Cultură
Fii informat, rămâi conectat cu realitatea din România
INTERVIU Michael Schmidt: Săptămâna Haferland - un ambasador al Țării Ovăzului, o platformă de promovare pentru antreprenorii locali
A XIV-a ediție a Festivalului Săptămâna Haferland, manifestare care celebrează istoria, cultura și obiceiurile comunității sașilor transilvăneni, începe joi și se va desfășura până duminică în zece sate din Țara Ovăzului - Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Roadeș, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri - sub patronajul președintelui Senatului, Mircea Abrudean, și al fostei gimnaste Nadia Comăneci. Tema ediției din 2026 a festivalului este 'Dor de Transilvania', iar organizatorul evenimentului, Michael Schmidt, spune că în acest an a dorit să le transmită celor din diaspora 'că nu mai trebuie să treacă pe lângă poartă fără să intre, satele sunt gata să îi primească'. într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, el a declarat că 'Săptămâna Haferland este un ambasador al Țării Ovăzului și o platformă reală de promovare pentru antreprenorii locali'. 'Festivalul pe care noi îl organizăm este cel mai important eveniment dedicat culturii săsești și principalul promotor al tradițiilor, istoriei și comunităților din această regiune. Prin acest festival ne dorim să ducem cultura și patrimoniul sașilor în întreaga societate românească, dar și dincolo de granițele țării', a subliniat Michael Schmidt. AGERPRES: Ediția a XIV-a, din 2026, se desfășoară sub genericul 'Dor de Transilvania'. Cum s-a născut această idee și ce mesaj doriți să transmiteți diasporei săsești în acest an? Michael Schmidt: Povestea temei de anul acesta pleacă din povestea mea personală. Ani de zile am trecut pe lângă satul meu natal fără să intru. De-a lungul anilor, am înțeles că povestea mea nu e singulară, mulți sași din diaspora trăiesc același dor amestecat cu ezitare. Prin tema 'Dor de Transilvania' vreau să le transmit celor din diaspora că nu mai trebuie să treacă pe lângă poartă fără să intre, satele sunt gata să îi primească. Dorul acesta nu e doar nostalgie, e o forță care ne ține legați de rădăcini chiar și la mii de kilometri distanță. Sașii din diaspora nu sunt vizitatori în propria istorie, sunt acasă de fiecare dată când aleg să se întoarcă. AGERPRES: Anul acesta festivalul se desfășoară sub patronajul Nadiei Comăneci și al președintelui Senatului, Mircea Abrudean. Cum ajută aceste personalități la promovarea internațională a culturii săsești? Michael Schmidt: Patronajul unor personalități ale vieții publice, precum sunt anul acesta Nadia Comăneci și președintele Senatului, aduce festivalului vizibilitate, dar și oportunitatea de a crea legături dincolo de Transilvania. Nu e o coincidență că anul acesta patronajul vine deopotrivă din zona sportului și din zona instituțională a statului. Săptămâna Haferland s-a construit, de la început, pe trei piloni: educație, cultură și comunitate, iar în fiecare an încercăm să aducem un element care să vorbească publicului larg. Anul acesta, acel element este sportul, prin povestea Nadiei, în Anul Nadia Comăneci. Excelența, disciplina, munca de o viață pentru un singur ideal sunt valorile pe care vrem să le transmitem tinerilor din satele noastre, dar și tuturor celor care vor veni să ne viziteze. Pentru mine, Săptămâna Haferland este un proiect construit cu răbdare, grijă, pasiune, an de an, până a devenit ceea ce este astăzi. Când un festival dintr-o zonă rurală, formată din zece sate mici, reușește să atragă atât un simbol sportiv mondial, cât și susținere instituțională la nivel înalt înseamnă că am reușit să transformăm o inițiativă locală într-un brand cultural cu adevărat național și internațional. Prezența lor ne ajută să spunem lumii că Țara Ovăzului merită văzută, vizitată și păstrată. AGERPRES: în cadrul conferinței de presă ați donat o ladă de zestre săsească din 1897 către Muzeul Satului. Ce simbolizează acest gest pentru parteneriatul instituțional pe care îl dezvoltați? Michael Schmidt: Lada de zestre pe care am donat-o Muzeului Național al Satului 'Dimitrie Gusti' a făcut parte, ani buni, din colecția Fundației, un obiect pe care l-am păstrat cu grijă, dar pe care mi-am dorit să îl ofer unui spațiu public, unde poate fi văzut, studiat și poate transmite povestea comunității săsești. Eu cred că patrimoniul săsesc nu ne aparține doar nouă, aparține identității naționale, memoriei culturale a României. O ladă de zestre este o poveste despre familie, despre muncă, despre felul în care se transmiteau valorile de la o generație la alta în satele săsești. Parteneriatul instituțional pe care îl construim cu Muzeul Național al Satului este unul de substanță, prin acțiuni concrete, prin sprijin reciproc și respect. Muzeul Satului este un partener pe care îl apreciez și îmi doresc să lucrăm împreună la proiecte de conservare și promovare a satului tradițional săsesc. Anul acesta, în cadrul Festivalului, la Criț, va avea loc resfințirea bisericii din sat, ca urmare a lucrărilor de restaurare pe care le-am susținut. Cred că e o coincidență frumoasă și prin aceste acțiuni vreau să transmit faptul că patrimoniul trebuie readus activ în viața oamenilor. Ne dorim să lăsăm ceva concret în urmă, pentru generațiile viitoare. AGERPRES: împreună cu Peter Maffay ați transformat o inițiativă regională într-un brand cultural de succes. Care au fost cele mai mari provocări logistice în gestionarea activităților simultane din cele zece sate? Michael Schmidt: Când vizitatorii ajung la festival au parte de o experiență autentică, dar pentru patru zile de festival echipa din spate muncește un an întreg. Este un efort considerabil pe partea de sincronizare, pentru că nu este ușor să organizezi activități în zece sate, să implici comunitatea, să pui la punct atâtea detalii în agendă. Totodată, noi trebuie să ținem cont și de reprezentarea satelor în festival, pentru că fiecare sat are un patrimoniu deosebit și trebuie să aliniem toate obiectivele în așa fel încât fiecare sat să fie vizibil, să aibă spațiu să își spună povestea, să fie cunoscut de oameni. Dar am învățat în tot acest timp să construim o echipă puternică, cu putere de decizie, am implicat comunitățile și le respectăm propunerile, am invitat oamenii din fiecare sat să fie parte activă din organizare. Așa am reușit ca festivalul să crească, an de an, fără să își piardă din autenticitate, pentru că cea mai mare provocare nu e cea tehnică sau logistică, ci cum facem să păstrăm sufletul Haferlandului intact în timp ce amploarea lui crește constant. AGERPRES: Cum influențează direct numărul mare de turiști din timpul festivalului micile afaceri locale (pensiuni, meșteșugari, producători) din sate precum Criț sau Viscri? Michael Schmidt: Efectul este direct și vizibil în fiecare an. Săptămâna Haferland este un ambasador al Țării Ovăzului și o platformă reală de promovare pentru antreprenorii locali, contribuind decisiv la dezvoltarea potențialului turistic al zonei. Festivalul pe care noi îl organizăm este cel mai important eveniment dedicat culturii săsești și principalul promotor al tradițiilor, istoriei și comunităților din această regiune. Prin acest festival ne dorim să ducem cultura și patrimoniul sașilor în întreaga societate românească, dar și dincolo de granițele țării. Avem foarte mulți turiști din țară, dar și din străinătate. Există un efect și după cele patru zile de festival, deoarece sunt mulți vizitatori care revin, pentru că vor să descopere mai mult din zonă sau să petreacă weekenduri obișnuite, alături de familie sau prieteni. Pentru noi, asta e o parte esențială a misiunii fundației, să ne asigurăm că oamenii care trăiesc astăzi în aceste sate au un motiv economic real să rămână și să investească aici. Un festival care aduce turiști dar nu lasă nimic în urmă pentru comunitate nu și-ar atinge scopul. AGERPRES: Privind spre viitor, care este viziunea dumneavoastră pentru ediția aniversară, de 15 ani, de anul viitor? Michael Schmidt: Pentru ediția aniversară de 15 ani ne propunem să facem un pas dincolo de formatul celor 14 ediții. Vom sărbători așa cum se cuvine o ediție importantă pentru noi. Ne dorim să aducem mai mulți tineri. Vom celebra nu doar comunitatea săsească, ci și toți partenerii, de la prietenul meu, Peter Maffay, care a fost alături de mine de la prima ediție, până la toți cei care au făcut posibil ca acest proiect să crească de la câteva mii de participanți la un eveniment cunoscut la nivel național și internațional. AGERPRES: Proiectul contribuie la consolidarea legăturilor culturale și economice dintre România și Germania, beneficiind constant de patronaje la nivel înalt și parteneriate diplomatice. Ce înseamnă acest lucru pentru Festivalul Săptămâna Haferland? Michael Schmidt: Cred că acest lucru arată că Săptămâna Haferland a depășit demult statutul de eveniment cultural local și a devenit un proiect cu o componentă importantă de diplomație culturală. Sunt, de asemenea, membru fondator al Forumului de Cooperare Bilaterală Româno - German, o structură dedicată exact acestui tip de consolidare a relațiilor dintre cele două țări, la nivel cultural, social, economic și științific. Forumul este expresia practică a Săptămânii Haferland, un loc unde cooperarea nu rămâne doar la nivel de declarații, ci se vede în satele care se dezvoltă, în tinerii care învață limba germană prin programele educaționale ale fundației, în partenerii germani care investesc timp și resurse în patrimoniul transilvănean. Cred că responsabilitatea noastră este să arătăm că relația dintre România și Germania nu se construiește doar la București sau la Berlin, ci și în sate precum Criț sau Viscri și că un festival cultural este un instrument diplomatic autentic, pentru că se bazează pe oameni, pe memorie comună și pe încredere reciprocă. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)
'Anotimpurile' lui Vivaldi, într-un spectacol cu violonistul Theodor Andreescu și actrița Diana Sar, la Ateneul Român
Capodopera lui Antonio Vivaldi 'Anotimpurile' este prezentată miercuri, de la ora 20:00, într-un spectacol în care fiecare anotimp devine un dialog între vioara lui Theodor Andreescu și vocea actriței Diana Sar. Potrivit site-ului eventim.ro, monologurile sunt construite pe bază de texte de Lord Byron și Mihail Bulgakov, precum și dintr-o scrisoare din 1737 atribuită lui Antonio Vivaldi și adresată marchizului Bentivoglio. Partea muzicală este susținută de ansamblul de coarde și clavecin 'String Theory', sub producția artistică a violonistului Theodor Andreescu. Theodor Andreescu este violonist și violist, membru al Orchestrei Naționale Radio și fost membru al European Union Youth Orchestra, producător artistic al String Theory. Diana Sar este, actriță de film și teatru, absolventă a UNATC, este cunoscută publicului larg pentru rolul din serialul 'Vlad' și pentru apariții din producții cinematografice recente. Bilete mai pot fi achiziționate cu 20% reducere la categoriile Gold - 169,40 lei și VIP - 256,52 lei, pe site-ul eventim.ro. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
MNAR: Galeria de Artă Românească Modernă - redeschisă de miercuri; Sala Brâncuși - în formulă completă
Galeria de Artă Românească Modernă se redeschide de miercuri cu Sala Brâncuși reîntregită, anunță Muzeul Național de Artă al României (MNAR). 'începând de miercuri, 5 august, vă așteptăm în Galeria de Artă Românească Modernă, care se redeschide cu Sala Brâncuși reîntregită, după revenirea lucrărilor din expoziția internațională 'Constantin Brâncuși. Le origini dell'Infinito', găzduită timp de cinci luni la prestigiosul Mercati di Traiano-Museo dei Fori Imperiali din Roma. Și pentru că este prima miercuri din lună, accesul este gratuit pentru toți vizitatorii!', transmite MNAR, într-o postare pe Facebook. începând cu data de 11 iunie, etajul II al Galeriei de Artă Românească Modernă a fost închis. *** Galeria de Artă Românească Modernă ilustrează istoria artei românești de la jumătatea secolului al XIX-lea până spre sfârșitul anilor '70, artiști de seamă precum Grigorescu, Luchian, Brâncuși beneficiind de selecții reprezentative în timp ce cele mai importante curente artistice sunt amplu ilustrate prin lucrări ale marilor și micilor maeștri. Ample selecții monografice ale unor maeștri precum Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu ilustrează legăturile strânse cu pictura franceză din epocă, în contextul încercărilor de definire a unui specific național. Artiști ca Ștefan Luchian, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza sau Ștefan Dimitrescu continuă să exploreze filonul modernității clasice europene, în timp ce lucrări ale unor artiști ca M.H. Maxy, Marcel Iancu și Victor Brauner demonstrează convingător contribuția artei românești la avangarda europeană a anilor 1920-1930. Preocupările generațiilor ulterioare de artiști vor ilustra aceeași deschidere către curente și stiluri care domină mai mult sau mai puțin vremelnic scena europeană. Un grupaj consistent de lucrări de tinerețe ale lui Constantin Brâncuși captează atenția, sugerând voința maestrului de a se desprinde de tradiția academică pentru a-și urma propriul drum. Ecourile acestor căutări se vor face auzite și în opera elevelor sale, Milița Petrașcu și Irina Codreanu. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Alexandru Cojocaru) * Sursa foto: Muzeul Național de Artă al României / facebook.com
Expoziția ''Urme printre fire'', semnată de artista Ecaterina Dînga Mardari - de miercuri, la Muzeul Țăranului
Expoziția ''Urme printre fire'', semnată de artista Ecaterina Dînga Mardari, care reunește lucrări de tapiserie și broderie artistică contemporană, se va deschide miercuri la Muzeul Național al Țăranului Român. Expoziția va fi vernisată de la ora 18:00, la Sala Media, se arată pe pagina de Facebook a instituției muzeale. Potrivit Muzeului Țăranului, ''expoziția propune o experiență vizuală și tactilă în care materialitatea fibrei, ritmul cusăturii și delicatețea compozițiilor creează un spațiu al reflecției, în care tradiția și contemporaneitatea coexistă firesc''. Ecaterina Dînga Mardari este membru stagiar al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova și profesor de arte. Activitatea sa artistică este dedicată tapiseriei și broderiei contemporane, dezvoltând un dialog subtil între tradiția tehnicilor textile și expresia plastică actuală. în centrul preocupărilor sale se află memoria, natura și relația dintre om și propriul spațiu interior. Expoziția va putea fi vizitată până pe 23 august, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) * Sursa foto: Muzeul Național al Țăranului Român / Facebook.com
Hunedoara: Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia se poate vizita doar sâmbăta și duminica, în luna august
Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munții Orăștiei, va putea fi vizitată pe parcursul lunii august doar în zilele de sâmbătă și duminică, în restul săptămânii accesul turiștilor în situl UNESCO fiind restricționat temporar, a anunțat marți Consiliul Județean (CJ) Hunedoara. Măsura limitării accesului turiștilor a fost luată pentru ca proiectele majorare de restaurare a sitului, pe terasa a X-a și în incinta fortificată, să se poată derula în siguranță. ''Restricțiile temporare sunt esențiale pentru ca lucrările de restaurare asumate pentru acest an să avanseze rapid și la standarde înalte, fără a pune în pericol siguranța vizitatorilor. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm cu drag să descoperiți capitala Daciei în weekendurile lunii august!'', a transmis CJ Hunedoara pe pagina sa de socializare. Conform programului anunțat, cetatea Sarmizegetusa Regia va putea fi vizitată sâmbăta și duminica între orele 9:00 - 20:00, iar de luni până vineri situl este închis. în perimetrul sitului se desfășoară proiectul ''Conservarea, restaurarea și punerea în valoare a sitului arheologic Sarmizegetusa Regia - Terasa X'', derulat de CJ Hunedoara cu finanțare europeană. Proiectul are o valoare de 11,3 milioane de lei, inclusiv TVA, conform indicatorilor tehnico-economici prezentați într-o hotărâre a CJ Hunedoara, adoptată în anul 2022. Lucrările implică restaurarea și consolidarea unor elemente din Templul mare de andezit, conservarea și consolidarea Terasei a X-a, inclusiv prin ziduri de sprijin. CJ Hunedoara administrează situl Sarmizegetusa Regia din anul 2013, iar celelalte cetăți dacice din Munții Orăștiei, toate declarate monumente UNESCO, din anul 2019. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Blada, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Harghita: O nouă ediție a Festivalului Internațional de Jazz de la Miercurea-Ciuc, cu artiști din șase țări
O nouă ediție a Festivalului Internațional de Jazz de la Miercurea-Ciuc are loc între 14 și 16 august, pe scenă urmând să urce artiști din șase țări, cu stiluri și abordări muzicale variate. Organizatoarea festivalului, Nóra Szilágyi, a declarat marți, într-o conferință de presă, că ediția din acest an a fost marcată de incertitudini, din cauza problemelor financiare, dar în final s-a reușit păstrarea caracterului internațional al evenimentului și invitarea unor artiști importanți ai genului. Ea a menționat că festivalul va reuni muzicieni din România, Ungaria, Germania, Norvegia, Polonia și Marea Britanie și va include, pe lângă concerte, workshopuri, activități pentru copii și tradiționalele sesiuni de jam session. La rândul său, viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc, Sógor Enikő, a vorbit despre importanța festivalului în viața culturală a orașului, punctând faptul că municipalitatea este mândră de acest eveniment. ''împreună deja am demonstrat că Festivalul Internațional de Jazz nu e doar un lux care aparține orașelor mari. Este deja al 16-lea an în care îl organizăm și Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc sprijină această inițiativă. (...) Eu sunt foarte mândră de orașul nostru și de acest festival și chiar vă recomand participarea'', a declarat Sógor Enikő, potrivit traducerii oficiale. La conferința de presă a participat și Ferencz Angela, managera Centrului Cultural Județean Harghita, care a afirmat că Festivalul Internațional de Jazz este o inițiativă civică de înalt nivel și a subliniat importanța susținerii artiștilor locali, care sunt prezenți în fiecare an în festival. Potrivit organizatorilor, ediția a XVI-a a Festivalului Internațional de Jazz de la Miercurea-Ciuc ''aduce din nou în prim-plan cele mai diverse expresii ale jazzului: alături de legende ale genului, pe scenă vor urca și unii dintre cei mai interesanți reprezentanți ai noii generații de artiști, atât de pe scena internațională, cât și din cea națională''. Festivalul va debuta vineri, 14 august, în Cetatea Mikó, cu un concert susținut de MindTheGap Trio, urmat de Nicolas Simion Quintet, proiect româno-german, și de trupa maghiară Jazzbois, foarte apreciată de tinerii din zonă. Sâmbătă, publicul va putea participa la workshopuri și la secțiunea dedicată tinerelor talente, după care vor urca pe scenă LIV Andrea Hauge Trio (Norvegia), Barabás Lőrinc Quartet (Ungaria) și Wojtek Mazolewski Quintet. Ultima zi a festivalului îi aduce pe scenă pe Dresch Mihály Quartet, musician recompensat cu numeroase premii în Ungaria, trompetista britanică, originară din Bahrain, Yazz Ahmed și proiectul Random Trip Nagyprodukció. Fiecare seară se va încheia cu o sesiune de jam session, la un bar din oraș. Biletele și abonamentele au fost puse în vânzare pe platforma Bilete.ro, dar pot fi achiziționate și la fața locului. Copiii sub 14 ani au acces gratuit, iar elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducere. Evenimentul este organizat de Asociația Mini Jazzfesztivál, în parteneriat cu Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc, Consiliul Județean Harghita și Centrul Cultural Județean Harghita. AGERPRES/ (A, AS, redactor: Gina Ștefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Alba: Relief închinat zeului Mithras, într-o miniexpoziție la Muzeul Național al Unirii (GALERIE FOTO)
Un relief din marmură albă, închinat zeului Mithras, al cărui cult se adresa unui grup restrâns de inițiați și la care femeile nu aveau acces, poate fi văzut în luna august la Muzeul Național al Unirii (MNU) Alba Iulia, în cadrul unei miniexpoziții vernisate marți. ''Chiar dacă este fragmentară, este o piesă deosebit de valoroasă din punct de vedere artistic și iconografic'', a spus, la vernisaj, arheologul Radu Ota. Relieful votiv, care are dimensiunile 42X45X8,5 cm și care prezintă imaginea lui Mithras în scena tauroctoniei, a fost descoperit întâmplător în 1965 la Alba Iulia, fiind supus recent unei restaurări realizate de Sidonia Olea. în registrul principal apare scena tauroctoniei în care se distinge zeul așezat peste taur, înfigând pumnalul în gâtul acestuia. Dedesubtul animalului sacrificat se află scorpionul și șarpele, iar în dreapta, câinele sare spre rana provocată de pumnal. în registrul inferior sunt observate două personaje care poartă veșminte orientale, un Sol în cvadrigă ținând o torță, iar la stânga un alt personaj care ține o torță. Zeu de origine indo-iraniană, Mithras a pătruns în panteonul de divinități adorate pe cuprinsul Imperiului Roman. El era adorat de grupuri restrânse de inițiați, iar adepții trebuiau să parcurgă șapte trepte de inițiere. Sanctuarele erau amenajate în grote, peșteri sau în clădiri cu încăperi subterane, unde se desfășurau botezul, inițierea și banchetul ritual. Cultul, adorat exclusiv de bărbați, era foarte popular în rândul armatei romane. Relieful expus a fost descoperit în Alba Iulia, unde, în antichitate, în vechiul Apulum, a staționat Legiunea XIII-a Gemina. Potrivit arheologului, după Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Apulum a fost cea mai importantă așezare urbană a provinciei Dacia unde cultul lui Mithras a cunoscut o puternică răspândire. Aici au fost descoperite aproximativ 60 de statui, statuete, reliefuri și inscripții din piatră care atestă prezența activă a acestui cult de mistere în viața comunității apulense. ''Se presupune că în Ulpia Traiana Sarmizegetusa și Apulum au fost patru locuri de cult, patru mithraem-uri, din care unul singur a fost cercetat arheologic'', a spus Radu Ota. Este vorba despre un mithraeum descoperit în anul 2008 în Alba Iulia, pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, și investigat aproape integral în perioada 2013-2016 de către o echipă româno-canadiană. Edificiul de cult a fost fondat între anii 150 și 170 d.Hr. de un anume Vitalis, sclav-trezorier în biroul de la Apulum al circumscripției vamale al Illyricumului, Publicum Portorium Illyrici. Cultul divinității persane, Mithras, zeul Soarelui, care era celebrat în 25 decembrie, a apărut în Iran în secolul al IV-lea î.Hr. și s-a răspândit în secolul I d.Hr. și în Imperiul Roman. AGERPRES/ (AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea) * Sursa fotografiilor: Muzeul Național al Unirii Alba Iulia / Facebook.com
Amfiteatrul în aer liber al TNB se redeschide cu un concert susținut de Mădălina Pavăl Orchestra
Amfiteatrul în aer liber al Teatrului Național 'I.L. Caragiale' din București se redeschide marți cu un concert susținut de Mădălina Pavăl Orchestra, de la ora 21:00, informează site-ul tnb.ro. Potrivit sursei citate, noua stagiune estivală de la TNB propune concerte și spectacole de teatru variate în cadrul programului 'Nopți de vară, sus, pe teatru'. Programul de anul acesta reunește artiști care au dorit să se reîntoarcă la farmecul serilor petrecute sub cerul liber - de la Mădălina Pavăl Orchestra, la Ada Milea, Luiza Zan sau Oana Pellea și Lari Giorgescu în 'Micul prinț', dar și nume care vor păși pentru prima dată pe scena amfiteatrului. Publicul se va mai putea bucura de întâlniri cu trupa Taxi și Mihail și descoperi și propuneri neconvenționale, cum este adaptarea modernă a tragediei shakespeariene în 'Othello Hip Hop' sau îndrăgitul spectacol '(D)efectul Placebo', care revine într-o formulă nouă în spațiul pe care l-a inaugurat în 2019. Programul Amfiteatrului TNB poate fi accesat pe tnb.ro și pe bilet.ro. Proiectul este propus de Asociația Teatrului Național 'I.L. Caragiale' București. Dacă vor fi condiții meteo nefavorabile se vor aplica următoarele reguli: dacă ploaia începe înaintea orei de spectacol și timpul de montare permite acest lucru, reprezentația se mută într-una dintre sălile teatrului, iar dacă acest lucru nu este posibil se restituie banii pe bilete; dacă ploaia începe în timpul reprezentației, spectacolul se suspendă, nefiind posibilă rambursarea costului biletului, precizează organizatorii. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Alba: Alte 22 de șuri cu acoperiș de paie din Apuseni, documentate prin proiectul 'Alba Vernaculară'
Un număr de 22 de șuri și 5 case cu acoperiș de paie din întregalde au fost documentate în cadrul celei de-a doua ediții a Școlii de vară 'Alba Vernaculară', printr-un proiect care are ca obiective identificarea, inventarierea, documentarea, cartarea, promovarea și valorificarea elementelor de arhitectură vernaculară din Munții Apuseni. 'Timp de o săptămână au fost documentate: 22 de șuri, 5 case, 3 cuptorii, 5 poieți și găbănașe. S-au întocmit relevee, planuri și detalii arhitecturale pentru 3 șuri, 2 case și o cuptorie, precum și un studiu de peisaj pentru zona Iliești-Morușcani. S-a realizat un studiu despre Comportarea structurală a șurilor tradiționale din lemn cu învelitoare din paie - Evaluare experimentală și modelare numerică. S-au făcut propuneri de schimbare a funcțiunii unor șuri și design interior. Au fost realizate interviuri cu localnicii despre credințe, practici și simboluri menite să protejeze adăposturile', este bilanțul publicat, luni, de organizatori, pe pagina de Facebook a Museikon, secție a Muzeului Național al Unirii (MNU) Alba Iulia. La Școala de vară, desfășurată între 25 iulie și 1 august, au participat 30 de specialiști și studenți în domeniile arhitectură și urbanism, restaurare, inginerie structurală, istorie, etnologie, design interior, film și artă fotografică, alături de membri ai comunității locale. în cadrul Școlii de vară a fost analizată starea de conservare a construcțiilor din lemn cu învelitoare din paie și au fost studiate tehnicile de realizare a șurilor, a șarpantelor și a învelitorilor din paie. La prima ediție, desfășurată anul trecut pe 'Transapuseana', în comunele Râmeț, Ponor și Mogoș, au fost cartate 34 de astfel de șuri cu acoperiș de paie, iar dintre acestea au fost studiate prin relevee de către arhitecți cinci șuri, o casă și un găbănaș (grajd). Majoritatea acestora sunt construite, după cum reiese din cercetarea inscripțiilor incizate pe pereți și din mărturiile proprietarilor, la sfârșitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea. Cea mai mare densitate de șuri și case cu acoperiș de paie se află în Apuseni, unele fiind încă folosite de către proprietari, altele fiind tot mai degradate. AGERPRES / (AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Marius Frățilă, editor online: Irina Giurgiu)
Hunedoara: Restaurarea integrală a Castelului Corvinilor va fi gata până la sfârșitul lunii august
Lucrările de restaurare a Castelului Corvinilor din municipiul Hunedoara se vor încheia până la data de 31 august, operațiunile fiind realizate în urma a două proiecte cu finanțare nerambursabilă, în valoare totală de 11,6 milioane de euro, câștigate de administrația locală. Potrivit primarului municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, la finalizarea operațiunilor se va putea spune că a fost încheiată prima restaurare integrală a Castelului Corvinilor după cea desfășurată între anii 1868 și 1914. 'Cu 20 de ani în urmă, când cineva îndrăznea să pună problema restaurării integrale a Castelului Corvinilor, reprezentanții administrației de la acea vreme spuneau că așa ceva este imposibil din cauză că ar costa peste 10 milioane de euro. De fapt, restaurarea integrală a acestui obiectiv era privită ca un subiect de domeniul science-fiction-ului. încă puțin și vom arăta că 'imposibilul' este, totuși, posibil', a menționat primarul Bobouțanu, într-o postare pe pagina de Facebook a Primăriei Hunedoara. El a arătat că prima etapă de restaurare a fost finanțată prin vechiul Program Operațional Regional, cu sprijin de la Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest - ADR Vest. Proiectul, în valoare de 5 milioane de euro, a fost implementat între 2018 și 2023. Ulterior, administrația locală a depus și câștigat un al doilea proiect de finanțare nerambursabilă pentru restaurarea castelului, în valoare de 6,6 milioane de euro, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). 'Lucrările se vor finaliza până la 31 august 2026. Din acel moment vom putea spune că am reușit prima restaurare integrală a Castelului Corvinilor, după cea făcută între 1868 și 1914. Merită mulțumirile și felicitările mele sincere toți colegii din Primărie care au scris aceste proiecte și s-au ocupat de transpunerea lor în realitate. Aceleași mulțumiri și felicitări le datorăm cu toții și colegilor din Administrația Muzeului Castelul Corvinilor. Aș îndrăzni să spun că este unul dintre cele mai importante proiecte ale Hunedoarei din ultimii 30 de ani. Castelul Corvinilor are o valoare inestimabilă pentru oraș, pentru România, dar și pentru istoria și cultura europeană și mondială', mai arată primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu. în cadrul lucrărilor, podul de acces din zona vechiului Turn de Poartă a fost complet reabilitat, iar restaurarea Turnului Buzdugan și a impunătorului 'Cavaler' din vârful acestuia au fost finalizate. în Loggia Matia a fost readusă la viață fresca istorică ce înfățișa blazoanele unor mari familii nobiliare, inclusiv ale regelui Vladislav Jagello și ale lui Iancu de Hunedoara, după ce originalul fusese distrus în urmă cu peste un secol. Groapa Urșilor va fi, în curând, inclusă în circuitul de vizitare. De asemenea, vizitatorii vor putea descoperi, pentru prima dată, zone precum Podul Capelei și spațiul 'între Ziduri', dintre Turnul Pustiu și Turnul Vechi de Poartă. Aceste lucrări completează restaurările deja realizate în Sala Dietei, Sala Cavalerilor și în multe alte spații emblematice ale castelului. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Blada, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
A murit scriitorul și jurnalistul Traian Dobrinescu
Scriitorul și jurnalistul Traian Dobrinescu a murit la 77 de ani, a anunțat, luni, Uniunea Scriitorilor. 'Uniunea Scriitorilor din România anunță cu profundă tristețe decesul scriitorului și jurnalistului Traian Dobrinescu. Cunoscut ca un minunat coleg și un combatant activ pentru drepturile scriitorilor, Traian Dobrinescu lasă în urmă o operă semnificativă și amintiri imposibil de șters. Prin dispariția lui, literatura română și lumea literară suferă o grea pierdere. Dumnezeu să-l odihnească!', a transmis Uniunea Scriitorilor, într-o postare pe Facebook. Filolog, publicist și scriitor, animator cultural, Traian Dobrinescu s-a născut la 23 mai 1949 la Orlești, județul Vâlcea. Clasele primare și gimnaziale le-a absolvit în comuna natală, iar liceul la Colegiul 'Alexandru Lahovari' din Râmnicu-Vâlcea. în anul 1972 a terminat Facultatea de Filologie din cadrul Universității 'Babeș-Bolyai' din Cluj-Napoca. A lucrat profesor de limba și literatura română, iar la 19 ianuarie 1990, împreună cu un grup de intelectuali vâlceni, a înființat Curierul de Vâlcea, primul cotidian particular independent din România. în anul 1992 a fondat Informația zilei, pe care l-a condus până în 1994. în 1991 a participat la fondarea Teatrului de Stat 'Anton Pann' din Râmnicu-Vâlcea, unde a fost numit director, calitate în care a coordonat montarea primelor spectacole ale noii instituții: 'în așteptarea lui Godot' de S. Beckett - în regia lui Petru Vulcărău și 'Libertate conjugală' de Dario Fo și Franca Rame în regia lui Silviu Purcărete. A fost deputat , fiind ales în 2012 pe listele Partidului Național Liberal pentru un mandat. în această calitate a susținut drepturile scriitorilor. Activitatea sa literară a fost una susținută. A debutat în 1990 în volumul colectiv 'Preludii epice', apărut la Editura 'Mihai Eminescu'. Alte volume: 'Cântec de violoncel: 60 de texte lirice', 2002, 'Urme: 51 de texte lirice', 2004, 'Când Dumnezeu îmi spunea pe nume', roman, 2008. A cunoscut succese literare însemnate cu romanele cu note autobiografice 'Cei morți înainte de moarte' (reeditat recent) și 'Nu te opri, nu te întoarce', 2016, pentru care a primit Premiul Colocviului Romanului Românesc. A mai primit Premiul pentru proză scurtă Tudor Arghezi (1985) și Premiul pentru proză scurtă Gib Mihăescu (1986). AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
MNIR: Lucian Bute a donat Cupa 'Cel mai tehnic pugilist', primită în 1999
Pugilistul Lucian Bute a donat Muzeului Național de Istorie a României mai multe obiecte legate de cariera sa - centura de Campion Național la Box din anul 1999, cupa 'Cel mai tehnic pugilist', o mănușă de box cu autograf și fotografii. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a MNIR, aflat pentru câteva zile în țară, Lucian Bute a fost invitat să viziteze muzeul, alături de familie. 'Am fost bucuroși să le arătăm 'Vitrina Campionilor' - microexpoziția în care sunt prezentate obiectele donate, precum și expozițiile permanente și temporare ale muzeului', precizează reprezentanții MNIR în postarea de pe pagina de socializare. Muzeul Național de Istorie a României continuă campania de îmbogățire a patrimoniului cu ajutorul donațiilor primite de la mari sportivi, artiști și oameni de cultură ai României. Până acum, Nadia Comăneci, care a donat un tricou aniversar, cu autograf, și Lucian Bute au răspuns apelului muzeului. AGERPRES/(AS - redactor: Livia Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu) Sursa foto: Muzeul Național de Istorie a României/Facebook.com
Hunedoara: Traseul tematic 'Cetatea Bănița' se deschide pentru vizitare, de la 1 august
Un traseu tematic ce include cetatea dacică Bănița și Cheile Băniței, unele dintre cele mai spectaculoase din România, va fi deschis pentru turiști începând cu data de 1 august, acesta având un grad de dificultate mediu și putând fi parcurs în circa 40 de minute, la dus. 'Parcurgerea traseului este fabuloasă pentru că se face prin Cheile Băniței. Practic, scopul nostru este de a lega cele două obiective în prima etapă - Cheile Băniței de cetatea dacică de la Bănița, și, în etapa a doua, de Peștera Bolii. Toate aceste puncte de atracție pentru turiști trebuie promovate împreună, din punctul meu de vedere, pentru că sunt extrem de valoroase și foarte apropiate din punct de vedere geografic și al așezării, în aceeași comună, până la urmă', a declarat vineri, pentru AGERPRES, managerul Muzeului Civilizației Dacice și Romane (MCDR) Deva, Liliana Țolaș. Traseul are o lungime de 0,57 km, un timp estimat de parcurgere de aproximativ 40 de minute, la dus, o diferență de nivel de 104 m și un grad de dificultate mediu. Sursa foto: Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva/Facebook Accesul către cetate presupune traversarea Cheilor Băniței și continuarea traseului prin pădure, pe un drum în pantă. Pentru o experiență plăcută și sigură, se recomandă turiștilor să se echipeze corespunzător, să respecte marcajele și a indicațiile de pe traseu, dar și să protejeze patrimoniul cultural și mediul natural. Intrarea pe acest traseu este liberă, iar cei care doresc să fie însoțiți până sus pe cetate pot cere ajutor de la unul dintre agenții de pază de acolo. Pentru ghidaje de specialitate se pot face programări la MCDR Deva. Proiectul este realizat de MCDR Deva, în parteneriat cu Primăria comunei Bănița, Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, Romsilva și Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara. AGERPRES/(A, AS - redactor: Sorin Blada, editor: Karina Olteanu)
Bihor: Sculptura Scarabeul, creată de Peter Hans Jacobi, exponatul lunii august la Muzeul Țării Crișurilor
Sculptura Scarabeul, simbol ce reunește trei semnificații majore, realizată în 1972 de către cunoscutul sculptor, fotograf și artist vizual Peter Hans Jacobi este exponatul lunii august la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea. Potrivit unui comunicat al MÅ¢C, scarabeul (Scarabaeus sacer) era considerat cel mai important simbol al renașterii și regenerării din Egiptul Antic. Deoarece anticii credeau că acești gândaci se nasc spontan din sferele de pământ pe care le rostogoleau, i-au asociat zeului Khepri (soarele la răsărit), transformându-i într-un talisman protector de nemurire și noroc. 'Din punct de vedere al încărcăturii simbolice, lucrarea integrează trei semnificații esențiale: renașterea și învierea (element purtat ca amuletă sau plasat pe pieptul mumiilor în dreptul inimii pentru a asigura trecerea într-o nouă viață), puterea Soarelui (rostogolirea sferei de pământ care imită mișcarea astrului pe cer, simbolizând creația și lumina) și transformarea (capacitatea omului de a se reinventa și de a evolua pe plan spiritual)', se arată în comunicatul muzeului. Lucrarea reprezintă o efigie sculpturală cioplită din piatră de Diabas în cel mai curat stil geometric, caracteristic viziunii și creației artistului. Este, potrivit muzeografilor, 'o îmbinare magistrală între rigoarea geometrică și misterul simbolismului ancestral.' Piesa face parte dintr-o valoroasă donație recentă de cinci sculpturi ale artistului și două tapiserii realizate de soția sa, artista textilistă Ritzi Jacobi, făcute către instituția muzeală. Autorul lucrării, Peter Hans Jacobi (născut la Ploiești în 1935), este o personalitate de anvergură internațională. Absolvent în 1961 a secției de sculptură a Institutului de Arte Plastice din București, artistul a debutat la Galeria Simeza în 1965, mutându-se ulterior în Germania în 1970, unde a fost profesor la Universitatea de Artă (Hochschule fur Gestaltung) din Pforzheim până în 1998. După o bogată activitate expozițională internațională, artistul a revenit pe scena culturală din România în anii '90, organizând expoziții la București, Craiova, Brașov, Sibiu și Timișoara. Cea mai importantă operă publică a sa din țară rămâne 'Memorialul Holocaustului' din București, inaugurat pe 8 octombrie 2009. Exponatul va putea fi admirat la Secția Muzeul Orașului Oradea , din Cetatea Oradea, Sala cu grifoni, în perioada 01-30 august a.c., în intervalul orar 10.00-18.00. Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal continuă astfel, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, proiectul muzeal 'Exponatul lunii', o inițiativă având ca scop promovarea patrimoniul inestimabil al Țării Crișurilor. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Ministerul Culturii a intrat în etapa de contractare a proiectelor selectate în cadrul Schemei de ajutor de minimis
Ministerul Culturii anunță că a intrat în etapa de contractare a proiectelor selectate în cadrul Schemei de ajutor de minimis, în urma finalizării etapelor de evaluare și selecție a cererilor de finanțare. 'La finalul etapelor de evaluare și selecție a cererilor de finanțare, derulate de funcționarii publici din cadrul Direcției de Politici Culturale a Ministerului a rezultat un model de contract, care corelează acest act consensual cu prevederile Schemei și ale Ghidului solicitantului, adaptându-l particularităților de derulare/desfășurare respectiv de implementare/durată a proiectelor culturale selectate, permite individualizarea documentului în raport cu fiecare beneficiar și proiect aprobat, și elimină elementele cu caracter general și instrucțiunile de completare fără caracter contractual', informează, vineri, Ministerul Culturii într-un comunicat postat pe Facebook. Aplicarea acestuia nu aduce nicio modificare rezultatelor evaluării și selecției: ierarhia proiectelor aprobate și valoarea finanțării nerambursabile rămân neschimbate, actualizarea nepresupunând, potrivit ministerului, nici suplimentarea bugetului Schemei, nici modificarea parametrilor financiari aprobați în prealabil. Contractul se aplică tuturor solicitanților pentru care, la data intrării în vigoare a ordinului de modificare, nu a fost semnat de fiecare parte contractantă. Prin utilizarea unui model unic pentru toate proiectele aflate în etapa de contractare, Ministerul Culturii urmărește un tratament unitar al beneficiarilor și evită folosirea concomitentă a unor modele contractuale diferite în cadrul sesiunilor de finanțare prin schema de minimis. Un alt aspect important în acordarea finanțării nerambursabile prin schema de ajutor de minimis este dimensionarea realistă a bugetelor. 'Recomandăm beneficiarilor să își fundamenteze solicitările în funcție de necesitățile efective ale proiectului, și să evite supradimensionarea valorii solicitate. Având în vedere că schema beneficiază de un buget multianual, cu implementare până în anul 2029, vor exista oportunități de finanțare și în cadrul sesiunilor viitoare. Este important de avut în vedere că ajutoarele de minimis sunt supuse unui plafon maxim de 300.000 euro, calculat pe o perioadă continuă de 3 ani. Prin urmare, o utilizare echilibrată a plafonului disponibil permite beneficiarilor să își păstreze capacitatea de a accesa și alte apeluri de finanțare, în funcție de nevoile viitoare de dezvoltare', precizează Ministerul Culturii. Sumele rămase disponibile în urma primei sesiuni vor fi reportate pentru sesiunile viitoare, în cadrul bugetului multianual aprobat. 'Pentru următorul apel, Ministerul Culturii își propune prelungirea perioadei de depunere a proiectelor până spre începutul lunii decembrie 2026, în paralel cu analizarea unor ajustări procedurale menite să consolideze predictibilitatea apelurilor și să valorifice concluziile rezultate în urma primei sesiuni de finanțare', mai transmite ministerul. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niță)
'Ariciul și Țestoasa Uriașă', spectacol de teatru interactiv pentru copii - sâmbătă, la Clubul Țăranului - La Mama
'Ariciul și Țestoasa Uriașă', un spectacol de teatru interactiv recomandat copiilor cu vârsta de peste 3 ani, este programat sâmbătă, de la ora 11:00, la Clubul Țăranului - La Mama. 'Un pui de vulpe naiv, încrezut și obraznic pleacă din vizuina sa la vânătoare, fără voia Vulpoiului, pentru că se săturase să tot mănânce iepure. Moș Martin (cel mai vechi locuitor al pădurii), la rugămintea Vulpoiului, îl are în pază pe acest Pui de Vulpe, pentru a nu i se întâmpla vreun rău. însă, cu toată grija sa, Puiul de Vulpe, dorind atât de mult să vâneze o Țestoasă Uriașă sau un Pui de Arici, devine el însuși păcălit de către Țestoasă și de către Arici. Un final cu morală pentru cei care cred că știu totul, dar înțeleg, după o pățanie, că mai au multe de învățat', a transmis, vineri, Muzeul Național al Țăranului Român. în cadrul spectacolului, pus în scenă în cadrul programului cultural Caravana cu Spectacole la Clubul Țăranului - La Mama de la Muzeul Național al Țăranului Român, actorii vor da viață personajelor: Vulpoiul, Moș Martin, Puiul de Vulpe, Țestoasa și Ariciul. Durata spectacolului este de 45 de minute. Biletele pot fi procurate accesând linkul: https://caravanacuspectacole.ro/ AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu) Sursa foto: Caravana cu Spectacole/Facebook.com
Alba: Festival de artă medievală, în vechiul 'Bălgrad'
Spectacole de teatru, concerte stradale, ateliere deschise și spectacole de dansuri medievale, spectacol de jonglerii cu foc și o paradă au loc, de vineri până duminică, la Alba Iulia, cunoscută în perioada medievală sub numele de Bălgrad, în cadrul celei de-a XI-a ediții a unui festival de artă medievală. Pornit ca o inițiativă culturală și artistică în 2016, festivalul de artă medievală 'Zilele Medievale ale Bălgradului' se desfășoară anual în primul weekend al lunii august. Grupurile participante la ediția din acest an sunt din București, Brașov, Bistrița și, bineînțeles, Alba Iulia, cărora li se alătură instituții locale, pentru a oferi, potrivit organizatorilor, un program divers și atractiv pentru toate vârstele. Astfel, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va fi prezent în festival cu o serie de ateliere deschise, iar Asociația Urbis Eco Logica va aduce în program ateliere de olărit, în care publicul se va putea iniția în acest meșteșug, obiectele lucrate putând fi păstrate de participanți. 'Dat fiind faptul că anul 2026 a fost instituit oficial drept 'Anul Iancu de Hunedoara' pentru a comemora 570 de ani de la moartea marelui apărător al Europei creștine, Asociația Crux et Corvus, reprezentată prin Harald (ghidul cavaler al cetății) va oferi un tur ghidat gratuit de descoperire a reperelor medievale din Cetate și un atelier de sigilografie - unde doritorii vor putea aplica un sigiliu istoric în ceară pe un document tematic pe care îl vor putea păstra ca amintire', se menționează într-un comunicat transmis AGERPRES de organizatori, Grupul Skepsis. Festivalul se va deschide, vineri seara, în fața Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, cu un moment coregrafic și un spectacol în genul Commedia dell Arte. Sâmbătă și duminică, în fiecare dimineață și seară, programul propune publicului iubitor de artă medieval activități artistice diverse: parada medievală a participanților, spectacole de teatru, concerte stradale, ateliere deschise și spectacole de dansuri medievale, spectacol de jonglerii cu foc. Cei mici se vor putea bucura de jocuri și povești cavalerești, de ateliere de pictură pe față și împletituri de păr pentru domnițe și de lecturi interactive și prezentări de carte pentru copii. Sâmbătă și duminică, pe platoul străzii Militari, în zona verde, va fi amplasată Tabăra Grupului de Reconstituire Istorică Terra Ultrasilvana, care va oferi ateliere deschise de prezentare și mânuire a armelor, precum și demonstrații de luptă. Accesul publicului este liber la toate evenimentele din program, în limita spațiilor de desfășurare. 'Evenimentul este unul tematic, dedicat promovării artei medievale și renascentiste, toate spectacolele prezentate respectând specificul și caracteristicile care conferă autenticitate genurilor abordate. Vă așteptăm alături de noi să reînviem prin artă Bălgradul - cetatea noastră medievală!', au transmis organizatorii. 'Zilele Medievale ale Bălgradului' este un proiect cultural organizat de Grupul Skepsis, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia și Consiliul Județean Alba, Biblioteca Județeană 'Lucian Blaga' Alba, Asociația Urbis Eco Logica. Evenimentul a fost dezvoltat în ultimii trei ani de Grupul Skepsis și, printr-un parteneriat internațional cu instituții și organizații artistice din Italia și Franța, prin programul Europa Creativă - proiectul cultural internațional LOCUS - Sinergii Culturale Urbane Locale, dedicat dezvoltării evenimentelor și creșterii audienței. AGERPRES/(AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu) Sursa foto: Compania de Teatru Skepsis/Facebook.com
Bihor: Oradea Summer Film aduce cinci debuturi celebre ale cinematografiei mondiale
Cetatea Oradea va găzdui, în perioada 19-23 august, cea de-a VII-a ediție a Oradea Summer Film, care va oferi cinci lungmetraje de debut ale unor regizori consacrați, proiectate în aer liber, cu acces gratuit. Sursa: Visit Oradea Publicul va putea vota filmul favorit, câștigătorul (regizorul/regizoarea filmului) urmând să primească 'Premiul Publicului', în valoare de 1.000 de euro. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Visit Oradea, ediția din acest an este dedicată unor debuturi prezentate inițial la mari festivaluri internaționale, precum Cannes sau Veneția. 'Primul film nu se uită niciodată', afirmă organizatorii, care îi invită pe spectatori să descopere 'câteva dintre marile debuturi din istoria cinema-ului mondial'. 'Din Danemarca până în Iran, din Statele Unite ale Americii până în Camerun, cele cinci titluri fac înconjurul lumii, etalând primele încercări în lungmetraj ale unor cineaști ce aveau să facă istorie', se arată în comunicat. Sursa foto: Visit Oradea Festivalul debutează pe 19 august cu 'The Virgin Suicides' (1999), primul lungmetraj al regizoarei Sofia Coppola, considerat un film-cult despre adolescență, mister și pierderea inocenței. Pe 20 august va fi proiectat 'Pusher' (1996), debutul lui Nicolas Winding Refn, un thriller danez despre lumea traficului de droguri din Copenhaga și filmul care a anunțat stilul inconfundabil al regizorului. în 21 august, publicul va putea urmări 'The White Balloon' (1995), primul lungmetraj al cineastului iranian Jafar Panahi, care spune povestea unei fetițe aflate în căutarea unor peștișori aurii pentru Anul Nou. Programul continuă pe 22 august cu 'Court' (2014), debutul regizorului indian Chaitanya Tamhane, o dramă premiată la Festivalul de Film de la Veneția, ce critică sistemul judiciar indian prin povestea unui proces absurd. Sursa foto: Visit Oradea Această a VII-a ediție se încheie pe 23 august cu 'Chocolat' (1988), primul film al regizoarei Claire Denis, o evocare a copilăriei în Camerun și a relațiilor post-coloniale, inspirată din propriile amintiri ale autoarei. în fiecare seară, de la ora 20:00, publicul va fi întâmpinat de grupul bewitched, un colectiv orădean de DJ-ițe (DJanes) din Oradea, format exclusiv din femei, care vor introduce publicul în atmosfera filmelor printr-o selecție muzicală inspirată de universul acestora. Proiecțiile vor începe la ora 21:00, în Bastionul Bethlen al Cetății Oradea. Toate filmele vor fi subtitrate în română și engleză. Oradea Summer Film 2026 este organizat de NoCut Film Collective, Visit Oradea și Primăria Oradea, în parteneriat cu Cetatea Oradea și Criano. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Junii Sibiului urcă în premieră pe scena principală a festivalului UNTOLD
Junii Sibiului vor urca în premieră, în 8 august, pe scena principală a festivalului UNTOLD, într-un spectacol care va reuni peste 100 de artiști și va aduce în fața publicului internațional cântece și dansuri populare din Transilvania, au anunțat, joi, reprezentanții ansamblului printr-un comunicat de presă. 'Suntem onorați și bucuroși să fim parte dintr-un eveniment de anvergură internațională, care reunește artiști de renume și un public numeros. Participarea noastră la UNTOLD reprezintă un moment de referință în promovarea culturii tradiționale românești, oferindu-le spectatorilor ocazia de a descoperi energia dansului popular și emoția cântecului românesc într-un spectacol conceput special pentru acest festival. Ne dorim să apropiem tradiția de noi categorii de public și să demonstrăm că valorile autentice ale patrimoniului nostru cultural au forța de a inspira și de a crea punți între generații și universuri artistice diferite', a declarat coregrafa Silvia Macrea, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale 'Cindrelul-Junii' Sibiu. La invitația organizatorilor festivalului, în spectacol vor evolua Ansamblul Folcloric Profesionist 'Cindrelul-Junii Sibiului', Ansamblul Folcloric 'Ceata Junilor' și interpreții de muzică populară Ionuț Fulea și Mariana Anghel. Producția va cuprinde cântece și dansuri populare reprezentative pentru Transilvania, reinterpretări coregrafice și momente care îmbină tradiționalul cu elementele moderne. Conceptul artistic îi aparține Silviei Macrea, coregrafia este semnată de Silvia Macrea și Alesea Sas, iar orchestrația este realizată de Cristian Obrejan, Radu Dinescu și Ovidiu Mărginean. AGERPRES/(AS-redactor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Andrei Șerban, Ada Milea, Leta Popescu și Bobi Pricop - printre invitații Estivalului de teatru
Andrei Șerban, Ada Milea, Leta Popescu și Bobi Pricop se află printre invitații Estivalului de teatru, eveniment organizat de opt teatre din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, printre invitați se mai numără Marius Turdeanu, Vlad Udrescu, Silvana Negruțiu, Denisa Nicolae, Mihaela Velicu, Doru Vatavului și Adrian Damian. Estivalul, organizat de comunitatea Mergem la teatru, propune un format relaxat bazat pe dialog, pe interesul și curiozitățile spectatorilor. întâlnirile oferă publicului ocazia de a descoperi omul din spatele artistului și poveștile din spatele experienței, iar accentul cade pe autenticitate și firesc, se evidențiază în comunicatul citat. 'Când vii la Estival nu ești spectator, ci faci parte din comunitate. Estivalul de teatru este momentul anual în care comunitatea Mergem la teatru se adună, se vede și crește împreună. Majoritatea festivalurilor aduc pe scenă spectacole, Estivalul aduce artiști. întâlnirile acestea sunt felul nostru de a ne arăta iubirea pentru actori, regizori, pentru orice fel de artiști de teatru. Pentru că niciodată nu e suficientă recunoștința pe care le-o arătăm', a subliniat Laura Ivăncioiu, fondatoarea comunității Mergem la teatru. Participarea la toate întâlnirile este gratuită, pe bază de înscriere, iar evenimentele au loc în spații culturale reprezentative din București: Teatrul Național București, Teatrul Bulandra, ARCUB, Teatrul Metropolis, Teatrul Excelsior, unteatru, Grivița 53 și Cuibul Artiștilor. Programul complet al Estivalului de teatru, informațiile despre invitați și formularele de înscriere pot fi urmărite pe paginile de Facebook și Instagram Mergem la teatru. Estivalul de teatru a început pe 11 iulie și se încheie pe 30 august. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Noi experiențe pe Calea Victoriei - sâmbătă și duminică, la 'Străzi Deschise - București, Promenadă urbană'
Calea Victoriei redevine loc de promenadă, sâmbătă și duminică, transformându-se într-un spațiu dedicat plimbărilor, relaxării și timpului petrecut împreună, în cadrul proiectului 'Străzi Deschise - București, Promenadă urbană'. Programul acestui sfârșit de săptămână propune activități dedicate relaxării și creativității, transformând Calea Victoriei într-un spațiu deschis tuturor celor care aleg să petreacă sfârșitul de săptămână în centrul Capitalei, informează, joi, ARCUB, într-un comunicat transmis AGERPRES. în ambele zile, în intervalul 12:00 - 19:00, publicul este invitat în zona Bisericii Kretzulescu, unde Asociația Artiștilor Plastici din București organizează ateliere de pictură pe pânză desfășurate în aer liber. Totodată, de-a lungul traseului pietonal de pe Calea Victoriei, vizitatorii vor descoperi diverse activări comerciale care completează atmosfera de vacanță. Calea Victoriei devine pietonală sâmbătă și duminică, 1 și 2 august, pe segmentul cuprins între Bulevardul Dacia și intersecția cu Splaiul Independenței, în intervalul orar 10:00 - 23:00, fără afectarea intersecțiilor. Traficul rutier se reia pe timpul nopții, începând cu ora 23:00. Se va permite traversarea pe Str. Știrbei Vodă, Str. C.A. Rosetti, Str. Dem I. Dobrescu, Str. Ion Câmpineanu și Bd. Regina Elisabeta, mai informează ARCUB. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Brăila: Data limită de înscriere la Festivalul Internațional de Jazz ''Johnny Răducanu'' este 7 septembrie
Tinerii muzicieni cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani se pot înscrie până la data de 7 septembrie la cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz ''Johnny Răducanu'', care se va desfășura la Brăila în perioada 9-11 octombrie, au anunțat organizatorii. Potrivit Regulamentului concursului, competiția este structurată pe două secțiuni - solist vocal sau instrumentist și formații de maximum opt membri. Concurenții trebuie să interpreteze o piesă standard sau din repertoriul lui Johnny Răducanu și o piesă din repertoriul propriu. ''Toate materialele legate de participarea la Festivalul Internațional de Jazz Johnny Răducanu (fișe de înscriere, partituri pentru concurs, rider tehnic și piese demo numai în format MP3 și/sau WMA) vor fi trimise până la data de 07 septembrie 2026 pe adresa: festival.braila@gmail.com. în intervalul 9-11 septembrie 2026 se va desfășura preselecția concurenților, în baza materialelor trimise. Concurenții admiși vor primi răspuns la data de 14 septembrie 2026. Numărul maxim admis de concurenți (individual sau grup) - maxim 10'', se arată în Regulamentul de organizare. Evaluarea va fi realizată de un juriu de specialitate, care va puncta vocabularul de jazz și improvizația, ritmul, aranjamentul muzical, tehnica interpretativă, prezența scenică și creativitatea. Concursul se va desfășura în zilele de 9 și 10 octombrie, iar Gala laureaților este programată pe 11 octombrie. Valoarea totală a premiilor depășește 13.000 de euro. Trofeul ''Johnny Răducanu'' este recompensat cu 4.000 de euro, premiile pentru Cel mai bun solist instrumentist și Cel mai bun solist vocal sunt de câte 1.500 de euro, premiul pentru Cea mai bună formație este de 3.000 de euro, iar premiile pentru Cel mai promițător tânăr interpret și Cea mai bună compoziție sunt de câte 1.500 de euro. De asemenea, organizatorii vor acorda un premiu special în valoare de 300 de euro. Festivalul este organizat de Consiliul Județean Brăila, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, în orașul natal al lui Johnny Răducanu. ''Festivalul este organizat în scopul omagierii ilustrului brăilean Johnny Răducanu, al perpetuării operei sale, a personalității sale artistice distincte. Marea sa dragoste pentru orașul natal, Brăila, întrecută doar de dragostea pentru muzică, atenția acordată constant tinerilor creatori sau interpreți de jazz vor fi celebrate anual și în acest mod. Festivalul-concurs este un eveniment anual, competitiv, organizat de Consiliul Județean Brăila, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila și are drept scop descoperirea și promovarea noilor talente interpretative. Pe toată durata festivalului vor avea loc recitaluri de jazz, prin care tinerii concurenți și publicul vor putea veni în contact cu nume consacrate ale genului'', a transmis Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, pentru AGERPRES. Muzicianul Johnny Răducanu (numele real Răducanu Crețu), bine-cunoscut contrabasist, pianist, compozitor, aranjor, s-a născut la 1 decembrie 1931, la Brăila, într-o familie cu tradiții muzicale de peste 300 de ani, de pe timpul lăutarului Petre Crețu Solcanu. A fost membru al orchestrei Casei de discuri ''Electrecord'' (1957-1971) și membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1971). Ca instrumentist sau orchestrator, și-a adus contribuția la realizarea majorității discurilor românești de jazz. Marele jazzolog american Leonard Feather l-a numit ''Mr. Jazz of Romania''. AGERPRES/(AS - redactor: Ecaterina Ignat, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
VIDEO Mihail a lansat single-ul ''Inima la orizont''
Mihail a lansat single-ul ''Inima la orizont'', o melodie profund vizuală și cinematografică, perfectă pentru îndrăgostiți și poveștile de dragoste care s-au născut în această vară, se arată într-un comunicat al Roton Music transmis, joi, AGERPRES. ''Piesa asta s-a scris singură, din ochii oamenilor pe care i-am privit în sală. în turneul 'Nuanțe Acoustic', pentru câteva clipe, îmi permiteam să nu mai cânt, doar să privesc. Am văzut îndrăgostiți de oameni, de muzică, de viață, de clipa aia care nu se mai întoarce. 'Inima la orizont' e ca un aftermovie al acelor momente, o amintire care rămâne cu tine mult timp după ce se sting luminile scenei. (...) Am un public minunat, care mă inspiră constant și care mă face să îmi doresc să cât mai autentic'', a declarat Mihail, citat în comunicat. Piesa este disponibilă pe toate platformele de streaming. în ultimul an, Mihail a lansat o serie de single-uri precum ''Dincolo de noi'', ''Hai să fugim'', ''Vine furtuna'', ''Aud'', în colaborare cu Alina Eremia, și ''în felul meu''. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) * Sursa foto: Mihail / Facebook.com
Sibiu: TIFF începe joi cu șapte proiecții la CineGold și în Piața Mare din centrul istoric al orașului
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) începe joi, la Sibiu, cu șapte proiecții programate la CineGold și în Piața Mare din centrul istoric al orașului, prima zi urmând să se încheie cu filmul ''Ultimul Viking'', prezentat în aer liber, de la ora 21:30, cu acces gratuit. Potrivit unui comunicat de presă trimis AGERPRES, programul zilei de joi începe la ora 16:00, în Sala 4 de la CineGold, cu ''Lionel'', în regia lui Carlos Saiz, câștigătorul Trofeului Transilvania la TIFF 2026. De la ora 16:30, în Sala 2 va fi proiectat filmul ''Umbra tatălui meu'', în regia lui Akinola Davies Jr., iar de la ora 17:45, în Sala 4, publicul va putea vedea în avanpremieră ''Regina și marea'', semnat de Lance Hammer. Programul continuă la ora 18:30, în Sala 2, cu proiecția specială a filmului ''Tortul președintelui''. De la ora 20:00 sunt programate simultan două filme: producția românească ''Dus-întors'', în regia lui Cristian Bota, în Sala 2, și avanpremiera ''Strada Malaga'', de Maryam Touzani, în Sala 4. Prima zi de TIFF Sibiu se va încheia în Piața Mare, unde, de la ora 21:30, va fi proiectată comedia neagră ''Ultimul Viking'', în regia lui Anders Thomas Jensen. Filmul vorbește despre familie, identitate și încercarea de a o lua de la capăt, iar accesul publicului este gratuit. Ediția din acest an se desfășoară până duminică și marchează 20 de ani de la prima ediție TIFF organizată la Sibiu. Timp de patru zile, publicul va putea vedea peste 30 de producții românești și internaționale, avanpremiere, proiecții speciale și filme pentru copii, la CineGold, Sala Hochmeister și în Piața Mare. Festivalul se va încheia duminică seara, în Piața Mare, cu ''Gorky Resort'', în regia lui Lukasz Palkowski, care îl are în distribuție pe actorul irlandez Aidan Gillen, cunoscut pentru rolul ''Littlefinger'' din serialul ''Game of Thrones''. AGERPRES/(AS - redactor: Isabela Paulescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea) * Sursa foto: TIFF Sibiu / Facebook.com
Hunedoara: Tehnologii avansate prezentate la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în cadrul unei școli de vară internaționale
Tehnologiile moderne neinvazive utilizate pentru cercetarea patrimoniului istoric au fost prezentate, miercuri, în situl Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cu prilejul unei școli de vară internaționale la care au luat parte specialiști din 13 țări ale lumii. Reuniți în cadrul proiectului 'International Training Summer School - Heritage Without Borders', la care Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR) Deva este partener, specialiștii au realizat lucrări neinvazive de fotogrametrie, cartografiere și documentare digitală, cu ajutorul unor echipamente și tehnologii de ultimă generație. 'Prin acest proiect, ne propunem să continuăm demersurile de valorificare a patrimoniului excepțional din fosta capitală a Daciei Romane - Ulpia Traiana Sarmizegetusa. De asemenea, ne dorim să consolidăm, și mai mult, colaborările științifice cu instituții de prestigiu din Europa', a declarat, pentru AGERPRES, managerul MCDR Deva, Liliana Țolaș. în opinia acesteia, întâlnirea de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa a prilejuit derularea unui schimb de experiență valoros între specialiști din diverse domenii, subliniind rolul pe care îl îndeplinesc acum tehnologiile moderne în cunoașterea, documentarea și protejarea patrimoniului cultural. Școala internațională de vară 'Heritage Without Borders' este organizată de Universitatea de Științele Vieții 'Regele Mihai I' din Timișoara (USVT), în colaborare cu Fundația Regală pentru Patrimoniu și Dezvoltare și cu Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR) Deva. Potrivit organizatorilor, proiectul îmbină activități academice și aplicații practice desfășurate în cadrul USVT, completate ulterior cu experiențe de teren și culturale. Aflată la ediția a XVII-a, manifestarea este dedicată patrimoniului cultural, cercetării interdisciplinare și cooperării academice. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Blada, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)
Spectacole din Republica Moldova invitate în Festivalul Național de Teatru
Uniunea Teatrală din România - UNITER și Festivalul Național de Teatru (FNT) susțin colaborarea culturală și schimbul creativ de inițiative artistice între România și Republica Moldova prin invitarea, în actuala ediție, a două spectacole relevante pentru ecosistemul teatral de peste Prut. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, celor 36 de spectacole care alcătuiesc selecția FNT36, reunite sub mottoul 'perfect uman. FNT36', li se adaugă, ca spectacole invitate, două montări shakespeariene în cheie contemporană: 'Richard al III-lea', regia Petru Hadârcă, produs de Teatrul Național 'Mihai Eminescu' Chișinău și 'Macbeth', în regia lui Slava Sambriș, producție a Teatrului Republican 'Luceafărul' din Chișinău. Interesul UNITER pentru domeniul interculturalității, de altfel firesc în contextul cultural-istoric prezent, manifestat pentru al treilea an în cadrul FNT în această formulă - Republica Moldova în FNT -, răspunde nevoii de dialog cultural autentic și oferă spațiu de expunere fenomenului teatral actual, se arată în comunicat. Festivalul Național de Teatru este un proiect cultural strategic finanțat de Ministerul Culturii. Propunerea pe care echipa curatorială (Raluca Cîrciumaru, Alina Epîngeac și Sebastian-vlad Popa) o lansează prin selecția de spectacole pentru FNT36 plasează ca centru de greutate al ediției trăsătura cea mai vulnerabilă a umanității: (im)perfecțiunea drept calitate și defect ale acestui spirit etern uman. Celor 36 de spectacole care alcătuiesc selecția FNT li se adaugă peste 60 de evenimente, spectacole invitate, spectacole lectură, dezbateri, conferințe, expoziții, lansări de carte, instalații performative și dialoguri ale artelor. 25 de spații culturale din București (teatre, muzee, librării), devenite de tradiție în circuitul festivalier, vor găzdui aceste contexte de expunere și reflecție a artelor spectacolului de teatru. Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru, program permanent al UNITER - unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, spațiu al expunerii diversității și complexității fenomenului teatral românesc -, va avea loc la București, în perioada 16-25 octombrie. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea) Sursa foto: FNT - Festivalul National de Teatru / The National Theatre Festival/Facebook
Ediția din acest an a Concursului 'Enescu' - deschisă oficial pe 23 august cu un concert-eveniment dirijat de Cristian Măcelaru
Ediția din acest an a Concursului Internațional 'George Enescu' va fi deschisă oficial pe 23 august, la ora 19:00, la Ateneul Român, cu un concert-eveniment susținut de Orchestra Națională Radio și cei trei câștigători din 2024, sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru Desfășurată sub tema 'în căutarea excelenței', ediția din 2026 propune, încă de la concertul inaugural, o întâlnire între patrimoniul muzical al lui George Enescu, creația contemporană și noua generație de artiști care își încep parcursul internațional, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. în centrul primei seri se vor afla violonista Mayumi Kanagawa, violoncelistul Yo Kitamura și pianistul Roman Lopatynskyi, câștigătorii ediției precedente a Concursului 'Enescu'. Revenirea lor pe scena Ateneului Român, de această dată în ipostaza de soliști ai concertului inaugural, confirmă unul dintre obiectivele esențiale ale concursului: susținerea și promovarea artiștilor care vor defini viitorul scenei muzicale internaționale. Programul serii va fi deschis cu lucrarea 'The Stone and the Ivy', semnată de Diego Santamaria și distinsă cu Premiul pentru Originalitate la Concursul Internațional 'George Enescu' 2024. Concertul include și gala de premiere a Secțiunii Compoziție, iar un moment important al serii va fi interpretarea lucrării 'Brahmsodia - Triplu concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră op. 169', semnată de compozitorul Dan Dediu, una dintre cele mai importante personalități ale muzicii contemporane românești. Concepută ca un dialog între tradiție și modernitate, lucrarea îi reunește pe cei trei laureați ai ediției 2024 într-o formulă solistică de mare virtuozitate și expresivitate. Finalul este rezervat unei lucrări emblematice a creației enesciene: 'Simfonia nr. 1 în mi bemol major op. 13'. Compusă la vârsta de numai 24 de ani, lucrarea reprezintă una dintre cele mai spectaculoase demonstrații ale forței creatoare timpurii a compozitorului și este considerată una dintre lucrările fundamentale ale repertoriului simfonic românesc. 'Prin alegerea acestui program, concertul inaugural al ediției 2026 propune o imagine simbolică a identității Concursului Enescu: dialogul dintre tradiție și inovație, dintre patrimoniul cultural și creația contemporană, dintre marile valori ale muzicii și noile generații de artiști', precizează organizatorii. Biletele și abonamentele pentru concertele și recitalurile organizate în cadrul Concursului Internațional 'George Enescu' pot fi achiziționate online, prin platforma Eventim.ro, precum și în format fizic, din librăriile Cărturești și Humanitas din întreaga țară. Studenții, elevii și profesorii școlilor și universităților de muzică din întreaga țară beneficiază de acces gratuit, în limita locurilor disponibile, în baza legitimației de elev/student sau a adeverinței de serviciu. De asemenea, persoanele cu handicap și însoțitorii acestora beneficiază de acces gratuit, în limita locurilor disponibile, conform prevederilor legale. Concursul Internațional 'George Enescu' este un eveniment desfășurat sub înaltul Patronaj al Președintelui României. Proiectul este finanțat de Guvern, prin Ministerul Culturii. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Muzeul Național al Satului găzduiește în septembrie Conferința Asociației Muzeelor în Aer Liber din Europa
Cea de-a 33-a Conferință a Asociației Muzeelor în Aer Liber din Europa (AEOM) va fi găzduită, în perioada 6 - 11 septembrie, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' - București și la Complexul Național Muzeal 'Astra' - Sibiu. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, evenimentul are loc ca urmare a propunerii lansate de Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' în luna august 2017 la cea de-a 28-a Conferință a AEOM, care a avut loc în Marea Britanie (Black Country Living Museum - Dudley, West Midlands și Ironbridge Gorge Museums - Telford, Shropshire). întâlnirea este cea de-a doua găzduită de țara noastră. în anul 1993, Asociația Muzeelor în Aer Liber din România și Ministerul Culturii au organizat prima ședință a AEOM. 'Ultimul deceniu a adus multiple provocări în lumea culturală, care au afectat și au impulsionat o schimbare de paradigmă în majoritatea muzeelor în aer liber: abordarea unor subiecte divergente, abordarea diferitelor comunități, regândirea reprezentării, transformarea digitală, adaptarea practicilor de conservare și restaurare la schimbările climatice și condițiile meteorologice extreme. Conferința din România va încerca să exploreze transformările și rolul transformator al muzeelor în aer liber, deslușind unele dintre problemele arzătoare și sensibile din muzeologia în aer liber. AEOM 2026 va fi, de asemenea, o conferință despre sărbătoare, marcând o dublă aniversare în marea familie a muzeelor în aer liber, în primul rând, oferind oportunitatea de a celebra împreună cea de-a 60-a aniversare a Asociației Muzeelor în Aer Liber din Europa. De asemenea, vom onora unul dintre muzeele gazdă și un muzeu prestigios al României - Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' pentru cei 90 de ani rodnici de activitate la București, capitala vibrantă a României', precizează AEOM, potrivit sursei citate. AEOM - Association of European Open Air Museums - este o rețea europeană de prestigiu dedicată promovării și conservării patrimoniului cultural. Prin activitatea sa, Asociația sprijină dialogul profesional, schimbul de experiență științifică și metodologică, organizarea și participarea la conferințe naționale și internaționale, formarea specialiștilor, consultarea profesională în domeniul patrimoniului, precum și dezvoltarea unor proiecte, parteneriate și inițiative dedicate muzeelor în aer liber din România. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Expoziția de tapiserie și broderie artistică 'Urme printre fire' de Ecaterina Dînga Mardari - pe 5 august, la Muzeul Țăranului
Expoziția de tapiserie și broderie artistică 'Urme printre fire', semnată de artista Ecaterina Dînga Mardari, va fi vernisată la Sala Media a Muzeului Național al Țăranului Român pe 5 august, de la ora 18:00. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, expoziția reunește lucrări de tapiserie și
Maramureș: Muzeul Satului a inițiat atelierul de weekend, special pentru copii și tineri, pe durata verii
Șapte ateliere de weekend vor fi organizate pe toată durata lunii august pentru copii, tineri și adulți în ai introduce în lumea artei populare și a creației, a declarat, marți, pentru AGERPRES, directorul Muzeului Satului din municipiul Baia Mare, Monica Mare. 'Muzeul nu intră în vacanță pe durata verii, dimpotrivă, împreună cu colegii am programat o serie de ateliere speciale care au legătura cu arta și tradițiile populare. De-a lungul anilor am constat un interes crescut, îndeosebi din partea copiilor și tinerilor pentru arta populară, meșteșuguri și alte activități creative. Vacanța de vară e mai generoasă cu timpul pentru copii, așa că vor putea petrece timp îndelungat în muzeu, căpăta deprinderi practice, socializa și de a sta în aer liber mai mult ca de obicei. Anul acesta vacanța va fi dedicată creației și descoperirii lucrurilor cu adevărat interesante', a spus Monica Mare. Potrivit aceleiași surse, atelierele organizate la sfârșit de săptămână vor susținute de artiști recunoscuți în județul Maramureș. Sursa foto: LEONTIN CUPAR/AGERPRES 'Vom avea ateliere de olărit, pielărie, obiecte decorative cu modele populare, creații hand made, ateliere de croșetat și creat păpuși, terarri și o întâlnire specială cu artizanii la final de săptămână. Muzeul vă fi deschis de la ora 11.00 până la ora 18.00, iar participanții vor avea timp suficient să admire, participe și implice în realizarea unor bunuri sub îndrumarea meșterilor populari și a celor implicați în acest proiect cultural de vacanță', a precizat Monica Mare. Directorul Muzeului Satului din Baia Mare a mai punctat că, activitățile sunt adresate îndeosebi copiilor și tinerilor, dar în situația care se manifestă interes din partea adulților, coordonatorii și artizanii vor forma ateliere și pentru adulți. 'Copii, dar și tinerii vin de obicei însoțiți la muzeu și de multe ori și-au exprimat dorința de participa la ateliere. Dacă vedem interes din partea adulților, atunci vom avea ateliere și pentru aceste persoane. Orice dorință exprimată va fi îndeplinită în măsura timpului disponibil', a mai spus Monica Mare. Situat într-un cadru pitoresc la poalele Dealului Florilor, Muzeul Satului din Baia Mare este una dintre cele mai vizitate obiective turistice, alături de Muzeul de Mineralogie. Anual, muzeul găzduiește, tabere de creație, expoziții în aer liber, ateliere de astronomie populară, concerte de muzică populară a unor artiști consacrați, concerte de muzică folk și zile speciale dedicate celor patru zone etnografice a Maramureșului. AGERPRES/ (A- redactor: Leontin Cupar, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)






























