logologo

Agerpres – Agen\u021bia Na\u021bional\u0103 de Pres\u0103: \u0218tiri de actualitate cu informa\u021bii de \u00eencredere pentru o societate bine informat\u0103.

Bucure\u0219ti

Pia\u021ba Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Educație-Știință

Fii informat, rămâi conectat cu realitatea din România

Reglementări specifice personalului didactic - ce sporuri primesc angajații din învățământ (proiect salarizare)
Educație-Știință 17.07. 18:21

Reglementări specifice personalului didactic - ce sporuri primesc angajații din învățământ (proiect salarizare)

Personalul didactic calificat de predare și conducere care își desfășoară activitatea în localități izolate primește un spor de izolare de până la 15% din salariul de bază, în raport cu zona geografică, iar personalul didactic care îndeplinește funcția de diriginte, învățătorii, educatoarele, institutorii, profesorii pentru învățământul primar, profesorii pentru învățământul preșcolar beneficiază de un spor de 10%. Aceste sporuri sunt prevăzute în proiectul actualizat al noii legi a salarizării, publicat vineri de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS). Potrivit sursei citate, personalul didactic calificat de predare și conducere care își desfășoară activitatea în localități izolate primește un spor de izolare de până la 15% din salariul de bază, în raport cu zona geografică. Diferențierea pe zone și localități se aprobă prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Educației și Cercetării, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și Ministerului Finanțelor. Sporul de izolare nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor. Personalul didactic de predare din unitățile de învățământ special, precum și profesorii-logopezi, profesorii itineranți și profesorii de sprijin încadrați ca personal didactic de predare în centrele județene de resurse și de asistență educațională, respectiv în Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională beneficiază de un spor de până la 15% la salariul de bază, pe baza normelor metodologice aprobate prin hotărâre de Guvern, inițiată de Ministerul Educației și Cercetării, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și Ministerului Finanțelor. Personalul didactic de predare desemnat să conducă și să realizeze practică pedagogică pentru pregătirea viitoarelor educatoare și a viitorilor învățători, institutori și profesori beneficiază de un spor de 5 - 15% din salariul de bază, în raport cu timpul efectiv lucrat pentru practica pedagogică și calculat în raport cu numărul elevilor sau al studenților practicanți. De asemenea, personalul didactic care asigură predarea simultană la 2 - 5 clase de elevi în învățământul primar sau gimnazial primește un spor la salariul de bază după cum urmează: * pentru 2 clase de elevi, de 5% la salariul de bază deținut; * pentru 3 clase de elevi, de 7% la salariul de bază deținut; * pentru 4 clase de elevi, de 10% la salariul de bază deținut; * pentru 5 clase de elevi, de 15% la salariul de bază deținut. Pentru personalul didactic și administrativ din instituțiile de învățământ superior, Consiliile de administrație pot acorda un spor la salariul de bază, în limita a 20% din suma salariilor de bază anuale de la nivelul instituțiilor respective, cu finanțare exclusiv din venituri proprii. Beneficiarii și cuantumul sporului se stabilesc anual de către Consiliile de administrație, în funcție de specificul și calitatea activității desfășurate de personalul didactic și administrativ. Personalul didactic de predare din învățământul superior poate primi un spor pentru conducătorii de doctorat de 1% pentru fiecare student-doctorand, dar nu mai mult de 10% din salariul de bază. Personalul didactic de predare, de conducere, îndrumare și control, inclusiv cadrele didactice metodiste din unitățile de învățământ preuniversitar, poate fi salarizat și prin plata cu ora sau prin cumul, potrivit prevederilor Legii nr. 198/2023. Calculul pentru plata cu ora sau prin cumul se face la norma didactică prevăzută de Legea nr. 198/2023. Salarizarea cadrelor didactice încadrate ca profesor pentru învățământul preșcolar, respectiv profesor pentru învățământul primar se face la nivelul încadrării pentru un profesor cu studii superioare din învățământul preuniversitar. Personalul didactic care îndeplinește funcția de diriginte, învățătorii, educatoarele, institutorii, profesorii pentru învățământul primar, profesorii pentru învățământul preșcolar beneficiază de un spor de 10% din valoarea de referință. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)

UB: Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării - record de candidați înscriși la admitere la programele de licență
Educație-Știință 17.07. 15:34

UB: Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării - record de candidați înscriși la admitere la programele de licență

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București a înregistrat un număr record de candidați înscriși la admiterea din iulie la programele de licență. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, la specializarea Comunicare și Relații Publice (CRP) s-au înscris cu 14% mai mulți candidați pentru formele de învățământ la zi (IF) și învățământ la distanță (ID) față de sesiunea din iulie 2025 (și cu 54% mai mulți față de sesiunea din iulie 2024), la specializarea Publicitate, cu 11% mai mulți față de anul trecut (și cu 50% mai mulți față de sesiunea din iulie 2024), iar pentru specializarea Jurnalism au optat în acest an cu 6% mai mulți candidați față de anul trecut (și cu 56% mai mulți față de sesiunea din iulie 2024). La sesiunea din iulie 2026, la CRP s-au înscris 400 de candidați, la Jurnalism - 382 de candidați, iar la Publicitate, 351 de candidați. FJSC a scos la concurs în această sesiune, la specializarea Jurnalism, 130 de locuri la zi, dintre care 57 de locuri la buget, și, suplimentar, 50 de locuri la ID. La specializarea Comunicare și Relații Publice sunt 130 de locuri la zi, dintre care 56 la buget, și, suplimentar, 50 de locuri, la ID. La specializarea Publicitate, FJSC a scos la concurs 75 de locuri la zi, dintre care 42 la buget, și, suplimentar, 50 de locuri la ID. înscrierile la sesiunea de admitere la programele de masterat în limba română, engleză și franceză sunt deschise până duminică, 19 iulie. 'Interesul candidaților pentru programele FJSC este o confirmare a eforturilor de reformă curriculară din ultimii ani pe care facultatea noastră le-a făcut pentru a răspunde transformărilor digitale din industria comunicării, dar și dorinței studenților de a urma trasee educaționale flexibile, ceea ce ne-a determinat, ca la unele programe, să extindem cu până la 33 de discipline diferite oferta de cursuri opționale. Numărul în creștere de candidați la facultatea noastră, la unele specializări, de la an la an, reconfirmă poziția de lider a FJSC la nivel național în domeniul științelor comunicării. Doresc să felicit cu această ocazie cadrele didactice titulare și asociate, dar și studenții și absolvenții noștri care continuă să ne fie aproape, împreună consolidăm o comunitate FJSC deosebit de valoroasă. Le dorim mult succes tuturor candidaților și îi așteptăm în rândul FJSC-iștilor!', a declarat decana FJSC, conf. univ. dr. Romina Surugiu. AGERPRES/(AS - redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Antonia Niță) Sursa foto: Facebook.com

Brașov: Paradă prin centrul municipiului pentru a marca 25 de ani de existență a Uniunii Studenților din România
Educație-Știință 17.07. 14:07

Brașov: Paradă prin centrul municipiului pentru a marca 25 de ani de existență a Uniunii Studenților din România

Aproximativ 200 de studenți sunt așteptați să participe, sâmbătă dimineața, la o paradă care va străbate zona centrală a orașului Brașov, organizată în cadrul evenimentului 'Ziua UNI - Ediția Aniversară 25 de ani'. Prin acest eveniment, Uniunea Studenților din România sărbătorește un sfert de secol de existență. La sosirea în Piața Sfatului, participanții vor participa la un flashmob și vor intona imnul uniunii. Totodată, vineri seara, literele 'BRAȘOV' de pe Tâmpa vor fi iluminate în culoarea albastru pentru a marca evenimentul, au transmis reprezentanții Primăriei Brașov. AGERPRES/(AS - redactor: Diana Dumitru, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea) Sursa foto: Primăria Municipiului Braşov /Facebook

Buzău: Proiect educațional major în regiune, cu o valoare de 7 milioane de lei, implementat de un liceu tehnologic
Educație-Știință 17.07. 10:51

Buzău: Proiect educațional major în regiune, cu o valoare de 7 milioane de lei, implementat de un liceu tehnologic

Liceul Tehnologic ''Alexandru Ioan Cuza'' Buzău va derula una dintre cele mai mari investiții în educație din regiune, cu o valoare de aproximativ 7 milioane de lei, pentru consiliere și orientare în carieră, mentorat și dezvoltarea personală a viitorilor elevi de clasa a IX-a. Potrivit instituției de învățământ, proiectul este finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027 și este dedicat absolvenților clasei a VIII-a care vor opta, începând cu anul școlar următor, pentru una dintre specializările liceului tehnologic. ''Noul proiect 'Cuza EduUp-Fii profesionistul de mâine!', finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, are o valoare totală de 6.944.335,03 lei, devenind cel mai mare proiect educațional de acest tip implementat de o unitate de învățământ din regiune. Important pentru absolvenții clasei a VIII-a: prima generație care va beneficia de acest proiect este generația care va începe clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027. Cu alte cuvinte, elevii care în această perioadă își aleg liceul vor fi primii care vor avea acces la activitățile și sprijinul oferite prin această investiție de aproape 7 milioane de lei'', a transmis Liceul Tehnologic ''Alexandru Ioan Cuza'' Buzău. Pe parcursul anilor de liceu, elevii vor beneficia de pregătire suplimentară la Limba și literatura română, Matematică, Fizică, Chimie și Biologie, pachete educaționale, materiale pentru activitățile de învățare și o subvenție lunară de 300 de lei. Totodată, vor fi investite sume de bani în programe de ''consiliere și orientare în carieră, pentru alegerea celui mai potrivit traseu profesional, mentorat educațional și sprijin individualizat, ateliere de dezvoltare personală dedicate comunicării, încrederii în sine, lucrului în echipă și dezvoltării competențelor necesare în viață și în carieră'', informează sursa citată. în plus, cadrele didactice vor participa la programul de formare ''Abilitățile viitorului'', pentru implementarea unor metode moderne și interactive de predare. în urmă cu doi ani, liceul tehnologic a derulat proiectul educațional ''Construim împreună viitorul'', cu o valoare de aproximativ 2,5 milioane de lei. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea) * Sursa foto: Liceul Tehnologic ''Alexandru Ioan Cuza'' Buzau / Facebook.com

Vrancea: Peste 200 de elevi vor concura la cinci secțiuni în cadrul Olimpiadei InfoEducație 2026, la Focșani
Educație-Știință 16.07. 19:00

Vrancea: Peste 200 de elevi vor concura la cinci secțiuni în cadrul Olimpiadei InfoEducație 2026, la Focșani

Municipiul Focșani va găzdui, în perioada 28-31 iulie, etapa națională a Olimpiadei de Inovare și Creație Digitală - InfoEducație 2026, competiție care va reuni 206 elevi de liceu din 30 de județe, calificați în urma etapelor județene, a informat, miercuri, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vrancea. Potrivit organizatorilor, competiția, organizată de Ministerul Educației și Cercetării, prin ISJ Vrancea, este dedicată elevilor pasionați de tehnologie, programare și dezvoltare software, care își vor prezenta proiectele în cadrul secțiunilor soft utilitar, soft educațional, programare web, roboți și multimedia. 'în perioada 28-31 iulie 2026, municipiul Focșani devine capitala creativității și inovației digitale din România, prin organizarea etapei naționale a Olimpiadei de Inovare și Creație Digitală - InfoEducație 2026, una dintre cele mai prestigioase competiții dedicate elevilor pasionați de tehnologie, programare și dezvoltare software', se arată în comunicatul transmis de ISJ Vrancea. Unul dintre cele mai spectaculoase momente ale competiției va fi proba Open, rezervată primilor cinci concurenți clasați la fiecare secțiune. Aceștia vor avea la dispoziție 24 de ore pentru a realiza, de la zero, un proiect original, pornind de la o temă anunțată de comisia centrală chiar la începutul probei. 'Această etapă evidențiază capacitatea participanților de a lucra sub presiunea timpului, creativitatea și competențele tehnice dobândite', precizează organizatorii. Ceremonia de deschidere va avea loc în 28 iulie, de la ora 18:30, în Sala de Festivități a Colegiului Național 'Unirea' din Focșani, iar festivitatea de premiere este programată în aceeași locație, în 30 iulie, în jurul orei 15:00. Pe lângă probele competiționale, elevii și profesorii însoțitori vor participa la workshop-uri și prezentări susținute de specialiști din domeniul tehnologiei informației, vizite la companii, degustări de produse tradiționale vrâncene și alte activități recreative și culturale. Organizarea competiției este susținută de Consiliul Județean Vrancea, Colegiul Național 'Unirea' Focșani, Colegiul Tehnic 'Gheorghe Asachi' Focșani, Liceul cu Program Sportiv Focșani, Uniunea Profesorilor de Informatică din România, Federația Sindicatelor Libere din învățământ Vrancea, precum și mai multe companii. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)

Covasna: Elevii Colegiului 'Mihai Viteazul' vor continua cursurile în containere; lucrările la internat, blocate
Educație-Știință 16.07. 16:30

Covasna: Elevii Colegiului 'Mihai Viteazul' vor continua cursurile în containere; lucrările la internat, blocate

Elevii Colegiului Național 'Mihai Viteazul' din Sfântu Gheorghe vor continua să învețe și în următorul an școlar în containerele modulare amplasate în curtea unității, în condițiile în care lucrările de reabilitare a colegiului nu au fost încă finalizate, a declarat primarul Antal Arpad. Potrivit acestuia, reabilitarea internatului și a sălii de festivități este în continuare blocată de litigiul dintre Primărie și constructor, iar soluționarea situației depinde de procesul aflat pe rolul instanței, unde este așteptată expertiza tehnică dispusă de către judecători. 'Acolo unde mingea este la instanță, vă dați seama că nu am absolut niciun orizont de timp (...) Influența noastră este zero, adică eu nu pot să influențez niciun expert dat de instanță, nici judecătorul nu pot să-l influențez când se ia decizia', a declarat, pentru AGERPRES, primarul Antal Arpad. Acesta s-a arătat nemulțumit, printre altele, de tergiversarea procesului, precum și de faptul că municipalitatea nu a primit acordul instanței pentru înlocuirea constructorului aflat în litigiu. 'Cred că arată o problemă sistemică a acestei țări faptul că un asemenea proces durează atât de mult și, mai ales, și asta mi se pare revoltător, faptul că tot instanța nu ne-a lăsat să dăm afară constructorul de pe șantier. Că dacă ne lăsa să dăm afară constructorul, finalizam demult lucrările cu firma primăriei și închideam subiectul. Putea să meargă procesul mai departe și peste 7.325 de ani, când se închidea, ar fi spus instanța că firma trebuie să dea primăriei X bani sau primăria trebuie să dea firmei Y bani și nu afectam activitatea instituției de învățământ', a adăugat Antal Arpad. în ceea ce privește Corpul A al colegiului, aflat, de asemenea, în reabilitare, reprezentanții Primăriei au precizat că săptămâna viitoare va fi semnat contractul cu o firmă locală care va continua lucrările, iar potrivit estimărilor constructorului, acestea ar putea fi finalizate până la sfârșitul acestui an. Reabilitarea internatului și a sălii de festivități a Colegiului Național 'Mihai Viteazul', cel mai mare liceu teoretic cu predare în limba română din municipiul Sfântu Gheorghe, a început în anul 2020 și avea un termen inițial de finalizare de șase luni, care nu a fost respectat. întârzierile, apărute pe fondul disputelor dintre municipalitate și executantul lucrărilor, au generat nemulțumiri în rândul elevilor, părinților și cadrelor didactice, culminând anul trecut cu un protest organizat în fața Primăriei Sfântu Gheorghe. Printre principalele nemulțumiri s-a numărat faptul că în toată această perioadă cursurile au fost ținute în mai multe unități școlare din oraș. Pentru a elimina acest neajuns și a reuni toți elevii în incinta colegiului, Primăria Sfântu Gheorghe a închiriat mai multe containere modulare pe care le-a amplasat pe terenul de sport al unității de învățământ. AGERPRES/(A- redactor: Oana Mălina Negrea, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)

Dâmbovița: Universitatea Valahia Târgoviște introduce burse speciale pentru sportivi
Educație-Știință 16.07. 16:27

Dâmbovița: Universitatea Valahia Târgoviște introduce burse speciale pentru sportivi

Universitatea Valahia din Târgoviște (UVT) anunță, joi, că introduce, începând cu noul an universitar, burse speciale pentru sportivi. 'Universitatea Valahia din Târgoviște vine, în această sesiune de admitere, cu o veste bună pentru cei care nu vor să renunțe la sport odată cu începerea facultății. începând cu noul an universitar, candidații admiși în anul I la programele de licență și masterat pot beneficia de burse speciale pentru susținerea activităților sportive', transmite instituția de învățământ superior dâmbovițean, într-un comunicat de presă. Aceste burse se adresează studenților care se legitimează la Clubul Sportiv Universitar din Târgoviște (CSUT), își mențin această calitate pe perioada acordării sprijinului și participă activ la competițiile și activitățile clubului. Conform UVT, studenții eligibili pot beneficia de o susținere financiară pe întreaga durată a anului universitar, aceasta putând fi cumulată cu alte categorii de burse oferite de instituție, în condițiile respectării criteriilor specifice fiecărui tip de sprijin. Dosarele se depun la secretariatele facultăților, iar informațiile suplimentare privind metodologia de atribuire pot fi obținute la numărul de telefon 0245 206 101. înscrierile pentru sesiunea din luna iulie se realizează online pentru toate cele zece facultăți ale instituției, iar informațiile despre oferta educațională, calendar și documentele necesare sunt disponibile pe site-ul https://admitere.valahia.ro/ 'Ne dorim ca Universitatea Valahia din Târgoviște să fie alegerea tinerilor ambițioși care vor să își continue pregătirea sportivă fără să fie nevoiți să aleagă între teren și sala de curs. Prin acest sprijin, vrem să le oferim posibilitatea de a îmbina parcursul universitar cu cel sportiv, cu seriozitate și echilibru', se mai arată în comunicatul UVT. Universitatea îi invită pe absolvenții de liceu și pe viitorii masteranzi pasionați de sport să descopere oferta educațională a instituției și posibilitățile de implicare în cadrul Clubului Sportiv Universitar din Târgoviște. AGERPRES / (AS - redactor: Cornelia Dumitru, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Botoșani: Protest al părinților elevilor unei școli față de ritmul lent al lucrărilor de reabilitare a unității
Educație-Știință 16.07. 14:49

Botoșani: Protest al părinților elevilor unei școli față de ritmul lent al lucrărilor de reabilitare a unității

Aproximativ 50 de părinți ai elevilor de la Școala gimnazială nr. 13 din municipiul Botoșani au protestat joi, în fața sediului Primăriei, în semn de nemulțumire față de întârzierea finalizării lucrărilor de reabilitare și modernizare a unității de învățământ. Părinții sunt revoltați că lucrările pe șantierul de la Școala 13 sunt foarte lente, existând riscul ca la începerea anului școlar 2026- 2027 elevii să nu poată reveni în sălile de curs, după ce timp de doi ani au învățat în spații improvizate într-o clădire a unei organizații neguvernamentale. 'Noi dorim să vină să ne spună care este stadiul lucrărilor, ce mai este de făcut. Copilul învață de aproape trei ani de zile în diferite școli și nu știm dacă se vor întoarce în școala lor', a spus un părinte. 'La Școala 13 s-a înregistrat o promovabilitate de 100%, deși condițiile au fost așa cum au fost. Copii nu au putut folosi o tablă interactivă, o metodă modernă. Erau mereu pe fugă, pentru că trebuia să faci în 45 de minute ce trebuia să faci în 50. Am făcut eforturi extraordinare, dar nu mai putem', a susținut și mama unui copil de la Școala 13. Viceprimarul Bogdan Buhăianu a dat asigurări că până la 1 septembrie lucrările de reabilitare a Școlii 13 vor fi finalizate și că elevii acestei unități de învățământ vor începe noul an școlar în clădirea modernizată. 'Când faci curat în apartament, mai intervin probleme. De la un an, se poate duce la un an și jumătate. Ideea e că nu a depins de Primăria Botoșani. A fost dinamica financiară a ministerului. Unii constructori au avut bonitatea să susțină lucrări și să le ducă la capăt singuri, alții au așteptat ca plățile să fie afectate. Au fost întârzieri ministeriale cu plăți la trei-patru luni. De aici și ritmul scăzut al lucrărilor', a precizat viceprimarul Bogdan Buhăianu. Școala Gimnazială 13 din Botoșani este în proces de reabilitare energetică în baza unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Lucrările, care sunt executate de un constructor din Vaslui, ar fi trebuit finalizate până pe 16 octombrie 2025. Valoarea investiției este de 14 milioane de lei. AGERPRES / (A - redactor: Cristian Lupașcu, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu) Foto: CRISTIAN LUPAŞCU / AGERPRES

Vâlcea: Echipă de robotică din Râmnic, în finala First Lego League cu un proiect despre bob
Educație-Știință 16.07. 09:00

Vâlcea: Echipă de robotică din Râmnic, în finala First Lego League cu un proiect despre bob

Echipa de robotică a Clubului Copiilor Aktivi din Râmnicu Vâlcea va reprezenta România la etapa internațională a concursului First Lego League, care se va desfășura luna viitoare în China, cu un proiect inovativ ce pune în valoare bobul ca sport olimpic. Cei opt membri ai echipei vâlcene, mare parte elevi de gimnaziu, s-au calificat la această competiție de robotică internațională, după ce au impresionat juriul național cu demersul lor de a readuce în atenție prima pistă de bobsleigh din România, care a fost realizată acum mai bine de un secol pe Dealul Capela din Râmnicu Vâlcea, precum și primul bob românesc de competiție, construit artizanal tot în Vâlcea în anul 1923 pentru echipa care a reprezentat România la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Chamonix din 1924, marcând debutul țării noastre în acest sport. Ideea proiectului a pornit de la descoperirea întâmplătoare a bobului 'Avalanșa' la Muzeul Satului Vâlcean de la Bujoreni, iar tema competiției de robotică din acest an, dedicată arheologiei, le-a oferit practic șansa de a-și pune la încercare atât cunoștințele în domeniul roboticii, cât și pe cele de cercetare în teren. 'Noi participăm la o competiție de alergare și de biciclete, care se numește Vâlcea Forest Run, care are loc la Muzeul Satului și la ediția de anul trecut, unul dintre colegii noștri de la robotică a văzut o sanie interesantă într-un hambar de acolo și a vrut să își facă o poză cu ea. Nu știam ce este și nici că tema concursului de anul acesta va fi despre arheologie. Abia după ce am aflat tema, ne-am gândit la ce artefacte avem noi prin orașul nostru și am ajuns la Dealul Capela, unde cu ajutorul hărților de orientare, deoarece noi la club practicăm și orientarea sportivă, am găsit 'boul de piatră' (un bolovan de pe vremea romanilor care marchează locul unde începea pârtia de bob n.r.), ghețăria și vechea pistă de bob. Ne-am gândit atunci să cercetăm mai mult și am găsit o poză cu o sanie care ne părea cunoscută. Am comparat-o cu cea făcută de colegul nostru și ne-am dat seama că este fix bobul Avalanșa și așa ne-am interesat mai mult despre acest sport despre care nu știam mai nimic și cu atât mai puțin că este sport olimpic', a spus căpitanul echipei, Robert Mesea. Astfel, pornind de la ideea că știu foarte puțin despre trecutul locului în care trăiesc, iar interesul pentru acest subiect este scăzut, elevii din echipa de robotică au realizat un prototip după pista de bob de pe Capela și un kit educativ pe care le-au prezentat apoi prin școli din județ și la târguri de știință ca instrumente interactive prin care cei mici să învețe arheologie cu ajutorul tehnologiei. Demersul a atras și sprijinul autorităților locale, care au în vedere acum amplasarea de panouri informative în zona fostei piste și recondiționarea bobului de la muzeu. 'în școli am mers și am prezentat harta noastră cu ozobot și informații despre pista de bob și bobul Avalanșa. Am mers și la Primărie și la Consiliul Județean și am reușit să obținem promisiunea de a pune niște panouri informative lângă fiecare artefact de pe Dealul Capela. Am vorbit și cu cei de la Muzeul Satului și vor reconstitui bobul Avalanșa, care se află acolo și pe care îl vor scoate la lumină pentru comunitate', a adăugat și David Mesea, membru în echipă. Pentru competiția din China, echipa vâlceană a regândit proiectul pentru publicul internațional și a înlocuit atât pista, cât și bobul din Râmnicu Vâlcea, însă baza rămâne în continuare acest sport în care Vâlcea a excelat în urmă cu câteva decenii, plus că au îmbunătățit și robotul din piese lego cu care vor concura. 'Am pregătit robotul să facem cât mai multe puncte și ne-am îmbunătățit și proiectul de inovare, făcând mult mai multe ateliere educaționale în școli și prezentându-l la cât mai mulți copii din orașul și din județul nostru. Proiectul nostru de inovare este despre bob, deoarece în Râmnicu Vâlcea a fost prima pistă de bob din România , dar ne-am documentat și am văzut că și în China, fix la o oră de Beijing, este o pistă de bob, așa că ne-am gândit să facem o machetă la imprimanta 3D cu această pistă și să facem un traseu pentru ozobot tot cu pista de bob din China. Nu știm ce echipe vin, dar robotul nostru este făcut de noi. Poate o să aibă și alte echipe același robot ca noi, dar cel mai mult contează atașamentele și codul... ', a explicat David, care speră că echipa sa va face în China o impresie la fel de bună ca în România. Sursă pentru modificările aduse proiectului au fost chiar și membrii lotului național de bob, pe care echipa de robotică i-a întâlnit în această vară și au schimbat impresii și informații utile. 'De la faza națională, au lucrat foarte mult și au participat la foarte multe evenimente pentru a demonstra impactul pe care l-au avut ei ca și echipă de robotică asupra comunității și asupra copiilor cu care au avut de-a face și vorbim aici de ateliere pe care ei le-au făcut atât în școli, cât și la târguri, festivaluri de știință, unde ei au mers și au prezentat proiectul de inovare. Și au făcut lucrul acesta cu niște kituri educaționale pe care ei le-au produs folosind imprimante 3D, folosind niște roboței ozoboți, folosind piste de bob. Cred că una din marile reușite ale acestui sezon a fost și întâlnirea cu lotul național de bob de la Câmpulung, unde am participat la un târg de știință organizat de Fundația Comunitară Vâlcea și acolo băieții nu numai că i-au cunoscut pe membrii echipei naționale de bob și pe domnul antrenor, dar au venit și cu idei acasă de a-și îmbunătăți kitul și materialele didactice', a precizat coordonatoarea echipei vâlcene, Oana Mesea. Etapa internațională a First Lego League se va desfășura la Beijing în perioada 13-16 august și reunește echipe de elevi de până la vârsta de 16 ani din peste 30 de țări. Pe lângă echipa din Râmnicu Vâlcea, România va fi reprezentată anul acesta de încă două echipe de robotică din țară. AGERPRES / (AS - redactor: Ramona Dincă, editor: Marius Frățilă, editor online: Irina Giurgiu)

Cluj: Peste 200 de elevi din 32 de țări participă la Olimpiada Central Europeană de Inteligență Artificială
Educație-Știință 15.07. 17:24

Cluj: Peste 200 de elevi din 32 de țări participă la Olimpiada Central Europeană de Inteligență Artificială

Peste 200 de elevi din 32 de țări participă la prima ediție a Olimpiadei Central Europene de Inteligență Artificială, care este găzduită de Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB). 'Peste 200 dintre cei mai talentați liceeni pasionați de inteligență artificială, reprezentând 32 de țări din Europa și din afara continentului, participă în această săptămână la prima ediție a Olimpiadei Central-Europene de Inteligență Artificială (Central European Olympiad in Artificial Intelligence - CEOAI), deschisă oficial miercuri, 15 iulie 2026, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB). Desfășurată în Auditorium Maximum al UBB, ceremonia de deschidere a adus alături de elevii participanți, reprezentanți ai mediului academic, ai autorităților publice, ai comunității internaționale de inteligență artificială și ai unor companii globale din domeniul tehnologiei', se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de UBB. Potrivit sursei citate, printre invitații prezenți la ceremonia de deschidere s-au numărat profesorul John Shawe-Taylor, titularul Catedrei UNESCO pentru Inteligență Artificială la University College London și președintele International Artificial Intelligence Olympiad (IAIO), reprezentanții Administrației Prezidențiale, ai Ministerului Educației și Cercetării, ai autorităților locale și județene, ai mediului de afaceri, precum și membri ai comitetului internațional al competiției. 'Universitatea Babeș-Bolyai este astăzi un actor important în dezvoltarea inteligenței artificiale, atât prin educație și cercetare, cât și prin dialogul permanent cu mediul economic și cu partenerii internaționali, fiind, de altfel, universitatea care a propus dezvoltarea primului program de licență din România în domeniul inteligenței artificiale. De asemenea, ca ministru am propus și susținut introducerea studiului inteligenței artificiale atât în învățământul universitar, cât și preuniversitar. Ne bucurăm că putem găzdui prima ediție a Olimpiadei Central-Europene de Inteligență Artificială și că putem contribui la formarea noii generații de specialiști într-un domeniu strategic pentru societatea contemporană', a declarat, conform sursei citate, rectorul UBB, prof. univ. dr. psih. Daniel David. Acesta a evidențiat contribuția mai largă a universității la dezvoltarea învățământului românesc în domeniul inteligenței artificiale, subliniind că UBB a avut un rol esențial în definirea standardelor naționale pentru programele universitare de licență dedicate acestui domeniu. în următoarele zile, participanții vor susține probe teoretice și practice inspirate din probleme reale, dezvoltând și evaluând modele de inteligență artificială pe platforma olimpiada.nitro-ai.org, după structura competițiilor internaționale de profil. Programul olimpiadei include workshopuri, sesiuni de mentorat, prezentări susținute de cercetători de prestigiu și întâlniri cu reprezentanți ai unor companii globale de tehnologie, oferind participanților posibilitatea de a interacționa direct cu specialiști din mediul academic și din industrie. 'Organizarea primei ediții a Olimpiadei Central-Europene de Inteligență Artificială confirmă tradiția Facultății de Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai în cercetarea și educația din domeniul inteligenței artificiale, contribuind la consolidarea reputației Clujului ca unul dintre cele mai importante centre de inovare și IT din Europa Centrală și de Est și reconfirmând angajamentul UBB pentru promovarea excelenței academice, susținerea performanței și dezvoltarea unor parteneriate internaționale strategice, orientate spre cunoaștere și inovare. Inteligența artificială reprezintă una dintre cele mai noi discipline olimpice la nivel internațional. Primele competiții mondiale dedicate exclusiv acestui domeniu au apărut abia în 2024, pe fondul dezvoltării accelerate a tehnologiilor AI și al nevoii de a forma o nouă generație de cercetători și ingineri. CEOAI contribuie la consolidarea acestui ecosistem prin crearea unei competiții regionale dedicate Europei, inspirată de modelul consacrat al olimpiadelor internaționale de informatică', menționează sursa citată. Până în prezent, elevii români au obținut 27 de medalii la cele două olimpiade internaționale de inteligență artificială - 2 medalii de aur, 10 de argint și 15 de bronz - confirmând nivelul ridicat al pregătirii în acest domeniu și poziționând România printre țările cu rezultate constante încă de la apariția acestor competiții. AGERPRES/ (AS-redactor: Marius Septimiu Avram, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu) Sursa foto: Central European Olympiad in Artificial Intelligence/Facebook.com

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității București lansează două programe postuniversitare
Educație-Știință 15.07. 14:19

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității București lansează două programe postuniversitare

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București (FJSC), lansează, începând cu anul universitar 2026 - 2027, două programe postuniversitare noi, Comunicare instituțională și relație cu presa și Leadership și strategii de comunicare în organizațiile sportive. Programul Comunicare instituțională și relație cu presa se adresează profesioniștilor din instituții publice și organizații strategice care își asumă rolul de purtător de cuvânt sau gestionează imaginea publică și comunicarea instituțională și administrează relația cu presa, în contextul în care Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public prevede ca toate autoritățile și instituțiile publice să desemneze un purtător de cuvânt, în România existând peste 13.000 de instituții publice. Programul Leadership și strategii de comunicare în organizațiile sportive formează specialiști în comunicare organizațională și managementul industriei sportive, având în vedere faptul că sportul devine tot mai mult un sector economic, social și mediatic important, dar cluburile, federațiile și organizațiile sportive duc lipsă de specialiști. Ambele programe aduc la catedră renumiți jurnaliști, comunicatori, cadre didactice, cercetători și profesioniști activi din domeniul comunicării și relațiilor publice. Acestea se adaugă portofoliului de cursuri postuniversitare ale facultății, alături de Comunicare și interpretare în limba semnelor române și Comunicare și strategie digitală. 'Cursul postuniversitar Comunicare instituțională și relație cu presa a fost creat pentru a răspunde nevoii tot mai accentuate de profesionalizare a comunicării publice, într-un context în care transparentizarea actului de decizie instituțională rămâne încă un deziderat din cauza neînțelegerii atât a legislației în vigoare, cât și a valorilor democratice care stau la baza ei. Totodată, comunicatorii publici se confruntă, în mod constant, cu o presiune din partea media și a cetățenilor, în condiții de digitalizare accelerată, crize frecvente, dezinformare propagată rapid prin social media și polarizare publică', afirmă instituția de învățământ superior într-un comunicat remis presei. Printre disciplinele studiate se vor număra: Purtătorul de cuvânt în instituțiile publice, Comunicarea sub presiune - crize, controverse, manipulare, Relația cu presa și managementul aparițiilor media, Public speaking: cetățeni, presă, societate civilă, actori politici, Comunicarea ca poveste: storytelling pentru medii digitale și AI și inovație în comunicarea instituțională: provocări și perspective. 'Comunicarea instituțională nu mai înseamnă doar comunicate de presă și declarații oficiale. Presiunea mediatică este constantă, crizele se propagă în câteva minute în social media, iar publicul așteaptă transparență și răspunsuri rapide. Prin acest curs, pregătim profesioniști care să facă față acestor provocări cu încredere', a declarat Loredana Dogaru, coordonatoarea programului postuniversitar Comunicare instituțională și relație cu presa. Programul postuniversitar Leadership și strategii de comunicare în organizațiile sportive pornește de la o realitate simplă - sportul a devenit un sector economic, social și mediatic important, dar cluburile, federațiile și organizațiile olimpice și paralimpice duc lipsă de specialiști în comunicare organizațională și în leadership sportiv. Disciplinele sunt grupate în trei module, Management, strategie și finanțe în sport, Comunicare, jurnalism și media sportivă, Legislație, performanță și incluziune, și se închid cu un stagiu de practică în organizații sportive. Printre discipline se numără Marketing sportiv și identitate de marcă, Comentariul sportiv în audiovizual, Jurnalism sportiv online, Dreptul sportului și legislație specifică și Sport paralimpic. 'Scopul nostru este să formăm profesioniști pregătiți să preia roluri de conducere și de comunicare în cluburi, federații și organizații sportive, cu o înțelegere reală a ceea ce înseamnă performanța, atât pe teren, cât și în afara lui. Planul de învățământ este gândit pentru a forma un mix de competențe care să le permită absolvenților să gestioneze roluri multiple, de la sala de consiliu administrativă a unui club, la cabina de comentariu a unei competiții și la gestionarea, în fața camerelor de luat vederi, a situațiilor de criză de comunicare complexe', a declarat Florian Petrică, coordonatorul programului postuniversitar Leadership și strategii de comunicare în organizațiile sportive. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu) Sursa foto: Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării/Facebook.com

Hunedoara: Diplome de bacalaureat retrase, după ce numele liceului a fost scris greșit
Educație-Știință 15.07. 14:05

Hunedoara: Diplome de bacalaureat retrase, după ce numele liceului a fost scris greșit

Opt diplome de bacalaureat emise de Colegiul Național 'Iancu de Hunedoara, din municipiul Hunedoara, au fost retrase de la posesorii acestora după ce numele instituției de învățământ a fost scris greșit pe formularul tipărit, două litere fiind inversate într-un cuvânt. Astfel, în cuvântul 'Național', au fost inversate literele 'ț' și 'i', forma finală tipărită pe diplome fiind 'Naițonal'. 'Au fost eliberate opt diplome, însă au fost refăcute încă de ieri (marți, n.red.), imediat ce a fost observată eroarea de scriere. Toți elevii au fost invitați, încă de aseară, să-și ridice diplomele corecte. A fost un incident pe care îl regretăm', a declarat miercuri, pentru AGERPRES, inspectorul general școlar al județului Hunedoara, Maria Ștefănie. Potrivit acesteia, toate cele 129 de diplome care ar fi trebuit înmânate elevilor care au luat examenul de bacalaureat au fost verificate și tipărite, din nou. Eroarea a fost asumată și de conducerea Colegiului Național 'Iancu de Hunedoara', care a precizat, într-un comunicat, că eliberarea diplomelor a fost oprită, marți, în aceeași zi fiind retipărite noile formulare, fără să fie afectat calendarul de înscriere la facultate al absolvenților. Greșeala de tipărire a fost prezentată de către deputatul AUR Tiberiu Barstan, care a scris, pe pagina sa de Facebook, că situația i-a fost semnalată de mai mulți părinți și că printre elevii care au primit o diplomă scrisă greșit se află și fiica sa. 'Nu doresc să transform această situație într-o dispută politică și nici să acuz persoane înainte de clarificarea tuturor împrejurărilor. Este însă firesc să solicităm explicații și, mai ales, o rezolvare rapidă, deoarece absolvenții au nevoie de diplome sau cel puțin de adeverințe corect întocmite pentru înscrierea la facultate. (...) în calitate de deputat de Hunedoara, solicit conducerii Colegiului Național 'Iancu de Hunedoara', Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara și celorlalte instituții competente să comunice public cine este responsabil pentru verificarea și eliberarea acestor documente, cum a fost posibil ca eroarea să fie observată abia după înmânarea diplomelor, câte documente sunt afectate, care este procedura pentru retragerea și înlocuirea lor și în cât timp vor primi absolvenții actele corecte', arată deputatul AUR, în postarea sa. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Blada, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu) Sursa foto: Tiberiu Claudiu Barstan/Facebook.com

Arad: Peste 800 de locuri sunt bugetate pentru următorul an de studii la Universitatea 'Aurel Vlaicu'
Educație-Știință 15.07. 10:10

Arad: Peste 800 de locuri sunt bugetate pentru următorul an de studii la Universitatea 'Aurel Vlaicu'

Peste 800 de locuri sunt bugetate la Universitatea 'Aurel Vlaicu' (UAV) Arad pentru următorul an de studii, fiind disponibile, în total, 3.330 de locuri la studiile de licență și master. Reprezentanții UAV au transmis miercuri, la solicitarea AGERPRES, că pentru anul de studii 2026-2027 au fost aprobate 34 de programe de studiu de licență, 32 de programe de master și șase domenii pentru școala doctorală (Filologie, Management, Teologie, Ingineria Mediului, Asistență Socială și Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală). La cele nouă facultăți, la care au loc admiteri în această perioadă, sunt disponibile 1.920 de locuri la studiile de licență, din care 550 locuri sunt bugetate, dar și 1.410 locuri la master, din care 250 locuri sunt bugetate. Pentru doctorat, sunt disponibile 58 de locuri, din care șase sunt la buget. Pentru cei care își vor plăti studiile, taxele la licență sunt cuprinse între 3.200 lei și 9.500 de lei pe an, în funcție de facultate. La master, taxele sunt cuprinse între 3.900 lei și 7.500 de lei, iar la doctorat taxele sunt cuprinse între 7.500 de lei și 10.000 de lei pe an. în ceea ce privește cazarea studenților, UAV are disponibile 612 locuri în trei cămine, număr considerat suficient, conform solicitărilor din anii anteriori. AGERPRES/(AS - redactor: Marian Buga, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)

Buzău: Peste 200 de cadre didactice mobilizate să suprvegheze 800 de copii în grădinițe, pe timpul verii
Educație-Știință 15.07. 08:34

Buzău: Peste 200 de cadre didactice mobilizate să suprvegheze 800 de copii în grădinițe, pe timpul verii

Un număr de 12 grădinițe cu program prelungit și creșe din municipiul Buzău și-au deschis porțile pe parcursul lunilor de vară pentru aproximativ 800 de copii care au în continuare nevoie de supraveghere și pe perioada vacanței, peste 200 de cadre didactice urmând să aibă grijă de cei mici. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Buzău, pe parcursul lunii iunie, toate instituțiile de învățământ preșcolar au rămas deschise pentru public. în perioada 20 iulie - 28 august, în jur de 200 de cadre didactice vor organiza diferite activități, având grijă ca cei mici să fie în siguranță pe tot timpul în care sunt implicați în activități potrivite vârstei lor. 'Conform datelor centralizate la nivelul ISJ Buzău, după finalizarea perioadei de depunere a solicitărilor în unități, sunt 809 copii care vor beneficia de acest tip de activitate, organizați în 44 de grupe, în cadrul a 12 structuri/unități. Din datele exprimate numeric privind personalul rezultă un total de 213 cadre didactice care vor derula activități cu copiii, prin rotație, în perioada în care unitatea angajatoare este deschisă, și 176 persoane din categoria personalului nedidactic/auxiliar', a transmis, pentru AGERPRES, ISJ Buzău. înscrierea copiilor s-a realizat în baza unor solicitări depuse de părinți la unitățile care asigură programul de vară, indicând perioada pentru care se solicită frecventarea programului. 'Activitățile organizate pe perioada verii au caracter educativ, recreativ și de supraveghere, fiind adaptate vârstei copiilor și specificului fiecărei unități. Acestea pot include jocuri educative și recreative, activități artistico-plastice, activități muzicale și de mișcare, și foarte multe activități în aer liber, precum și activități pentru dezvoltarea deprinderilor de autonomie personală și socializare. Programul de vară are rolul de a sprijini familiile care au nevoie de continuare de supravegherea și îngrijirea copiilor pe perioada vacanței, asigurând totodată un cadru organizat, sigur și adecvat particularităților de vârstă ale antepreșcolarilor și preșcolarilor, tocmai de aceea, numărul copiilor înscriși la creșe/grădinițe în această vacanță de vară este în creștere, menținând un trend ascendent al ultimilor ani', informează sursa citată. Totodată, până la data de 31 iulie, Biblioteca Județeană 'V. Voiculescu' desfășoară 'Ludoteca din grădină' în curtea interioară a Muzeului Județean Buzău, un spațiu în care cei mici experimentează jocurile copilăriei părinților, ca o alternativă de petrecere a timpului liber în vacanța de vară. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)

Ministerul Educației: 96,4% rată de participare la proba scrisă a examenului de definitivare; trei candidați eliminați
Educație-Știință 14.07. 17:58

Ministerul Educației: 96,4% rată de participare la proba scrisă a examenului de definitivare; trei candidați eliminați

Rata de participare la proba scrisă a examenului de definitivare în învățământul preuniversitar, care a avut loc marți, a fost de 96,4%, iar trei candidați au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă, a informat Ministerul Educației și Cercetării. 'Dintre cei 9.615 candidați cu drept de participare, au fost prezenți 9.269 de candidați (96,4%). Conform metodologiei de concurs, care oferă această posibilitate, 318 candidați au optat pentru retragere din motive personale. Din cauza unor tentative de fraudă au fost eliminați trei candidați. 346 de candidați nu s-au prezentat', a precizat MEC. Potrivit ministerului, în total, vor fi evaluate 8.948 de lucrări. Media minimă de promovare a examenului este 8. Primele rezultate vor fi afișate în data de 21 iulie, în centrele de examen și pe site-ul examenului. Contestațiile se depun la centrele de examen în zilele de 21 iulie (până la ora 20:00) și 22 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise și online prin intermediul adreselor de e-mail afișate de către inspectoratele școlare în centrele de examen în ziua susținerii probei scrise. Rezultatele finale vor fi publicate în centrele de examen și pe site în data de 27 iulie. AGERPRES/(AS - redactor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Dâmbovița: Universitatea Valahia Târgoviște introduce bursa 'Primul Pas Academic' pentru studenții pe locuri cu taxă
Educație-Știință 14.07. 13:31

Dâmbovița: Universitatea Valahia Târgoviște introduce bursa 'Primul Pas Academic' pentru studenții pe locuri cu taxă

Universitatea Valahia din Târgoviște (UVT) introduce, începând cu noul an universitar, bursa specială de studiu 'Primul Pas Academic', destinată candidaților admiși în primul an de licență și masterat pe locuri cu taxă. Potrivit unui comunicat de presă transmis marți de instituția de învățământ superior, bursa va fi acordată primilor doi studenți înmatriculați la fiecare program de studii și va avea o valoare egală cu taxa de școlarizare aferentă primului an universitar. 'Noua bursă se adresează candidaților admiși în primul an de licență și masterat, pe locuri cu taxă, fiind acordată primilor doi studenți înmatriculați la fiecare program de studii. Valoarea acesteia este egală cu taxa de școlarizare pentru primul an universitar. Sprijinul financiar se acordă o singură dată pe parcursul studiilor. în cazul celor înscriși la mai multe programe, bursa poate fi acordată pentru unul singur, la alegerea beneficiarului', anunță UVT. Măsura este finanțată integral din veniturile proprii ale instituției. Conform Universității Valahia Târgoviște, introducerea bursei 'Primul Pas Academic' face parte din politica instituțională de sprijinire a studenților. în ultimii ani, instituția și-a extins programul de burse finanțate din surse proprii, prin măsuri menite să reducă impactul dificultăților financiare asupra accesului și continuării studiilor universitare. Dosarele pentru acordarea bursei se depun la secretariatele facultăților, iar procedura de atribuire va fi finalizată la începutul anului universitar, cel târziu până la data de 15 decembrie. Universitatea informează că înscrierile pentru sesiunea de admitere din luna iulie se desfășoară online pentru toate cele zece facultăți ale instituției. AGERPRES/(AS - redactor: Cornelia Dumitru, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)

Primăria Buzău susține cu 400 de lei lunar fiecare student de la Consorțiul pentru învățământ dual și tehnic
Educație-Știință 14.07. 12:17

Primăria Buzău susține cu 400 de lei lunar fiecare student de la Consorțiul pentru învățământ dual și tehnic

Primăria Municipiului Buzău va asigura lunar o bursă în valoare de 400 de lei pentru fiecare absolvent ce va urma cursuri de inginerie prin intermediul Consorțiului pentru învățământ dual și tehnic superior. Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați, partener al Primăriei Municipiului Buzău în cadrul Consorțiului pentru învățământ dual și tehnic superior, a deschis Admiterea 2026 și are prevăzute 60 de locuri la inginerie zi pentru absolvenții de liceu din Buzău. 'La Facultatea de inginerie sunt disponibile 20 de locuri la programele Tehnologia Construcțiilor de Mașini (TCM) și 20 de locuri la Inginerie Mecanică (IM), iar la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor sunt scoase la concurs alte 20 de locuri la specializarea Ingineria Produselor Alimentare (IPA). înscrierile se desfășoară la sediul Eurocampus din Buzău în perioada 8 - 20 iulie (online și fizic), iar admiterea se realizează pe bază de dosar, în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la examenul de bacalaureat. Primăria Buzău asigură pentru fiecare student o bursă lunară de 400 de lei, iar cele 16 companii partenere asigură cele mai bune condiții de practică în laboratoare și ateliere', a transmis, prin intermediul unui comunicat, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. Tinerii vor avea posibilitatea de a se pregăti în meserii care să le poată oferi la încheierea studiilor posibilitatea de a ocupa cu ușurință un loc de muncă într-unul dintre domeniile cheie din industrie. 'Prin parteneriatul cu autoritățile locale de la Buzău și cu operatorii economici, oferim tinerilor posibilitatea de a îmbina pregătirea academică cu experiența practică, crescându-le șansele inserției rapide și de succes pe piața muncii', declara recent prof. univ. dr. ing. Marian Barbu, rectorul Universității 'Dunărea de Jos' din Galați. Pe parcursul anului precedent, la Buzău 25 de tineri au fost admiși la TCM-inginerie zi și 16 tineri la IPA, în cadrul Universității 'Dunărea de Jos' din Galați. AGERPRES/(AS-redactor: Florin Zafiu, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)

Buzău: Un elev al Liceului 'Filipescu' reprezintă România la WorldSkills-Shanghai, disciplina 'Sudor'
Educație-Știință 14.07. 09:11

Buzău: Un elev al Liceului 'Filipescu' reprezintă România la WorldSkills-Shanghai, disciplina 'Sudor'

Un elev al Liceului Tehnologic 'Dimitrie Filipescu' Buzău va reprezenta România în cadrul WorldSkills-Shanghai, cea mai mare competiție internațională de tehnică și formare profesională, la calificarea Sudor, meserie pe care a îndrăgit-o din copilărie, după ce și-a văzut tatăl lucrând cu aparatul de sudură în curte. Cea de-a 48-a ediție a competiției WorldSkills va avea loc la Shanghai, în perioada 22-27 septembrie. WorldSkills este cea mai mare competiție internațională de profil din lume, reunind tineri, precum și lideri din industrie, educație și administrație publică din întreaga lume, cu scopul de a promova educația și formarea profesională și tehnică. Adrian Marian Leață, elev al Liceului 'Dimitrie Filipescu' din Buzău, a fost selectat pentru a lua parte la competiție, ținând cont atât de abilitățile sale, cât și de profilul unității de învățământ. 'Liceul Tehnologic 'Dimitrie Filipescu' este singurul care școlarizează elevi în această calificare, de Sudor. Căutând să antrenăm elevii în diverse concursuri, am identificat această competiție internațională, WorldSkills, care a venit în întâmpinarea noastră cu propunerea de a reprezenta România. A fost o selecție la nivelul școlii, cu elevi din mai mulți ani și el (Adrian -n.r.) a reușit să facă față cu bine probelor impuse de această competiție internațională. Este susținut în pregătirea lui practică și lingvistică de două firme partenere, cu o mare reprezentativitate în economia buzoiană și a țării. Liceul, înființat în urmă cu 60 de ani pentru întreprinderea de sârmă și produse din sârmă, a avut în oferta educațională calificări solicitate de această întreprindere. Pe parcursul evoluției școlii, dar și a industriei locale, calificarea de Sudor se regăsește în organigrama mai multor firme care au obiect de activitate producție și prelucrarea de metale. Este o dovadă a pregătirii de calitate a elevilor noștri pentru că, după finalizare, sunt selectați și angajați. Meseria a fost, este și va rămâne brățară de aur pentru că tot ceea ce face parte din existența noastră reprezintă, de fapt, servicii pe care noi le oferim', a declarat, pentru AGERPRES, directorul unității de învățământ Lucica Stănculeanu. Adrian are 18 ani, este în clasa a XI-a seral, iar selecția sa reprezintă o încununare a eforturilor pe care le-a depus de-a lungul anilor de școlarizare pentru a-și perfecționa abilitățile astfel încât să devină un profesionist calificat. 'Pentru mine înseamnă foarte mult că fac parte din această delegație, este o oportunitate foarte mare și îmi place această meserie. Este o competiție foarte dificilă, concurez cu participanți din mai multe țări, sunt diferite proceduri de sudură, Mig/Mag, argon, Tig, electrod învelit, prin toate acestea trebuie să formezi o piesă. Acum îmi perfecționez tehnica în Tig, aloc în jur de 4-5 ore pe zi, în fiecare săptămână. Acolo, voi primi o fișă tehnologică în care se regăsesc cerințe privind executarea unei piese complexe, care este compusă din mai multe elemente, din flanșe de tablă de diferite grosimi, cu alezaje în care trebuie potrivite alte profiluri, o țeavă pe care trebuie să execuți procedee de sudare, conform fișei tehnologice, conform standardelor de sudare. Voi asambla, de exemplu, un cub, care va implica sudură la colț, cu procedeul de sudare argon, sudură cu arc electric, cu protecție de gaz. Pentru laminarea țevii pe flanșa respectivă se va folosi procedeul Tig, care este tot sudură cu arc electric în gaz protector', a precizat, pentru AGERPRES, Adrian Leață. Atunci când nu merge la atelier pentru a-și exersa abilitățile de sudor, el se duce la sală sau își petrece timpul liber cu prietenii. Profesorii și instructorii l-au sprijinit pentru a-și consolida bagajul de cunoștințe teoretice și practice, dar pasiunea pentru meseria de sudor i-a fost insuflată de tatăl său. 'Acum fac practică într-un atelier unde am toate materialele și aparatul de sudură, iar instructorii mei mă coordonează. Urmez și un curs de limba engleză, pentru că voi primi instrucțiuni în limba engleză, sunt denumiri tehnice pe care trebuie să le cunosc foarte bine așa încât să pot merge mai departe cu procedeul de sudură. Pregătirile le-am început în urmă cu 4-5 luni, iar competiția se desfășoară în septembrie, este un timp scurt. în viitor mă văd tot în această meserie, doresc să rămân în România, dacă voi găsi o oportunitate bună, dacă nu, aș dori să plec. Mi-aș dori să pot să deschide o firmă. La aparatul de sudură am ajuns privindu-l pe tatăl meu. L-am văzut în curte, suda ceva, mi-a plăcut. I-am spus 'lasă-mă și pe mine să fac și eu'. M-a lăsat și mi-a plăcut, eram mic, șapte-opt ani. Apoi a trecut timpul, am găsit în acest liceu profilul și am continuat. Dacă stăpânești o meserie foarte bine, poți să ajungi departe, dar trebuie să-ți placă. Toată lumea te caută. Dacă știi o meserie și o știi bine, toată lumea o să te caute în continuare. Sper să mă întorc cu rezultate bune', a mai spus Adrian. România are un singur reprezentant la WorldSkills-Shanghai, la calificarea Sudor. 'Este un angajament pe care ni-l luăm față de viitor. Această competiție a pornit de la inițiativa a două țări europene, Spania și Portugalia, în urmă cu 25 de ani. Aceste probe din cadrul competiției WorldSkills depășesc cu mult concursurile școlare, modalitate prin care se certifică atenția pe care școlile și țările o acordă tehnologiei și impactului asupra vieții de zi cu zi. România, anul acesta, are în vedere participarea la 10-12 calificări separate, iar pentru Sudor este prima dată când țara noastră este reprezentată de un candidat, elev la Liceul Tehnologic 'Dimitrie Filipescu', așadar este și o mândrie, dar este și o mare răspundere', a conchis Lucica Stănculeanu. Organizată o dată la doi ani, competiția WorldSkills reprezintă cea mai mare reuniune internațională a talentelor în diverse domenii profesionale. Se estimează că 1.400 de concurenți din 73 de țări și regiuni vor concura la 64 de discipline, inclusiv șapte ocupații emergente. AGERPRES/(A - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)

Iași: Peste 130 de participanți din 21 de țări, la Școala Internațională de Vară JASSY
Educație-Știință 13.07. 21:26

Iași: Peste 130 de participanți din 21 de țări, la Școala Internațională de Vară JASSY

Peste 130 de persoane din 21 de țări participă, în perioada 13-19 iulie 2026, la cea de-a IX-a ediție a Școlii Internaționale de Vară JASSY, organizată de Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' (UAIC) Iași. Potrivit organizatorilor, timp de o săptămână Iașiul devine prin această școală de vară 'un centru al dialogului academic, al schimbărilor interculturale și al colaborării internaționale'. 'Organizată începând cu anul 2018, JASSY a devenit unul dintre cele mai importante programe internaționale de vară desfășurate de o universitate din România. Și în acest an, toate cele șase module sunt organizate ca Blended Intensive Programmes (BIP), în cadrul programului Erasmus+, oferind participanților posibilitatea de a beneficia de finanțare și de a participa la un program internațional care promovează mobilitatea, colaborarea și învățarea într-un mediu multicultural', informează UAIC. Diversitatea tematică a programului este susținută de expertiza cadrelor didactice care coordonează cele șase module interdisciplinare, fiecare dintre acestea abordând teme de actualitate și oferind participanților o experiență de învățare într-un mediu academic internațional. 'Dincolo de componenta academică, echivalată cu 4 credite ECTS, participanții vor avea ocazia să descopere patrimoniul cultural și natural al regiunii prin vizite la Grădina Botanică 'Anastasie Fătu' a UAIC, tururi ghidate ale Iașului, plimbări cu Tramvaiul Cafenea și excursii în nordul Moldovei. De-a lungul anilor, JASSY s-a impus ca unul dintre cele mai importante programe internaționale de vară organizate de o universitate din România. în fiecare an, participanții pleacă din Iași cu noi cunoștințe, contacte academice și experiențe interculturale, devenind, la rândul lor, ambasadori ai Universității 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași și ai orașului care îi găzduiește', mai menționează sursa citată. AGERPRES / (A - autor: Daniela Malache, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)

Peste 9.600 de candidați, așteptați să participe la proba scrisă a examenului național pentru definitivare în învățământ
Educație-Știință 13.07. 17:40

Peste 9.600 de candidați, așteptați să participe la proba scrisă a examenului național pentru definitivare în învățământ

Peste 9.600 de candidați care au îndeplinit toate condițiile prevăzute de metodologie sunt așteptați marți să participe la proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, care se va desfășura în 42 de centre de examen - câte unul în fiecare județ. 'Din totalul celor peste 10.000 de candidați înscriși, sunt așteptați să participe cei peste 9.600 de candidați care au îndeplinit toate condițiile prevăzute de metodologie: stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an, calificativul 'Bine' sau 'Foarte bine' pentru anul școlar în curs, cel puțin 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective', informează Ministerul Educației și Cercetării într-un comunicat remis luni presei. Accesul candidaților are loc în intervalul 7:30 - 8:00, pe baza unui act de identitate valabil: carte de identitate, carte de identitate provizorie, buletin de identitate sau, în lipsa acestuia, pașaportul în termen de valabilitate. Proba începe la ora 9:00 și are o durată de 4 ore, cu posibilitatea prelungirii cu 1 - 2 ore în anumite situații speciale (exemple: pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere sau în situația în care proba se desfășoară prin dictarea conținutului acesteia de către un candidat cu anumite deficiențe către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfășoară proba respectivă). Primele rezultate vor fi afișate în data de 21 iulie, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului. Potrivit sursei citate, contestațiile se depun la centrele de examen în zilele de 21 iulie (până la ora 20:00) și 22 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse și online la adresele de e-mail comunicate de inspectoratele școlare prin afișarea la sediile centrelor de examen în ziua susținerii probei scrise. Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat în data de 27 iulie. Acestea vor fi validate prin ordin de ministru în perioada 30 iulie - 18 august. 'Elaborarea subiectelor pentru cele 106 discipline, traducerea acestora în limbile minorităților naționale la solicitarea candidaților, elaborarea baremelor de evaluare și afișarea acestora după susținerea probei scrise sunt asigurate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare. După finalizarea probei scrise, subiectele și baremele de evaluare se vor afișa pe pagina web dedicată (ora 15:00) și la avizierele centrelor de examen', precizează aceeași sursă. Disciplinele de examen/specializările cu un număr substanțial de candidați care pot susține proba scrisă sunt: educatoare / profesor pentru învățământ preșcolar în limba română (2.506 candidați), învățător / profesor pentru învățământ primar în limba română (1.902 candidați), educator-puericultor în limba română (576 de candidați), psihopedagogie specială (544 de candidați) și educație fizică și sport (506 candidați). Toate sălile care găzduiesc proba scrisă, precum și sălile în care își desfășoară activitatea comisiile de examen, comisiile de evaluare a lucrărilor scrise și comisiile de soluționare a contestațiilor etc. sunt monitorizate audio-video. Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Candidații care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar (obiectivul în sine al examenului). Cu alte cuvinte, prin obținerea definitivării în învățământ, cadrele didactice depășesc etapa de debutant și au posibilitatea de a se înscrie pe o rută ascendentă de profesionalizare. Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel național pe discipline. Examenul național pentru definitivare în învățământ poate fi susținut fără taxă de cel mult trei ori. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)

Suceava: Universitatea 'Ștefan cel Mare' acordă titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Marco Valeri
Educație-Știință 13.07. 16:04

Suceava: Universitatea 'Ștefan cel Mare' acordă titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Marco Valeri

Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava (USV) anunță decernarea titlului onorific de Doctor Honoris Causa (DHC) profesorului universitar Marco Valeri de la Universitatea 'Niccolo Cusano' din Roma (Italia). Potrivit unui comunicat de presă al USV, titlul este acordat la inițiativa Departamentului de Contabilitate, Audit și Finanțe din cadrul Facultății de Economie, Administrație și Afaceri (FEAA), iar ceremonia va avea loc marți, începând cu ora 11:00, în sala 'Dimitrie Leonida'. 'Acordarea acestui titlu reprezintă o recunoaștere oficială a contribuțiilor de pionierat ale profesorului Valeri în domeniul managementului strategic, al economiei turismului și al guvernanței corporative. Activitatea sa prodigioasă se reflectă într-un palmares științific de vârf, materializat prin monografii publicate la edituri internaționale de prestigiu, articole indexate în baze de date de referință (Web of Science/Scopus) și coordonarea unor proiecte de cercetare transfrontaliere', se arată în comunicat. Reprezentanții Universității ''Ștefan cel Mare'' au precizat că parteneriatul academic dintre profesorul universitar Marco Valeri și comunitatea științifică a FEAA din cadrul USV a contribuit substanțial la internaționalizarea activității de cercetare a universității sucevene, deschizând noi direcții de investigare în sfera auditului, contabilității manageriale și rezilienței organizaționale. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Lupașcu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea) Sursa foto: Universitatea 'Ștefan cel Mare' din Suceava/Facebook

Ministerul Educației a pus în consultare un proiect pentru aprobarea standardelor de evaluare pentru învățământul primar și gimnazial
Educație-Știință 13.07. 14:29

Ministerul Educației a pus în consultare un proiect pentru aprobarea standardelor de evaluare pentru învățământul primar și gimnazial

Ministerul Educației și Cercetării a lansat luni în consultare publică un proiect de ordin pentru aprobarea standardelor naționale de evaluare pentru învățământul primar și gimnazial, a anunțat ministrul interimar Mihai Dimian. 'Standardele de evaluare reprezintă un pas important către o evaluare mai obiectivă, mai transparentă și mai echitabilă a elevilor. Acestea nu schimbă sistemul actual de notare din învățământul preuniversitar, dar oferă profesorilor un cadru comun de referință, care permite o mai bună armonizare a notelor acordate în școlile din România. Scopul acestui demers este să avem note comparabile între școli, deschizând totodată și calea valorificării mediilor anuale, alături de evaluările naționale, în procesele decizionale din educație. Standardele de evaluare descriu ce știe și ce poate face un elev pentru fiecare competență specifică din programa școlară, pentru trei niveluri de performanță (de bază, consolidat, avansat). Ele nu înlocuiesc competențele specifice, ci le fac evaluabile într-un mod mai clar și mai coerent', a scris ministrul interimar al Educației și Cercetării pe Facebook. Standardele de evaluare sunt instrumente prin care notele pot fi justificate în mod obiectiv și transparent, iar implementarea lor nu presupune înlocuirea notelor sau schimbarea sistemului existent de notare în sistemul preuniversitar. Aceste standarde naționale au fost elaborate în cadrul proiectului RECRED, împreună cu documentele metodologice care fundamentează aplicarea lor. Ele reprezintă cea de-a treia componentă reglatoare a Curriculumului Național, alături de planurile-cadru de învățământ și programele școlare, fiind în concordanță cu noul Cadrul de Referință al Curriculumului Național din România, rezultat tot din proiectul RECRED și în conformitate cu Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Acestea instituie, pentru prima dată, un referențial curricular național explicit al evaluării, prin definirea nivelurilor de performanță așteptate pentru fiecare competență specifică din programele școlare ale disciplinelor obligatorii. 'Standardele asigură coerența dintre curriculum, predare și evaluare și creează premisele unei evaluări unitare, transparente și comparabile la nivel național. Modelul propus promovează trecerea de la evaluarea predominant normativă la evaluarea criterială, centrată pe competențe, progres și feedback', afirmă Ministerul Educației și Cercetării. Documentul introduce un cadru unitar al descriptorilor de performanță, care fundamentează dezvoltarea instrumentelor standardizate de evaluare și interpretarea rezultatelor elevilor. Totodată, susține sursa citată, standardele vor constitui fundamentul elaborării viitoarelor evaluări naționale, al băncilor de itemi și al dezvoltării unei culturi a evaluării centrate pe competențe. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu , editor online: Anda Badea)

Dâmbovița: Universitatea Valahia acordă burse speciale pentru studenții din anul I cu rezultate deosebite în liceu
Educație-Știință 13.07. 13:58

Dâmbovița: Universitatea Valahia acordă burse speciale pentru studenții din anul I cu rezultate deosebite în liceu

Universitatea Valahia din Târgoviște anunță că oferă absolvenților de liceu cu performanțe deosebite oportunitatea de a beneficia de ''Bursele speciale pentru susținerea activităților elitelor''. Potrivit unui comunicat de presă al universității transmis luni, bursele sunt finanțate din veniturile proprii ale instituției de învățământ superior și se adresează candidaților admiși în anul I care, în perioada liceului, au obținut distincții la olimpiade și concursuri școlare naționale sau internaționale recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării ori care au făcut parte din loturile olimpice naționale sau internaționale, în domenii de studiu corespunzătoare, înrudite sau relevante pentru programul de licență ales. Această formă de sprijin poate fi cumulată, în funcție de situația fiecărui student, cu alte categorii de burse acordate de universitate, oferind acces la mai multe surse de susținere financiară. ''în fiecare an întâlnim tineri care ajung la admitere cu un portofoliu impresionant de rezultate. Prin această inițiativă, universitatea târgovișteană susține parcursul educațional al absolvenților care intră în comunitatea sa academică'', se mai arată în comunicatul Universității Valahia Târgoviște. Cei interesați de ''Bursele speciale pentru susținerea activităților elitelor'' pot depune solicitările la începutul perioadei de studii, la secretariatele facultăților, împreună cu actele doveditoare. Această facilitate se acordă pentru un an universitar. Pentru acordarea acestei forme de sprijin, candidații trebuie să fie admiși și înmatriculați într-un program de licență al Universității Valahia din Târgoviște. înscrierile pentru sesiunea din luna iulie se realizează online, pentru toate cele zece facultăți ale instituției. AGERPRES/(AS - redactor: Cornelia Dumitru, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)

Bihor: Universitatea din Oradea lansează un program de licență în limba engleză destinat noilor tendințe în comunicare
Educație-Știință 13.07. 13:51

Bihor: Universitatea din Oradea lansează un program de licență în limba engleză destinat noilor tendințe în comunicare

Universitatea din Oradea a anunțat luni lansarea unui nou program de licență destinat noilor tendințe din comunicare, și anume specializarea ''Communication and Emerging Media'', program predat integral în limba engleză, care va debuta din toamna acestui an, dar pentru care au început deja înscrierile, a informat Biroul de comunicare al instituției. Potrivit comunicatului remis, noua specializare dispune de 50 de locuri, toate la forma de învățământ cu taxă, valoarea acesteia fiind de 4.500 de lei pentru anul universitar 2026-2027. Programul se adresează tinerilor interesați de domeniul comunicării digitale, al noilor tehnologii și al mediilor emergente. ''în mod firesc, studenții sunt mai receptivi și mai interesați de noile media și de noile tehnologii, astfel că studenții de la Jurnalism ne-au cerut să modernizăm curricula, să o aducem mai aproape de noile forme de comunicare'', a explicat directorul Departamentului de Științe Politice și Științele Comunicării, prof. univ. dr. habil. Gabriela Goudenhooft. Potrivit acesteia, dezvoltarea programului a fost susținută și de autorizarea, de către ARACIS, a unor noi direcții de studiu în domeniul comunicării, între care Media Digitală și Comunicare și Media Emergente. Alegerea limbii engleze de predare vine și ca răspuns la interesul studenților internaționali care au ajuns la Oradea prin programele Erasmus. Programul Communication and Emerging Media urmărește să pregătească specialiști pentru domenii aflate în plină dezvoltare, precum crearea de conținut, comunicarea pe rețele sociale, brandingul digital, noile media sau comunicarea instituțională. Absolvenții vor putea activa inclusiv ca specialiști în social media, creatori de conținut, experți în comunicare digitală sau purtători de cuvânt. ''Am vrut să facem o ofertă atractivă tinerei generații. Dacă noile media de comunicare au un asemenea succes, de ce să nu fie ei cu adevărat profesioniști, să aibă o calificare în acest domeniu?'', a declarat Gabriela Goudenhooft. Planul de învățământ include discipline precum storytelling, comunicare și industrii creative, comunicare vizuală și platforme digitale, campanii în media digitală sau branding în social media. Studenții vor avea posibilitatea de a combina această specializare cu Jurnalismul, beneficiind de recunoașterea unor discipline comune și de obținerea a două diplome de licență în domenii complementare. Pentru a oferi viitorilor absolvenți abilități aplicate, programul va beneficia și de colaborarea unor cadre didactice de la Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației, precum și de la Facultatea de Arte. Studenții vor putea dobândi competențe în utilizarea dispozitivelor moderne, realizarea de site-uri, design grafic și prelucrare de imagine. Pe termen mediu, Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării ia în calcul și dezvoltarea unui program de master în domeniul comunicării. Organizatorul programului este Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării din cadrul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării (FIRISPSC) a Universității din Oradea. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)

Bihor: Universitatea din Oradea continuă dezvoltarea durabilă în alianța europeană EU Green (GALERIE FOTO)
Educație-Știință 13.07. 12:37

Bihor: Universitatea din Oradea continuă dezvoltarea durabilă în alianța europeană EU Green (GALERIE FOTO)

Universitatea din Oradea va beneficia, în următorii doi ani, de finanțări pentru diverse proiecte, în cadrul Alianței Universitare EU Green care a fost selectată de Comisia Europeană pentru o nouă finanțare Erasmus+ în valoare de 7,2 milioane de euro, destinată etapei de dezvoltare 2027-2028. ''Am aflat cu mândrie de rezultatele apelului Erasmus+ European Universities și faptul că EU GREEN va continua să beneficieze de sprijinul Comisiei Europene. Este o reușită a tuturor universităților partenere și arată că, împreună, am construit o alianță puternică și credibilă. Pentru Universitatea din Oradea, această nouă etapă înseamnă mai multe oportunități pentru studenți, doctoranzi, cadre didactice și implicare în mediul socio - economic regional, dar și responsabilitatea de a contribui activ la dezvoltarea unei universități europene deschise, incluzive și orientate către sustenabilitate'', a transmis, într-un comunicat, rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău. Coordonatoarea locală a Alianței Universitare Europene EU Green, prorectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Anca-Otilia Dodescu, a precizat, pentru AGERPRES, că din cele 38 de alianțe înscrise în competiție, doar 20 au fost selectate pentru finanțare, printre acestea numărându-se și alianța EU Green, formată din nouă universități din Franța, Germania, Irlanda, Italia, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia și România (Universitatea din Oradea). Foto: eugreenalliance.eu Ea consideră că proiectul, demarat în anul 2023 și derulat în al patrulea an, a depășit cu mult obiectivele inițiale legate de mobilitățile academice. ''Pentru noi este o veste fantastic de bună. Pentru Universitatea din Oradea a însemnat o transformare, pur și simplu o transformare. La început poate că părea un proiect ca și oricare altul finanțat de Comisia Europeană sau prin programul Erasmus care stimulează mobilitățile în primul rând, dar practic a fost o transformare profundă și noi suntem foarte fericiți că această transformare continuă. Absolut toate misiunile universității au fost acoperite de schimbări prin apartenența noastră la această alianță: educația, cercetarea, inovarea, antreprenoriatul, transferul tehnologic, implicarea în societate, relația cu mediul socio-economic, campusul, viața în campus, a studenților, a cadrelor didactice, a personalului administrativ, internaționalizarea, mobilitățile au fost fantastic stimulate în interiorul alianței și pentru studenți și pentru cadre'', a declarat luni, pentru AGERPRES, Anca Dodescu. Foto: eugreenalliance.eu Reprezentanta universității a vorbit despre extinderea treptată a impactului EU GREEN în comunitatea academică orădeană, pe măsură ce tot mai mulți studenți și angajați ai universității au fost implicați în proiectele alianței. ''A fost ca un efect de spillover. La început a fost un prim cerc, iar apoi, pe măsură ce mai multe persoane au fost implicate în structurile de guvernanță ale alianței, în clusterele de cercetare, în mobilități și programe comune, aceste cercuri s-au extins'', a explicat aceasta. Foto: eugreenalliance.eu Un rezultat vizibil al acestei evoluții este interesul crescut al studenților pentru programele internaționale de tip BIP (Blended Intensive Programmes). ''Cea mai frumoasă realizare este că studenții au înțeles impactul. Dacă acum patru ani aproape nimeni nu cunoștea termenul BIP, iar aceste programe erau foarte puține, acum studenții fac coadă ca să se înscrie. Au participat, au văzut beneficiile și valorifică aceste oportunități. Ceea ce ne diferențiază ca alianță este această umbrelă a sustenabilității, pe care noi o integrăm în absolut toate misiunile universității, nu doar în programe dedicate sustenabilității'', a declarat Anca Dodescu.

Au început înscrierile pentru admiterea la liceu
Educație-Știință 13.07. 10:04

Au început înscrierile pentru admiterea la liceu

înscrierea pentru admiterea la liceu a început luni și se va încheia pe 20 iulie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. în perioada 13 - 20 iulie, absolvenții clasei a VIII-a și părinții acestora, cu sprijinul diriginților, trebuie să completeze fișele de înscriere și să aleagă opțiunile pentru liceu. ''Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită! Numărul redus de opțiuni completate poate conduce la nerepartizarea computerizată a candidatului!'', atenționează Ministerul Educației și Cercetării. Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi sau pe cele alocate pentru elevii cu Cerințe Educaționale Speciale (CES), precum și cei care au fost repartizați, dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la etapa de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2026-2027, completează opțiunile în perioada 15-17 iulie. Pe 22 iulie are loc repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2026-2027, iar în perioada 23 - 28 iulie se depun dosarele de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați. în zilele de 17 și 18 august se face repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 10 iulie. în urma reevaluării lucrărilor contestate la Evaluarea Națională, ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) se situează la 79,1%, în creștere cu 0,1% față de rezultatele inițiale. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)

Cluj: UBB a început admiterea în noul an universitar; peste 15.000 de locuri la licență
Educație-Știință 13.07. 09:45

Cluj: UBB a început admiterea în noul an universitar; peste 15.000 de locuri la licență

Universitatea ''Babeș-Bolyai'' (UBB) din Cluj- Napoca anunță că, începând de luni, a început perioada de admitere pentru cei care doresc să se înscrie la cursurile de licență sau master. ''Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a dat, luni, startul admiterii în anul universitar 2026-2027 atât pentru cei care vor să se înscrie la cursurile la nivel licență, cât și pentru candidații la studiile de master. Pentru absolvenții de liceu care vor să se înscrie la facultate, UBB scoate la concurs în această sesiune de admitere un număr de 5.638 de locuri bugetate, 9.450 de locuri în regim cu taxă la învățământ cu frecvență și 3.135 de locuri pentru învățământ la distanță și cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licență'', se arată într-un comunicat de presă trimis de UBB. Potrivit sursei citate, dintre locurile bugetate scoase la concurs de UBB, 35 sunt locuri speciale alocate pentru candidații de etnie romă, 169 sunt destinate absolvenților de licee situate în mediul rural, 25 se alocă pentru candidații proveniți din sistemul de protecție socială, același număr de locuri fiind disponibile pentru persoanele cu dizabilități. Alte 25 de locuri au fost alocate candidaților proveniți din rândurile minorităților naționale. La nivel master, UBB pune la dispoziția candidaților 3.655 de locuri la buget și 6.932 de locuri la taxă. 238 dintre locurile bugetate sunt alocate domeniilor prioritare de dezvoltare ale României, 50 sunt dedicate masteratului didactic, 25 locuri sunt alocate pentru candidații cu dizabilități, iar 25 locuri sunt alocate candidaților proveniți din sistemul de protecție socială. De asemenea, 10 locuri sunt destinate candidaților de etnie romă, iar 25 de locuri sunt alocate pentru candidații proveniți din rândul minorităților naționale. Candidații vor putea alege între cele 263 de programe de licență (învățământ cu frecvență și învățământ la distanță și cu frecvență redusă), respectiv cele 251 de programe de master (învățământ cu frecvență sau frecvență redusă). Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 13 și 30 iulie, iar calendarul admiterii cuprinde perioada de înscrieri, probele de concurs, afișarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor și perioada de redistribuire a locurilor rămase disponibile pentru fiecare dintre cele 23 de facultăți ale UBB. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Septimiu Avram, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea) * Sursa foto: Universitatea Babeş-Bolyai / Facebook.com

UPDATE Bacalaureat/ Au fost publicate rezultatele finale
Educație-Știință 12.07. 18:06

UPDATE Bacalaureat/ Au fost publicate rezultatele finale

Rezultatele finale la prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2026 au fost publicate, a anunțat duminică Ministerul Educației și Cercetării. Acestea sunt disponibile pe bacalaureat.edu.ro. Potrivit MEC, după soluționarea contestațiilor, rata de succes a crescut cu 2,1% - de la 74,8% la 76,9% - pe ansamblul tuturor promoțiilor. Astfel, se înregistrează, în total, 97.020 de candidați promovați. Dintre aceștia, 92.502 candidați provin din promoția curentă (rată de reușită: 81,6%), iar 4.518 candidați provin din promoțiile anterioare (rată de reușită: 35,1%). Cele mai multe medii s-au situat în intervalul 9 - 9,49 (16.704 - promoții cumulate), iar 70 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10. Numărul notelor de 10 au fost distribuite astfel: Limba și literatura română - 499; Limba și literatura maternă - 35; Proba obligatorie a profilului - 3.832 (Matematică: 2.455 + Istorie: 1.377); Proba la alegere a profilului și a specializării - 3.312 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la disciplina Logică și argumentare: 886). Au fost declarați respinși 29.084 de candidați, iar 69 de candidați au fost eliminați pentru tentative de fraudă. Rata de succes sau promovare se calculează din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați. Numărul contestațiilor înregistrate în sesiunea curentă a fost de 55.454, reprezentând 15,02% din numărul total de lucrări. Din acest total, 21.901 contestații au vizat note la proba E.a), 489 de contestații la proba E.b), 16.943 de contestații la proba E.c) și 16.121 de contestații la proba E.d). A doua sesiune a examenului național de Bacalaureat din acest an se va desfășura în perioada 3 - 24 august. Etapa de înscriere este programată în perioada 14 - 21 iulie. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Claudia Stănescu, editori online: Adrian Dădârlat, Alexandru Cojocaru)

Două medalii de aur și trei de argint pentru România, la Olimpiada Internațională de Fizică 2026
Educație-Știință 12.07. 11:42

Două medalii de aur și trei de argint pentru România, la Olimpiada Internațională de Fizică 2026

Elevii români au câștigat două medalii de aur și trei de argint la Olimpiada Internațională de Fizică, care s-a desfășurat în Columbia, a informat duminică Ministerul Educației și Cercetării. Cei cinci liceeni sunt: Vlad Bolohan și Andrei Vila (Liceul Teoretic Internațional de Informatică București) - medalie de aur, Rareș Muntean (Liceul Teoretic 'Ioan Jebelean', Sânnicolau Mare), Alexandru Jicu (Colegiul Național 'Gheorghe Vrănceanu' din Bacău) și ˆAlexandru Condrea (Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București) - medalie de argint. Echipa României a fost condusă de conferențiar universitar doctor Sebastian Popescu de la Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași și de profesor doctor Gabriel Florian de la Colegiul Național 'Carol I' din Craiova. 'Felicitări elevilor, profesorilor lor și părinților, care i-au susținut neîntrerupt', a transmis Ministerul Educației, într-o postare pe Facebook. Cea de-a 56-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Fizică s-a desfășurat în perioada 4 - 12 iulie, la Bucaramanga, cu participarea a 381 concurenți din 90 țări. La nivelul Ministerului Educației și Cercetării, coordonarea a fost asigurată de Direcția Olimpiade, Concursuri, Parteneriate și Educație Extracurriculară, prin profesor Elisabeta Ana Nagy, inspector MEC. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Ghiță, editor: Claudia Stănescu) Sursa foto: Ministerul Educației - România / Facebook

Ministrul Educației: Evaluarea lucrărilor contestate la examenul de Bacalaureat s-a încheiat
Educație-Știință 11.07. 20:37

Ministrul Educației: Evaluarea lucrărilor contestate la examenul de Bacalaureat s-a încheiat

Evaluarea lucrărilor contestate la examenul de Bacalaureat s-a încheiat, a anunțat sâmbătă seara ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, care precizează că urmează etapele tehnice - transferul datelor, popularea platformei informatice, generarea și verificarea rapoartelor finale. 'Se încheie astfel un proces complex desfășurat într-un context dificil: nemulțumiri generate de măsurile luate în anul precedent, tentative de boicotare a simulărilor și de greve, provocări organizatorice, temperaturi record pentru luna iunie. Cu toate acestea, majoritatea profesorilor și personalului didactic și administrativ au avut în permanență în centrul preocupărilor lor interesul elevilor. Le mulțumesc tuturor', a transmis Dimian, într-o postare pe pagina sa de Facebook. El spune că 'toate acestea demonstrează încă o dată că majoritatea angajaților din învățământ își fac datoria cu responsabilitate și profesionalism'. 'Din păcate, de prea multe ori, atenția publică se concentrează asupra excepțiilor, iar acestea ajung să creeze o imagine incompletă și uneori nedreaptă privind întregul sistem. Felicitări tuturor absolvenților care au participat la examenul de Bacalaureat și, în mod special, celor care au promovat. Suntem alături și de cei care nu au reușit de această dată. Vă încurajez să continuați pregătirea și să vă înscrieți la sesiunea din august. Sunt convins că puteți transforma această experiență într-un nou început și că puteți reuși', a mai scris ministrul interimar al Educației, pe pagina sa de socializare. Rezultatele finale, după contestații, de la examenul național de Bacalaureat vor fi afișate luni. AGERPRES/(AS - redactor: Andreea Rotaru, editor: Anamaria Constantin, editor online: Alexandru Cojocaru)

Cele mai noi știri

Cele mai citite

Flux Agerpres