Justiție și Interne
Fii informat, rămâi conectat cu realitatea din România
CCR dezbate sesizarea pe legea prin care comuna Cociuba Mare devine zonă cu resurse turistice
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea pronunța miercuri decizia în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea pentru modificarea OUG privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național, secțiunea a VIII-a - zone cu resurse turistice. Actul normativ modifică anexe ale OUG, introduc&ac
Sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă, la CCR
Curtea Constituțională a României (CCR) este așteptată să ia o decizie miercuri în cazul sesizării depuse de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților.
Sesizarea președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre, pe agenda CCR
Curtea Constituțională a României ar putea pronunța, miercuri, o decizie în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre. în luna noiembrie a anului trecut, șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și comp
CCR discută sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE. Sorin Grindeanu a
Vâlcea: Bărbatul bănuit că și-a ucis iubita și a aruncat-o în râul Olt a ajuns în arestul IPJ
Vlad Bălțățeanu, principalul suspect în cazul tinerei al cărei cadavru a fost găsit într-o valiză pe râul Olt, a ajuns marți seara în custodia autorităților judiciare din Vâlcea, pentru continuarea cercetărilor în dosarul de omor deschis de procurori pe numele lui. Bărbatul în vârstă de 30 de ani era dat în
CCR stabilește în ce situații pot fi ridicate la percheziții obiecte și înscrisuri
Curtea Constituțională a stabilit, marți, că excepția din Codul de procedură penală care instituie obligația de a fi ridicare în cadrul perchezițiilor, întotdeauna, obiectele și înscrisurile în privința cărora există 'suspiciuni' că pot avea o legătură cu săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare di
DGPMB: 5 persoane, cercetate pentru că ar fi înșelat bătrâni cu vânzarea unor dispozitive ce ar fi vindecat afecțiuni inventate
Polițiștii Capitalei au pus în executare, marți, cinci mandate de percheziție într-un dosar de înșelăciune în care cinci persoane sunt cercetate pentru că, în perioada iulie 2025 - septembrie 2026, sub paravanul unor societăți comerciale prezentate ca centre de sănătate și sub pretextul accesării unor fonduri destinate programelor de sănătate, a
CCR: Dispozițiile din lege ce împiedică unii funcționari publici să candideze la funcții de demnitate publică - neconstituționale
Curtea Constituțională a României a stabilit, marți, că sunt neconstituționale dispozițiile potrivit cărora înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere pot candida pentru funcții de demnitate publică numai după încetarea raporturilor de serviciu. Potrivit unui comunicat al CCR transmis AGERPRES, judecătorii constituțional
Bihor: Nouă persoane, reținute în dosarul șpăgilor de la punctul de frontieră Halmeu
Nouă persoane, între care șeful Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu și șeful Biroului Vamal de Frontieră Halmeu, au fost reținute de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - Serviciul teritorial Oradea, într-un dosar în care sunt cercetate infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat și luare de mită, informează un comunicat
VIDEO Cristela Georgescu îl acuză pe Nicușor Dan de presiune politică și reclamă modul 'traumatizant' de încătușare a soțului ei
Soția lui Călin Georgescu, Cristela, a reclamat marți, după ce a stat mai multe ore în sediul DIICOT, modul 'brutal' și 'inuman' în care polițiștii au intrat peste familia ei în vila din Mog
Dâmbovița: Percheziții la un administrator al unor firme de construcții; impozite și contribuții neplătite la buget de 27 de milioane de lei
Polițiștii au efectuat, marți, șase percheziții, în Dâmbovița și Prahova, în cazul unui administrator de firme de construcții care nu a plătit impozite și contribuții la buget în cuantum de 27 de milioane de lei, informează IPJ Dâmbovița. 'La data de 6 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Econ
DNA: Primarul Iașiului - urmărit penal după ce ar fi aprobat achiziția fictivă a peste 500 de tone de păcură
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a fost pus sub urmărire penală de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzat că ar fi aprobat plata a peste 2 milioane de lei din bugetul local către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale pentru o achiziție presupus fictivă a unei cantități de 542 tone de păcură.
Susținătorul lui Georgescu care ar fi agresat doi cameramani în fața DIICOT, plasat sub control judiciar
Susținătorul lui Călin Georgescu care ar fi agresat luni doi cameramani în fața sediului DIICOT a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, potrivit Biroului de presă al Poliției Capitalei. Instanța i-a impus acestuia mai multe interdicții în această perioadă, printre care aceea de a nu participa la adunări publice.
DGPMB: Patru persoane, cercetate după ce ar fi intervenit asupra a două aparate pentru deșeuri returnabile
Polițiștii Capitalei au pus în executare, marți, două mandate de percheziție domiciliară și patru mandate de aducere, în municipiul București, într-un dosar penal de înșelăciune. Potrivit anchetatorilor, trei persoane, cu vârste cuprinse între 28 și 54 de ani, împreună cu un minor, în vârstă de 16 ani, ar f
IPJ Vâlcea: Suspectul în cazul tinerei ucise și aruncate pe râul Olt, adus în țară marți
Vlad Bălțățeanu, bărbatul bănuit că și-a ucis iubita și i-a aruncat trupul pe râul Olt într-o valiză, va fi adus în țară în cursul zilei, a informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea. Dat în urmărire internațională la câteva zile după descoperirea crimei, el s-a predat în urmă cu o săptăm&aci
Constanța: Reprezentanta unui salon de tatuaj, reținută pentru că făcea intervenții chirurgicale fără a fi medic estetician
Reprezentanta unui salon de tatuaj a fost reținută pentru exercitarea fără drept a unei profesii, după ce a fost depistată că făcea intervenții chirurgicale fără a deține calitatea de medic specialist în chirurgie plastică, a informat marți Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Femeia, în vârstă de 48 de ani, și-a desfășu
Caraș-Severin: Deșeuri din construcții depozitate ilegal, descoperite de polițiști și comisarii Gărzii de Mediu
Polițiștii și comisarii Gărzii de Mediu Caraș-Severin au descoperit, în cadrul unei campanii comune de prevenire, opt locații în care au fost depozitate ilegal deșeuri din construcții, fiind dispuse măsuri de remediere a problemelor constatate, a transmis, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin. Controalele s-
Cristela și Călin Georgescu, la DIICOT pentru a asista la perchezițiile informatice
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost scos marți dimineața din Arestul Central și dus la sediul DIICOT, pentru a asista la perchezițiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila lui din Mogoșoaia. La sediul DIICOT a ajuns și soția lui, Cristela, care a venit însoțită de un bodyguard și
Prahova: Cinci tineri, cercetați într-un dosar privind violarea unei minore; sesizarea - de la o unitate de învățământ
Cinci tineri cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani sunt cercetați într-un dosar privind violarea unei minore într-o clădire dezafectată de pe raza orașului Plopeni, polițiștii fiind sesizați în acest caz de către reprezentanții unei unități de învățământ din județul Prahova. Potrivit datelor comunicate
Membri ai clanurilor 'Ștoacă' și 'Toboșarii', trimiși în judecată după mai multe conflicte violente în stradă
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au trimis în judecată 14 membri ai clanurilor 'Ștoacă' și 'Toboșarii', dintre care 11 sunt arestați preventiv, pentru implicare în mai multe conflicte violente pe stradă, în București, în care au fost folosite pistoale neletale, sticle incendiare de tip cocktail Molotov, macete, bâte, bare de fier. Acuzațiile din dosar sunt de șantaj, loviri sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de armă fără drept. Potrivit unui comunicat al Parchetului, în perioada ianuarie - iunie 2026, pe fondul unui conflict preexistent între grupările interlope 'Ștoacă' și 'Toboșarii', mai mulți membri ai primei grupări au efectuat în mod repetat acte de constrângere psihică și fizică asupra rivalilor din celălalt clan, pentru a-i determina pe aceștia din urmă să nu se mai deplaseze în zonele teritoriale pretins aflate sub influența și controlul familiei 'Ștoacă' (cartierele Ferentari și Giurgiului). Ulterior, scandalul dintre cele două grupări a degenerat într-un mod violent, fiind săvârșite, pe o perioadă lungă de timp, numeroase infracțiuni de o gravitate ridicată: * Atât în mediul online, prin postarea unor videoclip-uri în format live, cât și în cadrul unor discuții private, membri ai clanului 'Ștoacă' au transmis în mod repetat amenințări grave cu acte de violență și cu moartea la adresa grupării 'Toboșarii', în vederea respectării interdicției teritoriale fixate. Amenințările au fost puse apoi gradual în aplicare, astfel că, în data de 13 ianuarie 2026, în jurul orei 00:05, un bărbat a spart cu o rangă luneta unui autoturism aflat în mers pe o stradă din Sectorul 5. * Ulterior, în data de 22 aprilie 2026, un membru al grupării 'Toboșarii' a fost agresat fizic într-o sală de jocuri de 4 rivali din clanul 'Ștoacă', care l-au scos apoi pe stradă și l-au obligat să stea în genunchi, amenințându-l cu moartea. * Conflictul dintre cele două grupări a escaladat în luna mai, când 9 indivizi din ambele grupări au fost implicați într-un conflict stradal, având asupra lor pistoale neletale supuse autorizării, sticle incendiare de tip cocktail Molotov și multe alte obiecte contondente (macete, bâte, cozi de lemn, bare alungite etc). în timpul încăierării au fost trase 10 focuri de armă, au fost incendiate porțiuni stradale și au fost produse distrugeri la nivelul caroseriilor a două autoturisme. * în continuare, pe 9 iunie 2026, un membru al grupării 'Ștoacă' a fost prins pe stradă de doi rivali, fiind tăiat cu o macetă în zona abdominală și împușcat în spate cu un pistol cu bile de cauciuc. Pe 18 iunie, polițiștii de la Serviciul Grupuri Infracționale Violente au efectuat zeci de percheziții în acest caz, anchetatorii confiscând un adevărat arsenal de la membrii celor două clanuri: cuțite, săbii, cozi de topor, spray-uri lacrimogene, sticle cu benzină. Dosarul a fost trimis la Judecătoria Sectorului 5 București. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Susținătorul lui Georgescu care ar fi agresat doi cameramani în fața DIICOT, reținut pentru 24 de ore
Susținătorul lui Călin Georgescu care ar fi agresat luni doi cameramani în fața sediului DIICOT a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat magistraților cu propunere a unei măsuri preventive, a anunțat, luni, Biroul de presă al Poliției Capitalei. 'Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3', informează Poliția Capitalei. Secția 10 Poliție a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe pentru un susținător al lui Călin Georgescu care ar fi agresat doi cameramani, în fața sediului DIICOT, unde luni a sosit pentru audieri socrul lui Georgescu. 'La data de 5 octombrie 2026, Poliția Capitalei a fost sesizată cu privire la faptul că doi reprezentanți ai mass-media ar fi fost agresați de către un bărbat, în fața unei instituții publice din Sectorul 3. Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, victimele fiind lovite în mod intenționat, cu un obiect metalic', informează Biroul de presă al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB). Polițiștii au identificat persoana bănuită de săvârșirea faptelor, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 50 de ani. Poliția precizează că bărbatul a fost adus de un echipaj de jandarmi la sediul Secției 10 Poliție, pentru audieri, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul. 'Poliția Capitalei condamnă ferm orice formă de agresiune sau comportament violent la adresa jurnaliștilor. Libertatea presei și siguranța jurnaliștilor trebuie respectate, iar orice faptă de violență este tratată cu fermitate și verificată cu celeritate de către polițiști', a mai subliniat DGPMB. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Marius Frățilă ,editor online: Andreea Preda)
DGPMB: Dosar penal pentru un susținător al lui Georgescu care ar fi agresat doi cameramani
Secția 10 Poliție a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe pentru un susținător al lui Călin Georgescu care ar fi agresat doi cameramani, în fața sediului DIICOT, unde luni a sosit pentru audieri socrul lui Georgescu, potrivit unor surse judiciare. 'La data de 5 octombrie 2026, Poliția Capitalei a fost sesizată cu privire la faptul că doi reprezentanți ai mass-media ar fi fost agresați de către un bărbat, în fața unei instituții publice din Sectorul 3. Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, victimele fiind lovite în mod intenționat, cu un obiect metalic', informează Biroul de presă al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB). Polițiștii au identificat persoana bănuită de săvârșirea faptelor, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 50 de ani. Poliția precizează că bărbatul a fost adus de un echipaj de jandarmi la sediul Secției 10 Poliție, pentru audieri, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul. Cercetările sunt continuate de Secția 10 Poliție, urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă, în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun. 'Poliția Capitalei condamnă ferm orice formă de agresiune sau comportament violent la adresa jurnaliștilor. Libertatea presei și siguranța jurnaliștilor trebuie respectate, iar orice faptă de violență este tratată cu fermitate și verificată cu celeritate de către polițiști', precizează DGPMB. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Șofer prins pe autostradă cu 1 kg de cocaină, drogurile fiind ascunse într-un compartiment special la schimbătorul de viteze
Polițiștii au găsit în mașina unui bărbat, care circula pe Autostrada A1, un pachet cu 1 kg de cocaină, drogurile fiind ascunse într-un compartiment special amenajat lângă schimbătorul de viteze. 'La data de 3 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 35 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri mare risc. Măsura a fost luată după ce, în ziua de 02.10.2026, inculpatul a fost prins în flagrant, pe Autostrada A1, în timp ce transporta și deținea în vederea comercializării cantitatea de aproximativ 1 kilogram cocaină. Substanțele stupefiante au fost găsite ascunse într-un compartiment special amenajat în acest scop', transmite luni DIICOT. Anchetatorii au dat publicității momentul în care polițiștii extrag drogurile din acel compartiment. Ulterior, un judecător de la Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile judiciare au fost efectuate împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate. Acțiunea a fost realizată de polițiștii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Brigada Autostrăzi - Biroul de Poliție Autostrada A1. AGERPRES/(AS-redactor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Harghita: Șoferul bănuit că a accidentat mortal o tânără de 21 de ani, la Dănești, a fost arestat
Șoferul bănuit că a accidentat mortal o tânără de 21 de ani, pe drumul județean DJ 125, în Dănești, după care a părăsit locul accidentului, a fost arestat preventiv pentru 30 zile, conform informațiilor furnizate luni de IPJ Harghita. ''La data de 3 octombrie a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc a formulat propunerea de arestare preventivă, aceasta fiind admisă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei M-Ciuc, care a dispus față de bărbat măsura arestării preventive pentru 30 de zile'', a transmis pentru AGERPRES sursa citată. în cursul zilei de vineri, bărbatul, în vârstă de 39 de ani, din comuna Cârța, a fost identificat și condus la sediul Poliției Municipiului Miercurea-Ciuc. La momentul depistării, șoferul a fost testat cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea prezenței alcoolului în sânge a a eventualei prezențe a substanțelor psihoactive în organism. O tânără de 21 de ani, din comuna Dănești a murit în seara zilei de 1 octombrie, după ce a fost lovită de un autoturism pe DJ 125, conducătorul auto părăsind locul accidentului. Alte două femei au suferit leziuni ușoare și au refuzat transportul la spital. AGERPRES / (AS - redactor: Gina Ștefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Aproape 100 de sancțiuni și 4 dosare penale pentru susținătorii lui Georgescu din zona Arestului Central
Jandarmii bucureșteni au aplicat, în perioada 29 septembrie - 4 octombrie, 98 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 84.500 de lei, unor participanți la adunările publice în zona Arestului Central, unde a fost dus Călin Georgescu, pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. De asemenea, jandarmii au întocmit patru acte de sesizare a organelor de urmărire penală pentru amenințare, distrugere, ultraj și port de obiecte periculoase, informează Jandarmeria Capitalei. Având în vedere prezența unor persoane în zona exterioară a sediului Arestului Central, jandarmii au dispus măsuri de ordine și siguranță publică pentru asigurarea unui climat de siguranță, gestionarea fluxurilor de persoane și menținerea liberă a căilor de acces către obiectiv. ''în acest context, precizăm faptul că aceste manifestații nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice. Jandarmeria Capitalei are la fața locului echipe de dialog care au rolul de asigura dialogul permanent cu participanții la această adunare publică, explicând zilnic importanța declarării și a existenței unui organizator'', arată sursa citată. Măsurile dispuse țin cont și de caracterul rezidențial al zonei, în proximitatea obiectivului aflându-se imobile de locuințe, fiind necesară asigurarea permanentă a accesului către acestea, precum și a condițiilor normale de circulație pentru persoanele care locuiesc în zonă. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
DNA: Aproape 100 de percheziții într-un dosar în care sunt vizați polițiști de frontieră și lucrători vamali
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, luni, aproape 100 de percheziții în șase județe într-un dosar de corupție în care sunt vizați mai mulți polițiști de frontieră și lucrători vamali. Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 96 de locații situate pe raza județelor Satu Mare, Bihor, Sălaj, Maramureș, Cluj și Mureș, fiind vizate sediile a două instituții publice și domiciliile unor persoane fizice. ''Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2025-2026, a unor infracțiuni de corupție de către polițiști de frontieră și lucrători vamali din cadrul structurilor de frontieră, care ar fi primit diferite sume de bani în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu, județul Satu Mare'', se precizează în comunicat. în cauză, procurorii beneficiază de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție, Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca și Inspectoratelor de Poliție Județene Bihor și Cluj. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Socrul lui Călin Georgescu, audiat ca martor la DIICOT
Socrul lui Călin Georgescu a ajuns luni dimineața la DIICOT, urmând să fie audiat în calitate de martor în dosarul în care Georgescu a fost arestat preventiv pentru înșelăciune. La intrare în sediul DIICOT, Vasile Moldoveanu a venit însoțit de unul dintre bodyguarzii lui Georgescu. Numele lui Vasile Moldoveanu apare în referatul trimis de procurori în instanță, în legătură cu transferul unei sume de bani către Răzvan Leu. Ancheta în acest caz a pornit de la o plângere depusă de un afacerist din Buzău, Răzvan Leu, care susține că ar fi fost păgubit cu suma de 1,1 milioane de euro. Concret, lui Răzvan Leu i s-a propus să se implice într-o afacere cu tranzacții cu metale prețioase, pentru care era nevoie de o linie de credit în valoare de 6 milioane de euro. Georgescu i-ar fi recomandat lui Răzvan Leu să ia legătura cu un om de încredere, Ionel Rusen, care la rândul lui i-a prezentat un cetățean italian, Massimiliano Arena, reprezentantul unei bănci din Elveția. Pentru a obține creditul, lui Răzvan Leu i s-a cerut să achite o garanție de un milion de euro, dintre care 100.000 de euro urmau să fie folosiți pentru a finanța campania lui Georgescu la prezidențiale. Victima a fost convinsă apoi să mai transfere alți 100.000 de euro, cu promisiunea că împrumutul poate crește la 15 milioane de euro. împrumutul nu s-a mai realizat, iar omul de afaceri din Buzău a cerut restituirea garanției totale de 1,1 milioane de euro, însă nu a mai primit banii. Conform referatului întocmit de procurorii DIICOT, după ce realizat că a fost înșelat, omul de afaceri din Buzău a încercat să recupereze banii prin intermendiul unui mediator autorizat, iar înainte de întâlnirea planificată, el a primit o sumă de bani din contul lui Vasile Moldoveanu, socrul lui Călin Georgescu. ''în condițiile în care nicio operațiune de creditare nu s-a concretizat, iar persoanei vătămate Leu Răzvan nu i-a fost restituită suma achitată cu titlu de garanție, la data de 06.10.2023, persoana vătămată Leu Răzvan îi transmite lui Georgescu Călin datele contului bancar în vederea efectuării unei plăți. Persoana vătămată Leu Răzvan îi transmite datele contului solicitate, Georgescu Călin îi mulțumește și îi comunică faptul că va reveni cu privire la acest aspect ('multumesc. Revin în scurt timp'). La scurt timp după această comunicare, numitul Georgescu Călin îi transmite persoanei vătămate Leu Răzvan o recipisă cu mențiunea 'gata', suma respectivă nefiind însă transferată direct de către Georgescu Călin, ci de către Moldoveanu, în calitate de socru al acestuia. Potrivit documentului justificativ cu privire la această tranzacție, rezultă că la data de 06.10.2023, numitul Moldoveanu Vasile a transferat către Leu Răzvan suma de 118.000 de lei, fiind menționat la rubrica 'detalii tranzacție' următoarea mențiune: 'îMPRUMUT'. Sub aspectul naturii și semnificației acestei plăți, prezintă relevanță declarația persoanei vătămate Leu Răzvan potrivit căreia suma de 118.000 de lei reprezintă un 'ajutor pe care îl oferă' Georgescu Călin'', se arată în documentele DIICOT. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Buzău: Colaborare între procurori români și danezi pentru instrumentarea unui dosar de omor și profanare de cadavre
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au colaborat cu autoritățile judiciare daneze, în baza unei comisii rogatorii, într-un caz de omor și profanare de cadavre, în care sunt cercetați patru români. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, faptele de omor și profanare de cadavre ar fi fost comise în Danemarca. ''în perioada 16-30 septembrie 2026, procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău a dat curs solicitării de executare a unei Comisii rogatorii internaționale solicitate de autoritățile judiciare din Danemarca care efectuează cercetări față de patru cetățeni români, suspectați de comiterea infracțiunilor de omor și profanare de cadavre, fapte comise pe teritoriul statului danez împotriva unui alt cetățean român, aceștia fiind arestați preventiv în vederea extrădării către statul danez. Cetățenii români sunt suspectați că pe data de 24 august ar fi ucis un alt bărbat, tot român, pe teritoriul Danemarcei, iar corpul victimei, legat de o baterie auto, ar fi fost aruncat într-un râu'', a transmis prin intermediul unui comunicat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău. Autoritățile daneze desemnate pentru a instrumenta cazul s-au deplasat la Buzău, unde au luat parte, alături de procurorii români, la activitățile specifice de cercetare. ''Astfel, în colaborare cu autoritățile judiciare daneze care au participat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău la punerea în executare a comisiei rogatorii internaționale, s-a procedat la efectuarea mai multor activități de cercetare, respectiv examinări fizice, ridicări de înscrisuri relevante, trei percheziții domiciliare, audierea unui număr important de martori și a celor doi suspecți care domiciliază pe raza județului Buzău, fiind obținute probe importante necesare aflării adevărului'', informează sursa citată. Suspecții vor fi predați autorităților judiciare din Danemarca în vederea finalizării cercetărilor. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Ștefan Doloiu - șeful IPJ Buzău, după ce a promovat concursul în acest sens
Comisarul-șef Ștefan Doloiu, fost șef adjunct al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) București, conduce Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, după ce a promovat recent concursul în acest sens. Timp de aproape doi ani, el a condus IPJ Buzău prin împuternicire. Și-a început cariera în anii '90, în cadrul Poliției Capitalei. Foto: bz.politiaromana.ro ''A fost organizat un concurs, am fost singurul candidat și am fost declarat admis pentru funcția de inspector șef al IPJ Buzău. Totdeauna m-am considerat buzoian, părinții mei sunt din Mărgăritești, județul Buzău. Mi-am desfășurat activitatea în cadrul Poliției Capitalei și în cadrul structurilor de combatere a crimei organizate. Am fost titular adjunct în cadrul BCCO București și un an și aproximativ șase luni am fost împuternicit director adjunct la DCCO. Toate cazurile instrumentate le-am lucrat împreună cu Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism structura centrală sau cu Biroul Teritorial București'', a declarat, pentru AGERPRES, comisarul șef Ștefan Doloiu. El spune că își va folosi experiența din domeniul combaterii crimei organizate pentru acțiuni specifice în domeniul macro-criminalității și va continua să împărtășească din cunoștințele sale colegilor din cadrul IPJ Buzău. ''Consider că am expertiză suficientă pe zona de crimă organizată. Am încercat, în perioada când a fost interimar, să le induc colegilor dorința de a lucra împreună la un nivel înalt de macro-criminalitate, dar nu neglijăm nici mica criminalitate'', a menționat șeful IPJ Buzău. Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES în prezent, comanda IPJ Buzău este asigurată de un inspector șef și un inspector șef adjunct. AGERPRES/(A - redactor: Florin Zafiu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)
Trapperul Ian, reținut de Poliția Capitalei după ce ar fi urinat pe scenă în timpul unui concert (surse)
Trapperul Ian a fost reținut, duminică, după ce în spațiul public au apărut imagini cu acesta urinând pe scenă, în cadrul unui concert desfășurat vineri seară în Capitală, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. 'Având în vedere imaginile apărute în spațiul public cu privire la comportamentul unui bărbat, în contextul unui eveniment public desfășurat în Capitală, (...) în urma imaginilor apărute în mediul online, polițiștii din cadrul Secției 14 Poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unei fapte susceptibile a întruni elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri', a precizat Poliția Capitalei, într-un comunicat transmis AGERPRES. în urma verificărilor efectuate, polițiștii spun că au identificat persoana în cauză, aceasta fiind audiată la sediul Secției 14 Poliție și, ulterior, în urma probatoriului administrat în cauză, reținută pentru 24 de ore. Surse judiciare au precizat, pentru AGERPRES, că persoana la care se face referire ar fi trapperul Ian. Polițiștii din cadrul Secției 14 Poliție efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4. AGERPRES / (AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Marius Frățilă,editor online: Andreea Preda)































