona eventuale incidente similare, se precizează în comunicat. 'Menținerea disponibilității online reprezintă o prioritate, fiind luate permanent măsurile tehnice necesare pentru asigurarea continuității acestora', transmit reprezentanții DNSC. AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
Bușoi: Urmărim ce se întâmplă pe piața carburanților, ca să ne asigurăm că nu vorbim despre situații în care se speculează
Prețurile se mențin ridicate, atât în ceea ce privește barilul de petrol, cât și în privința indicelui Platts pentru produsele finale, dar urmărim, alături de ANAF, Consiliul Concurenței și ANPC, tot ceea ce se întâmplă în piață, ca să ne asigurăm că vorbim de comportamente corecte și nu de situații în care se speculează, a declarat, marți, la finalul ședinței Comandamentului Energetic de la sediul Transelectrica, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. 'în ceea ce privește carburanții, sigur că și aici situația se anunță a fi una dificilă și ușor greu de prognozat, pentru că, dacă pe electricitate și pe gaz natural mai avem unele marje, dar depindem de prețurile europene, de piața europeană, în ceea ce privește carburanții, aici marja noastră este cu atât mai mică, pentru că, în ceea ce privește producția de petrol internă, se asigură doar o mică parte din funcționarea rafinăriei OMV Petrom. în rest, Petromidia funcționează cu petrol din import și, în plus, față de ce producem în România, pe partea de motorină avem nevoie de cantități importante de import. Prețurile se mențin ridicate, atât în ceea ce privește barilul, cât și în ceea ce privește indicele Platts al produselor finale (prețul de referință internațional pentru produsele petroliere rafinate - benzină și motorină, n.r.). Urmărim, alături de ANAF, Consiliul Concurenței și ANPC, tot ceea ce se întâmplă în piață, ca să ne asigurăm că vorbim de comportamente corecte, că vorbim de situații în care nu se speculează aceste prețuri mari și aceste fluctuații care sunt la nivel internațional. Ministerul de Finanțe a implementat acea prevedere legislativă care obligă la o reducere a accizei. Inițial a fost 20%, apoi s-a atins nivelul maxim de 25%', a afirmat Bușoi. Oficialul din Ministerul Energiei a admis că efectul acestor măsuri 'este unul mic, în ceea ce privește prețul final'. 'Efectul este, într-adevăr, unul mic în ceea ce privește prețul final, dar evident generează o anumită scădere a veniturilor, fără să pună în pericol prognozele. în ceea ce privește prognozarea veniturilor ANAF, ele erau făcute la o anumită cotație și atunci de asta s-a și găsit această soluție, fără să punem în pericol veniturile bugetare deja prognozate. Nu știu dacă Ministerul de Finanțe a luat în discuție vreo extindere și la benzină. Sunt unele propuneri în spațiul public legate de un sprijin dedicat către agricultori și transportatori. Oricum, Guvernul României nu poate recurge la Ordonanțe de Urgență. Pot fi inițiative parlamentare în regim de urgență. Nu avem cunoștință despre o astfel de inițiativă în Parlamentul României. Sesiunea parlamentară de toamnă tocmai a reînceput. Dacă vor fi astfel de inițiative, Ministerul Energiei va participa la fundamentarea unui punct de vedere și la unele sugestii pentru Parlamentul României', a susținut Cristian Bușoi. Reprezentanții autorităților din sectorul energiei s-au reunit marți, la sediul Transelectrica, în cadrul ședinței Comandamentului Energetic. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
Creșterile de tarife la energie vor fi, cel mai probabil, moderate, de până la 10%, în perioada următoare (secretar de stat)
Creșterea tarifelor la energie, pentru perioada următoare, va fi una moderată, de până la 10%, a declarat, marți, la finalul ședinței Comandamentului Energetic de la sediul Transelectrica, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. 'Sigur că ne uităm la creșterile de tarife, pentru că toate cele legate de facturi depind de consumul fiecăruia. Sunt și creșteri de facturi, pentru că, fiind o vară foarte călduroasă, consumatorii casnici, fiindcă spre ei ne uităm în primul rând, vor avea facturi puțin mai mari, pentru că și consumul a fost mai mare... Probabil din cauza funcționării aparatelor de aer condiționat facturile sunt puțin mai mari. într-adevăr, unul dintre furnizori a anunțat o creștere de tarif pentru perioada următoare, în continuare rămânând cel mai scăzut tarif de pe piață, și mă refer, evident, la Hidroelectrica. Ne așteptăm ca toată această perioadă de secetă, de reducere de producție și mai ales de închidere a reactoarelor, care a însemnat un minus de 900 de MW din contracte bilaterale la preț fix, compensate cu cumpărări de pe Piața Zilei Următoare din România și din regiune, să se regăsească în tarifele din această toamnă', a explicat Bușoi. Potrivit demnitarului, tarifele la energie vor avea creșteri moderate în perioada următoare, de până la 10%. 'Creșterea anunțată astăzi este în jur de 7%. Noi așa am estimat, dar nu avem toate datele așa cum le au furnizorii, care sunt companii private. Statul are o participare în unele dintre aceste companii, dar cele mai multe sunt companii pur private. Ei au toate datele, ei au modele de business, ei știu exact la ce prețuri au cumpărat, câți consumatori au. Creșteri de tarife, cel mai probabil moderate, vor fi de până în 10% pentru perioada următoare. Aici trebuie văzut de la caz la caz și trebuie să așteptăm anunțurile acestor furnizori', a punctat Cristian Bușoi. Hidroelectrica a anunțat, luni, că, începând cu luna octombrie 2026, prețul energiei active pentru clienții noi și pentru contractele care ajung la termen va crește de la 0,45 lei/kWh la 0,515 lei/kWh. 'Ajustarea reprezintă o creștere de aproximativ 13% a prețului energiei active și se situează sub nivelul cumulat al inflației din perioada în care prețul Hidroelectrica a fost menținut neschimbat. în funcție de zona de distribuție, impactul asupra prețului final este de aproximativ 7%', se menționează într-un comunicat de presă al companiei, transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, în această perioadă, activitatea companiei a fost influențată de creșterea generală a costurilor, de evoluția prețurilor carburanților, precum și de condițiile hidrologice nefavorabile, care au afectat disponibilitatea resursei de apă și, implicit, producția de energie hidro. 'Hidraulicitatea anului 2026 a fost una deficitară începând cu luna aprilie, situația devenind mai accentuată din luna iunie, când, pe aproape toate amenajările importante, debitele s-au situat sub jumătate din mediile multianuale. Edificatoare sunt evoluțiile debitelor afluente medii lunare pe Dunăre, având în vedere că Porțile de Fier are o pondere de aproximativ 40% din total energie produsă de Hidroelectrica. Astfel, debitele aferente lunilor iulie și august au ajuns la valori de 39,7%, respectiv 36,1% din mediile multianuale, acestea situându-se în continuare, la data prezentei, la minime istorice, sub nivelul de 1.400 mc/s', au explicat reprezentanții companiei. Totodată, aceștia au adăugat că, în urma modificării mecanismului de contribuții aplicabile costului energiei electrice produse de Hidroelectrica, prețul apei uzinate a crescut cu 7,32%, de la 37 lei/MWh la 39,71 lei/MWh, începând cu luna iunie 2026. în același timp, prețurile energiei tranzacționate pe piața angro au crescut. Pentru energia în bandă aferentă trimestrului IV 2026 și trimestrului I 2027, prețurile de tranzacționare au ajuns la aproximativ 900 lei/MWh. Reprezentanții Hidroelectrica au precizat că noul preț se aplică doar clienților noi și contractelor care ajung la termen și nu are caracter retroactiv. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
Tanczos Barna: Zootehnia are un rol strategic și are nevoie de finanțare adecvată și transpunerea abordării strategice în legislație
Zootehnia are un rol strategic, iar atingerea obiectivelor din strategia și planul de acțiune lansate de Comisia Europeană necesită o finanțare coerentă și complementară, a afirmat, marți, Tanczos Barna, viceprim-ministru, ministru interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Tanczos Barna a participat, în perioada 6-8 septembrie, la reuniunea informală a miniștrilor Agriculturii din UE, care s-a desfășurat la Dublin, Republica Irlanda. Alături de ministru s-a aflat Dana Rebega, director general al Direcției Generale Dezvoltare Rurală - AM PS/PNDR, menționează un comunicat al ministerului. 'Zootehnia are un rol strategic, iar UE trebuie să își mențină capacitatea de producție pentru necesitățile proprii și să evite înlocuirea producției prin importuri fără standarde echivalente. în România, creșterea animalelor reprezintă un sector cu tradiție, esențial pentru agricultură și economia rurală, care are nevoie de sprijin adecvat pentru a face față dificultăților cu care se confruntă și pentru a rămâne viabil și atractiv. Atingerea obiectivelor din strategia și planul de acțiune lansate de Comisia Europeană necesită o finanțare coerentă și complementară, întrucât implementarea soluțiilor inovatoare depinde de capacitatea fermierilor, în special a celor mici și mijlocii, de a investi în modernizarea exploatațiilor, digitalizare, procesarea producției primare și sisteme de irigații', a spus Tanczos Barna. în intervenția sa, ministrul a subliniat rolul esențial al cercetării și inovării în consolidarea competitivității sectoarelor zootehnic și proteic, precum și necesitatea reducerii dependenței UE de importurile de proteine vegetale, evidențiind că atingerea obiectivelor europene în aceste domenii necesită o finanțare adecvată. Totodată, oficialul MADR a pledat pentru o tranziție echilibrată către noile cerințe privind bunăstarea animalelor, cu sprijin financiar adecvat, care să protejeze investițiile fermierilor și competitivitatea acestora, precum și pentru reguli proporționale privind transportul animalelor. în cadrul dezbaterilor despre strategia pentru creșterea animalelor, Tanczos Barna a adus în discuție și tema prevenirii și combaterii bolilor, un subiect de actualitate pentru România, în contextul situației din sectorul ovin și porcin. Acesta a salutat abordarea strategică și științifică în privința prevenirii bolilor și a răspunsului la acestea și a solicitat transpunerea rapidă a noilor principii în legislația europeană. 'Legislația actuală este foarte rigidă și poate genera măsuri disproporționate: din cauza unui singur focar pot fi afectați zeci de mii de fermieri cu efective de animale sănătoase, iar câteva focare pot conduce la restricții de export și la pierderea unor piețe internaționale pentru UE. Avem nevoie urgent de o legislație care să preia abordarea științifică prevăzută în strategie și să asigure flexibilizarea regionalizării, compartimentării și vaccinării', a subliniat Tanczos Barna în cadrul schimbului de opinii. Pe tema bolilor care afectează sectorul ovin și a soluțiilor necesare, ministrul a avut, în marja reuniunii, discuții și cu omologii săi din Bulgaria, Grecia și Croația, țări care se confruntă cu provocări similare celor din România. Aceștia au convenit asupra unei acțiuni comune și a sprijinului reciproc în gestionarea acestor provocări. La reuniunea de la Dublin au luat parte miniștrii Agriculturii din statele membre, reprezentanți ai Comisiei Europene și înalți oficiali europeni. Participanții au avut un schimb de opinii pe tema Strategiei pentru creșterea animalelor și Planului UE privind proteinele (Cercetare și Inovare). Prin lansarea Strategiei și a Planului de acțiune, Comisia are în vedere susținerea dezvoltării sectorului zootehnic și stimularea cultivării culturilor proteice. Programul reuniunii informale a miniștrilor agriculturii din Uniunea Europeană a inclus și vizite pe teren la obiective agricole care au oferit o perspectivă asupra sectorului zootehnic și a activităților de cercetare și inovare din Irlanda. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
Bușoi: Nivelul apei în zona Cernavodă ar putea fi insuficient pentru repornirea centralei nucleare, în septembrie
Debitul Dunării la intrarea în țară va fi scăzut toată luna septembrie, iar nivelul apei în zona Cernavodă va fi insuficient pentru răcirea reactoarelor centralei nucleare, a declarat, marți, la finalul ședinței Comandamentului Energetic de la sediul Transelectrica, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. 'Abia în jurul datei de 15 septembrie pare că vom avea o creștere (a debitului Dunării, n.r.), dar și această creștere este mult sub media ultimilor ani. Prin urmare, e posibil ca toată luna septembrie să avem situația în care debitul la intrarea în țară să fie scăzut și nivelul apei în zona Cernavodă, necesar pentru răcirea reactoarelor și pentru funcționarea pompelor și pentru funcționarea siguranță a centralei nucleare, să fie insuficient pentru repornirea centralei. Am trecut, de asemenea, în revistă funcționarea principalelor unități de producție, în care statul român are o participare mai mică sau mai mare, majoritară sau minoritară. Evident că în prognoze Dispecerul Energetic Național a prezentat și partea de fotovoltaic, și de eolian, și de stocare. Acolo, însă, sunt foarte mulți agenți economici și evident nu participă toți la Comandament. Pe partea de cărbune, lucrurile sunt în regulă, atât Complexul Energetic Oltenia, cât și Valea Jiului funcționează în parametrii normali. Rezervele de cărbune sunt îndestulătoare. Pe partea de gaz, atât OMV Brazi, cât și Iernut, vechea centrală, Romgaz și Elcen, vorbim de situații absolut normale, cu cantități aproape de maximul tehnologic, care ajută Sistemul Energetic Național. Hidroelectrica continuă să ajute foarte mult în orele de vârf, folosind mai ales rezervele din lacuri', a subliniat Bușoi. Acesta a adăugat că, în funcție de producția internă de energie, România poate suplini diferența de cantitate din importuri. 'După cum bine știți, Centrala Nucleară de la Paks s-a redeschis în totalitate. Kozlodui nu a fost în pericol și cu atât mai puțin nu mai este în acest moment, așa încât, mai ales seara, în orele de vârf, în funcție de producția internă și mai ales de producția eoliană, asigurăm diferența din importuri. Pentru următoarele trei zile avem un ajutor, să spun așa, din producția de eolian, în așa fel încât importurile vor fi bine sub 2.000 MW în orele de vârf. în concluzie, Sistemul Energetic funcționează în parametrii normali, nu este pusă în discuție sub nicio formă securitatea aprovizionării, dar rămânem în alertă, cu atenție pe tot ceea ce înseamnă funcționarea sistemului, pentru că atâta timp cât centrala nucleară este închisă și avem o lipsă, să spunem, de 1.200-1.300 MW, depinzând de importuri, trebuie să luăm în considerare absolut orice factor care să nu perturbe funcționarea în condiție de siguranță a Sistemului Energetic Național', a menționat oficialul. întrebat când este previzionată repornirea reactoarelor de la Cernavodă, Bușoi nu a precizat o dată clară. 'în acest moment nu putem avansa o dată foarte clară, pentru că, așa cum vă spuneam, prognozele sunt rezervate. Există unele vești bune legate de bazinul superior, de Austria în principal, acolo unde s-au văzut precipitații în ultima perioadă. De asemenea, e și o mică creștere, dar încă nu o putem vedea ca o soluție salvatoare pe râul Sava. Din informațiile pe care le-am schimbat astăzi și din dialogul cu reprezentanții Centralei Nucleare de la Cernavodă, suntem încă rezervați în a face prognoze. După 15 septembrie vom face o nouă evaluare, dar ne așteptăm ca lucrurile să poată fi posibile abia către sfârșitul lunii septembrie', a apreciat secretarul de stat. Reprezentanții autorităților din sectorul energiei s-au reunit marți, la sediul Transelectrica, în cadrul ședinței Comandamentului Energetic. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
Erbașu: Trebuie să facem investiții programate de noi, nu impuse de cei de la Bruxelles
România trebuie să facă investiții din propriile sale resurse, nu impuse de Uniunea Europeană, care a făcut investiții de bază, necesare, a declarat, marți, Cristian Erbașu, președintele Confederației Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR). 'Am vorbit 30 de ani numai despre fonduri europene. Trebuie să înțelegem că este necesar să ne pregătim, să lucrăm, să facem investiții programate de noi, nu impuse de cei de la Bruxelles. Pentru asta trebuie să știm să ni le planificăm, să fim capabili să ni le finanțăm și pentru că, mai devreme sau mai târziu, fie va trebui să venim cu cofinanțări extrem de mari - n-o să se mai accepte confinanțările acestea foarte mici - sau să facem investiții foarte mari, mai ales acele investiții care completează întreaga structura investițională. Bruxelles-ul a făcut investiții de bază, a făcut anumite investiții necesare, însă, sunt multe investiții pe care noi trebuie să le facem pentru ca cercul să se închidă. Or, acestea trebuie să le facem noi înșine, cu propriile resurse și nu doar cu credite', a spus președintele confederației patronale. Erbașu a participat la sesiunea de deschidere a celui mai mare eveniment dedicat industriei apei din România, ExpoApa 2026, organizat de Asociația Română a Apei (ARA), în perioada 8-10 septembrie, la ROMEXPO. în context, președintele CAIR a subliniat importanța resurselor umane și financiare proprii pentru asigurarea progresului țării noastre. 'Noi discutăm de lucruri care sunt impuse la nivel mondial, la nivel european, în mod special. Vorbim de sustenabilitate, de mediu, de reziliență, de tehnologie, însă aceste lucruri nu sunt posibile dacă nu avem resurse și, în primul rând, resursa umană, care nu se poate obține fără resursă financiară. Aceste resurse financiare nu vin întotdeauna numai din fondurile europene, numai din cadouri sau numai din împrumuturi, trebuie să le producem și noi înșine. Nu vom fi în stare să facem acest lucru dacă nu înțelegem că profitabilitatea nu este o rușine. Din păcate, profitabilitatea este o rușine dacă este mai mare de 3%-5%. S-a implementat acest lucru și nu știu de ce ne ținem de acest lucru. încerc să conving pe toată lumea, mai ales pe cei care au un cuvânt de spus în societatea românească, că fără un profit de minimum 10% nu avem cum să progresăm', a explicat Cristian Erbașu. Ediția din acest an a ExpoApa reunește aproape 90 de expozanți din România și alte 12 țări din Europa și va aduce peste 4.000 de participanți din întreaga regiune: reprezentanți ai operatorilor de apă, autorităților publice, producătorilor și integratorilor de tehnologii, mediului academic și organizațiilor profesionale. Programul include conferințe și dezbateri despre viitorul industriei, finanțarea investițiilor, tehnologie și competențele necesare sectorului, precum și o expoziție tehnică dedicată celor mai noi soluții pentru reducerea pierderilor de apă, tratarea apelor uzate, monitorizarea rețelelor și automatizarea proceselor. Zona exterioară va găzdui echipamente de mari dimensiuni și demonstrații operaționale. Printre invitații ediției se numără Arthur Guischet, secretar general al Asociației Europene a Apei (EWA) și Katerina Schilling, secretar general al Asociației Internaționale a Companiilor de Apă din Bazinul Dunării (IAWD), alături de reprezentanți ai asociațiilor de apă din Danemarca, Polonia, Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova, precum și ai Ambasadei Regatului Danemarcei în România. Din partea autorităților naționale participă reprezentanți ai Guvernului, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Administrației Naționale 'Apele Române' și ai Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC). AGERPRES/(A - redactor: Cristian Anghelache, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
Platforma Visit Harghita, 1,3 milioane de accesări de la începutul anului; numărul turiștilor din județ, în scădere
Platforma Visit Harghita a înregistrat o creștere semnificativă a interesului din partea turiștilor în 2026, de la începutul anului și până în prezent site-ul având aproape 750.000 de vizitatori unici și aproximativ 1,3 milioane de accesări. Directorul executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Harghita (Visit Harghita), Szabó Károly, a declarat marți, pentru AGERPRES, că până la finalul anului se estimează că platforma va avea 1,5 milioane de accesări, ceea ce înseamnă o creștere de aproximativ 60% față de anul trecut. 'De la 1 ianuarie până în momentul de față, am avut aproape 750.000 de vizitatori unici pe site-ul nostru, respectiv 1.300.000 de accesări ale site-ului. Până la sfârșitul anului va mai crește. Nu zic că vom ajunge la 2 milioane, dar sigur 1.500.000 o să ajungem, ceea ce este o creștere de aproape 60% vis-a-vis de anul trecut', a afirmat Szabó Károly. Cele mai accesate informații de pe platformă sunt cele vizând topul atracțiilor și activităților turistice din județ, calendarul evenimentelor, dar și informațiile despre Praid, inclusiv Aqua Beach-ul din localitate. 'Oamenii se uită la 'Top 25 de atracții din județ', 'Ce să faci în Praid?', 'Aqua Beach Praid', pentru că avem un meniu separat, special pentru a diminua situația gravă economică din Praid. Se mai uită la calendarul de evenimente, pe care îl actualizăm aproape zilnic și la 'Top 25 ce să faci în județ'. Acestea sunt top cinci site-uri pe care le-au accesat turiștii', a spus directorul Visit Harghita. Platforma care prezintă atracțiile turistice din județ este accesată atât de turiști din țară cât și din străinătate, dar strategia Visit Harghita se concentrează în primul rând pe turiștii români. 'Dorim să devenim o destinație cunoscută și recunoscută la nivel de România. Și aici punem focusul. Chiar și în perspectiva anului viitor, când o să deținem titlul de Regiune Gastronomică a Europei, tot România este piața pe care o să punem accent mai mare. Pentru că e mult mai ușor să atragi pe cineva din România decât din străinătate și profilul turistului intern este unul bun. Iar operatorii din turism sunt foarte mulțumiți de turiștii pe care îi primesc aici, în Harghita', a declarat Szabó Károly. în ceea ce privește sezonul turistic estival din 2026, datele arată o scădere de aproximativ 10-11% atât la numărul de sosiri, cât și la numărul de înnoptări în Harghita, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Szabó a susținut, însă, că din discuțiile cu operatorii locali, scăderea ar putea fi chiar de aproximativ 15%. Situația nu este însă specifică județului Harghita, ci are legătură cu 'contextul macroeconomic la nivel global'. Acesta a mai menționat că după un început 'mai lent' al sezonului, lunile iulie și august au reprezentat 'o gură de oxigen' pentru turismul din Harghita. Una dintre principalele schimbări observate în acest sezon este reducerea duratei sejururilor. Turiștii care obișnuiau să stea trei zile aleg acum două zile, iar cei care veneau pentru două nopți preferă să rămână o singură noapte. Excepție face Băile Tușnad, unde sejururile sunt în continuare mai lungi. Printre cele mai căutate obiective din județ se numără zona Lacul Sfânta Ana - Tinovul Mohoș și Parcul Mini Transilvania din Odorheiu Secuiesc, a mai arătat Szabó Károly. Eforturile Visit Harghita se concentrează în această perioadă și pe pregătirile pentru anul 2027, când județul va deține titlul de Regiune Gastronomică a Europei, fiind lansate mai multe programe menite să întărească și să promoveze valorile gastronomice locale. AGERPRES/(A, AS - redactor: Gina Ștefan, editor: George Onea, editor online: Adrian Dădârlat)
BNS solicită crearea unei Comisii parlamentare de anchetare a situației din sectoarele de energie electrică și gaze
Blocul Național Sindical (BNS) avertizează asupra situației din sectorul energetic național și la impactul tot mai mare al prețurilor la energie și gaze asupra populației și economiei și, în acest sens, solicită Parlamentului să constituie de urgență o comisie de anchetă. Potrivit unui comunicat al BNS, remis marți AGERPRES, în urmă cu trei săptămâni, pe 18 august, organizația sindicală a transmis o scrisoare deschisă președintelui României, prin care atrăgea atenția asupra Legii nr. 171/2026, care vizează achiziția de către stat a 49,9 milioane MWh de gaze naturale din proiectul Neptun Deep, în valoare de peste 2,4 miliarde de euro. Potrivit legii, în perioada 2027 - 2034, statul român va cumpăra gaze de la OMV Petrom la un preț de 48,752 euro/MWh. BNS a solicitat atunci o dezbatere privind securitatea energetică a României la nivelul CSAT. 'Apelul nostru a rămas fără răspuns. în urmă cu aproximativ o săptămână, BNS a solicitat public și convocarea de urgență a conducerii ANRE, pentru a explica întârzierile în autorizarea unor noi capacități de producție și stocare a energiei electrice. Nici acest apel nu a primit un răspuns. între timp, situația se agravează. Prețurile ofertate consumatorilor cresc, iar compania de stat Hidroelectrica a anunțat majorarea, începând din octombrie 2026, a prețului energiei active pentru clienții noi și pentru contractele ajunse la termen, de la 0,45 lei/kWh la 0,515 lei/kWh', se arată în comunicat. Potrivit sindicaliștilor, nivelul de umplere a depozitelor de gaze este mai redus decât în aceeași perioadă a anului trecut, într-o proporție de aproximativ 73% în prezent, față de 92% cât prevede programul. 'Situația crește presiunea asupra prețurilor și ridică semne de întrebare privind securitatea aprovizionării în sezonul rece. La toate acestea se adaugă problemele legate de producția de energie, situația Nuclearelectrica și Hidroelectrica, precum și întârzierile ANRE în verificarea documentelor furnizorilor. în unele cazuri, aceste întârzieri sunt de ordinul anilor. Sumele pe care furnizorii le au de recuperat de la stat depășesc un miliard de euro, iar BNS atrage atenția asupra riscului ca aceste costuri să fie transferate către consumatori prin prețuri mai mari, în condițiile în care furnizorii ar putea încasa ulterior și banii de la stat. De asemenea, există sesizări privind întârzieri de peste șase luni în emiterea unor licențe și autorizații de către ANRE. De asemenea, ca să blocheze în mod nejustificat emiterea acestor acte, ANRE mai solicită și documente care nu sunt prevăzute de reglementările legale', subliniază BNS. Pe acest fond, reprezentanții sindicali consideră că se impune constituirea de urgență a unei comisii parlamentare de anchetă privind situația din sectoarele de energie electrică și gaze naturale. în viziunea acestora, Comisia trebuie să analizeze, printre altele: capacitatea actuală și viitoare de producție a energiei electrice; impactul asupra pieței și asupra consumatorilor; comportamentul furnizorilor și traderilor și modul de formare a prețurilor; protecția consumatorilor vulnerabili, a IMM-urilor, a consumatorilor industriali și a sectorului public; evoluția prețurilor la energie și gaze și impactul asupra economiei și populației; anchetarea conducerii ANRE privind abuzurile în eliberarea licențelor și autorizațiilor în domeniile energiei și gazelor naturale, respectiv în exercitarea atribuțiilor de reglementare și control; analiza modului în care a fost respectată legislația cu privire la dreptul de preempțiune în cazul gazelor din Marea Neagră; securitatea aprovizionării cu gaze naturale în această iarnă. 'România nu își mai permite ca problemele din energie să fie tratate punctual, de la o criză la alta. BNS a avertizat. A solicitat explicații. A cerut intervenția instituțiilor statului. Acum solicităm Parlamentului să își exercite rolul de control și să constituie de urgență o comisie de anchetă. Consumatorii români nu trebuie să plătească prețul incompetenței, al întârzierilor administrative și al deciziilor netransparente din sectorul energetic', atenționează sursa citată. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Ady Ivaşcu)
Scădere de 37% a înmatriculărilor de autoturisme noi în România, în august (APIA)
înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat o scădere de 37% în România, la nivelul lunii august, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, în timp ce mașinile 'verzi' au raportat un recul de 31%, conform unei analize realizate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), pe baza datelor publicate de Direcția Generală Permise de Conducere și înmatriculări (DGPCI). în ceea ce privește cota de piață, segmentul SUV a ocupat prima poziție, cu o cotă de 57%, urmat de Clasa C (25%) și Clasa B (11%). în funcție de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în luna august a acestui an, față de perioada similară din 2025, motorizările pe benzină consemnează o scădere de 43%, până la o pondere de 30%, iar motorizările pe motorină înregistrează o diminuare de 54%, la 4,7% din total. Potrivit sursei citate, autoturismele echipate cu motoare mild-hybrid au raportat o scădere 43% a înmatriculărilor, de la un an la altul, și au ajuns la o pondere din totalul pieței de 21,5%. Pe de altă parte, autoturismele 'electrificate', respectiv cele electrice (care pot fi încărcate din sursă externă de electricitate - BEV și PHEV), precum și cele mild-hybrid și full hybrid (care dispun și de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă de electricitate) dețin, în luna august a anului curent, o cotă de piață de 65%, fiind cel mai important segment de pe piața românească, care depășește cota deținută de motorizările pe benzină și motorină. în segmentul autoturismelor full electrice, cota de piață a ajuns la 7%, în intervalul de referință, în timp ce autoturismele plug-in hybrid dețin o cotă de piață de 15.5%, față de august 2025, când reprezentau 6,5%. în anul 2026, primele trei cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt: Tesla Model Y - cu 873 de unități și o creștere de 273% față de anul precedent, Tesla Model 3 - cu 670 de unități, respectiv BYD Dolphin Surf (614 de unități). Totodată, la autoturismele plug-in, primele trei poziții sunt ocupate, în ordine, de BYD Seal U DM-i (cu 977 de unități), Toyota RAV4 - cu 769 de unități și de Chery Tiggo 9 - cu 558 de unități. Datele citate relevă faptul că autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc, în acest an, modelul Toyota Corolla - cu 3.420 de unități și o creștere de 20% față de anul precedent, apoi Toyota Yaris Cross (1.888 de unități) și Dacia Duster (1.540). La categoria autoturismele mild hybrid, Dacia Duster se află pe prima poziție cu 2.010 unități comercializate și o scădere de 56,6%, urmat de Skoda Octavia - cu 1.238 de unități și de Dacia Bigster, cu 1.068 de unități. Vehiculele comerciale ușoare și minibus înregistrează, în august 2026, o creștere ușoară de 5% față de august 2025, din care vehiculele comerciale ușoare fără minibus înregistrează o creștere de 21%. în schimb, înmatriculările de vehicule comerciale ușoare electrice au scăzut, în primele opt luni ale anului 2026, la un volum de 392 de unități, față de 424 de unități în aceeași perioadă a anului trecut. Conform statisticii oficiale, vehiculele comerciale grele și autobuze înregistrează, în august 2026, o majorare a înregistrărilor de 17% față luna similară din anul precedent, din care vehiculele comerciale grele de peste 16 tone plus autotractoarele consemnează o creștere de 14%. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Nioleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
DNSC și Expertware au dezvoltat o platformă integrată de securitate cibernetică în cadrul proiectului SIEMBIOT
O platformă integrată de securitate cibernetică, ce reunește capabilități de monitorizare și analiză a evenimentelor de securitate, detecție, Cyber Threat Intelligence, management al vulnerabilităților și răspuns la incidente cibernetice a fost dezvoltată în cadrul proiectului european de cercetare și inovare, SIEMBIOT, în valoare de 3,36 milioane de euro. Proiectul a fost implementat de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Expertware, coordonatorul proiectului. Foto: DNSC Potrivit unui comunicat de presă al DNSC, platforma SIEMBIOT reunește, într-un cadru modular, cinci categorii de capabilități complementare: monitorizare și detecție a evenimentelor de securitate (Security Monitoring & Detection), informații despre amenințările cibernetice (Cyber Threat Intelligence - CTI), managementul vulnerabilităților (Vulnerability Management), evaluarea maturității în securitate cibernetică (Cybersecurity Maturity Assessment) și cercetare și instruire (Research & Training). 'Arhitectura platformei permite integrarea acestor capabilități și valorificarea informațiilor provenite din surse difete (on-prem și cloud) într-un cadru comun de analiză. Pentru activitățile de cercetare și instruire, datele pot fi anonimizate și agregate. Astfel, în loc ca o alertă de securitate, o vulnerabilitate identificată și o informație despre o amenințare activă să fie analizate separat, SIEMBIOT urmărește corelarea acestor date pentru a oferi organizațiilor o imagine mai coerentă asupra riscului și pentru a sprijini prioritizarea acțiunilor de securitate', se arată în comunicatul transmis, marți, AGERPRES. Finalizarea perioadei de implementare a fost marcată pe data de 27 august 2026, la Clubul Diplomatic din București, prin SIEMBIOT Final Conference, eveniment la care au participat peste 200 de reprezentanți ai autorităților publice, companiilor, industriei de securitate cibernetică, organizațiilor din sectoare esențiale, mediului academic și de cercetare. în cadrul conferinței de specialitate a fost prezent și Luca Tagliaretti, directorul executiv al European Cybersecurity Competence Centre (ECCC), coordonatorul grantului, care a prezentat perspectiva europeană asupra investițiilor în securitate cibernetică, inovării și dezvoltării unor capabilități sustenabile la nivelul Uniunii Europene, precum și oportunitățile oferite de viitoarele apeluri europene în domeniu. De asemenea, Tiberiu Baraboi, CEO Expertware și coordonatorul proiectului SIEMBIOT, a susținut o demonstrație live a platformei, prezentând modul în care capabilitățile dezvoltate pot fi utilizate pentru monitorizarea și analiza evenimentelor de securitate, gestionarea vulnerabilităților și evaluarea maturității cibernetice în contextul NIS2. 'Una dintre concluziile discuției a fost că mai multe date și mai multe alerte nu înseamnă automat mai multă securitate. în condițiile în care atacatorii acționează rapid, organizațiile trebuie să poată identifica informația relevantă, să coreleze date provenite din surse diferite și să transforme informația disponibilă în decizii și acțiuni într-un interval cât mai scurt. Dezbaterile au evidențiat și faptul că tehnologia nu creează singură reziliență. Instrumentele de securitate trebuie configurate, monitorizate și integrate în procese operaționale, iar pentru organizațiile care nu dispun de echipe extinse de cybersecurity, automatizarea și accesul la capabilități externe pot contribui la reducerea timpului dintre identificarea unei amenințări și răspunsul efectiv', precizează DNSC. Dezvoltat în cadrul Digital Europe Programme, SIEMBIOT are un buget total de 3.358.195 de euro, din care 2.384.093,75 de euro reprezintă contribuția Uniunii Europene, iar aproximativ 974.000 de euro - cofinanțarea asigurată de consorțiul proiectului. Investiția a susținut activități de dezvoltare, integrare a componentelor tehnologice, testare și validare a soluției, precum și dezvoltare a instrumentelor și resurselor de instruire asociate platformei. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
Comandament Energetic, la ora 15:00
Reprezentanții autorităților din sectorul energiei se reunesc marți, la ora 15:00, la sediul Transelectrica, în cadrul ședinței Comandamentului Energetic. La finalul ședinței, secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, va susține declarații de presă.AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
Pistol (CNAIR): Constructorii secțiunii 3 a Autostrăzii Sibiu-Pitești au început lucrările de asfaltare pe un tronson experimental
Asocierea de constructori italieni și români (Webuild - Tancrad) a început lucrările de asfaltare pe un tronson experimental al secțiunii 3 din Autostrada Sibiu - Pitești (A1), între Cornetu și Tigveni, informează directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, într-o postare publicată, marți, pe pagina sa de socializare. 'Asocierea de constructori italieni și români (Webuild - Tancrad) așterne asfalt, în două straturi succesive, între km 71 și km 71+400. Operațiunea este importantă pentru stabilirea rețetei finale de asfalt care va fi așternută pe întreaga secțiune 3 a autostrăzii (37,4 km). La ora actuală, constructorii lucrează pe aproximativ 30% din șantier (în absența Acordului Revizuit de Mediu pentru o parte din loturile acestei secțiuni), la: tunelul Poiana, 14 structuri (poduri și viaducte), terasamente', a scris Pistol, pe Facebook. Potrivit sursei citate, în ansamblu, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la aproximativ 18%. Contractul ce prevede construcția secțiunii 3 a Autostrăzii Sibiu - Pitești (între Cornetu și Tigveni) are o valoare de 5,323 miliarde de lei (fără TVA) și este finanțat prin Programul Transport (PT). AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
Vlaicu (ARA): România nu are un business mai mare decât sectorul de apă, pe care putem să îl transformăm în motor de dezvoltare
Industria apei este competitivă și poate să aducă dezvoltarea economică, în condițiile în care companiile de apă au în derulare proiecte de șapte miliarde de euro în România, a declarat, marți, președintele Asociației Române a Apei (ARA), Ilie Vlaicu, la ExpoApa 2026. 'Vorbim despre business pentru că știm că sunt probleme mari. Sunt probleme cu seceta, sunt crize hidrologice, sunt crize de energie, crize politice în acest moment, iar noi, segmentul de apă, avem nevoie de decizie. Segmentul de apă este unul important. Este un business adevărat. Avem în desfășurare proiecte de șapte miliarde de euro în România de către companiile de apă. (...) Industria apei este competitivă', a spus președintele ARA. Potrivit acestuia, sectorul apei are nevoie de investiții de peste 30 de miliarde de euro. 'Nevoile de investiții sunt cifrate undeva la vreo 30 de miliarde. După noile directive, înmulțind cu partea de mentenanță, (...) putem vorbi, dacă suntem deștepți, de 60 - 70 de miliarde de euro, iar acești bani trebuie să fie gestionați în cunoștință de cauză, cu companii de apă puternice, constructori puternici, furnizori de tehnologie puternici, universități și cercetare. în acest moment, toate aceste componente sunt risipite fără să fie aduse la un nucleu comun. ARA asta propune. Vrem să facem un business, o industrie de țară care să multiplice acești bani în economia națională', a explicat Vlaicu, la cel mai mare eveniment dedicat industriei apei din România. Acesta a precizat că organizația așteaptă un guvern cu puteri depline pentru a putea prezenta factorilor de decizie o strategie pentru sectorul apei. 'Așteptăm un guvern valid pentru a-i prezenta o strategie de țară, pentru a nu pierde acest segment așa cum am pierdut energia, așa cum am pierdut industria de apărare prin neglijență, prin lipsă de viziune și prin lipsă de strategie. Așadar, suntem foarte motivați, suntem foarte hotărâți la nivel de asociație ca să generăm un business pentru România. Acesta este mesajul asociației în acest moment. Avem un guvern interimar și este dificil de discutat cu autoritățile care nu au putere de decizie. Așteptăm un guvern valid care să genereze cumva emulație și noi să le prezentăm niște cifre care sunt absolut impresionante. România nu are un business mai mare, mai adevărat decât sectorul de apă, iar industria apei este cea care poate să aducă dezvoltarea economică. Putem să transformăm acest business într-un motor de dezvoltare a economiei naționale', a subliniat președintele ARA. Asociația Română a Apei organizează, în perioada 8-10 septembrie, la ROMEXPO, ExpoApa 2026, cel mai mare eveniment dedicat industriei apei din România. Ediția din acest an reunește aproape 90 de expozanți din România și alte 12 țări din Europa și va aduce peste 4.000 de participanți din întreaga regiune: reprezentanți ai operatorilor de apă, autorităților publice, producătorilor și integratorilor de tehnologii, mediului academic și organizațiilor profesionale. Programul include conferințe și dezbateri despre viitorul industriei, finanțarea investițiilor, tehnologie și competențele necesare sectorului, precum și o expoziție tehnică dedicată celor mai noi soluții pentru reducerea pierderilor de apă, tratarea apelor uzate, monitorizarea rețelelor și automatizarea proceselor. Zona exterioară va găzdui echipamente de mari dimensiuni și demonstrații operaționale. Printre invitații ediției se numără Arthur Guischet, secretar general al Asociației Europene a Apei (EWA) și Katerina Schilling, secretar general al Asociației Internaționale a Companiilor de Apă din Bazinul Dunării (IAWD), alături de reprezentanți ai asociațiilor de apă din Danemarca, Polonia, Bulgaria, Ucraina și Republica Moldova, precum și ai Ambasadei Regatului Danemarcei în România. Din partea autorităților naționale participă reprezentanți ai Guvernului, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Administrației Naționale 'Apele Române' și ai Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC). AGERPRES/(A - redactor: Cristian Anghelache, editor: Oana Tilică, editor online: Ady Ivaşcu) Foto: RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO































