reportaj
103 articole
REPORTAJ/Mureș: SIMFEST 2026 a transformat Târgu Mureșul într-o capitală a filmului și dialogului cultural
Festivalul Internațional de Film și Televiziune SIMFEST, ajuns la ediția a 23-a, care s-a desfășurat la Târgu Mureș în perioada 28 septembrie - 4 octombrie, și-a reconfirmat statutul de punte culturală între jurnalism de televiziune, cine
REPORTAJ Tulcea: La Ceatalchioi, chiar și animalele s-au obișnuit cu zgomotele exploziilor și dronelor
Drona care a căzut în dimineața de vineri în comuna Ceatalchioi i-a speriat pe tulcenii care locuiesc în cele două sate, chiar dacă mulți dintre ei spun că s-au obișnuit cu zgomotele exploziilor și cu senzația că locuințele tremură, �
REPORTAJ/Vrancea: Viața se întoarce printre casele arse de la Soveja; primele familii se mută din nou acasă
La puțin peste cinci luni de la incendiul care a trecut din gospodărie în gospodărie în satul Rucăreni din comuna Soveja și a lăsat în urmă case și anexe mistuite de flăcări, viața începe să revină, încet, la normal. În locu
REPORTAJ/Mureș: Poveștile seniorilor care au dat viață taberei de creație 'Atelier 2026'
Peste 40 de artiști plastici sosiți din toate colțurile țării, în special seniori, s-au reunit timp de o săptămână, până pe 30 septembrie, în cadrul taberei de creație 'Atelier 2026', un eveniment cu o tradiție de peste două decenii, finanțat de Primăria Municipiului Târgu Mureș. De la pictură clasică, grafică și acuarelă, până la tehnici inovative precum împâslirea adusă de artiștii din Baia Mare, tabăra a oferit o libertate deplină de exprimare celor 44 de participanți veniți din Ploiești, București, Mizil, Buzău, Cluj-Napoca sau din localitățile învecinate. Pentru artiștii prezenți, mulți aflați la vârsta senectuții, izolarea creativă din această săptămână a funcționat ca o terapie și o întoarcere în timp. 'Ne-am adunat un grup foarte mare și cu mult, mult chef de lucru, de creație, bună dispoziție și tot ce înseamnă o tabără, în sensul că ai libertatea să creezi, te îndepărtezi de grijile de acasă și ești pur și simplu într-un grup, așa cu eram pe vremea copilăriei, când mergeam în tabere', a declarat, pentru AGERPRES, Liliana Lazăr, vicepreședinta Asociației Artiștilor Plastici Mureș, organizatoarea taberei. Deși participanții sunt artiști amatori, pasiunea și rigoarea muncii lor rivalizează cu cele din mediul academic. 'Fiecare artist a pictat o săptămână întreagă de dimineață până seara, cu întrerupere a mesei de prânz. (...) Suntem artiști amatori, dar, credeți-mă, nu cred că e vreo diferență între noi și cei profesioniști, poate niște studii, dar avem oameni foarte talentați, foarte pasionați', a spus Liliana Lazăr. Poveștile de viață ale creatorilor din tabără sunt la fel de colorate ca tușele de pe șevalete. Klara Kárp (77 de ani), fostă profesoară de biologie la renumitele licee mureșene 'Papiu' și 'Bolyai', a descoperit pictura în urmă cu zece ani, după pensionare, ducând mai departe deprinderea de a desena cu cretă colorată pe tablă. 'Am 77 de ani, am pictat un peisaj de iarnă, încă nu-i terminat tabloul, mai am puțin și îl finisez. în afară de asta, am mai pictat o interpretare a unei păduri, într-un stil modern, apoi un peisaj în stil clasic, realist. Am fost profesor de biologie și am desenat pe tablă pentru copii. Am făcut desene colorate, întotdeauna mi-a plăcut să desenez și ulterior, după ce m-am pensionat, m-am apucat de pictură. Soțul meu, actorul de teatru și film, Kárp György, este primul care îmi cumpără toate tablourile. Aici, în tabără, ne întâlnim, învățăm unii de la alții, ne simțim foarte bine. Este o atmosferă foarte creativă și este foarte permisivă. (...) Mulțumim primăriei că ne finanțează în fiecare an', ne-a mărturisit Klara Kárp. Din Buzău a sosit Dumitru Ciurea, fost cadru militar care pictează de trei decenii și care a reușit performanța de a finaliza aproape o lucrare pe zi în acest circuit. 'Am descoperit pictura din dorința de a face ceva frumos care să rămână. Este al doilea an la care particip la Târgu Mureș, este o experiență nouă, o întâlnire cu artiști din toate părțile țării. Ne întâlnim, pictăm, dezbatem multe teme referitoare la pictură. Pictez în jur de 20-30 de ani și continui să îmi dezvolt stilul permanent. Am descoperit pictura din dorința de a face ceva frumos care să rămână. Este al doilea an în la care particip la Târgu Mureș, este o experiență nouă, o întâlnire cu artiști din toate părțile țării. Ne întâlnim, pictăm, dezbatem multe teme referitoare la pictură. Eu am pictat în jur de nouă lucrări aici, probabil cam una în fiecare zi', a subliniat Dumitru Ciurea. Printre cele mai spectaculoase prezențe se numără cea a bucureșteanului Andrei Brănișteanu, în vârstă de 78 de ani, sosit la Târgu Mureș împreună cu soția sa, artista Paula Zamfir. Deși a absolvit Politehnica și a urmat o carieră în științe exacte, dragostea sa pentru artă a rămas neschimbată de mai bine de șase decenii. 'Pictez de la 14 ani. Prima apariție a fost în 1963, în revista lui Eugen Barbu. Pasiunea de la 14 ani nu m-a părăsit niciodată. Cum spunem noi, de acest microb nu putem scăpa', ne povestește Brănișteanu. Artistul a transpus pe pânză o marină cu valuri agitate și pescăruși în timpul taberei și a ținut să laude ospitalitatea gazdelor. 'îmi place această tabără, oamenii sunt ospitalieri, sunt drăguți, sunt atenți, trebuie să o spun, spre deosebire de bucureșteni, care sunt mai irascibili și nu au răbdare. Aici ne-au primit foarte bine. Aici am încercat să redau această imagine marină. Sigur se vede că este într-un apus, valurile sunt ușor agitate, o mulțime de pescăruși adunați pe această coastă, am dat puțină viață tabloului. în depărtare se vede o barcă cu pânze', a subliniat artistul. Tabăra 'Atelier 2026', organizată de Asociația Artiștilor Plastici Mureș în colaborare cu Centrul de Cultură, Artă și Agrement Târgu Mureș și Primăria Târgu Mureș, s-a încheiat cu un vernisaj intern și acordarea de diplome chiar la Casa de Cultură 'Mihai Eminescu'. Proiectul nu se oprește însă aici. Zecile de tablouri realizate în această săptămână intensă de lucru vor fi centralizate și expuse în fața publicului larg în cadrul unei expoziții de amploare programate pentru luna octombrie, eveniment ce va fi marcat și prin editarea unui catalog de artă dedicat acestei ediții. AGERPRES/(A - redactor: Dorina Matiș, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu) Foto: Dorina MATIŞ / AGERPRES
VIDEO REPORTAJ Vrancea: Tinerii învață, prin teatru, să comunice și să empatizeze, într-un proiect al AJOFM
Câteva scaune așezate în semicerc pe scena Casei de Cultură din Panciu, o situație desprinsă din viața de liceu și câteva roluri care îi obligă pe adolescenți să iasă din propria personalitate. Unul trebuie să fie asertiv, altul pasiv
BIBLIOTECA AZI/Bistrița-Năsăud: Bibliobusul, salvarea bibliotecilor rurale? Se impune un program național, crede managerul Bibliotecii Județene
Zilele în care bibliobusul Bibliotecii Județene 'George Coșbuc' Bistrița-Năsăud ajunge în mijlocul copiilor și al cadrelor didactice din comunele și satele mai îndepărtate ale județului sunt unele de sărbătoare. Este al nouălea an în
REPORTAJ/Dolj: Proprietar în acte, dar nu fermier la câmp; cum s-a schimbat satul în ultimii 20 de ani
În urmă cu două decenii, întrebarea 'cine lucrează pământul?' avea, în satul românesc, un răspuns mult mai simplu: de cele mai multe ori, proprietarul. Astăzi, răspunsul poate fi diferit. Pământul poate aparține unei familii, poate fi
REPORTAJ Tulcea: Tabăra din Sulina s-a închis cu Maratonul Delta Dunării, cu un număr record de participanți
Tabăra din Sulina, singurul oraș din Delta Dunării, s-a închis la finele săptămânii trecute, după ce a găzduit Maratonul Delta Dunării, organizat de Asociația Județeană de Atletism și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJS
REPORTAJ/Harghita: Artă urbană în școlile din nordul județului; sute de elevi au descoperit graffiti-ul și pictura murală
Peste 700 de elevi au participat, în ultimele două săptămâni, la activitățile din cadrul proiectului 'Harghita Street Art EDU Fest - Educație prin artă urbană și identitate culturală', derulat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară
REPORTAJ Mureș: Cale ferată abandonată de decenii, salvată de la fier vechi și transformată în prima pistă de ciclodrezine
Câmpia Transilvaniei, o zonă adesea trecută cu vederea de circuitele turistice clasice care vizează munții sau cetățile medievale, a devenit oficial gazda unei premiere naționale absolute prin inaugurarea VeloRail, primul circuit de ciclodre
Dezinformare rusă: Explozie de reportaje false în presa europeană (raport)
A înșela cititorii prin reportaje false care imită stilul presei tradiționale: această formă de dezinformare a explodat de la începutul anului și înainte de alegerile din Franța, potrivit organizației NewsGuard, care atribuie aceste opera
Buzău: Director de școală în timpul săptămânii, comerciant de legume la Piața Centrală în weekend
Cadru didactic cu o carieră de 29 de ani, director al unei școli gimnaziale din județul Buzău, comercializează în piață legume, la tarabă, tot de 29 de ani, meserii la care spune că nu ar renunța niciodată, în ciuda dificultăților pe
REPORTAJ/Vaslui: Tradiții și meșteșuguri vechi, 'predate' copiilor în cadrul evenimentului 'Hai la șezătoare'
Copii și adolescenți din Negrești au participat, sâmbătă, la o șezătoare intergenerațională organizată de Asociația de Dezvoltare Comunitară Vaslui, proiect susținut de Consiliul Județean Vaslui prin programul județean pentru finanț
REPORTAJ/Timiș: MulticulTIM, un festival al minorităților etnice și al toamnei, cu mii de vizitatori din prima seară
Atmosfera de distracție, cu muzică pe toate gusturile, dansuri populare tradiționale, peste 60 de meșteșugari din Banat și Transilvania, dar și produse culinare care au miros de toamnă rece, îmbie la voie bună mii de timișoreni și turiș
VIDEO REPORTAJ Timiș: Expoziția 'Cinci hectare' - de la povestea pâinii până la riscurile asumate de micii producători agricoli
La Centrul cultural FABER din Timișoara se pot descoperi în această perioadă, în cadrul expoziției 'Cinci hectare', povești din viața micilor producători agricoli timișeni, care prezintă drumul seminței așezate în solurile bogate de ce
BIBLIOTECA AZI / Botoșani: Bibliotecile rurale din județ, între pasiune și dezinteres (GALERIE FOTO/VIDEO)
''Carte frumoasă cinste cui te-a scris''. Versul lui Tudor Arghezi a fost poziționat la loc vizibil pe un raft al Bibliotecii Comunale din Corni, nu doar ca un semn de apreciere pentru autorii celor aproape 30.000 de volume de carte din acel imobi
REPORTAJ/Întâlnirea Sașilor din Transilvania, la Șona, în județul Alba
Aproape 1.000 de sași din Austria, Germania și din comunitățile din România, din Bistrița, Brașov, Făgăraș, Mediaș, Sibiu, Sighișoara sau Sebeș, au participat, sâmbătă și duminică, la cea de-a 36-a ediție a Întâlnirii Sașilor d
REPORTAJ Bihor: De la opincile din cauciuc la plăcintele pe lespede, gusturile și meșteșugurile tradiționale - aduse la târg
Gusturile, meșteșugurile și poveștile Bihorului se întâlnesc, în acest weekend, la Oradea, unde Consiliul Județean Bihor organizează, pe 19 și 20 septembrie, o nouă ediție a evenimentului 'Gusturi și tradiții DE BIHOR'. În parcul d
REPORTAJ/Bihor: Rețete tradiționale, cântece populare și fotografii de odinioară, la Zilele Culturii Slovace
Găluște cu brânză și jumări, plăcinte de cartofi, fotografii vechi, cântece și costume tradiționale - toate îi așteaptă pe vizitatori, sămbătă și duminică, în Cetatea Oradea, devenită, în acest weekend, locul în care comunitate
REPORTAJ Un mic muzeu feroviar a pus gara Bistrița Nord în ghidul drumeților de pe Via Transilvanica
Gara Bistrița Nord din municipiul reședință a județului Bistrița-Năsăud a fost inaugurată în urmă cu 140 de ani, în principal în scop economic, zona fiind cunoscută pentru exploatările miniere și forestiere și pentru plantațiile pomicole. Nu este considerată un important nod feroviar, iar în prezent îi străbat peroanele cei care fac naveta la locul de muncă, studenții care merg la Cluj, pensionarii care merg la băi sau persoanele care au diverse treburi prin Capitală și călătoresc cu trenul de noapte. De câteva luni, însă, prin gara Bistrița Nord au început să fie observați turiști cu rucsacuri în spate, îmbrăcați sportiv și încălțați cu pantofi de trekking. Unii nu vorbesc limba română. Sunt drumeți de pe Via Transilvanica (VT), în căutarea locului din gară unde li se poate aplica, în Carnetul Drumețului, ștampila oficială a 'drumului care unește'. Locul pe care îl caută este un mic muzeu feroviar înființat de un ceferist pensionar, într-o sală unde în trecut se depozitau bagaje de mână, aflată în imediata vecinătate a caselor de bilete. Este al cincilea punct din Bistrița unde pot fi găsite ștampilele VT; celelalte sunt trei cafenele și un hotel. Este, așadar, un loc cu poveste, cu istorie și cu un muzeograf de ocazie foarte deschis și posesor al unui umor fin, ironic pe alocuri. Sorin Tisa este ceferistul pensionar care 'administrează' Muzeul feroviar din gara Bistrița Nord. Are 65 de ani și, de când se știe, a locuit la doi pași de gară. Născut într-o familie de feroviari, cu bunici și părinți ceferiști, cu soția angajată la CFR, a copilărit și s-a maturizat într-o locuință de serviciu aflată în proximitatea gării, iar acum locuiește la bloc - situat, evident, lângă gară. 'Cum îmi place să glumesc, cred că, sută la sută, primele sunete pe care le-am auzit din casă, la câteva luni după ce m-am născut, au fost cele ale locomotivelor, adică plecările și sosirile din stația Bistrița', este concluzia amuzantă la care a ajuns Sorin Tisa. 'Gara, pentru mine, este a doua casă', a completat el, începând să povestească cum venea după sifon la nea Danciu, la bufetul gării, mergea să se tundă la frizeria din zona gării sau cum se îmbăia sâmbăta la dușurile de la depoul de locomotive, unde curgea apă caldă non-stop, pentru că acasă se putea spăla doar la lighean. A început să lucreze la CFR în 1979, în domeniul instalațiilor de comunicații, și s-a pensionat 'forțat' în data de 16 octombrie 2013, la ora fixă, după cum spune, la 08:31, când drezina în care se afla alături de mai mulți colegi a colizionat un tren de marfă. Au fost 16 răniți, el s-a numărat printre aceștia, a suferit fracturi de bazin și a fost nevoit să intre în pensie de invaliditate, pentru ca în anul următor, când a îndeplinit condițiile, să se pensioneze oficial. Spune că se gândea la un muzeu feroviar încă de când era în activitate și a încercat să recupereze cât mai multe obiecte scoase din uz sau abandonate prin cantoane, magazii sau poduri. 'Ideea era de mult în capul meu, în mintea mea, și parcă o vizualizam, așa. Mergând prin gări și prin stații, în deplasări - mai mult până la Sighetu Marmației, Beclean pe Someș, Dej Călători și pe partea până la Ilva Mică, dar și cu mașina în ultimii ani, am început să adun obiecte pentru muzeu. Din gările părăsite, am recuperat, practic, ce am mai găsit. A fost o recuperare și o redare la viață a lor. Ceea ce vedeți aici sunt din cantoane, din gări, din multe magazii, sunt instalații care au fost scoase din uz', a relatat Sorin Tisa, pentru AGERPRES. Micul muzeu feroviar de la Bistrița este locul unde poți vedea zeci de modele de telefoane de serviciu, de la cele cu fir și disc până la primele modele de telefoane mobile, un telegraf, o presă de datat bilete de tren din carton, felinare și lanterne folosite la semnalizare, ștampile care se aplicau pe permise de călătorie sau bilete, un birou de impiegat dotat cu o lampă pe gaz, ceasuri de buzunar pe care le primeau impiegații de mișcare la angajare, fluiere, uniforme vechi folosite de conductorii de tren, genți de valori de la serviciul de coletărie-mesagerie, manuale de instruire a angajaților CFR, fotografii vechi cu gări și cu foști angajați. Spațiul i-a fost pus la dispoziție de către CFR după finalizarea lucrărilor de modernizare a gării Bistrița Nord în toamna lui 2014, și, din anul următor, a început să aducă, pe rând, toate obiectele colecționate, care spun o parte din istoria feroviară locală. Muzeul nu este deschis permanent, cei interesați să îl viziteze îl pot suna pe Sorin Tisa la numărul de telefon afișat, iar el vine și le deschide ușa spre universul pe care îl numește a doua casă. Muzeul este una dintre atracțiile din săptămâna 'Școala altfel', iar Sorin Tisa este nevoit, din cauza spațiului mic, să îi primească pe rând pe elevi, în grupuri restrânse. Din 2019, muzeul are și pagină de Facebook, unde sunt publicate fotografii cu vizitatorii, instantanee cu locomotivele și trenurile care ajung în gara Bistrița Nord sau cu vagoane vechi, detalii despre acțiunile organizate de Asociația Mocănița Transilvaniei la care este invitat și Tisa sau despre diverse activități feroviare. De câteva luni, în fotografiile publicate pe pagina de socializare apar și drumeți de pe Via Transilvanica. Cei mai mulți sunt din România, ne spune Sorin Tisa, dar a primit și oaspeți din Germania și Franța. Vin în general singuri sau în grupuri mici, de două-trei persoane, dar a avut parte și de un grup de peste zece persoane, care și-au dorit să aibă aplicată ștampila VT de la micul său muzeu. Reacția drumeților la vederea colecției sale? 'Rămân plăcut impresionați, pentru că gândiți-vă numai în țară câte muzee feroviare sunt. (...) Gara, că ne place, că nu ne place, este o poartă de intrare în oraș', a afirmat Sorin Tisa. Pe lângă muzeu, vizitatorii mai pot admira, în fața gării, și o locomotivă cu aburi fabricată în 1947 la Reșița, sub licență germană, pe care Sorin Tisa speră să o vadă cât mai curând restaurată. Planuri de viitor pentru muzeu? Și-ar dori un spațiu mai mare, care să îi permită să expună în condiții mult mai bune obiectele adunate de-a lungul anilor, dar și să organizeze ateliere creative pentru copii. Pentru că iubește nu doar viața de ceferist, ci și meșteșugul, fiind unul dintre meșterii populari prezenți la mai toate târgurile organizate în Bistrița, cu creații realizate din lemn și resturi de materiale lemnoase, carton, conuri de brad și alte materiale reciclate. Cât stă în puterile sale, nu lasă nimic să se piardă. *** Proiectul privind înființarea traseului de cale ferată Dej-Beclean-Bistrița a fost conceput de către Societatea Căilor Ferate din Valea Someșului, potrivit documentelor păstrate la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale. Lucrările au fost efectuate în perioada 1885-1886, iar inaugurarea liniei ferate, în lungime de peste 60 de kilometri, și a stației Bistrița a avut loc la data de 3 mai 1886. în același an, a fost finalizată linia de cale ferată Mureș-Luduș-Bistrița, a cărei construcție a durat șase ani. Aceste investiții au fost sprijinite de comunitatea orașului Bistrița, atât financiar, cât și prin punerea la dispoziție a terenului pe care s-a construit stația. Spre finalul anului 1898, avea să fie inaugurată linia de cale ferată care lega Bistrița de Bistrița Bârgăului, destinată trenurilor de marfă și de călători. Actualmente, aceasta este utilizată doar de un operator feroviar privat de transport călători. După unirea Transilvaniei cu patria mamă, în gara Bistrița avea să ajungă, în data de 26 mai 1919, chiar trenul regal, în care se aflau Regele Ferdinand și Regina Maria, aflați în turneu prin teritoriile românești, după Marea Unire. Aspectul din prezent al gării Bistrița Nord se datorează lucrărilor de modernizare finalizate în 2014, în urma unui proiect în valoare de 56,5 de milioane de lei, care a beneficiat de finanțare europeană și națională. AGERPRES / (A, AS - redactor: Tina Dumitrescu, editor: Marius Frățilă, editor online: Anda Badea) Foto: (C) TINA DUMITRESCU/AGERPRES
REPORTAJ Tulcea: Periprava, satul de la marginea războiului declanșat de Rusia în Ucraina
Numărul turiștilor care au vizitat anul acesta satul Periprava, localitate aflată pe malul Dunării, la granița româno-ucraineană, a scăzut cu aproape 75% din cauza războiului declanșat de Rusia în țara vecină, localitatea care are toate atuurile istorice și naturale să-și păstreze autenticitatea depopulându-se continuu, chiar dacă pescari împătimiți din alte județe își cumpără locuințe în zonă. Proprietarul unei unități de cazare din satul care aparține comunei CA Rosetti, Unver Levente Muharrem, a declarat, pentru AGERPRES, că în 2014 a cumpărat casa învățătoarei din satul Periprava, pe care a transformat-o într-o pensiune și a deschis-o oaspeților în anul 2021. 'Mi-a plăcut că zona este izolată, autentică. Atunci când am venit, turiștii veneau și ei mai des, dar acum s-au împuținat, din cauza războiului. Noi ne-am obișnuit cu zgomotele, în schimb musafirilor le este frică, tare frică. Musafirii s-au împuținat și vin doar la 25% față de anul trecut. Oamenii aud despre război, că iar a trecut drona, că iar au ridicat avioanele. Mai mult pescarii vin. Sâmbăta trecută am avut un grup care de cinci ani vine aici. Era un grup format din 16-19 oameni, dar acum au venit doar 10. Alt grup vine pe 20 septembrie. Au anunțat la început că sunt opt persoane, dar acum vin doar trei. Chiar dacă vin puțini, tot trebuie să fiu aici, să țin afacerea deschisă', a afirmat Unver Levente Muharrem. Pădurea Letea, fostul lagăr de la marginea satului, satele din apropiere, natura atrag persoane din alte județe în satul de la granița româno-ucraineană, în ciuda războiului care se simte și se aude în gospodării. 'M-am îndrăgostit de Periprava acum șase ani. Am venit aici de pe brațul Sfântu Gheorghe și-am băut apă din fântâna de la biserica satului. Se spune că cine face asta, rămâne aici. Mi-au plăcut sălbăticia, nisipul de pe stradă, totul. Am cumpărat casa acum doi ani cu niște prieteni, strict pentru pescuit, fiindcă nu a mai fost voie cu cortul în Rezervație. Acum vin doar cei pasionați. Cei care vin să bifeze o localitate, să pună o poză pe Tik-Tok renunță ușor, ba că e război, ba că sunt drone, ba că nu sunt condiții ca la oraș. Soția mea nu a mai venit aici anul acesta, din cauza dronelor', a afirmat Aurel Lupu, din județul Prahova, proprietar al unei case din satul Periprava. La fel ca localnicii, spune că s-a obișnuit cu zgomotul războiului, dar recunoaște că este totuși un stres pe care-l suportă. 'în subconștientul meu, înțeleg că dronele nu au ce să caute aici, dar gândindu-mă la ce se întâmplă pe malul celălalt, mă înfioară totul. Chiar dacă m-am obișnuit cu dronele, de fiecare dată când bubuie, îmi provoacă un stres enorm, fiindcă mă gândesc că acolo undeva se poate întâmpla ca oamenii să moară. Niciodată nu m-am gândit că se poate ca o dronă să cadă aici, pentru că n-ar avea sens să cadă într-un sat părăsit o dronă de o grămadă de bani', a adăugat prahoveanul. Pescarii sunt atrași de zonă datorită resursei piscicole care are încă malurile Dunării de altădată, zonele din apropiere, Babina și Cernovca, fiind primele renaturate în Delta Dunării de la declararea zonei drept Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD). Procesul de reconstrucție ecologică a început în anul 1993, s-a realizat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării în cooperare cu World Wildlife Fund și a avut printre efecte creșterea producției de pește și reluarea proceselor naturale ale ecosistemelor stopate de îndiguirile din perioada regimului comunist. Pescuitul pe brațul Chilia este o provocare în contextul războiului declanșat de Rusia, iar unii localnici spun că nici peștele nu mai trage ca altădată. 'Anul acesta mi se pare cel mai ciudat, din cauza apei, poluate poate, a zgomotului războiului. E cel mai slab an și la pescuitul industrial, și la cel sportiv', a afirmat Vasile Burlacu. El este din județul Iași, dar s-a însurat în urmă cu peste 40 de ani cu Liuba și nu a mai plecat de atunci din satul Periprava, unde a prins și gustul pescuitului. 'Acum, aici, e mai urât și mai greu. Când era mai multă lume, altfel comunicai. Atunci era o discotecă, se mai dădea un bal, aveam căminul cultural, iar satul era plin de viță. Acum, locul e mai trist pentru că și populația e mai mică. S-a învechit satul. (...) Ne-am obișnuit cu zgomotele războiului. Sună sirena dincolo exact cum bate clopotul la biserică. Mai des chiar. Copiii de la noi știu regula că nu trebuie să se sperie. Sperăm din tot sufletul ca războiul să nu ne afecteze pe noi direct. Unde ne adăpostim? în casă, că în pădure nu ai cum să te adăpostești. Poduri din beton nu avem. Beciuri nu avem, pentru că avem apa la jumătate de metru. Deci, RO-ALERT-ul nostru nu e valabil la Periprava. Casa este singurul adăpost. Sub masă nu încăpem', spun, glumind, soții Liuba și Vasile Burlacu. Liuba s-a născut în sat. Stă în casa bunicii pe care a îngrijit-o până la moarte și își amintește de educația primită. 'Bunicii noștri au fost foarte buni. întotdeauna, înainte de sărbători, veneau și ne întrebau pe toți cei șase nepoți ce avem nevoie, de încălțat, de îmbrăcat... Și mai țin minte că, atunci când veneam la ei, nu aveam voie să zburdăm așa, prin curte. Dacă voiam un strugure, trebuie să îi rugăm frumos să ne dea și nouă... Era respect pe vremea aceea, știți?!', și-a amintit Liuba. De la bunici a învățat limba rusă și a transmis-o mai departe copiilor ei, care s-au mutat la oraș. Acum, Liuba Burlacu conduce filiala locală a Comunității Rușilor Lipoveni din România și este membră a ansamblului din localitate, Kalina, care numără șapte femei. 'Cântecele sunt moștenite de la bunici, de la părinți. Cu fetele din ansamblu ne întâlnim, mai cântăm un pic și ne mai veselim, că altă distracție nu mai avem. Sediu nu avem, dar avem un cabinet unde făceam limba maternă și acolo ne mai întâlnim. Nu prea mai avem copii sau tineri care să vină la ansamblu. Majoritatea suntem persoane de peste 40, 50 de ani, iar copiii știu mai puțin cântecele noastre', a mai spus Liuba Burlacu. Principala problemă a locuitorilor satului Periprava este rețeaua de apă potabilă nefuncțională, fiecare gospodărie având propria resursă, fântână sau foraj. 'Noi avem rețeaua adusă până la casa fiecăruia. Sunt peste 10 ani. Avem și stație de apă. Atunci când s-au terminat lucrările, au și pornit apa, că sunt trei cișmele în centrul satului. Au venit, au tăiat panglicuța și de atunci s-a oprit și nu s-a mai făcut racordarea la fiecare cetățean. O grămadă de bani s-a cheltuit și nimic nu s-a realizat. Noi nu suntem prioritate niciodată. Suntem marginalizați de lume', a mai spus ea. Liuba vorbește despre biserica pe rit vechi cu hramul Sfântului Dumitru ca despre o 'oglindă a comunității' și mă invită să mergem până în centrul localității cu scuterul ei electric. Ne oprim în fața fostului local din sat, acum pavoazat cu fotografii ale localnicilor și bărci din lemn. 'Aici a fost o cârciumă a cooperației. După Revoluție, a fost cumpărată de cineva din București și am lucrat șapte ani ca vânzător. într-o fotografie de pe gard sunt și eu', a adăugat Liuba Burlacu. în fața bisericii, ne oprim. 'Aici ne adunăm cu toții și ne simțim bine', a mai spus ea. La fel ca în Caraorman, ulițele satului Periprava sunt acoperite de nisip fin. Magazinul de lângă biserică este deschis dimineața și seara. 'Dați-mi un mop, o mătură, un făraș. Am venit în concediu, să fac curățenie la mama. Am cumpărat și termopane. Sper ca fratele meu să le pună', spune o doamnă către vânzătoare. Pe terasă, la o cafea, un bărbat îmi spune de la bun început 'no info!' și continuă să-i critice pe jurnaliști. în apropierea magazinului, oprește microbuzul școlar din care coboară mai mulți elevi. 'Este foarte obositor pentru copii. O trezesc dimineața la 6:20, ca să plece la 7:00 spre școală. Și microbuzul ia copiii din toate satele și apoi ajunge la școală', a afirmat mama unei fetițe de grădiniță. Ea refuză să-și spună numele sub pretextul că 'nu vrea să devină vedetă'. Un camion militar trece prin fața magazinului din centrul satului, iar în cabina lui se văd câțiva tineri. Lasă în urmă nori de nisip. O clientă din magazin mă invită la ea. Valentin, soțul ei, este pescar de peste 20 de ani, iar acum 15 ani a venit pentru prima dată în Periprava. Ea, Alina, a ajuns în sat în urmă cu cinci ani pentru prima dată și s-a îndrăgostit de localitate. Cei doi soți din București și-au cumpărat o casă în sat, după ce niște prieteni au făcut la fel. 'Ne simțim atrași de pământ, de făcut lucruri mai omenești. Mie îmi place grădinăritul. Bucureștiul ne lipsește foarte puțin. După vreo două, trei luni, merg în București și acolo, după maximum două zile spun 'Stop! M-am încărcat suficient cu energii negative și îmi doresc să revin în Periprava'. Acolo avem serviciul pentru că aici nu sunt locuri de muncă să te angajezi. Acolo sunt și copiii. E greu pentru ei să vină aici să se stabilească, pentru că așa eram și noi la vârsta lor, voiam balamucul ăla, cum e acolo în București', au afirmat Alina și Valentin Dumitru. Cei doi spun că munca fizică din grădină și curte îi ajută să-și depășească neliniștile provocate de zgomotul războiului care se simte și se aude în Periprava. 'Apa are un gust sălciu, nu poți să o bei. Noi ne-am făcut fântână. De băut apă și făcut mâncare ne luăm bidoane cu apă din Tulcea, că altă variantă nu ai. Mai e varianta Sulina, dar drumul de la CA Rosetti la Sulina e sub orice critică. Când am venit aici nu aveam nici măcar apă. Ne spălam la bidoane. încet, încet, ne-am făcut un puț acolo, unul dincolo', spun cei doi bucureșteni. în curte, au amenajat spații pentru prieteni, iar în grădină, chiar dacă e nisip, cresc roșii și alte legume. Au adoptat patru câini pe care-i țin într-un padoc, dar nu cresc alte animale. 'Pe noi nu ne deranjează animalele de pe ulițele satului. Numai că acum, cu Armata pe aici, ei (militarii - n.r.) trebuie să plece repede, iar vitele dorm noaptea în mijlocul drumului și trebuie să le dea la o parte. Claxonezi, dar ele nu se dau. Animalele fac parte din peisaj și lucrurile astea nu ne mai deranjează, că venim din București, unde se claxonează continuu', au mai spus cei doi. Viceprimarul comunei CA Rosetti, Nicolae Graciov, a afirmat că, recent, a amendat un proprietar care-și lasă animalele libere pe ulițele satului, după ce a pus afișe în tot satul și i-a înștiințat pe toți proprietarii de vite cu privire la obligațiile care le revin. El amintește în treacăt și despre efectele mai puțin cunoscute ale războiului din țara vecină. 'Din cauza războiului, pe Dunăre trec foarte multe nave militare cu viteză. Nu țin cont și rup bărcile localnicilor', menționează el. Lipsa apei potabile și starea drumurilor sunt principalele probleme ale comunei. 'Apa ar fi principala problemă. Și ar mai fi drumul de acces, drumul de fugă spre Sulina, în caz de nevoie. Apa, asistența medicală și drumul de legătură Rosetti-Sulina. Drumul a fost făcut, de două ori s-a reparat, iar acum arată ca după război. Drumul Rosetti-Letea este în construcție acum. Dar ne-ar mai trebui populație. Ca să obții proiecte europene, trebuie să ai cel puțin 2.000 de persoane. Noi suntem câți suntem și nu putem să ne apropiem, pentru că prețul pe locuitor este foarte mare', a mai afirmat Nicolae Graciov. Acesta cunoaște istoria rețelei de apă potabilă din sat. 'Rețeaua de apă potabilă a fost inaugurată în anul 2018. Prima etapă a fost în 2011. S-a lucrat până în 2015-2016, apoi s-a lăsat. Prin 2017, au reluat activitatea. Din 2018, s-a trecut la conservare. Când Primăria CA Rosetti s-a asociat cu Aquaserv SA (operatorul regional de apă și apă uzată - n.r.) s-a mers pe ideea de mărire a creșterii capacității, dar proiectul cu Aquaserv s-a încheiat, din cauză că prețul pe locuitor a fost foarte mare (unul din criteriile de eligibilitate ale proiectelor depuse spre finanțare - n.r.). Dacă se va mai întârzia câțiva ani, pompele vor deveni inoperative, populația se va micșora, iar investiția de 2 milioane de euro se va duce pe apa sâmbetei. Și eu, din satul Periprava, am aceleași drepturi ca cel din oraș. Din păcate, despre canalizare nu a fost vreo discuție. Au fost niște vorbe că, după ce se va pune rețeaua de aducțiune, se vor face demersuri pentru stația de epurare. în RBDD nu e permisă eliberarea apei uzate fără stație de tratare. Probabil că, după ce se va termina țara asta de pus la punct, vom urma și noi, dacă vom mai fi pe aici', a mai spus viceprimarul. Comuna CA Rosetti are 570 de locuitori, iar satul Periprava numără circa 100. Școala din sat, care are în față una dintre cișmelele la care ar fi trebuit să curgă apă potabilă, a fost închisă anul trecut. 'Anul trecut, în Letea (cel mai populat sat al comunei, numără 240 de locuitori - n.r.), s-au născut în jur de cinci copii, dar au murit vreo 15 persoane în toată comuna. Dronele trec și peste Letea și CA Rosetti, iar oamenilor li se pare o rutină', a adăugat Nicolae Graciov. El s-a născut în satul Periprava și a construit, alături de familie, soție și doi copii, o gospodărie frumoasă în sat. 'Foarte mulți părinți greșesc când le zic copiilor să plece din localitate, că aici nu e de trăit. Le-am adus aminte multora dintre părinți că ei au reușit să-și țină copiii la școli și i-au ajutat și cu o locuință la oraș, iar ei mi-au răspuns că tinerii nu au unde să se distreze. Deci, pentru unii părinți, distracția este primordială. Valoarea muncii în ochii multora a scăzut foarte mult. Dacă se poate muncă cât mai puțină și banii să vină de undeva. Cred că cei care vor rămâne aici, cei care vor avea curajul să investească într-o mică pensiune, să vină copiii noștri pe aici vor avea numai de câștigat. Părerea mea de rău, dar nu cu dușmănie, este că mulți străini simt afacerea aici, dar nimeni nu s-a făcut pescar, nu a început să crească animale. Toți fac cazare, pentru că este o muncă ușoară și câștigă bani. De ce nu ar face și copiii noștri așa ceva?', întreabă el retoric. Viceprimarul spune că zece dintre cele 60 de gospodării în stare acceptabilă din satul Periprava aparțin unor persoane din alte județe ale țării. Din cele 10 familii care au cumpărat case în sat, trei stau permanent, iar o a patra stă 80% din an în localitate. 'Primesc musafiri care se plâng că nu au muncitori. Toți sunt afaceriști. Și-i întreb câți din voi ați dat copii la școli profesionale, la meserii. Ridică din umeri. Și atunci, de unde vreți muncitori? Așa și ai noștri din sat. Cu găina, să ajungă copilul la facultate. Prinde sau nu un loc de muncă, nu mai contează. El e plecat cu gândul din zonă. Ar putea să învețe să-i placă zona, cum trăim și noi. Nu ne e ușor, dar suntem din aceia care încă ne luptăm cu morile de vânt. Se consideră că, dacă nu reprezentăm un număr mare de voturi, nu avem importanță. Conform Constituției, toți avem aceleași drepturi, inclusiv la apă, conform Uniunii Europene. Ni se impune să nu mai facem haznale, dar, în aceeași ordine, nu avem canalizare. Ca să nu am amendă din cauza haznalei, unde pot să ducă oamenii țeava de la toaletă și să nu mai polueze pânza freatică? Uniunea Europeană impune restricții, ordine, dar noi nu putem să le punem în aplicare și toată lumea înțelege că tot ce se pune în hazna se duce în pânza freatică', a mai spus Graciov. în sat sunt puțini turiști, iar cei care vin sunt din Tulcea sau prieteni ai celor care și-au cumpărat case. Unii sunt pescari, iar alții sunt amatori de mișcare în aer liber care au luat satul Periprava ca punct de oprire într-un traseu ce include atât brațul Chilia al Dunării, cât și satele comunei CA Rosetti și orașul Sulina. 'Acum 15 ani, din cauza unor probleme de sănătate, doctorul mi-a recomandat plimbări cu bicicleta. Nu mă mai sperie mesajele RO-ALERT. Locuind în Tulcea, aceste incidente având o frecvență foarte ridicată, la un moment dat te obișnuiești cu ele și nu mai ești atât de vigilent și lași garda jos. Când am ajuns, a fost o dronă, echipele române ale Armatei sau cele ucrainene au deschis focul antiaerian. Am auzit doar focul deschis. Nu știu cine l-a deschis, dar e o procedură. Sincer, nu mi-a fost teamă, pentru că am mai parcurs etapele astea și te obișnuiești până la urmă. Eram la Chilia Veche, la o cafea și, la câteva minute după mesajul RO-ALERT, am auzit și focul deschis asupra dronei. Cu alte ocazii, chiar am văzut și pe timpul nopții explozii, trasoare', a declarat Liviu S., din Tulcea. El explică de ce cicliștii se opresc la Periprava. 'E capăt de linie. Aici nu există mall, piscină, dar e, în schimb, natură. Este sfârșitul unei zile. Zona în sine are un aspect un pic extraterestru. E ca un sat pe plajă. Zonele din împrejurimi tind să fie asemuite cu ceva de pe altă planetă, marțian, deși e un pic deprimant', a afirmat turistul din orașul Tulcea. Autoritatea locală și locuitorii satului Periprava nu par optimiști în ceea ce privește viitorul localității. 'Nu știu ce va mai rămâne din sat peste 20 de ani, dacă nu mai sunt nici tineri. Cred că, puțin câte puțin, va rămâne ca alte sate pustii din țară, probabil. Nu știu ce se poate schimba ca să fie mai plin satul', a afirmat Liuba Burlacu. Toți sunt însă de acord că numărul persoanelor din alte județe care cumpără locuințe în satul de la marginea războiului va crește. 'Peste 20 de ani, Periprava va fi peste Jurilovca și Dunavățu la un loc, cu condiția să se oprească războiul. Zona este extraordinară. Este ca atunci când te gândești la ceva și cu un ochi râzi și cu altul plângi. în mod normal, mi-ar plăcea să rămână la fel, dar, de dragul progresului, rațiunea îmi spune că se va dezvolta. Cu siguranță, are niște resurse extraordinare. Este unul dintre cele mai frumoase locuri din Deltă în momentul acesta', a afirmat Aurel Lupu, din județul Prahova. Unii proprietari de case din satul Periprava se văd îmbătrânind la granița româno-ucraineană. 'Aici ne-am regăsit liniștea. Peste 20 de ani, vom avea peste 70 de ani și nu cred că poți să mai stai la București, cu agitația de acolo. Pe mine o să mă găsiți în grădină. Chiar îmi doresc ca bunul Dumnezeu să-mi dea putere să pot lucra în grădină. Este terapia mea. Acolo mă regăsesc, pot vorbi cu plantele, cu roșiile, castraveții, chiar dacă părem un pic din altă lume, dar trebuie să învățăm să ne apreciem și să facem ceea ce ne place, chiar dacă unora nu le place ce văd la noi', a afirmat Alina Dumitru, din București. Soțul ei, Valentin Dumitru, regretă că unele șanse de dezvoltare a zonei s-au redus. 'Tinerii sunt cu gândul să plece. Că venim noi, cei din afară, e un lucru bun. Cu rănile trecutului (lagărul comunist din satul Periprava - n.r.) se puteau face bani grei. Dacă ar fi conservat pușcăria și o făceau o zonă turistică, cum sunt pușcăriile vechi, renumite la nivel internațional, aici veneau foarte mulți turiști. Numai că au rămas doar două ziduri vechi din pușcărie', a spus Valentin Dumitru. Până la începutul anilor 1980, lagărul din Periprava era unul dintre locurile cele mai dure de detenție pentru deținuții politici din timpul regimului comunist. Expuși căldurii din timpul verii, roiurilor de țânțari, dar și gerului din timpul iernii, snopiți în bătaie de comandanți, deținuții de aici au construit digurile de protecție a localității împotriva inundațiilor fără mijloace mecanizate și, fără echipament adecvat, tăiau stuful pe ape înghețate. Acum, pe digul din fața pontonului de acostare există doar un panou amplasat de Primăria comunei care îi avertizează pe conducătorii auto cu privire la amenzile pe care le riscă dacă circulă pe construcția hidrotehnică pe timp ploios. Singurul proiect european încheiat cu succes în satul Periprava până acum, 'Ruta satelor cu arhitectură tradițională în Delta Dunării' aparține asociației Ivan Patzaichin-Mila 23, care, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, a reabilitat aproape 10 case tradiționale în patru comunități, cu scopul de a crește gradul de atractivitate a zonelor turistice. Aflat vizavi de Vâlkovo, o localitate ucraineană despre care pe partea românească a Dunării ajunsese vestea încă de dinaintea declanșării conflictului că are o stație de tratare a apelor uzate, satul Periprava este ultima stație de pe brațul Chilia al Dunării pentru navele societății Navrom Delta SA, care asigură transportul subvenționat de călători și mărfuri între municipiul Tulcea și localitățile izolate din RBDD, rezervație aflată în patrimoniul UNESCO și care cuprinde inclusiv suprafețe din Ucraina. Până la finalul secolului al XV-lea, după unele surse istorice, satul Periprava, cunoscut cel mai probabil drept Licostomo sau Lycostomion, Gura lupului, alături de Sulina, era unul dintre porturile înfloritoare ale zonei, datorită comerțului cu produse alimentare. în următoarele câteva secole, Dobrogea a fost marcată de războaiele ruso-turce, dar așezările din Deltă au supraviețuit, iar situația de la gurile Dunării s-a schimbat după revenirea Dobrogei la România, în anul 1878. Potrivit lucrării 'Delta Dunării - Rezervație a Biosferei', publicată sub egida Academiei Române și a Ministerului Mediului, Lycostomion și Pereislavețul, ultima așezare localizată în actuala comună Nufăru, din județul Tulcea, erau cele mai dezvoltate orașe în perioada bizantină, pe teritoriul actualei comune CA Rosetti fiind făcute numeroase descoperiri din epoca medievală târzie, secolele VIII-X. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
BIBLIOTECA AZI/ Vaslui: 'BiblioHub', o șansă pentru revigorarea bibliotecilor și un moment de reflecție pentru autorități
Proiectul 'BiblioHub', cu o valoare totală de 3,5 milioane de lei, finanțat prin PNRR și încheiat în iunie 2026, a însemnat modernizarea și digitalizarea a 29 de biblioteci publice din județul Vaslui. Astfel, în ultimii trei ani, au fost renovate și dotate cu echipamente IT sediile unor instituții din rețeaua județeană, respectiv Biblioteca Județeană Vaslui, Biblioteca Municipală Huși și Biblioteca Comunală Fălciu, iar alte 26 de biblioteci publice comunale au fost echipate cu tehnologie digitală de ultimă generație, devenind prin implementarea proiectului puncte de acces la educație și servicii digitale pentru comunitățile locale. Județul Vaslui a fost printre primele din țară care au accesat fondurile din PNRR prin Consiliul Județean, instituție care a avut rolul de lider de parteneriat și a asigurat managementul general al proiectului, coordonarea activităților, monitorizarea implementării și relația cu autoritatea finanțatoare. Un alt obiectiv al proiectului a fost formarea competențelor digitale pentru aproximativ 3.000 de cursanți validați, care au dobândit astfel abilități de utilizare a tehnologiei în viața de zi cu zi, în procesul de educație și în activitatea profesională. 'Prin acest proiect, bibliotecile din județul Vaslui au fost transformate în spații moderne de învățare și incluziune digitală, accesibile tuturor categoriilor de vârstă. Dincolo de modernizarea infrastructurii, proiectul asigură sustenabilitatea investiției prin transformarea bibliotecilor în centre comunitare de învățare continuă, în care vor continua să se desfășoare cursuri, ateliere și activități educaționale. Prin urmare, rezultatele cursului confirmă faptul că dezvoltarea competențelor digitale oferă oamenilor șansa la o viață mai bună, contribuie la consolidarea unei comunități mai unite și sprijină construirea unui Vaslui pregătit pentru viitor', au transmis reprezentanții Consiliului Județean Vaslui, la finalizarea proiectului. Gândit pentru a reduce decalajul digital dintre mediul urban și rural și pentru facilitarea accesului egal la educație, informație și servicii digitale, proiectul înseamnă o șansă reală pentru revigorarea bibliotecilor publice, dar trebuie să reprezinte și un moment de analiză și de reflecție pentru autoritățile locale, care au datoria să susțină funcționarea acestor instituții și pe viitor. Conducerea Bibliotecii Județene 'Nicolae Milescu Spătarul' Vaslui consideră că pentru a fi eficient pe termen lung, proiectul 'BiblioHub' trebuie să fie dublat de investiții constante. 'Așa cum la începutul anilor 2010 'Biblionet' a reprezentat o gură de oxigen pentru bibliotecile publice din România, un program finanțat prin Fundația Bill și Melinda Gates, care a însemnat o sumă de aproximativ 30 de milioane de euro, acum, în perioada 2023-2026, programul 'BiblioHub' a reprezentat o altă revigorare. Din când în când, în cadrul oricărei instituții, trebuie să vină câte un impuls care să ducă la reactivarea angajaților și la reactivarea instituției. Această reactivare nu poate fi făcută fără o primenire a bazei materiale, fără o pregătire suplimentară a lucrătorilor din instituții și fără o direcție coerentă spre care știm că ar trebui să se îndrepte în mod firesc biblioteca publică', a declarat, pentru AGERPRES, directorul Bibliotecii Județene Vaslui, Gelu Bichineț. Sursa foto: Biblioteca Judeteana Vaslui/facebook.com Acesta subliniază că aceste biblioteci cu dotări moderne trebuie să fie folosite, accesate de cât mai mulți utilizatori din rândul comunităților respective. 'După încheierea programului 'Biblionet', încă doi, trei ani biblioteca publică a fost centru cultural al comunităților. încet-încet această tendință s-a estompat și iată că prin 'BiblioHub' a început, practic, o nouă reactivare a bibliotecii publice. Această reactivare a durat pe perioada derulării proiectului, sigur va mai dura încă un an-doi, dar niște oameni care gândesc în perspectivă, în mod firesc ar trebui să se întrebe ce urmează, care este pasul următor? Degeaba facem dotări în bibliotecile publice, degeaba aducem aparatură, dacă asta nu este pusă în slujba celui care intră în bibliotecă. Cel care intră în bibliotecă nu neapărat pentru a citi, pentru a împrumuta documente. Și în slujba celui care dorește să-și schimbe perspectiva de abordare a relației cu tot ceea ce înseamnă acest mega-univers informațional', a adăugat Gelu Bichineț. în opinia sa, este important ca bibliotecile să rămână deschise și să nu ajungă, chiar și modernizate, să pună lacătul pe uși din cauza lipsei de susținere din partea autorităților locale. Esențial, spune Bichineț, este nu ca bibliotecile să se modernizeze și mai mult, ci să fie menținute ca spații în care oamenii să se adune cu drag. Acest lucru se poate face prin continuarea cursurilor începute, ceea ce ar menține legătura cu utilizatorii și mai ales prin investiția primordială, cea în resursa umană, prin grija arătată pentru bibliotecar și prin recunoașterea rolului său deosebit în comunitate. El subliniază că biblioteca viitorului nu trebuie să 'stea în pixul politicienilor' și să nu mai depindă de bugetele dirijate de factorul politic. 'Prin intermediul dotărilor, odată pot fi continuate cursurile cu cei care au început deja inițierea în utilizarea tehnicii de calcul. Prin intermediul acestei aparaturi se pot iniția noi cursuri care să vină ca un răspuns al nevoii pe care o au oamenii din comunitățile respective. Și prin intermediul aparaturii poate fi dezvoltată infrastructura bibliotecii care să vină direct în sprijinul cititorului. Adică nu facem saltul către e-book-uri deodată, nu facem saltul către biblioteca în format digital, dar facilităm o căutare pentru cel care nu are acasă device-urile necesare pentru a accesa anumite informații. Mi-aș dori ca biblioteca viitorului să nu stea în pixul politicienilor. Mi-aș dori ca biblioteca viitorului să nu depindă de niște bugete dirijate în mod arbitrar de către factorul politic. Biblioteca viitorului mi-aș dori să fie acel loc sfânt în care omul să vină, iar factorul politic să dirijeze fondurile necesare spre bibliotecă pentru achiziții de carte, pentru activități culturale, pentru lansări, pentru tot felul de proiecte care sunt pentru cetățeni. Biblioteca viitorului nu este neapărat o bibliotecă în format electronic, poate fi o bibliotecă tradițională, e mai puțin important deocamdată. Biblioteca viitorului trebuie să existe, iar în momentul de față, dacă în Occident sunt cozi la bibliotecă, dacă în China bibliotecile au milioane de documente și sunt pline de dimineață până seara, în România biblioteca e ultima și din punct de vedere al finanțării, pentru derularea activitățiii proprii, dar și în ceea ce privește salarizarea angajaților. Biblioteca oferă posibilitatea să fii un bun angajat, îți dă posibilitatea să lucrezi într-un mediu total diferit de toate celelalte medii culturale, dar în același timp trebuie să ai și posibilitatea să trăiești din munca pe care o desfășori', a mai argumentat Gelu Bichineț. în Muntenii de Jos, comună situată lângă municipiul Vaslui, funcționează Biblioteca 'Eugenia Moldoveanu', inclusă în programul de modernizare 'BiblioHub'. Pe lângă dotările din cadrul proiectului, biblioteca primește anual bani pentru achiziția de carte. Primarul Iulian Lazăr susține că deși provocările financiare sunt mari, se pot găsi bani, dacă se dorește, și pentru cultură, un sector văduvit în țara noastră. 'De când am preluat mandatul de primar, m-am ghidat după câteva axe: cultură, educație, credință, muncă și bun-simț. Consider că aceste biblioteci au un rol primordial în comunitățile noastre, mai ales cele din zona rurală, pentru că vin în sprijinul copiilor, care prin cunoaștere se dezvoltă frumos. Cu siguranță, atunci când există voință, se găsesc bani și pentru activitățile culturale. Am reușit să alocăm pentru achiziția carte câte 10.000 - 15.000 de lei în fiecare an și astfel biblioteca noastră are mereu volume noi, are cu ce să-i primească pe cei care vor să-i treacă pragul', a menționat, pentru AGERPRES, Iulian Lazăr. Sursa foto: Scoala Muntenii de Jos/facebook.com Atât copiii cât și adulții din comună vin cu plăcere la bibliotecă, căci instituția oferă activități pentru toate vârstele. Sufletul bibliotecii este Gina Petrea, cea care pregătește evenimentele culturale și care știe cum să-i atragă pe cei mici către carte, dar și cum să-i adune pe cei mai în vârstă într-un loc al poveștilor și al amintirilor. Ține pasul cu lumea aflată în continuă dezvoltare, dar nu uită niciodată că dragostea pentru lectură se cultivă de la vârste fragede, iar legătura care dăinuie în timp e cea în care pui pasiune, răbdare și o parte din ființa ta. 'Bibliotecarul are un rol special în comunitate, mai ales în comunitățile mici. Este mentor, sprijin la nevoie, uneori chiar și psiholog. Trebuie să ai o vorbă bună pentru fiecare, trebuie să știi cum să-i îndrumi pe cei care intră în bibliotecă. îmi place să lucrez cu copiii și am foarte multe amintiri legate de activitățile noastre. Una dintre cele mai dragi este legată de copiii care mă așteptau în fața bibliotecii deși i-am anunțat că o să am câteva zile libere. Au stat acolo crezând că mă răzgândesc. Pentru comunitatea noastră, biblioteca înseamnă ușa care este mereu deschisă pentru copilul timid care găsește primul curaj într-o poveste, pentru bunicul care vine să răsfoiască un ziar sau o carte sau pentru tinerii care descarcă un CV ori învață pentru examen. Biblioteca din Muntenii de Jos e inima care bate în ritmul oamenilor ei. Fără bibliotecă, avem case, cu biblioteca noastră, avem acasă', a spus, pentru AGERPRES, bibliotecara Gina Petrea. Sursa foto: facebook.com Odată cu implementarea proiectului 'BiblioHub', instituția s-a modernizat, oferă servicii diversificate și continuă să fie un liant în comunitate. Este o dovadă că omul sfințește locul și că, în lipsa unor strategii mai bine gândite la nivel național în ceea ce privește viitorul bibliotecilor, reușita poate veni cu puțin efort depus în plan local. AGERPRES / (AS - redactor: Loredana Ciobanu, editor: Marius Frățilă, editor online: Irina Giurgiu)
REPORTAJ/Vrancea: Robotica, din laboratorul de performanță către școli sau când elevii învață de la alți elevi
într-o sală a Colegiului Național 'Alexandru Ioan Cuza' din Focșani, distanța dintre profesor și elev s-a redus, pentru câteva ore, la doar câțiva ani. Adolescenții echipei de robotică AICitizens, obișnuiți cu programarea, proiectarea 3D și competițiile, au devenit ei înșiși profesori pentru câțiva zeci de elevi de la mai multe școli din județ. Astfel, cei mici descoperă și ei cum să programeze un robot, cum să transforme o idee într-un proiect și, poate cel mai important, că tehnologia pe care o văd pe internet poate ajunge și în mâinile lor. Atelierele fac parte dintr-un proiect prin care membrii echipei de robotică a Colegiului 'Cuza' încearcă să ducă mai departe cunoștințele acumulate în competiții, în special către copiii din comunități în care accesul la astfel de activități este mai dificil. Modelul a fost testat și anul trecut, iar rezultatul a depășit granițele județului: una dintre echipele de LEGO înființate la Nereju a ajuns, alături de mentorii săi, la Campionatul Mondial de Robotică din Statele Unite. De această dată, în fața calculatoarelor sunt alți copii, elevi din clasele V- VIII de la școli din Mărășești, Jariștea și Gugești. Unii au mai auzit despre robotică, alții știu câteva lucruri despre programare, iar pentru alții este o premieră întâlnirea cu un robot pe care îl pot face să se miște după propriile comenzi. Irina Curca, liderul departamentului de PR al echipei de robotică AICitizens, spune că proiectul pornește tocmai de la ideea de a face accesibile unor copii din comunități mai mici domenii considerate ale viitorului. 'Este al doilea an în care implementăm un astfel de proiect. Anul trecut am avut un proiect START ONG care avea la bază creșterea impactului în comunitate. Practic, ne propunem ca ceea ce învățăm noi la robotică și tot bagajul de cunoștințe pe care îl acumulăm în cadrul competiției să îl ducem către comunitățile defavorizate. Astăzi i-am introdus pe copii în proiectarea 3D, programare, comunicare și alte domenii de viitor, care sunt însă mai greu accesibile copiilor din astfel de medii. Facem ateliere de formare pentru ca ei să învețe, iar apoi ne propunem să înființăm echipe de robotică LEGO, așa cum am făcut și anul trecut. Una dintre echipele pe care le-am înființat la Nereju a ajuns cu noi la campionatul mondial, ceea ce ne arată că munca pe care o depunem împreună cu acești copii are rezultate', a spus Irina Curca. Elevi care învață de la alți elevi Formula aleasă are ceva aparte: cei care le explică elevilor ce înseamnă un robot, cum se scrie un program sau cum poate fi identificată și rezolvată o problemă din comunitate sunt tot elevi. Sunt doar ceva mai mari și au în spate câțiva ani de competiții, ore petrecute în laborator și experiența lucrului în echipă. Irina spune că tocmai această apropiere de vârstă îi ajută să ajungă mai ușor la cei mici. în urmă cu patru ani, când echipa începea să organizeze asemenea activități, robotica era mult mai puțin cunoscută în comunitatea locală. Acum, copiii vin la ateliere știind deja ce înseamnă un robot, după ce au întâlnit subiectul la școală, pe internet sau în presă. 'Și noi suntem, cumva, niște copii, doar puțin mai mari decât ei. Și noi am început de la o vârstă fragedă. îmi amintesc că atunci când eram eu de vârsta lor robotica nu era la nivelul la care este acum, cel puțin în comunitatea noastră. Comparând atelierele pe care le făceam acum patru ani cu ceea ce facem acum, interesul copiilor este mult mai ridicat. Au auzit despre robotică de pe internet, din presă, de la noi, de la profesori și vin deja cu anumite noțiuni acumulate la școală. Ceea ce ne propunem noi este să luăm ceea ce învață ei la școală și să ducem mai departe, pentru că asta facem și noi în echipa de robotică: îmbinăm ceea ce învățăm la școală cu robotica și cu experiența competițiilor', a explicat, pentru AGERPRES, Irina Curcă. La unul dintre ateliere, copiii au fost provocați să privească dincolo de calculator și să identifice probleme reale din comunitățile în care trăiesc. Tehnologia nu mai apare astfel doar ca un robot care execută o comandă, ci ca un instrument care ar putea oferi, într-o zi, soluții. 'Copiii sunt foarte încântați să afle lucruri noi. Workshopul meu de astăzi s-a bazat pe identificarea problemelor din comunitate și este foarte interesant să vedem cât de multe observă copiii. Cred că sunt foarte receptivi la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Au răspuns cu interes la întrebările mele și chiar au venit, la rândul lor, cu întrebări. Este o bucurie să lucrez cu ei', a relatat tânăra. De la câțiva elevi, la o școală întreagă Proiectul nu își propune însă să se oprească la copiii aflați acum în laborator. Ideea este ca aceștia să devină, la rândul lor, mici formatori pentru colegii din școlile lor. în loc ca echipa din Focșani să încerce să ajungă direct la sute de elevi, sunt pregătiți câțiva copii care să ducă mai departe ceea ce au învățat. 'Nu avem cum să mergem în fiecare școală și să lucrăm direct cu un număr atât de mare de copii, dar vrem să îi formăm pe cei mai buni dintre cei mai buni. Ei își dezvoltă abilitățile STEM, de proiectare și de programare, iar apoi, la rândul lor, pot deveni formatori pentru colegii lor. Vrem, totodată, să înființăm echipe FIRST LEGO League în școli, iar așa cât mai mulți copii să aibă o șansă la robotică și la tot ceea ce înseamnă acest domeniu', a afirmat Irina Curca. în laborator, strategia se traduce în lucruri mult mai simple: curiozitate, încercări, greșeli și bucuria primei comenzi care funcționează. Un elev care abia a pășit pragul clasei a V-a, emoționat, căci se afla la primul său interviu, a povestit că a fost foarte încântat de experiență. 'Am venit la acest atelier pentru că mi s-a părut că ar fi distractiv să fac roboți. Robotica se numără printre pasiunile mele, dar e prima oară când am contact cu astfel de roboți. Atelierul a fost tare. Am învățat, de exemplu, că un robot mic poate rezolva o problemă mare. Și cred că și eu aș putea să fac un roboțel din acesta care să rezolve o problemă din comunitatea mea', spune Filip, care a venit tocmai de la Mărășești. O elevă din Jariștea mărturisește că nu se aștepta ca, încă de la primele întâlniri, să ajungă efectiv să programeze roboți. 'Mi se par deosebite aceste ateliere. Nu mă gândeam că voi ajunge chiar să programez roboți și să îi fac să meargă. Sper să descopăr și alte modalități prin care să îi programez și să îi fac să realizeze lucruri complexe. îmi place să citesc, să pictez și să scriu și mi-am dorit chiar să scriu propria poveste. Poate, pe viitor, voi reuși să găsesc și o legătură între lucrurile care îmi plac și ceea ce învăț aici. Atelierul este diferit față de ceea ce știam și sper să aflu cât mai multe', spune Alina Ștefania. Pentru alți copii, pasiunea exista deja înainte de a trece pragul colegiului. O elevă din Gugești arată că invitația la ateliere a venit exact în întâmpinarea curiozității sale pentru robotică și a dorinței de a afla lucruri noi. 'îmi place foarte mult robotica și am vrut să aflu lucruri noi. La atelier am descoperit inclusiv cum se poate construi și proiecta cu ajutorul calculatorului, lucru pe care nu îl mai făcusem, cum să folosesc aplicații despre care nici nu știam că există. Robotica se află printre pasiunile mele, doresc să imi dezvolt această pasiune, chiar dacă pe viitor nu mă văd lucrând în acest domeniu. Sincer, mi-ar plăcea să devin învățătoare', a mărturisit Lavinia Ionelia, de la Școala Gimnazială Gugești. O șansă pentru copiii din comunități mai mici Pentru profesorii care îi însoțesc, miza depășește câteva ore de programare. Directoarea Școlii Gimnaziale 'Profesor Cătălin Toma' din Jariștea, Georgiana Alexandra Șerbu, a venit la Focșani cu 11 elevi și menționează că participarea la proiect continuă o colaborare începută în anul precedent cu echipa de robotică a Colegiului 'Alexandru Ioan Cuza'. 'Avem 11 elevi și mă bucur de fiecare dată să revin aici. Când a venit propunerea de colaborare, nu puteam decât să răspund pozitiv, pentru că elevii mei chiar au nevoie și de altceva, de astfel de experiențe. Am avut o colaborare cu Colegiul 'Cuza' și anul trecut, tot în cadrul unui workshop la care au participat membrii echipei de robotică, iar atunci le-a fost deschis copiilor mei interesul pentru acest domeniu. Anul acesta, când s-a concretizat parteneriatul, am răspuns din nou pozitiv. Din ceea ce am văzut la atelier, este ceva deosebit și, mai ales, foarte util pentru copiii noștri', spune Georgiana Alexandra Șerbu. în spatele proiectului se află și experiența acumulată în ultimii ani de echipa de robotică AICitizens. Directoarea Colegiului Național 'Alexandru Ioan Cuza', Andreea Săndulescu, spune că rezultatele obținute au venit prin muncă susținută și, mai ales, prin capacitatea elevilor de a lucra împreună. Dincolo de participarea la concursuri, o componentă tot mai importantă a activității lor a devenit legătura cu comunitatea și transferul de cunoștințe către elevii mai mici. 'Echipa de robotică a colegiului nostru a evoluat foarte mult în ultimii ani, pentru că elevii au depus o muncă susținută. Cred că unul dintre lucrurile care au adus aceste rezultate este faptul că lucrează foarte bine în echipă, iar acesta a fost și rămâne un punct forte. Au contribuit foarte mult și la imaginea colegiului și suntem foarte mândri de reușitele lor. Dincolo de competiții, ei colaborează foarte mult cu comunitatea locală, dezvoltă proiecte și împărtășesc mai departe ceea ce au învățat. Așa fac și cu elevii din Jariștea, iar acest lucru îi poate inspira pe cei mai mici să urmeze drumul roboticii', a afirmat directoarea Andreea Săndulescu. Un copil din Nereju și drumul spre Mondial Poate cea mai bună măsură a impactului unui astfel de proiect nu se află însă într-un clasament, ci într-o poveste care ar putea explica ce mai bine ce poate însemna întâlnirea unui copil cu robotica la momentul potrivit. în ediția precedentă, o echipă de gimnaziu formată în cadrul proiectului a ajuns la campionatul mondial. în jurul acestei experiențe, s-au format copii care au continuat să vină la club, să observe, să învețe și să își dorească să facă parte, într-o zi, din echipa mare. Unul dintre ei venea dintr-o zonă de munte și fusese implicat în activitatea echipei de gimnaziu. După experiența competiției din Statele Unite, copilul revenea la club ori de câte ori ajungea în oraș, urmărind ce fac elevii mai mari și încercând să învețe de la ei. Dorința de a ajunge la Colegiul 'Cuza' și, mai departe, în echipa de robotică a devenit pentru el inclusiv o motivație pentru școală, astfel că elevul a reușit ulterior să intre la colegiul dorit. Pentru profesoara lui, Gabriela Obodariu, cazul este dovada concretă că impactul unor astfel de proiecte nu se măsoară numai în roboți construiți sau premii câștigate, ci și în ambiția pe care o pot trezi într-un copil. 'Mi se pare o poveste despre cum copiii reușesc să se autodepășească. Nu este tocmai ușor atunci când vii dintr-un sat din zona de munte, iar accesul la astfel de activități este mai dificil. El a fost atât de pasionat, încât venea la club ori de câte ori ajungea în oraș, stătea aici și observa tot ceea ce făceau ceilalți. Și-a dorit foarte mult să ajungă la 'Cuza' și să poată intra în echipa de robotică. A reușit să intre cu 9,70. Pentru mine, acesta este un impact care se simte', a povestit Gabriela Obodariu. Robotica, mai aproape decât pare în câțiva ani, spun membrii echipei, interesul copiilor pentru robotică s-a schimbat vizibil. Dacă la primele ateliere era nevoie să li se explice de la zero ce presupune domeniul, acum mulți vin deja cu întrebări. Au văzut roboți pe internet, au urmărit rezultatele echipelor din județ sau au aflat despre ele de la profesori și din presă. Iar cei care îi întâmpină nu sunt specialiști cu zeci de ani de experiență, ci adolescenți care, nu cu mult timp în urmă, au pus aceleași întrebări. Tocmai de aceea, pentru câteva ore, un laborator de robotică poate deveni un loc în care diferența dintre 'nu știu să fac asta' și 'vreau să încerc' se măsoară în câteva linii de cod și în primul robot care pornește la comandă. Pentru Irina Curca, obiectivul pentru anul acesta rămâne simplu: proiectul să ajungă în mai multe comunități, copiii pregătiți acum să îi învețe, la rândul lor, pe alții, iar în școli să apară noi echipe. 'Ne dorim anul acesta să ne creștem impactul și să ajungem în mai multe comunități. Vrem ca acești copii să învețe, să își dezvolte abilitățile și apoi să ducă mai departe ceea ce au primit aici. Experiența de anul trecut ne-a arătat că se poate: o echipă pe care am format-o la Nereju a ajuns alături de noi la campionatul mondial. Pentru copiii care pornesc acum poate părea un drum foarte lung, dar tocmai acesta este rostul proiectului - să le oferim șansa să înceapă. Și, cine știe, poate vom pleca din nou la campionatul mondial cu o echipă de LEGO', a mai spus Irina Curca. Pentru copiii așezați acum în fața calculatoarelor, Mondialul este încă departe. Mai întâi sunt comenzile care trebuie scrise, piesele care trebuie așezate, întrebările care așteaptă răspuns și satisfacția unui robot care, după mai multe încercări, face exact ceea ce i s-a cerut. Dar exemplul colegilor mai mari le arată că între un prim atelier într-o sală de clasă și o competiție internațională poate exista un drum. Iar uneori, totul începe cu cineva de aproape aceeași vârstă care îți spune: 'și eu am început la fel'. AGERPRES / (A - redactor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruştei)
REPORTAJ/Sălaj: Castelul Bánffy din Nușfalău, reședința nobiliară care renaște după decenii de degradare
La marginea satului Nușfalău, în județul Sălaj, zidurile Castelului Bánffy păstrează încă ecoul unei epoci în care reședințele nobiliare din Transilvania erau adevărate lumi în miniatură. Ridicat, cel mai probabil, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, peste o veche proprietate a familiei Bánffy, castelul a fost, vreme de generații, un univers aproape autonom, 'un sat în interiorul satului', așa cum îl descriu localnicii. Astăzi, după ani în care clădirea a purtat urmele degradării și ale schimbărilor succesive de destinație, Castelul Bánffy din Nușfalău își redeschide porțile pentru vizitatori. Restaurarea sa, realizată în cadrul Programului România Atractivă, prin finanțare PNRR, readuce în circuitul turistic unul dintre importantele obiective de patrimoniu ale județului Sălaj. O legendă transmisă din generație în generație explică și originea unei denumiri neoficiale păstrate până astăzi de săteni. Se spune că, în urmă cu aproximativ două secole, în timpul unei plimbări cu Albert Bánffy, unul dintre prietenii acestuia ar fi trecut pe malul opus al râului Barcău și, văzând stufărișul foarte des, ca o adevărată junglă, l-ar fi întrebat în glumă pe baron: 'Ce-i aici? Brazilia?'. Vorba a rămas, iar astăzi localnicii numesc 'Brazilia' partea de la nord de Barcău, în timp ce satul se află pe malul sudic. Istoria castelului este strâns legată de familia Bánffy, una dintre familiile nobiliare importante ale Transilvaniei, care a deținut și castelele de la Răscruci și Bonțida, din județul Cluj, dar și Palatul Bánffy din Cluj Napoca. 'Dacă mergem puțin în trecut, castelul din Nușfalău a aparținut aceleiași familii Bánffy care deținea castelele din Răscruci și Bonțida, din județul Cluj și Palatul Bánffy din Cluj Napoca. Familia deținea terenuri în Nușfalău încă din 1372', a declarat pentru AGERPRES Szőnyi Levente, preotul reformat din Nușfalău. Potrivit acestuia, istoria reședinței actuale este legată de György Bánffy și soția sa, Zsuzsanna Wesselényi, provenită din familia Wesselényi de la Jibou. 'La sfârșitul secolului XVIII, György Bánffy s-a căsătorit cu Zsuzsanna, fratele baronului Wesselényi Miklos din Jibou. Nepotul lor, Albert Bánffy, a fost prefect al comitetului Crasna și a locuit la Nușfalău în perioada Revoluției de la 1848. El a avut doi fii: Adam, ce a moștenit castelul din Răscruci și György, ce a primit castelul din Nușfalău și Palatul din Cluj Napoca. Deoarece György nu a avut urmași băieți, ci doar două fete, castelul din Nușfalău a ajuns la fiul lui Adam, Albert Bánffy', a explicat preotul reformat. Data exactă a ridicării actualului castel nu este cunoscută. Un reper important îl reprezintă însă urna barocă târzie de pe poarta reședinței, decorată cu reprezentările blazoanelor celor două familii - grifonul cu sabie și sirena. Aceste elemente susțin ipoteza că György Bánffy și Zsuzsanna Wesselényi au edificat reședința barocă cel mai probabil după căsătoria lor din 1764. în perioada de glorie, domeniul Bánffy nu însemna doar castelul propriu-zis. Ansamblul avea caracterul unei mici lumi autonome, cu spații de locuire, grădini și dependințe, iar viața din interiorul proprietății se desfășura aproape independent de restul localității. Inventarul din 1887 oferă o imagine asupra fastului de odinioară. La etaj, spațiul reprezentativ central era ocupat de salonul mare, flancat de sufragerie și de așa-numitul salon al bărbatului, respectiv camera de biliard. Pe pereți se afla o galerie de portrete ale foștilor proprietari și ale strămoșilor acestora, iar salonul cu pian completa atmosfera unei reședințe în care cultura și muzica ocupau un loc important. Un alt element remarcabil era biblioteca. Sursele literar-istorice locale menționează existența unei colecții de aproximativ 2.000 de volume, între care se aflau și titluri rare. în sala cu pian, potrivit tradiției locale, baronul Bánffy György ar fi compus unul dintre cele mai cunoscute cântece ale sale, intitulat 'Kéknefelejcs'. Și exteriorul reședinței era pe măsura statutului familiei. Curtea fusese amenajată ca parc la sfârșitul secolului al XVIII-lea, după modelul grădinilor engleze, iar arboretumul cuprindea specii valoroase de arbori provenite din Asia de Est. în 1936, Albert Bánffy a vândut castelul Bisericii Reformate din Nușfalău. Decizia a venit în contextul dificultăților de întreținere a proprietăților, accentuate după reforma agrară din 1921. 'în contextul reformei agrare din 1921, lui Albert i-a fost foarte greu să întrețină și castelul din Răscruci, și pe cel din Nușfalău, astfel încât pe ultimul l-a vândut, în 1936, Bisericii Reformate din localitate', a spus Szőnyi Levente. Povestea cumpărării este și ea una care a rămas în memoria comunității. 'Se spune că la vremea respectivă mai multe familii din sat și-au vândut animalele - porci, viței - pentru a dona banii Bisericii Reformate, pentru cumpărarea castelului', a relatat preotul. După cumpărare, reședința nobiliară a primit o nouă viață. A devenit casă de cultură și cinema, fiind unul dintre locurile frecventate de tinerii din sat. După cel de-al Doilea Război Mondial, aici au funcționat, succesiv, o maternitate, un cabinet medical și o școală specială pentru copii cu dizabilități. în 1948, castelul a fost naționalizat. 'Biserica l-a deținut doar până în 1948, când a fost naționalizat și, de-a lungul vremii, a fost folosit ca centru medical și centru pentru copii cu dizabilități. Biserica l-a redobândit în 2008, într-o stare foarte degradată', a precizat Szőnyi Levente. Pentru comunitatea din Nușfalău, restaurarea castelului a fost un proiect așteptat ani la rând. Redobândit de Biserica Reformată în 2008, monumentul a avut nevoie de o intervenție amplă pentru a putea fi din nou deschis publicului. 'Am așteptat 20 de ani ca să putem restaura acest castel și iată că abia acum am reușit. în 2023 am câștigat o finanțare de 1,4 milioane de euro, prin Programul România Atractivă, circuitul Curiilor, finanțat prin PNRR. în 2025 au început efectiv lucrările și le-am terminat acum, în august, în timp record, în doar 16 luni', a precizat preotul reformat din Nușfalău. Restaurarea nu înseamnă doar recuperarea unei clădiri istorice, ci și reintegrarea acesteia în viața comunității și în circuitul turistic. 'Castelul este acum redat în circuitul turistic. Avem aici o expoziție de etnografie, cu piese de peste 100 de ani vechime, un spațiu dedicat familiei Bánffy, cu un pian și un birou, pentru că Gheorghe Bánffy a fost muzician și compozitor. De asemenea, mai avem o expoziție de pictură și o expoziție dedicată poetului maghiar Arany János, originar din Nușfalău. La subsol, în beciurile castelului, este o expoziție de viticultură', a explicat Szőnyi Levente. Pentru localnici, redeschiderea monumentului are o valoare care depășește dimensiunea turistică. 'Reabilitarea castelului este o mare bucurie, nu doar pentru maghiarii din zonă, ci pentru întreaga comunitate și chiar pentru întreg județul, deoarece este singurul castel refăcut integral', a afirmat preotul. Proiectul a beneficiat nu doar de finanțarea prin PNRR, ci și de sprijinul Guvernului Ungariei. 'Este un proiect finanțat prin PNRR, dar și de către guvernul maghiar, care a contribuit cu 400.000 de euro. în total, costurile de restaurare au fost de peste două milioane de euro', a declarat pentru AGERPRES viceprimarul comunei Nușfalău, Fórizs László. Astăzi, Castelul Bánffy nu mai are fastul de altădată, iar urmele deceniilor în care clădirea a avut funcțiuni dintre cele mai diverse fac încă parte din povestea sa. însă tocmai această succesiune de vieți îi conferă o identitate aparte. 'Restaurarea Castelului Bánffy din Nușfalău este un moment important pentru patrimoniul cultural al județului Sălaj. Din perspectiva Direcției Județene pentru Cultură, apreciem în mod deosebit faptul că intervenția a urmărit recuperarea și punerea în valoare a unui monument istoric, cu respectarea exigențelor specifice unei astfel de lucrări. O restaurare de asemenea anvergură presupune nu doar resurse financiare, ci și cercetare, competență profesională, responsabilitate și, nu în ultimul rând, răbdare. Faptul că acest proiect a fost dus la bun sfârșit demonstrează ce poate fi realizat atunci când proprietarul, specialiștii, autoritățile și comunitatea lucrează în aceeași direcție. Pentru Sălaj, fiecare monument recuperat înseamnă o parte de memorie salvată. Dar restaurarea nu trebuie să fie punctul final. Castelul Bánffy trebuie să devină un spațiu viu, deschis culturii, comunității și publicului, iar experiența de la Nușfalău poate constitui un model și un punct de plecare pentru o abordare mai amplă a patrimoniului construit din județul nostru', precizează, la rândul ei, Doina Cociș, directorul Direcției de Cultură Sălaj. Din vechea reședință nobiliară au rămas poveștile familiei Bánffy, legenda 'Braziliei', memoria bibliotecii cu mii de volume, salonul cu pian și parcul de odinioară. Lor li se adaugă, acum, expozițiile care încearcă să lege istoria castelului de istoria comunității. După o perioadă îndelungată în care zidurile au fost martorii degradării și uitării, castelul are din nou un rol public. Porțile sale sunt deschise vizitatorilor de marți până sâmbătă, iar turiștii pot beneficia și de ghidaj. într-un sat în care partea de dincolo de Barcău este încă numită 'Brazilia', Castelul Bánffy reînvie astfel nu doar ca monument al unei epoci nobiliare apuse, ci și ca loc în care memoria locală, patrimoniul și viața comunității se întâlnesc din nou. AGERPRES/(A, AS - autor: Sebastian Olaru, editor: George Onea, editor online: Irina Giurgiu)
BIBLIOTECA AZI/ Brăila: La Chiscani, roboții prind viață lângă povești, semințe și ii românești
Pe holul Bibliotecii Comunale Chiscani se află o bicicletă neobișnuită, care transformă mișcarea în energie electrică și poate fi folosită pentru încărcarea unui telefon. Este invenția copiilor din Clubul CODE Kids al bibliotecii, premiată în 2024 cu locul I la Târgul Național de Știință CODE Kids. Alături se găsesc roboți construiți din piese LEGO, kituri Arduino și calculatoare pe care copiii învață să programeze și să creeze jocuri. Toate acestea arată că, într-o bibliotecă rurală, viitorul poate începe chiar printre rafturile cu cărți. Câțiva pași mai departe, femeile din Atelierul de cusături BiblioIE cos ii și păstrează în fiecare model o fărâmă din istoria satului. Există și o Bibliotecă de Semințe, în care sunt implicate femeile satului și copiii, iar diferite soiuri de flori și legume trec dintr-o grădină în alta. Femeile fac schimb de semințe păstrate în propriile gospodării, iar copiii le plantează în pahare mici, le iau acasă și învață să le îngrijească. Foto: (c) Ecaterina Ignat/AGERPRES în alte zile, mesele din bibliotecă devin spații de lectură, desen și creație, iar poveștile prind culoare, personajele ies din pagini, iar întâlnirile se prelungesc la rugămintea copiilor: 'Doamna, putem să mai stăm un pic?'. Aici, cartea și tehnologia, memoria satului și imaginația copiilor, lucrul de mână și programarea nu aparțin unor lumi diferite, ci cresc împreună. Așa arată cea mai activă bibliotecă rurală din județul Brăila, un loc cu 8.200 de volume, dar cu mult mai multe povești, care oferă lectură și acces gratuit la informație, păstrează tradițiile, îi apropie pe oameni de natură, formează mici inventatori și adună în jurul său o întreagă comunitate. Biblioteca din Chiscani, comună aflată la 12 kilometri de municipiul Brăila, a devenit treptat mai mult decât un spațiu de împrumut al cărților, a devenit un laborator de robotică, un atelier de tradiții și un loc în care oamenii vin să învețe, să se întâlnească și să rămână împreună. *** Povestea acestei transformări a început în 2017, când Fănica Ulidescu a devenit bibliotecar și a găsit un spațiu care avea nevoie de ordine, de culoare și, mai ales, de oameni. 'Când am venit, biblioteca nu arăta așa. Am încercat să îi dau o notă de culoare, am luat cărțile carte cu carte, le-am așezat în ordine și am început să desfășor cât mai multe activități, ca să atrag copiii către bibliotecă. Avem activități și cu persoane adulte. Am vrut ca biblioteca să fie un loc în care oamenii să vină cu drag', a relatat Fănica Ulidescu, pentru AGERPRES. Foto: (c) Ecaterina Ignat/AGERPRES Primul pas pentru a readuce biblioteca în viața comunității a fost apropierea de Școala Gimnazială Chiscani. La începutul fiecărui an școlar este încheiat un parteneriat, iar activitățile îi implică pe elevi începând de la clasa pregătitoare și până la clasa a VIII-a. 'Am mers către școală și avem o colaborare foarte frumoasă. încheiem parteneriat la fiecare început de an școlar și stabilim un program de activități pe care îl respectăm cu toate clasele, de la clasa pregătitoare, până la clasa a VIII-a. Sărbătorim Ziua Culturii Naționale și îl omagiem pe Eminescu, marcăm Ziua Internațională a Cititului împreună și Ziua Națională a Lecturii. Cu cei mici citim, povestim și dăm viață, prin culoare, personajelor din lecturile respective', explică bibliotecara. Fondul de carte de la Chiscani este de aproximativ 8.200 de volume din literatura română și universală, literatură pentru copii, istorie, geografie, filosofie, psihologie, sociologie, artă și științe. Publicul beneficiază gratuit de împrumut la domiciliu, consultarea documentelor în sala de lectură, informare bibliografică, acces la internet și materiale audio-video. O parte dintre cărți sunt însă vechi, iar înnoirea fondului reprezintă o muncă permanentă. La aceasta se adaugă înregistrarea volumelor în inventar și introducerea lor, carte cu carte, în catalogul colectiv online. 'Fondul de carte este puțin învechit, dar de la an la an încerc să îl înnoiesc. Când am venit, erau multe cărți foarte vechi, cărți în limba rusă și chiar volume afectate de mucegai, iar o parte au fost casate. Acum am primit din nou bani pentru achiziții și trag tare să cumpăr și să înregistrez cărțile. Este un volum mare de muncă, însă mă concentrez foarte mult pe activități, pentru că prioritatea sunt copiii', spune Fănica Ulidescu. *** Cea mai spectaculoasă schimbare s-a produs în 2019, când Biblioteca Comunală Chiscani s-a alăturat proiectului național CODE Kids, inițiat de Fundația Progress. Copiii cu vârste între 10 și 14 ani învață gratuit programare și dobândesc cunoștințe din domeniile științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii. Biblioteca are grupe de începători și avansați, iar copiii lucrează pe calculator, folosesc platforma Scratch pentru a crea jocuri și a da viață personajelor, dar trec și la partea practică, unde construiesc proiecte cu ajutorul kiturilor Arduino. Un semafor, o mini-stație meteo sau o bicicletă care generează energie electrică pornesc de la ideile lor și prind formă chiar în bibliotecă. Foto: (c) Ecaterina Ignat/AGERPRES Fănica Ulidescu îi coordonează, deși recunoaște cu naturalețe că nu este informatician și că, uneori, procesul de învățare funcționează în ambele sensuri. 'Eu sunt coordonatorul și avem susținere metodologică din partea colegilor de la Biblioteca Județeană 'Panait Istrati', iar ajutorul lor contează foarte mult. Nu sunt informatician de profesie și sunt lucruri care mă mai depășesc uneori, dar învăț sau solicit ajutor. învăț odată cu ei și poate că ei sunt mai isteți și învăț și eu multe lucruri de la ei. Important este să nu ne oprim atunci când nu știm ceva', mărturisește bibliotecara. Foto: (c) Ecaterina Ignat/AGERPRES Programul se desfășoară pe parcursul a doi ani: în primul an, copiii fac parte din grupa de începători, iar în cel de-al doilea ajung la nivelul avansat. în fiecare primăvară sunt recrutați noi participanți, astfel încât generațiile se succed, iar unii dintre absolvenți se întorc pentru a-i sprijini pe cei mai mici. Rezultatul cel mai important a venit în noiembrie 2024, când echipa Development Outlet a Bibliotecii Comunale Chiscani a câștigat Premiul I la Târgul Național de Știință CODE Kids, organizat la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica București. Proiectul 'BikeSense: Monitorizarea Sănătății prin Mișcare' folosește o bicicletă pentru a produce energie electrică și propune, în același timp, un mod activ și util de petrecere a timpului. Foto: (c) Ecaterina Ignat/AGERPRES 'La târgul regional, copiii primesc piese dintr-un kit Arduino și creează pe loc un proiect, iar cele mai bune echipe merg mai departe. Pentru etapa națională au la dispoziție mai mult timp și pregătesc un proiect de amploare. în 2024 am câștigat premiul cel mare cu bicicleta care generează curent electric și pe care o avem acum pe hol. Premiul, în valoare de 4.000 de lei, s-a concretizat într-o imprimantă 3D foarte utilă pentru bibliotecă', explică Fănica Ulidescu. Proiectul premiat a pornit de la o bicicletă veche, pe care familia unuia dintre copii nu o mai folosea, iar transformarea ei într-un dispozitiv capabil să producă energie a mobilizat întreaga comunitate din jurul bibliotecii. Foto: (c) Ecaterina Ignat/AGERPRES 'Bicicleta a fost adusă de Anton Ștefan, unul dintre copiii care au participat la proiect, și nu mai era folosită de frații lui mai mici. Am recondiționat-o, am vopsit-o, i-am schimbat cauciucurile, iar copiii au montat dispozitivul care permite producerea curentului electric prin pedalare. Soțul uneia dintre doamnele de la Atelierul de cusături ne-a ajutat și a realizat suportul metalic, pentru că trebuia sudat. A meritat tot efortul, pentru că proiectul a câștigat premiul cel mare', povestește Fănica Ulidescu. Performanța nu s-a încheiat odată cu primirea premiului. Cei doi copii care au lucrat la proiect au finalizat ciclul CODE Kids, dar au continuat să vină la bibliotecă în calitate de voluntari, iar unul dintre ei s-a înscris în comunitatea Alumni a programului și a ajuns să interacționeze cu biblioteci și coordonatori din întreaga țară. *** Performanța obținută în 2024 cu bicicleta care produce curent electric nu a rămas un rezultat izolat. Un an mai târziu, în 2025, copiii din Chiscani au revenit la Târgul Național de Știință CODE Kids de la București, unde au câștigat Premiul Best Pitch - locul I cu proiectul 'EcoHabitat -Gospodăria viitorului'. Fănica Ulidescu spune că reușita premiilor obținute se datorează atât muncii depuse în bibliotecă, cât și talentului copiilor de a vorbi cu încredere despre ceea ce construiesc. 'în 2025 am obținut locul I la Best Pitch, pentru cel mai bun discurs de prezentare, cu proiectul 'EcoHabitat - Gospodăria viitorului'. Am fost la București, iar copiii au fost foarte apreciați pentru felul în care și-au prezentat proiectul. Iunis Dumitrașcu este foarte bun pe partea de discurs, a vorbit și în deschiderea Târgului Național și a reușit să transmită foarte bine ideile echipei. Sunt norocoasă că am copii talentați, care muncesc, capătă încredere și apoi se întorc la bibliotecă pentru a-i ajuta și pe ceilalți', a declarat, pentru AGERPRES, bibliotecara Fănica Ulidescu. Foto: (c) Ecaterina Ignat/AGERPRES Primele rezultate importante au venit în 2022, când copiii de la Clubul CODE Kids al Bibliotecii Comunale Chiscani au realizat o mini-stație meteo capabilă să măsoare temperatura și umiditatea aerului dintr-o încăpere. Proiectul a primit Premiul 'Best Use of Tech' - cea mai bună utilizare a tehnologiei și a atras atenția presei naționale, fiind prezentat în cadrul emisiunii iLikeIT de la Știrile PRO TV. Copiii își propuneau să dezvolte dispozitivul prin adăugarea unui ventilator și a unui senzor care să poată porni sau opri automat o centrală electrică. Biblioteca și-a extins experiența și prin participarea la competiția FIRST LEGO România, unde copiii au construit un robot și diferite dispozitive cu ajutorul cărora au îndeplinit misiuni pe o hartă specială. Foto: (c) Ecaterina Ignat/AGERPRES Pentru ca toate aceste performanțe să fie posibile, vechile calculatoare primite prin programul Biblionet au fost înlocuite treptat. Biblioteca dispune acum de patru calculatoare și un laptop, alături de imprimantă, proiector și videoproiector, iar alte două calculatoare complet echipate au fost primite prin donație. Fănica Ulidescu subliniază că dezvoltarea proiectelor și participarea copiilor la competiții nu ar fi fost posibile fără sprijinul administrației locale. Foto: (c) Ecaterina Ignat/AGERPRES 'Avem susținerea doamnei primar și a Consiliului Local Chiscani, dacă dumnealor nu ar fi deschiși către ceea ce facem, nu aș putea realiza toate aceste lucruri. Vedem și în județ, și în țară, câte biblioteci sunt închise sau câte piedici întâmpină. Dacă nu ai măcar un dram de susținere financiară, nu poți să funcționezi, oricâtă deschidere și dorință ai avea', spune bibliotecara. *** în timp ce copiii descoperă lumea programării, femeile din comunitate păstrează vie o formă de cunoaștere transmisă din generație în generație. La Atelierul de cusături BiblioIE, organizat o dată la două săptămâni, femeile din sat lucrează acasă, apoi vin la bibliotecă pentru a-și arăta creațiile, a schimba modele și a cere sfaturi. Unele dintre femei au cusut deja peste zece ii. Se inspiră din cărți de specialitate și din experiența atelierului organizat de Biblioteca Județeană 'Panait Istrati', iar lucrările lor sunt prezentate în expoziții și în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Universale a Iei. Foto: (c) Biblioteca din Chiscani 'Doamnele știu deja ce au de făcut, cos acasă, iar aici vin și împărtășesc ceea ce au lucrat. își arată progresul, se sfătuiesc și se inspiră unele de la altele, dar și din cărțile de specialitate. Sunt în general pensionare, iar una dintre doamne a cusut peste zece-douăsprezece ii. Avem șabloane, fotografii și un album cu o parte din activitatea lor', spune bibliotecara. Pentru a scoate tradiția din vitrine și a o apropia de copii, biblioteca lucrează cu Școala Gimnazială Chiscani, Muzeul Brăilei 'Carol I' și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. Expozițiile au fost amenajate inclusiv în foișorul din curtea școlii, printre baloți de paie și obiecte rustice, astfel încât ia și cusăturile tradiționale să fie prezentate în atmosfera satului din care provin. Foto: (c) Biblioteca din Chiscani Prin proiecte precum 'Caloianul' și 'Amintiri și tradiții din satul brăilean de odinioară', copiii descoperă obiceiuri, meșteșuguri și fragmente din istoria locului, alături de muzeografi, profesori și membrele atelierului BiblioIE. Biblioteca devine astfel puntea dintre generațiile care păstrează memoria satului și cele care trebuie să o ducă mai departe. *** în Biblioteca din Chiscani nu există doar fișe de lectură, ci și plicuri cu semințe de flori și legume, adunate în cadrul proiectului 'Biblioteca de Semințe'. Inițiativa a început alături de femeile de la atelierul de cusături și prinde viață mai ales primăvara și toamna, când membrele comunității își oferă unele altora soiurile păstrate în propriile grădini. Schimburile au depășit granițele comunei, iar semințele au circulat între bibliotecari din mai multe localități ale țării. Pentru copii, proiectul a devenit o lecție practică despre natură, răbdare și responsabilitate, dar și despre bucuria de a vedea crescând o plantă îngrijită chiar de ei. Foto: (c) Ecaterina Ignat/AGERPRES 'Primăvara și toamna, doamnele fac schimb de semințe din grădină, de flori, de legume și de tot felul. Dacă eu am o plantă pe care tu nu o ai sau un soi care este pe cale de dispariție, îl dăm mai departe și astfel îl păstrăm. La una dintre activități am pregătit păhărele, am cumpărat pământ de flori, iar copiii au plantat semințele. Le-au luat acasă, le-au îngrijit și s-au bucurat de o plantă semănată chiar de ei', povestește Fănica Ulidescu. *** Biblioteca participă și la proiectul național 'Prietenie pe o sfoară', prin care copiii citesc o carte, află informații despre autor, colorează personajele și trimit cele mai reușite lucrări Bibliotecii Județene 'George Barițiu' din Brașov. De asemenea, prin proiectul 'Orașul meu, orașul tău, comuna mea, comuna ta', elevii desenează obiective și locuri reprezentative din comunitate, de la Dunăre până la atracțiile comunei, iar lucrările sunt jurizate și premiate. Alte inițiative, precum 'Școala de bani din bibliotecă' și proiectele dedicate fetelor din mediul rural, completează oferta educativă din Chiscani. Prin programul 'Punguța cu două cărți', copiii cu vârste între zero și trei ani din familii vulnerabile primesc gratuit cărți viu colorate, pe care le pot descoperi împreună cu părinții încă din primii ani de viață. Foto: (c) Biblioteca din Chiscani în spatele activităților, al concursurilor și al premiilor se află însă numeroase ore de pregătire. Când se apropie un târg național, Fănica Ulidescu vine la bibliotecă și sâmbăta sau rămâne după program, adaptând întâlnirile la orarul copiilor. în același timp, se ocupă de achiziția și inventarierea cărților, de proiecte, parteneriate și toate activitățile curente ale unei biblioteci comunale. 'Iubesc copiii și pur și simplu fac totul cu drag, iar ei simt lucrul acesta. De multe ori terminăm activitatea și mă întreabă: 'Doamna, putem să mai stăm un pic?'. Mai stăm cât simt ei nevoia, pentru că vin aici și ca să socializeze, iar după activități avem și jocuri de societate. Energia noastră bună atrage oamenii aici', punctează Fănica Ulidescu. în timp ce vorbim despre rolul bibliotecii, o bunică intră împreună cu nepoata sa, Alexandra, elevă în clasa a II-a și premiantă, pentru a împrumuta cărți. Femeia spune cu mândrie că o îndrumă spre lectură și cunoaștere, convinsă că fiecare lucru învățat o ajută să se dezvolte. 'Biblioteca este minunată, pentru că dezvoltă copiii, vorbirea lor și îi ajută să cunoască tot ce este frumos și bun pe lume. Eu, ca bunică, îmi îndrum nepoata spre bibliotecă și spre cunoaștere. Dacă nu înveți, cum să te dezvolți? îi spun mereu că, dacă vrea să aibă cultură generală, aici găsește și enciclopedii foarte frumoase', povestește bunica Alexandrei. Foto: (c) Ecaterina Ignat/AGERPRES în Biblioteca Comunală Chiscani, viitorul nu a înlocuit trecutul, roboții își găsește locul lângă ia cusută de mână, imprimanta 3D stă aproape de rafturile cu povești, iar semințele vechi din grădinile satului sunt împărțite acelorași copii care învață să programeze. Este imaginea unei biblioteci rurale care a înțeles că, pentru a rămâne vie, trebuie să păstreze cartea în centrul său, dar să deschidă în jurul ei cât mai multe drumuri către cunoaștere, iar la Chiscani, aceste drumuri duc deopotrivă spre lectură, tehnologie, tradiție și oameni. AGERPRES / (A - redactor: Ecaterina Ignat, editor: Marius Frățilă, editor online: Irina Giurgiu)
REPORTAJ Tulcea: Cotele scăzute ale Dunării favorizează turismul lent sau sustenabil
Cotele scăzute ale Dunării favorizează turismul sustenabil, realizat cu bărci fără motoare sau cu motoare de capacitate redusă care nu afectează ecosistemele, coloniile de pelicani din Deltă putând fi văzute mai des pe canalele rezervației, iar vizitatorii reușind astfel să admire păsările de la distanțe tot mai mici. Directorul unei agenții de turism care promovează turele de observare a păsărilor și cele dedicate pasionaților de fotografie, Iliuță Goean, a declarat, pentru AGERPRES, că nivelul scăzut al fluviului nu afectează turismul și că niveluri atât de scăzute au mai fost și în anii precedenți. 'Avem un nivel de vară, s-a mai întâmplat și a fost apa și mai jos de atât. Mergem pe canale și lacuri cu bărci mici, cu motoare mici. Nu avem probleme. Ne putem desfășura activitatea. Sunt chiar mai multe păsări, pentru că s-au concentrat pe lacuri și canale rămase deschise', a precizat Goean. El a mai spus că migrația păsărilor a început anul acesta încă din luna iulie. 'Sunt schimbări foarte vizibile în migrația păsărilor. A început mult mai devreme. Și de câțiva ani se întâmplă acest lucru. Acum, pot fi văzute mult mai multe specii. Nimeni nu a spus clar de ce se întâmplă asta, dar, cel mai probabil, schimbările climatice au adus aceste modificări', a menționat directorul agenției de turism. Printre turiștii care au vizitat zilele trecute inclusiv Delta Dunării s-a aflat și cehul Petr Tlapak, care a venit pe afluentul Morena al Dunării până în rezervație cu un caiac pe care l-a făcut singur din lemn, în ultimii trei ani, el mergând în excursia din Deltă alături de alți doi prieteni care au participat la Turneul Internațional al Dunării (TID). 'La început, mi-a fost teamă că nu o să reușesc să ajung aici cu el, dar acum are doar câteva mici zgârieturi. Pe Dunăre am putut vedea mai multe zone nisipoase, pentru că nivelul este scăzut. Am putut să ne odihnim pe aceste plaje. în Deltă, am văzut mulți pelicani, iar cineva din TID mi-a spus că este neobișnuit ca pelicanii să fie și pe canale', a afirmat Petr Tlapak, inițiator al proiectului 'Mica Amazonie', din Cehia. El s-a arătat nemulțumit de faptul că a văzut pescari care scoteau foarte mult pește din apă, dar și-a exprimat convingerea că natura are capacitatea de a se regenera. Alte persoane care și-au terminat zilele trecute sejurul de șase nopți în Sulina spun că au mâncat preparate din pește foarte bune. 'Noi am mai fost în Sulina și revenim aproape în fiecare an. E mai multă liniște și nu e agitația din alte zone ale litoralului. Am primit RO-ALERT, dar nu ne-a deranjat. Pentru noi, storceagul a fost extraordinar. La felul al doilea, am luat tot pește. N-am mâncat caras, pentru că ne-au spus că, fiind tot în mâl, miroase a mâl și nu ne-au oferit', a afirmat Petre Gheorghe, din județul Dâmbovița. Nivelul scăzut al apei din rezervație nu a împiedicat nici desfășurarea competiției de lotci cu vele din satul Sarichioi, aflat pe malul complexului Razelm-Sinoe, așa încât unii pescari și familiile lor au lăsat uneltele la uscat și s-au întrecut cu turiști sau prieteni ai zonei. 'Ne-am decis să participăm anul acesta, pentru că anul trecut verișorii noștri au luat locul I și ne-au inspirat. Cursa a fost destul de grea, pentru a început vântul și nu ne-am mai putut redresa pe o curbă, apoi am tăiat ultima geamandură (în sensul că nu au mai depășit geamandura conform regulamentului - n.r.) și nu am mai ajuns la final. Vom mai încerca și anul viitor cu aceeași echipă', au afirmat Andrei și Ioan Tit, care au făcut echipă împreună cu membrii familiei. Pentru persoanele mai în vârstă, cursa a fost și mai dificilă, pentru că unele bărci începute în atelierul de marangozerie din Muzeul Satului Pescăresc nu au fost finalizate. 'A fost o cursă grea, că a intrat apa în barcă. Nu a fost călăftuită și nici vopsită. (...) Anul acesta, nu mai e pește. Autoritățile ar trebui să facă decolmatări și să lase Periboina deschisă, să circule apa în complex toată iarna. Anul trecut, nu era apa așa', a menționat Anatol Agafon, arătând spre malul complexului. Spre deosebire de anii trecuți, pe malul lacului Sarichioi sunt tot mai multe bărci din lemn trase pe uscat, în fața unei taverne în care preparatele de pește atrag foarte mulți vizitatori. 'Anul 2026 nu a fost favorabil neapărat pentru evenimentele din zona culturală, că sectorul acesta din România este și așa slab dezvoltat, iar în contextul în care nu au existat finanțări nerambursabile, ne-am gândit să nu-l mai facem, dar am primit sprijin de peste tot, necondiționat. Mesajul regattei este acela de a recupera o tradiție, a bărcii cu vele, de încercare a unei educații pentru cei mici, ceva ce poate eu nu am avut, deși au am avut o educație foarte bună, dar în 2026 lucrurile sunt diferite, iar conștientizarea poluării trebuie să existe, trebuie să avem timp liber de calitate petrecut cu cei dragi, astfel încât și localnicii să câștige', a declarat co-organizatorul Regattei Nod în papură, Alexandru Onofrei. El le-a mulțumit inclusiv deținuților din Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță din Tulcea pentru participarea la un atelier de recondiționat bărci din lemn, dar și organizatorilor unor ateliere de croitorie din municipiu pentru că au cusut velele necesare bărcilor cu care au concurat cele 11 echipaje participante la evenimentul găzduit la finalul săptămânii trecute de satul Sarichioi. 'Cred că Ivan Patzaichin s-ar fi bucurat să vadă ce se întâmplă aici, pentru că cel mai mult îl preocupa ideea de cine duce mai departe ceea ce el iubea atât de mult, tradiția lipovenească, tradiția gastronomică și, mai ales, oamenii cu care se înconjura și pe care-i prețuia, indiferent din ce sat erau, indiferent de ce naționalitate erau, indiferent de ce religie erau. El avea acest respect pentru oameni și, din acest motiv, ei îl iubeau și își aduc aminte de el astăzi', a declarat în timpul festivității de premiere a regattei Nod în papură, cofondatorul asociației Ivan Patzaichin-Mila 23, Teodor Frolu, în ziua în care s-au împlinit cinci ani de la moartea lui Ivan Patzaichin. Potrivit unei postări publicate pe pagina de Facebook a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării, nivelurile scăzute ale apei din rezervație îi ajută pe specialiști să colecteze date esențiale pentru a înțelege hidrodinamica, transportul de sedimente și distribuția acestora pe brațele fluviului către deltă, analizele fiind realizate cu echipamente performante, achiziționate prin diferite proiecte derulate la nivel european. în ultimele două luni, Dunărea a fost aproape de cel mai mic debit istoric din ultimii 30 de ani și, după unele surse, ar fi coborât sub nivelul acesta de mai multe ori, potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), în condițiile în care cel mai mic debit înregistrat de Dunăre a fost în anul 1985, când aceasta avea la intrarea în țară 1.400 metri cubi pe secundă (MC/s). Prognoza pentru această săptămână arată că debitul Dunării la intrarea în țară va scădea până la 1.400 de mc/s, situându-se mult sub media multianuală a lunii septembrie. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lãzãroiu) Foto: Luisiana Bîgea/AGERPRES
REPORTAJ/Buzău: Înscris la 9 ani în clasa I pentru că părinții nu au avut bani de haine; zeci de copii, la limita sărăciei
Mulți copii din municipiul Buzău își împrumută hainele sau încălțămintea pentru a merge la școală, în situația în care părinții lor nu dispun de resursele financiare necesare pentru un trai decent, un băiat fiind înscris în clasa I după împlinirea vârstei de 9 ani din cauza lipsei banilor necesari pentru achiziționarea articolelor vestimentare necesare. Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES La câțiva pași depărtare de clădirea Inspectoratului Școlar Județean și câteva sute de metri de centrul orașului unde se află sediul Primăriei Municipiului Buzău, pe strada Alexandru Marghiloman stau ascunse și înghesuite, după niște porți metalice înalte, case, barăci și construcții în care locuiesc familii cu zeci de copii. Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES în timp ce o parte dintre părinți își spală la lighean încălțămintea, femeile întind rufele pe sârme, bat câte un covor și își supraveghează copiii care se joacă în curte cu câte o minge, privesc la câte o revistă, fac forme din plastilină sau își împart câte o bicicletă. Condițiile în care locuiesc sunt greu de imaginat. Doar o parte dintre familii sunt racordate la curentul electric, iar curtea în care se regăsesc laolaltă casele nu este asfaltată. Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES începerea noului an școlar stă sub semnul lipsurilor pentru majoritatea celor care locuiesc aici și își trimit copiii la școală, în situația în care nu au, de cele mai multe ori, bani pentru rechizite sau un pachețel pus în ghiozdan. Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES 'Sunt zece familii, fiecare are câte unu, alții doi, alții au trei copii, în jur de 20. Este foarte greu pentru toată lumea cu școala, dar trebuie să trăim. Pe a mea o duc la grădiniță și ăștia care sunt mai mari de șase, șapte ani, opt ani, se duc la școală. Ne chinuim, nu avem tot ce ne trebuie. Avem curent, dar nu toți, sora mea a tras de la mama mea lumină. Ne ajutăm unul pe altul și asta e viața noastră, ne chinuim. Avem, dar nu avem de toate. Am avea nevoie de ghiozdane, rechizite, sunt foarte scumpe. Ne trebuie 600-700 de lei pentru școală cel puțin și eu muncesc pe 2.000 de lei pe lună. Nu avem condiții, zici că suntem în pădure, nu-i asfalt, nu-i nimic', a declarat, pentru AGERPRES, Nicolae Ghinea. Tot pe strada Alexandru Marghiloman, o altă intrare, aceeași poveste. Familiile care trăiesc la mică distanță de Piața Daciei, loc de promenadă al municipiului Buzău, își împart timpul între treburile casnice și supravegherea copiilor. Când și când, monotonia și rutina mai sunt întrerupte de câte o țeavă de apă care se sparge și riscă să inunde curtea. Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES 'Am trei copii, cea mare clasa I, cea mică-i la grădiniță și ăsta micul să-l dau și pe el la grădiniță acum. Suntem aici în 50 de metri, trei copii și doi adulți. Vă dați seama că ne vine greu să cumpărăm și rechizite, haine, și pachete în fiecare zi. Trebuie să ne acomodăm. Ar trebui să sprijine copiii, să le facă o alocație mai mare, să le dea și lor un ajutor să continue școala, că le e greu să continue școala, uite, un pix e 5 lei, un caiet e 7 lei, le mai strică, se joacă, să le dea rechizite, să le dea și lor un ajutor acolo, pachetul lor la școală măcar. Lucrez și nu ne ajungem, iau 4.000 de lei pe lună și nu mă ajung cu nimic. Montez panouri solare. Avem utilități, dar sunt scumpe', a precizat, pentru AGERPES, Ioniță Alexandru. Din zona aflată în proximitatea centrului municipiului Buzău, urmărind strada Transilvaniei, se poate ajunge pe Aleea Grădinilor unde, pe o suprafață de câteva sute de metri pătrați, trăiesc tot câteva sute de oameni, cu zeci de copii. O parte dintre familii sunt beneficiare ale venitului minim garantat, alții muncesc cu ziua pentru a câștiga o sumă de bani necesară traiului zilnic. Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES Cu toate că beneficiază de apă potabilă, locuințele nu sunt racordate la canalizare pentru că nu există o astfel de rețea. Sunt zeci de copii care trăiesc în pragul sărăciei și merg la școală neavând la dispoziție strictul necesar - o haină, încălțăminte nouă și un ghiozdan plin cu rechizite. Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES Unul dintre copii a fost dat la școală abia la vârsta de 9 ani, din cauza lipsurilor cu care s-a confruntat familia. 'Am 8 copii, o parte dintre ei merg la școală, unii la muncă, merg cum mine la muncă în Piața centrală. Eu muncesc la piață, car un bax de roșii, de castraveți, ce au oamenii nevoie, 10 lei, 5 lei, cum dau oamenii acolo. Patru copii am la școală, nu am bani de rechizite, crede-mă că n-avem. Am în clasa I, a II-a, a III-a și a VI-a. Cel de 9 ani merge în clasa I, n-am avut haine, n-am avut ce trebuie. Suntem amărâți, aici stau 8 copii, eu și soția, încă avem de reparat și este greu', a precizat, pentru AGERPRES, Anton Manole. Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES De cele câteva sute de suflete care locuiesc în cele două zone ale municipiului Buzău se îngrijește, în măsura posibilităților și a atribuțiilor, unul dintre consilierii locali ai municipiului Buzău. 'Am văzut familii care trăiesc la limita existenței. Oameni care, din diferite motive, au ajuns în această situație și care au nevoie de un sprijin al administrației. Direcția de Asistență Socială face tot posibilul să facă față, dar cazurile sunt în număr foarte mare și cred că trebuie analizată foarte bine această situație de integrare a acestor oameni și acestor familii, ținând cont că au câte șapte, opt copii. Sunt familii cu copii care sunt premianți și ați văzut în ce condiții, n-au bani de pachet, n-au bani de haine, își iau încălțămintea de la frate la frate și îmbrăcămintea să poată să meargă pe rând', a declarat, pentru AGERPRES, consilierul local Silviu Roșioru. Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES El atrage atenția că familiile defavorizate din municipiul Buzău au nevoie de mai mult sprijin, cu precădere de utilități și de locuințe sociale care le-ar putea oferi condițiile propice de integrare. 'Prima urgență este construirea de case sociale, nu este o investiție foarte mare. Au fost proiecte, au fost finanțări care au trecut pe lângă noi și nu am dat atenție acestor bani europeni. Gândiți-vă că s-ar putea face 300-400 de locuințe sociale, am putea cât de cât să aducem la liman această situație dezastruoasă pentru aceste familii. Nenorocirea este că, ați văzut, au apă, nu au canalizare. Au toaletele în curte, se spală la lighean, neavând canalizare, spală la mână. Este dureros ceea ce se întâmplă. Nu este posibil și urgent trebuie tras un semnal de alarmă ca administrația să dea o atenție sporită acestor oameni năpăstuiți', a mai precizat alesul local. Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES Primăria Buzău a alocat, în acest an, 2,1 milioane de lei pentru a oferi ghiozdane și rechizite unui număr de peste 13.000 de elevi. 'Toți copiii care sunt la grădiniță sau la școală, fără excepție, primesc acest ghiozdan. Dacă sunt înscriși într-o formă oficială, grădiniță, clasele 0-IV, clasele V-VIII, primesc. Sunt peste 12.000 de ghiozdane pe care le distribuim. Marea majoritate dintre beneficiari nu sunt într-o situație bună', a declarat pentru AGERPRES, primarul Constantin Toma. Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES La nivelul județului aproximativ 44.000 de copii au debutat în noul an școlar, 3.300 dintre ei fiind înscriși la clasa I. AGERPRES/(A - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
REPORTAJ/Tulcea: Turismul specializat din Delta Dunării a crescut cu cel puțin 15% față de anul trecut
Numărul turiștilor care vin în Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD) pentru a observa păsările, pentru a face mișcare în aer liber, cu caiacul și cu bicicleta, dar și pentru fotografii de natură a crescut anul acesta cu cel puțin 15% față de anul trecut, în ciuda numeroaselor mesaje RO-ALERT transmise de autoritățile române populației din zona transfrontalieră, pe fondul atacurilor Rusiei împotriva Ucrainei, estimează operatorii din turismul specializat. Directorul unei agenții de turism care oferă tururi de fotografie în natură și de observare a păsărilor din RBDD, Iliuță Goean, a declarat pentru AGERPRES că turismul de leisure a suferit anul acesta, în rezervație, din cauza numeroaselor mesaje RO-ALERT și a unei informări defectuoase a populației. 'Pe partea de turism de leisure, acele știri ba că a secat Dunărea și că nu se mai poate face nimic, ba că pică drone toată ziua în Deltă nu ne-au făcut bine deloc. Cel mai rău e cu mesajele RO-ALERT. Că mai vezi avioanele trecând, că mai auzi în depărtare (...) o explozie este altceva, dar să primești patru, cinci mesaje RO-ALERT în trei, patru ore este șocant pentru clienții care nu știu de ce vin aceste mesaje. Mulți turiști au plecat, că nu au găsit nicio explicație clară pentru ce înseamnă că vor cădea obiecte din cer. Nici nu au vrut să asculte explicații. Când omul a intrat într-o panică generală, logica nu mai funcționează', a explicat Iliuță Goean. El a mai arătat că scăderea nivelului apei în rezervație îi avantajează pe turiștii care vor să vadă pelicani, în condițiile în care coloniile de păsări se strâng în lacurile și pe canalele circulabile și a menționat că turismul specializat pentru fotografii de natură și observarea păsărilor pare să crească, chiar dacă sezonul migrației de toamnă a păsărilor nu s-a încheiat. 'Noi preferăm turiștii care chiar știu ce caută în Deltă, care caută cu adevărat să fie aproape de natură. Din păcate, în ultima vreme oamenii preferă să meargă în bărci rapide, acoperite, iar eu nu înțeleg de ce au venit. Ascultă muzică în timpul excursiei. Noi nu ne dorim acest gen de clienți, pentru că vrem să oferim o experiență autentică și de aceea ne orientăm foarte mult pe turismul specializat, care a înregistrat o creștere', a menționat managerul agenției de turism. Reprezentantul unei societăți care oferă, de asemenea, tururi ale Deltei cu bicicleta și caiacul, Călin Ene, a amintit că vizitatorii RBDD care ajung în zonă pentru asemenea activități sunt în special străini și că ei au dat startul sezonului turistic în zonă. 'Când ne vine RO-ALERT-ul, zicem 'Doamne, dă să fie dronă, nu furtună'! Când e furtună, nu ieșim pe apă, când sunt drone, ieșim, că sunt în fiecare zi. Mai primim atenționări și de furtună, nu doar de dronă. Am văzut o filmare de departe a unei drone la Sulina, dar dronele sunt mai rare decât pelicanii. Nu am găsit în Deltă niciun fragment de dronă. Cine vrea rating de ora 5:00 găsește drone. E senzațional să găsești o dronă. Stolul de pelicani e pistol cu apă, dar când vezi o bucată de dronă... asta e senzația momentului', a mai spus Călin Ene. Cei doi agenți economici estimează o creștere a turismului specializat cu cel puțin 15% față de anul trecut. 'Vorbim de oameni de un alt nivel, cu o altă experiență. Dacă le explicăm de ce vin mesajele RO-ALERT, ei înțeleg. Sunt dispuși să-și asume niște riscuri pentru a vedea sau fotografia păsări. Cu turiștii de leisure este cu totul altceva. Ei vor să stea relaxați', a menționat managerul Iliuță Goean. în același timp, la granița cu războiul declanșat de Rusia, în fostul lagăr comunist din Periprava, fundația Rewilding România încearcă să transforme zona din punct de vedere social, dar și cultural, în contextul în care zona transfrontalieră RBDD, cu suprafețe din Republica Moldova, România și Ucraina, este unul din peisajele promovate la nivel internațional de Rewilding Europe, în context 'peisajul' însemnând de fapt biotop. 'Avem un parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România și am editat deja o broșură în demersul de recuperare a memoriei. Istoric, acolo era o zonă de inundație, foarte bogată biotopic. Construcția digurilor a creat sedimente aluvionare, a mărit suprafața de dune care în sine sunt un biotop interesant, dar avem și specii invazive, cum ar fi răchita, măslinul rusesc. Pentru această renaturare, este nevoie de prezența umană. Avem deja un inginer piscicol și încercăm să refacem biotopul de jos în sus. Ambiția noastră este să creăm o piscicultură pe baza unui circuit natural al apei, cât se poate de mult, din care să profite comunitatea, să revigorăm cumva zona și să creăm acolo un hub științific, cultural și de renaturare socială', a declarat reprezentantul fundației Rewilding România, Alec Bălășescu. Foto: Luisiana BIGEA / AGERPRES FOTO Proiectul realizat cu o firmă de specialitate din Olanda, cu un portofoliul cu lucrări în întreaga lume, vizează atât păstrarea digului construit de foștii deținuți ai lagărului din Periprava, cât și amenajarea unui laborator de analiză a apelor. 'Avem legături cu comunitatea și vrem să facem un laborator de analiză a apei pe stil cetățenesc, în care să învățăm copiii cum să facă analiza apei. Avem concursul primăriei CA Rosetti. Școala din satul Periprava fiind acum închisă, vom avea o sală pe care o vom folosi pentru acest laborator și, în același timp, vom construi o toaletă în interiorul școlii', a mai spus Bălășescu. în contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, el a recunoscut dificultatea demersului. 'Exploziile se aud, iar dacă ieși noaptea, se și văd. Se aud antiaerienele, se aud dronele, dar nu în fiecare noapte. Nu este ca în filme, nu e intensitate, dar când se aud și tremură pământul, câteodată, mai ales când sunt bombardamente la ora 2:00 - 3:00, noaptea, te trezești și apoi e mai greu să readormi. (...) Există și Rewilding Ukraine. Lucrăm împreună la proiecte, avem același lider la nivel central, discutăm foarte mult, face schimb de experiență și viziunea noastră este 'bine pentru natură, bine pentru om'', a conchis reprezentantul fundației Rewilding România, Alec Bălășescu. Cu o suprafață totală de 5.800 de kilometri pătrați, Delta Dunării este recunoscută ca fiind cel mai tânăr pământ al Europei, iar o parte din aceasta se regăsește în Ucraina, suprafață administrată de Rezervația Biosferei Dunărea din țara vecină. Delta Dunării a fost declarată Rezervație a Biosferei în cadrul programului UNESCO în anul 1990, după ce Guvernul României a adoptat o hotărâre în acest sens. în anul 1999, delta din România și Ucraina a fost inclusă în rețeaua internațională a rezervațiilor biosferei transfrontaliere, potrivit datelor furnizate de Administrația RBDD, ulterior acestui an autoritățile făcând demersuri pentru ca rezervația Prutul de Jos, din Republica Moldova, să facă parte din RBDD. De altfel, în cele trei zone din această eventuală rezervație au fost ridicate mai multe fragmente de drone folosite de Rusia în atacurile împotriva Ucrainei. De la începutul acestui an, populația din comunitățile aflate la granița româno-ucraineană a primit mai multe mesaje RO-ALERT decât cele primite în perioada septembrie 2023 - decembrie 2025. în aceste mesaje, autoritățile române îndeamnă populația să-și păstreze calmul și să se adăpostească pentru o perioadă până la 90 de minute, în condițiile care există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Anamaria Constantin, editor online: Ady Ivaşcu)
BIBLIOTECA AZI/Alba: Doar două biblioteci comunale funcționale pe Târnave, la Mihalț și Șona
'Cărțile ne sunt prieteni statornici, ne sunt sfetnici și nu ne contrazic. Cărțile care ne plac sunt și urne de amintiri!', un citat din scriitorul Mihail Sadoveanu, este mesajul care îi întâmpină, încă de la intrare, pe cititorii ce frecventează una dintre cele mai vechi biblioteci comunale din Alba, cea din Mihalț. înființată în 1896, ca Bibliotecă Poporală în cadrul Agenturii ASTREI, instituția a funcționat până în 1924, când a devenit bibliotecă a școlii primare, fiind reînființată ca instituție de sine stătătoare în 1957, a precizat, pentru AGERPRES, Margareta Comșa. Bibliotecar la Mihalț din anul 2006, Margareta Comșa are în fișa postului și atribuții legate de Căminul Cultural. Biblioteca funcționează în incinta acestuia, o clădire reabilitată recent de Primărie printr-o finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență. în prezent, fondul de carte se ridică la 12.840 de volume, de la enciclopedii și dicționare la literatură pentru copii sau cărți de etnografie. în 2025 au trecut pragul bibliotecii 721 de cititori, care au împrumutat 922 de cărți, a menționat Margareta Comșa. Majoritatea cititorilor sunt copii, dar sunt și câțiva pensionari care vin și iau cărți, a adăugat ea. Periodic, aici au loc expoziții tematice, bibliotecara enumerând, printre acestea, cele dedicate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, Ion Agârbiceanu, Mihail Sadoveanu, Marin Preda, Marin Sorescu. Expoziții de carte sunt organizate și de Ziua Culturii Naționale, de Ziua Națională a Lecturii sau de Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret. Astfel de evenimente au loc și la grădinița și la școala gimnazială din localitate. De altfel, anul trecut a fost încheiat un acord de colaborare între Biblioteca Comunală Mihalț și Școala Gimnazială cu clasele I-VIII 'Ion Breazu' și Grădinița cu Program Normal Mihalț, prin care părțile semnatare și-au propus să introducă copiii în lumea minunată a cărților și să le formeze o atitudine pozitivă față de carte. 'în societatea contemporană, tehnica modernă fascinează copilul, îndepărtându-l tot mai mult de ceilalți, de cuvântul scris, de ceea ce ne-a fermecat nouă copilăria - cărțile. în ciuda progresului și a științei, cartea rămâne nemuritoare în educarea și formarea personalității fiecărui om. (...). Copiii stau tot mai mult în fața televizoarelor, a calculatoarelor, iar contactul cu cartea este minim. Sunt copii care, din păcate, nu au cărți acasă', au scris semnatarii acordului - primarul Flavius Breaz, bibliotecara Margareta Comșa și profesoara Maria Florina Comșa. Dincolo de o vizită la sediul bibliotecii cu elevii de la școală și preșcolarii din comună, prin încheierea acestui acord de cooperare se urmărește creșterea dorinței copiilor de a deschide și de a citi cărți, formarea unei atitudini de grijă și respect față de carte, inclusiv prin organizarea unor concursuri de genul cel mai fidel utilizator al serviciilor de bibliotecă, cel mai bun cititor, cel mai bun recitator sau cel mai bun povestitor. Margareta Comșa crede că biblioteca 'este și va rămâne, în orice comunitate, nucleul principal al manifestărilor cu cartea'. Realitatea este însă alta în majoritatea comunelor din Alba. De exemplu, în afara bibliotecii din Mihalț, pe Târnave mai este funcțională o singură bibliotecă comunală, la Șona. Dacă în Cetatea de Baltă, Jidvei, Crăciunelu de Jos, Sâncel sau Valea Lungă nu mai sunt bibliotecari, după pensionarea celor care au activat aici până în ultimii ani, la Șona încă mai există o bibliotecă comunală. Aceasta funcționează într-o clădire aflată în aceeași curte în care se găsește și casa bibliotecarei, într-un spațiu de 32 de metri pătrați. Lucia Crișan lucrează la biblioteca din Șona de 36 de ani, mai exact din 1990. 'Avem un fond de 17.600 de cărți. Cred că e a doua bibliotecă comunală din județ ca mărime ca fond de carte', a menționat, pentru AGERPRES, Lucia Crișan. în ceea ce privește utilizatorii, bibliotecara a precizat că sunt și câteva persoane mai în vârstă, care 'vin cu drag' și împrumută cărți. 'Iau poate două, trei cărți atunci când vin și, cunoscând că sunt persoane serioase, accept să restituie cărțile și după o lună, pentru a avea timp să le citească pe toate', a spus aceasta. Ea a adăugat că, la începutul activității sale, în anii '90, un număr mare de cititori frecventau biblioteca. Pe măsură ce, din motive financiare, fondul de carte nu a mai fost actualizat și mai ales după ce calculatoarele și telefoanele au devenit mai captivante pentru cei mici, și nu numai, decât o carte în format fizic, numărul de cititori s-a redus simțitor. 'Atunci am luat inițiativa să fac ceva frumos pentru copiii din comună, am știut că au nevoie de așa ceva', a spus cea pe care cei mici o numesc 'tanti Luci'. Practic, ceea ce face bibliotecara zilnic, după ora 12:00, de mulți ani, seamănă cu un after-school. 'în calitatea de bibliotecar am avut privilegiul să contribui la educația și la dezvoltarea personală a elevilor, în special cu accent pe cei proveniți din mediile sociale defavorizate. Am avut bucuria ca, în fiecare zi, un număr frumos de copii să treacă pragul bibliotecii, dornici să-și îmbunătățească cunoștințele, să cunoască lucruri frumoase, să-și facă temele, pentru că noi îi susținem pe ei, aici învățăm, scriem, citim, facem temele', a declarat Lucia Crișan. Chiar în ziua în care, fără a anunța în prealabil, am trecut pragul bibliotecii din Șona, am găsit la masa din prima încăpere mai mulți copii, de vârste diferite. Ajunși în clasa a VIII-a, unii dintre ei vin aici chiar de când erau la grădiniță. 'Eu împart copilașii pe grupe. Pe cei mai mici îi iau de la 12:00 la 14:00, iar pe cei mai mari de la 14:00 la 16:00. Lucrez individual cu fiecare copil, în funcție de nevoile și de ritmul de învățare. Le explic pas cu pas temele. Nu las un copil să plece până nu-i explic tema. Am studiat fiecare copil în parte, să vedem la fiecare de ce are nevoie. De exemplu, Iacob e în clasa a VIII-a și vine din clasa I. A învățat să citească, să scrie, inclusiv tabla înmulțirii a învățat-o aici. Am exersat cu el, dar și cu frățiorul lui. Nu știau literele. Am exersat cu ei, au învățat să scrie, să facă adunări, scăderi. Pentru mine e o bucurie la fel de mare ca și pentru părinții lor', a explicat bibliotecara. Iacob, care spune că a învățat să citească aici într-o vacanță de vară, recunoaște că tanti Luci l-a 'învățat mult'. Și Paraschiva, surioara lui, elevă în clasa a III-a, spune că a învățat să citească cu ajutorul bibliotecarei. 'Tanti Luci, și eu pot să citesc', i-a spus fetița bucuroasă bibliotecarei atunci când a reușit acest lucru. Ana Maria, o fată de 15 ani, spune că vine la bibliotecă în fiecare zi de șapte ani: 'Nu exista zi, de când ieșeam de la școală, să nu fi venit. Dacă nu știam la un exercițiu, tanti Luci ne explica cum trebuie să-l facem și apoi îl rezolvam noi perfect. După ce terminăm temele, facem activități împreună, jocuri'. Mai spune că îi place și să citească, pentru că o ajută să-și 'îmbogățească mintea', preferatele ei fiind cărțile despre natură. Și Bella, de 8 ani, a învățat abecedarul și să citească alături de bibliotecară. 'îmi place că tanti Luci ne ajută când avem nevoie la teme', a spus fetița. Elevă în clasa a II-a, Sara, o fetiță care 'desenează foarte frumos', al cărei tată este plecat la lucru în străinătate, vine și uneori stă la bibliotecă până când mama sa ajunge de la muncă. Dorian, ai cărui părinți au murit, 'un copil isteț', elev în clasa a III-a, vine în fiecare zi după școală și își face temele tot la bibliotecă. Fiecare copil are un portofoliu cu ceea ce face zilnic. Ei au și caiete de vacanță. Bibliotecara le citește copiilor povești, iar la final aceștia trebuie să spună care este mesajul transmis de povestitor. 'Le-am insuflat și dragostea de carte, le-am spus ce înseamnă cartea, le-am definit cartea. Cartea este minunea gândurilor strânsă cu trudă și sudoare de către muritorul genial, care rupe din trupul lui să facă lumină. Este doamna lumii, pe care înțelepții timpului au poleit-o cu diamante strălucitoare, menite să ne aducă lumina. Fiecare carte, le-am spus copiilor, reprezintă suferință și izbândă din partea autorului, dar și un mesaj pentru cititori. Fără acest mesaj, cartea nu trăiește. De aceea îi întreb care e mesajul, ce au priceput din povestea respectivă', a spus bibliotecara. Ea a adăugat că s-a dedicat acestui proiect 'cu tot sufletul'. 'Să nu credeți că e chiar așa de ușor cu copiii. Trebuie să ai o responsabilitate mărită. Dar am o mare bucurie atunci când copiii, acum adulți, se reîntorc și vin și mă caută și își aduc aminte cu drag de ce am făcut noi împreună. Pentru mine e o bucurie. împreună am construit ceva, am făcut ceva util. Dăruind, vom dobândi', a încheiat bibliotecara din Șona. Potrivit informațiilor transmise AGERPRES de reprezentanții Bibliotecii Județene Lucian Blaga' Alba, dintre cele 78 de UAT-uri din județ, mai au biblioteci publice puțin peste jumătate dintre ele, aici fiind incluse și cele orășenești. Din cele 67 de comune, mai sunt biblioteci funcționale în general în cele din zona Munților Apuseni și izolat în restul teritoriului, cum ar fi la Fărău, Ighiu și Stremț. Puțini dintre bibliotecarii din județ sunt angajați pe această funcție, cei mai mulți având doar atribuții de bibliotecă. Chiar dacă bibliotecile publice din Alba sunt subordonate metodologic Bibliotecii Județene 'Lucian Blaga', bibliotecarii sunt angajați ai primăriilor. Fiindcă multe dintre biblioteci, inclusiv dintre cele orășenești, au un fond de carte învechit, conducerea Bibliotecii Județene 'Lucian Blaga' a demarat în urmă cu cinci ani un proiect prin care a pus la dispoziția acestora, dar și a unor biblioteci școlare, peste 17.000 de titluri de carte. Bibliotecile respective au primit, în medie, câte 300 de volume, în fapt câte o 'minibibliotecă'. Fiind achiziționate cu fonduri de la Consiliului Județean Alba, cărțile rămân în proprietatea Bibliotecii Județene, fiind date în custodie către bibliotecile beneficiare. în acest an, Raftul Bibliotecii Județene 'Lucian Blaga' în Județul Alba a ajuns la Mănăstirea Dumbrava, unde există un complex social, Școlile Gimnaziale Blandiana și Poșaga și Biblioteca Comunală Râmeț. AGERPRES/ (A, AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu) Foto: MARINELA BRUMAR / AGERPRES