Știri internaționale
Fereastra ta către lumea întreagă, află ce se întâmplă dincolo de granițe
Tenis: Cehia, prima echipă calificată în semifinalele Billie Jean King Cup
Echipa feminină de tenis a Cehiei și-a asigurat marți primul loc în semifinalele competiției Billie Jean King Cup, învingând Marea Britanie cu 2-0 la Shenzhen (China), unde se desfășoară până duminică turneul final al competiției (fosta Fed Cup), la care participă opt echipe, scrie AFP. Marie Bouzkova, numărul 26 WTA, a adus primul punc
Trump anunță la ONU construirea a două baze militare 'foarte mari' în Groenlanda
Președintele american Donald Trump a anunțat marți că Statele Unite vor construi două 'baze militare foarte mari' în Groenlanda, în urma unui acord încheiat cu Danemarca și autoritățile vastului teritoriu arctic, relatează AFP. 'Vom începe imediat să dezvoltăm o prezență militară semnificativă în locurile relevante. Vom construi două baze militare foarte mari', a declarat președintele SUA într-un discurs la Adunarea Generală a ONU.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Anda Badea)
UPDATE Cuba 'va cădea', afirmă Trump la ONU
Președintele american Donald Trump a declarat că statul cubanez a eșuat și că libertatea va ajunge pe insula condusă de comuniști, într-un discurs susținut marți la ONU, prin care a promovat o implicare sporită a SUA în regiune, informează Reuters. 'Administrația mea urmărește, de asemenea, o schimbare fundamentală a situației din Cuba, unde re
UPDATE Trump afirmă că SUA vor folosi de acum înainte termenul de 'super-inteligență' în loc de 'inteligență artificială'
Președintele american Donald Trump a declarat marți că documentele administrației SUA vor utiliza, de acum înainte, termenul de 'super-inteligență' în loc de 'inteligență artificială' și a reiterat afirmații anterioare conform cărora avertismentele privind inteligența artificială ar fi o farsă, relatează Reuters și AFP. 'De acum
Zelenski s-a întâlnit cu directorul CIA în Irlanda, în drum spre Statele Unite
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit luni cu directorul CIA, John Ratcliffe, în timpul unei escale de realimentare în Irlanda, în drum spre New York unde liderul ucrainean urma să participe la Adunarea Generală a ONU, a declarat marți un înalt oficial ucrainean, relatează AFP. Această întâlnire a avut loc după o vizită a lui John Ratcliffe la Moscova la sfârșitul lunii august. Potrivit presei americane, misiunea directorului CIA a fost aceea ce a descuraja Rusia să atace un stat membru al Alianței Nord-Atlantice. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu oficialul american 'pe aeroportul Shannon în timpul alimentării avionului', a declarat un oficial ucrainean sub rezerva anonimatului. El a refuzat să facă declarații despre subiectul întâlnirii. 'A fost o conversație privată într-un cerc restrâns', a spus el. Zelenski a sosit luni seara la New York pentru a participa la Adunarea Generală a ONU și pentru o întâlnire marți cu președintele Donald Trump. Liderul de la Casa Albă i-a trimis pentru prima dată pe emisarii săi Jared Kushner și Steve Witkoff în septembrie la Kiev pentru relansarea eforturilor de mediere diplomatică între Ucraina și Rusia. Ratcliffe, a cărui vizită la Moscova a stârnit numeroase speculații, s-a întâlnit cu oficiali ai serviciilor secrete ruse la Moscova, potrivit Kremlinului. Donald Trump a descris călătoria ca fiind una de 'semi-rutină'.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Anda Badea)
Sarah Rizea, o tânără cu origini românești, a câștigat concursul Miss Italia 2026
Sarah Rizea, o tânără de 18 ani cu origini românești, care participă la concursuri de înot sincron și care locuiește în orașul Savona, este noua Miss Italia 2026, informează marți agenția de presă ANSA. Ea a fost încoronată luni seară la Castelul Santa Severa, la nord de Roma, câștigând titlul național după ce a intrat în finală din postura de Miss Liguria. 'Sarah nu este doar noua Miss Italia; este una de-a noastră - o înotătoare de sincron, modelată de disciplina și sacrificiile discrete pe care înotul artistic le pretinde în fiecare zi', a declarat Alessandro Martin, președintele Federației Italiene de Natație (FIN) din regiunea Liguria. 'Grația și forța pe care le-a demonstrat pe scenă sunt aceleași calități pe care și le-a dezvoltat cursă după cursă, respirație după respirație, departe de lumina reflectoarelor', a adăugat el. 'Sarah întruchipează talentul, angajamentul și determinarea, calități pe care le-a dezvoltat prin sport și prin sacrificiile impuse de performanța sportivă la nivel înalt', a declarat Luca Lombardi, consilierul regional pentru turism din Liguria. Potrivit cotidianului Corriere della Sera, Sarah Rizea s-a născut pe 8 noiembrie 2007, la Moncalieri, și s-a mutat la Vado Ligure, în provincia Savona, la vârsta de 11 ani. Tatăl ei, Marian, lucrează ca montator de ferestre și uși, în timp ce mama sa, Alina, lucrează la biroul pentru imigrări din cadrul Inspectoratului de Poliție din Savona. Sarah practică înotul de la vârsta de opt ani și a primit prima convocare la echipa națională a Italiei în 2021. Ea a câștigat deja peste 100 de medalii - în diverse categorii de vârstă, la concursuri regionale, naționale și internaționale - și a declarat că își dorește foarte mult să participe la Jocurile Olimpice. Sarah Rizea a absolvit liceul cu profil lingvistic din Savona și s-a înscris deja la Facultatea de Științe și Tehnici Psihologice de la Universitatea Unimarconi. Are o soră mai tânără, Karina, în vârstă de 15 ani, și și-a vizitat bunicii din România în urmă cu mai puțin de un an. De altfel, întrebată de jurnaliști cui îi dedică victoria obținută în concursul de frumusețe Miss Italia 2026, Sarah Rizea a răspuns astfel: 'Familiei mele de aici, care m-a încurajat încă de la bun început. Și acelei părți a familiei mele care locuiește în România'. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Anda Badea) Sursa foto: Miss Italia/Facebook
Trump este de părere că SUA vor încheia un acord cu Iranul după alegeri
Președintele Donald Trump a declarat marți că estimează că SUA vor încheia un acord cu Iranul după alegerile de la jumătatea mandatului, programate pentru 3 noiembrie, relatează Reuters și AFP. 'Cred că vom încheia un acord imediat după alegeri, pentru că nu are sens pentru ei să nu o facă. Ei așteaptă să vadă cum mă voi descurca la alegerile d
Fotbal: Criticii lui Infantino nu par să fie convinși de promisiunea acestuia de a reforma FIFA
Promisiunile președintelui Federației Internaționale de Fotbal, Gianni Infantino, de a reforma organizația nu par să-i fi liniștit pe criticii săi, după ce oficialul le-a scris luni vicepreședinților FIFA, membrilor Consiliului FIFA și preș
Uraganul Polo, aflat în largul coastei Mexicului la Oceanul Pacific, s-a intensificat la categoria 5
Uraganul Polo a crescut în intensitate și s-a transformat într-un uragan de categoria 5, nivelul maxim, în largul coastei Mexicului la Oceanul Pacific, existând riscul producerii unor inundații periculoase, a anunțat marți Centrul Național pentru Uragane din Statele Unite, într-unul din buletinele sale, potrivit Reuters. în ciuda proximității și a ploilor torențiale pe care le va aduce, Polo este așteptat să se îndepărteze treptat de coastă în următoarele zile, se mai spune în buletin. ''Deși, potrivit prognozelor, centrul uraganului se va menține în largul coastelor din sud-vestul Mexic, este încă prea devreme pentru a stabili localizarea exactă și magnitudinea impactului'', a avertizat NHC. Uraganul, însoțit de vânturi cu viteze de aproape 260 de kilometri pe oră, este așteptat să se intensifice ușor până spre sfârșitul zilei. Uraganul de categoria 5 pe scara Saffir-Simpson este localizat la circa 355 de kilometri sud de orașul turistic Zihuatanejo și la 580 de kilometri sud-sudest de portul Manzanillo. Ploile care se vor produce în statele Guerrero și Michoacan, situate în zona de coastă, sunt așteptate să producă inundații și alunecări de teren care ar putea pune în pericol viețile rezidenților, a precizat NHC. Autoritățile mexicane au avertizat în legătură cu precipitații abundente prognozate în regiunile vestice și sudice, care ar putea provoca revărsarea unor râuri. Agenția națională pentru protecție civilă le-a recomandat rezidenților să nu se plimbe sau să conducă mașina pe străzile inundate și să strângă mobilierul de pe plaje pentru a evita incidente provocate de vânt. ''Dacă vă aflați într-o zonă expusă inundațiilor, identificați locul unde terenul este mai înalt și cele mai bune rute de a ajunge acolo'', a adăugat agenția pe platforma X. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)
Importurile de aur ale Chinei au depășit 1.000 de tone anul acesta
Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel record anul acesta, subliniind cererea rezilientă pe cea mai mare piață globală a metalelor prețioase, după declinul recent al cotațiilor, transmite Bloomberg. Achizițiile externe până în august au depășit 1.000 tone, depășind nivelul total înregistrat pe ansamblul anului trecut, conform celor mai recente date vamale. Cererea puternică pentru investiții a păstrat prețurile mai ridicate în China decât pe plan global, stimulând importurile, a apreciat Zijie Wu, analist la Jinrui Futures Co. 'De la începutul anului yuanul rămâne puternic, cea ce creează condiții favorabile pentru importurile de aur și dă posibilitatea autorităților de reglementare să acorde plafoane de aprobare mai generoase', a explicat Wu. Fondurile tranzacționate la bursă din China au adăugat aproximativ 44 tone până în august, un avans de 18% de la începutul anului, conform datelor Shanghai Gold Exchange. Scăderea prețului metalului galben și aprecierea yuanului au menținut interesul investitorilor. Nivelul ridicat al importurilor din ultimele luni continuă avântul de la începutul anului, când investitorii au majorat achizițiile după ce cotația aurului s-a prăbușit în ianuarie. Băncile au licențe pentru a importa aur conform unor cote strict controlate, stabilit de Banca Centrală a Chinei (PBOC). Importurile au fost de asemenea susținute de noul regim de licențiere de la 1 iunie, care încurajează băncile să epuizeze cotele existente. China este cel mai mare cumpărător de aur din lume, iar cererea este susținută atât de incertitudinile economice cât și de alternativele mai limitate de investiții față de alte țări. Banca Centrală a Chinei a cumpărat în august cea mai mare cantitate de aur începând din 2023, extinzând la aproape doi ani seria de cumpărături. Luni, uncia de aur a scăzut cu 0,2%, la 4.370 dolari. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)
Trump susține la ONU că el 'face pace', în timp ce alții doar vorbesc despre ea
Președintele american Donald Trump a afirmat marți, în discursul său adresat Adunării Generale a ONU, că el 'face pace', în timp ce alții doar vorbesc despre ea, relatează EFE. 'în timp ce alții au vorbit despre pace, eu am făcut pace. în timp ce alții au ignorat amenințările, eu le-am confruntat. în timp ce alții au vorbit despre curaj, Statele Unite l-au demonstrat. în timp ce alții au promis, au promis putere, eu am folosit-o pentru a face din Statele Unite cea mai puternică țară din lume', a declarat el.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Anda Badea)
Volei masculin: România s-a oprit în sferturile de finală ale Campionatului European
Naționala României a fost învinsă de Franța, campioana olimpică en titre, cu 3-0 (25-16, 25-19, 25-19), marți, la Sofia, în sferturile de finală ale Campionatului European de volei masculin - EuroVolley 2026, găzduit de Italia, Bulgaria, Finlanda și România. Franța s-a impus fără drept de apel, după o oră și 14 minute, în fața a 2.844 spectatori, revanșându-se după ce a fost învinsă de România cu scorul de 3-2, în ultimul meci din grupă, la Cluj-Napoca. România (locul 25 în lume) a fost departe de prestația din optimile de finală, încheiată cu o victorie clară în fața Ucrainei (3-0), Cristian-Daniel Chițigoi fiind cel mai bun jucător al echipei antrenate de Sergiu Stancu, cu 11 puncte. De la francezi s-au evidențiat Theo Faure (19 puncte), Francois Huetz (11) și Mathis Henno (9). România a atins sferturile de finală al Campionatul European pentru a doua ediție consecutivă, tricolorii cedând atunci tot în fața Franței (0-3), la Varna. România a debutat cu un eșec, 1-3 cu Letonia, după care a reușit să învingă Elveția (3-1), a pierdut în fața Germaniei (2-3), a învins Turcia (3-1) și Franța (3-2), campioana olimpică, în faza grupelor, și Ucraina (3-0) în optimi. România s-a calificat, totodată, la Campionatul Mondial din 2027. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)
UPDATE/Mirabela Grădinaru, la evenimente dedicate copiilor și siguranței în mediul digital, în marja Adunării Generale a ONU
Mirabela Grădinaru a participat luni și marți la reuniuni dedicate protecției copiilor, educației și impactului noilor tehnologii organizate la New York, în marja Adunării Generale a ONU, cu participarea unor reprezentanți ai familiilor prezidențiale, oficiali guvernamentali și reprezentanți ai organizațiilor internaționale și ai companiilor de tehnologie.
Netanyahu afirmă că în discursul său la ONU va 'spune adevărul' despre primarul New York-ului
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat marți că va profita de discursul său pe care urmează să îl rostească joi în fața Adunării Generale a ONU pentru a 'spune adevărul' despre primarul orașului New York, Zohran Mamdani, relatează dpa. 'Să vă fie rușine, domnule Mamdani', a spus Netanyahu într-un mesaj video de 20 d
Fratele prințesei Diana lansează marți o carte controversată, în care îl critică pe regele Charles al III-lea
Fratele prințesei Diana, Charles Spencer, își reglează conturile cu familia regală britanică, în special cu regele Charles al III-lea, într-o carte publicată marți, care ține prima pagină a ziarelor de câteva zile încoace, la aproape 30 de ani după moartea celebrei 'Lady Di', informează AFP. Volumul 'Swan Song: Diana, My Sister' ('Cântecul lebedei: Diana, sora mea') a fost pus în vânzare marți în mai multe țări, inclusiv în Regatul Unit și în Franța. Au fost achiziționate drepturile pentru traducerea acestei cărți în 12 limbi. în prezent, volumul ocupă locul al 12-lea în topul celor mai bine vândute cărți (non-ficțiune) pe platforma Amazon UK. AFP publică principalele acuzații cuprinse în această carte, din care unele fragmente, dezvăluite în tabloidul Daily Mail, au determinat o dezmințire oficială din partea Palatului Buckingham, un eveniment rarisim în istoria biroului de presă al familiei regale britanice. Regele Charles al III-lea, criticat Charles Spencer susține că fostul soț al prințesei Diana, pe atunci prinț de Wales, a părut 'lipsit de griji și jovial', de parcă 'ar fi câștigat la loterie', în timpul unei convorbiri telefonice purtate după accidentul care a dus la decesul prințesei, la Paris, pe 31 august 1997. Moartea extrem de îndrăgitei prințese britanice, la vârsta de 36 de ani, a declanșat un val de emoție la nivel mondial. Potrivit lui Charles Spencer, moștenitorul tronului a considerat tragicul eveniment drept o oportunitate 'pentru a se căsători cu femeia pe care o iubea', Camilla, în prezent regină-consoartă. într-un alt fragment din carte, el relatează o dispută pe care a avut-o cu Charles cu privire la participarea prinților William și Harry la procesiunea funerară, în spatele sicriului mamei lor, în timpul funeraliilor acesteia. El îl acuză pe Charles că a dat dovadă de 'dispreț' față de Diana și că a afirmat că aceasta va fi 'în curând uitată'. într-un gest rarisim, biroul de presă de la Palatul Buckingham a reacționat imediat și a contestat această versiune a evenimentelor. 'Durerea provocată de doliul fratern poate întuneca rațiunea, poate afecta discernământul și poate altera amintirile', a declarat un purtător de cuvânt al regelui Charles al III-lea. într-un interviu acordat suplimentului duminical Mail on Sunday, Charles Spencer, în vârstă de 62 de ani, și-a menținut acuzațiile și i-a reproșat regelui britanic faptul că i-a pus la îndoială relatările. El susține, de asemenea, că prințesa Diana s-a gândit la anularea căsătoriei după ce a descoperit o brățară pe care Charles o cumpărase pentru Camilla și că prințesa, măcinată de gânduri suicidare, s-a deplasat de mai multe ori cu automobilul până la Beachy Head, o faleză din sudul Angliei. Totuși, iubirea pentru fiii ei 'a împiedicat-o să meargă mai departe', a scris el. Nici regina Elisabeta a II-a nu a fost scutită de critici Potrivit lui Charles Spencer, regina Elisabeta a II-a, decedată în 2022, ar fi reacționat 'cu iritare' atunci când a aflat inițial despre accidentul prințesei Diana. Fosta suverană ar fi întrebat: 'Ce-a mai făcut acum?', înainte să realizeze gravitatea situației. După moartea prințesei Diana, regina Elisabeta a II-a s-ar fi oferit să-i redea acesteia titlul de Alteță Regală, un titlu care îi fusese retras în urma divorțului de prințul Charles, în 1996. Fratele acesteia a refuzat însă oferta. în epocă, regina britanică a fost criticată pentru atitudinea ei aparent rece, care contrasta cu emoția la nivel mondial declanșată de moartea prințesei. 'Neadevăruri' Mai multe instituții de presă au citat surse de la Palatul Buckingham care au denunțat 'ipocrizia' fratelui prințesei Diana, acuzându-l că expune viața privată a surorii sale, în timp ce, simultan, critică tabloidele că au hărțuit-o în timpul vieții. Fost jurnalist și autor al unor cărți despre istoria domeniului familial Althorp, unde a fost înmormântată prințesa Diana, Charles Spencer consideră că a fost de 'datoria sa', în calitate de martor, să scrie această nouă carte și a susținut, de asemenea, că dorește să corecteze anumite 'neadevăruri care s-au impus de-a lungul timpului'. Paralelă cu Harry și Meghan într-un interviu pentru BBC, difuzat duminica trecută, Charles Spencer a făcut o paralelă între tratamentul la care a fost supusă prințesa Diana de către tabloidele britanice și cel rezervat fiului ei mai mic, Harry, și soției acestuia, Meghan, care s-au stabilit din nou, recent, în Regatul Unit. El a denunțat 'o influență nocivă' și 'o otravă' din partea tabloidelor, la fel cum o făcuse și în timpul discursului său memorabil rostit la funeraliile surorii sale. Mohamed Al-Fayed Charles Spencer relatează în noua sa carte că prințesa Diana 'nu îl plăcea pe Mohamed Al-Fayed', tatăl lui Dodi Al-Fayed, bărbatul egiptean cu care avea o relație și care a murit alături de ea în accidentul de automobil din 1997. Prințesa i-ar fi mărturisit fratelui ei, 'cu dezgust', că, la începutul relației ei cu Dodi, magnatul Mohamed Al-Fayed s-a apropiat de ea, și-a lăsat mâna să zăbovească pe fesele ei și a ciupit-o, spunându-i cu un ton concupiscent: 'în Egipt, socrul are întâietate'. Mohamed Al-Fayed, fostul proprietar al magazinului Harrods, decedat în 2023, a fost acuzat de zeci de femei de agresiune sexuală, viol și exploatare sexuală. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Anda Badea)
Fotbal: Antrenorul Mikel Arteta a convenit asupra prelungirii contractului cu Arsenal Londra (presa)
Antrenorul Mikel Arteta și-a asigurat viitorul la echipa de fotbal Arsenal, convenind asupra unui nou contract cu campioana din Premier League, scrie BBC. Prelungirea mandatului lui Arteta în funcția de antrenor principal al 'tunarilor', al cărui termen expira la sfârșitul sezonului, a fost considerată o simplă formalitate.
Guterres cere restricții privind AI și încetarea războaielor, în ultimul său discurs în fața Adunării Generale a ONU
Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a profitat de ultimul său discurs în fața Adunării Generale, susținut marți, pentru a îndemna liderii lumii să reglementeze inteligența artificială, să pună capăt războaielor, să se concentreze asupra schimbărilor climatice și să reformeze instituțiile ONU, despre care a avertizat că se confruntă cu dificultăți în a face față provocărilor globale tot mai mari, relatează Reuters și AFP. Fostul premier portughez, al cărui al doilea mandat de cinci ani se încheie la 31 decembrie, și-a reiterat apelurile pentru o supraveghere la nivel mondial a riscurilor asociate inteligenței artificiale, chiar în momentul în care Consiliul de Securitate al ONU - format din 15 membri - se pregătește să găzduiască lideri din domeniul AI pentru o informare privind această tehnologie puternică. De asemenea, Guterres a abordat problema blocajului din cadrul organizației, în contextul în care aproape 130 de lideri mondiali s-au reunit la New York, iar președintele chinez Xi Jinping și alți lideri - inclusiv cei din Africa de Sud, India și Germania - absentează de la această reuniune diplomatică. Delegații au răspuns cu aplauze prelungite atunci când Guterres a pledat pentru soluția cu două state pentru israelieni și palestinieni, a cerut ca 'poluatorii să plătească' pentru schimbările climatice și a insistat asupra reformării instituțiilor internaționale, cauze pe care le-a susținut constant pe parcursul deceniului în care a condus Organizația Națiunilor Unite. Discursul a marcat încheierea unui mandat de zece ani în care Guterres a urmărit să poziționeze ONU drept mediator în conflicte și forum pentru reglementarea tehnologiilor emergente, chiar și în condițiile în care marile puteri au ocolit tot mai des organizația, iar Washingtonul i-a redus drastic finanțarea. 'Țările care conduc această revoluție tehnologică trebuie să facă schimb de informații privind riscurile emergente de siguranță, să coopereze în domeniul testării și evaluării și să colaboreze pentru stabilirea unor măsuri de protecție comune, care să ne apere pe toți', a declarat Guterres în fața adunării. El a îndemnat liderii reuniți la New York să 'promoveze condițiile pentru o evoluție responsabilă a AI și măsurile de siguranță suplimentare necesare pentru a gestiona riscurile', precum și să 'depună eforturi pentru crearea unui cadru multilateral de gestionare a riscurilor asociate AI, susținut de un mecanism de supraveghere credibil și independent'. Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a declarat duminică faptul că Washingtonul a propus un nou mecanism de notificare privind siguranța AI, pe care președintele american Donald Trump și președintele chinez Xi să îl analizeze în cadrul summitului lor din această săptămână. Propunerea a rezultat în urma discuțiilor privind stabilirea unui dialog SUA-China pe tema AI și ar viza incidentele legate de AI care au implicații asupra securității naționale. Guterres pledează de multă vreme pentru o guvernanță globală a AI. în 2023, ONU a înființat un organism consultativ privind AI, format din 39 de membri, printre care se numără directori ai unor companii de tehnologie, oficiali guvernamentali și cadre universitare din țări precum SUA, Rusia și Japonia. Consiliul de Securitate, organism însărcinat cu menținerea păcii și securității internaționale, s-a reunit în premieră pentru a discuta despre riscurile inteligenței artificiale în același an în care China a afirmat că această tehnologie nu trebuie să devină un 'cal scăpat de sub control', iar Washingtonul a avertizat împotriva utilizării ei pentru a cenzura sau reprima populația. în ceea ce privește Orientul Mijlociu - unde conflictul s-a extins pe măsură ce avansul rebelilor houthi de-a lungul coastei Mării Roșii amenință rutele de navigație, iar tensiunile persistă în Strâmtoarea Ormuz - Guterres a pledat pentru 'dezescaladare și dialog'. 'Haideți să transmitem împreună un mesaj clar din această sală. Luptele trebuie să înceteze. Ajutorul umanitar trebuie să ajungă la destinație. Iar drepturile și libertățile de navigație trebuie restabilite pe deplin, în conformitate cu dreptul internațional', a declarat Guterres. De asemenea, el a ridicat spectrul epurării etnice ca urmare a acțiunilor Israelului în Cisiordania ocupată. 'Toate părțile trebuie să respecte dreptul internațional și hotărârile' Curții Internaționale de Justiție (CIJ), a continuat Guterres. 'Nu putem lăsa ca soluția cu două state să dispară sub ochii noștri', a adăugat el. Referindu-se la sistemul ONU - criticat de Trump și de alții ca fiind supradimensionat și ineficient, după ce Washingtonul s-a retras din mai multe agenții ale organizației și i-a redus drastic finanțarea - Guterres a declarat că 'mecanismele noastre de acțiune colectivă sunt supuse unei presiuni tot mai mari', iar instituțiile globale 'continuă să reflecte realitățile de putere și interesele unei epoci în mare parte apuse'. Guterres a profitat de acest discurs pentru a-și lua rămas-bun de la majoritatea liderilor mondiali cu care a colaborat în ultimii zece ani. 'Așadar, la 1 ianuarie, când nu voi mai fi Secretar General, să fiți siguri de un lucru: oriunde mă voi afla și orice voi face, voi continua să susțin cu tărie convingerea că pacea este posibilă', a spus el. 'Voi continua să apăr valorile Cartei Națiunilor Unite și nu voi renunța niciodată. Vă mulțumesc', și-a încheiat el discursul. AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Anda Badea)
Opinia publică susține agricultura europeană și sprijinul UE pentru fermieri (Eurobarometru)
Agricultura și zonele rurale sunt considerate importante pentru viitorul Europei de 95% dintre europeni, în timp ce 93% consideră esențială asigurarea unei aprovizionări stabile cu alimente pentru UE, potrivit celui mai recent sondaj Eurobarometru, a anunțat marți Comisia Europeană (CE). O proporție și mai mare a europenilor consideră că politica agricolă comună (PAC) a UE își realizează prioritățile. în ceea ce privește obiceiurile de consum, calitatea și originea alimentelor sunt cele mai importante considerente pentru europeni, se arată într-un comunicat de presă al Executivului comunitar. Calitatea și originea sunt, în general, factori esențiali pentru cetățeni atunci când cumpără alimente. Pornind de la acest fapt, Comisia va lansa o nouă campanie privind 'alimentele europene', anunțată de președinta von der Leyen în discursul său privind starea Uniunii de anul trecut. 'Este încurajator să vedem un sprijin public atât de puternic pentru agricultura europeană și pentru fermierii noștri. Aceste rezultate arată că suntem aliniați cu cetățenii noștri în ceea ce privește prioritățile care contează cel mai mult: asigurarea unor alimente sigure și de înaltă calitate, sprijinirea fermierilor și consolidarea zonelor rurale, protejând în același timp mediul înconjurător. Politica agricolă comună este esențială pentru realizarea acestor priorități și pentru sprijinirea fermierilor în așa fel încât aceștia să poată satisface așteptările cetățenilor europeni', a declarat comisarul pentru agricultură și sectorul alimentar, Christophe Hansen. Acesta este cel de al zecelea sondaj Eurobarometru privind 'Europenii, agricultura și PAC'. Sondajul oferă o imagine de ansamblu cuprinzătoare a atitudinilor europenilor față de fermieri și de politica agricolă europeană, a indicat Executivul comunitar. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)
Comisia Europeană și BEI lansază Pactul european al investitorilor instituționali
Comisia Europeană (CE) și Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) au lansat marți Pactul european al investitorilor instituționali, în cadrul Summitului TechEU Equity, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Pactul este un nou cadru voluntar conceput pentru a canaliza mai mult capital instituțional pe termen lung către ecosistemul european de tehnologie și de întreprinderi în faza de extindere (scale-up). Un număr de 13 investitori instituționali și-au exprimat deja intenția de a canaliza investiții către ecosistemul european de inovare și de întreprinderi în faza de extindere, inclusiv prin intermediul Inițiativei 'Campionii Europeni în domeniul Tehnologiei' 2.0, cu un buget de 15 miliarde euro, și al Fondului 'Scale-up Europe', cu un buget de cinci miliarde euro. Pactul european al investitorilor instituționali a fost creat în comun de Comisie și de Grupul BEI în cadrul Strategiei UE privind start-upurile și întreprinderile în fază de extindere. Scopul său este de a facilita investițiile investitorilor instituționali în fondurile europene de capital de risc și de capital de extindere, ajutând întreprinderile europene cu creștere puternică să aibă acces la capitalul de care au nevoie pentru a se extinde și pentru a concura la nivel mondial, rămânând în același timp ancorate în Europa, a indicat Executivul comunitar. Pactul european al investitorilor instituționali face parte din efortul mai amplu al UE de a debloca mai mult capital instituțional, de la investitori precum bănci, fonduri de pensii și societăți de asigurări, pentru tehnologia și inovarea europene, abordând una dintre principalele provocări în materie de finanțare identificate în agenda Europei privind competitivitatea.AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)
Franța cere UE amânarea regulilor de raportare a metanului
Președintele francez Emmanuel Macron a trimis o scrisoare Comisiei Europene în care cere amânarea regulilor de raportare a metanului pentru importatorii de petrol și gaze, argumentând că reglementările ar crea riscuri legale pentru importatori, pe fondul înăspririi aprovizionării cu energie, transmite Reuters. Regulamentul (UE) 2024/1787 este primul act legislativ al UE care impune norme stricte pentru măsurarea, raportarea și reducerea emisiilor de metan în sectorul energetic. Acesta obligă companiile de petrol, gaze și cărbune să elimine treptat practicile de rutină privind arderea la faclă și evacuarea în atmosferă, vizând o reducere cu 45% a emisiilor până în 2030. Din 2027, petrolul și gazele din import trebuie să îndeplinească reglementările privind monitorizarea emisiilor echivalente cu cele din Europa. Scrisoarea din 18 septembrie trimisă președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost pentru prima dată anunțată de publicația franceză Les Echos și a fost analizată de Reuters. Guvernul președintelui Macron se confruntă cu presiuni din partea sindicatelor în diverse sectoare pentru adoptarea de măsuri menite să combată problemele legate de creșterea costului vieții, și cu o campanie electorală dificilă înainta alegerilor din 2027. Macron cere amânarea regulilor de raportare a metanului cu un an, până la 1 ianuarie 2028. Metanul este al doilea cel mai mare contributor la încălzirea globală, după dioxidul de carbon. Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a precizat că Executivul comunitar monitorizează cu atenție evoluțiile de pe piețele combustibililor și va analiza sugestiile lui Macron. 'Dacă vedem orice problemă legată de securitatea aprovizionării, suntem desigur pregătiți să luăm în considerare noi măsuri', a adăugat oficialul. Mai multe state membre UE, inclusiv Germania, cea mai mare piață europeană de gaze, au cerut deja amânarea sau suspendarea reglementărilor. în iulie, Comisia Europeană a sfătuit guvernele UE să acorde scutiri de trei ani de la plata penalităților companiilor de petrol și gaze care încalcă Regulamentul UE privind metanul. Comisia Europeană a informat că statele membre UE nu ar trebui să aplice penalități companiilor de petrol și gaze care încalcă Regulamentul UE privind metanul în 2027, 2028 și 2029, pentru 'a evita perturbările în aprovizionare'. în plus, Macron a cerut UE atenuarea temporară a normelor privind calitatea carburanților pentru a majora producția europeană de kerosen și motorină, pe fondul înăspririi aprovizionării cu energie. Rafinăriile franceze estimează că astfel ar putea majora producția de combustibil cu 5% - 20%, a explicat șeful statului. Președintele francez a cerut Comisiei Europene să examineze posibile modificări temporare ale cerințelor europene privind densitatea combustibilului, limitele de evaporare și desulfurare. Ca rezultat al deteriorării aprovizionării internaționale cu combustibili, rafinăriile și importatorii se confruntă cu dificultăți în confirmarea livrărilor din următoarele săptămâni, a explicat Macron. Acesta a indicat că o flexibilitate similară a fost acordată în timpul pandemiei. Conform scrisorii, măsurile ar putea majora aprovizionarea cu combustibili a Europei, într-un moment în care blocul comunitar rămân puternic dependent de Orientul Mijlociu, care este responsabil de 36% din importurile UE de kerosen și 18% de motorină. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)
Președintele rus și prințul moștenitor saudit au cerut o navigație sigură prin strâmtorile Ormuz și Bab el-Mandeb
Președintele rus Vladimir Putin a avut marți o convorbire telefonică cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, în cadrul căreia cei doi au subliniat necesitatea unei navigații sigure prin strâmtorile Ormuz și Bab el-Mandeb, două rute maritime strategice pentru fluxurile comerciale, a anunțat Kremlinul, relatează Reuters. Cei doi lideri au discutat de asemenea despre situația din Orientul Mijlociu și au subliniat că o soluție politică și diplomatică rămâne singura cale de urmat. Ei au 'subliniat totodată importanța unei încetări rapide a ostilităților' în Yemen, pe fondul deteriorării situației militare și politice din această țară. 'A fost subliniată importanța asigurării trecerii sigure și neîngrădite a navelor prin căile navigabile internaționale din regiune, inclusiv prin strâmtorile Bab el-Mandeb și Ormuz', a transmis Kremlinul. Deoarece două dintre rutele sale principale de export de petrol, strâmtorile Ormuz și Bab el-Mandeb, sunt perturbate de Iran și de militanții houthi aliați Teheranului, Arabia Saudită este nevoită să recurgă la exportul de petrol prin Canalul Suez din Egipt. Statele Unite, care au bombardat gruparea houthi timp de două luni anul trecut, au respins până acum solicitările repetate ale prințului moștenitor saudit de a se alătura din nou luptei împotriva acestei grupări. Cotidianul The New York Times a relatat că președintele american Donald Trump a anulat duminică în ultimul moment loviturile americane împotriva grupării houthi, după ce trupele SUA începuseră deja încărcarea bombelor pe avioane.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Anda Badea)
El Nino reprezintă o ''amenințare importantă'' pentru sănătate, avertizează ONU
Organizația Națiunilor Unite a avertizat marți în legătură cu numeroasele potențiale efecte ale El Nino asupra sănătății, subliniind că acest fenomen climatic natural reprezintă o ''amenințare importantă'', potrivit AFP. Riscurile sanitare sunt multiple, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS): călduri intense care pot agrava anumite afecțiuni, o calitate slabă a aerului cauzată în special de incendii, dar și malnutriție și holeră favorizate de secete și inundații. El Nino, care favorizează episoade ploioase excepționale și inundații, poate totodată să favorizeze propagarea bolilor transmise de țânțari, cum ar fi malaria, Febra Dengue sau chikungunya. ''Consecințele sanitare ale fenomenului El Nino sunt previzibile. Dispunem de o fereastră de oportunitate pentru a acționa începând de acum, înainte ca aceste riscuri să se transforme într-o criză'', a declarat Teresa Zakaria, responsabilă pentru operațiuni umanitare și schimbări climatice în cadrul OMS, cu prilejul unei conferințe de presă la Geneva. ''Lansăm astfel un apel la guvernanți, la parteneri și la comunități să investească fără să mai aștepte, să se pregătească și să ia măsuri preventive pentru a salva vieți și a menține serviciile sanitare'', a adăugat ea. OMS le recomandă țărilor membre să-și pregătească mai bine sistemele sanitare, să-și consolideze mecanismele pentru monitorizarea bolilor, să asigure continuitatea îngrijirilor și să asigure stocuri de materiale medicale în zonele cele mai expuse. Actualul episod El Nino, care ar putea deveni cel mai puternic înregistrat vreodată, a provocat deja condiții climatice extreme peste tot în lume. ''El Nino reprezintă o amenințare importantă pentru sănătate publică'', a avertizat Zakaria. Episodul actual El Nino ar putea fi ''cel mai puternic'' observat de la începutul măsurătorilor acestui fenomen climatic în urmă cu patru decenii, a avertizat, la începutul lunii septembrie, Organizația Meteorologică Mondială (OMM), o agenție a ONU, care urmează să-și publice următorul buletin despre acest fenomen la sfârșitul lunii noiembrie. Efectele acestuia se fac deja resimțite și urmează să se intensifice, consecințele prelungindu-se dincolo de momentul de intensitate maximă așteptat la sfârșitul anului, le-a explicat jurnaliștilor Armel Castellan, consilier al Biroului comun OMM-OMS. Fenomenul El Nino se adaugă consecințelor schimbărilor climatice cauzate de activitățile umane, care intensifică în special fenomenele meteo extreme. ''Impactul său coincide cu temperaturi de referință care sunt deja foarte ridicate pe întregul glob. Este, așadar, o dublă lovitură'', a precizat Castellan. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)
Albania: Procurorii anticorupție au ordonat arestarea șefei serviciilor de informații
Șefa serviciilor de informații albaneze, Vlora Hyseni, s-a predat autorităților marți, după ce Parchetul anticorupție a emis un mandat de arestare pe numele său, notează AFP. Procurorii însărcinați cu cazurile de corupție din Albania anunțaseră mai devreme în cursul zilei că au emis un mandat de arestare pe numele Vlorei Hyseni în cadrul unei anchete pentru corupție în care este implicat și un oficial de rang înalt din cadrul poliției. Un purtător de cuvânt al poliției a declarat marți seară pentru AFP că Hyseni s-a predat autorităților albaneze la punctul de frontieră Morina, situat între Albania și Kosovo. Parchetul Special împotriva Corupției și Criminalității Organizate (SPAK) indicase într-un comunicat că a ordonat suspendarea și plasarea în arest la domiciliu a lui Hyseni, suspectată de divulgare de informații confidențiale. Potrivit comunicatului Parchetului, șeful sectorului de la Institutul de Științe Criminalistice a fost, de asemenea, arestat. Presa locală precizase anterior că Vlora Hyseni nu se afla în țară. Acesta este cel mai recent scandal de corupție ce afectează guvernul premierului Edi Rama, care se confruntă de câteva luni cu o mișcare de protest împotriva unui proiect controversat de complex turistic în sudul țării, susținut de ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner. 'Fiecare persoană este prezumată nevinovată până la un verdict final, dar nimeni nu este mai presus de lege, în nicio circumstanță și din niciun motiv', a argumentat Rama pe X, adăugând că șefa serviciilor de informații a fost 'demisă din funcție' cu efect 'imediat. Președintele albanez Bajram Begaj a semnat marți târziu un decret care oficializează demiterea lui Hyseni din funcția de șefă a Serviciului de Informații de Stat. Hyseni conducea din 2023 Serviciul de Informații de Stat albanez (SHISH). Numirea sa a stârnit critici în Albania din cauza cetățeniei sale kosovare și a funcției sale anterioare de număr doi în cadrul serviciilor de informații din Kosovo, din care fusese demisă. Fostul șef al poliției de stat Ilir Proda, care a fost demis la începutul acestui an, a compărut, de asemenea, în fața SPAK marți dimineață în cadrul aceleiași afaceri. Ancheta îi vizează și pe Ermal Beqiraj - arestat în Franța la sfârșitul lunii august - și pe omul de afaceri Ergys Agasi, arestat pe 26 august. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editori online: Anda Badea, Andreea Preda)
Kirsty Coventry: CIO analizează modelul descentralizat al Jocurilor Olimpice în perspectiva edițiilor viitoare
Președinta Comitetului Internațional Olimpic, Kirsty Coventry, a declarat marți că CIO analizează posibilitatea unui model descentralizat folosit la Jocurile Olimpice de iarnă din acest an de la Milano-Cortina pentru a vedea modul în care viitoarele Jocuri Olimpice pot să echilibreze sustenabilitatea cu experiența sportivă, transmite agenția Kyodo. ''învățăm foarte mult'', a spus Coventry la Tokyo, unde asistă la Jocurile Asiatice. ''Avem foarte multe date de la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina. Ceea ce a mers, precum și ceea ce nu a fost reușit. O parte dintre acestea este analizarea în detaliu a modelului descentralizat'', a adăugat aceasta. Coventry a declarat că Jocurile Olimpice din 2026, împărțite în patru grupuri separate, au valorificat facilitățile existente, dar președinta CIO a recunoscut de asemenea că unii sportivi s-au simțit izolați de atmosfera principală a Jocurilor Olimpice. Președinta CIO, originară din Zimbabwe, a spus de asemenea că modelul descentralizat a avut anumite provocări logistice pentru echipele participante, ceea ce a necesitat un număr sporit de personal auxiliar pentru sprijinirea cazării în locurile îndepărtate. ''Trebuie dublat numărul echipelor medicale, al staffurilor, iar aceste lucruri adaugă o complexitate suplimentară, fiind vorba de mai multă camere, de mai mulți oameni, de mai multe mijloace de transport și de mai multă mâncare'', a mai spus șefa CIO, care a preluat conducerea forului internațional anul trecut. Coventry a mai spus că deocamdată CIO nu a ajuns la un numitor comun dacă viitoarele Jocuri Olimpice vor fi organizate diferit. Rezultatul acelor discuții ar putea să influențeze viitoarele planuri ale Japoniei pentru organizarea Jocurilor Olimpice. Țara Soarelui Răsare a luat în calcul avansarea unui dosar de candidatură care să includă mai multe orașe. Coventry, care se află în Japonia pentru Jocurile Asiatice de la Aichi-Nagoya, a lăudat organizarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, desfășurate pe durata pandemiei de Covid-19 în anul 2021, și și-a exprimat încrederea în disponibilitatea țării de a pune în scenă evenimente sportive ample. ''Consider că Japonia are capacitatea să găzduiască evenimente majore aici. Cred că este ceva cu care mișcarea olimpică se simte foarte încrezătoare, iar când Japonia va fi pregătită să aibă acele discuții vom fi foarte deschiși'', a explicat șefa CIO, care a anunțat că va trebui să se întâlnească și cu președintele Donald Trump pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028, însă o asemenea întâlnire ar urma să se afle pe agenda de discuții după Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar care încep luna viitoare. ''Cred că acest an a fost unul aglomerat cu două ediții de jocuri, dar așteptăm cu încredere, desigur, să ne întâlnim cu președintele Donald Trump după Jocurile de la Dakar'', a spus șefa CIO. AGERPRES/(AS-redactor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)
Coreea de Nord a trimis un viceministru de externe la Adunarea Generală a ONU
Coreea de Nord a trimis un viceministru de externe, Kim Son Gyong, la Adunarea Generală a ONU care se desfășoară la New York, a relatat marți agenția japoneză de presă Kyodo, preluată de EFE, pe fondul speculațiilor despre un posibil contact între Phenian și Washington. Viceministrul de externe nord-coreean a plecat de la Phenian în fruntea unei de
Polonia: Arestarea unui adolescent suspectat că plănuia un atentat la o școală și o moschee
Serviciile de informații interne poloneze au arestat un adolescent de 17 ani, fascinat de nazism, care plănuia un atentat împotriva unei școli și a unei moschei, a anunțat marți parchetul antiterorist polonez într-un comunicat, relatează AFP și dpa. O analiză a dispozitivelor de stocare a datelor aparținând suspectului a scos la iveală presupusul complot, care viza să provoace 'moartea multor persoane', a declarat un purtător de cuvânt al parchetului. Pawel G. a fost acuzat de pregătirea unui act terorist, promovarea de conținut nazist și fascist, incitare la ură rasială și planificarea achiziționării de arme. Anchetatorii au confiscat din locuința sa cuțite, o baionetă, explozivi, precum și cărți și obiecte cu simboluri fasciste și naziste, a afirmat ministrul justiției Waldemar Zurek pe X. 'Nu există și nu va exista toleranță pentru fascism, ură și planificarea de atacuri sângeroase în Polonia', a mai spus Zurek. Analiza datelor de pe telefonul și computerul său a dezvăluit 'o corespondență privind planificarea unor atacuri în masă, inclusiv un atac împotriva unei școli și a unei moschei (...), achiziționarea de arme, muniții și echipamente militare, precum și utilizarea de grenade și cocktailuri Molotov', se arată în comunicatul parchetului. într-un comunicat separat, Agenția de Securitate Internă (ABW) a subliniat că alți doi minori au fost recent reținuți în legătură cu arestarea lui Pawel G. Toți trei comunicau cu activiști de extremă dreapta pe Telegram și Discord, discutând, printre altele, despre autorii atacurilor anterioare, inclusiv un minor de naționalitate germană, care fusese semnalat de anchetatorii serviciilor de informații germane. 'Participanții au analizat modul de operare al autorilor atentatelor teroriste și s-au inspirat de la aceștia', potrivit ABW. Pawel G. riscă până la 15 ani de închisoare. El neagă acuzațiile care i se aduc.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Anda Badea)
Ponderea vehiculelor electrice în înmatriculările de mașini noi din UE a atins un nivel record în 2025
Vehiculele electrice (EV) au fost anul trecut responsabile pentru o pondere record a înmatriculărilor de mașini noi în Uniunea Europeană, potrivit datelor oficiale publicate marți, ceea ce arată că din ce în ce mai mulți șoferi preferă acest segment, pe fondul majorării prețurilor combustibililor și a modelelor mai ieftine, transmite DPA. Conform Oficiului federal de statistică din Germania (Destatis), care citează cifrele Eurostat, din totalul mașinilor noi înmatriculate anul trecut, 17,3% au fost vehicule electrice pe baterii. Cele hibride au fost anul trecut responsabile pentru 42,4% din înmatriculările de mașini noi, iar cele alimentate pe benzină și motorină, de 27,3% și, respectiv, 9,8%. în ultimul deceniu ponderea vehiculelor complet electrice în înmatriculările de mașini noi din UE a crescut masiv, de la 0,4% în 2025, pe fondul îmbunătățirii infrastructurii, inclusiv stațiile de încărcare, și a modelelor mai ieftine. Majorarea prețurilor combustibililor a contribuit de asemenea la această tendință. Cele mai mari ponderi ale vehiculelor electrice în înmatriculările de mașini noi s-au înregistrat în Danemarca (67,8%), Țările de Jos (40,2%) și Malta (37,6%), iar cele mai reduse ponderi în Croația (1,9%), Slovacia (4,7%) și Bulgaria (4,9%). Tendința pozitivă ar urma să continue anul acesta. Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a anunțat recent că înmatriculările de vehicule electrice complet electrice în UE au crescut cu 40,5%, ajungând la 1,22 milioane unități în primul semestru, iar înmatriculările de mașini hibride plug-in au crescut cu 22,5%, până la 577.735 de unități. în schimb, vânzările de autoturisme echipate cu motoare pe benzină au scăzut cu 17,2% în primul semestru, până la 1,309 milioane unități, iar vânzările de autoturisme diesel s-au redus cu 16,5%, până la 439.592 unități. Astfel, ponderea vehiculelor complet electrice în înmatriculările de mașini noi din UE a urcat la 20,7% în primul semestru din 2026, de la 15,6% în perioada similară a anului trecut. Asociația, care îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa, se așteaptă la potențial de creștere pe acest segment în special în Germania, Franța și Danemarca. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)
O amuletă veche de 1 mileniu, care îmbină o reprezentare creștină cu una păgână, descoperită lângă Moscova
Arheologii care efectuează săpături într-o așezare medievală din nord-vestul Rusiei au descoperit un pandantiv neobișnuit din secolul al XI-lea, care îmbină motive creștine și păgâne, fiind cea mai veche amuletă de acest tip descoperită în regiune, transmite marți Live Science. Pandantivul din aliaj de cupru, prevăzut cu reprezentări pe ambele fețe, a fost găsit în timpul unei campanii de săpături desfășurate vara la Staraya Russa, un oraș istoric situat între Moscova și Sankt Petersburg, potrivit unui comunicat al Universității de Stat din Novgorod. Pe o față este reprezentat un sfânt creștin, în timp ce cealaltă prezintă o figură asemănătoare monstrului mitologic Medusa. Astfel de artefacte sunt cunoscute în rusă sub numele de 'amuletă cu șerpi' sau 'pandantiv cu șerpi'. Au mai fost găsite patru astfel de amulete provenind din situri creștine din zonă, însă acestea sunt mai târzii, datând din perioada cuprinsă între secolele al XII-lea și al XIV-lea. Pandantivul nou descoperit a fost găsit într-un strat arheologic datând din secolul al XI-lea, ceea ce sugerează că o comunitate creștină timpurie a trăit în zonă mai devreme decât se credea anterior. 'Principala caracteristică a pandantivului cu șerpi este combinația de imagini incompatibile din punct de vedere strict dogmatic', a declarat în comunicat Serghei Toropov, directorul Centrului de Cercetări Arheologice al Universității de Stat din Novgorod. O față prezintă întotdeauna o imagine creștină - precum Iisus, Fecioara Maria sau un sfânt - în timp ce cealaltă față înfățișează în mod proeminent șerpi. în acest caz, partea din față a pandantivului înfățișează un sfânt războinic cu suliță și scut, pe care Toropov l-a asociat cu Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat. Conform textelor bisericești, acesta era cunoscut și sub numele de Teodor din Heracleea și a devenit celebru pentru că a ucis cu vitejie un șarpe uriaș care teroriza orașul său natal din Asia Mică. Pe spatele pandantivului apare imaginea unui cap de femeie cu părul sub formă de șerpi, însă nu este clar dacă este vorba, în mod specific, despre o reprezentare a gorgonei Medusa din mitologia greacă sau este vorba despre o reprezentare a monstrului ucis de Sfântul Teodor Stratilat. 'Imaginile 'incompatibile' din acest caz ar putea simboliza victoria forțelor luminii asupra forțelor întunericului', a spus Toropov. Tradiția pandantivelor cu șerpi a ajuns, probabil, în Rusia din Imperiul Bizantin. Deoarece bijuteria este confecționată din cupru, și nu din materiale mai prețioase precum argintul sau aurul, este posibil să fi aparținut unui membru al clasei de mijloc care locuia în așezarea medievală de la Staraya Russa, a precizat Toropov. Combinația dintre un sfânt creștin și o figură mitologică păgână pe pandantiv indică faptul că Rusia avea un peisaj religios complex în urmă cu un mileniu, potrivit comunicatului. Creștinismul se consolidase în regiune, însă unii oameni mai păstrau, în mod evident, tradițiile și simbolurile păgâne.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Anda Badea) Foto:
Premierul slovac Fico cere un summit al UE pe tema prețului carburanților
Premierul slovac Robert Fico a cerut marți convocarea unui summit extraordinar al UE pentru găsirea unor soluții în fața creșterii prețului carburanților, creștere pe care a atribuit-o nu doar războaielor în desfășurare, ci și lipsei de acțiune la nivel european și lăcomiei companiilor petroliere, relatează agențiile Reuters și TASR. 'în chestiunea prețurilor la benzină și motorină, UE în ansamblu lasă toate statele membre la cheremul efectelor devastatoare ale crizei petroliere. Faptul că se așteaptă de la statele membre să compenseze creșterea puternică a prețurilor carburanților pe seama pensiilor, a sănătății sau educației nu este doar o dovadă a incompetenței UE, ci mai ales a cinismului UE. Și, în plus față de acestea, Comisia Europeană ne ordonă să facem economii sub amenințarea sancțiunilor', a remarcat premierul slovac într-un mesaj video. Potrivit acestuia, așa cum UE a arătat că poate convoca rapid summituri de urgență și să angajeze sute de miliarde de euro pentru Ucraina, la fel de operativ ar trebui să acționeze în abordarea preocupărilor propriilor cetățeni legate de creșterea prețurilor. Premierul Robert Fico, un politician social-democrat, dar de orientare conservatoare și critic față de Bruxelles, a anunțat în același mesaj că guvernul său pregătește măsuri pentru a ține sub control prețurile combustibililor și deciziile concrete vor fi luate miercuri.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)
Criza din Golf ar putea crește producția mondială de biocombustibili cu aproape 70% până în 2030
Producția mondială de biocombustibili este așteptată să se majoreze cu aproape 70% până în 2030, față de nivelurile din 2025, pe măsură ce principalele țări producătoare accelerează majorarea cotelor obligatorii de amestec, ca răspuns la criza energetică declanșată de războiul din Iran, arată un studiu publicat marți, transmite Reuters. Studiul a fost realizat de grupul de reflecție Chatham House, cu sediul la Londra, și de organizația non-profit de certificare Forest Stewardship Council (FSC). Biocombustibilii, precum etanolul, pot fi produși dintr-o gamă variată de materii prime organice, însă, de regulă, sunt obținuți din culturi agricole sau din furaje pentru animale. în nod normal, etanolul este amestecat cu benzină sau motorină și devine tot mai competitiv pe măsură ce prețurile combustibililor fosili cresc. Acești biocombustibili s-au aflat mult timp în centrul dezbaterilor privind utilitatea lor în combaterea schimbărilor climatice sau dacă dimpotrivă contribuie la inflația prețurilor la alimente și la defrișări. Autorii studiului au avertizat că recenta creștere a cererii riscă să agraveze ultima problemă. 'Prin prioritizarea securității energetice pe termen scurt, unele decizii politice ar putea duce la o insecuritate alimentară sporită pe termen mediu; totodată, orice șoc suplimentar, cum ar fi fenomenele meteorologice extreme, ar putea afecta grav prețurile alimentelor', au precizat autorii studiului. Țări precum Brazilia, China, India, Indonezia și SUA, alături de Uniunea Europeană, au propus sau au adoptat cote obligatorii mai mari de amestec al biocombustibililor de la declanșarea războiului din Iran. Autorii estimează că, dacă toate cotele propuse ar fi implementate integral, suprafața de teren necesară pentru producerea materiilor prime pentru biocombustibili s-ar putea dubla până în 2030, comparativ cu nivelurile din 2023. Acest lucru ar necesita o suprafață suplimentară de 36 de milioane de hectare, egală cu cea a Germaniei. 'Viteza cu care sunt majorate cotele obligatorii pentru biocombustibili generează riscuri semnificative, întrucât cererea de materii prime ar putea crește mai repede decât capacitatea de a implementa măsuri de protecție a mediului, sistemele de certificare, planurile de utilizare a terenurilor și mecanismele de aplicare a reglementărilor', au afirmat autorii studiului. Aceștia au menționat că materiile prime cultivate pe terenuri degradate sau în perioadele dintre sezoanele agricole pot contribui la reducerea degradării solului și chiar la refacerea terenurilor, însă acest lucru nu este, de obicei, valabil în cazul biocombustibililor convenționali, adică cei din 'prima generație'. Biocarburanții de prima generație sunt obținuți din culturi agricole destinate alimentației umane și animale, precum porumbul și trestia de zahăr. Biocarburanții de a doua generație, sau cei avansați, sunt produși din reziduuri organice și deșeuri, cum ar fi uleiul alimentar uzat. 'Producția de materii prime pentru biocarburanții de prima generație tinde să aibă consecințe negative nete asupra degradării terenurilor, securității alimentare și utilizării apei', avertizează autorii studiului. Prețul țițeiului a crescut cu aproape 40% de la începutul conflictului din Iran, la sfârșitul lunii februarie, în timp ce prețurile zahărului și porumbului au urcat cu aproximativ 20%. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)































